Sunteți pe pagina 1din 36

SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos reprezint ansamblul tuturor organelor alctuite predominant dinesut nervos specializat n recepionarea, transmiterea i prelucrarea excitanilor din mediul extern sau intern. Trebuie menionat faptul c excitabilitatea nu este o caracteristic exclusiv a sistemului nervos. i un animal primitiv, fr sistem nervos, recepioneaz i prelucreaz informaii din mediu. Excitabilitatea este o caracteristic general a lumii vii. Sistemul nervos reprezint ns acea parte strict specializat, n urma unui ndelungat proces evolutiv, pentru a ndeplini aceast funcie. Dezvoltarea sa este ndreptat tocmai n direcia realizrii ct mai optime a acestei funcii. Sistemul nervos, prin intermediul encefalului, a devenit organul contiinei. Funcionarea sa genereaz starea de contiin, capacitatea unei fiine vii de a nelege lucrurile nconjurtoare, fiind n acelai timp sediul personalitii individului. Aceste funcii au atins un nivel maxim la encefalul de om. Encefalul este o form de organizare a materiei prin care materia se cunoate pe ea nsi. Encefalul nu trebuie considerat echivalentul personalitii sau a contiinei. Este n schimb suportul material al acestora, funcionarea sa generndu-le. Sistemul nervos realizeaz legtura dintre organism i mediu. n acelai timp sistemul nervos coordoneaz activitatea tuturor esuturilor, organelor, etc. Ca urmare a faptului c sistemul nervos ndeplinete aceste dou tipuri de funcii, este mprit, dintr-o perspectiv fiziologic, n dou componente: sistemul nervos somatic i cel vegetativ. Sistemul nervos somatic, sau al vieii de relaie, realizeaz integrarea organismului n mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ coordoneaz funcionarea organelor interne, numindu-se i autonom, ca urmare a faptului c activitatea sa nu este coordonat contient, fiind astfel autonom. Din alte puncte de vedere nu este autonom, cele dou componente ale sistemului nervos fiind interconectate morfologic i funcional. Din punct de vedere anatomic sistemul nervos se mparte n dou componente: -sistemul nervos central - alctuit din encefal i mduva spinrii. -sistemul nervos periferic- cuprinde nervii cranieni i cei spinali

Sistem nervos somatic


Sistemul Nervos Somatic (SNS) este implicat in controlul voluntar al miscarilor corpului prin actionarea muschilor scheletici si receptia stimulilor externi. Sistemul nervos somatic contine fibre aferente si eferente:

fibrele aferente conduc informatia de la organele de simt spre locul de procesare; fibrele eferente conduc impulsul nervos la muschi. Transmisia eferenta are doua componente:

neuronii din cortexul motor, localizat in girusul precentral (aria Brodman 4) din creier. Acest neuron face sinapsa in cornul ventral maduvei spinarii pe un alt neuron. Aici se descarca acetilcolina care actioneaza pe receptori nicotinici;

acest al doilea neuron trimite impulsul nervos prin axonul sau pana la jonctiunea neuromusculara. Aici se descarca acetilcolina pe receptori nicotinici, ceea ce rezulta in contractia muschiului. Sistemul nervos somatic este responsabil de receptionarea stimulilor extreni si de miscarile voluntare ale corpului.El este format din :

Centri nervosi situati in encefal si maduva spinarii; Nervi aferenti externi, care conduc informatia de la organele de simt spre sistemul nervos central; Nervi eferenti somatici, prin care impulsul nervos de la sistemul nervos central vine spre muschii scheletici. Compartimente functionale ale sistemului nervos Reglarea nervoasa a functiilor corpului se bazeaza pe activitatea centrilor nervosi care prelucreaza informatiile primite si apoi elaboreaza comenzi ce sunt transmise efectorilor. Din acest punct de vedere, fiecare centru nervos poate fi separat in doua compartimente functionale:

1) compartimentul senzitiv, unde sosesc informatiile culese la nivelul receptorilor; 2) compartimentul motor, care transmite comenzile la efectori.

Asadar, fiecare organ nervos are doua functii fundamentale: functia senzitiva si functia motorie. La nivelul emisferelor cerebrale mai apare si functia psihica. Separarea functiilor sistemului nervos in functii senzitive, motorii si psihice este artificiala si schematica. In realitate, nu exista activitate senzitiva fara manifestari motorii, si viceversa, iar starile psihice rezulta din integrarea primelor doua. Toata activitatea sistemului nervos se desfasoara intr-o unitate, in diversitatea ei extraordinara. Mecanismul fundamental de functionare a sistemului nervos este actul reflex (sau simplu, reflexul). Reflexul reprezinta reactia de raspuns a centrilor nervosi la stimularea unei zone receptoare. Termenul de reflex a fost introdus de catre matematicianul si filosoful francez Rne Descartes (1596-1650). Raspunsul reflex poate fi excitator.

Arcul Reflex
Baza anatomica a actului reflex este arcul reflex, alcatuit din cinci componente anatomice: receptorul, calea aferenta, centrii nervosi, calea eferenta si efectorii. Receptorul Receptorul este o structura excitabila care raspunde la stimuli prin variatii de potential gradate proportional cu intensitatea stimulului. Majoritatea receptorilor sunt celule epiteliale diferentiate si specializate in celule senzoriale (gustative, auditive, vestibulare). Alti receptori din organism sunt corpusculii senzitivi - mici organe pluricelulare alcatuite din celule, fibre conjunctive si terminatii nervoase dendritice (receptorii tegumentari, prioceptorii). Uneori, rolul de receptori il indeplinesc chiar terminatiile dendritelor (receptorul olfactiv, receptorii durerosi). La nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului in impuls nervos si, astfel, se realizeaza traducerea informatiei purtate de stimul in informatie nervoasa specifica.

Calea aferenta Receptorii vin in contact sinaptic cu terminatiile dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau din cei de pe traiectul unor nervi cranieni (senzitivi si mixti). Distributia caii aferente spre centrii nervosi se face in doua moduri:

convergenta este un mod de distributie in care un singur neuron central primeste contacte sinaptice de la mai multe fibre aferente; divergenta consta in ramificarea unei singure fibre aferente la mai multi neuroni centrali. Centrii nervosi

Potentialele de actiune dendritice, ajunse la neuronul senzitiv, se propaga mai departe centrifug de-a lungul axonului acestuia, pana la prima sinapsa.

In cazul unui reflex elementar (format din doi neuroni, unul senzitiv si unul motor), centrul nervos al reflexului este reprezentat de neuronul motor (reflexe monosinaptice). In cazul unor activitati reflexe mai complexe, calea aferenta este formata dintr-un lant alcatuit din trei sau mai multi neuroni senzitivi, iar centrii reflecsi sunt reprezentati de totalitatea sinapselor care se realizeaza in ariile corticale sau in nucleii subcorticali ce primesc si prelucreaza informatia primita de la periferie si elaboreaza raspunsul efector (reflexe polisinaptice). Prin centrul unui reflex se intelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participa la actul reflex respectiv. Sistemul nervos central are trei nivele majore, cu roluri functionale specifice:

nivelul maduvei spinarii; nivelul subcortical; nivelul cortical Calea eferenta reprezinta axonii neuronilor motori somatici si vegetativi prin care se transmite comanda catre organul efector. Cea mai simpla cale eferenta se intalneste la reflexele somatice; ea este formata din axonul motoneuronului din coarnele anterioare ale maduvei spinarii. In cazul sistemului nervos vegetativ, calea eferenta este formata dintr-un lant de doi neuroni motori:

un neuron preganglionar, situat in coarnele laterale ale maduvei spinarii sau intr-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral; un neuron postganglionar, situat in ganglionii vegetativi periferici (extranevraxiali).

Efectorii

Pentru sistemul nervos somatic, efectorii sunt muschii striati, iar pentru sistemul nervos vegetativ sunt muschii netezi, glandele endocrine si cele exocrine.

Sistem nervos vegetativ


Sistemul Nervos Vegetativ (SNV) sau sistemul nervos autonom regleaza activitatea organelor interne, (viscerelor) la vertebrate. Denumirea de sistem nervos autonom provine de la psihologul britanic John Newport Langley si se datoreaza faptului ca nu poate fi controlat in mod constient (voluntar) de un individ neantrenat. Impreuna cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase dedicate interactiunii cu mediul exterior, asigura echilibrul organismului cu conditiile variabile de mediu si mobilitatea muschilor, alcatuieste sistemul nervos. Sistem nervos vegetativ poate fi impartit astfel:

Sistem nervos simpatic, antagonist sistemului parasimapatic, avand centrul in maduva spinarii si hipotalamus; Sistem nervos parasimpatic, sistem nervos ce favorizeaza regenerarea organismului dupa stres; Sistem nervos digestiv, cu nervul vag ce leaga maduva spinarii si tractusul digestiv. Acest sistem functioneaza relativ independent de sistemul nervos central (creier). Sistemul nervos vegetativ controleaza functiile importante vietii organismului (functiile vitale), ca de exemplu: activitatea cardiaca, presiunea sanguina, procesul de digestie si procesul de schimburi intre organism si mediu. De asemenea, acest sistem nervos mai poate coordona alte organe ca organele sexuale sau muschii globului ocular. Sistemul nervos vegetativ mai poate influenta sistemul nervos central si sistemul nervos periferic. Desi prezinta o anumita individualitate, sistemul nervos vegetativ are relatii stranse cu sistemul nervos al vietii de relatie, atat la nivel central, cat si la nivel periferic. Sistemul nervos vegetativ este format dintr-o parte centrala (centrii nervosi vegetativi) si o parte periferica (fibre nervoase si ganglioni vegetativi). Dupa functia pe care o indeplineste, sistemul nervos vegetativ se imparte in sistem nervos simpatic si sistem nervos parasimpatic, care actioneaza antagonic.

Sistemul Nervos Vegetativ (Sistemul Nervos Autonom). Acesta este reprezentat de inervatiile aferente si eferente a organelor viscerale: de culoare albastra - neuronii colinergici (mesager chimic acetilcolina); de culoare rosie - neuronii adrenergici (mesager chimic epinefrina); cu verde - neuroni aferenti; cu linii solide sunt reprezentate fibre preganglionice eferente; cu linii punctate sunt fibre postganglionare eferente. (1) corpul ciliar si irisul; (2) ganglionul ciliar; (3) glanda lacrimala; (4) ganglionul lui Meckel; (5) glanda sublinguala; (6) glanda submaxilara; (7) ganglionul otic; (8) glanda parotida; (9) inima; (10) trahee, bronhii, plamani si vase pulmonare; (11) ficat, caile biliare si pancreas; (12) splina; (13) ganglionul celiac (semilunar); (14) marele nerv splahnic; (15) micul nerv splahnic; (16) medulosuprarenala; (17) rinichi si uretere; (18) stomac; (19) colonul distal; (20) rect; (21) ganglion mezenteric superior; (22) vezica urinara; (23) organe genitale externe; (24) ganglion mezenteric inferior; (25) ramuri ale vaselor sanguine si ai foliculilor pilari ai membrului inferior si eferente vezicii urinare; (26) nuclei bulbari; (27) maduva spinarii la nivelul coloanei cervicale; (28) maduva spinarii la nivelul toracelui; (29) maduva spinarii la nivelul coloanei lombare; (30) maduva spinarii la nivelul coloanei sacrale; (31) ganglionul geniculat; (32) urechea medie; (33) ganglionul inferior pe care-l formeaza nervul glosofaringian (ganglion senzitiv sau parasimpatic); (34) uvula; (35) amigdala palatina; (36) limba; (37) ganglion nodular; (38) trahee; (39) plaman; (40) nervul frenic; (41) stomac; (42)

intestin; (43) diafragma; (44) uter; (45) colon' (46) sfincterele vezicii urinare; (47) ovare; (48) fibre aferente ale vezicii urinare si fibre segmentare postganglionare adrenergice si colinergice ce provin de la ganglionii paravertebrali si indreptate catre vasele de sange ale glandelor sudoripare si ale foliculilor firelor de par prin intermediul ramurilor gri si nervii spinali. Nucleele corespunzatoare: (I) nervilor encefalici; (II) nervul oculomotor; (VII) nervul facial; (IX) nervul glosofaringian; (X) nervul vag. Sistemul nervos simpatic are rol in situatii de stres cu toate aspectele unei secretii crescute de adrenalina (vasodilatatie periferica, muschii scheletici sunt mai bine alimentati cu sange in detrimentul organelor interne si digestiei, organismul fiind intr-o stare de alarma, pupila ochiului marita - midriaza); un rol antagonist de echilibrare a acestor procese il are sistemul nervos parasimpatic. De foarte multe ori, aceste doua componente se intrepatrund. Majoritatea nervilor au o componenta somatica, dar si una vegetativa. De exemplu, nervul facial are o componenta somatica, pentru ca inerveaza musculatura mimicii, dar are si o functie vegetativa, prin controlul functiei glandei lacrimale si a glandelor salivare sublinguala si submandibulara.

Sistemul nervos simpatic


Sistemul nervos simpatic este format dintr-o portiune centrala si una periferica. Portiunea centrala este alcatuita din neuronii vegetativi ai coarnelor anterioare medulare toracolombare: C8-L3. Acesti neuroni formeaza centrii simpatici spinali, iar axonii lor constituie fibre preganglionare. Centrii simpatici medulari au o dispozitie metamerica destul de precisa: centrul cilio-spinal (C8-T2); centrul cardioaccelerator in regiunile cervico-dorsala si partial lombara; centrul adrenalino-secretor (T5-L3); centrii genito-urinar si anorectal in regiunea lombara. O localizare destul de exacta o au si centrii vasomotori, sudorali si pilomotori. Dar, in afara de acesti centrii nervosi simpatici medulari, substanta reticulata bulbara contine centrii integratori ai vasomotricitatii, adrenalino-secretor si probabil, si ai pilomotricitatii si sudoratiei, al caror rol este de a regla si determina activitatea homeostatica a aparatului circulator si termoreglator. Centrii bulbari actioneaza asupra celor medulari prin fasciculele descendente reticulospinale situate in profunzimea cordonului lateral al maduvei. Portiunea periferica a simpaticului este alcatuita din fibre aferente si ganglionii paravertebrali, previscerali, intramurali de unde pleaca fibre nervoase preganglionare si postganglionare, ce constituie calea eferenta. Ganglionii paravertebrali sunt situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale, formand cele doua laturi simpatice laterovertebrale alcatuite din 22-24 ganglioni legati intre ei prin fascicule interganglionare. De asemenea, fiecare ganglion este unit de nervul rahidian mixt prin doua

ramuri: ramura comunicanta alba (cu fibre preganglionare mielinizate) si ramura comunicanta cenusie (cu fibre postganglionare amielinice). Dupa segementele medulare cu care sunt in raport, ganglionii laterovertebrali se impart pe regiuni astfel: 3 perechi de ganglioni cervicali, 10-12 perechi de ganglioni toracali, 4-5 perechi de ganglioni lombari, 4-5 perechi de ganglioni sacrali si 1 ganglion coccigian nepereche, unde se intalnesc cele doua lanturi ganglionare.

portiunea cervicala este formata din 3 perechi de ganglioni cervicali: superiori, medii si inferiori (stelati, fiind constituiti din unirea ultimei perechi de neuroni cervicali cu prima pereche toracala). Fibrele postganglionare, ce pleaca de la acesti ganglioni, dau plexuri ce transmit impulsuri motoare la glandele sudoripare, vase si muschii firelor de par din regiunea capului, a fetei si a membrelor superioare. Mai formeaza plexuri pentru inima, glandele salivare, glandele lacrimale, glandele tiroida si paratiroida.

portiunea toracala formata din 10-12 perechi de ganglioni, de la care pleaca fibre toracale si abdominale. Fibrele preganglionare din T1-T5, parasesc nervii intercostali respectivi prin ramurile comunicante albe si ajung la ganglionii simpatici laterovertebrali corespunzatori, unde sinapseaza. Fibrele postganglionare toracale participa apoi la formarea plexurilor pulmonar, esofagian si cardiac (vezi figura).

Fibrele preganglionare, ce pleaca din T5-T12, se desprind din nervii intercostali si ajung la ganglionii paravertebrali corespunzatori, nu sinapseaza si formeaza, apoi, ramurile abdominale. Fibrele abdominale ce vin din T5-T9, dau nastere nervului splanhnic mare care, dupa ce strabate diafragmul, merge la ganglionul celiac (semilunar). Ganglionii celiaci sunt doi ganglioni voluminosi (de unde si numele de "creier abdominal"), de la care pleaca numeroase fibre postganglionare, ce vor forma cel mai mare plex abdominal - plexul solar sau celiac. In acest plex isi au originea o serie de fibre nervoase ce merg in lungul arterelor si care formeaza plexuri secundare: gastric, splenic, hepatic, suprarenal, renal, mezenteric superior. Fibrele abdominale ce vin din T10-T11 formeaza nervul micul splanhnic, care merge la ganglionul aortico-renal. Vedem deci, ca nervii splanhnici sunt formati din fibre preganglionare, care nu sinapseaza in ganglionii laterovertebrali, ci in ganglionii previscerali.

Sistemul nervos vegetativ simpatic


portiunea lombara este alcatuita din 4-5 perechi de ganglioni de la care pleaca fibre postganglionare ce formeaza urmatoare plexuri: lombar, vascular, intermezenteric. portiunea sacrala cuprinde 4-5 perechi de ganglioni simpatici laterovertebrali, asezati de o parte si de alta a rectului. Fibrele preganglionare din maduva lombara nu vin la acesti ganglioni prin ramuri comunicante albe, ci prin ramurile interganglionare. O parte din fibrele postganglionare trec prin ramurile comunicante cenusii in nervii rahidieni sacrali, iar altele formeaza plexul hipogastric superior prin care sunt trimise impulsuri la colonul sigmoid, rect si vezica urinara. Plexul hipogastric superior da nastere la doua plexuri hipogastrice inferioare (de o parte si de alta a rectului), de la care se formeaza apoi plexurile secundare: hemoroidal, vezical, uterin, vaginal sau prostatic, care inerveaza viscerele pelvine.

Ganglionii previscerali sunt situati in apropierea viscerelor. Cei mai importanti sunt: ganglionii celiaci (semilunari), ganglionii mezenterici superiori si ganglionii mezenterici inferiori. Mai sunt si: ganglionii plexurilor carotidiene si cardiace, ganglionii plexului renal, splenic, vezical, hemoroidal, uterin. Ganglionii intramurali sunt situati in peretii viscerelor. Astfel, in peretii tubului digestiv (de la esofag si pana la rect) se gasesc 3 plexuri simpatice intramurale ce se anastomozeaza intre ele: plexul subseros (plexul Vorobiov), plexul muscular (plexul Auerbach), plexul submucos (plexul Meissner). Aceste plexuri contin un mare numar de ganglioni mici sau de celule nervoase izolate. Deoarece un neuron simaptic din coarnele laterale da nastere la 30 de ramificatii preganglionare scurte, in evantai, va inerva mai multe organe; de aici si raspunsul extins, generalizat, care se capata in cazul generalizarii simpatice. Prin descarcari adrenergice, sistemul nervos simpatic contribuie permanent la mentinerea tonusului vascular. Se considera ca rolul cel mai important consta in interventia sa in situatii speciale, de pericol, cand au loc descarcari masive, pregatind organismul pentru "lupta sau fuga". Reactia de fuga sau lupta mai este cunoscuta si sub numele de "raspunsul simpato-adrenal". In cazul activarii se secreta acetilcolina care activeaza secretia de adrenalina (epinefrina) si noradrenalina (norepinefrina). Acestea sunt eliberate in sange. Sistemul nervos simpatic actioneaza autonom, fara control constient, si pregateste corpul pentru actiuni in situatii periculoase:

cresterea ritmului cardiac; constrictia vaselor sanguine; dilatarea pupilelor; piloerectia (pielea gainii); dilatarea bronhiilor; scaderea motilitatii intestinului gros; cresterea transpiratiei; cresterea presiunii sanguine. Astfel, activitatea cardiaca este intensificata, tensiunea arteriala sporeste, ceea ce determina o perfuzare mai buna cu sange a muschilor si organelor vitale; glicemia creste, la fel si concentratia acizilor grasi plasmatici, furnizand in felul acesta o cantitate mai mare de energie; vasoconstrictie cutanata, a carei rezultat este redistribuirea sangelui pe teritoriul coronarian si cerebral, iar sangerarile la nivelul plagilor diminueaza; bronhiile se dilata, ceea ce permite patrunderea mai usoara si in cantitate sporita a aerului in plaman si o hematoza mai buna; dilatatie pupilara si patrunderea in receptorul vizual a unei cantitati mai mari de lumina.

Extirparea totala a lantului simpatic paravertebral permite animalului de experienta supravietuirea, dar numai intr-un mediu cat mai constant posibil, el nerezistand la frig. Muschii scheletici, pe langa inervatia lor somatica functionala, au si o inervatie trofica ce influenteaza capacitatea lor de munca; unele fibre postganglionare simpatice trec prin ramul comunicant cenusiu, se alatura fibrelor somatice ale nervului rahidian si merg impreuna cu acestea la muschii scheletici. Asa se explica cresterea amplitudinilor contractile, la un muschi obosit cu putere de contractie scazuta, dupa aplicarea de excitatii pe fibrele lui simpatice; prin aceste excitatii au fost stimulate procesele biochimice musculare eliberatoare de energie. Din cele relatate se poate constatat ca sistemul simpatic indeplineste functii motorii, secretorii si trofice. Stimularea simpaticului are ca efect general o crestere a reactiilor catabolice. Transmiterea impulsului nervos simpatic se face cu ajutorul noradrenalinei. Asupra modului de actiune a catecolaminelor la nivelul tesuturilor, in prezent, este admisa explicatia conform careia, la nivelul organelor, inervate de filete simpatice, ar exista doua tipuri de receptori celulari: alfa-receptori si beta-receptori.

Alfa-receptorii, activati mai ales de noradrenalina, produc contractia muschilor netezi, in special, acelea din peretii arteriolelor. Acelasi efect excitator, il poate avea si adrenalina, dar numai in doze mari;

Beta-receptorii, sensibili numai la adrenalina, produc efect inhibitor. Exista o serie de substante care au un efect asemanator stimularii simpaticului si se numesc simpaticomimetice. Unele din aceste substante actioneaza direct asupra efectorului, iar altele, prin intermediul fibrei postganglionare (ex. efedrina), declansand eliberarea de catecolamine. Sunt si substante simpaticolitice, care actioneaza asupra organului efector, blocand fie alfa-receptorii (ex. ergotamina), fie beta-receptorii (ex. diclorizoprenalina). Sistemul nervos vegetativ simpatic actioneaza prin mobilizarea mijloacelor de aparare a organismului contra factorilor de mediu, avand un puternic caracter energotrop (eliberator de energie), punand organismul intr-o mai buna stare de lupta si de rezistenta. Astfel, determina:

midriaza (marirea diametrului pupilar); hiposecretie salivara; hipersecretie tiroidiana; tahipnee si bronhodilatatie; tahicardie; reducerea secretiilor digestive; hiperglicemie; horipilatie;

vasoconstrictie periferica; sudoratie; accelerarea catabolismului. Sistemul nervos parasimpatic Sistemul nervos parasimpatic face parte din sistemul nervos vegetativ impreuna cu sistemul nervos simpatic. Se mai numeste si sistemul nervos pentru odihna si digestie. Se poate spune, intr-un mod foarte simplificat, ca sistemul nervos parasimpatic functioneaza invers fata de sistemul simpatic. Totusi, in unele tesuturi functioneaza mai degraba impreuna. Actiuni:

conservarea energiei incetinirea ritmului cardiac cresterea activitatii intestinale cresterea activitatii glandelor relaxarea muschilor din tractul intestinal Mediatori: Sistemul nervos parasimpatic foloseste doar acetilcolina (ACh) ca mediator. ACh actioneaza pe doua tipuri de receptori: muscarinici si nicotinici. Transmisia se face in doua etape:

nervul preganglionar elibereaza ACh pe formatiunile ganglionare, cand sunt stimulate. ACh actioneaza pe receptorii nicotinici ai nervului postganglionar nervul postganglionar elibereaza ACh care stimuleaza receptorii muscarinici ale organului efector Cele trei tipuri de receptori muscarinici:

receptorul muscarinic M1 receptorul muscarinic M2 , care se afla in inima receptorul muscarinic M3, care se afla in muschii netezi, vase sangvine, plamani, glande. Acestia determina vasoconstrictie si bronhiconstrictie. Sistemul nervos parasimpatic, la fel ca si cel simpatic, este format dintr-o portiune centrala si alta periferica. Portiunea centrala cuprinde neuronii grupati in centrii vegetativi de la nivelul trunchiului cerebral (arasimpaticul cranian) si de la nivelul maduvei sacrale (parasimpaticul sacral). Parasimpaticul cranian este reprezentat printr-o serie de nuclei vegetativi parasimpatici de la care pleaca fibre ce se ataseaza unor nervi cranieni (III, VII, IX, X), care sunt alcatuiti atat din fibre somatice, cat si vegetative. Dintre acesti nuclei pozitia cea mai rostrala o are nucleul

accesor al oculomotorului (Edinger-Westphal) din calota pedunculara mezencefalica. De la neuronii acestui nucleu pleaca fibre preganglionare ce vor sinapsa cu celulele nervoase din ganglionul ciliar, iar de aici, impulsul este transmis prin fibrele postganglionare, la muschii intrinseci ai globului ocular. In punte se gasesc nucleii lacrimal si salivator superior. De la nucleul lacrimal pleaca fibre parasimpatice secretoare si vasodilatatoare, ce merg pe calea nervului VII la glandele mucoasei nazale, bucale si faringiene. De la nucleul salivator superior, fibrele parasimpatice preganglionare merg pe cale nervului intermediar Wrisberg (VII bis) si ajung la ganglionul submandibular, de unde vor pleca fibre postganglionare la glandele salivare submandibulare si sublinguale. In bulb se afla nucleul salivator inferior de unde isi au originea fibrele parasimpatice ale glosofaringianului (IX). Sub planseul ventriculului IV se afla nucleul dorsal al vagului (cardiopneumo-enteric), de la care pleaca fibre preganglionare direct la: inima, bronhii, plamani, esofag, stomatc, ficat, pancreas, intestinul subtire, colonul ascendent si transvers, splina, rinichi, glandele suprarenale. Nervul vag (pneumogastric), dupa ce formeaza nervul laringian inferior (recurent), ramane numai cu fibre vegetative. Parasimpaticul sacrat cuprinde centrii preganglionari situati in coarnele laterale ale maduvei (S2-S4) sau in neuronii periependimari. Aceste fibre parasimpatice parasesc maduva impreuna cu nervii sacrali II, III, IV. Dupa iesirea nervilor din canalul rahidian, fibrele parasimpatice preganglionare se grupeaza si dau nastere nervilor pelvieni (drept si stang), care intra in constitutia nervului hipogastric (pelvi-perineal), plex format dintr-o retea de fibre simpatice si parasimpatice in ochiurile caruia se afla neuronii multipolari. Desi toate fibrele preganglionare parasimpatice patrund in acest plex, numai o mica parte sinapseza cu neuronii de aici, restul fibrelor strabat plexul hipogastric si vor sinapsa in ganglionii intramurali, din peretii ureterelor, vezicii urinare, uretrei, prostatei, veziculei seminale, uterului, vaginului, rectului etc. (vezi figura).

Sistemul nervos vegetativ parasimpatic Fibrele postganglionare, care inerveaza aceste organe, sunt scurte Dintre centrii parasimpatici sacrali mentionam: centrul mictiunii (vezicospinal sacral), centrul defecatiei (centrul anospinal sacral), centrul erectiei (centrul genitospinal sacral). Portiunea periferica cuprinde fibre senzitive, neuroni vegetativi grupati, sau nu, in ganglioni viscerali parasimpatici, fibre nervoase motorii (preganglionare si postganglionare). Ganglionii parasimpatici, spre deosebire de cei simpatici, au o pozitie mult mai periferica, fiind situati in vecinatatea sau chiar in peretele organelor pe care le inerveaza. In regiunea craniana gasim urmatorii ganglioni parasimpatici: ganglionul ciliar, ganglionul otic, ganglionul submaxilar. Functiile sistemului parasimpatic

Ca si simpaticul, sistemul nervos parasimpatic are functii motoare, secretoare si trofice. Parasimpaticul inerveaza musculatura neteda, cardiaca si glandele. Actiunea sa este opusa celei simpatice. Produce, de obicei, vasodilatatie la nivelul organelor pe care le inerveaza, dar efectele vasodilatatorii si motoare sunt, de obicei, foarte localizate. Actiunile segmentului parasimpatic sunt mai discrete si mai difuze comparativ cu cele simpatice. Efectele parasimpatice au un caracter mai localizat si de refacere. Asa de exemplu, asupra inimii are ca efect scaderea frecventei cardiace si a puterei de refacere, protejand inima de effort si de un consum prea mare de energie; constrictia pupilei (mioza) protejeaza ochiul de o lumina prea intensa, care ar fi daunatoare. Efectele generale ale parasimpaticului sunt de a favoriza digestia, asimilatia, somnul. Datorita efectului excitator asupra aparatului digestiv, prin stimularea secretiei glandelor digestive si a intensificarii motilitatii digestive, parasimpaticul este socotit ca fiind un sistem anabolic, in opozitie cu simpaticul care este predominant catabolic. Actiunea sistemului nervos parasimpatic asupra diferitelor organe a fost deja prezentata schematic anterior, in tabel, impreuna cu actiunea simpaticului. Mediatorul chimic parasimpatic este acetilcolina, ce determina depolarizarea membranelor organelor efectoare pentru care parasimpaticul are actiune excitatoare si hiperpolarizarea membranelor organelor efectoare, asupra carora are un efect inhibitor. Efectul acetilcolinei este rapid, de scurta durata, strict localizat, deoarece ea este foarte repede descompusa de o enzima colinesteraza. S-a stabilit ca exista doua tipuri de colinesteraze:

pseudo-colinesterazele, care pot descompune si alte substraturi (deci nu au actiune specifica) si care se gasesc in plasma sangelui si in hematii; acetilcolinesteraza de la nivelul sinapselor sistemului nervos central si al placilor motorii (cu actiune specifica). Exista unele substante parasimpaticomimetice care reproduc efectele parasimpaticului. Astfel, ezerina actioneaza prin inhibarea colinesterazei, prelungind in felul acesta efectul acetilcolinei. Alte substante sunt parasimpaticolitice a caror actiune se manifesta la nivelul receptorilor acetilcolinici din membrana efectorilor, impiedicand activitatea acetilcolinei (ex. atropina). Exista si asa-numitele substante parasimpaticotrope (ex. pilocarpina), care stimuleaza activitatea parasimpaticului. Sistemul nervos vegetativ functioneaza, ca si sistemul nervos somatic, prin mecanisme complexe, avand la baza actul si arcul reflex vegetativ. S-a constatat insa, ca unele activitati vegetative (motilitatea intestinala, tonusul sfincterului anal) pot avea loc si dupa extirparea maduvei. Aceasta este data de sistemul nervos intramural format din plexuri si neuroni, ce confera unor organe o oarecare autonomie.

Organele care poseda o inervatie dubla sunt in mod permanent sub influenta actiunilor antagoniste a celor doua componente vegetative. Aceste actiuni, manifestate sub forma tonusului vegetativ, pot fi evidentiate prin indepartarea unuia din cele doua componente. Rezultatul activitatii sistemului nervos vegetativ este mentinerea constantelor functionale ale organismului, a homeostaziei. Mentinearea in limite fiziologice a constantelor lichidelor mediului intern, a temperaturii lor, se realizeaza prin intermediul sistemului nervos vegetativ care actioneaza asupra circulatiei, respiratiei, aparatului glandular. De exemplu, la mentinerea unui anumit nivel a glicemiei intervine ficatul, pancreasul, medulosuprarenala, glande ce se gasesc sub controlul sistemului nervos vegetativ. Intre sistemul nervos vegetativ si cel al vietii de relatie exista o stransa interdependenta anatomica si functionala. Cele doua sisteme se influenteaza reciproc, contribuind in felul acesta, la realizarea adaptarii functiilor organelor interne la conditiile variabile ale mediului intern si extern. Substanta reticulata a trunchiului cerebral, pe langa functiile sale de reglare a sistemelor somatomotorii, mai indeplineste si importante functii vegetative; aici sunt situati o serie de centri: respirator, al deglutitiei, al masticatiei, al vomei, al motricitatii vaselor sanguine etc. Toti acesti centri integreaza reactii foarte complexe somatice si vegetative. In declansarea acestor efecte somatice si vegetative, in urma activarii formatiei reticulate, un rol deosebit il are secretia de adrenalina al carei efect este stimulativ asupra substantei reticulate. Spre deosebire de simpatic, parasimpaticul are actiuni de refacere si conservare a potentialului energetic al organismului, determinand:

mioza (micsorarea diametrului pupilar); hipersalivatie; hiposecretie tiroidiana; bronhoconstrictie; bradicardie; intensifica secretiile si motricitatea tubului digestiv; hipoglicemie; vasodilatatie si scaderea presiunii arteriale; inhibitia horipilatiei si sudoratiei; intensifica anabolismul.

Caile sistemului nervos vegetativ


Simpaticul isi are caile lui proprii, reprezentate de lanturile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale). Parasimpaticul cranian foloseste calea unor nervi cranieni, III,VII, IX, X, iar parasimpaticul sacral pe cea a nervilor pelvici. Lanturile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale) sunt doua lanturi de ganglioni situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Ganglionii latero-vertebrali sunt legati si cu nervii spinali prin ramuri comunicante. Prin ramura comunicanta alba trece fibra preganglionara, iar prin cea comunicanta cenusie, fibra postganglionara. La nivelul ganglionilor paravertebrali (latero-vertebrali) are loc sinapsa intre fibra simpatica preganglionara si cea postganglionara care ajunge la nivelul diferitelor organe. In cazul sistemului simpatic, sinapsa intre fibrele pre- si postganglionara are loc in ganglionii latero-vertebrali, apartinand lanturilor paravertebrale. Deoarece acesti ganglioni sunt foarte aproape de maduva, fibra preganglionara este scurta, in timp ce fibra postganglionara este lunga. In cazul sistemului parasimpatic, sinapsa intre fibra preganglionara si cea postganglionara se face in ganglionii juxta-viscerali (aproape de viscer) sau intramurali (aflati chiar in peretele organului), cum sunt plexurile submucos si mienteric din peretii tubului digestiv. In cazul parasimpaticului, fibra preganglionara este lunga, in timp ce fibra postganglionara este scurta, fiind foarte aproape de organul respectiv. La ambele sisteme, intre fibra preganglionara si cea postganglionara, se elibereaza acelasi mediator chimic: acetilcolina. La sistemul simpatic, la capatul periferic al fibrei postganglionare, acolo unde aceasta ia contact cu organul efector, se elibereaza noradrenalina, iar in cazul parasimpaticului, acetilcolina. Prin controlul asupra miocardului, musculaturii netede si glandelor, SNV coordoneaza activitatea viscerelor si a vaselor sanguine. Este vorba, asadar despre efectori care nu sunt, in mod obisnuit, sub control voluntar. Arcul reflex vegetativ are aceleasi componente cu cel somatic; diferenta consta in modul in care este alcatuita calea eferenta. Aceasta cuprinde doi neuroni. Primul are corpul neuronal situat in substanta cenusie medulara sau cerebrala, iar axonul sau face sinapsa cu cel de-al II-lea neuron intr-un ganglion vegetativ. Primul neuron se numeste preganglionar, iar cel de-al II-lea postganglionar. Originea fibrelor preganglionare si localizarea ganglionilor vegetativi ajuta la diferentierea celor doua componente SNV: simpatica si parasimpatica.

Componenta simpatica activeaza organismul pentru lupta si aparare, mai ales prin eliberarea de noradrenalina din fibrele postganglionare si de adrenalina din medulosuorarenala. Componenta parasimpatica produce, cel mai adesea, efecte antagoniste simpaticului, prin eliberarea din fibrele postganglionare a acetilcolinei. Actiunile celor doua componente trebuie echilibrate pentru mentinerea homeostaziei. Exista si un numar foarte mic de fibre postganglionare simpatice care elibereaza acetilcolina (Ach). Exista si fibre postganglionare care nu elibereaza nici Ach, nici noradrenalina; acestea au sinapse noncolinergice, nonadrenergice, eliberand alte substante, precum monoxidul de carbon (CO). Majoritatea viscerelor sunt prevazute cu inervatie dubla, simpatica si parasimpatica, situatie in care cele doua sisteme pot actiona antagonist (de exemplu, reglarea diametrului pupilar), complementar (de exemplu, reglarea secretiei salivare) sau cooperant (de exemplu, la nivelul aparatului reproducator sau in mictiune).

Exista si cateva organe care nu sunt prevazute cu inervatie parasimaptica: medulosuprarenalele, glandele sudoripare, muschii erectori ai firelor de par sau majoritatea vaselor sanguine. In acest caz, reglarea activitatii se face prin cresterea sau scaderea ariei de stimulare simpatica a structurii respective. Sistemul simpatoadrenal intervine, de asemenea, si in termoreglare .

NERVUL SPINAL
Cele 31 de perechi de nervi spinali (rahidieni) au o dispozitie metamerica, fiind situati de o parte si de alta a maduvei spinarii si distribuindu-se teritoriilor somatice succesive corespunzatoaremetameric. Se impart in 8 perechi cervicale, 12 perechi toracale, 5 perechi lombare, 5 perechi sacrate si o pereche coccigiana. Metamerul reprezinta un segment (imaginar) al corpului in care se gaseste un centru nervos (din maduva spinarii) de unde pornesc de fiecare parte o radacina ventrala (motorie) si o radacina dorsala (senzitiva) pe traseul careia se gaseste ganglionul spinal. Aceste elemente nervoase leaga intre ele, de fiecare parte a maduvei, o portiune de tegument (DERMATOM), parti ale muschiului (MIOTOM), elemente osteoarticulare (SCLEROTOM), elemente vasculare (ANGIOTOM) sI elemente viscerale (VISCEROTOM). Dermatomul este regiunea tegumentului inervata de fibre senzitive de la o singura radacina dorsala. Sa ne reamintim schema arcului nervos reflex medular. O excitatie la suprafata corpului este transformata in influx nervos si ajunge prin intermediul fibrelor senzitive (dendritele neuronului din ganglionul spinal) in ganglionii spinali si, de aici, prin radacina posterioara a nervului rahidian (axonii aceluiasi neuron), merge direct sau prin neuronii intercalari la neuronii motori din cornul anterior. Pe cale axonilor neuronilor motori radiculari prin intermediul radacinilor anterioare si ramurilor nervilor spinali se va produce contractia musculara. Arcul reflex medular sta deci la baza organizarii reflexe transversale (metamerice) descrise anterior. Se explica astfel de ce o stimulare cutanata, musculara, osteoarticulara, vasculara sau viscerala va determina aparitia unui semn sau va avea un efect terapeutic la nivelul oricarui element al acestui metamer prin circuite nervoase spino-spinale, spino-autonome sau autonomo-spinale. Exista, de asemeni, si o organizare longitudinala prin legaturi intermetamerice care cuprind

colateralele fibrelor radiculare aferente, trunchiurile simpatice vertebro-laterale si o retea de interneuroni nevraxici foarte bogata. Fie ca este vorba de un semn, fie despre o stimulare exista intotdeauna decalaje intre originea si terminarea arcului reflex. Fibrele radiculare care vin de la maduva spinarii se bifurca in zona proeminentelor si trimit colaterale celor 7 segmente supraaiacente si celor 3 subiacente (deci o radacina stimuleaza 10 segmente spinale); de fiecare parte a nevraxului se gasesc trunchiuri simpatice vertebrolaterale care determina un decalaj al fibrelor nervoase (o fibra autonoma cu originea in dermatomul C7 se poate termina in segmentele spinale C7, C8, T1-T4). De asemeni un dermatom si un miotom apartinand aceluiasi segment nu sunt situate neaparat la acelasi nivel topografic. De exemplu muschii centurii scapulare chiar daca sunt localizate la nivel toracic sunt inervati de fibre cervicale (pectoral mare C5-C8; dorsal mare C6-C8). Revenind la nervul spinal, reamintiti-va componentele acestuia: radacini, trunchi si ramuri terminale. 27

Stuctura nervului spinal


Radacina anterioara este motorie si este formata din 3 tipuri de fibre eferente: - fibre mielinice groase (8-14 ) care reprezinta axonii motoneuronilor alfa - fibre mielinice mijlocii (3-8 ) care sunt axonii motoneuronilor gama - fibre mielinice subtiri (sub 3 ) reprezentate de fibrele vegetative preganglionare cu origine in coarnele intermediare. Radacina posterioara este senzitiva, prezinta pe traiectul ei ganglionul spinal si este formata din fibre aferente mielinice si amielinice dupa cum urmeaza: - fibre mielinice groase (12-20 ), rapide, pentru sensibilitatea proprioceptiva inconstienta - fibre mielinice mijlocii (5-12 ) mai putin rapide pentru sensibilitatea proprioceptiva si tactila - fibre mielinice subtiri (2-5 ), cu conducere lenta pentru sensibilitatea dureroasa somatica si sensibilitatea termica - fibre amielinice pentru sensibilitatea dureroasa viscerala.

Ea asigura in cea mai mare parte sensibilitatea tegumentului (teritoriul cutanat superficial), iar un grup profund mai mic se distribuie viscerelor (teritoriul profund visceral). Aceasta explica fenomenele senzitive cutanate (durere, arsuri, etc.) care acompaniaza diferitele afectiuni viscerale, faptul datorandu-se conexiunilor centrale care exista intre nervii senzitivi cutanati sI cei viscerali. Datorita acestui fapt topografia zonelor hiperalgice poate servi pe de o parte pentru a aprecia semnele obiective ale unei afectiuni viscerale in clinica, iar pe de alta parte la localizarea in maduva a segmentelor sensibilitatii viscerale. Prin unirea celor doua radacini se formeaza trunchiul nervului spinal, nivel de la care nervul spinal reprezinta un nerv mixt (fibre motorii, senzitive si vegetative, preganglionare si postganglionare). Imediat dupa iesirea lui din foramenul de conjugare se desprinde o ramura recurenta (ramura spinovertebrala Luschka) care repatrunde in canal. Trunchiul se desface apoi in doua ramuri terminale, de asemeni mixte - ramura anterioara si posterioara; emite si ramuri comunicante si meningeale. Ramurile posterioare (dorsale) isi pastreaza dispozitia segmentara si se distribuie muschilor posteriori ai capului si gatului, muschilor autohtoni ai santurilor vertebrale din regiunea toracala, lombara, sacrala. Ramurile anterioare (ventrale), cu exceptia celor din regiunea toracala, formeaza plexuri nervoase. Consecinta acestei distributii consta in faptul ca diferite formatiuni (muschi, oase, articulatii, viscere) sunt inervate in acelasi timp de ramuri provenind din mai multi nervi spinali. Se pare ca aceasta ar fi consecinta unor schimbari de pozitie ce se petrec in diferite regiuni si organe in timpul dezvoltarii. Ramurile anterioare se distribuie la muschii si tegumentul regiunilor anterolaterale ale gatului, trunchiului si extremitatilor.

Maduva spinarii
Maduva spinarii este asezata in canalul vertebral si se intinde de la orificiul occipital si pana la vertebra a Ii-a lombara (L2), de unde se continua cu filum terminale pana la baza coccisului .Maduva spinarii nu ocupa toata grosimea canalului vertebral. intre peretele osos al vertebrelor si maduva se afla meningele spinal format din trei membrane: duramater, arahnoida si piamater . intre arahnoida si piamater se afla lichidul cefalorahidian care are rol de protectie a tesutului nervos impotriva traumatismelor si de transport al unor hormoni. Maduva spinarii are forma unui cilindru usor turtit dorso-ventral, prezentand doua umflaturi, cervicala si lombara, care corespund regiunilor maduvei din care se desprind nervii membrelor anterioare si posterioare.Fata anterioara prezinta fisura anterioara mediana, iar lateral fata de aceasta se afla santurile antero-laterale pe unde ies radacinile anterioare ale nervilor spinali. Fata posterioara prezinta santul median posterior, santurile intermediare care delimiteaza fasciculele Goli si Burdach si santurile latero-posterioare pe unde patrund radacinile posterioare ale nervilor spinali .

Structura interna Efectuand o sectiune transversala prin maduva spinarii observa ca ea este formata din substanta cenusie la interior si substanta alba la exterior. Substanta cenusie este situata la interior, are forma literei H, si prezinta doua coarne anterioare sau ventrale, voluminoase, formate din neuroni motori somatici, doua coarne posterioare sau dorsale, mai ascutite, care ajung aproape de suprafata maduvei si sunt formate din neuroni senzitivi somatici, doua coame laterale formate din neuroni vegetativi, in jumatatea anterioara neuroni visceromotori, iar in cea posterioara neuroni viscerosenzitivi. Bara transversala a H-ului din sectiunea transversala formeaza comisura cenusie si este strabatuta de canalul ependimar. Substanta alba este situata la exterior si este formata din fibre nervoase mielinice. Coarnele substantei cenusii delimiteaza in substanta alba trei perechi de cordoane: anterioare, posterioare si laterale . in interiorul cordoa- nelor se delimiteaza fascicule nervoase care sunt: ascendente senzitive (spinotalamic anterior, spinotalamic lateral, spino- bulbare - Goli si Burdach, spinocerebelos direct (Flechsig), spinocerebelos incrucisat (Gowers): descendente motorii (piramidal direct, piramidal incrucisat, rubrospinal, tectospinal, olivospinal, vestibulospinal, reticulo- spinal). in substanta alba medulara exista si fibre de asociatie care fac legatura intre diferite segmente ale maduvei. Nervii spinali Exista 31 de perechi de nervi spinali micsti, dispusi simetric de o parte si de alta a maduvei spinarii: 8 perechi cervicali, 12 perechi toracali (dorsali), 5 perechi lombari, 5 perechi sacrali si o pereche coccigieni. Cu exceptia nervilor toracali (T2-T12) care se distribuie metameric, intercostal, ceilalti nervi spinali formeaza plexuri: cervical (Cj-C4), brahial (Cj-T.,), sacral (L5S5), coccigian (S4-S5). Un nerv spinal este alcatuit din trei parti: radacini, trunchi si ramuri . Radacina posterioara (dorsala) este senzitiva si este formata din dendritele si axonii neuronilor din ganglionul spinal aflat pe traiectul ei. Dendritele sunt conectate cu receptorii tegumentari (ai sensibilitatii exteroceptive), cu receptorii din muschi, tendoane si articulatii (ai sensibilitatii proprioceptive) si cu receptorii sensibilitatii visceroceptive. Axoni fac sinapsa cu neuronii senzitivi din substanta cenusie medulara. Radacina anterioara (ventrala) este motorie si este formata din axonii neuronilor somatomotori medulari. Fibrele eferente somatomotorii transmit impulsuri musculaturii scheletice, iar fibrele visceromotorii transmit impulsuri musculaturii striate si netede. Trunchiul nervului spinal este mixt.Ramurile sunt in numar de cinci: dorsala - care isi distribuie fibrele in tegumentul si musculatura regiunii dorsale, ventrala - care isi raspandeste fibrele in tegumentul si muschii regiunilor anterioare ale gatului, trunchiului, membrelor superioare si inferioare, meningeala - care contine fibre vasomotoare pentru meninge, comunicanta alba si cenusie - care contin fibre vegetative preganglionare care merg la ganglionii simpatici din lanturile laterovertebrale (paravertebrale). Functiile maduvei spinarii Maduva spinarii indeplineste doua functii: functia de centru reflex si functia de conducere. a) Functia de centru reflex Actul fiziologic de baza a sistemului nervos este actul reflex. Actul reflex este reactia de raspuns a unui efector (ex., muschi, glanda) la actiunea unui excitant, din mediul extern sau intern, asupra unui receptor. Suportul anatomic al acestui reflex este arcul re- flex. Arcul reflex medular are urmatoarele componente: receptorul (exteroceptor, proprioceptor, viscero-ceptor), care poate fi o formatiune specializata, corpuscul sau o dendrita a unui neuron senzitiv; calea aferenta este reprezentata de prelun- girile neuronilor senzitivi din ganglionii spinali;

centrul reflex este reprezentata de neuronii motori medulari si neuronii de asociatie, care genereaza impulsuri; calea aferenta este reprezentata de axonii neuronilor motori medulari; efectorul este muschiul scheletic in cazul reflexelor somatice si muschii viscerali sau glande in cazul reflexelor vegetative. Deosebim acte reflexe medulare somatice si acte reflexe medulare vegetative. 1. Reflexele medulare somatice pot fi: monosinapatice, la care arcul lor reflex este constituit numai din doi neuroni (ex.,reflexul rotulian, ahilean); polisinaptice,al caror arc reflex include un numarvariabil de neuroni intercalari intreneuronul senzitiv si cel motor. Se mai numesc reflexe de flexie, de raspuns la actiunea unui stimul nociv (o intepatura, o taietura) . 2. Reflexele medulare vegetative se inchid in coarnele laterale ale substantei me- dulare. Receptorii sunt interoceptori, iar efectorii sunt muschi viscerali sau glande. Exemple de reflexe medulare vegetative sunt: pupilodilatator (Tj-T4), cardioacce- lerator (Tj-T12), vasomotor (Tj-T12), de su- doratie (TJ-TJJ), pilomotor (Tj-T^), moti- litatea tubului digestiv (TJ-LJ), mictiune (Lj-L3), defecatie (L2-L4), sexuale (L4-L5). b) Functia de conducere Se realizeaza prin propagarea impulsurilor nervoase pe traseul fasciculelor ascendente si descendente. A. Caile ascendente deservesc sensibilitatile exteroceptiva, proprioceptiva si interoceptiva. Caile sensibilitatii exteroceptive sunt reprezentate prin calea sensibilitatii tactile profunde care se realizeaza prin intermediul fasciculului spinotalamic anterior si calea sensibilitatii termice si dureroase, care se realizeaza prin intermediul fasciculului spinotalamic lateral. Caile sensibilitatii exteroceptive (tactila, termica si dureroasa) cuprind trei neuroni. Primul neuron este situafin ganglionul spinal si primeste stimuli (excitatii) adusi prin prelungirile sale dendritice de la nivelul receptorilor tegumentari (corpusculii lui Meissner, discurile lui Merkel, corpusculii lui Krause si terminatiile lui Ruffini). Axonul acestuineuron patrunde pe calea radacinii poasterioare a nervului spinal in maduva. Unele fibre, fie direct, fie prin intermediul unui neuron de asociatie, ajung la neuronul motor din cornul anterior care, prin axonul sau ce ia calea radacinii anterioare a nervului spinal, transmite ordinul la muschi (arcul reflex). Alte fibre patrund in cornul posterior al maduvei si fac sinapsa cu cel de al doilea neuron. Axonul acestuia trece in cordonul anterior si lateral de partea opusa, unde ia parte la formarea fasciculului spino-talamic. Aceste fibre strabat maduva, bulbul, puntea si pedunculii cerebrali ajungand in talamus, unde fac sinapsa cu cel de al treilea neuron. Caile sensibilitatii proprioceptive sunt reprezentate prin calea sensibilitatii proprioceptive constinete, care se realizeaza prin fasciculul Goli si Burdach, si calea sensibilitatii incon-stiente, care se realizeaza prin fasciculul spinocerebelos direct (Flechsig) si incrucisat (Gowers). Caile sensibilitatii proprioceptive sau profunde conduc stimulii proveniti de la nivelul muschilor, tendoanelor, articulatiilor si oaselor. Si aceste cai cuprind trei neuroni. Primul neuron este situat tot inganglionul spinal. Axonul sau ia calea radacinii posterioare a nervului spinal si ajunge in cordonul posterior al maduvei. Aici, unii axoni foarte lungi formeazadoua fascicule ascendente numite Goli si Burdach, care impreuna alcatuiesc caile spino-bulbare. Ele strabat maduva si se opresc in bulb, unde fac sinapsa cu cel de al doilea neuron, in nucleii Goli siBurdach. Axonii acestor neuroni, dupa ce se incruciseaza la nivelul bulbului, strabat trunchiul cerebral si se termina in talamus, unde fac sinapsa cu neuronul al treilea, al carui axon se proiecteaza pescoarta cerebrala in acelasi loc ca si calea exteroceptiva. Este calea sensibilitatii proprioceptive constiente. Alti axoni ai neuronilor din gan- glionii spinali sunt mai scurti si

ajung numai pana in cornul posterior, unde se gaseste al doilea neuron. Axonul acestuia trece fie in cordonul lateral de aceeasi parte, formand calea spinoce rebeloasa directa (Flechsig), fie in cordonul lateral de partea opusa, formandcalea spinocerebeloasa incrucisata (Gowers). Ambele cai strabat trunchiul cerebral si se termina in scoarta cerebeloasa (scoarta creierului mic), formand calea sensibilitatii proprioceptiveinconstiente. B. Caile descendente (ale motilitatii) Prin caile descendente impulsurile nervoase se transmit in sens invers, de la etajele superioare la centrii motori din coarnele anterioare si laterale ale maduvei, din care cauza sunt denumite cai motorii.in substanta alba a maduvei, caile descendente sunt localizate in cordoanele anterioare sau ventrale si in partea interna a cordoanelor laterale. Ele se pot grupa in cai piramidale si cai extrapiramidale. 1. Caile piramidale - se numesc asa pentru ca trec prin piramidele bulbare si sunt caile motilitatii voluntare. isi au originea in girusul precentral din lobul frontal al fiecarei emisfere cerebrale si sunt reprezentate prin axonii neuronilor din aceasta regiune. Axonii coboara prin toate etajele inferioare ale encefalului pana in maduva spinarii . Exista o cale piramidala directa, care ajunsa in maduva strabate cordonul anterior, si o cale piramidala incrucisata, care ajunsa in bulb trece de partea opusa emisferei cerebrale din care a luat nastere, formand decusatia piramidala (incrucisarea) si apoi patrunde in cordoanele laterale ale maduvei spinarii. Fibrele ambelor cai piramidale (directa si incrucisata) patrund in coarnele anterioare ale maduvei spinarii, unde fac sinapsa cu cel de al doilea neuron (neuron motor), iar axonul acestuia urmeaza, traiectul radacinii anterioare a nervului spinal si ajunge in organul efector - muschiul. 2. Caile extrapiramidale - sunt numite astfel pentru ca trec in afara piramidelor bulbare si conduc miscarile automate involuntare . Ele isi au originea in diferiti nuclei ai trunchiului cerebral. In substanta alba medulara ele formeaza urmatoarele fascicule: rubrospinale, cu originea in nucleii rosii din mezencefal; vestibulospinale, din nucleii vestibulari bulbari; tectospinale, din coliculii cvadrigemeni din mezencefal; olivospinale, din nucleii olivari bulbari; reticulospinale, din substanta reticulata a trunchiului cerebral. Nucleii de origine ai acestor fascicule sunt subordonati cortexului. Controlul cortexului asupra nucleilor de origine ai cailor extrapiramidale se realizeaza prin intermediul corpilor striati (ganglionii bazali). Motilitatea automata are rol in mentinerea motilitatii tonusului muscular si a echilibrului, in activitatea reflexa medulara, in coordonarea miscarilor si in realizarea unor activitati umane complexe (mersul, scrisul, condusul masinii, inotul etc).

Trunchiul cerebral
Trunchiul cerebral cuprinde trei etaje: bulbul rahidian, puntea lui Varolio si pedunculii cerebrali (mezencefalul). Bulbul rahidian deriva din a cincea vezicula cerebrala - mielencefal. Se intinde intre un plan orizontal care trece deasupra radacinii primului nerv spinal si santul care-1 separa de punte, denumit santul bulbopontin. Pe fata ventrala, bulbul prezinta toate elementele descrise in maduva. Fisura mediana ante- rioara care se termina la nivelul santului bulbopontin. Cordoanele anterioare ale maduvei, la nivelulbulbului, devin mai proeminente, formand piramidele bulbare anterioare. Lateral de ele se vad santurile antero-laterale, continuarea celor din maduva. Si mai lateral, se afla cordoanele laterale, continuarea celor din maduva, care prezinta cate o proeminenta ovoida numita oliva bulbara. Pe fata dorsala, bulbul prezinta piramidele bulbare posterioare

si o parte din ventriculul IV care se continua si pe fata dorsala a puntii. Pe portiunea bulbara a ventriculului IV se vad locurile de origine ale unor nervi cranieni. Structura interna Substanta cenusie din bulb nu mai este dispusa in coloane ca in maduva spinarii, ci, datorita incrucisarii la acest nivel a fibrelor nervoase ale substantei albe, ea este fragmentata in mase mici de substanta cenusie, formand nucleii bulbari de origine a nervilor cranieni, ca si nucleii proprii, cum sunt: nucleii substantei reticulare, nucleii olivari, nucleii Goli si Burdach. Substanta alba este reprezentata de caile ascendente si descendente descrise la nivelul maduvei si un fascicul longitudinal de asociatie ce leaga intre ei nucleii nervilor cranieni care isi au originea in trunchiul cerebral. Functiile bulbului Bulbul, fiind format din substanta cenusie si alba si considerat o prelungire a maduvei, indeplineste ca si aceasta functia de centru reflex si functia de conducere. Din punctul de vedere al activitatii reflexe, bulbul prezinta o importanta deosebita, fiind sediul centrilor unor functii vitale de mare importanta, ca: centrii respiratori, de reglare a activitatii inimii, centrul salivar inferior, al deglutitiei, de reglare a functiei digestive, voma, stranut, tuse etc. In cadrul functiei de conducere, bulbul reprezinta calea obligatorie pentru toate fasciculele care duc informatiile spre centrii nervosi superiori si care aduc comenzile spre centrii motori medulari. Dupa cum stim, o parte din fibrele caii senzitive si cele motorii se incruciseaza la nivelul bulbului; asa ca influxul nervos se propaga si el incrucisat, in ambele sensuri (ascendent si descendent). In concluzie trebuie sa aratam ca in bulb sunt localizati patru tipuri de nuclei: motori, care contin neuronii de origine a fibrelor motorii ale nervilor cranieni IX (glosofaringian), X (vag), XI (accesori), XII (hipoglos); senzitivi, care contin neuronii cu care fac sinapsa fibrele senzitive ale nervilor cranieni IX (glosofaringian), X (vag), V (trigemen), VII (facial); vegetativi, nucleul salivar inferior si nucleul dorsal al vagului care, impreuna cu cei din substanta reticulara, sunt centrii unor reflexe viscerale controlate prin nervul vag; proprii, care sunt raspanditi in substanta reticulara si reprezinta sediul centrilor respiratori (inspirator si expirator), vasomotori si cardioinhibitori. in bulb se gasesc si nucleii Goli si Burdach, nucleul olivar statii pentru traseul cailor senzitive si motorii. Puntea lui Varolio Reprezinta a doua parte a trunchiului cerebral care deriva din portiunea ventrala a metencefalului (vezicula a IV-a). Este situata anterior de bulb si are infatisarea unei benzi de substanta alba formata din fascicule de fibre asezate transversal pe extremitatea superioara a bulbului. Pe linia median-ventrala prezinta o continuare a fisurii anterioare a bulbului, iar de o parte si de alta a ei se vad doua proeminente numite piramidele pontine, de la care pornesc bratele puntii. Acestea formeaza pedunculii cerebelosi mijlocii ce fac legatura dintre punte si cerebel. Dorsal, puntea ia parte la formarea ventriculului al IV-lea. Structura interna In structura puntii intra patru feluri de nuclei: motori: ai nervilor cranieni V (trigemen), VI (abducens), VII (facial); senzitivi: ai nervilor cranieni VIII (vestibulo-cohleari), nucleul principal al trigemenului (V); vegetativi: salivar superior, lacrimal; proprii: respiratori, cardiovasculari (in substanta reticulata). Functiile puntii Puntea indeplineste doua functii: functia de centru reflex si functia de conducere. Functia reflexa este asigurata prin prezenta centrilor de reglare a unor procese fiziolo- gice

importante ca: salivatia, masticatia, secretia lacrimala. in afara de acesti mai sunt si altii care comanda clipirea. Orientarea globilor oculari in directia in care se produce un zgomot brusc. Functia de conducere se indeplineste prin fasciculele de fibre ascendente senzitive si descendente motorii, care leaga etajele superioare de cele inferioare axului cerebrospinal. Pedunculii cerebrali Ei deriva din mezencefal (vezicula a IlI-a) si sunt formati din doua cordoane de substanta alba, ce leaga puntea de creierul mare. in spatiul dintre ele, pe fata anterioara, se gaseste glanda hipofiza, iar pe fata posterioara se afla corpii cvadrigemeni (doi superiori si doi nferiori). Fiecare din corpii cvadrigemeni este legat prin fascicule de fibre cu talamusul. Structura interna Pedunculii cerebrali au substanta cenusie dispusa de asemenea in nuclei. Nucleii din pedunculii cerebrali sunt: motori: ai nervilor cranieni III (oculomotor) si IV (trohlear); senzitivi: al tractului mezencefalic al nervului V (trigemen); vegetativi: accesori ai oculomototului; proprii: sunt reprezentati prin substanta neagra care coordoneaza motilitatea, dar mai ales intervin impreuna cu scoarta cerebrala si hipotalamusul in mecanismul somn-veghe; nucleul rosu cu rol inhibitor asupra tonusului muscular; coliculii cvadrigemeni, legati de reflexele vizuale si auditive. Substanta alba este formata din fascicule conducatoare ascendente si descendente. Functiile pedunculilor cerebrali Rolul de centru reflex este indeplinit de nucleii substantei cenusii: dintre acestia mentionam nucleul rosu care joaca un rol foarte important in reglarea activitatii tonice a musculaturi scheletice. De asemenea, la nivelul pedunculilor cerebrali se gasesc centrii reflexului vegetativ care regleaza diametrul pupilei in functie de intensitatea stimulului luminos, printrun mecanism de conexiune inversa. Corpii cvadrigemeni superiori sunt legati de reflexele vizuale, dar nu intervin in formarea senzatiilor de vaz, ci comanda inchiderea ochilor Ia lumina prea intensa si fac sa se intoarca privirea in directia unui excitant vizual. Corpii cvadrigemeni inferiori sunt in legatura cu reflexele auditive, dar nu intervin in formarea senzatiilor de auz, ci comanda intoarcerea capului in directia din care vine un zgomot sau fac sa tresara corpul la producerea unor zgomote neasteptate.

Diencefalul
Diencefalul sau creierul intermediar este un segment bazai, situat in prelungirea muschiului cerebral, intre pedunculii cerebrali si emisferele cerebrale. in alcatuirea diencefalului intra: talamusul, metatalamusul, epitalamusul si hipotalamusul. a) Talamusul este reprezentat prin doua mase ovoide de substanta cenusie ce delimiteaza pe laturi ventriculul al III-lea. Sunt separate de nucleii bazali printr-o banda de substanta alba numita capsula interna. Talamusul, prin nucleii care intra in structura sa, constituie o statie de releu pentru fibrele ascendente provenite de la maduva, bulb si cerebel in drumul lor spre cortex. Fac exceptie fibrele olfactive, vizuale si auditive care nu au releu talamic. Nucleii talamici prezinta conexiuni talamocorticale, talamostriate (cu corpii striati), talamocerebeloase, talamocorticale si talamohipotalamice. Datorita multiplelor conexiuni, talamusul reprezinta un centru de integrare a impulsurilor nervoase ascendente in drumul lor spre cortex.

b) Metatalamusul - format din corpii geniculati, reprezinta statie de releu pe calea fibrelor optice (care fac statie in corpii geniculati laterali) si pe calea fibrelor auditive (care fac statie in corpii geniculati mediali). Din corpii geniculati fibrele nervoase se despart spre cortex si spre coliculii cvadrigemeni. c) Epitalamusul este constituit din glanda epifiza si nucleul habenular, legat de centrii olfactivi de la baza emisferelor cerebrale. Nucleul habenular intervine in orientarea capului in functie de sursa odoranta (de miros). d) Hipotalamusul cuprinde trei grupe de nuclei: anteriori, mijlocii si posteriori. Nucleii anteriori, de integrare parasimpatica, produc hormonii vasopresina si ocitocina, care se depoziteaza in lobul posterior al hipofizei. Nucleii mijlocii, de integrare parasimpatica secreta hormoni, numiti factori de eliberare, care regleaza secretia lobului anterior si hipofizei. Nucleii posteriori, de integrare simpatica determina reactii vasomotorii, sudorale si de termoreglare.

Hipotalamusul, centru de integrare vegetativa, indeplineste urmatoarele functii: mentinerea constanta a temperaturii corpului prin termogeneza si termoliza; reglarea metabolismului glucidic, lipidic, protidic si hidric; reglarea secretiei hipofizare si prin aceasta a sistemului endocrin; reglarea aportului alimentar si hidric (a senzatiilor de foame, sete, satietate); reglarea functiilor respiratorii; reglarea functiilor sexuale; intervine in starile emotionale, de comportament si de stres; coordonarea alternantei starilor de veghe si somn. Hipotalamusul este conectat prin aferente si eferente cu trunchiul cerebral, talamusul, paleocortexul si necortexul. Hipotalamusul, cea mai importanta regiune a diencefalului, constituie impreuna cu sistemul limbic o unitate functionala. Rolul sau esential de control si integrare a functiilor vegetative indreptateste numele de "creier vegetativ" care i-a fost dat. Nucleii bazali (corpii striati) sunt mase de substanta cenusie situate la baza emisferelor cerebrale, deasupra si lateral de talamus. Ei indeplinesc un rol important in reglarea impulsurilor motoare. in unele formatiuni ale nucleilor bazali vin impulsuri de la talamus si de la scoarta emisferelor cerebrale, iar de la altele pleaca impulsuri in diferiti centri din trunchiul cerebral si din diencefal. Nucleii bazali indeplinesc deci un rol important in coordonarea activitatilor motorii, coordonate de scoarta cerebrala.

Cerebelul
Cerebelul este asezat in partea dorsala a trunchiului cerebral, in etajul posterior al cutiei craniene si deriva din portiunea dorsala a metencefalului (vezicula a IV-a). Superior este acoperit de emisferele cerebrale de care este despartit printr-un sept provenind dintr-o prelungire a duramaterului. Are o greutate de 150 grame si o forma ovoida turtita. Cerebelul este alcatuit dintr-o portiune mediana ingusta numita vermis si doua portiuni laterale nu- mite emisfere cerebeloase . Este legat de bulb prin pedun- culii cerebelosi inferiori, de punte de pedunculii cerebelosi mijlocii si de pedunculii cerebrali prin pedunculii cerebelosi superiori. Suprafata cerebelului este brazdata de santuri paralele de diferite adancimi; cele superficiale delimiteaza lamelele, altele mai adanci delimiteaza lobulii, iar cateva mai profunde delimiteaza lobii cerebelosi. Structura interna

Cerebelul este format din substanta cenusie si substanta alba. Substanta cenusie este distribuita in doua teritorii distincte: in interiorul organului, sub forma unor nuclei cerebelosi, si la periferia lui, sub forma unei lamele superficiale subtiri ce formeaza scoarta cerebeloasa. Scoarta cerebeloasa este alcatuita din trei straturi de celule: la exterior, stratul molecular (superficial), format dintr-un numar redus de neuroni de talie mica; stratul mijlociu sau al lui Purkinje, alcatuit din neuroni de talie mare (celulele lui Purkinje) cu dendritele abundent ramificate in stratul molecular si axonii lungi patrunzand in substanta alba si fac sinapsa cu neuronii din nucleii cerebelosi; stratul granular sau intern, format din neuroni multipolari de talie mijlocie. Substanta alba este formata, pe de o parte, din axonii celulelor din stratul mijlociu, iar pe de alta parte, din fibrele care vin la cerebel sau de la alte organe nervoase. Mai exista si fibre de asociatie si comisurale.Cat priveste legaturile externe, acestea sunt reprezentate prin fascicule de fibre reunite in cele trei perechi de pedunculi: inferiori, mijlocii si superiori. in pedunculii cerebrali se gasesc atat fibre aferente, cat si fibre eferente . Fibrele aferente si eferente realizeaza multiple conexiuni cu talamusul, cu cortexul, cu nuclei ai trunchiului cerebral si cu maduva spinarii. Fibrele eferente nu ajung direct in coarnele anterioare medulare, ci in nucleii vestibulari, in substanta reticulata a trunchiului cerebral sau in cortexul motor. Functiile cerebelului Din punct de vedere functional, cerebelul prezinta trei componente cu vechime filogenetica diferita: arhicerebelul, paleocerebelul si neocerebelul.Arhicerebelul este forma tiunea cea mai veche denumitasi lobul floculo-nodular, care indeplineste functia de reglare a echilibrului. Primeste aferente vestibulare si proprioceptive inconstiente. Paleocerebelul, format din nucleii cerebelosi, are rol in mentinerea tonusului muscular, alaturi de nucleul rosu, substanta reticulara si scoarta cerebrala. El actioneaza prin intermediul fasciculelor vestibulo-spinale si rubrospinale. Neocerebelul este o formatiune noua filogenetica, este constituit din emisferele cerebeloase si nucleul dintat. El asigura coordonarea miscarilor fine comandate de scoarta cerebrala, diminuand sau intarind aceste comenzi si determinand astfel armonizarea activitatii diferitelor grupe musculare.

Emisferele cerebrale
Emisferele cerebrale reprezinta partea cea mai voluminoasa a encefalului care se dezvolta din vezicula telencefalica. Cele doua emisfere sunt despartite incomplet printr-un sant adanc numit fisura interemisferica si legate la baza prin corpul calos. Emisferele cerebrale prezinta o fata dorsolaterala, una mediana si una bazala. Fetele sunt strabatute de santuri adanci denumite scizuri, care delimiteaza lobii, si anturile mai putin adanci care delimiteaza girusurile (circumvolutiile). Santurile cele mai importante sunt: santul lateral al lui Sylvius, santul central al lui Rolando, santul parieto-occipital si santul calcarin.

Lobii delimitati de aceste santuri pe fiecare emisfera sunt: frontal, parietal, temporal si occipital. in lobul frontal se evidentiaza girusurile frontale Fv F2, F3 si girusul precentral ascendent, in lobul parietal se distinge girusul postrolandic sau parietal ascendent. in lobul temporal se evidentiaza girusurile: temporal superior (Tj), temporal mijlociu (T2) si temporal inferior (T3). in lobul occipital sunt girusurile occipitale: superior, mijlociu si inferior (Oj, 02, 03). Pe fata bazala este situat girusul hipocampului. Pe fata mediana se observa girusul corpului calos si santul calcarin, situat in lobul occipital Structura interna Emisferele cerebrale sunt alcatuite din cele doua feluri de substante intalnite in celelalte organe nervoase studiate pana acum. Substanta alba (60% din masa emisferelor) se afla la interior si este constituita din fibre de asociatie, fibre comisurale si fibre de proiectie, ascendente (senzitive) si descendente (motorii). Substanta cenusie (40% din masa emisferelor) este dispusa la exteriorul emisferelor cerebrale (cortexul) si la baza emisferelor, formand nucleii bazali (corpii striati). in fiecare emisfera se gaseste un ventricul lateral (I, II) cu lichid cefalorahidian, care comunica cu ventriculul III si IV din trunchiul cerebral si cu canalul ependimar medular.

Analizatorul vizual
Fiziologia analizatorului vizual Cea mai mare parte a informatiilor din mediul exterior este receptionata prin vaz.Vederea are un rol esential in adaptarea la mediu,orientarea spatiala,in mentinerea echilibrului si in activitatile specific umane. Anatomie a)Segmentul receptor este inclus in globul ocular. Globul ocular este constituit din : invelisuri,aparatul optic si receptorul invelisurile globului ocular: tunica fibroasa,sclerotica,este o formatiune conjunctiva,alba la exterior ,cu rol protector.pe ea se insera musculatura extrinseca a globului ocular(dreptsuperior,inferior si intern,oblic inferior,drept lateral,oblic superior). tunica vasculara,coroida,este pigmentata si vascularizata.Are functii trofice si confera interiorului globului ocular calitatea de camera obscura.Din ea se constituie in partea anterioara a globului ocular irisul si corpul ciliar (musculatura intrinseca a globului ocular)cu fibre circulare si radiare. tunica nervoasa,retina,cuprinde celulele fotoreceptoare.

b)Aparatul optic cuprinde mediile transparente: corneea transparenta este nevascularizata,bogat inervata prin terminatii nervoase libere. umoarea apoasa din camera anterioara este un lichid transparent,secretat permanent de procesele ciliare si drenat prin sistemul venos. cristalinul este o lentila biconvexa,transparenta,invelita intr-o capsulacristaloida.Este situat in spatele irisului si legat de corpul ciliar prin ligamentul suspensor.Nu este vascularizat si nici inervat corpul vitros este un gel transparent.El umple cavitatea posterioara a globului ocular intre cristalin si retina. c)Receptorul sau retina,constituita din zece straturicelulare.Stratul profund,format din celule pigmentare,are functii de protectie si metabolice,asigurand sinteza pigmentilor fotosensibili.Al doilea strat cuprinde celulele fotosensibile cu conuri si bastonase. Celulele cu conuri , aproximativ 7 mil/retina,predomina in pata galbena (macula lutea) si constituie in exclusuvitate fovea centralis,zona cu acuitate vizuala maxima.Pigmentul fotosensibil este iodopsina.Celulele cu conuri au rol important in vederea diurna,in perceperea culorilor si a formelor. Celulele cu bastonase , aproximativ 130 mil/retina,sunt mai numeroase la periferie,mai putine in pata galbena si lipsesc din foveea centralis.Pigmentul fotosensibil este rodopsina.Celulele cu bastonas asigura vederea la lumina slaba,vederea nocturna. La nivelul stratului de neuroni bipolari si al stratului neuronilor multipolari din retina se manifesta procesul de convergenta.La nivelul foveei centralis nu se manifesta convergenta. Un neuron multipolar impreuna cu neuronii bipolari care converg la acesta si cu celulele fotoreceptoare care converg la neuronul bipolar formeaza o unitate functionala.Acuitatea vizuala depinde de structura unitatilor functionale asupra carora actioneaza lumina d)Segmentul de conducere Primul neuron al caii optice este reprazentat de celulele bipolare din retina.dendrriteleacestora sunt conectate cu celulele fotoreceptoare.Al doilea neuron al caii il constituie celulele multipolare retiniene.axonii lor formeaza nervii optici.Fibrele acestora se incruciseaza partial in chiasma optica,apoi continua sub numele de tracturi optice pana la corpii geniculati laterali metatalamici unde fac sinapsa cu al treilea neuron.Axonii neuronilor metatalamici de releu au proiectie corticala. Din corpii geniculati se desprind colaterale spre nucleii nervilor cranieni III,IV,VI spre maduva cervico-dorsala,spre coliculii cvadrigemeni superiori si spre SAA.Acestea constituie caile reflexelor optice de orientare,adaptare si acomodare. e)Segmentul central este localizat in lobii occipitali ai emisferelor cerebrale,de o parte si de alta a scizurii calcarine,unde se afla aria optica primara.In jurul acesteia exista zona de

asociatia vizuala care determina realizarea notiunii de spatiu necesara in orientare si recunoastere si asigura memoria vizuala.

Defectele de vedere
Orice deviere de la starea emetrop(vederea normal) reprezint un defect de vedere. Cele mai des ntlnite defecte de vedere ale ochiului uman sunt:

Miopia este cel mai des ntlnit defect de vedere, aceasta avnd un caracter patologic(apare la natere) i ia loc atunci cnd globul ocular al ochiului miop este mai mare dect cel al ochiului normal, imaginea formndu-se n faa retinei. Miopia este corectat cu ajutorul lentilelor divergente. Hipermetropia este de asemenea un defect patologic, aceasta ns lund loc mai rar dect miopia. Globul ocular al ochiului hipermetrop este mai mic dect cel al ochiului normal, n consecin imaginea formndu-se n spatele retinei. Hipermetropia este corectata cu ajutorul lentilelor convergente. Prezbitismul este un defect de vedere care apare de obicei la btrnee, acesta comportndu-se n acelai mod precum hipermetropia, acesta fiind cauzat de atrofierea elasticitii cristalinului. Prezbitismul este tratat cu ajutorul unei lentile convergente. Strabismul are drept cauz slbirea unuia dintre muchii externi ai globului ocular, acesta fiind corectat prin exerciii de ntrire a musculaturii ciliare. Cataracta apare cel mai frecvent, la persoanele cu o vrst naintat, aceasta fiind cauzat de pierderea treptat a transparenei(opacifierea) cristalinului. n cazul cataractei congenitale, aceasta este corectat prin secionarea unei poriuni a irisului i a cap sulei cristaliniene ori prin extragerea cristalinului i nlocuirea acestuia cu un cristalin artificial reprezentat de ctre o lentil biconvex. Astigmatismul este o boal oftalmologic manifestat printr-o deformare a corneei care atrage dup sine o refracie defectuoas a razei de lumin n globul ocular. n cazul astigmatismului, razele de incidenta de lumin alb ce sosesc la ochi sub form de raze paralele vor suferi un proces intens i inegal de refracie, i prin urmare, cu ct aceast refracie difereniat va fi mai mare, cu att astigmatismul va fi considerat mai grav.

Analizatorul auditiv
1. Segmentul de conducere: 2. Segmentul central: Analizatorul auditiv este organul de simt care asigura perceperea unde lor sonore, orientarea in spatiu si vorbirea ca mijloc de comunicare interumana. Urechea este analizatorul care deosebeste sunetele unele de altele, dand semnificatie lumii sonore care ne inconjoara. Acest organ de simt este format din aparatul de captare si transmitere a undelor sonore (situat in urechea externa si medie) si din aparatul de receptare a sunetelor (situat in urechea interna). Urechea se imparte in: urechea externa, urechea medie si urechea interna. Receptorii se afla la nivelul urechii interne. Urechea externa este formata din pavilion si conductul auditiv extern. Pavilionul urechii este alcatuit dintr-un schelet fibrocartilaginos invelit in tegument si prezinta pe suprafata sa neregularitati care permit captarea sunetelor si orientarea lor spre conductul auditiv. Conductul auditiv are o lungime de 2,5-3 cm si se intinde pana la membrana timpanului. Timpanul reprezinta poarta de intrare a sunetelor in urechea medie. Este o membrana fibroasa, groasa si vascularizata, care poate vibra cu 30-30000 cicluri pe secunda la undele sonore primite prin conductul auditiv. Timpanul are rolul de rezonator. Urechea medie (camera timpanului) este o mini-toba de marimea unei aspirine, avand de o parte si de alta doua fete concave, se formeaza intr-o cavitate a osului temporal. Ea este plina cu aer la presiune atmosferica, datorita comunicarii cu naso-faringele prin trompa lui Eustachio. La fiecare inghititura, trompa se deschide si aerul intra in urechea medie, egalizand presiunea interioara cu cea atmosferica. De aceea, guturaiul poate avea ca urmare infectia urechii medii (otita); in conditii de crestere a presiunii exterioare (explozii, tunete, sunetul avioanelor supersonice, difuzoare cu peste 100 decibeli) se impune necesitatea de a deschide gura ori de a inghiti repetat sau de a tipa. Cele doua membrane rezonatoare ale urechii medii sunt timpanul si fereastra ovala. Mai jos de fereastra ovala se gaseste fereastra rotunda (timpanul secundar). Transmiterea vibratiilor este realizata de trei oscioare articulate, suspendate de peretii urechii medii prin ligamente si doi muschi. Oscioarele auzului sunt: ciocanul, care este prins pe fata interna a timpanului, nicovala si scarita, care se sprijina pe fereastra ovala. Muschii atasati oscioarelor contribuie la modificarea intensitatii sunetelor. Astfel, contractia muschilor ciocanului poate diminua amplitudinea sunetelor prea puternice. Contractia muschilor scaritei amplifica vibratiile prea slabe. La amplificarea sunetelor mai contribuie si diferenta de suprafata dintre timpan si membrana ferestrei ovale (timpanul este de 17 ori mai mare ca suprafata). Dincolo de membrana ferestrei ovale, in urechea interna, se gaseste receptorul pentru sunete.

Urechea interna se afla intr-o cavitate situata in stanca osului temporal. Este formata din labirintul osos, alcatuit la randul sau din vestibul osos, canale semicirculare osoase si melc osos sau cohlee.In interior se afla labirintul membranos, format din:

vestibulul membranos, avand doua vezicule (utricula si sacula) si canalele semicirculare membranoase; melcul membranos sau canalul cohlear.

Melcul osos (cohleea) este un canal osos, spiralat in jurul unui ax numit columela. De la columela porneste o lama osoasa, subtire (lama spirala osoasa), care imparte incomplet cavitatea melcului in doua compartimente, unul superior (rampa vestibulara) si altul inferior (rampa timpanica). Cele doua compartimente contin perilimfa, un lichid cu o compozitie asemanatoare lichidului cefalorahidian, si comunica cu varful melcului prin helicotrema. Melcul membranos (canalul cohlear) ocupa numai o parte a melcului osos, fiind delimitat de rampa timpanica prin membrana bazilara (continuarea lamei spirale osoase) si de rampa vestibulara prin membrana Reissner. Este un tub rasucit in spirala, ingustat de la varf spre baza si plin cu endolimfa. Membrana bazilara il parcurge in lungime si este formata din aproximativ 50000 de corzi elastice, fibre microrezonatoare, intinse in latimea membranei, una langa alta. Lungimea fiecarei coarde corespunde unui anumit numar de vibratii, ca si coardele unui pian sau harpe. Pe fiecare dintre corzile membranei bazilare se afla grupati mecanoreceptori (receptori pentru vibratii), formandorganul Corti. Unele celule, dispuse in arcade, formeaza tunelul Corti, celelalte sunt celule de sustinere, iar cele auditive sunt celule senzoriale ciliate. Aceste celule receptoare auditive sunt inconjurate la baza de prelungirile dendritice ale neuronilor din ganglionul spiral Corti, situat in columela (protoneuronul caii). Extremitatea ciliata a celulelor auditive vine in contact cu membrana tectoria, aflata deasupra organului Corti. Segmentul de conducere: Axonii neuronilor din ganglionul Corti formeaza ramura acustica a nervului cranian VIII. Acesta face sinapsa cu neuronii din nucleii cohleari pontini (deutoneuronul caii). Majoritatea axonilor deutoneuronilor se incruciseaza in punte si fac sinapsa cu al treilea neuron, in corpul geniculat medial (metatalamus). Din metatalamus, informatia auditiva ajunge la scoarta cerebrala. Segmentul central: Aria auditiva primara se afla in lobul temporal. Aici se formeaza senzatia de auz. Exista insa si arii de asociatie, localizate cu deosebire in cortexul parietal. Din impulsurile nervoase, care codifica sunetele receptate, neuronii din cortex incheaga armonii, melodii, zarva etc. Cortexul este dispozitivul integrator care leaga senzatiile auditive de altele vizuale, tactile, musculare etc., realizand o perceptie complexa care este memorata in circuite si mecanisme de retea. In general, perceptiile auditive imbraca un obiect vizualizat in notiunile abstractizate logic prin cuvant. Mecanismul auzului: Membrana ferestrei ovale vibreaza cu frecventa si amploarea transmisa de oscioare. Vibratiile acestei membrane sunt transmise perilimfei din rampa vestibulara si, prin

helicotrema, perilimfei din rampa timpanica. Fereastra ovala se bombeaza spre urechea medie si creeaza spatiul necesar vibrarii. Vibratia perilimfei se transmite endolimfei, undele lichidului fiind similare cu cele ale aerului (produse de sunet). Undele endolimfei se abat peste corzile membranei bazilare, care prin miscarea lor vibratorie ridica celulele senzoriale auditive. Cilii acestor celule inclavate in membrana tectoria sunt indoiti, iar celulele auditive sunt excitate. Excitatia se transforma in impulsuri nervoase, care sunt transmise cortexului.

Analizatorul vestibular
a) Segmentul receptor este situat in utricula, sacula si in dilatatiile canalelor semicirculare (ampule). Canalele semicirculare membranoase sunt dispuse in trei planuri ale spatiului, la 45 unul fata de celelalte si se deschid in utricula. Deschiderile sunt in numar de cinci, deoarece doua dintre canalele semicirculare se unesc. Fiecare canal are la unul dintre capete o dilatare, numita ampula. in cele trei ampule se afla crestele ampulare. Crestele ampulare sunt constituite din celule receptoare ciliate si celule de sustinere. Cilii celulelor receptoare sunt inglobati intr-o masa gelatinoasa, numita cupula. Maculele din utricula si sacula au acelasi tip de epiteliu senzorial, alcatuit din celule receptoare ciliate si celule de sustinere. in masa gelatinoasa care acopera cilii se afla granule calcaroase, numite otolite. Maculele constituie aparatul otolitic. Crestele ampulare si maculele sunt receptorii analizatorului vestibular. Crestele ampulare deservesc echilibrul dinamic, iar maculele deservesc echilibrul static si acceleratia liniara. Celulele receptoare ale ambelor formatiuni sunt conectate cu dendrite ale neuronilor din ganglionii Scarpa. b) Segmentul de conducere al analizatorului vestibular are proteneuronii in ganglionii Scarpa. Axonii neuronilor din ganglionii Scarpa formeaza ramura vestibulara a nervului vestibulocohlear (VIII) si fac sinapsa cu deutoneuronii in nucleii vestibulari in cai directe si colaterale. Calea directa constituie fasciculul principal al sensibilitatii. Al treilea neuron al caii se afla in talamus, iar axonii acestuia se proiecteaza in cortex. Caile colaterale sunt: fasciculul vestibulospinal, spre maduva, calea motorie extrapiramidala, fasciculul vestibulocerebelos, prin arhicerebel spre nucleul rosu si formatiunea reticulata, fasciculul vestibulonuclear, spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI . c) Segmentul central nu este bine precizat. Diferiti autori il plaseaza in girusul temporal superior sau in girusul parietal ascendent. Functia analizatorului vestibular Mentinerea echilibrului organismului este asigurata prin modificari ale tonusului muscular, care determina pastrarea proiectiei centrului de greutate al corpului in poligonul de sprijin. Actiunea unei forte, care determina deplasarea centrului de greutate, produce modificari reflexe ale tonusului muscular. Crestele ampulare sunt receptori stimulati de accelerarea sau incetinirea miscarilor de rotatie a capului si a corpului. Rotirea capului determina deplasarea endolimfei din canalul semicircular aflat in planul miscarii. Endolimfa, in deplasare in directie contrara directiei de miscare, antreneaza cupula, care stimuleaza cilii celulelor receptoare. Acestea descarca permanent impulsuri. La inceputul miscarilor orizontale, verticale sau de rotatie, frecventa acestora creste. Pe baza acestor impulsuri ajunse in trunchiul cerebral, se desfasoara reflexele labirintice de acceleratie, care determina contractii ale muschilor cefei, ochilor, corpului si membrelor, numite reflexe de echilibru sau statokinetice. In cazul maculelor, gravitatia face ca otolitii sa

exercite permanent presiune asupra cililor. in functie de pozitia capului se modifica si modul de actiune a otolitilor asupra cililor, generand presiune sau tensiune. Acesta este punctul de pornire a reflexelor de pozitie sau statice, in functie de pozitia capului sau de acceleratia miscarii liniare. Modificarile pozitiei capului influenteaza pozitia corpului (postura). Reflexele care determina postura se numesc reflexe statice sau posturale. impreuna cu analizatorul vestibular, in reactiile de redresare posturala, mai sunt implicati analizatorii cutanat, kinestezic si vizual, cerebelul si nuclei ai nervilor cranieni III, IV, VI.