Facultatea de Inginerie Medicala Anul III

Proiect Final
Procese la Interfata Biomaterial - Tesut

Tema: Cimenturi ortopedice si biomateriale pentru reconstructia osoasa spre viitor

Studenti: Craciun Andreea-Ioana, Dulvac Cristian
Profesor Coordonator:Prof. Conf. Izabela-Cristina STANCU
Grupa:1432B

Pagina|1
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
I. Introducere .......................................................................................................................................... 3

II. Subiect

Din trecut ....................................................................................................................................... 4

Prezent, cimenturile ortopedice .......................................................................................... 5
Generalitati si metode de aplicare ............................................................... 6
Clasificare a protezelor functie de cimenturi ........................................... 7
Caracteristici .......................................................................................................... 8
Imbunatatirea proprietatilor ...................................................................... 10
Dezvoltare de noi aplicatii ............................................................................ 13
Cimenturi cu antibiotice ................................................................................ 14
Viitor, nanotehnologia si tratarea cancerului .............................................................. 17
Generalitati ......................................................................................................... 17
Obtinere si caracterizare ............................................................................... 18
Concluzii generale .................................................................................................................. 21

III. Bibliografie ....................................................................................................................................... 22

IV. Anexa .................................................................................................................................................. 24

Pagina|2
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 1. Introducere
Din ce in ce mai multi pacienti care sufera de afectiuni ale sistemului osteoarticular pot fi tratati cu succes
datorita progreselor tehnice si medicale in domeniul chirurgiei ortopedice, fapt ce le permite reluarea unei
vieti active la scurt timp dupa o interventie chirurgicala. Persoanele de varsta a doua sau a treia sufera
adesea de probleme ale articulatiilor, uzura prin frecare, inflamatii, precum si de leziuni ale oaselor si
articulatiilor, ce pot duce la deteriorarea prematura a cartilajului articular. Atunci cand se intampla acest
lucru, articulatia se umfla, devine dureroasa si ingreuneaza activitatile zilnice. In aceste situatii, este necesara
inlocuirea articulatiei soldului prin piese artificiale de aceeasi forma (endoproteza), interventie chirurgicala
ce poarta denumirea de artroplastie de sold. Aceasta operatie este metoda standard de tratament a
artrozelor aflate in stadii avansate, a poliartritei reumatoide, necrozei avasculare si a afectiunilor post
traumatice. Pe langa aceste probleme, exista si o confruntare curenta a unor boli mult mai grave cum ar fi de
exemplu cancerul osos, fiind importanta gasirea de solutii noi.

Pe parcursul a sapte decenii tehnica chirurgicala, complexitatea implanturilor si materialele folosite au

evoluat impresionant, astfel incat in zilele noastre astfel de interventii se realizeaza cu cel mai mare grad de
succes. [1.1-1.2]

In aceasta lucrare se va prezenta o sinteza a diferitelor articole si informatii din aceste domenii, pentru a
urmari contributia, dar si evolutia materialelor/aplicatiilor pentru probleme ale sistemului osos.

Pagina|3
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 2. Cimenturi
ortopedice si
biomateriale pentru
reconstructia
oasasa spre viitor

Figura 1 - Prima proteza descoperita [16]

2.1. Din trecut

Pentru inceput, vom incepe prin a prezenta un articol publicat acum cativa ani, articol ce prezinta
descoperirea primei proteze. Importanta consta in gasirea unui punct de plecare in evolutia dispozitivelor
medicale, ancorarii unui subiect bine definit trecut-prezent-viitor, dar si constientizarea importantei pe care
omenirea a acordat-o solutiilor de tratare/inlocuire a unor organe/functii inca de acum 2600 de ani.

Un grup de cercetatori britanici au descoperit 2 proteze pentru degetele mari de la picioare la mumii
egiptene. Potrivit acestora, este vorba despre cele mai vechi proteze descoperite.Oamenii de stiinta au
demonstrat ca bucata de lemn si piele compusa din trei parti, gasita intr-un sarcofag egiptean de la Muzeul
din Cairo si intr-unul de la British Museum, era utilizata ca proteza la acesti egipteni de vita nobila care nu mai
aveau degetul mare de la picior. Vechi de 2 600 de ani, sunt primele proteze descoperite vreodata. Dr. Jacky
Finch, din echipa de cercetatori de la Universitatea din Manchester, arata in revista "Lancet" ca "pentru a fi
considerata o proteza adevarata trebuie sa raspunda mai multor criterii. Materialul trebuie sa reziste la forte
fizice, sa nu se rupa si sa nu se strice cand este folosit. Si proportiile sunt importante, iar aspectul trebuie sa fie
destul de natural ca sa fie acceptabil atat pentru utilizator, cat si pentru anturajul sau. Este necesar ca
proteza sa poata fi pusa si scoasa usor. Cel mai important este insa sa usureze mersul."Replici fidele ale
acestor proteze pentru degetele mari au fost testate de
cativa voluntari. Purtand imitatiile protezelor egiptene ei
au obtinut rezultate bune, un voluntar reusind sa mearga
foarte bine cu doua proteze. Senzorii montati sub
picioarele voluntarilor n-au detectat o crestere
semnificativa a presiunii exercitate, iar oamenii au
apreciat ca protezele sunt foarte confortabile. [2]

Figura 2 Prima proteza descoperita [2]

Pagina|4
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 2.2. Prezent
In prezent de folosesc cimenturile polimerice pe baza
de PMMA (polimetilmetacrilat), cea mai importanta
aplicatie reprezentand-o protezele, in special cele de sold.
PMMA este cunoscut ca si ciment osos si este folosit
pentru fixarea implanturilor in ortopedie. Cuvantul ciment
este impropriu deoarece in realitate cimentul este o
substanta folosita sa lege doua lucruri, insa PMMA umple
spatiile si leaga implantul de os. Cimenturile osoase nu au
proprietati adezive insa se bazeaza pe legatura mecanica dintre suprafata neregulata a osului si implant.
Diverse tipuri de cimenturi precum fosfatul de calciu si cimentul pe baza de sticla polialchenata sunt folosite
in stomatologie. Fosfatii de calciu sunt bioresorbabili insa sunt folositi in principal in chirurgia craniana si
maxilo-faciala datorita duritatii scazute.
Constituentii PMMA
Se mentioneaza faptul ca PMMA este un polimer acrilic format prin amestecarea unui monomer
MMA lichid si a unui copolimer MMA stiren. Cand sunt amestecate, monomerul lichid polimerizeaza in jurul
particulelor de pudra formand PMMA intarit, acesta fiind un proces exoterm.
PMMA impreuna cu alte elemente adaugate dau amestecului o serie de proprietati fizice si
chimice. Expunerea la lumina sau temperaturi mari poate cauza polimerizarea prematura a componentei
lichide, din aceasta cauza se adaugu-se hidrochinona. De asemenea, se adauga peroxid di-benzoil in pudra si
N-dimetil p-toluidin in componenta lichida pentru a incuraja monomerul si polimerul sa reactioneze la
temperatura camerei. Pentru a face cimentul radioopac se adauga si un agent de contrast (dioxid de zirconiu
sau sulfat de bariu).
Datorita procesului exoterm, cimentul se incalzeste si poate atinge temperaturi de 82-86C. Totusi
in corp polimerizeaza are loc la temperaturi relativ mici datorita stratului subtire in care trebuie aplicat
(cca.5mm), dar si datorita pierderii de energie datorata suprafetei mari a protezei si a circulatiei sangelui.
Cimentul osos cu proprietati antibiotice
Cimenturile ortopedice impregnate cu antibiotice au fost folosite in Europa pentru multe decenii si au
primit aprobarea oficiala a mai multor agentii de medicamente din lume. US Food and Drug Administration
(FDA) a acordat aprobarea acestora in 2003. Exista in prezent un consens general in randul chirurgilor
ortopedici legat de beneficile cimenturilor cu antibiotice (Acs). Cu toate acestea, exista in continuare o
oarecare ingrijorare a microbiologilor si chirurgilor ortopedici legata de utilizarea nepotrivita a acestora.

Diversele cimenturi osoase cu formule chimice diferitite ofera o posibilitate mare de combinatii cu
antibiotice, putand astfel acoperi multe necesitati din ortopedie si chirurgie. Se va trata pe larg acest subiect
in subcapitolele urmatoare.

Pagina|5
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 Procesul de formare
In primul rand se mentioneaza faptul ca cimenturile
osoase sunt sensibile la caldura. Orice modificare a
temperaturii (fie in mediul ambiant, fie in componentele
cimentului) de la temperatura optima de 23C afecteaza felul
in care poate fi manevrat cimentul. Manevrabilitatea
cimentului poate fi afectata si de umiditate. De asemenea,
amestecarea in vid poate accelera timpul de stabilizare al
cimentului. Toate aceste detalii sunt necesare in controlul ratei
de succes a aplicatiei
Cimenturile cu vascozitate mare sunt uneori pre-
racite pentru a putea fi amestecate mai usor, dar acest lucru
mareste timpul de stabilizare, constituind un dezavantaj in
acest sens. [3]
Metode de aplicare [4] Figura 3 Ciment osos [3]

Manuala
Toate cimenturile cu proprietati antibiotice pot fi aplicate manual. Cimentul este amestecat cu
grija pentru a se minimaliza numarul golurilor de aer. Dupa ce aluatul se formeaza, chirurgul trebuie sa
astepte pana ce cimentul respectiv nu se mai lipeste de manusi. Apoi cimentul poate fi aplicat. Se evita
aplicarea prematura deoarece poate duce la o scadere a presiunii vasculare a pacientului. Bineinteles,
momentul aplicarii difera in functie de tipul de ciment. Aplicarea poate fi intarziata pana ce cimentul este
suficient de vascos insa acest lucru creste riscul ca operatia sa esueze datorita duritatii excesive a cimentului
la aplicare. Totusi trebuie sa existe un echilibru perfect intre acestea.
Aplicarea prin injectare
Cimenturile osoase ce contin Gentamicina pot fi aplicate cu ajutorul unor seringi speciale pentru
cimenturi. In acest caz este necesar ca medicul operator sa fie experimentat, decurgera operatiei fiind in
intregime la atitudinea sa.
Amestecarea in vid
Amestecarea in vid reduce
porozitatea cimentului si scade riscul
evaporarii monomerului, neafectand
vascozitatea cimentului.
Presurizarea
Presiunea la care este supus
cimentul trebuie sa fie mai mare decat
cea a sangelui, pentru ca acesta sa nu fie
expulzat din os. Multe studii au aratat ca
presurizarea imbunatateste interfata
implant-os si mareste rezistenta la
oboseala a implantului.

Figura 4 - Ciment osos [3]

Pagina|6
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 Vascozitatea
Amestecarea pudrei cu componenta lichida marcheaza inceputul procesului de polimerizare. In
timpul reactiei, vascozitatea cimentului creste, la inceput mai incet, apoi mai rapid. Vascozitatea mare
imbunatateste fixarea protezei.
Cimenturile osoase pot avea vascozitate mica si mare. Cele cu vascozitate mare ofera mai mult
timp chirurgului la implantare.
Vascozitatea optima va fi suficient de mare pentru ca cimentul sa nu se amestece cu sangele sau
tesutul adipos la implantare. [3]

Legat de aplicatiile practice, mentionam fixarea endoprotezelor in

femur care se face fara ciment sau cu un ciment osos polimeric pe
baza de poli-metil metacrilat. Cimentul metacrilat serveste ca si agent
de legatura si umple spatiile , se adapteaza la planeitatea suprafetei
osoase si a protezei, fixand implantul la scurt timp dupa implantare.
Slabirea sterilitatii in timp a protezelor totale de sold este o problema
nerezolvata inca.
Stabilitatea pe termen lung este afectata de stratul
exterior al protezei, de taria legaturii dintre ciment si os si de
stabilitatea interfetei PMMA-metal.
Esuarea legaturilor la interfata implant-ciment datorita
hidrolizei sau oboselii si taierii imprejurimilor implantului este
considerata a fi un factor initiator al slabirii sterilitatii in timp. Slabirea
hidrolitica a legaturilor adezive, permite micro-miscari intre stratul de
suprafata si metal favorizand oboseala.
O imbunatatire a rezistentei la hidroliza la interfata
ciment osos PMMA-metal poate fi obtinuta prin folosirea agentilor de
legatura precum metacriloxipropil-trimetoxilan, care permite Figura 5 Femur [6]
formarea de legaturi covalente ulterioare intre oxidul de metal si
suprafata polimerica. [5]

O clasificare a protezelor se poate face in functie de

tipul fixarii utilizate. Astfel, protezele pot fi cimentate,
necimentate si hibride.

Protezele cimentate
Pentru a fixa partea femurala si cea acetabulara in
cadrul protezei, cel mai utilizat ciment este cel pe baza
de PMMA. Chiar daca pacientul cu o proteza cimentata
se poate sprijini cu toata greutatea corpului pe
propriile picioare aproape imediat dupa operatie si
Figura 6 Aparitia fisurilor in cimentul osos [7]

Pagina|7
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
rata de succes este foarte mare, acest tip de proteza nu este ideal pentru oricine si trebuie acordata o atentie
deosebita.
Implanturile cimentate se bazeaza pe o interfata stabila intre proteza si ciment si pe o legatura solida intre
ciment si os. Cimentul osos nu are doar rol de liant ci si de a prelua fortele mecanice care actioneaza asupra
articulatiei si a le distribui in mod egal pe suprafata a implantului. Aliajele metalice utilizate se pot fisura sau
deteriora in cazuri foarte rare, dar materialul si interfata metal-ciment se pot relaxa si deforma usor. La
aceasta contribuie doi factori, unul mecanic si altul biologic. La slabirea interfetei de tip metal-ciment se
ajunge atunci cand o cantitate de energie rupe legaturile formate si crapatura se propaga, ducand la
complicatii grave.
Astfel, componentul femural, din cauza unor fisuri aparute in ciment in urma scaderii rezistentei la
oboseala, se poate relaxa si poate deveni instabil. Acestea apar de obicei cazul pacientilor foarte activi si a
celor cu o greutate corporala mare. Actiunea partii metalice asupra cavitatii acetabulare din polietilena poate
duce chiar si la craparea si sfaramarea acesteia. Particulele de ciment sau polietilena desprinse pot genera un
raspuns biologic din partea organismului care duce in timp la relaxarea implantului si chiar relaxarea osului.
Particulele microscopice sunt absorbite de celulele din jurul protezei si genereaza un raspuns inflamator al
organismului, care incearca sa le elimine. Acest raspuns inflamator poate face ca portiuni de os sa se
desprinda de implant, slabind osul si marind instabilitatea protezei, in acelasi timp relaxarea petrecandu-se
atat in componenta femurala cat si in cea acetabulara, incepand cu marginile implantului.
In ciuda acestui mecanism de degradare, legatura dintre ciment si os se poate considera foarte durabila si
de incredere. Protezele cimentate sunt recomandate in special persoanelor peste 60 de ani, pacientilor cu
artrita reumatoida sau acelor tineri care au o calitate slaba si o densitate scazuta a oaselor. [7]

Protezele necimentate
Au fost introduse in 1980 protezele ce se ataseaza direct de os fara ajutorul unui ciment, acestea
cunoscand, la fel ca si protezele cimentate, un succes evident demonstrat prin utilizarea acestora chiar si in
prezent. Protezele necimentate sunt mai mari ca dimensiune decat cele cimentate si au o topografie care
favorizeaza cresterea de os nou pe suprafata implantului. Ele sunt acoperite cu un material care sa permita
cresterea osului chiar in interiorul implantului, proteza fixandu-se si stabilizandu-se in acest fel. Deoarece
dezvoltarea osului dureaza in timp, vindecarea in urma implantarii unei astfel de proteze este mult mai
anevoioasa.
Chirurgul trebuie sa fie atent atunci cand realizeaza componenta femurala a protezei deoarece ea trebuie
sa se potriveasca perfect in canalul osos, iar in urma cresterii noului os sa nu se formeze goluri mai mari de
1-2 mm. Este absolut necesara o perioada de 6 pana la 12 saptamani in care pacientul sa foloseasca carje
pentru a lasa timp noului os sa creasca in jurul protezei si sa o fixeze.
De mentinat faptul ca aceasta componenta femurala a protezei necimentate este mai mare la capete
pentru a sustine atat partea dura a osului cat si cea spongioasa. Componenta acetabulara a osului este
realizata dintr-un material care permite cresterea noului os in interiorul protezei. Ea poate fi fixata de os cu
ajutorul unor suruburi, carlige sau clame pana cand are loc fixarea naturala cu os. In general aceasta
componenta se realizeaza din polietilena acoperita cu un strat metalic.
Initial s-a sperat ca proteza necimentata va inlatura problema relaxarii mecanice datorita cedarii
cimentului, insa chiar si in acest caz implantul nu poate functiona la parametri optimi atat timp cat legatura
dintre el si os nu se realizeaza. De asemenea, pacientii cu astfel de proteze pot acuza dureri usoare. Ramane

Pagina|8
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
si problema degradarii polietilenei din componenta acetabulara, incercandu-se o rezolvare prin acoperirile
metalice si prin utilizarea ceramicii.
In concluzie, protezele necimentate sunt recomandate persoanelor sub 50 de ani, active si cu o calitate
buna a oaselor. De asemenea, se mai utilizeaza si in cazul pacientilor cu un inceput de artrita. [7]

Protezele hibrid
Cu referire la protezele hibrid, mentionam faptul ca aceste proteze au una din componente, de obicei cea
acetabulara, inserata fara ciment, iar cealalta componenta, cea femurala, inserata cu ajutorul cimenturilot
osoase. Ele preiau avantajele ambelor tipuri descrise mai sus, comportamentul pe termen lung fiind studiat
inca deoarece protezele hibride reprezinta implanturi destul de noi. [7]

Caracteristici

Se vor prezenta principalele caracteristici ale cimenturilor, cu referire la cimenturile osoase.

Temperatura de polimerizare
Principalul efect advers al folosirii acestor tipuri de cimenturi il reprezinta temperatura ridicata de la
interfata os-ciment in timpul reactiei de polimerizare exoterme. Au fost raportate temperaturi cuprinse intre
80-124C, valori ce sunt cu cel putin 50% mai ridicate decat limita admisa pentru a nu afecta tesuturile vii si
anume temperaturi cuprinse intre 48-60C. In plus, monomerul care poate fi eliberat din structura cimentului
cauzeaza scaderea dramatica a presiunii sangvine in timpul operatiei, monomerul insusi fiind toxic. In
general, polimerizarea MMA-ului nu este niciodata completa, deoarece mobilitatea moleculelor de monomer
rezidual este impiedicata de ritmul rapid al transformarii moleculelor. Proportia monomerului rezidual este
intre 2 si 6%, dupa 3 saptamani putand ajunge chiar si la 0.5%. Metilmetacrilatul rezidual a fost considerat
cauza unor complicatii postoperatorii, dar s-a demonstrat ca acestea apar in urma dezvoltarii unor presiuni
intramedulare.
Dintre cele prezentate, cele doua mari probleme care au fost inregistrate in urma folosirii cimentului de
PMMA sunt necroza osului din cauza caldurii mari generate in timpul polimerizarii si necroza datorata
eliminarii de monomeri nereactionati, ambele fiind la fel de importante
De asemenea se memperatura osului ce
inconjoara cimentul in timpul polimerizarii
masurata in vitro si in vivo. Pentru a investiga
proprietatile termice, in anul 1980 s-au
folosit modele 2-D pentru interfata os-
ciment. Aceste modele au oferit primele
informatii asupra conductivitatii interfetei os-
ciment si asupra distributiei temperaturii in
tesutul osos. In urma analizelor efectuate s-
au putut observa ca temperatura in trabeculi
poate fi mai ridicata (78C) decat in osul Figura 7 Modelul 3-D al interfetei os-ciment (zona alba os, zona
inconjurator (50C). gri deschis ciment, zona neagra maduva si goluri) [7]

Avand totusi in vedere geometria 2-D, nu a fost foarte clar cat de real este acest model pentru calcularea
distributiei temperaturii in ciment. In prezent, modele reale 3-D ale structurii osului pot fi generate cu

Pagina|9
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
ajutorul tehnicilor de reconstructie prin tomografie micro-computerizata. Modelele polimerizarii pot fi
generate in functie de timp si respectiv temperatura.
Contractia de volum
O alta caracteristica importanta este faza polimerizaii transforma un numar mare de molecule de
monomer intr-un numar mai mic de molecule de polimer, ducand astfel la aparitia unui fenomen de
contractie a volumului odata cu rigidizarea cimentului. Explicatia provine din faptul ca distantele dintre
moleculele de monomer liber sunt mai mari decat distantele dintre moleculele de monomer legate in catena
polimerica. Metilmetacrilatul are un raport de contractie de pana la 21%, ceea ce inseamna ca 100mL MMA
se transforma in 79g PMMA solid. Pentru a reduce aceasta contractie pana la 6-7% se utilizeaza o pudra
prepolimerizata. In realitate, contractia de volum este chiar mai mica, deoarece pasta contine si aer care nu
isi schimba volumul sub efectul polimerizarii. Chiar si asa, raportul de contractie al unui ciment preparat in
atmosfera de aer este mai mic decat cel al unui ciment preparat sub vid. De asemenea, in vivo, contractia de
volum va fi compensata prin absorbtia lichidelor datorita hidrofiliei cimentului, iar contractia materialului la
interfata ciment-os favorizeaza cresterea de os nou.
Opacifiantii
In primul rand se mentioneaza faptul ca cei mai utilizati opacifianti sunt dioxidul de ziconiu si sulfatul de
bariu. Acestia nu participa la reactia de polimerizare, ci se disperseaza cat mai uniform in faza solida, in pudra
si de asemenea, in cimentul final. S-au realizat teste pe culturile celulare care au demonstrat faptul ca
prezenta sulfatului de bariu este mai daunatoare decat cea a oxidului de zirconiu, deoarece bariul poate
elibera in organism ioni toxici, in ciuda slabei sale solubilitati. De asemenea, abrazivitatea zirconiului poate fi
un dezavantaj. Dar niciunul din aceste dezavantaje nu este la fel de grav ca cel aparut in urma dislocarii
protezei din locul sau, acest lucru fiind intens studiat.
Temperatura de tranzitie vitroasa
Ca orice polimer amorf, cimentul poseda o stare de tranzitie vitroasa si anume o faza de tranzitie a
polimerului intre o stare vitroasa si o stare cauciucoasa in timpul unei cresteri de temperatura, asadar un
proces de inmuiere a materialului. Parametrul critic al acestui fenomen este temperatura de tranzitie
vitroasa, putand considera ca polimerul incepe sa se inmoaie deasupra acestei temperaturi. Esre de
asemenea important a se verifica intotdeauna daca diferenta dintre temperatura de tranzitie vitroasa si cea a
corpului este destul de mare pentru ca cimentul sa isi pastreze intacte proprietatile si sa nu se inmoaie
provocand fisuri si punand in pericol succesul operatiei chirurgicale.
Se mentioneaza faptul ca temperatura de tranzitie vitroasa depinde de compozitia chimica a polimerului si
de capacitatea hidrofila. Cimenturile osoase acrilice prezinta o temperatura de tranzitie in jur de 90-100C in
stare uscata. Imediat cum este introdus, cimentul incepe sa absoarba apa pana atinge o stare de saturare,
cam dupa 6-8 saptamani. Aceasta absorbtie induce un efect de inmuiere si reduce temperatura de tranzitie
vitroasa cu pana la 20C. Totusi diferenta dintre aceasta
temperatura critica si cea a organismului ramane suficient de mare
pentru a nu cauza riscul de deplasare a protezei. Exemplul prezentat
dovedeste importanta acestei temperaturi.

Imbunatatirea proprietatilor
Abia la 70 de ani dupa ce chirurgul german T. Gluckexperimenta
fara mare succes primul ciment pentru fixarea unei proteze, un
amestec de ipsos si piatra ponce, apare in literatura de specialitate

P a g i n a | 10
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
mentionat subiectul polimerizarii metilmetacrilatului, principalul constituent al cimenturilor osoase moderne.
De atunci, stiinta evolueaza intr-un ritm alert descoperindu-se materiale cu proprietati cat mai usor de
controlat si cat mai adecvate aplicatiilor biologice. [7]
PMMA prezinta proprietatile optime utilizarii ca ciment osos in protezele totale de sold, transferul
mecanic bun de la proteza catre osul gazda, biocompatibilitatea, conditiile blande de polimerizare, rezistenta
la soc, la oboseala, acestea fiind doar principalele avantaje ale utilizarii cimenturilor osoase de acest tip.
In acelasi timp, aceste proprietati necesita imbunatatiri considerabile pentru a lungi viata unui astfel de
implant si pentru a mari aria de aplicabilitate a materialului ales. [17]

Imbunatatirea proprietatilor mecanice

S-a demonstrat clinic ca, in cazul protezelor osoase, cimentul din PMMA este cea mai slaba veriga din
punct de vedere mecanic si ca intre 10 si 45% din implanturile cimentate trebuie inlocuite din cauza cedarii
acestuia. Cercetarea a evoluat pe doua cai: imbunatatirea proprietatilor fizico-chimice a cimenturilor deja
existente si crearea de noi materiale bioactive, asa cum era de asteptat pentru evolutia domeniului.
Initial s-a incercat utilizarea fibrelor de grafit cu scopul de a mari rezistenta mecanica a polimerului,
reusindu-se de asemenea scaderea temperaturii de polimerizare sub 37C, temperatura critica peste care
tesuturile vii se necrozeaza. In acelasi timp s-a studiat aditia de fibre scurte de titan, cu diametrul de 12m si
lungimea de 1,5mm, ce au marit duritatea cimentului cu pana la 51%. S-a observat de asemenea faptul ca
fibrele metalice adaugate in ciment au tendinta de a se deforma plastic sub influenta unei forte mecanice,
indicand o absorbtie de energie. Aditia unor fibre de carbon, aramidice sau polietilenice nu duce la acelasi
efect de deformare mecanica, avand o rezistenta la rupere mai mare.Ranforsarea cu fibre de titan duce la o
scadere a legaturii dintre os si proteza, marind insa puterea cimentului de a redistribui fortele mecanice la
nivelul acestei interfete.
In ultimul timp, cercetarea s-a extins asupra ranforsarii cu copolimer acrilonitril-butadien-stirenic (ABS),
iar testele au aratat ca rezistenta la rupere a crescut cu 60%, putand fi observat un succes in acest sens.
Pentru a determina efectele pe care le au componentele anorganice si cele organice asupra proprietatilor
mecanice ale cimentului osos acrilic, s-au studiat patru tipuri de cimenturi:
Ciment radiolucent
Ciment continand BaSO4
Ciment continand ZrO2
Ciment continand monomer radioopac pe
baza de iod

Figura 8 Noutati din domeniu [8]

P a g i n a | 11
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 Caracterizarea dimensiunilor particulelor diferitilor agenti de radioopacitate si morfologia acestora.
Prin difractie laser s-a obtinut distributia dimensiunilor particulelor de dioxid de zirconiu si sulfat de bariu
pudra:

Figura 9 Distributia dimensiunilor particulelor de (a) ZrO2 si (b) BaSO4 [7]

Particulele de dioxid de zirconiu (c,d ) se

prezinta sub forma de flori, avand diametrul
de ~ 10 m, in timp ce particulele de sulfat
de bariu (a,b) au o forma de ou, majoritatea
particulelor fiind distribuite intr-un domeniu
submicronic, cateva fiind oarecum mai mari,
distribuite in domeniul 5- 10 m.
Rezistenta la compresie si la intindere
Se mentioneaza faptul ca adaugarea de
sulfat de bariu determina o importanta
scadere a rezistentei la intindere, scadere
care nu a fost observata atunci cand un alt
agent anorganic radioopac, cum este
dioxidul de zirconiu a fost folosit. Diversele
marimi si morfologii ale particulelor
radioopace pot fi motivul comportamentul
diferit. Particulele de sulfat de bariu sunt Figura 10 Morfologia componentelor anorganice radioopace [7]
foarte mici si tind sa formeze aglomerate,
aceasta tendinta fiind descrisa in literatura ca principala cauza a scaderii proprietatilor de intindere ale
cimentului. Pe de alta parte, nici particulele de sulfat de bariu, nici cele de dioxid de zirconiu nu au aderat la
matricea polimerica. Morfologia de floare a particulelor de dioxid de zirconiu permite o ancorare mecanica,
ceea ce duce la evitarea scaderii rezistentei la intindere ce are loc in cazul sulfatului de bariu.

P a g i n a | 12
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
Dezvoltarea de nanotuburi de carbon
cu pereti multipli pentru aplicatii
ortopedice

Cimenturi fosfat de calciu

Cimenturile osoase injectabile pe baza

de fosfat de calciu au primit o mare
atentie din cauza posibilelor lor
utilizari pentru chirurgia minim
invaziva. Materialul de pornire
injectabile trebuie sa aiba o
reactivitate adecvata si ar trebui sa
constea dintr-un material extrem de
fin. Apatita formata din fosfat de
calciu seamana la structura cu osul
uman. O problema inerenta a

cimentului de apatita este Figura 11 Cimenturi fosfat de calciu / aplicare [9]

reactivitatea scazuta. Reactivitatea,
adica transformarea in apatit, a fost investigata folosind calorimetria izoterma.Utilizarea nanoparticulelor
permite formarea de cimenturi injectabile. [9]

Cimenturile din fosfati de calciu au fost alese asadar ca matrice datorita capacitatii deosebite de reparare
a defectelor osoase si stabilitatii implanturilor in chirurgie. Nanotuburile de carbon cu pereti multipli au
fost introduse ca umplutura pentru a imbunatati proprietatile mecanice ale fosfatilor de calciu. In
comparatie cu cel cu un singur perete, nanotuburile de carbon cu pereti multipli au rezistenta diferita
chimica. In cazul nanotuburilor cu un singur perete, modificarea suprafetei poate rupe unele legaturi
duble C=C, lasand gauri in structura si modificand astfel proprietatile mecanice.

In general exista doua tipuri de cimenturi din fosfati de calciu, cele mai frecvent studiate fiind cimenturile
pe baza de apatita, deoarece acestea sunt slabile la un pH cat mai apropiat de cel al mediului fiziologic.
Dezavantajul acestora este totusi resorbtia limita a acestora. De asemenea, monetita prezinta o
compozitie chimica si solubilitate apropiata de brusita, al doilea tip de ciment din fosfati de calciu,
facandu-l un candidat excelent pentru ciment biodegradabil.

Incorporarea nanotuburilor de carbon in ciment, comparativ cu inserarea fibrelor conventionale, prezinta

avantaje semnificative. In primul rand, dimensiunile mici necesita o energie semnificativ mai mare pentru
a putea propaga o fisura. Diametrele mici permit o distributie uniforma de concentratii mari in matricea
de ciment. In cele din urma, nanotuburile pot fi functionalizate, permitand imbunatatirea proprietatilor
mecanice ale matricei ciment. [10]

P a g i n a | 13
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
Cimenturi cu antibiotice pentru proteze articulare

Se mentioneaza faptul ca cimentul osos s-a dovedit a fi util si datorita faptului ca pot fi adaugate substante
active (de exemplu antibiotice) in componenta pudra. Acest lucru face din cimenturi un sistem activ de
eliberare controlata a medicamentelor direct la locul operat. Cercetarile au aratat ca daca se adauga
diverse antibiotice in mai putin de 2g pe pachetul standard de ciment, acestea nu afecteaza negativ
proprietatile mecanice ale cimentului. Au fost folosite cu succes Gentamicina, Eritromicina, Tobramicina si
Colistinul, conditia de baza fiind ca antibioticul sa prezinte rezistenta la caldura si sa se pastreze pe o
perioada mai lunga de timp. [7]
Nanoparticulele ce contin argint s-au dovedit a fi agenti antibacterieni ce pot fi folositi cu succes in
cimenturile osoase.
Comparativ cu administrarea intramusculara, nivelurile de Gentamicina din cimenturile osoase sunt mici,
de obicei sub 1 g/ml. [3]
Se vor prezenta pe scurt date generale cu privire la testele de laborator, implanturile la animale si analiza
farmacocinetica umana. Acestea sunt urmate de rezultate clinice obtinute in urma utilizarii profilactice si
in tratamentul protezelor infectate. Reticienta de a utiliza acest tratament este discutabila si practica
ortopedica din 2005 va fi prezentata.

Investigatii de laborator

Experimentele din laborator implica in

principal utilizrea de aminoglicozide
(gentamicina) si glicopeptide (vacomicina).
Principalele motive pentru utilizarea
acestor antibiotice sunt: legarea usoara cu
praful de ciment fara a modifica
proprietatile mecanice ale cimentului,
activitatea lor nu este pusa in pericol de
temperatura ridicata din cauza
polimerizarii cimentului, foarte putine
reactii alergice au fost raportate cu aceste
antibiotice si nu in ultimul rand, ele sunt
active impotriva microorganismelor pe Figura 12 Investigatii laborator [20]
proteze.

O cerinta obligatorie pentru a produce AC corespunzator este ca cimentul sa poate satisface in continuare
proprietatile dorite, in ciuda prezentei antibioticului. Pentru a nu modifica aceste proprietati mecanice,
pulberea de antibiotic se va amesteca cu pulberea de polimer metil metacrilat. Nu mai mult de 2 g se pot
adauga la o doza de 60 g de ciment ortopedic. Pentru un anumit antibiotic poate exista o diferenta
semnificativa in modul de eliberare din diferite tipuri de ciment, functie de porozitatea cimentului,
granulometria antibioticului sau a altor aditivi.

P a g i n a | 14
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
In functie de caracteristicile cimentului, acesta poate avea o vascozitate scazuta/ridicata, care favorizeaza
contactul direct dintre neregularitatile osului si stratul de ciment.

De o importanta majora este rezistenta mecanica a acestor cimenturi : Organizatia Standard

Internationala a stabilit ca standardul de rezistenta la compresiune a cimentului sa fie de 70 MPa,
majoritatea cimenturilor realizate fara antibiotice ajungand si la 100 MPa. AC produse in conformitate cu
acestea au de obicei peste 100 MPa si de aceea confera chirurgului ortopedic un ciment atat mecanic
rezistent, cat si usor de manipulat, cel putin la fel de bine cu celelalte cimenturi standard. Se confirma
astfel proprietatile dorite in cazul AC.

Implanturi pe animale

Urmatorul obiectiv este testarea AC pe animale. Treizeci si doua de oi au suferit o operatie de implantare
a cientului cu gentamicina. Au fost selectate pentru test datorita dimensiunilor femurului apropoate de
cea a oamenilor (cavitatea intramedulara a femurului are un diametru de 13 mm), dar si datorita greutatii
destul de apropiate (aproximativ 80 kg). Implantarea cimentului in femurul proximal al oilor a fost realizat
folosind seringi cu ciment, indicat prin usurinta tehnicii chirurgicale. Examinarea patologica arata absenta
unor reactii de corp strain. Masurarile concentratiei de antibiotic din oase au fost realizate la anumite
intervale de timp. La 6 luni, concentratia a fost de 4 ori mai mare decat concentratia minima inhibitoare a
gentamicinei pentru stafilococi. Aceste experimente au aratat de asemenea difuzia antibioticului in
circulatie. Nivelul maxim atins la 6h de la implantare a fost de 1mg/L. Dupa 24 ore, antibioticul a fost
neglijabil in circulatie.

Farmacocinetica la om

Odata trecut testul pe animale, AC cu gentamicina a fost utilizata pentru fixarea a 26 inlocuiri de sold la
pacienti umani cu o stare buna de sanatate. Concentratia de varf in acest caz a fost de 1mg la 6h, similar
cu rezultatele testelor pe animale. Gentamicina a fost nedetectata in circulatie dupa 24 ore. Maximul
concentratiei a fost semnificativ mai mic decat nivelul cunoscut pentru provocarea toxicitatii (aproximativ
8mg/L). Eliminarea urinara a gentamicinei a fost nedetectabila dupa 10 zile.

In concluzie, datele experimentale prezentate pe scurt au aratat ca proprietatile mecanice ale cimenturilor
cu antibiotic sunt satisfacatoare. De asemenea, niciun risc de toxicitate nu a fost descoperit si antibioticele
au avut nivele terapeutice indicate. [11]

Experimentele clinice au aratat ca riscul secundar de contaminare hematologic al protezelor este maxim in
prima luna si foarte scazut dupa 6 luni, fiind necesara o monitorizare. [12]

Rezultatele furnizeaza dovezi pentru utilizarea justificata a gentamicinei in cimenturi ososase.

In ciuda acestor discutii, exista o reticienta in folsirea cimenturilor de catre unii microbiologi sau chirurgi
ortopedici, care pot fi exprimate in patru observatii:

esecurile medicale au fost observate

studii experimentale pe animale mici nu arata intotdeaua avantajele unor astfel de cimenturi

P a g i n a | 15
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 criteriile de esec nu sunt aceleasi pentru microbiologi si chirurgi
instrumentele folosite de microbiologi si chirurgi sunt diferite

Principalele cauze ale esecului au fost experienta insuficienta a chirurgilor ortopedici, excizia chirurgicala a
tesuturilor nevascularizate incomplet, neinitierea terapiei antibioticului corecta. Alte probleme pot fi
insuficienta diagnosticului bacteriologic pre-operator, chirurgia neefectuata intr-un centru specializat sau
cu o planificare saraca.

Microbiologii utilizeaza in general

testarea pe animale mici de
model sobolan sau iepure. La
iepure, de exemplu, se pot
observa conditii chirurgicale
nerealiste, marimea oaselor
nefiind adaptata cerintelor. De
asemenea, este posibila
contaminarea secundara de
microorganisme de piele sau de
par, care nu sunt usor de sterilizat
la iepure.

Figura 13 Testarea pe animale [20]

Cele mai multe studii referitoare la tratamentul infectiei se concentreaza pe controlul acesteia. Cu toate
acestea, chirurgul si cel mai important, pacientul, sunt interesati mai asupra posibilelor defectiuni
mecanice.

Evaluarea rezultatelor pe termen lung este diferita la chirurgi si microbiologi. Asa cum am mentionat deja,
evaluarea efectiva a rezultatelor poate fi realizata doar prin anticiparea unor infectii si evitarea acestora.
Se pot realiza tratamente, dar ele vor fi observate in acelasi timp si efectele secundare.

In concluzie, desi utilizarea cimenturilor osoase impregnate cu antibiotice a fost aspru criticata in trecut
deoarece nu au avut suficiente dovezi experimentale, mai multi cercetatori au studiat farmacocinetica lor,
toleranta si proprietatile mecanice bune, obtinand rezultate satisfacatoare si imbunatatindu-se controlul
infectiei. [11]

P a g i n a | 16
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 2.3. Spre viitor...
Nanotehnologia si
tratarea
cancerului

Viitorul rezerva multe in domeniul nano,

nanitii putand fi utilizati in medicina si
programati sa inlocuiasca celulele bolnave; se
demonstreaza asadar utilitatea intelegerii nanostructurii unor nanobiomateriale.
Aplicatiile multiple au ajuns pana la tratarea cancerului, fiind una dintre marile probleme in domeniul
sanatatii publice (un raport al Agentiei Internationale pentru studiul Cancerului, agentie a Organizatiei
Mondiale a Sanatatii, arata ca pana in 2030 se vor ajunde la 13.2 milioane de oameni ucisi anual de
cancer, aproape de 2 ori mai mult ca in 2008; in Romania, ultimile statistici monitorizau 420 000 bolnavi;
iar anual diagnosticati 95 000 96 000 persoane, dintre care jumatate in faza incurabila [13] ); se confirma
asadar necesitatea dezvoltarii acestor nanobiomateriale cu aplicatii specifice.
Cancer de os sau cancerul osos este un termen general folosit atunci cand celulele canceroase sunt gasite
in os. Cancerul care incepe in os este numit cancer de osos primar. Este gasit de cele mai multe ori in
oasele bratelor sau ale picioarelor, dar acesta poate aparea in orice os din corp. De mentionat faptul ca in
general copiii si tinerii au un risc mai mare sa aiba cancer la oase decat adultii.
Formele initiale ale cancerului osos sunt numite sarcoame. Exista mai multe tipuri diferite de sarcom si
fiecare dintre ele incep intr-un alt fel de tesut osos. Cele mai comune sunt osteosarcoma, sarcomul
Ewings si chondrosarcoma.
In randul tinerilor, cel mai frecvent tip de
cancer osos este osteosarcoma; de obicei
apare intre varstele de zece si douazeci si
cinci de ani. De cele mai multe ori,
barbatii sunt mai afectati decat femelele.
Osteosarcoma incepe in capetele de
oase; apar tesuturi noi pe masura ce
tanarul creste; de obicei, sunt afectate
oasele lungi ale mainilor si picioarelor.
Sarcomul Ewings se formeaza in mijlocul
(axul) oaselor mari si de cele mai multe
ori afecteaza oase lungi ale soldului si
oase din partea superioara a bratului si a
coapsei, dar poate aparea si in coaste.
Chondrosarcoma este un tip de tumoare
care se formeaza in cartilaj (tesut in
jurul articulatiilor) si se gasesc in principal
la adulti. Alte tipuri de cancer osos includ
fibrosarcoma (celule tumorale maligne
Figura 14 Celule osoase [6]

P a g i n a | 17
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
uriase) si chordoma. Aceste tipuri de cancer sunt rare si cel mai adesea afecteaza oameni de peste treizeci
de ani.
Cea mai frecventa simptoma a bolii este durerea. Cu toate acestea, simptomele pot varia in functie de
locatie si marime a cancerului. Uneori, deformari de pe os poate fi resimtite prin piele.
Tumori care apar in articulatii sau in apropiere pot cauza inflamatii si sensibilitate in zona afectata. Alte
simptome pot include oboseala, febra, pierdere in greutate, si anemie. [6]
Tratamentul pentru unele tumori osoase pot implica o interventie chirurgicala, cum ar fi amputarea unui
membru. Chimioterapia si radioterapia sunt eficiente in unele tumori (cum ar fi sarcomul Ewing), dar mai
putin in altele (cum ar fi chondrosarcoma). Dupa ce a fost facut tratamentul pentru cancerul de oase, este
foarte important ca verificarile si evaluarile periodice la medic sa fie efectuate, pentru a fi sigur ca
afectiunea nu a venit inapoi si pentru a acorda tratamentul corespunzator in cazul in care o face.
Verificarile pot fi examenul fizic, raze X, analize de sange si alte teste de laborator.
In cazul tratamentului cancerului osos, de obicei, prima etapa consta in indepartarea chirurgicala a
tesutului tumoral. Dupa interventia chirurgicala, defectul osos rezultat in urma extirparii chirurgicale a
tumorii este umplut cu materiale cu rol regenativ sau cu materiale regenative care contin si magnetita si
citostatice. In majoritatea cancerelor, gradul de recurenta este destul de mare in special datorita
indepartarii partiale a tesutului tumoral. Acesta este scopul pentru care interventia chirurgicala este
asociata cu chimio/radioterapia. Etapele tratamentului cancerului osos sunt prezentate in schema de mai
jos: [14]

Obtinerea nanoparticulelor de magnetita

Nanoparticulele de magnetita se pot obtine prin precipitare pornind de la precursori de Fe2+ si Fe3+, mediul
de reactie slab bazic fiind realizat prin adaugare de solutie diluata de NaOH. Se obtine magnetita, cu
caracteristici si functii de utilizare diferite.
Biomaterialele cu continut de magnetita se utilizeaza in tratarea tumorilor prin hipertermie. Implantate in
spatiul sau in imediata vecinatate a tumorii, in camp magnetic, prin pierderile de histerezis, produc o
crestere a temperaturii locale de pana la 43-45C. Prin hipertermie, tumoarea sau urmele acesteia sunt
distruse. Sub forma nanoparticulelor, magnetita poate fi transportata prin fluidele biologice in zona in care
este necesara producerea hipertermiei. [14]

P a g i n a | 18
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
Caracterizarea nanoparticulelor de
magnetita
Imaginile TEM evidentiaza
morfologia nanoparticulelor de
magnetita.
Imaginile electronice de transmisie
permit obtinerea informatiilor
referitoare la forma si dimensiunea
nanoparticulelor. Sub aspectul
morfologiei, pot fi astfel identificate
doua tipuri de magnetita: sferica si
cilindrica. Obtinerea magnetitei
cilindrice poate fi pusa in evidenta
doar in conditiile in care sinteza este
realizata in prezenta campului
magnetic. Dimensiunea particulelor
sferice de magnetita variaza de la 5
nm pana la 20 nm, diametrul mediu
al acestor particule fiind cuprins
intre 10 si 12 nm, in timp ce, in cazul
particulelor cilindrice, acestea por
atinge pana la 50 nm in lungime,
diametrul fiind apropiat de cel al
particulelor sferice. [14]
Figura 15 Imagini TEM ale nanoparticulelor de magnetita [14]

Obtinerea si caracterizarea materialelor compozite COL/HA-Fe3O4

Sinteza materialelor compozite COL/HA-Fe3O4 implica cel mai adesea utilizarea gelului de colagen bovin
obtinut prin extractie chimica si enzimatica, la o concentratie a gelului de 0.5-5%, iar pH-ul cuprins intre 2
si 7.
Mineralizarea gelului de colagen se poate realiza in doua etape, pentru o mai buna reproducere a
osteosintezei naturale. In prima etapa, suspensia de hidroxid de calciu interactioneaza cu gelul de colagen
timp de 24h. In etapa a doua, se adauga solutia de fosfat diacid de sodiu avand loc precipitarea
hidroxiapatitei. Gelul de colagen si precursori de hidroxiapatita corespund unui raport masic COL:HA in
materialul compozit de 1:4, iar pH-ul de precipitare este 9.
In cazul obtinerii biomaterialelor COL/HA-Fe3O4, compozitul obtinut prin mineralizarea gelului de colagen i
se adauga cantitatea corespunzatoare de magnetita, sub forma de nanoparticule. Sinteza materialelor
compozite de tip COL/HA-Fe3O4 se realizeaza la 352C, iar uscarea prin liofilizare. [14]
Biomaterialele COL/HA-Fe3O4 se pot caracteriza mai apoi prin difractie de raze X, spectroscopie IR si
microscopie electronica de baleiaj.

P a g i n a | 19
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 Figura 16 imagini SEM COL/HA-Fe3O4 [14]

Din imaginile SEM rezulta ca materialele prezinta o foarte buna omogenitate, fiind asemanatoare
morfologic cu materialele compozite COL/HA.
Este, de asemenea, de mentionat ca datorita interactiunilor ce se dezvolta intre colagen si magnetita, in
masa materialului compozit se vor putea identifica cristale aciculare. Dimensional, cristalele aciculare au
lungimea in domeniul micronic, iar diametrul situat intre 100-300nm.
De asemenea, formarea structurilor cilindrice se realizeaza prin procesul de fibrinogeneza in care
moleculele de colagen sunt asociate in fibrile si fibre si actioneaza drept surfactanti pentru stabilizarea
magnetitei. Mai mult decat atat, stabilitatea magnetitei se realizeaza cu anionul citrat, se modifica
morfologia materialului compozit. In cazul stabilizarii cu acid citric particulele de magnetita sunt sferice; in
prezenta de colagen, se obtine o morfologie aciculara datorita faptului ca fibrilele si fibrele de colagen
sunt mai mari decat citratul si ca urmare in jurul particulelor de magnetita se ataseaza doar cateva fibrile
si fibre de colagen prin interactiuni electrostatice.
Aceste materialele compozite obtinute produc hipertermie prin pierderile de histerezis magnetic, in toate
cazurile putandu-se determina temperatura produsa de pierderile de histerezis magnetic.
Astfel, biomaterialele compozite pe baza de colagen si hidroxiapatita cu continut variabil de nanoparticule
de magnetita pot avea rol regenerativ si antitumoral. Rolul nanoparticulelor de magnetita este de a
produce hipertermie si poate fi activata la comanda, in conditii usor controlabile: timpul de aplicare a
campului electromagnetic sau continutul de magnetita. [14]

P a g i n a | 20
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 Cimenturile osoase pe baza de PMMA reprezinta o tehnologie avansata, insa nu perfecta;
Desi rapoartele asupra modificarii cimentulurilor osoase sunt interesante, sunt necesare cercetari
suplimentare pentru a se putea realiza experimentul clinic;
Inca nu s-au gasit rezolvari concrete pentru unele probleme de importanta maxima cum ar fi
cancerul;
Folosirea nanomaterialelor poate fi un raspuns la problemele legate de compatibilitate si tratarea
tesuturilor metastazice;
Factorii de succes in aplicatiile alese depind de varsta, activitatea fizica sau si mai important, de
calitatea osului;
In prezent s-a ajuns pana la dorinta de realizare a unui ciment care ar putea da sanse victimelor cu
fracturi de coloana din accidente grave; cimentul este actual prezent in cadrul unui proiect al
Universitatii Gueen si Leeds; aceasta demonstreaza interesul deosebit acordat cimenturilor si
materialelor pentru reconstructia osoasa;
Ca o concluzie finala, se va urmari intotdeauna imbunatatirea materialelor deja existente, in
masura egala cu dorinta de a descoperi noi biomateriale care sa revolutioneze tehnica si
aparatura medicala;
Suntem inca departe de atingerea potentialului maxim al acestor biomateriale.

P a g i n a | 21
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 Biomateriale composite pe baza de colagen si hidroxiapatita utilizate in reconstructia osoasa
pag 23-26 [14]
Autor(i): Anton Ficai, Ecateriana Andronescu
Editura: Politehica [2011]

Biomateriale polimerice si aplicatii medicale [7]

Autor(i): Anton Ficai, Ecateriana Andronescu
Editura: Politehica [2011]

Surse Articole (Romana/Engleza)

Antibiotic cements in articular prostheses: current orthopaedic concepts (2006) (En) [11]
Autori: F. Langlais, N. Belot, M. Ropars, H. Thomazeaua, J.C. Lambotte, G. Cathelineau

Development of multi-walled carbon nanotubes reinforced monetite bionanocomposite cements for orthopedic
applications (2013) (En) [10]
Autori: Nariman Mansoori Boroujeni, Huan Zhou, Timothy J.F. Luchini, Sarit B. Bhaduri

Estimation of the optimum loading of an antibiotic powder in an acrylic

bone cement (2006) (En) [12]
Autori: Gladius Lewis, Si Janna

Bone cement (2013) (En) [3]

Autori: Raju Vaishya, Mayank Chauhan, Abhishek Vaish

P a g i n a | 22
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 Modified PMMA cements hydrolysis resistant metal- polymer interface in orthopaedic applications (2005) (En) [5]
Autori: U. Gbureck, S. Grubel, R. Thull, J.E. Barralet

Effects of test sample shape and surface production method on the fatigue behaviour of PMMA bone cement (2013)
(En) [15]
Autori: E.M. Sheafin, K.E.Tanner

Surse WWW (Romana/Engleza)

Despre procedee (Ro) [1.1]

Locatie: http://www.ortopediaonline.ro/
Clinicile ICCO Brasov (Ro) [1.2]
Locatie: http://protezesold.ro/
Informatii medicale su articole
Locatie: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cancer#Epidemiologie (Ro) [13]
Locatie: http://www.romedicale.ro/ [6]
Locatie: http://gizmodo.com/a-better-fix-for-your-old-aching-back-from-a-new-bioma-804424147/ [8]
Locatie: http://www.ziare.com/articole/antichitate+medicina / [2]
Surse imagini
Locatie: http://www.historia.ro/ [16]
Locatie: http://www.ortovit.eu/ortopedie/proteza/ciment_ortopedic.html/ [17]
Locatie: http://teknimed.koxok.fr/ [18]
Locatie: http://spineneurosurgeryindia.com/ [19]
Locatie: http://medicalexpo.com/ [20]
Locatie: http://spineneurosurgeryindia.com/ [21]
Locatie: http://www.bonecement.com/ [22]

Video
Locatie: http://www.youtube.com/watch?v=5cZ8_NL3Jfg [4]

P a g i n a | 23
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
Anexa Imagini [17-19. 21-22]

P a g i n a | 24
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 P a g i n a | 25
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut
 P a g i n a | 26
Proiect Procese la interfata biomaterial-tesut