ABORDĂRI METODICE ALE GÂNDIRII CRITICE

1. Ce este gândirea critică?

Gândirea critică este un mod de abordare şi rezolvare a problemelor
bazate pe argumente convingătoare, logice şi raţionale, ce presupune
verificarea, evaluarea şi alegerea răspunsului potrivit pentru o sarcină dată şi
respingerea argumentată a celorlalte variante de soluţii.
În acelaşi timp gândirea critică este deprinderea de a interacţiona cu
informaţia în mod activ, de a aduce argumente pro şi contra, de a le evalua
pentru a stabili valoarea de adevăr, dea transforma informaţiile şi de a genera
noi idei.
Gândirea critică este un proces activ, coordonat, complex, asemănător
cititului şi scrisului, vorbitului şi ascultatului, care implică procese de gândire,
care încep cu acumularea activă a informaţiilor ce se termină cu luarea de
decizii bine argumentate.
De asemenea, gândirea critică este un produs, adică un punct la care
ajunge gândirea noastră, în care gândim critic, ca o modalitate firească de a
interacţiona cu ideile şi informaţiile.
Gândirea critică are la bază reactualizarea cunoştinţelor, analizarea
diferenţelor, observarea relaţiilor cauză-efect, extragerea ideilor din exemple,
susţinerea ideilor cu exemple şi evaluarea informaţiilor în funcţie de valoarea de
adevăr, de utilitate, de efectele pozitive sau negative.
A gândi critic înseamnă:
 a deţine cunoştinţe valoroase şi utile având convingeri şi credinţe întemeiate
pe acestea;
 a avea opinii independente şi a accepta ca ele să fie supuse evaluării (criticii).
 a supune propriile idei şi ideile altora.
 a construi argumente care să confere consistenţă propriilor opinii;
 a manifesta toleranţă, flexibilitate şi respect.
 a învăţa cum să gândeşti eficient evaluând şi testând mai multe soluţii.
2. Gândirea critică şi preşcolaritatea
Deşi unii consideră că dezvoltarea gândirii critice este un proces prea
greu pentru copiii preşcolari datorită stadiilor dezvoltării inteligenţei copilului
(descrise de L Piaget) acest lucru este posibil cu ajutorul suportului intuitiv.
Întrebările care se pun sunt:
 În ce măsură contribuie gândirea critică la maturizarea prea rapidă a
copiilor?
 Li se „răpeşte” micilor copii copilăria?
 Ne folosim de un copil ca să gândească precum un adult?
 Este moral ca un cadru didactic să obţină efecte spectaculoase în
prezent cu preţul unor posibile consecinţe târzii plătite de copii?
Răspunsul este sigur nu. Niciodată nu vor exista asemenea consecinţe, iar copiii
vor raţiona cu siguranţă mai bine, dar aceasta nu va fi în detrimentul lor,
deoarece utilizarea metodelor interactive, a procedeelor şi tehnicilor de lucru, le
sporeşte încrederea în forţele proprii, în performanţele obţinute, contribuind la
dezvoltarea intelectuală, morală şi la socializarea lor. Astfel copiii participă
efectiv la actul învăţării, mărindu-le responsabilitatea şi gradul de implicare.
Nu practicarea timpurie a gândirii critice dăunează, ci practicarea
neadecvată sau parţială a ei poate duce la dezvoltarea unui comportament tipic,
unui copil pasiv care aşteaptă totul de-a gata, iar efectul nu va fi deloc neglijabil
ci, din puncte de vedere moral, dăunător şi educaţional contraproductiv.
Practica pedagogică preşcolară, în domeniul gândirii critice, trebuie
dezvoltată pe două direcţii principale:
1. Un program bazat pe principiul că gândirea de ordin superior începe
prin cultivarea curiozităţii naturale a copiilor faţă de natură şi faţă de problemele
morale şi în acest caz trebuie desfăşurate activităţi care pun accentul pe
stimularea curiozităţii copiilor, pe dezvoltarea deprinderilor analitice şi de
rezolvare de probleme.
2. Trebuie demonstrată relaţia dintre calitatea întrebărilor, calitatea
gândirii şi calitatea răspunsurilor copiilor deoarece întrebările adecvate adresate
copiilor permit formarea unei gândiri abstracte, nuanţate şi sofisticate.
La această vârstă capacitatea de a gândi critic se dobândeşte în timp,
permiţând copiilor să se manifeste spontan, fără îngrădire, ori de câte ori există
o situaţie de învăţare. Ei nu trebuie să se simtă stingheri, să le fie teamă de
reacţia celor din jur faţă de părerile lor, să aibă încredere în puterea lor de
analiză, de reflecţie.
Gândirea critică îi învaţă pe copii să-şi emită şi să-şi susţină propriile
idei. Avem obligaţia de a asigura atmosfera propice declanşării valului de idei
personale, de a le da copiilor senzaţia că ei sunt adevăraţii descoperitori ai
„noului” ( deşi e vorba de o redescoperire) .
Valenţe ale gândirii critice:
 stă la baza citirii, scrierii, vorbirii şi ascultării  elemente de bază ale
comunicării.
 ajută la descoperirea erorilor şi prejudecăţilor.
 este o cale spre libertatea faţă de adevăruri trunchiate şi minciuni.
 oferă posibilitatea schimbării unui punct de vedere pe măsură ce examinăm şi
reexaminăm idei ce par evidente.
 oferă libertatea de a-şi exprima propriile opinii.
 ajută copiii se rezolve probleme pe care nu le-au putut rezolva cu metode
obişnuite.
 îi învaţă să privească lucrurile din mai multe perspective.
 le dezvoltă abilitatea de a gândi altfel.
 descoperă idei noi.
 valorifică la maxim potenţialul indivizilor şi echipelor.
 pot preîntâmpina blocajele în gândire.
31
 văd oportunităţi acolo unde alţii văd probleme.
3. Cum poate fi dezvoltată gândirea critică?
Gândirea eficientă se dezvoltă prin munca în colaborare ceea ce
înseamnă lucrul în perechi, pe grupe. Munca în colaborare este eficientă dacă
are loc trecerea de la respectul faţă de ideile altora la încredere de sine, trecerea
de la concret la abstract, de la gândirea intuitivă bazată pe exprimarea unor
opinii fără a reflecta asupra lor, la gândirea logică care susţine anumite concluzii
bazate pe premise, abordarea lucrurilor din mai multe perspective.
Metodele pentru dezvoltarea gândirii critice, aplicate la grupă, pot
dezvolta, prin relaţionarea între copii, un ansamblu de atitudini şi
comportamente:
 abilităţi de comunicare,
 capacitatea de a înţelege,
 transfer de informaţii,
 interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate.
Polivalenţa acestor metode s-a dovedit eficientă de la cea mai fragedă vârstă,
deoarece, prin exersarea acestor metode, copilul devine un mic cercetător,
dornic să exploreze continuu tot ceea ce-l înconjoară.
Dezvoltarea gândirii critice într-un cadru adecvat presupune trei etape:
1. Evocarea. Cum vor fi dirijaţi copiii către formularea unor întrebări şi
scopuri pentru învăţare? Cum vor ajunge să-şi examineze cunoştinţele
anterioare?
2. Realizarea sensului. Cum va fi explorat conţinutul de către copii?
Cum îşi vor monitoriza ei înţelegerea acestui conţinut?
3. Reflecţia. Cum vor utiliza copii sensul lecţiei? Cum vor fi îndrumaţi
să caute informaţii suplimentare, răspunsuri la întrebările care mai există?