CURS DE FORME ȘI ANALIZE MUZICALE

ANUL III,SEM.I LICENȚĂ

Unitate 1
Formele muzicale constituie cadrul arhitectonic al creației
muzicale de factură cultă în care dezvoltarea discursului muzical
se realizează pe baza unor reguli de construcție prestabilite. Din
acest motiv, orice demers componistic de natură științifică -
idiferent de gen și stil - respectă legile de realizare a discursului
muzical. Astfel, pentru o înțelegere corectă a discursului
muzical, creatori precum Sigismund Toduță au apelat la Arta
Retoricii (Arta discursului ) și au realizat analogii și comparații cu
discursul muzical. S-a observat că discursul muzical este
structurat după regulile gramaticale și - în faza superioară -
după construcția discursului conform legilor Retoricii.
Analogia între limbajul vorbit și limbajul muzical
Conform DEX, Limbajul este un sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate,
specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele, dorințele,
Există și limbaj artistic sau informatic. În pictură sau sculptură, limbajul este mijlocul
de exprimare a ideilor, sentimentelor etc. prin culoare și formă.
Limbajul muzical este un sistem de comunicare prin intermediul sunetelor
muzicale.
Tot conform DEX, fiecare limbaj se instituie pe un sistem fonologic constituit dintr-un
număr limitat de elemente. Sistemele fonologice sînt sisteme de relații de opoziții,
organizate după o anumită ierarhie.
Astfel, limbajul vorbit a devenit text scris.
Textul muzical este, asemenea textului scris, ceea ce este exprimat prin note
muzicale, analoagele literelor, care -prin organizare - iau forma cuvintelor.
Vocabularul unui limbaj cuprinde totalitatea cuvintelor. Vocabularul muzical este
format din totalitatea sunetelor folosite ca material sonor care, prin organizare, formează
un limbaj.
Gramatica ca știință de organizare a limbajului vorbit cu aplicații în limbajul
muzical
• Morfologia reprezintă acea parte a gramaticii care studiază părțile de vorbire
și flexiunea acestora. În același timp, morfologia înglobează totalitatea regulilor
de modificare a formei cuvintelor în diverse întrebuințări.
• Morfologia muzicală descrie și structurează unitățile primare constitutive ale
limbajului muzical ( celulă - motiv, ca unități morfologice) și posibilitățile de
interacțiune în vederea creării unităților sintactice derivate (frază - perioadă).

• Sintaxa (conf. DEX)este acea parte a vorbirii care studiază funcțiile cuvintelor
și propozițiilor în vorbire și stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în
propoziții și a propozițiilor în fraze. În sens superior, sintaxa este parte a logicii
simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. În creația
literară, sintaxa poetică reprezintă totalitatea procedeelor stilistice ale limbii
literare care țin de topica propoziției și a frazei.
• Sintaxa muzicală cuprinde, pe de-o parte, modalitățile de combinare a
unităților morfologice (celulă , motiv) și a unităților sintactice (frază, perioadă) ,
iar pe de altă parte descrie funcțiile acestor unități în construcția muzicală.
• Categoriile sintactice muzicale se referă la tipurile de relații dintre unitățile
sintactice pe axa verticală (simultaneitate) și orizontală (succesivitate),
rezultând diferite tipuri de scriitură muzicală : Monodie, Polifonie, Omofonie,
Heterofonie (Niculescu,1980)
Sistemul este un ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.)
dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune în ordine într-un
domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un
domeniu de științe ale naturii sau face o activitate practică să funcționeze
potrivit scopului urmărit (DEX,1998)
Sistemele intonaționale muzicale , conform lui V. Giuleanu, sînt modalități
de organizare a înălțimilor raportate la diferite tipuri de scări muzicale. Aceste
se împart în 2 mari categorii : temperate și netemperate
• Sisteme intonaționale temperate cu scările muzicale aferente :
- Sistemul Modal - multitudinea de moduri începând de la 2 la “n” sunete
- Sistemul Tonal - scara (gama) heptatonică
- Sistemul Serial - seria de “n” sunete
- Sistemul Serial-dodecafonic - seria de 12 sunete

Sisteme intonaționale netemperate

- Sitemul spectral - seria de armonice ale unui sunet fundamental
- Sistemul microtonal - moduri netemperate de tip “Raga” sau “Maqam”

Structura muzicală se referă la indentificare și ierarhizarea unităților morfo-

sintactice în structura muzicală dată sau creată în actul componistic viitor. Există
3 raportări la structura muzicală a unui întreg : macro-structura(părțile), micro-
structura (unitățile morfo-sintactice) și structuri intermediare (secțiunile)
 Criterii extinse de analiză muzicală

Criterii de clasificare a Formelor muzicale

A. Tipologia formelor după Sistemul de intonație
1.Forme Tonale
2. F. Atonale
3. F.Modale

B. Tipologia după Categoria sintactică

1. Forme Monodice
2. Forme Omofone
3. Forme Polifonice (Polifone)
4. Forme Heterofone (Eterofone)

C. Tipologia după Tehnica de compoziție

1. Forme Expozitive (Lied, Menuet, Fuga etc)
2. Forme cu refren ( Lied (tri)pentapartit, Rondo
3. Forme Variaționale ( Passacaglia, Tema cu variațiuni)
4. Forme Evolutive ( Sonata)
5. Forme improvizatorice (Formele Variaționale și cele de tip happening)
 II. Unitățile morfologice și sintactice, structuri care
stau la baza realizării discursului muzical

Unitățile morfologice sînt : celula și motivul (unii autori

adăugând și fraza ca element de legătură între unitățile
morfologice și cele sintactice.
Unitățile sintactice sînt : fraza și perioada
Atenție ! A nu se confunda categoriile sintactice cu
unitățile sintactice.
Deoarece există posibilitatea de a confunda sensul
termenilor, este necesar să subliniem următoarele diferențe.
Există Categorii Sintactice și Unități sintactice
Monodia Fraza
Polifonia Perioada
Omofonia
Eterofonia
Unitățile morfologice : celula și motivul
• Celula, este cea mai mică microunitate melodico-ritmică care nu are sens de sinestătătoare, aceasta
stând la baza dezvoltării unei microstructuri logice de sinestătătoare (motivul). Celula este formată din
minimum 2 sunete sau un sunte și o pauză.
În exemplul de mai jos observăm cu Mozart dezvoltă discursul în Sonata pentru pian în Sol major.

Celula 1 este : Celula 2 este : împreună formând un motiv.

În exemplul din sonata lui Mozart, obervăm

Motivul 1 se dezvoltă în cadrul a două măsuri cu anacruză : că prima frază se realizează prin
secvențarea motivului 1 pe treapta a V-a :
Posibilități de clasificare a motivului
• Motivul poate fi clasificat după : - contextul metric
- profilul melodic cruzic sau anacruzic
ascendent /descendet/ cu mers treptat sau cu salturi
- forța expresivă (element estetic)
- profilul ritmic - eroic ( vezi Simfonia a III-a de Beethoven, Eroica)
compus omogen cu 2 sau mai multe accente principale
care formează două submotive similare ritmic
compus eterogen din 2 submotive contrastante ritmic

- profilul armonic - patetic ( vezi sonata Patetique de Beethoven )

cu dezvoltare în cadrul unei funcții tonale sau cu

pendulare pe două sau mai multe trepte

- dimensiunea sau extensia

poate fi dimensionat de la 1 măsură (se confundă cu o
celulă motivică) la 4 măsuri - melancolic ( vezi Nocturnele lui Chopin etc.)
- descriptiv ( Poemul simfonic Vltava de B, Smetana)
și altele
Unitate III. Alte repere de analiză a motivului muzical
• Motivul muzical este entitatea morfologică • Dimensiunea motivului ne indică 3
generatoare de structură inteligibilă, logică, cea posibilități principale de clasificare :
care stă la baza realizării melodiei/temei.
• A. Schoenberg considera că scopul unei 1. motiv simplu - cu un accent sau două
construcții muzicale nu este frumusețea ci accente principale (Ex. Sonata in G maj de Mozart)
inteligibilitatea.
• Probabil că Schonberg are dreptate într-o
proporție mare, dar geniile componistice
precum Beethoven, Chopin, Rachmaninov etc. 2. motiv compozit (celulele sînt diferite)
ne demonstrează că nu în totalitate. Cei amintiți
aici au reușit să realizeze ambele componente:
inteligibilitatea și frumusețea.
• Deoarece există nenumărate posibilități de Exemple din Fruhlingstraum de Schubert ↕
realizare a structurii generatoare de melodie
(motivul) vom încerca o clasificare în baza unor 3. motiv compus (celulele sînt identice, dar
criterii generale. repetate prin secvențare)
• Motivul muzical diferă în
structura sa în funcție de
metrică, diferența dintre un
motiv în2/2, 3/4 sau 3/8 și
unul în 4/4 fiind destul de
mare.
• Astfel, vom întâlni motive
diferențiate :
• -dpdv al numărului de
accente principale
• -înlănțuirea conjunctă (finalul
unui motiv concide cu începutul motivul
următor)
- tipul de sintaxă/scriitură
(monodică, omofon armonică, polifonică)
 Tehnici de realizare a travaliului motivic (componistic)
• - repetiția
• - secvențarea
• - inversarea (schimarea sensului intervalelor)
• - recurența ( realizarea de la final către bebutul motivului )
• - diminuarea ritiico-melodică ( micșorarea valorilor si/sau a
intervalelor)
• - augmentarea/amplificarea (mărirea/lărgirea valorilor și/sau a
intervalelor)
• - variația metrică /schimbarea metrului (realizarea melodiei într-un
alt metru)
• - variația prin ornamentare
• - variația armonică
• - variația de registru (realizarea motivului în alt registru)
• - variația sintactică (realizarea motivului în diverse tipuri de
sintaxă)
(Unitate IV) Unitățile sintactice : fraza și perioada
Fraza muzicală - unitate
sintactică care este considerată
o structură ambivalentă, fiind
veriga de legătură între unitățile
morfologice și cele sintactice.
În realitatea practică, fraza
muzicală este, de fapt, prima
unitate semantică completă pe
baza căreia se pot construi
structurile formale superioare în
vederea realizării discursului
muzical.
Fraza muzicală este similară cu
propoziția din discursul vorbit.
În analiza muzicală vom avea în vedere următoarele
caracteritici (itemi) :
- structura de tip simetric sau asimetric (frază simetrică sau
asimetrică în funcție de structura motivelor componente. Ex. 2+2
=simetrică)
- structura omogenă sau eterogenă din punct de vedere al
motivelor componente ( ex. dacă un motiv are debut anacruzic
iar celălat cruzic, fraza este eterogenă ; un alt aspect este cel al
dimensionării motivelor : omogenă = motive dimensionate
identic, neomogenă = motive dimensionate diferit; aspectul legat
de similaritatea sau nesimilaritatea tematică a motivelor
componente poate descrie omogenitatea sau neomogenitatea
frazei
- caracterul cruzic sau anacruzic
- semantica tonală dată de tipul de cadență : frază deschisă
tonal(cadență pe o treaptă diferită față de tonică) ; frază închisă
tonal (cadența se realizează pe tonică)
- configurația stabilă sau instabilă tonal a frazei se referă la
caracterul nemodulant (stabil), respectiv modulant (instabil)
- relația antecedent (întrebare) - consecvent (răspuns)
În succesiunea frazelor (pentru formarea
perioadei) există diverse relații care
generează următoarele posibilități :
- Repetare (aa)
- Variație (la nivel ritmico-melodic, cu sau
fără variație armonică, cadențarea fiind
a. Forma de Bar ( Barform) :
aab
b. Forma de contrabar (Gegenbarform) :
abb
c. Forma de Bar cu repriză (Reprisenbarfom)
aaba ↓↓ Ex. Michael Pretorius -Colind german

identică - aavar )
- Similaritate parțială ( identic melodico-
ritmic-armonic, dar cu cadențare diferită -
aa')
- Contrast ( fraza a doua este diferită - ab)
Din relația frază antecedentă - frază consecventă
( întrebare = tensiune tonală - răspuns = relaxare
tonală) se nasc primele structuri formale la nivel de
frază, prin realizarea de asimetrii prin repetarea
unei secțiuni. Astfel, au luat naștere formele strofice
(inspirate din poezie) : →→→
• Vom analiza un fragment din Sonatina in
C de Mozart la nivel de frază :
1. Caracterul cruzic sau anacruzic
- avem de-a face cu o frază cu debut cruzic
2. Caracterul simetric sau asimetric
- este o frază simetrică dpdv al numărului de măsuri
componente al celor două motive (2+2)
- motivele sînt asimetrice dpdv al debutului : primul este
cruzic (m1-2 al doilea este anacruzic (m.2-3-4-) , deci avem de-
a face cu ↓
3. o structură neomogenă (dpdv al dimensionării motivelor)
4 .ddpv al semanticii tonale, prima frază (m.1-4) este închisă
tonal (cadențează pe tonică)
5. configurație stabilă (caracter nemodulant)
6 . având în vedere că melodia evoluează în unison (la
octavă) relația antecedent - consecvent se realizează doar la
nivel melodic
7. Relația dintre fraza1 (m.1-4) și fraza2 (m.5-8) se bazează pe
contrast melodic și tonal .
Fraza a 2-a (m.5-8) este simetrică dpdv al nr. de măsuri și al
caracterului cruzic al motivelor; este o structură omogenă
dpdv al dimensiunii motivelor ; configurația este instabilă
(infl.modulatorie) are caracter tonal închis (cadență pe tonică)
(V) Perioada muzicală (unitate sintactică)
Perioada muzicală este nivelul ierarhic următor, cel
care se constituie prin îmbinarea - în majoritatea
cazurilor - a două fraze.
Cele două fraze constitutive ale perioadei muzicale
se constituie după modelul antecedent (întrebare) -
răspuns (consecvent). De obicei, fraza finală din
componența perioadei cadențează concluziv,
completând travaliul armonic incomplet sau deschis
de către fraza anterioară. În funcție de tipul de
cadență (autentică vs plagală) , (perfectă vs
imperfectă) caracterul concluziv este pregnant sau
cu energie diminuată. În exemplul alăturat,
observăm cum două fraze simetrice realizează prima
perioadă (M1-8). Vom vedea, în continuare, că tipul
de cadență creează un sistem de clasificare a
perioadelor.
 Așa cum am văzut în analiza frazei
muzicale, există și criterii de analiză
ale perioadei muzicale. Acestea sînt
: atunci când este alcătuită din fraze derivate din acelați
1. Structura simetrică sau
asimetrică
- spunem că o perioadă este simetrică
atunci când este formată din 2 fraze identice
structural ; în acest caz, avem o frază antecedentă
și una consecventă. Aceste fraze componente pot
fi : omogene sau neomogene
- atunci când perioada este formată din mai
mult de 2 fraze, spunem că avem de-a face cu o
perioadă complexă, nepătrată ; în această situație,
avem de-a face cu un grup antecedet și unul
consecvent
2. Caracteristici tematice
- Unitate sau non-unitate tematică
Perioada este alcătuită unitar sau uniform
material tematic. Este neunitară su neuniformă atunci
când materialul tematic afrazelor componente este
diferit.
- Caracterul contrastant sau
secvențial ale temelor
Atunci când temele componente ale frazelor
sînt diferite, avem de-a face cu contrast tematic.
Ecistă posibilitatea realizării dezvoltării pe
principiul model-secvență la nivel de frază, în
acest caz, avem de-a face cu un caracter
secvențial al perioadei.
 3. Caracterul închis / deschis al Mai există și unele criterii de
perioadei
analiză contextuală ale
Ca și frazele, perioadele muzicale au
caracter deschis, atunci când cadențează perioadei.
pe o altă treaptă decât tonica, și sînt
închise, atunci când cadențează pe tonică.
5. Tipul de înlănțuire ne dă
4. Caracterul stabil sau instabil caracterul
Caracterul stabil al perioadei muzicale delimitat - are început cruzic și
este dat de faptul că procesul dezvoltător încheiere proprie neconjunctă
este nemodulant și se încheie cu frază
închisă. sau
Caracterul instabil este dat de un proces conjunct - are debut
dezvoltător modulant și dacențează închis.
anacruzic,având suntete comune cu
perioda precedentă
 Aici avem un exemplu de
perioadă contrastantă în care
temele constitutive ale
frazelor sînt diferite (non-
identice) . Contrastul este dat
și de caracterul non-identic al
frazelor : prima este stabilă,
cea de-a doua este instabilă (
modulantă).
După descrierea itemilor de
analiză a unității sintactice -
perioada muzicală, putem să
abordăm structurile
arhitectonice de tip
monopartit, bipartit etc. ↓
Liedul ca Gen și formă muzicală
Conform The New Grove Dictionary of Music ,
denumirea/termenul de Lied se referă, pe de-o parte la un
Gen vocal, iar de de alta la un arhetip formal. Lied = a. Liedul polifonic
cântec în germană, termen înrudit cu englezescul leed Denumirea de lied a înlocuit termenul german
(termen arhaic) și song (termen modern). gesang intrând în circulație în secolul al XV-lea în
În Germania , tradiția coboară până în perioada Germania. Unii muzicologi îl indică pe poetul -
minnesinger-ilor, omologii germani ai trubadurilor francezi, compozitor din perioada medievală, Oswald von
atunci când practica muzicală era formată din Volkslieder
- cântece populare - în paralel cu cele bisericești, Wolkestein (1376-1445) ca inovator al unui nou
Kirchenlieder. stil de combinare a textului scris cu muzica.
Liedul a cunoscut o evoluție care se întinde pe aprox. 5 Un alt compozitor german din perioada sec. al
secole, începând din secolul al XV-lea : XVI-lea (1564-1612) care a promovat liedul a fost
- liedul polifonic (sec.XV-XVII) Hans Leo Hassler, cu cel 60 de cântece pe texte
proprii la 4 și 8 voci.
- liedul continuu (sec. XVII-XVIII)
- liedul clasic (XVIII-XIX)
- liedul romantic (sec.XIX)
- liedul polifonic modern (sec.XX)
• b. Liedul continuu
Denumirea de continuu vine de la tehnica
componistică- improvizatorică, basso continuo. Ne
aflăm în seolele XVII-XVII , atunci cânt polifonia
modală se metamorfoza în polifonie tonală, noua
sintaxă omofonă fiind practicată sub forma monodiei
acompaniate.
În paralel cu liedul continuu german apare cantata,
opera italiană și opera germană.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea apare și prima
“școală berlineză de compoziție”, la inițiativa lui
Frederik cel Mare al Prusiei, un iubitor de artă
muzicală.
În 1753,Christian Gotfried Krause publică colecția
Oden mit Melodien, un eveniment marcant în
evoluția liedului.
A doua școală berlineză (1770) realizează
complexitatea liedului, sporind rolul
acopaniamentului la instrumentele cu claviaturi.
Compozitorii precum Schultz sau Zelter compun
melodii pe versurile lui Goethe.
• c. Liedul clasic
Apare marcat în creația celor doi clasici
contemporani, lui Joseph Haydn 12
Canzonete și 25 de Lieduri ( scrise în
perioada londoneză a compozitorului) și W.
Amadeus Mozart 40 de Lieduri scrise pe texte
în limbile italiană, franceză și germană. multe
dintre acestea având caracter popular.
Ca exemple din creația lui Mozart, amintim
:Ridente la calma (în stilul canzonetei
italiene), Oiseux, sitous les ans.
În 1758, Mozart compune prima capodoperă
clasică a liedului german, Das Veilchein, pe
versurile lui Goethe.
Liedul clasic trece în altă etapă prin creația
celui de-al treilea clasic vienez, Beethoven,
acesta fiind considerat precursorul liedului
romantic.
• d. Liedul romantic
Dezvoltat în a doua jumătate a secolului al F. Schubert este, de cele ai multe ori, asociat
XIX-lea, liedul romantic are ca prioritate cu genul de Lied, acesta având o activitate
expresivitatea din textul care stă la baza muzicii. specială în acest domeniu.
Textul care stă la baza liedului romantic este
constituit de poeziile poeților Goethe și Heine,
R. Schumann a compus seria de miniaturi
muzica fiind influențată de structura ariilor de
Album for young, această culegere fiind de
operă sau a oratoriului, dar și de muzica
referință pentru didactica de specialitate,
populară. Rolul pianului acompaniator devine din
având în vedere tehnica componistică bazată
ce în ce mai important, iar compozitorii precum
pe diversele forme de lied (monopartit, bipartit
Felix Mendelssohn Bartholdy renunță la text,
simplu și compus, tripartit, tripentapartit etc.).
compunând ciclul de Cântece fără cuvinte /
Lieder ohne Worte. De altfel, multe dintre exemplele viitoare pe
care le vom analiza în momentul abordării
diverselor forme de lied aparțin acestui ciclu
de piese miniaturale compuse de Schumann.
 În dezvoltarea formelor muzicale observăm un model, un pattern sau un
arhetip.
Astfel, plecând de la principiile și tehnicile de compoziție - la nivel
morfologic identificăm
4 tipologii formale derivate din combinațiile de structuri macro morfologice
(frază/perioadă) produse prin tehnici componistice precum : repetiția,
repetiția variată, contrastul (melodico-armonic, ritmic ). Aceste tipologii
formale sînt :
AA - repetiție
AA1 - repetiție variată cu cadențare identică
AA' - repetiție cu cadențare diferită (volta)
AB - contrast tematic
(Unit.VI) Forma de Lied

• Liedul monopartit sau monostrofic

• Liedul bipartit /bistrofic simplu și dezvoltat ( cu mică repriză/rotunjit/cu rimă)
• Formele compuse de Lied sînt : tripartit și tripentapartit
• Liedul monopartit este o formă redusă de lied care poate fi exprimată chiar
la nivel de perioadă muzicală și, în extrem, la o frază muzicală. Caracterul
monopartit sau monostrofic este dat de faptul că structura muzicală nu este
dezvoltată pe segmente care să dea senzația de structuri diferite din punct
de vedere tematic sau tonal. Desfășurarea muzicală se realizează fără
modulații în altă tonalitate, prolongația funcției tonicii având în componență
și unele modulații pasagere, cadențări. Monotematismul este trăsătura
definitorie a formei monopartite.
 Un exemplu de formă monopartită sau monostrofică este Chorale din Album for young
de R. Schumann. Choralul este format din A repetat (M1 -16) + A' (M 17-32).
Deși A' conține material melodic derivat din A iar P2 are material tematic nou - (F1 din A’
este identică cu F1 din A, dar secvențată cu debut de pe terță; F2 din A’ conține material
tematic derivat din F1,P2/M.9-12) - aici nu există nicio modulație iar temele nu prezintă
contrast melodic, armonic sau ritmic. Din acest motiv, spunem că este o formă
monopartită, un lied monostrofic.
Un alt exmplu celebru de lied monopartit/monostrofic este aria Summertime din opera
Porgy and Bess de G.Gershwin (Ex. varianta melodie cu cifraj jazz-pop).
Observăm că song-ul conține două perioade : P1(1-8) / P2 (9 -16).
Motivul generator (cu debut anacruzic) este identic în F1, P1 cu cel din F1,P2 dar
diferența este constitutită din fraza consecventă. Dacă consecventa F2 din P1 (M.5-8)
fraza cadențează deschis, consecventa F2 din P2 (M.9-16) fraza cadențează închis și
modulează pasager la relativa majoră (Do maj).
Temă :

• Urmăriți cu atenție analiza choral-ului lui Schumann și

identificați auditiv (la pian) materialul tematic din punct
vedere melodic și armonic și modul în care se realizează
tonal frazele concluzive la finalul perioadelor în cadrul
celor două subsecțiuni (A -A’) din cadrul formei
monopartite.
(Unit. VII) Forma de lied bipartit /bistrofic

•Forma de Lied bipartit se încadrează în rândul formelor cu sintaxă

omofonă, din cadrul sistemului intonațional tonal, fiind o formă
expozitivă din punct de vedere al strategiei de compoziție. Din rândul
formelor expozitive mai fac parte : menuetul, scherzo-ul, invențiunea,
fuga. Deoarece alcătuirea se realizează la nivel de frază/perioadă,
forma bipartită sau bistrofică sau binară, face parte din formele simple
(mici).
•Există 3 tipuri principale de Lied bipartit :
A. Forma bipartită simplă
B. Forma bipartită cu mic repriză sau rotunjită (rounded)
C. Forma bipartită cu rimă
• Vom oberva că există sintagma “continuu” sau
“discontinuu”.
O formă binară (bipartită) sau ternară (tripartită) este
continuă atunci când secțiunea A are caracter tonal
deschis (cadențează pe o altă treaptă decât tonica).
Discontinuitatea se referă la caracterul închis tonal al
perioadei.
• A. Forma bipartită simplă are structura tonală
A B
Continuă
I -V V -I
Discontinuă
I-I (IV) -V-I
 Un exemplu de Lied bipartit simplu
este Vals nr.1 în La b maj. de
F.Schubert.
Observăm două secțiuni distincte :
A - (M 1-8 , cu repetiție) cu debut
anacruzic , cu cadență închisă, astfel
avem de-a face cu o structură de lied
bipartit discontinuu.
B - (M9 -16, cu repetiție ) , cu același
debut anacruzic. Modulația în B se
realizează la relativa minoră (fa min.)
printr-un motiv derivat ritmic din M1 al
A-ului, cu cadență finală în tonalitatea
de bază (La b maj.)
O a altă posibilitate este liedul bipartit cu rimă .
Rima se referă la faptul că un segment din A (incomplet)
este identic tematic cu al doilea segment din B, dar
obligatoriu va fi transpus în tonalitatea de bază.
În analiza formelor muzicale, unele aspecte pot fi (și
chiar sînt) interpretate în mod diferit.
Un exemplu în acest sens este Valsul in Cmaj. de A.
Diabelli ( făcut celebru de Beethoven prin cele 33 de
Variațiuni pe care le-a creat pe această temă).

Secțiunea A (M 1-16)are caracter deschis ( cadență pe

tr.V)., deci avem de-a face cu o structură de tip continuu.
B-ul modulează în tonalitatea treptei a V-a, structura
tematică este diferită de A (derivată din A , dar diversificată
prin tehnici de dezvoltare).
Segmentul nr. 2 ( M 25 -32)) din B este reluarea P2(M9-
16, segmentul 2) din A , cu retranziție în tonalit. de
bază,astfel realizându-se structura de lied bipartit cu rima.
Un exemplu de Lied bipartit cu mică
repriză sau rotunjit este Marșul
soldățesc din Album pentru tineret de
R.Schumann.
Secțiunea A ( M 1- 16 , repetarea P1)
în sol maj cu cadență deschisă, deci
este o formă binară de tip continuu.
Secțiunea B ( M 17 - 24) debutează
pe tr.aV-a și încheie pe tr. I.
Reluarea secțiunii A (M25-32) ne
indică forma binară cu mică repriză.
Vom vedea ca aceasta forma mai
este considerate incipent ternara,
putand fi incadrata si ca forma de lied
tripartit (va fi considerat tripartit atunci
cand reluarea sectiunii A se face
integral).