METODE SI TEHNICI ALE GANDIRII CRITICE IN INVATAMANTUL

PRIMAR
CE ESTE GANDIREA CRITICA?

Noua educaţie are obligaţia de a avea în vedere complexitatea rolurilor pe care le

va juca copilul/elevul de azi în societatea viitoare, acela de subiect şi obiect al multiplelor
şi diverselor experienţe de viaţă succesive care îl vor ajuta să se cunoască pe sine şi să
abordeze o concepţie democratică, manifestându-se ca fiinţă liberă, creatoare.

Este vorba, aşadar de depăşirea frontierelor rigide, de o educaţie care să deplaseze

accentul spre conştientizare, cooperare, spre gândire critică şi selecţie, spre adaptabilitate
şi interpretare a lumii mereu schimbătoare.

Gândirea critică este un produs, un punct la care ajunge gândirea noastră în

momentul în care gândim critic din obişnuinţă, ca modalitate firească de interacţiune cu
ideile şi informaţile deţinute. Este un proces activ, care se produce uneori intenţionat,
alteori spontan şi care îl face pe cel care învaţă să deţină controlul asupra informaţiei,
punând-o sub semnul întrebării, integrând-o sau respingând-o.
Cercetările recente din domeniul învăţării şi gândirii critice demonstrează că
predarea deprinderilor în mod izolat, pe de o parte, şi memorarea cunoştinţelor pe de altă
parte, diminuează gândirea critică. De exemplu, Brown arăta că formarea de deprinderi
separate de scopurile şi sarcinile lumii reale le poate permite elevilor să obţină rezultate
bune la un test, dar fără a-i face capabili să aplice acele deprinderi în alt test.
Definiţiile complexe ale învăţării şi gândirii sunt sprijinite de noţiuni din domeniul
psihologiei cognitive, filosofiei şi educaţiei multiculturale. Punctele comune sunt:
- învăţarea eficientă, de durată, participare activă la procesul de învăţare,
- folosirea unui repertoriu de strategii de gândire,
- aplicarea cunoştinţelor nou învăţate în rezolvarea unor sarcini autentice,
- învăţarea să se bazeze pe cunoştinţe şi experienţe,
- învăţătorul să aprecieze diversitatea de idei şi experienţe.
Gîndirea critică apare când nu există mentalitatea ,,unicului răspuns”.

De multe ori gândirea critică este înţeleasă ca ,,atac la persoană”. A gândi critic nu
înseamnă neapărat a avea o poziţie negativă, nerealistă, neeficientă, dimpotrivă, gândirea
critică este un mod de abordare şi rezolvare a problemelor bazate pe argumente
convingătoare, logice, raţionale.
Critica poate fi:
 distructivă, ceea ce înseamnă a fi mereu împotrivă fără a avea un
motiv întemeiat, raţional, de dragul de a ieşi în evidenţă;
 constructivă, ceea ce presupune a susţine cu argumente
convingătoare, raţionale, anumite opinii.
 Gândirea critică este un proces complex care începe cu asimilarea cunoştinţelor, cu
dobândirea de operaţii şi procese mintale de procesare a informaţiilor şi continuă cu
formarea de credinţe şi convingeri care fundamentează adoptarea unor decizii şi se
finalizează prin manifestarea unor comportamente adaptative adecvate şi eficiente.
A gândi critic înseamnă:
- a deţine cunoştinţe valoroase şi utile şi a avea convingeri şi credinţe întemeiate pe
acestea;
- a-ţi forma opinii independente şi a accepta ca ele să fie supuse evaluării (criticii);
- a supune propriile idei şi ideile altora unui scepticism constructiv;
- a construi argumente suficiente care să confere consistenţă propriilor opinii;
- a manifesta toleranţă, flexibilitate şi respect;
- a învăţa cum să gândeşti eficient evaluând şi testând mai multe soluţii.
Dacă elevii nostri sunt: receptivi, curioşi, gânditori independenţi, bine informaţi,
activi mintal, vorbitori buni, profunzi, conştienţi de valoarea lor, creativi, pasionaţi pentru
nou şi soluţii noi, înseamnă că au şanse să devină gânditori critici.
Gândirea critică este un proces activ, coordonat, complex, asemănător cititului şi
scrisului, vorbitului şi ascultatului, care implică procese de gândire, care încep cu
acumularea activă a informaţiilor ce se termină cu luarea de decizii bine argumentate. De
asemenea, gândirea critică este un produs, adică un punct la care ajunge gândirea noastră în
care gândim critic, ca o modalitate firească de a interacţiona cu ideile şi informaţiile.
Condiţii pentru promovarea gândirii critice şi a dezvoltării simţului critic.
Explorarea gândurilor, ideilor, convingerilor şi experienţelor, formularea acestora în
propriile cuvinte, comunicarea reflexivă cu ceilalţi solicită timp suficient pentru a primi un
feed-back constructiv din partea elevilor într-o atmosferă care încurajează comunicarea.
Elevii trebuie lăsaţi să speculeze, să creeze, să afirme diverse lucruri aberante la
început, dar interesante prin perfecţionare sau schimbarea perspectivei într-un context
caracterizat de încurajare şi productivitate.
Acordarea permisiunii de a face speculaţii va conduce la o diversitate de opinii şi
idei care trebuie acceptate, altfel am limita gândirea elevilor reintroducând mitul
răspunsului unic.
Implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare trebuie promovată permanent
deoarece este un element esenţial al gândirii critice.
Gândirea se desfăşoară cel mai bine într-o atmosferă lipsită de riscuri, în care ideile
sunt respectate. De aceea învăţătorul va trebui să demonstreze că şi ideile ,,tâmpite” fac
parte din procesul de gândire, iar ridiculizarea ideilor nu va fi tolerată, deoarece aceasta
sufocă gândirea prin inducerea unui sentiment de risc personal.
Respectarea de către învăţător a ideilor şi convingerilor elevilor, îl determină pe elev
să aibă mai mult respect pentru propria lor gândire şi faţă de procesul de învăţământ în care
este implicat. Trebuie acordată încredere în capacitatea fiecărui elev de a gândi critic.
Este esenţial să le comunicăm elevilor că opinia lor are valoare, nu numai
reproducerea orală sau scrisă a ceea ce s-a predat, că gândirea lor critică este apreciată, iar
opiniile lor contribuie la o mai bună înţelegere a concluziilor discutate. Pe măsură ce îşi
dezvoltă capacitatea de a gândi critic elevilor le sporeşte capacitatea de exprimare orală,
scrisă, coerentă şi convingătoare a gândurilor, autonomia în gândire (respect pentru ideile
lor şi a altora), logică, găsirea şi acceptarea alternativelor, formularea de judecăţi şi
practicarea unei gândiri constructive.

Ce este gândirea critică?

Gândirea critică este un proces care are loc atunci când cel care învaţă îşi pune
întrebări ca:

„Ce semnificaţie au aceste informaţii pentru mine?”

„Cum pot folosi aceste cunoştinţe?”

„Cum se leagă aceste cunoştinţe de ceea ce ştiam mai dinainte?”

„Îmi foloseşte această informaţie la ceva?

Care ar fi consecinţele aplicării în practică a acestor idei pentru mine şi ceilalţi?

Gândirea este un proces asemănător cititului, scrisului, vorbitului şi ascultatului.

Este un proces activ coordonat, complex, care presupune că te gândeşti în mod autentic
la ceva. A învăţa să gândeşti critic în şcoală se face cel mai bine când abordezi în acest fel
cunoştinţe noi, ca şi cum această abordare ar fi o parte a programei sau un rezultat
previzibil al acesteia.

Formarea gândirii critice nu este o sarcină simplă şi nici una care se realizează într-
o anumită lecţie şi apoi se uită. Nu există o listă de paşi care trebuie urmaţi pentru a
ajunge la gândirea critică. Există însă un set de condiţii care trebuie îndeplinite de fiecare
lecţie şi care sunt esenţiale pentru promovarea gândirii critice:

1.Trebuie găsit timp şi create condiţii pentru experienţele de gândire critică.

2. Trebuie acceptată diversitatea de idei şi păreri.

3.Trebuie promovată implicarea activă a copiilor în procesul de învăţare.

4. Copiii nu trebuie să aibă sentimentul că riscă să fie ridicularizaţi.

5.Trebuie exprimată încrederea în capacitatea fiecărui copil de a gândi critic.

6.Orice progres al lor, cât de mic, trebuie apreciat şi încurajat.

Dimensiuni pe care le dezvoltă gândirea critică

Pe măsură ce îşi dezvoltă capacitatea de a gândi critic, elevii progresează pe

următoarele patru planuri:

1. De la personal(a gândi pentru tine) la public(a gândi şi pentru ceilalţi).

Primele reacţii ale copiilor referitoare la un anumit lucru sunt, de obicei,
exprimate sub forma "îmi place"/"nu-mi place", cu alte cuvinte sunt reacţii la
ceea ce ei, ca persoane, găsesc interesant. Pe măsură ce se maturizează şi
acumulează experienţă, elevii îşi dezvoltă capacitatea de a-şi exprima reacţiile în
termeni care pot fi înţeleşi de alţii şi care sunt mai adecvaţi pentru comparaţii şi
dezbateri. O raportare personală la o idee, aşa cum arată James Britton, este o
sursă de vitalitate şi autenticitate în gândire. Cu toate acestea, semnul distinctiv
al unei persoane educate este capacitatea sa de a-şi exprima gândurile clar şi
convingător în faţa celorlalţi, fie ei cunoscuţi sau străini. Aceasta presupune, de
fapt, trecerea de la reacţia primară personală, la exprimarea ei nuanţată, într-o
manieră adecvată, în public. Această reacţie este rodul experienţei şi educaţiei
persoanei.

2. De la heteronom(atribuirea înţelepciunii şi autorităţii celorlalţi), la

autonom(siguranţa cunoştinţelor şi posibilităţilor proprii de gândire).

Aceasta presupune trecerea de la credinţa că “ceea ce este scris este
adevărat”, la posibilitatea de a te îndoi de adevărurile scrise ale unor
personalităţi şi de a aduce şi alte adevăruri, chiar proprii, justificându-le şi
argumentându-le. Cu alte cuvinte se face trecerea spre o gândire autonomă,
flexibilă, critică. Elevii care îşi dezvoltă autonomia de gândire devin mai siguri
pe ei înşişi, mai dispuşi să adopte un punct de vedere şi să-l susţină şi mai
înclinaţi să pună sub semnul întrebării validitatea unui argument exprimat într-
un text.

3. De la intuitiv(experenţial, limitat), la logic(formalizat, comunicabil).

A afirma lucruri în mod intuitiv înseamnă a exprima idei fără a reflecta
prea mult la legătura dintre afirmaţie şi experienţă. A te concentra asupra logicii
 înseamnă a deveni sensibil la modul în care sunt aranjate probele pentru a
susţine concluzia. Logica nu ameninţă să înlocuiască în totalitate intuiţia dar, în
măsura în care logica poate fi o formă mai publică de gândire decât intuiţia,
democraţia are de câştigat atunci când oamenii sunt capabili să-şi expună
poziţiile în mod logic. Fără a nega rolul intuiţiei, trebuie să remarcăm că logica
presupune un nivel profund al rezolvării tuturor problemelor cu care ne
confruntăm. Mai ales

pentru formarea gândirii crtice, pentru prezentarea şi susţinerea argumentelor, trebuie să

facem apel la logică.
4. De la o perspectivă(închiderea în propriile convingeri), la perspective
multiple(capacitatea de a ţine cont şi de părerile celorlalţi).
Un gânditor mai puţin matur se va crampona în propriile convingeri,
indiferent de ceea ce spun ceilalţi. Un gânditor mai matur, un gânditor critic va
ţine cont şi de convingerile celorlalţi. Gânditorul mai matur poate, cu siguranţă,
să-şi modifice convingerile când ajunge să fie convins de argumentele altuia; dar
la fel de important este faptul că, susţinându-şi propria poziţie, este capabil să
accepte şi poziţiile altora, exprimând acest lucru în maniera: "Ştiu că sunt mulţi
care cred X, dar daţi-mi voie să vă arăt motivele pentru care Y e preferabil”. Un
adevărat gânditor critic este cel care acceptă mai multe perspective de abordare a
unei probleme, conştientizând avantajele şi dezavantajele fiecărei perspective.
Dintre toate caracteristicile de mai sus, observăm faptul că abilitatea de a
gândi critic presupune o anumită experienţă de viaţă, un antrenament special în
abordarea perspectivelor multiple, deschiderea spre nou şi spre împărtăşirea
experienţelor proprii celorlalţi membri ai grupului.
Gândirea critică poate fi privită în triplă ipostază: ca strategie de gândire,
ca investigaţie şi ca proces.
a) Ca strategie de gândire. Gândirea critică este văzută ca o strategie ce

apelează la mai multe operaţii coordonate ale gândirii. Într-un mod

asemănător, gândirea critică este înţeleasă de unii autori români ca „un
mod de a aborda şi de a rezolva problemele, bazat pe argumente
convingătoare, logic-raţionale”.
b) Ca investigaţie, gândirea critică reprezintă „o cercetare al cărei scop este

explorarea unei situaţii, unui fenomen, unei întrebări sau unei probleme,
cu scopul de a formula o ipoteză sau o concluzie care să reunească toate
informaţiile disponibile şi să fie demonstrabilă într-o manieră
convingătoare”.(Kurfiss, 1988,p.1109). Aşadar, gândirea critică poate fi
înţeleasă ca o investigaţie care să conducă la o concluzie justificată.
c) Ca proces, gândirea critică parcurge o succesiune de etape:
 apariţia problemei - punerea în acţiune a atitudinilor şi
capacităţilor necesare - rezolvarea problemei; sau:
 apariţia unei situaţii neaşteptate - evaluarea situaţiei - căutarea
explicaţiilor sau a soluţiilor - construirea unor perspective diferite-
rezolvarea situaţiei.
 Pe lângă desfăşurarea în etape, gândirea critică se
caracterizează şi printr-o dezvoltare în stadii, începând cu certitudini
absolute, trecând prin îndoială şi sfârşind cu înţelegerea faptului că
există mai mult de o singură abordare şi mai multe soluţii ale
oricărei probleme.
Gândirea critică presupune exercitarea unor operaţii de gândire
pentru rezolvarea unei probleme sau, mai exact, a unei situaţii-
problemă. Aşadar, a gândi critic înseamnă a mobiliza acele operaţii
intelectuale necesare pentru rezolvarea unei anumite probleme.
Gândirea critică este tipul de gândire care se structurează pe
baza unei atente evaluări a premiselor şi dovezilor şi care formulează
concluzii cât mai obiective luând în considerare toţi factorii pertinenţi
şi utilizând toate procedeele logice valide (Carter, 1973).

Capacitatea decizională în societăţile democratice este un

proces la capătul căruia un grup ajunge la consens, prin discuţii,
dezbateri şi analiză. Actul decizional ar trebui să reprezinte mai mult
decât simpla acumulare a unor opinii exprimate. Opiniile trebuie
confruntate în sfera publică şi toţi participanţii la discursul public
trebuie să asculte cu atenţie argumentele fiecăruia. Pentru luarea unor
decizii autentic democratice, nici un grup nu trebuie exclus (Lipset,
1995).În concluzie, gândirea critică ne învaţă să citim, să
deconstruim, să înţelegem şi să elaborăm argumente, fie pentru
scopurile practice ale vieţii de zi cu zi, fie pentru mai buna exprimare
în dezbateri publice, fie pentru organizarea şi structurarea comunicării
ştiinţifice în anumite discipline.
 În concluzie, a gândi critic înseamnă:
- a fi curios;
- a pune întrebări şi a căuta sistematic răspunsuri;
- a stabili cauze şi implicaţii;
- a cultiva un scepticism politicos;
- a găsi alternative;
- a întreba ,,ce ar fi dacă?”;
- a ţine seama de argumentele celorlalţi, a le analiza logica;
- a realiza asocieri între ceea ce a fost învăţat şi propriile experienţe;
- a analiza cauzele şi efectele, a imagina soluţii.
Gândirea critică formează cetăţeni veritabili pentru o societate deschisă,
cetăţeni cooperanţi, capabili de a conduce, manifestă toleranţă pentru persoanele
care provin din orice mediu dar să dea dovadă de iniţiative individuale, ghidate
de principii dar capabili să găsească soluţii care să se adapteze realităţii în plină
schimbare.
.

Bibliografie:
Jeannie L. Steele, Charles Temple ,,Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea
gîndirii critice”, vol. 1,2
Ghid pentru învăţători - centrul Educaţia 2000+