Gîndirea critică

Gândirea critică este un produs, un punct la care ajunge gândirea noastră în

momentul în care gândim critic din obişnuinţă, ca modalitate firească de interacţiune cu
ideile şi informaţile deţinute. Este un proces activ, care se produce uneori intenţionat,
alteori spontan şi care îl face pe cel care învaţă să deţină controlul asupra informaţiei,
punând-o sub semnul întrebării, integrând-o sau respingând-o.
Cercetările recente din domeniul învăţării şi gândirii critice demonstrează că
predarea deprinderilor în mod izolat, pe de o parte, şi memorarea cunoştinţelor pe de
altăparte, diminuează gândirea critică. De exemplu, Brown arăta că formarea de
deprinderi separate de scopurile şi sarcinile lumii reale le poate permite elevilor să obţină
rezultate bune la un test, dar fără a-i face capabili să aplice acele deprinderi în alt test.
Definiţiile complexe ale învăţării şi gândirii sunt sprijinite de noţiuni din domeniul
psihologiei cognitive, filosofiei şi educaţiei multiculturale. Punctele comune sunt:
- învăţarea eficientă, de durată, participare activă la procesul de învăţare,
- folosirea unui repertoriu de strategii de gândire,
- aplicarea cunoştinţelor nou învăţate în rezolvarea unor sarcini autentice,
- învăţarea să se bazeze pe cunoştinţe şi experienţe,
- învăţătorul să aprecieze diversitatea de idei şi experienţe.
Gîndirea critică apare când nu există mentalitatea ,,unicului răspuns”.

De multe ori gândirea critică este înţeleasă ca ,,atac la persoană”. A gândi critic nu
înseamnă neapărat a avea o poziţie negativă, nerealistă, neeficientă, dimpotrivă, gândirea
critică este un mod de abordare şi rezolvare a problemelor bazate pe argumente
convingătoare, logice, raţionale.
Gândirea critică este un proces complex care începe cu asimilarea cunoştinţelor, cu
dobândirea de operaţii şi procese mintale de procesare a informaţiilor şi continuă cu
formarea de credinţe şi convingeri care fundamentează adoptarea unor decizii şi se
finalizează prin manifestarea unor comportamente adaptative adecvate şi eficiente.
A gândi critic înseamnă:
- a deţine cunoştinţe valoroase şi utile şi a avea convingeri şi credinţe întemeiate pe
acestea;
- a-ţi forma opinii independente şi a accepta ca ele să fie supuse evaluării (criticii);
- a supune propriile idei şi ideile altora unui scepticism constructiv;
- a construi argumente suficiente care să confere consistenţă propriilor opinii;
- a manifesta toleranţă, flexibilitate şi respect;
- a învăţa cum să gândeşti eficient evaluând şi testând mai multe soluţii.
Dacă elevii dumneavoastră sunt: receptivi, curioşi, gânditori independenţi, bine
informaţi, activi mintal, vorbitori buni, profunzi, conştienţi de valoarea lor, creativi,
pasionaţi pentru nou şi soluţii noi, înseamnă că au şanse să devină gânditori critici.
Gândirea critică este un proces activ, coordonat, complex, asemănător cititului şi
scrisului, vorbitului şi ascultatului, care implică procese de gândire, care încep cu
acumularea activă a informaţiilor ce se termină cu luarea de decizii bine argumentate. De
asemenea, gândirea critică este un produs, adică un punct la care ajunge gândirea noastră
în care gândim critic, ca o modalitate firească de a interacţiona cu ideile şi informaţiile.
Condiţii pentru promovarea gândirii critice şi a dezvoltării simţului critic.
 Explorarea gândurilor, ideilor, convingerilor şi experienţelor, formularea acestora
în propriile cuvinte, comunicarea reflexivă cu ceilalţi solicită timp suficient pentru a
primi un feed-back constructiv din partea elevilor într-o atmosferă care încurajează
comunicarea.
Elevii trebuie lăsaţi să speculeze, să creeze, să afirme diverse lucruri aberante la
început, dar interesante prin perfecţionare sau schimbarea perspectivei într-un context
caracterizat de încurajare şi productivitate.
Acordarea permisiunii de a face speculaţii va conduce la o diversitate de opinii şi
idei care trebuie acceptate, altfel am limita gândirea elevilor reintroducând mitul
răspunsului unic.
Implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare trebuie promovată permanent
deoarece este un element esenţial al gândirii critice.
Gândirea se desfăşoară cel mai bine într-o atmosferă lipsită de riscuri, în care ideile
sunt respectate. De aceea învăţătorul va trebui să demonstreze că şi ideile ,,tâmpite” fac
parte din procesul de gândire, iar ridiculizarea ideilor nu va fi tolerată, deoarece aceasta
sufocă gândirea prin inducerea unui sentiment de risc personal.
Respectarea de către învăţător a ideilor şi convingerilor elevilor, îl determină pe elev să
aibă mai mult respect pentru propria lor gândire şi faţă de procesul de învăţământ în care
este implicat. Trebuie acordată încredere în capacitatea fiecărui elev de a gândi critic.
Este esenţial să le comunicăm elevilor că opinia lor are valoare, nu numai
reproducerea orală sau scrisă a ceea ce s-a predat, că gândirea lor critică este apreciată,
iar opiniile lor contribuie la o mai bună înţelegere a concluziilor discutate. Pe măsură ce
îşi dezvoltă capacitatea de a gândi critic elevilor le sporeşte capacitatea de exprimare
orală, scrisă, coerentă şi convingătoare a gândurilor, autonomia în gândire (respect pentru
ideile lor şi a altora), logică, găsirea şi acceptarea alternativelor, formularea de judecăţi şi
practicarea unei gândiri constructive.
În concluzie, a gândi critic înseamnă:
- a fi curios;
- a pune întrebări şi a căuta sistematic răspunsuri;
- a stabili cauze şi implicaţii;
- a cultiva un scepticism politicos;
- a găsi alternative;
- a întreba ,,ce ar fi dacă?”;
- a ţine seama de argumentele celorlalţi, a le analiza logica;
- a realiza asocieri între ceea ce a fost învăţat şi propriile experienţe;
- a analiza cauzele şi efectele, a imagina soluţii.
Gândirea critică formează cetăţeni veritabili pentru o societate deschisă, cetăţeni
cooperanţi, capabili de a conduce, manifestă toleranţă pentru persoanele care provin din
orice mediu dar să dea dovadă de iniţiative individuale, ghidate de principii dar capabili
să găsească soluţii care să se adapteze realităţii în plină schimbare.