INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE

Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului

Management

Cursul nr. 8

4.2. PROCESUL MANAGERIAL ŞI FUNCŢIUNILE MANAGEMENTULUI

Procesul managerial reprezintă un ansamblu de activităţi cu caracter specific,

desfăşurate de persoane investite cu funcţii de conducere reunite într-o anumită structură,
acţiuni prin care se stabilesc obiectivele unităţilor economice şi ale subsistemelor
organizatorice, se programează şi se organizează procesele de muncă necesare pentru
realizarea lor, se precizează executanţii şi sarcinile concrete ale acestora, se controlează şi se
evaluează rezultatele.
Esenţa procesului managerial constă în efortul elementelor de conducere pentru antrenarea,
participarea conştientă şi motivată, cooperarea, coordonarea şi dezvoltarea factorului uman în
scopul obţinerii producţiilor şi realizării obiectivelor strategice ale unităţilor economice.
Procesul managerial se desfăşoară în timp şi spaţiu, cuprinzând toate etapele obţinerii
producţiilor (programare, pregătire, aprovizionare, obţinerea propriu-zisă, desfacere, finanţare),
toate compartimentele organizatorice. Trebuie să prezinte următoarele caracteristici: dinamism,
stabilitate, continuitate, consecvenţă şi ciclicitate.
 Dinamismul procesului managerial se manifestă în intervenţiile care trebuiesc
luate permanent, datorită influenţei factorilor interni şi externi, adoptând metode
corespunzătoare pentru anihilarea sau diminuarea acestor influenţe, pentru armonizarea unităţii
agricole cu mediul său şi a păstra starea de funcţionare a acesteia.
 Stabilitatea este determinată de organizarea structurală a unităţilor economice
(de producţie şi de conducere) şi de existenţa unor regulamente organizatorice care asigură
utilizarea unor legături şi canale stabile în procesul managerial.
 Continuitatea intervenţiilor elementelor decizionale în unităţile agricole este
determinată de particularităţile producţiei agricole:
a) desfăşurarea pe tot parcursul anului a unor procese de muncă dintre care
majoritatea sunt repetative având o tehnologie specifică;
b) activităţile se desfăşoară intr-un flux, cu termene şi legături foarte precise;,

1
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

c) procesele de producţie sunt permanent sub influenţa condiţiilor climatice;

d) mijloacele de producţie de bază sunt organisme vii (plante, animale, sol) într-o
continuă evoluţie (creştere, maturare, îmbătrânire etc.).
 Consecvenţa procesului managerial constă în aceea că etapele prin intermediul
cărora se realizează sunt obligatorii, repetându-se pentru orice act de conducere. Aceste etape
sunt: scopul sistemului condus pentru o anumită etapă, situaţia existentă a acestuia, problema
(sau cauza principală a contradicţiei sau a diferenţei dintre scop şi situaţie), decizia care constă
în evidenţierea soluţiei de rezolvare a problemei.
 Ciclicitatea este determinată de faptul că fiecare act managerial are ca rezultat o
nouă stare a sistemului operaţional, finalizată cu un nou nivel al obiectivelor dar şi a realizărilor,
ceea ce determină, datorită condiţiei apărute, o nouă intervenţie a sistemului conducător.
În funcţie de amploarea şi conţinutul acţiunilor şi de natura obiectivelor, abordarea
procesului managerial este necesar a fi realizată la trei niveluri, astfel:
 Nivelul 1 - Managementul general al unei exploataţii privită ca Sistem
economic;Nivelul 2 - Managementul operaţional pe subdiviziuni organizatorice (ferme,
sectoare, departamente) tratate ca Sisteme de producţie;
 Nivelul 3 - Managementul operaţiilor tehnologice (elaborarea reţetelor furajere,
stabilirea dozelor de îngrăşăminte, a normei de irigare, a duratei de exploatare a animalelor
etc.), considerate ca Sisteme tehnologice. Activităţile care alcătuiesc procesul managerial după
natura, scopul şi modul de realizare se grupează în atribuţii sau funcţii ale managementului:
planificare, organizare, coordonare, comandă şi control (schema din fig. 4.7).

2
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

Fig. 4.7 - Funcţiile managementului

1. Funcţia de planificare - presupune nu numai elaborarea unui plan pentru o
perioadă următoare ci mai ales evaluarea consecinţelor, iar realizarea acestora reprezintă
aspectul cel mai important.
Trecerea la economia de piaţă nu diminuează rolul şi importanţa funcţiunii de
planificare, indiferent de forma şi mărimea exploataţiilor agricole.
Necesitatea planificării este determinată de următoarele aspecte:
 schimbările deosebit de dinamice legate de mediul extern al exploataţiilor
(preţuri ale inputurilor, inflaţia, ratele dobânzilor, paritatea monedei naţionale în raport cu
diferite valute;
3
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

 concurenţa accentuată în obţinerea resurselor şi în valorificarea produselor;

 factorii de risc natural, climatic, tehnic, politic, social şi starea de incertitudine
datorată acestora;
 necesitatea desfăşurării unei activităţi eficiente şi obţinerii de profit cât mai
mare.
Procesul de planificare cuprinde trei faze fundamentale şi complementare: planificarea
strategică sau pe termen lung (3-5 ani), planificarea tactică sau pe termen mediu (1-2 ani) şi
planificarea operaţională (luni, trimestre, campanii).
 Planificarea strategică reprezintă procesul prin care se fixează de către organele
colective de conducere şi managerii de vârf, orientările majore ale unei unităţi agricole,
direcţiile de realizare şi repartiţia resurselor necesare. Ea ajută conducerea să armonizeze
unitatea lor cu mediu folosind avantajele oferite de acesta şi să neutralizeze factorii nefavorabili,
să gireze elementele interne accentuând forţele proprii şi eliminând deficienţele.
 Planificarea tactică se materializează în elaborarea unor planuri tactice la
nivelul subdiviziunilor organizatorice ale unităţilor, plecând de la defalcarea obiectivelor
strategice de la nivelul unităţii, în obiective tactice pe termene mai scurte şi pentru fiecare
funcţie a unităţii (de producţie, de cercetare, de marketing, financiară sau de personal) sau pe
departamente din cadrul acesteia.
Prin planificarea tactică se realizează coerenţa în timp şi spaţiu, integrarea
subdiviziunilor unităţii în realizarea obiectivelor strategice.
 Planificarea operaţională revine cadrelor de la nivelele ierarhice inferioare
(ferme, servicii) şi se materializează în elaborarea unor planuri detaliate, programe, grafice de
lucrări, norme, procedee, ţinând cont de obiectivele operaţionale care le revin şi care derivă din
obiectivele tactice ale sectorului sau departamentului din care fac parte.
Modul în care se asigură şi se repartizează resursele în fiecare formă de planificare se
materializează în elaborarea bugetelor, acestea completând obligatoriu planurile şi programele.

4
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

Prin planificarea tactică se precizează sarcinile departamentelor în raport de funcţiile

care se desfăşoară în cadrul lor, eşalonate pe termene intermediare de timp, iar prin planificarea
operaţională se adaptează obiectivele respective la condiţiile concrete dintr-un an, în cadrul
fermelor, secţiilor, complexelor, acestea fiind subdiviziunile organizatorice de bază din cadrul
unităţilor şi unde de fapt se realizează producţiile.
La nivelul fermelor sau exploataţiilor agricole, programarea activităţilor la începutul
fiecărui an se materializează într-un plan anual de producţie şi un buget de venituri şi
cheltuieli, ele reprezentând variantele care asigură realizarea obiectivelor care îi revin din
obiectivele unităţii din care face parte, sau a obiectivelor care şi le propune fermierul în cazul
exploataţiilor individuale.

5
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

În elaborarea planului anual de activitate se porneşte de la o analiză completă a

rezultatelor obţinute în perioada anterioară pentru a inventaria atuurile şi punctele slabe din
activitatea fermei, se prospectează evoluţia tuturor factorilor mediului extern, se precizează
resursele existente la începutul anului: suprafeţele de teren pentru culturi, stocurile de furaje şi
de diverse materiale, efectivele de animale pe categorii, adăposturile, maşinile şi instalaţiile,
numărul de personal, mijloacele financiare.
Etapele concrete şi conţinutul lor, pentru elaborarea unui plan anual sunt redate în figura
4.10 pentru o fermă zootehnică, în figura 4.11 pentru o fermă vegetală şi în figura 4.12 într-o
întreprindere din industria alimentară.
 Ferma zootehnică (figura 4.10.): prima lucrare cu care se începe activitatea de
planificare, după inventarierea resurselor, este cea privind programarea modului de desfăşurare
a reproducţiei şi a creşterii animalelor pe baza tehnologiilor adoptate prin intermediul planului
de montă şi fatări şi a evoluţiei efectivelor.
Aceste lucrări permit cunoaşterea efectivelor existente în cursul anului, dirijează
acţiunile de efectuare a montelor, controlul gestaţiei, fatarea, obţinerea de produşi, modificările
care afectează tineretul şi animalele de reproducţie (mutaţii, reforme, cumpărări, vânzări). Pe
această bază se poate trece la etape de programare a producţiilor având în vedere potenţialul
biologic şi condiţiile concrete de întreţinere şi hrănire asupra obţinerii producţiilor.
În funcţie de efective şi nivelul producţiilor se determină necesarul de furaje şi se
programează modul de obţinere al acestora (de pe suprafeţe proprii şi din cumpărări), se
determină necesarul de forţă de muncă, se calculează cheltuielile necesare, veniturile posibile
de realizat şi nivelul profitului.
 Ferma vegetală (figura 4.11) - în elaborarea planului de producţie se precizează
pentru început sortimentul de culturi, având în vedere studiile sau informaţiile legate de
cerinţele pieţei, aplicarea unui asolament raţional, condiţiile pedoclimatice, etc. Se precizează
în continuare suprafeţele ce vor fi cultivate, se planifică pentru fiecare cultură, producţiile medii
şi totale, tehnologiile de cultivare.
Pe baza tehnologiilor de cultivare, în cadrul fişelor tehnologice se calculează necesarul
de mijloace mecanice, de seminţe, se substanţe de combatere a bolilor şi dăunătorilor, de apă
pentru irigare, de resurse umane. Se determină cheltuielile necesare, costurile la ha şi pe unitatea

6
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

de produs, veniturile ce se vor obţine din valorificarea produselor şi rezultatele economico-

financiare pe culturi şi pe ansamblul unităţii agricole.

Fig, 4.10 - Succesiunea alcătuirii planului de producţie în ferma zootehnică

7
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

Fig. 4.11 - Succesiunea alcătuirii planului de producţie într-o fermă vegetală

Acţiunile şi rezultatele care se programează pentru anul de plan sunt redate prin expresii
cifrice numite indicatori. Aceştia precizează nivelul factorilor de producţie, rezultatele şi
eficienţa economică şi se prezintă în unităţi fizice (capete, hl, grame, tone), în unităţile valorice
(lei), în unităţi de timp (ore/om pe kg spor) şi în unităţi convenţionale (zile-animale-furajate,
unităţi nutritive, hectar arătură normală).
În mod curent managerii elaborează mai multe variante de planuri de lucrări, căutând să
pună de acord posibilităţile cu necesităţile unităţilor, alegând pe baza unui sistem de indicatori
varianta considerată optimă din punct de vedere al eficienţei economice şi a profitabilităţii.

8
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

Fig. 4.12 - Succesiunea alcătuirii planului de producţie într-o întreprindere din industria
alimentară
Elaborarea planului de producţie şi a bugetului de venituri şi cheltuieli reprezintă o
activitate complexă în care se întrepătrund cunoştinţe tehnice, tehnologice şi economice,
indicatorii tehnici trebuind să aibă justificarea economică, iar indicatorii economici trebuie să
aibă fundamentarea tehnologică corespunzătoare.
Eficienţa unui plan în momentul implementării acestuia, depinde de caracterul său
realist dat de gradul în care cel care îl elaborează, cunoaşte activitatea din compartimentul
condus, dispune de un sistem informaţional corespunzător, ţine cont de elementele
conjuncturale interne şi externe.
2. Funcţia de organizare trebuie abordată atât în sens static, deoarece organizarea
evocă felul în care resursele umane, materiale şi financiare sunt dispuse, combinate şi cum se
efectuează gruparea sarcinilor, atribuţiilor pe diverse niveluri ierarhice, cât și în sens dinamic,
având în vedere că a organiza înseamnă a interveni în manieră voluntară în scopul armonizării
permanente a structurii interne cu modificările care intervin atât în interiorul ei, cât şi în mediul
extern.

9
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

La nivelul consiliilor de administraţie, a managerului general și a şefului unei exploataţii

individuale, funcţia de organizare cuprinde următoarele acţiuni:
 Elaborarea structurii organizatorice şi repartizarea funcţiilor unităţii pe
subdiviziuni (sau pe membrii familiei) pornind de la misiunea şi obiectivele sale;
 Elaborarea structurii de conducere, respectiv precizarea nivelurilor şi liniilor
ierarhice, precizarea persoanelor care vor conduce subdiviziunile organizatorice sau diferite
activităţi, stabilirea formelor de autoritate, a responsabilităţilor şi sarcinilor acestora;
 Repartizarea mijloacelor materiale şi financiare, a personalului pe subdiviziuni
organizatorice şi activităţi, precizarea obiectivelor care le revin din obiectivele unităţii;
 Elaborarea şi organizarea unei reţele de comunicaţii pentru funcţionarea unităţii
într-o manieră ordonată, definirea evantaiului de subordonaţi care revine fiecărui cadru;
întocmirea fişei posturilor, a ROF şi a ROI;
 Organizarea funcţionării relaţiilor cu exteriorul unităţii. În cadrul com-
partimentelor de producţie şi funcţionale, funcţiunea de organizare vizează organizarea
producţiei şi a proceselor de muncă.
Activităţile concrete la nivelul subdiviziunilor organizatorice, în funcţie de specificul
unității de producție pot fi:
 Organizarea utilizării eficiente a resurselor prin stabilirea nivelului şi direcţiilor
optime de alocare şi combinare a acestora;
 Optimizarea tehnologiilor de creştere a animalelor şi de cultivare a plantelor;
 Organizarea proceselor de muncă;
 Organizarea obţinerii şi valorificării producţiilor.
Această funcţie cuprinde acţiunile care vizează armonizarea şi sincronizarea
activităţilor, corelarea deciziilor cadrelor de conducere situate pe diferite niveluri ierarhice în
vederea asigurării unităţii în conducere.
La nivelul organelor colective de conducere, coordonarea urmăreşte pe ansamblul
unităţii armonizarea activităţilor de producţie cu resursele materiale, umane şi de capital în
vederea realizării obiectivelor strategice şi a celor înscrise în planurile de producţie, în bugetele
de venituri şi cheltuieli.
La nivelul posturilor de conducere apropiate de locul de desfăşurare a producţiei (şefi

10
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

de ferme şi de sectoare) sunt necesare activităţi de coordonare a lucrărilor din interiorul

compartimentelor astfel:
a) în cazul proceselor de muncă cu un flux tehnologic (exemplu: tunsul oilor,
depopularea fermelor de păsări, recoltarea şi însilozarea porumbului etc.), este necesară
asigurarea proporţionalităţii între elementele umane, materiale şi financiare participante,
ritmicitatea executării acţiunilor componente, continuitatea desfăşurării acestora pe parcurusul
unei zile;
b) în cazul existenţei unor lucrări care trebuiesc sincronizate (mulsul vacilor cu
administrarea concentratelor, semănatul cu fertilizatul etc.);
c) la repartizarea unor mijloace de producţie umane şi financiare între diferite
activităţi (exemplu o anumită cantitate de îngrăşăminte între 2 şi 3 culturi, mijloacele de
transport între activităţile de adus furaje la grajd şi cea de cărat baloţi la şiră).
3. Funcţia de comandă este denumită şi funcţia de conducere, rolul ei fiind de a
mobiliza oamenii pentru că fiecare individ poate contribui la dezvoltarea unității de producție.
Deci, sarcina esenţială a managerilor este de a canaliza această energie umană, de a o transforma
în forţă creatoare.
În mod concret funcţia de conducere înglobează următoarele acţiuni: luarea deciziilor;
transformarea acestora în dispoziţii si transmiterea lor către executanţi, antrenând întregul
colectiv în realizarea obiectivelor unităţii; urmărirea şi soluţionarea conflictelor care pot apare
între conducere şi grupuri, sau între indivizi.
În elaborarea dispoziţiilor este necesar a se respecta unele cerinţe ca:
 claritate în precizarea sarcinilor, corelarea acestora cu atribuţiile posturilor şi cu
capacitatea şi calităţile executanţilor;
 precizarea termenelor de executare a sarcinilor;
 precizarea metodelor şi procedeelor de executare;
 precizarea rezultatelor şi a calităţii acestora;
 precizarea motivaţiei dispoziţiei date.
Dispoziţia exprimă un raport de relaţii interpersonale între manager şi subordonaţi,
relaţii care trebuie să aibă ca rezultat antrenarea acestora din urmă în realizarea sarcinilor, iar
în acest sens motivaţia are o mare importanţă.

11
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

Motivaţia deciziilor şi dispoziţiilor date poate fi determinată de o serie de situaţii ca:

realizarea obiectivelor şi sarcinilor unităţii sau a sectoarelor, departamentelor, fermelor;
prevenirea apariţiei sau micşorarea influenţei unor factori perturbatori; concurenţa; evoluţia
pieţelor; crearea unui climat corespunzător de muncă; evaluarea competenţei subalternilor etc.
Important este ca în activitatea de conducere să se urmărească şi satisfacerea unor
motivaţii personale ale colaboratorilor şi executanţilor, cum ar fi: dorinţa de a-şi manifesta
capacităţile şi aptitudinile în vederea promovării sau a creşterii veniturilor; ridicarea pe o treaptă
socială; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă; un anumit program de lucru; stabilitate; libertatea
vieţii particulare.
Comunicarea vertical-descendentă pleacă de la managerul general de-a lungul liniilor
ierarhice către cadrele inferioare de conducere şi la executanţi şi se aplică în transmiterea
obiectivelor, directivelor, politicilor şi căilor de urmat. Reducerea numărului de nivelurile
ierarhice determină o creştere a vitezei de circulaţie a informaţiilor şi a eficienţei acesteia.
Comunicarea vertical-ascendentă este cea în care informaţiile pornesc de la salariaţi
sau cadrele de conducere de pe nivelurile inferioare către managerul general, iar amploarea şi
eficienţa acestei forme de comunicare depinde şi de cultura unităţii. Aceste informaţii sunt
utilizate de conducere în elaborarea deciziilor, în urmărirea modului în care se realizează
dispoziţiile, se obţin rezultatele, şi se înţeleg deciziile, permite participarea cadrelor şi
personalului la procesul decizional şi valorificarea ideilor, inovaţiilor lor, aceste avantaje
arătând necesitatea unei organizări bune a acestui tip de comunicare.
Comunicarea de tip orizontal se realizează între posturi situate pe acelaşi nivel ierarhic
şi este important a se realiza în activitatea de planificare, de realizarea programelor, a unor
proiecte în care sunt angrenate mai multe compartimente ale unităţii.
Comunicarea în diagonală se realizează între persoane care lucrează în cadrul unor
subdiviziuni organizatorice dar nu sunt pe acelaşi nivel ierarhic (de exemplu directorul cu
vânzările se informează de la un şef de fermă asupra situaţiei producţiei realizată de acesta).
În ceea ce priveşte modalităţile de transmitere a informaţiilor acestea pot fi scrise sau
orale, personale (scrisori, telefoane) sau impersonale (note de servicii, informări, situaţii
statistice, documente contabile). Aceste forme de comunicare se pot regrupa în funcţie de
anumite modele, denumite reţele de comunicare, ele diferenţiindu-se prin viteza de transmisie,

12
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

precizie şi întreţinere a moralului.

Canalele de culegere a informaţiilor necesare managerilor pot fi: directe (sondajele de
opinie, jurnalul unităţii, proiectele de întreprinderi, discuţii personale) şi indirecte prin
intermediul unor instanţe de reprezentare (comitetul sindical, consiliul de administraţie, comisia
de cenzori). Jurnalul unităţii permite personalului să-şi exprime ideile, sugestiile, să cunoască
proiectele unităţii.
4. Funcţia de control - „a controla, înseamnă a verifica dacă obiectivele
programate sunt atinse”.
Rolul generic al controlului este cel de a ajuta managerii şi administratorii în luarea
deciziilor, analizând ceea ce s-a realizat în trecut, urmărind prezentul şi pregătind viitorul.
Dreptul de control îl au organele colective de conducere şi managerul general, privind
ansamblul unităţii agricole, mai ales legat de modul de realizare al strategiei acesteia precum şi
cadrele de conducere de pe diverse niveluri ierarhice în sfera de autoritate şi de responsabilitate
a funcţiei pe care o ocupă.
În cadrul unităţilor de producție este necesar a se organiza şi pune în funcţiune sistemul
de control propriu care presupune realizarea următoarelor etape: determinarea sistemului de
control; alegerea criteriilor de evaluare a rezultatelor subunităţilor organizatorice şi a
personalului (costurile, rata rentabilităţii, normele de timp, indicii de calitate, volumul
rezultatelor, volumul vânzărilor etc.); precizarea surselor de informaţii, a categoriilor de
informaţii şi a filierei de transmitere pentru cunoaşterea rezultatelor; definirea metodologiei
şi tipului de analiză a rezultatelor, a diferenţelor faţă de obiective în vederea efectuării
diagnozei şi a luării măsurilor necesare.
A) În funcţie de maniera în care cadrele de conducere urmăresc activităţile lor,
sistemul de control poate fi de tip birocratic (sau autocratic) şi de tip organic.
 Tipul birocratic de control se caracterizează prin: recurgerea la reguli şi căi de
urmărire impuse, autoritate exercitată de la vârf spre bază, instrucţiuni foarte detaliate legate de
manieră de a munci, pentru a evita sau corija diferenţele în raport cu comportamentul şi
rezultatele obţinute.
 Sistemul de control organic, permite din contră salariaţilor de a-şi controla
propria activitate, fără reguli şi măsuri foarte rigide.

13
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

Diagnoza reprezintă activitatea de apreciere a situaţiei unităţii agricole în raport cu

obiectivele pe baza informaţiilor culese în urma controlului şi a prelucrării lor prin intermediul
analizelor tehnico-economice.
Analizele tehnico-economice constituie un ansamblu de principii, metode şi
instrumente, de culegere a informaţiilor şi de prelucrare a acestora.
Culegerea informaţiilor se poate realiza prin controlul direct în timpul desfăşurării
proceselor de producţie sau din rapoarte, bugete, bilanţuri, verificări de gestiune, înregistrări în
calculator etc.
B) În funcţie de conţinut şi obiective, controlul poate fi tehnic, financiar,
economic sau legat de resursele umane:
 Tipuri de control în practică, în funcţie de faza de executare şi de desfăşurare a
proceselor, se întâlnesc următoarele tipuri de control: control preventiv, controlul continuu şi
control retroactiv (fig. 4.13).

 Controlul preventiv este orientat pe activităţile de pregătire a proceselor de

producţie şi de punere în aplicare a planurilor, urmărind alegerea resurselor în funcţie de
calităţile acestora şi de normele prestabilite, alegerea tehnologiilor, a metodelor şi procedeelor
de executare a diverselor lucrări.
 Controlul curent sau continuu se efectuează de la începerea proceselor de
producţie până la finalizarea acestora şi are rolul de a interveni în timpul proceselor, pentru
corectarea activităţilor, reducerea sau anihilarea influenţei unor factori aleatori sau

14
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

neprevizibili.
 Controlul retroactiv se desfăşoară după terminarea proceselor de producţie,
urmărind rezultatele finale obţinute în raport cu obiectivele, efectuând diagnoza şi evidenţiind
cauzele şi factorii care au determinat rezultatele.
Concluziile şi măsurile care rezultă în urma controlului retroactiv (sau post-factum) nu
mai pot modifica rezultatele obţinute, dar sunt foarte utile pentru deciziile care se vor adopta la
reluarea proceselor de producţie.
Pentru ca activitatea de control să fie eficientă este necesar să prezinte următoarele
caracteristici:
 Să aducă informaţii exacte, care să reflecte realitatea pentru că informaţiile
deformate nu pot să ducă decât la inducerea în eroare a managerilor, alegerea unor soluţii
proaste sau la neluarea unor decizii;
 Să se efectueze sistematic şi la termenul oportun deoarece orice întârziere
determină pierderi;
 Să fie completă, cuprinzând nu numai rezultatele sau aspectele neesenţiale,
formale, ci să reliefeze situaţiile importante care necesită decizii, cauzale şi factorii care le-au
determinat;
 Să corespundă stilului de conducere, preferinţelor conducătorilor în ceea ce
priveşte volumul informaţiilor care le cer, modul de prezentare al acestora;
 Să fie obiectivă, aceasta presupunând obligativitatea de a aprecia corect de către
manageri factorii răspunzători, de a stabili cu tact şi nepărtinitor măsurile;
 Să fie constructivă prin precizarea măsurilor concrete şi operative în vederea
înlăturării cauzelor şi remedierii abaterilor;
 Să urmărească atât aspectele cantitative cât şi cele calitative ale rezultatelor
obţinute;
 Sistemul de control să fie cunoscut şi acceptat de toţi colaboratorii şi
executanţii, aceasta ducând la scurtarea timpului de transmitere a informaţiilor, la raţionalizarea
volumului acestora, reduce starea de inhibare a celor controlaţi;
 Să fie economică, respectiv să asigure un echilibru între costul punerii în
aplicare a sistemului de control ales şi avantajele pe care le asigură.

15
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

Obiectivele care trebuiesc controlate sunt următoarele: nivelul costurilor şi a preţurilor

pe segmente de piaţă, pragul de rentabilitate, costurile variabile, veniturile, derularea
activităţilor de aprovizionare şi cele de valorificare, nivelul producţiilor medii pe cap şi pe
hectar, nivelul consumurilor specifice, a stocurilor de furaje şi alte produse, situaţia
trezoreriei, modul de derulare a relaţiilor cu furnizorii şi beneficiarii etc.
Pe lângă conţinutul concret al fiecărei funcţii, funcțiile managementului prezintă și
următoarele trăsături comune:
1. Au un caracter general, determinat de faptul că ele se manifestă în toate tipurile
de unităţi economice, la toate nivelurile ierarhice;
2. Sunt corelate cu funcţiile unităţilor de producție, în sensul că pentru realizarea
oricăreia dintre acestea este necesar ca managerul să îndeplinească toate funcţiile de conducere.
De exemplu, în cadrul unei unităţi de producție pentru realizarea funcţiei sale
comerciale, managerul trebuie să apeleze la funcţia previziune-planificare pentru a stabili
strategia produselor care se vor obţine, strategia valorificării, a preţurilor. Pentru a asigura
necesarul de materii prime şi materiale, intervine cu funcţia de organizare a aprovizionării, a
transporturilor, a desfacerii produselor, coordonând aceste activităţi, dă dispoziţii în vederea
antrenării executanţilor, motivând măsurile propuse, controlând modul de aplicare şi
rezultatele, iar la sfârşitul anului efectuează diagnoze asupra activităţilor din cadrul funcţiei
comerciale;
3. Sunt interdependente, una determinând pe alta, această interacţiune a funcţiilor
conducerii conferă procesului managerial caracterul de sistem.
4. Conţinutul şi ponderea funcţiunilor de conducere sunt diferenţiate pe niveluri
ierarhice. La nivelurile superioare ale structurii de conducere au o pondere mai mare funcţiunea
de previziune - planificare, cea de coordonare şi cea de organizare, în timp ce la nivelul ultim
de conducere (şefi de ferme) în activitatea managerilor domină activităţile de organizare a
proceselor de producţie, de comandă şi de lansare a dispoziţiilor; de antrenare a executanţilor
în realizarea diferitelor procese de muncă şi de control.
5. Funcţiile de conducere reflectă statutul de ştiinţă şi de artă a managementului,
funcţiile de organizare, de elaborare a deciziilor şi dispoziţiilor, de exemplu, necesită
cunoaşterea din partea managerilor a teoriei conducerii (ştiinţa conducerii), pe când cele de

16
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

coordonare, organizare şi control depind de capacitatea sau arta de a găsi mijloacele şi căile de
sesizare a esenţialului, a corelaţiilor, de mobilizare conştientă a personalului, de adaptare a
teoriei manageriale la condiţiile concrete ale unitătii.

17