Sunteți pe pagina 1din 10

Valorificarea caiselor

obţinute în sistem
ecologic

2017
INTRODUCERE
Agricultura ecologică are rădăcini istorice adânci, îndeosebi ca îndeletnicire practică,
toate marile civilizaţii umane – mesopotamiană, arabă, greacă, romană, chineză etc., clădindu-se
pe o agricultură prosperă, însă nepoluantă şi fără îngrăşăminte chimice şi pesticide de sinteză
(Stoian, 2005), dominată, în gândire şi muncă, doar de înţelepciune şi îndemânare. Bazele
teoretice ale agriculturii ecologice au fost puse între anii 1920 – 1960, imediat după începerea
procesului de industrializare a agriculturii (Papacostea, 1981 şi Stoian, 2005) şi declanşarea
„revoluţiei verzi‖, de către Rudolf STEINER în Germania, fondatorul conceptului de „agricultură
biodinamică”, Sir Albert HOWARD în Anglia, pe ale cărui idei s-a fondat şcoala de „agricultură
organică” , H. MŰLER în Elveţia, autor al conceptului de agricultură „organo-biologică” şi C.
LEMAIRE şi J. BOUCHER în Franţa, fondatorii şcolii de „agricultură biologică”.
Trebuie menţionat că în România, agricultura ecologică a fost recunoscută oficial prin
Ordonanţa de Urgenţă privind produsele agroalimentare ecologice nr. 34/17 Aprilie 2000, urmată
de alte acte normative.
Agricultura ecologică urmăreşte armonizarea interacţiunilor dinamice dintre sol, plante,
animale şi om sau, cu alte cuvinte, dintre oferta ecologică, economică şi socială a
agroecosistemelor şi nevoile umane de hrană, îmbrăcăminte şi de locuit. Fiind un tip de
agricultură durabilă, scopul agriculturii ecologice poate fi exprimat printr-o funcţie de tip mini -
max: maximizarea producţiilor şi minimizarea efectelor secundare negative ale activităţilor
Agricole.

BENEFICIILE ALIMENTELOR ECOLOGICE


Producţia de legume, fructe si carne organice nu foloseşte substanţe chimice (pesticide,
hormoni etc.), spre deosebire de cea obişnuită. Spre exemplu, mărul cultivat în mod convenţional
conţine în jur de 30 de substanţe artificiale, concentrate în coajă , chiar şi după spălare.
Produsele organice conţin cu minim 50% mai multe vitamine, minerale, enzime şi
fitoelemente comparativ cu cele convenţionale. Cromul este un micronutrient deficitar în dieta
modernă şi se află mai concentrat cu 78% mai mult în alimentele ecologice. Seleniul este un
antioxidant puternic care ne protejează de radicalii liberi şi are un nivel de concentrare mai mare
cu 400% în alimentele organice faţă de cele convenţionale.
Calciul are biodisponibilitate cu 70% mai mare în alimentele ecologice. Litiul, folosit în
tratarea diverselor forme de depresie, este cu 200% mai concentrat în alimentele ecologice, iar
magneziul necesar sistemului muscular cu 140%.
Alimentaţia organică este singurul mod practic de evitare şi protest împotriva produselor
modificate genetic.
Lactatele, spre exemplu, trebuie consumate cât mai naturale deoarece tot ce există în
supermarket provine din ferme în care animalele sunt tratate şi hrănite cu amestecuri de
antibiotice, hormoni şi alte medicamente cu rol de creştere a producţiei. În plus, există riscul
hrănirii animalelor cu soia modificată genetic.
Gustul şi aroma fructelor şi legumelor ecologice sunt mult mai autentice faţă de ale celor
crescute convenţional.

Reguli de producţie ecologică


 respectarea principiilor producţiei ecologice
 neutilizarea de fertilizatori şi amelioratori ai solului, pesticide, materiale furajere,
aditivi alimentari, ingrediente pentru prepararea alimentelor, substanţe folosite în
alimentaţia animalelor, substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor, produse
pentru curăţarea şi dezinfectarea adăposturilor pentru animale şi de alte produse,
decât a acelor produse permise să fie folosite în agricultura ecologică;
 folosirea de seminţe sau material vegetativ săditor obţinut prin metode de producţie
ecologică.

Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice:

 eliminarea oricărei tehnologii poluante;


 realizarea structurilor de producţie şi a asolamentelor, în cadrul cărora rolul
principal îl deţin rasele, speciile şi soiurile cu înaltă adaptabilitate;
 fertilităţii naturale a solului;
 integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi produselor din
plante;
 utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea acestora în
mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundare refolosibile;
 aplicarea unor tehnologii atât pentru cultura plantelor, cât şi pentru creşterea
animalelor, care să satisfacă cerinţele speciilor, soiurilor şi raselor.

ETICHETAREA PRODUSELOR ECOLOGICE ‐ SIGLE


Obiectivele, principiile şi normele aplicabile producţiei ecologice sunt cuprinse în
legislaţia comunitară si naţională din acest domeniu. Aceste norme, alaturi de definirea metodei
de producţie în sectorul de producţie vegetală, animalieră şi de acvacultură reglementează şi
următoarele aspecte legate de sistemul de agricultură ecologică: procesarea, etichetarea,
comerţul, importul, inspecţia şi certificarea.

Atunci când consumatorii aleg să cumpere produse ecologice, ei trebuie să ştie


că primesc exact acel produs pentru care au plătit. Sigla şi sistemul de etichetare ecologic
reprezintă mecanismul ce face posibil acest lucru. Acest sistem este creat să ofere încredere
deplină că produsele cumpărate sunt produse în totalitate în conformitate cu legislaţia
naţională si/sau Regulamentul UE privind producţia agricolă ecologică sau, în cazul bunurilor
importate, conform unui sistem echivalent, cu reguli la fel de stricte. Procesul Producţia şi
comercializarea produselor pe piaţă ce poartă etichete şi sigle naţionale / UE specifice modului
de producţie ecologic urmează un proces strict ce trebuie urmat întocmai. Pe durata întregului
lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să respecte permanent regulile
stabilite în legislaţia comunitară şi naţională. Ei trebuie să‐şi supună activitatea unor vizite de
inspecţie, realizate de organisme de inspecţie şi certificare, în scopul controlului conformităţii cu
prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia ecologică.

Fermierii ce practică agricultura convenţională trebuie mai întâi să supună exploataţia


unei perioade de conversie de minimum doi ani înainte de a putea obţine produse agricole ce pot
fi comercializate ca produse ecologice. În cazul în care vor să obţină atât produse ecologice cât şi
convenţionale, ei trebuie să separe clar aceste două operaţiuni, în cursul fiecărei faze de
producţie. Atât producătorii cât şi procesatorii trebuie să respecte tot timpul regulile specifice
precizate în legislaţia naţională în domeniu si/sau Regulamentul UE. Ei trebuie să‐şi
supună activitatea unor inspecţii din partea organismelor sau autorităţilor de inspecţie si
certificare naţionale /UE, pentru a se asigura că fermierii respectă legislaţia în vigoare privind
produsele ecologice. Operatorii care trec cu succes de aceste inspecţii vor primi apoi certificarea
ecologică şi îşi vor putea eticheta produsele ca fiind ecologice. Inspecţii Odată cu încheierea
procesului de conversie, operatorii continuă să fie supuşi unor inspecţii anuale ce cuprind: •
Inspecţia documentaţiei privind achiziţiile şi vânzările, stocul de animale şi evidenţa privind
medicaţia etc.; • Este posibilă luarea de mostre; • Inspectarea condiţiilor de viaţă ale animalelor,
în interior şi în exterior; • Inspectarea depozitelor, terenurilor, livezilor, serelor şi pajiştilor.
Inspectorii pot planifica inspecţii neanunţate şi vizite "la faţa locului" în cazul operatorilor care
prezintă un risc mai mare.
Fermierii ce practică agricultura convenţională trebuie mai întâi să supună exploataţia
unei perioade de conversie de minimum doi ani înainte de a putea obţine produse agricole ce pot
fi comercializate ca produse ecologice. În cazul în care vor să obţină atât produse ecologice cât şi
convenţionale, ei trebuie să separe clar aceste două operaţiuni, în cursul fiecărei faze de
producţie. Atât producătorii cât şi procesatorii trebuie să respecte tot timpul regulile specifice
precizate în legislaţia naţională în domeniu si/sau Regulamentul UE. Ei trebuie să‐şi
supună activitatea unor inspecţii din partea organismelor sau autorităţilor de inspecţie si
certificare naţionale /UE, pentru a se asigura că fermierii respectă legislaţia în vigoare privind
produsele ecologice. Operatorii care trec cu succes de aceste inspecţii vor primi apoi certificarea
ecologică şi îşi vor putea eticheta produsele ca fiind ecologice. Inspecţii Odată cu încheierea
procesului de conversie, operatorii continuă să fie supuşi unor inspecţii anuale ce cuprind: •
Inspecţia documentaţiei privind achiziţiile şi vânzările, stocul de animale şi evidenţa privind
medicaţia etc.; • Este posibilă luarea de mostre; • Inspectarea condiţiilor de viaţă ale animalelor,
în interior şi în exterior; • Inspectarea depozitelor, terenurilor, livezilor, serelor şi pajiştilor.
Inspectorii pot planifica inspecţii neanunţate şi vizite "la faţa locului" în cazul operatorilor care
prezintă un risc mai mare.
Aplicarea logoului UE pe produsele alimentare preambalate este obligatorie începând cu
data de 1 iulie 2010 . Utilizarea acestuia rămâne opţională pentru produsele importate. Folosirea
logoului comunitar UE trebui să fie însoţită de indicarea locului de producere al materiilor
prime agricole. Această indicaţie poate fi de forma 'UE', 'non‐UE' sau/şi numele statului membru
UE sau din afara UE unde au fost obţinute produsul sau materiile prime ale acestuia. Logoul
comunitar oferă recunoaşterea produselor certificate ecologic în întreaga Uniune Europeană.
Informaţii cu privire la modul de aplicare al logoului comunitar pe etichetele produselor
agroalimentare ecologice sunt regăsite în manualul de utilizare al logoului comunitar.

Dacă operatorii doresc să‐şi vândă produsele într‐un alt Stat Membru UE, trebuie
să afişeze o Siglă adiţională ce va fi recunoscut pe acele pieţe. Folosirea siglei ecologice UE
poate evita această dublare, oferind recunoaşterea în întreaga Uniune Europeană.

Sigla naţională ,,ae", specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară sunt
folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor
obţinute în conformitate cu metodele de producţie ecologică

Ritmul de crestere este deosebit de rapid la cais in primii ani de la plantare, formand
cresteri anuale de 80-120 cm, cu numerosi lastari anticipati si inregistrand 2-3 valuri de crestere
in aceeasi perioada de vegetatie. Pomii ajung repede la inaltimea de 4-6 m si la un diametru al
coroanei de 6-8 m. Dupa intrarea pe rod, in anul 3-4 de la plantare, ritmul de crestere scade
pentru ca, dupa intrarea in plina productie la 7-8 ani, practic, coroana sa ramana la aceleasi
dimensiuni.
Cultivarea ecologică a caisului

Caisul reprezinta una din cele mai apreciate specii pomicole atat pentru consum in
stare proaspata a fructelor, dar mai ales pentru prelucrare. Posibilitatile de desfacere pe
piata ale caiselor sunt nelimitate. In prezent, caisul detine o pondere destul de mica din
suprafata pomicola din Romania (cca. 5-6%).
Locul de formare a speciilor de cais si-a pus amprenta asupra plasticitatii ecologice
reduse a majoritatii soiurilor din cultura. Formarea, dupa cum se stie, a avut loc in zone
muntoase, continentale, unde iernile sunt lungi si fara perioade de incalziri insemnate,
primaverile uniforme si tarzii, veri scurte, ceea ce face ca perioada de repaus vegetativ profund
sa fie scurta. Specia reactioneaza rapid la cresterea temperaturilor, iar iesirea din repaus a
mugurilor floriferi se poate produce incepand chiar de la sfarsitul lunii noiembrie. La temperaturi
de peste 6,5°C mugurii floriferi ies din repaus.
Desi in timpul repausului profund, rezistenta caisului la temperaturile scazute din iarna
este mai ridicata decat a piersicului, migdalului si chiar a unor soiuri de mar si par, dupa iesirea
din repausul de iarn a, mugurii floriferi devin sensibili la ger. Iarna , mugurii florali incep sa
degere la -20°…-22°C fiind mai sensibili chiar decat ai piersicului. Florile, in fenofaza de buton
alb suporta scaderea temperaturii pana la -4,4°C (10% pierderi) sau la -10°C (90% pierderi), iar
cand sunt deschise rezista la temperaturi de -2,7°C pana la -5,5°C, in timp ce ovarele de curand
fecundate sunt distruse la 0° pana la -2,8°C.
Dintre toate speciile pomicole florile caisului sunt printre cele mai rezistente la brume.
Totusi, degerarea mugurilor floriferi constituie principalul factor de risc al culturii caisului in
Romania (brumele tarzii si gerurile de revenire din primavara).

Particularitati privind organizarea si pregatirea terenului


Amplasarea plantatiilor de cais trebuie sa tina cont in primul rand de cerintele eco-
climatice ale partii aeriene a pomului (soiului) deoarece datorita posibilitatilor de formare a
sistemului radicular din radacini de cais, corcodus sau prun (uneori chiar si piersic) prin folosirea
portaltoilor adecvati, conditiile de sol pot trece oarecum pe planul secund.
Daca avem in vedere cerintele caisului fata de factorii de mediu, putem spune ca in
Romania, in zonele estice ale tarii, se intalnesc amplasamentele cu cel mai mare numar de ani
favorabili si foarte favorabili pentru productia de caise, intr-un interval delimitat de timp. Daca
intram si mai mult in amanunt, zonele de favorabilitate maxima se intalnesc pe terenurile din
imediata apropiere a Dunarii, pe terasele inferioare si pe litoralul Marii Negre, dar nu mai
aproape de 3-5 km de mare.
Caisul este foarte sensibil, in medie in fiecare an se pierd 10-12 pomi din 1000. Mor din
cauza ca nu sunt tratati.
Solurile balane (formate din löess) si cernoziomurile din aceste zone sunt cele mai
propice pentru radacinile de cais, ce au nevoie de o anumita cantitate de carbonati de calciu in
sol, pentru crestere si dezvoltare. Limitele optime ale pH-ului pentru radacinile de cais sunt
foarte stranse si situate intre 7,0 –45% argila si maxim 11% carbonat de calciu sunt foarte bune
pentru radacinile (portaltoii) de cais. Daca creste continutul solului in carbonat de calciu peste
12% nici radacinile de cais nu mai suporta concentratia pH-ul acid al solului, atunci cand soiurile
de cais sunt altoite pe radacini (portaltoi de cais) constituie una din cauzele ce declanseaza si
agraveaza pieirea prematura a plantatiilor de cais.

Versantii cu panta peste 20 % si solurile excesiv de erodate trebuie evitate in amplasarea


plantatiilor de cais. Amplasarea plantatiilor de cais pe soluri brun roscate, se poate face cu
masuri pentru eliminarea rapida a excesului de umiditate in anii ploiosi si posibilitati de irigare in
anii secetosi.

Radacinile de cais patrund in profunzime pe solurile usoare, permeabile, asa incat


desfundatul solului se poate face la 60-80 cm adancime pe astfel de soluri. Pe solurile cu
orizontul A redus se va executa doar o aratura adanca de 25-30 cm pentru a nu aduce stratul de
steril la suprafata.

Datorita cerintelor mari fata de lumina ale caisului, trebuie avuta mare grija in alegerea
distantelor de plantare si a formelor de coroana. Orientarea randurilor cat mai aproape de directia
N-S este benefica. Caisul are o crestere exuberanta in primii ani de la plantare, dar si o intrare
rapida pe rod (anul 3) daca pomul este bine condus.

Distantele de plantare intre vor fi de 5m pentru livezile clasice si 4 m pentru livezile


intensive, iar intre randuri de 5 m pentru livezile clasice (400 pomi/ha) si 3 m pentru livezile
intensive (833 pomi/ha). Trebuie tinut cont de faptul ca densitatile mari de plantare fara alegerea
adecvata a portaltoiului si a formei de coroana aduc sporuri de productie importante doar in
primii ani de rod, dupa care din cauza lipsei de lumina pomii se degarnisesc si nu mai produc
cum trebuie.

Cheltuielile legate de pregatirea terenului depind de:

1. existenta sau nu a unei plantatii vechi pe locul amplasamentului ce trebuie defrisata iar
resturile vegetale indepartate (inclusiv radacinile);
2. existenta unei vegetatii spontane lemnoase pe amplasament, ce trebuie de asemenea
indepartata;
3. grosimea orizontului A de sol, in functie de care se executa aratura (25 – 35 cm
adancime);
4. daca este necesara sau nu dezinfectia solului (lucru obligatoriu daca anterior pe
amplasament portaltoiul folosit provine de la aceiasi specie cu cel al pomilor ce
urmeaza a fi plantati).
Dupa executarea araturii ce trebuie facuta cu cel putin 3 luni inainte de plantare pentru ca
terenul sa se aseze, se executa discuitul si pichetatul in functie de sistemul de plantare ales.
Sisteme de cultura

Gama de portaltoi pentru cais existenta in momentul de fata permite abordarea a doua
sisteme de cultura in tara noastra, sistemul clasic si sistemul intensiv, fiecare cu avantajele si
dezavantajele lui. De la inceput trebuie mentionat faptul ca spre deosebire de alte specii
pomicole unde plantatiile infiintate in sistem clasic, cu portaltoi vigurosi au o durata de viata mai
mare, la cais nu este cazul deoarece atat plantatiile clasice cat si cele intensive au aceiasi durata
(cca 15 ani).

Avantajul livezilor intensive de cais fata de cele clasice consta intr-o trecere mai rapida
pe rod deplin datorita numarului mai mare de pomi pe unitatea de suprafata, lucru ce se
estompeaza pe parcurs pe masura cresterii volumului coroanei pomilor cultivati in sistemul
clasic.

Portaltoii pentru cais sunt bine ancorati in sol si nu necesita sistem de sustinere a pomilor.
Este nevoie de spalier doar pentru unele forme de coroane adoptate in sistemul intensiv pentru
dirijarea si palisarea ramurilor. In acest caz, pentru folosire mai eficienta a banilor investiti este
bine de folosit un sistem combinat cu rol de ajutor la palisarea ramurilor, sustinere plasa
antigrindina (daca exista risc de grindina) si sustinere sistem (fert in cazul in care intretinerea
solului pe rand se realizeaza prin mijloace mecanice sau/si manuale. In caz de intretinere numai
prin erbicidare furtunul poate fi postat direct pe sol.

Particularitati de plantare comparativ cu alte specii pomicole nu sunt in cazul caisului dar
atragem atentia asupra unui aspect ce influenteaza in mare masura prinderea pomilor la plantare
si anume manipularea adesea necorespunzatoare a sistemului radicular in timpul transportului ce
duce la deshidratarea radacinilor.

Udarea imediat dupa plantare, cu 10-15 litri de apa la fiecare groapa este obligatorie. Un
aspect foarte benefic ce duce la o prindere de 100 % a pomilor, dar dificil de aplicat in cazul unor
cantitati mai mari de pomi, consta in rehidratarea pomilor prin tinerea lor in apa, cu sistemul
radicular complet acoperit de apa, timp de minim 24 de ore inainte de a fi plantati. Operatiunea
se poate realiza esalonat, pe masura plantarii, in vase de plastic cu diametrul mare, gropi
impermeabilizate (cu folie) sau bazine de beton (unde exista).

Un alt aspect ce trebuie evitat este tasarea excesiva a solului prin calcare, la plantare
(recomandat adesea, pentru a se evita contactul aerului cu radacinile), mai ales pe solurile cu
continut ridicat in argila cand pamantul fiind umed se creeaza o adevarata placa de beton in jurul
radacinilor. Principiul de orientare practica este: cu cat solul are structura mai usoara cu atat
trebuie calcat mai mult si invers.

Cand solul calcat ajunge aproape de nivelul terenului se adauga apa la groapa, iar dupa ce
apa a fost complet absorbita se executa un musuroi in jurul pomului (fara a-l mai tasa) cu rol de
sustinere in pozitie verticala si de evitare a deshidratarii punctului de altoire. Musuroiul se va
nivela ulterior cand seva circula intens iar pomul a pornit bine in vegetatie (iunie-iulie).
Tehnica formarii coroanelor

Odata infiintata livada nu inseamna ca putem astepta linistiti pana la prima recolta pentru
ca, de felul cum sunt ingrijiti pomii in aceasta perioada depinde atat supravietuirea lor in timp cat
si cantitatea si calitatea recoltelor.

Ereditar, caisul este pretentios la lumina si formeaza in mod natural coroane globuloase,
care pe masura inaintarii pomului in varsta se degarnisesc in interior. Din aceasta cauza, pentru
patrunderea luminii in interiorul coroanei, cea mai utilizata forma de coroana, este vasul (cu
diferitele sale variante).

In livezile intensive, in care creste densitatea de plantare se utilizeaza palmeta (cu


variantele sale) si forme de coroana globuloase cu volum redus.

O greseala intalnita la infiintarea livezii consta in faptul ca, fie inainte de plantare odata
cu fasonarea sistemului radicular, fie dupa ce pomul a fost plantat, se indeparteaza toti lastarii de
pe ax ce provin din pepiniera, pomul ramanand sub forma de ”varga”. Lastarii bine dezvoltati si
pozitionati trebuie utilizati la formarea coroanelor deoarece se castiga 1 an in favoarea intrarii pe
rod.

De regula, pentru formele de coroana recomandate pentru cais pomii se formeaza cu un


trunchi de 40-60 cm. Axul pomului se scurteaza la cca 1 m, deasupra unui mugure. Indiferent de
vigoarea pomului venit din pepiniera toti pomii se scurteaza la aceiasi inaltime pentru un tip de
coroana.

Cresterea viguroasa a caisului impune ca taierile in uscat sa fie cat mai reduse iar
formarea elementelor coroanei sa se faca prin operatiuni in verde (pliviri, ciupiri, scurtari ale
lastarilor) si operatiuni de dirijare a ramurilor. Lastarii de pe trunchi se plivesc cat mai devreme,
primavara la pornire, pentru a nu consuma inutil substantele nutritive. Lastarii nedoriti din
portiunea viitoarei coroane se ciupesc repetat la 3-4 frunze pentru a-i opri din crestere.

Concluzie

Caişii sunt pomi destul de sensibili, din cauza netratării chimice, aceştia mor în medie de
10-15 pomi din 1000 pe an.
Dar din punct de vedere al conţinutului de vitamine şi substanţe utile corpului uman,
fructele obţinute în sistemul ecologic ne oferă un procentaj mult mai mare.
Bibliografie

• Bălăşcuţă N.,1999, Hrană vie prin Agricultură Biologică, Casa de Editură Angeli,
Braşov;
• Banu, C., Vizireanu, C., Sahleanu, E., Nour, V., 2004, Principiile conservării alimentelor,
Editura AGIR, Bucureşti;
• Boboc D., 2006, Managementul calităţii produselor agroalimentare, A.S.E. Bucureşti;
• Hotărâre de govern, Nr. 1279 din 17.11.2008;
• https://www.paradisverde.ro/boli/ciuruirea-frunzelor-pomilor-samburosi-recunoastere-
prevenire-combatere;
• http://www.horticultorul.ro/insecte-boli-daunatori-fungicide-insecticide-ingrasaminte-
pesticide/monilioza-samburoaselor/;
• http://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-pomi-fructiferi-cais/.