230

înfăşurarea rotorică a maşinii (cu parametri
moment. Acest curent de excitaţie mic produce un flux de excitaţie mic şi în această situaţie pot apare
doua cazuri distincte :
a) -- fluxul de excitaţie produs are acelaşi sens cu fluxul magnetic remanent (deci cel iniţial);
Fig. 6.68 Schema simplificată a unui generator cu
excitaţia derivatie cu explicative pentru amorsarea
generatorului
), se produce de curent de valoare mica în primul
b) -- fluxul magnetic produs are sens
opus fluxului magnetic remanent (deci celui
iniţial).
Cazul a. În aceste condiţii cele doua fluxuri
magnetice (adică cel produs şi cel remanent) se
adună şi rezultă un câmp magnetic întărit care
induce o t.e.m. mai mare, curentul de excitaţie va
creşte etc, fenomenul amplificându-se până la un
punct de echilibru dintre cele trei mărimi
(au fost notate cu litere mici pentru
ca în perioada menţionată ele variază în timp);
punctul de echilibru este condiţionat de viteza
unghiulară cu care se roteşte maşina pentru că
, de valoarea rezistenţelor din

conturul pentru că şi de caracteristica magnetică a maşinii de forma

, care este neliniară.
În acest fel se spune (pentru cazul dat) că s-a produs amorsarea sau „prinderea” generatorului de c.c. cu
excitaţia derivaţie. Din acest moment prin reglajul curentului de excitaţie cu ajutorul reostatului de
reglaj (sau/şi al turaţiei maşinii) se poate obţine o tensiune convenabila la borne , iar în
continuare se poate realiza conectarea receptoarelor (prin închiderea lui K) la bornele maşinii.
Cazul b. În condiţiile acestui caz fluxul produs şi cel remanent având sensuri opuse, rezultă un
flux mai mic, care induce o t.e.m. mai mică decât cea iniţială produsă de câmpul remanent, deci şi
curentul de excitaţie va deveni mai mic etc, fenomenul amplificându-se până la demagnetizarea totală
a maşinii. În această situaţie generatorul nu mai poate fi amorsat (pentru că nu mai există nici un câmp în
maşină) şi trebuie să se procedeze la remagnetizarea maşinii; aceasta se face cu ajutorul unei surse
exterioare de c.c. (acumulator, redresor, etc), care se conectează pentru un scurt timp (poate fi o simpla
atingere a bornelor) la bornele înfăşurării de excitaţie.
Rotind generatorul în acest câmp magnetic remanent nou format, este posibil să ne situăm fie în cazul a,
fie în cazul b.
Dacă apare din nou cazul b, este necesară o nouă remagnetizare a maşinii de la sursa exterioară, dar cu
schimbarea polarităţilor la conectarea înfăşurării de excitaţie (este deci necesar sa fie notate cum se
conectează polarităţile la bornele de excitaţie în cadrul primei remagnetizări). După această a doua
remagnetizare (corect făcută) amorsarea generatorului este sigură pentru că procesul „prinderii” va
decurge ca în cazul a.
Din cele prezentate rezultă că exista o perioadă de timp foarte scurtă în care se produce amorsarea
generatorului; ea reprezintă perioada procesului „de prindere” a generatorului cu autoexcitaţie. În toată
această perioadă mărimile sunt variabile în timp.
Pentru a analiza însă mai amănunţit procesul tranzitoriu de „prindere” al generatorului de c.c. cu excitaţia
derivaţie, se aplică teorema a doua a lui Kirchhoff pe conturul închis din figura 6.68, care conduce la
expresia

respectiv, dacă se ordonează termenii în mod convenabil, se obţine

, (6.132)

în care s-a ţinut seama că în conturul închis trebuie luate în considerare şi t.e.m. de autoinducţie
corespunzătoare inductivităţilor proprii circuitului rotoric şi circuitului de excitaţie conform cu
figura 6.68.
 231

Expresia din (6.132) reprezintă, la prima vedere, o ecuaţie diferenţială de ordinul I cu coeficienţi constanţi
şi termen liber în , dar trebuie avut în vedere că tocmai acest termen liber este o funcţie de
Fig. 6.69 Explicativă privind amorsare
generatorului de c.c. cu excitaţia derivaţie
(prin
), fiind chiar o funcţie neliniară
. În acest fel, rezolvarea
ecuaţiei din (6.132) se complică, însă
problema care, de fapt, ne interesează nu
necesită rezolvarea acestei ecuaţii şi de
aceea ea va fi ocolită.
În primul rând relaţia (6.132) evidenţiază
faptul că şi în cadrul procesului
tranzitoriu de „prindere” a generatorului,
t.e.m. indusă este o funcţie de
curentul de excitaţie (să admitem că este
o funcţie mai specială), , iar
aceasta nu reprezintă nimic altceva decât
caracteristica de mers în gol a
generatorului respectiv, aşa cum apare în
figura 6.69 (curba 1). Pe de altă parte,
valoarea căderii de tensiune
este direct propor-

ţionala cu curentul de excitaţie şi ea poate fi reprezentată , în sistemul de coordonate , printr-o

dreaptă ce trece prin origine. Deci curba 1 este pentru caracteristica , dreapta 2 pentru
căderea de tensiune deja menţionată, dar important este că panta aceste drepte poate fi stabilită cu relaţia

, (6.133)

în care reprezintă scările pentru trasarea valorilor de tensiune, respectiv de curent, iar .
Din relaţia (6.132) rezultă că în orice moment al procesului tranzitoriu de amorsare a generatorului, deci
pentru orice valoare a curentului de excitaţie, există relaţia

, (6.134)

adică diferenţa dintre ordonatele curbei 1 ( ) şi a curbei 2 pentru o valoare dată a

curentului , este egală cu termenul Acest termen, de fapt, arată cât de
repede variază curentul de excitaţie în perioada amorsării generatorului, adică diferenţa
ordonatelor curbelor 1 şi 2 din figura 6.69 ne dă imaginea intensităţii cu care are loc procesul de
autoexcitare a generatorului de c.c. cu excitaţia derivaţie.
Procesul de autoexcitare se încheie când , deci când diferenţa ordonatelor celor două curbe
(1 şi 2) devine nulă, adică în punctul D unde are loc, de fapt, intersecţia celor două curbe. Într-adevăr, în
punctul D avem
, (6.135)
dar trebuie remarcat că coordonatele punctului D ( ) depind de panta dreptei 2, iar aceasta din
urmă depinde de valoarea totală a rezistenţei ohmice a conturului închis , adică .
Dar parametri sunt constanţi (depind de înfăşurările rotorică şi de excitaţie ce nu pot fi
modificate) şi deci singura rezistenţă cu posibilitate de modificare este cea a reostatului de reglaj .
Aşadar, modificând valoarea lui , se modifică de fapt panta dreptei 2 şi se deplasează corespunzător
poziţia punctului D pe curba 1. Se poate realiza şi o situaţie când dreapta căderilor de tensiune se
suprapune peste porţiunea liniară a curbei de mers în gol; acesta este cazul dreptei 2’’, când, de fapt,
avem o infinitate de puncte D, adică este un caz limită căruia îi corespunde o pantă critică ,
respectiv o valoare critica a reostatului de reglaj . Este posibil şi cazul dreptei 2’ din figura 6.69,
atunci punctul de intersecţie dintre cele doua curbe 1 şi 2’ este punctul F căruia îi corespunde o t.e.m.
 232

foarte redusă (apropiată de cea remanentă ), adică amorsarea generatorului până la o t.e.m. de
valoare convenabilă nu mai este posibilă. Desigur ca această situaţie din urma nu este acceptabilă şi
valori nu trebuie acceptate în perioada amorsării generatorului. Dar mai trebuie avut în vedere
că valoarea lui depinde şi de turaţia generatorului pentru că
,
(6.136)
pentru domeniul liniar al caracteristicii, respectiv pentru o altă viteză unghiulara a generatorului se admite
o altă valoare .
Din cele prezentate anterior rezultă că pentru a realiza amorsarea generatorului de c.c. cu excitaţia
derivaţie, în condiţiile unei turaţii date a maşinii, trebuie îndeplinite următoarele condiţii :
a) -- existenţa unui câmp magnetic remanent (dacă el nu există atunci el trebuie creat cu
ajutorul unei surse exterioare de c.c.) ;
b) -- conectarea corectă a înfăşurării de excitaţie în raport cu înfăşurarea rotorică în ideea ca
fluxul de excitaţie iniţial produs şi câmpul magnetic remanent să posede acelaşi sens; dacă se produce
demagnetizarea maşinii atunci remagnetizarea ei se realizează, de asemenea, de la o sursă exterioara de
c.c. ;
c) -- valoarea reostatului de reglaj trebuie să fie sub valoarea critică
corespunzătoare vitezei unghiulare date a maşinii ( de regulă la pornirea generatorului se fixează la
valoare minimă a reostatului).
Dacă se pune problema amorsării generatorului în sarcină (adică atunci când k in figura 6.68 este închis pe o reţea cu receptoare a
căror rezistenţă echivalenta este R), atunci pentru regimul stabilizat se pot nota relaţiile :
; ; , (6.137)
din care rezultă

. (6.138)

Din (6.138) rezultă că în expresia , în acest caz, intervine şi valoarea rezistenţei de sarcină R, dar de regulă

şi atunci ultimul termen din relaţia precedentă poate fi neglijat, respectiv amorsarea generatorului se realizează

totdeauna în practică. Dacă însă , atunci dreapta 2 tinde sa cadă peste porţiunea liniară a caracteristicii 1 şi amorsarea
generatorului devine incertă.
2. Ecuaţia de funcţionare şi randamentul generatorului. Ecuaţia de funcţionare pentru
generatorul de c.c. cu excitaţia derivaţie nu diferă de cea a generatorului cu excitaţia separată şi ea se
obţine, de asemenea, prin aplicarea teoremei a doua a lui Kirchhoff în conturul principal (rotoric) al
maşinii
,
(6.139)
iar dacă maşina este total compensată, atunci avem şi relaţia .
O consecinţă a modului de legare a înfăşurării de excitaţie (în derivaţie cu circuitul rotoric) la acest tip de
generator, este aceea că curentul de excitaţie nu mai este independent, ci depinde de tensiunea U de la
bornele generatorului. Întra-devăr, din figura 6.68 se deduce

, (6.140)

iar curentul rotoric al maşinii rezultă din aplicarea primei teoreme a lui Kirchhoff în punctul A al schemei
amintite
, (6.141)
în care I va fi curentul de sarcină al generatorului, când K din figura 6.68 este închis.
Bilanţul puterilor la generatorul de c.c. cu excitaţia derivaţie se stabileşte la fel ca la generatorul cu
excitaţia separată cu precizarea că pierderile din înfăşurarea de excitaţie ( ) sunt acoperite în
acest caz de puterea electromagnetică a generatorului, adică relaţia de bilanţ a puterilor va fi
, (6.141a)
(toate notaţiile au semnificaţia celor prezentate anterior), iar randamentul se calculează cu relaţia clasică

. (6.141)
 233

3. Caracteristicile generatorului de c.c. cu excitaţia derivaţie. Caracteristicile principale de

exploatare ale generatorului de c.c. cu excitaţia derivaţie sunt : caracteristica de mers în gol,
caracteristica externă şi caracteristica de reglaj.
a) Caracteristica de mers în gol (cu şi ), aşa cum a fost ea
definită pentru generatorul cu excitaţia separată nu este compatibilă cu acest tip de generator, pentru că la
(şi I=0), din (6.141), rezultă că şi (vezi schema din figura 6.68), ori în această situaţie
funcţionarea generatorului nu mai este posibilă. Trasarea unei astfel de caracteristici ar fi posibilă dacă
înfăşurarea de excitaţie (care este o înfăşurare de tensiune) s-ar alimenta de la o sursă de tensiune de c.c.
exterioară maşinii, dar atunci generatorul dat nu mai este „cu excitaţia derivaţie”, adică cu înfăşurarea de
excitaţie legată în derivaţie cu circuitul rotoric al maşinii. De aceea la generatorul cu excitaţia derivaţie
caracteristica de mers în gol se va defini prin funcţia : cu condiţiile I=0 şi , în
care I este curentul de sarcină debitat pe la bornele sale. În acest caz deci (al mersului în gol) ,
iar ecuaţia de funcţionare din (6.139) devine
. (6.142)
Cum însă are valoare mică ( ), atunci căderile de tensiune şi
pot fi neglijate, iar , respectiv . În final deci caracteristica de mers în gol a
generatorului de c.c. cu excitaţia derivaţie are aceeaşi alura cu cea a generatorului cu excitaţia separată.
b) Caracteristica externă a generatorului cu excitaţia derivaţie are, de asemenea, definiţia
modificată faţă de cea a generatorului cu excitaţie separată şi anume : , pentru şi
(vezi schema din figura 6.68) ; condiţia nu mai poate fi pusă pentru că
curentul de excitaţie depinde de tensiunea de la
bornele maşinii (vezi relaţia (6.140)), iar tensiunea
U tocmai se schimbă datorită curentului de sarcină I
debitat de generator.
Reluând această idee, se constată că la generatorul
cu excitaţia derivaţie sunt trei cauze principale care
concură la scăderea tensiunii de la bornele
generatorului aflat în sarcină (două dintre ele sunt
specifice şi generatorului cu excitaţie separată) :
a) -- căderea de tensiune pe rezistenţele
interne ale maşinii ;
b) -- reacţia transversală a indusului care
este demagnetizantă;
Fig. 6.70 Explicativă privind stabilirea
caracteristicii externe la generatorul de iar a treia se referă la faptul că :
c.c. cu excitaţia derivaţie c) -- curentul de excitaţie depinde direct
proporţional de tensiunea de la bornele
generatorului şi cum aceasta scade datorită sarcinii, se produce o micşorare a curentului , care la
rândul său aduce o micşorare a tensiunii U.
Din cele prezentate, rezulta că caracteristica externă a generatorului cu excitaţia derivaţie are o alură
căzătoare, dar ea este mai căzătoare decât cea a generatorului cu excitaţia separată. În figura 6.70, curba a
se referă la caracteristica externă pentru generatorul cu excitaţia separată, iar curba b pentru cel cu
excitaţia derivaţie. Tot ca o deosebire esenţială faţă de caracteristica generatorului cu excitaţia separată,
curentul I nu creşte continuu pe măsură ce scade R aşa cum se întâmplă la generatorul cu excitaţia
separata (adică pentru R=0, ), ci atinge o valoare limită , după care
scade la o valoare .Aceasta se explică prin aceea că odată cu micşorarea
rezistenţei de sarcină R, creşte panta dreptei de excitaţie şi la o anumită valoare a lui R se depăşeşte panta
critică pentru generatorul respectiv, ceea ce duce la dezexcitarea generatorului ( ). Curentul de
scurtcircuit , de regulă, are o valoare destul de mica, uneori chiar mai mica decât curentul nominal
. Din aceasta însa nu trebuie să se tragă concluzia că dacă se produce un scurtcircuit brusc la bornele
generatorului, curentul va fi nepericulos, dimpotrivă în primul moment curentul va fi foarte mare pentru
că curentul de excitaţie şi t.e.m. indusă nu se modifica instantaneu (adică dezexcitarea generatorului nu se
produce instantaneu) datorită inerţiei magnetice a înfăşurării de excitaţie (constanta electromagnetică a
înfăşurării este mare, pentru că înfăşurarea are spire multe şi este mare).
 234

Şi în cazul generatorului cu excitaţia derivaţie se defineşte căderea de tensiune (procentual) la

bornele maşinii; ea este mai mare decât la generatorul cu excitaţia separată (ajunge la 25,…, 40% din
).
c) Caracteristica de reglaj la generatorul cu excitaţia derivaţie se defineşte prin funcţia
, pentru U=const (eventual U= ) şi şi nu se deosebeşte ca alură de cea a
generatorului cu excitaţia separată, dar creşterile lui pentru U=const sunt mai mari pentru că şi
căderile de tensiune, în sarcină, sunt mai mari.

6.13.3. Generatorul de c.c. cu excitaţia serie.

Schema electrică de principiu pentru generatorul de c.c. cu excitaţia serie este dată în figura 6.71;
înfăşurarea de excitaţie se leagă în serie cu circuitul rotoric al maşinii, iar reostatul de reglaj (dacă se
montează) se leagă în derivaţie cu înfăşurarea de excitaţie. Din schemă se vede ca (dacă
reostatul nu este montat) şi ca să existe o
tensiune la bornele generatorului este necesar ca
întrerupătorul de sarcină K să fie închis pe o
rezistenţă de sarcină oarecare pentru ca numai în
acest fel , respectiv şi există câmp
magnetic în maşină.
Procesul de autoexcitare al generatorului are
cele trei condiţii cunoscute :
Fig. 6.71 Schema de principiu
a) -- existenţa unui câmp magnetic
pentru generatorul de c.c. cu remanent în maşină;
excitaţia serie b) -- conectarea potrivită a înfăşurării de
excitaţie (vezi autoexcitarea generatorului derivaţie) ;
c) -- rezistenţa totala din circuitul rotoric trebuie să îndeplinească condiţia :
, respectiv . (6.143)
Tocmai această condiţie din urma produce dificultăţi în funcţionarea generatorului cu excitaţia serie. Într-
adevăr, receptoarele de la bornele generatorului apar legate între ele în paralel şi deci rezistenţa
echivalentă a receptoarelor va avea valoarea cea mai mică când toate receptoarele apar conectate la
borne, dar pe măsură ce se deconectează câte un receptor,
rezistenţa echivalentă R, a receptoarelor rămase încă
conectate, creşte şi este posibil ca , ceea ce duce la
dezexcitarea generatorului, adică,de fapt, să piardă
alimentarea şi celelalte receptoare rămase încă conectate.
Acesta este neajunsul principal al generatorului de c.c. cu
excitaţia serie, care face ca el sa nu fie folosit în mod curent
în practică, ci doar acolo unde sarcina este fixă şi
îndeplineşte condiţia (de exemplu, în cadrul unor
sisteme de reglaj automat).
a) Caracteristica de mers în gol nu are sens
Fig.6.72 Alura caracteristicii
pentru acest tip de generator pentru că la
externe la generatorul cu generatorul nu este amorsat şi .Ca să ne dăm
excitaţia serie
seama de caracteristica de magnetizare a maşinii
, se poate ridica caracteristica , dar în condiţiile în care înfăşurarea de excitaţie
se alimentează de la o sursă separată de maşină.
b) Caracteristica externă este şi ea diferită ca definiţie de cea dată anterior, acum se poate nota
, pentru , dar , pentru că . Alura acestei caracteristici este
data în figura 6.72; la început este crescătoare, dar la curenţi mai mari de saturaţia magnetică şi
reacţia indusului au efecte puternice şi deci tensiunea la bornele generatorului începe să scadă.
c) Caracteristica de reglaj la generatorul de c.c. cu excitaţia serie, de asemenea, nu are sens
pentru că în orice moment
 235

6.13.4. Generatorul de c.c. cu excitaţia compund.

Schema de principiu pentru un generator de c.c. cu excitaţia compund este data în figura 6.73. Acest tip
de generator posedă cele doua tipuri de excitaţii, care se conectează în mod corespunzător cu circuitul
rotoric al maşinii, fiind posibile doua feluri de
montaje : montaj adiţional, respectiv montaj
diferenţial. De regulă înfăşurarea de excitaţie
preponderentă este cea derivaţie şi de aceea posedă
un reostat de reglaj (se înseriază cu el), în timp
ce înfăşurarea de excitaţie serie se utilizează pentru
corectarea caracteristicilor externe, respectiv pentru
obţinerea unui anumit profil de caracteristică
externă.
Fig. 6.73 Schema de principiu
pentru un generator de c.c. cu a) Caracteristica de mers în gol este similara
excitaţia compund cu cea a unui generator cu excitaţia derivaţie pentru
ca la funcţionarea în gol generatorul cu excitaţia
compund se comportă ca un generator derivaţie, având în vedere faptul că înfăşurarea de excitaţie serie nu
are nici un efect în acest caz.
b) Caracteristica
externă se poate modifica în
raport cu cea a unui generator
derivaţie, în funcţie de ponderea
înfăşurării de excitaţie serie
(raportat la cea derivaţie) şi felul
montajului (adiţional sau
diferenţial). Tipurile caracte-
risticilor externe sunt prezentate
în figura 6.74 (pentru comparaţie
curba a reprezintă caracteristica
unui generator derivaţie). Curba
b reprezintă o caracteristica
Fig. 6.74 Fig. 6.75
Tipurile de caracteristici externe (stânga) şi de reglaj (dreapta) la un
externă cu compundare
generator de c.c. cu excitaţia compund normală, adică înfăşurarea de
excitaţie serie (în montaj
adiţional cu cea derivaţie) se dimensionează astfel încât, de exemplu, la bornele maşinii să fie tensiunea
când curentul de sarcină are valoarea Pentru generatoare ce alimentează receptoare cu linii
lungi, tensiunea la bornele receptorului trebuie să fie mai mare decât , astfel încât să se compenseze
total sau parţial căderile de tensiune pe linia de alimentare întinsă până la receptor; în acest caz se prefera
caracteristica supracompundată c din figura 6.74.
În alte cazuri (cum este la generatoare de sudură de c.c.) este nevoie ca la mers în gol să fie o tensiune
suficient de mare (de exemplu , necesară pentru amorsarea arcului de sudare), iar în sarcină tensiunea
poate avea valori mici; tipul acesta de caracteristică, reprezentată prin curba d în figura 6.74, este de tip
anticompund şi se obţine, de regulă, cu înfăşurarea de excitaţie serie în montaj diferenţial.
c) Caracteristica de reglaj , pentru ,U=const, are sens numai pentru generatorul
compund normal. Astfel, pentru a menţine U=const la curentul I de valori mici, trebuie scăzut
puţin (pentru că suplimentează câmpul magnetic înfăşurarea serie), iar la sarcini mari trebuie crescut uşor
curentul de excitaţie pentru că intervine saturaţia magnetică. Alura caracteristicii este prezentata în figura
6.75. De regulă însă, se poate spune ca înfăşurarea de excitaţie serie are rolul de regulator al tensiunii de
la borne pentru un generator cu compundare normală şi nu este nevoie de un reglaj al curentului de
excitaţie.

6.13.5. Funcţionarea în paralel a generatoarelor de c.c.

Adesea reţelele de c.c. sunt alimentate cu mai multe generatoare de c.c. în vederea asigurării puterii electrice cerute de receptoare. În
această situaţie se pune problema conectării şi funcţionării în paralel a doua sau mai multe generatoare de c.c. Pentru conectarea în
paralel a generatoarelor trebuie îndeplinite unele „condiţii de paralel” :
-- excitaţiile să fie de acelaşi tip (separată, derivaţie sau compund) ;
-- polaritatea bornelor sa fie aceeaşi ;
-- tensiunile la borne sa fie aceleaşi.
 236

a) Conectarea în paralel a generatoarelor cu excitaţia derivaţie. Să admitem că se conectează două generatoare de c.c.
cu excitaţia derivaţie pentru funcţionarea în paralel, iar generatorul G1este conectat deja la reţea şi funcţionează cu tensiunea
nominală. Pentru conectarea generatorului G2,
acest este adus la turaţia nominală şi excitat până
se obţine tensiunea nominală la bornele sale;
schema de principiu pentru conectarea în paralel a
celor două generatoare este dată în figura 6.76.
Cu ajutorul unui comutator voltmetric Kv şi
a voltmetrului P5 se verifică dacă polaritatea
bornelor a-a’, respectiv b-b’ este aceeaşi, iar
tensiunea la bornele a-b şi a’-b’ este, de asemenea,
aceeaşi. Astfel dacă comutatorul se aşează pe
ploturile 1-1’, atunci voltmetrul P5 măsoară
tensiunea la bornele a-b, adică la bornele
generatorului G1 (K1 fiind închis); dacă
comutatorul Kv este aşezat pe ploturile 2-2’,
Fig. 6.76 Schema explicativă privind atunci P5 măsoară tensiunea la bornele a’-b’ de la
funcţionarea în parallel a generatoarelor de c.c. generatorulG2; dacă Kv este aşezat pe ploturile 3-
cu excitaţia derivaţie 3’, atunci P5 măsoară diferenţa de tensiune între
bornele de aceeaşi polaritate b-b’ (legătura a-a’ trebuie să existe pentru ca altfel nu se închide circuitul voltmetrului P5). Când
această diferenţă de tensiune este nulă se închide K2.
După ce s-a conectat în paralel generatorul G2, urmează încărcarea sa cu sarcină (similar cu cazul generatoarelor sincrone).
Trebuie reţinut faptul că prin simpla conectare în paralel a generatorului G2 nu se produce şi încărcarea sa şi asta pentru că la
conectarea sa s-a adus tensiunea sa de mers în gol , adică la valoarea tensiunii reţelei; deci după conectare, G2 este în
situaţia în care (bornele sale se găsesc la acelaşi potenţial cu cel al reţelei), iar în această situaţie maşină G2 nici

nu debitează şi nici nu absoarbe vreun curent de sarcină. Ca să debiteze un curent de sarcină este necesar ca , adică
trebuie mărită t.e.m. , ceea ce se poate face fie prin creşterea turaţiei generatorului G2 (prin creşterea turaţiei motorului său
primar), sau prin creşterea curentului său de excitaţie. De regulă se operează asupra curentului de excitaţie. Dar pentru ca tensiunea
în reţeaua de c.c. să rămână constantă, este necesar să scadă t.e.m. (prin micşorarea curentului de excitaţie de la G1), în acest
fel scade curentul de sarcină debitat de G1 şi creşte curentul de sarcină debitat de G2, astfel încât în orice moment să

existe egalitatea , în care I este curentul de sarcină necesar pentru întreaga reţea de c.c.
Dacă se notează cu rezistenţele rotorice ale celor două generatoare, iar cu rezistenţa echivalentă a sarcinii,
atunci din ecuaţiile de funcţionare ale generatoarelor şi ecuaţiile de tensiuni şi curenţi, se poate nota :
; ; ; ,
(6.144)
din care rezultă

; ; . (6.145)

Dacă se generalizează expresiile precedente pentru n generatoare cu rezistenţele rotorice şi cu

t.e.m. induse , atunci se poate scrie :

; . (6.146)

Din relaţiile precedente rezultă unele concluzii :

1) curenţii de sarcină ai generatoarelor sunt proporţionali cu t.e.m. induse; creşterea unui curent de sarcină se poate face
prin creşterea t.e.m. induse în generatorul respectiv sau prin reducerea t.e.m. induse în toate celelalte generatoare;
2) tensiunea reţelei se poate menţine constantă dacă odată cu creşterea t.e.m. pentru un generator se produce o scădere
corespunzătoare a t.e.m. de la celelalte generatoare;
3) dacă t.e.m. a unui generator , după conectarea sa în paralel, scade sub valoarea t.e.m. înainte de conectare ,

atunci sensul curentului de sarcină din maşina respectivă se inversează (sensul devine dinspre reţea către maşină) şi deci maşina
trece din regimul de generator în cel de motor.
b) Conectarea în paralel a generatoarelor cu excitaţia
compund. La conectarea în paralel a două generatoare cu excitaţia
compund, trebuie respectate aceleaşi condiţii enumerate anterior, iar în plus
trebuie realizată o legătura suplimentară între bornele înfăşurărilor de
excitaţie serie, aşa cum se arată în figura 6.77; aceasta se face pentru ca
tensiunea la bornele acestei înfăşurări să rămână aceeaşi după conectarea în
paralel. Rolul legăturii dintre înfăşurările de excitaţie serie (realizate cu

Fig. 6.77 Schema de principiu

pentru funcţionare în parallel a două
generatoare cu excitaţia compund
 237

întrerupătorul în figura 6.77) este acela de a realiza o funcţionare stabilă a generatoarelor în sensul că dacă se produce o
creştere a curentului de sarcină la un generator, sa apară o creştere proporţională a solenaţiilor la toate generatoarele legate in
paralel. Dacă nu există legătura menţionată, atunci,de exemplu referitor la schema din figura 6.77, la creşterea curentului de sarcină
de la generatorul G1 se produce o creştere a solenaţiei serie pentru acelaşi generator, respectiv o creştere suplimentară a t.e.m.
induse, adică a curentului de sarcină etc şi în final se ajunge ca maşina G1 să preia întreaga sarcină, iar maşina G2 rămâne fără
sarcină Chiar mai mult, maşina G2 poate deveni motor de c.c. realizând o sarcină suplimentară pentru maşina G1.
La conectarea în paralel a generatorului G2 se procedează astfel :
-- după închiderea lui se închide şi în acest fel curentul de sarcină al generatorului G1 se închide parţial prin
înfăşurarea de excitaţie ;

-- se reglează curentul de excitaţie derivaţie de la G2 astfel încât diferenţa de tensiune de la bornele să devină nulă
(se presupune că polaritatea corectă este asigurată);
-- se închide şi generatorul G2 apare în paralel cu reţeaua de c.c., dar el funcţionează încă în gol (doar înfăşurarea

serie este parcursă de un curent de sarcină, dar circuitul său rotoric încă nu este parcurs de un curent) pentru că ;
-- se creşte corespunzător curentul de excitaţie derivaţie de la G2 astfel încât şi generatorul G2 începe să se
încarce cu un curent de sarcină corespunzător.
Dacă după verificarea egalităţii tensiunilor la bornele , se procedează la închiderea simultană a
întrerupătoarelor menţionate ( este considerat închis), atunci se realizează conectarea în paralel a lui G2 cu un şoc de sarcină
pentru acest generator şi cu descărcarea parţială simultană a generatorului G1.

6.14. Motoarele de c.c.

Funcţionând în regim de motor, maşina de c.c. absoarbe o putere electrica pe la bornele sale, o transformă
prin intermediul câmpului electromagnetic în putere mecanică pe care o cedează apoi pe la arborele său
maşinii de lucru. Ca şi în cazul generatoarelor de c.c., motoarele de c.c. pot fi împărţite în următoarele
grupe mari :
-- motoare de c.c. cu excitaţia separată (independentă);
-- motoare de c.c. cu autoexcitaţie;
-- motoare de c.c. cu excitaţie mixtă, când exista cel puţin o înfăşurare de excitaţie alimentată de
la o sursă separată de maşină şi o înfăşurare legată după o schemă de autoexcitare.
La motoare de c.c. autoexcitate există trei tipuri de excitaţii în funcţie de schema de legare a înfăşurării de
excitaţie în raport cu cea rotorică :
-- excitaţia derivaţie, când înfăşurarea de excitaţie se leagă în derivaţie (în paralel) cu înfăşurarea
rotorică a maşinii (această înfăşurare este deci o înfăşurare de tensiune, adică cu spire multe, secţiune mică
a conductoarelor, rezistenţă ohmică mare în raport cu cea rotorică) ;
-- excitaţia serie, când înfăşurarea de excitaţie se leagă în serie cu înfăşurarea rotorică a maşinii
(această înfăşurare de excitaţie este deci o înfăşurare de curent fiind parcursă de întregul curent rotoric,
adică de sarcină, a maşinii, are deci spire relativ puţine, secţiunea conductoarelor mare, rezistenţa ohmică
mică, de acelaşi ordin de mărime cu cea rotorică);
-- excitaţia compund, când maşina posedă de fapt două înfăşurări de excitaţie : una derivaţie şi
una serie, fiecare legându-se în mod corespunzător cu înfăşurarea rotorică.
Pe de altă parte, la motoarele de c.c. cu excitaţia derivaţie, înfăşurarea de excitaţie se leagă în derivaţie cu
rotorul maşinii, deci de fapt la bornele de alimentare ale maşinii, iar dacă tensiunea reţelei de alimentare
se poate considera constantă (U=const), atunci se poate considera că excitaţia motorului nu depinde de
sarcina motorului, respectiv că motorul se comportă ca unul cu excitaţia separată. Acesta este motivul
principal pentru care, în studiul motoarelor de c.c., în multe cazuri, nu se face distincţie între cele cu
excitaţia separată şi cele cu excitaţia derivaţie. Dacă însă tensiunea reţelei de alimentare de c.c. este
variabilă trebuie făcută distincţia respectivă deoarece :
-- la motorul de c.c. cu excitaţia derivaţie, prin schema de legare a înfăşurării de excitaţie, odată cu
modificarea tensiunii de alimentare a rotorului, se produce o modificare corespunzătoare şi pentru
curentul de excitaţie, ceea ce modifică caracteristicile de funcţionare ale maşinii.
În cele ce urmează vom admite că tensiunea reţelei de alimentare în c.c. este constantă.

6.14.1. Motorul de c.c. cu excitaţia derivaţie.

 238

1. Principiul de funcţionare. Ecuaţia de funcţionare. Se ia în considerare o maşină de c.c. cu o

pereche de poli (2p=2) aşa cum apare în figura 6.78. Având în vedere că înfăşurarea sa de excitaţie este
legata în derivaţie cu rotorul, iar acesta prin intermediul întrerupătorului bipolar K se conectează la o reţea
de c.c., atunci curentul de sarcină I, absorbit din
reţea, în punctul C se va bifurca într-un curent
rotoric şi un curent de excitaţie , astfel
încât . Înfăşurarea rotorică fiind
parcursă de curentul şi găsindu-se în
câmpul magnetic rezultant al maşinii (în figura
6.78 sunt reprezentate liniile câmpului magnetic
principal cu fluxul şi cele ale câmpului de
reacţie transversală ), va fi supusa unui
cuplu electromagnetic
,

(6.147)
iar sensul acestuia va fi dictat de produsul
vectorial în care este vectorul
densităţii curentului de conducţie din
înfăşurarea rotorică şi este vectorul
inducţiei magnetice din întrefierul maşinii.
Sensul cuplului (perpendicular pe planul
vectorilor , cu vectorul având sensul
Fig. 6.78 Schema de principiu pentru un „intră în figură”) este acelaşi cu sensul
motor de c.c. cu excitaţia derivaţie
bipolar vectorului vitezei periferice a rotorului, dat
şi el in figura 6.78. Secţiile înfăşurării rotorice
rotindu-se în câmpul magnetic rezultant din maşină, în ele se induce o t.e.m. dată de relaţia
.
(6.148)
Dacă se ţine seama de sensul vectorilor şi de faptul că sensul t.e.m. de mişcare este dat de
produsul vectorial , rezultă faptul că în
raport cu sensul vectorului (deci şi al curentului
), t.e.m. indusă are sens invers şi de aceea această
t.e.m. se numeşte tensiunea contraelectromotoare.
Aşadar, în regimul de motor al maşinii de c.c., t.e.m.
indusă într-o cale de curent are sens invers curentului
Fig. 6.79 Schema simplificată pentru un de sarcină . Dacă se face referirea la o schemă
motor de c.c. cu excitaţia derivaţie
simplificată a motorului de c.c. cu excitaţia derivaţie,
aşa cum este reprezentat în figura6.79, atunci în conturul principal , prin aplicarea teoremei a doua a
lui Kirchhoff, se obţine relaţia
, (6.149)
care reprezintă de fapt este ecuaţia de funcţionare a maşinii respective în regim de motor cu excitaţia
derivaţie; pentru punctul C avem (notaţiile sunt cele obişnuite fiind evidente în cadrul
figurii 6.79). Dacă în ecuaţia di (6.149) se înlocuieşte expresia lui E din (6.148), atunci rezultă
,
respectiv :

. (6.150)

Relaţia din (6.150) ne dă viteza unghiulara pe care momentul electromagnetic M o imprimă rotorului
motorului. În relaţia precedentă s-a considerat că rezistenţa înglobează rezistenţa propriu-zisă a
înfăşurării rotorice, a înfăşurării polilor auxiliari şi eventual a înfăşurării de compensaţie (care în figura
 239

6.78 nu este reprezentată), iar se referă la căderea de tensiune produsă de curentul rotoric pe
rezistenţa de contact perie-colector (adică ). Uneori şi rezistenţa se înglobează
în având în vedere că toate aceste rezistenţe rotorice apar legate în serie, atunci relaţia (6.150) se
scrie sub forma

(6.151)

2. Bilanţul puterilor. Dacă momentul electromagnetic M al motorului este mai mare decât
momentul rezistent total (componenta statică şi dinamică) de la arborele maşinii, atunci acesta începe să
se rotească. La început mişcarea de rotaţie a motorului este o mişcare accelerată (este perioada tranzitorie
de pornire a motorului) şi această durează până când cuplul electromagnetic M egalează momentul static
rezistent total, care se opune mişcării. Dar în această situaţie se opune mişcării şi momentul corespunzător
pierderilor mecanice (pierderi mecanice prin frecare în lagăre, frecarea rotorului în aer, a periilor
pe colector, a ventilaţiei, care pot fi înglobate eventual în momentul static rezistent total), respectiv
momentul corespunzător pierderilor în fierul maşinii , astfel încât ecuaţia momentelor poate fi
notată sub forma :
, (6.152)

în care , este momentul static rezistent de la arborele motorului; , este momentul dinamic; J,
este momentul axial total de inerţie. Relaţia (6.152) arată că în perioada accelerării (decelerării)
motorului, momentul electromagnetic M trebuie „să acopere” (în afară de momentul static rezistent) şi
momentul dinamic necesar pentru accelerarea (decelerarea) maselor aflate în mişcarea de rotaţie. În
regimul staţionar însă şi atunci relaţia momentelor din (6.152) devine
,
respectiv
. (6.153)
Relaţia precedentă a devenit, de fapt, o egalitate a puterilor, care au următoarele semnificaţii :
-- , reprezintă puterea electromagnetică, care poate fi pusă sub următoarea formă :
, (6.154)
în care trebuie să se ţină seama că E are sensul tensiunii contraelectromotoare; din 6.154) rezultă că
puterea electromagnetică este de natură electrică (produsul dintre E şi ) şi ea este aceea care se
preia din reţeaua de alimentare şi se transformă în vederea acoperirii altor puteri cum sunt :
-- , reprezintă puterea utilă (se notează, de regulă, cu ) de la arborele motorului,
ce se transmite dispozitivului (mecanismului) de lucru pe care îl acţionează motorul;
-- , reprezintă puterea corespunzătoare pierderilor mecanice;
-- , reprezintă puterea corespunzătoare pierderilor în fierul motorului.
Într-o altă ordine de idei, din ecuaţia de funcţionare a motorului (6.149) rezultă
,
care înmulţită cu ne conduce la o altă expresie a puterii electromagnetice
,
iar dacă se ţine seama că , atunci se poate scrie şi sub forma
.
(6.155)
Coroborând relaţiile (6.153), (6.154), (6.155) rezultă în final expresia
. (6.156)
În relaţia (6.156) se mai pot defini următoarele puteri :
-- , care reprezintă puterea absorbită de motor din reţeaua de alimentare;
-- , care reprezintă puterea consumată de înfăşurarea de excitaţie;
 240

-- , care reprezintă puterea consumată prin efect Joule în înfăşurarea rotorică a

motorului (se mai denumesc pierderi în cupru);
-- , care reprezintă puterea consumată prin efect Joule în rezistenţa de contact
perie-colector (uneori se notează sub forma ).
Cu aceste precizări relaţia puterilor din (6.156) devine
(6.157)
şi ea reprezintă relaţia de bilanţ a puterilor la motorul de c.c. cu excitaţia derivaţie. Randamentul
motorului rezultă imediat .
3. Caracteristicile motorului. Caracteristicile sunt funcţii între doi parametri principali ai
motorului în condiţiile în care ceilalţi parametri se consideră constanţi; este vorba deci, ca şi în cazul
generatoarelor de c.c., de caracteristici statice. Principalele caracteristici ale motorului de c.c. cu excitaţia
derivaţie (numite şi caracteristici de exploatare a motorului) sunt trei :
-- caracteristica vitezei la mers în gol ;
-- caracteristica vitezei la mers în sarcină ;
-- caracteristica mecanică.
a) Caracteristica vitezei la mers în gol se defineşte prin relaţia , în condiţiile în care
şi U=const (de exemplu, ).
Pentru a stabili alura acestei caracteristici se poate pleca de la expresia vitezei unghiulare a
motorului din (6.150)

şi observând că la mersul în gol al motorului, curentul rotoric are valori mici (pentru că trebuie să se
asigure doar un cuplu electromagnetic care să acopere numai cuplurile de valoare relativ
mică , pentru că =0), rezultă că se pot neglija căderile de tensiune
din relaţia precedentă, care astfel se poate nota sub forma

, (6.158)

în care s-a făcut şi înlocuirea lui cu pentru că câmpul de reacţie al indusului este în acest caz
nesemnificativ, deoarece este mic.
Pe de altă parte, ştiind că şi reprezintă curba de magnetizare a fierului maşinii trasată la o
altă scară, iar până la apariţia saturaţiei magnetice se poate admite că există o proporţionalitate între
şi , rezultă că relaţia din (6.158) poate fi notată, mai general, sub forma

, (6.159)

în care s-a notat : (cu pentru că se consideră în condiţiile menţionate

)

şi .
Aşadar, caracteristica vitezei la mers în gol are alura unei hiperbole echilatere, aşa cum se vede
din figura 6.80, dar pentru care trebuie făcute câteva
precizări. Astfel, relaţia (6.159) corespunde porţiunii B-C
a caracteristicii din figura 6.80. Dacă însă curentul de
excitaţie scade mult, atunci viteza unghiulara creşte
şi ea mult, iar în cazul (de exemplu, în cazul
întreruperii circuitului de excitaţie) viteza ar trebui să
tindă către infinit (după relaţia din (6.159)), ceea ce în
practică nu se întâmplă pentru că la în maşină
mai există un câmp magnetic remanent, însă în această
situaţie se ating totuşi viteze foarte mari
Fig. 6.80 Alura caracteristicii
vitezei la mers în gol a motorul de
c.c. cu excitaţia derivaţie
 241

(neadmisibil de mari pentru maşina din punct de vedere mecanic) dar totuşi finite.
În cazul creşterii curentului de excitaţie peste o anumită limită ,porţiunea C-D a curbei, se produce
fenomenul saturaţiei magnetice a fierului maşinii, iar fluxul magnetic rămâne practic constant ceea ce
duce la menţinerea (aproape) constantă a vitezei unghiulare.
b) Caracteristica vitezei la mers în sarcină este definită prin funcţia , în condiţiile în
care , a doua condiţie realizându-se, de fapt, prin menţinerea reostatului de reglaj
din figura 6.79 într-o poziţie dată.
Pentru a stabili alura caracteristicii se poate considera relaţia din (6.151) scrisă sub forma

, (6.160)

în care este denumită viteza unghiulară ideală de mers în gol (este numită „ideală”
pentru că ea nu poate fi atinsă decât atunci când , ori chiar şi la funcţionarea în gol a
motorului, adică atunci când ,pentru că trebuie „acoperite” pierderile mecanice, ventilaţie, etc).
Din relaţia (6.160) rezultă că variază aproximativ liniar cu , dar la sarcină mare efectul
demagnetizant al reacţiei indusului devine puternic şi scăderea fluxului devine mai pronunţată decât
căderea de tensiune şi atunci, de fapt viteza unghiulara începe să crească, aşa cum se arată şi în figura
6.81. Acesta este cazul motorului necompensat pentru
că în cazul celui compensat caracteristica se menţine
aproximativ liniară şi desigur căzătoare. Porţiunea
crescătoare a curbei (dacă ea apare într-
adevăr) este însă nepotrivită pentru utilizarea
motorului, pentru că funcţionarea acestuia devine
instabilă în zona respectivă a curbei. Astfel, pentru o
creştere oarecare a momentului static rezistent de
la arborele motorului, trebuie să se producă o creştere
corespunzătoare a cuplului electromagnetic
, respectiv a curentului rotoric
Fig. 6.81 Caracteristica vitezei la
sarcină pentru motorul de c.c. cu (pentru un , respectiv un ), iar aceasta
excitatia derivaţie
conduce conform curbei (porţiunea
crescătoare a acestei curbe) la o creştere a vitezei unghiulare . Dar creşterea lui produce o nouă
creştere a cuplului etc fenomenul amplificându-se, ceea ce duce deci la o ambalare neadmisibilă a
motorului la sarcini mari, respectiv la o suprasolicitare mecanică a motorului, dar şi termică (prin efect
Joule) pentru că implică creşterea curentului rotoric .
Variaţia vitezei unghiulare se exprimă procentual în raport cu valoarea nominală

(6.161)
Pentru motoare cu excitaţia derivaţie , la sarcină nominala, este de 5,…,7% (valorile mai mici se
referă la motoare de puteri mai mari).
c) Caracteristica mecanică se defineşte prin funcţia , în condiţiile în care
.Această caracteristică este legată într-o foarte mare măsură de cea precedentă şi ea îşi
are importanţa sa deosebită în cadrul acţionărilor electrice.
Pentru a determina expresia sa analitică se consideră expresia (6.160) pentru viteza unghiulara

în care trebuie să se înlocuiască curentul rotoric dedus din relaţia cuplului electromagnetic

(6.162)
Avem deci
 242

, (6.163)

respectiv caracteristica are forma , adică este o dreapta care intersectează axa ordonatelor în
punctul , aşa cum apare şi în figura 6.82.
Dacă se prelungeşte dreapta din (6.163) până se
intersectează cu axa absciselor, atunci se obţine un punct
pentru care viteza unghiulară este nula , care
corespunde pornirii motorului, respectiv cuplului
electromagnetic de pornire . Relaţia (6.163) pentru
acest punct devine

Fig. 6.82 Caracteristica din care rezultă imediat

mecanică la motorul de
c.c. cu excitaţia derivaţie

şi care înlocuită în (6.163) conduce la expresia

. (6.164)

Relaţia precedentă reprezintă o altă formă a caracteristicii mecanice a motorului cu excitaţia derivaţie şi
uneori ea se utilizează mai comod în practică având în vedere că pentru punctul nominal de funcţionare se
poate nota

, (6.165)

iar în cataloagele motoarelor se da raportul . Făcând raportul dintre (6.164) şi (6.165), se

obţine şirul

, (6.166)

iar dacă se notează -- viteza adimensională, respectiv -- cuplul adimensional,

atunci caracteristica mecanică sub forma sa adimensională se poate nota astfel

. (6.167)

Caracteristica mecanică adimensională permite compararea (din punctul de vedere al caracteristicilor

mecanice) a diverselor tipuri de motoare de c.c. cu excitaţia derivaţie.
Pe de altă parte, ţinând seama de relaţia strânsă între caracteristica vitezei la sarcină (care de fapt, este
caracteristica mecanică a motorului trasată la altă scară), rezultă că concluzia privind „căderea de viteză”
stabilită la caracteristica precedentă, se extinde şi la caracteristica mecanică. O astfel de caracteristica
mecanică la care este relativ mică, se numeşte caracteristica mecanică dură sau de tip derivaţie,
ea fiind specifică în primul rând motoarelor de c.c. cu excitaţia derivaţie (separată) , dar şi motoarelor
asincrone. Acest aspect face ca motoarele derivaţie să fie folosite mai ales în acţionările electrice la care
viteza unghiulara poate rămâne aproape constanta sau se admit „căderi de viteză” mici la sarcină (cazul
laminoarelor, compresoarelor, unele maşini unelte etc).

6.14.2. Motorul de c.c. cu excitaţia serie.

La tipul acesta de motor înfăşurarea de excitaţie se leagă în serie cu circuitul rotoric (fiind o înfăşurare de
curent) şi de regula avem
, (6.168)
iar expresia vitezei unghiulare din (6.151) devine
 243

. (6.169)

Notaţiile din (6.169) sunt cele curent folosite şi ele se

regăsesc în schema simplificată pentru motorul serie
din figura 6.83. Dacă se face reglajul curentului de
excitaţie , atunci în paralel cu înfăşurarea de
excitaţie se montează un reostat de reglaj
(reprezentat punctat în figura 6.83).
Fig. 6.83 Schema simplificată pentru un Din (6.168) rezultă că
motor de c.c. cu excitaţia serie (6.170)
(când nu este montat) şi deci în momentul în care
curentul de sarcină al motorului este mare, fluxul magnetic al maşinii creşte, iar viteza (conform cu
(6.169)) va fi relativ mică. La mersul în gol, curentul de sarcină este mic, el însă nu este nul (mai sunt
pierderi mecanice, pierderi în fier etc ce trebuie acoperite), iar conform cu (6.170) fluxul magnetic va
fi mic, respectiv viteza unghiulară foarte mare. În această situaţie deci motorul serie se ambalează
foarte puternic, ceea ce poate produce eforturi mecanice inadmisibil de mari în anumite componente
constructive ale maşinii (mai ales colector ,bandaje de rezistenţă ale înfăşurării rotorice ,rulmenţi
etc) se înrăutăţeşte , de asemenea, comutaţia (se poate produce „cerc de foc la colector”),iar peste o
anumită turaţie au de suferit şi unele componente mecanice ale maşinii (lagăre, întrefierul maşinii).
Acestea sunt motivele principale pentru care motorul serie nu se lasă fără sarcină niciodată. Tot de aici
rezultă că la motorul serie nu se poate pune problema definirii caracteristicii de mers în gol.
În ceea ce priveşte caracteristica vitezei la mers în sarcina,
din relaţia (6.169) se vede că odată cu creşterea sarcinii se
produce o scădere puternica a turaţiei (la scăderea vitezei
contribuie numărătorul şi numitorul relaţiei amintite), iar
când I atinge valori mari se produce saturaţia magnetică a
fierului maşinii şi fluxul rămâne aproape constant,
respectiv viteza unghiulară are o scădere mică (pentru
că are influenţă numai al doilea termen de la numărătorul
expresiei (6.168)). Aceste elemente apar bine reprezentate
în alura caracteristicii din figura 6.84, care se apropie (ca
Fig. 6.84 Caracteristica vitezei la
formă) de o hiperbolă echilateră.
sarcină pentru nu motor serie de c.c. De altfel constructorii garantează funcţionarea motorului
serie până la o viteză unghiulară maximă ,
iar încercările lor se fac la . În sensul creşterii curentului acestă caracteristică se
trasează până la .
Caracteristica mecanică pentru U=const (eventual ) se poate comenta pentru doua
situaţii distincte :
a) -- când curenţii de sarcină nu sunt prea mari şi deci nu se manifestă saturaţia magnetica, iar
fluxul magnetic se poate considera proporţional cu curentul de sarcină, adică
, respectiv ,
sau
şi , (6.171)
iar dacă se ţine seama de (6.171), atunci (6.169) devine

. (6.172)

b) -- în cazul curenţilor de sarcină mari intervine saturaţia magnetică şi , respectiv

, iar (6.169) devine
.
(6.173)
 244

Prin „racordarea” celor două componente de

Fig. 6.85 Caracteristica mecanică
la motorul serie de c.c.
mult în tracţiune electrică (la acţionarea tramvaielor, a locomotivelor de mină, instalaţii de ridicat etc).
caracteristică, reprezentate de relaţiile (6.171) şi (6.173), se
poate trasa caracteristica mecanică pentru motorul serie;
alura ei este redată în figura 6.85. Din alura curbei
menţionate se vede că la acest tip de motor caracteristica este
rapid căzătoare, se spune că este o caracteristică mecanică
moale, sau elastică, sau tip serie fiind specifica motorului
de c.c. cu excitaţie serie.
Datorită acestui tip de caracteristică (ea are alura apropiată
de o hiperbolă echilateră), puterea utilă a motorului rămâne
aproximativ constantă :
,
(6.174)
de aceea motorul serie este considerat autoregulator de
putere. Tot din acest motiv, motorul tip serie este utilizat

6.14.3. Motorul de c.c. cu excitaţia compund.

Motorul de c.c. cu excitaţia compund posedă cele două tipuri de înfăşurări de excitaţie (derivaţie, adică
de tensiune, respectiv serie, adică de curent), care se
leagă în derivaţie, respectiv în serie cu circuitul rotoric
al maşinii; înfăşurarea de excitaţie derivaţie poate fi
conectată amonte sau aval în raport cu înfăşurarea serie,
cel mai adesea se leagă astfel încât să preia tensiunea
întreagă a reţelei de alimentare şi să nu fie influenţată
de căderea de tensiune produsă de curentul de sarcină
Fig. 6.86 Scema simplificată pe rezistenţa înfăşurării de excitaţie serie. Schema
pentru un motor compund c.c. simplificată pentru motorul compund este dată în figura
6.86 (cu înfăşurarea derivaţie „după” înfăşurarea serie).
După ponderea celor două înfăşurări de excitaţie în producerea fluxului principal de excitaţie şi
după modul de conectare (montaj adiţional sau diferenţial) se
pot obţine o multitudine de tipuri de caracteristici mecanice,
aceasta fiind calitate principală a motorului compund. Expresia
vitezei unghiulare a motorului poate fi scrisă sub forma

, (6.175)

în care este fluxul de excitaţie produs de înfăşurarea

derivaţie, iar este fluxul de excitaţie produs de înfăşurarea
serie.
Când înfăşurarea derivaţie este predominantă şi montajul este
Fig. 6.87 Variante de caracteristici diferenţial se obţine o caracteristică mecanică dură (aproape
externe la un motor compund de rigidă), reprezentată prin curba a în figura 6.87, viteza
c.c.
unghiulară fiind aproape constantă (similar cu cea de la
motorul sincron) pentru o plaja mare de variaţie a sarcinii.
Dacă însă înfăşurarea serie este preponderenta şi este conectată diferenţial, atunci se obţine o
caracteristica mecanica de tipul curbei b (crescătoare), care poate deveni instabilă (pentru că motorul se
ambalează la sarcină; varianta aceasta de caracteristică se foloseşte în cazul acţionărilor în care sarcina are
o durata relativ scurtă, iar viteza unghiulară a motorului să rămână pe cât posibil constantă de la
funcţionarea în gol, la funcţionarea în sarcină (cazul laminoarelor de ţevi unde este necesară o viteză cât
mai constantă pe durata tragerii unei ţevi).
Dacă înfăşurarea derivaţie este preponderentă iar înfăşurarea serie este legată în montaj adiţional, atunci
rezultă o caracteristică (curba c în figura 6.87) mecanică tip derivaţie dar mai elastică (semidură sau
semielastică).
În sfârşit, dacă excitaţia serie este preponderentă şi montajul este adiţional, atunci se obţine o
caracteristică mecanică tip serie corectată (curba d din figura 6.87) în sensul că la curenţi de sarcină mici,
 245

viteza unghiulara poate deveni mai mare decât , dar ea rămâne la valori admisibile.

6.15. Regimurile dinamice la maşină de c.c.

În funcţionarea unei maşini apar modificări de parametri (uneori destul de importante), respectiv modificări de
caracteristici de funcţionare ale acesteia, iar aceste modificări nu se pot produce instantaneu datorită diverselor tipuri de inerţii cum
sunt :
-- de natură mecanică, caracterizata prin constanta electromecanică de timp a sistemului ;
-- de natură electromagnetică, caracterizata prin constanta electromagnetică de timp T a
circuitului (conturului) ;
-- de natură termică, caracterizată prin constanta de timp la încălzire (răcire) a ansamblului.
De aceea apar perioade specifice, denumite perioadele proceselor tranzitorii (procese dinamice), de trecere de la un regim
staţionar de funcţionare la altul, iar în această perioadă este important mai ales cum evoluează în timp anumiţi parametri principali
cum sunt ; curentul de sarcină I, cuplul electromagnetic M, viteza unghiulară etc, ce valori maxime (minime) pot atinge aceşti
parametri şi ce alte fenomene se pot produce.
Studiul acestor elemente se poate face numai prin considerarea ecuaţiei diferenţiale a sistemului (sau a sistemului de
ecuaţii diferenţiale) a cărei rezolvare aduce soluţia necesară. Complexitatea ecuaţie (sau a sistemului de ecuaţii) diferenţiale depinde
de modelul ales pentru sistemul studiat, respectiv de multitudinea parametrilor de care se ţine seama În principiu însă, un model
rămâne totuşi „doar un model” al realităţii şi nu este realitatea însăşi, adică orice model este aproximativ, iar gradul de aproximare a
realităţii poate fi mai mare sau mai mic. Nivelul de aproximare al realităţii îl stabileşte (în funcţie de tot ce se află în inventarul
ştiinţei la stadiul dat) cel ce realizează studiul respectiv şi poate interveni intuiţia cercetătorului, care poate face o apreciere a tuturor
factorilor ce pot reprezenta o semnificaţie importanta (sau mai puţin importantă) pentru studiul respectiv. Este posibil ca pentru o
anumită problemă să fie importante numai anumite aspecte (deci doar anumiţi parametri), respectiv alte amănunte pot fi „lăsate
deoparte”, pentru că un model foarte complex presupune o soluţie foarte complexă, care uneori nici nu poate fi determinată.
Astfel, de exemplu, se constată din practica inginerească că constantele de timp ale unui sistem electromecanic (format de
regulă dintr-o maşina electrică şi un dispozitiv de lucru oarecare), au valori pentru care se poate stabili următoarea relaţie de ordine
De obicei însă este mult mai mare decât şi atunci,dacă se face studiul unor fenomene al căror timp de

desfăşurare se apreciază a fi de acelaşi ordin de mărime cu , în modelul considerat, nu se vor mai include elemente
(parametri corespunzători) legate de încălzirea şi răcirea maşinilor; se ajunge astfel la studiul proceselor tranzitorii de tip mecanic.
Dacă durata proceselor tranzitorii este foarte mica (la nivelul constantei T), atunci inerţia electromagnetică nu mai poate fi neglijată
nici ea; se ajunge astfel la studiul proceselor tranzitorii de tip electromagnetic. În cel mai multe cazuri se ţine seama atât de inerţia
mecanică, cât şi de inerţia electromagnetică.
La generatoarele electrice de c.c. specifice sunt procesele tranzitorii ce se produc ca urmare a variaţiei tensiunii de
excitaţie, a rezistenţei de sarcină, a turaţiei maşinii.
La motoarele de c.c. apar ca specifice procesele tranzitorii ce se produc ca urmare a variaţiei cuplului de sarcina, a
variaţiei tensiunii de alimentare, a variaţiei turaţiei maşinii.
La motoarele de c.c. apar ca specifice procesele tranzitorii ce se produc ca urmare a variaţiei cuplului de sarcină, a
variaţiei tensiunii de alimentare, a variaţiei curentului de excitaţie si altele, care toate, de regulă, conduc la modificarea vitezei
unghiulare a motorului.

6.15.1. Regimurile dinamice la generatoarele de c.c.

În unele cazuri receptoarele ce se alimentează de la generatore de c.c., au nevoie de o rapidă trecere a tensiunii de
alimentare de la un nivel la altul. Acesta se face, de regula, prin metoda forţării excitaţiei, adică a treceri curentului de excitaţie de la
o valoarea , la , ceea ce desigur nu se poate realiza instantaneu. Dar în acest caz este important să se cunoască legea de
variaţie în timp a curentului de excitaţie şi în cât timp se realizează variaţia respectivă. Această problemă se va analiza pentru un
generator cu excitaţia se parata, respectiv derivaţie, în condiţiile unei caracteristici magnetice liniare, respectiv neliniare.
Cazul a) Generator cu excitaţia separată şi caracteristica magnetică liniară.
Se consideră că maşina funcţionează cu o viteză unghiulară şi faptul că curenţii induşi în părţile masive ale
circuitului magnetic la variaţia fluxului de excitaţie, se opun acestei variaţii
Pe de altă parte, caracteristica magnetică liniară presupune o proporţionalitate între fluxul de excitaţie şi curentul de
excitaţie (adică inductivităţile se consideră constante) şi acest lucru este posibil când variaţia curentului de excitaţie se referă la
porţiunea liniară a caracteristicii magnetice sau se neglijează saturaţia magnetică (aproximarea din urmă se consideră deja mai
grosieră).
Dacă ne referim la circuitul de excitaţie al generatorului, figura 6.58, cu parametri , atunci prin aplicarea
teoremei a doua a lui Kirchhoff, rezultă

. (6.176)

Acesta este de fapt modelul matematic al procesului tranzitoriu (dinamic) de variaţie a curentului de excitaţie în cadrul

circuitului de excitaţie al generatorului Din punct de vedere matematic relaţia (6.176) este o ecuaţie diferenţială de ordinul I în ,
 246

cu coeficienţi constanţi şi termen liber, care, de obicei, este constant şi se referă, de exemplu, la valoarea finală a
tensiunii ce se aplică circuitului de excitaţie şi care provoacă variaţia curentului de excitaţie .

Soluţia ecuaţiei din (6.176) este formată din soluţia ecuaţiei omogene şi o soluţie particulară a ecuaţiei
neomogene. Ecuaţia omogenă este

care dacă se împarte cu devine

, (6.177)

în care reprezintă constanta electromagnetică de timp a circuitului de excitaţie. Soluţia ecuaţiei omogene este

,
(6.178)
iar o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene poate fi considerată aceea când procesul tranzitoriu s-a încheiat (adică atunci când
), pentru care rezultă

. (6.179)

Deci soluţia generală a ecuaţiei din (6.176) este

, (6.180)

în care constanta de integrare k se poate determina punând condiţia iniţială : la momentul , atunci din (6.180)
rezultă

, (6.181)

în care s-a considerat că este valoarea finala (impusă de

tensiunea de alimentare a circuitului de excitaţie ) la care ajunge
curentul de excitaţie..
Din cele precedente rezultă că soluţia definitivă a ecuaţiei diferenţiale
este

adică variaţia în timp a curentului de excitaţie, în cazul dat, se face după o lege
exponenţială. Dacă valoarea iniţială a curentului de excitaţie ar fi nulă
, atunci relaţia din (6.182) devine

Fig. 6.88 Curba de variaţie în timp a ;

curentului de excitaţie la un generator
cu exitatia separate de c.c. (6.183)
în figura 6.88 este dat graficul curentului de excitaţie pentru acest din urma
caz. În cele anterioare s-a prezentat în mod detaliat această problemă pentru a putea folosi anumite elemente şi în alte cazuri.
Pe de altă parte dacă se aplică transformata Laplace

(6.184)

ecuaţiei din (6.176) cu , atunci se poate nota

respectiv

(6.185)
în care este valoarea iniţială a curentului de excitaţie, iar este valoarea finala a curentului de
excitaţie. Din (6.185) rezultă
 247

(6.186)
care este funcţia imagine a curentului de excitaţie pentru regimul dinamic studiat. Pentru a determina funcţia primară (original) a
curentului de excitaţie „se aranjează” expresia (6.186) sub forma unei sume de expresii simple pentru care se cunosc (sau se deduc
imediat) funcţiile original; avem :

, (6.187)

din care apoi prin identificare (pentru coeficienţii lui p de la numărător) se obţine : şi . Deci

din (6.186) se poate nota sub forma

, (6.188)

adică o sumă a două funcţii imagine pentru care funcţiile original sunt foarte cunoscute. Din (6.188) rezultă
,
adică acelaşi rezultat cu cel din (6.182) stabilit pe calea clasică de rezolvare a ecuaţiei diferenţiale
Cazul b) Generatorul cu excitaţia derivaţie şi caracteristica magnetică liniară
Tensiunea aplicată circuitului de excitaţie (care este legat în derivaţie cu rotorul maşinii) poate fi exprimată sub forma
, (6.189)
în care este tensiunea remanentă, iar k este panta caracteristicii de mers în gol (a porţiunii sale liniare), aşa cum apare în figura
6.89a. Ecuaţia diferenţiala ce reprezintă procesul dinamic de variaţie al curentului de excitaţie este în acest caz

respectiv

,
sau încă

(6.190)
Fig. 6.89. explicativă privind variaţia curentului în care este constanta electromagnetica de
de excitatie la generatorul derivaţie de c.c.
timp corespunzătoare. Soluţia ecuaţiei din (6.190), pentru condiţia
iniţiala , este

, (6.191)

şi graficul său este dat în figura 6.89 b. Desigur că soluţia din (6.191) se poate obţine aplicând transformata Laplace pentru ecuaţia
dată.
Cazul c) Generatorul cu excitaţia separată şi caracteristica magnetică neliniară.
De regulă maşina funcţionează pe porţiunea neliniară a caracteristicii sale magnetice; neliniaritatea caracteristici este dată
de :
-- saturaţia magnetică a fierului maşinii ;
-- fenomenul histerezis la circuitul magnetic al maşinii ;
-- curenţii turbionari ce se induc în perioada tranzitorie, în fierul maşinii (mai ales în părţile masive) şi care se opun
variaţiei fluxului magnetic.
În cele ce urmează se neglijează cea de a treia cauză a neliniarităţii şi atunci ecuaţia tensiunilor (rezultata din aplicarea
teoremei a doua a lui Kirchhoff) pentru circuitul excitaţiei maşinii, este

, (6.192)

iar caracteristica magnetica este dată prin funcţia neliniară

, (6.193)

în care este numărul de spire al înfăşurării de excitaţie ; , este fluxul inductor.

Rezolvarea sistemului din (6.192) şi (6.193) nu se poate realiza pe cale analitica (de obicei nu se cunoaşte nici măcar
expresia analitică a funcţiei , ci doar graficul său) şi de aceea, în continuare, se va prezenta o soluţie grafo-analitică
a problemei. Din 96.192) rezultă
 248

(6.194)
iar în graficul din figura 6.90a sunt reprezentate curbele , valoarea finală a tensiunii de alimentare

Fig. 6.90. Explicativă privind deducera prin metoda grafo-analitica

penru determinare la un generator cu excitaţia separată de c.c. cu
caracteristica magnetică neliniară

şi dreapta căderii de tensiune , care trece prin originea sistemului de coordonate , în care

este valoarea finală a curentului de excitaţie după terminarea procesului tranzitoriu. Fluxul magnetic reprezintă, de
asemenea, valoarea finală a fluxului magnetic după terminarea procesului tranzitoriu, corespunzător curentului de excitaţie şi

caracteristicii magnetice . Cu toate aceste elemente precizate, se poate trece la integrarea grafică, dar mai întâi se
trasează graficul unei funcţii ajutătoare

(6.194a)

astfel : pentru un dat după curba din figura 6.90a, se determină , iar din dreptele şi

se calculează diferenţa şi apoi raportul ; alura curbei

este dată în figura 6.90 b. Acum integrala din(6.194) poate fi notată sub forma

(6.194b)
şi ea va reprezenta suprafaţa delimitată de curba şi axa de coordonată respectivă, între abscisele 0 şi, de exemplu, . În
acest fel se obţine şirul de valori :
;

iar dacă se ţine seama de curba , atunci pentru (k=1,2,…,n) se obţine şirul de valori (k=1,2,…,n),

respectiv în final deci se pot trasa curbele şi ; alura lor este dată în figura 6.90c si ele diferă de forma
exponenţială stabilită pentru cazul când caracteristica magnetică a maşinii s-a considerat liniară. Utilizând aceeaşi metodologie se
pot tras curbele pentru cazul generatorului cu excitaţia derivaţie.

6.15.2. Regimurile dinamice la motoarele de c.c.

În timpul funcţionării unui motor, de regulă, se poate produce modificarea unor parametri cum sunt : tensiunea de
alimentare, rezistenţa circuitului de excitaţie, rezistenţa ohmică a circuitului rotoric sau momentul rezistent de la arborele motorului,
ceea ce produce modificarea altor parametri cum sunt : viteza unghiulara, curentul rotoric, curentul de excitaţie şi altele.
 249

Considerând o schemă simplificată a unui motor de c.c. în care se evidenţiază circuitele : rotoric şi de excitaţie, fiecare cu
parametri săi, aşa cum apare în figura 6.90 d ( sunt inductivităţile pentru înfăşurarea rotorică, respectiv de excitaţie),
atunci se pot scrie următoarele ecuaţii de funcţionare pentru regimul dinamic al motorului
--- pentru circuitul rotoric

; (6.195)

--- pentru circuitul de excitaţie

; (6.196)

--- ecuaţia de mişcare

; (6.197)

--- funcţia caracteristicii magnetice

, (6.198)
în care J este momentul axial total de inerţie al maselor aflate în mişcarea de rotaţie (se consideră J=const). Necunoscutele
sistemului se consideră : iar toţi ceilalţi parametri se consideră cunoscuţi (
)
Cazul a) Fux constant
Dacă , atunci şi , respectiv se poate face notaţia
. Din sistemul (6.195),…,(6.198) rezultă un sistem de doua ecuaţii

; , (6.199)

în care necunoscutele sunt curentul de sarcină i şi viteză unghiulară a motorului. Din a doua ecuaţie (6.199) rezultă

, (6.200)

deci o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul II, în . Dacă se fac notaţiile :

--- , care este constanta electromagnetică de timp a rotorului;

--- , care este constanta electromecanică de timp a sistemului de acţionare, (6.201)

atunci ecuaţia din (6.200) devine

. (6.202)

În cazul în care sunt nişte funcţii oarecare de timp, atunci, de regulă, nu se poate găsi o soluţie analitică
pentru ecuaţia (6,202), ci doar o soluţie numerică folosind un sistem automat de calcul şi un algoritm de rezolvare adecvat. Dacă
însă termenul liber este constant (deci ), iar parametri au nişte variaţii de tip treapta, atunci soluţia

ecuaţiei (6.202) apare sub forma unei sume formate din soluţia ecuaţiei omogene şi o soluţie particulară a ecuaţiei
neomogene. Ecuaţia omogenă în acest caz este

(6.203)
şi soluţia sa apare sub forma
, (6.204)

în care sunt rădăcinile ecuaţiei caracteristice pentru (6.203) :

(6.205)
şi se determină cu relaţiile

(6.206)
Soluţia generală a ecuaţiei din (6.202) (cu restricţiile menţionate) este
 250

, (6.207)
în care constantele de integrare A şi B depind de condiţiile iniţiale ale problemei şi s-au făcut notaţiile :
.
) Cuplul rezistent este constant , iar tensiunea de alimentare u(t) are o variaţie tip treaptă, aşa cum se
arată în figura 6.91 :
; . (6.208)
Deci, în regimul stabilizat (adică ), înainte de modificarea tensiunii (adică )
din (6.199) rezultă :

; ,

(6.209)
iar după modificarea tensiunii (adică ) avem :

; . (6.210)

Atunci din (6.207) şi (6.210) rezultă

, (6.211)

iar din (6.197), (6.209), (6.210) se poate deduce

care împreună cu expresia din (6.207) pentru , conduce la relaţia

.
Fig. 6.91 Explicativă privind procese
tranzitorii la motorul cu excitaţia separată (6.212)
de c.c. Din sistemul de relaţii (6.211) şi (6.212) rezultă constantele de integrare
pentru cazul dat

; ,

(6.213)
iar soluţia finală a ecuaţiei diferenţiale apare sub forma

(6.214)
Dacă se ţine seama de (6.214) (6.197) se deduce expresia lui i(t) sub forma

, (6.215)

în care s-a făcut notaţia

(6.216)
Atunci când , constantele sunt reale şi soluţiile din (6.214),

respectiv (6.215) sunt aperiodice, iar dacă , se ajunge la valori imaginare pentru
,respectiv soluţiile devin periodice având forma :
;

, (6.217)

în care s-au făcut notaţiile :

; .
(6.218)
) Tensiunea de alimentare se menţine constanta u=U, iar cuplul rezistent are o variaţie tip treapta (deci un
grafic asemănător cu cel din figura 6.91) :
 251

; . (6.219)
Deci în regimul stabilizat, înainte de modificarea cuplului, din (6.199) rezultă

; , (6.220)

iar după modificarea cuplului rezistent (dar tot în regim stabilizat), se poate nota

; . (6.221)

Ca şi în cazul precedent când , din relaţiile (6.219), (6.220) şi (6.207) rezultă

, (6.222)

iar din (6.195) se obţine , care apoi folosită în a doua expresie din (6.200) conduce la rezultatul

; acesta din urmă folosit în relaţia (6.207) produce a doua relaţie pentru constantele de integrare A şi B

. (6.223)

Sistemul format din relaţiile (6.222) şi (6.223) permite determinarea constantelor de integrare pentru acest caz :

; , (6.224)

iar după asta se poate realiza scrierea formei finale pentru soluţia din (6.207)

(6.225)
respectiv pentru curentul de sarcină

(6.226)
) Se modifică brusc rezistenţa din circuitul rotoric al motorului , adică

--- se introduce o treaptă de rezistenţă a reostatului de reglaj ;

--- se scurtcircuitează o treaptă de rezistenţa a reostatului de reglaj (pornire), în condiţiile în care

.
În primul caz se modifică constantele de timp din (6.201) ale maşinii în raportul rezistenţelor şi ele devin

; , (6.227)

în care sunt noile constante de timp ale maşinii, cu rezistenţa conectată în serie cu circuitul rotoric.

Conform condiţiilor impuse pentru , rezultă că , respectiv

, dar vitezele se modifică (pentru că se trece de pe o caracteristică mecanică pe o altă caracteristică mecanică)
conform cu (6.151)

; . (6.228)

Variaţia vitezei în timp (denumită graficul vitezei) se poate scrie cu relaţia (6.214) în care constantele se

înlocuiesc cu . În cel de al doilea caz, prin scurtcircuitarea treptei de rezistenţă de valoarea se produce o variaţie
bruscă a tensiunii la bornele motorului de la valoarea
,
(6.229)
la valoarea .Viteza unghiulară şi curentul de sarcină realizează variaţii în timp după relaţiile (6.214), respectiv (6.215)

(sau după relaţiile (6.217), în care însă constantele sunt recalculate cu constantele de timp corespunzătore
rezistenţei totale rotorice din care se scade .
Cazul b) Flux variabil.
 252

Când fluxul magnetic al maşinii este variabil, atunci sistemul (6.195),…,(6.198) este neliniar şi rezolvarea lui se poate face
numai pe calea numerică. La variaţii mici ale fluxului magnetic se poate liniariza sistemul de ecuaţii şi apoi rezolvarea sa se face ca
în cazul unui sistem liniar de ecuaţii diferenţiale.
Mai întâi se liniarizează caracteristica magnetică, adică curba respectivă se aproximează cu o dreaptă tangentă la curbă, în
punctul în jurul căruia se produce variaţia fluxului magnetic, aşa cum se arată în figura 6.92
. (6.230)
Din momentul al procesului tranzitoriu, pentru toate mărimile sistemului menţionat se consideră variaţii mici,
notate cu (delta), astfel încât se poate scrie :
; ; ; ; ,
(6.231)
în care mărimile cu indicele 1 sunt cele ce corespund regimului iniţial şi ele sunt date de sistemul de relaţii :
; ;
; , (6.232)
ce provin de fapt din sistemul (6.195),…,(6.198), scris pentru un anumit regim stabilizat (corespunzător mărimilor cu indice 1).
Cu notaţiile di (6.231) şi relaţiile din (6.232), sistemul de ecuaţii diferenţiale din (6.195),…,(6.198) devine :

; (6.233)

.
Sistemul din (6.233) este noul sistem liniar de ecuaţii diferenţiale a căror rezolvare se poate face urmând calea obişnuită; la
stabilirea sistemului din (6.233) s-au neglijat produse de variaţii de tip ca fiind valori foarte mici. În sistemul obţinut se
admit ca fiind cunoscute variaţiile : , iar după eliminarea variabilelor se poate obţine, de
exemplu, variaţia vitezei . O rezolvare a sistemului din (6.233) se poate realiza prin aplicarea transformatei Laplace
(considerând variaţiile iniţiale ca fiind nule).

6.16. Unele elemente de maşini de c.c. speciale.

6.16.1. Maşina de c.c. cu câmp transversal.

Maşina electrica de c.c. specială cu câmp magnetic transversal face parte din grupa maşinilor de c.c. cu
perii multiple şi anume pentru fiecare pereche de poli se dispun pe colectorul maşinii câte o pereche
suplimentară de perii, care se decalează fată de periile principale cu un unghi de 90 grade electrice.
Aşadar, la o maşină cu p=1 perechi de poli, vom avea o pereche de perii principale A-B, dispuse după axa
neutră a maşinii, denumite perii transversale şi o pereche de perii dispuse după axa polilor (care
reprezintă axa longitudinală a maşinii) denumite perii longitudinale, aşa cum apare şi în figura 6.93.
Dacă circuitul principal al maşinii, adică periile A-B sunt parcurse de curentul de lucru (în sensul de
la A la B , de exemplu), atunci acesta va produce un flux de reacţie , care va avea acelaşi sens cu cel
al curentului . Dacă circuitul magnetic al maşinii „ lucrează” pe porţiunea liniară a curbei de
magnetizare (adică nesaturat magnetic), atunci acest flux va fi proporţional cu curentul ce l-a produs
. Prin rotirea rotorului în fluxul cu o anumită viteză unghiulară , apare în înfăşurarea

rotorică o t.e.m. a cărei valoare maximă va fi culeasă de periile suplimentare C-D, care în raport cu
fluxul sunt montate în „axa neutră” a câmpului de reacţie transversal.. Valoarea acestei t.e.m. se
obţine cu relaţia cunoscută

(6.234)
şi pentru că , atunci relaţia precedentă se poate nota sub forma
 253

.
(6.235)
Această proprietate a fluxului de reacţie transversal al maşinii de c.c. de a produce t.e.m. între nişte perii
suplimentare, aşezate în anumite poziţii pe colector, stă la baza funcţionării unor categorii de maşini de
c.c. speciale numite maşini cu câmp transversal.
Se poate remarca faptul că dacă periile transversale A-B sunt
alimentate cu o tensiune corespunzătoare şi deci circuitul transversal
al maşinii este parcurs de un curent oarecare, atunci maşina nu are
nevoie de fapt de stator (adică, de poli statorici) pentru că atât
înfăşurarea indusă cât şi cea inductoare se află pe rotor, care se roteşte
cu viteza unghiulară . Totuşi acest tip de maşină se execută cu un
stator pentru a micşora reluctanţa magnetică din circuitul liniilor
câmpului de reacţie transversal şi respectiv cel longitudinal (produs de
curentul ce circulă pe la periile C-D când la aceste perii se racordează
un receptor oarecare). Pe de altă parte, aceşti poli statorici se folosesc
pentru a monta eventual unele înfăşurări de excitaţie cu ajutorul cărora
să se producă un câmp de excitaţie longitudinal. În majoritatea
cazurilor însă acest tip de maşini se execută cu o singură înfăşurare de
Fig. 6.93 Model de maşină cu excitaţie montată după axa longitudinală a maşinii, iar curentul
perii multiple (cu câmp necesar pentru producerea câmpului de reacţie transversal se poate
transversal) cu o pereche de poli obţine prin scurtcircuitarea periilor A-B, aşa cum se arată şi în figura
6.93. La o astfel de maşină, cu ajutorul înfăşurării statorice de
excitaţie se produce la periile A-B o t.e.m. transversală , care la rândul său produce o circulaţie a
curentului prin circuitul transversal al înfăşurării rotorice a maşinii. Acesta produce fluxul şi în
continuare fenomenele decurg aşa cum au fost deja prezentate. În acest fel, t.e.m. va fi rezultatul
nu numai al fluxului , ci şi al fluxului rezultant dintre şi fluxul de excitaţie .
Cele mai reprezentative maşini de c.c. cu câmp transversal ce se mai întâlnesc la unele instalaţii cu
amplificatoare rotative sunt : metadina , amplidina , regulexul , rototrolul.

6.16.2. Micromaşinile de c.c.

Unele acţionări electrice de putere în c.c. şi-au redobândit importanţa odată cu dezvoltare şi
perfecţionarea dispozitivelor cu semiconductoare şi aceasta pentru că în instalaţiile electroenergetice ,în
general, nu se întâlnesc reţele de c.c. Dar micromaşinile de c.c. sub formă de servomotoare,
tahogeneratoare etc, se întâlnesc destul de des în cadrul instalaţiilor de automatizare.
Astfel, la construcţia servomotoarelor de c.c. polii de excitaţie sunt ştanţaţi din tablă de 0.5,…,1 mm şi
pachetul întreg se fixează de carcasa maşinii realizată de multe ori direct din ţeavă. Alteori însă polii de
excitaţie se fac din magneţi permanenţi.
La micromaşinile de mare turaţie colectorul este turnat în masă de bachelită sau un alt material izolant,
în aşa fel încât apare ca fiind „dintr-o bucată” pentru a se obţine o rezistenţă mai mare a acestui dispozitiv
la forţele centrifuge mari care se produc. Dar inovaţia cea mai spectaculoasă în cadrul micromaşinilor (în
general) este aceea a înfăşurărilor rotorice (uneori şi statorice) imprimate realizate după tehnica
circuitelor imprimate, aşa cum apare în figura 6.94. Rotorul se execută sub forma unui disc din material
izolator, iar pe feţele sale laterale este „imprimată” înfăşurarea rotorică. Conductoarele imprimate pe o
faţă a discului sunt „legate” de conductoarele de pe faţa cealaltă a discului (arătate punctat In figura 6.94)
prin legături ce străbat grosimea discului (în general foarte mică). O astfel de maşină nu mai are colector
pentru ca periile alunecă direct pe „conductoarele” neizolate ale înfăşurării.
O maşină de acest tip are inerţia mecanică foarte mică, întregul rotor fiind foarte uşor, iar acest aspect este
foarte important mai ales în cazul unor circuite de automatizare (opriri foarte exacte, porniri rapide etc).
Polii de excitaţie sunt fixaţi pe alte două discuri feromagnetice
montate pe ambele părţi ale discului rotoric.
Aşa cum s-a menţionat deja, uneori polii de excitaţie sunt formaţi
din magneţi permanenţi (construcţia este mai simplă), dar acest
sistem are dezavantajul că excitaţia nu mai poate fi reglată, iar cu
timpul fluxul magnetic scade (magneţii îmbătrânesc). Se pot
monta şi poli de excitaţie cu înfăşurare, dar în acest caz întrefierul

Fig. 6.94 Model de înfăşurare rotorică

(disc) realizată dupa metoda circuitelor
imprimate
 254

va fi mărit şi deci pentru realizarea câmpului magnetic corespunzător va fi nevoie de spire multe, adică un
consum sporit de cupru.
Răcirea la micromaşinile de acest tip este foarte bună din cauza întrefierului radial, pierderile în fierul
rotoric sunt nule (la rotor tip disc nu există fier pentru că discul este executat dintr-un material izolant
subţire). Toate acestea permit încărcarea mult mai mare a conductoarelor înfăşurării rotorice, ajungându-
se la densităţi de curent de circa 45 ceea ce conduce evident la o economie de cupru..
Micromaşinile de c.c. cu circuite imprimate au o răspândire destul de mare în diverse sisteme de
automatizare.

6.16.3. Tahogeneratoarele de c.c.

Tahogeneratoarele de c.c. sunt mici generatoare de c.c. cu ajutorul cărora se poate măsura turaţia
diverselor maşini sau dispozitive de lucru.
În mod obişnuit tahogeneratoarele de c.c. sunt nişte generatoare
cu excitaţia separată în sensul că polii de excitaţie sunt realizaţi
din magneţi permanenţi (cu avantajele şi dezavantajele lor).
Periile tahogeneratorului sunt racordate la un voltmetru, care
măsoară tensiune debitată de generator, dar care este gradat direct
în ture/minut , aşa cum apare în figura 6.95.
Aşadar, sarcina unui tahogenerator este rezistenţa internă a
Fig. 6.95. Explicativă privind voltmetrului la care el este racordat.
folosirea thogeneratoarelor de Din teoria maşinii de c.c. se cunoaşte că fluxul său rezultant se
c.c. compune din fluxul polilor principali de excitaţie şi fluxul de
reacţie a indusului
.

Cum însă în regimul de circuit magnetic nesaturat, atunci t.e.m. indusă în înfăşurarea rotorică
în regim de sarcină poate fi notată
.
(6.236)
De aici rezultă tensiunea la bornele tahogeneratorului

sau
, (6.237)
în care, ca în mod obişnuit, s-a notat : , este curentul de sarcină ; , este rezistenţa circuitului
rotoric al generatorului ; , este căderea de tensiune pe rezistenţa de contact perie-colector.
Pe de altă parte, se mai poate nota din care rezulta
. (6.238)
Cu relaţia (6.238), tensiunea din (6.237) devine

sau încă

. (6.239)

Din relaţia precedentă se vede că, pentru un flux de excitaţie constant (magneţi permanenţi) tensiunea
măsurată de voltmetrul V este proporţională cu turaţia n numai în cazul când tahogeneratorul
funcţionează în gol (adică ), pentru că atunci avem
. (6.240)
La funcţionare în sarcină intervine o eroare relativă
 255

. (6.241)

Din (6.241) se poate constata că eroarea relativă va fi cu atât mai mare cu cât va fi mai mare
şi cu cât va fi mai mic.
La tahogeneratoare mai pot apare erori datorită încălzirii micromaşinii, ceea ce duce la creşterea lui
, ca şi datorită modificării fluxului de excitaţie (magneţii permanenţi îşi modifică magnetismul lor).
În general însă tahogeneratoarele de c.c. se execută în două clase de precizie :
--- clasa 0.5 + eroarea datorată creşterii temperaturii;
--- clasa 1.0 + eroarea datorată creşterii temperaturii.