Sistemul nervos central

Sistemul nervos ne controleaza activitatea de la o miscare la alta ,totul, fara exceptie. Sistemul
nervos este cea mai complexa si cea mai importanta retea de control si de distributie a
informatiilor. Fara sistem nervos nu exista auz si vedere. Nu este durere si bucurie, dar nu sunt
nici miscari coordonate, ar fi de neinchipuit reglarea unor functii fiziologice ca digestia sau
respiratia fara sa mai vorbim despre importanta memoriei si a luarii de decizii, despre
sentimente, afectivitate, gandire si vorbire.
Partile sistemului nervos:
Elementele de baza sunt celulele nervoase, numite neuroni, in numar de mai multe milioane,
care impanzesc tot organismul uman asemanator unor conductori dintr-un aparat electric
complicat. Rolul lor este de a primi informatii dintr-un anumit punct al organismului si de a
transfera aceste informatii altor celule nervoase care sa declanseze o anumita reactie, de
exemplu contractia anumitor grupuri musculare.
Celulele nervoase sunt sensibile la stimulii exteriori: leziuni mecanice, infectii, presiune,
modificarea chimica a mediului inconjurator sau lipsa de oxigen, toti acesti factori le pot
deteriora. Deteriorarea celulei nervoase poate avea consecinte grave, deoarece celulele
distruse nu se refac niciodata. Sis- temul nervos are doua parti importante, cu efecte reciproce:
sistemul nervos central , care cuprinde creierul si maduva spinarii si sistemul nervos periferic,
ce cuprinde totul in afara de tesutul nervos din sistemul central.
Sistemul periferic are doua componente importante: sistemul nervos somatic si cel
vegetativ.O sarcina importanta a sistemului nervos somatic este adunarea informatiilor de la
organele de simt si transmiterea lor la sistemul nervos central, a doua sarcina este transmiterea
impulsurilor primite de la siatemul nervos central la muschii scheletici, producand astfel
miscarile comandate.
Constient sau inconstient:
Sistemul nervos vegetativ coordoneaza functionarea organelor interioare si a glandelor cum ar
fi inima, stomacul, rinichii si pancreasul. Sistemul nervos somatic are are doua componente
importante: sistemul senzorial si cel motor. Informatiile venite din mediul exterior sunt culese
de organele de simt. Durerea, impulsurile tactile, temperatura pielii sunt receptionate prin
celule receptoare. Din acesti receptori impulsurile rezultate in urma excitatiei ajung prin
fibrele nervoase senzitive in sistemul nervos central. Informatiile despre mediul exterior sunt
adunate si transmise prin siruri de semnale, compuse din milioanele de impulsuri pe minut,
spre sistemul nervos central.
In timp ce nervii senzitivi transporta in sistemul nervos central impulsurile venite din organele
de simt, nervii motori transmit comenzile sistemului nervos central spre muschi si in organele
motoare.Cea mai mare parte din drumul strabatut de impulsuri se face prin nervii senzitivi si
cei motori, dar nici nervii senzitivi si nici cei motori nu sunt formati numai din fibre nervoase.
Fiecare celula nervoasa are si un corp celular din care pornesc numeroase prelungiri. Fibrele
motorii si senzitive ale sistemului nervos periferic sunt formate din cele mai lungi prelungiri
ale celulelor. Celulele fibrelor senzitive sunt in imediata apropriere a creierului si a maduvei
spinarii, in timp ce celulele fibrelor motoare se gasesc chiar si in maduva spinarii.
Manuchiul de fibre motorii si senzitive ce inpanzesc un organ sau teritoriu bine determinat
alcatuiesc nervii. Diferitele organe si diferitele zone sunt "deservite" de nervi diferiti. Din

sistemul nervos central pornesc in total 43 de perechi de nervi: 12 perechi de nervi cranieni
din creier si 31 de perechi de nervi din partile laterale ale maduvei spinarii.
Nervii cranieni inerveaza in primul rand oraganele de simt si muschii capului, unul dintre ei
fiind f important, nervul vag, care ajunge si la apara-tul digestiv , la inima si la branhii. Nervii
cranieni, de exemplu nervul optic, sunt formati din fibre senzitive.
Deci sistemul nervos periferic transmite informatiile de la organele de simt la sistemul nervos
central, si comenzi ale acestuia spre muschii si glande. In analiza impulsurilor organelor de
simt, respectiv in initierea impulsurilor motorii nu are nici un rol, acestea fiind sarcina
sistemului nervos central.
Sistemul nervos central:
Creierul si maduva spinarii formeaza "procesorul central" al sistemului nervos. Acesta
primeste din organele de simt si din receptori impulsurile sosite prin nervii senzitivi, le
filtreaza si le analizeaza , apoi prin nervii motori transmite concluzii, obligand muschii si
glandele sa reactioneze corespunzator la impulsurile primite. In sarcinile indeplinite de
maduva spinarii situatia este simpla, creierul fiind acela care face analiza complexa, proces la
care participa mii de celule nervoase diferite.
Maduva spinarii:
Maduva spinarii are o lungime de aproximativ 40 de cm, de forma cilindrica, este format din
tesut nervos si ocupa interiorul coloanei vertebrale, de la partea inferioara a creierului pana la
partea inferioara a spatelui. Ca organ independent are de indeplinit doua sarcini de baza.
In primul rand realizeaza legatura in dublu sens dintre creier si sistemul nervos periferic cu
ajutorul acelor celule nervoase senzitive si motorii ale caror fibre parasesc anumite zone ale
creierului sub forma de manuchiuri lungi, care parcurg un drum mai lung sau mai scurt in
maduva spinarii, iar la capatul lor cel mai indepartat de creier intra in legatura cu celulele sau
fibrele senzitive si motorii ale sistemului nervos periferic. Prin golul dintre doua celule, prin
asa numita sinapsa, impulsurile trec cu ajutorul unor substante chimice, denumite mediatori
chimici. In al doilea rand, rolul maduvei este sustinerea unor reflexe.Reactiile
fulgeratoareale sporti-vilor de performanta dovedesc capacitatea fantastica a sistemului
nervos.

STRUCTURA SISTEMULUI NERVOS

Sistemul nervos al organismelor vii, inclusiv al omului, este f complicat si poate fi comparat
doar cu universul. La ora actuala, cu toate cercetarile sofisticate efectuate in institutele de
cercetare specializate in neurologie, psihologie si neuropatie nu s-au facut progrese esentiale,
decat in stabilirea unor anumite procese responsabile de unele actiuni -; insa care este
mecanismul functionarii sistemului nervos ramane o enigma pt fiinta umana. Sistemul nervos
coordoneaza comportamentul organismelor vii in mediul inconjurator, dar cel mai important
lucru il reprezinta relatiile dintre oamenii dintr-o comunitate, unde fiecare individ trebuie sa
aiba locul lui si sa-l indeplineasca conform capacitatilor lui, fara a deranja alti indivizi.
t7n13nz
Confruntarea intre fiintele umane este interzisa, divergentele intre diferite conceptii ne poate

costa f scump: disparitia partiala sau totala de pe Terra. Relatiile dintre oameni pot fi
armonioase numai printr-o gandire rationala care sa rezolve interesele tuturor indivizilor de pe
Terra, indiferent de nationalitate, religie, culoare s.a.
Relatiile dintre celelalte vietuitoare sunt complicate, deoarece toate organismele vii au
tendinta de a domina celelalte fiinte. Multe dintre ele au un potential f mare de inmultire asa
cum sunt toate microorganismele. Sub actiunea unor factori de distrugere iau nastere alte
generatii, cu o putere de reproducere si mai mare pt a putea domina. Un exemplu convingator
este relatia dintre om si insecte, care nu numai ca sunt in concurenta pt hrana, dar mai sunt si
organisme intermediare de raspandire a multor boli infectioase. Omul, fara sa se gandeasca f
mult, a utilizat arma chimica, folosind cele mai puternice substante toxice, dar nu si-a dat
seama ca in asemenea situatii el se autodistruge, deoarece substantele toxice ajunse in mediul
inconjurator ii va afecta si lui sanatatea. Au aparut multe maladii, imunitatea a scazut
considerabil, longevitatea s-a redus catastrofal. In Asia, unde existau oameni ce traiau 120130 de ani, acum s-a ajuns ca durata existentei sa se reduca la 50-60 de ani.
Este f interesanta organizarea familiilor de albine si de furnici, unde exista o ordine perfecta
de coordonare -; fiecare individ trebuind sa indeplineasca o anumita functie in cadrul
societatii. In acest fel de societate structura familiala pare a fi perfecta, dar numai la prima
vedere, deoarece exista conflicte si in aceste societati, fenomene pe care ratiunea umana nu
are informatii suficiente pt a le intelege.
Sistemul nervos capteaza prin intermediul organelor de simt precum: ochii, nasul, limba,
urechile, pielea, anumite informatii pe care le transmite organului central: creierul. In creier
are loc analiza informatiilor primite de la receptori, iar apoi informatiile sunt transmise
anumitor centre care indeplinesc functiile cuvenite.
Structura sistemului nervos la vietuitoare, dar mai ales a omului, nu poate fi comparata nici cu
cel mai sofisticat calculator; el poate fi comparat doar cu un univers imens. Noi cunoastem
numai morfologic structura sistemului nervos si structura celulelor nervoase, dar mecanismul
de functionare ramane inca necunoscut.
Sistemul nervos are doua parti importante cu efecte reciproce: sistemul nervos central, care
cuprinde creierul si maduva spinarii si sistemul nervos periferic ce cuprinde totul in afara de
tesutul nervos din sistemul central.
Sistemul periferic se imparte in sistemul nervos vegetativ si sistemul nervos somatic. Sistemul
nervos al vietii de relatie poate fi impartit la randul lui in sistemul central si sistemul periferic.
Sistemul nervos vegetativ coordoneaza acivitatea organelor interne (inima, rinichii,
pancreasul). Componentele principale ale sistemului nervos vegetativ sunt simpaticul si
parasimpaticul. Aceste doua componente executa asupra fiecarui organ actiuni antagoniste:
unul stimuleaza, celalalt inhiba. Excitatia simpatica mareste catabolismul, deci creste caldura
in organism si accelereaza bataile inimii. Parasimpaticul are actiuni inverse: el creste
anabolismul.
Tesutul nervos este construit din doua componente esentiale: neuronul si nevralgia (tesutul de
sustinere). Neuronul este unitatea anatomo-functionala a sistemului nervos si este alcatuit din
corpul celular si prelungirile acestuia: axonul -; prelungire prin care influxul nervos pleaca de
la celula, si tendrile -; prelungiri scurte prin care influxul vine la celula. Fibra nervoasa este
continuarea axonului si este alcatuita dintr-un fascicul de neurofibrile numit cilindru care
poate fi invelit sau nu intr-o teaca de mielina. Prin intermediul fibrelor se realizeaza legatura
dintre neuroni si poarta denumirea de sinapsa.
Circulatia informatiei nervoase la nivelul sinapsei se realizeaza intr-o singura directie -; de la
cilindru spre dendrite si corpul celular. Energia care circula de-a lungul fibrelor nervoase
poarta denumirea de influx nervos. Dupa sensul impulsului se deosebesc doua tipuri de
neuroni: neuron aferent care conduce impulsul de la periferie catre centru si neuron eferent

care conduce impulsul nervos de la centrul nervos catre periferie.

Sistemul nervos periferic este alcatuit din fibre nervoase si organe terminale. La actiunea
diferitor factori interni si/sau externi se produc excitatii care se transmit prin fibre nervoase
spre centru. Excitatiile provenite din mediul extern cat si cele provenite din mediul intern (de
la muschi, tendoane, articulatii) se transmit prin intermediul sistemului nervos al vietii de
relatie. Excitatiile plecate de la viscelare se transmit pe calea sistemului nervos vegetativ.
Aceste senzatii sunt receptionate de organe specializate -; receptori, care pot fi: extrareceptori
ce pornesc de la mediul extern si proprioreceptori care primesc informatii de la muschi,
tendoane, articulatii. Mai exista si anteroreceptori, care culeg excitatiile viscerale.
Nervii periferici pot fi senzitivi sau senzoriali motori, vegetativi. Pe calea acestor nervi vin de
la periferia corpului sau de la organele interne spre centru. Din nervii periferici fac parte
nervii cranieni - 12 perechi - si nervii rahidieni.
Sistemul nervos central este alcatuit din encefal, care este format din doua emisfere cerebrale,
formatiunile de la baza creierului, cerebel si maduva spinarii.
Emisferele cerebrale prezinta partea cea mai dezvoltata a sistemului nervos. Fiecare dintre ele
cuprinde cate patru lobi: frontal, parietal, temporal si occipital. Acestia sunt impartiti, prin
santuri, in circumvolutiuni. Encefalul este format din substanta cenusie si substanta alba.
Substanta cenusie reprezinta scoarta cerebrala, iar in profunzime se gasesc nucleii cerebrali.
In scoarta se afla 14 milioane de celule.
In substanta alba se gasesc fibre nervoase care fac legatura dintre zonele corticale avand rol in
coordonarea functiilor sistemului nervos. In aceasta zona are loc reprezentarea si selectionarea
ideiilor -; gindirea, rationamentul -; activitatea nervoasa superioara. Aceasta parte a creierului,
conform ultimelor date afecteaza legaturile de integritate a tuturor organelor corpului uman.
Lobul frontal corespunde circumvolutiei frontale ascendente; este sediul neuronului motor
central, deci sediul miscarilor voluntare. Leziunile lobului frontal sunt insotite de tulburari
motorii (paralizii), tulburari in vorbire, tulburari de comportament.
Lobul parietal este sediul cortical al analizatorului sensibilitatii generale. Aici se analizeaza
toate informatiile ce tin de sensibilitate. Leziunile lobului parietal vor fi insotite de tulburari
privind aprecierea volumului si forma obiectelor care ne inconjoara. Distrugerea totala a
lobului parietal duce la pierderea orientarii asupra formelor obiectelor ce ne inconjoara.
Lobul temporal cuprinde centrul cortical al analizatorului auditiv. Eliminarea acestui lob duce
la pierderea partiala sau totala a auzului ceea ce conduce la pierderea partiala sau totala a
vorbirii. Uneori persoana in cauza pierde semnificatia cuvintului vorbit sau scris.
Lobul occipital este sediul terminatiilor corticale ale analizatorului vizual. Leziunea duce la
tulburari in spatiu, halucinatii, tulburari de vedere.
Formatiunile de la baza creierului sunt diencefalul si corpii striati.
Diencefalul este alcatuit din: talamus -; statie principala de releu pt toate fibrele senzitive care
merg catre scoarta cerebrala; hipotalamus -; coordonatorul sistemului vegetativ si al
sistemului endocrin.
Corpii striati sunt formati dintr-un numar de nucleie de substanta cenusie, fiind segmentul cel
mai important al sistemului extrapiramidal. Leziunile in aceasta zona duc la aparitia
sindromului extrapiramidal.
Creierul are trei parti principale: trunchiul cerebral, aflat in prelungirea maduvei spinarii pe
care se afla cele doua emisfere cerebrale -; creierul mare (cerebrum), locul gandirii constiente,
iar sub cele doua emisfere, in spate, se gaseste a treia parte, creierul mic (cerebellum).
Trunchiul cerebral este alcatuit din pedunculi cerebrali, protuberanta inelara si bulbul
rahidian, care face legatura cu maduva spinarii. Leziunile acestora provoaca decesul. De la
acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni, care indeplinesc functii importante in
organism.
Cerebelul este alcatuit din doua emisfere laterale, cu rol in coordonarea motorie, si o regiune

mediana, care contribuie la mentinerea echilibrului, numita vermis. Functia principala este
coordonarea miscarilor.
Maduva spinarii, ultima portiune a sistemului nervos central, are o lungime de aproximativ 40
centrimetri si are forma de cilindru. Este formata din tesut nervos si ocupa interiorul coloanei
vertebrale, de la partea inferioara a creierului pana la partea inferioara a spatelui. Este
alcatuita din substanta alba si substanta cenusie.
Substanta cenusie este situata in interior avand forma literei H. Coarnele anterioare ale
substantei cenusii sunt alcatuite din celule nervoase motorii, cele posterioare din celule
nervoase senzitive, iar cele laterale contin celule nervoase vegetative. Cordonul lateral
cuprinde fascicule care conduc spre centrii nervosi informatiile cu privire la durere si
temperatura. Leziunile maduvei spinarii provoaca tulburari senzitive, motorii si vegetative.
Pe traiectul radacinii posterioare se afla ganglionul spinal, care include corpul celular al
primului neuron senzitiv periferic. Nervii rahidieni dau nastere nervilor periferici.
Sistemul nervos central este protejat de trei foite meningiene: duramater -; o membrana
fibroasa ce intra in contact cu osul, arahnoida -; foita subtire care captuseste fata interna a
duramaterului, piamater -; un tesut celular bogat vascularizat care acopera tesutul nervos.
Spatiul subarahnoidian, aflat intre arahnoida si piamater, contine lichidul cefalorahidian.
Acest lichid patrunde in spatiile subarahnoide prin niste orificii denumite orificiile lui
Magendie si Luscha. Intre protuberanta si cerebel se afla ventricolul IV, care comunica cu
ventricolul III prin apenductul silvian.
Caile motorii includ trei elemente: neuronul motor central, neuronul extrapiramidal si
neuronul periferic. Neuronul motor central si cel extrapiramidal reprezinta cele doua cai
motorii care merg de la encefal spre maduva. La acest nivel calea motorie este unica, fiind
reprezentata de neuronul periferic numit si calea motorie finala comuna. Prin intermediul
acesteia se transmit atit impulsurile venite pe calea neuronului motor central (calea
piramidala) cat si din caile extrapiramidale.
Neuronul motor central formeaza calea piramidala. Fascicolul piramidal include corpurile
celulare situate in scoarta circumvolutiei frontale ascendente. Axonul lor alcatuieste calea
piramidala si se termina in coarnele anterioare ale maduvei unde fac sinapsa cu neuronul
motor periferic. Fasicolul piramidal este format din fibre de lungimi si traiecte diferite:
fascicolul geniculat, care se termina in nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul
cerebral, si fascicolul piramidal incrucisat, care reprezinta cea mai mare parte si se
incruciseaza cu partea inferioara a bulbului. Datorita incrucisarii bulbare a acestor fibre se
intelege de ce o leziune enfalica antreneaza o paralizie de partea opusa a corpului.
Fascicolul piramidal direct este alcatuit din cateva fibre care nu se incruciseaza la nivelul
bulbului ci cu cateva segmente mai jos, in coarnele anterioare ale maduvei spinarii. Prin
intermediul lui se transmit impulsurile active si impulsurile moderatoare ale scoartei pt
activitatea automat-reflexa a maduvei.
Neuronii extrapiramidali formeaza calea extrapiramidala, o cale motorie indirecta. Caile
descendente se termina in coarnele anterioare ale maduvei prin diferite fascicule: rubro-spinal,
olivo-spinal, tactilo-spinal si vestibulo-spinal. Scoarta cerebrala la nivelul lobului frontal are
neuroni cu functie extrapiramidala, care joaca un rol important in miscarile automate.
Neuronul motor periferic este portiunea terminala a caii motorii. Corpurile celulare se gasesc
in coarnele anterioare ale maduvei, iar axonii trec prin radacina in nervii periferici
terminandu-se in muschi. Legatura dintre nerv si muschi se face la nivelul unei formatiuni de
tip sinaptic, numit placa motorie. Transmiterea influxului la acest nivel se face cu ajutorul
unui mediator chimic numit acetilcolina. Neuronul motor periferic primeste excitatii atat pe
calea neuronului motor cat si pe calea neuronului extrapiramidal si a arcului reflex medular,
de aceea se mai numeste si calea finala comuna. In leziunea neuronului motor periferic sunt
pierdute toate categoriile de miscari.

Informarea sistemului nervos asupra variatiilor mediului extern si intern se realizeaza prin
existenta la periferie a unor receptori specializati pt toate tipurile de sensibilitate. In mare
parte se distinge o sensibilitate elementara si una sintetica, care cuprinde: sensibilitatea
superficiala sau cutanata, pt tact, caldura, durere; sensibilitatea profunda sau proprioceptiva,
care provine din muschi, tendoane, articulatii, oase, etc. si sensibilitatea viscerala,
subcentralul sistemului nervos vegetativ.
Vascularizarea cerebrala este asigurata de un sistem arterial provenit din ramuri ale arterei
carotide interne, care se anastomozeaza la baza creierului si formeaza poligonul Willis. Se
asigura astfel un larg sistem de supleanta, indispensabil circulatiei cerebrale, deoarece
neuronii cerebrali nu rezista la lipsa de oxigen timp de 4 minute.
Patologia circulatiei cerebrale este disturbata de tulburarile de circulatie arteriala. In functie de
modificari apar sindroame clinice variate. Se disting doua sindroame clinice:
Insuficienta circulatorie cronica cu simptomatologie discreta;
Insuficienta circulatorie acuta cu simptomatologie de focar, uneori dramatica, manifestarile
fiind cunoscute sub denumirea de accidente vasculare cerebrale.
Hemoragia cerebrala este revarsarea de sange in parenchimul cerebral, care poate aparea din
cauza tensiunii crescute a sangelui sau a unor formatiuni care pot aparea spontan sau in urma
unor traume. Formele distincte pot fi urmatoarele: hemoragia cerebro-meningeana, hemoragie
cortico-meningeana, hematom intracerebral.
Din bolile infectioase ale sistemului nervos cele mai des intilnite sunt: meningitele,
encefalitele, mielitele, leuconevrozitele, scleroza in placi si mielita sifilitica. Pot aparea si
afectiuni de tipul epilepsiilor, care sunt sindroame clinice paralitice cu debut si sfarsit brusc,
urmate de pierderea constiintei si insotite de convulsii tonico-clonice si come care se
caracterizeaza prin pierderea completa a constiintei.

Sistemul Nervos - cum functioneaza, Constient sau inconstient, Sistemul nervos

central, Maduva spinarii, Creierul, Celulele nervoase, Transmiterea
impulsurilor cu ajutorul mediatorilor chimici

Sistemul nervos ne controleaza activitatea de la o miscare la alta ,totul, fara exceptie.

Sistemul nervos este cea mai complexa si cea mai importanta retea de control si de distributie
a informatiilor.
Fara sistem nervos nu exista auz si vedere. Nu este durere si bucurie, dar nu sunt nici miscari
coordonate, ar fi de neinchipuit reglarea unor functii fiziologice ca digestia sau respiratia fara
sa mai vorbim despre importanta memoriei si a luarii de decizii, despre sentimente,
afectivitate, gandire si vorbire.
Partile sistemului nervos:
Elementele de baza sunt celulele nervoase, numite neuroni, in numar de mai multe milioane,
care impanzesc tot organismul uman asemanator unor conductori dintr-un aparat electric
complicat. Rolul lor este de a primi informatii dintr-un anumit punct al organismului si de a
transfera aceste informatii altor celule nervoase care sa declanseze o anumita reactie, de
exemplu contractia anumitor grupuri musculare.

Celulele nervoase sunt sensibile la stimulii exteriori: leziuni mecanice, infectii, presiune,
modificarea chimica a mediului inconjurator sau lipsa de oxigen, toti acesti factori le pot
deteriora. Deteriorarea celulei nervoase poate avea consecinte grave, deoarece celulele
distruse nu se refac niciodata. Sis- temul nervos are doua parti importante, cu efecte reciproce:
sistemul nervos central , care cuprinde creierul si maduva spinarii si sistemul nervos periferic,
ce cuprinde totul in afara de tesutul nervos din sistemul central.
Sistemul periferic are doua componente importante: sistemul nervos somatic si cel vegetativ.
O sarcina importanta a sistemului nervos somatic este adunarea informatiilor de la organele de
simt si transmiterea lor la sistemul nervos central, a doua sarcina este transmiterea
impulsurilor primite de la siatemul nervos central la muschii scheletici, producand astfel
miscarile comandate.
Constient sau inconstient:
Sistemul nervos vegetativ coordoneaza functionarea organelor interioare si a glandelor cum ar
fi inima, stomacul, rinichii si pancreasul. Sistemul nervos somatic are are doua componente
importante: sistemul senzorial si cel motor. Informatiile venite din mediul exterior sunt culese
de organele de simt. Durerea, impulsurile tactile, temperatura pielii sunt receptionate prin
celule receptoare. Din acesti receptori impulsurile rezultate in urma excitatiei ajung prin
fibrele nervoase senzitive in sistemul nervos central. Informatiile despre mediul exterior sunt
adunate si transmise prin siruri de semnale, compuse din milioanele de impulsuri pe minut,
spre sistemul nervos central.
In timp ce nervii senzitivi transporta in sistemul nervos central impulsurile venite din organele
de simt, nervii motori transmit comenzile sistemului nervos central spre muschi si in organele
motoare.
Cea mai mare parte din drumul strabatut de impulsuri se face prin nervii senzitivi si cei
motori, dar nici nervii senzitivi si nici cei motori nu sunt formati numai din fibre nervoase.
Fiecare celula nervoasa are si un corp celular din care pornesc numeroase prelungiri. Fibrele
motorii si senzitive ale sistemului nervos periferic sunt formate din cele mai lungi prelungiri
ale celulelor. Celulele fibrelor senzitive sunt in imediata apropriere a creierului si a maduvei
spinarii, in timp ce celulele fibrelor motoare se gasesc chiar si in maduva spinarii.
Manuchiul de fibre motorii si senzitive ce inpanzesc un organ sau teritoriu bine determinat
alcatuiesc nervii. Diferitele organe si diferitele zone sunt deservite de nervi diferiti. Din
sistemul nervos central pornesc in total 43 de perechi de nervi: 12 perechi de nervi cranieni
din creier si 31 de perechi de nervi din partile laterale ale maduvei spinarii.
Nervii cranieni inerveaza in primul rand oraganele de simt si muschii capului, unul dintre ei
fiind f important, nervul vag, care ajunge si la apara-tul digestiv , la inima si la branhii. Nervii
cranieni, de exemplu nervul optic, sunt formati din fibre senzitive.
Deci sistemul nervos periferic transmite informatiile de la organele de simt la sistemul nervos
central, si comenzi ale acestuia spre muschii si glande. In analiza impulsurilor organelor de
simt, respectiv in initierea impulsurilor motorii nu are nici un rol, acestea fiind sarcina
sistemului nervos central.

Sistemul nervos central:

Creierul si maduva spinarii formeaza procesorul central al sistemului nervos. Acesta
primeste din organele de simt si din receptori impulsurile sosite prin nervii senzitivi, le
filtreaza si le analizeaza , apoi prin nervii motori transmite concluzii, obligand muschii si
glandele sa reactioneze corespunzator la impulsurile primite. In sarcinile indeplinite de
maduva spinarii situatia este simpla, creierul fiind acela care face analiza complexa, proces la
care participa mii de celule nervoase diferite.
Maduva spinarii:
Maduva spinarii are o lungime de aproximativ 40 de cm, de forma cilindrica, este format din
tesut nervos si ocupa interiorul coloanei vertebrale, de la partea inferioara a creierului pana la
partea inferioara a spatelui. Ca organ independent are de indeplinit doua sarcini de baza.
In primul rand realizeaza legatura in dublu sens dintre creier si sistemul nervos periferic cu
ajutorul acelor celule nervoase senzitive si motorii ale caror fibre parasesc anumite zone ale
creierului sub forma de manuchiuri lungi, care parcurg un drum mai lung sau mai scurt in
maduva spinarii, iar la capatul lor cel mai indepartat de creier intra in legatura cu celulele sau
fibrele senzitive si motorii ale sistemului nervos periferic. Prin golul dintre doua celule, prin
asa numita sinapsa, impulsurile trec cu ajutorul unor substante chimice, denumite mediatori
chimici. In al doilea rand, rolul maduvei este sustinerea unor reflexe
Reactiile fulgeratoareale sporti-vilor de performanta dovedesc capacitatea fantastica a
sistemului nervos.
simple prin acele celule nervoase care parcurg un drum scurt in sus sau in jos in maduva, si de
asemnea inter-neuronii care realizeaza o legatura apropriata intre celulele nervoase, senzitive
si motorii. De exemplu, daca din intamplare mana noastra atinge plita incinsa, receptorii
sensibilitatii dureroase prin fibrele senzitive transmit informatia in maduva spinarii. O parte
din aceasta informatie este transmisa prin inter-neuronii corespunzatori la nervul care
coordoneaza miscarea mainii si a bratului si in mod automat retragem mana. Cealalta parte
a informatiilor primite din receptorii durerii prin intermediul inter-neuronilor ajung la nervii
care regleaza miscarile gatului, declansand miscarea automata a capului in directia locului
unde s-a declansat durerea. In sfarsit informatia ajunge in creier unde se constientizeaza
sensibilitatea termica si dureroasa.

Creierul:
Are trei parti principale: trunchiul cerebral, aflat in prelungirea maduvei spinarii pe care se
afla cele doua emisfere crebrale, creierul mare(cerebrum), locul gandirii constiente iar sub
cele doua emisfere, in spate, se gaseste a treia parte, creierul mic(cerebellum).
Desi multi nervi senzitivi se termina la nivelul creierului si multi nervi motori pornesc, de
aici, totusi majoritatea celulelor din creier, sunt inter-neuroni cu rol in filtarea, analizarea si
depozitarea informatiilor. Un rol important al creierului este pastrarea informatiilor sosite de
la organele de simt. Creierul poate readuce mai tarziu aceste informatii pt a fi folosite in
luarea de decizii. De exemplu durerea resimtita la atingerea plitei incinse intra in memorie
este readusa ori de cate ori ne gandim sa atingem sau sa nu atingem plita.

Limbajul si luarea de decizii:

Activitatile constiente ale creierului au loc la nivelul scoartei cerebrale, stratul exterior al
creierului. Anumite parti ale scoartei cerebrale iau parte la transformarea in simturi a
informatiilor transmise de organele de simt, altele coordoneaza vorbirea, iar altele au un rol in
coordonarea miscarilor prin centrel motoare.
Scoarta cerebrala cuprinde pe langa centrele motoare, senzoriale, centrul limbajului, alte zone
legate intre ele prin milioanele de celule nervoase, zone care sunt in stransa legatura cu
gandirea, cu simturile si cu luarea de decizii. Creierul mic se afla in imediata apropriere a
emisferelor cerebrale, este cuplat de trunchiul cerebral si in primul rand are rol in coordonarea
miscarilor.
Trunchiul cerebral prin diferitele structuri are multe roluri fiziologice: centrele reglarii
activitatii plamanilor, inimii si reglarea nervoasa a vaselor sanguine. Anumite parti ale
trunchiului cerebral functioneaza ca niste statii de transmitere a diferitelor impulsuri soste din
maduva spinarii si creier. Una din partile cele mai mici ale trunchiului cerebral este
hipotalamusul, care este centrul hormonal si al reglarii termice.
Celulele nervoase:
Au rol atat de important in functionarea intregului sistem nervos, incat necesita sa ne ocupam
mai indeaproape de aceste celule.
Tesutul nu este compus numai din celule nervoase, ci si din celule gliale care apara, hranesc si
sprijina celula nervoasa. Celulele nervoase se pot inmulti si pt a avea o viata lunga, au mare
nevoie de aceste celule de ajutor. Daca o celula nervoasa este distrusa prin lezare sau boala,
nu va fi inlocuita niciodata de o alta celula nervoasa.
Celulele nervoase sunt f diferite, dar structura lor de baza este identica:au un nucleu aflat in
centrul corpului celulei, de unde, ca niste radacini subtiri, pornesc in numar mare niste fibre
subtiri, numite dendrite. In afara lor din corpul celulei se intinde o prelungire mai mare,
numita axon, care la capatul opus fata de corpul celular, se imparte in multa ramuri si fiecare
ramura se termina intr-o maciuca terminala.
Transmiterea impulsurilor cu ajutorul mediatorilor chimici:
Fiecare maciuca terminala se apropie de dendrita altei celule nervoase, dar nu o atinge in
totalitate, formand sinapsa. Cu ajutorul unor substante chimice de transmitere, neurotransmitatori, impulsurile trec dintr-o parte a sinapsei in alta. Cand excitatia atinge maciuca
terminala din axon, in anumite conditii poate sari sinapsa si isi continua drumul dendritele
celulei nervoase vecine.

Sistemul Nervos
Sistemul nervos:este format din elemente care sunt preocupate ,receptia
stimulilor,transmiterea impulsurilor,sau pt activarea mecanismelor
muschilor.

Receptarea stimulilor este functia speciala a celulelor senzoriale.Elemente

ale sistemului nervos sunt celulele numite neuroni,acestia sunt capabili
numai de o activitate inceata si generalizata,desi pot fi si unitati
conductoare f eficiente.
Raspunsul specific al unui neuron-impulsul neuronic-si capacitatea unei
cellule sa fie stimulata fac aceaste cellule ca fiind unitati care transfera
informatia dintr-o parte a corpului in alta.

Desi multe animale-celulare au un fel de sistem nervos,complexitatea

organizarii difera considerabil intre diferitele animale.
La animalele simple ca:meduzele-celulele nervoase formeaza o retea
capabila sa mediatizeze numai raspunsuri stereo-tipuri relative.
La animalele mai complexe ca:insecte,paianjani,sistemul nervos este mult
mai compicat.Aceste grupuri de lanturi sunt legati intre ei prin procese
neuronice si formeaza lanturi de ganglioni.Astfel de lanturi sunt gasite in
toate animalele vertebrate,in care reprezinta o parte importanta a
sistemului nervos,relatat special pt a regula activitatea inimii,glandelor,si
muschilor involuntary.

Sisteme Vertebrate:
Animalele vertebrate au o sira a spinarii f osoasa precum si a craniului
unde partea centrala a sistemului nervos este situat.
Creierul este o parte a sistemului nervos locat in craniu ,maduva spinarii
se afla in sira spinarii.Creierul si sira spinarii sunt una in continuarea alteia
printr-o deschidere a craniului ,ambele fiind si in contact cu alte parti ale
corpului prin nervi.Distinctia facuta dintre sistemul nervos central si

sistemul nervos periferic este bazata pe locurile pe care le ocupa diferit desi
apartiinand acceluiasi sistem.Unele din procesele corpurilor conduc
impresii si altele conduc raspunsurile nervilor ,numite reflexe,precum
acelea cauzate de durere.

In piele exista celule de diferite tipuri numiti receptori ,fiecare este senzitiv
in modul sau special la un anumit stimul.Terminatiile de nervi sunt liberi si
sunt activati direct.Neuronii activati trimit impulsuri in sistemul nervos
central si in alte regiuni unde alte celule care au axoni se extind in
periferie.Impulsurile sunt trimise mai departe la muschii efectori dupa ce
au fost procesate.Nervii cranieni sunt de la cap si gat trecand prin
deschiderea in craniu(cap).
Nervii spinali sunt acei nervi asociati cu sira spinarii si trec prin
deschiderile in coloana vertebrala.Ambele specii de nervi spinali si craniali
consista de un numar mare de de impulsuri ducand mesajul afara cat si la
sistemul nervos central.
Nervii craniali si spinali sunt facuti perechi :numarul in oameni-12si
31,respectiv,Nervii cranieni sunt distribuiti capului si gatului si alte done a
corpului cu o singura exceptie,al 10-lea nerv cranial numit vagus .

CREIERUL
Creierul uman, asezat in interiorul craniului, este mai sofisticat decat cel
mai performant computer. Cu ajutorul milioanelor de celule, acesta
directioneaza si monitorizeaza toate activitatile noastre chiar si cand dormim.

Lobii scoarei cerebrale includ lobii frontali (rou), temporali (verde), occipital
(galben), i parietali (portocaliu). cerebelul (albastru) nu face parte din
telencefal. In vertebrates a gross division into three major parts is used.

Creierul este principalul coordonator si centru de comanda al organismului.

Asemenea unei centrale telefonice, preia mesaje provenind de la ochi, urechi,
nas, limba si piele si trimite semnale spre muschi si glande. Creierul
functioneaza si ca un computer, procesand si inmagazinand informatii.
In interiorul sau se afla un sistem postal care trimite mesaje spre acea zona
a creierului, unde acestea trebuie sa fie descifrate.Activitatea creierului nu se
rezuma doar la manipularea datelor. El este centrul sentimentelor, emotiilor si
dorintelor, cu ajutorul caruia putem invata si crea ganduri si idei.

La nivelul celular
Creierul uman este alcatuit din peste 10 000 milioane de neuroni
microscopici sau celule nervoase. Fiecare din acestea are un corp celular ce
contine nucleul, din care radiaza numeroase proeminente subtiri. Corpurile
celulare sunt grupate in ciorchini sau centre, fiecare cu o functie specifica, cum
ar fi vederea, vorbirea sau controlul muscular. Ele formeaza "materia cenusie a
creierului", denumita astfel deoarece se inchide la culoare cand este tratata cu
anumite substante. Proeminentele celulare se unesc si formeaza un sistem de
retele complex, ce include fibre nervoase cuprinzand "materia alba" ( care nu isi
schimba culoarea ).
Activitatile creierului implica modificari de ordin electric si chimic in
interiorul neuronilor. De fiecare data cand un neron este "atins", el transmite un
impuls sau un mesaj nervos asemanator cu un mic curent electric. In functie de
directia, de sursa mesajelor si de numarul lor, fiecare centru al creierului le
examineaza sau le transmite unei alte portiuni, unde vor fi procesate.

II Activitatea electrica
Creierul este tot timpul activ, prin el circuland milioane de impulsuri in
fiecare secunda. Unele dintre aceste mesaje sunt legate de activitati constiente cele asupra carora detinem controlul, cum ar fi mersul, vorbitul si scrisul. Alte
mesaje provin din procesele vitale ale organismului, ce se desfasoara in mod
automat, spre ex respiratia, bataile inimii si digestia alimentelor .
In ultimii 25 de ani, cercetatorii au reusit sa elaboreze harta celei mai mari
parti a creierului, localizand diverse zone ce indeplinesc anumite functii. Ei au
realizat acest lucru prin folosirea unor tehnici variate. Prin
(am)plasarea unor senzori electrici pe suprafata capului si
introducerea unor electrozi ( ace conductoare f. subtiri ) in creierul animal si
uneori si in cel uman, au reusit sa traseze caile impulsurilor, care circula de
exemplu de la ochi sau de la urechi spre centrul vizual sau auditiv.
Efectele ranirilor sau ale indepartarii pe cale chirurgicala a anumitor regiuni
ale cortexului - portiunea fina si incretita de la suprafata creierului - indica faptul
ca acestea contin centrii ce au functii specifice. Insa acestea pot sa nu fie
singurele zone ce indeplinesc functiile respective. Spre ex, ranirile in unele zone
ale lobilor frontali, situati in fata emisferelor cerebrale, provoaca dificultati in
intelegerea vorbirii. Persoana respectiva este incapabila de a emite sunete cu
inteles in vorbire. Un alt efect asemanator este cauzat de rani in zonele
posterioare emisferelor. In acest caz persoanele respectiva nu pot intretine o
convor-bire constanta, aceasta fiind intrerupta in mai multe segmente .
III

Un aranjament de unitati

Dintre toate mamiferele, omul are creierul cel mai avansat si mai dezvoltat
( desi nu are cele mai mari dimensiuni ).
La toate vertebratele, insa, creierul consta din 3 unitati structurale principale :
emisferele cerebrale, trunchiul cerebral si cerebelul.
Emisferele au rol in procesarea mesajelor ce provin de la organele de simt.
Trunchiul c. e compus in special din fibre nervoase ce leaga celelalte 2 unitati.
Cerebelul prezinta portiuni destinate echilibrului si coordonarii activitatii
musculare, dar este prevazut si cu cai nervoase spre si de la sira spinarii,
precum si nervi conducatori de mesaje spre organele majore ale organismului.
De-a lungul evolutiei creierului, diferite portiuni ale sale s-au dezvoltat in
modul cel mai potrivit pt supravietuirea organismului. La oameni, ai caror
stramosi au trait in copaci, coborand apoi pe pamant, unde era plin de pradatori,
iar competitia pt hrana era f. mare, emisf. cerebrale au devenit mai mari si mai
complexe, fiind centrii f importanti pt interpretarea si prelucrarea
informatiilor provenite de la simturi. La Homo Sapiens, omul modern sau
"intelept" (adica noi ), emisferele cerebr. cuprind 80 % din volumul creierului.

IV La nivel functional
Exista 3 unitati functionale principale ale creierului - zone cu cea mai
intensa activitate a neuronilor. Acestea sunt diferite de unitatile structurale.
Prima unitate functionala se afla la baza creierului.
e compusa din portiuni denumite formatia reticulara, bulbul rahidian, cerebelul,
talamusul si hipotalamusul.
Formatia reticulara este principala zona la nivelul careia se realizeaza
schimbul de informatii, fiind si sursa puterii creierului. In aceasta retea de fibre
nervoase, fiecare neuron poate fi conectat cu alti 25 000. Formatia reticulara
primeste constant mesaje de la organele de simt, emitand la randul sau unde de
activitate electrica prin cortexul cerebral. Aceasta mentine starea de constienta.
Daca formatia reticulara isi reduce activitatea, persoana respectiva poate adormi
sau avea halucinatii, vazand, auzind si avand senzatii ireale. Rezultatul "privarii
senzoriale", cand o persoana este inchisa intr-o incapere intunecoasa, goala si
linistita timp de mai multe ore, este o "innebunire" aparenta, intrarea in transa
sau coma.
Trunchiul cerebral se comporta ca un tablou de comanda. Zona urmatoare,
bulbul rahidian, contine centri responsabili pt controlul activitatilor automatice
ale organismului. Acesta face legatura dintre emisferele cerebrale, sediul
intelectului nostru, cu talamusul si sistemul limbic, responsabil pt starile de
spirit, pofte si memorie. Talamusul transforma si sorteaza mesajele provenite de
la organele de simt si creeaza o constientizare a senzatiilor, cum ar fi durerea,
atingerea, caldura si frigul.
Hipotalamusul este activ in
numeroase procese. In primul rand
acesta dirijeaza multe actiuni lente,
de lunga durata, ca de exemplu
cresterea, prin controlul pe care-l
exercita
asupra
hipofizei,
principalul centru de producere a
hormonilor din organism. In al
doilea
rand,
hipotalamusul
activeaza
sistemul
nervos
autonom, care supravegheaza unele
functii pe care nu le putem
controla, ca de exemplu contractia
muschilor in stomac, vezica si
caile respiratorii, precum si
secretia de saliva si de lacrimi. ( Sistemul nervos autonom ne impiedica sa ne
tinem respiratia la nesfarsit. El este dispozitivul de siguranta al organismului. )
Legat de aceasta, hipotalamusul pregateste organismul pt "fuga sau lupta" in

cazul unor urgente sau pericole. Hipotalamusul reprezinta sursa emotiilor

noastre si a nevoilor fundamentale de foame, sete si sex.
Cea mai mare parte a detaliilor referitoare la activitatile constiente ale
creierului au fost stabilite in urma studierii efectelor drogurilor asupra acestuia.
De exemplu, stimulentele ca amfetaminele si cofeina excita activitatea formatiei
reticulare si a hipotalamusului. Acesta transmite semnale la cortex si astfel creste
agitatia, starea de somn fiind alungata. Sedativele au un efect contrar. Sunt
prescrise adeseori ca tablete pt somn.
V A doua unitate
A doua componenta functionala a creierului consta in jumatatile posterioare
ale emisferelor cerebrale. Acestea contin centrii de primire, procesare si
inmagazinare a informatiei obtinuta prin intermediul organelor de simt din
mediul extern.
Neuronii din fiecare centru nervos sunt caracteristici tipurilor de impulsuri
cu care opereaza. Spre exemplu, neuronii din centrii vizuali primari raspund
doar la mesaje referitoare la intensitatea sau nuantele culorilor, sau la curbura
sau neregularitatea suprafetelor. Acestia trimit semnale spre neuronii din centrii
vizuali secundari, care descifreaza, interpreteaza si aduna datele, creand modele
si forme ce alcatuiesc constiinta noastra vizuala.
VI Memoria
Cercetatorii cunosc acest lucru din consultatiile medicale. Daca sunt
introdusi electrozi in cortexul vizual primar ( in timpul unei operatii pe creier,
fara dureri ), trecandu-se un curent slab prin acestia, pacientul va vedea puncte
stralucitoare sau cercuri inaintea ochilor. Daca electrozii sunt introdusi in
cortexul
vizual
secundar, pacientul
va vedea modele
complexe sau chiar
obiecte complete copaci leganandu-se
sau
o
veverita
topaind.Zonele
secundare par sa se
comporte asemenea
unui
sistem
al
memoriei vizuale.
Exista zone in
interiorul emisferelor cerebrale care nu au fost inca descoperite, dar par sa aiba
de-a face cu toate tipurile de memorie. Prin ce metode creierul selecteaza,

sorteaza si inmagazineaza informatiile sub forma de memorie ramane un mister

pt cercetatori.
Exista doua tipuri de memorie: de scurta durata si de lunga durata. Fiecare
element al memoriei poate fi retinut temporar sub forma de activitate electrica.
In functie de puterea acesteia, se pot produce schimbari chimice in interiorul
neuronilor sau in retelele dintre acestia. Astfel, elementul este retinut pt mai mult
timp. Retinerea unui numar de telefon pe durata formarii lui, este un exemplu de
memorie de scurta durata. Reamintirea vacantei de anul trecut este memorie de
lunga durata.
VII A treia unitate
Aceasta ultima unitate cuprinde jumatatea din fata a emisferelor cerebrale.
Aici se afla centri responsabili cu dirijarea activitatilor noastre, in acelasi fel in
care ansamblul de programe ale computerului controleaza modul in care
monitorul unui televizor sau imprimanta unui computer opereaza si ce produc
acestea.
De aici, nervii se indreapta spre muschii din membre, fata, buze, ochi si
limba.Impulsurile trimise din centrii "motori" spre cortex declanseaza miscari
ale corpului, vorbirea, precum si expresii ale fetei, cum ar fi clipitul, zambirea,
incruntarea si strambatura.
Desi cele doua jumatati ale creierului uman au acelasi aspect, ele poseda
sarcini diferite. Acestea sunt unite printr-o portiune de tesut nervos, denumit
corp calos. In cazul in care acesta este taiat sau ranit, cele doua emisfere
cerebrale se vor comporta partial independent, avand ganduri si emotii separate.
Emisfera stanga controleaza miscarile din partea dreapta a corpului si contine cei mai
importanti centri: ai vorbirii, limbii, perspicacitatii in matematica si gandirii logice. Emisfera
dreapta controleaza partea stanga a corpului, fiind suprafata insarcinata cu senzatii vizuale,
talent muzical si gandire abstracta sau libera. Impulsurile circula in mod constant intre cele
doua emisfere si chiar atunci cand corpul calos este deteriorat, acestea continua sa functioneze
impreuna.

SCOARTA CEREBRALA
Scoarta cerebrala cortex cerebral este locul celor mai complexe functii
de relatie cu mediul inconjurator
S,cerebrala reprez. sediul constiitei si al limbajului
D.P.D.V.filogenetic:
AHICORTEX

PALEOCORTEX
NEOCORTEX( este partea cea mai noua si cu dezv.cea mai complexa)
S.C.este cea mai mare parte din subst.cenusie are o grosime intre 1,5-4
mm,are intre 14-18 miliarde de celule nervoase .
S.c este alc. din:
a.celule nervoase (de forma si marire diferita care poarta denumirea de
nevroglii )
b.fibre nervoase care provin din subst.alba a nevraxului.
c.vase sanguine de natura capilara.
D.P,D,V.STRUCTURAL AVEM: dispozitia neurala dispusa pe 2 straturi ce alc.
ALOCORTEX.
Portiunile mai nou aparute filogenetic se considera alc. d.p.d.v.
structuraldin 6 straturi celulare si alc. NEOCORTEX
ALOCORTEX ocupa partea cea mai redusa a s.cerebrale si este alc. Din 2
staturi celulare:
1. stratul de la exterior format din neuroni de dim. Mici cu rol receptor
denumit stratul granulat
2. stratul pozitionat in profunzime format din neuroni cu dim.mari cu rol
motor si de asociatie
NEOCORTEX ocupa partea cea mai mare a s.c. si este format din 6
straturi :
1.stratul molecular care se afla in raport cu piamater si este alc. din
nevroglii care form.o patura de protectie pt.stratulurile mai profunde si cateva
celule mici.
2.stratul granular extern cuprinde un nr.mare de celule nervoase
mici,rotunde ,piramidale cu nucleu mare.
3.stratul piramidal extern alc.din cel .piramidale mijlocii si reprez.unul din
sediile motricitatii

4.stratul granular intern este form.din cel.nervoase mici ai caror axoni nu

parasesc s.cerebrala ,este sediul important al sensibilitatii privind fibre de la
nucleii talamici.
5.stratul piramidal intern form. din cel.piramidale mari gigantice numite
bet,reprez. Un imp.sediu al motricitatii si impreuna cu stratul piramidal
extern constituie originea fasciculelor piramidale
6.stratul fuziform form.din celule nervoase fuziforme,polimorfe
triunghiulare
D.P.D.V. fiziologic s,cerebrala prezinta:
a. zone senzitive
b. zone senzoriale
c. zone motorii
d. zone de asociere
a.z.senzitive sunt regiuni corticala care receptioneaza excitatiile de
tact,durere.temperatura,aceste zone se afla in spatele santului ROLANDO in
lobu frontal in circumvolutia centrala posterioara si circ. centrala anterioara.
b.zone senzoriale sunt regiuni corticale ce receptioneaza excitatiile
auditive,olfactive, gustative ,vizuale,ele formeaza :
- z.senzoriala auditiva local.in lobul temporal
- z.senzoriala gustativa localizata in circumvolutiunea centrala posterioara
- z.senzoriala vizuala este local.in lobul occipital
- z.senzitiva olfactiva pozitionat in lobii temporali si frontali pe fata lor lor
inferioara
c.zone motorii regiuni corticale in care predomina celulele bet ,ele se afla
in lobii frontali
d.zona de asociatie repr.de regiuni corticale alc.din celule mici care au
rolul de a stabili legatura intre diferite campuri corticale
METODE DE CERCETARE A SCOARTEI CEREBRALE
1.metode bazate pe excitare se utilizeaza agenti fizici (curent electric)
sau chimici (subst. chimice)
2.metode de extirpare inlaturarea substantei cenusii din anumite portiuni
3.metode bazata pe observatii clinice observatiile care se fac bolnavilor
la care apar unele tulburari in urma unor hemoragii
cerebrale,tumori,hematoame.
4.metoda encefalografica-inregistrarea curentilor bioelectrici ai creierului

Cerebelul
Introducere
Sistemul nervos receptioneaza, transmite si intergreaza informatiile din
mediul extern, pe baza carora elaboreaza raspunsuri adecvate, motorii si
secretorii.
Sistemul nervos , unitar ca structura si functie, este subimpartit in
1). Sistemul nervos al vietii de realtie ( somatic )
2). Sistemul nervos al vietii vegetative
Sistemul nervos central ( SNC ) sau nevraxul, este alcatuit din: maduva
spinarii, trunchiul cerebral, cerebel, diencefal si emisferele cerebrale.
In prezenta lucrare ne vom ocupa de cerebel
Cerebelul reprezinta 10 % din volumul encefalului, este situat inapoia
protuberantei inelare ,acopera fata posterioara a bulbului rahidian si este acoperit
in cea mai mare parte de emisferele cerebrale. Originea cerebelului impreuna cu
cea a protuberantei se afla in metencefal. Are forma de inima , cu varful situat
inainte si o greutate de 150 g , aproximativ. Este alcatuit din 2 lobi laterali ,
numiti emisferele cerebeloase si un lob median numit vermis. Din punct de
vedere filogenetic si functional , cerebelul se imparte transversal in 3 lobi: lobul
anterior situat pe suprafata superioara a cerebelului, lobul posterior si lobul
floculonodular situat pe suprafata inferioara a cerebelului. Acesti lobi sunt
delimitati de 2 santuri adanci de ordinul I - numite fisuri: fisura primara si
fisura posterioara. Santuri mai putin adanci ,de ordinull II impart lobii in lobuli,
iar santuri superficiale de ordinul III,impart lobulii in folii sau lame paralele.
Lobul floculonodular este din punct de vedere filogenetic formatiunea
cea

mai

veche

cerebelului,

reprezentand

arhicerebelul.

Urmeaza

paleocerebelul,constituit din lobul anterior si dintr-o portiune a lobului posterior

( lobulii uvula, piramis si declive )

Restul cerebelului ,respectiv

restul lobului posterior este cea mai noua

formatiune reprezentand neocerebelul.

Cerebelul este alcatuit din substanta cenusie si alba. Substanta cenusie
constituie la suprafata cerebelului ,scoarta cerebeloasa, iar in interiorul sau mai
multi nuclei nervosi.
Scoarta cerebeloasa este formata de la suprafata catre profunzime din trei
straturi: un strat molecular, stratul celulelor Purkinje si un strat granular.
Stratul molecular este constituit din neuroni mici numiti neuroni in
cosulet datorita pozitiei ramurilor colaterale ale axonilor, care inconjoara
neuronii Purkinje.
Stratul intermediar al scoartei cerebrale este alcatuit dintr-un singur
rand de cellule Purkinje.
Stratul granular contine neuroni mici rotunzi,

dendritele lor facand

sinapsa cu axonii tractusurilor cailor nervoase aferente, iar axonii cu dendritele

numeroase ale neuronilor sub forma de cosulet din stratul superficial, catre care
se indreapta.
Prin fibrele nervoase aferente scoarta cerebrala este situata in derivatie pe
toate caile importante sensitive si motorii.
Nucleii cerebelului sunt: vermis, nuclei fastigiali, iar in emisfere: nucleul
globos si cel emboliform ( situati medial ) si nucleul dintat ( oliva cerebeloasa )
situat lateral.
Substanta alba a cerebelului este alcatuita din fibre nervoase intrinseci si
din fibre extrinseci.\
Fibrele intrinseci sunt numite si fibre comisurale, pt ca leaga diferite parti
ale cerebelului, constituind caile intracerebeloase. Ele sunt de 3 feluri: scurte,
care leaga regiuni corticale ale aceluiasi lob, lungi, interemisferice ( trec prin
pedunculii cerebrali mijlocii si prin protuberanta inelara ) si fibre
corticonucleare, care leaga scoarta cerebeloasa de nuclei centrali. Aceste ultime
fibre sunt reprezentate prin axonii neuronilor lui Purkinje.

Fibrele extrinseci sunt fibrele care intra in alcatuirea tractusurilor cailor

nervoase ascendente si descendente. Se mai numesc

fibre de proiectie si

realizeaza conexiuni aferente si eferente intre cerebel si alte organe nervoase.

Fibrele de proiectie aferente ale tractusurilor cailor sensitive si motoare
fac sinapsa cu dendritele neuronului stratului granular. Influxul nervos este
condus in continuare la neuronii straului molecular, mai departe la neuronii lui
Purkinje si prin axonii acestora la nuclei cerebelului. De la nuclei pleaca fibrele
de proiectie eferente, care participa in continuare la alcatuirea tractusurilor cailor
ascendente ( sensitive ) si descendente ( motorii ). Fibrele aferente fac in general
sinapsa in scoarta cerebeloasa, iar cele aferente pleaca de la nuclei centrali ai
crebelului.
Prin pedunculii cerebelosi inferiori, cerebelul este legat de nuclei medulari
ai lui Clarke, prin intermediul tractusului ascendent spinocerebelos posterior
( fasciculul Flechsig ) de nuclei bulbari ai lui Goll si Burdach, prin intermediul
tractusului ascendent bulbocerebelos, de nucleii olivari bulbari prin tractusul
ascendent olivocerebelos si prin cel descendent cerebeloolivar si de nucleii
vestibulari bulbari , prin tractusul ascendent vestibulocerebelos si prin cel
descendent cerebelovestibular.
Prin pedunculii cerebelosi mijlocii , cerebelul este legat de nuclei
pontini,prin fibrele tractusului descendent pontocerebelos si prin fibre
cerebelopontice.
Prin pedunculii cerebrali superiori ,cerebelul este legat de nuclei medulari
ai lui Bechterev, prin intermediul tractusului ascendent spinocerebelos anterior
( fasciculul lui Gowers ) de talamus, prin tractusul dentotalamic ( situat in
continuarea celui precedent ) - de nucleii rosii din pedunculii cerebrali, prin
tractusul dentorubric. Exista si o cale cortico-cerebelo-dento-rubro-talamocorticala, care leaga scoarta cerebrala si cerebeloasa in circuit.

Prin intermediul acestei cai este informat cerebelul asupra comenzilor

scoartei cerebrale iar aceasta asupra modului de executare a comenzilor
respective.
Cerebelul are deci legaturi directe prin pedunculii cerebelosi cu maduva
spinarii, bulbul rahidian, protuberanta inelara, pedunculii cerebrali, nucleii optici
diencefalici si cu scaorta cerebrala si nu are legatura directa cu receptorii si cu
efectorii.
Realizand legaturile dintre cerebel si organelle nervoase amintite,
pedunculii cerebelosi au numai o functie de conducere a influxului nervos.
Prin cerebel trec caile sensibilitatii inconstiente proprioceptive , prin
paleocerebel si una dintre caile motilitatii involuntare extrapiramidale, prin
neocerebel, iar arhicerebelul primeste fibre de la nuclei vestibulari ( tractusul
vestibulocerebelos ).
Arhicerebelul prin situarea sa in derivatie pe calea vestibulara, inhiba
tonusul muscular prin tractusul cerebelovestibular ( fastigiovestibular ) continuat
de cel vestibulospinal. Astfel contribuie la coordonarea reflexelor de postura a
capului si a celor de redresare, deci la mentinearea posturii capului si a
echilibrului corporal .
Paleocerebelul, prin situarea sa pe calea sensibilitatii proprioceptive
inconstiente, dozeaza stimuli care ajung la scoarta cerebrala si inhiba tonusul
muscular prin tractusurile cerebelolobulare continuate cu tractusul olivospinal si
cu cel vestibulospinal.
Paleocerebelul contribuie astfel la coordonarea reflexelor musculare
inclusiv a refelxelor posturale si a celor de redresare, realizand astfel echilibrul
corporal.
Neocerebelul prin situarea sa pe una din caile motilitaii involuntare
extrapiramidale, intervine in coordonarea miscarilor prin intensificarea
influxului motor, care coboara pe aceasta cale din aria premotoare si motoare a
scoartei cerbrale la nucleii motori medulari.

Astfel asigura finetea, precizia miscarilor, inclusiv a miscarilor reflexelor

posturale si de redresare, contribuind la pozitia de echilibru a corpului.
Functiile cerebelului:
1). Mentine la un nivel constant satrea de excitaie a scoartei cerebrale prin
dozarea impulsurilor ascendente de catre paleocerebral si face astfel posibila
stabilirea unui anumit raoprt inrtre scoarta si excitanti.
2). Coordoneaza reflexele musculare somatice si vegetative in sensul
satbilirii unei proportionalitati a intensitatii contractiilor musculare fata de
intensitatea excitatiilor si a unei concomitente sau a unei anumite succesiuni a
reflexelor musculare.
Cerebelul realizeaza acaeasta coordonare in functie de excitatiile
vestibulare, propriocepttive etc. care ii parvin, prin inhibarea tonusului muscular
de catre arhicerebel si paleocerebel prin dozarea impulsurilor ascendente de
catre paleocerebelsi prin intensifiacarea influxului nervos descendent motor de
catre cerebel.
3). In mod secundar , asigura postura, echilibrul corporal si locomotia,
prin

coordonarea

reflexelor

somatice,acestea

incluzand

si

refelexele

posturale,cele de redresare si cele locomotorii.\

4). Coordoneaza miscarile voluntare in sensul preciziei finetii acestora,
prinstabilirea momentului exact de itrare si iesire dibn contyractie a diferitilor
muschi care concura la realizarea unor anumite miscari si prin stabilirea
intensitatii contractiei in functie de stimuli ascendenti de la proprioceptorii
musculari si de receptorii tactili din piele si in functie de stimuli descendenti.
5). Conduce influxul nervos ascendant si descendent prin tractusurile care
il strabat.

Lezarea sau extirparea cerebelului duce la scaderea tonusul muscular,

adica la atonie, sau astenie musculara si la lipsa de coordonare a miscarilor
numita astazie
Spre deosebire de alte structuri ale sistemului nervos central, extirparea
cerebelului practicata de Luciani, nu determina semen de deficite motorii, ci
exclusive o perturbare a reglarii lor senzorio-motorii.

Mduva spinrii
Mduva spinrii (medulla spinalis) este un cordon nervos aezat n
canalul neural sau rahidian al coloanei vertebrale. Are o lungime de cca. 45 cm
i se ntinde de la nivelul vertebrei atlas pn la a doua vertebr lombar (l2),
unde se termin n form de con, iar de aici se continu cu un fir terminal pn
la coccis. Mduva spinrii nu este un cordon perfect cilindric, ci puin turtit
dorso-ventral, avnd diametrul transversal ntre 10 i 13 mm, iar diametrul
dorso-ventral de 8-9 mm.
n lungul mduvei sunt dou anuri mediane care o mpart n dou
jumti simetrice (Fig. 1):

anul median ventral

anul median dorsal

anul median ventral este adnc i mai

deschis, iar anul median dorsal este mai

puin adnc i mai ngust, continundu-se spre interior cu o lam subire care se numete
septul dorsal.
La locul de ieire a rdcinilor nervilor rahidieni (spinali) se gsesc alte dou anuri
superficiale:

anul colateral ventral corespunztor

rdcinilor ventrale;
anul colateral dorsal corespunztor
rdcinilor dorsale.
ntre anul median dorsal i anul colateral
dorsal se afl anul intermediar dorsal.
Aceste anuri delimiteaz n fiecare jumtate a
mduvei spinrii, trei cordoane ale substanei nervoase
albe:

cordonul ventral care este cuprins ntre anul

median ventral i anul colateral ventral;

cordonul lateral care este cuprins ntre anul colateral ventral i anul colateral
dorsal;

cordonul dorsal care este cuprins ntre anul

colateral dorsal i anul median dorsal (Fig.
2).
Fig.1
Mduva spinrii

(vedere din fa)

Fig. 2
Seciune transversal prin
mduva spinrii

2.1. Meningele rahidian

Nevraxul este nvelit n trei membrane, care formeaz meningele. Partea din jurul mduvei
spinrii se numete meninge rahidian.

Aceste membrane sunt dispuse dinspre exterior spre interior, n

urmtoarea ordine:
dura mater
arahnoida
pia mater
Dura mater rahidian este o membran fibroas f rezistent, care
cptuete canalul rahidian, ea este separat de pereii canalului rahidian printrun strat de esut gras.
Arahnoida este o lam conjunctiv format din celule epiteliale, care
trimite spre pia mater trabecule conjunctive.
ntre dura mater i arahnoid se afl un spaiu numit spaiu subdural.
Pia mater este membrana intern, care ader intim de substana
medular, urmrind relieful ei. Ea este o membran fibro-vascular, coninnd
vase care hrnesc substana nervoas.
. Structura mduvei spinrii

ntr-o seciune transversal prin mduva spinrii se observ cele dou

feluri de substan nervoas:
substana cenuie
substana alb

Fig. 3 nveliurile
mduvei spinrii

2.2.1. Su

Substana cenuie se afl aezat n regiunea central, iar substana alb se

afl la periferie.
Substana cenuie este dispus pe seciune n forma literei H, i
reprezint o ngrmdire de neuroni care, dup dispoziia axonului lor, pot fi
grupai n trei categorii:
neuroni radiculari
neuroni intercalari
neuroni cordonali
Neuronii radiculari sunt neuroni mari ai cror axoni formeaz rdcinile
ventrale ale nervilor rahidieni. Neuronii radiculari sunt neuroni motori.
Neuronii intercalari sunt neuroni de dimensiuni variabile, ai cror axoni
rmn n substana cenuie i se pun n legtur cu dendritele neuronilor
radiculari. Neuronii intercalari sunt neuroni de asociaie.
Neuronii cordonali sunt neuroni ai cror axoni prsesc substana
cenuie i formeaz diferitele cordoane de substan alb.
2.2.2 Substana alb

Substana alb a mduvei spinrii este format dintr-un complex de

fibre, n majoritate mielinice, care sunt dispuse n cordoane.
Fibrele din substana alb au dispoziii variate; sunt longitudinale n
cordoane, transversale n comisura alb i oblice n rdcinile nervilor rahidieni.
Unele din aceste fibre i au originea n neuronii situai n interiorul
mduvei i se numesc fibre endogene, iar altele i au originea n neuronii din
afara mduvei acestea numindu-se fibre exogene.
Fibrele endogene sunt de dou feluri: fibre scurte i fibre lungi

Fibrele scurte sau de asociaie nu ies din mduv i prin prelungirile lor (ascendente,
descendente i colaterale), fac legtura dintre diferitele segmente ale mduvei.

Fibrele lungi sau de proiecie ies din mduv i ajung pn la diferite

segmente ale encefalului.
Fibrele exogene provin din ganglionii nervoi i din centri encefalici.
Ele alctuiesc cile senzitive i motoare ale sistemului nervos central. Dup
funciile lor se mpart n:
fibre aferente sau centripete
fibre eferente sau centrifuge
MADUVA SPINARII

Urmariti figura alaturata si observati configuratia externa :

-plex cervical
-plex brahial
-umflatura cervicala

-umflatura lombara
-coada de cal
-plex lombar
-plex sacral
Configuratia interna:
Cordoanele de substanta alba reprezinta caile de conducere(tracturi) a influxului nervos intre
diferitele etaje ale sistemului nervos central.Caile pot fi scurte (leaga diferite segmente
medulare) sau lungi (ascendente , ale sensibilitatii, care conduc informatiile de la receptori si
descendente, motorii, care conduc comenzile catre efectori).
Maduva spinarii este conectata cu receptorii si efectorii prin 31 de perechi de nervi spinali
micsti (constituiti din fibre nervoase motorii si senzitive, somatice si vegetative), care apartin
sistemului nervos periferic: 8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali si 1 coccigian.

Functiile maduvei
FUNCTIA REFLEXA
Reflexele medulare sunt de doua tipuri: somatice(monosinaptice si polisinaptice) si
vegetative(simpatice si parasimpatice)
Functia de conducere
Maduva spinarii conduce:
-excitatiile sub forma de influx nervos senzitiv de la receptori catre centrii nervosi(prin cai
ascendente
-comenzile sub forma de influx nervos motor de la centrii nervosi la organele eefctoare(prin
cai descendente)
REFLEXELE SOMATICE
Reflexe monosinaptice(de intindere,miotatice)
-numar de neuroni:2
-tipuri de neuroni:senzitiv si motor
-timp de latenta:f scurt
-grad de iradiere:strict limitate-nu iradiaza
-receptori specifici:proprioceptori
-exemple:rotulian,ahilean,bicipital,tricipital,plantar,abdominal
Reflexe polisinaptice(deflexie,nocieptive)
-numar de neuroni:cel putin 3
-tipuri de neuroni:senzitiv intercalar si motor
-timp de latenta:lung
-grad de iradiere: iradiaza diferit in functie de intensitatea
excitantului( a)localizare;b)unilateralitate; c)simetrie; d)iradiere; e)generalizare)
-receptori specifici:exteroceptori,proprioceptori
-exemple:de aparare executate prin flexie, reflexul de mers

Nervii rahidieni
Din fiecare segment al mduvei spinrii pornete o pereche de nervi
rahidieni sau spinali. Sunt deci 31 de perechi de nervi rahidieni.
Un nerv rahidian pornete din mduv prin dou rdcini:
rdcina ventral
rdcina dorsal
Ambele rdcini formeaz nervul rahidian sau spinal.
Unitatea funcional a mduvei spinrii o formeaz arcul reflex medular.
Acesta reprezint aparatul elementar pt ntreg sistemul nervos. Arcul reflex
medular este format din neuroni i prelungirile acestora.
Arcul reflex medular este elementul funcional al mduvei spinrii.

. Fiziologia mduvei spinrii

Mduva spinrii ndeplinete dou funcii principale:

funcia de centru nervos

funcia de conducere
Funcia de centru nervos
Funcia de centru nervos este ndeplinit de aparatul elementar prin care
se efectueaz reflexe somatice (ale vieii de relaie) i reflexe vegetative (ale
vieii vegetative).
Reflexele somatice se produc pe calea arcului reflex, reprezentat de
nervul rahidian. Excitaia primit de terminaiile din piele ale nervilor rahidieni,
se propag sub forma de influx nervos prin neuronul centripet din ganglionul
spinal, i prin rdcina dorsal ptrunde n substana cenuie a mduvei.
Acest proces se numete act reflex medular.
Actul reflex medular este deci procesul fiziologic care se petrece pe
traiectul arcului reflex medular i reprezint rspunsul organismului la excitant,
cu participarea mduvei spinrii.
Am vzut c mduva spinrii este mprit n segmente
corespunztoare celor 31 de perechi de nervi rahidieni. Astfel, arcurile reflexe
ale unor acte reflexe corespund unor anumite segmente ale mduvei. Dac
excitaia este ns mai intens, ea iradiaz i poate cuprinde i segmentele
nvecinate; cnd este f puternic se rspndete n toat mduva.
Experienele au dus la stabilirea unor legi ale reflexelor. Acestea sunt:

1. Legea unilateralitii
2. Legea simetriei
3. Legea iradiaiei
4. Legea generalizrii
Reflexele medulare sunt dirijate de mduva spinrii prin centri medulari. Dup funcii ei se
grupeaz n:
centrii somatomotori;
centrii vegetativi.
Centrii somatomotori in sub dependena lor activitatea muchilor scheletici. Ei sunt dispui n
coloanele ventrale i se grupeaz n:
centrii contraciei muchilor scheletici;
centrii tonusului muscular.
Centrii contraciei muchilor scheletici sunt numeroi. Cei mai importani sunt:
Centrii motori ai musculaturii membrelor. Sunt localizai n special n cele dou umflturi
ale mduvei.
Centrii motori ai musculaturii trunchiului. Sunt dispui n regiunea toracic a mduvei.
Centrul motor al diafragmei (centrul frenic). Conduce contracia muchiului diafragmatic; el
se gsete n regiunea cervical a mduvei.
Centrii tonusului muscular sunt centrii care in sub dependena lor tonusul muscular, adic
starea de uoar contracie permanent n care se gsesc muchii. Aceti centrii se gsesc
rspndii n tot lungul mduvei.
Centrii vegetativi in sub dependena lor activitatea musculaturii din organele interne. Ei pot fi
grupai n centrii simpatici i centrii parasimpatici.

Centrii simpatici se gsesc localizai n coloanele laterale ale mduvei din regiunea cervical
pn n regiunea sacrat.
Centrii parasimpatici sunt localizai n mduva sacrat, n regiunea medial a bazei coloanei
vertebrale.
Mduva spinrii, prin centrii medulari, are i rolul de a coordona micrile reflexe.

3.2. Funcia de conducere

Funcia de conducere este ndeplinit de substana alb a mduvei, prin fasciculele care
alctuiesc cordoanele ventrale, laterale i dorsale.
Aparatul de conducere este alctuit din:
ci ascendente (aferente) sau spino-encefalice;
ci descendente (eferente) sau encefalo-spinale.
Cile ascendente iau natere din ramurile lungi ale fibrelor axonice care au ptruns n mduv
prin rdcinile dorsale ale nervilor rahidieni.
Astfel, o excitaie venit de la periferie poate fi transmis ntr-un arc reflex medular i n
acelai timp poate fi transmis, pe calea ramurilor lungi, i la diferite zone ale encefalului.
O cale ascendent are trei neuroni:
primul neuron se afl n afara sistemului nervos central, n ganglionul spinal;
al doilea neuron se afl, fie coloana dorsal a substanei cenuii, fie n bulb;
al treilea neuron, pt cele mai multe ci, se afl n talamus.

Axonul acestui ultim neuron ajunge la scoara cerebral pe emisfera cerebral opus prii de
unde a pornit excitaia.
Cile ascendente sunt:
Fasciculul lui Goll;
Fasciculul lui Burdach;
Fasciculul spino-cerebelos ventral;
Fasciculul spino-cerebelos dorsal;
Fasciculul spino-talamic.
Cile descendente conduc impulsurile nervoase de la celulele motoare din diferite etaje ale
encefalului spre organele efectoare. Pt a ajunge la organul efector, impulsul nervos, pornit din
neuronul motor encefalic, ajunge la neuronul radicular din mduv.
Cile descendente sunt:
Fasciculul piramidal direct (Turck);
Fasciculul piramidal ncruciat;
Fasciculul tecto-spinal;
Fasciculul vestibulo-spinal;
Fasciculul olivo-spinal.
Cile descendente pot fi mprite, dup funcii, n dou grupe:
cile micrilor voluntare;
cile micrilor automate i semivoluntare.
Cile micrilor voluntare sunt cile legate de celulele piramidale ale scoarei cerebrale.
Acestea sunt fasciculul piramidal direct (Turck) i fasciculul piramidal ncruciat.
Cile micrilor automate i semivoluntare i au originea n celulele diferitelor formaiuni
subcorticale.
Acestea sunt fasciculul tecto-spinal, fasciculul vestibulo-spinal, fasciculul olivo-spinal.

NERVII SPINALI sunt dispusi simetric de-a lungul maduvei spinarii si sunt formati din 2
radicini, un trunchi si mai multe ramuri.

Radacina posterioara(dorsala):
-este formata din axoni ai neuronilor senzitivi pseudounipolari somatici si vegetativi din
ganglioni spinali;
-dendritele culeg informatii de la piele, muschi scheletici si viscere si formeaza caile aferente
ale arcurilor reflexe medulare.
Trunchi:
-se formeaza prin unirea radacinii anterioare cu cea posterioara la nivelul canalului vertebral;
-contine fibre senzitive si motorii.
Ramura dorsala(posterioara):
-este mixta si se distribuie la tegumentul spatelui si la muschii cefei si ai spatelui.
Ramura ventrala (anterioara):
-este mixta si se distribuie la tegumentul si la muschii regiunii anterolaterale a trunchiului,
membrelor superioare si inferioare.
Radacina anterioara(ventrala):
-este formata din axoni ai neuronilor motori din coarnele anterioare si axoni ai
neuronilorvegetativi din coarnele laterale;
-formeaza caile eferente ale arcurilor reflexe mdulare somatice si vegetative, distribuindu-se
la musculatura striata, la cea neteda a organelor, interne, la glandele exo si endocrine si la
vasele sangvine.

RAMURI:
a.comunicanta alba
-este mixta(contine fibre preganglionare simpatice si fibre viscerosenzitive).Realizeaza
legatura cu neuronii postganglionari simpatici.
b.comunicanta cenusie
-este mixta (contine fibre preganglionare simpatice si fibre viscerosenzitive).Realizeaza
legatura cu ganglioni simpatici paravertrebali.
c.meningeala
-contine fibre viscerosenzitive si vasomotorii.Inerveaza meningele spinale
Cu exceptia celor toracici, care au distributie metamerica(nervi intercostali), ceilalti nervi
spinali formeaza plexuri:cervical, brahial,lombar,sacral si coccigian.
Ramurile plexului cervical se distribuie gatului, cele ale plexului brahial-centurii scapulare si
membrelor superioare , cele ale plexului lombar-peretelui abdominal, organele genitale
externe si membrelor inferioare, ira cele ale plexului sacral la viscerele pelviene, organele
genitale interne si la perineu.

Encefalul:
Derivat din vezicula cerebrala primitiva, este adapostit in cavitatea
craniana si la nivelul gaurii occipitale se continua cu maduva
spinarii.
Segmentele encefalului sunt urmatoarele:
Mielencefalul reprezinta cea mai caudala vezicula cerebrala derivata
din rombencefal.
Este reprezentat: de bulbul rahidian, perfect vizibil ventral, valul
medular caudal si pedunculii cerebelosi caudali.
Bulbul rahidian are aspect de trunchi de con, usor turtit
dorso-ventral situat in prelungirea rostrala a maduvii spinarii de la
nivelul gaurii occipitale. El este amplasat pe fata endocraniana a
apofizei bazilare a occipitalului si prezinta: o baza, un varf, o fata
ventrala, o fata dorsala si doua fete laterale.
Baza se continua cu puntea la nivelul santului bulbo-pontin vizibil pe
fata ventrala.
Varful se continua caudal cu maduva.
Fata ventrala, cu aspect triunghiular, usor convexa, bine delimitata
rostral de santul ponto-bulbar, este strabatuta de santul median
ventral, care rostral se termina cu gaura oarba, iar caudal se
continua cu fisura mediana a maduvei. De o parte si de alta a santului

median se gasesc piramidele bulbare. In unghiul realizat de corpul

trapezoid si piramida apare o convexitate redusa circulara numita
tuberculul facial, conditionata de prezenta nucleului perechii a VII-a
de nervi cranieni. In santurile colaterale bulbare ventrale au
originile aparente doua perechi de nervi cranieni, respectiv: nervul
abducent si nervul hipoglos.
Fata dorsala: la nivelul acestei fete, canalul ependimar se dilata si
formeaza ventriculul VI, al carui planseu il constituie o adancitura
romboidala, numita fosa romboidala. Fundul fosei romboide este
strabatut de un sant median, flancat lateral de doua santuri limitate,
terminate rostral intr-o redusa adancitura numita fosa trigeminala.
Aceste santuri contureaza doua benzi longitudinale, una mediala,
motoare si una laterala, senzitiva. In profunzimea formatiunilor
benzilor mediale se gasesc nucleii motori bulbo-pontini.
Bulbul rahidian este format din substanta cenusie si substanta alba,
organizata si dispusa diferit fata de cea a maduvei spinarii.
Substanta cenusie, datorita intersectarii unor cai nervoase este
fragmentata in nuclei, motori si senzitivi, cei motori considerati
originea reala a unor nervi cranieni, iar cei senzitivi constituind
nucleii terminali a filetelor senzitive componente ale nervilor
cranieni, cu originea la nivelul acestui segment. Substanta alba,
dispusa superficial si printre nucleii de substanta cenusie, este
formata din fascicule ascendente si descendente, primele constituind
caile sensibilitatii, iar celelalte caile motilitatii.

Metencefalul
Este format din punte si cerebel.
Puntea este orientata transversal in raport cu trunchiul cerebral,
rostral de bulb si caudal de pedunculii cerebrali. Are aspectul unei
benzi, usor latita in regiunea mijlocie iar extremitatile inguste se
continua cu pedunculii cerebelosi mijlocii, care leaga puntea de
cerebel. La pasari puntea lipseste.
Fata ventrala a puntii prezinta pe linia mediana santul bazilar.
Fata dorsala este ocupata de trigonul pontin al fosei romboidale.
La marginea rostrala, santul ponto-peduncular, marcheaza limita cu
pedunculii cerebrali, iar la marginea caudala, santul ponto-bulbar,
marcheaza limita cu bulbul.

Substanta cenusie este organizata sub forma de nuclei motori,

senzitivi si vegetativi apartinand nervilor cranieni, precum si in
nucleii proprii.
Substanta alba este reprezentata de numeroasele fascicule ascendente,
transversale, de asociatie si descendente.
Cerebelul este un segment derivat din metencefal, situat caudal de
emisferele cerebrale, pe partea dorsala a trunchiului cerebral. Se
solidarizeaza de segmentele limitrofe prin intermediul celor trei
perechi de pedunculi cerebelosi: rostrali, mijlocii si caudali fiind
astfel legat de mezencefal, punte si bulb.
Suprafata cerebelului este brazdata de santuri si fisuri, care
patrunzand in masa lui il vor diviza in numerosi lobi si lobuli,
alcatuit fiecare din mai multe lamele intim alipite.
Fata dorsala, convexa in ambele sensuri, este incizata de numeroase
fisuri si de doua santuri longitudinale paramediene, care impart
organul intr-o portiune centrala numita vermis si doi lobi laterali
sau emisferele cerebeloase.
Vermisul are aspectul unui vierme inelat, cu corpul vizibil pe fata
dorsala si cu extremitatile rasfrante la fata ventrala a cerebelului.
Emisferele cerebeloase prezinta numeroase circumvolutiuni, grupate in
mai multi lobi cerebelosi: patrat, semilunar, paraflocular si
flocculus.
Fata ventrala a cerebelului prezinta extremitatile vermisului care
incadreaza recesul acoperisului ventricului IV si partile ventrale ale
emisferelor cerebeloase.
Substanta cenusie in cea mai mare parte este dispusa la periferie,
formand cortexul cerebelos iar substanta alba ocupa portiunea centrala
a cerebelului si lamelor cerebeloase formand centrul medular. In
cortexul cerebelos, intalnim trei straturi celulare: stratul
molecular, stratul ganglionar si stratul granular.
Cerebelul, este plasat pe caile sensibilitatii si motilitatii,
intervine in mentinerea si modificarea tonusului muscular si in
coordonarea miscarilor.

Mezencefalul
Derivatele lui sunt pedunculii cerebrali si tuberculii patrugemeni.
Pedunculii cerebrali constituie ultimul segment al trunchiului
cerebral. Sunt doua coordonate de substanta nervoasa, voluminoasa si
dispuse la fata ventrala a mezencefalului, continuand caudal puntea la
nivelul santului ponto-peduncular, iar rostral patrund in diencefal.
Pedunculii au aspect cilindric, lungimea diferita in functie de
specie, prezentand o fata ventrala, o fata dorsala si doua fete
laterale. Fata ventrala vizibila in intregime, prezinta originea
aparenta a nervului oculomotor, inaintea careia se constata o
bandeleta pedunculara transversala. Fata dorsala a pedunculilor este
acoperita de tuberculii patrugemeni, pedunculii cerebelosirostrali si
de straturile optice. Fata mediala este sudata la corespondenta
pedunculului opus. Fata laterala este despartita de emisfere prin
fanta Bichat iar de calota prin santul lateral al mezencefalului.
Pe sectiune transversala, pedunculii prezinta o portiune ventrala
numita piciorul mezencefalului, una mijlocie sau calota
mezencefalului, separate oblic si latero-medial de o zona de substanta
cenusie - substanta neagra si o portiune dorsala sau acoperisul
mezencefalului.
Tuberculii patrugemeni formeaza tectum mezencephali si sunt
reprezentati prin patru eminente rotunjite situate perechi dorsal de
linia care marcheaza apeductul lui Sylvius.
Tuberculii patrugemeni rostrali sunt mai voluminosi la rumegatoare,
cabaline si mai redusi decat cei caudali la carnivore. Fiziologic, ei
reprezinta centrii reflexelor vizuale.
Tuberculii patrugemeni caudali, situati caudal fata de precedentii mai
redusi ca acestia si mai deschisi la culoare, sunt in legatura cu
caile acustice.

Diencefalul
Este asezat deasupra mezencefalului si sub emisferele cereb; are o fata dorsala, doua
laterale si una bazala, care corespunde spatiului interpeduncular. In centru se afla ventriculul
III, care comunica inferior cu ventr IV prin apeductul Sylvius, iar superior cu ventr laterali I,II
din emisfere.

Talamusul are doua mase de sb cenusie, de forma ovoidala, situate de o parte si alta a vent III;
este un centru senzitiv, care are conexiuni cu trunchiulul cereb, cu formatia reticulata, cu sct cereb
si cu cereb. Functii: de releu- are loc o intrerupere sinaptica obligatorie pt caile sensib extero-,
proprio-, interoceptive Fac exceptie caile olfactive, vizuale si auditive. Talamusul regleaza
intensitatea stimulilor ce vin spre scoarta si le confera o tonalitate afectiva. Asociatie- nucleii
talamici intervin in coordonarea senzitivo-motorie, realizeaza asociatii cu ariile corticale senzitivomotorii si asociative. Sistem reticulat- se realizeaza cu ajutorul nucleilor talamici nespecifici, din
formatia reticulata. Prin ei, talamusul participa la reglarea ritmului somn-veghe si la elaborarea
unor procese afectiv- emotionale.
Metatalamusul- format din cei doi corpi geniculati, mediali si laterali, din ina- poia talamusului.
Corpul geniculat medial- releul talamic al caii auditive si are conexiuni cu coliculul inferior; corpul
lateral- releul talamic al caii vizuale, are conexiuni cu col superior.
Epitalamusul- post de ventr III si cuprinde epifiza
inchid ref olfactivo-somatice.

(glanda pineala) si un nucleu in care se

Hipotalamusul- este partea conectata la reglarea actv viscerale, sist nervos vegetativ si la functii
endocrine. Situat sub talamus si formeaza podisul ventr III; contine in regiunea din vecinatatea
chiasmei optice, neuroni mari cu prop neurosecretorii. Ei secreta vasopresina (hormonul
antidiuretic-ADH) si oxitocina care, prin tractul hipotalamo-hipofizar, ajung in neurohipofiza de
unde sunt eliminati in sange. Prezinta o reg mamilara (doi corpi mamilari), o reg laterala (nucleul
hipotalamic lateral) si o reg tuberala situata central. Are leg stranse cu scoarta cereb (sist limbic)
participnd la integrarea vegetativo-somatica.
Aferentele hipot provin de la: -talamus, prin fibre talamo-hipotalamice; -retina, prin fibre retinotalamice care ajung la hipotalamus prin nv optic. Eferentele se duc spre: - nucleii vegetativi din
trunchi; - talamus; -epifiza;- hipofiza prin leg vasculare( sist porthipofizar) si nervoase( tractul
hipotalamo- hipofizar). Functii: Coordonarea sist nv veg sinaptic si parasinaptic; stimularea
hipotalamusului anterior este urmata de efecte parasinaptice, iar a celui post de efecte sinaptice.
Coordonarea sist endocrin, prin prod de neurosecretie ai neuronilor hipotalamici care regleaza
functia hipofizara. Reglarea metabolismului intermediar. Reglarea echilibrului hidric prin centrii
setei si stimularea secretiei de ADH. Reglarea echilibrului osmotic al org. In hipo se afla
osmoreceptori care, la cresterea presiunii osmotice, stimuleaza sec de ADH care va intensifica
absorbtia apei la nivel renal. Reglarea echilibrului energetic al org prin centii foamei si ai
satietatii. Termoreglarea. Reglarea ritmului somn-veghe; alaturi de structuri diencefalomezencefalice, hipo participa la reglarea stimularii si inhibarii sct cereb. Reglarea unor acte
comportamentale, hematopoiezei.
Subtalamusul- situat in continuarea peduncului cereb si inapoia hipo. In constitutia sa intra
nucleul subtalamic, fasciculele talamic, lenticular si subtalamic.

Telencefalul
Numit si creierul rostral este reprezentat de emisferele cerebrale, ocupand
cea mai mare parte din cavitatea craniana.
Emisferele cerebrale sunt in numar de doua, separate sagital, dar unite la
baza prin formatiuni comisurale, ceea ce asigura simultaneitatea actiunii lor.

Suprafata emisferelor cerebrale prezinta numeroase circumvolutiuni

inegale, delimitate de santuri, ceea ce duce la marirea suprafetei corticale a
emisferelor. Prezenta unor santuri mai largi si adanci duce la impartirea
emisferelor in lobi. Astfel santul central separa lobul frontal de cel parietal;
santul lateral separa lobul parietal de cel temporar; santul perpendicular separa
lobii parietali, occipital si temporal.
Ganglionii bazali sunt in numar de doi, situati latero-rostral de talamus, de
care sunt separati prin santul opto-striat. Fiecare ganglion bazal cuprinde:
nucleul caudat, nucleul lenticular, nucleul claustru si cele trei capsule albe.
Cortexul reprezinta suprafata emisferelor cerebrale formata din substanta
cenusie.
In cortex se intalnesc urmatoarele tipuri de celule: piramidale, stelate,
fusiforme, celule Cajal, Martinotti si celule polimorfe.
Substanta alba. La emisferele cerebrale aceasta substanta ocupa spatiul
dintre cortex si nucleii enumerati anterior, purtand numele de centru oval si fibre
de protectie, fibre de asociatie si fibre comisurale.
Corpul calos este situat in plan transversal, constituie o punte de legatura
interemisferica. Delimiteaza tavanul ventriculilor laterali, prezentand o
extremitate orala rostrul corpului calos si una aborala bureletul corpului
calos.
Trigonul cerebral este asezat sub corpul calos, alcatuit din substanta alba
este impar, de forma triunghiulara, cu baza caudal si varful rostral.
Comisura alba rostrala este reprezentata printr-un fascicul de fibre
orientate pe peretele rostral al ventriculului III, rostral fata de pilierii rostrali ai
trigonului cerebral.
Rhinencefalul sau sistemul limbic este un complex de formatiuni aflate la
fata ventrala a encefalului reprezentat de:
Bulbii olfactivi in numar de doi, situati la nivelul polului rostral al
emisferelor.
Tractusurile olfactive sunt sub forma unor benzi de substanta alba cu
originea in bulbul olfactiv.
Trigonul olfactiv reprezinta o formatiune triunghiulara circumscrisa de
striile olfactive.
Lobul piriform cuprinde partea rostrala a girusului hipocampic.
Hipocampul, asezat pe planseul latero-caudal al ventriculului lateral, are
forma unei proeminente curbe, asemanator in ceea ce priveste forma si directia
unui corn de berbec.
Cavitatile encefalului
La nivelul encefalului se gasesc o serie de cavitati care poarta numele de
ventriculi. Acestia sunt situati in continuarea canalului ependimar, comunica
reciproc si in lumenul lor circula lichidul cefalo-rahidian. Ventriculii sunt:
- ventriculii laterali reprezinta cavitati simetrice situate in emisferele
cerebrale si separate prin septul pelucid. Comunica cu ventriculul III prin

orificiul Monro. Interiorul lor strabatut de plexuri coroide, poate fi sistematizat

in trei portiuni: frontala, sfenoidala si temporala.
- ventriculul III este situat intre cele doua mase talamice comunica cu
ventriculii laterali prin orificiul Monro si cu ventriculul IV prin apeductul
Sylvius.
- apeductul Sylvius este un conduct situat intre calota pedunculilor
cerebrali si tuberculii patrugemeni, stabilind comunicarea intre ventriculul III si
ventriculul IV.
- ventriculul IV are aspect de cavitate romboidala si este acoperit de valul
medular rostral, valul medular caudal si cerebel; comunica caudal cu canalul
ependimar si rostral cu apeductul Sylvius.
Meningele cerebrale si spinale alcatuiesc un complex de membrane
protectoare pt encefal si maduva spinarii si sunt reprezentate de duramater,
arahnoida si piamater.
Duramater reprezinta invelitoarea externa, de natura conjunctiva, destul
de groasa. Adera la compactele osoase si emite expansiuni care separa
emisferele sau protejeaza cerebelul.
Arahnoida este o membrana subtire de natura conjunctivo-vasculara;
realizeaza cu duramater spatiu subdural, iar cu piamater spatiul leptomeningic.
Piamater este o foita conjunctivo-vasculara f subtire, aderenta la substanta
nervoasa, emite ligamentele dintate pt insertia pe duramater. Piamater craniala
formeaza panzele coroidiene.
Lichidul cefalo-rahidian este perfect limpede, usor alcalin, secretat in
interiorul cavitatilor cerebrale de plexurile coroidiene; are rol de protectie a
nevraxului si de a regla afluxul sanguin in substanta nervoasa.
Vascularizatia encefalului
Encefalul este irigat de sangele ce provine de la artera cerebro-spinala si
de la artera carotida interna.

Sistemul nervos

Omul, ca sistem biologic, realizeaza schimburi permanente de informatie,energie si materie cu

mediul de viata .Integrarea in acest mediu presupune o colaborare stransa intre sistemul
nervos , organele de simt sistemul endocrin si sistemul locomotor.Toate aceste organe si
sisteme de organe interactioneaza in realizarea functiilor de relatie: sensibilitatea si miscarea.

SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos somatic asigura activitatea motorie somatica si sensibilitatea senzitivosenzoriala, iar sistemul nervos vegetativ coordoneaza activitatea inconstienta a viscerelor.
Sistemul nervos :
*1 Sistem nervos central (ax cerebrospinal sau nevrax) format din:
/-Maduva spinarii
/-Encefal(trunchi cerebral,cerebel,diencefal,emisfere cerebrale)
*2 Sistemul nervos periferic format din :
/-Nervi(cranieni si spinali)
/-Ganglioni(spinali si omologii lor cranieni; vegetativi)

Prin cele doua functii esentiale, reflexa si de conducere, sistemul nervos integreaza
organismul uman in mediul de viata si realizeaza unitatea functionala a acestuia.

FUNCTIA REFLEXA realizeaza legatura intre partile componente ale organsimului si intre
organism si mediu.Este coordonata de catre centrii nervosi din substanta cenusie.
Functia reflexa se realizeaza prin actul reflex, al carui substrat anatomic este arcul reflex.
Arcul reflex este un mecanism cibernetic de autoreglare, prin care organismul isi pastreaza
integralitatea si echilibrul dinamic.
FUNCTIA DE CONDUCERE se realizeaza prin substanta alba, care formeaza cai lungi(de
proiectie) ascendente si descendente si cai scurte(de asociatie si intersegmentare).

TESUTUL; NERVOS
Constituit din :I-celule specializate-NEURONII
II-celule de sustinere CELULE NEVROGLICE

NEURONII
Unitatea de baza morfofunctionala a sistemului nervos
-este o celula de forma steleta,piramidalarotunda,fusiforma
-in functie de nr.prelungirilor:unipolari,pseudounipolari(in ganglionul
spinal)bipolarimultipolari(cel.Purkinje)
Dupa f-ctii pot fi:
Receptori(receptioneaza prin dentrite stimulii din mediul exteriorsomatosenzitiviviscerosenzitivi.
Motori axonii sunt in legatura cu organele efectoare ,somatomotori,visceromotori

Intercalari ( de asociatie) fac legatura intre neuronii senzitivi si motori

Neuronul este format din:corpul celular
prlungirile -dentrite
-axonul
Corpul celular:
1.NEURILEMA-membrana plasmatica ,structura lipidica
2.NEUROPLASMA-organite celulare comunesi corpusculi Nissl,neurofibrilele(se afla
in neuroplasma dar si in prelungiri)
-neurofibrilele formeaza o retea de comunicare care se condenseaza in jurul nucleului
-neurifibrilele au rol mecanic de sustinere si conducerea sistemului nervos.
3.NUCLEU
Prelungirile : DENTRITE: sunt prelungiri scurte,groase,in nr.variabil,in ele se gasesc
neurofibrile.Acestea receptioneaz impulsul nervos si il conduc spre corpul
neuronului.Conduc influxul nervos CENTRIPET(aferent)
Axon : este o prelungire unica ,lunga 1 m ,graosa,alc. Din axoplasma cu
neurofibrile ,mitocondrii,lizozomi.In portiunea terminala se ramifica in butoni
terminali.Butonul contine:mediatori,neurofibrile..

Butonul este un dispozitiv prin care un neuron vine in contact cu altul..

Mediatorul chimic este substanta prin care informatie nervoase este transmisa de la butonul
terminal al axonului la urmatoarea dentrita.

Punctul de jonctiune intre axonul unui neuron si dentritele altui neuron se

numeste SINAPSA.La acest nivel transmisia mesajului unui neuron spre
altul face sa intervina
diverse substante =NEUROTRANSMITATORI
Neurotransmitatorii sunt substante chimice ale organismului care da
posibilitatea celulelor nervoase sa-si transmita mesajele.
Neurotransmitatori: 1.ACETILCOLINA
2.DIFERITE ENDORFINE
3.DOPAMINA
4.NORADRENALINA
5.SEROTONINA.
Numeroase subst. Medicamentoase au aceasi compozitei cu
neurotransmitatorii si se numesc AGONISTE,altele au actiune contrara si
se
numesc
ANTAGONISTE.Axonii
conduc
impulsul
nervos
CENTRIFUG(eferent).
Fibra axonica este acoperita de mai multe teci:
-teaca SCHWANN-formata din celule gliale care inconjoara axonii.Intre 2
celule SCHWANN succesive se afla strangulatiile RANVIER
-teaca de mielina rolul ei este de izolator electric care accelereaza
conducerea impulsului nervos.
-teaca HENLE insoteste ramificatiile axonice pana la terminare ;are rol in
permeabilitate si rezistenta
II NEVROGLIA
Numarul nevrogliilor depaseste nr.neuronilor de 10 ori
Nevroglii sau celule gliale
C.gliale se gasesc printre neuroni ;forma si dimensiunile sunt diferite;se
divid intens(sunt singurile elemente ala t.nervos ce dau nastere tumorilor
din SNC
NU CONTIN NEUROFIBRILE SI CORPI NISSL
TIPURI: -celulla SCHWANN
-astrocit
-oligodendroglia
-microglia
-cel.ependimare
-cel.satelite
Rolul nevrogliei :
-rol de suport pt neuroni
-rol trofic(de nutritie)
-rol fagogitar
-rol in sinteza tecii de mielina
-rol in sinteza de ARN si a altor subst.pe care le cedeaza neuronului

PROPIETATI FUNDAMENTALE ALE NEURONULUI

a.excitabilitate =capacitatea materiei vii de a raspunde prin manifestari
specifice la actiunea unor stimuli.
Fibra nervoasa are citoplasma,membran,teaca,teaca de mielina:este de 2
feluri amielinica si mielinica
b.conductibilitatea
Conducerea la nivelul axonilor amielinicireprez.potentialul de actiune
care este condus intr-o singura directie deoarece in directia opusa (unde s-a
produs potentialul de actiuneanterior ,membrana este in stare refractara
absoluta.
Conduceraea la nivelul axonilor mielinizati datorita propietatilor
izolatoare ale mielinei potentialul de actiune apare la nivelul nodurilor
RANVIER si sare de la un nod la altul (viteze mult mai mari da aparitia
unor reflexe decat altele)
Proprietatile neuronului *.Sinapsa*.

Neuronul, unitatea de structura si de functie a sistemului nervos , prezinta urmatoarele

proprietati:
-generarea influxului nervos(excitabilitatea);
-conducerea influxului nervos (conductibilitatea).

EXCITABILITATEA reprezinta capacitatea materiei vii de a raspunde prin manifestari

specifice la actiunea stimulilor.In conditii experimentale, poate fi determinata cantitativ la
animale si la om.Se caracterizeaza prin urmatorii parametri:
a)intensitatea prag a stimulilor (reobaza) reprezinta intensitatea minima necesara unui
stimul pt a produce un influx nervos .Stimulii cu intensitatea inferioara pragului se numesc
subliminali si nu produc influx nervos.In cazul unei stimulari repetate cu excitanti subliminali
apare fenomenul de sumatie(insumarea modificarilor repetate de deploizare) care produce
excitatie.Stimulii cu intensitatea superioara pragului(supraliminali) au acelasi efect ca si cei
cu intensitate prag(legea "tot sau nimic").
b) timpul util este timpul minim necesar unui stimul cu intensitatea prag pt a genera un influx
nervos;
c)cronaxia este timpul minim necesar unui stimul(curent elecctric), avand o intensitate dubla
fata de reobaza, pt a induce aparitia unui influx nervos.Are valori de 10-30 ori mai mici decat
timpul util si este cu atat mai scurta cu cat exciilitatea este mai amre.Are valori apropiate pt
neuronii senzitivi,motori si efectori(secretori).
d)labilitatea este capacitatea neuronului de a raspunde la un anumit numar de stimuli pe
unitatea de timp;
e) perioada refractara reprezinta proprietatea neuronului de a nu raspunde la un stimul nou
in timpul unui raspuns la un stimul anterior;
f)bruschetea este rapiditatea cu care actioneaza stimulul.
CONDUCTiBILITATEA reprezinta capacitatea de autopropagare a influxului nervos prin
axon spre alt neuron sau spre efector.

Suportul fizico-chimic al excibilitatii si al conductibilitatii este potentialul electric

membranar.Conform teoriei ionice a lui Julius Berstein, acest potential electric apare ca o
consencinta a repartitiei inegale a ionilor (Na+,K+,Ca2+,Cl- etc.) de o parte si de alta a
membranei celulare neuronale(neurilema) care prezinta permeabilitate selectiva.Datorita
miscarii ionice impuse de gradientul de concentratie apar diferente de potential electric intre
cele doua fete ale membranei.

In conditii de repaus(cand nu actioneaza nici un stimul), neurilema este pozitiva pe fata

externa si negativa pe cea interna.Intre cele doua fete exista o diferenta de potential de 70 mV
numita potential de repaus (se noteaza in mod conventional -70 mV).In timpul potentialului
de repaus, membrana este permeabila pt K+ si impermeabila pt Na+.Aplicarea unui stimul cu
intensitatea prag determina depolizarea membranei datorita cresterii permeabilitatii ei pt
Na+.Membrana devine negativa la exterior si pozitiva la interior.Diferenta de potential devine
35 mV si se numeste potential de actiune.Acesta se autopropaga (in mod conventional, se
noteaza +35 mV).Transmiterea depolarizarii de-a lungul fibrei nervoase constituie influxul
nervos.
Depolarizarea se propaga pas cu pas de-a lungul axonului, prin intermediul circuitelor locale
(fluxuri circulare sau curentii lui Hermann).In axonii cu teaca de mielina , influxul nervos se
propaga saltatoriu de la o strangulatie Ranvier la alta.In axonii fara teaca de mielina, influxul
nervos se propaga intr-o singura directie, punctiform.Viteza de propagare a influxului nervos
in axonii mielinizati este de 50 de ori mai mare decat in cei amielinici.
Ulterior are loc o repolarizare a neurilemei(scaderea permabilitatii pt Na+) si se restabileste
echilibrul ionic intial.Transportul ionic se realizeaza pasiv ,prin intermediul canalelor
ionice(polipeptide sau liopeptide cu greutate moleculara redusa) sau activ, prin intermediul
pompelor ionice(agregate de proteine transportatoare si enzime).Transmiterea unidirectionala
a influxului nervos de la un neuron la altul, de la receptor la neuron si de la neuron la efector
se realizeaza prin intermediul unor structuri specializate numite sinapse.

TESUTUL NERVOS
Sistemul nervos clasic este impartit in SNC (sistemul nervos central) si SNP (sistemul
nervos periferic). Sistemul nervos este alcatuit din organele nervoase:
SNC:

maduva spinarii

creier alcatuit din:

trunchi cerebral

cerebel

diencefal

scoarta cerebrala

SNP:

ganglioni:

senzitivi

spinali

cranieni

vegetativi

intramurali

laterovertebrali

prevertebrali

nervi

senzitivi
motori

Aceste organe sunt alcatuite din tesut nervos la care se adauga capilare sangvine (f
multe). De asemenea se mai adauga paratul auxiliar (de protectie), de facilitare a functiilor
organului.
SNC (creierul si maduva spinarii) este invelit de meninge care mediaza contactul cu
cavitatea osoasa. Meninigele este alcatuit din duramater, piamater si arahnoida (de la exterior
spre interior). De asemenea in SNC mai exista sistemul de apeducte, canalul ependimar.
Sistemul de cavitati si apeducte comunica cu spatiul de sub arahnoida si este plin cu LCR
(lichid cefalorahidian).
La SNP aparatul de sustinere este format de tecile nervoase:
epinerv

perinerv

endonerv

In categoria organelor auxiliare sunt incluse si aparatele receptoare asociate fibrelor

nervoase. Acestea sunt alcatuite din tesut epitelial senzorial. Deci organele auxiliare sunt
formate din:
tesut nervos (sistemele canaliculare)

tesut conjunctiv (tecile)

tesut epitelial (organele receptoare)

vase sangvine

Teutul nervos este alcatuit din celule si matrice extracelulara aflata in cantitate mica.
Celulele sunt de doua tipuri: neuroni si celule gliale.
Neuronii genereaza o forma de energie numita impuls nervos si comunica unii cu altii,
impulsul nervos circuland de la un neuron la altul. Dupa functie, neuronii se impart in:
senzitivi

motori

integratori (mediaza relatia intre neuronii senzitivi si motori)

La vertebrate si om nr. de neuroni integratori este de aprox. 99% din totalul de neuroni
din organism.
Celulele gliale sunt de mai multe feluri:
in SNC se numesc nevroglii (neuroglii):

astrocite

oligodendrocite

microglii

celule ependimare

in SNP:

celulele Schwann

celulele satelite

Alcatuirea celulei nervoase

Neuronul este alcatuit din corp celular (pericarion) si prelungiri (dendrite si axon).
Pericarionul si dendritele au rol de receptie a impulsului nervos de la alt neuron prin sinapse si
rol de sumatie a informatiilor primite de la alti neuroni.

Neuronul are potentialul mambranar de repaus de -90 - -70 mV. Impulsul poate fi de
excitatie ce are ca urmare cresterea PR (potentialul membranar de repaus) = depolarizare sau
poate fi de inhibitie si are ca rezultat scaderea PR = hiperpolarizare.
Integrarea reprezinta sumarea acestor informatii ce vin la celula si determina un
raspuns final. Zona ce raspunde la impuls este cea cu PR crescut (se atinge mai usor pragul de
excitatie). Scaderea PR pana la valoarea prag determina declansarea PA care se produce in
axon, in partea initiala a acestuia (zona conului axonal urmat de segmentul initial). In zona
conului axonal exista canale ionice de Na cu cel mai mic prag de excitabilitate. Declansarea
raspunsului este asociata si cu deschiderea canalelor de Ca.
Axonul este zona declansatoare a PA. De asemenea el are o portiune terminala prin
care transmite impulsul prin intermediul sinapsei. Axonul are si o zona de conducere a
impulsului nervos care poate fi mielinizata sau nu. Mielina creste viteza de transmitere a
fluxului nervos.
Celulele de sustinere (nevrogliile) au rol ajutator, auxiliar (au rolul valetului). Ele
mentin homeostazia mediului si reprezinta complementul structural pe toata lungimea
neuronului. Tipurile de neuroglii sunt: astrocite, oligodendrocite, microglii, celule
ependimare. Acestea, impreuna cu celulele Schwann au urmatoarele roluri:
mediaza raportul dintre neuron si vasele de sange (astrocitele)

elaboreaza teaca de mielina in SNC (oligodendrocitele)

macrofage (microgliile)

secreta lichid cerebrospinal (LCR secretat de celulele ependimare)

formeaza teaca de mielina in SNP (celulele Schwann)

Proprietatile tesutului nervos:

1. automatism endogen
2. excitabilitate
3. conductibilitate
4. comunicare
Automatismul endogen
Reprezinta generarea de impulsuri nervoase in interiorul sistemului nervos insusi, in
absenta oricarui stimul extern. Acest fenomen apare atat in interiorul SN in totalitate cat si la
nivelul fiecarui neuron. Nu se cunoaste mecanismul acestui proces care mai este prezent si la
celulele musculare netede, celulele tesutului excitoconductor nodal sau celulele
adenohipofizei. Astfel, prin izolarea indivizilor in intuneric, liniste, cu hrana putina, s-a
observat o scadere a stimularii receptorilor dar functionarea SN este normala, singura alterare
este cea legata de perceperea timpului.
Excitabilitatea si conductibilitatea
Reprezinta capacitatea de a genera impulsuri nervoase atunci cand se aplica un stimul
si respectiv transmiterea impulsului de-a lungul celulei.
Stimulul actioneaza asupra receptorului care transmite impulsul prin intermediul nn.
senzitivi periferici care ajunge in SNC unde are loc integrarea si declansarea senzatiei sau se
da comanda motorie care ajunge prin nn. motori periferici la organul efector. Exceptie de la
aceasta regula fac reflexele viscerale.
Comunicarea
Reprezinta transmiterea impulsului nervos de la un neuron la altul.
Se face prin sinapse sau prin contiguitate (continuitate - jonctiuni interneuronale).
Sinapselel pot fi electrice (gap) sau chimice. Transmiterea in sinapsele chimice se face prin
neurotransmitatori sau neuromodulatori (moduleaza activitatea sinapsei)
Comunicarea se mai poate face si la distanta, pe cale endocrina, prin neurohormoni.
Unele categorii de neuroni pot elibera substante in curentul sangvin (neurohormoni).
Traseul impulsului nervos este urmatorul:

declansarea impulsului nervos se face la nivelul conului axonal si a portiunii initiale a

axonului
conducera impulsului nervos se face in segmentele invelite sau nu de mielina

partea terminala a axonului (partea ramificata - telodendronul) participa la sinapse.

Exista o polarizare dinamica a neuronului: impulsul nervos circula doar de la dendrita

si pericarion catre axon. Aceasta specializare se datoreaza membranei neuronale.
Clasificarea neuronilor se poate face dupa mai multe criterii:
1. dupa numarul de prelungiri:
neuroni
unipolari: la adult nu exista, acestia existand doar la nevertebrate si in viata

intrauterina. In viata I.U. neuronii migreaza dintr-un loc in altul iar axonul este indreptat
spre directia miscarii si e folosit la deplasare
neuroni bipolari - f rari, de natura senzitiva:

in retina

neuronii olfactivi

neuronii cu sediul in ggl. acusticovestibulari VIII

neuroni pseudounipolari - au o singura prelungire la adult dar in viata I.U. au fost neuroni

bipolari. Ulterior aceste doua prelungiri se apropie una de alta si se unesc formand un
trunchi comun care se ramifica apoi in T. Aceasta prelungire in forma de T este axon
dar culege si informatii. Astfel sunt neuronii din ggl, spinali senzitivi, situati pe radacina
posterioara a n. spinal.
neuroni multipolari - sunt f complicati. Exista numeroase forme de neuroni multipolari. Ei

prezinta un corp stelat. De acest tip sunt:

neuronii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii

neuronii din scoarta cerebrala care sunt:

stelati in scoarta cerebrala

fusiformi in stratul polimorf

piramidali in stratul piramidal

celulele Purkinje in scarta cerebeloasa, cu forma de para, dendritele fiind f

ramificate, in forma de corn de cerb

celulele mitrale din bulbul olfactiv

exista si celule multipolare fara axon. Prelungirile acestor celule sunt dendrite dar

care pot functiona si ca axon. Exemple:

celulele amacrine din retina (celule de asociatie

celulele granulare din bulbul olfactiv

2. Dupa forma axonului:

celule
cu cosulet - axonul este scurt si prezinta multe ramificatii ce infasoara corpul

celulei ca un cos. Acestea sunt celulele Purkinje din scoarta cerebeloasa

celulele in panza de paianjen - in scoarta cerbrala

celulele in dublu buchet - in scoarta cerebrala

3. Dupa lungimea axonului:

neuroni de proiectie, cu axonul f lung. Pot fi motorii sau senzitivi. Sunt Golgi tip I.

Realizeaza proiectia pe scoarta cerebrala a tuturor regiunilor corpului.

neuroni de asociatie (Golgi tip II) - neuroni cu axonul scurt, de tip integrator

4. Dupa invelisul axonului:

neuroni mielinici - au viteza mare de conducere, proportionala cu grosimea tecii si

grosimea fibrei
neuroni amielinici - au viteza mica de conducere

Numarul neuronilor este de ordinul 109. Numarul de neuroni senzitivi si motori e

constant filogenetic. Numarul de neuroni integratori creste pe scara filogenetica si este maxim
la om.
Marimea celulei nervoase este de 3-5 m (minim - la celulele granulare din stratul
granular al scoartei cerebeloase) pana la 100-120 m (maxim la celulele piramidale gigantice
Betz din cortexul motor, girul precentral). Aceste celule Betz pot avea axonul lung de pana la
1 m si un diametru ce variaza intre 20-40 m. Exista o relatie de proportionalitate intre
marimea corpului neuronal si lungimea axonului deoarece proteinele axonale sunt sintetizate
de catre corpul celular, axonul neavand RER. Deci corpul intretine acest axon.
Soma (pericarionul) are rol trofic (intretine axonul), de receptie si de integrare a
semnalelor. El contine nucleul care este mare, eucromatic, cu nucleol evident datorita sintezei
crescute de proteine. Exista insa si exceptii - neuroni cu nucleu mic tahicromatic. Nucleul este
central sau periferic. Fiind eucromaatic, la femei se vede corpusculul Barr atasat de nucleol
sau membrana nucleara.
In citoplasma contine:
corpi
Nissl care se pot observa cu coloratie speciala la baza dendritelor si lipsind in conul

axonal si fiind alcatuit din RER si poliribozomi liberi

REN f abundent, cu rol in eliberarea Ca pt cresterea concentratiei sale citosolice, fenomen

ce participa la transmiterea impulsului nervos.

Aparat Golgi - f bine dezvoltat

Vezicule sinaptice, care se formeaza la acest nivel pt ca mai apoi sa migreze pana la

terminatia axonala. Aceste sunt putine. In neuronii vegetativi simpatici ele sunt umplute
cu catecolamine si dense la fluxul de electroni. Au diametrul de 60-80 nm.
Vezicule de neurosecretie - contin peptide si neurofizine care sunt eliberate in capilare. Ele

au dimensiuni de 100-300 nm, se gasesc in hipotalamus si sunt dense la fluxul de

electroni. Complexele formate din peptide si neurofizine este depozitat in neurohipofiza
de unde este eliberat in circulatie.
Mitocondrii

Rezerve de picaturi lipidice

Lizozomi - de-a lungul timpului acestia se incarca cu un material - lipofuscina - pigment

cu semnificatie fiziologica necunoscuta ce se acumuleaza cu varsta.

Melanina (la unii neuroni - neuronii din substanta neagra din diencefal - locus coeruleus)

Centrioli - prezenti in toti neuronii, avand rol in organizarea fusului nuclear si a

microtubulilor.
1 cil cu semnificatie necunoscuta

Citoscheletul este alcatuit din:

microtubuli, cu diametrul de 25 nm. Microtubulii sunt complexe alcatuite din tubuli cu

diametrul amintit impreuna cu MAP (proteine asociate microtubulilor) si proteinele

motorii care mediaza interactiunea microtubulilor cu organitele celulare care se deplaseaza
de-a lungul microtubulilor.
neurofilamente, cu diametrul 10 nm, fiind filamente intermediare. Ele au un rol

neclarificat si sunt alcatuite din citokeratine specifice care sunt implicate in boala
Alzheimer. In mod normal neurofilamentele sunt asezate paralel. La examenul
anatomopatologic al unui bolnav Alzheimer s-a constatat dispozitia anarhica a acestora incalcite, rupte, ondulate. Boala Alzheimer (dementa senila) este o tulburare neurologica
generalizata.
microfilamente cu diametrul de 6 nm, alcatuite din actina F. Actina F este ancorata la

membrana neuronala prin fodrina care este analoaga spectrinei din hematii.

Conform teoriei actuale o parte din neuroni (nu toti) se divid. Neuronii sunt celule
stationate in faza G1 (postmitotica). Exista zone importante din sistemul nervos in care are loc
o reinnoire a neuronilor:
regiunea paraventriculara (ventriculul III)

neuronii din bulbul olfactiv

neuronii din mucoasa olfactiva

Acest proces de reinnoire se numeste neuropoieza si are numeroase similitudini cu

hematopoieza.
Dendritele reprezinta prelungiri ale somei care contin corpi Nissl si toate organitele
celulare, abundente la baza dendritei si din ce in ce mai putine la varf, unde exista mai multe
elemente de citoschelet. Contin multi microtubuli si neurofilamente. Transportul dendritic
poate fi anterograd (se face cu viteza de 3 mm/h si se transporta proteine si organite, ex:
mitocondria) si retrograd.
Principala functie a denritelor este receptia. Dendritele prezinta specializari
cvasipermanente - muguri (spini) dedritici care primesc sinapsele. Acestia au un material dens
la fluxul de electroni, prezinta microtubuli si aparatul spinului, alcatuit din cisterne paralele
unite prin material electronodens. Numarul spinilor de pe ficare dendrita variaza. Daca se taie
aferentele numarul spinilor scade.
Axonul este unic. El are mai multe parti:
con
si segment initial. Aici lipsesc corpusculii Nissl, insa prezinta numerosi microtubuli,

microfilamente si neurofilamente care se vad cu impregnare argentica. Rolul acestei

regiuni este de a declansa impulsul nervos deoarece este zona cu cel mai mic prag de
excitabilitate.
segmentul de conducere care poate fi mielinic sau amielinic

terminatiile axonale formate din butonii terminali (sinaptici, de pasaj)

Transportul axonal poate fi rapid sau lent.

transportul rapid se poate face anterograd (cu viteza 100-400 mm/zi) sau retrograd (100
200 mm/zi). Se transporta organitele cu endomembrane (mitocondrii), vezicule cu
mediatori si componentele membranei. Transportul se face de-a lungul microtubulilor cu
ajutorul proteinelor motorii care sunt de doua feluri: kinezina, efectueaza transportul
anterograd si syneina care efectueaza transportul retrograd. Aceste proteine mediaza
interactiunea microtubulului cu organitele. De asemenea exista si o reciclare locala, rapida
a veziculelor cu mediatori.
transportul lent se face numai anterograd cu viteza de 1-3 mm/zi, avand un mecanism

necunoscut. Se transporta proteine solubile (enzime, monomeri)

Fibrele nervoase
Sunt formate din axoni si din microglii.
fibrele nervoase periferice - formeaza nervii care reprezinta fascicule de fibre nervoase.

Fibrele nervoase pot fi amielinice (inconjurate doar de celule Scwwann) si fibre mielinice
(inconjurate de celule Schwann ce au format taeca de mielina). O celula Schwann poate
acoperi mai multi axoni saau un singur axon.
fibrele nervoase centrale pot fi amielinice (libere in componenta neuropilului) sau

mielinice, invelite de prelungiri ale oligodendrogliilor care formeaza teaca de mielina.

Acestea intra in componenta substantei albe.
Teaca de mielina se observa cu impregnare argentica. Ea se formeaza prin succesiunea
celulelor Schwann. Intre doua noduri Ranvier, se afla o celula Schwann care acopera cu
citoplasma ei axonul. De asemenea, in teaca de mielina exista din loc in loc linii clare numite
incizuri Schmidt-Landermann.

Formarea tecii de mielina

Initial fibra este amielinica iar celula Schwann formeaza doua prelungiri in jurul fibrei,
in sensuri opuse (formeaza un mezoaxon sau mezaxon). Aceste prelungiri cresc in mod
spiralat in jurul axonului. Straturile succesive ale membranei celulei Schwann fuzioneaza
intre ele si deci teaca de mielina reprezinta suprapuneri ale membranei celulei Schwann. La
exterior are mezaxon extern si fibrele se rotesc ajungand la mezaxon intern.
Clasificarea fibrelor nervoase periferice dupa viteza de conducere
Daca diametrul axonului este mare, teaca de mielina este groasa, portiunea internodala este
mai lunga si astfel viteza de conducere este mai mare deoarece in fibrele mielinice,
transmiterea (depolarizarea) are loc doar la nivelul nodului Ranvier (transmiterea este
saltatorie).
Tipul fibrei
Viteza de conducere
Functia acestor fibre
mielinice A
15-120 m/s
fibrele motorii scheletice
fibrele somatosenzitive proprioceptive (Ia)
fibrele somatosenzitive tactile (Ib)
fibrele somatosenzitive termice (II)
fibrele somatosenzitive pt durerea rapida (III)
mielinice B
3-15 m/s
fibre viscerosenzitive
Amielinice C (2/3 din
0,5-2 m/s
fibre somatosenzitive pt durerea lenta (IV)
fibrele periferice)
fibre visceromotorii
In substanta alba (in SNC) fibrelele mielinice sunt determinate de oligodendroglie.
Internodurile sunt formate de mai multe oligodendroglii.
Varstele mielinizarii
la
nastere:
sunt mielinizate doar radacinile motorii ale nn. spinali, ceea ce explica

miscarile necoordonate ale copiilor.

la 3-4 luni se mielinizeaza si nn. optici si radacinile senzitive ale nn. spinali, deci la

aceasta varsta copiii vad bine si au senzatii precise.

la 1 an se mielinizeaza tracturile corticospinale deci copii merg bine.

la 7 ani se mielinizzeaza si axonii fibrelor comisurale (de asociatie) ale emisferelor

cerebrale ce apartin corpului calos.

Functiile mielinice:
creste viteza de conducere a impulsului nervos de la 1 m/s la 120 m/s deoarece la nivelul

internodului este o zona cu rezistenta mare si capacitanta mica. Aceasta se datoreaza

faptului ca la acest nivel membrana axonala are o compozitie moleculara diferita. La
nivelul internodului canalele ionice sunt rare, acestea fiind adunate la nivelul nodurilor
Ranvier.
asigura nutritia axonului deoarece mediaza raporturile cu exteriorul. De asemenea,

celulele Scwann au si rol in regenerara axonilor dupa traumatisme.

Sinapsa
Este o jonctiune intercelulara specifica neuronilor. Prin intermediul sinapsei se
faciliteaza eliberarea neurotransmitatorilor care asigura transferul de informatie de la o celula
la alta. Neurotransmitatorul influenteaza conductanta celulei receptoare actionand asupra
canalelor ionice si schimba potentialul membranar al celulei receptoare.

Structura sinapsei:
element presinaptic (axon)

element postsinaptic care poate fi dendrita, soma sau axon

spatiu sinaptic

Butonul presinaptic contine: REN, mitocondrii, vezicule sinaptice, microfilamente,

microtubuli, neurofilamente. Spatiul sinaptic are 20-30 nm. Elementul postsinaptic este un
spin dendritic care contine microfilamente, elemente de citoschelet, aparatul spinului
(optional).
Membrana postsinaptica are pe versantul intern o depunere de material electronodens
ce trimite prelungiri ininterior. La fel se intampla si la membrana presinaptica. Dupa natura
materialului electronodens s-a facut clasificarea sinapselor de catre Gray:
sinapse asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai mare decat cel

postsinaptic)
sinapse simetrice (materalele electronodense au dimensiuni aproximativ egale)

Aceasta clasificare este legata de aspecte functionale.

Veziculele sinaptice pot fi si ele clasificate dupa cum urmeaza:
vezicule clare, sferice - au diametrul de 40-60 nm; frecvent au neurotransmitatori

excitatori, uneori si inhibitori; ex.: veziculele de acetilcolina

vezicule clare, turtite - au diametrul de 20-60 nm; contin doar neurotransmitatori inhibitori

vezicule sferice cu miez dens - au diametrul de 40-60 nm; contin catecolamine

vezicule mari, sferice cu miez dens si halou clar - au diametrul de 80-100 nm. Aceste

sinapse se gasesc in corpul si butonul axonal in SNC si au un continut necunoscut.

Clasificarea morfofunctionala a sinapselor:
excitatorii - sunt asimetrice, au vezicule clare, sferice, efectul pe membrana postsinaptica

este de depolarizare (cresterea PR) - se declanseaza un potential postsinaptic excitator

(EPSP)
inhibitorii - sunt simetrice, au vezicule clare sferice sau turtite, efectul fiind de

hiperpolarizare (scaderea PR) - se declanseaza un potential postsinaptic inhibitor (IPSP).

Unul si acelasi neurotransmitator poate avea efecte diferite in functie de receptori
(tipul de receptor determina efectul).
Neurotransmitatorii
Isi exercita efectul pe membrana postsinaptica in timp scurt (de ordinul ms).
Clasificarea lor dupa efectele realizate in majoritatea cazurilor:
neurotransmitatori inhibitori:

GABA (acid -amino-butiric) - folosit ca inhibitor de celulele Purkinje din cerebel

glicina - are efect pe celulele din maduva spinarii

purine (adenozina, AMP, ADP, ATP)

NO (monoxid de azot)

neurotransmitatori excitatori

glutamat (actioneaza in SNC)

aspartat (actioneaza in SNC)

taurina (actioneaza in SNC)

neurotransmitatori
cu efecte inhibitorii sau excitatorii in functie de receptor:

acetilcolina

noradrenalina

serotonina

dopamina

Neuromodulatorii
Isi exercita efectul un timp mai indelungat, au durata mai mare a efectului, latenta este
mai mare, se cumuleaza in timp si pot avea efecte ce dureaza zile, ani.
Orice substanta poate actiona ca neurotransmitator, neuromodulator sau
neurohormon (uneori).
Neuromodulatorii sunt de obicei peptide comune cu sistemul APUD (sistemul
neuroendocrin difuz). Ei au efecte atat pe membrana presinaptica cat si pe membrana
postsinaptica:
pe membrana presinaptica au efecte de accelerare sau incetinire a eliberarii veziculelor

pe membrana postsinaptica influenteaza legarea mediatorilor de receptori

Neurohormonii
Sunt peptide secretate in hipotalamus care sunt eliberati si apoi ajung in neurohipofiza
(in lobul posterior sau in emineta mediana).
Clasificara topografica a sinapselor
Tipul de sinapsa depinde de partile neuronului ce participa la sinapsa:
tipurile clasice de sinapse (cele mai frecvente):

axospinoase (sinapsa se face cu spinul dendritic) - sunt numai excitatorii

axodendritice - sunt excitatoare sau inhibitoare

axosomatice - sunt excitatoare sau inhibitoare

axoaxonale - sunt numai inhibitorii; din axon ca element postsinaptic este exclusa
partea mielinizata (conducatoare) deci participa la formarea sinapsei axoaxonale
doar conul cu segmentul initial si butonii terminali.
tipurile noi de sinapse (de regula inhibitorii):

dendrodendritice

dendrosomatice

dendroaxonale

soamtodendritice

somatosomatice

somatoaxonale

speciale (la ele participa concomitent mai multe prelungiri):

reciproce - sunt dendrodendritice; reprezinta un complex de 2 sinapse aflate una

langa alta si care conduc impulsul nervos in sens invers

panglica (in retina) - este axodendritica; participa 1 axon si 2 dendrite f apropiate

intre ele; axonul face sinapsa cu ele (1 sinapsa cu 1 dendrita). Axonul prezinta pe
linie mediana o densificare in forma de panglica
seriala - este axoaxonica; reprezinta o insiruire de sinapse axoaxonice , axonii

facand sinapsa unul cu altul

Clasificarea sinapselor dupa mecanismul de transmitere
sinapse
chimice (cu neurotransmitatori)

sinapse electrice (prin jonctiuni gap) - f putine in SN

sinapse mixte (cuplaj intre sinapsa electrica si cea chimica). Sunt rare. Ex.: nucleii

vestibulari laterali, nucleii tractului mezencefalic al trigemenului.

O celula Purkinje primeste aprox. 300.000 de sinapse

Principii de functionare a sinapselor

Un neuron nu foloseste un singur neurotransmitator, intotdeauna exista mai multe

substante neuroactive. Aceste substante exercita efecte diferite in situatii diferite, efecte
mediate de tipul receptorilor de care se leaga.
Un exemplu este dopamina care coexista in neuronii trunchiului cerebral cu peptide
precum colecistokinina, neurolentina. Ea functioneaza ca:
neurotransmitator cand este eliberata de neuroni din substanta neagra

neurohormon cand este eliberata de neuronii hipotalamici din nucleul arcuat din

adenohipofiza (inhiba secretia de prolactina este PIF - prolactin inhibiting factor)

Ea excita, inhiba sau moduleaza activitatea celulei tinta, in functie de natura
receptorului din membrana postsinaptica.
Substante neuroactive
gaze: NO (oxid nitric), CO

monoamine:

catecolamine: adrenalina, noradrenalina, dopamina

amine din triptofan: serotonina, triptamina

aspartat

glutamat

GABA

glicina

taurina

peptide:

actioneaza ca neuromodulatori: colecistokinina, endorfine, encefaline,

neurotensina, substanta P, VIP

actioneaza ca neurohormoni: LH-RH, TSH-RH, somatostatina, vasopresina

purine: adenozina, AMP, ADP, ATP

In unele celule se formeaza NO sau CO. No se formeaza sub actiunea NO sintetazei,

din arginina iar CO se formeaza sub actiunea hemoxigenazei din hem. NO actioneaza ca
neurotransmitator inhibitor, activeaza GMPc, activeaza pompa de extruzie a Ca, ceea ce duce
la scaderea Ca intracelular (efect inhibitor). De asemenea NO mai este folosit in unele
terminatii nervoase vegetative din m. netezi cum ar fi cei din corpii cavernosi (vezi erectia,
vezi aplicarea Viagra) dar si pe m. netezi vasculari. De aceea NO poate determina accidente
vasculare majore. Injecarea NO in SNC determina cascatul.
La nivelul sinapselor are loc permanent reciclarea materialelor. veziculele sinaptice se
formeaza la nivelul corpului celular dupa care sunt transportate pana la nivelul butonilor
terminali. La aparitia impulsului nervos veziculele fuzioneaza cu membrana sinaptica si se
elibereaza continutul in spatiul sinaptic. Fuzionarea veziculelor cu membrana presinaptica
este limitata deoarece aria membranei presinaptice creste f f mult. Dupa eliberarea veziculelor
apar vezicule de clatrina care contin proteine importate din RER, se formeza alte vezicule cu
mediatori si ciclul se reia.
Aceeasi reciclare are loc si la nivelul mediatorului. Exemplu pt sinapsa colinergica (cu
acetilcolina). Materia prima este colina care se gaseste in cantitate crescuta in spatiul sinaptic.
Ea patrunde prin membrana butonului sinaptic prin transportorul specific simultan cu Na (are
loc un simport). In citoplasma, colina este acetilata luand radicalul acetil de la acetilcoenzima
A prezenta in mitocondrii. Acetilarea se face in prezenta enzimei CAT (colin acetil
transferaza). Acetilcolina formata nu stationeaza ci este preluata de un transportor existent in
membrana veziculei sinaptice care o introduce in vezicula, scotand pe de alta parte H +. Se
realizeaza astfel un antiport. Excesul de acetilcolina este hidrolizat de catre
acetilcolinesteraza.

Vezicula sinaptica contine:acetilcolina, ATP si VIP care sunt asezate intr-un material
bogat in PG. Transmiterea impulsului nervose datorata deschiderii canalelor de Na si a celor
de Ca care sunt dependente de potential. Are loc cresterea concentratiei Ca in citoplasma.
Introducerea Ca determina exocitoza veziculelor sinaptice (fuzionarea cu membrana
presinaptica). Toate substantele sunt eliberate in fanta sinaptica si determina efectele.
Excesul de acetilcolina nelegata de receptori si aflat in spatiul sinaptic este hidrolizat
de acetilcolinesteraza si se formeaza radicali acetil si colina, care va relua ciclul.
Substante ce blocheaza cu transmiterea sinaptica
Transportorul ce efectueaza simportul Na-colina poate fi blocat de unele medicamente ce

sunt analoage colinei (hemicolina). Efectul este de paralizie.

Exocitoza poate fi si ea blocata, spre exemplu de endotoxina botulinica ce provoaca

paralizia, inclusiv a m. respiratori.

Exista si inhibitori ai acetilcolinesterazei, ceea ce duce la acumularea acetilcolinei in

spatiul sinaptic si la blocarea receptorilor de catre aceasta. Aceste substante sunt folosite
pt tratamentul bolii miastenia gravis, determinata de modificari la nivelul placii motorii.
Controlul exocitozei veziculelor
Exocitoza este declansata de cresterea Ca intracelular. Ca activeaza calmodulina, care
se transforma in kinaza si fosforileaza sinapsinele I si II. Sinapsinele sunt proteine de legare a
actinei: au un capat pe actina si un capat pe veziculele de mediatori. In repaus veziculele se
gasesc in asteptare. Cand sinapsina se desprinde este determinata deplasarea veziculelor catre
membrana presinaptica. Interactiunea veziculelor cu membrana este mediata de doua proteine:
sinaptotagmina si sinaptofizina.

Functionarea sinapselor
Influxul nervos, care se manifesta ca o unda de depolarizare, odata ajuns la nivelul butonilor
terminali, determina fuzionarea veziculelor cu membrana presinaptica, spargerea lor si
eliberarea mediatorilor chimici, acestia difuzeaza prin fanta sinaptiac si ajung in contact cu
fata externa a membranei postsinaptice , la nivelul receptorilor specifici.Drept urmare,
membrana psotsinaptica este deploarizata si permite propagarea influxului nervos.Ulterior,
neurotransmitatorii sunt inactivati rapid de enzimele din fanta sinaptica si este reprezentata de
corpul celular, dendritele sau portiunea intiala a axonului unui neuron, respectiv de sarcolema
fibrei musculare striate.

Transmiterea sinaptic
A) Componenta presinaptic
B) Componenta postsinaptic
1. Mitocondrie 2. Vezicule cu mediator 3. Autoreceptor 4. Fanta sinaptic 5. Receptor 6.
Canal ionic Ca++ 7. Vezicula ce elibereaz mediatorul 8. Pompa de reabsorbite a mediatorului
Distributia componentelor celulelor nervoase si nevrogliilor in SNC si SNP
Componentele SNP
Sunt ganglionii si nervii.
Ganglionii contin corpuri neuronale, dendrite, axoni mielinici sau amielinici. Unii
ganglioni contin sinapse, altii nu, cum este cazul ggl. senzitivi. GGl. senzitivi contin fibre
nervoase mielinice iar ggl. vegetativi contin fibre preggl. mielinice si fibre poasggl.
amielinice. In ggl. mai exista un tip de celule Schwann numite celule satelite care se gasesc in
jurul pericarionului.
In nervi exista axoni inconjurati de celule Schwann.
Organizare / elemente celulare
neuroni
soma
dendrite
axoni mielinizati / nemielinizati
celule Schwann

Ganglioni
exista
exista
exista
exista
exista

Nervi
exista
exista

Celulele satelite
Sunt celule Schwann ce se gasesc in ggl. spinali, cranieni sau vegetativi. Ele se gasesc
in mai multe locuri:
in ggl. spinali si cranieni - formeaza o capsula ce inconjoara complet pericarionul

neuronilor pseudounipolari, care nu primesc sinapse

in ggl. vegetativi - formeaza o capsula discontinua in jurul perikarionului neuronilor

multipolari care primesc sinapse.

tot in ggl. spinali si cranieni formeaza o teaca de mielina in jurul segmentului convolut al

axonului neuronului pseudounipolar.

in ggl. vestibulocohlear - formeaza teaca de mielina in jurul axonilor neuronilor bipolari

Constitutia SNC
Elemente celulare
Soma
Dendrite
Axoni amielinici
Sinapse
Axoni mielinici
Astrocite protoplasmatice
Astrocite fibroase
Oligodendrocite satelite

Substanta
cenusie
exista
exista
exista
exista
exista in nr.
mare
exista
exista

Substanta alba
exista
exista
exista in nr.
mare
-

Invelisul
ventricular
-

Invelisul
subpial
exista

exista

Oligodendrocite interfasciculare
Microglii
Celule ependimare

exista
-

exista
exista
-

exista

exista sau nu

Astrocitele si celulele ependimare alcatuiesc un invelis in jurul SNC numit invelis

subpial, care se gaseste sub piamater. Astrocitele se interpun intre neuroni si orice altceva
(neuroni si vase, neuroni si piamater etc.).
Bariera hematoencefalica (sange - creier)
Capilarele cerebrale sunt continue, celulele fiind unite prin jonctiuni stranse (ocludens)
care sunt f selective. Transportul se face prin transcitoza redusa, fiind f selectiv.
Permeabilitatea difera in functie de substanta:
mare - pt H2O, CO2 si O2

mica - pt glucoza, Na+, K+, Mg2+, Cl-, HCO3-, HPO32-, uree

f mica: saruri biliare, catecolamine circulante

extrem de mica (aprox. zero) - pt proteine

Functiile barierei hematoencefalice:

1. mentine constanta mediului extracelular
2. protejeaza creierul de toxinele circulante
3. previne patrunderea neurotransmitatorilor (care ar putea actiona ca neurohormoni) in
circulatia generala.
Oligodendroglie
Microglie
Aspect la MO forma ovala
forma eliptica

nucleu rotund
nucleu eliptic

prelungiri putine (10-50), groase, prelungiri multe, cu ramificatii in

putin ramificate
forma de spini
Aspect la ME Citoplasma cu aspect electronodens
Are lizozomi numerosi

RER, ribozomi, aparat Golgi,

mitocondrii microtubuli
Nu are lamina bazala

Localizare
in substanta cenusie sunt satelite ale in substanta cenusie

pericarionilor
in substanta alba

in
substanta
alba
sunt

interfasciculare - intre axonii

mielinici
Oligodendrocitele formeaza teaca de mielina in SNC iar microgliile sunt macrofage
ale SNC.

Aspect
la MO

Aspect
la ME

Astrocit fibros
forma stelata
nucleu sferic, eucromatic, central
prelungiri subtiri, putin ramificate
citoplasma cu gliofibrile (se vad cu
impregnare argentica)
contine
filamente
intermediare
(gliofilamente) avand un diametru de 8

Astrocit protoplasmatic
prelungiri groase si ramificate
citoplasma omogena

contine rare filamente

(gliofilamente), izolate,

intermediare
avand un

Localizare si
tipuri

nm si alcatuite din GFAP (proteina

acidafibrilara gliala cu greutatea
moleculara de 51 kD).
granule de glicogen
prezinta lamina bazala
predomina in substanta alba
glia limitans - la periferia SNC, subpial
(celule in candelabru, celule penate)
perivasculare in jurul capilarelor
sangvine pe care aplica picioruse

diametru de 8 nm si alcatuite din GFAP.

granule de glicogen
prezinta lamina bazala

predomina in substanta cenusie

astrocite velate - in jurul sinapselor
(nevroglia Bergmann - cerebel, celula
Muller - in retina)

Functiile astrocitelor:
1. Constituie o bariera morfologica ce se interpune intre neuroni si vasele sangvine sau
tesutul conjunctiv.
2. Participa indirect la formarea barierei hematoencefalice (reprezentata de celulele
endoteliale ale capilarelor cerebrale). Ele participa la geneza celulelor endoteliale, caci
existenta lor alaturi de capilare ofera celulelor endoteliale cerebrale fenotipul caracteristic
ce asigura competenta de bariera hematoencefalica (nu permit trecerea oricarei substante).
3. Au PR ce variaza in functie de K extracelular dar nu genereaza PA.
4. Contribuie la mentinerea constanta a concentratiei extracelulare de K sau de
neurotransmitatori, pe care ii preia din mediul extracelular.
5. reprezinta un suport structural:
in cursul dezvoltarii SNC ghideeaza prin prelungirile lor migrarea neuronilor

prolifereaza si umplu spatiile ramase in urma distrugerii neuronilor. Neuronii

distrusi sunt mancati de macrofage (microglii)

Celulele ependimare
Localizare: captusesc ventricule si apeducte, acopera plexul coroid.
Structura: sunt asezate pe un singur rand (aranjament epitelial - epiteliul ependimar),
deci celulele au polaritate. Domeniul apical prezinta: microvilei si cili (cu exceptia celulelor
de pe podeaua ventriculului III. Domeniul laterobazal este turtit, (cu exceptia celulelor de pe
podeaua ventriculului III, care se numesc fanicite si a caror membrana bazala trimite o
prelungire spre eminenta mediana sau alte zone).
La ME se observa: multe mitocondrii, aparat Golgi situat apical, RER, jonctiuni gap si
adherens, lipsesc jonctiunile ocludens (cu exceptia celulelor plexului coroid).
Exista zone speciale cu celule ependimare mici, turtite - zonele circumventriculare
(organul subcomisural, OVLT, area postrema)

Functii:
la nivelul plexului coroid secreta LCR si formeaza bariera sange-LCR
restul formeaza bariera creier-LCR (bariera permeabila ce permite accesul mai multor
substante). Aceasta proprietate este folosita pt administrarea unor medicamente ce nu
depasesc bariera hematoencefalica: administrarea se face prin punctie. In caz de
meningita, encefalita, se administreaza antivirale in acest mod.

Plexurile coroide
Secreta LCR (14-36 ml/h). Volumul total al LCR este 150 ml. Aceste plexuri sunt
formate prin apozitia dintre piamater cu vas sangvine si epiteliul ependimar ce captuseste
ventriculii. Suprafata este cutata si are o suprafata totala de 200 cmp. Ea are doua straturi:

1. piamater cu vase sangvine

2. celulele ependimare
Pliurile se numesc vilozitati coroide. O vilozitate coroida este formata din:
epiteliul ependimar

vase piale aferente

retea capilara

vase piale eferente

Celulele ependimare coroidiene sunt cuboidale, cu nucleu sferic, mitocondrii multe si

RE abundent. Domeniul apical prezinta marginea in perie formata de microvili bulbosi.
Lichidul cefalorahidian (LCR)
Este produs de catre plexurile coroide in cantitate de 0,35 ml/min (500 ml/zi). De
asemenea LCR mai este produs si prin curgerea fluidului extracelular prin epiteliul ependimar
din ventriculi (ex.: area postrema din ventriculul IV)
LCR este in cantitate de 150 ml dintre care 30 ml se gasesc in ventriculi iar 120 se
gasesc in spatiul subarahnoidian.
LCR curge din ventriculii I, II, III si IV in spatiul subarahnoidian. Din spatiul sub
arahnoidian o mica parte se scurge prin spatiile perineurale din jurul radacinilor nervilor
spinali si cranieni iar cea mai mare parte se scurge prin specializari ale arahnoidei (vilozitati
arahnoidiene) in sinusurile venoase mari din grosimea durei mater (ex.: sinusul sagital)
Functii:
mentine mediul fluid necesar creierului

protectie mecanica

comunicausor cu fluidul extracelular pt ca bariera LCR-creier e permeabila

este locul de excretie a metabolitilor tesutului nervos

asigura preluarea de catre creier din LCR a substantelor necesare

Organismul uman - Functii de relatie, Sistemul nervos, Analizatorul cutanat

(pielea), Analizorul vizual, Analizatorul auditiv (urechea), Analizorul
olfactiv, Analizorul gustativ, motor
Munteanu Alexandru
clasa a VII-a M2
Importanta functiilor de relatie asupra omului
Omul reprezinta forma cea mai evoluata de organizare si functionare a materiei vii. Studiul
organismului uman se realizeaza in cadrul disciplinelor de anatomie si fiziologie a omului.
Fiziologia se ocupa cu studiul functiilor diferitelor structuri anatomice (celule, tesuturi,
organe, sisteme) si cu mecanismele de reglare a functiilor si de integrare a lor, astfel incat
organismul sa constituie un tot unitar, in echilibru dinamic permanent cu mediul inconjurator.

Anatomia si fiziologia sunt studiate impreuna, deoarece constituie o unitate dialectica, forma
si functia fiind caracteristicile fundamentale ale materiei vii, in permanenta interrelatie si
interconditionare. Atat forma cat si functia sunt produse ale procesului de dezvoltare si
transformare a materiei vii, fiind de neconceput existenta uneia in lipsa celeilalte.
Sistemul nervos
Are rolul de a receptiona, transmite si integra informatiile din mediul extern si intern,
pe baza carora elibereaza raspunsuri adecvate, motorii si secretorii. Prin functia reflexa, care
sta la baza activitatii sale, sistemul nervos contribuie la realizarea unitatii functionale ale
organismului si a echilibrului dinamic dintre organism si mediul inconjurator.
Sistemul nervos reprezinta totalitatea organelor formate din tesut nervos. Tesutul nervos este
constituit din celule nervoase sau neuronii si celule cu rol de sustinere si hranire a neuronilor.
Organele sistemului nervos central (SNC) nevraxul sunt: maduva spinarii, trunchiul
cerebral, cerebelul, diencefalul si emisferele cerebrale.
Maduva spinarii este adapostita in canalul vertebral si se intinde de la gaura occipitala C1
pana la nivelul vertebrei L2, de unde se continua cu o formatiune f subtire filum terminale
pana la vertebra a doua coccigiana.
Activitatea sistemului nervos se realizeaza prin actul reflex. Actul reflex este procesul
fiziologic de raspuns la un stimul care actioneaza asupra unui camp receptor si care are ca
substrat anatomic arcul reflex, constituit din: calea aferenta, un centru si calea eferenta. Un
exemplu de act reflex este: reflexul de flexie. Acesta consta in indoirea unui membru dupa
aplicarea unui stimul nociv (intepatura, obiect fierbinte, curent electric etc.) pe piele, tesut
subcutanat sau muschi. Aceste reflexe de aparare, care indeparteaza zona stimulata de agentul
nociv, au un arc reflex constituit din cel putin trei neuroni si, de aceea, timpul lor de latenta
este mai lung. Daca intensitatea stimulului este puternica, raspunsul motor este mai complex,
flexia membrului stimulat insotindu-se de extensia membrului de partea opusa. In cazul unor
stimuli extrem de nocivi, se produce o activitatea motorie din partea tuturor celor patru
membre, prin iradierea excitatiei.
Trunchiul cerebral continua maduva spinarii si este format din bulb, punte si mezencefal
(peduncul cerebrali, coliculi cvadrigemeni).
Functia de conducere a trunchiului cerebral se realizeaza prin substanta alba, alcatuita din
fibre specifice ascendente, continuarea celor medulare, carora li se adauga fibre de la nucleii
senzitivi bulbo-mezencefalici, precum si din fibre descendente provenite din centrii nervosi
superiori sau cu origine in trunchiul cerebral.
Cerebelul este situat in etajul inferior al cutiei craniene, inapoia trunchiului cerebral si este
alcatuit din doua parti laterale emisferele cerebeloase conectate printr-o parte mediana
denumita vermis, unita cu o formatiune alungita, constituind lobul floculonodular
(arhicerebel).
Extirparile partiale au aratat ca diversele portiuni ale cerebelului au functii diferite, cu atat mai
complexe cu cat sunt mai nou aparute filogenetic. Arhicerebelul are legaturi stranse cu
aparatul vestibular si contribuie la reglarea echilibrului (extirparea sa determina pierderea

echilibrului). Paleocerebelul este legat in special de sensibilitatea proprioceptiva, are un rol

important in reglarea tonusului muscular, extirparea sa provocand exagerarea reflexelor
osteotendinoase, tulburari in mers.
Neocerebelul participa la reglarea miscarilor fine, extirparea sa fiind urmata de pierderea
preciziei miscarilor fine, tulburari de mers.
Extirparea totala a cerebelului, compatibila cu supravietuirea, provoaca in primele zile
tulburari grave motorii. Ulterior, se instaleaza astazia ( imposibilitatea de a sta in picioare
daca nu exista o baza de sustinere larga), astenia (oboseala musculara rapida) si atonia
(diminuarea tonusului muscular). Dupa aproximativ o luna tulburarile mentionate dispar
progresiv, fiind compensate prin activitatea scoartei cerebrale. Aceasta evolutie dovedeste ca
principalele functii ale cerebelului pot fi preluate de scoarta cerebrala.
Diencefalul sau creierul intermediar, situat in prelungirea trunchiului cerebral si sub
emisferele cerebrale, este alcatuit din mai multe mase de substanta nervoasa: talamus,
metatalamus, epitalamus si hipotalamus.
Dintre acestea, functiile hipotalamusului sunt extrem de complexe. Hipotalamusul este un
centru important pt unele reflexe complexe comportamentale si emotionale aparute ca raspuns
la stimuli neobisnuiti si este un punct nodal, intervenind in reglarea functiilor vegetative ale
organelor. De asemenea, in hipotalamus se realizeaza integrarea unor reactii mai complexe de
adaptare a organismului la anumite conditii de mediu intervenind in termoreglare, aportul de
alimente si lichide, diureza, functiile sexuale, somnul si anumite stari emotionale (frica si
furia). Prin legatura dintre hipotalamus si glanda hipofiza se realizeaza controlul sistemului
nervos asupra activitatii multor glande endocrine. Controland activitatea sistemului endocrin,
hipotalamusul intervine in reglarea circulatiei, respiratiei, metabolismului energetic,
echilibrului hidro-electrolitic etc. La randul sau, hipotalamusul este controlat de catre scoarta
emisferelor cerebrale.
Emisferele cerebrale reprezinta partea cea mai voluminoasa a sistemului nervos central.
Fiecare emisfera cerebrala are trei fete care sunt brazdate de numeroase santuri, unele mai
adanci iar altele superficiale. Structural, emisferele cerebrale sunt alcatuite din substanta
cenusie dispusa in suprafata formand scoarta cerebrala si substanta alba la interior, alcatuita
din fibre de asociatie, comisurale si de protectie.
Scoarta cerebrala este segmentul cel mai dezvoltat al SNC la om. La nivel cortical ajung toate
informatiile si de aici pornesc comenzile pt activitatea motorie. Scoarta cerebrala reprezinta
segmentul superior de integrare al organismului ca un tot unitar in echilibrul dinamic cu
mediul inconjurator.
Scoarta cerebrala prezinta paleocortexul si neocortexul. Paleocortexul intervine si in reglarea
aportului alimentar prin controlul centrilor hipotalamici ai foamei si satietatii, reglarea
activitatii sexuale, mentinerea atentiei, coordonarea functiilor emotionale si a comportarii
instinctuale (frica, furie).
Prin extirpari si stimulari ale diferitelor zone corticale s-a precizat localizarea corticala a unor
functii (motorie, senzitiva, vizuala etc.) dar functiile superioare ale sistemului nervos si in
special procesele psihice complexe sunt inca putin cunoscute.

Viata psihica umana este considerata a fi rezultatul a 3 compartimente, strans legate intre ele:
compartimentul de cunoastere (gandirea, atentia, orientarea, invatarea, memoria etc.) cu
ajutorul careia omul cunoaste realitatea si patrunde in descifrarea legilor ei, compartimentul
afectiv, constituit din trairile, emotiile, sentimentele si pasiunile pe care omul le incearca in
viata si compartimentul volitional, constand din totalitatea hotararilor, deciziilor si in
perseverenta indeplinirii lor. La baza activitatii corticale stau reflexele conditionale, datorita
carora organismul se adapteaza permanent si adecvat la conditiile in continua schimbare ale
mediului extern si intern.
Somnul este starea fiziologica periodica, reversibila, caracterizata prin inactivitatea somatica
si abolirea temporara a constientei, care poate fi insa restabilita rapid si complet prin stimuli
adecvati. Somnul, cu durata variabila pt un anumit subiect (la adult in medie 7 8 ore),
alterneaza cu starea de veghe, constituind ritmul nictemeral. In timpul somnului, in afara
abolirii starii de constienta, se produc o serie de modificari functionale: scade frecventa
respiratiilor si ventilatia pulmonara, scade frecventa cordului si tensiunea arteriala, scade
activitatea renala si peristaltismul intestinal, se reduce tonusul muscular etc.
Somnul este necesar pt mentinerea functionalitatii normale a sistemului nervos.
Cercetari efectuate pe oameni la care s-a impiedicat somnul timp de cateva zile au aratat ca
anumite activitati
care solicitau o incordare mai mare se efectuau defectuos, iar dupa privari de somn mai
indelungate au fost mentionate modificari comportamentale si chiar biochimice.
Invatarea si memoria reprezinta caracteristici fundamentale ale SNC, intregul nostru
comportament fiind un proces invatat, suprapus si dezvoltat pe baza unor reflexe
neconditionate. Invatarea este in stransa dependenta cu alte procese cerebrale, mai ales cu
atentia si starea de activitate corticala care fac scoarta capabila sa primeasca si sa prelucreze
informatiile astfel incat, la o reantalnire cu acelasi stimul, reactia declansata sa fie in
concordanta cu cele intamplate anterior. La procesul invatarii participa, pe langa scoarta
cerebrala, si alte regiuni ale SNC: paleocortexul, talamusul, hipotalamusul si formatiunea
reticulata a trunchiului cerebral.
Memoria este capacitatea sistemului nervos de fixare, conservare, recunoastere si
evocare a experientei umane. Memoria sta la baza procesului invatarii, care este o activitate
complexa ce implica in afara memoriei si alte procese cerebrale.
Cercetarile efectuate la om au demonstrat ca nu exista o localizare stricta a memoriei,
desi anumite zone corticale par a detine o importanta mai mare, in special lobii frontali si
temporali, paleo-cortexul si anumite formatiuni subcorticale.
Se pot diferentia 3 tipuri de memorie: memorie de retinere momentana, avand ca
durata de secunde sau minute (retinerea unui numar de telefon pana la formarea lui), memoria
de scurta durata, persistand minute sau ore si memoria de lunga durata, care se mentine
uneori toata viata. Mecanis-mele memoriei sunt inca insuficient studiate experimental.
Analizatorul cutanat (pielea)

Pielea este un imens camp receptor datorita numeroaselor si variatelor terminatii ale
analizatorului cutanat, care informeaza centrii nervosi superiori asupra proprietatii obiectelor
si fenomenelor cu care organismul vine in contact.
Pielea este alcatuita din trei straturi principale: epidermul, dermul si hipodermul.
Epidermul, stratul superficial al pielii, avand grosime variabila, este un epiteliu
stratificat de tip cornos. Epidermul este strabatut de fire de par, canale excretoare ale
glandelor sudoripare si terminatii nervoase receptoare.
Dermul. Situat sub epiderm, este format din tesut conjunctiv dens. In derm se gasesc
glande sebacee, canale de excretie ale glandelor sudoripare, foliculi pilosi, muschii firului de
par, reteaua vasculara si receptori nervosi.
Hipodermul stratul profund al pielii este format din tesut conjunctiv lax, bogat in
celule adipoase, constituind un depozit de lipide al organismului si, in acelasi timp, contribuie
la termoreglare prin limitarea termolizei.
Prin numeroasele si variatele tipuri de receptori, pielea deserveste mai multe
sensibilitati: tactila, termica si dureroasa.
Sensibilitatea tactila terminatiile nervoase libere, raspandite atat in epiderm cat si in
derm, sunt receptori ai tactului si presiunii, dar si ai durerii. Corpusculii Meissner sunt
prezenti in numar mare in derm, in special in regiunile caracterizate printr-o capacitate
crescuta de a diferentia caracte-rele spatiale ale obiectelor (degete, buze), in schimb sunt rari
in pielea trunchiului si absenti in tegu-mentul cu par. Deoarece se adapteaza f rapid, se
presupune ca sunt sensibili in special la atingeri f fine si vibratii cu frecventa joasa.
Sensibilitatea termica percepe temperaturi superioare sau inferioare celei a
organismului (cald si rece); deci, este declansata de grade diferite de caldura, deoarece frigul
nu este o forma de energie. Repartitia receptorilor termici este variabila, acestia fiind mai
numerosi la nivelul tegumentelor mainii si fetei si mai putin la membrele inferioare.
Sensibilitatea dureroasa, spre deosebire de celelalte sensibilitati, nu are un stimul
adecvat, dure-rea putand fi declansata de orice stimul f puternic care produce leziuni celulare.
Senzatia de dure-re are uneori o importanta deosebita, deoarece semnalizeaza prezenta unor
boli si ajuta la diagnostica-rea lor. Receptorii durerii sunt terminatiile nervoase libere,
prezente in tegumente si in alte structuri (tendoane, muschi, submucoasa viscerelor etc.). La
nivelul tegumentului, densitatea acestor terminatii este mai mare decat in viscere, ceea ce
explica posibilitatea localizarii precise a durerii cutanate si ca-racterul vag al durerii viscerale.
Stimulii care declanseaza durerea sunt reprezentati la nivelul tegumentului de agenti
mecanici, termici, electrici, chimici etc., iar la nivelul organelor interne de distensia brusca
sau spasmelor visce-relor cavitare, tractiunea mecanica sau compresiunea, inflamatiile etc.
Analizorul vizual

Vederea furnizeaza peste 90% din informatiile asupra mediului inconjurator, de aceea
o impor-tanta fiziologica considerabila, nu numai in diferentierea luminozitatii, formei si
culorii obiectelor, dar si in orientarea in spatiu, mentinerea echilibrului si a tonusului cortical
(atentia).
Analizorul vizual este constituit din ochi, la nivelul caruia se gasesc receptorii sensibili
la cantitatea si calitatea undelor luminoase, caile de transmitere a informatiilor si zonele de
proiectie corticala unde se face analiza si sinteza informatiilor.
Globul ocular (ochiul) are forma unei sfere avand aplicata in partea dinainte o alta portiune de
sfera cu raza mai mica reprezentata de corneea transparenta. Peretele globului ocular are trei
tunici: 1) tunica externa, formata in cele 5/6 posterioare dintr-o membrana groasa, opaca,
alba-sidefie numita sclerotica, iar in sesimea anterioara de o membrana subtire si transparenta
numita cornee; 2) tunica mijlocie, impartita in trei portiuni care sunt dinapoi inainte: coroida,
corpul ciliar (format din muschiul ciliar cu rol in acomodarea vederii la distanta si procesele
ciliare alcatuite din ghemuri vasculare cu rol in secretia umoarei apoase) si irisul, de forma
unei diafragme de aparat de fotografiat situat inaintea cristalinului si prezentand un orificiu
central numit pupilpa pe unde razele luminoase patrund in ochi; 3) tunica interna, numita
retina, este o membrana nervoasa formata din zece straturi de celule, celule senzoriale sau
receptorii vizuali (numite conuri si bastonase dupa forma pe care o au) fiind situate in
exterior.
Continutul globului ocular este format dintr-o serie de medii transparente si anume: a) moare
apoasa; b) cristalinul, de forma unei lentile biconvexe, ca isi modifica curbura si o data cu

aceasta si puterea de refractie; c) corpus vitros, format dintr-o masa gelatinoasa situata intre
cristalin si retina. Lichidele din interiorul globului ocular exercita o presiune asupra peretilor
sai numnita tensiune intraoculara care, in mod normal, este cuprinsa intre 20 si 22 mm HG.
Cresterea tensiunii intraoculare, datorita unor cauze diverse, determina tulburari in circulatia
vaselor din capilarele ce iriga retina, ducand la alterari ale acesteia si concomitent la scaderea
vederii (cazul bolii numita glaucom).
Acomodarea este procesul prin care imaginile obiectelor mai apropiate de 6 m de ochi sunt
proiectate pe retina. Acomodarea se obtine prin cresterea capacitatii de refractie a
cristalinului. In conditii de repaus ocular cristalinul apare turtit, fiind tinut in tensiune de
ligamentele sale. Cand privirea se indreapta spre un obiect apropiat, musculatura ciliara
circulara se contracta, ligamentele cristalinului se relaxeaza si creste curbura lentilei, in
special a fetei sale anterioare datorat elasticitatii. Concomitent cu modificarea curburii
cristalinului, formarea imaginii clare a obiectuluelor apropiate necesita si alte modificari
dinamice-oculare, printre care corectarea axelor oculare prin contractia musculaturii
extrinseci, astfel incat imaginea obiectului sa cada pe macula, micsorarea pupilei pt a selecta
in special cantitatea razelor luminoase paralele etc.
Adaptarea vizuala la intuneric si lumina este legata de transformarile pigmentilor vizuali.
Trecerea dintr-un mediu intens luminat in intuneric necesita o perioada de maximum 20
minute pt ca ochiul sa poata percepe obiectele, adaptarea fiind mai rapida cand expunerea la
lumina a fost de scurta durata; de asemenea, trecerea dintr-un mediu intunecat la lumina
puternica necesita aproximativ 5 minute pt a se realiza adaptarea, de fapt disparitia adaptarii la
intuneric.
Perceperea culorilor este realizata de celule cu conuri, care receptioneaza radiatiile de diferite
lungimi de unda ale spectrului luminos si le transmit scoartei cerebrale, unde are loc analiza si
sinteza informatiilor. Culorile primare rosu, verde si albastru pot forma, prin amestecul
lor, orice alta culoare, inclusiv cea alba. Negrul se admite ca ar fi produs prin lipsa stimularii
nervoase.
Mecanismele vederii cromatice sunt explicate prin mai multe ipoteze. Una dintre ipoteze, cea
mai acceptata, spune ca ochiul percepe separat cele trei culori fundamentale, iar diferitele
senzatii cromatice sunt rezultatul stimularii concomitente si inegale al celor trei tipuri de
celule cu conuri; stimularea lor egala ar da senzatia de lumina alba.
Analizatorul auditiv (urechea)

Percepe unde sonore, repetate intr-o anumita ordine (sunete) sau succedandu-se
neregulat (zgomote).
Urechea este formata din trei segmente: urechea externa, urechea medie si urechea interna.
Urechea externa este alcatuita din pavilionul auricular si conductul auditiv extern. Urechea
medie este formata dintr-o cavitate numita casa timpanului, limitata spre exterior de
membrana timpanului si care comunica inapoi cu sistemul de cavitati aeriene mastoidiene
(celulele mastoidiene), iar inainte cu rinofaringele prin intermediul trompei Eustachio. Urecea
medie contine lantul oscioarelor auditive (ciocanul, nicovala si scarita) articulate intre ele.
Urechea interna (labirintul) este formata dintr-o serie de cavitati sapate in stanca osului
temporal (labirintul osos) ce contine in interior labirintul membranos plin cu un lichid
denumit endolimfa. Partea anterioara a labirintului este formata din melc, iar cea posterioara
din trei canale semicirculare. Pe peretele extern al labirintului osos se gasesc fereastra ovala,
acoperita de talpa scaritei si fereastra rotunda, acoperita de o membrana rezistenta, ambele cu
rol important in functia auditiva.

Urechea externa capteaza undele sonore, le trimite timpanului, care le transforma in vibratii
rezonatoare ce se transmit prin miscarea oscioarelor urechii medii pana la fereastra ovala.
Vibratiile talpii scaritei pe membrana ferestrei ovale produc unde ce se propaga in perilimfa
din rampa vestibulara si se transmit apoi prin helicotrema, perilimfei din rampa timpasnica,
ajungand pana la membrana ferestrei rotunde. Vibratiile perilimfei provoaca vibratii ale
endolimfei, deoarece membrana vestibulara este extrem de subtire.
Undele propagate se amplifica pe masura ce se departeaza de fereastra ovala, ationgand
amplitudinea maxima mai aproape de baza melcului, in cazul unor sunete inalte si mai
aproape de virful melcului pt sunete joase, apoi amplitudinea lor scade rapid.

Analizorul olfactiv

Simtul mirosului (olfactiv) este slab dezvoltat la om, comparativ cu unele animale.
Rolul sau principal consta in a depista prezenta in aer a unor substante mirositoare, eventual
nocive si, impreuna cu simtul gustului, de a paticipa la aprecierea calitatii alimentelor si la
declansarea secretiilor digestive.
Olfactia este un simt chimic, la fel ca si gustul, depinzand de actiunea directa a moleculelor
substantelor odorante asupra unor receptori specializati.
Receptorii olfactivi se gasesc intr-o zona speciala a mucoasei nazale, situata in regiunea
cornetului nazal superior si a lamei ciuruite a etmoidului, avand la om o suprafata de 2 3
cm2. Mucoasa olfactiva este formata din celule receptoare si celule de sustinere, de natura
epiteliala.
Substantele odorante, pt a veni in contact cu receptorii olfactivi, trebuie sa se dizolve intai in
stratul subtire de mucus de la suprafata mucoasei. Nu se cunoaste mecanismul prin care
substantele odorante, actionand asupra membranei apicale a celulelor olfactive, determina
generarea unor impulsuri care se transmit pe caile mentionate pana la nivelul cortical.
Omul poate diferentia intre 2000 si 4000 mirosuri diferite. Mecanismul discriminarii olfactive
nu este cunoscut, dar este dovedit ca nu se datoreaza unor receptori specifici.
Simtul mirosului se adapteaza rapid, senzatia disparand, desi stimulul (substanta odoranta)
persista. Adaptarea este specifica numai pt mirosul respectiv, alte mirosuri nefiind influentate
si se realizeaza diferit pt diferite mirosuri.

Analizorul gustativ

Simtul gustului are rolul de a informa asupra calitatii alimentelor introduse in gura, dar
intervine si in declansarea secretiei reflex neconditionate a glandelor digestive. Receptorii
gustativi apartin chemoreceptorilor, fiind stimulati de substantele dizolvate in apa si saliva.
Omul percepe 4 gusturi fundamentale: amar, acru, dulce si sarat, gustul variat al diferitelor
alimente rezultand prin combinatii complexe ale acestora, asociate cu senzatii olfactive si cu
alte senzatii bucofaringiene (tact, temperatura etc.). Gustul amar este perceput pe fata dorsala
a limbii, cel acru pe marginea limbii, cel dulce la varf si cel sarat in partea anterioara a fetei
dorsale a limbii. Palatul percepe gusturile amar si acid si mai putin gusturile dulce si sarat;
faringele si epiglota percep toate gusturile fundamentale. Histologic, nu s-a evidentiat nici o
diferenta intre diferiti muguri gustativi, dar ei raspund, de obicei specific, numai la un anumit
gust; anumiti muguri raspund la mai mult de un stimul gustativ, dar niciodata la toti.
Simtul gustului prezinta o mare adaptabilitate, senzatia gustativa disparand chiar daca
stimulul persista; de aceea, pt a simti in continuare gustul unui aliment introdus in gura acesta
trebuie sa fie miscat si sa stimuleze permanent noi receptori.
Analizatorul motor (kinestezic)
Desfasurarea normala a activitatii motorii, analiza fina si coordonarea precisa a
miscarilor necesita informarea permanenta a sistemului nervos central asupra pozitiei spatiale
a corpului, a diferitelor sale segmente si mai ales asupra gradului de concentratie a fiecarui
muschi. Aceste informatii sunt furnizate de receptorii aparatului vestibular, auditiv, receptorii
vizuali si cutanati, dar si de anumiti receptori specifici care se afla chiar in muschi
(proprioceptori). Proprioceptorii reprezinta terminatiile periferice ale analizatorului motor
(kinestezic) si au rolul de a descarca impulsuri datorita carora se realizeaza modularea
permanenta si adecvata a contractiei diferitelor grupe musculare.
Receptorii analizatorului kinestezic se gasesc in muschi, tendoane, ligamente si suprafete
articulare .
Fusul si conexiunile sale reflexe constituie un mecanism de feedback care opereaza pt
mentinerea lungimii muschiului. Intinderea muschiului stimuleaza atat terminatiile nervoase
fusale primare cat si pe cele secundare, primele raspunzand la modificari ale lungimii si ale
ratei alungirii, iar celelalte doar la modificarile lungimii
In conditii obisnuite miscarea este initiata prin descarcarea concomitenta a impulsurilor atat
din motoneuroni cat si din fibrele eferente gama, iar scurtarea fusului , odata cu cea a
muschiului, face ca descarcarile fusului sa continue in tot timpul contractiei. Astfel, fusul iti
mentine capacitatea de a raspunde la intindere si de a ajuta reflex descarcarile motoneuronului
in tot timpul contractiei. Neuronii motori ai fibrelor aferente gama sunt influentati de la nivel
cerebral.
Glanele endocrine
Sistemul endocrin impreuna cu sistemul nervos au rolul de a regla cresterea si dezvoltarea
organismului, precum si adaptarea si corelarea activitatii diferitelor aparate si sisteme la
conditiile in permanenta schimbare ale mediului intern si extern.

Sistemul endocrin este constituit din glande care nu au canal excretor, iar produsii de secretie
sunt eliminati direct in sange.
Cele mai importante glande endocrine sunt: hipofiza, suprarenalele, tiroida, paratiroidele,
epifiza, timusul, carora li se adauga pancreasul si gonadele.
Produsii de secretie ai glandelor endocrine hormonii sunt eliminati pemanent in cantitati
minime in sange sau limfa, fiind transportati pana la nivelul structurilor celulare, unde
regleaza intensitatea si viteza desfasurarii anumitor procese specifice, prin activarea sau
inhibarea activitatii unor sisteme enzimatice.
Hipofiza sau glanda pituitara se afla situata la baza creierului, are o forma ovoida de marimea
unui bob de fasole ce cantareste aproximativ 0,5 kg si este formata din 3 lobi anterior,
intermediar si posterior.
Lobul anterior secreta hormonii adenohipofizari ce au rol in cresterea organismului.
Hormonul de crestere se secreta in tot cursul vietii iar inanitia, hipoglicemia, starile de stres
produc descarcari crescute a acestor hormoni. Insuficienta secretiei in perioada de crestere are
ca rezultat nanismul hipofizar (piticismul), excesul de hormoni in perioada de crestere a
organismului este urmat de gigantism iar daca survine la adult provoaca acromegalia,
caracterizata prin cresterea extremitatilor si a volumului visceral. De asemenea actioneaza
asupra activitatii tiroidei, glandelor sexuale suprarenale stimulandu-le sau inhibandu-le
functia.
Lobul intermediar produce un hormon care provoaca pigmentarea pielii, ca urmare a
dispersiei granulelor de melanina din celulele melanofore din piele. In lipsa hormonului pielea
se decoloreaza.
Lobul posterior hipofizar, prin hormonii secretati, are actiune in conservarea apei in organism
prin scaderea eliminarilor hidrice renale.
Glandele suprarenale sunt in numar de doua, sunt situate la polul superior al rinichiului si
sunt alcatuite din doua organe endocrine diferite ca origine, structura si functie: zona corticala
si zona medulara. Aceste glande secreta hormoni cu diverse roluri in organism:

un amestec intre adrenalina si noradrenalina cu rol in metabolismul energetic,

relaxarea muschilor traiectului digestiv, a bronhiilor si a vezicii urinare, anxietate si
frica etc;
mineralocorticoizi, glucocorticoizi si hormoni sexuali cu diferite roluri in actiuni
metabolice, sangvine, digestive, renale.
Tiroida este cea mai voluminoasa glanda endocrina (25 30 gr) si este situata in
partea

anterioara a gatului. Principalul efect al hormonilor tiroidieni este cel calorigen, care consta in
stimularea oxidarilor tisulare si a consumului de O2, evidentiat prin cresterea metabolismului
bazal (M.B.)in aproape toate tesuturile metabolice active, cu exceptia creierului, testiculilor,
uterului. Dupa extirparea chirurgicala a tiroidei scade progresiv M.B., concomitent cu
consumul de O2 al tesuturilor, iar administrarea de hormoni tiroidieni exercita efecte inverse.

Insuficienta tiroidiana determina tulburari variate in functie de gradul deficientei hormonale si

de varsta la care a intervenit. Incapacitatea genetica a glandei de a secreta hormoni se
manifesta prin cretinismul gusogen, caracterizat printr-o dezvoltare fizica si psihica deficitara,
piele uscata si ingrosata, gusa endemica, deformatii osoase, defecte ale dentitiei, dezvoltarea
intarziata a organelor genitale. Insuficienta tiroidiana aparuta mai tarziu are efecte mai putin
grave, la adult se manifesta prin mixedem, piele uscata si ingrosata, stimularea anabolismului,
urmata de cresterea in greutate, caderea parului, anemie, senzatia permanenta de frig, reactii
motorii si psihice intarziate.
Hiperfunctia tiroidiana provoaca stimularea catabolismului, urmata de nervozitate, intoleranta
la caldura, tremuraturi ale mainilor, piele calda si umeda, cresteri ale M.B.
Paratiroidele (doua perechi la om) sunt situate pe fata posterioara a lobilor tiroidieni. Au rol
in stimularea resorbtiei intestinale a calciului, actionand in stransa legatura cu vitamina D;
scade eliminarile urinare de calciu stimuland eliminarile de fosfati si K; la nivelul oaselor
mobilizeaza sarurile fosfo-calcice.
Insuficienta paratiroidiana provoaca tetania caracterizata prin scaderea calcemiei, cresterea
fosfatemiei, cresterea excitabilitatii neuromusculare manifestata prin spasme ale musculaturii
striate (cea a laringelui poate provoca moartea prin asfixie).
Hiperfunctia paratiroidiana este caracterizata prin demineralizari osoase dureroase, cu
deformari si fracturi, cresteri ale calcemiei, urmate de depuneri fosfo-calcice in tesuturile moi
sau de formare de calculi urinari.
Pancreasul endocrin secreta doi hormoni f importanti: insulina si glucegonul. Insulina este
fixata rapid in multe tesuturi si in special in ficat si rinichi. Are rol in reglarea metabolismului
intermediar, stimuleaza patrunderea glucozei in anumite celule si intensifica consumul tisular
de glucoza.
Reglarea secretiei de insulina se face predominant prin nivelul glicemiei. Scaderea cantitatii
de insulina activa la nivel tisular determina diabetul zaharat. Hipersecretia insulinei este
caracterizata prin hipoglicemie ce are consecinte in special asupra sistemului nervos central.
Alterarile functionale ale sistemului nervos, consecutive hipoglicemiei, pot merge pana la
instalarea unei stari de coma.
Epifiza (glanda pineala) este situata in partea posterioara a diencefalului. Glanda atinge
dezvoltarea maxima in copilarie si apoi incepe sa involueze inainte de pubertate. Functiile
epifizei nu sunt inca bine cunoscute.
Timusul este un organ limfoid dotat si cu rol endocrin situat inapoia sternului. Dezvoltat
maxim in copilarie, dupa pubertate involueaza, dar nu dispare complet nici la varste f
inaintate. Hormonii secretati ajuta la imunitatea celulara a organismului.
Sistemul muscular
Miscarea se realizeaza cu ajutorul a doua sisteme: sistemul osos si sistemul muscular,
formand aparatul locomotor.

Totalitatea oaselor din corp (aproximativ 200 la numar), legate intre ele prin articulatii,
formea-za scheletul corpului. El reprezinta partea pasiva a aparatului locomotor.
Forma, structura si modul de legatura a oaselor pt a forma scheletul corpului uman repre-zinta
expresia adaptarii la statiunea bipeda si locomotie.
Oasele, odata formate, cresc atat in lungime cat si in grosime. Cresterea in lungime are loc in
oasele lungi si se realizeaza pe seama cartilajelor de crestere care se gasesc la limita dintre
diafiza si epifiza. Cresterea in grosime se face la toate formele de oase si este asigurata prin
functionarea periostului care produce osteoblaste ce se adauga tesutului osos mai vechi, osul
ingrosandu-se.
Scheletul este reprezentat prin totalitatea oaselor din corp. Distingem: scheletul capului,
scheletul trunchiului si scheletul membrelor.
Rolul tesutului osos in organism:

Tesutul osos, caracterizat printr-un bogat continut in saruri minerale confera

scheletului duritatea necesara si rolul de aparat de sustinere;

Prin rezistenta data de compozitia chimica a tesutului oasos, cutia toracica si cea
craniana protejeaza organe de importanta vitala;
Depozit de saruri minerale, detine un rol important in mentinerea echilibrului fosfocalcic;

Prin maduva rosie, oasele genereaza o mare parte a elementelor figurate;

Actionand ca parghii, oasele au rol fundamental in realizarea miscarilor corpului.

Sistemul muscular

Sistemul muscular este principalul sistem prin care organismul reactioneaza la modificarile
mediului ambiant si la comenzile voluntare. Pe baza structurii si a proprietatilor functionale,
muschii se impart in tei categorii: muschi striati, care formeaza cea mai mare parte a
musculaturii somatice (scheletice) si o parte din musculatura digestiva, muschii netezi, care
formeaza musculatura unor organe interne si muschiul striat de tip cardiac (miocardul)
Musculatura striata este controlata prin sistemul motor piramidal si prin sistemul motor
extrapiramidal. Muschii somatici realizeaza mersul, pozitia ortostatica, scrisul si vorbitul,
masticatia, mimica fetei etc. Prin toate aceste activitati contribuie la integrarea organismului
in mediul fizico-biologic si social.
Muschii striati reprezinta aproximativ 80% din greutatea corpului, cei mai bine reprezentati
fiind muschii scheletici care, prin insertiile lor osoase, realizeaza deplasarea sau imobilizarea
unor segmente sau a intregului organism.
Tonusul muscular este starea permanenta de tensiune usoara a oricarui muschi in repaus.
Tonusul muscular este rezultatul unor impulsuri nervoase susscesive, care stimuleaza
alternativ fibrele musculare. Aceste impulsuri provin de la nivelul motoneuronilor somatici
medulari, fiind determinate de aferente provenite de la fusurile neuromusculare ale
muschiului si, de aceea, actiunea atat a radacinilor motorii cat si a celor senzitive din nervii
spinali ale unui muschi determina atonie. Tonusul muscular este controlat si de centrii nervosi
superiori, scazand in timpul somnului si intensificandu-se la solicitari corticale puternice. El
are un rol important in termoreglare, contribuie la mentinerea pozitiei corpului, asigura
fixarea articulatiilor, expresia fetei etc.

Forta musculara depinde atat de intensitatea stimulilor cat si de proprietatile morfofunctionale

ale muschiului. Muschii lungi dezvolta o forta mai mare decat cei scurti. Efortul prelungit
diminueaza forta de contractie, ca urmare a oboselii musculare.
Travaliul muscular este direct proportional cu forta de contractie, grosimea muschiului,
intensi-tatea contractiei.
Oboseala musculara consta in reducerea temporara a capacitatii functionale a muschiului,
consecutiv unei activitati prelungite sau excesive.. Cunoasterea mecanismelor oboselii este
utila pt asigurarea unor conditii de munca.
Musculatura neteda, pezenta in organele viscerale, vasele sangvine si piele, este constituita
din fibre musculare fusiforme.
Contractia muschiului neted, avand o perioada de latenta mai lunga decat a muschiului striat,
are si o durata lunga, iar relaxarea dupa contractie este f lenta.
O caracteristica importanta a a muschiului neted visceral este plasticitatea capacitatea de asi mentine constanta tensiunea la diverse lungimi. Plasticitatea explica capacitatea viscerelor
cavitare de a-si modifica volumul fara modificari semnificative ale presi

GLOSAR
Neuronul - unitatea structurala si functionala a sistemului nervos - este o celula specializata
in generarea si conducerea unor semnale de natura electro chimica numite impulsuri nervoase.
Cea ma importanta caracteristica morfologica a neuronului consta in prezenta unor procese
protoplasmatice de diferite lungimi, ce merg din corpul celulei -dendritele si axonul particularitate structurala dealtfel legata intim de functia de transmitere a impulsurilor
nervoase.

SINPS, =Punct de contact ntre doi neuroni, la nivelul cruia se face transmiterea
influxului nervos de la o celul nervoas la alta.

ablatie
Operatie constand din indepartarea unui organ, unui ansamblu de tesuturi sau a unui corp
strain pe cale chirurgicala. Sinonim : exereza.

extirpare
Inlaturarea, scoaterea prin intermediul interventiei chirurgicale a unui organ sau o portiune
dintr-un organ (bolnav), a exciza.

ventricul cerebral
Cavitate a encefalului, umpluta cu lichid cefalorahidian.

cortex (cerebral)
Scoarta cerebrala, stratul situat la suprafata creierului alcatuit din substanta cenusie dispusa la
periferia creierului.

abazie
Tulburare a sistemului nervos, care se manifesta prin neputinta de a merge normal.
Incapacitate partiala sau totala de a merge, independenta de vreun deficit muscular sau de
vreo...

afazie
Pierdere totala sau partiala a intelegerii si a posibilitatii de a reda cuvintele, ca urmare a unei
leziuni cerebrale. Sinonim : disfazie.

icter nuclear
Afectiune a creierului produsa prin depunerea de bilirubina in ganglionii bazali si in nucleii
trunchiului cerebral, ce apare in cazurile severe de boala hemolitica a nou-nascutului.

sinapsa
Zona situata intre doi neuroni (celule nervoase), care asigura transmisia informatiilor de la
unul la altul.

nductie
Mecanism nervos prin care starea de excitatie sau de inhibitie dintr-un centru nervos
determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos.

reflex
Reactie adecvata a organismului fata de un excitant, fara interventia vointei.

analizator
Aparat al sistemului nervos, compus dintr-un organ de simt, din nervi si dintr-un numar de
celule ale creierului, care are functia de a analiza, de a diferentia insusirile obiectelor...

ontogeneza
Dezvoltarea individului, de la oul fecundat pana la stadiul de adult.
Sinonim : ontogenie.

Omul vede nu cu ochii, ci prin intermediul acestora, de unde informaia se transmite prin
nervul optic, chiasm, tractele optice n anumite zone ale lobului occipital al scoarei
creierului, unde se formeaz acel tablou a lumii exterioare, pe care o vedem. Toate aceste
organe constituie analizatorul nostru vizual sau sistemul vizual.
Posesia a doi ochi ne permite s facem vederea noastr stereoscopic (adic s formm
imaginea tridimensional). Partea dreapt a retinei a fiecrui ochi transmite prin nervul optic
"partea dreapt" a imaginii n partea dreapt a creierului, analogic funcioneaz i partea
stng a retinei. Dup care dou pri ale imaginii dreapta i stnga sunt unite de creier.
Astfel c fiecare ochi percepe tabloul "su", n cazul dereglrii micrii n comun a ochiului
drept i a celui stng poate fi dereglat vederea binocular. Cu alte cuvinte vi se va dubla
imaginea sau vei vedea n acelai timp dou tablouri complet diferite.

Construcia ochiului
Ochiul poate fi numit un aparat optic complicat. Sarcina lui principal este de a "transmite"
imaginea corect nervului optic.
Funciile principale ale ochiului:
sistemul optic, care proiecteaz imaginea;
sistemul de primire i "codare" a informaiei primite pt creier;
sistemul de "deservire" a asigurrii necesitii vitale.
Corneea este o membran transparent care acoper partea anterioar a ochiului. Ea nu are
vase sangvine, ns posed o putere mare de refracie. Intr n sistemul optic al ochiului.
Corneea are hotar comun cu membrana exterioare netransparent a ochiului sclera.
Camera anterioare a ochiului reprezint un spaiu ntre cornee i iris. Aceasta este umplut
cu lichid intraocular.

Irisul reprezint dup form un cerc cu o gaur n mijloc (pupila). Irisul este constituit din
muchi, datorit crora mrimea pupilei se schimb. Ea intr n sistemul vascular al
membranei ochiului. Irisul este responsabil pt culoarea ochior (daca este de culoare albastr
nseamn c sunt puine celule de pigment, iar dac sunt cprui atunci sunt multe).
Efectueaz aceeai funcie ca i diafragma n aparatul de fotografiat, regleaz fluxul de
lumin.
Pupila reprezint o gaur n iris. Mrimile acesteia depind de obicei de nivelul iluminrii. Cu
ct este mai mult lumin cu att pupila este mai mic.
Cristalinul este o "lentil natural" a ochiului. Este transparent, elastic poate s-i schimbe
forma, aproape instantaneu "reglnd focalizarea", datorit cruia omul vede bine att aproape
ct i departe. Este amplasat n capsul i se menine cu ajutorul zonei ciliare. Cristalinul, la
fel ca i corneea, intr n sistemul optic al ochiului.
Corpul vitros este o substan transparent gelatinoas, amplasat n partea posterioar a
ochiului. Corpul vitros menine forma globului ocular, particip la schimbul de substane
intraocular. Intr n sistemul optic al ochiului.
Retina este constituit din fotoreceptori (acetia sunt sensibili la lumin) i celule nervoase.
Celulele-receptori amplasai n retin se mpart n dou tipuri: conuri i baghete. n aceste
celule, care produc fermentul de rodopsin, are loc transformarea energiei luminii (fotoni) n
energie electric a esutului nervos, adic reacia fotochimic.
Baghetele posed o fotosensibilitate nalt i ne permit s vedem la lumin proast, de
asemeni ele sunt responsabile pt vederea periferic. Conurile dimpotriv, necesit mult
lumin pt activitatea sa, ns tocmai acestea ne permit s observm detaliile mici (sunt
responsabile pt vederea central), ofer posibilitatea de a diferenia culorile. Aglomerrile cele
mai mari ale conurilor se afl n gropia central (macul), rspunztoare pt cea mai nalt
acuitate a vederii. Retina adereaz pe membrana vascular, ns nu uniform pe toat suprafaa.
Anume n aceste poriuni are tendina s se secioneze n cazul diferitor afeciuni ale retinei.
Sclera este o membran exterioar netransparent a globului ocular, care trece n partea
anterioar a globului ocular n cornee transparent. 6 muchi oculomotori se fixeaz de scler.
n ea se gsesc o cantitate mic terminaii nervoase i capilare.
Membrana vascular acoper seciunea posterioar a sclerei de care ader retina, cu care
este strns legat. Membrana vascular este responsabil pt alimentaia sangvin a structurilor
intraoculare. n cazul afeciunilor retinei membrana vascular deseori este implicat n
procesul patologic. n membrana vascular nu sunt terminaii nervoase, de aceea n cazul
afeciunii acesteia nu apar dureri, care semnaleaz de obicei anumite neregulariti.
Nervul optic cu ajutorul acestuia semnalele de la terminaiile nervoase sunt transmise
creierului.
Structura corneei
Cunoaterea structurii corneei va prinde bine acelor persoane, care vor s neleag cum are
loc corecia cu laser-eximer i de ce ea decurge anume astfel, i celor care vor suporta o
intervenie chirurgical la cornee.

Stratul epiteliului - este suprafaa de protecie a stratului, n cazul lezrii se restabilete.

Deoarece cornee este un strat fr capilare, pt "livrarea oxigenului" rspunde epiteliul, care l
extrage din membrana lacrimal, care acoper suprafaa ochiului. Epiteliul de asemeni
regleaz intrarea lichidului n interiorul ochiului.
Membrana lui Bowman este amplasat imediat sub epiteliu, este responsabil pt protecie
i particip la alimentarea corneei. n cazul lezrii nu poate fi restabilit.
Stroma partea cai mai voluminoas a corneei. Partea principal a acesteia fibre de
colagen, amplasate n straturi orizontale. De asemeni conine celule care sunt responsabile pt
restabilire.
Membrana Descemetov desparte stroma de endoteliu. Posed o elasticitate sporit, este
rezistent n cazul lezrilor.
Endoteliul este responsabil pt transparena corneei i particip la alimentarea acesteia. Se
restabilete f greu. Execut o funcie f important a "sondei active", care este responsabil pt
faptul ca surplusul de lichid s nu se adun n cornee (de altfel va avea loc edemaierea).
Astfel endoteliul menine transparena corneei.
Cantitatea celulelor endoteliale scade n timpul vieii de la 3500 celule pe mm2 la natere
pn la 1500-2000 celule pe mm2 la vrsta naintat. Scderea desnitii acestor celule poate
fi cauzat de diverse afeciuni, traume, intervenii chirurgicale, etc. n cazul densitii mai
mici de 800 de celule pe mm2, corneea devine edemaiat i i pierde transparena. Al aselea
strat al corneei deseori este numit membran lacrimal de pe suprafaa epiteliului, care de
asemeni are un rol important n paticularitile optice ale ochiului.

Analizatorul auditiv
Urechea

Auzul este unul dintre simturi care comunica creierului date despre mediu.
Urechea umana percepe peste 1500 de tonalitati. Ea se mparte n trei mari
compartimente: urechea externa, interna si mijlocie.
Urechea externa si urechea mijlocie sunt principalele organe ale auzului; ele capteaza
si transmit sunetele ntr-un mod relativ simplu.
Urechea interna are nsa o structura f complexa; ea serveste n acelasi timp
receptiei sunetului si mentinerii echilibrului.
Urechea externa este formata din pavilion. Forma sa de cochilie are rol principal
dirijarea undelor sonore spre conductiv auditiv extern. Pavilionul este rigidizat printrun cartilaj elastic, cu exceptia portiunii sale inferioare, mai carnoasa, lobul urechii.
Conductul auditiv extern ajunge la timpan, trecnd prin osul temporal. n aproprierea
pavilionului, peretele sau este acoperit de piele cu peri care protejeaza timpanul de praf.
Sunt de asemenea, prezente glande sebacee, glande sudoripare si glande cerumenoase.
Acestea secreta cerumen, lichid pastos de culoare galbuie, care ncleiaza corpii straini
prezenti n acest conduct.
Atunci cnd undele sonore patrund n conductul auditiv extern, ele sunt dirijate
spre timpan, o membrana constituita din tesut conjunctiv fibros, lata de 8 mm si lunga
de 25 mm, care joaca rolul de capac si vibreaza pt a transmite sunetele la urechea
mijlocie.
Denumita si cutia timpanului, urechea mijlocie este separata de urechea externa prin
timpan. Este o cavitate mica ce contine aer, tapetata de o mucoasa; este adapostita ntr-o
parte a osului temporal, stnca. Ea comunica cu faringele prin trompa lui Eustachio, un
conduct al carui rol consta n mentinerea unei presiuni egale ntre urechea externa si cea

mijlocie. El este nchis aproape tot timpul si se deschide n momentul nghitirii,

cascatului sau stranutului. Aceasta cutie comunica cu urechea interna prin doua orificii:
fereastra rotunda, care este obstruata de o membrana, si fereastra ovala sau fereastra
cohleara.
Fereastra cohieei este un fel de trapa legata de timpan prin intermediul oscioarelor. Este
vorba de cele mai mici trei oase ale corpului, cu forme evocatoare: ciocanul, solidar cu
timpanul; nicovala, pe care se ajusteaza capul ciocanului; scarita, care se articuleaza cu
nicovala si obtureaza fereastra cohleara.
La sosirea sunetelor, acest lant de oscioare va transmite vibratiile membranei
timpanului la lichidele urechii interne.
Aceasta este situata n osul temporal, imediat n spatele orbitei oculare. Este constituita
dintr-un labirint osos, ce contine el nsusi un labirint membranos care i da forma.
Labirintul osos cuprinde o cavitate, denumita vestibul auricular, trei canale
semicirculare si aparatul auditiv propriu-zis sau cohleea. Vestibulul comunica cu cohleea
si este legat de cavitatea craniana prin apeductul vestibulului. Canalele semicirculare,
care se deschid n vestibul, formeaza trei semicercuri n interiorul carora circula un
lichid limfatic.
Cohleea, cu rol major n receptia sunetelor, este o cavitate n forma de spirala
cuprinznd lama spirala si membrana bazilara.
Membrana bazilara contine organul lui Corti, receptorul vibratiilor, care transforma
vibratiile sonore n impulsuri nervoase. Contine celule care au particularitatea de a fi
ciliate. Extremitatea cililor atinge membrana externa a organului lui Corti, iar baza lor
este legata de o fibra nervoasa. Mesajul sonor este transmis prin intermediul fibrelor
nervoase la creier, care intercepteaza atunci influxul nervos, iar sunetele devin audibile...
Din punct de vedere functional, analizatorul audititv si cel vestibular sunt independenti,
dar anatomic, receptorii ambilor analizatori se afla in urechea interna, iar caile de
conducere sunt ramuri ale aceluiasi nerv cranian(8-vestibulo-cohlear).
1). Segmentul receptor
-cohleea este un canal rasucit in jurul unui ax numit columela. Din columela se
desprinde lama spirala osoasa spirala pe toata lungimea canalului. Lama spirala osoasa
si membrana bazilara impart canalul spiral in 2 rampe: rampa vestibulara(comunica cu
vestibulul) si rampa timpanaica( comunica cu fereastra rotunda). Rampele comunica
prin helicotrema-orificiu situat la varful melcului.
-canalul cohlear(melcul membranos) are peretele inferior alcatuit din lama spirala
si membrana baziliara , iar peretele superior de membrana Reissner. In canalul cohlear,
pe membrana baziliara se gaseste organul Corti, receptorul auditiv.
-organul Corti e format din celule senzoriale, ciliate, dispuse de o parte si de alta a
tunelului Corti pe 2-4 randuri. Ele sunt insotite de celule de sustinere. Cilii celulelor
senzoriale, dupa ce strabat membrana reticulata sunt in contact cu membrana tectoria.
Baza celulelor senzoriale e conectata cu dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral
Corti.
2). Segmentul de conducere
-primul neuron se gaseste in ganglionul Corti. Axonii acestuia formeaza ramura
cohleara a nervului 8.
-al doilea neuron se afla in nucleii cohleari din bulb. Axonii acestora se
incruciseaza partial formand 2 fascicule ascendente si fac sinapsa cu cel de-al treilea
neuron in corpii geniculati mediali din metatalamus. Colaterale se desprind spre coliculii

cvadrigemeni inferiori, spre nucleul facialului, spre nucleul oculomotorului, spre

substanta reticulata si spre cerebel.
3). Segmentul central
-se afla in girusul temporar superior.