1.

Funcțiile managementului

Planificarea este una din funcțiile de bază ale managementului și reprezintă

stabilirea si fundamentarea obiectivelor și a modalităților concrete de realizare a
acestora si a resurselor necesare pe o perioadă corespunzătoare planului (de
perspectivă, anual, trimestrial, lunar).
Etapele principale ale procesului de planificare sunt:
 identificarea oportunităților exploatațiilor agricole, în funcție de nevoile
și caracteristicile pieței
 stabilirea obiectivelor de atins (nivelul produc iei, veniturilor, costurilor,
profitului, etc.);
 analiza mediului intern si extern (SWOT)
 identificarea alternativelor și compararea acestora în functie de scopurile
urmarite
 formularea planurilor de sprijin (aprovizionare, asigurarea forței de
muncă, a capitalului etc.).
Perioada de planificare diferă în funcție de mărimea exploatației
agricole, obiectivele urmărite si tipul de plan.
Planul este instrumentul folosit de managerii exploatației agricole în
activitatea curentă, deoarece acesta reflectă obiectivele, mijloacele și termenele
de execuție. Activitatea din exploatațiile africole se caracterizează printr-o mare
diversitate și dinamism datorită difernțierii procesului de producție pe ramuri
(culturi vegetale, specii de animale). Din acest motiv și activitatea de planificare
se concretizează într-o diversitate de modele de planuri care se deosebesc între
ele în funție de nivelul organizatoric și de perioada de timp pentru care se
elaborează.
După intervalul de timp pentru care se realizează, planurile pot fi:
 pentru organizarea economică de perspectivă;
 anuale;
 operative sau curente.
Planurile de perspectivă se elaborează la înființarea exploatației agricole,
sau la reorganizarea acesteia. Acest plan abordează probleme ca: profilarea sau
reprofilarea exploatației agricole; dimensionarea ramurilor, etc. În general
aceste obiective sunt incluse în proiectele de organizare a teritoriului pentru
exploatațiile agricole cu profil vegetal sau în documentația tehnico-economică
necesară justificării investițiilor sub forma fermelor zootehnice, a complexelor
de sere, etc. Ele conțin: descrierea condițiilor pedoclimatice, gradul de
favorabilitate pentru anumite ramuri si culturi, delimitarea pe subdiviziuni
organizatorice, dimensiunile si profilul acesttora, baza tehnico-materială,
estimarea fondurilor necesare derulării activită ii si rezultatele economice
previzionate.
Planurile anuale de producție ale exploatației agricole, arată an de an, pe
baza folosirii unui sistem adecvat de indicatori, responsabilitățile asumate din

1
planuruile de perspectivă ale exploatației agricole, aducând corecții în cazul
apariției unor factori perturbatori sau împrejurări noi, cum ar fi modificarea
volumului resurselor, ale nevoilor pieței etc.
Planurile operative programează amănunțit produția pe perioade mai
scurte de timp (trimestru, campanie, lună, decadă, semidecadă, zi). Activitatea
de planificare este precedată de o serie de acțiuni și măsuri tehnico-
organizatorice, ca: inventarierea mijloacelor de producție; controlul suprafețelor
de teren, analiza îndeplinirii planului anual anterior; verificarea valabilității
normelor practicate, a sistemului de retribuire, a gradului de asigurare cu foț ă
de muncă etc.
b. Funcția de organizare
Organizarea este funcția mangementului prin care se realizează
determinare, enumerare, și gruparea activităților necesare, precum și măsurile
care se impun pentru realizarea obiectivelor printr-o folosire cât mai rațională a
tuturor categoriilor de resurse.
Rezultatul acestei funcții este dublu:
Organizarea procesuală constă în stabilirea principalelor categorii de
muncă a proceselor necesare relizării ansamblului de obiective a exploatațieie
agricole în condiții de eficiență și eficacitate. Rezultatul organizării procesuale
se concretizează în funcțiunile exploatației.
Organizarea strucurală reprezintă ansamblul proceselor de management
prin care se delimitează și se stabilesc procesele de muncă fizică și intelectuală
din cadrul unei organizații, componente ale structurii organizatorice și
atribuirea, repartizarea autorității și responsabilității pe fiecare dintre
compartimentele și angajații exploatației agricole.
Antrenarea constă în antrenare (mobilizarea) la lucru a întregului personal
și realizarea acesteia presupune următoarel:
 conducerea activității angajaților;
 motivarea angajaților pentru a îndeplini obiectivele;
 comkunicarea cu angajații;
 rezolvarea conflictelor.
Funcția de control are drept obiectiv verificarea modului de funcțonare a
sistemului, promovarea aspectelor pozitive si înlăturarea abaterilor la nevoie. Se
concretizează prin: sesizarea, depistarea si comensurarea abaterilor față de plan;
stabilirea factorilor si cauzele care au generat abaterile; stabilirea măsurilor
pentru remedierea disfunc ionalită ilor semnalate. Controlul oferă posibilitatea
unei intervenții directe de reglare a activităților de producție pe întreg parcursul
lor.
Controlul este acțiunea prin care se verifică si se măsoară realizările
cantitative si calitative, pentru a se vedea dacă acestea corespund prognozelor
stabilite, în scopul orientării activității în direcția îndeplinirii obiectivelor si
pentru prevenirea disfuncționalităților.
La nivelul exploatației agricole dreptul de control apar ine organelor

2
colective de conducere, fiecare manager fiind investit cu dreptul de a controla
activitatea persoanelor si compartimentelor aflate în subordine.
Principalele tipuri de control se clasifică după:
momentul efectuării:
 controlul preliminar – înaintea începerii activită ii previzionale;
 controlul concomitent – vizează ce se întâmplă pe parcursul
 activității;
 controlul post-acțiune – derulat la închiderea activității;

2. ORGANIZAȚIA AGRICOLĂ. Clasificare

Organizația agricolă poate fi definită ca un ansamblu organizat de capital,

oameni și mijloace materiale în vederea exercitării unei activități economice,
având drept scop obținerea de produse vegetale și animaliere, realizarea de
servicii destinate a satisface cerințele agroalimentare și de altă natură ale
societății.

Clasificarea organizațiilor agricole se poate face după următoarele

criterii:
După finalitatea urmărită și furnizorul factorilor de producție:
 exploatații agricole;
 întreprinderi agricole
După forma de proprietate:
 unități agricole private (gospodării țărănești, ferme familiale,
asociații agricole, societăți agricole, societăși comerciale)
 unități agricole cu capital integral de stat sau mixt (societăți
comerciale agricole, societăți naționale, agenții naționale).
După scopul activității:
 unități agricole producătoare de bunuri agroalimentare;
 unități economice prestatoare de servicii pentru agricultură;
 societăți sau agenții naționale cu profil agricol.
După natura producției:
 unități agricole producătoare de bunuri de natură alimentară:
 unități agricole producătoare de bunuri de natură animală
 unități agricole cu producție mixtă.
După mărimea sau complexitatea activității.
Se stabilește gradul de mărime în funcție de anumiți indicatori: cifra de
afaceri, valoarea mijloacelor fixe, nr de salariați, dipersia teritorială a
subunităților, suprafața de teren, efectivele de animale.
După forma de integrare:

3
  unități agricole integrate pe orizontală (asociații și societăți
agricole);
 unități agricole integrate pe verticală pe baza de contract cu unități
agricole din amonte sau din avalul producției agricole;
 unități agricole complexe cu activitate integrată pe orizontală și
verticală de tip agroindustrial care cuprind producția agricolă,
prelucrarea industrială și comercializarea acesteia.
Întreprinderile agricole sunt unități economico-administrative relativ
autonome, cu un patrimoniu prorpriu și personalitate juridică, car își procură de
pe piață in cea mai mare parte forța de muncă și capitalul folosit pentru
onbținerea de produse și servicii destinate vânzării în scopul obținerii de profit.
Caracteristicile esențiale ale ÎA, se referă la:
 îsi asumă funcțiile specifice ale unui agent economic;
 au statut, sediu si denumire proprie;
 au dimensiuni mijlocii și mari, cu o organizare internă proprie;
 au personalitate juridică;
 folosesc forță de muncă salarizată, pentru care asigură protecția socială;
 procură în cea mai mare parte a factori de producție de pe piață;
 gestionează un patrimoniu propriu;
 are drept scop esențial obținerea de profit, fiind organizată pe principii de
afaceri;
 realizează produse omogene – în cantități mari, de calitate, cu un nivel
tehnic ridicat, determinând ridicarea nivelului de trai al membrilor săi
(proprietari, salariați);
 prezintă anual buget de venituri si cheltuieli, bilanț , cont de profit si
pierderi;
 respectă legislația de mediu specifică;
 prezintă un grad mare de dispersie în teritoriu al procesului productiv;
 modul de control al factorilor climaterici influențează direct rezultatele de
producție;
 prezintă o neuniformitate accentuată, în timp si spațiu, a activităților.
Exploatația agricolă. Conform Ordonanței de Urgență nr1008/2001
privind exploatațiile agricole acestea sunt „ forme complexe de organizare a
proprietăți prin care se pun în valoare pământul, animalele și celelalte mijloace
de producție, interconectate într-un sistem unitar, în vederea obținerii eficiente
de produse agricole. Ele se diferanțiază după natura juridică, forma de
proprietate, natura activității desfășurate, mărimea economică și dimensiunea
acestora. Din punct de vedere al mărimii economoce și dimensiunii
exploatațiile agricole se clasifică în exploatații agricole comerciale, exploatații
agricoel familiale, exploatații agricole mixte.

4
 Exploatații agricole comerciale, sunt specializate în producția vegetală
și animală, dispun de o serie de facilităși din parte sattului în scopul
înbunătățirii eficenței economice, creșterii producției și a indicilor de calitate ai
produselor agricole.
Dimensiunile minime pentru exploatatiile agricole comerciale sunt:
A. Pentru sectorul vegetal:
a) cereale, plante tehnice și medicinale:
- zona de câmpie 110 ha;
- zona de deal 50 ha;
b) pajisti naturale cultivate si culturi furajere pentru zona de munte 25 ha;
c) legume 2 ha;
d) plantații de pomi si pepiniere 5 ha;
e) capșunerii, arbusti fructiferi 1 ha;
f) plantații de vii nobile, pepiniere si hamei 5 ha;
g) sere si solarii 0,5 ha;
B. Pentru sectorul animalier:
a) vaci de lapte 15 capete;
b) taurine la îngrășat 50 de capete;
c) oi sau capre 300 de capete;
d) porci 100 de capete;
e) alte specii de animale 100 de capete;
f) găini ouătoare 2000 de capete;
g) păsări pentru carne 5000 de capete;
h) alte specii de păsări 1000 de capete;
i) apicultura 50 de familii.
C. Pentru sectorul piscicol:
a) bazine amenajate pentru producerea puietului de pește 10 ha;
b) bazine amenajate pentru producerea peștelui de consum 20 ha;
c) păstrăvării 1 ha.
Exploatațiile agricole familiale sunt exploatații cu dimensiuni mai mici
decât cele enumerate anterior, în care pământul este utilizat de o familie, aceasta
furnizând munca de conducere și de execuție și capitalul în scopul obținerii de
produse groalimentare destinate asigurării unei alimentații suficiente și
echilibrate a membrilor ei și obținerii unr venituri care să permită procurarea
unor mijloace necesare procesului de producție.
Exploatații agricole mixte sunt cele care dețin suprafețe de teren arabil,
și efective de animale din diferite specii. Pentru acestea există coeficienții de

5
transformare în cote procentuale a suprafețelor de teren și a efectivelor de
animale conform HG nr.734 /2002 oferindu-le astfel posibilitatea de a respecta
dimensiunnile minime și să devinî exploatații agricoel comerciale mixte.

3.Particularităţile producţiei animale

a. Având în vedere importanţa deosebită pe care o prezintă mijloacele de

producţie în cadrul fiecărui sistem economic, o primă particularitate se referă la
mijloacele de producţie.
Principalele mijloace de producţie sunt animalele, care se deosebesc de
toate mijloacele din celelalte ramuri economice prin aceea că sunt fiinţe, faţă de
lucruri, în alte ramuri şi plante în agricultură.
Datorită acestei particularităţi procesele de producţie din zootehnie se
caracterizează prin cel mai înalt grad de dificultate.
- animalele spre deosebire de lucruri sau plante necesită zilnic hrană şi apă,
condiţii de microclimat şi întreţinere, produc zilnic gunoi şi gaze nocive în
adăposturi necesitând intervenţia zilnică a omului pentru desfăşurarea în
condiţii corespunzătoare a procesului de producţie;
- animalele spre deosebire de maşini şi plante se pot mişca independent de
voinţa omului, o maşină unealtă sau de alt tip, o plantă, unde au fost puse de om
sau de natură, acolo rămân până nu intervin anumiţi factori externi, pe când un
animal chiar dacă este legat nu devine niciodată imobil, necesitând o
supraveghere atentă atât în timpul zilei cât şi în timpul nopţii pentru a putea
preveni anumite accidente;
- animalele indiferent că produc sau nu consumă resurse, care în cea mai
mare parte necesită un volum mare de muncă pentru manipulare, pe când orice
maşină dacă nu este folosită nu consumă resurse de energie, combustibil,
lubrifianţi, etc., omul nu trebuie să ia contact cu ele zilnic, un strung bine gresat
poate să stea ani de zile fără să consume ceva sau să necesite intervenţia omului,
în cel mai rău caz se uzează moral;
- spre deosebire de mijloacele de producţie din alte ramuri economice,
asupra animalelor acţionează pe lângă factorii de mediu abiotici (naturali) şi
factorii de mediu biotici (bacterii, virusuri patogene, micoze, etc.), iar acţiunea
acestor două categorii de factori este mult mai puternică şi cu urmări foarte greu
de înlăturat, sau de neînlăturat care le scot din circuitul economic. Depistarea
acţiunii factorilor biotici trebuie făcută în momentul oportun, pentru a putea
preveni urmările lor;

6
 - animalele nu pot fi înlocuite cu alte mijloace economice în cazul
producerii de bunuri alimentare sau de altă natură. Dacă munca depusă de o
pereche de boi sau cai poate fi înlocuită de un tractor, în schimb nimic nu poate
înlocui animalele în cazul producţiei de lapte, carne, ouă, lână, piei sau alte
produse de origine animală;
- animalele spre deosebire de alte mijloace de producţie au o productivitate
diferenţiată în timp specifică fiinţelor, adică are o creştere în prima etapă a vieţii
productive până atinge nivelul maxim, se menţine la acest nivel o perioadă apoi
descreşte în mod continuu până la sfârşitul vieţii productive. Cunoaşterea
acestei particularităţi prezintă importanţă la stabilirea duratei optime de
exploatare;
- animalele din aceeaşi rasă pot să aibă productivităţi diferite de la individ
la individ şi în funcţie de zona pedoclimatică în care este amplasată ferma, locul
de amplasare, condiţiile social-economice locale, calitatea terenului pentru baza
furajeră;
- pentru aceeaşi specie sau categorie de animale se pot întâlni particularităţi
diferite de la o fermă la alta în funcţie de tradiţia în creşterea animalelor,
interesul factorilor decizionali pentru zootehnie;
- dintre toate categoriile de animale sunt încadrate la mijloace fixe numai
animalele de muncă şi animalele matcă de la diferite specii. În funcţie de
încadrarea lor în mijloace fixe sau circulante s-au adaptat metode diferite de
finanţare şi creditare privind amortizarea, normarea şi finanţarea mijloacelor
circulante, finanţarea investiţiilor, viteza de rotaţie a mijloacelor circulante.
b. Neconcordanţa dintre timpul de muncă şi timpul de producţie reprezintă
o altă particularitate a proceselor de producţie din zootehnie. În cazul producţiei
de carne, lână, tineret de înlocuire, blănuri, furaje cultivate, etc., se întâlneşte
frecvent această particularitate care impune asigurarea şi gospodărirea raţională
a resurselor financiare.
c. La unele sectoare de producţie zootehnică costurile se efectuează în timp
şi se recuperează numai la sfârşitul ciclului de producţie când se valorifică
producţia marfă (animale la îngrăşat, animale de reproducţie, producţia de lână,
producţia de peşte, producţia de blănuri, producţia de furaje, etc.). În acest caz
avem imobilizări de fonduri, ceea ce impune asigurarea de credite care sunt
strict necesare pentru continuarea proceselor de producţie. În zootehnie se
lucrează cu risc şi incertitudine, riscul de a pierde tot ce ai investit şi
incertitudinea de a recupera cât ai cheltuit.

7
 d. În zootehnie rezultatele economice ale procesului de producţie sunt
influenţate în foarte mare măsură de împletirea armonioasă a procesului
economic de reproducţie cu procesul natural de reproducere biologică a
animalelor. Producţia de lapte, carne, blănuri, animale de reproducţie, etc., este
dependentă în mod direct de procesul natural de reproducere biologică a
animalelor.
e. În zootehnie pe lângă produsele principale se obţin cantităţi însemnate
de produse secundare, care prin atragerea în circuitul productiv pot să
influenţeze pozitiv rezultatele economice finale.
f. Specific zootehniei este şi procesul de autoproducere a unor mijloace de
producţie (tineret de înlocuire a efectivului matcă, tineret pentru îngrăşat,
seminţe pentru culturile furajere, etc.).
g. De asemenea, specific zootehniei este şi procesul de autoconsum a unei
părţi din producţie în cazul unor ramuri cum sunt: creşterea vacilor de lapte
(laptele consumat de viţei), creşterea ovinelor (laptele consumat de miei),
creşterea păsărilor (ouăle pentru incubaţie), etc.
h. O parte din mijloacele fixe folosite în zootehnie sunt utilizate sezonier
(maşini de recoltat furaje, prese de balotat, cositori, greble, pluguri, grape,
semănători, instalaţii de tuns, etc.). Aceasta impune o dotare optimă cu aceste
mijloace şi o folosire raţională pentru a evita încărcarea nejustificată a costului
produselor prin amortismente.

4. Particularităţile producţiei vegetale

a. Principalele mijloace de producţie sunt plantele care reprezintă o formă

de viaţă.
b. Factorii naturali abiotici cum sunt grindina, inundaţiile, îngheţul, seceta,
pot să distrugă parţial sau în totalitate culturile vegetale, Ceea ce impune
asigurarea tuturor culturilor agricole.
c. Pe lângă factorii naturali abiotici asupra plantelor acţionează şi factorii
biotici de tipul paraziţilor, bacteriilor, virusurile, micozele, care pot să distrugă
culturile dacă nu se intervine la momentul oportun.
d. Producţia vegetală are un caracter sezonier, ceea ce presupune
intervenţia periodică a forţei de muncă.
e. Cheltuielile de producţie nu sunt repartizate în mod uniform pe întreg
ciclul de producţie ci se efectuează numai în anumite faze ale acestuia, având

8
valori diferite de la o fază la alta. Aceasta impune un anumit sistem de creditare
a producţiei.
f. Veniturile se obţin fie o singură dată la recoltarea producţiei (grâu, orz,
porumb, soia, etc.) sau pe o anumită perioadă de timp în cazul începerii
recoltatului în legumicultură (roşii, ardei, castraveţi, vinete, etc.).
g. La stabilirea necesarului de mijloace circulante ale fermei trebuie să se
ţină seama de autoproducţia şi autoconsumul care sunt specifice producţiei
vegetale la seminţe, material de plantat, etc.
h. Viteza de rotaţie a mijloacelor circulante este mai mică decât în alte
ramuri ale economiei datorită neconcordanţei dintre timpul de muncă şi timpul
de producţie.
i. Necoincidenţa dintre anul agricol şi cel calendaristic determină existenţa
unui volum mare de producţie neterminată la sfârşitul anului calendaristic ceea
ce impune un anumit mod de evidenţiere a cheltuielilor de producţie şi stabilire
a rezultatelor financiare. Anul financiar coincide cu anul calendaristic şi nu cu
cel agricol ceea ce impune un anumit sistem de creditare a producţiei vegetale.
j. În producţia vegetală se lucrează cu risc şi incertitudine. Există riscul de
a pierde tot ceea ce ai investit şi incertitudinea de a recupera cât ai cheltuit.

5. Căile creşterii eficienţei economice a producţiei de lapte şi carne

Creşterea eficienţei economice a producţiei de lapte vizează în primul

rând măsuri tehnico-organizatorice care să ducă la creşterea producţiei marfă
de lapte şi carne pe vacă furajată, realizarea acestei producţii cu costuri minime
şi valorificarea producţiei la cele mai bune preţuri.
A. Producţia de lapte marfă pe fermă depinde în mod direct de producţia
totală de lapte stas şi de consumul intern, deci este necesar să se acţioneze
pentru creşterea producţiei totale pe fermă şi pentru reducerea consumului
intern.
Producţia totală de lapte pe fermă depinde în mod direct de efectivul
mediu de vaci furajate şi de producţia medie pe animal.
Factorul cantitativ (efectivul mediu de vaci furajate) exprimă
dimensiunea fermei şi prezintă importanţă în stabilirea dimensiunii optime în
vederea reducerii costurilor variabile pe femelă complexă anual.
Factorul calitativ (producţia medie de lapte pe vacă furajată) este
elementul cel mai important asupra căruia trebuie să se acţioneze. În anumite
condiţii concrete trebuie să se întreprindă următoarele măsuri în vederea
creşterii producţiei medii pe vacă furajată şi a producţiei de carne.
a) Măsuri care duc la exteriorizarea superioară a potenţialului biologic
al animalelor

9
 - cunoaşterea fiecărui individ din fermă şi organizarea exploatării în
funcţie de particularităţile biologice (originea, producţia medie la prima fătare,
vârsta la prima fătare, durata lactaţiei, starea de sănătate, etc.);
- asigurarea unei baze furajere care să dea posibilitatea practicării unei
alimentaţii raţionale diferenţiată pe categorii de animale, pe stări fiziologice şipe
grupe de indivizi în funcţie de potenţialul biologic;
- asigurarea unor condiţii de microclimat şi de cazare la nivelul cerinţelor
fiziologice ale animalelor în toate anotimpurile anului;
- întreţinerea animalelor pe păşuni productive o perioadă cât mai mare
din an, sau extinderea regimului de furajare cu masă verde cât mai mult
posibil;
b) Măsuri care duc la îmbunătăţirea continuă a potenţialului biologic al
animalelor din fermă
- organizarea efectivului de animale pe grupe de potenţiale biologice;
- stabilirea lotului de prăsilă (nucleului de elită al fermei) din cele mai
bune animale şi a lotului de producţie din restul animalelor;
- folosirea la lotul de prăsilă a unui ,material seminal de la masculi
valoroşi, testaţi, care s-au dovedit amelioratori;
-reţinerea în fermă pentru reproducţie numai a produşilor rezultaţi de la
lotul de prăsilă;
- practicarea la lotul de producţie a încrucişărilor industriale şi livrarea
tuturor produşilor pentru îngrăşat;
c) Măsuri care duc la creşterea numărului de vaci în lactaţie şi a
producţiei totale de lapte
- reformarea animalelor cu sterilitate permanentă şi a celor care au expirat
durata normală de exploatare;
- tratarea animalelor cu sterilitate temporală şi acelor cu alte afecţiuni:
- efectuarea însămânţărilor artificiale în momentul optim;
- controlul gestaţiei la 2-4 luni de montă;
- asigurarea unor condiţii corespunzătoare de întreţinere în perioada de
gestaţie pentru a preveni avorturile;
- monta tineretul femel când îndeplineşte condiţii optime;
- furajarea viţeilor cu înlocuitori de lapte o perioadă c-t mai lungă şi
înţărcarea timpurie duce la creşterea producţiei marfă prin reducerea
consumului intern;
- asigurarea unei structuri optime pe stări fiziologice, pentru a avea tot
timpul 80% din vaci în lactaţie, aceasta se realizează când: 50% din vaci sunt
recent fătate şi montate de 1-2 luni, 30% din vaci să fie în lunile 3-7 de gestaţie;
20% din vaci să fie în lunile 8-9 de gestaţie;
B. Realizarea producţiei cu costuri minime, este o altă condiţie necesară
creşterii eficienţei economice în exploatarea taurinelor pentru lapte şi carne. În
vederea realizării acestui deziderat este necesar să se întreprindă următoarele
măsuri:

10
 - Reducerea costurilor pe vacă furajată anual sau pe cap perioadă de
îngrăşare printr-o gospodărire judicioasă a tuturor resurselor economice atrase
în procesul de producţie, reducerea la minimum a pierderilor de resurse
materiale în procesul de producţie.
- Fiecare fermă de taurine trebuie să fie dotată cu suprafeţe de teren
necesară producerii furajelor, realizarea acestora cu costuri minime şi evitarea
pe cât posibil a cumpărării de furaje de la terţi. Amplasarea judicioasă a
culturilor furajere pentru a reduce costurile cu furajele. Culturile furajere cu
producţii mari la hectar se amplasează în vecinătatea fermei;
- Întreţinerea animalelor în perioada de vară pe păşuni ameliorate,
parcelate şi extinderea acestei perioade cât mai mult posibil (peste 180 zile pe
an);
- În fiecare an să se realizeze un produs de la fiecare femelă matcă (anual-
vaca şi viţelul). Toate vacile din fermă trebuie să producă: să nu existe vaci
sterpe, deoarece acestea ocazionează costuri la fel ca animalele în producţie şi
nu produc decât gunoi, iar costurile ocazionate de acestea încarcă costul unitar
la producţia realizată la animalele în producţie.
- Exploatarea animalelor în sisteme tehnologice simple bazate pe
stabulaţie liberă şi autoservire, mecanizarea şi automatizarea proceselor de
muncă grele, reducerea consumului de muncă fizică şi creşterea productivităţii
muncii.
- Gruparea animalelor pe grupe de potenţiale biologice sau pe rase în
funcţie de vârstă, sex şi greutate corporală în cazul îngrăşării.
- Stabilirea duratei optime de exploatare şi de îngrăşare a animalelor.
- Stabilirea nivelului maxim de alocare a costurilor de producţie pe
animal din fiecare grupă de potenţial biologic şi pe animal perioadă de
îngrăşare.
- Stabilirea procentului de natalitate care exprimă pragul rentabilităţii.
- Practicarea unei normări a muncii şi furajări diferenţiate în funcţie de
potenţialul biologic al animalelor pentru a diferenţia costurile pe grupe de
potenţiale biologice;
- reducerea la maxim a pierderilor prin mortalităţi pentru a evita
încărcarea costului unitar al producţiei cu valoarea acestora;
C. Modul de valorificare a producţiei de lapte şi carne prezintă foarte
mare importanţă pentru creşterea eficienţei economice în exploatarea bovinelor.
Preţul mediu de vânzare a laptelui depinde de procentul de grăsime, iar în cazul
producţiei de carne vârsta, greutatea la livrare şi calitatea, în acest sens este
necesar să se acţioneze pentru:
- Livrarea la fondul pieţei a unei producţii cât mai mari de lapte marfă pe
vacă furajată.
- Realizarea unei producţii bune de lapte şi în perioada de furajare din
stoc (1 noiembrie-30 aprilie), când oferta este mai mică iar cererea este aceeaşi.
- Asigurarea unei posibilităţi de prelucrare şi valorificarea laptelui la

11
preţuri superioare, când apar dereglări în sistemul de preluare.
- Realizarea unor sporuri medii zilnice de creştere în greutate mari care să
asigure atingerea unei greutăţi recepţionate la livrare mai mare de 450kg pe cap
până la vârsta de 2 ani pentru încasarea celor mai bune preţuri la animalele
îngrăşate.
- Livrarea la calitatea I a unui număr cât mai mare de animale îngrăşate
pentru acreşte preţul mediu de vânzare.

6. Căile creşterii eficienţei economice în exploatarea ovinelor

Eficienţa economică în creşterea şi exploatarea ovinelor este influenţată

de mărimea producţiei marfă de lână, de carne şi lapte, de mărimea costurilor cu
care se realizează această producţie şi de valoarea veniturilor realizate prin
vânzarea producţiei marfă.
A) Pentru creşterea producţiei marfă este necesar să se întreprindă
următoarele măsuri:
a) Măsuri care duc la exteriorizarea superioară a potenţialului biologic a
animalelor.
b) Măsuri care duc la îmbunătăţirea continuă a potenţialului biologic a
animalelor din fermă.
c) Măsuri care duc la creşterea numărului de miei şi a producţiei de lapte.
- reformarea oilor cu sterilitate permanentă şi a celor care au expirat
durata normală de exploatare;
- tratarea oilor valoroase cu sterilitate temporară şi a celor cu alte
afecţiuni;
- efectuarea montelor şi însămânţărilor artificiale în momentul optim;
- asigurarea unor condiţii corespunzătoare de întreţinere în perioada
gestaţiei pentru a preveni avorturile;
- asigurarea unei asistenţe competente în perioada fătărilor pentru a
preveni mortalităţile;
- monta tineretului femel când îndeplineşte condiţiile optime;
- practicarea selecţiei în direcţia producţiei de lapte la anumite rase şi
ferme de ovine;
- înţărcarea timpurie a mieilor şi mărirea perioadei de recoltare a
producţiei de lapte marfă la cel puţin 4 luni pe an;
- practicarea selecţiei pentru creşterea prolificităţii va duce la creşterea
numărului de miei obţinuţi de la o fătare;
- creşterea numărului de miei realizaţi pe oaie anual prin realizarea de 2
fătări pe oaie anual sau a cel puţin 3 fătări la 2 ani. În cazul când se realizează 2
fătări pe oaie anual producţia de lapte marfă anual se reduce la zero iar când se
practică sistemul de 3 fătări la 2 ani se reduce la jumătate.
Luându-se ca bază de comparaţie sistemul extensiv de exploatare, în

12
cazul practicării sistemului semiintensiv beneficiul anual pe femelă complexă
creşte de 2-4 ori, iar în cazul practicării intensive creşte de 4-6 ori.
B) Realizarea producţiei cu costuri minime, este o altă condiţie necesară
creşterii eficienţei economice în exploatarea ovinelor pentru lână, carne, lapte şi
pielicele.
Practicarea sistemului de întreţinere în stabulaţie liberă cu autoservire are
următoarele avantaje economice:
-se reduce volumul muncii cu manipularea furajelor (încărcare,
descărcare) la jumătate, furajele se depozitează direct la locul de consum, se
elimină încărcarea din depozit şi descărcarea la locul de consum;
- se elimină imobilizările de mijloace de transport necesare furajării;
- se reduce consumul de combustibil cu transporturile din depozit la locul
de consum;
- se reduc costurile cu forţa de muncă necesară pentru manipularea
furajelor în timpul administrării;
- asigură o temperatură mai ridicată în adăposturi în timpul iernii;
- asigură animalelor posibilitatea de furajare în funcţie de cerinţele
organismului la un moment dat;
- se reduc costurile cu furaje cu 20-30%;
- se elimină posibilitatea pierderii întregii cantităţi de furaje depozitate în
cazul unor incendii;
C) Valorificarea superioară a producţiilor obţinute de la ovine prezintă
foarte mare importanţă pentru creşterea eficienţei economice.
Preţurile medii de valorificare pe produse sunt reglementate de cerere şi
ofertă.
La producţia de lână preţurile sunt diferenţiate în funcţie de rasă, culoare,
calitatea şi modul de valorificare. La producţia de carne preţurile sunt
diferenţiate în funcţie de vârstă, greutate corporală, perioada de livrare şi
calitate. Tineretul ovin îngrăşat se valorifică la cele mai bune preţuri când se
livrează la o greutate medie pe cap recepţionată mai mare de 30 kg.
Pielicelele se livrează la preţuri diferenţiate în funcţie de rasă, culoare şi
calitate. Pielicelele brute de Karacull şi metişi Karacull, negre se livrează pe 7
categorii de calităţi (extra, şi de la calitatea I la a VI a,) cele brumării pe 6
categorii de calitate (extra, şi de la calitatea I la a V a), ţurcană brumărie pe 5
categorii de calitate(de la calitatea I la a V a).
În vederea valorificării superioare a producţiei ovinelor este necesar să se
acţioneze pentru:
- livrarea la fondul pieţei a unei cantităţi mari de lână iar cea de calitatea I
să deţină o pondere cât mai mare;
- livrarea tineretul îngrăşat numai la calităţi medii recepţionate mai mari
de 30 kg/ cap;
- recondiţionarea adultelor reformate pentru a se putea livra la calitatea I;
- realizarea unor producţii medii marfă de lapte pe oaie cât mai mari;

13
 - livrarea la calitatea extra şi la I-a a unei cantităţi cât mai mari din
pielicele marfă pentru a creşte preţul mediu de vânzare.

7.Factorii care influenţează eficienţa economică în producţia de carne de

porc
Factorii care influenţează eficienţa economică în producţia de carne de porc se
referă ca şi la celelalte specii la: producţia marfă livrată, efortul economic
pentru realizarea acesteia şi efectul economic rezultat prin valorificarea acesteia.
Căile creşterii eficienţei economice în producţia de carne de porc
Având în vedere factorii care influenţează eficienţa economică a producţiei de
carne este necesar să se acţioneze pentru: creşterea producţiei marfă de carne,
realizarea acesteia cu costuri cât mai mici şi valorificarea la cele mai bune
preţuri.
A) În sectorul de reproducţie trebuie să se acţioneze pentru:
- folosirea unor scroafe din rase perfecţionate, care se caracterizează prin
particularităţi bioeconomice superioare (fecunditate, prolificitate mare, sporuri
medii zilnice de creştere în greutate la tineret mari, capacitate mare de alăptare,
loturi uniforme de purcei, etc.);
- practicarea încrucişărilor industriale în vederea obţinerii unor hibrizi cu
caracteristici superioare;
- creşterea indicelui de utilizare a scroafelor la peste 2,0 (obţinerea a cel puţin 2
fătări pe scroafă anual); aceasta se poate realiza prin reducerea ciclului de
reproducţie sub 160 de zile prin scăderea perioadei de alăptare a purceilor la
circa30 de zile sau sub această cifră, practicarea unor tehnologii moderne de
alăptare şi înţărcare a purceilor;
- reducerea pierderilor prin mortalităţi la purcei, asigurând condiţii de
microclimat şi furajare corespunzătoare tehnologiilor practicate;
- stabilirea duratei optime de exploatare a scroafelor şi a nivelului maxim de
alocare a costurilor pe cap;
- organizarea efectivului de scroafe pe grupe în funcţie de starea fiziologică şi
vârstă;
- practicarea unei furajări diferenţiate în funcţie de potenţialul biologic şi starea
fiziologică a scroafelor;

14
- gospodărirea judicioasă a resurselor economice în vederea realizării producţiei
la costuri unitare mici.
B. În sectorul de creştere a tineretului şi îngrăşare a porcilor este necesar să se
acţioneze pentru:
- asigurarea unor condiţii de microclimat şi furajare corespunzătoare pentru
exteriorizarea la cel mai înalt nivel a potenţialului biologic al animalelor,
practicarea unor tehnologii moderne;
- asigurarea unei densităţi optime la popularea halelor de tineret şi porcine la
îngrăşat;
- realizarea unor sporuri medii zilnice de creşterea în greutate de peste 300gr la
tineret şi peste 500 gr la porci la îngrăşat pentru reducerea perioadei de creştere
şi îngrăşare care duce la mărirea indicelui de utilizare a capacităţilor de
producţie (creşte numărul de serii livrate anual pe hală);
- reducerea pierderilor prin mortalităţi pentru a evita diminuarea producţiei
marfă şi încărcarea costului acestora pe animale rămase;
- stabilirea duratei optime de îngrăşare, a greutăţii optime la livrare şi a nivelului
maxim de alocare a costurilor de producţie pe cap de tineret şi porci la îngrăşat;
- raţionalizarea costurilor de producţie prin reducerea pierderilor la resursele
materiale, mecanizarea şi automatizarea proceselor de muncă grele.

8. Căile creşterii eficienţei economice în producţia de ouă şi carne de pasăre

Principalele căi de creştere a eficienţei economice în producţia de ouă şi

carne sunt următoarele:
a) Pentru staţiile de incubaţie:
- creşterea procentului de ecloziune la peste 85% în cazul găinilor şi
îmbunătăţirea la celelalte specii de păsări;
- livrarea la unităţi a unui număr cât mai mare din puii eclozionaţi;
- valorificarea sub diferite forme a unui număr cât mai mare de pui de o zi
masculi, de la rasele destinate exploatării pentru producţia de ouă;
- sexarea cu precizie a puilor de o zi destinaţi exploatării pentru producţia
de ouă;
- creşterea indicelui de utilizare a instalaţiilor de incubaţie şi a spaţiilor
din staţiile de incubaţie;
- reducerea consumului de energie electrică prin gospodărirea raţională a
acestei resurse;
- valorificarea unui număr cât mai mare de pui la calitatea I;
b) La fermele de creştere a tineretului de înlocuire:
- reducerea pierderilor prin mortalităţi pentru a evita încărcarea costului
acestora pe animale rămase;

15
 - popularea halelor la întreaga capacitate;
- practicarea tehnologiilor moderne de creştere şi integrare armonioasă în
sistemul producţiei avicole; asigurarea unor condiţii de microclimat şi furajare
corespunzătoare;
- reducerea cheltuielilor materiale prin gospodărire judicioasă a furajelor
şi a altor resurse materiale; încadrarea în baremurile de costuri;
- livrarea tineretului de înlocuire la termenele stabilite;
- livrarea unui număr cât mai mare de tineret de înlocuire la calitatea I
pentru a încasa cele mai bune preţuri medii;
c) La fermele de găini pentru producţia de ouă:
- asigurarea unor condiţii de microclimat şi de furajare corespunzătoare
pentru a permite exteriorizarea în cele mai bune condiţii a potenţialului
biologic al păsărilor;
- folosirea în producţie a unor păsări cu potenţial biologic ridicat care
realizează consumuri specifice reduse;
- reducerea pierderilor prin mortalităţi pentru a evita încărcarea costului
unitar al ouălor şi diminuarea producţiei totale;
- stabilirea duratei optime de exploatare a păsărilor;
- stabilirea nivelului maxim de alocare a costurilor pe pasăre anual,
- gospodărirea judicioasă a tuturor resurselor economice pentru a realiza
producţia cu un cost unitar cât mai mic; încadrarea în baremul de costuri;
- livrarea unei cantităţi cât mai mari de ouă de calitatea I (ouă mari)
pentru a realiza un preţ mediu de vânzare cât mai bun.
d) La fermele pentru producţia de carne:
- folosirea unui material biologic de calitate superioară (hibrizi cu viteză
mare de creştere);
- asigurarea unor condiţii de microclimat şi furajare conform tehnologiei
de creştere pentru realizarea unor sporuri medii zilnice de creştere în greutate
mari şi reducerea pierderilor prin mortalităţi;
- practicarea unor tehnologii moderne bazate pe sistemul de creştere în
baterii multietajate;
- încadrarea în baremul de costuri;
- stabilirea duratei optime de creştere şi îngrăşare pentru a realiza cel mai
mare beneficiu pe unitate de produs;
- livrarea la calitatea I a unei cantităţi cât mai mari din producţia marfă
pentru a realiza cel mai bun preţ mediu de vânzare pe unitatea de produs. Puii
broiler se livrează la trei calităţi; găinile, cocoşii, raţele, curcile şi curcanii la
două calităţi, iar gâştele la patru calităţi. Preţurile de vânzare pe unitatea de
produs sunt diferenţiate în funcţie de calitate (cerere şi ofertă);
- îmbinarea armonioasă a creşterii păsărilor cu alte ramuri zootehnice
(palmipede cu piscicultură).

16