Emisferele cerebrale

Scoarţa cerebrală-structură
Organizarea funcţională a
cortexului cerebral
Ariile corticale
Consideraţii anatomo-clinice

1
  Scoarţa cerebrală-structură
Scoarţa cerebrală este formată din
• celule şi fibre nervoase amielinice,
• celule gliale şi
• vase

Scoarţa cerebrală are o structură diferenţiată.

Alocortexul (alo - diferită); corespunde arhi- şi paleo-cortexului.
Izocortexul (izo - asemănător) acoperă restul majoritar al suprafeţei
emisferelor cerebrale; reprezintă neocortexul (format la rândul său din
mezo- şi ecto-cortex). Ambele sunt sexastratificate şi au următoarele
particularităţi:
- pentru mezocortex:
- este specific lobului piriform, girusurilor parahipocampic şi
cingular
- ectocortexul (izocortexul propriu-zis) ocupă restul scoarţei cerebrale şi
este format din neuroni, fibre nervoase amielinice, nevroglii şi vase.

2
3
 Neuronii sunt celule nervoase de 5
tipuri:
 Celulele orizontale ale lui Cajal sunt situate
în stratul superficial, I, molecular al
cortexului.
 Celulele granulare (stelate) se găsesc în
toate straturile scoarţei dar predomină în II
şi IV;
 Celulele piramidale
 Betz, de talie mare (100µ) cu axonul în
structura tracturilor piramidale; sunt
specifici cortexului motor
 Meynert (din stratul V al cortexului
vizual) cu axonii în circuitele unor
reflexe oculare
 Celulele fuziforme (mai frecvente în stratul
VI) au dendritele apicale situate în stratul
molecular şi axonul descendent în
substanţa albă
 Celulele lui Martinotti au dendritele
orientate profund şi axonul spre suprafaţa
stratului I al cortexului; sunt prezenţi în
diferitele straturi ale scoarţei.

4
 Stratigrafie
Clasic, de la suprafaţă spre
profunzime, sunt descrise
6 straturi neuronale:
I. Molecular (acoperit de pia
mater) este format din celule
Cajal şi Golgi II respectiv
reţeaua fibrilară a dendritelor
apicale ale n straturilor
subiacente cu axonii lui
Martinotti (ele formează plexul
tangenţial descris de Exner).
II. Granular extern format din n
granulari (densitatea de
60/mm³) cu n piramidali mici
intercalaţi; dendritele sunt
orientate superficial iar axonii
spre straturile V, VI.

5
III. Piramidal extern
IV. Granular intern format din 2
straturi, IVa superficial şi profund,
IVb. Este principalul strat receptor.

V. Piramidal intern format din

piramidali mari (majoritari), mijlocii
şi mici. Este principalul strat efector
al cortexului cerebral.
VI. Fuziform (polimorf)
În structura
tuturor straturilor sunt descrişi
interneuroni cu axon scurt excitatori
sau inhibitori, celule gliale şi vase
ale sistemului cortical (superficial,
periferic) cu caracter terminal.

Histologie corticală (metoda Golgi): A.1. strat molecular, 2. strat granular extern, 3. strat piramidal
extern, 4. strat granular intern, 5. strat piramidal intern, 6. strat multiform
Histologie corticală (metoda Weigert pentru mielină): 1. la exteriorul şi 2. la interiorul liniei lui Baillarger

6
7
 Fibrele aferente subcortico-corticale

Tipul de fibre Stratul cortical în care sfârşesc

 
Talamo-corticale specifice La stratul IV în special
La straturile III sau V în secundar
Talamo-corticale nespecifice  
De la locus ceruleus (NA-ergice)  
De la aria tegmentală ventrală La toate straturile corticale
(dopaminergice)
De la F.R.mezencefalică (serotoninergice)
De la nucleul bazal Meynert (cholinergice)
De la hypotalamusul posterior
(hystaminergice)

8
 Fibrele eferente cortico-subcorticale

Tipul de fibre Stratul cortical de origine

 
Cortico-talamice Din stratul VI
Cortico-striate Din partea superficială a stratului V

Cortico-reticulate, cortico-rubrice, Din partea intermediară a stratului V

cortico-pontine

Cortico-spinale şi cortico-tectale Din partea profundă a stratului V

Conexiuni bidirecţionale cu nucleul Neprecizate

claustrum

9
Conexiuni intracorticale. Aferenţele specifice talamice (bleu) excită dendritele bazale ale celulelor piramidale în straturile 3,5,6 şi celulele stelate (verzi) în stratul
4 care la rândul lor exită celulele piramidale (roşii) în cadrul aceleiaşi coloane. De asemenea în stratul 4 ramurile aferente talamice şi axonii celulelor
piramidale excită celulele în coşuleţ (negre) care inhibă celulele piramidale adiacente (roz).

10
 Organizarea funcţională a cortexului cerebral este orizontală (de-a lungul
straturilor neuronale) şi verticală/columnară (pe coloane sau cilindrii corticali).

 Forma orizontală de organizare recunoaşte:

• Stratul IV este principalul receptor al stimulilor specifici
• Straturile I, II şi III recepţionează şi emit stimuli intracorticali; ele primesc fibre
comisurale din emisferul controlateral
• Straturile V şi VI sunt efectoare (emit majoritatea fibrelor comisurale şi eferenţele
corticosubcorticale)
 Forma verticală/columnară - coloanele corticale verticale reprezintă unităţi
funcţionale ale scoarţei; au formă cilindrică, interesează toate cele 6 straturi ale
scoarţei şi diametrul de 50-300µ; neuronii unei coloane rezonează în totalitate la
acelaşi stimul declanşat de stimularea unui receptor periferic (cutanat, retinian,
olfactiv, gustativ, cohleo, vestibular);
• Organizarea columnară a neocortexului se maturează în primii ani de viaţă

11
 Ariile corticale
Cartografierea cortexului cerebral în funcţie de structura diferitelor arii
corticale a fost iniţiată de Campbell (20 câmpuri), Brodmann (52) şi Vogt
(cca 200) – cea mai uzitată este harta lui Brodmann.
Dpdv morfofuncţional ariile corticale se diferenţiază în:
I. Ariile corticale senzoriale (receptoare)
II. Ariile corticale motorii (efectoare)
III. Ariile corticale de asociaţie
IV. Ariile corticale vegetative (autonome)

12
Ariile senzitive primare şi motorii de pe faţa laterală a emisferului cerebral stâng (numerotarea ariilor este bazată pe
citoarhitectonica tip Brodmann)

13
Ariile senzitive primare şi motorii de pe medială a emisferului cerebral stâng (numerotarea ariilor este bazată pe
citoarhitectonica tip Brodmann)

14
Homunculus somatosenzitiv - stânga
Homunculus primar motor - dreapta

15
Cortexul auditiv primar de pe suprafaţa superioară a lobului temporal stâng expusă prin ablaţia operculilor frontal şi
parietal adiacenţi

16
II. Ariile corticale motorii (efectoare) sunt: primară (aria 4), suplimentară, premotorie
(aria 6), câmpul frontal al motricităţii voluntare.
1. Aria motorie primară corespunde versantului anterior al scizurii centrale şi
girusului precentral, prelungită pe faţa medială până la partea anterioară a
lobului paracentral. Este un izocortex agranular cu n Betz în stratul V.
Somatotopic în aria 4 se proiectează caudocranial zonele care deservesc
laringele, faringele, limba, muşchii feţei, ai membrului toracic, tronculari şi ai
membrului pelvin (cu planta pe faţa medială a em c).
Homunculus-ul motor are şi el segmente disproporţionate (cu maxim de
reprezentare funcţională pentru muşchii policelui şi limbii).
La nivelul neuronilor corticali motori este codificată şi forţa de contracţie
musculară (de către neuronii dinamici, statici şi micşti) pentru rata de creştere
a forţei şi vitezei de mişcare respectiv menţinerea forţei pe calea tracturilor
corticospinale spre motoneuronii medulari (direct pentru neuronii muşchilor
segmentelor distale ale membrelor şi indirect, mediat de interneuroni).
Acţiunea indirectă are ca scop:
- menţinerea sensibilităţii fusului neuromuscular în timpul contracţiei musculare
- excită monosinaptic motoneuronii m agonişti şi inhibă motoneuronii muşchilor
antagonişti pe cale bisinaptică
- menţinerea funcţională a reflexelor spinale aflate la baza secvenţelor
comportamentale şi mişcărilor automate din timpul mersului sau menţinerii
posturii

17
2. Aria motorie suplimentară se extinde spre faţa medială a lobului frontal; este
organizată topic, cu faţa, membrul superior, trunchiul şi membrul inferior
proiectate anteroposterior. Aria este conectată cu aria motorie 4, premotorie
6, cortexul prefrontal şi ariile parietale 3,1,2,5,7.
AMS identifică funcţional obiectivul mişcării, îi stabileşte programul de
desfăşurare şi succesiunea secvenţelor motorii (împreună cu aria premotorie
6 este pe prima treaptă ierarhică a sistemului motor).
3. Aria premotorie (6) este situată pe faţa laterală a emisferului, anterior ariei 4
şi prelungită pe faţa medială unde se suprapune AMS. Este un izocortex
agranular (fără celule Betz) diferenţiat în subariile 6a şi 6b (de tip α şi ß
fiecare). Aria este conectată prin FR a TC cu MS căreia îi controlează
activitatea în cadrul sistemului medial A al lui Kuypers (controlează muşchii
axiali şi proximali ai membrelor). În plus are rolul preparativ adecvat al
reacţiei motorii la stimulii periferici (inclusiv tactil).
Leziunea ariei 6 se manifestă prin “reflexul de prehensie” (la atingerea
tegumentului volar degetele se flectează prehensiv).
4. Câmpul frontal al mişcărilor voluntare ale globilor oculari este situat pe faţa
laterală a lobului frontal la partea inferioară a ariei 8; el controlează
motilitatea voluntară conjugată a G.O.. Ariile 44 şi 45 de pe girusul frontal
inferior al emisferului stâng corespund centrului motor al limbajului.

18
III. Ariile corticale de asociaţie
- cuprind 2/3 din suprafaţa cortexului cerebral;
- constituie suportul anatomic al asocierii şi integrării proceselor corticale
complexe care edifică funcţiile cerebrale superioare.
- pot fi diferenţiate în ariile de asociaţie ale:
 Lobului prefrontal (ariile 9-12 ale lui Brodmann) de pe faţa laterală a polului
lobului frontal prelungită spre faţa sa orbitară. Neuronii acestor arii (izocortex
eugranular) primesc aferenţe trans- sau sub-corticale de la toate ariile
senzitivo-senzoriale şi în special de la cele cu funcţie înalt integrative specifice
ariilor parieto-temporo-occipitale, informaţiile primite fiind utile evaluării
necesităţii şi consecinţelor reacţiilor care se impun şi elaborarea planului
viitoarelor acţiuni. Aceste planuri vor fi transmisie ariilor premotorie şi motorie
suplimentară iar de aici spre aria de execuţie, motorie 4. Pe lângă rolul de
planificare a motilităţii voluntare ariile prefrontale sunt implicate şi în memoria
de scurtă durată (atunci când intervin repere spaţiale),
Lobul prefrontal este esenţial implicat în mişcarea voluntară datorită capacităţii
sale discriminative de reacţie în diferitele situaţii.
 Cortexului medio-orbito-frontal este corelat cu reacţiile autonome specifice
“stării de veghe” (creşterea presiunii arteriale, inhibiţia peristaltismului
intestinal, midriază, creşterea cortizolului plasmatic, desincronizarea EEG).

19
20
 Lezarea experimentală a acestui cortex are ca efect depresia reactivităţii emoţionale
şi a agresivităţii cimpanzeului respectiv creşterea toleranţei la durere. Datele de mai
sus au stat la baza leuco- / lobo-tomiei prefrontale efectuate de Egass Moniz în
1936 şi pentru care a primit premiul Nobel în 1949 a fost utilizată de acesta în
terapia neurochirurgicală a unor boli psihice severe sau dureri ireductibile prin
secţionarea fibrelor care conectează cortexul medio-orbito-frontal de alte structuri
corticale sau subcorticale; efectele secundare (comiţialitate, suspendarea iniţiativei,
a capacităţii de autocontrol, a simţului moral şi familiar) au impus abandonarea
metodei.
Datele din literatură scot în evidenţă rolurile cortexului prefrontal şi cel medio-orbito-
frontal în comportament, memorizare, discriminări tematice şi modelarea
personalităţii.
 Lobului temporal sunt implicate în funcţia de memorare (mnezică) şi
comportamentul afectiv emoţional.
Lobul temporal este locul “depozitării mnezice”, fapt verificat experimental.
Lobul temporal este o structură predispusă pentru dezordinile emoţionale.
Personalitatea de “tip temporal” (observată la pacienţii cu epilepsie temporală)
asociază:
- dezinteresul frecvent pentru viaţa sexuală,
- exces al agresivităţii,

21
 - hiperemotivitate (în forma cu localizarea dreaptă),
- supraevaluarea ideatică (cu rigoare morală extremă, fervoare religioasă,
exagerarea simţului autocritic, înclinaţie spre filozofie speculativă în ep. temp.
stângă).
- atacul de panică este manifestat prin crize spontane, scurte,
repetate, în care pacientul trăieşte senzaţia unei catastrofe inevitabile fără suport
justificativ).
Eli Robins a demonstrat la aceşti bolnavi, cu tomografie prin
emisie de pozitroni, creşterea considerabilă a fluxului sanguin la nivelul girusului
parahipocampic drept.
Parieto-temporo-occipitale sunt situate la joncţiunea lobilor omonimi şi respectiv
a ariilor sensibilităţii somestezice, vizuale şi auditive de la care primesc aferenţe.
Sunt arii cu înalte funcţii integrative.
Leziunile eventuale ale lobului parietal posterior (aria 7) au ca
efect deficienţe în evaluarea percepţiilor legate de relaţiile spaţiale; este
suspendată capacitatea de recepţionare a mesajelor senzoriale din jumătatea
controlaterală a corpului şi chiar a jumătăţii stângi a spaţiului extern. Pacientul îşi
neglijează complet această jumătate (spălat, îmbrăcat) şi uneori nu-şi recunoaşte
segmentul corporeal respectiv (membru) adus în câmpul său vizual – sindromul de
neglijare.
S-ar părea că lobul parietal posterior drept este subtil implicat în
limbaj – componenta nesintactică a vorbirii - dirijarea intonaţiei, intensitatea şi
sincronizarea cuvintelor (K. Heilman).

22
23
 Ariile parieto-temporale stângi sunt fundamental legate de
limbaj. Limbajul se defineşte prin pronunţarea cuvintelor şi legarea lor în fraze sintactice
capabile să transmită o gândire.
El presupune 2 componente aflate la baza comunicării interumane:
- una expresivă, efectorie reprezentată prin rostirea sau scrierea cuvântului şi
- o componentă receptoare care permite înţelegerea mesajului auzit sau citit.
În piciorul girusului frontal inferior (ariile corticale 44 şi 45) se află
centrul motor al vorbirii articulate, Broca, 1864 (acesta comandă planul activităţii
muşchilor lingo-laringo-faringieni care este transmis ariei motorii 4 urmată de contracţia
musculaturii implicate în articularea cuvântului).
Aria senzorială a limbajului (Wernike) se află în extremitatea
posterioară a girusului temporal superior şi partea adiacentă a lobului parietal (ariile
supramarginală şi angulară, 40 şi 39). Aici este înţeles mesajul rostit sau citit (între
centrul motor şi aria senzorială sunt descrise fibrele fascicolului arcuat ca cea mai
importantă conexiune). Geschwind propune următorul model de exprimare a numelui
unui obiect apărut în câmpul vizual al unui subiect:
- informaţia vizuală ajunge pe cortexul vizual primar (17), este
transferată pe 18 (cu funcţii înalt integrative)
- informaţia ajunge în aria Wernike, site de stocare a tuturor
achiziţiilor precedente acustice sau vizuale
- modelul vizual odată identificat este trimis ariei lui Broca prin
fascicolul arcuat nivel la care secvenţa motorie elaborată adecvată imaginii prepară
planul contracţiei muşchilor care vor permite rostirea cuvântului;

24
25
- planul este transferat ariei 4 care declanşează contracţia muşchilor fonatori şi
a celor care intervin în articularea sunetelor (obiect corect identificat vizual şi
corect rostit).
Orice tulburare de limbaj (consecutivă afectării unei structuri) poartă numele
de afazie (diferită de procesul disfuncţional al componentei mecanice a vorbirii
de tipul dizartriei cerebeloase sau disfoniei din boala Parkinson – incoordonări
motorii în articularea cuvintelor respectiv vocalizarea sunetelor cu neafectarea
înţelegerii şi rostirii elementelor limbajului).
 Clasificarea afaziilor
1. Receptorie (senzorială tip Wernike) în care pacientul nu înţelege semnificaţia
cuvintelor auzite sau citite şi deci nu poate repeta fraza solicitată. Pacientul
este logoreic dar în cuvinte incorecte sau combinaţii neaşteptate (parafazie),
cu exces de cuvinte inutile. Uneori i se asociază agrafia.
2. Motorie de tip Broca (afazie expresivă) cu leziune frontală interesând aria
Broca. Pacientul înţelege cuvintele auzite sau citite dar vorbirea sa este
ezitantă şi distorsionată (bradilalie până la mutism) stil telegrafic, nefluent şi
agramatical.
3. De conducere - leziunea fascicolului arcuat prin lezarea girusului
supramarginal sau a porţiunii postero-superioare a lobului temporal stâng;
pacientul înţelege ceea ce aude sau citeşte dar interceptarea fasciculară îi
afectează reproducerea verbală a comenzii.

26
4. Globală cu incapacitate totală de comunicare
5. Anomică (sindrom de izolare) – pacientul vorbeşte fluent, îşi aminteşte cu
greutate numele obiectelor motiv pentru care se exprimă prin perifraze; este
afectată şi memoria recentă (este consecutivă leziunii porţiunii postero-
inferioare a lobului temporal).
6. Transcorticale, cu leziuni extrinseci centrilor limbajului, în care afaziile sunt
consecutive hemoragiilor cerebrale (40%), traumatismelor craniocerebrale,
tumorilor sau bolilor degenerative.
 Alexia este incapacitatea pacientului de a înţelege ceea ce citeşte; poate fi
singulară sau în cadrul sindromului afazic. Poate fi pură ( în leziuni distructive
ale substanţei albe a lobului occipital stâng asociate lez spleniumul-ului
corpului calos) sau cu agrafie (leziune în girusurile supramarginal şi angular).
 Dislexia este incapacitatea pacientului de a înţelege mai mult de câteva
rânduri dintr-un text citit. Este observată la copii cu tendinţa de a citi cuvântul
de la dreapta la stânga sau cu dificultăţi în citirea sau scrierea literelor cu
orientare diferită gen d, p,t,q. Este mai frecventă la stângaci, coroborată de
unii autori unei insuficiente dezvoltări a emisferului dominant.

27
28
IV. Ariile corticale vegetative (autonome) sunt distribuite pe toate feţele emisferelor
cerebrale şi nu au particularitate citoarhitectonică.
1. Lobul frontal:
- faţa laterală, la nivelul ariei 6 conţine centrii gastrointestinali
- faţa inferioară, aria 13 a cortexului orbitar conţine centrii care
influenţează dinamica respiratorie şi ai controlului presiunii arteriale
- faţa medială, ariile 23, 24 conţine centrii piloerectori, vasodilatatori, ai
midriazei, respiratori şi cardiovasculari, ai retenţiei şi evacuării vezicale
2. Lobul temporal, aria 38 controlează presiunea arterială.
Centrii vegetativi:
1. sunt situaţi în proximitatea celor somatici (de ex. vasomotori şi cei ai
motilităţii somatice pentru efort muscular, salivar juxta centrul cortical motor al
limbii, etc.)
2. sunt poziţionaţi în vecinătatea centrilor implicaţi în viaţa emoţională şi
a funcţiilor asociative (corelarea peristalticii intestinale cu factorul emoţional).
3. sunt interconectaţi bidirecţionat cu talamusul, hipotalamusul, sistemul
limbic, FR şi centrii vegetativi din TC.

29
30
Dominanţa de emisferă
Între cele 2 emisfere cerebrale există o asimetrie anatomică.
Aceasta apare timpuriu şi favorizează emisferul stâng să preia şi să perfecţioneze
ulterior funcţia limbajului. Experimental s-a demonstrat că la subiecţii cu dominantă
dreaptă (“dreptaci”) în 96% cazuri este dominant emisferul stâng şi în 4% cel drept; la
cei cu dominantă stângă, în 70% este dominant em. stâng, 15% cel drept şi 15% nu
există dominantă emisferică. Dominanţa emisferică nu este un atribut specific uman.
Concluzia ar fi că emisferul dominant cel mai frecvent este stângul
iar asocierea cu preferinţa manuală este lipsită de importanţă.
Afectarea emisferului stâng se asociază de o afectare psihică
importantă în timp ce leziunea dreaptă lasă pacientul indiferent. Emisferul drept “nu
poate vorbi” dar “poate învăţa”, memora, discerne analitic şi declanşa comenzi pentru
activitatea motorie; este mai sensibil la muzică, cea instrumentală în special.
Concluzionând:
- emisferul drept excelează în percepţia datelor nonverbale şi intuitive, în
percepţia 3D şi este emisferul muzical; memoria sa este de tip reflexiv; controlează
porţiunea nesintactică a vorbirii (intonaţia şi intensitatea dorită)
- emisferul stâng deţine monopolul în controlul limbajului, are preponderenţă
în procesele raţionale secvenţiale, în calculul matematic, în funcţia analitică riguroasă,
în memoria de tip declarativ şi profund implicat în elaborarea conştiinţei.

31
 Fiecare emisfer este abilitat cu funcţii independente, funcţia
cerebrală este integrată în ansamblul ei prin structurile comisurale interemisferice.
Apraxia
Funcţia gnozică (de recunoaştere a unui obiect) este confirmată
afirmativ (denumire, descriere) sau utilitar (demonstrarea practică a utilizării lui -
eupraxie). Dacă pacientul nu-l denumeşte atunci el este afazic. Daca da, dar nu-l
poate folosi este apraxic (ambele sunt varietăţi agnozice).
Liepmann Hugo a propus o schemă (astăzi controversată) a
apraxiei.
- planul ideatic al acţiunii se formează pe em. dominant stâng în girusul
supramarginal (40, arie de eupraxie)
- acest plan este transmis pe calea fasciculului arcuat ariei premotorii a
emisferului ipsilateral (cu centrul ideomotor unde se formează engramele mişcării)
- acestea sunt transferate ariei motorii primare 4 ipsilaterale sau prin cc
ariei controlaterale
Leziunile parietale stângi determină apraxie ideatorie.
Leziunile frontale interesând centrul ideomotor determină
apraxie motorie (melokinetică).
Leziunea fascicolului arcuat induce apraxie ideomotorie.

32
 Se poate concluziona că:
- apraxiile pot surveni în sindroamele de lob parietal frontal şi temporal
asociate afaziilor
- în leziunile de cc apraxia este unilaterală şi interesează jumătatea stângă
a corpului
- pe lângă forma ideomotorie s-au mai descris apraxii: ideatorie (b.
Alzheimer), constructivă, de îmbrăcare, de mers, buco-facială, kinestezică.
Consideraţii anatomo-clinice
Lobul frontal cu 3 segmente anatomofuncţionale:
- posterior, aria 4, controlează motilitatea voluntară controlaterală; lezarea
– hemiplegie de tip cortical, segmentare cu predominenţă distală. Dacă leziunea
are caracter iritativ se asociază comiţialitatea de tip Jacksonian interesând faţa sau
membrele (corelat cu localizarea).
- intermediar (aria premotorie 6), aria oculogiră voluntară în teritoriul ariei
8, aria motorie a limbajului (44 şi 45), ariile frontocerebeloase de origine a
facicolului fronto-pomto-cerebelos. Lezarea acestui segmente este urmată de:
tulburări motorii (mişcare disritmică, inabilă), paralizia motilităţii conjugate,
voluntare a GO, afazie motorie şi/sau tulburări cerebeloase.
- anterior sau prefrontal (9-12); leziunea se asociază de tulburări
intelectuale, afective, de comportament, vegetative.

33
 Lobul parietal este esenţialmente senzitiv.
- pe cortexul postcentral se află aria primară somestezică I implicată în
activitatea elementar analitică şi gnozică.
- este recunoscută forma, greutatea, consistenţa şi volumul obiectului
aflat în prehensie
- aici se proiectează şi sensibilitatea viscerală respectiv cea senzorială
gustativă în aria 43
- aria 5 este corelată cu aprecierea motilităţii (pe baza informaţiilor
kinestezice, articulare şi cutanate) şi, împreună cu aria 7, concentrează proiecţii
vestibulare (leziunile acestor arii au ca efect incapacitatea recunoaşterii obiectelor
doar prin simţul tactil - astereognozie)
- aria 7 şi adiacenta ariei 19 sunt implicate în fixarea şi urmărirea
obiectelor dinamice din aria câmpului vizual
- girusurile supramarginal (40) şi angular (39) de pe emisferul dominant
coparticipă la alcătuirea ariei senzoriale a limbajului iar pe emisferul minor la
edificarea schemei corporale
- aria somestezică II este situată în cadrul aceluiaşi lob

34
 Lobul temporal este implicat în:
- percepţia auditivă şi recunoaşterea sunetelor (41, 42, 22)
- funcţia vizuală prin radiaţiile optice cu traiect temporal spre cortexul
vizual
- olfacţie (centrii corticali de profil sunt situaţi în lobul piriform şi girusul
parahipocampic)
- conştientizarea poziţiei subiectului în spaţiu (22 primeşte proiecţii
vestibulare)
- relaţia temporo-ponto-cerebeloasă de informare asupra planului actului
motor voluntar
- formarea ariei senzoriale Wernicke a limbajului prin porţiunea
posterosuperioară a lobului stâng
- stocarea memoriei de lungă durată (informaţiile recente sunt reţinute de
hipocamp)
- comportamentul afectiv emoţional şi respectiv cel alimentar, de apărare
şi sexual prin componenta sa limbică
- viaţa vegetativă prin cortexul ariei polare 38 şi cel insular

35
Lobul occipital este responsabil de:
- perceperea şi recunoaşterea semnalelor luminoase (17,18)
- mişcările reflexe ale GO (19)
- participarea la acomodarea retiniană la lumină şi distanţă

36
Ariile corticale ale limbajului

37