METODE DIDACTICE

CARE VIZEAZĂ DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE

A ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR
PRIN LECŢIILE DE LIMBĂ ŞI COMUNICARE
ÎNVĂŢĂTOR PRIMAR,
TACHE (MATEESCU) ALINA-IONELA
 Gândirea, în general, poate fi descrisă ca o trăsătură distinctivă importantă a
psihicului uman, element unic pentru om, comparativ cu celelalte vietăţi, prin care
omul devine subiect al cunoaşterii raţionale, logice. Gândirea produce modificări
de substanţă a informaţiei cu care operează, conduce, valorifică şi orientează
maximal toate celelalte procese şi funcţii psihice, şi tot gândirea se caracterizează
prin centralitate, întrucât posedă capacitatea de a reintroduce propriile produse în
circuitul informaţional.
Conform DEX, Dicționarului Explicativ al Limbii Române, termenul de critic
provine din limba franceză (fr. critique, lat. criticus) și desemnează persoana care
apreciază şi evaluează calităţile şi defectele unor oameni, stări, fapte, opere.
Conceptul de gândire critică reprezintă capacitatea umană de a promova și
instaura o ordine şi o raţionalitate în evenimentele lumii, referindu-se nu doar la
momentul real, ci şi la cel posibil despre care se formulează ipoteze, imagini,
sisteme cognitive închegate, idei, păreri, opinii şi, mai ales, concluzii.
A gândi într-un mod critic înseamnă, de fapt, a gândi în conformitate cu
modernismul actual, care conduce la ideea că gândirea critică înseamnă progres,
inovaţie şi modernitate, o cale care presupune creştere continuă, similar cu
raportarea noastră permanentă la cei mai buni decât noi, eliminând autosuficienţa
şi rutina zilnică.
La ciclul primar, gândirea critică capătă anumite aspecte:
a. Gândirea independentă este gândire critică
În cadrul activităților didactice proiectate, cadrul didactic trebuie să aibă în vedere ca
educabilul să fie condus spre a-și forma propriile valori și credințe. Copilului trebuie să i se ofere
prilejul de a gândi în timpul lecției, acest fapt fiind o precondiție a gândirii critice. Copiii trebuie să
aibă libertatea de a gândi, de a hotărî pentru ei înșiși, astfel aceștia vor deveni autonomi în
gândire, mai siguri pe ei, mai dispuși să adopte un punct de vedere și să-l susţină.
b. Informarea, punct de plecare pentru gândire critică
Învățătorul trebuie să ofere copiilor informații, teorii, concepte, pentru a fi motivați să
gândească critic, utilizând diferite resurse informaționale. Contextul general al programei de
învățământ și cel al vieții cotidiene, nu trebuie separat, căci nu se poate preda în afara unui
conținut. Gândirea critică se desprinde eficient atunci când cele două se află într-o relație de
interdependență.
c. Gândirea critică începe cu întrebări și probleme ce trebuie rezolvate
În general, copiii sunt curioși în privința lumii înconjurătoare. Stimulând curiozitatea acestora,
ajutându-i să identifice rezolvarea problemelor propuse și punându-le la dispoziție resursele
clasei/școlii, copiii vor căuta soluții prin culegerea de date și prin analiză. Copiii vor putea astfel să
cântărească diferite puncte de vedere, ei însuși fiind implicați într-un proces dinamic de cercetare.
d. Elaborarea unor argumente raționale şi logice
În urma analizelor sociologice s-a ajuns la concluzia că cei care utilizează acest tip de
gândire, caută soluții proprii, inovatoare, creative și le aduc susținere, argumentând foarte
convingător că pot exista mai multe soluții. Rezolvările identificate și soluția preferată pot fi
astfel demonstrate logic dar și practic.
Prin utilizarea deducțiilor corecte se admite existența unor contraargumente, fapt care
va conduce la admiterea sau respingerea unor opinii diferite. Argumentația va fi întodeauna
mai puternică dacă se ia în considerare existența unor alte puncte de vedere. Realizând
argumente raționale, gânditorii critici pot lua decizii proprii, rezistând manipulării de orice fel.

e. Gândirea socială de azi sau gândirea critică în societate

În momentele importante, când împărtășim cu alții ideile noastre, vom observa faptul că
le putem testa, dar și îmbunătăți. Prin activități de grup de genul, dezbateri, conversații,
discuții, se încurajează gândirea critică. În timp ce comentăm, citim, ne exprimăm acordul
sau dezacordul, preluând sau nu idei/orientări, descoperim că ne aflăm într-o poziție de
explorarea a propriei noastre posturi.
Cadrul didactic trebuie să ia în considerare în cadrul programării orelor de curs
dezvoltarea gândirii critice, utilizând anumite strategii, construind dimensiunea socială,
întrucât gânditorul critic este mult mai angrenat în sarcini importante decât elaborarea
sinelui.
 Gândirea critică are anumite caracteristici, absolut esenţiale pentru viaţa
elevilor din ciclul primar şi chiar după:
joacă un rol important în schimbarea socială;
stă la baza citirii, scrierii, vorbirii şi ascultării, elemente de bază ale comunicării;
ajută la descoperirea erorilor şi prejudecăţilor;
este o cale spre libertate faţă de adevăruri trunchiate şi minciuni de tot felul;
sporeşte dorinţa de a schimba un punct de vedere pe măsura examinării şi
reexaminării ideilor ce par evidente. O astfel de gândire presupune timp, întrucât
gânditorii critici fac o distincţie clară între fapte şi opinie.
Sistemul de învăţământ modern din România depăşeşte optica tradiţională prin
care se furnizau doar informaţii, întrucât acesta trebuie să fie bine conceput pentru
a permite iniţiativa, spontaneitatea copiilor, creativitatea, cadrul didactic devenind
astfel un coparticipant alături de copil la toate activităţile desfăşurate prin care
îndrumă şi dirijează copilul pe drumul spre cunoaştere.
 Momentele deprinderii unei gândiri critice sunt următoarele:
observarea lucrurilor, care înseamnă a vedea si a remarca ceva sau pe cineva, a privi pe
cineva/ceva cu mare atenţie pentru a remarca diverse elemente.
descrierea lucrurilor, care desemnează faptul de a descrie şi defini o persoană sau o situaţie, într-
un context dat.
compararea, care poate însemna examinarea oamenilor sau a lucrurilor, a găsi o diferenţă
specifică.
identificareamoment ce semnifică actul de a demonstra cum este ceva/cineva; a recunoaşte
pe cineva ca individualitate.
asocierea înseamnă a opera unele conexiuni în plan mental între anumite persoane sau situaţii
concrete.
inferareaînseamnă formularea unei opinii pe baza informaţiei disponibile; a ajunge la o concluzie
concretă; a afirma indirect că o afirmaţie este adevărată.
prezicerea care înseamnă a anticipa un eveniment.
solicitarea care înseamnă a cere oficial ceva; a face ca o lege să devină eficientă într-o anumită
situaţie; a utiliza ceva simplu în practica cotidiană.
Învăţarea conţinuturilor la nivel primar presupune înţelegerea cunoştinţelor predate în mod
etapizat, indiferent de domeniul pe care elevii îl vor urma în viitor. Aceştia îşi modelează
cunoaşterea în baza a ceea ce cred deja, iar conturarea acestui viitor are la baza şi gândirea
critică dezvoltată pe parcursul studiilor.
METODE DIDACTICE DE LECTURĂ
1. Lectura critică. Această metodă reprezintă lectura care vine însoţită de o atitudine mereu
activă, înclinată spre o chestionare continuă, care analizează logic şi foloseşte inferenţele pentru a
judeca valoarea celor citite în raport, cu un standard bine stabilit anterior, dar şi procesul de
evaluare a unor judecăţi pe măsură ce citim, evaluând relevanţa şi adecvarea celor citite.
Elevul care parctică acest gen de lectură posedă anumite calităţi, şi anume:
gândire logică, urmată de argumentare;
răbdare în argumentarea adevărului;
dorinţa de a formula propriile reflecţii pe marginea celor citite;
capacitatea de a reflecta asupra propriilor idei descoperite în timpul lecturii;
exprimarea unor variante alternative la ideile şi tezele citite;
capacitatea de a evalua şi rezolva problemele pe măsură ce citeşte, în dauna memorării;
deschiderea către idei noi, care să nu provoace răni morale sau civice;
capacitatea de a adresa întrebări şi de a face conexiuni cu textul citit;
dezvoltarea unei capacităţi de reevaluare şi, după caz, modificare a propriilor păreri;
dezvoltarea unor capacităţi de legături şi conexiuni cu realitatea.
 2. Metoda SINELG
SINELG (sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii şi a gândirii)
este o tehnică de lectură analitică sau interogativă a unui text, lectură ce se
operează la etapa realizării sensului, după ce, în cadrul evocării, s-au actualizat
unele informaţii.
Metoda SINELG reprezintă cea mai eficient mijloc de monitorizare a
înţelegerii textului lecturat precum şi o modalitate de a face lectura textului
ştiinţific funcţională.
Aceasta este o modalitate de monitorizare a înţelegerii şi de menţinere a
implicării active, fiind propusă de Vaughan şi Estes în anul 1986. Aceasta se
bazează pe activitatea de lecturare şi presupune identificarea informaţiei în
conţinutul unui material, prin marcarea cu semne specifice, astfel: a informaţiei
deja cunoscute (√, bifat), a informaţiei noi (+, plus), a informaţiei contradictorii (-
, minus) şi a informaţiei despre care se doresc lămuriri suplimentare (?, semnul
întrebării).
 3. Metoda cadranelor
Această metodă presupune trasarea a două axe principale
perpendiculare sau a unui tabel simplu format din două coloane cu două
rânduri, în urma cărora să apară patru cadrane, după cum urmează: elevii
audiază o poveste, o prelegere sau citesc un text, apoi sunt solicitaţi să noteze
astfel: în cadranul 1, sunete auzite în prezentarea textului sau descrise de ideile
povestirii; în cadranul II, sentimentele pe care le-ar trezi conţinutul textului; în
cadranul III, stabilirea unei legături între conţinut şi propria experienţă de viaţă;
în cadranul IV, morala sau învăţătura ce se desprinde din textul lecturat.
Ceea ce este esenţial la această metodă este tocmai verbalizarea sau
discutarea fiecărui conţinut notat de elev, prin exprimarea prin cuvintele proprii
a ceea ce au auzit, fiind rugaţi să stabilească un titlu corespunzător în urma
textului audiat sau citit.
Această tehnică se constituie ca o modalitate de sistematizare şi rezumare
a unui conţinut informaţional solicitând participarea şi implicarea elevilor în
înţelegerea lui adecvată, stimulând atenţia şi gândirea practică.
 METODE DIDACTICE DE SCRIERE
1. Metoda Brainstorming
Din punct de vedere etimologic, brainstorming (brain–creier, storm–furtună) şi
desemnează furtuna de idei sau furtuna dn creier, care reprezintă metoda
interactivă de dezvoltare a ideilor noi ce rezultă din discuţiile purtate între mai mulţi
participanţi, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulţime de sugestii. Rezultatul
acestor discuţii are ca finalitate alegerea celei mai bune soluţii de dezvoltare a
situaţiei dezbătute.
Această metodă mai poartă denumirea şi de cascada ideilor şi are drept scop
emiterea unui număr cât mai mare de soluţii privind modul de rezolvare a unor
probleme, iar prin combinarea acestora să fie extrasă soluţia optimă.
Calea de obţinere a acestor idei este tocmai stimularea creativităţii în cadrul
unui grup, într-o atmosferă relaxată, neinhibatoare, rezultată din amânarea
momentului evaluării. Astfel, participanţii la această furtună a ideilor sunt eliberaţi
de orice constrângeri, comunicând fără teamă că vor spune ceva greşit ori
nepotrivit, ce va fi sau nu apreciat de către ceilalţi participanţi la discuţie.
 2. Metoda Ciorchinelui
Această tehnică de predare-învăţare este metoda care încurajează gândirea liberă prin
stimularea şi realizarea conexiunilor între idei şi cuvinte. Ciorchinele este de fapt un brainstorming
necesar, o modalitate de a construi sau evidenţia asociaţii de noţiuni sau de a releva noi sensuri
ale unor idei, fiind metoda de căutare a căilor de acces spre cunoştinţe, credinţe şi convingeri
proprii elevilor.
Ciorchinele organizează informaţia în jurul conceptului de referinţă prin anumite conexiuni
generate de specificul temei, putând fi definite drept oglinzi ale modului de gândire, înţelegere şi
simţire a celor ce le elaborează. Acum, noul tip de învăţare capătă sens, în momentul în care
vorbim de idei noi, pe temelia cărora să se construiască concepte noi.
Modul de realizare a ciorchinelui poate fi lăsat la alegerea elevului, întrucât acesta poate fi
capabil să-şi aleagă singur conceptele. În situaţia unor alegeri simple, acesta poate fi dirijat, în
funcţie de necesităţile sau raporturile elevului cu situaţia dată. În acest caz avem de-a face cu un
ciorchine dirijat, ce poate avea succes dacă va fi dirijat în favoarea elevului.
Tehnica realizării unui ciorchine presupune parcurgerea unor etape bine delimitate:
1. scrierea unui cuvânt sau a unei propoziţii denumite nucleu, în mijlocul tablei/foii;
2. scrierea unor cuvinte sau enunţuri care vin în minte în legătură cu tema propusă;
3. crearea unor conexiuni între cuvintele proprii şi tema pusă în discuţie, precum şi evidenţierea
acestor legături;
4. scrierea tuturor ideilor ce vin în minte, în legătură cu tema propusă spre discuţie.