UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ A BANATULUI „REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI”

DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
Specializarea: Agricultură

REFERAT
DEZVOLTARE RURALĂ

Student: Deac Alex-Bogdan

Anul III, Grupa: 1122

TIMIȘOARA

2022
 Agricultura ecologică
Agricultura ecologică este un sistem de productie care se bazează pe
respectarea unor reguli si principii de productie stricte si riguroase, în
conformitate cu ghidurile, standardele nationale si internationale, concepute
pentru a minimiza impactul uman asupra mediului, asigurându-se în acelasi
timp că sistemul agricol functionează cât mai natural posibil si care îi conferă
unitate în desfășurare.

Agricultura ecologică, agricultura care se naşte în prezent pentru viitor,

este şi trebuie gândită pe scară din ce în ce mai largă, eficientă şi generoasă,
asigurând prosperitatea societăţii şi naturii pe toate meridianele globului.

PRINCIPIILE DE BAZA ALE AGRICULTURII ECOLOGICE SUNT:

 protectia mediului înconjurător;

 mentinerea si sporirea fertilitătii solului;
 respectul pentru sănătatea consumatorilor;
 mentinerea biodiversitatii ecosistemelor agricole;
 reciclarea substantelor si resurselor, cât mai mult posibil în cadrul exploatatiilor
agricole si reducerea inputurilor;
 considerarea exploatatiilor agricole ca entităti în echilibru;
 mentinerea integritatii si calității produselor agricole ecologice, de la producerea
acestora si până la comercializarea lor;
 cultivarea plantelor si cresterea animalelor, în armonie cu legile naturii;
 obtinerea de productii optime;
 tehnologii noi si prietenoase pentru sistemul de agricultură ecologică;
 utilizarea soiurilor, populatiilor, raselor adecvate condițiilor locale si pretabile la
sitemul de agricultură ecologică
 neutilizarea organismelor modificate genetic sau care provin din organisme
modificate genetic;
 cresterea animalelor corespunzator cerintelor fiecărei specii.

Într-un sistem de agricultură ecologică, trebuie avută în vedere dezvoltarea

unor exploatatii agricole durabile si productive, cu obligatia de a proteja mediul
înconjurator. Tehnologiile de cultivare trebuie sa restabilească si apoi să
mentina echilibrul ecologic al exploatatiei agricole si al mediului înconjurator.

Fertilitatea solului trebuie îmbunătătită si mentinută printr-un sistem de

măsuri care favorizeaza activitatea biologica maximă în sol, precum si
conservarea resurselor solului. Controlul buruienilor, bolilor si dăunătorilor se
realizează prin metode de control integrat, precum si prin lucrările solului,
rotatia culturii, utilizarea insectelor utile pentru a fi creat un echilibru între
prădători si insectele dăunătoare, promovând diversitatea biologică.

Toate aceste probleme previn încadrarea agriculturii organice într-o definiţie

scurtă, clară. Ceea ce fermierii organici fac sau utilizează este cuprins foarte
succint în fraza “agricultura organică este agricultura fără chimicale”. Chiar
dacă această definiţie are avantajul de a fi clară şi concisă, din nefericire este
neadevărată şi îi lipseşte o serie de caracteristici care sunt de importanţă
fundamentală.
Această referire asupra neutilizării chimicalelor este una din concepţiile
greşite ce se referă la definirea agriculturii organice, deoarece, pe de o parte
materialul, viu sau mort, este compus din elemente chimice, iar pe de altă parte
agricultura organică utilizează produse chimice. ‘’Chimicalele’’, însă doar cele
derivate natural, sunt utilizate direct în fertilizare, protecţia plantelor şi creşterea
animalelor.
Într-un sistem de agricultură ecologică, animalele beneficiază de conditii
de crestere si de o densitate a animalelor conforme cu necesitătile lor
comportamentale, precum si de furaje ecologice si de metode de crestere care
reduc nivelul de stres, favorizează o mai bună stare de sănătate a animalelor si
previn îmbolnăvirile.
Principalul obiectiv al agriculturii ecologice este de a obtine produse
agricole sănătoase si sigure pentru consumatori. Mentiunea de "Produs
ecologic" garantează că acel produs este rezultatul unui mod de productie care
exclude utilizarea produselor chimice de sinteză si protejează mediul
înconjurător. Pentru a putea fi comercializate, toate produsele agriculturii
ecologice trebuie sa fie controlate si să obtină certificarea din partea unui
organism autorizat în acest sens.
 OBIECTIVELE AGRICULTURII ECOLOGICE AR PUTEA FI
SINTETIZATE ASTFEL:

 să evite toate formele de poluare, atât la nivelul produselor cât si la nivelul

mediului;
 să mentină fertilitatea naturală a solurilor, prin aceasta putându-se asigura de o
manieră durabilă, securitatea alimentară a planetei;
 să permită agricultorilor un nivel de viată decent;
 să producă, în cantităti suficiente si la un nivel calitativ corespunzător, produse
de care depinde, într-o mare măsură sănătatea consumatorilor.

Pentru a fi recunoscute ca produse ecologice destinate comercializării,

produsele trebuie să fie etichetate corespunzător, să se facă referiri explicite la
modul de productie ecologica si sa se supuna controlului unui organism de
inspectie si certificare, în scopul obtinerii certificatului de control.
Dar agricultura ecologica face parte, de asemenea, dintr-un lant de
aprovizionare mai larg, care cuprinde sectoarele de prelucrare, distributie si
vânzare cu amănuntul de alimente si, în cele din urmă, consumatori.
De aceea, de fiecare dată când consumatorii cumpără un produs organic,
acestia pot fi siguri că au fost produsi conform unor reguli stricte menite să
respecte mediul si animalele.
BENEFICIILE OBTINERII CERTIFICARII PRODUSELOR
ECOLOGICE

 se aplică pe întreg lantul alimentar de la productie, procesare până la distributie

si comercializare, garantând calitatea produselor agricole si alimentare
ecologice;
 diferentiază vizibil, prin etichetarea specifică, produsele ecologice atât de
produsele conventionale dar si de cele contrafăcute;
 pământ, aer, apă şi produse agroalimentare mai puţin contaminate;
 neutilizarea pesticidelor garanteaza un risc mai mic de contaminare a produselor
agricole. Produsele agricole sunt produse sănătoase, sigure pentru consumul
uman si animal. condiţii sigure de muncă pentru agricultori. Agricultorii care
practică agricultura ecologică sunt expuşi mai puţin riscului contaminării cu
pesticide.

CINE SUNT FERMIERII ORGANICI

Fermierii din agricultura organică evită excesele sistemelor intensive de

producţie animală, în special pentru porci, păsări şi utilizarea promotorilor de
creştere.
 Fermierii organici sunt acei oameni cu diferite motivaţii, de la oameni de
afaceri practici sau fermieri care exploatează oportunităţile de piaţă, la mici
gospodari de subzistenţă ce caută o viaţă sănătoasă.

Indiscutabil, cei mai mulţi fermieri care au început agricultura organică

în anii ’60 şi ’70 erau noi veniţi în agricultură şi au făcut faţă multor probleme.
Dar acei pioneri au cîştigat acum o experienţă bogată, iar mulţi sunt la fel de
pragmatici ca orice fermier comercial ce încearcă să facă lucrurile să meargă.

Agricultura organică nu se potriveşte pentru orice fermier, ea necesită o

angajare în a face sistemul să meargă, adesea riscantă acolo unde nu există
informaţii suficiente.

Nu există cale prin care oamenii pot fi forţaţi să facă agricultură

organică şi s-o facă cu succes; individul trebuie să fie suficient de convins şi
motivat să atingă nivelul necesar al inputului de management.

TEHNOLOGII ECOLOGICE DE CULTIVAREA TERENURILOR

Orice suprafată de teren este valorificată cel mai bine prin cultivarea cu
una sau mai multe specii de plante.

Aceasta impune, în afară de cunoasterea amănuntita a fiecarei plante

cultivate si a însusirilor solului, climei, florei si faunei din zona în care se afla
terenul ce urmeaza a fi cultivat, efectuarea unor lucrari care, în orice situatie,
influentează pozitiv, atât cresterea si dezvoltarea plantelor cultivate, cât si
calitatea mediului înconjurator.

Asadar, acest capitol cuprinde toate activitatile agricole necesare pentru

cultivarea terenurilor, care au impact pozitiv asupra solului, climei, florei si
faunei.
Nivelul de fertilitate a solului este preconizat de a fi menţinut în
rezultatul administrării resturilor vegetale de la culturile de câmp, cât şi a
gunoiului de grajd.
Din condiţiile de fertilizare a solului, în cadrul asolamentului ecologic
au fost evaluate rezervele de apă şi gradul de asigurare cu apă accesibilă a
plantelor de cultură. Din condiţiile de fertilitate a solului a fost evaluată în
dinamică starea fitosanitară, exprimată prin tipul, gradul de îmburuienare,
pragul de dăunare a buruienilor.