CURS I

NOTIUNI DE NEUROLOGIE SI SEMIOLOGIE

Receptori, care pot fi: exteroceptori, care culeg excitatiile pornite de la mediul

extern, proprioceptori, care culeg excitatiile de la muschi, tendoane, articulatii si interoceptori, care
culeg excitatiile viscerale;
Nervii periferici pot fi senzitivi sau senzoriali, motori si vegetativi. Pe calea lor vin informatiile de
la periferia corpului sau din organismele interne, care vor merge- prin intermediul neuronului
senzitiv- spre centru, influxul nervos retransmitandu-se spre organele efectoare pe calea neuronului
motor, a nervilor motori. In general, nervii periferici sunt micsti, leziunea lor provocand tulburari
clinice motorii si senzitive. Din nervii periferici fac parte nervii cranieni, in numar de 12 perechi, si
nervii rahidieni;
Sistemul nervos central este alcatuit din encefal, care este format din cele doua emisfere cerebrale,
formatiunile de pe baza creierului, trunchiului cerebral, cerebel si din maduva spinarii.
Emisferele cerebrale prezinta partea cea mai dezvoltata a sistemului nervos. Fiecare dintre ele
cuprinde cate patru lobi: frontal, parietal, temporal si occipital. Acestia sunt impartiti prin santuri in
circumvolutii. Encefalul este format din substanta cenusie sisubstanta alba. Substanta
cenusie prezinta numeroase celule de diferite forme si dimensiuni, alcatuind la suprafata scoarta
cerebrala, iar in profunzime nucleii centrali. In scoarta se gasesc 14 milioane de celule. Substanta
alba a emisferelor cerebrale este formata din fibre nervoase care realizeaza legatura intre difeirte
zone corticale (fibre de asociatie), legatura intre cele doua emisfere (fibre comisurale- corpul
calos), si legatura intre diferite etaje ale sistemului nervos central (fibre de proiectie).
Coordonand functionarea sistemului nervos, scoarta cerebrala controleaza intreaga activitate a
organismului. Ea detine in primul rand functia de reprezentare si selectionare, de elaborare a ideilor-
gandirea (rationamentul), denumita de Pavlov activitate nervoasa superioara.
Spre deosebire de reflexele neconditionate, care sunt innascute, reflexele conditionate sunt
dobandite, aparand in curesul existentei individului, determinate de conditii diferite si variate ale
mediului extern. La nivelul scoartei se realizeaza,integrarea superioara, cu alte cuvinte, adaptarea
organismului la schimbarile mediului extern, inregistrate cu finete si precizie, precum si legatura
dintre diferite parti ale organismului.
Lobul frontal, care corespunde circumvolutiei frontale ascendente, este sediul neuronului motor
central, deci sediul miscarilor voluntare. Leziunile lobului frontal se insotesc de tulburari motorii
(paralizii), tulburari in articulatia vorbirii (disartrie sau anartrie), tulburari de comportament;
Lobul parietal este sediul cortical al analizorului sensibilitatii generale. La acest nivel se realizeaza
sinteza tuturor tipurilor de sensibilitate. Leziunile lobului parietal se vor insoti deci de tulburari
privind aprecierea volumului si a formei obiectelor (stereognozie), a greutatilor (barestezie), privind
discriminarea tactila (aprecierea distantei dintre doua atingeri ale pielii) etc. Distrugerea totala duce
la agnozie tactila, adica la nerecunoasterea prin pipait a obiectului respectiv;
Lobul temporal cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv. Leziunea sa se poate insoti
de surditate verbala (bolnavul aude, dar nu intelege), halucinatii auditive, tulburari de echilibru,
imposibilitatea de a intelege scrisul (cecitate verbala), incapacitate de utilizare uzuala a obiectelor si
de efectuare a gesturilor obisnuite (apraxie); uneori este pierduta intelegerea semnificatiei cuvantului
vorbit sau scris (afazie senzoriala);
Lobul occipital este sediul capatului corticalal analizorului vizual. Leziunea sa duce la tulburari de
orientare in spatiu, tulburari de vedere (halucinatii vizuale) etc.;
Formatiunile de la baza creierului sunt diencefalul si corpii striati. Diencefalul este alcatuit in
principal din: talamus, statia cea mai importanta de releu pentru toate fibrele senzitive care merg
spre scoarta cerebrala (leziunile talamusului producand grave tulburari de sensibilitate),
si hipotalamus, coordonatorul sistemului vegetativ si al sistemului endocrin. Corpii striati, formati
dintr-un numar de nuclei de substanta cenusie, cu un rol deosebit in realizarea miscarilor automate si
a tonusului muscular, fiind segmentul cel mai important al sistemului extrapiramidal. Leziunile
acestora duc la aparitia unor tulburari incadrate in notiunea generica de sindrom extrapiramidal.
Trunchiul cerebral este prima portiune cuprinsa in cutia craniana, in prelungirea maduvei spinarii.
Are un rol deosebit de important, aflandu-se la raspantia dintre emisferele cerebrale si cerebel. Este
alcatuit de sus in jos din pedunculii cerebrali, protuberanta inelara si bulbul rahidian, care face
legatura cu maduva spinarii. Tinand seama de importanta centrilor nervosi (respiratorii, circulatorii,
deglutitie) a cailor si a conexiunilor de la nivelul trunchiului cerebral, leziunile acestora produc
manifestari complexe, grave si adesea mortale. De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi
cranieni care indeplinesc importante functii motorii si senzitive. In afara nucleilor nervilor cranieni
si ai centrilor reflexelor vegetative, in trunchiul cerebral se gasesc o serie de nuclei nespecifici, care
alcatuiesc formatiunea reticulara, care joaca rol in transmiterea spre scoarta cerebrala a diferitelor
stimulari extero- si mteroreceptive, contribuind la edificarea starii de veghe (de constienta).
Cerebelul, asezat in fosa posterioara a cutiei craniene, a alcatuit din doua emisfere laterale, cu rol in
coordonarea motorie, si o regiune mediana, care contribuie in mod deosebit la mentinerea
echilibrului, numita vermis.Este legat de nevrax prin pedunculii cere-belosi. Functia sa principala
consta in reglarea tonusului muscular si in coordonarea miscarilor.
Maduva spinarii: ultima portiune a sistemului nervos central este adapostita in canalul rahidian si
se prezinta sub forma unui cilindru de substanta nervoasa, care incepe de la bulb si se intinde pana la
L2. Este impartita in doua jumatati simetrice, fiind formata din substanta alba si substanta
cenusie (fig. 76). Substanta cenusie este situata central si imbraca aspectul literei "H". Coarnele
anterioare ale substantei cenusii sunt motorii, cele posterioare senzitive, iar cele laterale au functii
vegetative. Substanta alba este alcatuita din: cai motorii descendente si cai senzitive ascendente, in
fiecare jumatate de maduva se disting trei cordoane de substanta alba, separate de emergentele
radacinilor anterioare (motorii) si posterioare (senzitive).
Cordonul anterior contine fasciculul piramidal direct;
Cordonul posterior contine fascicule Goli si Burdach, care conduc spre centrii superiori
sensibilitatea tactila si profunda constienta;
Cordonul lateral contine o serie de fascicule ascendente care conduc spre centrii superiori informatii
legate de sensibilitatea termica, dureroasa si profunda inconstienta. Tot la nivelul cordonului lateral
coboara fasciculul piramidal incrucisat si caile extrapiramidale, spre celula neuronului periferic,
aflata in coarnele anterioare, de unde porneste calea motorie finala. Leziunile maduvei provoaca
grave tulburari senzitive, motorii si vegetative;
La nivelul maduvei, din cele doua radacini- anterioara (motorii) si posterioara (senzitiva)- se
formeaza nervii rahidieni. Pe traiectul radacinii posterioare exista o umflatura,ganglionul
spinal, care contine corpul celular al primului neuron senzitiv periferic. Nervii rahidieni dau nastere
nervilor periferici.
Sistemul nervos central (encefalul si maduva spinarii) este acoperit si protejat de cele trei foite
meningiene: dura mater, o membrana fibroasa in contact cu osul, arahnoida, o foita subtire care
captuseste fata interna, a durei mater, si pia mater, un tesut celular bogat vascularizat care acopera
tesutul nervos. Spatiul subarahnoidian cuprins intre pia mater si arahnoida contine lichidul
cefalorahidian. Acesta este secretat in ventriculi de catre plexurile coroide si patrunde in spatiile
sub-arahnoidiene prin orificiile lui Magendie si Luschka. In interiorul encefalului se afla un sistem
de cavitati- sistemul ventricular, in care se formeaza si circula L.C.R. In emisfere se afla ventriculii
laterali si ventriculul III, intre protuberanta si cerebel se afla ventriculul IV. Ventriculul III este legat
de ventriculul IV prin apeductul Sylvian. Ventriculul IV comunica cu spatiul arahnoidian prin
orificiul Luschka si Magendie. L.C.R. se resoarbe din spatiul subarahnoidian, prin vilozitatile
arahnoidiene.
Pentru intelegerea simptomelor care apar in leziunea sistemului nervos, este necesara o sumara
recapitulare a cailor motorii, senzitive si a reflexelor.
Caile motorii
Sistemul motor cuprinde trei elemente: neuronul motor central, neuronul extrapiramidal si neuronul
periferic. Neuronul motor central si cel extrapiramidal reprezinta cele doua cai motorii care merg de
la encefal la maduva. La nivelul acesteia, calea motorie este unica, fiind reprezentata de neuronul
motor periferic, numit de aceea si cale motorie finala comuna. Prin intermediul acesteia se transmit
atat impulsurile venite pe calea neuronului motor central (calea piramidala), cat si cele venite pe
caile extra-piramidale.
Neuronul motor central formeaza calea piramidala. Fasciculul piramidal are somele celulare
(corpurile celulare) situate in scoarta circumvolutiei frontale ascendente. Axonii lor alcatuiesc calea
piramidala si se termina in coarnele anterioare ale maduvei, unde fac sinapsa cu neuronul motor
periferic, cu exceptia unor fibre scurte (fasciculul geniculat) care se termina in nucleii de origine ai
nervilor cranieni, la nivelul trunchiului cerebral. Fasciculul piramidal este format din fibre care au
deci o lungime si un traiect diferit:
Fasciculul geniculat (cortico-nuclear) care se termina in nucleii motori ai nervilor cranieni din
trunchiul cerebral;
Fasciculul piramidal incrucisat, care reprezinta cea mai mare parte a fasciculului piramidal si ale
carui fibre se incruciseaza in partea inferioara a bulbului (decusatie), pentru a ajunge apoi in
cordoanele medulare laterale si coarnele anterioare. Datorita incrucisarii bulbare a acestor fibre, se
intelege de ce o leziune encefalica antreneaza o paralizie de partea opusa a corpului;
Fasciculul piramidal direct, un fascicul foarte subtire, constituit din cateva fibre, care nu se
incruciseaza la nivelul bulbului, ci mult mai jos, la nivelul maduvei, cu cateva segmente inainte de a
se termina tot in coarnele anterioare ale maduvei. Fasciculul piramidal este de origine filogenetica
mai noua. Prin intermediul lui se transmit impulsurile motorii active (pentru miscarile voluntare) si
impulsurile moderatoare ale scoartei pentru activitatea automat-reflexa a maduvei;
Neuronii extrapiramidali formeaza calea extrapiramidala care este o cale motorie indirecta.
Corpurile celulare isi au originea in nucleii cenusii centrali (lenticular, caudat), nucleu
rosu, locus niger. Toti acesti nuclei sunt legati intre ei prin fascicule scurte. Caile descendente se
termina in coarnele anterioare ale maduvei prin diferite fascicule: rubo-spinal, olivo-spinal, tecto-
spinal, vestibulo-spinal. De retinut ca scoarta cerebrala la nivelul lobului frontal are neuroni cu
functie extrapiramidala. Sistemul extrapiramidal, de origine filogenetica mai veche, jaoca un rol in
miscarile automate si in coordonarea si reglarea tonusului muscular.
Neuronul motor periferic este portiunea terminala a caii motorii. Corpurile celulare se gasesc in
coarnele anterioare ale maduvei, iar axonii trec prin radacina anterioara in nervii periferici,
terminandu-se in muschi. Legatura intre nerv si muschi se face la nivelul unei formatiuni de tip
sinaptic, numita placa motorie. Transmiterea influxului la acest nivel, se face cu ajutorul unui
mediator chimic, numit acetilcolina. Neuronul motor periferic primeste excitatii atat pe calea
neuronului motor central, cat si a neuronului extrapiramidal si a arcului reflex medular. De aceea se
mai numeste si calea finala comuna. In leziunea neuronului motor periferic sunt pierdute toate
categoriile de miscari.
Caile sensibilitatii
Informarea sistemului nervos asupra variatiilor mediului extern si intern se realizeaza prin existenta
la periferie a unor receptori specializati pentru toate tipurile de sensibilitate. In mare se disting o
sensibilitate elementara si una sintetica. Sensibilitatea elementara cuprinde:
- Sensibilitatea superficiala sau cutanata, pentru tact, caldura si durere (termica, tactila si dureroasa);
- Sensibilitatea profunda sau propriceptiva, care provine din muschi, tendoane, ligamente, oase si
articulatii;
- Sensibilitatea viscerala (interoceptiva), sub controlul sistemului nervos vegetativ;
- Sensibilitatea sintetica cuprinde: senzatii complexe, rezultate din diferentierea si c< binarea
senzatiilor elementare.
Caile sensibilitatii printr-o inlantuire de trei neuroni, alcatuiesc calea sensibilitatii termo-algice, a
sensibilitatii tactile, profunda constienta (mio-artrokinetioa, vibratorie si barestezica), profunda
inconstienta (relatii despre tonus si echilibru). Caile senzitive cuprind trei neuroni.
Primul neuron se gaseste pe traiectul radacinii posterioare a nervului rahidian, in ganglionul spinal si
in ganglionii anexati nervilor cra-nieni. El are o prelungire cu rol de dendrita, care alcatuieste fibra
senzitiva a nervului periferic, si o prelungire cu rol de axon care patrunde in maduva. Aceasta
prelungire poate fi scurta, pentru sensibilitatea superficiala (care se termina in celulele coarnelor
posterioare ale maduvei), mijlocie, pentru sensibilitatea profunda inconstienta (care se termina 2-3
segmente medulare mai sus) si lunga, pentru sensibilitatea profunda constienta (care se termina in
nucleii Goli si Burdach din bulb);
Al doilea neuron transmite excitatia senzitiva la talamus- pentru sensibilitatea superficiala: prin
fasciculul spino-talamic anterior pentru sensibilitatea tactila, prin fasciculul spino-talamic posterior
pentru sensibilitatea termoalgica, iar pentru sensibilitatea profunda, fibrele care pornesc din nucleii
Goli si Burdach se incruciseaza in bulb, pe linia mediana si se termina in talamus;
Al treilea neuron este portiunea cailor senzitive cuprine intre talamus si circumvolutia parietala
ascendenta;
Reflectivitatea. Se intelege prin reflex un raspuns motor, secretor sau vasomotor, obtinut prin
intermediul sistemului nervos. Pentru ca sa se produca un reflex este necesara continuitatea arcului
reflex intre nervul aferent si cel eferent, cu alte cuvinte, o suprafata receptoare (piele, muschi,
tendoane), un nerv senzitiv, care constituie fibra aferenta, o celula intermediara situata in ganglionul
spinal posterior, o celula motorie (in cornul anterior al maduvei) si o terminatie motorie in muschii.
Se cunosc mai multe tipuri de reflexe:
Reflexele osteotendinoase sunt reflexe spinale, formate din doi neuroni- unul senzitiv, care
receptioneaza excitatia de la nivelul tendonului, excitat prin intindere, si unul motor (neuronul motor
periferic), care executa raspunsul motor. Impulsurile corticale prin calea piramidala au actiune
inhibitorie asupra acestor reflexe;
Reflexele superficiale (cutanate si mucoase) sunt formate din inlantuirea mai multor neuroni.
Excitatia unor zone cutanate mucoase determina contractia muschilor corespunzatori. Ele devin
patologice prin exagerarea lor, care apare in leziunea fasciculului piramidal;
Reflexele de postura au tot un arc reflex alcatuit din doi neuroni, dar sunt reglate in special de
sistemul extrapiramidal, care exercita asupra lor o influenta moderatoare. La subiectul normal,
modificarea pasiva a pozitiei unei articulatii determina o stare de contractie a muschilor interesati. In
leziunile extrapiramidale, aceste contractii sunt exagerate, in afara acestor reflexe pot aparea si alte
reflexe patologice, care se ivesc numai in leziunile neuronului motor central (calea piramidala);
In afara reflexelor somatice, maduva este si sediul unor reflexe vegetative (defecatie, mictiune,
erectie, ejaculatie, vaso-motricitate).
EXAMENUL UNUI BOLNAV CU AFECTIUNE NEUROLOGICA
Examenul unui bolnav cu afectiune neurologica cuprinde interogatoriul, examenul fizic si
examene paraclinice.
Interogatoriul trebuie sa cerceteze sistematic simptomele de care se plange bolnavul (durere,
tulburari de mers), tulburari sfincteriene, de limbaj si psihice (afectivitate, atentie, rationament,
vointa, memorie, orientare in timp si spatiu, comportament);
Examenul fizic este examenul neurologic propriu-zis si se face de obicei intr-o anumita ordine:
Examenul atitudinii bolnavului, al semnelor meningiene si al starii de constienta. Acest examen
implica la randul sau:
Examenul sensibilitatii face necesara colaborarea bolnavului si se incepe cercetand tulburarile
subiective, care eventual pot exista: senzatiii de intepaturi, furnicaturi, amorteli, dureri
spontane etc. dupa care se cerceteaza sensibilitatea obiectiva. Se cere bolnavului sa inchida ochii si
se exploreaza succesiv sensibilitatea superficiala (tactila, termica si dureroasa), profunda si
complexa. Sensibilitatea tactila se exploreaza punand in contact tegumentele cu pulpa degetului sau
cu o bucata de vata; sensibilitatea dureroasa, intepand tegumentele cu un ac; sensibilitatea termica,
aplicand succesiv pe tegumente doua eprubete cu apa calda si apa rece, cerand bolnavului sa
comunice imediat senzatia resimtita. Se acorda intotdeauna atentie unei posibilitati de simulare.
Sensibilitatea profunda se exploreaza urmarind daca bolnavul percepe vibratiile unui diapazon sau
are simtul atitudinilor segmentare. Pentru aceasta se aplica un diapazon care vibreaza pe regiunile
osoase proeminente (simtul vibrator) sau se imprima de catre examinator o anumita miscare unui
segment de membru al bolnavului (deget etc.)si se cere acestuia sa puna membrul corespunzator de
partea opusa in aceeasi pozitie (simtul artrokinetic). Examenul sensibilitatii se completeaza cu
cercetarea simtului sterognostic, care consta in recunoasterea unui obiect prin atingere, cu ochii
inchisi. Imposibilitatea recunoasterii se numeste asteorognozie. In terminologia neurologica se
desemneaza prin anestezie pierderea sensibilitatii, prin hipoestezie diminuarea acesteia, iar prin
hiperestezie, accentuarea anormala a sensibilitatii, mergand pana la senzatie dureroasa, adesea cu
caracter de arsura;
Examenul motilitatii voluntare urmareste depistarea deficitului motor prin studiul miscarilor
active si al fortei musculare segmentare. Se incepe examenul cerand bolnavului sa execute miscari
de flexie, extensie, abductie, rotatie si se observa daca acestea se executa cu usurinta sau nu. Forta
musculara segmentara se cerceteaza cerand bolnavului sa execute miscari, in timp ce examinatorul
se opune in efectuarea lor. Modificarile patologice poarta urmatoarele denumiri: pareza (slabire a
fortei musculare), paralizie(absenta completa a fortei musculare); hemiplegie (paralizie a unei
jumatati de corp), paraple-gie (paralizie a partii inferioare a corpului), monoplegie (paralizie a unui
singur membru), tetraplegie (paralizie a celor patru membre). Paraliziile se datoresc lezarii caii
piramidale sau a neuronului motor periferic;
Examenul tonusului muscular se realizeaza cerand bolnavului sa-si relaxeze complet membrul
examinat, in timp ce examinatorul mobilizeaza pasiv fiecare membra, cercetand rezistenta
musculara si amplitudinea miscarii. Tonusul normal este caracterizat print-o slaba rezistenta. Se
intelege prin hipertonie saucontractura musculara cresterea rezistentei, deci exagerarea tonusului, iar
prin hipotonie musculara, diminuarea acestuia. Hipertoniile musculare se intalnesc in leziuni
piramidale sau extrapiramidale, iar hipo-tonia, in leziunile neuronului motor periferic si in leziunile
cerebelului;
Examenul contractiilor si al miscarilor involuntare. Miscarile automate fiziologice- clipitul,
pendularea membrelor in mers etc.- sunt diminuate sau abolite in sindroamele extrapiramidale
(boala Parkinson). Contractiile si miscarile involuntare apar de asemenea in numeroase boli sub
diferite forme: tremuraturi (boala Parkinson, alcoolism, Basedow, degenerescente, scleroza in
placi), contracturi (tetanie, tumori cerebrale, tetanos), miscari coreice (miscari involuntare
dezordonate, bruste si rapide- coree, hemi-balism), miscari atetozice (miscari involuntare, lente, care
se schimba fara incetare- leziuni extrapiramidale), convulsii tonico-clonice (crizele epileptice);
Coordonarea miscarilor este facultatea de a pune in actiune mai multi muschi pentru a efectua o
miscare. Se realizeaza prin mecanisme complexe, la care participa cerebelul, aparatul vestibular,
trunchiul cerebral si scoarta cerebrala. Excitatiile de la periferie, culese de proprioceptorii din
muschi, tendoane si articulatii, de receptorii vesti-bulari si vizuali, informeaza precis despre pozitia
corpului in spatiu, stadiul miscarilor si tonusului muscular. In functie de aceste informatii, sunt
emise impulsuri care regleaza tonusul muscular in raport cu modificarile echilibrului corpului si cu
miscarile in curs de executare. Se studiaza cerand bolnavului sa execute anumite miscari ca:
aducerea indexului pe varful nasului, a calcaiului pe genunchi sau executarea rapida de gesturi
alternative (miscari rapide de supinatie si pronatie). Tulburarile de coordonare poarta numele
de atoxie si pot fi provocate de leziuni cerebeloase;
Examenul statiunii si al mersului implica nu numai coordonarea miscarilor, dar si echilibrarea
acestora. Se examineaza observand bolnavul in ortostatism, pe varful picioarelor sau pe calcaie,
precum si caracterul mersului. Mersul are unele caractere care precizeaza adesea diagnosticul.
In tabes, mersul este necoordonat, bolnavul aruncand picioarele si lovind pamantul cu calcaiele
("mers talonat"); in leziunile cerebeloase mersul este de om beat, oscilant, instabil; in hemiplegie, la
stadiul de recuperare gamba este rigida, membrul inferior este intins, aspectul fiind de mers cosind;
in leziunile neuronului motor periferic, bolnavul stepeaza, gamba fiind ridicata sus, pentru a nu lovi
pamantul cu varful piciorului;
Examenul echilibrului se face in ortostatism, cerand bolnavului sa-si lipeasca picioarele: daca-si
pierde echilibrul in timp ce sta cu ochii deschisi, tulburarea este de natura cere-beloasa; daca-si
pierde echilibrul numai la inchiderea ochilor (semnul Romberg pozitiv), leziunea este fie
vestibulara, fie spinala (tabes,sindrom neuro-anemic etc.);
Examenul reflexelor comporta cercetarea reflexelor osteotendinoase cutanate, de postura si
patologie. Reflexele osteotendinoase se examineaza prin percutia cu ciocanul de reflexe a
tendonului, muschiului care provoaca la omul normal contractia muschiului respectiv. Cele mai
importante reflexe osteotendinoase sunt urmatoarele: reflexe ahilian- care consta in flexia plantara a
piciorului prin percutia tendonului ahilian; reflexul ro-tulian- care consta in extensia gambei pe
coapsa prin percutia tendonului cvadricepsului; reflexul bicipital- se examineaza percutand tendonul
bicepsului la plicacotului si provoaca flexia usoara a antebratului; reflexul tricipital- in care prin
percutia tricepsului in vecinatatea olecranului se produce extensia usoara a antebratului etc. In
timpul cercetarii reflexelor, bolnavul trebuie sa fie in relaxare musculara completa. Reflexele
osteotendinoase in situatii patologice pot fi exagerate, ceea ce traduce o lezare a caii piramidale,
diminuate sau abolite (coma, leziuni de neuron motor periferic, atrofii mari, tabes).
Reflexele cutanate cele mai importante sunt: reflexul cutanat abdominal (contractia muschilor
abdomenului prin atingerea peretelui abdominal cu partea neascutita a unui ac) si refluxul cutanat
plantar (fig.78) (la excitarea marginii externe a plantei cu un ac apare flexia degetelor);
Reflexele de postura se examineaza prin opozitia la punctul de insertie a unui muschi, dupa care se
lasa liber. Intinderea lenta produsa din tendinta de a reveni la pozitia initiala declanseaza o
contractie a muschiului, care duce la cresterea tonusului postural. Dintre reflexele patologice care
apar in leziunile caii piramidale, cel mai cunoscut este semnul Babinski- extensia degetului mare de
la picior, cu flexie plantara a celorlalte degete, la zgarierea usoara a marginii externe a plantei;
Examenul troficitatii permite de asemenea informatii importante. Atrofiile musculare sunt in
general de origine periferica (poliomielita). Cand se insotesc de fibrilatii musculare, sunt de natura
medulara (scleroza laterala amiotrofica). Alte tulburari trofice de natura nervoasa se pot intalni, la
articulatii (tabes) sau tegumente, pielea fiind subtire, lucioasa (leziunile nervilor periferici) etc.;
Examenul limbajului consta in punerea in evidenta a tulburarilor de vorbire. Tulburarile de vorbire
pot interesa intelegerea limbajului, afazie (care se caracterizeaza prin imposibilitatea exprimarii si
intelegerii cuvintelor), articularea cuvintelor (disartrie) si pronuntarea acestora
- disfazia (balbaiala), disladia (imposibilitatea de a pronunta anumite sunete);