Rezumat disertatie

• Prin această lucrare propun analizarea unor

lucrări din cele mai importante genuri
muzicale din toate timpurile: sonata și
concertul, în creația compozitorilor ruși ai
secolului XX, Serghei Prokofiev, respectiv
Dmitri Shostakovich.
• În acest secol al schimbărilor în toate
domeniile, termeni precum sinteza sau
experimentarea ar putea fi cei mai potriviți
pentru a defini direcțiile componistice trasate
de pionierii modernismului muzical.
• Înnoirea limbajului și a arhitectonicii muzicale,
până la mijlocul veacului, s-a încercat prin
înlocuirea limbajului tradițional, ancorat în
tonalitate. Curentele muzicale apărute în
Europa în acest secol au fost neoclasicismul,
impresionismul, expresionismul,
dodecafonismul, atonalismul, serialismul,
aleatorismul.
• Personalitățile proeminente ale muzicii ruse în
secolul XX pe care le-am descris in acest
capitol sunt: Serghei Rahmaninov, Igor
Stravinski, Aleksander Skriabin, Serghei
Prokofiev, Aleksander Glazunov și Dmitri
Shostakovich.
• Capitolul II are ca subiect principal a doua sonată
pentru vioară și pian, în Re major, de Serghei
Prokofiev și este structurat în 4 subcapitole.
• Primele două subcapitole prezintă viața, creația și o
scurtă descriere a lucrărilor pentru vioară ale
compozitorului.
• Subcapitolul 3 urmărește o scurtă istorie a genului
de sonată, iar subcapitolul 4 reprezintă analiza
formală a sonatei pentru vioară și pian în Re major.
Caracteristici ale limbajului muzical utilizat de S. Prokofiev:
• Melodica neconventionala
• Dinamism ritmic
• Armonii incisive
• Folosirea excesiva a cromatismelor
• Influente folclorice
• Crezul artistic care l-a insotit in exprimarea muzicala:
”Am căutat mereu un limbaj original, detest imitaţia şi
procedeele deja folosite. Nu pot să mă ascund sub masca
altuia. Vreau să fiu eu însumi”
• Perspectiva lui Prokofiev asupra umanității, a
spiritualității și a crezului artistic se reflectă în
materialul melodic viu și plin de armonii colorate, în
abordarea formelor destul de convenționale, dar și în
atenția sa pentru detalii cum ar fi dinamica și culoarea
timbrală.
• Deși din punct de vedere tehnic și stilistic muzica sa
reprezintă o încercare pentru orice interpret, dorința sa
ca muzica să fie accesibilă ascultătorului este evidentă.
• Creația lui Prokofiev pentru vioară ca
instrument solist cuprinde: Concertul pentru
vioară și orchestră în Re major, op. 19;
Concertul pentru vioară și orchestră în sol
minor, op. 63; Sonata pentru vioară și pian în
fa minor, op. 80; Sonata pentru vioară și pian
în Re major, op. 94bis; Sonata pentru două
viori,Sonata pentru vioara solo.
• Sonata pentru vioara si pian nr 2 in Re major,
op. 94 bis a fost scrisa initial in varianta pentru
flaut si pian, in 1943, iar aranjamentul ei
pentru vioara si pian a avut loc ulterior,spre
sfarsitul aceluiasi an, intr-o colaborare cu
violonistul David Oistrakh.
 Ca in multe alte lucrari,
• si Pentru aceasta sonata, Prokofiev alege
structura clasica de sonata - 4 parti, avand
urmatoarea structura:
• -partea I - forma de sonata
• -partea a- II-a – Menuet si Scherzo
• -partea a –III-a – forma tripartita lenta/lied
tripartit
• -partea a- IV-a – Rondo
• Limbajul armonic al lui Prokofiev, desi plin de
cromatisme si intervale atonale, este bine
inradacinat in muzica diatonica. Schemele
armonice folosite sunt simple, cadentele si
noile tonalitati fiind foarte clare.
• Partea I, Moderato, este construita pe baza
unui material sonor elegant, plin de lirism, de o
cantabilitate unica care il deosebeste de
compozitorii romantici.
• A doua parte a sonatei ,Scherzo, este scrisa in
tonalitatea la minor surprinde printr-un limbaj
hazliu, plin de exuberanta, Prokofiev creand
contraste ritmice prin juxtapunerea hemiolei cu un
ritm ca de vals, menit sa fie simtit in 1.
• Din punct de vedere formal, aceasta parte respecta
cumva modelul tripartit Menuet-Trio-Menuet, insa
partea mediana nu poate fi considerata ca un Trio
adevarat,inovatia compozitorului fiind crearea unei
sectiuni contrastante, in metru binar.
• Partea a treia a sonatei prezinta o alta lume, mult
mai senina si mai linistita si necesita o foarte
mare sensibilitate in ceea ce priveste frazarea si
culoarea sunetului din partea violonistului.
• Aceasta parte surprinde o tendinta a lui Prokofiev
prezenta in mai multe lucrari,aceea de a repeta
materialul tematic in noi contexte armonice, mai
degraba decat sa dezvolte temele si motivele.
• Ultima parte a sonatei este cea mai lunga dar
si cea mai virtuoasa, aducand un final
exuberant, plin de optimism si energie acestei
lucrari. Prokofiev alege forma de rondo,
alternand refrenul cu episoadele, intr-o
insiruire tonica – dominanta, cu exceptia celui
de-al treilea episod care apare in tonalitatea
Fa major.
• Alegerea Rondo-ului ca forma a acestei parti se
potriveste stilului componistic al lui Prokofiev,
care foloseste de multe ori repetarea anumitor
motive sau a unor sectiuni mai mari, in locul
dezvoltarii unui nou material sonor. Cand
materialul muzical este variat, acest lucru este
realizat de obicei prin transpozitie sau este pur
si simplu intensificat prin folosirea unor
figuratii si a unor elemente de virtuozitate.