Curbe de racordare de ordin superior

În scopul trecerii fără şocuri a mijloacelor de transport de la aliniament la

curbă, de la orizontal la supraînălţare, de la ecartamentul normal la supralărgire,
dar şi invers, între aliniamentul şi curba arc de cerc se introduce curba de racordare
(se mai numesc şi racordări parabolice deoarece se realizează după arce de
parabolă).
În figura C1 se arată în plan vertical nivelurile ciupercilor şinelor;
exterioară şi interioară, în aliniament, în curba de racordare şi în curba circulară.

h
Nivelul şinei exterioare

ho
Nivelul şinei interioare
l
Aliniament Curba de racordare Curba circulară

Fig. C1. Nivelurile şinelor

Curbele de racordare trebuie să respecte următoarele condiţii:

A. Forţa care se produce la trecerea mijloacelor de transport din aliniament
în curba de racordare şi din aceasta în curba circulară nu trebuie să apară brusc ci
Gv 2
să varieze continuu de la zero la valoarea maximă; FC  0  FC  .
gR
B. Pe curba de racordare trebuie să fie realizată în întregime variaţia
supraînălţării şinei exterioare şi a supralărgirii ecartamentului căii.
Pentru ca forţa centrifugă să aibă o variaţie continuă şi monotonă de la zero
max
la FC este necesar ca în punctul AR (începutul curbei de racordare) r = , iar în
punctul RC (sfârşitul curbei de racordare) r = R şi în intervalul dintre AR şi RC, r
să varieze continuu şi uniform de la  până la R. (fig. C2):

Curba de racordare RC
AR
Aliniament
Curba
circulară
R
r=
R

Fig. C2. Variaţia curburii

1
 Situaţia în plan şi în profil este prezentată în figura C3.

RC

ho
x
lo
Curbă circulară
AR
Yo

RC

Fig. C3. Situaţia în plan şi în profil

de racordare sunt de fapt în spaţiu.

Dacă racordarea supraînălţării şinei exterioare se face după o dreaptă, atunci
în timpul mişcării vehiculului, la începutul şi sfârşitul curbei de racordare se vor
produce asupra firului exterior, în plan vertical – şocuri dinamice bruşte.
Pentru înlăturarea acestui inconvenient, în punctele AR şi RC (fig. C4),
unghiul α = 0, iar pe toată lungimea curbei de racordare valoarea lui trebuie să
varieze continuu. Pierderea supraînălţării se face după o curbă tangentă în punctele
AR şi RC, la nivelul ciupercii şinelor exterioare în aliniament şi respectiv în curba
circulară.

2
 h
RC

ho
h
α
l
AR l
lo

Fig. C4. Variaţia unghiului α

Vom admite ca origine a coordonatelor punctul AR şi vom folosi notaţiile:

l reprezintă lungimea curentă a arcului curbei de racordare;
lo – lungimea totală a curbei de racordare;
h – valoarea curentă a supraînălţării şinei exterioare,
corespunzătoare lui l;
ho – supraînălţarea şinei exterioare în curba circulară.

dh d1 v 02
În punctele AR şi RC α = 0  tg   0 , iar h 
dl g r
în care d1 este distanţa dintre axele ciupercilor şinelor.
d1
Presupunem că v0 = const., atunci = const.
g
1
Notând cu k , curbura şi dacă în AR şi RC avem că
r
dh dk
0  0.
dl dl
Deci, în punctele AR şi RC derivată întâi a curburii în raport cu arcul trebuie
să fie nulă. În intervalul AR – RC această derivată variază continuu.
Având în vedere că racordarea supraînălţării şinei exterioare şi a
supraînălţării căii se face pe curba de racordare şi întrucât aceasta din urmă are o
rază variabilă, mişcarea vehiculului pe această curbă dă naştere unor forţe
suplimentare din cauza instabilităţii mişcării, forţe care în aliniament şi în curba
circulară nu apar.
Pentru ca forţele suplimentare să nu apară brusc, este necesar ca ele şi prin
urmare şi acceleraţiile corespunzătoare lor, să aibă o variaţie continuă, iar în
punctele AR şi RC să fie nule.

3
 d2k
Condiţia de mai sus impune ca în AR şi RC să avem  0,
dl 2
d 2k
iar în intervalul de la AR la RC să varieze continuu.
dl 2
dk d 2k
Condiţiile  0 şi 2  0 vor fi demonstrate în continuare.
dl dl
Se constată că mijloacele de transport, mişcându-se pe curba de racordare, se
înclină, formând cu orizontala în orice punct al curbei de racordare un unghi ,
h
care se poate determina din relaţia sin   (fig. C5).
d1

 h

 d1

Fig. C5. Înclinarea transversală la circulaţia în curbe

h
Dar  este mic, deci se poate scrie că   , unde d1 este distanţa dintre
d1
axele şinelor.
dk
Condiţia  0 se demonstrează pornind de la viteza unghiulară care se
dl
poate scrie sub forma:
d1 2 1
 v0 
d dh 1 dh 1 g dr P dk
      ,
dt d 1dt d 1 dt d 1 dt d 1 dt

4
 ev 2 d v2
(Asta pentru că se cunoaşte relaţia h   h  1 0 şi s-a mai arătat că
gR gr
1
k )
r
în care s-a notat:
d1 2
P v 0 iar t este timpul.
g
Deoarece k este o funcţie compusă faţă de l, putem scrie:
dk dk dl dk
  v
dt dl dt dl
şi deci:
d Pv dk
 
dt d1 dl
d dk
dar 0  0.
dt dl
d 2k
Condiţia a doua  0 se demonstrează pornind de la acceleraţia
dl 2
unghiulară, care are forma:
d 2 Pv d 2 k
  ,
dt 2 d1 dldt
dk
şi fiindcă este o funcţie compusă faţă de l, se poate scrie:
dl
d 2 k d 2 k dl d 2k
 2  v 2
dldt dl dt dl
atunci:
d 2  Pv 2 d 2 k

dt 2 d 1 dl 2
d 2 d 2k
dar  0   0.
dt 2 dl 2