Sunteți pe pagina 1din 34

Referat: Managementul durabil al agroecosistemului pomicol- mar

CUPRINS

Conceptul de management .......................................................... pag. 4 Obiectivele managementului agroecosistemelor ....................... pag. 4 Conservarea i protecia ecosistemului agricol ......................... pag. 8 Reconstrucia (restaurarea) ecoagroecosistemelor ................... pag. 10 Infiintarea plantatiilor pomicole ................................................ pag. 11 Pregatirea terenului si dimensionarea livezii ............................ pag. 12 Stabilirea distantelor de plantare si pichetatul terenului ........ pag. 13 Stabilirea polenizatorilor ............................................................ pag. 16 Plantarea pomilor ........................................................................ pag. 18 Specificul culturii marului .......................................................... pag. 19 Consideratii generale ................................................................... pag. 20 Cultura marului in lume ............................................................. pag. 21 Cultura marului in Romania ...................................................... pag. 23 Tehnica formarii coroanelor ....................................................... pag. 28 Taieri de formare a coroanei in forma de piramida etajata .... pag. 28 Taieri de formare a coroanei in forma de - Palmeta libera ..... pag. 31 Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la specia mar ... pag. 33 Bibliografie ................................................................................... pag. 34

Parcelarea terenului .................................................................... pag. 12


Conceptul de management
Conceptul de management se refer la ansamblul aciunilor ntreprinse ntr-o organizaie, astfel nct aceasta s reueasc s-i ndeplineasc obiectivele(management de proces), i la ansamblul managerilor existeni ntr-o societate(management de personal). Mai precis, managementul nseamn organizarea sistematic a resurselor economice" sau realizarea unor obiective, prinmaterializarea unei politici, conform unei strategii i prin utilizarea unor resurse financiare, materiale, umane, informaionale, energetice etc.", dup P. Drucker(1993). Aceste principii le regsim i n managementul agricol, dar cu anumite particulariti, care rezult din restriciile ecologice i sociale" i componentele aleatorii ale mediului agricol". Se contureaz dou categorii de management, afirm autoarea menionat: unul al fermei de tip familial, caracterizat prin alocarea unor resurse limitate n vederea maximizrii veniturilor necesare fermierului i familiei sale; al doilea al societilor i fermelor medii i mari, care elaboreaz o strategie i o politic pe o perioad ndelungat de timp, n scopul gestiunii, organizrii produciei i afacerilor agricole".

Obiectivele managementului agroecosistemelor


Orice ecosistem natural, dar ndeosebi cel agricol, prin esena lui artificializat, trebuie monitorizat i apoi condus dup reguli bine definite pentru ca bioproductivitatea lui s rmn constant sau s creasc. De aceea, managementul agrosistemului trebuie s urmreasc i s ating urmtoarele obiective: > conducerea eficient pentru a putea evalua resursele energetice neconvenionale; > gestionarea n biodiversiti de plante agricole i horticole i de animale utile; > exploatarea raional a biotopului i a biocenozei n perimetrul fermei agricole; > constituirea unor ecosisteme experimentale, modelate diferit n funcie de interesul economico-productiv, n care s se cerceteze programe ecologico-economice specifice, ceea ce ar permite obinerea unor date valoroasece pot fi generalizate la alte sisteme identice;

> pilotarea - prin mijloacele specifice, adaptat structurii date a produciei, pentru a administra respectivele sisteme, a le dirija managerial, astfelnct s realizeaz legarea mediului nconjurtor de economie (D. Gruia, 1995). Managementul ecologic urmrete, de asemenea, instruirea i educaia cultivatorilor (productorilor agricoli, elaborarea instruciunilor de operare, identificarea i cuantificarea factorilor de risc, verificarea programelor de ntreinere. Se adaug n atribuiile managementului ecologic i gestiuneaschimbrilor tehnologice, igiena cultural, sntatea utilizatorilor, protecia plantelor cultivate i protecia biotopului. Agrosistemul ntrunete toate aceste atribute, care ns opereaz numai pe suprafee medii i mari, n exploataiiviabile economic. Relund o opinie a lui Lester Brown (2000) ecosistemeagricole performante se pot proiecta i organiza numai n ferme moderne, cu mari capaciti de producie i mijloace de protecie a mediului. n sensul celor de mai sus se poate accepta ideea managementului proteciei mediului la nivel de exploataie i cultur agricol, avnd ca obiectiv realizarea politicii i programului ntreprinderii (fermei, n.n.), punnd accentul peaspectele organizaionale de evaluare a efectelor polurii, de calitate a sistemelor de monitoring i de eficien a sistemului informaional" (Gh. Manea, 1993). De aceea, dup acest autor, pentru realizarea unui ecomanagement eficient trebuieavute n vedere cteva obiective: - inovarea, protecia mediului, profitul, excelena ecologic; - dezvoltarea pieelor pentru ecotehnologii i promovarea produselor, mai puin poluate i poluante; - integrarea preocuprilor ecologice printre criteriile de performan alemanagerilor; - introducerea pilotajului fermei agricole i a produselor obinute, adic gestiuneaciclului de via a acestor dou entiti ale ecosistemului (Nick Robins, 1992); - orientarea ecologic a exploataiilor agricole devine obligatorie cndconsumatorul prefer din ce n ce mai mult produse mai puin poluate i cndcompetitivitatea pe pia va depinde tocmai de acesta. Pentru a face ecomanagementul operativ se practic o gam larg de instrumente, cum ar fi: evaluarea impactului ecologic, auditul de mediu, analiza ciclului de via a

produsului, marcarea (ecolabelling) produselor, programe de conformare pentru protecia mediului. Evaluarea impactului ecologic permite s se determine mrimea i natura pericolelor poteniale legate de o activitateantropic organizat i s se identifice aciunile practice de minimizare a deprecierii, n cazul agroecosistemelor, a calitii mediului agricol. n orice exploataie agricol se impune investigarea efectelor fertilizrii, irigaiei,lucrrilor solului, combaterii organismelor duntoare n urma impactului cusolul i plantele cultivate. Auditul este necesar pentru a monitoriza msurile de protecie a mediului prin performanele ecologice i economice. Este de fapt un control al calitii managementului n ansamblul lui, dar i pe verigile biologice i tehnologice. O supraveghere i investigare independent ne poate informadac, de exemplu, ngrmintele au fost ncorporate n sol conform rezultatelor tiinifice, n doza prescris din punct de vedere ecologic. Orice produs agricol obinut dup norme ecologice i biologice stricte poate fi marcat n acest sens, pentru a fi difereniat fa de produsul ieit din cultura aa-zis convenional. n domeniul viticol marcarea ecologic promoveaz soiurile i vinurile numai cudenumiri de origine. n ceea ce privete programul de conformare pentru protecia mediului, el se refer la planul de aciuni pe care l elaboreaz i-l ndeplinete ferma agricol ntr-o anumit perioad n scopul reglementrilor privind protecia mediului. De exemplu, programul de fertilizare se va realiza n mare parte cu materie organic, la care se adaug cantiti de ngrminte chimice strict necesare solului i plantelor pentru formarea recoltei. n prezent, se pune foarte mult accentul pe refacerea, protejarea,raionalizarea, transformarea i controlul cadrului natural, folosind ingineriaecosistemului i ecologia experimental. Acestea i propun studierea plantelor i animalelor la diferite niveluri de integrare i organizare, n interdependenreciproc cu mediul ambiant, folosind, ca principale instrumente de aciuneasupra ecosistemelor, complexele ecologice prognozabile i ambienturile programabile.

Revitalizarea ecosistemelor deteriorate prin poluare estecondiionat de cunoaterea relaiilor dintre componentele ecosistemelor imecanismelor de realizare a acestora, de reglare i autoreglare. Se trece de la simpla observaie sau constatare la experimentare i simulare, folosind tehnici de control i dirijare, chiar de substituire a factorilor naturali. Recoltarea i prelucrarea acestor date experimentale se efectueaz automat, folosind teledetecia i calculatorul electronic, plecnd de la modele i programematematico-statistice specifice. Dat fiind c echilibrul ecologic poate fi definit ca echivalent cu respectarea tuturor parametrilor sistemului n interiorul unor intervale prescrise, iar depirea acestora duce la fisurarea sau distrugerea sistemului ecologic, Florin Stnciulescu dezvolt o metod de modelare matematico-euristic pentru refacerea acestuia. Metoda se bazeaz pe un model de simulare standard,compus dintr-un set de ecuaii difereniale neliniare, cu limite sau tolerane asupra variabilelor de stare i condiii iniiale date i pe un model euristic,constituit dintr-un set de reguli logico-lingvistice, derivate din procesul ecologic. Metoda s-a aplicat la echilibrul ecologic al unui ecosistem din Delta Dunrii, observndu-se o concordan calitativ cu rezultatele obinute prin msurtori directe efectuate de ecologi. Se consider c n prezent se impune cu prioritate problema prognozei i aoptimizrii sistemelor ecologice, de la cele mai mici pn la cel al biosferei n totalitate. De mare perspectiv, n ceea ce privete planificarea i conducerea,este concepia sistemelor ecologico-economice, ce permite rezolvarea problemelor de gestionare i management n mod unitar i complex. Trebuie studiate perimetrele acestor sisteme complexe, innd seama de dezvoltarea demografic i social-economic a regiunilor cuprinse n ecosisteme. n acest concept se integreaz un alt aspect: zonarea optim i repartizarea teritorial asistemelor ecologicoeconomice omogene i eterogene, care cuprind o diversitate de uniti administrative. Astfel graniele administrative se terg i se fixeaz cele ecologico-economice (L. E. Linbarski, 1985). Autorul citat propuneo schem de subordonare (ierarhizare) teritorial a sistemelor ecologico-economice, dup cum urmeaz: - republica (teritoriul naional);

- provincia (grupede judee); - judeul (grupe de uniti economice-industriale, agricole, silvice); - unitatea economic (societatea comercial industrial, agricol, silvic, deturism); - subunitatea economic (secie industrial, ferm agricol); - complex al biocenozelor omogene; biocenoza (agricol, praticol, silvic) sau - biogeohidrocenoza (piscicol). Fiecare sistem trebuie s aib un program de funcionare i dezvoltare, elaborat de ecologi, economiti, tehnologi i demografi pe mai muli ani. Ideal ar fi s se organizeze o reea de modele tip deasemenea ecosisteme, pentru a fi studiate din toate punctele de vedere. Rezultatele obinute n aceste perimetre ecologico-economice pot fi folosite la alte ecosisteme economice, dup cum urmeaz: - republica (teritoriul naional); - provincia (grupe de judee); - judeul (grupe de uniti economice-industriale, agricole, silvice); - unitatea economic (societatea comercial industrial, agricol, silvic, deturism); - subunitatea economic (secie industrial, ferm agricol); - complex al biocenozelor omogene; biocenoza (agricol, praticol, silvic) sau biogeohidrocenoza (piscicol). Fiecare sistem trebuie s aib un program de funcionare i dezvoltare, elaborat de ecologi, economiti, tehnologi i demografi pe mai muli ani. Ideal ar fi s se organizeze o reea de modele tip deasemenea ecosisteme, pentru a fi studiate din toate punctele de vedere. Rezultatele obinute n aceste perimetre ecologico-economice pot fi folosite laalte ecosisteme

Conservarea i protecia ecosistemului agricol


n mod firesc, protecia mediului agricol se nscrie ca o component organic a dezvoltrii armonioase a agriculturii dup criterii ecologice,contribuind la pstrarea nealterat a fondului biologic, la asigurarea strii desntate a plantelor i solului, la creterea capacitii de producie a acestuia. Protejarea ecosistemelor agricole are n vedere realizarea unui echilibru ntre biocenoz i biotop, ntre lumea vegetal i animal n perimetrul terenurilor agricole.

n linii mari, strategia de protecie a mediului agricol vizeaz valorificarea raional a resurselor naturale i materiale, n consens cu elaborarea de tehnologii mai puin poluante. De mare importan este perfecionarea cercetrii tiinifice i supravegherea ecosistemelor, cu deosebire n zonele industrializate. Marea complexitate ecologic a teritoriului agricol, diversificat prin intervenii antropice, impune abordarea corect a soluiilor, deoarece nsuirile terenurilor sunt distincte, de unde rezult i tratarea lor difereniat. Se insist asupra gestionrii raionale a mediului agricol ntr-o orientare ecologic,mrind costurile pentru aciunile depoluante i tehnicile nepoluante, dar fr a diminua vulnerabilitatea productorilor vegetali, potenialul lor de producie. Coexistena biosferei agricole cu industriosfera, arat Viorel Soran, i dezvoltarea lor armonioas este obligatorie pentru conservarea, protecia i ameliorarea mediului agricol. Protecia ecosistemelor agricole presupune conservarea i ameliorarea factorilor naturali ai mediului nconjurtor, n condiiile prevenirii i combaterii polurii i deteriorrii acestora. n Proclamaia Conferinei Naiunilor Unite pentru Mediul nconjurtor din anul 1972 se arat foarte clar: Conservarea naturii va deveni eficient i real numai atunci cnd se contureaz soluii din ce n ce mai eficiente de protecie, n aa fel nct poluarea s cedeze cu timpul n faa potenialului tehnologic al societii". De asemenea, N.N. Constantinescu(1976) observ c soluionarea problemelor proteciei mediului nconjurtor necesit [...] crearea unei baze tehnico-materiale i a unei structuri tehnologice care s nu permit ncrcarea biosferei cu reziduuri ale consumului productiv sau al celui final". Protecia ecosistemelor agricole cuprinde obiective i aciuni adoptate n mai toate rile i se rezum la urmtoarele obiective de management: > conlucrarea activ dintre biosfera agricol i biosfera industrial, cu aplicarea tehnologiilor mai puin poluante la limitele admisibile pentrufiecare agent poluant; > meninerea i ameliorarea calitii apelor de suprafa i subterane destinate irigrii terenurilor agricole, n scopul evitrii unor efecte negative asupra solului i plantelor cultivate;

> gestionarea resursei de aer, n sensul reducerii emisiilor poluante pn larealizarea celor mai sczute niveluri, care s nu depeasc capacitatea de regenerare a atmosferei; > protecia ecologic a plantelor cultivate prin msuri i aciuni de combatere integrat, mai ales contra bolilor i duntorilor, care s permit o stare bun fitosanitar i reducerea pesticidelor; > perfecionarea sistemului naional de monitoring i al celui informaional pentru controlul, supravegherea i cercetarea ecosistemelor, pe cale terestr, aerian i prin teledetecie. Refacerea i conservarea mediului agricol n concepia Politicilor Agrare Comunitare, evitarea insecuritii ecologice i gestiunea responsabil a patrimoniului Terra trebuie fcute prin implantarea unei agriculturi reparatorii n care sursele alternative de energie i inputuri sunt ct mai aproape de natur, se integreaz n natur." (M. Berca, 2005). n biosistemul cultivat antropizat echilibrul ecologic trebuie meninut: 1) ntre biocenoz i biotop; 2) n cadrul biocenozei; 3) n interiorul biotopului (sol i atmosfera ce se afl deasupra solului); 4) ntre procesele naturale i activitatea productorului agricol.n felul acesta se poate preveni retrogresiunea ecologic, adic orice modificri n ru din mediul agricol, datorate aciunilor umane sau naturale,dup cum subliniaz Corneliu Buca (1999).

Reconstrucia (restaurarea) ecoagroecosistemelor


n Romnia, procesul de poluare i deteriorare a mediului agricol s-a accentuat ca urmare a activitilor antropice i datorit fenomenelor naturale cum ar fi inundaiile, seceta prelungit, alunecrile de teren. Un aport substanial n degradarea agrosistemelor l aduce deforestarea, defriarea plantaiilor pomi-viticole i, nu n ultimul rnd, dezindustrializarea cu demolarea unor uniti (Gh.Manea, 2003). Apele poluate, folosite la irigaie contamineaz solul, ceea ce duce la obinerea unor randamente sczute pe un asemenea teren poluat i degradat. Condiiile de mediu se nrutesc, afectnd creterea i fructificarea normal a plantelor cultivate.

10

Terenul agricol degradat se estimeaz la circa 900.000 ha, de aceea reconstrucia, refacerea acestuia devine imperativ, naintea altor componente ale agroecosistemului, pentru a putea fi reintrodus n circuitul economic. n ultima vreme se folosete tot mai frecvent termenul de ecologie restaurativ, preluat de la cercettorii apuseni, care, n parte, au renunat la conceptul de reconstrucie ecologic, nlocuindu-l cu acela de refacere, restabilire (restaurare), cu obiective i aciuni concrete, precum: regenerri naturale i artificiale, rotaia culturilor, bioremedieri, construcii ecologice. Reconstrucia terenurilor degradate de industrie reprezint o problem deosebit pentru Romnia, fiind scoase suprafee mari din circuitul agricol n bazinele carbonifere, n zona centralelor electrice i de termoficare, a minelor demetale neferoase i a unor uzine chimice, a conductelor i a sondelor petroliere.

Infiintarea plantatiilor pomicole


Costul ridicat al investitiei in pomicultura, impune amplasarea livezii de pomi in zonele unde specia sau soiul vor intalni maximul de conditii naturale pentru crestere si rodire: - se vor alege terenurile cu soluri fertile, de preferat cu textura mijlocie, lutoasa, lutonisipoasa si chiar nisipoasa, permeabile, mijlocii pana la profunde, cu pH cuprins intre 4,7 si 9,3; - din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu panta usoara 3-6%, ce permit o buna intretinere a solului cat si un transport usor al fructelor; - livezile de pomi pot fi amplasate in conditii bune si pe terenul cu panta de 6-12%, cu orientarea randurilor pe directia curbelor de nivel si chiar pante pana la 18-20%, cu conditia ca acestea sa fie uniforme; - conditia prioritara la infiintarea unei livezi o constituie sursa de apa necesara la stropiri si la udatul pomilor, mai ales in zonele cu precipitatii reduse in timpul anului; - se va cauta ca zona respectiva sa fie ferita pe cat posibil de brumele tarzii de primavara si ingheturile timpuri de iarna; - trebuie de avut in vedere, ca in pomicultura greselile mari se manifesta dupa 4-5 ani de la plantare, atunci cand pentru remedieri este prea tarziu;

11

- sunt excluse de la plantare terenurile excesiv de umede si fara drenaj, ca si cele cu nivel freatic sub 1,5 m.

Pregatirea terenului si dimensionarea livezii


Dupa ce am ales terenul, acesta va fi supus unor lucrari complexe de pregatire, care sa asigure conditii bune de prindere a pomilor la plantare si o crestere uniforma in primii ani dupa plantare. Desfundarea terenului constituie lucrarea principala, care se poate face la o adancime de 50-60 cm. Daca terenul este greu, inainte de desfundat se va face o scarificare a terenului la 70-80 cm, urmata de desfundat sau de o aratura adanca. Aceasta lucrare se executa de obicei in lunile august, septembrie, cu doua luni inainte de plantatul pomilor. Daca terenul este saracacios si daca este posibil, se va administra gunoi de grajd inainte de desfundat pana la 150-200 t /ha. Va urma apoi, maruntirea solului prin discuire, nivelarea terenului apoi maruntirea si tasarea solului cu combinatorul. In cazul livezilor de agrement unde, datorita suprafetei reduse de teren nu se poate executa desfundatul, este de preferat sa se mareasca de peste 2,5 ori dimensiunile gropii de plantat, fiind folosit la plantare pamant de imprumut sau de padure. Ca dimensionare, exploatatia pomicola devine rentabila incepand de la 1 ha si pana la 20-30 ha. In cadrul acestor livezi, se asigura un control tehnologic permanent si riguros, pentru obtinerea unor fructe de calitate si usor de vandut.

Parcelarea terenului
In vederea usurarilor lucrarilor de intretinere si ingrijire a lucrarilor din livada, a recoltarii si transportului fructelor, terenul se imparte in parcele. Trebuie sustinut faptul ca, la plantare, atat cat este posibil, lungimea randurilor de pomi sa fie orientata pe directia nord-sud pentru a asigura o cantitate mare de lumina pe tot timpul zilei intregii plantatii si a evita fenomenul de umbrire. In cazul terenurilor in panta,

12

orientarea randurilor se va face de-a lungul curbelor de nivel, pentru a evita degradarea solului. Forma unei parcele este de regula dreptunghiulara iar latimea reprezinta aproximativ jumatate din lungimea acesteia. In vederea transportului fructelor si nu numai, trebuie avuta in vedere amenajarea de drumuri, de preferat perpendiculare pe lungimea parcelelor. La parcelarea terenului trebuie avut in vedere si stabilirea locurilor unde se va depozita temporar productia in asa numite constructii de productie. Odata cu parcelarea terenului, trebuie avut in vedere si imprejmuirea viitoarei livezi.

Stabilirea distantelor de plantare si pichetatul terenului


Distantele dintre randurile de pomi si pe rand intre pomi se vor stabili in principal avand in vedere, vigoarea pomilor ce urmeaza a fi plantati, cat si de forma de coroana pe care o vom alege. Distantele de plantare prea mari sau prea mici prezinta un mare inconvenient de productie.

13

Sursa: sfaturipomicole.tripod.com In tabelele 1 si 2 sunt prezentate distante de plantare specifice zonei de dealuri mici, mijlocii si ses, pentru speciile de pomi inmultite la pepiniera de pomi Sarca, apartinand Statiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi. Sistemul de pichetat ales este dat de figura geometrica, ce se realizeaza pe teren cu ajutorul a 3-4 picheti si care poate fi: un patrat, un dreptunghi sau un triunghi. Denumirea acestor forme este atribuita si sistemelor de pichetat: - Pichetatul in patrat, la care distantele dintre randuri sunt egale cu cele dintre pomi pe rand. Acest tip de pichetat se foloseste in general, pentru infiintarea plantatiilor clasice si pe terenuri plane;

Sursa: sfaturipomicole.tripod.com - Pichetatul in dreptunghi, cu distantele mai mari intre randuri si mai mici intre pomi pe rand, se utilizeaza mai mult pe terenurile plane si cu panta usoara pentru toate tipurile de livezi;

Sursa: sfaturipomicole.tripod.com - Pichetatul in triunghi, ofera pomilor conditii mai bune de captare a luminii directe si de distributie a radacinilor in spatiul de nutritie. Pe terenurile in panta, pomii constituie obstacole pentru apa care se scurge la vale si erodeaza solul.

14

Sursa: sfaturipomicole.tripod.com Pentru executarea unui pichetat sunt necesare: - jaloane de 2 m vopsite cu rosu si alb, pentru a fi vizibile; ruleta sau panglica de otel de circa 50 m lungime; - sarma cu noduri marcata din metru in metru de circa 50 m lungime; - picheti, tarusi si maiuri din lemn; - triunghi compas cu deschidere reglabila (2 - 2,5). Pe terenurile plane pichetatul incepe cu jalonarea laturii lungi, luandu-se ca aliniament fix un drum, un gard, o perdea de copaci etc, care exista si nu poate fi mutat usor. In zonele colinare, unde majoritatea terenurilor sunt framantate si au diferite expozitii si pante, orientarea si pichetarea randurilor solicita o atentie si o pricepere deosebita. Pe versantii scurti, cu pante mici si uniforme, pichetatul randurilor de pomi se face paralel cu curbele de nivel, plecandu-se de la un aliniament jalonat la baza pantei sau de-a lungul potecilor facute de animale in timpul pasunatului. Pe versantii lungi ai dealurilor inalte, pichetatul constituie o lucrare mai complexa, care se executa de catre cadre calificate cu ajutorul aparatelor de masurat.

15

Sursa: sfaturipomicole.tripod.com

Stabilirea polenizatorilor
Intalnim deseori in livada de langa casa sau in plantatiile cu scop comercial, pomi care desi au beneficiat de cele mai bune conditii climatice, agrotehnice, ingrijiti cu multa migala si maiestrie de bunul gospodar, au inflorit dar nu au legat fructe. Acesti pomi care sunt din anumite specii si soiuri au nevoie sa se polenizeze cu polen strain (fiind autosterile), de la alte soiuri autofertile pentru ca fructele lor sa lege. Un factor deosebit de important pentru asigurarea unor recolte mari si de calitate, care trebuie avut in vedere chiar de la infiintarea livezii, este distribuirea soiurilor in livada, pentru a asigura polenizarea reciproca. Toate soiurile de mar sunt autosterile, adica nu leaga fructe prin polenizare cu polenul propriu. Ele au nevoie de polen de la un alt soi. Prin cercetari s-a stabilit care este cel mai bun polenizator pentru fiecare soi si care este efectul polenizarii cu unul sau altul dintre polenizatori. 16

Lista cu principalii polenizatori va fi prezentata la fiecare specie pomicola in urmatoarele capitole.

Sursa: Managementul ecosistemelor mileniului III- Gruia R., 1997 Pentru asigurarea unui efect maxim al polenizarii dintre soiuri, trebuie respectate cateva reguli si anume: - soiurile sa aiba aceeasi perioada de inflorire; - distanta dintre soiul de baza si soiul polenizator sa nu fie prea mare; - polenizarea se face cu ajutorul albinelor si al vantului (nuc, alun, castan); - pentru o buna polenizare sunt necesare minimum doua familii de albine la hectar;

17

- pentru protejarea albinelor in perioada infloritului, se recomnda sa nu se efectueze stropiri cu insecticide, iar daca acestea se executa, se vor folosi insecticidele care nu omoara albinele; - asezarea stupilor in livada pentru pole-nizare, se va face in imediata apropiere a livezii sau chiar in mijlocul acesteia si neaparat la inceputul infloritului;

Plantarea pomilor
Epoca de plantare. Cele mai bune rezultate dau plantarile de toamna, deoarece, pana in primavara radacinile pomilor realizeaza un contact strans cu pamantul, ranile se caluseaza, uneori emit chiar radacini noi iar in groapa de plantare se acumuleaza umiditate, care se pastreaza si in perioadele mai secetoase din timpul primaverii. Plantarile de primavara executate cu intarziere, pot sa compromita plantatia si sa intarzie intrarea pe rod a pomilor. Sapatul gropilor. In teren desfundat gropile se fac cu putin timp inainte de plantare, sau in ziua plantarii, pentru a nu se pierde umezeala acumulata in sol, cu dimensiunile de 50 / 50 / 60 cm. Pe terenurile nedesfundate dimensiunile gropilor trebuie sa fie de 80 / 80 cm si adanci de 70 cm si se efectueaza cu 2-3 luni inainte de plantare. Dupa saparea gropilor se trage 2/3 din pamant in groapa de plantare. Pregatirea materialului saditor La plantare se folosesc pomi din campul II al scolii de pomi, care se procura de la pepinierele pomicole. Pana la plantare materialul saditor se stratifica in santuri cu adancimea de 50-60 cm. Fasonarea radacinilor pomilor consta in scurtarea si eliminarea celor ranite. Radacinile principale se lasa cat mai lungi, radacinile secundare se scurteaza cu 1/3 din lungime iar cele subtiri la 1-2 cm sau raman intacte. Dupa fasonare, pomii se mocirlesc cu un amestec format din pamant galben (2 parti), balega proaspata de vita (1 parte) si apa pana la consistenta smantanii. Tehnica de plantare

18

Adancimea de plantare a pomilor. Pomii trebuie plantati cu punctul de altoire la 3-4 cm mai sus de nivelul solului, asezandu-se pe un musuroi de pamant, facut in mijlocul gropii de plantare. Plantatul pomilor se face de catre o echipa formata de obicei, din doua persoane. Una fixeaza si tine pomul in pozitie verticala in mijlocul gropii de plantare si la adancimea corespunzatoare iar cealalta trage pamant provenit din stratul fertil al solului, bine maruntit si reavan in jurul radacinilor. Se scutura usor pomul, ca pamantul sa patrunda printre radacini, astfel in cat sa nu existe spatii goale. Dupa ce s-au acoperit radacinile cu un strat de 5-10 cm de pamant, se taseaza uniform pamantul in jurul pomului, incepand de la marginea gropii spre interior. Se administreaza 10-15 kg de gunoi de grajd bine fermentat, apoi se completeaza groapa cu pamant si se taseaza din nou.

Sursa: Managementul ecosistemelor mileniului III- Gruia R., 1997 Pe timp secetos, in special primavara, pomii plantati se uda cu 15-20 litri de apa. In final, se face un musuroi pe suprafata gropii de plantare, cu restul pamantului ramas, fara a se mai tasa. Proiectarea coroanei pomilor. Pomii sub forma de varga se scurteaza la 60-70 cm de la nivelul solului in cazul plantatiilor intensive, respectiv la 80 cm in cazul coroanelor globuloase, utilizate in sistemul

19

semiintensiv. Scurtarea pomilor este bine sa se execute primavara, inclusiv la pomii plantati toamna.

Specificul culturii marului


Importanta culturii marului se datoreaza valorii alimentare si gustative, terapeutice si profilactice a fructelor, insusirilor lor tehnologice specifice, particularitatilor agrobiologice ale pomilor si valorilor economice mari. Merele constituie unul dintre componentele de baza in alimentatia moderna a omului. Ele reprezinta aproape singurul aliment gata pregatit in natura, care poate fi consumat fara alte adaosuri, fie in stare proaspata, fie consumate ca sucuri, compot, dulceata, cidru, marmelada etc. Datorita insusirilor tehnologice, merele constituie o materie prima cu pondere mare in industria alimentara (A.Gherghi). Astfel, din punct de vedere chimic, merele contin in medie: 84,5% apa, 14,1% zaharuri, 0,2% substante pectice, 0,6% substante grase, 90 UI vitamina A, 0,02 mg% vitamina B2, 0,1mg% vitamina B1, 7mg% vitamina C, 7 mg% calciu, 10 mg% potasiu cat si cantitati reduse de aluminiu, mangan, sulf, cobalt si altele. Valoarea terapeutica a merelor consta in actiunea lor asupra aparatului digestiv, absorbante ale toxinelor si microorganismelor la nivelul intestinului, tratament in afectiunile renale, diataze urice, artritism, reumatism, etc. Merele influenteaza pozitiv in hipertensiunea arteriala si reduc nivelul colesterolului, au efect benefic in prevenirea bolilor cardiovasculare, afectiunile respiratorii, combaterea obezitatii si au actiune anticancerigena (A. Gherghi). Importanta marului rezida in particularitatile lui biologice. Existenta unui numar mare de soiuri, cu coacere esalonata in diverse epoci si capacitatea de pastrare in stare proaspata timp indelungat a soiurilor de iarna, asigura consumul de fructe proaspete aproape in tot cursul anului, circa 10 luni din 12 ale unui an. Avand o mare capacitate de pastrare si o buna rezistenta la manipulare, fructele pot fi transportate cu usurinta la distante mari.

Consideratii generale
Marul este specia cu posibilitati mari de aclimatizare la conditiile de mediu diferite si se cultiva pe toate continentele globului, desigur, cu exceptia zonelor foarte reci. Limita 20

nordica a arealului de raspandire a speciei in Europa este Norvegia, iar in America de Nord Canada. Limita sudica a arealului trece prin America de Sud (Chile, Argentina), Africa (Republica Africa de Sud), Oceania prin Australia, Noua Zeelanda si se extinde aproximativ pana la paralela 40. Ca altitudine, marul se poate cultiva de la altitudinea 0o, - nivelul marii si pana la 2000-3000 m in tari din zona tropicala cum ar fi Zimbabwe, Guatemala, Bolivia, Ecuador etc.

Cultura marului in lume


Tarile cele mai mari producatoare de mere din lume sunt: Asia (29 milioane tone), Europa (17 miloane tone), America de Nord (5 milioane tone), America de Sud (3 milioane tone), Africa (2 milioane tone), Oceania (1 milion tone) vezi tabelul 2.1.

Sursa: FAO Food Balance Sheets Cele mai mari tari, producatoare de mere sunt: China, cu peste 9 milioane tone, S.U.A., cu 4,7 milioane tone, Franta, cu 2,3 milioane tone, Italia cu 2,1 milioane tone si Turcia cu 2 milioane tone. In lume, Romania ocupa locul 13-14 cu 0,4 milioane tone, iar in Europa, tara noastra ocupa locul al VI-lea.

Sursa: FAO Food Balance Sheets

21

Conform datelor F.A.O. marul se cultiva in 84 de tari pe o suprafata de peste 4.500.000 ha. Productia mondiala de mere a fost in ultimele doua decenii aproximativ 55.095.000 tone, ceea ce reprezinta circa 13,2% din totalul fructelor, marul ocupand locul III in lume dupa portocale si banane, impreuna cu acestea, asigurand 41,2% din productia mondiala de fructe. Desi in ultimii ani, Europa a trecut pe locul II la productia de mere, locul I fiind ocupat de Asia, totusi ii revine un rol foarte important, deoarece aici se produce peste 30,1% din recolta mondiala. Spre deosebire de Asia care in ultimii ani a inregistrat progrese mari in ceea ce priveste productia de mere, Europa a ramas la nivelul anilor 1976 - 1977. Un prim grup de tari si anume: Italia, Austria, Cehia, Slovacia si Suedia se incadreaza in tendinta generala de mentinere a productiei la nivelul ultimilor trei decenii. Un al doilea grup de tari europene il formeaza acelea in care productia de mere inregistreaza tendinta limpede de reducere a recoltelor. Din acest grup fac parte majoritatea tarilor membre ale Comunitatii Economice Europene, printre care si primele mari producatoare ale acestei specii: Germania, Franta, Olanda, Danemarca si Finlanda. In aceste tari, intrucat productia a depasit cererea, au fost luate masuri de subventionare a cultivatorilor, care au acceptat sa defriseze o parte din livezi. Subventiile au fost acordate de organizatiile profesionale si uneori chiar de stat. Motivele sunt: - mentinerea preturilor la acelasi nivel; - imbunatatirea calitatii fructelor. Actiunile de reducere a suprafetelor au fost orientate spre defrisarea plantatiior de pomi cu trunchi inalt si cu soiuri traditionale care aduc pe piata fructe de calitate scazuta, destinate industriei alimentare precum si spre livezile intensive imbatranite, care nu mai asigura fructe de calitate superioara, chiar daca soiurile provin din sortimentul modern. Desi in literatura de specialitate sunt citate peste 10.000 de soiuri de mar (majoritatea pastrate in colectii pomologice), numai cateva sunt cultivate in tarile mari producatoare si fac obiectul comertului international cu mere. In tarile Comunitatii Economice Europene, principalele soiuri ce se cultiva sunt: soiul Golden ce detine peste 55%, in Franta 42%, in Italia 76% etc. Anglia cultiva vechiul soi

22

Cox's Orange Pepping 60%. Pe langa aceste soiuri se mai cultiva: Ionagold, Idared, Ionathan, Elstar, Fuji, Gloster, Gala, Granny Smith, Florina etc. In Japonia 38% din productia de mere este data de soiul Fuji si 27% de soiul Starking delicious. In Rusia se cultiva soiurile: Antonova, Anis, Papirovka, Coricinoc Polosatoe si Osenoe Polosatoe. Exportul de mere proaspete nu este semnificativ. Dintre continente, Europa exporta cel mai mult (0,6 milioane tone) si America de Sud (circa 0,5 milioane tone). Tari mari exportatoare de mere sunt: Franta (cu 0,6 milioane tone), Chile (0,4 milioane tone), Olanda (0,3 milioane tone) si Ungaria (0,3 milioane tone). Importul de mere este de aproximativ egal cu exportul. Europa importa circa 2,5 milioane tone mere anual, urmata de Asia cu 0,7 milioane tone si America de Nord cu 0,3 milioane tone. Tari mari importatoare de mere sunt: Germania (0,75 milioane tone), Anglia (0,50 milioane tone) si Olanda. In ceea ce priveste consumul de mere pe cap de locuitor, diferentele sunt foarte mari, ceea ce ne arata unul dintre indicatorii nivelului de trai.

Cultura marului in Romania

23

In Romania marul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000), de pe care se obtine o productie de circa 600 tone. Principalele judete sunt: Arges, Suceava, Mures, Maramures, Dambovita, Iasi, Cluj, Bihor, Bistrita, Nasaud, Bacau, Salaj, Valcea.

Sursa: sfaturipomicole.tripod.com In tara noastra, marul se cultiva pretutindeni, de la nivelul marii pana la zonele premontane. Cultura marului pe teritoriu locuit de romani este foarte veche iar pasionati pomicultori anonimi au contribuit la crearea unor soiuri de calitate superioara, unele dintre ele mentinandu-se si astazi in cultura, ca de exemplu: Cretesti, Domnesti, Patul etc. In epoca moderna au patruns in tara si numeroase soiuri straine care s-au inmultit si raspandit dupa bunul plac al pepinieristilor si amatorilor. Netinandu-se seama de originea lor si de conditiile de clima si sol, in care se raspandeau, multe din aceste soiuri au disparut. Pana in anul 1975 au fost introduse in cultura un numar mare de soiuri romanesti si straine. Astfel, studiile efectuate in cadrul I.C.A.R. Bucuresti recomandau la acea data 35 de soiuri de mar, din care circa 20 de soiuri erau noi pentru timpul respectiv. Studiile efectuate in cadrul Institutului de Cercetare pentru Pomicultura Maracineni prin intreaga sa retea de statiuni a dus la reducerea numarului de soiuri recomandate cultivatorilor si o mai buna amplasare a lor, in functie de capacitatea de adaptare la zonele respective. Studiind tendintele remarcate pe plan mondial, privind diversificarea sortimentului si adaptarea la cerintele social-economice, cercetarea si-a intensificat activitatea de perfectionare a sortimentelor folosind urmatoarele cai: - introducerea celor mai bune soiuri din sortimentul mondial, verificarea capacitatii lor de adaptare in diferite zone pomicole si extinderea in cultura a celor corespunzatoare; 24

- crearea de noi soiuri autohtone competitive calitativ, cu cele mai bune soiuri din sortimentul mondial, dar mai bine adaptate conditiilor de sol si clima din zonele pomicole romanesti; - alegerea permanenta a celor mai bune exemplare dintre pomii soiurilor valoroase din cultura si inmultirea lor; - introducerea in cultura a unor soiuri cu rezistenta genetica la boli scutind pomicultorii de mari eforturi si cheltuieli, prin reducerea tratamentelor fitosanitare. De-a lungul anilor atat suprafata cat si structura soiurilor s-au schimbat, existand mai multe etape distincte, unele de crestere altele de descrestere. Astfel, in perioada 1960-1980 cultura marului a cunoscut o perioada de dezvoltare semnificativa. A urmat perioada 1980-1990 caracterizata prin dificultati majore, dar reusindu-se cu greu mentinerea productiei in special cantitativ la un nivel superior. Ca urmare a schimbarii structurii de proprietate si a patrimoniului dupa 1990, productia de mere si suprafetele cultivate cu mar in Romania au scazut foarte mult. Conform datelor F.A.O., Romania avea in 1980 circa 125 mii ha cultivate cu mar ajungand in 2001 la o suprafata de circa 75 mii ha, care va scadea in continuare, avand in vedere si imbatranirea livezilor cat si nepriceperea noilor proprietari si lipsa fondurilor banesti. Productia de mere din tara noastra a avut mari fluctuatii in decursul anilor, evolutia acesteia fiind influentata de numerosi factori inclusiv de cei climatici. Daca la sfarsitul anului 1989 productia de mere era de 718900 tone, la sfarsitul anului 1999 productia de mere era de 425000 tone mere. Cea mai mare productie de mere din ultimii 50 de ani s-a inregistrat in Romania in anul 1993 si anume de 1097200 tone. Scaderea productiei de mere se datoreaza atat defrisarii necontrolate si haotice cat si neglijarea efectuarii lucrarilor de ingrijire. In Romania marul ocupa locul II, urmand dupa specia prun si reprezinta circa 30% din totalul suprafetelor cu livezi. In prezent, sortimentul de mar din tara noastra avizat pentru inmultire si legiferat prin lista oficiala de soiuri, cuprinde un numar de 42 soiuri, impartite in trei grupe si anume: soiuri de vara, soiuri de toamna si soiuri de iarna.

25

Sursa: Ghid practic de agricultura ecologica, Toncea I., 2002 26

Pepiniera Sarca are o vechime de peste patru decenii si a inmultit peste 20 milioane pomi fructiferi din toate speciile pomicole, asta insemnand cel putin un pom pentru fiecare locuitor al Romaniei. In prezent, pepiniera Sarca, apartinand Statiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi, inca mai dispune de un personal de cercetare si productie bine format, poseda plantatii mama specializate producatoare de ramuri altoi, plantatii de seminceri, marcotiere si o baza tehnico-materiala buna si se putea onora in viitor necesarul de pomi altoiti, atat pentru Romania cat si disponibilitati pentru export. Dupa 1989 facand media pe 10 ani, pepiniera Sarca a produs circa 15-20% din totalul de pomi produsi in Romania, material certificat de inalta valoare biologica.

27

Tehnica formarii coroanelor


Pe langa ingrijirile date pamantului, trebuie sa avem o grija tot atat de mare de pomi in ceea ce priveste formarea coroanei, dimensiunile scheletului si grabirea intrarii pe rod. Formarea coroanei se face prin taieri de scurtare si rarire a ramurilor. Aceste taieri, au rostul de a imparti ramurile principale (cele mai groase) deopotriva (egal), in jurul trunchiului, precum si asezarea lor cat mai buna in inaltime, pe axul pomului. Tinand seama de anumite reguli de asezare a ramurilor pomului in coroana, facem ca lumina si aerul sa patrunda cu usurinta in coroana, lucru care are ca urmare fabricarea unei cantitati mai mari de hrana in frunze. Totodata, prin taieri inlesnim ingrosarea ramurilor, imputernicind asadar coroana, pentru a putea sa tina cu mult mai multa usurinta greutatea rodului. Tot prin taieri, ajutam imbracarea ramurilor mari cu altele mijlocii, a celor mijlocii cu altele mai mici si asa mai departe. Toate aceste ramuri la un loc formeaza scheletul coroanei si se numesc ramuri de schelet. Pe ramurile mijlocii si mici (de schelet) iau nastere ramurelele de rod care poarta flori si apoi fructele. Cu cat ramurelele de rod sunt mai numeroase, cu atat se formeaza mai multe flori si fructe, iar pomul incepe sa rodeasca mai devreme. Toate aceste avantaje se obtin prin scurtarea si rarirea ramurilor tinand seama de forma de coroana ce vrem sa o facem. In literatura de specialitate la specia mar sunt prezentate si recomandate mai multe tipuri de coroana. Pentru livada de langa casa vom prezenta cele mai uzuale si usoare forme de coroana, care nu necesita cheltuieli prea mari cum sunt: piramida etajata, piramida intrerupta (vasul) si palmeta libera.

Taieri de formare a coroanei in forma de piramida etajata


In anul I dupa plantare, primavara, pomul sub forma de varga se va scurta la 80 cm de la punctul de altoire. In timpul anului se vor elimina lastarii de pe tulpina pana la 60 cm inaltime. Se vor lasa sa creasca circa 3 (trei) lastari dispusi la un unghi de 120 si axul pomului sau varful de crestere. In anul al doilea,: primavara cele trei ramuri se vor scurta la 30-40 cm lungime iar axul (ramura din mijloc sau de prelungire a trunchiului) se va taia cu 20 cm mai lung decat 28

ramurile laterale. Dupa o astfel de taiere, in timpul verii din mugurii asezati la varfurile ramurilor laterale cresc lastarii puternici de prelungire. Din ceilalti muguri asezati mai jos, cresc, de asemenea lastari,dar mai slabi. Cei mai importanti pentru noi sunt lastarii de prelungire din varfuri, pe care, daca e nevoie in cursul verii, ii putem intari prin ciupirea varfurilor celorlalti lastari asezati mai jos. In anul al treilea, primavara, inainte de a porni seva,ramura principala de schelet care este prinsa cea mai jos pe tulpina se scurteaza la 60-70 cm (impreuna cu prelungirea ei), masurat de la punctul de prindere (baza) pe trunchi spre varful ramurii. Celelalte doua ramuri principale de schelet impreuna cu prelungirea lor se scurteaza la aceeasi inaltime cu cea dintai. Axul sau ramura de mijloc (prelungirea trunchiului) se taie cu 25 cm deasupra celor trei ramuri principale (cu o lungime de foarfece). Celelalte ramuri (numite ramuri secundare de schelet) crescute pe ramurile principale si pe ax se scurteaza la 3-4 muguri buni iar cea care ameninta prelungirea se inlatura. Taierea de scurtare atat la ramurile principale cat si la celelalte se face totdeauna la o muchie de briceag deasupra unui mugure care priveste in afara coroanei, caci numai acesti muguri dau prelungiri bune care cresc in afara si nu inauntru coroanei. Dupa o astfel de taiere, spre varful fiecarei ramuri principale, precum si spre varful axului, cresc 3-4 lastari puternici. Noi insa nu avem nevoie de toti lastarii si pentru a nu irosi fara rost hrana, cat si pentru a intari lastarii de trebuinta, cand ei au ajuns la lungimea de 20-25 cm, trebuie sa facem urmatoarea lucrare: La fiecare ramura principala se alege un lastar bun de prelungire si un alt lastar asezat, fie in dreapta, fie in stanga si care nu ameninta sa-l intreaca pe cel de prelungire spre a forma prima ramura secundara de schelet (ramificare). Acesti doi lastari, se lasa intregi, ceilalti lastari vigurosi de la varfuri se scurteaza la 56 frunze iar daca unul dintre ei creste inauntrul coroanei, sau drept in sus si este asezat pe partea dinauntru a ramurii principale se taie de la baza (la ras). Lucrarea aceasta se face la toate trei ramurile principale, avandu-se grija ca ramura secundara de schelet sa se lase la toate de aceeasi parte adica fie in dreapta, fie in stanga.

29

Pe ax (ramura de prelungire a trunchiului) se alege mai intai lastarul de prelungire, apoi inca trei lastari, impartiti deopotriva in jurul pomului si distantati la 70-80 cm de primul etaj, care vor forma al doilea rand de ramuri (sau al doilea etaj). In al patrulea an, primavara devreme, inainte de pornirea sevei, prelungirea ramurilor principale de schelet se scurteaza cu jumatate sau cu o treime din lungimea lor, dupa vigoare, adica cam 50 cm cel putin si 70 cm cel mult, masurand de la prima ramura secundara de schelet. Ramura secundara se scurteaza si ea cu 15-20 cm mai jos fata de varful (taiat) prelungirii ramurii principale. In unele cazuri, la pomii vigurosi, in urma ciupirii de vara a varfurilor, facuta pentru ingrosarea lastarilor de prelungire, apar in apropierea locului ciupit noi ramuri laterale (secundare). Daca aceste ramuri au crescut bine, la taierea din primavara, se opreste si cea de-a doua ramura secundara de schelet, taind pomul ca pentru anul urmator. In acest fel se castiga un an in formarea coroanei. Cele trei ramuri lasate pentru formarea celui de-al doilea etaj se scurteaza cu 20 cm mai sus decat varfurile taiate ale prelungirilor ramurilor principale de schelet din primul rand de ramuri (primul etaj). Axul de prelungire al trunchiului se taie cu 25 cm mai sus de varful ramurilor din etajul al doilea. Toate celelalte ramuri se scurteaza mai mult sau mai putin dupa cum au sau nu loc sa creasca, dar cele puternice de la varfuri si mai ales cele crescute inauntrul coroanei se taie de la baza (la ras), incat pomul sa primeasca lumina si aer suficient. In urmatorii ani, la etajul intai se continua a se scurta prelungirea si a doua ramura secundara dupa aceleasi reguli folosite in anul al patrulea. Etajul al doilea se taie la fel ca etajul intai in anul al patrulea adica se lasa o prelungire si prima ramura secundara.

Fig. 2.1. Formarea piramidei etajate. Aspectul pomilor dupa; taiere in anul I (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d) dupa; plantare

30

Sursa: sfaturipomicole.tripod.com Dupa acesti 4-5 ani de formare a ramurilor principale si secundare scheletul coroanei poate fi socotit terminat. Dupa acest timp pomii incep sa rodeasca bine si de la aceasta vreme taierile puternice (asa cum s-au facut pentru formarea coroanei) ar dauna pomilor si in primul rand ar intarzia rodirea.

Taieri de formare a coroanei in forma de - Palmeta libera


Aceasta forma de coroana este recomandata pentru soiurile de vigoare mijlocie, altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie. Taierea pomilor in anul intai dupa plantare este conditionata de cativa factori. Pomii plantati sub forma de vergi se scurteaza la 75/80 cm de la nivelul solului, in scopul proiectarii primelor doua ramuri principale si a axului pomului. Odata cu dezmugurirea se suprima toti mugurii din zona trunchiului pe o distata de 50 cm de la nivelul solului. In luna mai, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm, se aleg doi pe directia randului, la un interval de 8-12 cm unul de altul, pentru formarea etajului intai si unul pentru prelungirea axului. Ceilalti lastari se suprima. In anul al doilea; primavara se corecteaza unghiul de insertie al sarpantelor (ramuri principale) din primul etaj prin inclinare si se echilibreaza intre ele prin scurtarea ramurii mai viguroase. Daca lungimea ramurilor alese pentru primul etaj este mai mare de 60 cm, ele se scurteaza la 45-50 cm de la baza. In timpul vegetatiei, cand lastarii inregistreaza lungimea de 10-15 cm, se suprima concurentii lastarilor de prelungire a axului si ai ramurilor de schelet. De asemenea, se plivesc lastarii verticali de pe latura superioara a sarpantelor (ramurilor principale) si de la baza lor. Lastarul de prelungire al axului nu se ciupeste, pentru a obtine lastari anticipati. Dat fiind faptul ca lipseste spalierul, reglarea unghiului de ramificare se face in fiecare an, prin transferul directiei de crestere a sarpantei pe o ramura exterioara orientata de-a lungul randului.

31

In anul al treilea; inainte de pornirea pomilor in vegetatie, primavara devreme se scurteaza axul la;70 cm fata de punctul de insertie al celei de-a doua sarpante (ramura principala) a etajului intai. In acest an, precum si in anii urmatori se urmareste ca unghiul de ramificare sa fie cuprins intre 50-60. Daca ramurile de prelungire a sarpantelor sunt prea lungi, ele se scurteaza la 50-55 cm. De asemenea se scurteaza si ramurile ramase pe ax si la baza sarpantelor la o lungime de maxim 20 cm (o lungime de foarfeca). Ramurile concurente ale sarpantelor (ramurilor principale) si cele ce cresc pe partea superioara (pe creasta) se elimina. Ramurile cu pozitie laterala fata de sarpanta se scurteaza la circa 50 cm lungime. Pe ax se lasa 2-3 ramuri de vigoare mijlocie, orientate preponderent spre intervalele dintre randuri, care se scurteaza slab si in anii urmatori se transforma in formatiuni fructifere. Daca ramurile lasate sunt viguroase, atunci se scurteaza la 10-12 muguri, pentru ca in anul urmator sa se transfere cresterea la o ramificare orientata spre orizontala. Celelalte ramuri aflate pe ax se suprima. In timpul vegetatiei cand lastarii au lungimea de 15-20 cm, se aleg doi pentru formarea sarpantelor si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi pentru sarpante trebuie sa fie vigurosi, cu un unghi larg de insertie (prindere) si orientati preponderent de-a lungul randului de pomi in directii opuse. In anul al patrulea, primavara inainte de pornirea sevei, se corecteaza unghiul de insertie (prindere) a sarpantelor din primul etaj prin transferarea directiei de crestere a lor, pe o ramura orientata de-a lungul randului sub un unghi necesar, dupa aceasta procedandu-se la o scurtare a ei la 55 cm sau la nivelul celei mai putin viguroase. Ramurile concurente, lacome, precum si cele amplasate pe ramura superioara a sarpantei (pe creasta) si la baza lor se suprima. Ramurile 3 - 4, alese ca sarpante se scurteaza slab iar daca sunt viguroase scurtarea se face la 50 cm. Ramurile lasate pe ax intre sarpante se scurteaza transferandu-le cresterea la o ramura orientata spre orizontala. Axul se scurteaza in functie de vigoarea pomului la 50-60 cm de la punctul de insertie a celei de-a patra sarpanta.

32

Fig 2.2. Formarea palmetei libere. Aspectul pomilor dupa taiere in anul I (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d) dupa plantare Sursa: sfaturipomicole.tripod.com Pe sarpante se aleg lastarii de prelungire, se suprima concurentii, cei lacomi si care cresc pe partea superioara (pe creasta). Lastarii aparuti pe ax intre sarpante se ciupesc la 4-5 frunze, pentru a-i obliga sa fructifice. Dupa formarea coroanei, in anii urmatori prin taieri de productie se urmareste structurarea sarpantelor, o garnisire corespunzatoare cu formatiuni de rod si atingerea parametrilor specifici formei de coroana.

Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la specia mar


Pomicultura se confrunta astazi cu o serie de mari neajunsuri. Lipsa fondurilor banesti, a masinilor si a aparaturii de stropit si aplicarea tehnologiilor de azi pe maine au dus la declinul livezilor. Daunatorii de temut in livezile de mar care pot distruge productia si livada sunt: paduchele lanos (Eriosoma lanigerum), paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), insectele minatoare si defoliatoare, afidele si acarienii, gargarita florilor de mar (Antonomus pomorum) si viermele merelor (Cydia pomonella). Toti acesti daunatori se pot distruge folosind produse insecticide si acaricide. Bolile cele mai raspandite care dijmuiesc sau distrug in totalitate recolta de mere sunt: rapanul (Venturia inaequalis), fainarea (Phodosphaera leucotricha), focul bacterian (Erwinia amylovora), moniliozele, bolile de scoarta, virusurile latente si proliferarea marului. Tratarea marului se va face cu produse fungicide sistemice cat si fungicide de contact. Daunatori pentru livezile de mar pot fi soarecii de camp si iepurii care pot provoaca mari pagube, atunci cand solul nu este intretinut sau pomii protejati. In cazul soiurilor cu rezistenta genetica la boli, (Romus 1 si 3, Prima, Prima, Pionier, Voinea, Ciprian, Florina, Aura, Romus 4 etc.), se efectueaza numai 6-8 tratamente cu insecticide, eliminandu-se complet stropirile cu fungicide. 33

Atunci cand se cultiva soiuri cu rezistenta genetica la boli, cum ar fi: Generos, Auriu de Bistrita etc., in cadrul celor 6-8 tratamente cu insecticide, doar la 1-3 stropiri se introduc si fungicide pentru combaterea fainari.

34

Bibliografie

- Arsene G.G., 2002. Elemente de ecologie general, T i m i o a r a , E d i t u r a Orizonturi Universitare, pag 138 - Gruia R., 1997. Managementul ecosistemelor mileniului III - Toncea I., 2002. Ghid practic de agricultura ecologic, Ed. Academic Press,Cluj-Napoca - http://sfaturipomicole.tripod.com/id3.html

35