204

Însă la rotirea rotorului cu o

anumită viteză, dinţii roto-
rici ocupă diverse poziţii
intermediare în raport cu
axa polilor şi din acest
motiv se poate considera că
în întrefier câmpul mag-
netic de reacţie variază
liniar şi nu în trepte (curba
trasată în linie plină şi
îngroşată în figura 6.35
reprezintă în acelaşi timp
curba medie a variatiei în
trepte). La sarcină, în
întrefierul maşinii se
produc ambele câmpuri :
cel de excitaţie specific
polilor principali de excitaţi
Fig. 6.36 Explicativă privind câmpul magnetic rezutan şi cel dereacţie a indusului,
din întrefierul unei maşini de c.c.
iar câmpul magnetic
rezultant este cel ce se
obţine din compunerea
celor două câmpuri; acesta se reprezintă în figura 6.36. În această figură este reprezentat câmpul polilor
de excitaţie (curba 1), respectiv câmpul magnetic de reacţie (curba 2) aşa cum a fost el stabilit în graficul
din figura 6.35. Dacă circuitul magnetic al maşinii este nesaturat magnetic, atunci câmpul magnetic
rezultant (curba 3) se obţine prin sumarea ordonatelor celor două câmpuri componente. Când însă se
produce saturarea circuitului magnetic al maşinii (mai ales a dinţilor rotorici şi a unei jumătăţi a piesei
polare), atunci câmpul rezultant nu se mai poate obţine prin simpla sumare a ordonatelor celor două
câmpuri, iar în zona elementelor de circuit cu saturaţie trebuie să se ţină seama de efectele saturaţiei (care
sunt fenomene neliniare). Aceste aspecte fac ca maximul câmpului să fie mai aplatizat (curba 4), iar
„slăbirea” şi „întărirea” câmpului rezultant (în porţiunea de întrefier corespunzătoare unui pol de
excitaţie) nu se mai compensează şi fluxul magnetic al câmpului rezultant corespunzător unui pol de
excitaţie este ceva mai mic decât fluxul produs de un pol de excitaţie la mersul în gol al maşinii.
Pentru acelaşi motiv şi t.e.m. E indusă în sarcină la maşina de c.c. este ceva mai mică decât .
6.10.3. Efectul decalării periilor la funcţionarea în sarcină a maşinii de c.c
În multe cazuri maşinile de c.c. lucrează cu periile decalate din axa neutră. Să admitem că la o maşină de
c.c. monopolară periile sale P1,P2 au fost decalate cu unghiul în raport cu axa neutră, aşa cum este
arătat în figura 6.37. Spectrul câmpului de reacţie, din figura menţionată are două componente. Pentru

Fig.6.37 Fig. 6.38

Explicativa privind aspectul decalarii periilor la functionrea masinii de c.c.in sarcina (regimul de motor/generator).

Fig. 6.37 Fig. 6.38

Explicative la decalarea periilor în regimul de sarcină
al maşinii de c.c.
 205

analiza acestui aspect se consideră o linie simetrică în raport cu axa neutră cu linia decalată a
periilor fizice aşa cum apare în figura 6.38. Atunci se constată că solenaţiile rotorice, cuprinse
între arcele şi , vor produce un câmp magnetic de reacţie tipic transversal, aşa cum apare
în figura 6.38 a, iar solenaţiile rotorice cuprinse între arcele şi produc tot un câmp de
reacţie dar care se închide în lungul polilor de excitaţie, aşa cum se arată în figura 6.38b, adică este
specifică unui câmp longitudinal. Deci decalarea periilor din axa neutră conduce la producerea uni câmp
de reacţie cu o componentă transversală şi una longitudinală. Mărimea celor două componente a câmpului
de reacţie (pentru o solenaţie rotorică dată) este legată de mărimea unghiului de decalare a periilor.
Componenta longitudinală a reacţiei indusului poate avea două tipuri de efecte :
-- efect magnetizant, când liniile câmpului de reacţie au acelaşi sens cu cel al câmpului
longitudinal al polilor de excitaţie; aceasta se produce dacă periile au fost decalate în sens invers sensului
de rotire al maşinii aflate în regim de generator;
-- efect demagnetizant, când liniile câmpului de reacţie au sens invers sensului câmpului de
excitaţie principal; acesta se produce dacă periile au fost decalate în acelaşi sens cu sensul de rotire al
maşinii aflate în regim de generator.
Când maşina de c.c. se află în regim de motor efectul componentei longitudinale este invers ca
pentru generator, în raport cu sensul de decalare al periilor.
Pentru că câmpul de reacţie al indusului este, în general, direct dependent de curentul rotoric (de sarcină) al maşinii, rezultă
că şi componenta sa longitudinală (pentru un unghi de decalare dat) este dependentă de curentul de sarcină . De aici rezultă că o
reacţie longitudinală poate fi echivalată cu o înfăşurare de excitaţie serie (ce produce, de asemenea, un câmp magnetic legat de
curentul de sarcină), care însă modifică substanţial unele caracteristici de funcţionare ale maşinii.
Intensitatea câmpului magnetic de reacţie din întrefierul maşinii a fost definită cantitativ aproximativ prin relaţia (6.72),
dar ea poate fi definită şi printr-o relaţie (mai utilă uneori) de tipul

(6.73)
în care x este o lungime oarecare (în cazul dat este lungimea din perimetrul rotorului ce se înlănţuie cu conturul ( ), vezi figura
6.34 b), iar A este aşa-numita pătură de curent, adică solenaţia rotorică corespunzătore unei unităţi de lungime din perimetrul
rotorului

, (6.74)

în care w este numărul total de spire al înfăşurării rotorice; este curentul de cale, iar D este diametrul exterior al rotorului.
În ideea relaţie din (6.73) pentru câmpul de reacţie, se poate calcula direct solenaţia componentei longitudinale a câmpului
de reacţie

(6.75)
respectiv a componentei transversale

. (6.76)

În definitiv relaţiile (6.75), (6.76) determină, pe baza expresiei din (6.73), solenaţiile corespunzătoare arcelor
, respectiv arcelor la o maşină multipolară.

6.10.4. Unele efecte ale reacţiei indusului şi compensarea lor.

La producerea reacţiei indusului apar unele fenomene, care schimbă într-o măsură oarecare ceea
ce s-ar numi comportarea normală a maşinii la mers în gol sau chiar la sarcini mici, iar uneori (la sarcini
mari sau la şocuri mari de sarcină) pot apare unele efecte ce conduc la dereglarea completă a maşinii şi
chiar la scoaterea ei din uz. Acestea sunt motivele principale care implică o aprofundare a unor elemente
legate de efectele reacţiei indusului după ce s-au prezentat părţile teoretice generale privind fenomenul
respectiv.
 206

1. Solenaţia de excitaţie suplimentară. Din cele prezentate anterior rezultă că în cazul când
periile sunt montate în axa neutră apare reacţia transversală a indusului, care însă îşi are şi componenta sa
longitudinală, de regulă demagnetizantă pentru că din compunerea câmpului de excitaţie cu cel de
reacţie rezultă un câmp a cărui valoare medie (corespunzătoare unui pol de excitaţie) este în general mai
mică decât cea de la mersul în gol al maşinii,iar de acest aspect trebuie să se ţină seama atât la proiectarea
maşinii cât şi la analiza funcţionării sale.
Luând în considerare cazul proiectării maşinii, în final este vorba de calculul unei forţe magnetomotoare

corespunzătoare com-
ponentei longitudinale
(deci după axa d) a
reacţiei transversal a
indu-sului, care adău-
gându-se la forţele
magnetomotoare tota-
le (necesare pentru
producerea unui câmp
magnetic de o
Fig. 6.39 Explicativă la solenaţia de excitţie anumită valoare în
suplimentarA pentru compensarea reacţiei
indusului la maşina de c.c.
întrefier) , să
asigure împreună
producerea unui câmp de o valoare necesară în întrefierul maşinii când aceasta funcţionează la o anumită
sarcină (de exemplu, cea nominală).
Calculul analitic al componentei este în general foarte complicat, iar precizia determinării nu este mult mai bună
decât cea a unei metode grafoanalitice. Se porneşte de la caracteristica magnetică parţială

adică relaţia dintre inducţia din întrefier şi forţele magnetomotoare necesare pentru producerea câmpului în : întrefier-- ;
dinţi rotorici-- ; piese polare-- . Curba această este dată în figura 6.39 a. Trebuie remarcat că ( )
reprezintă circa 70,…,80% din şi că în calcule trebuie luate în considerare în primul rând aceste elemente.

Se admite pentru întrefier o inducţie nominală căreia îi corespunde punctul D pe caracteristica magnetică

parţială (vezi figura 6.39 a). De la punctul D se ia la stânga şi la dreapta o solenaţie egală cu 0.5 ( este lungimea arcului
polar; A este pătura de curent menţionată). Expresia

reprezintă, în general, solenaţia (respectiv forţa magnetomotoare) reacţiei transversale a indusului, deoarece se consideră că
solenaţia din zona interpolară nu produce reacţie transversală (adică câmpul de reacţie este neglijabil) având în vedere că în acea
zonă întrefierul este foarte mare (aceasta se vede şi din graficul câmpului de reacţie din figura 6.35).
Suprafaţa triunghiului BCD (figura 6.39 a) caracterizează efectul slăbirii câmpului datorită reacţiei indusului, iar triunghiul
DEG caracterizează efectul întăririi câmpului datorat aceleiaşi reacţii. Suprafaţa celor două triunghiuri nu este aceeaşi (
) pentru că caracteristica magnetică considerată nu este liniară.
Pentru a găsi componenta se realizează deplasarea simultană spre dreapta a bazelor BC, respectiv GE a
triunghiurilor amintite până când suprafeţele noilor triunghiuri B’C’D şi DE’G’ devin egale, aşa cum apare în figura 6.39 b. În
această situaţie , suprafaţa dreptunghiului ACGF ce caracteriza fluxul magnetic la mers în gol, va fi egală cu suprafaţa figurii
A’B’DE’F’ ce caracterizează fluxul magnetic la funcţionarea în sarcină (şi anume la cea nominală pentru că aşa s-a ales punctul D).
Componenta va fi dată (la scara respectivă) de segmentul . Dacă această componentă se adună cu
solenaţia totală la mers în gol , atunci se va obţine solenaţia total generală necesară funcţionării în sarcină.
Pentru compensarea componentei longitudinale a reacţiei transversale se poate folosi o solenaţie
de excitaţie suplimentară egală aproximativ cu ; ea se numeşte înfăşurare stabilizantă şi trebuie
să fie o înfăşurare de curent (deci înseriată cu circuitul rotoric) pentru a produce un câmp suplimentar
legat de valoarea curentului de sarcină.
Într-o altă ordine de idei, reacţia transversală depinde de mărimea întrefierului (vezi, de exemplu, relaţia
(6.72) sau (6.73)) deci şi componenta sa va depinde de valoarea întrefierului : cu cât este mai
mare cu atât scade . De aceea pentru a reduce este mai bine să fie ales un întrefier mai mare,
dar trebuie să se aibă în vedere că la un mărit creşte solenaţia totală ,ceea ce măreşte atât
volumul cât şi consumul specific de cupru la înfăşurarea unui pol de excitaţie. Se poate pune problema
unui întrefier de mărime optimă având restricţiile respective, oricum un astfel de întrefier este de circa
5,..,10 ori mai mare decât cel impus de condiţiile mecanice.
2. Modificarea caracteristicii magnetice a maşinii. Conform celor prezentate deja rezultă că
caracteristica magnetică a maşinii se modifică de la funcţionarea în gol, la o funcţionare în sarcină
datorită reacţiei transversale a indusului. S-a precizat, de asemenea, că în cazul unei solenaţii de excitaţie
neschimbate, câmpul magnetic din întrefierul maşinii în timpul sarcinii se deformează şi scade. Sub o
anumită porţiune a polului „slăbirea” câmpului poate fi importantă, iar în cazul sarcinilor mari (sau
şocuri mari de sarcină) se poate ajunge chiar la inversarea câmpului, adică la efectul răsturnării câmplui.
Dacă maşina se găseşte în regimul de generator ,efectul răsturnării câmpului duce la o scădere pronunţată
a tensiunii la borne, deoarece în anumite secţii rotorice ale căilor de curent se induc t.e.m. de sens invers
în raport cu cel normal şi t.e.m. de cale scade mult.
 207

Dacă maşina se găseşte în regimul de motor, se produce o scădere a momentului cuplului

electromagnetic ceea ce poate conduce eventual chiar la
oprirea motorului.
Oricum, indiferent de regimul de lucru al maşinii, starea de
funcţionare cu câmp răsturnat trebuie considerată o stare de
avarie ce poate deregla total comutaţia maşinii ajungându-se
la situaţia de „cerc de foc la colector” ( adică la un foc sub
forma de scântei puternice reunite pe întreaga suprafaţă a
colectorului care scurtcircuitează periile maşinii), iar
aceasta din urmă duce, de regulă, la scoaterea maşinii din
uz.
Compensarea reacţiei transversale a indusului se poate
realiza cu ajutorul înfăşurării de compensaţie care se
amplasează , de obicei, în piesele polare ale polilor
principali pentru a fi cât mai aproape de întrefierul maşinii.
În figura 6.40 se arată cum se amplasează înfăşurarea de
compensaţie în crestăturile practicate în piesele polare ale
polilor principali şi cum se dispun capetele frontale ale
secţiilor respective.
Câmpul reacţiei transversale apare fix în raport cu polii
principali (vezi, de exemplu, figurile 6.34 a şi b), de aceea
amplasarea înfăşurării de compensaţie în piesele polare este
Fig. 6.40 Model de înfăşurare normală; dacă se realizează cu ea un câmp magnetic de sens
de compensaţie la omaşină de invers reacţiei transversale , atunci aceasta poate fi
c.c. compensată.
Pe de altă parte,pentru ca compensarea să se producă, de
fiecare dată, la nivelul câmpului de reacţie , este necesar ca înfăşurarea de compensaţie să se lege în serie
cu înfăşurarea circuitului rotoric (pentru ca să fie parcursă de acelaşi curent, adică cel de sarcină, ce
produce câmpul de reacţie). De aici rezultă că solenaţiile înfăşurării de compensaţie şi a celei rotorice
trebuie să fie aproximativ egale, deci şi consumul de cupru pentru înfăşurarea de compensaţie este cam
acelaşi ( dacă nu chiar mai mare datorită capetelor frontale ale înfăşurării care sunt lungi) cu cel pentru
înfăşurarea principală (rotorică) a maşinii.
La proiectarea maşinilor de c.c. de puteri de 30,…,60 kW compensarea reacţiei se face cu solenaţia
suplimentară (înfăşurare stabilizantă),iar la maşini mai mari de 50,…,60 kW sau la cele ce lucrează în
condiţii grele (şocuri mari de sarcină) se prevede, de regulă, înfăşurare de compensaţie.
3. Modificarea distribuţiei potenţialului electric la lamelele colectorului. La maşinile de c.c.
necompensate, curba câmpului magnetic din întrefierul maşinii apare puternic deformat şi deci în diverse
secţii ce se află într-o cale de curent (ale căror mănunchiuri se dispun sub piesele polare a doi poli vecini
de excitaţie) vor fi induse valori diferite de t.e.m. De exemplu, In secţiile rotorice, ce se dispun , la un
moment dat, cu mănunchiurile lor de ducere, în zona apropiată periei P2, ca în figura 6.36, adică acolo
unde este ‚vârful’ inducţiei câmpului
rezultant, t.e.m. indusă va fi mult mai
mare (maximă) decât la secţiile ce se
găsesc în acelaşi moment mai
apropiate de peria P1 (desigur că în
momentele următoare toate secţiile
unei căi de curent vor trece prin
această stare). Dar cum secţiile
rotorice au capetele lor racordate la
lamelele colectorului (în cazul
înfăşurării buclate simple legarea se
face la lamele vecine) , rezultă că, la
Fig. 6.41 Variante mai simple pentru compensare reacţiei un moment dat, potenţialul electric pa
tranversale la maşina de c.c. colector, Intre două perii vecine de
polarităţi diferite, are o variaţie
neliniară. Creşterea tensiunii peste o anumită limită între lamelele de colector vecine are ca efect
producerea scânteilor locale şi eventual unirea acestor scântei (prin ionizarea aerului din jurul lor) într-un
cerc de foc la colector. Pentru reducerea acestor efecte se limitează tensiunea dintre lamelele colectorului
la următoarele valori :
-- u=30 V, la maşini de c.c. necompensate;
-- u=35 V,la maşini de c.c. compensate;
-- u=20 V, la motoare la care viteza poate varia brusc în timpul funcţionării;
-- u=60 V, la micromotoare având în vedere că la aceste maşini curentul de scurtcircuit este
limitat mult de rezistenţa ohmică mare a secţiei rotorice.
Legat tot de faptul că, în secţiile rotorice dintr-o cale de curent a unei maşini necompensate se induc
t.e.m. de valori mari (la un moment dat), trebuie menţionat faptul că izolaţiile secţiilor trebuie întărite (ca
pentru valoarea maximă a t.e.m. indusă) pentru că altfel se poate produce străpungerea izolaţiei dintre
spirele aceleiaşi secţii sau dintre spirele a două secţii cu elemente alăturate.
 208

4. Pierderile în dinţii rotorici. Datorită deformării câmpului magnetic din întrefierul maşinii
cresc pierderile în dinţii rotorici şi în general în miezul feromagnetic al rotorului pentru că mai ales în
dantura rotorică câmpul magnetic urmăreşte distribuţia câmpului din întrefier.
5. Alte mijloace de compensare a reacţiei indusului. O înfăşurare de compensaţie complică
destul de mult construcţia maşinii de c.c. (în afară de faptul că consumul de cupru creşte în mod
pronunţat) şi de aceea aceasta se foloseşte mai ales în cazul maşinilor cu regim greu de funcţionare şi la
maşini speciale. La alte maşini însă se caută reducerea deformării câmpului magnetic rezultant de sub poli
prin alte mijloace mai ieftine În acest scop, de exemplu se urmăreşte mărirea reluctanţei magnetice a
pieselor polare prin saturaţia magnetică a coarnelor lor. Aceasta din urmă se realizează prin alternarea
tolelor (în cazul formării polului de excitaţie prin împachetare de tole de tablă electrotehnică) terminate
drept, cu altele ce posedă terminaţiile corespunzătoare coarnelor din piesele polare obişnuite, aşa cum se
arată în figura 6.41 a. În alte cazuri se urmăreşte micşorarea fluxului transversal corespunzător reacţiei
transversale prin creşterea reluctanţei magnetice transversale a polului, iar aceasta din urmă se obţine prin
producerea unor adâncituri în corpul polului,aşa cum se arată în figura 6.41 b şi c, în porţiunea sa din
spre întrefierul maşinii
Un efect similar se poate obţine executând profilul piesei polare astfel încât întrefierul să fie variabil ca în
cazul maşinilor sincrone cu poli aparenţi.

6.11. Comutaţia la maşina de c.c.

6.11.1.Elemente introductive
privind comutaţia la maşina de
c.c.
Problemele comutaţiei la maşina
de c.c. sunt destul de complexe,
iar fiabilitatea acestei maşini
depinde într-o bună măsură şi de
faptul cum sunt rezolvate toate
aspectele practice ale comutaţiei
sale.
De la începutul studiului
comutaţiei la maşina de c.c.
trebuie avut în vedere permanent
Fig. 6.42 Explicativă privind următoarele aspecte :
elementele introductive la comutaţia la
maşina de c.c. -- dacă maşina se roteşte
cu viteza unghiulară [rad/s],
asta înseamnă că ansamblul fizic format din miezul rotoric, secţiile rotorice (legate între ele după o
anumită schemă şi formând înfăşurare rotorică) şi colectorul (la care se racordează într-un anumit fel
capetele secţiilor rotorice), se deplasează cu o anumită viteză periferică în raport cu periile maşinii şi polii
de excitaţie care sunt elemente fixe;
-- prin deplasarea secţiilor rotorice în raport cu periile (ce sunt fixe) se realizează de fapt trecerea
lor dintr-o cale de curent, într-o altă cale de curent.
Pentru a continua discuţia în problematica propusă, se ia ca exemplu o înfăşurare buclată simplă cu
caracteristicile: Z=8; 2p=2; crestături; ;cu două perii P1, P2; din acestea rezultă
schema căilor de curent (valabilă la un moment dat) precum cea din figura 6.42, în care secţiile sunt
botezate ca în mod obişnuit : 1 – 5’; 2 – 6’ etc; cu numărul crestături în care se montează mănunchiurile
de ducere, respectiv de întoarcere (cifra apostrofată); notarea căilor de curent (calea de curent 1, 2) este
arbitrară.
Într-o formă mai intuitivă aceeaşi înfăşurare este reprezentată în figura 6.43, dar într-un alt moment de
poziţionare a ansamblului înfăşurare rotorică -- perii, faţă de poziţionarea din figura 6.42.
Din această ultimă figură se poate vedea cum sunt legate secţiile între ele şi cum se leagă capetele lor la
steguleţele lamelelor de colector, care este poziţia relativă (la un moment dat) a înfăşurării rotorice şi a
colectorului în raport cu periile şi polii principali de excitaţie. Anume se poate constata (cum deja s-a
menţionat) că poziţia relativă a rotorului şi a colectorului în raport cu periile maşinii este diferită faţă de
momentul din figura 6.42, întrucât secţiile 4 - 8’ şi 8 - 4’ sunt scurtcircuitate de peria P2, respectiv
peria P1.
 209

Având sensul; de rotire precizat, se poate constata că secţia 4 - 8’ ‚traversează din calea de curent 1, în
calea de curent 2 şi simultan secţia 8 - 4’ realizează „traversarea” sa din calea de curent 2, în calea 1.
Aşadar, prin rotirea rotorului cu o anumită viteză unghiulară, apar momente în care secţiile rotorice „trec
în dreptul periilor maşinii” fiind scurtcircuitate de către aceste perii. Astfel, la momentul considerat
(corespunzător figurii 6.43), secţia 8 - 4’ este scurtcircuitată de către peria P1, deoarece capetele acestei
secţii sunt racordate la lamelele de colector notate cu numărul 1 şi 8, iar în momentul dat peria P1 „calcă”
pe ambele lamele. Se mai poate remarca, pentru
exemplul dat, că ambele secţii scurtcircuitate se
găsesc montate în aceeaşi pereche de crestături : 4 şi
8. Pe de altă parte, în cele prezentate anterior,
rezultă că în axa neutră a maşinii, de regulă, câmpul
magnetic rezultant este diferit de zero (deşi poate
avea valori relativ mici), iar aceasta înseamnă că în
secţiile rotorice ce îşi au mănunchiurile lor în zona
respectivă se vor induce t.e.m. a căror valoare poate
fi stabilită cu relaţia generală din (6.44). Această
t.e.m. (şi/sau altele) produce circulaţia unui curent
pe conturul închis al secţiei scurtcircuitate (de
exemplu, secţia 8 – 4’) format din : secţia 8 – 4’,
lamela de colector 1, peria P1, lamela de colector 8,
capătul celălalt al secţiei 8 – 4’.
Valoarea curentului din conturul menţionat va
depinde, desigur, de valoarea t.e.m. induse şi de unii
parametri ai conturului închis. Din punct de vedere
practic însă, se poate constata că datorită acestor
curenţi, atunci când lamela 1 „iese” de sub peria
P1 (adică „rupe” contactul cu peria), se produc
scântei (ca de altfel la „ruperea” oricărui circuit
electric aflat în stare electrocinetică). Aceste
scântei pot produce „ciupirea” suprafeţei
lamelelor de colector şi a cărbunilor periilor,
Fig. 6.43 Explicativă privind
comutaţia la maşina de c.c. înrăutăţind astfel contactul (prin creşterea
rezistenţei de contact) dintre perie şi colector, iar
aceasta din urmă poate provoca încălzirea
ansamblului port-perie-perie-colector peste
limitele normale. Uneori astfel de scântei pot fi foarte intense, caz în care suprasolicitarea termică a
ansamblului menţionat poate deveni foarte puternică ceea ce poate periclita funcţionarea normală a
maşinii. Cazul extrem este acela al apariţiei „cercului de foc” la colector care, de regulă, scoate întregul
colector din uz şi deci de fapt toată maşina de c.c.
Din cele prezentare anterior rezultă foarte clar importanţa acestor fenomene în cadrul funcţionării normale
a unei maşini de c.c.
Deci ce reprezintă comutaţia la maşina de curent continuu .?.
Trecerea secţiei rotorice (de fapt a legăturilor sale la lamelele de colector) în dreptul unei perii se
numeşte comutarea secţie, fiind vorba de „trecerea” secţiei dintr-o cale de curent într-o altă cale de
curent, iar ansamblul fenomenelor electromagnetice ce se produc cu această ocazie se numeşte
comutaţie.
Din cele anterioare rezultă deja, într-o măsură oarecare, că pentru o proiectare şi o exploatare raţională a
maşinii de c.c., este necesară realizarea, încă din faza de proiectare şi apoi menţinerea în faza de
exploatare a unei comutaţii normale a maşinii, iar aceasta implică o bună cunoaştere a comutaţiei la
maşina de c.c.
Comutaţia este legată în primul rând de existenţa colectorului, iar acesta face parte din însăşi
principiul de funcţionare al maşinii de c.c. Colectorul este un comutator mecanic ce redresează t.e.m.
alternative induse în secţiile rotorice; el poate apare şi sub alte forme constructive : scheme cu tiristoare
şi transistoare sau contacte comandabile magnetic, dar colectorul de construcţie clasică rămâne cu
performanţele cele mai bune (în privinţa caracteristicilor energetice, de gabarit etc). În acest fel,
fenomenele ca reacţia indusului şi comutaţia fac parte din elementele de bază ale teoriei maşinii de c.c.
 210

6.11.2. Curentul prin secţia ce se comută

1. Introducere. Pentru a prezenta un model matematic al comutaţiei la maşina de c.c., se vor
admite iniţial unele ipoteze simplificatoare :
-- maşina de c.c. funcţionează cu o turaţie relativ mică;
-- periile maşinii sunt fixate în axa neutră;
-- înfăşurarea rotorică este de tip buclată simplă;
-- periile maşinii au lăţimea unei lamele de colector.
Pentru o bază a discuţiilor ulterioare, se consideră o înfăşurare rotorică buclată simplă cu
parametri : Z=16; 2p=4;
crestături; ,
pentru care se dă un fragment în figura
6.44. Se admite că la momentul t=0,
peria P1 calcăn numai pe lamela 2; în
acest fel toate secţiile ce apar în acel
moment racordate la dreapta lamelei 2
(anume : 2 – 6’; 3 – 7’; etc) au o
circulaţie de curent în acelaşi sens, deci
ele fac parte din aceeaşi cale de curent
şi anume din calea de curent care se va
denumi în acest caz cale de curent
dreapta (în raport cu peria P1). Toate
secţiile legate la stânga lamelei 2 au o
circulaţie inversă a curentului (curentul
de sarcină se bifurcă în punctul C)
şi se spune că la momentul respectiv ele
fac parte din calea de curent stânga
Fig. 6.45 Explicativă privind momentul (astfel sunt secţiile : 1 – 5’; 16 – 4’;
când o secţie rotorică se comută dint-o
cale de current în alta
etc).
Curentul care circulă în căile de curent
menţionate este un curent de cale şi el se determină cu relaţia (6.58) : .
În continuare se va nota cu timpul necesar ca peria P1 -figura 6.44- să treacă complet de pe lamela 2
pe lamele 1, având în vedere viteza
periferică a colectorului şi sensul de
rotire. Dacă se notează cu
momentul în care peria P1 „calcă”
numai pe lamela 2, atunci la timpul

Fig. 6.46 Explicativă privind comutarea unei secţii rotorice la
momentul
(6.77)
peria P1 va „călca” jumătate pe
lamela 1 şi jumătate pe lamela 2,
scurtcircuitând în acest fel secţia
rotorică 1 – 5’, ale cărei capete sunt
legate la lamelele menţionate, aşa
cum se arată în figura 6.45.
În această situaţie secţia rotorică 1 –
5’ nu este străbătută de curentul de
cale şi deci ea, de fapt, nu face parte ,
în acel moment, din nici o cale de
curent (punctele C şi D se găsesc la
acelaşi potenţial, cel al periei P1, iar
această stare duce la anularea
curentului de cale prin secţia
respectivă).
Într-un moment semni-ficativ
următor, când , peria P1 „va
 211

călca” numai pe lamela de colector 1; secţia 1 – 5’ nu va mai apare scurtcircuitată şi de fapt ea a traversat
în calea de curent dreapta. Se spune că în acest fel secţia urmărită 1 – 5’ a fost comutată din calea de
curent stânga, în calea de curent dreapta. Segmentul de schemă desfăşurată cu secţia 1 – 5’ în noua
situaţie este dată în figura 6.46.
Din cele prezentate se observă că odată cu comutarea secţiei 1 – 5’ dintr-o cale de curent în alta , sensul
curentului de cale prin această secţie s-a inversat faţă de sensul iniţial (a se compara figura 6.44 cu figura
6.45).
Aşadar, din momentul până la momentul , secţia comută din calea de curent stânga, în calea
de curent dreapta, iar curentul din ea se schimbă de la (+ ), la (- ), dar anume cum (după ce
lege) variază acest curent, în intervalul de timp nu este încă stabilit.

2. Comutaţia liniară şi comutaţia de rezistenţă. Pentru a încadra matematic fenomenologia

comutării secţiilor rotorice la o maşină de c.c., se precizează următoarele elemente şi mărimi :
1) - , este lăţimea unei lamele de colector;
2) - , este viteza periferică a colectorului (considerată constantă, dar suficient de mică);
3) - t, este timpul curent de la intrarea secţiei în procesul comutaţiei;
4) - , este durata comutaţiei;
5) - fie ca într-un moment oarecare t al comutaţiei peria P1 calcă pe ambele lamele de
colector şi deci secţia 1 – 5’ este scurtcircuitată; lăţimea cu care calcă peria P1 pe lamela 1 (lamela 2) este
astfel încât , aşa cum se arată în figura 6.47, iar dacă se ţine seama de viteza
periferică a colectorului , atunci se vor putea nota relaţiile : ; ;
;
(6.78)
6) - r, este rezistenţa de contact a periei întregi cu
o lamelă de colector;
7) - ; , reprezintă
suprafeţele periei P1 cu care aceasta „calcă” pe
lamela 1, respectiv lamela 2; pentru că
rezistenţele de contact dintre perie şi lamelele
colectorului sunt invers proporţionale cu
suprafeţele , rezultă că se pot scrie
relaţiile :

şi ,

Fig 6.47 Model pentru încadrarea mathematic a respectiv

comutaţiei la o maşină de c.c.
; ,

(6.79)
în care sunt rezistenţele de contact dintre peria P1 şi lamela 1, respectiv lamela 2 la momentul t ;
8) - ,este rezistenţa ohmică a secţiei scurtcircuitate de peria P1;
9) - ,este rezistenţa ohmică a legăturilor dintre capetele secţiei scurtcircuitate şi lamelele respective
ale colectorului (rezistenţa „la steguleţul” lamelei de colector);
10) - i, este curentul de comutare din secţia ce se comută.
Dacă se aplică teorema a II-a a lui Kirchhoff în conturul închis (reprezentat prin linia punctată în
figura 6.47), atunci rezultă relaţia
, (6.80)
 212

în care este suma t.e.m. induse in secţia aflată în procesul comutaţiei. Din relaţia precedentă
rezultă expresia curentului de comutare

. (6.81)

Dacă se face notaţia

, (6.82)
iar dacă se ţine seama de (6.79), se mai poate nota :

; ,

(6.83)
astfel încât expresia curentului de comutare din (6.81) se poate scrie astfel

. (6.84)

Una dintre t.e.m. incluse în suma depinde ea însăşi de curentul de comutare i, deci expresia
(6.84) nu reprezintă, de fapt, soluţia ecuaţiei din (6.80), dar cu
ajutorul ei se pot trage unele concluzii interesante cum sunt :
a) - Dacă se admite că (ipoteza propusă la începutul
paragrafului), atunci t.e.m. din pot fi neglijate, iar dacă
se mai admite şi faptul că r>>R (cazul în care se folosesc la
maşină perii cu cărbunii foarte tari sau în cazul maşinilor mari la
care ), respectiv , atunci din (6.84) rezultă o
expresie simplă pentru curentul de comutare

, (6.85)

adică curentul de comutare variază liniar în timp (curba 1 din

Fig. 6.48 Modele de figura 6.48) între limitele curenţilor de cale şi .
variaţie în timp a
curentului de comutare Aceasta este aşa-numita comutaţia liniară la maşina de c.c.
b) - Dacă se considera în continuare , dar raportul R/r
nu mai poate fi neglijat, atunci curentul de comutare capătă următoarea expresie :

, (6.86)

în care este curentul liniar de comutare dat de relaţia din (6.85), iar este implicat în expresia :

. (6.87)

Din relaţia (6.86) se vede că în acest caz curentul de comutare nu mai variază liniar în timp şi depinde de
raportul R/r. Pentru a descifra felul cum variază în timp curentul de comutare în cadrul modelului din
(6.86), trebuie analizată variaţia în timp a factorului . Din expresia (6.87) se consideră termenul
 213

, (6.88)

care are o variaţie liniară în timp (pentru t=0, a=0, iar pentru , a=R/r) aşa cum apare şi în figura
6.49 I. Termenul

, (6.89)

are o variaţie pătratică în timp (pentru t=0, b=0; pentru ; pentru

), iar graficul său este dat în
figura (6.49) împreună cu a la etajul I al graficului).
Dacă ce consideră relaţia

,
atunci se obţine, (6.90)
de asemenea, o relaţie pătratică
(pentru ; pentru
; pentru ) a
cărei reprezentare grafică este dată în figura 6.49
etajul II. Dacă la expresia lui c se adaugă 1 (unitatea),
se obţine graficul lui (figura 6.49 etajul III), iar
graficul lui se obţine prin „răsturnarea” graficului
lui ( reprezentat la acelaşi etaj). Înmulţind apoi,
pentru fiecare t ( ), ordonatele lui cu
cele ale curentului , se obţine graficul în timp
pentru curentul de comutare i reprezentat în figura
6.49 etajul IV. Din figura 6.49 etajul III, dar şi din
relaţia (6.87) rezultă :
-- pentru t=o şi ;
-- pentru ;
-- pentru se obţine valoare minimă
Fig. 6.49 Explicativă privind variaţia în
timp a factorului cu expresia (6.87)
pentru , respectiv

. (6.91)

Notă. Toată discuţia privind graficul de variaţie în timp pentru curentul de comutare din (6.86) se poate
rezolva printr-un program destul de simplu realizat în MATLAB cu trasare de grafic.
La maşinile de c.c. obişnuite, de regulă avem R<r ( ), ceea ce înseamnă că luând
în considerare relaţia (6.82), neliniaritatea introdusă nu este prea importantă.
Modelul cu se numeşte comutaţie de rezistenţă. Variaţia curentului de comutare în timp în
cadrul acestui tip de comutaţie este dată în figura 6.48 prin curba 2.

6.11.3. Comutaţia la maşina de c.c. care are viteze mari de rotaţie.

Relaţia generală din (6.84) pentru curentul de comutare i arată că el este format, de fapt, din două
componente
, (6.92)
în care prima componentă se numeşte curent tranzitoriu, iar cea de a doua componentă este
denumită curent suplimentar şi care este datorat t.e.m. induse în secţie în timpul procesului de comutare.
La viteze mari toate t.e.m. induse în secţia ce se comută nu mai pot fi neglijate. În principiu, t.e.m. ce se
induc în procesul comutării, pot apare :
 214

-- datorită variaţiei curentului în însăşi secţia respectivă, adică t.e.m. de autoinducţie ;

-- datorită variaţiei curentului în secţiile vecine, adică t.e.m. de inducţie mutuală ;
-- datorită câmpurilor exterioare (de reacţie a indusului, a polilor auxiliari) în care se
deplasează secţia ce se comută, adică t.e.m. ;
-- datorită (eventual !) variaţiei fluxului principal de excitaţie (adică a curentului de
excitaţie) când se produce şi procesul de comutare, adică t.e.m. ;
Primele două t.e.m. au acelaşi sens şi suma lor este denumită t.e.m. reactivă
, (6.93)
iar în privinţa se admite (pentru simplificare) că nu se produce variaţia în timp a fluxului principal de
excitaţie şi deci . Expresiile t.e.m. din grupa reactivă se pot nota sub forma :

; ,

(6.94)
în care este inductivitatea proprie a secţiei, iar reprezintă suma inductivităţilor mutuale
(inductivităţile mutuale dintre secţia ce se comută şi toate secţiile vecine cu care aceasta se „înlănţuie”
prin diverse fluxuri magnetice).
Se pot determina valorile medii ale celor două t.e.m. din (6.94) ţinând seama de valoarea medie a variaţiei curentului de
comutare

, (6.95)

adică

; .

(6.96)
Pentru a stabili însă dependenţa dintre t.e.m. reactivă şi turaţia maşinii, respectiv de curentul de cale, se
poate folosi următorul raţionament. Conform cu legea inducţiei electromagnetice se poate scrie
, (6.97)

în care este variaţia fluxului total prin secţia ce se comuta, iar este intervalul de timp în care se
produce variaţia . Dacă se notează cu fluxul total iniţial ce înlănţuie secţia (la începutul
comutării sale), iar cu fluxul magnetic total final ce înlănţuie secţia (deci la sfârşitul procesului de
comutare), atunci se poate scrie :
; , (6.98)
respectiv
. (6.99)
Pe de altă parte, este evident că , adică intervalul de timp în care se produce variaţia este egal
cu timpul de comutare, respectiv , iar acesta din urmă depinde de numărul de lamele de
colector şi de viteza unghiulară a maşinii, printr-o relaţie de forma
, (6.100)
în care C este o constantă de proporţionalitate specifică maşinii respective. Din relaţiile (6.97),…,(6.100)
rezultă

, (6.101)

în care constanta are o notaţie evidentă.

Pentru t.e.m. indusă în secţia ce se comută, în principiu, se poate nota următoarea relaţie
,
(6.102)
 215

în care este inducţia din întrefier, în zona comutării secţiei, ce se datorează câmpului de reacţie
transversală a indusului (care depinde de curentul de cale ), respectiv de câmpul polilor auxiliari (care
depinde, de asemenea, de curentul de cale pentru că înfăşurările acestor poli se leagă în serie cu circuitul
rotoric al maşinii), deci în principiu şi se poate admite o proporţionalitate între
şi pentru că în ceea ce priveşte câmpul de reacţie din zona comutării secţiei se pot lua în evidenţă
următoarele aspecte : a) – reluctanţa magnetică în zona comutării este mare şi deci nu poate fi vorba
de saturaţie magnetică; b) – în privinţa polilor auxiliari aceştia se proiectează să lucreze nesaturat
din punct de vedere magnetic. Dacă se mai ţine seama că (în care D este diametrul
exterior al rotorului), atunci pe baza întregului comentariu prezentat pentru , se poate nota
.
(6.103)
În principiu poate avea şi valoare nulă când polii auxiliari nu există, iar periile sunt amplasate în axa
neutră reală ( deci acolo unde câmpul magnetic rezultant din întrefier este nul), dar ea poate fi pozitivă
dacă prevalează câmpul reacţiei în raport cu câmpul polilor auxiliari (care are sens invers), sau poate fi
negativă dacă prevalează câmpul magnetic al polilor auxiliari în raport cu cel de reacţie.
Într-o altă ordine de idei, este evident că t.e.m. reactivă provoacă întârzierea curentului de comutaţie
(când ) pentru că la componenta a curentului de comutare se mai adaugă (iar această

componentă a curentului depinde de inductivitatea totală care, ca orice inductivitate,

întârzie variaţia curentului de comutare). Deci în acest caz (şi când ) se poate vorbi de o
comutaţie întârziată caracterizată prin curba 3 în figura 6.48. Dacă însă şi este pozitivă, atunci
cele două t.e.m. ( ) produc o întârziere şi mai mare a comutaţiei, curba 4 în figura 6.48, iar
aceasta înseamnă că în momentul în care peria părăseşte lamela 2 (adică ) curentul de comutare
nu a atins încă valoarea ( ), respectiv se întrerupe un curent deoarece , iar aceasta
produce scântei la muchia de ieşire a periei. Dacă însă este negativă şi are o valoare suficient de
mare încât , atunci se ajunge la o comutaţie
accelerată, reprezentată prin curba 5 în figura 6.48; dacă
este negativă şi mult mai mare decât , atunci se
ajunge la curba 6 din figura 6.48, adică la avem
din nou şi apar scântei la muchia de intrare a
periei. Practic însă o comutaţie accelerată poate avea loc
numai în cazul existenţei polilor auxiliar la o maşină de
c.c.

6.11.4. Intensitatea curentului electric sub

periile unei maşini de c.c.
Fig. 6.50 Explicativă privind De regulă se admite că, în perioada comutaţiei, densitatea
variaţia curentului sub o perie în curentului de conducţie este aceeaşi pe toată suprafaţa de contact a periei,
perioada comutaţiei ceea ce de fapt nu este aşa. Dacă se cunoaşte curba curentului de
comutare , atunci se poate determina densitatea curentului sub peria maşinii, dar mai ales (şi aceasta este deosebit de
important din punct de vedere al practicii exploatării maşinii de c.c.) se pot face aprecieri asupra diferitelor tipuri de comutaţii. In
figura 6.50 este dată curba pentru un anumit tip de comutaţie întârziată când peria trece de pe lamela 1, pe lamela 2.
Dacă se consideră momentul t al comutaţiei, atunci curentul de comutare are valoarea i, adică punctul A de funcţionare pe curbă. Se
uneşte apoi punctul A cu punctul B de coordonate ( ), respectiv cu punctul C de coordonate ( ) . Dreptele

şi fac unghiurile , respectiv cu axa absciselor. Distanţa punctului A faţă de dreapta este egală

cu curentul , iar faţă de dreapta este egală cu curentul . În momentul când peria calcă cu

suprafaţa pe lamela 1 şi cu suprafaţa pe lamela 2, atunci densităţile de curent vor avea expresiile :
 216

; ,

dar pentru că suprafaţa este proporţională cu intervalul de timp , iar suprafaţa este proporţională cu timpul t,
atunci relaţiile precedente devin

; , (6.104)

în care constanta K include factorul ( ) şi factorii de scară pentru ambele axe de coordonate. Deci unghiurile
sunt legate direct de densitatea curentului de conducţie dintre perie şi cele două lamele de colector. Pentru o comutaţie liniară avem
, adică în timpul comutaţiei, densitatea curentului de conducţie pe suprafaţa periei este constantă în timp, dar în cazul
unei comutaţii de rezistenţă (curba 2 în figura 6.48) sunt solicitate mai mult muchiile (de intrare şi de ieşire) ale periei, în timp ce
mijlocul periei este mai puţin solicitat; comutaţia de
rezistenţă este deci inferioară unei comutaţii liniare
La comutaţia întârziată (curbele 3,4 în figura 6.48) mai solicitată este muchia de ieşire a periei, în timp ce muchia de
intrare este mai puţin solicitată. La o comutaţie accelerată muchiile sunt solicitate invers în raport cu cazul precedent (de fapt în
cazul supracompensării, adică curba 6 din figura 6.48) solicitările, respectiv scânteile pot să apară la ambele muchii.
Dacă o perie acoperă simultan mai multe lamele de colector, atunci apar de fapt mai multe circuite scurtcircuitate, iar dacă
înfăşurarea este buclată atunci timpul de comutare se calculează ţinând seama de lăţimea a periei ( ) . Dacă se
ţine seama şi de grosimea finită a izolaţiei dintre lamelele de colector, de tipul înfăşurării, de scurtarea pasului, de faptul că o
înfăşurare este multiplă, atunci studiul comutaţiei se complică foarte mult (vezi, de exemplu Richter, vol. I pct. III B.3).

6.11.5. Problemele îmbunătăţirii comutaţiei la maşina de c.c.

1. Introducere. Din însăşi expresia generală a curentului de comutaţie din 6.84 rezultă că acesta
nu poate fi anulat pentru că el face parte din însăşi principiul de funcţionare a maşinii de c.c.; deci se
poate pune problema pentru micşorarea curentului de comutare, respectiv doar problema îmbunătăţirii
comutaţiei.
Cauzele unei comutaţii înrăutăţite (cu scântei la colector) pot fi împărţite în două grupe mari :
a) cauze mecanice, legate mai ales de vibraţiile, ovalitatea şi excentricitatea colectorului, ieşirea
unor lamele mai în exteriorul cilindrului colectorului, ieşirea izolaţiei dintre lamele, diferite defecte de
natură mecanică ale sistemului de perii etc;
b) cauze electromagnetice, legate mai ales de tipul comutaţiei, t.e.m. induse în secţiile rotorice,
tensiunea dintre două lamele de colector vecine etc.
De regulă cauzele mecanice ale unei comutaţii înrăutăţite se depistează mai uşor şi se înlătură destul de
simplu prin măsuri (prelucrări mecanice, etc) corespunzătoare,
însă cauzele mecanice au influenţe puternice asupra comutaţiei
mai ales în cazul maşinilor ce lucrează cu viteze mari şi foarte
mari.
Fără a putea epuiza toate problemele legate de îmbunătăţirea
comutaţiei la maşina de c.c., în continuare se vor prezenta câteva
aspecte mai importante privind tema respectivă. Asupra
comutaţiei are o influenţă deosebită şi starea suprafeţelor
colectorului şi a periilor, precum şi alegerea corectă a
materialelor pentru execuţia acestor elemente constructive.
Lamelele de colector se execută, de regulă, din cupru, iar în
Fig. 6.51 Explicativă la
caracteristica de potenţial a cazul unor maşini ce vor lucra în condiţii grele (suprasarcini,
colectorului şocuri de sarcină etc) se va folosi cuprul cadmiat.
Periile se execută, de regulă, prin presarea prafului de cărbune
sau grafit şi se grupează în 4 categorii : 1) peri din cărbune grafitat; 2) perii grafitice; 3) perii
electrografitice; 4) perii din grafit metalizat. Cel mai des folosite sunt periile electrografitice ce permit
încărcări maxime de 150 şi o viteză liniară maximă de 60 m/s. Tipul acesta de perii se foloseşte
pentru motoare şi generatoare de c.c. cu o comutaţie obişnuită sau într-o măsură oarecare cu condiţii mai
grele de lucru.
În cazul unei alegeri corecte a cărbunilor periilor şi a unei comutaţii normale în perioada de exploatare ,
suprafaţa colectorului se acoperă (datorită electrolizei) cu o pelicula de oxizi de cupru, care de fapt
reprezintă semnul unei comutaţii normale la maşina respectivă.
O influenţă negativă asupra comutaţiei o are starea de curăţenie a suprafeţei colectorului, umiditatea
mediului, presiunea atmosferică şi mediile chimice corozive. Comutaţia unei maşini de c.c. se înrăutăţeşte
odată cu scăderea presiunii atmosferice, de aceea, de exemplu, la avioane se folosesc perii speciale ce
 217

lucrează în kerosen, dar comutaţia în alte lichide sau gaze trebuie probată în mod atent.
2. Tensiunile dintre lamelele colectorului. O cauză pentru apariţia scânteilor la colector este legată de
producerea unor tensiuni mari între lamelele colectorului. La proiectarea maşinii de c.c. numărul
lamelelor de colector se stabileşte în condiţiile în care trebuie respectate anumite valori limită ale
tensiunilor dintre două lamele de colector vecine (vezi paragraful 6.10.4). La mersul în gol al maşinii,
tensiunea dintre lamelele colectorului (înfăşurarea buclată) este de fapt t.e.m. indusă într-o secţie rotorică
şi ea este dată de relaţia (6.44). La sarcină, reacţia transversală a indusului produce o distorsiune puternică
a câmpului magnetic din întrefierul maşinii (vezi figura 6.36), ceea face ca tensiunea în lungul pachetului
lamelelor de colector dispuse între două perii de polarităţi diferite (deci corespunzătoare unei căi de
curent) să nu fie uniformă, aşa cum apare şi în figura 6.51. Pentru edificarea acestor aspecte se trasează
caracteristica de potenţial a colectorului. Aceasta se ridică cu ajutorul unui voltmetru la care un palpator
este fixat la o perie (de exemplu, peria de plus), iar celălalt palpator alunecă pe suprafaţa colectorului spre
cealaltă perie vecină. În figura 6.51 curba punctată corespunde funcţionării în gol, iar curba în linie plină
corespunde cazului funcţionării în sarcină. Se constată din caracteristicile de potenţial respective că
pentru anumite lamele ale colectorului avem .
Datorită unor valori pentru gradU este
posibilă deteriorarea izolaţiei dintre două
lamele de colector vecine (deci
scurtcircuitarea lor), ceea ce poate
conduce la străpungerea izolaţiei dintre
alte plăcuţe de colector şi în final la
apariţia cercului de foc la colector,
adică la scoaterea maşinii din uz. Pentru
anularea acestor efecte (sau măcar
pentru o micşorare pronunţată a
acestora), se foloseşte înfăşurarea de
compensaţie cu ajutorul căreia câmpul
magnetic din
aceeaşi distribuţie ca în cazul
funcţionării întrefierul maşinii, în timpul
sarcinii, are aceeaşi distribuţie ca în
cazul funcţionării în gol.
Fig. 6.52 Modele speciale de cărbuni pentru
perii 3. Reducerea curentului de comutare.
a) perie crestată ; b) perie jumelată S-a arătat anterior că curentul de
comutare are două componente şi în
a cazul în care se obţine o
comutaţie liniară (sau aproape liniară), ceea ce face ca în momentul în care peria părăseşte lamela de
colector, curentul de comutare să fie nul, respectiv maşina să funcţioneze cu o comutaţie fără scântei.
Deci problema este legată de necesitatea micşorării la maxim posibil a curentului suplimentar de
comutare
. (6.105)

Din relaţia (6.105) rezultă că pentru a micşora curentul este necesar să se micşoreze (adică

suma t.e.m. induse în secţia ce se comută) sau să crească ,sau să se realizeze ambele operaţiuni
simultan. Creşterea rezistenţelor se realizează în majoritatea cazurilor prin alegerea cărbunilor de perii cu
rezistenţa ohmică mare, însă trebuie avut în vedere că aceasta implică un efect Joule ridicat (prin
cărbunii periilor trece curentul de sarcină al maşinii), care poate conduce la supraîncălzirea
subansamblului port-perii-colector şi în final să conducă totuşi la înrăutăţirea comutaţiei. Uneori se
folosesc cărbuni de perii în execuţie specială aşa cum se arată în figura 6.52. În figura 6.52a se arată o
perie crestată, iar în figura 6.52b se arată o perie jumelată, în ambele cazuri însă se urmăreşte creşterea
rezistenţei pe porţiunea din conturul ( ) ce revine periei în perioada comutării (vezi figura 6.47).
În ceea ce priveşte reducerea termenului există mai multe posibilităţi şi ele se referă, de regulă, la
următoarele :
-- micşora t.e.m. reactive ;
-- producerea de t.e.m. exterioare de sens contrar cu astfel încât să se realizeze o

compensare totală, adică să se ajungă la situaţia .

Reducerea t.e.m. se poate face în primul rând printr-o alegere raţională a numărului de spire
pentru o secţie rotorică şi o configuraţie optimă a crestăturii : se tinde la un număr minim de spire într-o
 218

secţie şi la o deschidere maximă a crestăturii rotorice. Printr-o geometrie optimă a crestăturilor rotorice
(crestătură semideschisă) se poate reduce substanţial t.e.m. astfel încât să nu mai fie necesari polii
auxiliari. Într-adevăr, t.e.m. poate fi determinată cu relaţia (pentru o secţie rotorică)
,
(6.106)
în care este numărul de spire al secţiei; este lungimea rotorului, în [m]; A, este solenaţia unitară,
în [A/m]; ,este viteza periferică a rotorului, în [m/s]; , este conductanţa magnetica specifică a
dispersiei de crestătură. În acest fel t.e.m. reprezintă indicatorul indirect al comutaţiei maşinii :
valoarea maximă pentru maşini de putere mijlocie trebuie să fie circa 2.5,…,3 V, iar la maşini de puteri
mari, cu înfăşurare de compensaţie valoarea lui nu trebuie să depăşească de 12 V.
Micşorarea lui se poate obţine prin creşterea lui , dar nu prin creşterea lăţimii periei, ci prin
creşterea numărului de cărbuni montaţi decalat unul faţă de altul, astfel încât să realizeze aceeaşi
lăţime cu cea la o perie cu lăţime mare.
Important este şi faptul, deja menţionat anterior, ca într-o cale de curent, curentul să nu depăşească de
250,…,350 A.
4. Folosirea polilor auxiliari. Măsura cea mai radicală pentru îmbunătăţirii comutaţiei este
folosirea polilor auxiliari, care produc, în zona comutării secţiilor, un câmp magnetic, care induce în
secţia ce se comută o t.e.m. ; sensul şi mărimea acestei t.e.m. trebuie sa fie astfel încât ,
adică t.e.m. trebuie să compenseze total t.e.m. ,respectiv să avem şi deci să se ajungă la
comutaţia liniară. Câmpul polilor auxiliari trebuie să compenseze, de asemenea, câmpul reacţiei
transversale din zona de comutare şi de aceea ei se montează în axa interpolară a maşinii (axa q), aşa cum
apare în figura 6.27a.
Inducţia magnetică cu care lucrează polii auxiliari este mult mai mică (0.25,…,0.5 T) decât a polilor
principali, pentru ca aceşti poli să lucreze nesaturat din punct de vedere magnetic (şi asta pentru că numai
în acest fel t.e.m. va rămâne proporţională cu curentul de sarcină şi va putea compensa în orice
regim de sarcină t.e.m. ).
La maşini de puteri mici, compensarea t.e.m. reactive se
poate face doar prin deplasarea periilor pe periferia exterioară a
colectorului cu ajutorul colierului de port-perii (deplasarea în
acelaşi sens cu sensul de rotire, pentru regimul de generator al
maşinii, respectiv în sens invers pentru regimul de motor).

Fig. 6.53 Explicativă privind axa

neutră geometrică şi fizică la o
maşină de c.c.
 219

După cum se ştie , reacţia transversală a indusului distorsionează puternic câmpul rezultant din întrefierul maşinii, aşa cum
este redat şi în figura 6.53, şi dacă comutarea secţiilor se produce în zona axei neutre geometrice (ANG), deci acolo unde câmpul
magnetic rezultant nu este nul, atunci în secţia care se comută se va induce, în afară de t.e.m. reactivă şi o t.e.m. de mişcare
care este datorată faptului că secţia comută într-o zonă unde câmpul rezultant este diferit de zero. Cele două t.e.m., reactivă

şi de mişcare au acelaşi sens şi deci vor produce o comutaţie întârziată (cu forma amplificată de întârziere) cu toate
consecinţele sale. Dacă însă periile se deplasează ( câteva lamele de colector) din ANG spre axa neutră fizică (ANF), atunci dispare
componenta t.e.m. (pentru că acum secţia comută într-o zonă unde câmpul rezultant este nul), dar rămâne t.e.m. reactivă
, care totuşi produce o comutaţie întârziată însă în variantă îmbunătăţită faţă de situaţia precedentă. Încă o mică deplasare a periilor
dincolo de ANF poate duce la o situaţie în care secţia comută deja într-o zonă în care câmpul magnetic rezultant din întrefier şi-a
schimbat sensul, ceea ce înseamnă inducerea în spirele secţiei a unei t.e.m tot de mişcare , dar cu semn schimbat, care eventual
poate compensa total t.e.m. reactivă şi aduce comutaţia la nivelul celei liniare.
Dezavantajul acestui sistem de compensare este acela că t.e.m. totală per o cale de curent scade oarecum
(în fond suntem în cazul discutat în cadrul paragrafului 6.8 şi legat de figura 6.33). Dar cel mai mare
dezavantaj al acestui sistem este acela că reglajul realizat este valabil pentru o anumită sarcina şi nu există
o modalitate automată (sau atomatizabilă) de a realiza acest reglaj în funcţie de sarcină.
5. Clasificare nivelelor de scânteiere. Este ştiut că o comutaţie înrăutăţită se manifestă prin scântei la colector,
de aceea s-a realizat o clasificare a nivelelor de scânteiere în cinci clase :
-- clasa 1, la care nu se produc scântei la colector; acesta este aşa-numita comutaţie neagră;
-- clasa ,la care apar scântei slabe, punctiforme sub o parte mică a periei şi la circa un sfert din numărul
total de perii;
-- clasa , la care apar scântei slabe la jumătate din numărul periilor;
-- clasa 2, la care apar scântei aproape pe toată suprafaţa periei şi la majoritatea periilor;
-- clasa 3, la care apar scântei puternice la toate periile.
Clasa 3 de scânteiere produce o înnegrire pronunţată a suprafeţei colectorului (ce nu poate fi îndepărtată prin
spălare cu benzină) şi la o ardere (consumare) pronunţată a cărbunilor perilor; funcţionarea maşinii în cadrul clasei 3 de
scânteiere este inadmisibilă.
Clasa 2 de scânteiere se admite numai pentru scurtă durată şi în cazul suprasarcinilor; în cadrul acestei clase de
scânteiere apar urme de înnegrire a suprafeţei colectorului (ce nu pot fi îndepărtate prin spălare cu benzină).
În cadrul claselor 1 şi nu apar urme de înnegrire a colectorului şi ele sunt de fapt clasele de scânteiere la care poate lucra o
maşină de c.c. un timp îndelungat (indefinit).
6. Ajustări ale comutaţiei la maşina de c.c. Obţinerea unei comutaţii convenabile direct din
stadiul de proiectare al maşinii este, de regulă, greu de realizat şi de aceea după execuţia maşinii se
procedează la corectarea experimentală a comutaţiei în cadrul
ştandului de probe. Cu această ocazie se fac toate reglajele privind
comutaţia (se foloseşte de regulă metoda alimentării suplimentare a
polilor auxiliari) şi se trasează caracteristicile de potenţial pentru
colector. Cu această ocazie se constată dacă solenaţia polilor auxiliari
trebuie suplimentată sau redusă şi cu cât anume. Uneori acest aspect se
poate rezolva prin modificarea întrefierului din dreptul polului
auxiliar (prin introducerea sau scoaterea unor piese din tablă
electrotehnică ,realizate după profilul polului, între miezul polului şi
carcasa maşinii), având în vedere că modificarea solenaţiei polului este
o operaţie mult mai complicată.
Există şi alte metode de îmbunătăţire a comutaţiei :
a)
dacă înfăşurarea este cu pas diametral, atunci bobinele din
ambele straturi ale unei crestături comută simultan şi deci t.e.m.
Fig. 6.54 Explicativă privind alte
variante pentru îmbunătătirea rezultantă de autoinducţie este mare; dacă însă înfăşurarea se face în
comutaţiei
trepte, atunci secţiile cu pas scurtat nu mai pot avea mănunchiurile
plasate în crestături în care ambele straturi se găsesc în procesul comutării, iar această stare face ca t.e.m.
rezultantă de autoinducţie să fie mai mică, respectiv comutaţia mai îmbunătăţită;
b) din relaţia (6.106) se constată că prin reducerea permeanţei de crestătură se reduce ; o
reducere importantă pentru se obţine prin plasarea în crestătură a unor spire în scurtcircuit, aşa cum
se arată în figura 6.54a, care au o latură în partea superioară a crestăturii, iar cealaltă latură în partea
inferioară (prin intermediul curenţilor turbionari induşi în conductoarele masive se produce scăderea lui
); acum aceste spire în scurtcircuit (denumite amortizoare de crestătură) se execută sub forma unor
bare simple montate în crestătură ca în figura 6.54 b; t.e.m. scade la jumătate în acest fel, dar apar
pierderi suplimentare ceea ce face ca utilizarea lor să fie destul de rară.
* * * * *
În final se mai poate menţiona că în procesul comutaţiei apar unde electromagnetice cu frecvenţa de 1,
 220

…,3 kHz, care reprezintă de fapt paraziţi radiofonici. Pentru înlăturarea lor (mai ales în cazul comutaţiei
înrăutăţite) în circuitul rotoric al maşinii se introduc filtre electrice (formate din condensatoare, iar
inductivităţile sunt chiar cele ale rotorului maşinii), care permit scurtcircuitarea semnalelor respective.

6.12. Pierderile şi randamentul maşinilor de c.c.

La funcţionarea în gol, dar mai ales în sarcină, într-o maşină de c.c. se produc pierderi de natură :
-- electromagnetică, reprezentate prin pierderile în fier, prin efect Joule în înfăşurările rotorice şi
statorice, în rezistenţa de contact perie – colector;
-- mecanică, legate de frecările în lagăre, frecarea periilor pe colector, ventilaţia maşinii.
Pierderile în părţile active ale maşinii se împart, de regulă, în pierderi principale şi pierderi
suplimentare.
1. Pierderile principale în înfăşurări se referă la cele prin efect Joule (denumite şi pierderi în
cupru) şi ele sunt dependente de curentul de sarcină, adică curentul rotoric al maşinii
, (6.107)
în care

, (6.108)

este rezistenţa înfăşurării rotorice şi în expresia căreia s-au făcut notaţiile : , este rezistivitatea
materialului din care sunt făcuţi conductorii înfăşurării; , este lungimea medie a conductorului
înfăşurării; N, este numărul total de conductoare; , este secţiunea conductorului; a, este numărul
perechilor căilor de curent; în relaţia (6.107) s-au mai folosit notaţiile : ,este rezistenţa ohmică a
înfăşurării de compensaţie; ,este rezistenţa ohmică a înfăşurării polilor auxiliari; , este
rezistenţa ohmică a înfăşurării de excitaţie serie ; I, este curentul de sarcină (rotoric) al maşinii.
Pierderile în înfăşurarea de excitaţie derivaţie sau separată se pot calcula cu relaţiile :
,
(6.109)
în care ,este rezistenţa ohmică a înfăşurării de excitaţie derivaţie (separată); , este tensiunea de
alimentare a înfăşurării de excitaţie; , este curentul de excita, este curentul de excitaţie.
2. Pierderile suplimentare în înfăşurări apar ca urmare a refulării curentului în conductoare. Pierderile prin
refularea curentului se produc, de regulă, în înfăşurările din crestături. Pe de altă parte, într-o secţie, variaţia curentului ce se
încadrează într-o comutaţie liniară are aspectul cele din figura 6.55, în care este
timpul comutării secţiei. Dacă curba curentului din figura amintită se descompune într-o
serie Fourier, atunci pierderea suplimentară produsă de armonica de ordinul al
curentului este
, (6.109a)

în care este factorul de majorare a rezistenţei înfăşurării indusului R

corespunzătoare armonicii de ordinul a curentului de valoare efectivă .
Fig. 6.55 Explicativă privitor la
pierderi suplimentare prin Pierderile suplimentare totale se pot scrie astfel :
refularea curentului
,
(6.110)
după care se poate calcula factorul de majorare total al rezistenţei pentru curentul de sarcină I :

. (6.111)

3. Pierderile principale în miezul feromagnetic sunt legate de magnetizarea şi demagnetizarea

porţiunilor din circuitul magnetic când acestea trec prin faţa polilor; frecvenţa acestor magnetizări şi
demagnetizări este f=pn/60 ,adică este legată de turaţia maşinii (turaţia luată în ture/minut). Pierderile în
miez se pot calcula cu relaţia
, (6.112)
în care sunt pierderile specifice în dinţi, respectiv în jug la inducţia magnetică unitară (B=1T);
sunt inducţiile magnetice medii în dinţi şi în jug, iar reprezintă greutatea dinţilor,
 221

respectiv greutatea jugului. Pierderile specifice se pot calcula cu relaţia

, (6.113)
în care (constanta histerezis), (constanta curenţi turbionari sau curenţi Foucault) depind de
felul materialului şi grosimea tolelor folosite pentru execuţia circuitelor magnetice respective, iar f este
legată de turaţia maşinii.
4. Pierderile suplimentare în miezul feromagnetic se produc în :
-- piesele polare ale polilor principali datorită pulsaţiei câmpului magnetic din întrefier produse
de alternanţa dinţilor şi crestăturilor rotorice aflate în mişcare de rotaţie; frecvenţa acestor alternanţe este
(n este turaţia maşinii, iar reprezintă numărul de dinţi rotorici); aceste pierderi se
numesc pierderi de suprafaţă şi pentru micşorarea lor, cel puţin piesele polare ale polilor principali se
execută din tole de tablă electrotehnică izolate între ele;
-- dinţi rotorici, se caracterizează prin pierderi de pulsaţie, care se produc datorită pulsaţiilor
câmpului magnetic din întrefierul maşinii ce apar ca urmare a existenţei dinţilor din piesele polare (când
se montează înfăşurarea de compensaţie) la
rotirea rotorului care este desigur şi el danturat;
frecvenţa acestor pulsaţii este (
este numărul de crestături din stator presupunând
că întregul stator ar fi crestat uniform);
-- plăcile frontale de strângere ale
tolelor rotorice datorită fluxului magnetic
frontal ce se închide prin aceste plăci.
5. Pierderile la colector care pot fi :
-- de natură electrică (prin efect Joule)
, (6.114)
în care este căderea de tensiune pe
rezistenţa de contact perie – colector;
-- de natură mecanică (prin frecarea periilor pe
colector
Fig. 6.56 Curbele de randament pentru , (6.115)
unele maşini de c.c.
în care ,este coeficientul de frecare la colector
(are valoarea 0.2,…,0.3 J/Nm); v, este viteza
periferică a colectorului; p, este presiunea periei pe colector (1.5,…,4 ; ,este aria
suprafeţei de contact dintre perii şi colector.
Dacă se notează cu
, (6.116)
aşa-numitele pierderi variabile, care depind de sarcina maşinii, respectiv dacă se notează :

,
(6.117)
aşa-numitele pierderi constante,care practic nu depind de sarcină, atunci totalul pierderilor din maşină este
. (6.118)
6. Randamentul maşinii de c.c. După aceste precizări, randamentul maşinii de c.c. rezultă
imediat din relaţia de definiţie :
--- pentru regimul de generator al maşinii

, (6.119)

în care este tensiunea de la bornele generatorului, iar I este curentul său de sarcină;
--- pentru regimul de motor al maşinii

(6.120)
în care este tensiunea de la bornele motorului.
 222

În figura 6.56 sunt date unele curbe de randament pentru motoarele şi generatoarele de c.c. de diverse
puteri şi unele turaţii mai des întâlnite.
6.13. Generatoare de c.c.

Maşina de c.c. se găseşte în regim de generator când primeşte putere mecanică la arborele său şi debitează
putere electromagnetică pe la bornele sale. În funcţie de excitaţie, generatoarele de c.c. se pot împărţi în
mai multe grupe :
-- generatoare cu excitaţia separată la care înfăşurarea de excitaţie (de regulă o înfăşurare de
tensiune) se alimentează de la o sursă exterioară maşinii; se mai numesc generatoare cu excitaţie
independentă;
-- generatoare cu autoexcitaţie la care, producerea câmpului magnetic de excitaţie, la pornire,
este legată de existenţa unui câmp magnetic remanent (adică rămas de la o funcţionare precedentă sau de
la o premagnetizare precedentă); în funcţie de schema de legare a înfăşurărilor de excitaţie pot fi
generatoare cu excitaţie derivaţie,
serie sau compund;
-- generatoare cu excitaţie
mixtă, care posedă cel puţin o
înfăşurare de excitaţie ce se
alimentează de la o sursa separată de
maşină şi o înfăşurare de excitaţie ce se
leagă în derivaţie sau serie cu circuitul
rotoric al maşinii.

6.13.1. Generatorul de c.c. cu

excitaţia separată

1.Principiul de funcţionare. Se
consideră o maşină de c.c. antrenată de
către un motor primar (motor Diesel,
turbină cu abur, turbină cu gaze sau
hidraulică) cu viteza unghiulară
constantă. Motorul primar dezvoltă un
Fig.6.57 Schiţa - model pentru o maşină de
c.c.cu o pereche de poli de excitaţie, poli cuplu activ , care are acelaşi sens
auxiliari şi înfăşurare de compensaţie cu viteza , iar dacă înfăşurarea de
excitaţie a maşinii se alimentează cu un
curent de excitaţie , de la o sursă exterioară maşinii, atunci în circuitul magnetic al maşinii se produce
un câmp magnetic cu fluxul ceea ce va permite inducerea unei t.e.m. în înfăşurarea sa rotorică.
Sensul acestei t.e.m. este dat de produsul vectorial , în care este vectorul vitezei periferice a
rotorului, iar este vectorul inducţiei magnetice din întrefier, aşa cum se arată în figura 6.57. Dacă la
bornele maşinii nu este racordat nici un receptor, adică maşina funcţionează în gol, atunci tensiunea de la
bornele maşinii va fi egală cu t.e.m. indusă în gol. Dacă însă la bornele maşinii se racordează
un receptor oarecare, atunci prin conturul închis ce se formează (receptor + înfăşurarea rotorică) se va
produce circulaţia unui curent de sarcină, respectiv va lua naştere un câmp magnetic transversal de reacţie
a indusului (în figura 6.57 liniile câmpului principal sunt notate cu 1, iar linia câmpului de reacţie, numai
pentru polul nord, a fost notată cu 2).Câmpul rezultant (format din câmpul principal şi cel de reacţie ) şi
notat cu este, de regulă, mai mic cu câteva procente faţă de .Această stare implică o t.e.m. E ,
indusă în sarcină, ca fiind ceva mai mică decât . Dacă însă maşina este compensată, atunci diferenţa
dintre E şi devine nesemnificativă.
 223

2. Ecuaţia de funcţionare. Schema de principiu a generatorului de c.c. cu excitaţia separată este

dată în figura 6.58, în care se evidenţiază circuitul excitaţiei separate, conturul principal al
generatorului, care cuprinde înfăşurarea rotorică şi se închide pe la bornele maşinii, respectiv conturul
al receptorului (de sarcină R), care parcurge elementele receptorului (în cazul dat o singură
rezistenţă) şi se închide, de asemenea, prin bornele generatorului. Înfăşurarea rotorică se caracterizează
prin rezistenţa ohmica , rezistenţa de contact perie
– colector şi t.e.m. indusa în condiţii de sarcină E;
tensiunea la bornele generatorului (sau acelaşi lucru la
bornele receptorului) este U în condiţiile unui curent de
sarcină . Dacă se aplică teorema a doua a lui
Kirchhoff în conturul , se poate nota
, (6.121)
în care este căderea de tensiune pe
rezistenţa perie – colector produsă de curentul de
Fig. 6.58 Schema simplificată sarcină , iar include în afară de rezistenţa
pentru un generator de c.c. cu
excitaţia separată înfăşurării rotorice propriu-zise şi rezistenţa ohmică a
înfăşurării de compensaţie, respectiv a înfăşurării
polilor auxiliari, toate aceste înfăşurări fiind legate în serie între ele.
Dacă maşina este compensată (sau se poate neglija reacţia indusului), atunci se admite ,
respectiv relaţia (6.121) devine
, (6.122)
în care rezistenţa ohmică include acum şi rezistenţa , pentru că oricum cele două rezistenţe apar
legate în serie fiind parcurse de acelaşi curent de sarcină (curentul rotoric).
Relaţia din (6.121), respectiv (6.122) este numită ecuaţia de funcţionare a maşinii de c.c. cu excitaţia
separată şi la aceasta se pot adăuga relaţiile :
; ; ; ,

(6.123)
în care a doua relaţie rezultă din aplicarea teoremei a doua a lui Kirchhoff în conturul , iar a treia
relaţie reprezintă, de fapt, curba de magnetizare a fierului circuitului magnetic al maşinii trasată la altă
scară.
Ecuaţia din (6.121) (sau din (6.122)) şi relaţiile din (6.123) reprezintă sistemul ecuaţiilor de funcţionare
pentru generatorul de c.c. cu excitaţia separată (independentă) în care se cunosc parametri :
(I este curentul de sarcină, care în acest caz este egal cu cel rotoric ) şi din
care se pot determina parametri principali de funcţionare ai generatorului: .
3. Bilanţul puterilor. Momentele cuplurilor ce apar la funcţionarea maşini în regim de generator,
sunt :
-- , care este momentul cuplului activ produs de motorul primar la arborele generatorului şi
care impune sensul de rotaţie al maşinii;
-- M, este momentul cuplului electromagnetic al generatorului dat de relaţia stabilită anterior
,

al cărui sens este acelaşi cu cel al cuplului activ;

-- , este momentul cuplului corespunzător pierderilor mecanice produse prin frecările
rotorului în aer şi în lagăre, a ventilatorului (în cazul maşinilor autoventilate), a frecării periilor pe
colector; are sensul opus lui ;
-- , este momentul cuplului corespunzător pierderilor în fier (prin histerezis, curenţi
turbionari, pierderilor suplimentare); are sensul opus lui ;
-- , este momentul dinamic (J este momentul axial total de inerţie al maselor
aflate în mişcare de rotaţie).
Luând în considerare toate momentele (cu semnele lor) ce acţionează în maşină, se poate scrie ecuaţia
 224

mişcării rotorului maşinii

 225

, (6.124)

iar dacă se ia în considerare numai regimul stabilizat, adică atunci când , relaţia precedenta
devine
, (6.125)
care reprezintă ecuaţia momentelor în regimul stabilizat al generatorului dat
Dacă ecuaţia din (6.125) se înmulţeşte cu ,atunci se obţine ecuaţia puterilor, în care avem :
-- , este puterea mecanică transmisă generatorului prin arborele său de către motorul
primar;
-- ,este puterea corespunzătoare pierderilor mecanice ;
-- ,este puterea corespunzătoare pierderilor în fier ;
-- ,este puterea electromagnetică a maşinii; sensul fizic al acestei puteri se poate
stabili dacă se ţine seama de relaţia momentului cuplului electromagnetic şi al t.e.m.
,
(6.126)
(în cazul maşinii compensate, avem şi deci ), adică puterea P este de natură
electrică.
Dacă se ţine seama de 6.121) şi că la maşini compensate, atunci relaţia (6.126) se poate scrie
sub forma
, (6.127)
în care :
-- , reprezintă puterea electrică transmisă receptorului racordat la bornele
generatorului;
-- , reprezintă pierderile de putere în cupru (înfăşurarea rotorică + de
compensaţie + poli auxiliari) prin efect Joule;
-- , reprezintă pierderile de putere (prin efect Joule) în rezistenţa de contact
peri – colector.
Cu aceste ultime precizări făcute, ecuaţia cuplurilor din (6.125) se poate nota sub forma
, (6.128)
care reprezintă, de fapt, bilanţul puterilor pentru o maşină de c.c. ce lucrează în regim de generator cu
excitaţia separată (independentă).
Din relaţia (6.128) rezultă că puterea mecanică , primită de generator la arborele său, trebuie „să
acopere” puterea utilă ce se cedează receptoarelor electrice, pierderile mecanice, pierderile în fier,
pierderile în cuprul rotoric şi pierderile în rezistenta de contact perie – colector.
Dacă se ţine seama şi de pierderile din înfăşurarea de excitaţie (care se alimentează de la o sursă
exterioară maşinii)
,
în care : ,este rezistenţa ohmică a înfăşurării de excitaţie ; , este tensiunea de alimentare a
circuitului de excitaţie ; , este curentul de excitaţie, atunci se poate exprima randamentul
generatorului de c.c. cu excitaţia separată prin relaţia

. (6.129)

4. Caracteristicile generatorului. La funcţionarea maşinii de c.c. în regim de generator cu

excitaţia separată s-au definit unii parametri cum sunt : t.e.m. la mers în gol (în sarcină) ;
tensiunea la borne U ; curentul de sarcină ; viteza unghiulară ; curentul de excitaţie . Aceşti
parametri nu sunt independenţi unii faţă de alţii; de exemplu, din ecuaţia de funcţionar (6.121) se poate
scrie
, (6.130)
 226

relaţie ce ne arată că tensiunea la bornele maşinii U (în regim de sarcină) depinde de t.e.m. indusă şi de
curentul de sarcină, atunci când sunt cunoscute rezistenţele şi . Dar între parametri menţionaţi
se pot stabili şi alte relaţii funcţionale dintre care unele au o importanţă mai deosebită în exploatarea
generatorului şi se numesc caracteristicile generatorului.
Se va numi caracteristică
a generatorului o funcţie
care descrie dependenţa
dintre doi parametri
principali ai generato-
rului, în conditiile în care
ceilalţi parametri sunt
consideraţi constanţi; din
definiţie rezultă că este
vorba de caracteristici
statice. Cele mai principale
caracteristici pentru gene-
ratorul de c.c. cu excitaţia
separată sunt :
- caracteristica de mers în
gol, definită prin:
, când

şi ;
Fig. 6.59 Model de schemă cu ajutorul căreia se
pot trasa experimental caracteristicile -- caracteristica de mers
generatorului de c.c. cu excitaţie separată în sarcină, definită prin :
, când

;
-- caracteristica externă, definită prin : , când ;
-- caracteristica de reglaj, definită prin : , când .
Toate aceste caracteristici se pot ridica la standul de probă, dar la maşini mai mari unele caracteristici (de
mers în sarcină, externă, de reglaj) se trasează mai greu la acest stand fiind necesari curenţi de sarcină
mari. De aceea se procedează la predeterminarea lor realizând în prealabil două probe cu maşina
respectivă : proba la mers în gol (pentru ridicarea caracteristicii de mers în gol) şi o probă în
scurtcircuit
(la ) folosind o schemă ca cea din figura 6.59.
În continuare se prezintă caracteristicile generatorului de c.c. cu excitaţia separată.
a) Caracteristica de mers în gol stabileşte cum variază tensiunea la bornele generatorului în gol
( şi ) când se modifică curentul de excitaţie . Curentul se poate regla
cu ajutorul reostatului de câmp , respectiv se poate măsura cu ampermetrul P3, iar tensiunea la
borne (la mers în gol K1 este deschis şi deci ) se măsoară cu voltmetrul P2.
La funcţionarea în gol avem şi deci

reprezintă, de fapt, caracteristica de magnetizare a maşinii trasată la o altă scară.

Dacă maşina a mai lucrat anterior (înaintea probei de
mers în gol), atunci la , fluxul magnetic din
maşină nu este nul, pentru că există câmpul magnetic
remanent şi deci la bornele maşinii apare o tensiune
de valoare redusă (3,…,8% din ).
La creşterea lui , iniţial are loc o creştere
proporţională a fluxului ,respectiv a t.e.m.
(zona cu relaţie liniară din funcţionala ),
dar după apariţia saturaţiei magnetice a circuitului

Fig. 6.60 Model de caracteristică de

mers în gol la un generator de c.c. cu
excitatia separată
 227

magnet0ic al maşinii, creşterea nu mai este proporţională cu , ci mult mai redusă. Caracteristica se
trasează până la valori ale lui ce depăşeşte cu 20,…,50% din (se face astfel şi o probă cu
tensiune ridicată a maşinii!) .Dacă apoi se procedează la reducerea curentului de excitaţie, se constată că
se descrie o ramură descendentă a caracteristicii diferită de ramura ascendentă (realizată la creşterea lui
) din cauza fenomenului histerezis (în greceşte histerezis înseamnă „a nu merge pe acelaşi drum”) ce
se produce la magnetizare şi demagnetizarea circuitelor magnetice. Alura curbei de mers în gol este dată
în figura 6.60. Caracteristica de mers în gol standard se obţine însă (linie punctată in figura 6.60)
realizând semisuma ordonatelor pentru fiecare abscisă considerată.
2. Caracteristica de sarcină stabileşte cum variază tensiunea de la bornele maşinii când se
modifică curentul de excitaţie la o anumită sarcină dată . În acest scop se închide K1 (din
figura 6.59) pe sarcină variabilă (reostatică) R şi se reglează pentru modificarea curentului de
excitaţie. De obicei se trasează o familie de curbe pentru sarcinile : 2/4, 3/4, 4/4, 5/4 din , ele sunt
aproape paralele între ele şi paralele cu curba de mers în gol , respectiv amplasate inferior una alteia (sub
curba de mers în gol) cu cât creşte sarcina, aşa cum apare în figura 6.61. În definitiv curba de mers în
gol este un caz particular, adică o caracteristică de sarcină limită când .
Predeterminarea caracteristicii de sarcină se face pornind de la construcţia triunghiului de scurtcircuit în
acelaşi sistem de axe de coordonate în care s-a trasat caracteristica de mers în gol şi caracteristica de
scurtcircuit.
Caracteristica de scurtcircuit este liniară şi trece prin originea sistemului de coordonate, deci pentru
trasarea sa este necesar un punct (K1 închis pe o rezistenţă ) pentru care se citeşte cu
ampermetrul P1 şi curentul de excitaţie corespunzător prin citirea ampermetrului P3 (vezi figura
6.59).
La scurtcircuit avem U =0 şi deci din ecuaţia generatorului rezultă
,
în care şi sunt cunoscute.
Din curba de mers în gol (curba 1) pentru rezultă un curent de excitaţie , aşa cum apare în
figura 6.62. Din caracteristica de scurtcircuit (curba 2), curentului îi corespunde curentul de excitaţie
.Curentul de excitaţie suplimentar
este necesar pentru acoperirea
efectului demagnetizant al reacţiei longitudinale.
Triunghiul ABC se numeşte triunghiul de
scurtcircuit şi el are laturile proporţionale cu
curentul rotoric în domeniul în care cele două
caracteristici 1 şi 2 sunt liniare (aspect valabil pentru
curenţi ce nu depăşesc de valoarea curentului
nominal al maşinii).

Fig. 6.61 Caracteristici de sarcină la un generator

de c.c. cu excitaţia separată
 228

Latura AB este proporţională cu căderea de tensiune pe rezistenţa ohmică (care însumează

rezistenţa ohmică a tuturor înfăşurărilor înseriate între ele, inclusiv rezistenţa de contact perie – colector),
iar latura BC reprezintă măsura reacţiei longitudinale demagnetizante (la scara curentului de excitaţie) şi
arată cu cât trebuie mărit curentul de excitaţie (de
exemplu, de la valoarea ) pentru a compensa
căderea de tensiune produsă de reacţia indusului.
O caracteristică de scurtcircuit 2’ dispusă deasupra
caracteristicii de mers în gol are, pentru acelaşi curent
de scurtcircuit , presupune un curent de excitaţie
necesar , ceea ce înseamnă că reacţia
longitudinală nu este demagnetizantă, ci
magnetizantă, respectiv că periile sunt rotite din axa
neutră în sens invers. Triunghiul de scurtcircuit în
acest caz este ABC’, dar trebuie menţiona că într-o
astfel de situaţie curentul de scurtcircuit are tendinţa
să crească în timpul probei în mod continuu.
Fig. 6.62 Triunghiul de scurtcircuit
pentru deteminarea caracteristicii de
sarcină la un generator de c.c. cu
excitaţia separata

Dacă însă maşina lucrează saturat din punct de

vedere magnetic, atunci apare şi reacţia transversală
şi triunghiul de scurtcircuit se deformează (anume
creşte cateta BC). Dacă periile sunt montate în axa
neutră (deci reacţia longitudinală este nulă), iar
reacţia transversală este complet compensată (prin
înfăşurarea de compensaţie), atunci latura BC este
nulă şi triunghiul de scurtcircuit se reduce la cateta
AB (egală cu căderea de tensiune pe rezistenţa totală
).
Fig. 6.63 Predeterminarea
caracteristici de sarcină cu ajutorul În ceea ce priveşte predeterminarea caracteristicii de
triunghiului de scurtcircuit sarcină cu ajutorul triunghiului de scurtcircuit, acesta
se construieşte pentru o sarcina dată a maşinii, adică . Apoi pornind de la curba de
mers în gol va trebui să se ţină seama de căderea de tensiune pe rezistenţa totală (adică cateta AB a
triunghiului). Deci trasarea caracteristicii de sarcină
se poate face deplasând triunghiul de scurtcircuit
(determinat pentru curentul de sarcină !) paralel
cu el însuşi, pornind cu latura BC de la axa
absciselor, astfel încât vârful său A să urmărească
permanent caracteristica de mers în gol, în acest fel
vârful său C va trasa caracteristica necesară.. Pentru
un alt curent de sarcină se reia construcţia
triunghiului de scurtcircuit şi întreaga metodologie
de trasare a caracteristicii de sarcină (figura 6.63).
3. Caracteristica externă stabileşte cum se
modifica tensiunea de la bornele generatorului când
variază curentul de sarcină în condiţiile în care
Fig. 6.64 Explicativă privind alura
. Pentru ridicarea experimentală a
caracteristicii externe la generatorul de
c.c. cu excitaţie separată caracteristicii se fixează rezistenţa de câmp
(vezi figura 6.59) pe o anumită poziţie (deci
) şi la modificarea rezistenţei de sarcină R se citeşte voltmetrul P2 şi ampermetrul P1 (pentru
). Dar caracteristica externa poate fi exprimată şi prin relaţia analitica
, (6.131)
iar pentru a stabili alura acestei caracteristici trebuie menţionate unele aspecte :
 229

a) -- dacă într-un sistem de coordonate se trasează tensiunea de mers în gol ,

pentru , atunci aceasta ar fi reprezentată printr-o dreapta paralelă cu axa absciselor, aşa
cum apare dreapta a în figura 6.64, pentru că tensiunea de mers în gol nu depinde de curentul de sarcină
;
b) -- dacă se ia în considerare reacţia indusului, atunci funcţia poate fi reprezentată
printr-o curbă neliniară, uşor căzătoare, aşa cum apare curba b în figura 6.64 ;
c) -- căderile de tensiune pe rezistenţa
totală
variază liniar cu şi
pentru că trebuie luate cu semnul minus (vezi
relaţia (6.131)), au fost trasate sub axa
absciselor (dreptele c şi d în figura 6.64);
d) -- dacă pentru fiecare curent de
sarcină se sumează (algebric) ordonatele
curbelor b, c, d, atunci se obţine curba
corespunzătoare caracteristicii externe.
Dacă maşina este total compensată, atunci
şi toată metodologia de trasare a
Fig. 6.65. Explicativă privind
predeterminarea caracteristicii extene la caracteristicii externe trebuie să pornească de la
generatorul de c.c. cu excitaţia separată curba a.
În figura 6.64 este precizat şi punctul M
corespunzător unei sarcini nominale, din care se vede că la bornele generatorului apare o cădere de
tensiune

, (6.132)

exprimată, de regulă, în procente; poate atinge 5,…,15% din tensiunea nominală (valorile mai
mari se referă la generatoare de puteri mici).
Dacă curentul de sarcină creşte foarte mult, atunci poate depăşi cu mult pe cele normale şi
caracteristica externă se apropie de axa absciselor. Există o anumită valoare a curentului de sarcină pentru
care caracteristica externă intersectează axa absciselor (U=0) : acest curent se numeşte curent de
scurtcircuit şi el poate atinge valori de ordinul a 10,…, 15 . Un astfel de curent de sarcină face ca
generatorul să fie considerat în regim de avarie gravă, de aceea în practică, pentru astfel de cazuri, se iau
măsuri speciale (se montează siguranţe fuzibile, relee de protecţie la scurtcircuit cu ajutorul cărora se
realizează o întrerupere rapidă a receptoarelor de la bornele generatorului).
La predeterminarea caracteristicii cu ajutorul triunghiului de scurtcircuit, se face construcţia acestuia
pentru diverse valori ale curentului de sarcină, cum sunt valorile : 2/4; 3/4; 4/4; 5/4 din . Fiecare
triunghi de scurtcircuit trebuie să rămână cu vârful său A pe caracteristica de mers în gol, iar cu vârful său
C pe dreapta , ce s-a admis pentru construcţia caracteristicii (latura BC a triunghiului rămâne
paralelă cu axa absciselor). Proiecţia vârfului B pe axa ordonatelor determină tensiunea de la bornele
maşinii la sarcina respectivă, iar prelungirea orizontalei respective până la intersecţia cu verticala la
sarcina respectivă în cadranul II determină punctele caracteristicii externe (D, D’, etc).
4. Caracteristica de reglaj arată cum trebuie să fie
modificat curentul de excitaţie când variază curentul de
sarcină , pentru ca tensiunea de la bornele maşinii să
rămână constantă la o valoare dată (de exemplu, ), în
condiţiile în care . Alura acestei caracteristici se
poate stabili pornind de la alura caracteristicii externe; aceasta
din urmă este o caracteristică căzătoare, adică odată cu
creşterea curentului de sarcină, tensiunea de la bornele
generatorului scade, aşa cum rezultă şi din relaţia (6.131).
Pentru a menţine când curentul de sarcină
creşte, nu există decât soluţia creşterii lui E, adică în final a

Fig. 6.66 Alura caracteristicii de reglaj la

generatorul de c.c. cu excitaţie separată

Fig. 6.67 Explicativă privind prede-

terminare caracteristicii de reglaj la
generatorul de c.c. cu excitaţia separată
 230

creşterii curentului de excitaţie . Deci alura caracteristicii de reglaj este aceea a unei curbe
crescătoare, iar aceasta este valabil până la saturaţia totală a circuitului magnetic al maşinii, caz în care
pentru orice creştere a lui nu se mai produce (aproape deloc) o creştere a lui E, respectiv tensiunea la
borne nu va mai putea fi menţinută constantă. Realizând magnetizarea şi demagnetizarea fierului din
circuitul magnetic al maşinii, este evident că se produce fenomenul histerezis de care va fi afectată şi
maşina respectivă. Alura caracteristicii este dată în figura 6.66 şi ea posedă o ramură ascendentă,
respectiv o ramură descendentă. Caracteristica de reglaj standard se obţine realizând semisuma
ordonatelor celor două ramuri pentru diverse valori ale curentului de sarcină; ea este trasată prin linie
punctată în figura 6.66.
Trasarea experimentală a caracteristicii conform cu schema din figura 6.59, se poate efectua astfel : se
închide K1 şi pentru fiecare curent de sarcină citit cu ampermetrul P1 şi realizat prin modificarea
rezistenţei de sarcină R, se reglează curentul de excitaţie prin reostatul de câmp până când voltmetrul
P2 indică tensiunea necesară la bornele maşinii. Ramura ascendentă se obţine la creşterile curentului de
sarcină, iar cea descendentă la scăderile curentului de sarcină.
În ceea ce priveşte predeterminarea caracteristicii de reglaj cu ajutorul triunghiului de scurtcircuit, se
procedează ca şi în cazurile precedente la determinarea triunghiului pentru diverse valori ale curentului de
sarcină, aşa cum se arată si în figura 6.67. Vârful A al triunghiului trebuie să se deplaseze permanent pe
caracteristica de mers în gol, iar latura BC trebuie să rămână pe orizontala tensiunii ce trebuie menţinută
la bornele maşinii. Verticala vârfului C al triunghiului împreună cu ordonata curentului de sarcină (în
cadranul IV) se intersectează în punctele caracteristicii de reglaj D, D’, etc.

6.13.2. Generatorul de c.c. cu excitaţia derivaţie.

Generatorul de c.c. cu excitaţia derivaţie are o singură înfăşurare de excitaţie (înfăşurare de tensiune) ce
se leagă în derivaţie (paralel) cu circuitul rotoric al maşinii; acest tip de generator face parte din grupa
generatoarelor autoexcitate a căror amorsare (adică intrare în funcţiune normală) se bazează pe existenţa
unui câmp magnetic remanent. Prin specificul schemei sale de conectare cu înfăşurarea sa de excitaţie,
chiar la funcţionarea sa în gol, curentul rotoric al generatorului nu este nul, ci este egal cu curentul de
excitaţie.
1. Amorsarea generatorului de c.c. cu excitaţia derivaţie. Aşa cum s-a menţionat deja
„amorsarea” sau „prinderea” generatorului cu excitaţia derivaţie se bazează în primul rând pe existenţa
unui câmp magnetic relativ slab, „rămas” în circuitul magnetic al maşinii de la unele funcţionări
precedente.
Se admite că înfăşurarea rotorică se roteşte în acest câmp remanent, atunci în ea se va induce o t.e.m.
iniţială mică (2,…,5% din ). Însă această t.e.m. va fi culeasă de periile maşinii şi aplicată
înfăşurării de excitaţie, aşa cum apare şi în figura 6.68.
În acest fel pe conturul închis (maşina funcţionează în gol K fiind deschis) format din înfăşurarea
de excitaţie (cu parametri ), reostatul de reglaj al curentului de excitaţie şi