Sistemul nervos central.

Sistemul nervos periferic.

Organele de simţ.
• Elementele de baza ale sistemului nervos sunt celulele
nervoase, numite neuroni.

• Sistemul nervos are doua parti importante:

– sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii) si

– sistemul nervos periferic

• Sistemul nervos periferic are doua componente

importante:
– sistemul nervos somatic (adunarea informatiilor de la organele de
simt si transmiterea lor la sistemul nervos central) si

– sistemul nervos vegetativ (coordoneaza functionarea organelor

interioare si a glandelor).
 COMPONENTELE CELULARE ALE SISTEMULUI
NERVOS

• NEURONII
– celulele înalt diferenţiate, excitabile
– nu au capacitate de diviziune
– rol în: - recepţionarea
- generarea impulsului nervos
- transmiterea
Corpii neuronilor formează substanţa cenuşie.

• CELULELE GLIALE
– rol: - trofic
- de susţinere pentru neuroni
- de protecţie
Realizează substanţa albă.
 NEURONUL

• DEFINIŢIE
- este unitatea celulară structurală şi funcţională a sistemului nervos

• STRUCTURĂ
- corpul celular - nucleul cu un nucleol
- citoplasma - citosol (organite cel. comune şi
specif.)
- citoschelet
- prelungirile:
dendritele - prelungirile scurte
- rol în recepţionarea impulsurilor nervoase
- conducere celulipetă
axonul - prelungirea unică a neuronului
- conul axonal → ia naştere PA
- conducerea impulsului este celulifugă
- transportul materialului citosolic - anterograd
- retrograd
 ORGANIZAREA SISTEMULUI NERVOS

• SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

− este interfaţa dintre mediul înconjurător şi sistemul nervos central

− include:
componenta senzorială
− reprezentată de:
- receptorii senzoriali
- neuronii primari aferenţi din - ggl. rădăcinii dorsale
- ggl. cranieni
− rol - detectează evenimentele din mediu
componenta motorie
− reprezentată de:
- neuronii motori somatici localizaţi în măduva spinării
- neuronii vegetativi localizaţi în trunchiul cerebral
− rol - generează mişcări sau secreţii glandulare
 ORGANIZAREA SISTEMULUI NERVOS

• SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNC)

− funcţii: - primeşte şi procesează informaţiile din mediu

- organizează răspunsuri reflexe şi comportamentale
- planifică şi execută mişcările voluntare
- sediul funcţiilor înalt cognitive, vorbirii, gândirii, memoriei
− compus din:
măduva spinării - organizare segmentară, metamerică
- conectată cu rec. şi ef. prin nervii spinali
creier - subdivizat în 5 reg. - mielencefal (bulb)
- metencefal (punte, cerebel)
- mezencefal
- diencefal (talamus, hipotalamus)
- telencefal
(ggl. baz., cortex cerebral)
 SISTEMUL NERVOS
CENTRAL
(creier şi măduva
spinării)
procesarea
informaţiilor

COMPARTIMENTUL COMPARTIMENTUL
SENZORIAL MOTOR

SISTEMUL
NERVOS include
PERIFERIC

SISTEMUL SISTEMUL
NERVOS NERVOS
SOMATIC VEGETATIV
(simpatic şi
parasimpatic)

EFECTORII
Sensory receptors MUŞCHII MUŞCHIUL CARDIAC
(in eyes, nose, etc.) STRIAŢI MUŞCHII NETEZI
GLANDELE
• Creierul şi maduva spinării formează
unitatea centrală care prelucrează
impulsurile.
• Ele primesc mesaje prin fibrele senzitive
de la organele de simţ şi receptori, le
selectează şi analizează şi, după aceea,
transmit impulsurile de-a lungul fibrelor
motorii, producând un răspuns adecvat al
muşchilor şi glandelor.
• Întregul sistem nervos central necesită un aport
substanţial de sânge, care furnizează oxigenul şi
substanţele nutritive.
• El este de asemenea protejat de două tipuri de
învelişuri
– Primul este osos: craniul, care adăposteşte creierul, şi
coloana vertebrală, care adaposteşte măduva spinării.
– Cel de-al doilea este constituit din trei membrane
fibroase denumite meninge. Acestea acoperă în
întregime creierul şi măduva spinării.
• Lichidul cefalorahidian este un fluid limpede,
apos, care circuie în meninge, în măduva spinării
şi în ventriculii cerebrali (cavitali). Lichidul are un
efect de amortizare, ajutând astfel la protejarea
ţesutului nervos vital faţă de agresiuni.
• Exista trei tipuri de meninge:
– duramater, groasa si fibroasa, care este
situata direct sub tesutul osos;
– arahnoida, scaldata de lichidul cefalo-
rahidian;
– pia mater, care adera la suprafata tesutului
nervos.
 Măduva spinării
• Măduva spinării este o coloană de ţesut nervos aproximativ
cilindrică, în lungime de circa 40 cm (16 inci), care este situată
în interiorul canalului vertebral de la creier până la vertebrele
inferioare.
• Este compusă din aglomerări de neuroni şi fascicule de fibre
nervoase.
• Substanţa cenuşie - denumire a aglomerarilor neuronale - are
formă de H pe secţiune transversală, cu un corn posterior şi
unul anterior în fiecare jumătate. Cel anterior este compus din
neuroni motori, în timp ce cornul posterior conţine corpii celulari
ai neuronilor de asociaţie şi senzitivi.
• Materia cenuşie este înconjurată de materia albă. Aceasta este
împraştiată în trei cordoane şi conţine fasciculele ascendente şi
descendente care conectează creierul la măduva spinării în
ambele direcţii. Fasciculele descendente propagă impulsurile
motorii de la creier la sistemul nervos periferic; fasciculele
ascendente duc impulsurile senzitive catre creier.
• Măduva spinării funcţionează ca un sistem de
conducere în ambele sensuri între creier şi
sistemul nervos periferic.
• Această funcţie este îndeplinită prin intermediul
neuronilor senzitivi şi motori; fibrele acestora din
urmă formează fascicule lungi, ce pleacă din
diferite parţi ale creierului. Ele coboară pe
distanţe variate prin măduva spinării şi la capătul
lor la mare distanţă de creier, vin în contact cu
dendritele sau cu corpii celulari ai neuronilor
senzitivi sau motori aparţinând sistemului nervos
periferic.
• Mesajele pot fi transmise prin intermediul
sinapselor, între neuronii periferici şi cei spinali.
• A doua funcţie a măduvei spinării este de a
controla activităţile reflexe simple.
• Aceasta se obţine prin neuroni, ale caror
prelungiri se extind pe distanţe mici în sus şi în
jos prin măduva spinării şi prin interneuroni care
transmit mesajele direct între neuronii senzitivi şi
cei motori.
• Dacă puneţi mâna pe o sobă fierbinte, receptorii
pentru durere din piele transmit mesaje la
măduva spinării. Unele dintre acestea sunt
transmise imediat prin interneuroni la neuronii
motori ce controlează mişcările muşchilor
braţului şi ai mâinii şi mâna este retrasă rapid şi
automat.
 ARCUL REFLEX ELEMENTAR SOMATIC

STRUCTURA ARCULUI REFLEX ELEMENTAR SOMATIC

1. Receptorii

2. Calea aferentă

3. Centrii nervoşi

4. Calea eferentă

5. Organele efectoare
 calea aferentă 3 sinapsa
1
receptor MĂDUVA
SPINĂRII

ARC
STIMUL REFLEX

4
neuron motor
calea eferentă
efector
RĂSPUNS
 ENCEFALUL
• Encefalul ocupa cutia craniana si contine trei
elemente:
- trunchiul cerebral, care prelungeste maduva
spinarii, amplasat in coloana vertebrala,
cuprinde, incepand de jos in sus, bulbul
rahidian, puntea si pedunculii cerebrali.
- cerebelul sau creierul mic este o masa rotunjita
situata in spatele trunchiului cerebral
- emisferele cerebrale.
• Cele 2 emisfere cerebrale sunt interconectate printr-un
pachet de fibre nervoase, denumite corp calos.
• Diencefalul, sau creierul mijlociu, este situat la jonctiunea
celor doua emisfere. El contine talamusul, regiune a
creierului ce filtreaza toate informatiile senzoriale ce provin
de la întregul organism.
Sub talamus, hipotalamusul este centrul de reglare a
foamei, a setei si a temperaturii: împreuna cu hipofiza, el
comanda secretiile hormonale.

• La baza creierului, trunchiul cerebral este implicat în

controlul functiilor vitale(functia cardiaca, respiratorie,
digestiei...);
• cerebelul, în spatele trunchiului cerebral, coordoneaza
miscarile si echilibrul.
• Partea cea mai mare din creier este
reprezentată de emisferele cerebrale
(cerebrum) localizate în creierul anterior.
• Acestea sunt mai dezvoltate la om decât
la orice alt animal şi sunt esenţiale pentru
gândire, memorie conştienţă şi procesele
mentale superioare.
• Acesta este locul unde toate celelalte parţi
ale creierului transmit mesajele pentru a fi
luată o decizie.
• Cortexul este regiunea periferica a creierului. El
este compus din substanta cenuşie si prezinta
faimoasele circumvolutii tipice creierului
mamiferelor superioare.
• Exista 45 de zone specializate în tratamentul
informatiilor:
– ariile senzoriale, bogate în celule rotunde,
– ariile motorii, ale caror celule sunt în forma
piramidala, si
– ariile asociative, contin celule de diferite tipuri si care
sunt centrii interpretarii mesajelor nervoase.
• De exemplu, ariile vizuale asociative ne permit
sa recunoastem si sa denumim ceea ce vedem.
• Fiecare emisferă cerebrală conţine un
• Lob frontal
• Lob occipital
• Lob temporal
• Lob parietal
• Fiecare din aceşti lobi îndeplineşte una
sau mai multe funcţii specifice.
– Lobul temporal serveşte pentru auz şi miros,
– lobul parietal pentru pipait şi gust,
– lobul occipital pentru văz,
– iar cel frontal pentru mişcare, vorbire şi
gândirea superioară.
• Diencefalul – talamusul, hipotalamusul
• Trunchiul cerebral – bulb, punte,
pedunculii cerebrali
• Cerebelul
 ORGANIZAREA SISTEMULUI NERVOS
• SISTEMUL NERVOS PERIFERIC
Sistemul nervos periferic are doua componente importante:
– sistemul nervos somatic (adunarea informatiilor de la organele de simt si
transmiterea lor la sistemul nervos central) si

– sistemul nervos vegetativ (coordoneaza functionarea organelor

interioare si a glandelor).
− este interfaţa dintre mediul înconjurător şi sistemul nervos central
− include:
componenta senzorială
− reprezentată de:
- receptorii senzoriali
- neuronii primari aferenţi din - ggl. rădăcinii dorsale
- ggl. cranieni
− rol - detectează evenimentele din mediu
componenta motorie
− reprezentată de:
- neuronii motori somatici localizaţi în măduva spinării
- neuronii vegetativi localizaţi în trunchiul cerebral
− rol - generează mişcări sau secreţii glandulare
 SISTEMUL SOMATOSENZORIAL
• culege informaţiile :
– din mediul extern → exteroceptori
(localizaţi la nivelul tegumentului)
– de la aparatul locomotor →
proprioceptori (muşchi, tendoane şi
articulaţii)

• fiecare nerv spinal inervează o zona a

tegumentului = dermatom →
informaţiile ajung la segmentul
corespunzător al măduvei spinării →
distribuţie metamerică

• cunoaşterea dermatoamelor şi a
segmentelor spinale corespunzătoare,
are importanţă în neurologie pentru
localizarea proceselor patologice
HOMUNCULUS SENZITIV
 COMPONENTA MOTORIE
MOTILITATEA VOLUNTARĂ
• DEFINIŢIE: reprezintă activitatea motorie cu obiect şi scop bine determinat, rezultată de obicei în
urma unui proces de învăţare

• MANIFESTĂRI: - elementare → ortostatismul şi mersul

- majore → praxiile (deprinderile)
→ exprimarea limbajului
→ conceperea corticală a actului motor

• ETAPE ÎN EXECUTAREA UNEI MIŞC. VOLUNTARE:

− prospectarea senzorială, în special vizuală, în scopul orientării temporo-spaţiale a mişcării
− prospectarea proprioceptivă a poziţiei corpului în raport cu mişcarea ce va urma
− transmiterea de comenzi prin căile nervoase motorii piramidale şi extrapiramidale
− controlul performanţei motorii şi optimizarea mişcării în curs de desfăşurare

• SISTEME PARTICIPANTE:
− SISTEMUL SENZORIAL - ariile corticale somato-senzitive care integrează aferenţe
proprioceptive, vestibulare, vizuale, auditive şi tactile
− SISTEMUL MOTOR PROPRIU-ZIS - ariile corticale motorii care iniţiază şi control. răspunsul
− SISTEMUL REGLATOR - elementar medular reprezentat de bucla de autoreglare 
- integrator superior reprezentat de structurile extrapiramidale care
asigură - fondul tonic postural şi de echilibru
- mişcările automate necesare desfăşurării actului voluntar
HOMUNCULUS MOTOR
SISTEMUL NERVOS VEGETATIV

• Sistemul nervos simpatic

• Sistemul nervos parasimpatic
EFECTELE STIMULĂRII SIMPATICULUI
EFECTELE STIMULĂRII PARASIMPATICULUI
APARATUL AUDITIV
 UNDELE SONORE
• DEFINIŢIE
– sunt vibraţii sonore transmise prin aer sau alte medii elastice (apa)

• CARACTERISTICILE UNDELOR SONORE:

– Frecvenţa sau tonalitatea:
 reprezintă numărul de vibraţii cu care se propagă un sunet în unitatea
de timp
 se exprimă în cicli / sec sau Hz
 urechea umană percepe sunete cu frecvenţe cuprinse între 20 – 20000
Hz
 vocea umană cuprinde sunete cu frecvenţe între 1000 – 3000 Hz
 sunetele cele mai bine auzite au frecvenţe între 1024 – 4096 Hz, cu un
maxim la 2048 Hz

– Timbrul
 caracterizează totalul armonicelor supraadăugate sunetului de fond
 permite deosebirea între două sunete de aceeaşi tonalitate şi
intensitate
 CONSIDERAŢII ANATOMO – FUNCŢIONALE

• Segmentul periferic
 Urechea externă
 Urechea medie
 Urechea internă

Segmentul de conducere

Segmentul central
 SEGMENTUL PERIFERIC

• URECHEA EXTERNĂ
– cuprinde - pavilionul auricular
- meatul auditiv extern
- canalul auditiv
– este delimitată de urechea medie prin intermediul membranei timpanice
– are rolul de a direcţiona undele sonore spre componenta receptor a
aparatului auditiv
– canalul auditiv extern conţine glande care secretă cerumen
 rol - protector
- de autocurăţire pentru membrana timpanică şi pielea conductului
 SEGMENTUL PERIFERIC
• URECHEA MEDIE
– este formată dintr-un sistem de cavităţi aerate, săpate în stânca
temporalului şi tapetate de mucoasă
– se compune din: - casa timpanului
- celulele mastoidiene
- trompa lui Eustachio (comunică cu faringele)
– este separată de - urechea ext. prin membrana timpanică
- urechea int. prin fereastra ovală şi fereastra rotundă
− funcţionează pe principiul unui dispozitiv de impedanţă
− amplificarea intensităţii sunetului perceput de ureche
− suprafaţa membranei timpanice este de 17 ori mai mare decât
suprafaţa ferestrei ovale, astfel aceeaşi forţă este concentrată pe o
suprafaţă mai mică determinând creşterea presiunii
− amplificarea este maximă pentru sunete cu frecvenţe cuprinse între
2000 – 5000 Hz, aparţinând zonei conversaţionale
− sunete cu frecvenţe mai mici de 20 Hz sau mai mari de 20000 Hz nu
sunt deloc amplificate
 SEGMENTUL PERIFERIC

• URECHEA MEDIE

− casa timpanului conţine:

– un lanţ de oscioare: ciocanul, nicovala şi scăriţa

 rol - conduce undele sonore dinspre timpan înspre
urechea internă
 prezenţa sa este esenţială pentru auzul normal
 SEGMENTUL PERIFERIC

URECHEA INTERNĂ
– se găseşte în interiorul stâncii temporalului
– se compune din două segmente
labirintul anterior sau cohleea → receptorii acustici
labirintul posterior → vestibul şi canalele semicirculare
→ receptorii vestibulari
– clasificare
 labirintul osos
 labirintul membranos → în interiorul celui osos
 SEGMENTUL PERIFERIC
URECHEA INTERNĂ

• ORGANUL LUI CORTI

– este situat pe membrana bazilară
– este format din:
 celule senzoriale
 celule de susţinere Deiters
APARATUL VESTIBULAR
 SEGMENTUL PERIFERIC

• VESTIBULUL MEMBRANOS

− conţine formaţiuni membr.:

 utricula
 sacula

− maculele statice = arii

senzoriale (Φ = 2 mm)
 celule senzoriale ciliate
 celule de susţinere
 masă gelatinoasă MPZ
 cristale de carbonat de
calciu (otoliţi)

− excitantul specific

acceleraţia lineară
 SEGMENTUL PERIFERIC
• CANALELE SEMICIRCULARE

− denumite după orientarea lor faţă de

vestibul
 lateral
 superior
 Posterior

au 2 extremităţi:
 extremitate ampulară
 extremitate neampulară →
conţine endolimfă

− ampulele can. semicirc. membr. →

creste ampulare → cel. senzoriale

− cilii celulelor senzoriale + substanţa

gelatinoasă = cupula
 formă de pensulă
 ajunge până în tavanul ampule
 constituie un perete despărţitor
mobil în calea curentului
endolimfatic

− excitantul specific

acceleraţia unghiulară
 SISTEMUL VIZUAL
• STRUCTURA OCHIULUI
• Ochiul este alcatuit din 3 segmente: receptor, de
conducere si central.

• FORMAREA IMAGINILOR

• FUNCŢIA DE RECEPTOR A RETINEI

• CĂILE VIZUALE

• ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CORTEXULUI

VIZUAL
 STRUCTURA OCHIULUI
1. STRATUL EXTERN
− are structură fibroasă, indistensibilă
− include:
 corneea transparentă - la polul
anterior al ochiului
 conjunctiva
 sclera albă şi opacă
2. STRATUL MIJLOCIU = choroida
− este bogată în vase sanguine → asigură nutriţia ochiului
− partea anterioară are mai multe structuri diferenţiate:
 irisul - separă camera anterioară a ochiului de camera posterioară
- dă culoarea ochilor
 pupila - deschiderea centrală a irisului
- Φ var.  controlează cantit. de lumină ce ajunge la retină
- contr. m. dilatator pupilar → controlată de SNVs ↑Φ
- contr. m. constrictor pupilar →controlată de SNVp ↓Φ
 corpul ciliar
− muşchiul ciliar (contracţie  bombarea cristalinului)
− procesele ciliare → secretă umoarea apoasă în camera post. a ochiului
3. STRATUL INTERN = retina
− conţine receptorii pentru lumină (fotoreceptorii)
• Globul ocular este alcatuit din: invelisuri, aparatul optic si
receptor.
• a) Invelisul Globului Ocular este alcatuit din:
-sclerotica = o tunica fibroasa, alba, cu rol
protector, de natura conjunctiva. Se insera musculatura
globului ocular. Muschiul, oblicul inferior, dreptul
superior, dreptul inferior si dreptul intern sunt inervati de
oculomotori. Dreptul esxtern e inervat de nervul
6(abducens), oblicul superior e inervat de nervul
4(trohlear).
-anterior se continua cu corneea
transparenta.
-posterior e strabatuta de nervul optic.
-coroida e o tunica vasculara, pigmentata si
vascularizata. Are rol trofic.
-anterior, coroida prezinta irisul si corpul
ciliar.
-corpul ciliar e format din procese ciliare si
muschi ciliari.
-retina prezinta celule fotoreceptoare.
• b) Aparatul Optic
-corneea transparenta este
nevascularizata si bogat inervata prin terminatii
nervoase libere.
-umoarea apoasa e un lichid
transparent secretat de procese ciliare si
drenata prin sistemul nervos.
-cristalinul este o lentila biconvexa,
transparenta, inevlita intr-o membrana numita
cristaloida. Este legat de corpul ciliar prin
ligamentul suspensor. Nu e vascularizat si nici
inervat.
-corpul vitros e un gel transparent.
• c)Receptorul
-retina e alcatuita din 10 straturi celulare:
stratul pigmentar, stratul cu conuri si bastonase, limitanta
externa, stratul globular extern, stratul plexiform extern,
stratul neuronilor bipolari, stratul plexiform intern, stratul
neuronilor multipolari, fibrele optice, limitanta interna.
-celulele cu conuri sunt aproximativ 7
milioane, predomina in pata galbena si constituie in
eclusiviatate fovea centralis, zona cu acuitate vizuala
maxima.
-pigmentul fotosensibil este iodopsina.
-celulele cu conuri au rol in vederea diurna,
in perceperea culorilor si a formelor.
-celulele cu bastonase sunt 130 de milioane,
sunt mai numeroase la periferie si mai putine in pata
galbena.
-pigmentul fotosensibil este rodoxina.
-celulele cu bastonase asigura vederea la
lumina slaba si cea nocturna.
 STRUCTURA RETINEI
− origine embriologică
comună cu cea a creierului
1. stratul celulelor pigmentare
2. stratul celulelor cu conuri şi
cu bastonaşe
3. limitanta externă
4. stratul nuclear extern
5. stratul plexiform extern
6. stratul nuclear intern
7. stratul plexiform intern
8. stratul ganglionar
9. stratul fibrelor optice
10. limitanta internă
 FORMAREA IMAGINILOR

• Principiile fizice ale formării imaginilor

– structurile transparente ale ochiului se
comportă asemeni unor lentile

• Mediile refringente ale ochiului

• Acomodarea
 ACOMODAREA
• DEFINIŢIE
– formarea unei imagini clare a unui obiect situat la o distanţă < 6 m

• PROCESUL ACOMODĂRII
– se realizează prin intermediul unui reflex controlat de SNV → nervul
cranian III
– are trei componente:
 bombarea cristalinului
− contracţia muşchiului ciliar  relaxează fibrele zonulare ↑
convexitatea şi puterea de refracţie a cristalinului  ochiul
poate focaliza obiecte situate mai aproape
contracţia pupilei
− are ca scop reducerea ariei prin care lumina poate intra în
ochi
convergenţa privirii
− axele celor doi ochi îşi modif. poziţia pt. a menţine ambii
ochi focalizaţi pe obiect
• Segmentul de conducere
-primul neuron al caii optice e reprezentat de
celule bibolare din retina. Dendritele acestora sunt
conectate cu celulele fotoreceptoare.
-al doilea neuron in contituie celulele multipolare
retiniene. Axonii acestora formeaza neuronii optici care
se incruciseaza partial in chiasma optica, apoi se
continua sub numele de tracturi optice pana la corpii
geniculati laterali, unde fac sinapsa cu al treilea neuron.
Axonuu neuronilor metetelemici am proiectie corticala.
-din corpii geniculati se desprind colaterale spre
nucleii nervilor cranieni(3,4,6), spre maduva cervico-
dorsala, spre coliculii cvadrigemeni superiori, spre
sistemul activator ascendent.
• Segmentul central
-e localizat in lobii occipitali a emisferelor
cerebrale, de o parte si de alta a scizurii calcarine.
 CORTEXUL VIZUAL
• localizat în lobul occipital
• alcătuit din:
– cortexul vizual primar
– cortexul vizual secundar
SISTEMUL GUSTATIV
PAPILELE GUSTATIVE
 MECANISMELE PRODUCERII
POTENŢIALELOR DE ACŢIUNE

• STIMULI
– proprietăţile chimice ale diferitelor substanţe

• SUBSTANŢELE SĂRATE
– depolarizează celulele receptoare pentru gustul sărat
– perceput pe întreaga suprafaţă a limbii

• SUBSTANŢELE ACRE
– depolarizează celulele receptoare pentru gustul acru
– este perceput pe părţile laterale ale limbii.

• SUBSTANŢELE DULCI
– depolarizează celulele receptoare pentru gustul dulce
– se percepe cu vârful limbii

• SUBSTANŢELE AMARE
– depolarizează celulele receptoare pentru gustul amar
– este perceput de receptorii gustativi de la baza limbii
SISTEMUL OLFACTIV
• 1). Segmentul receptor este format din epiteliul olfactiv,
contituit din celule receptoare si din celule de sustinere
incluse in mucoasa olfactiva.
-mucoasa olfactiva are o suprafata de 2-3 cm² si este
dispusa in regiunea superioara a foselor nazale. Celulele
receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora
prezinta butoni olfactivi de la care pleaca 6-8 cili olfactivi
receptori, care depasesc celulele de sustinere si patrund in
mucusul secretat de celulele glandulare ale mucoasei
olfactive.
• 2). Segmantul de conducere
-axionii neuronilor olfactivi, care constituie protoneuronul caii,
strabat in manunchiuri lama ciuruita a etmoidului si patrund in
cutia craniana, formand nervii olfactivi cu traseu pana la bulbii
olfactivi. Aici fac sinapsa cu celulele mitrale, care reprezinta
deutoneuronii caii olfactive. Axonii acestora se despart: o
parte trec in bulbul contralateral, iar cealalta parte formeaza
tracturile olfactive, care se proiecteaza in cortex.
• 3). Segmentul central este reprezentat de paleocortexul
olfactiv, aria de protectie primara a aferentelor olfactive.
 RECEPTORII OLFACTIVI
• LOCALIZARE → mucoasa olfactivă
– la nivelul cornetului superior
– culoare gălbuie
– suprafaţa de 2,5 cm2
– structura:
 receptori olfactivi
 celule de susţinere
 celule secretoare de mucus

• STRUCTURA → neuroni bipolari modificaţi :

– o prelungire periferică
ajunge până la suprafaţa mucoasei
se termină cu o porţiune dilatată ca o cupă = vezicula olfactivă
prezintă cili olfactivi (10-12 cili/neuron receptor)
– o prelungire centrală
 intră în alcătuirea nervului olfactiv
 STIMULAREA RECEPTORILOR OLFACTIVI

− mucusul → una sau mai multe proteine fixatoare

de substanţe odorante (OBP):
– fixează
– concentrează substanţa odorant
odorantăă

– transferă receptorilor
− cilii celulelor olfactive → receptori specifici pentru
substanţele odorante
 STIMULII OLFACTIVI
• CLASIFICARE:
– specifici (adecvaţi) - substanţe odorifere ai căror vapori stimulează celulele olfactive
– nespecifici (inadecvaţi) - substanţe chimice - inodore în sine
- excită terminaţiile nervului V
- exemple: subst. iritante→ strănut, lăcrimare, inhibarea resp.

• SENZAŢII OLFACTIVE PRINCIPALE (prisma olfactivă Hening)

– mirosuri de flori
– mirosuri de fructe
– mirosuri de putrefacţie
– mirosuri de condimente
– mirosuri de prăjire
– mirosuri de răşină

• APRECIEREA SENZAŢIEI OLFACTIVE → prin tonusul emoţional – afectiv:

– plăcut
– neplăcut

• CARACTERISTICILE STIMULILOR OLFACTIVI

– să fie volatile - creşterea volatilităţii intensifică excitaţia receptorilor olfactivi
– să aibă o anumită presiune parţială a vaporilor
– să se dizolve în mucusul ce acoperă epiteliul olfactiv
– să se dizolve în lipidele din compoziţia membr. celulare  difuziunea rapidă
 CĂILE DE CONDUCERE
• PROTONEURONUL
– celulele olfactive
– rol în recepţie şi conducere
– axonii
 formează nervul olfactiv
 străbat lama ciuruită a osului etmoid
 ajung bulbul olfactiv (centrii olfactivi primari)
DEUTONEURONUL
− celulele mitrale şi celulele în pensulă din bulbul olfactiv
CENTRII OLFACTIVI SECUNDARI
− localizaţi în:
cortexul prepiriform (care reprezintă proiecţia specifică principală)
cortexul periamigdalian
hipocamp
 Rol: se formează senzaţia olfactivă grosieră
• CENTRII CORTICALI TERŢIARI
– localizaţi în:
lobul temporal
cortexul prefrontal
− Rol: se formează senzaţia olfactivă conştientă
• CĂILE OLFACTIVE REFLEXE (CORTICOFUGE)
– leagă hipocampul (rinencefalul) cu centrii din diencefal, mezencefal, nucleii
trunchiului cerebral, formaţiunea reticulată
– produc mişcări reflexe şi răspunsuri vegetative la stimulii olfactivi
• FUNCŢIILE SENSIBILITĂŢII OLFACTIVE:
– selecţia hranei
– activitatea sexuală şi instinctuală
– adaptarea la mediu, intervine în protecţie şi recunoaşterea
mediului
– îmbogăţirea vieţii psihice a individului, prin reacţii afective
pozitive sau negative
– stimulează activitatea secretorie şi motorie reflexă a tractului
digestiv