UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI

MASTER- CONTROLUL SI EXPERTIZA PRODUSELOR ECOLOGICE HALAL SI KOSHER

PROIECT

-CONTROLUL SI EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE

ECOLOGICE-

Profesor coordonator:

Dr. Med. Ved. Vet. Marcu Alina

Student:

Nedelcu Laura Cipriana

1
 UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI
MASTER- CONTROLUL SI EXPERTIZA PRODUSELOR ECOLOGICE HALAL SI KOSHER

DESCRIEREA CONCEPTULUI DE AGRICULTURA ECOLOGICĂ

Definiţie, motivaţie, istoric

În general există mai multe probleme care apar atunci când se încearcă definirea unui concept
sau sistem şi în mod deosebit al celui de agricultură organică.

În primul rând, există un număr de concepţii greşite asupra subiectului, care tinde să ofere o imagine
prejudicioasăşi distrage atenţia de la principalele probleme pe care le prezintă agricultura organică. Apoi,
nomenclatura acesteia variază în diferite părţi ale lumii, provocând confuzii observatorului
neiniţiat. În al treilea rînd, mulţi practicieni cred că agricultura organică de succes implică atât o
înţelegere conceptuală cât şi angajarea de tehnici practice specifice.

Toate aceste probleme previn încadrarea agriculturii organice într-o definiţie scurtă, clară. Ceea ce
fermierii organici fac sau utilizează este cuprins foarte succint în fraza “agricultura organică este
agricultura fără chimicale”. Chiar dacă această definiţie are avantajul de a fi clarăşi concisă, din
nefericire este neadevăratăşi îi lipseşte o serie de caracteristici care sunt de importanţăfundamentală.
Această referire asupra neutilizării chimicalelor este una din concepţiile greşite ce se referăla definirea
agriculturii organice, deoarece, pe de o parte materialul, viu sau mort, este compus din elemente
chimice, iar pe de altă parte agricultura organică utilizează produse chimice.
‘’Chimicalele’’, însă doar cele derivate natural, sunt utilizate direct în fertilizare, protecţia plantelor şi
creşterea animalelor. A doua concepţie greşită este aceea că agricultura organică implică
adesea numai substituirea de către inputurile “organice“ a aşa numitelor inputuri “agro-chimice”.
O substituire strînsă a NPK ca fertilizant mineral cu NPK ca îngrăşămînt organic ar putea să
aibă acelaşi efect asupra calităţii plantei, susceptibilitate la boalăşi poluarea mediului. Contrar ideilor
îmbrăţişate de către “tradiţionaliştii“ organici, nu este nimic magic în legătură cu folosirea gunoiul de
grajd, chiar dacă este strîns într-o grămadă, numit compost şi preparat după anumite reţete.

O altă idee greşită despre agricultura organică este că există un venit care revine fermelor, numai
din specificul acestui sistem, aşa cum se considera înainte de 1939. Chiar dacă există o concentrare a
atenţiei spre o “creştere a animalelor, bună, sănătoasă“, care implică o rotaţie echilibrată, metode
mecanice de control a buruienilor şi a dăunătorilor, agricultura modernă caută să dezvolte pe o
bazăştiinţifică unele aspecte cum ar fi: rolul asociaţiilor de micorize şi rhizosferei etc.

A patra concepţie greşită este că agricultura organică necesită o schimbare totală a stilului de viaţă din
partea fermei şi a fermierului. Întorcîndu-ne la problema nomenclaturii, s-a estimat că există

2
 UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI
MASTER- CONTROLUL SI EXPERTIZA PRODUSELOR ECOLOGICE HALAL SI KOSHER

aproximativ 16 denumiri diferite folosite în lume asupra ceea ce numim generic agricultură
organică. Unele dintre cele mai cunoscute denumiri sunt agricultură biologică, agricultură
regenerativăşi agricultură sustenabilă. În multe ţări nu există diferenţe majore între aceste noţiuni. De
exemplu, în Marea Britanie, organic şi biologic, înseamnă acelaşi lucru şi sunt noţiuni interschimbabile.
Termenul “ biologic” este preferat peste tot în Europa, în timp ce Marea Britanie şi SUA înclină
spre folosirea termenului de “organic“. În alte cazuri, totuşi, diferenţa de nume indică o diferenţă
conceptuală sau filozofică..

Principiile şi practicile care stau în spatele acestor nume diferite sunt similare şi au fost
exprimate concis în documentul standardelor Federaţiei Internaţionale a Mişcării Agriculturii
Organice (IFOAM).

Potrivit acestor standarde IFOAM, agricultura organică are rolul:

•de a produce hrană de calitate ridicatăşi în cantitate suficientă;

•de a lucra cu sistemele naturale;

•de a încuraja şi de a întări ciclurile biologice din cadrul sistemului de agricultură;

•de a menţine şi mări fertilitatea pe termen lung a solurilor;

•de a utiliza cât se poate mai mult resurse regenerabile în sistemele agricole;

•de a lucra cât mai mult într-un sistem închis;

•de a asigura toate condiţiile de viaţă animalelor pentru a le permite să îndeplinească toate
aspectele comportamentului lor înăscut;

•de a evita toate formele de poluare care pot rezulta din tehnicile agricole;

•de a menţine diversitatea genetică a sistemului agricol şi a împrejurimilor sale, inclusiv protecţia
plantelor şi a habitatelor sălbatice;

•de a permite producătorilor agricoli obţinerea unui venit adecvat şi satisfacţie din munca lor,
inclusiv de a asigura un loc de muncă sigur.

Pentru fermierii organici din toată lumea, aceste principii oferă baza practicii de zi cu zi a
agriculturii organice. Acestea se referă direct la tehnicile agriculturii organice, cum ar fi:

 utilizarea rotaţiilor mari care utilizează dejecţii şi bălegar;

 evitarea fertilizatorilor solubili;

3
 UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI
MASTER- CONTROLUL SI EXPERTIZA PRODUSELOR ECOLOGICE HALAL SI KOSHER

 interzicerea creşterii animalelor în sistem intensiv;

 evitarea antibioticelor şi a stimulentelor hormonale;
 utilizarea metodelor mecanice şi termice de control a buruienilor;
 accentuarea procesării produselor la fermăşi a vînzării directe la consumator;
 utilizarea muncii suplimentare atunci cînd este strict necesar.

Agricultura organica

Agricultura organică poate fi definită ca un sistem de producţie care evită sau exclude larg utilizarea
fertilizatorilor compuşi sintetic, pesticide, regulatori de creştere şi aditivi în hrana animalelor.
Sistemele de agricultură organică se bazează pe rotaţia culturilor, folosirea resturilor din cultură, a
dejecţiilor animaliere, a bălegarului, a reziduurilor organice din afara fermei.

Conceptul solului ca un sistem viu care favorizează activităţile organismelor folositoare reprezintă
centrul acestei definiţii despre agricultura organică. Această definiţie poate fi împărţită în 3 părţi: ™ce nu
fac fermierii organici; ™ce lucruri pozitive fac; ™o indicare a viziunii care stă la baza solului ca sistem
viu prin care fermierul, în armonie cu natura, ar trebui să caute să le dezvolte.

De ce agricultură organică? Scopul tradiţional de maximizare a producţiei agricole este contracarat de o

largă îngrijorare asupra ruralului şi a mediului şi de faptul că resursele naturale limitate trebuie să
fie mai bine administrate. În acelaşi timp, supraproducţia subvenţionată în Europa a adus un flux
de tensiune financiară de nesuportat precum şi numeroase contradicţii politice. În timp ce
productivitatea sporită a avut ca rezultat în Europa autosuficienţa alimentarăşi apariţia surplusului,
costul real al sprijinului pentru PAC (Politicile Agricole Comune) a fost mărit cu 28 % de la mijlocul
anilor ’70, pe cînd veniturile fermei au scăzut cu aproape 50%. Schimbări dramatice în practicile agricole
au avut ca rezultat o pierdere a habitatului natural şi a unor specii (ex. o pierdere de 1/5 din
gardurile vii şi mai mult de ¾ din habitatele terenurilor umede).

Întrebările majore şi criticile practicii agricole moderne intensive se referă la faptul căaceasta:
•dăunează structurii solului;

•dăunează mediului natural;

•creează riscuri potenţiale de înbolnăviri prin alimente;

•a determinat reducerea calităţii alimentelor;

•este un sistem energo-intensiv;

•implică sisteme de producţie animalieră intensivă care sunt etic inacceptabile.

4
 UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI
MASTER- CONTROLUL SI EXPERTIZA PRODUSELOR ECOLOGICE HALAL SI KOSHER

Agricultura organică are o contribuţie pozitivă în toate aceste domenii, ea contribuind la

conservarea structurii solului, râmelor, microorganismelor şi insectelor, la protecţia solului şi a
mediului. Fermierii din agricultura organică evită excesele sistemelor intensive de producţie animală, în
special pentru porci, păsări şi utilizarea promotorilor de creştere.

Piaţa produselor ecologice

Diferite studii, realizate de Sylvander şi Daquet, asupra consumului de “produse bio” în ţările
Uniunii Europene, ne arată nivelul de consum al acestor produse, situat între 3 şi 13% în cazul
consumatorilor permanenţi şi între 23 şi 53% în cazul consumatorilor ocazionali. Dezvoltarea pieţei
produselor bio în ţările Uniunii Europene are la baza mai mulţi factori:

♦ Existenţa unor filiere de producţie, transformare şi comercializare organizate;

♦ Existenţa unei pieţe potenţiale neacoperite de producţie. Dacă luăm în calcul, procentul
consumatorilor bio permanenţi şi ocazionali, situat între 3 şi 53%, putem aprecia că există un
procent mare de consumatori ocazionali, care ar putea deveni permanenţi într-un viitor apropiat, în
condiţiile existenţei unor politici comerciale de atragere a acestora. “Produsele bio” se regăsesc pe piaţă
alături de produsele convenţionale şi alături de produse cu o “imagine bio” precum produsele fermier,
produsele curate (agricultura integrată) produsele dietetice şi produsele cu label roşu. “Produsele bio”
sunt relativ bine cunoscute în Uniunea Europeană. Un studiu realizat de către Daquet arată că 37,7%
dintre consumatori, dau o definiţie exactă unui produs bio iar 21,3 % dau o definiţie apropiată.
Datorită diferenţei mari de preţ dintre “produsele bio” şi cele convenţionale, diferenţă situată între
110 şi 350% putem vorbi de o segmentare a pieţei produselor bio. Sylvander prezintă două mari categorii
de consumatori:

♦ Prima categorie, a consumatorilor permanenţi, este compusă din cadre cu pregătire superioară ce
lucrează în general în administraţia publică, cunoscătoare a cadrului legislativ şi din tineri ce
locuiesc în general în mediul urban;

♦ A doua categorie, este compusă din profesii intermediare între prima categorie şi profesiile
muncitoreşti, formată din tineri în special. Considerentul de bază care motivează decizia, este absenţa
rezidiilor chimice şi o anumită afinitate pentru problemele de mediu. Diferenţa mare de preţ la un
anumit produs, poate duce chiar la modificarea deciziei de cumpărare, ţinând cont de salariile mai
mici ale acestei categorii. Un alt studiu, realizat de către Daquet, segmentează piaţa în 4 categorii
de “ consumatori bio”:

♦Consumatori militanţi(Aceştia sunt consumatori permanenţi de “produse bio” convinşi de această

agricultură)

5
 UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI
MASTER- CONTROLUL SI EXPERTIZA PRODUSELOR ECOLOGICE HALAL SI KOSHER

♦Consumatori de “produse bio fermier”.(Consumatorii caută autenticitatea unui produs şi o reîntoarcere

în trecut);

♦Consumatori dietetici(Consumatorii caută un remediu pentru boală sau un aliment mai sănătos pentru
organism);

♦Consumatorii “nou veniţi” (Motivaţia acestora rezidă în preocupările de protecţia mediului, gustul
produsului, forma acestuia, etc...).Dezvoltarea unei pieţe de produse bio se poate realiza prin
crearea de politici comerciale adaptate specificului fiecărei regiuni, ţinând cont de gradul de
urbanizare, de categoriile profesionale existente, de gradul de afectare al mediului înconjurător şi
implicit de sensibilitatea locuitorilor unei zone faţă de această problematică

6
 UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI
MASTER- CONTROLUL SI EXPERTIZA PRODUSELOR ECOLOGICE HALAL SI KOSHER

BIBLIOGRAFIE

1. http://www.uaiasi.ro/FUSPA/agricultura_ecologica.pdf

2.https://www.researchgate.net/publication/282664517_TEHNOLOGII_ECOLOGICE_DE_CU
LTIVARE_A_LEGUMELOR