Paranteza: apropo de Suru-Sambata iarna si de antrenament si greutatea rucsacilor: Am

parcurs iarna cu Doru Oros- acum salvamontist in Sibiu si Roli Omer- acum medic in Tg. Jiu- acest
traseu in aceasta formula de trei, in doua ierni succesive. E adevarat ca am avut noroc de zapada
buna de mers la coltari, cu exceptia feţelor insorite de dupa amiaza. Dar era luna martie (1975), cu
zile mai scurte ca vara si am facut intr-o zi traseul .Suru- Balea, pe Custura Saratii si prin Strunga
Dracului . E adevarat ca am plecat de la Suru inainte de ora 5 dimineaţa si am intrat in cabana Bâlea
pe intuneric. Văzându-ne, "Moşu" Cristea ne-a intrebat de unde venim si ne-a felicitat cu jumatate de
gură. Dupa ce ne-a vazut câte ceaiuri, apă minerală, supe/ciorbe, compoturi ( de de cireşe cu
sâmburi cu tot !) si cum le-am "băgat" in noi, a venit la masa noastră si bătându-ne pe umeri a zis:
"Iertaţi-mă baieti ! N-am crezut ca azi ati plecat de la Suru. Acum vă cred !". Caci desi nu răbdasem
sete, de lichide simteam nevoia ! Un grătar n-as fi putut manca chiar daca m-ar fi obligat cineva !
Organismul nostru e mai inteligent ca noi !

BEŢELE sunt foarte utile pe munte ! Doua nu unul ! Si beţe cu cureluse ("dragoni") nu bâte
ciobanesti sau culese din pădure. Si folosite, nu doar "plimbate" ! Afirmatia unora " mai mult ma
incurcă" sau " Ce, sa le mai car si pe ele" -e dovada ca nu li s-a explicat/nu si-au dat seama CUM
trebuie folosite "ca sa nu le cari degeaba" !. Beţele ne ajuta mult, pe pante mai mici mutandu-le
alternativ dar mai ales pe pante mai abrupte, unde le mutăm pe ambele deodata si sprijinindu-ne
FERM pe ele atat la urcare cat MAI ALES la coborare. Sprijin pe dragoane (cureluse) sau chiar pe
capetele beţelor ! Lungimea loe se alege (la cele fixe) sau se reglează la cele telescopice în aşa fel
încât antebraţul să facă un unghi de cam 90 grade cu braţul.

-Beţele de schi: le putem folosi si vara si iarna. Sunt mai ieftine ca cele telescopice. Sunt si mai
ieftine daca vom cauta/cumpara modele mai vechi sau "second-hand". Ele "functioneza" la fel de
bine, chiar mai bine din unele puncte de vedere, caci nu risti sa se telescopeze când te sprijini
energic pe ele. Sunt de mare folos si la traversarea unor râuri "din piatra in piatra" sau a unor pâraie
prin săritură cu sprijin pe ambele beţe. Un dezavantaj al celor clasice ar fi că riscam sa le uitam prin
tren/autobuze, gari/autogari.

-Beţele telescopice ("de trekking" )- Despre ele cititi si articolul "Beţe sau piolet ?", tot la cap. 5.
Sunt mai scumpe, se defecteaza des si chiar se pot rupe mai usor. Caci telescopicele cu blocare
interna, daca le strângi tare cand le fixezi lungimea, le desfaci greu sau se blocheaza. Daca nu le
strângi bine, cand te vei sprijini mai energic pe ele... se telescopeaza si te poti chiar accidenta in
locuri mai "delicate". Ne putem accidenta şi când le folosim pe lespezi de piatră înclinate, unde pot
derapa. Eu am paţit-o între Strunga Ciobanului şi Portiţa Călţunului !! Au aparut insa beţe cu blocare
externa, multe mai rezistente si prin faptul că au sectiune ovală, nu rotunda. Beţele telescopice au
avantajul ca li se poate regla lungimea dupa caz: mai scurte la urcare, mai lungi la coborare, unul
mai lung si unul mai scurt cand mergem "de-a coasta" pe pante inzapezite sau vara pe pante
inclinate si fara poteca. Au avantajul ca iarna , dupa scurtare prin telescopare le putem monta pe
rucsac, atunci cand consideram ca e mai bine sa avem pioletul in mana. La fel si pe tren, autobuz,
neriscand sa le uitam undeva. Nu înțelegem de ce mulți merg toată tura cu bețele având lungime
fixă, fără a folosi sitemul de reglare a înălțimii !

Eu si Marlene folosim uneori și vara doar beţe clasice, de lungime medie. Telescopicele doar
iarna, in ture unde avem si "zone de piolet", cand beţele lungi ar fi incomode pe rucsac.

PRINDEREA BEŢELOR (PRIZA ): Trebuie sa ne sprijinim pe beţe nu atât prin strângerea

degetelor pe maner ( obosim degetele inutil ), ci mai ales prin presiunea incheieturii mâinii in curele.
Tehnica aceasta de prindere am aflat-o prima data de la un profesor de schi, trăgând cu urechea la
ce le spunea copiilor. Si spunea ca pentru un viraj scurt, băţul ajuta la viraje doar daca e infipt scurt
si energic, iar pentru asta trebuie prins in mana nu oricum, nu cum fac cei in necunostinţă de cauza.
In scop didactic, sa consideram ca acea curea, chingă/ dragon/ are 3 segmente. 1 si 3 cele dinspre
capul băţului, segmentul 2 cel din curbura acelei curele prin care introducem mana. In primul rand,
trebuie ca unul din cele doua segmente 1 sau 3 sa fie răsucit atunci cand le privim. Toate cele 5
degete si mana le introducem in acea bucla a curelei băţului prin alunecare de jos in sus pe băţ , iar
apoi, cand prindem mânerul băţului, prindem in palma si segmentele 1 si 3 ale curelei. Ele se vor
afla in acest fel intre mână si băţ. Vom constata ca acea curea nu mai este răsucită, ( dacă o
asezam ca sa nu fie răsucită ), ca nu are nici o cută care sa jeneze mâna. Ar fi jenata doar daca
acea curea ar avea cele doua jumatati ale ei paralele, nerăsucite când o examinam inainte de a
introduce mana. Asa sunt de fapt de obicei cele mai multe in magazinul de unde le cumparam sau
asa le pregatesc cei care nu se pricep. Si de fapt vâzătorii ar avea datoria sa dea explicatii, sa
demonstreze, ca si la rucsaci ( reglarea curelelor, centurii, rolul acesteia, etc) .

E important ca lungimea acelei bucle de curea sa fie reglată după mărimea mâinii, daca avem
sau nu mănuşă si cat de voluminoasa e aceasta. Caci e necesar ca muchia mainii ce corespunde
degetelului mic sa se aseze/sprijine pe acel guler ergonomic al betelor moderne, dar sa simtim/ sa
constatam ca apasarea băţului pe sol/zăpadă o facem si prin apăsarea muchiei mainii pe acel
"guler", dar mai ales cu ajutorul segmentului 2 al curelei, care inconjoară mâna. Deci nu prin forţa
degetelor. Degetele nu sunt obligate sa strângă băţul cu forţă, pot rămane destul de lejere.
O alta metoda- pe care eu o folosesc acum, este să reglez lungimea beţelor -adica mai scurte- in
asa fel incât sa mă sprijin si la urcare si la coborare nu in curea, ci cu palma pe capul beţelor. Am
constatat că mulţi pun beţele pe sol prea departe, în faţă, aşadar nu se pot ajuta de ele, le cară
degeaba ! Pentru a le putea folosi eficient, la urcare trebuie sa punem beţele nu mult mai înaintea
bocancilor, să ne putem împinge in ele, la coborâre mai in faţă, să ne sprijinim pe ele (mai bine pe
capul lor !), când facem doi pasi si apoi iarăşi le mutăam.

Beţele va menajeaza (ff.mportant !) GENUNCHII ! Si la urcare, dar mai ales la coborâre. Dar
numai DACA sunt corect folosite!. Si ai dovada ca le-ai folosit corect daca seara simti si in braţe
acea oboseala plăcută pe care o simti in picioare. ( te simti ca după un masaj ). Asta e dovada ca ai
mers cu tractiune "4 x 4" cum plastic scria cineva. E dovada ca o parte din marele efort pe care il fac
picioarele, mai ales când ai rucsac mare, a fost preluat de braţe. Daca nu avem dovada asta-
oboseala braţelor- chiar ca le-am cărat degeaba !

"Beţele ne ofera avantajul ca sprijinindu-ne pe ele, la urcare, la coborare, dar si pe plat,

aplecam automat corpul mai in faţă si in acest fel centrul de greutate pică ergonomic intre bocanci,
rucsacul (cand e greu !) nu ne va mai trage "pe spate" cu consecinte dureroase de rigoare si alte
riscuri " a la long" pentru coloana vertebrala.

Beţele au si alte avantaje: impiedica edemul ("umflarea") mainilor, cu ele ne apărăm de câini
(vezi "Cainii ciobanilor " la cap.4 ).
O altă dovadă a necesității bețelor am găsit-o recent în fascinanta carte ”27 de pași” a fenomenalului
Tibi Ușeriu. La pagina 86 scrie: ”Nu știu ce mă făceam fără bețe. Pe urcări mai ales, îți odihnești
picioarele foarte bine punând brațele, pectoralii și mușchii spatelui la lucru…”.
De curand s-a emis o teorie care afirmă că cei care folosesc mult timp beţele, mai ales cei mai în
vârstă, pot avea dificultăţi în a-şi păstra echilibrul în zone înguste ce se parcurg fără beţe. Desigur în
astfel de zone, atât vara, cât şi iarna, e nevoie de mai multă atenţie, uneori ne asigurăm reciproc cu
coarda, mergem "călare"... Noi doi insa le folosim cvasi-permanent !

Primăvara în mai şi iunie, în Făgăraşi şi alţi munţi înalţi, mai ales în locuri "dosnice", în vâlcele,
mai există "limbi" de zăpadă. Când acestea au înclinaţie mai mare, traversarea lor poate fi
periculoasă, mai ales în adidaşi. Alunecări pe astfel de pante au produs accidente, chiar şi mortale.
Aşa că e bine să avem cu noi colţari uşori, chiar tip"snow-line" (Silviu Bălan a urcat cu aşa ceva pe
Mt.Blanc !) sau un piolet. Iar dacă avem doar beţele, pentru a avea o anumita şansă de a ne opri cu
ele cât mai rapid în caz de alunecare, trebuie folosite ca un piolet: ţinute unul lângă altul, cu o mână
de lângă rondele, cu cealaltă mai sus. Daca picioarele ne vor aluneca, ne vom arunca cu pieptul şi
burta pe zăpadă, cu mâna de lângă rondele ţinem beţele apăsate în zăpadă, trăgând spre piept, cu
cealaltă împingând...

LA CABANE. Acestea ar trebui sa fie locuri de odihna, nu de chefuri ! Dar fără a intra în alte
detalii, fără a face comparaţii între cele mai multe cabane din Ro si cele din Alpi, vă atrag atenţia cu
câteva probleme care fac diferenţa intre adevăraţii iubitori de munte şi ceilalţi:
- În Alpi, dar "timid" apare şi la noi aceti obicei (ex. la Podragu), te descalţi în hol de bocanci şi te
încalţi cu papucii/saboţii puşi la dispoziţie de gazde.
- cabana nu e restaurant ! Nu are ospătari ! La noi, Iţi duci singur farfuria cu mâncare de la ghişeu la
masă. Iar mai apoi duci farfuria, tacâmurile, cănile înapoi la ghişeu şi faci curat pe masă. În Alpi, la
cină sunt tacâmuri și farfurii pe mese și apoi sunt aduse castroanele cu ciorbă și felul 2, farfurioarele
cu desertul, dar mai apoi noi le ducem la ghișeu.
-după ce mănânci nu lăsa nimic pe masă: nici resturi de mâncare, pubgi, hârtii de ambalaj, nici
sticle, doze de bere sau alte ambalaje.
-cabana nu e hotel, nu are cameriste. Când intri în dormitor, reţine cum sunt aranjate păturile şi
pernele şi la plecare lasa-le tot aşa ! Iar dacă vrei să dormi în lenjerie curată, du-ţi cu tine un "sac-
pijama" (un fel de sac de dormit din panză, fără fermoar) cum e obligatoriu în Alpi. Dacă nu-l ai, îl
cumperi de la recepția cabanei ! Şi e mai igienic să foloseşti un tricou ca faţă de pernă. La Omu,
Podragu şi alte cabane de altitudine nu sunt condiţii de a se spăla, usca, călca lenjeria de pat după
cei care de obicei dorm acolo o singură noapte.
- să nu ai pretenţii absurde: apă caldă sau duş la cabane ca cele amintite.
- să nu laşi gunoaie la cabană, du-le cu tine până la primul tomberon. Nu sunt nici multe şi nici grele.
- să nu folosești pereții cabanei ca pe ai unui pișoar ! E jenant ca iarna să vezi zăpada galbenă din
jurul cabanei !

ÎN REFUGII: E benefic faptul că de la an la an apar noi refugii în Carpați sau se repară/se

înlocuiesc cele deteriorate. Mă bucur când le găsesc așa cum ar trebui să fie: întregi, cu ușa închisă,
curate în interior și în jur ! Și știind cu cât drag de noi, cu câtă muncă și pasiune au fost ridicate, mă
întristează și mă doare când le găsesc cum n-aș vrea, cum n-ați vrea. Cu gunoaie abandonate, cu
multe pet-uri goale. Care au fost cărate pline cu apă până acolo și nu pricep cum de n-au putut fi
cărate goale la plecare ! Salvamontiștii au destul de lucru, mai ales în wek-end-uri și la ore de
noapte, nu ei trebuie să mențină curate refugiile, ci noi !
Știu refugii ale căror usi au fost smulse din balamale de rafale de vânt, unele (Scara, Negoiu
Unguresc...) au fost chiar dezmembrate de vânturile puternice intrate pe ușa deschisă. Am găsit
iarna refugii cu ușa semi-deschisă și blocată în acea poziție de zăpadă înghețată. Am găsit refugii
sparte de ursul care a simțit mirosul de alimente lăsate de ”binevoitori”. Gest pe care unii îl cred
benefic, deși în munții noștri acest gest nu salvează vieți ! N-a murit niciun drumeț de foame în
Carpați, ci doar din multe alte motive ce le știți ! Și am găsit nu doar alimente bine ambalate
(borcane cu zacuscă sau gem, cutii de conserve) ci în pungi de hârtie !!! - ”trai neneacă” pentru
șoareci și pârși, al căror ”banchet” nocturn ne-a obligat uneori să ne punem dopuri în urechi pentru a
putea dormi !

PE TRASEU: Nu se strigă, nu se face gălăgie, nu mergem cu casetofoane. Căci în munte

trebuie să ne comportăm ca într-o biserică. Nu aruncăm pietre "în prăpastie" ! Nu abandonăm
gunoaie şi nici nu le ascundem sub bolovani. Ar fi ca măturatul camerei si ascuns apoi gunoiul sub
covor ! Pe vârfuri, unde e o cruce, o bornă, o momâie, alt semn de vârf, nu ne instalăm chiar lângă şi
nici nu punem acolo rucsacii sau tricourile ude pentru a se usca, ci puţin mai departe. Lăsăm acel
loc pentru cei care vor să-şi facă tradiţionala "poză de vârf" ! Şi, mai ales pe trasee nu foarte
aglomerate, să-i salutăm pe confraţii întru pasiune: cei mai tineri pe cei mai vârstnici, cei care
coboară, pe cei care urcă, cei singuri pe cei în grup, bărbaţii pe femei...

Pe poteci din Alpi toată lumea se salută, nu contează în ce limbă, deși e de dorit în limba
țării/locului. Din păcate, la noi foarte mulți, mai ales tinerii nu îi salută nici măcar pe vârstnici ca mine.
Văd că am părul cărunt sau dacă am capul acoperit văd pe fața mea că am de 2-4 ori mai mulți ani
ca ei și mă consideră o stâncă... Îî surprinde faptul că îi salut eu când ajung în dreptul meu, să le
arăt că sunt om cu aceeși pasiune, deci oarecum prieteni, nu ca cei cu care se întâlnesc pe un
trotuar din oraș.

În munți mai puțin circulați era frumosul obicei de a schimba câteva cuvinte cu cei întâlniţi, dar
fără a proceda ca unii în compartimentele de tren ! Acum te bucuri dacă măcar te salută !

NEVOILE FIZIOLOGICE: Trebuie şi în problema asta (sau mai ales in asta ! ) să existe un bunt
simţ ! Să ne amimtim de zicala " Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face". Şi cred că nimanui nu-i place să
găsească "moviliţe" în potecă sau lângă potecă şi nici hârtii igienice, abandonate "la locul faptei", în
voia vântului. Şi nu vă place nici să le găsiţi la distanţă de 10-20 m, lăsate de cei care n-au avut
bunul simţ să le îngroape sau să le acopere cu pământ, pietre, crengi. Şi e revoltător când le găsim
lângă sursele de apă sau lângă pereţii cabanelor sau refugiilor. Mai ales atunci, imi imaginez cum l-
aş prinde de ceafă pe acel nesimţit şi cu forţa dată de furie, l-aş băga cu capul în "opera" cu care a
decorat natura ! Într-o postare pe FB a lui Ionuț Albei am citit:

”Cum ar trebui sa iti faci nevoile pe munte?

- in zona impadurita se poate folosi lopatica pentru a ingropa ce faci. Servetelele nu le ingropi, nu le
ascunzi sub pietre, dupa copac. Servetelele, fie uscate fie umede, absorbantele, le pui in punga de
gunoi si le cari cu tine.
- in zonele stancoase la modul ideal ar trebui sa caram jos ce am facut; exista pungi speciale pentru
acest lucru, Restop 2 de exemplu.

Iar pe blogul Alexandrei că " Dacă n-o să ne îngropăm kktul, ne va îngropa el pe noi".

Tot pe blogul Alexandrei găsiţi un instructiv articol despre pericolele şi cauzele accidentelor din
munţi:

http://bloguldecalatorii.ro/2015/12/pericole-subiective-vs-pericole-obie...

TURA REUŞITĂ
-O tura reusită e aceea în care te simţi bine, în care nu găseşti gunoaie, în care nu ai întâlnit
endurişti, ATV-işti, jeep-ane, "muzici" venite din boxe puternice.
-O tură reuşită e tura în care dacă te-ai cazat în cabană, ai constatat cu bucurie că e cabană, loc de
odihnă, nu loc de chefuri până târziu în noapte, iar cabanierul e "om de munte", nu doar recepţioner
şi barman. Om care te primeşte ca pe un prieten, nu ca pe o sursă de mărit câştigul. Om care îți
poate da la nevoie sfaturi competente, cu care poți discuta despre munte.
-O tură reuşită e cea pentru care te-ai pregătit fizic din timpşi i care când o termini iti pare rau ca s-a
terminat si te simti in stare s-o continui ! Tot Misi spunea -si cred ca au mai spus-o si altii- ca trebuie
ca atunci cand termini un traseu de căţărare ( de ce nu si de drumetie montana ?) , sa te simti
capabil sa-l mai urci/faci o dată !
-O tură reuşită e cea pe care ai parcurs-o şi cu sufletul, după care rămâi cu amintiri frumoase. As
compara asta cu a face dragoste cu fiinţa ce-o iubeştiși care te iubește, nu doar sex cu "o femeie".

Și nu uitați RECOMANDAREA de la început : să citiți și excelentul material al

Alexandrei : https://bloguldecalatorii.ro/ghid-complet-incepatori-munte

Ture faine efectuate şi cu sufletul, "cu capul" şi cu beţe, nu doar cu picioarele