Nistora Ramona Teodora

Anul I

Encefalul

Sistemul nervos central poate fi impartit, din punct de vedere anatomic in doua elemente
importante: maduva spinarii (legata direct de trunchiul cerebral) si encefalul, sau creierul asa cum il stim
toti.
Creierul (encefalul) este parte a sistemului nervos central si se afla in interiorul craniului.
Acesta controleaza cele mai multe dintre functiile organismului (respiratie, miscare, ganduri, emotii,
bataile inimii, secretii ale glandelor etc.). La om si la animalele vertebrate, creierul este captusit cu o
membrana numita meninge si este protejat de cutia craniana.
Creierul uman adult cantareste in medie 1,5 kg, cu un volul aproximativ de 1130 cm3 la femei si
1260 cm3 la barbati. Encefalul uman este compus din neuroni, celule gliale si vase de sange. In creierul
uman se gasesc pana la 100 de miliarde de neuroni, fiecare dintre ei avand aproximativ 10 000 de
conexiuni (sunt cazuri cu 200 de miliarde de neuroni).
Emisferele cerebrale formeaza cea mai mare parte a creierului uman si sunt situate deasupra
celorlalte structuri ale creierului. Acestea sunt acoperite cu un strat cortical (cortexul cerebral). Sub
emisferele cerebrale se afla trunchiul cerebral, care seamana cu o tulpina pe care se "sprijina" creierul.
In spatele creierului, sub emisferele cerebrale si in spatele trunchiului cerebral se afla cerebelul - o
structura cu o suprafata brazdata orizontal, cortexul cerebelos (scoarta cerebeloasa), ii confera un aspect
diferit de orice alta zona a creierului. Creierul "viu" este foarte moale, cu o consistenta asemanatoare
gelatinei sau a branzei din soia (tofu). In ciuda faptului ca se vorbeste adesea de materie cenusie,
culoarea creierului "viu" este roz-bej si usor mai decolorata la interior.

Creierul omului este alcatuit din:

• Trunchiul cerebral
• Cerebelul
• Diencefalul (Talamus; Epitalamus; Subtalamus;
Hipotalamus; Metathalamus)
• Emisfere cerebrale
Functia creierului Creierul functioneaza ca un
sistem complex, coordonand comportamentul organismului
in functie de informatiile pe care le primeste din interior sau
din exterior (cu ajutorul nervilor periferici). Cu toate acestea,
nu toate informatiile de la nervii periferici ajung la creier;
sunt anumite conexiuni si impletituri, numite plexuri, care
retin informatia (precum maduva spinarii sau bulbul
rahidian) si ne fac sa reactionam inconstient prin reflexe.
Revenind la functia creierului, aceasta se realizeaza printr-o
retea extinsa de neuroni, care fac la randul lor o multime de
conexiuni. Fiecare emisfera a creierului interactioneaza, in
general, cu o jumatate a corpului, dar din motive neclare,
conexiunile sunt incrucisate - partea stanga a creierului
intaractioneaza cu partea dreapta a corpului si invers. In cele mai multe privinte, cele doua parti ale
creierului (stanga si dreapta) sunt simetrice in ceea ce priveste functia creierului. Exista totusi cateva
exceptii foarte importante care implica limba si cognitia spatiala. De exemplu: la majoritatea oamenilor,
emisfera stanga este "dominanta" pentru limbaj; un accident vascular cerebral in zona stanga a creierului
poate face ca persoana in cauza sa aiba probleme de vorbire sau de intelegere, in timp ce deteriorarea
emisferei drepte ar putea sa duca la deprecierea minora a limbajului.
 Impartirea anatomica a creierului

Exista mai multe moduri si criterii pentru impartirea anatomica a creierului, insa, metoda cea mai
comuna este impartirea creierului in 3 regiuni principale, bazata pe dezvoltarea embrionara: creierul
anterior, creierul mijlociu si creierul mic.
Creierul anterior (sau prozencefalul, prosencephalon - lobii olfactivi) este partea cea mai
anterioara a creierului si este alcatuit din talamus, hopotalamus si glanda pineala. Neuroanatomistii
impart aceasta zona in 2 structuri: diencefalul si telencefalul. Diencefalul contine structuri cum ar fi
talamusul si hipotalamusul, care sunt responsabile pentru anumite functii cum ar fi controlul motor,
reintegrarea informatiilor senzoriale si controlul functiilor autonome. Telencefalul reprezinta cea mai
mare parte a creierului, cortexul cerebral. La nivelul cortexului cerebral are loc cea mai mare parte din
procesarea informatiilor la nivelul creierului. Aceasta parte a creierului (creierul anterior) este
responsabial pentru receptionarea si procesarea informatiilor senzoriale, gandirea, perceptia, realizarea
si intelegerea limbajului si controlul functiilor vitale. Cu alte cuvinte, prozencefalul indeplineste functii
precum mestecatul; echilibrul, vederea, miscarile oculare, auzul, memoria, personalitatea, respiratia,
mirosul, gustul, salivatia, ingitirea alimentelor, inteligenta, directionearea impulsurilor senzoriale din tot
corpul.
Creierul mijlociu, sau mezencefalul, este situat in centrul creierului si face legatura intre
prozencefal si rombencefal. Aceasta parte a creierului este implicata in rspunsurile auditive si vizuale,
dar si in functionarea motorie.
Creierul mic, sau creierul posterior, numit in limbaj de specialitate rombencefal, se afla in
continuarea maduvei spinarii si este impartit in doua diviziuni importante: metencefal (puntea si
cerebelul) cu rol in echilibru, coordonarea miscarilor, conducerea informatiilor senzoriale; si
mielencefal (bulbul rahidian) cu rol in respiratie, digestie, ritm cardiac. Mezencefalul (creierul
mijlociu) si rombencefalul (creierul posterior) formeaza impreuna trunchiul cerebral.

Anatomia creierului - celule si tesuturi

Celulele creierului pot fi impartite in doua grupe majore: neuroni si neuroglia sau celule gliale.
Neuronii, sau celulele nervoase, sunt celule care efectueaza toata comunicarea si prelucrarea
informatiilor de la nivelul creierului. Neuronii senzoriali care intra in creier din sistemul nervos periferic
furnizeaza informatii despre starea corpului si imprejurimile acestuia. Cei mai multi neuroni din materia
cenusie sunt responsabili pentru integrarea si prelucrarea informatiilor transmise creierului prin
intermediul neuronilor senzoriali.
 Neuroglia, sau celulele gliale, sprijina si protejeaza neuronii. In creier exista patru tipuri de
celule gliale astrocite, oligodendrocite, microglia si celule ependimale. Celulele gliale mai poarta si
denumirea de celule nevroglice si au rolul de sustinere a neuronilor, de hranire a acestora, de transmitere
a influxului nervos, de digestie a resturilor neuronale. Celulele gliale sau nevrogliile sunt capabile de
diviziune, spre deosebire de neuron care nu este. Celulele gliale se gasesc in organismul uman in raport
de 10/1 fata de neuroni.
Tesuturile creierului pot fi impartite in doua structuri mari: materie cenusie si materie alba,
sau substanta alba. Materia cenusie este compusa din neuroni nemilienizati (numiti si neuroni de releu,
de conectare, de asociere, sau neuroni de circuit). Regiunile de materie cenusie sunt zone de conexiuni si
prelucrari nervoase. Materia cenusie include regiuni ale creierului implicate in controlul muscular,
perceptii senzoriale (vaz, auz, memorie, vorbire, emotii).
Substanta alba este formata in mare parte din neuroni mielinizati (axoni) care face legaturile
intre regiunile de materie cenusie si restul corpului. Neuronii mielinizati transmit semnale nervoase mult
mai rapid decat ceilalti. Materia alba actioneaza ca o autostrada informationala, accelerand legaturile
dintre parti indepartate ale corpului si creier. Neuronii materiei albe sunt implicati in transmiterea
informatiilor senzoriale din restul corpului catre scoarta cerebrala, precum si in reglarea functiilor
autonome, inconstiente, cum ar fi bataile inimii, tensiunea arteriala, temperatura corporala. Tot in
materia alba sunt neuroni care ajuta la exprimarea emotiilor, eliberarea hormonilor din glanda pituitara
si in reglarea consumului de apa si alimente.

Principalele structuri ale creierului - creierul mic si mijlociu

Creierul mic, sau rombencefalul, este portiunea inferioara a trunchiului cerebral si este format
din metencefal, miencefal si formatiunea reticulata. Metencefalul este localizat deasupra bulbului
rahidian si contine puntea si cerebelul. Mielencefalul este format din bulbul rahidian si ca localizare,
acesta se afla in partea inferioara a creierului mic. Printre functiile pe care le indeplineste creierul mic se
numara somnul, atentia, miscarile musculare complexe, miscarile reflexe, invatarea, functiile autonome.
Trunchiul cerebral.
Legatura dintre maduva spinarii si creier, mai exact materia alba, se face prin trunchiul
cerebral, care se afla la baza creierului (in partea inferioara a creierului). Multe dintre functiile de baza
ale creierului, legate de supravietuirea organismului uman sunt controlate de trunchiul cerebral.
O structura reticulata - materie mixta, cenusie si alba, cunoscuta ca formatiune reticulata se gaseste in
toate cele 3 regiuni ale trunchiului cerebral. Aceasta formatiune reticulata controleaza tonusul muscular
si trecerea dintre starea de constienta si somn. Trunchiul cerebral este format din 3 regiuni: punte, bulbul
rahidian si mezencefal (mezencefalul si rombencefalul formeaza impreuna trunchiul cerebral).
Trunchiul cerebral transmite informatiile de la nervii periferici si maduva spinarii spre partile superioare
ale creierului. Printre functiile trunchiului se numara respiratia, tensiunea arteriala, digestia, ritmul
cardiac, trezirea, starea de alerta.
Bulbul rahidian se afla in partea de jos a trunchiului cerebral, inferior fata de punte si anterior
fata de cerebel. Acesta ajuta la controlul functiilor autonome si transmite semnale nervoase intre creier
si maduva spinarii. Puntea este tot parte a trunchiului cerebral si are rol in transmiterea informatiilor
senzoriale intre encefal si cerebel.
Cerebelul este o regiune striata (cu riduri), semisferica, a creierului situata posterior trunchiului
cerebral. Stratul exterior al cerebelului, cunoscut sub numele de cortex cerebelos, este realizat din
materie cenusie inchisa ermetic, care ofera putere de procesare cerebelului. In cortexul cerebelos esxista
un strat de materie alba in forma de arbore numit "arborele vietii" (arbor vitae). Acesta face conexiunile
intre regiunile de prelucrare a cortexului cerebelos si restul creierului si al corpului.
Cerebelul ajuta la controlul functiilor motorii, cum ar fi echlibrul, postura si coordonarea activitatilor
musculare complexe. Cerebelul primeste informatii senzoriale de la muschi si articulatii si utilizeaza
aceste informatii pentru a mentine corpul echilibrat si postura corecta. Cerebelul controleaza, de
asemenea, mersul pe jos, scrisul, vorbirea. Creierul mijlociu (mezencefalul) este regiunea cea mai
superioara (ca pozitie) a trunchiului cerebral. Mezencefalul face legatura intre rombencefal si
prozencefal (creierul mic si anterior). Creierul mijlociu este format din tectum si pedunculi cerebrali.
Tectum este regiune posterioara a creierului mijlociu, care contine relee pentru reflexe care implica
informatii auditive si vizuale - reflexul pupilar (reglare pentru intensitatea luminii), reflexul care ne ajuta
sa ne concentram din punct de vedere vizual pe obiecte apropiate sau indepartate si reflexele de
tresarire. Cu alte cuvinte, aceasta zona este responsabila de miscarile oculare, dilatarea pupilei, controlul
raspunsurilor vizuale, miscarile corpului, auz.
Pedunculii cerebrali contin multe tracturi nervoase si substanta neagra (regiune plina de
neuroni care contin melanina de culoare inchisa, care este implicata in inhibarea miscarii; degradarea
acestei substante duce la o pierdere a controlului motor, cunoscut sub numele de boala Parkinson.

Principalele structuri ale creierului

Creierul anterior, sau prozencefalul, reprezinta etajul superior al creierului si este format din
telencefal, corpi striati (nuclei bazali), diencefal, ventriculii laterali si al treilea ventricul.
Telencefalul este portiunea anterioara a creierului. Acesta este compus din cortexul cerebral,
ganglionii bazali cu corpul striat si bulbul olfactiv. Telencefalul determina inteligenta si personalitatea,
interpreteaza impulsurile senzoriale, regleaza functionarea motorie, are rol in planificare si organizare,
este responsabil de simtul mirosului si senzatiile tactile.
Cortexul cerebral reprezinta portiunea exterioara a creierului care primeste si proceseaza
informatiile senzoriale. Cortexul cerebral este impartit in lobi cerebrali - frontal, parietal, temporal si
occipital.
Ganglionii bazali sunt localizati in emisferele cerebrale, in profunzimea telencefalului. Acestia sunt
formati din corpul striat, nucleii subtalamici si substanta neagra. Bulbul olfactiv se afla in regiunea
limbica a creierului si se termina la nivelul lobului olfactiv. Acesta este implicat in simtul mirosului.
Emisferele cerebrale reprezinta partea cea mai voluminoasa a encefalului care se dezvolta din
vezicula telencefalica. Cele doua emisfere sunt despartite incomplet printr-un sant adanc numit fisura
interemisferica si legate la baza prin corpul calos. Emisferele cerebrale prezinta o fata dorsolaterala, una
mediana si una bazala. Fetele sunt strabatute de santuri adanci denumite scizuri, care delimiteaza lobii,
si santuri mai putin adanci care delimiteaza girusurile (circumvolutiile). Santurile cele mai importante
sunt: santul lateral al lui Sylvius, santul central al lui Rolando, santul parieto-occipital si santul calcarin.
Lobii delimitati de aceste santuri pe fiecare emisfera sunt: frontali, parietali, temporali si occipitali.
• Lobii frontali sunt responsabili de rationamentul logic, rezolvarea de probleme prin procesare
cognitiva;
• Lobii parietali sunt raspunzatori de orientarea in spatiu, procesarea si integrarea informatiilor
senzoriale, dar si de activitatea functiei motorii.
• Lobii occipitali sunt implicati in procesul vederii si al recunoasterii culorilor.
• Lobii temporali au rol de baza in procesul auzului si vorbirii.
Structura interna a emisferelor cerebrale este formata din cele doua feluri de substante intalnite si in
celelalte organe nervoase. Substanta alba (60% din masa emisferelor) se afla la interior si este constituita
din fibre de asociatie, fibre comisurale si fibre de proiectie, ascendente (senzitive) si descendente
(motorii). Substanta cenusie (40% din masa emisferelor) este dispusa la exteriorul emisferelor cerebrale
(cortexul) si la baza emisferelor, formand nucleii bazali (corpii striati). In fiecare emisfera se gaseste un
ventricul lateral (I, II) cu lichid cefalorahidian, care comunica cu ventriculul III si IV din trunchiul
cerebral si cu canalul ependimar medular.

Diencefalul.
Diencefalul se afla intre emisferele cerebrale si deasupra mezencefalului; este format, in principal din
talamus, hipotalamus si glanda pineala. Talamusul este format din substanta cenusie, avand mai multe
roluri, cum ar fi statie de releu pentru sensibilitatile specifice si formarea de legaturi cu maduva spinarii,
trunchiul cerebral si emisferele cerebrale. Cu alte cuvinte, talamusul este o structura care participa la
receptia informatiilor nervoase. Talamusul este un centru nervos care joaca un rol de integrare in
majoritatea functiilor nervoase. El primeste informatiile senzitive si senzoriale care provin de la alti
centri nervosi si le analizeaza inainte de a le transmite cortexului cerebral.

Hipotalamusul este o regiune a creierului situata inferior talamusului si superior glandei

pituitare. Hipotalamusul actioneaza ca centru de control al creierului pentru temperatura corpului,
foame, sete, tensiune arteriala, ritm cardiac, precum si productia de hormoni. Ca raspuns la schimbarile
de stare ale organismului detectate de receptorii senzoriali, hipotalamusul trimite semnale glandelor,
muschilor netezi si inimii pentru a contracara aceste schimbari. De exemplu, ca raspuns la cresterea
temperaturii corpului, hipotalamusul stimuleaza secretia de sudoare (transpiratie) produsa de glandele
sudoripare din piele. Hipotalamusul trimite, de asemenea, semnale de la cortexul cerebral pentru a
produce senzatii de foame, sete, atunci cand organismul este lipsit de hrana sau lichide.
Hipotalamusul controleaza in mod direct glanda pituitara prin producerea de hormoni. Unii hormoni,
cum ar fi oxitocina si hormonul antidiuretic, sunt produsi in hipotalamus si depozitati in glanda pituitara
posterioara.
Glanda pineala este o glanda mica situata posterior talamusului, intr-o sub-regiune numita epithalamus.
Glanda pineala produce hormonul melatonina. Lumina trimite semnale ochilor pentru a inhiba functia
glandei pineale. In intuneric, glanda pineala secreta melatonina, care are efect sedativ asupra creierului
si ajuta la inducerea somnului. Aceasta functie a glandei pineale ne explica de ce intunericul induce
somnul si lumina perturba somnul. Bebelusii produc o cantitate mare de melatonina, care sa le permita
sa doarma si 16 ore pe zi. Glanda pineala produce mai putina melatonina la oamenii varstnici, de unde si
dificultatile de somn cu care acestia se confrunta.
Meningele este invelisul encefalului - o membrana cu rol de protectie a creierului, format din 3
straturi de tesut (trei membrane conjunctive): Dura mater constituita din tesut conjunctiv dens, slab
vascularizat; adera la formatiunile osoase ce protejeaza organele nervoase (craniu si coloana vertebrala);
Arahnoida este un tesut conjuctiv, avascular, aderent la duramater; intre ea si pia mater exista lichid
cefalorahidian (LCR); Pia mater este un tesut conjunctiv care adera la organele nervoase. Are
vascularizatie nutritiva.
Lichidul cefalorahidian are, de asemenea, rol de protectie impotriva traumatismelor si de
transport al unor hormoni. El constituie o bariera in calea patrunderii in tesutul nervos a unor substante
daunatoare din sangele circulant. LCR indeplineste si un rol de nutritie al tesutului nervos.
Creierul uman controleaza cele mai multe functii vitale si are nevoie de protectie. Pe langa
meninge si lichidul cefalorahidian, nu trebuie sa uitam de craniu, o importanta structura osoasa care
protejeaza creierul de multe pericole care vin din exterior. Poate ca nu face parte din anatomia
creierului, dar este la fel de important ca orice alta parte componenta a corpului uman.

Afectiuni ale creierului

Durerile de cap: exista mai multe tipuri de
dureri de cap, unele chiar pot fi grave si pot fi provocate
de alte afectiuni, dar cele mai multe nu ridica prea multe
probleme si pot fi tratate cu analgezice.
Accidentul vascular cerebral (infarct cerebral): fluxul
de sange si de oxigen sunt intrerupte brusc intr-o zona
de tesut cerebral, care ulterior moare. Un cheag de
sange, sau sangerari in creier, sunt cauzele celor mai
multe accedente vasculare cerebrale.
Anevrismul cerebral: o artera din creier dezvolta o
zona slaba care se umfla ca un balon. Un anevrism
cerebral rupt poate produce un accident vascular
cerebral.
Hematom subdural: Sangerari in interior sau sub dura
mater, captuseala interioara acraniului. Un astfel de
hematom poate exercita o presiune asupra creierului,
cauzand probleme neurologice.
Hematom epidural: Sangerarea intre tesutul dur care
captuseste interiorul craniului si a craniului in sine, de
obicei, la scurt timp dupa traumatismul cranian.
Simptomele initial usoare pot progresa rapid ajungandu-
se la pierderea constientei si deces, in cazurile netratate.
Hemoragie intracerebrala: Orice sangerare in interiorul creierului.
Comotie: O leziune a creierului care provoaca o perturbare temporara in functionarea creierului.
Edem cerebral: Umflarea tesutului cerebral ca raspuns la un prejudiciu sau dezechilibre electrolitice.
Tumoare pe creier: Orice crestere de tesut anormal in interiorul creierului.
Glioblastomul: O tumora cerebrala maligna agresiva (cancer)
Hidrocefalia: o cantitate crescuta (anormala) de lichid cefalo-rahidian. De obicei, aceasta afectiune
apare din cauza ca lichidul nu circula in mod corespunzator.
Meningita: Inflamatia mucoasei din jurul creierului sau a maduvei spinarii, de obicei, de la infectii.
Encefalita: Inflamarea tesutului cerebral, de obicei, de la infectie cu virus.
Leziuni traumatice cerebrale: Leziuni permanente ale creierului provocate de un traumatism cranian.
Boala Parkinson: Nervii dintr-o zona centrala a creierului se degradeaza lent, provocand probleme cu
miscarea si coordonarea. Un tremur al mainilor este un semn precoce comun al aceste afectiuni.
Boala Huntington este o boala progresiva neurodegenerativa ereditara, caracterizata prin dementa,
declin cognitiv, coordonare defectuoasa a muschilor si coree. Este afectat in primul rand sistemul
nervos. Simptomele se dezvolta dupa varsta de 30 de ani.
Epilepsie se manifesta prin convulsii. Leziunile la cap si accidentul vascular cerebral pot provoca
epilepsie, dar de multe ori nu este identificata nicio cauza.
Dementa este un sindrom caracterizat prin insuficienta de memorie, afectarea gandirii ( a capacitatii de
a organiza gandurile, de a folosi limbajul, sau abilitatea de a vedea lumea normal, asa cum este ea).
Boala Alzheimer: Din motive neclare, nervi din anumite zone ale creierului se degradeaza, cauzand
dementa progresiva. Boala Alzheimer este cea mai comuna forma de dementa.
Abces al creierului: Un buzunar de infectie la nivelul creierului, de obicei provocat de bacterii.
Antibiotice si drenajul chirurgical al zonei sunt deseori necesare.

Bibliografie

1. Cerebelul [Capitolul 5] - A. Nechita, O. Maftei, C. L. Musat, M. Debita, V. Ardeleanu, O. A. Cibu -

Anatomia functionala a sistemului nervos central, 2007
2. Cerebelul - Wikipedia, link: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cerebel
3. Malformations of the Cerebellum - C. Haberland - Clinical Neuropathology: Text and Color Atlas,
2007
4. Sfatul medicului, link: http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/encefal_908