Tehnologii integrate în

culturile legumicole

Prof. univ. dr. Drăghici Elena Maria

Tehnologiile legumicole integrate se referă la
includerea tehnologiilor de cultură nepoluante în sistemul
global de obţinere a produselor legumicole.

Agricultura integrată - UNI 11233-2009 este un standard organic agricol

european (IF).
Producția integrată sau Managementul integrat al fermei este un întreg sistem
de gestionare a fermelor care are ca scop furnizarea unei agriculturi mai
durabile.

The European Initiative for Sustainable Development in Agriculture (EISA)

vizează dezvoltarea agriculturii integrate în Europa și implementarea tot mai
mare a agriculturii integrate în întreaga agricultură europeană.
Agricultura integrată

 Este o abordare dinamică care poate fi aplicată oricărui sistem agricol

din întreaga lume;

Implică o atenție deosebită la detalii și îmbunătățirea continuă a

proceselor de management și informare;

Implică cunoașterea specificului fermei;

Fermierii nu trebuie să fie doar buni agronomi, ci trebuie să fie foarte

buni oameni de afaceri astfel încât să producă la un preț avantajos cantități
însemnate de legume;

Combină cele mai bune instrumente și tehnologii moderne cu practicile

tradiționale conform unui anumit loc și situație;

Se referă la utilizarea multor moduri de cultivare într-un spațiu mic;

Se referă la dezvoltarea tehnologiei specifice (de cultivare, de prelucrarea
solului; infrastructură; asigurarea cu utilaje necesare lucrărilor solului etc.
 După anul 1950, s-au dezvoltat la nivel mondial diverse abordări ale
gestionării integrate a dăunătorilor; gestionării integrate a culturilor;
producției integrate.

Conceptul general de agricultură integrată trebuie întotdeauna tratat în

funcție de zonă și situația dată.

LEAF (Linking Environment and Farming), în Marea Britanie, definește

Managementul Integrat al Fermelor (IFM) ca o abordare a întreprinderii
agricole care oferă o agricultură mai durabilă.

1. organizare și planificare,
2. gestionarea solului și fertilitatea,
Managementul integrat 3. sănătatea și protecția culturilor,
al fermei LEAF constă 4. controlul poluării
din nouă secțiuni 5. gestionarea produselor secundare,
interdependente: 6. creșterea animalelor,
7. eficiența energetică,
8. gestionarea apei
9. conservarea peisajului și a naturii.

https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2019/635563/EPRS_BRI(2019)635563_EN.pdf
Obiectivele producţiei integrate
Principalele produse din
fructe și legume din UE

Ponderea
fermelor din UE
specializate în
fructe și legume
și suprafața după
mărimea fermei
în hectare (ha) în
2016
Disciplina – Tehnologii integrate în culturile legumicole
MASTER Anul I/ Horticultură
2021-2022

Semestrul I

Conținutul cursului
• Situația actuală și perspectiva fermelor integrate și ecologice în
România și pe glob

• Cadrul legislativ privind producerea, prelucrarea, etichetarea,

controlul calității, certificarea și comercializarea produselor
nepoluate

• Organisme de inspectie si certificare aprobate de către Ministerul

Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R) pentru efectuarea
inspecției și certificarea produselor agroalimentare ecologice
• Interrelațiile dintre plante (Alelopatia, Câmpul energetic al plantelor)
Particularitățile pregătirii terenului în vederea înființării culturilor în
sistemul integrat și ecologic

• Importanţa rotaţiei culturilor şi asolamentului în agricultura integrată şi

ecologică
• Asociaţii favorabile și nefavorabile

• Evaluarea potenţialului solurilor pentru culturile legumicole

• Principii generale de fertilizare raţională și obiectivul principal al fertilizării
• Îngrăşăminte organice
• Tipuri de composturi, compostarea și materiale acceptate pentru
compostare în agricultura integrată și ecologică
• Caracteristicile biologice ale compostului

• Vermicompostarea
• Managementul integrat de combatere a buruienilor la culturile legumicole
Sistemul integrat de gestionare şi control
Combaterea biologică a buruienilor
Metode biodinamice

• Managementul integrat pentru combaterea dăunătorilor

Prevenirea şi controlul dăunătorilor

• Managementul integrat pentru combaterea bolilor

Monitorizarea agenţilor patogeni

Management avansat de monitorizare prin GPS

https://www.e-camion.ro/2017/03/14/fomco-gps-monitorizare-prin-gps-sau-management-avansat-in-agricultura-de-precizie-p/

• Prezentarea particularităților sortimentului de soiuri și hibrizi pentru

culturile integrate și ecologice

• Piața produselor integrate și ecologice

• Particularitățile tehnologice de cultivare a plantelor legumicole în câmp și spații
protejate
Tipuri de sisteme agricole
Agricultura convenţională - intensiv mecanizată, cu produse competitive,
dar care se bazează în mod deosebit pe concentrarea şi specializarea
producţiei.

Agricultura extensivă - este practicată de către producătorii individuali.

Poate afecta într-o anumită măsură mediul înconjurător, inclusiv calitatea
biomasei, mai ales prin dezechilibre de nutriţie.
Agricultura de precizie - cea mai avansată formă de agricultură care este
practicată în cele mai dezvoltate ţări ale Uniunii Europene şi SUA pe
suprafeţe mai restrânse.
- are la bază cele mai moderne metode de control a stării de
calitate a diferitelor resurse de mediu,
- aplică în timp optim toate verigile tehnologice şi au un control
riguros asupra posibililor factori care ar determina degradarea
mediului ambiental.
 Agricultura

- durabilă (integrată) - producţie intensivă de produse competitive, având

raporturi armonioase, prietenoase cu mediul înconjurător.

- biologică - În raport cu mediul înconjurător acest sistem este mai bine

armonizat, tratamentele aplicate pentru combaterea bolilor şi
dăunătorilor sunt de preferinţă biologice, totuşi sunt acceptate şi doze
reduse de îngrăşăminte minerale şi pesticide.
Pentru controlul calităţii produselor este necesară certificarea
tehnologiilor utilizate.
Produsele sunt comercializate pe o piaţă specială.

- organică - se deosebeşte de cea biologică prin utilizarea exclusivă a

îngrăşămintelor organice în doze relativ ridicate, aplicate în funcţie
de specificul local, cu predilecţie în scopul fertilizării culturilor şi
refacerii pe termen lung a stării structurale a solurilor, degradate
prin activităţi antropice intensive şi/sau datorită unor procese
naturale.
Agricultura tradiţională sau familială o găsim răspândită în
multe părţi ale globului, iar în România este din nou
practicată.

Acest sistem de agricultură foloseşte munca manuală şi

reziduurile animale, pe suprafeţe mici de teren, alături
de fertilizarea naturală sau chimică şi de rotaţia
simplistă a culturilor.
Permacultura este un concept apărut din anul 1978 - “o agricultură cu
faţă umană”
Are drept obiectiv ameliorarea producţiei pe timp îndelungat, cu un consum
energetic redus. Permacultura se bazează pe tradiţia agricolă a zonei, pe
îngrăşăminte naturale, pe diversitatea biologică a plantelor cu rol alimentar
şi pe respingerea totală a îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor.
Permacultura încurajează diversitatea speciilor, integrarea agriculturii cu
zootehnia, amenajarea pădurilor şi ingineria peisajelor. Se poate practica cu
prioritate în zonele cu soluri acide sau semiaride, pe terenurile pietroase sau
umede. Permacultura are un caracter extensiv şi caută soluţii inedite de
restructurare a agriculturii şi de remediere a crizei ecologice
Concepţia este susţinută de Masanobu Fukuoka în Japonia, J.J. Rodale în
SUA, Bil Mollisen şi David Holmgren în Australia etc., fondatori ai unor
instituite de cercetare şi producţie, ai unor edituri şi reviste de specialitate în
domeniu. Ei au creat sute de ferme în SUA, India, Australia, Zimbabwe,
Kenia.
Dezvoltarea durabilă poate fi o alternativă reală pentru legumicultura României
- culturi mulcite, acoperite temporar, tunele joase și înalte sau sere încălzite

Întrepătrundere echilibrată și rațională a elementelor de viabilitate economică,

echitate socială și durabilitate ecologică.
În Uniunea Europeană producţia horticolă integrată trebuie să
îndeplinească cel puţin două caracteristici esenţiale:

1. să fie realizată din culturi care să corespundă unei

discipline de producţie care să includă principiile producţiei
horticole integrate, definită cert de autorităţile guvernamentale,
pusă de acord cu asociaţiile de producători legal constituite;

2. să fie atestată oficial şi să ofere transparenţa

metodei de cultivare – aceasta fiind o garanţie a respectării
tehnologiei integrate.
În Uniunea Europeană agricultura integrată este:

- organizată în asociaţii lucrative;

- controlată;
- sprijinită de stat.

În Olanda produsele în sisteme neconvenţionale sunt notate astfel:

- cu o stea pentru agricultura integrată;
- cu două stele pentru agricultura biologică etapa de conversie;
- cu trei stele pentru agricultura biologică;

În Germania – sistemul este susţinut de stat, iar o întreprindere nu poate

funcţiona decât într-unul din cele două sisteme neconvenţionale integrat sau
biologic.

În Marea Britanie – ferma poate funcţiona atât în sistem integrat cât şi organic.
Pentru ţările arabe

Toate alimentele sunt considerate Halal dacă sunt obţinute după

regulile impuse;

Sunt considerate Haram:

• Porcine / carne de porc şi produsele sale;
•Animale sacrificate în mod necorespunzător sau mort înainte de
sacrificare;
•Animale sacrificate în numele altcuiva decât Allah (Dumnezeu);
•Alcoolul este interzis de asemenea, produsele cu alcool;
•Animalele carnivore, păsări de pradă şi de animale terestre, fără
urechi externe;
•Produse pe bază de sânge;
• Produsele alimentare contaminate cu oricare dintre produsele de mai
sus
Produse alimentare care conţin ingrediente, cum ar fi gelatină, enzime,
emulgatori, etc. sunt discutabile (mashbooh), deoarece originea acestor
ingrediente nu este cunoscută.
Caracteristica de bază este introducerea unor verigi
tehnologice integrate:

Management integrat de combatere a buruienilor

Managementul integrat de aplicare a produselor

chimice complexe sau în complex
(îngrăşăminte, erbicide, insectofungicide)

Management integrat de combaterea bolilor şi a dăunătorilor

care se referă la îmbinarea diferitelor mijloace
de combatere în cadrul agro-ecosistemului
şi aplicarea lor numai atunci când
se justifica economic şi ecologic

Managementul şi marketingul integrat

Sistemul de Management Integrat (SMI) este un sistem de management care
integrează toate componentele unei afaceri intr-un sistem coerent, astfel încât
să permită realizarea scopului si misiunii sale cu efect asupra rezultatelor
afacerii.

De ce ar trebui ca Sistemele de Management sa fie integrate ?

 Reducerea suprapunerilor si prin urmare a costurilor asociate
 Reducerea riscurilor si prin urmare creste profitul
 Aduce un echilibru in definirea obiectivelor
 Elimina acele responsabilitati si relatii interne necorespunzatoare
 Creste puterea sistemului
 Concentrează atenția pe obiectivele afacerii (organizației / companiei)
 Formalizează sistemele informale ale organizației / companiei
 Armonizează și optimizează practicile interne, specifice organizatiei /
companiei
 Creează consistența necesara managementului
 Îmbunătățește comunicarea internă / externă
 Faciliteaza instruirea personalului - formarea si dezvoltarea acestuia

In orice organizatie / companie, necesitatea de a dezvolta un sistem integrat vine

din interior, nu din exterior.
 Culturi ecologice

Culturi integrate
Sistemul integrat de producție privește și se
referă și la toate fermele ecologice și bio
Organizația Internațională de
Control Biologic (IOBC)
descrie agricultura integrată
conform standardului european
UNI 11233-2009

Culturi convenționale/ intensive

 Agricultura sustenabilă

Fermele integrate IF

Managementul integrat al
culturilor (ICM)

Managementul integrat al
bolilor și dăunătorilor
(IPM)
 Regulament

5 Obiective
11 Principii

Ghid tehnic
Ghidul tehnic
Standardele de organizare pentru culturile legumicole
Membrii
Culturi legumicole

Agricultura integrată – este supusă înregistrărilor ca şi agricultura ecologică

Calitatea produsului este garantată

- este o organizație globală cu obiectivul de a

asigura o agricultură sigură și durabilă la nivel
mondial. Ea stabilește standarde voluntare pentru
certificarea produselor agricole din întreaga lume -
și tot mai mulți producători, furnizori și cumpărători
își armonizează standardele de certificare.

Good Agricultural Practice iar GLOBALG.A.P.

-stabilește regulile și standardele
-pune bazele pentru protecția resurselor limitate prin implementarea bunelor
practici agricole cu promisiunea unui viitor durabil.
Bioagricert este acreditat de GLOBALG.A.P. pentru certificarea produselor
conform: IFA Standardul Internațional de Asigurare a Fermei pentru domeniile:
     - Fructe și legume
     - Culturile combinabile
     - Flori și plante ornamentale
Bioagricert este acreditat pentru:

-  controlul nivelurilor de reziduuri -  Albert Hejin Residue Protocol

 - evaluarea riscului privind practicile sociale - este un mod voluntar

gata de utilizare, dezvoltat pentru a evalua practicile sociale din fermă,
abordând aspectele specifice ale sănătății, siguranței și bunăstării
lucrătorilor.-    GRASP
- manipulare și depozitare - CHAIN OF CUSTODY - un certificat esential
pentru toti producatorii si distribuitorii care manipuleaza produsele
certificate GLOBALG.A.P. Se asigură că orice produs care poartă eticheta
GLOBALG.A.P. sau vândut ca GLOBALG.A.P.
Produsul certificat este obținut de la ferme certificate GLOBALG.A.P.
GLOBALG.A.P. CoC Standard identifică starea produsului dvs. pe tot
parcursul procesului, de la fermă la comerciant. Ea stabilește cerințe stricte
privind manipularea produselor certificate și separarea corespunzătoare a
produselor certificate și necertificate în unitățile de procesare.
 Organismele de inspecţie şi certificare pot deţine una
sau mai multe din următoarele recunoaşteri pentru
efectuarea certificării conform:
 
Standardului IFOAM: acreditarea conform
standardului  International Organics Accreditation
Service (IOAS) of CB to IFOAM
Standard ISO 65: standard general aplicabil
organismelor de certificare a produselor
Acreditare NOP: în general cerută de piaţa SUA
Acreditare JAS: cerută de piaţa Japoneză 
Regulamentul UE: Regulamentul Consiliului 2092/91 -
piaţa Europeană.
Simbolurile Uniunii Europene pentru indicațiile geografice și tradiționale:

-denumiri de origine protejate (DOP)

-indicații geografice protejate (IGP)

-specialități tradiționale garantate (TSG),

promovează și protejează denumirile produselor agricole
și al produselor alimentare de calitate

Baza legală -- Regulamentul UE nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al

Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele de calitate pentru produsele
agricole și alimentare.

Scopul legii este de a proteja reputația alimentelor regionale, de a promova

activitatea rurală și agricolă, de a ajuta producătorii să obțină un preț premium
pentru produsele lor autentice și de a elimina concurența neloială și inducerea în
eroare a consumatorilor prin produse neoriginale, care pot fi de calitate inferioară
sau de aromă diferită.
 Sisteme de trasabilitate

ISO 22005 "Trasabilitatea în lanțul furajelor și alimentelor - Principii

generale și cerințe de bază pentru proiectarea și implementarea sistemelor

UNI 10939: 2001 - "Sistemul de trasabilitate în lanțurile de aprovizionare

agroalimentară" și UNI 11020: 2002

UNI 11233: 2009 - pentru Sistemele integrate de producție în lanțurile

alimentare agricole - Principii generale de proiectare și implementare în
lanțurile alimentare vegetale.

Agricert este un sector al Bioagricert responsabil de

controlul și certificarea Trasabilității, ajută operatorii
în procesul de certificare.

Marca comercială referitoare la această certificare

este Agricert.
https://www.google.com/search?
source=hp&ei=vifEW4GCH8GMkgXnhISYBQ&q=definition+for+integrated+farms+and+crops&oq=definition+for+integrated+farms+and+crops&gs_l=psy-
ab.3...2941.24597.0.25113.0.0.0.0.0.0.0.0..0.0....0...1c.1.64.psy-ab..0.0.0....0.NRUQGehuL3Y
Dezvoltarea sectorului de legume protejate din România
ha
 
Italia furnizează 35,5% din producția de tomate europeană;
Spania (28,2%); urmate de Portugalia (9,1%), Grecia (5,5%), Olanda
(4,8%), Polonia (4,7%) și Franța (4,4%).

3 state membre totalizează 2/3 din producția europeană de castraveți:

Spania (28,1%), Polonia (20,4%) și Olanda (16,5%).

Producția de morcovi este mult mai dispersată la nivel european – cel mai
mare producător fiind Polonia (14,7%), Marea Britanie (12,9%), Germania
(11,5%), Olanda (10,7%), Franța (10,4%) și Italia (9,5%).

Principalele state producătoare de dovlecei sunt Spania (38,1%) și Italia

(36,3%).
 În legumicultură producția medie este de 12-16 t/ha

Asigurarea necesarului de legume din câmp, în contextul modificărilor climatice

la nivel global și regional, se va realiza prin creșterea suprafețelor
și a randamentelor productive.

Măsuri:
Regândirea și refacerea zonării și microzonării;
Cultivarea de soiuri/hibrizi cu toleranță la factorii de mediu;
Extinderea sistemelor de irigare localizată;
Programe de calcul pentru irigare;existența unui site on-line de
informare zilnică;
Extinderea perdelelor de protecție; culturi în culise; mulcire;
menținerea unei stări de nutriție corespunzătoare;
Controlul buruienilor, bolilor, dăunătorilor
 Suprafeţe cultivate ecologic la nivel mondial şi european

ŢARA SUPRAFAŢA (ha) ŢARA SUPRAFAŢA (ha)

Australia 11 800 000 Polonia 167 740

Argentina 3 099 427 Danemarca 145 636
China 2 300 000 Elveţia 117 117
SUA 1 620 351 România 87 916
Italia 1 067 102 Africa de Sud 50 000
Brazilia 842 000 Federaţia Rusă 40 000
Spania 807 569 Slovenia 23 499
Germania 807406 Bulgaria 14 320
Uruguay 759 000 Japonia 8 109
Marea Britanie 619 852 Luxemburg 3 243
Canada 578 874 Cipru 1 698
Franţa 560 838 Liechtenstein 1 040
Bolivia 364 100 Serbia/Montenegru 591
Austria 360 972 Malta 14
Mexic 307 692 TOTAL 30 558 183
Grecia 288 255
Sudan 200 000
Uganda 182 000
 Suprafaţa agricolă exploatată în sistem integrat, în sistem de
agricultură biologică şi convenţional - pe glob (%)

40%

53%

7%

agricultura integrata agricultura ecologica agricultura conventionala

 Cele mai recente statistici cu
privire la agricultura ecologică la
nivel mondial sunt prezentate de
Institutul de Cercetare a Agriculturii
Ecologice (FiBL) şi Federaţia
Internaţională a Mişcării pentru
Agricultura ecologica (IFOAM).
https://www.fibl.org/fileadmin/documents/shop/5011-organic-
world-2020.pdf
țările cu cele mai mari ponderi organice din piața
Tehnologiile legumicole integrate se referă şi la includerea tehnologiilor de cultură
nepoluante în sistemul global de obținere a produselor legumicole

Sisteme integrate - semnifică utilizarea ştiinţifică, armonioasă a tuturor

componentelor tehnologice: pentru lucrările solului, rotaţia culturilor, fertilizare,
irigare, combaterea bolilor şi dăunătorilor inclusiv prin metode biologice, la
creşterea animalelor, stocarea, prelucrarea şi utilizarea reziduurilor rezultate din
activităţile agricole etc., pentru realizarea unor producţii ridicate şi stabile în unităţi
multisectoriale (vegetale şi zootehnice).
Centrul tarii Nord-estul tarii
Alba, Brasov, Bacau, Botosani, Iasi,
Covasna, Neamt, Suceava,
Harghita, Mures, Vaslui
Sibiu
-cele mai multe -cele mai multe boli
boli infectioase: endocrine: 36,96 la
41,68 la 1000 mie
locuitori -cele mai multe boli
digestive: 104,7 la
1000 locuitori

Bucuresti-Ilfov Sudul tarii Judetele în care s-au

Arges, Prahova, Dambovita, Teleorman, înregistrat cele mai
-cele mai putine Giurgiu, Ialomita, Calarasi Sud-vestul multe cazuri de
afectiuni tarii cancer
digestive: 36,59 la Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea 1. Cluj
mie -cele mai multe afectiuni osoase si 2. Iasi
articulare: 71,65 la 1000 locuitori 3. Dolj
4. Constanta
5. Maramures
• Sistemele agricole sunt strâns legate de condiţiile :
– economice
– sociale
– de mediu

• Soluţionarea acestora este cea mai importantă condiţie

pentru introducerea şi promovarea agriculturii
durabile.

• Alegerea sistemului de agricultură este condiţionată de:

- zonă;
- nivelul dotării tehnice;
- nivelul de cunoştinţe profesionale;
- mentalitate;
- educaţie;
- respectul pentru natură şi mediul înconjurător.
Sistemul legumicol are ca obiectiv cultura plantelor
legumicole în diferite subsisteme şi anume:

Subsistemul culturilor în câmp;

Subsistemul culturilor protejate;
Subsistemul culturilor forţate.

În cadrul acestor subsisteme sunt practicate trei tipuri

de tehnologii:
1. intensive;
2. integrate (durabile, sustenabile);
3. ecologice.
1. Tehnologiile legumicole intensive, denumite şi convenţionale

- au un impact negativ asupra mediului.

- au apărut ca o necesitate,
- rezolvă în parte problema hranei pe glob, neglijând însă agroecosistemele
determinând erodarea, degradarea şi poluarea acestora.
- se bazează în special pe utilizarea tehnologiilor moderne, mecanizate,
folosind în special îngrăşăminte chimice şi pesticide care să asigure un nivel
ridicat al producţiei cu costuri cât mai mici.

2. Tehnologiile legumicole integrate

- sunt considerate tehnologii fără impact negativ.
- fac parte dintr-un sistem legumicol durabil (alternativ) şi se bazează
pe utilizarea ştiinţifică, armonioasă a tuturor componentelor
tehnologice: pentru lucrările solului, rotaţia culturilor, fertilizare,
irigare, combaterea bolilor şi dăunătorilor inclusiv prin metode
biologice, la creşterea animalelor, stocarea, prelucrarea şi utilizarea
reziduurilor rezultate din activităţile agricole etc., pentru realizarea
unor producţii ridicate şi stabile în unităţi multisectoriale (vegetale şi
zootehnice).

3. Tehnologiile legumicole ecologice

Conceptul durabilităţii

Durabilitatea agriculturii (legumiculturii) trebuie să se bazeze pe

principiul producerii eficiente a legumelor fără a afecta mediul şi
sănătatea consumatorilor.

• Suportul pentru progresul legumiculturii îl constituie:

– Cercetarea ştiinţifică, care elaborează tehnologii mai puţin
poluante, cu costuri reduse;
– Crearea de noi soiuri sau hibrizi, mai productivi, cu rezistenţă
genetică la boli şi dăunători.
Pentru promovarea legumiculturii durabile se are în vedere
următoarele acţiuni:

-tehnologice – combaterea integrată a paraziţilor vegetali,

realizarea sistemelor integrate de nutriţie a plantelor, conservarea
şi ameliorarea terenurilor cultivate, microzonarea ecologică a
culturilor şi elaborarea unui asolament eficient; adoptarea
măsurilor agrotehnice durabile.

-biologice – conservarea şi folosirea resurselor genetice

vegetale, crearea de soiuri şi hibrizi productivi şi cu valoare
nutritivă ridicată;

-ecologice – protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător;

- social-economice – aplicarea unor politici agrare compatibile la

scară naţională şi sectorială, cu obiective agricole durabile;
gestionarea eficientă a solului şi apei; elaborarea la nivel naţional
şi local de programe viabile de dezvoltare legumicolă;
microzonarea ecologică a culturilor şi elaborarea unui asolament
eficient; încurajarea sistemelor de management şi informaţionale.
Din punct de vedere istoric agricultura ecologică a cunoscut în Europa
următoarea evoluţie:

• anul 1924 marchează începutul agriculturii ecologice în Germania, odată cu

lansarea cursului de agricultură biodinamică a lui Rudolf Steiner;

• în perioada 1930-1940 doctorul Hans Mueller activează în Elveţia unde

dezvoltă sistemul de agricultură organo-biologică, acesta fiind în prezent cel
mai răspândit sistem de agricultură ecologică din ţările germanice (reprezentat
prin „Bioland” în Germania şi „BioSuisse” în Elveţia;

• în anul 1946 se înfiinţează Asociaţia Solului din Marea Britanie;

• anul 1967 corespunde publicării primelor standarde organice de către

Asociaţia Solului din Marea Britanne;

• în anul 1972 se înfiinţează Federaţia Internaţională a Mişcărilor de

Agricultură Organică (IFOAM) la Versaille, Franţa;

• se înfiinţează în anul 1973 Institutul de Cercetare pentru Agricultura

Organică din Elveţia, care este în prezent cel mai mare institut de cercetare
pentru agricultura ecologică din lume;

• în anul 1975 se înfiinţează Fundaţia “Ecologie şi Agricultură” din Germania;

• la nivelul anilor 1980 se înfiinţează majoritatea asociaţiilor şi
organizaţiilor pentru agricultură ecologică şi se publică standardele de bază
IFOAM;

• în 1985 Franţa adoptă legislativa cu privire la agricultura ecologică;

• în 1990 are loc prima expoziţie de agricultură ecologică în Germania, la

Nuremberg;

1991, corespunde înfiinţării Grupului regional IFOAM al Uniunii

Europene;

• în 1991, apare reglementarea UE 2092/91 cu privire la agricultura

ecologică, care devine lege în 1993;
• în 1992, apare reglementarea EU 2078/92 care prevede măsuri de sprijin
financiar pentru agricultura ecologică în UE şi se pune bazele programului
IFOAM de acreditare;

• anul 1995 corespunde lansării primului plan de acţiune pentru agricultura

ecologică din Danemarca;

• în 1999 apare reglementarea privind Dezvoltarea Rurală cu nr.

1257/1999, care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura
ecologică în UE; de asemenea, apare reglementarea CE nr. 1804/19 iulie
1999, care se referă la producerea de produse agricole ecologice de origine
animală şi se adoptă Codex Alimentarius guidlines;

• în 2000 la Copenhaga se lansează Agenda 2000 pentru UE care prevede

măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică;

• în luna mai a anului 2001, la Copenhaga se fac primii paşi pentru un plan
european de Acţiune pentru agricultura ecologică.
Tipuri de sisteme ecologice

Istoricul şi circumstanţele sistemului de agricultură ecologică

În decursul timpului au existat trei mari curente care şi-au lăsat amprenta în
agricultura ecologică de astăzi:

1. Curentul pentru agricultura bio-dinamică "Rudolf Steiner “

2. Curentul "Sir Albert Howard şi agricultura organică“

3. Curentul " RUSH- MULLER - şi agricultura biologica"

1. "Rudolf Steiner - curentul pentru agricultura bio-dinamică“

În 1924, dr. Rudolf Steiner(1861-1925) om de ştiinţă şi filozof austriac, întemeietorul

antropozofiei (doctrină religioasă care înlocuieşte pe Dumnezeu cu omul conceput ca esenţă
divină, accesibilă numai iniţiaţilor), la cererea unui grup de agricultori şi grădinari, a ţinut un
curs de agricultură format din opt prelegeri, la Koberwitz lângă Breslau (acum Wroclaw
retrocedată Poloniei).
Cu această ocazie a formulat principii şi sfaturi practice rezultate din cercetările sale de ştiinţă
spirituală pentru dezvoltarea lucrărilor agricole şi horticole. Aceste cursuri, precum şi alte patru
lecţii suplimentare, sunt publicate într-o carte cu titlul „Fundamentele spirituale pentru
reînnoirea Agriculturii”, iniţial publicat în limba engleză ca un curs de Agricultura.
El se bazează bazează pe teoria elaborată în 1913 -antropozofia şi ia în calcul influenţa
fazelor lunii şi a aştrilor asupra culturilor agricole.
• Unii participanţi au preluat impulsurile înfiinţând un cerc de cercetare pentru
sistemul de gospodărie cunoscut sub denumirea de metoda de gospodărie biodinamică
(biologică-dinamică).

Agricultura biodinamică a fost primul sistem ecologic devenind astfel, o alternativă la agricultura
chimică.
Sistemul preconizat de dr. Rudolf Steiner a fost continuat, perfecţionat şi completat de discipolul său
dr. Ehrenfried Pfeiffer (1899-1961), distins microbiolog, care a efectuat studii aprofundate în
pregătirea şi utilizarea compostului biodinamic.
Datorită acestuia agricultura biodinarnică este bine reprezentată în Germania, Elveţia, Austria,
Franţa, Italia, Marea Britanie, S.U.A., în ţările nordice, precum şi in unele ţări din lumea a treia.
În prezent, majoritatea adepţilor acestor filozofii agricole sunt grupaţi în asociaţia
DEMETER Internaţional.

Aceasta este cea mai mare organizaţie de certificare pentru agricultura biodinamică.
Numele acesteia este o trimitere la Demeter, zeiţa greaca a cerealelor şi a fertilităţii.

Certificarea biodinamică Demeter este cea mai veche certificare tradiţional

organică din Europa şi este considerată ca fiind cel mai înalt grad al agriculturii
ecologice din lume.
Este utilizată în peste 50 de ţări, verifică dacă produsele biodinamice respectă
standardele internaţionale în producţie şi de prelucrare. Programul de certificare
Demeter, înfiinţat în 1928, a emis şi prima eticheta ecologica pentru produsele
alimentare ecologice.

De reţinut!
agricultura biodinamică - presupune înlocuirea îngrăşămintelor minerale cu
compostul de gunoi de grajd, produs pe cale aerobă, şi propune tratamente
cu preparare biodinamizatoare care ridică nivelul fertilităţii solului,
asigură recolte agricole corelate cu starea soiului şi cu climatul, măreşte
rezistenţa plantelor la boli şi dăunători şi nu strică echilibrul ecologic;
2. Curentul "Sir Albert Howard şi agricultura organică“

Sir Albert Howard a lucrat timp de 40 ani în India, în direcţia rezolvării problemei alimentare. El a
reevaluat sistemele agricole tradiţionale şi a pus la punct tehnologii mai puţin costisitoare dar cu
exigenţe în muncă. Howard a încercat să generalizeze agricultura ţărănească în Anglia, începând
încă din anii 1940-1945, iar în concepţia sa, fertilizarea organică a solului, puţin costisitoare, este
singura capabilă să întreţină capacităţile de productie ale solului.
Albert Howard a preconizat compostarea materiei organice pe platforme, procedeul ÎNDORE -
descris în lucrarea sa "Testament agricol", şi care influenţează creşterea rezistenţei culturilor la
paraziţi numai fertilizând solul cu acest compost. Cartea a reprezentat o alternativă a abordări
durabile a agriculturii.
Albert Howard stă la originea mişcării anglo-saxone de agricultură organică şi a
"ASOCIAŢIEI SOLULUI”, fondată în 1946 de un grup de fermieri, oameni de ştiinţă şi
nutriţionişti care au observat o legătură directă între practicile agricole, animale, sănătăţii umane şi
mediu. Această asociaţie, în 1967, a dezvoltat primul sistem de certificare organică din lume.
Prezentele standarde sunt printre cele mai riguroase din lume şi acoperă domeniile de agricultură
ecologică, horticultură, acvacultură, prelucrarea produselor alimentare, silvicultura.

Simbolul său distinctiv pentru consumatori indică faptul că produsele alimentare şi alte produse
au fost produse în mod durabil, în armonie cu natura şi de la animale crescute în aer liber.

De reţinut!
Agricultura organică (sir Albert Howard) - practicată in Anglia şi S.U.A.- se bazează
pe fertilizarea solului cu composturi organice, inclusiv cu dejecţii animaliere sau
reziduuri urbane
3. Curentul " RUSH- MULLER - şi agricultura biologica"

În plină expansiune industrială, profesorul elveţian Rush, evaluează caracterul limitat

al resurselor omenirii. A căutat şi a găsit bazele ştiinţifice ale unei noi agriculturi
care să asigure subzistenţa populaţie fără a afecta potenţialul productiv al
agriculturii şi care se bazează exclusiv pe resurse reciclabile. Pentru a menţine
humusul, el propune compostarea materiei organice proaspete la suprafaţa solului şi
încorporarea acesteia numai după fermentare.
• În 1932 Muller, doctor în biologie, pune la punct o metodă de agricultură biologică
după teoriile lui Rush, astfel încât în 1948 metoda Rush-Muller a fost extinsă în
agricultură creeîndu-se astfel, "Cooperativa Muller"'.
• Această metodă este practicată şi astăzi mai ales în Elveţia şi Austria.

• De reţinut!

agricultura biologică - (Rush-Muller) - presupune păstrarea

materiei organice la suprafaţa solului, care nu trebuie încorporată decât
după fermentare, iar cu ajutorul microorganismelor se menţine un nivel
corespunzător de humus
• Agricultura biologică a fost recunoscută de Comunitatea Economică
Europeană (CEE) prin documentul din 19 februarie 1986, document care
se referă la produsul agricol (produsele biologice).

• În funcţie de ţară, în conformitate cu Regulamentul 2092 aprobat de

Consiliul Comunităţii Economice Europene din 24 iunie 1991 denumirea
produselor nepoluate obţinute prin tehnologii biologice, ecologice,
organice sunt recunoscute sub denumirea de:

• Produse agricole biologice în Franţa, Italia, Olanda, Portugalia;

• Produse agricole organice – în Anglia, SUA, Canada;
• Produse agricole ecologice – în Spania, Danemarca şi Germania.

• Cele trei denumiri se raportează la o agricultură alternativă, care refuză în

esenţă chimizarea, fiind opusă agriculturii intensiv-industriale.
Existenţa numeroaselor concepte privitoare la denumirea agriculturii
alternative au dus la unele controverse şi în final nu s-a stabilit încă o
denumire acceptată de specialiştii în domeniu, pentru condiţiile din ţara
noastră.
 Cunoaşterea atitudinii şi preferinţelor consumatorilor faţă de producţia
legumicolă organică

Obiectivul a avut în vedere obţinerea unor răspunsuri pertinente, din partea

consumatorilor, privind posibilitatea în care piaţa ca volum, acceptă produsele
legumicole ecologice, funcţie de unii factori subiectiv sau obiectiv implicaţi.

Rezultatele obţinute în cadrul acestui sondaj scot în evidenţă următoarele aspecte legate
de atitudinea şi preferinţa consumatorilor în producerea legumelor ecologice:

• peste 85 % dintre respondenţi, indiferent de profesie, consideră că nivelul

pesticidelor din legume este ridicat, şi în special în cele importate;
        • o treime dintre persoanele intervievate au cunoştinţe referitoare la agricultura
organică şi cunosc diferenţele dintre produsele legumicole obţinute ecologic şi cele
convenţionale;
       • persoanele chestionate au fost de acord, în procent de 80 %, că introducerea
legumelor certificate este o necesitate;
         două treimi dintre persoanele respondente cred că produsele legumicole sunt mai
sănătoase pentru organism;
         • aspectul legumelor ecologice pe piaţă este de asemenea, un element important
deoarece numai 63 % au răspuns afirmativ;
          • preţul produselor legumicole ecologice este un factor hotărâtor, deoarece pentru
32 % dintre consumatori, acesta este un impediment
În principalele state industriale şi cu agricultură avansată guvernele susţin producţia
agroalimentară nepoluantă, sănătoasă şi cu principii nutritive superioare.

• În SUA, de exemplu, s-a elaborat Programul Naţional Organic şi funcţionează în

prezent Legea Federală a Produselor Alimentare Organice, în care ferma certificată
organic ocupă un loc aparte.

• În Europa există la ora actuală o gamă largă de reglementări şi directive, îndeosebi

ale Consiliului Europei şi ale Comisiei Europene, privind agricultura şi producţia
ecologică: Reglementarea Consiliului Europei nr. 2092/1991 din 24 iunie 1991 şi
amendamentele de la aceasta;

• Reglementarea Consiliului Europei (CE) nr. 1804/1999 din 19 iulie 1999.

• Se mai au în vedere şi reglementările Federaţiei Internaţionale a Mişcărilor pentru

Agricultura Organică (IFOAM).

În România cadrul normativ este realizat prin intermediul actelor normative:

• 1. REGULAMENTUL (CE) NR. 967/2008 AL CONSILIULUI din 29

septembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 privind
productia ecologica si etichetarea produselor ecologice
1. REGULAMENTUL (CE) NR. 967/2008 AL CONSILIULUI din 29 septembrie 2008 de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 privind productia ecologica si etichetarea
produselor ecologice

2. REGULAMENT (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie 2008 de stabilire a

normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind productia
ecologica si etichetarea produselor ecologice in ceea ce priveste productia ecologica, etichetarea si
controlul

3. REGULAMENTUL (CE) NR. 501/2008 AL COMISIEI din 5 iunie 2008 de stabilire a normelor
de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului privind actiunilede informare si
promovare pentru produsele agricole pe piata interna si in tarile terte

4. REGULAMENTUL (CE) NR. 3/2008 AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2007 privind

actiunile de informare si promovare pentru produsele agricole pe piata interna si in tarile terte

5. REGULAMENTUL (CE) NR. 834/2007 AL CONSILIULUI din 28 iunie 2007 privind

productia ecologica si etichetarea produselor ecologice, precum si de abrogare a Regulamentului
(CEE) nr. 2092/91

ORDIN nr. 688 din 09.08.2007

pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a
organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control

ORDIN nr. 219 din 21.03.2007

pentru aprobarea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologica
 • Autoritatea Naţională pentru Produse
Ecologice /ANPE (în cadrul Ministerului
La nivel Agriculturii, Apelor, Pădurilor şi Mediului)
instituţional
• Comisia de Agricultură Ecologică (MAAP,
FNAE, învăţământ, cercetare);
în România există
următoarele
organisme în • Federaţia Naţională de Agricultură
Ecologică (FNAE/ grupul naţional de
domeniu: producători);

• R.E.N.A.R. (structură de acreditare a

structurilor de certificare);
 Lista organizaţiilor din domeniul agricultură ecologică, dezvoltarea rurală, protecţia
mediului şi dezvoltare durabilă
Nr. Denumire organizaţie 17. ,,Societatea ecologistă din Maramureş”
crt.
18. ,,Grupul Ecologic de Colaborare Bucovina”
1. Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă
19. Societatea ,,Avram Iancu”
2. Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice
Româneşti. 20. Fundaţia ,,Operaţiunea satelor româneşti”

3. Federaţia Naţională de Agricultură Ecologică 21. ,,Clubul Ecologic Transilvania”

4. Organizaţia profesională ,,Agroecologia” 22. ,,Fundaţia Rurala România”

5. Asociaţia bioagricultorilor din România ,,BIOTERRA” 23. ,,Bioclub Cluj”

24. ,,Grupul Grădinarilor Biodinamice”
6.. Asociaţia Română pentru Agricultură Durabilă
25. ,,Asociaţia Romana de Bioagricultura Aplicată”
7. Asociatia operatorilor din agricultura ecologica BIO
ROMANIA 26. ,,Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi”

8. Asociaţia pentru dezvoltarea agriculturii ecologice în 27. ,,Asociaţia pentru Protecţia Mediului si a Naturii”
Romania ,,Ecofocus” 28. Fundaţia ,,Divers Eco”
9. Escar Prod SCA 29. Fundaţia ,,Noema Consulting”
10. Asociaţia Bioavicultorilor din România – BIOAVIROM 30. Asociaţia Albina
31. Asociaţia pentru Protecţia Mediului şi Prezervarea
11. Asociaţia pentru dezvoltarea agriculturii ecologice în Resurselor
România, Ecofocus”
32. Asociaţia ,,Terra Verde”
12. Societatea pentru o Agricultură Ecologică
33. Asociatia Romano-Italiana
13. Asociaţia de Protecţia mediului şi agricultură ecologică AgriEcològica
„TER’’
34. "ASOCIATIA ROMANA DE BIOAGRICULTURA
14. Fundaţia ,,Mama Terra” APLICATIVA - FERMA ECOLOGICA FAMILIALA"
15. ,,Asociaţia Naţională a Consultanţilor din Agricultură” 35. Asociatia EcoLogic
16. Fundaţia Academică pentru Progres Rural ,,TERRA 36. Asociatia bioagricultorilor din Moldova ,,BIOMOLD”
NOSTRA”
 Lista organizaţiilor din domeniul agricultură ecologică, dezvoltarea rurală, protecţia
mediului şi dezvoltare durabilă
• BCS OKO GARANTIE GMBH - GERMANIA - Reprezentanţa în România: ,,BCS OKO - GARANTIE ROMANIA S.R.L”
QC&I GMBH-GERMANIA - Reprezentanţa în România: ,, SC QC&I SRL”

• SUOLO E SALUTE SRL ITALIA - Reprezentanţa în România: ,,SUOLO E SALUTE ROMANIA SRL”

• INSTITUTO PER CERTIFICAZIONE ETICA ED AMBIENTALE (ICEA) ITALIA - Reprezentanţa în România: ,,ICEA
ROMANIAS.R.L”

• ECOCERT SA – Franţa - Reprezentanţa în România: „ECOCERT SRL”

S.C ECOINSPECT S.R.L ROMÂNIA

• BIOS SRL ITALIA - Reprezentanţa în România: „BIOS SRL ITALIA SUCURSALA ROMÂNIA”

• LACON GMBH GERMANIA - Reprezentanţa în România: „LACON SRL GERMANIA SUCURSALA ROMÂNIA”

• INSTITUT FUR MARKTOKOLOGIE IMO ELVETIA - Reprezentanţa în România: ,,IMO CONTROL SRL ROMANIA”

• CERES CERTIFICATION OF ENVIRONMENTAL STANDARDS GMBH GERMANIA - Reprezentanţa în

România: ,,CERES HAPPURG GMBH SUCURSALA IERNUT”

• AGRECO R.F GODERZ GMBH GERMANIA - Reprezentanţa în România: - ,,AGRECO R.F GODERZ GMBH
GERMANIA SUCURSALA ROMÂNIA”

• BIOAGRICERT SRL  ITALIA - Reprezentanţa în România: - ,,BIOAGRICERT ITALIA SRL SucursaLa România”

• CERTIFICATION SERVICES INTERNATIONAL CSI GMBH GERMANIA - Reprezentanţa în

România: ,,CERTIFICATION SERVICES
• INTERNATIONAL CSI GMBH GERMANIA SUCURSALA ROMĂNIA”
Gesellschaft zur Kontrolle der Echtheit Biologischer Produkte GmbH Austria Bio Garantie (ABG) - Reprezentanţa în
România: ,,Gesellschaft zur Kontrolle der Echtheit Biologischer Produkte GmbH Austria Sucursala România”

• ECOCERT ITALIA SRL - Reprezentaţa în România: ,,Ecogruppo – Sucursala Bucureşti a Ecocert Italia SRL”
În România

Structuri de certificare şi control din Uniunea Europeană

(acreditate pe norma norma 45011)

• ECOCERT (Vegetal + ECOCERT (Vegetal +Animal): Franţa;

• LACON (V+A): Austria;

• BIOINSPECTA (V+A): Elveţia;

• SKAL (V+A): Olanda;

• EKOGARANTIE (V+A): Germania;

• Q&D (V+A): Germania;

• ICEO (V+A): Italia;

• BIOKONTROL (V): Ungaria;

 LISTA
organismelor de inspecţie si certificare aprobate de către M.A.D.R, in anul 2011, pentru
efectuarea inspecţiei si certificarea produselor agroalimentare ecologice pe teritoriul
României, in conformitate cu prevederile O.M nr. 688/2007.

Cod: RO-ECO- 001

BCS OKO-GARANTIE GmbH Germania Cod: RO – ECO - 012
Reprezentanta in Romania: SC BioInspecta AG Elvetia
,,BCS OKO GARANTIE ROMANIA" S.R.L Reprezentanta in Romania:
Adresa: Tg.Mures, str.Belsugului nr.24, ap.1, jud.Mures „BIOINSPECTA ROMANIA SRL”

Cod: RO - ECO - 013

Cod: RO-ECO- 003 Institut fur Marktokologie Elvetia
SUOLO e SALUTE srl Italia Reprezentanta in Romania:
Reprezentanta in Romania: ,,IMO CONTROL s.r.l Romania”
,,SUOLO E SALUTE ROMANIA S.R.L”

Cod: RO - ECO - 010 Cod: RO - ECO – 002

LACON s.r.l Germania QC&I GmbH-Germania
Reprezentanta in Romania: Reprezentanta in Romania:
„LACON s.r.l Germania SUCURSALA ROMANIA” ,, QC&I ROMANIA’’

Cod: RO - ECO - 014

CERES GmbH Germania
Reprezentanta in Romania:
,,CERES HAPPURG GmbH
Sucursala Iernut”
Germania Franta
Fermele mici sunt reprezentate în principal de exploataţiile individuale.

Există 4.121.247 exploataţii individuale, care lucrează 65,45% (sau 9.102.018,22 ha) din suprafaţa
agricolă, în timp ce 18.263 exploataţii cu personalitate juridică exploatează diferenţa de 34,55%
(4.804.683,06 ha).

Exploataţiile individuale au, în medie, 2,15 ha, împărţite în 3-7 parcele, în timp ce exploataţiile cu
personalitate juridică exploatează în medie 269 ha, divizate în circa 9 parcele. Majoritatea
exploataţiilor cu personalitate juridică sunt ferme mari: 43% din ele exploatează mai mult de 50 ha, în
timp ce numai 30% exploatează sub 5 ha (INS – Anuarul Statistic al României, 2006).

Cea mai mare parte a suprafeţei agricole a exploataţiilor cu personalitate juridică aparţine
administraţiei publice, şi anume, municipiilor şi comunelor (44,2%). Restul este împărţit între
societăţile comerciale cu capital majoritar privat (35,81%), unităţile agricole private (15,44%),
societăţile comerciale cu capital majoritar de stat (1,25%), cooperative (0,08%) şi alte tipuri (3,2%)
(INS – Anuarul Statistic al României, 2006).

Asociaţiile familiale şi persoanele fizice autorizate reprezintă un tip particular de exploataţii, fără
personalitate juridică. Ele sunt, totuşi, incluse în Registrul Comerţului. Există 3.863 asociaţii familiale
înregistrate şi 9.935 persoane fizice autorizate. Majoritatea celor din a doua categorie cultivă cereale
(1.449), altele se ocupă cu cultivarea sau ameliorarea legumelor, cu horticultura şi obţinerea
produselor de seră (743), fructelor (235), creşterea animalelor pentru lapte (498), creşterea ovinelor,
caprinelor şi ecvinelor (368), porcinelor (68) şi păsărilor (109), în timp ce restul sunt furnizori de
servicii agricole (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - 2007).