Sunteți pe pagina 1din 11

Ruperea materialelor

Ruperea reprezinta fenomenul de fragmentare a unui corp solid sub actiunea unor tensiuni interne sau externe aparute in urma unor sarcini constante sau crescatoare. Orice fenomen de rupere prezinta doua etape distincte: initierea unei fisuri si propagarea sa pe intreaga sectiune a produsului. Fenomenul de rupere poate fi poate fi clasificat dupa urmatoarele criterii: 1. dupa modul cristalografic de producere, se intalneste rupere prin clivaj si rupere prin forfecare. Ruperea prin clivaj consta in distrugerea legaturilor dintre atomii adiacenti planului de clivaj, sub actiunea tensiunilor normale la aceaste plane. Planele de clivaj sunt plane cristalografice de mica densitate atomica si sunt caracteristice pentru fiecare structura cristalina in parte. Ruperea prin forfecare consta in distrugerea legaturii intre atomii situati pe plane adiacente de mare densitate atomica, sub actiunea tensiunilor tangentiale.

Ruperea prin clivaj Ruperea prin forfecare

2. dupa traiectoria urmata de fisura, se distinge ruperea transgranulara (intragranulara) daca fisura strabate grauntele, sau intergranulara daca grauntii nu se fisureaza, ci aluneca intre ei, dupa limitele de graunte.

Rupere intracristalin

Rupere intercristalin

3. dupa deformarea plastica ce precede ruperea aceasta poate fi: fragila(casanta), suprafata de rupere fiind cristalin stralucitoare, fara o deformare plastica vizibila sau ductila, insotita de o deformare plastica apreciabila, suprafata de rupere fiind mat-fibroasa daca rupere.

b c a a) rupere ductila; b) rupere parial ductil; c) rupere fragil


Studiul la microscopul electronic al caracterelor suprafetelor de rupere poarta denumirea de microfractografie. Nivel de marire Macroscopic Microscopie optica Microscopie electronica Rupere fragila Fara deformare plastica Suprafata plana Suprafata de clivaj Rupere ductila Cu deformare plastica Graunti deformati Suprafata cu gropite

Ruperea prin alunecare (forfecare) este datorat tensiunilor tangeniale i n urma examinrii la mriri mici ale unui stereomicroscop are un aspect mat, fibros. Ruperea prin clivaj este produs de tensiunile normale i n aceleai condiii de examinare microscopic prezint un aspect strlucitor datorit reflectrii luminii pe suprafeele de clivaj. Deoarece asupra pieselor finite acioneaz simultan att tensiuni normale ct i tangeniale, obinuit suprafeele de rupere prezint att aspecte mat fibroase ct i aspecte cristalin strlucitoare. Ruperea fragila nu este nsoit de deformaii macroplastice, fisura propagndu-se foarte rapid, cu o vitez apropiat de cea a sunetului astfel c lucrul mecanic absorbit este aproape nul . Acest tip de rupere apare n cazul reelelor CVC (de exemplu la oeluri cu coninut redus de carbon) i mai cu seam n reelele HC (spre exemplu la zinc). Ruperea ductil este precedat de deformaii plastice mari, deci se caracterizeaz printr-o vitez mic de deplasare a fisurii, respectiv valori mari ale energiei absorbite pentru propagarea acesteia.

Rupere fragila

Rupere ductila

Ruperea prin oboseal Apare in cazul a 90 % din ruperi si este specific organelor de maini supuse unor sarcini variabile n timp, att ca mrime ct i ca sens. n aceste condiii, materialul cedeaz uneori la o tensiune inferioar chiar limitei de curgere. Ruperea materialului sub aciunea tensiunilor repetate sau alternante se numete oboseal, iar capacitatea sa de a rezista ruperii prin oboseal poart numele de anduran. De cele mai multe ori ruperea prin oboseal nu este nsoit de vreo modificare aparent a formei sau a aspectului piesei. Prin examinarea macroscopic a unei asemenea suprafee de rupere se constat existena a dou zone: suprafaa primei zone este neted, rodat, ea numindu-se zon de oboseal (zon de amorsare). A doua zon este rugoas i corespunde ruperii finale brute. Factorii de anduran ai organelor de maini sunt: factori legai de material (natura materialului, modul de elaborare); factori geometrici (forma i dimensiunile pieselor); calitatea fizic a suprafeei (natura i starea suprafeei); condiiile de exploatare (nivelul tensiunii, frecvena i natura tensiunii, temperatura, coroziunea, etc.).

n cazul acestui tip de rupere pot fi distinse trei stadii ale procesului Stadiul I corespunde amorsrii unei microfisuri ca urmare a deformaiilor plastice repetate care duc la ecruisarea materialului ntr-un anumit microvolum. Microfisura apare n momentul n care materialul din aceast zon, datorit ecruisrii, nu se mai poate deforma plastic. n general, amorsarea ruperii prin oboseal are loc pe suprafaa piesei. Stadiul II al ruperii ncepe n momentul n care microfisura devine normal pe direcia tensiunii principale (devenind macrofisur) i corespunde propagrii pe planele de alunecare, formate ca urmare a extinderii fenomenului de ecruisare. Suprafaa de rupere format n acest stadiu prezint o succesiune de striuri. Stadiul III corespunde ruperii finale i se produce n momentul n care piesa fisurat are o seciune mai redus dect cea necesar pentru a suporta valoarea maxim a sarcinii aplicate. n funcie de natura materialului, suprafaa de rupere format n acest stadiu poate avea aspect ductil sau fragil.
1 2

http://www.met-tech.com/fractured-input-shaft.html

Ruperea prin oboseal

Fragilitate, fragilizare, rupere fragila Fragilitatea FA este susceptibilitatea unui material de a se rupe fara deformatie plastica semnificativa. Faptul ca un material se rupe fragil este determinat de conditiile in care este solicitat mecanic. In cazul otelurilor probabilitatea ruperii fragile creste cu: - descresterea temperaturii T la care se afla materialul solicitat mecanic; - cresterea vitezei de solicitare; - cresterea triaxialitatii tensiunilor aplicate Actiunea acestor factori este reversibila adica daca materialul este descarcat din situatia data el revine la starea initiala. Prin descarcare se intelege revenirea temperaturii T la valori deasupra pragului de fragilitate, scaderea vitezei de solicitare sub valoare critica, respectiv scaderea corespunzatoare a triaxialitatii tensiunilor aplicate. Fragilizarea FZ este pierderea ireversibila a plasticitatii de catre un anumit material sub actiunea unor tratamente. Tratamentele pot fi de natura termica, mecanica, chimica sau combinatii intre ele. Sudarea, lipirea si taierea termica pot fi cauza fragilizarii locale. Fragilizarea mareste posibilitatea ruperii fragile. Fragilizarea poate fi agravata de defecte cu ar fi: fisurile, porozitatile, golurile, etc defecte ce maresc triaxialitatea tensiunilor mecanice aplicate materialului.

In cazul otelurilor tratamentele tipice care pot provoca fragilizarea sunt: - tratamente mecanice: deformare plastica la rece si imbatranirea tenso-termica - tratamente termice: revenirea sau detensionarea pot fragiliza otelul mai ales daca el are ceva austenita reziduala sau daca are loc segregarea incluziunilor la marginea grauntilor cristalini, revenirea structurilor calite, recristalizarea sau recoacerea indelungata prin marirea grauntilor cristalini, calirea otelurilor cu ptuin carbon datorita segregarii si precipitarii carburilor si nitrurilor aflate in solutii suprasaturate. - tratamente diverse: coroziunea, modificarea compozitiei chimice datorata precipitarilor, microfisurarea sub actiunea gazelor aflate in solutii suprasaturate Deci fragilitatea si fragilizarea sunt fenomene care determina cresterea tendintei spre ruperea fragilaa materialelor insa nu pot produce ruperi daca sunt prezente numai ele. Ruperea se produce numai daca se estimeaza tensiuni de intindere, date fie de incarcarile externe ale structurii, fie de tensiuni reziduale de diferite proveniente. La nivelul cunoasterii actuale este imposibil ca pe baza unei singure incercari sa se prezica daca un material dat se va rupe sau nu in mod fragil.

Factori esentiali prezenti in cazul ruperii fragile si utilizati pentru analiza de avarii Tendinta spre ruperea fragila creste si datorita unor defecte ce accentueaza triaxialitatea tensiunilor aplicate. Fenomenul de accentuare a triaxialitatii se desfasora prin concenrarea locala a tensiunilor. Din acest motiv defectele amintite sunt cunoscute sub numele de concentratori de tensiune. Concentratorii de tensiune pot fi de natura geometrica: increstari, variatii bruste ale dimensiunilor pieselor, defecte de tip fisura; de natura metalurgica, structuri fragile concentrate intr-un volum mic, etc. A. Factorii de increstare A1. Increstari ce nu se datoareaza fabricatiei 1.1 Increstari datorate conceptiei si proiectarii gresite 1.2 Increstari de oboseala 1.3 Increstari de coroziune A2 . Increstari datorate fabricatiei 2.1 Increstari de fabricatie care se datoreaza sudurii 2.2 Fisuri in zona influentata termic ZIT 2.3 Fisuri in crestatura 2.4 Alte defecte de sudare

B. Factorii de incarcare B1. Solicitari externe B2. Tensiuni termice B3. Tensiuni reziduale C. Caracteristici ale materialului de baza C1. Caracteristici in stare de livrare 1.1 Compozitie chimica, sensibilitate la increstare, temperatura de fragilizare 1.2 Structura metalografica C2. Transformari in oteluri 2.1 Fragilizarea tenso-termica 2.2 Tratamente termice 2.3 Calirea si intarirea prin precipitare 2.4 Alte cauze D. Caracteristici ale materialului de adaos/caracteristici improprii ale materialului de adaos