UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE APLICATE

DEPARTAMENTUL DE FIZICĂ

NOŢIUNI FUNDAMENTALE ÎN
MECANICA CLASICĂ
NOTE DE CURS FIZICĂ I – FACULTATEA TRANSPORTURI

2021 ş.l. dr. ILEANA CREANGĂ

 CUPRINS
TITLU SLIDE NR.
 
CUPRINS 2
 
MIŞCAREA MECANICĂ. 3
SISTEM DE REFERINŢĂ
CINEMATICA PUNCTULUI MATERIAL. 6
PUNCT MATERIAL
ECUAŢIA DE MIŞCARE. 7
TRAIECTORIE
VITEZA PUNCTULUI MATERIAL 15
 
ACELERAŢIA PUNCTULUI MATERIAL 19
 
DINAMICA PUNCTULUI MATERIAL. 34
PRINCIPIILE DINAMICII PUNCTULUI MATERIAL
TITLU SLIDE NR.
 
CUPRINS 2
 
MIŞCAREA MECANICĂ. 3
SISTEM DE REFERINŢĂ
CINEMATICA PUNCTULUI MATERIAL. 6
PUNCT MATERIAL
ECUAŢIA DE MIŞCARE. 7
TRAIECTORIE
VITEZA PUNCTULUI MATERIAL 15
 
ACELERAŢIA PUNCTULUI MATERIAL 19
 
DINAMICA PUNCTULUI MATERIAL. 34
PRINCIPIILE DINAMICII PUNCTULUI MATERIAL
MIŞCAREA MECANICĂ. SISTEM DE REFERINŢĂ
CINEMATICA PUNCTULUI MATERIAL. PUNCT MATERIAL
 ECUAŢIA DE MIŞCARE. TRAIECTORIE
A determina mişcarea punctului material faţă de un anumit sistem de
referinţe, considerat fix, înseamnă a cunoaşte poziţia acelui punct în orice moment t.
În cazul în care punctul material este în mişcare, vectorul de poziţie este o
funcţie vectorială continuă, uniformp, derivabilă (de cel puţin două ori) şi
dependentă de parametrul de timp t.
(1)
Ecuaţia vectorială (1) se numeşte ecuaţia mişcării punctului material.
Dacă raportăm mişcarea punctului material la sistemul de referinţă
tridimensional cartezian Oxyz, ecuaţia (1) poate fi scrisă sub forma a trei ecuaţii
scalare numite ecuaţiile parametrice ale mişcării.
(2)
Mişcarea mecanică a punctului material poate să fie studiată în raport cu un
referenţial fix, cum sunt sistemele de coordonate carteziene (Oxzy), respectiv sferic ,
reprezentate în (fig. 1.a).
 În raport cu un referenţial mobil ataşat punctului cum este sistemul trirectangular
numit Triedrul Frenet format din tangenta şi binormala în acel punct la curba
descrisă de punctul material în mişcare (fig. 1.b).

a). b).
Fig. 1
 + (3)

unde x, y, z reprezintă coordonatele punctului P, la momentul t şi în acelaşi timp

proiecţiile vectorului pe cele trei axe de coordonate.
Modulul (mărimea) acestui vector este dat de expersia

(4)
 

Într-un sistem de coordonate sferice funcţiile scalare de timp de care depinde

poziţia punctului material în mişcare, sunt .
Legătura între coordonatele carteziene şi cele sferice se exprimă prin relaţiile
  
(5)
 
 
În cazul în care mişcarea este plană (z=0; , sistem de coordonate polare), relaţiile
precedente devin
 
 
(6)

Curba pe care o descrie un punct material în mişcarea sa faţă de referenţialul

ales se numeşte traiectorie.
 Traiectoria este locul geometric al poziţiilor succesive ocupate de punctul
material în mişcarea sa.

Dacă traiectoria descrisă de punct este rectilinie, mişcarea se numeşte

mişcare rectilinie.

Dacă traiectoria descrisă de punct este o linie curbă , mişcarea se numeşte

mişcare curbilinie.

Dacă se elimină timpul între ecuaţiile (2) obţinem ecuaţiile traiectoriei:

 

(7)
 

Ecuaţia mişcării punctului material pe o curbă

(8)
 În general curbă este o curbă în spaţiu (strâmbă), cu raza de curbură în punctul
P unde se află punctul material la momentul t, curbă definite de relaţia
 
(9)
 
unde reprezintă unghiul format de tangentele la curbă în punctele P şi , iar
reprezintă lungimmea arcului P P1 (fig.1.a).
 VITEZA PUNCTULUI MATERIAL

Presupunem că la momentul t punctul material se află în poziţia P, definită de

vectorul de poziţie . În urma mişcării sale, punctul material se va găsi la momentul
= t + în poziţia , definită de vectorul de poziţie (fig.2).

Fig.2
 Vectorul se poate defini prin suma vectorială
 
(10)
 
unde se numeşte vectorul deplasare elementară a punctului material în intervalul
de timp .
Prin definiţie, viteza a punctului material la momentul t este dată de expresia
 
(11)
 
Deci, viteza într-un punct dat este egală cu derivata de ordinul întâi în
raport cu timpul a vectorului de poziţie .
 Raportul se numeşte viteză medie şi este un vector dirijat pe dreapta care
uneşte cele două puncte.
Când , devine din ce în ce mai mic, coarda se confundă cu arcul, iar la limită,
când se confundă cu P , direcţia sa devine tangentă la traiectorie în P, având sensul
în direcţia sensului mişcării pe traiectorie.
Astfel
 
(12)
unde reprezintă modulul vectorului viteză, iar reprezintă versorul tangentei la
traiectorie în punctul P.
 + (13)
 
unde
 
 
 
reprezintă componentele vectorului viteză .
Modulul vectorului viteză va fi:
 
(14)
 
 ACELERAŢIA PUNCTULUI MATERIAL

Dacă viteza punctului material nu păstrează o valoare constantă în timpul

mişcării, se introduce o nouă mărime numită acceleraţie.
În cazul în care la un moment t, punctul material în poziţia P, are viteza , iar la
momentul = t + în poziţia , are viteza , (fig.3), atunci prin definiţie acceleraţia
medie este data de raportul
 
(15)
unde
Fig.3
 Calculând limita raportului , pentru cazul când intervalul de timp , obţinem
acceleraţia a punctului material la momentul dat:
 
= (17)
 
Vectorul acceleraţiei în triedrul lui Frenet
 
= (18)
 
Pentru a afla valoarea şi orientarea componentei acceleraţiei, derivăm produsul
scalar în raport cu timpul

=0
  
Rezultă produsul scalar
 
=0 (19)

Versorul este perpendicular pe versorul , fiind dirijat pe direcţia normalei la

tangentă în punctul P.
Din analiza vectorială
  (20)
 
unde reprezintă raza de curbură a traiectoriei în punctul P.
 
(21)
 Un caz special îl prezintă mişcarea de rotaţie pe o traiectorie circulară.
Considerăm un punct material care se mişcă pe un cerc de rază r, mişcarea acestuia
fiind cunoscută dacă ştim în fiecare moment unghiul la centru , deci funcţia .
. Considerăm un punct material care se mişcă pe un cerc de rază r, mişcarea acestuia
fiind cunoscută dacă ştim în fiecare moment unghiul la centru , deci funcţia .
Notăm cu P poziţia în care se găseşte punctul material la momentul t, iar P0 este
un punct fix pe cerc.

Fig. 4
unde este măsurat în radiani, iar s reprezintă lungimea drumului parcurs pe
traiectorie.
Dacă mişcarea este uniform circulară, punctul material va parcurge arce egale
în intervale de timp egale, adică vectorul de poziţie acoperă unghiuri egale.
 Unghiul descris de vectorul de poziţie în unitatea de timp se numeşte
viteză unghiulară, se notează cu şi se măsoară în radiani pe secundă rad/s
În cazul mişcării uniforme
 
constant (25)
 
sau
 
Introducem două mărimi perioada şi frecvenţa de rotaţie

Perioada reprezintă timpul în care punctul material străbate întreaga

circumferinţă, adică raza vectoare acoperă un unghi 2.
Frecvenţa reprezintă numărul de rotaţii executate în unitatea de timp şi se
măsoară în rotaţii pe secundă (rot/s).
 Perioada şi frecvenţa sunt mărimi inverse, deoarece punctul material
efectuează în secunde o rotaţie , iar într-o secundă rotaţii, deci:
 
(26)

Într-un timp egal cu o perioadă t =, vectorul de poziţie acoperă un unghi 2,

viteza unghiulară fiind dată de :

2 (27)

Pentru o mişcare circulară neuniformă, viteza unghiulară este:

(28)
 Viteza liniară este viteza punctului material parcurgând circumferinţa, adică
arcul străbătut în unitatea de timp.

Fig. 5
 Acesta este un vector orientat după tangenta la traiectorie (fig. 5) având
mărimea
 

 
unde este arcul parcurs în intervalul de timp
Folosind relaţiile (24) şi (25) se obţine arcul
 
(29)

Ţinând cont de relaţia (27) se obţine relaţia care face legătura între viteza liniară şi
viteza unghiulară:
v (30)
sau
(31)
 
Vectorul viteză unghiulară este un vector orientat pe o direcţie ce trece prin
origine, este perpendicular pe planul de rotaţie (perpendicular pe planul vectorilor )
având sensul indicat (fig. 5), când sensul de mişcare este da la P la .
Dacă viteza unghiulară variază în timp apare o acceleraţie unghiulară definite
prin relaţia:
 
(32)

Derivând relaţia (31) obţinem:

 
(33)
 
unde reprezintă vectorul acceleraţie unghiulară, care are aceeaşi direcţie ca şi ,
având mărimea .
Vectorul produs vectorial are aceeaşi direcţie cu , reprezintă acceleraţia
tangenţială.
(34)
 
Acceleraţia normală se defineşte prin produsul vectorial sau
 
(35)

Dezvoltând dublul produs vectorial rezultă

 
(36)
 Acceleraţia totală este
 
(37)
 
Într-o astfel de mişcare viteza areolară este definită ca variaţia ariei orientate
măturată de raza vectoare, în timpul (fig. 5).
 
 
(30)
 DINAMICA PUNCTULUI MATERIAL
PRINCIPIILE DINAMICII PUNCTULUI MATERIAL

Dinamica, parte componentă a mecanicii clasice, se ocupă cu studiul schimbării

stării de mişcare mecanică a corpurilor materiale, sub acţiunea forţelor care
acţionează asupra lor.
Mecanica clasică (newtoneană) se bazează pe câteva adevaruri fundamentale
cunoscite sub numele de principii.
Acestea au fost stabilite prin generalizarea unui număr imens de experienţe
practice.
Ele nu pot fi demonstrate, dar nici nu au fost infirmate de o experienţă
particular cunoscută până acum.
În lucrarea Principiile matematice ale filosofiei naturale (1687), Newton
formulează următoarele axiome fundamentale:
1. PRINCIPIUL INERŢIEI. Orice corp îşi păstrează starea de repaus sau de
mişcare rectilinie şi uniformă, dacă nu este constrâns de forţe exterioare
aplicate să-şi schimbe starea.
2. PRINCIPIUL ACŢIUNII FORŢELOR (Principiul II a lui Newton). Variaţia
mişcării este proporţională cu forţa şi are loc pe direcţia rectilinie de acţiune a
forţei.
 (31)
 
În mecanica clasică (nerelativistă) masa unui corp este o mărime constantă,
în sensul că nu depinde de deplasarea relativă a corpurilor.
Din relaţia (31) deduce:
 
(32)
 
care reprezintă ecuaţia fundamentală a mecanicii newtoniene.
 În mecanica newtoniană, masa intervine fie ca masa inerţială (sau inertă),
fie ca masa gravitaţională (sau grea).
Prima apare în ecuaţia fundamentală (32), iar cea de a doua în expresia
forţei gravitaţionale
 
(33)
 
unde este acceleraţia gravitaţională şi este greutatea corpului.
  
Dacă
 
rezultă
(m
 
Deci corpul este în repaus sau se mişcă rectiliniu şi uniform.
3. PRINCIPIUL ACŢIUNII ŞI REACŢIUNII. La orice forţă corespunde o
reacţiune egală şi diret opusă; altfel spus acţiunile mutuale a două corpuri sunt
totdeauna egale şi direct opuse.

Conform acestui principiu, dacă un corp A (considerat punct material)

acţionează asupra corpului B(considerat şi el punct material) cu o forţă , atunci corpul
B acţionează la rândul său asupra corpului A cu o forţă egală şi direct opusă
 
(34)

Să interpretăm în lumina acestor principii, ecuaţia fundamentală a

mecanicii (32).
Dacă este forţa ce acţionează asupra unui corp, deplasându-l, atunci corpul
răspunde cu o reacţiune -, conform principiului (34).
 Forţa = - se numeşte forţă de inerţie.

Principiul acţiunii şi reacţiunii se află la baza mecanicii newtoniene a

sistemelor punctelor materiale.
El se extinde asupra forţelor de gravitaţie şi electrostatice, dar au o
aplicabilitate limitată în cazul fenomenelor electromagnetice (ex. forţa de
interacţiune dintre două elemente de curent electric nu respect principiul acţiunii şi
reacţiunii).

INTEGRAREA ECUAŢIILOR MIŞCĂRII

În general, într-o problemă de dinamică se dă forţa aplicată în fiecare
moment punctului material (corpului) de masă cunoscută şi se cere să se determine
mişcarea punctului (corpului) .
Aceasta este problema fundamental a mecanicii.
 Fie un punct material liber de masă m care sub acţiunea unor forţe active de
rezultantă a căpătat acceleraţia
Dacă raportăm mişcarea punctului la un sistem cartezian ortogonal (Oxzy) şi
proiectăm ecuaţia fundamentală (32) pe axele acestuia, obţinem un sistem de trei
ecuaţii scalare numite ecuaţiile lui Newton:
 

unde (35)
(i=1, 2, 3)
 
iar prin am notat componenta forţei pe direcţia .
Ecuaţia diferenţială vectorială (32) este echivalentă cu sistemul de trei
ecuaţii diferenţiale de ordinal al doile scalar (35).
În cazul cel mai general forţa semnifică o funcţie cunoscută de timp,
poziţia punctului şi viteza acestuia:
⃗
𝐹 =⃗
𝐹 (𝑡 ,𝑟 ˙ )
⃗ , 𝑟
⃗

(36)
unde (37)
(i=1, 2, 3)
 

Cele şase ecuaţii (37) scalare permit determinarea celor şase constante care
se introduc apoi în ecuaţiile (36) şi se determină astfel în mod unic mişcarea
punctului material.
4. PRINCIPIUL INDEPENDENŢEI ACŢIUNII FORŢELOR. Fiecare dintre
forţele exterioare la care este supus un corp, acţionează independent de
existenţa respectiv acţiunea celorlalte forţe.

unde (38)
5. PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII MECANICII CLASICE. Prin nici un fel
de experiment de natură mecanică efectuat într-un sistem de referinţă inertial nu se
poate pune în evidenţă starea de repaus sau de mişcare rectilinie şi uniform a
sistemului de referinţă considerat.
 Fig. 6

Fie P un punct oarecare din spaţiu în care are loc un eveniment.

Doi observatori, unul ataşat sistemului S şi altul sistemului , măsoară
duratele respectiv , de desfăşurare a evenimentului.
 ;
 
 
(39)
 
 
 

Acestea constituie aşa numitele transformări Galilei-Newton.

Consecinţele transformărilor Galilei-Newton sunt:
1). Invarianţa distanţei dintre două puncte în spaţiu: lungimea statică (faţă
de referenţialul propriu) este egală cu lungimea dinamică (faţă de referenţialul
în mişcare relativă).

(40)
 Să presupunem că procesele sunt simultane în sistemul S adică:
 
(41)
 
 
Din (40) rezultă:

(42)
 
2). Legea de compunere a vitezelor este o relaţie liniară:

(43)
 
unde este viteza absolută, este viteza relativă, reprezintă viteza cu care sistemul
se deplasează faţă de sistemul S.

3). Acceleraţiile sunt invariante.

Din derivarea în raport cu timpul a expresiei (43) şi ţinând cont de relaţia

(în mărime, direcţie şi sens) obţinem:

 
(44)
Mulțumesc pentru atenție !