Temele la examen pentru cursul Orientarea vocațională

1. Noțiuni generale despre orientarea vocațională. Delimitări conceptuale

2. Orientarea școlară și profesională. Obiectivele
3. Etapele și acțiunile orientării vocaționale
4. Conceptul de carieră: evoluţie şi semnificaţie
5. Planificarea carierei
6. Dezvoltarea carierei
7. Consilierea carierei
8. Stadiile carierei.
9. Orientarea vocațională la vârsta preșcolară
10.Orientarea vocațională la vârsta școlară mică
11.Orientarea vocațională la vârsta preadolescentă, adolescentă
12.Stadiile planificării carierei în adolescență
13.Factorii situaționali, externi implicați în dezvoltarea carierei
14.Factorii biologici implicați în orientarea vocațională
15.Factorii psihologici și orientarea vocațională
Factorii implicaţi în consilierea şi orientarea carierei pot fi grupaţi în două categorii: factori
psihosociali şi factori individuali.
Factorii psihosociali: familia (părinţi, rude), şcoala, grupul de prieteni, cererea pieţei forţei de
muncă, “moda profesiunilor” şi prejudecăţile legate de unele profesiuni
Familia este unul dintre cei mai importanţi factori în orientarea carierei, chiar dacă în ultimele
decenii influenţa ei scade. Cauzele acestei influenţe accentuate sunt:
· Părinţii pot orienta de la început interesele copiilor, pe de-o parte prin alegerea jucăriilor, prin
aprecierea pozitivă sau negativă a unor activităţi, iar pe de altă parte prin identificare şi imitare.
· Familia este cea care optează pentru anumite şcoli, care îngrădesc mai mult sau mai puţin
posibilităţile copiilor.
· Atitudinea, stilul educativ al părinţilor influenţează încrederea în sine, direcţia şi măsura
ambiţiilor.
· Părinţii sunt cei care transmit expectanţele, asteptările sociale adecvate poziţiei lor sociale.
· Statutul socio-economic joacă un rol important în opţiunea vocaţională a adolescentului,
tânărului, chiar dacă se încearcă egalizarea şanselor.
Şcoala este considerat un factor principal în orientarea carierei.
Sistemul de învăţământ, prin structura lui (tipuri de şcoli, profile, nr. de locuri, etc.) determină
cadrul în care se realizează orientarea profesională.
Procesul instructiv- educativ poate avea o contribuţie însemnată în egalizarea şanselor, dezvoltă
diferitele aptitudini, stimulează interesul, furnizează o serie de informaţii despre profesiuni, etc.
Totodată şcoala participă în mod direct la activitatea de orientare a carierei.
Orientarea/consilierea privind cariera realizată de psiholog se bazează pe activitatea desfăsurată de
profesori în şcoală. Problematica orientării carierei nu poate fi redusă la decizie. Aceasta este doar
un moment important în viaţa tânărului. Dar acest moment este determinat într-o mare măsură de
procesul de dezvoltare, formare al tânărului de până atunci. Obiectivele pe care le are şcoala în
acest sens, sunt următoarele:
 ·pregătirea maturaţiei vocaţionale (maturaţie vocaţională- capacitatea de alegere în cunoştintă
de cauză a profesiunii; este considerată independentă de maturitatea intelectuală, afectivă şi
socială);
·formularea deciziei profesionale optime;
·asigurarea pregătirii, formării pentru cariera aleasă;
·sprijin acordat în realizarea identificării cu profesiunea aleasă.
Primele două sunt obiective ale şcolilor generale şi ale liceelor teoretice, ultimele două sunt
specifice formelor de învăţământ profesional.
Grupul de prieteni, grupul de referinţă influenţează opţiunea vocaţională mai ales prin
evaluarea diferitelor tipuri de profesiuni, respectiv a diferitelor imagini de viitor prin prisma
normelor culturale şi a sistemului de valori proprii tinerilor. Dacă cineva alege o profesiune “la
modă” sau mai deosebită, câştigă prestigiu în cadrul grupului. Rolul grupului este diferit în funcţie
de vârstă (la 13-14 ani influenţa grupului este mai accentuată decât la 17-18 ani).
Cererea pieţei forţei de muncă limitează şi directionează opţiunile vocaţionale ale tinerilor.
Lipsa sau limitarea unor posibilităţi poate deveni o sursă de frustrare, poate genera decepţii.
“Moda profesiunilor” şi prejudecăţile legate de unele profesiuni determină într-o anumită
măsură alegerea unei cariere. Aceste fenomene au efecte negative asupra procesului de orientare a
carierei, distorsionând interesele şi opţiunile tinerilor sau ale părinţilor.
Prejudecăţile legate de unele profesiuni duc de asemeni la îngrădirea spectrului posibilităţilor.
Factori individuali: nivelul intelectual, aptitudinile, motivaţia, trăsăturile dominante de
personalitate.
Nivelul intelectual are un rol selectiv în orientarea vocaţională: la carierele care necesită un
nivel intelectual superior pot aspira în mod real doar tineri cu capacităţi intelectuale ridicate. De
obicei tinerii inteligenţi ajung mai devreme la maturaţie vocaţională.
Aptitudinile speciale pot înlesni orientarea vocaţională, dar identificarea şi evaluarea lor
necesită o bună autocunoaştere şi informaţii suficiente despre lumea carierelor.
Psihoprofesiogramele cuprind factorii aptitudinali strict necesari şi auxiliari. Lipsa unor aptitudini
speciale pot fi apreciate ca o contraindicatie. Rolul aptitudinilor generale în orientarea
profesională creşte datorită mobilităţii profesionale (sunt utile în mai multe domenii de activitate).
Când aptitudinile se încarcă de interese se formează vocaţia.
Motivaţia Sunt importante mai ales trebuinţele de stimă şi statut şi trebuinţele de autorealizare.
Acestea motivează orientarea vocaţională, precum şi interesul pentru carierele care le pot
satisface. La baza intereselor profesionale pot sta şi anumite impresii, experienţe personale.
Idealurile şi concepţia despre lume şi viaţă influenţează şi ele opţiunea vocaţională a tânărului.
Trăsăturile dominante de personalitate Acest factor are un rol deosebit mai ales în realizarea
identificării cu cariera aleasă, condiţie a succesului profesional. Sunt importante: tipul de
personalitate (introvesie- extraversie), independenţa, rezistenţa la eşec, spiritul de iniţiativă, etc.
La acesti factori individuali Rodger adaugă şi altele:
Aspectul fizic Anumite atribute fizice sunt esenţiale pentru unele profesiuni. Statura mică
împiedică un bărbat sau o femeie să intre în forţele poliţiei, o persoană scundă este cerută pentru
meseria de jocheu. Handicapurile fizice impun limitări în felul muncii pe care o poate alege
persoana.
 Rezultatele şcolare pot fi criterii de selecţie pentru anumite forme de învăţământ, influenţând
astfel opţiunea profesională. Acest factor are şi o influenţă indirectă asupra orientării vocaţionale,
pentru că de multe ori elevul este apreciat şi apoi orientat doar pe baza acestor rezultate.

Factorii care influiențează deciziile privind cariera:

 Aptitudini și deprinderi
 Calacteristici de personalitate
 Valori
 Interese
 Piața muncii
 Influiențe educaționaale
 Ambianța culturală
 Rețea personală
 Statutul socio-economic
 Istoria familiei
 16. Interesele și preferințele profesionle. Valorile
VALORILE reprezintă convingerile bazale ale indivizilor. Ele sunt surse motivaţionale şi ale standardelor
individuale de performanţă într-un anumit domeniu.
Valorile se manifestă în comportament prin evitarea sau, dimpotrivă, propensiunea pentru elemente tangibile sau
intangibile cum ar fi banii, puterea, spiritualitatea.
Exemple de valori sunt: performanţă, colegialitate, mediu familial plăcut, autonomie, grijă pentru alţii, bani, putere,
autoritate, recunoaştere.
Ceea ce valorează o persoană se reflectă la nivelul cerinţelor pentru mediul de activitate în care aceasta urmează să
se încadreze. Tabelul prezintă relaţia existentă între necesităţile vocaţionale ale persoanei şi caracteristicile mediilor
de activitate.
Relaţia dintre necesităţile vocaţionale / valori şi mediile de muncă
Necesităţi vocaţionale / Medii de activitate corespunzătoare
valori

Valorificarea abilităţilor Sarcini care permit exersarea abilităţilor şi deprinderilor.

Realizare Sarcini considerate a oferi prestigiu.

Activitate Sarcini care cer un nivel constant şi susţinut de implicare.

Avansare Medii de muncă în care există posibilitatea de a promova pe baza performanţelor.

Autoritate Sarcini care implică puterea de a decide asupra modalităţii de realizare a muncii.

Autonomie Medii de muncă ce presupun planificare individuală a muncii, fără o

supraveghere strictă.

Structură Medii de muncă în care strategiile de lucru sunt explicite şi sistematic monitorizate.

Compensare materială Sarcini ce oferă compensaţii în funcţie de cantitatea şi calitatea muncii

depuse, aplicate echitabil.

Colaborare Medii de muncă în care sunt valorificate interacţiunile sociale.

Creativitate Sarcini care permit inovaţia.

Independenţă Sarcini de muncă în care se lucrează individual.

Valori morale Sarcini care să nu vă oblige să participaţi la nici o acţiune ce contravine

valorilor dumneavoastră morale.

Recunoaştere Medii de muncă în care sunt recompensate performanţele individuale deosebite.

Responsabilitate Sarcini care permit exersarea autonomiei şi seriozităţii.

Securitate Medii de muncă care garantează continuitatea.

Serviciu social Medii de muncă în care îi puteţi ajuta pe ceilalţi.

Varietate Sarcini ce pot implica o gamă largă şi diversă de activităţi.

Condiţii de muncă Medii de muncă caracterizate prin condiţii agreabile.

17. Modalități de explorare a posibilităților de carieră
 18. Luarea deciziei privind cariera. Stilurile decizionale
Descrierea stilurilor decizionale
Stilul decizional Caracteristici Exemplu
– utilizează o abordare logică și organizată în luarea de
“Am luat decizia după ce am
decizii
rațional – elaborează planuri minuțioase pentru punerea în aplicare
cântărit bine toate
alternativele”
a deciziei luate
– se bazează preponderent pe sfaturile, sprijinul și
îndrumarea altora în luarea deciziilor; consideră că ajutorul “Ceilalți știu mai bine ce este
dependent celor apropiați este indispensabil atunci când cântăresc și mai potrivit pentru mine”
aleg alternative
“Acum nu e momentul
Evitant amână / evită luarea unei decizii potrivit să iau o astfel de
decizie”
– se centrează pe intuiții și impresii în luarea unei decizii “Am făcut așa pentru că am
intuitiv – nu caută dovezi pentru argumentarea unei decizii simțit eu că e mai bine”
– iau decizii sub impulsul momentului, rapid și fără prea “Am luat decizia rapid și fără
spontan multe deliberări să mă gândesc prea mult”
Important!
Indiferent de stilul decizional pe care îl avem, sau pe care suntem pe cale să ni-l formăm,este
bine de ştiut că acesta poate fi îmbunătăţit. Totuşi, în mod ideal, un proces de decizie echilibrat
include elemente din majoritatea stilurilor decizionale şi trebuie întotdeauna adaptat situaţiei
specifice care impune luarea unei decizii. Ca reper, prima dată se caută informaţia (din sursă
internă, externă) se verifică validitatea acesteia, se formulează planurile.Pentru verificare,  se
caută opiniile şi sfaturile celorlalţi.
Stilurile decizionale au eficienţă diferită, în funcţie de conţinutul deciziei. Astfel, un stil intuitiv
poate fi eficient în cazul unor decizii cum sunt: alegerea activităţii pentru  petrecerea timpului liber
sau a unei cărţi ce urmează a fi parcursă, iar pentru deciziile care au implicaţii pe termen lung, ca
de exemplu: alegerea traseului educaţional, alegerea profesiei, stilul raţional s-a dovedit a fi mai
eficient.
 2.Orientarea școlară și profesională. Obiectivele
Consilierea şi orientarea în carieră începe cu orientarea şcolară, care constă în îndrumarea
clientului în vederea alegerii unei forme de învăţământ potrivit nivelului de pregătire atins
anterior şi, mai ales, conform aptitudinilor, intereselor profesionale şi personalităţii lui.
Orientarea şcolară constituie o etapă premergătoare orientării profesionale. Important este ca,
încă de la această etapă, să se ţină seama de criteriul integrării ulterioare a actualului elev în viaţa
activă, inclusiv în activitatea profesională .

Orientarea şcolară se realizează prin următoarele acţiuni:

• Evaluarea nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor care poate fi efectuată prin examene şi probe
profesionale.
• Diagnosticul psihologic stabilit de specialist prin aplicarea unor baterii de teste psihologice:
teste de aptitudini, teste de interese profesionale, teste şi chestionare de personalitate.
• Formularea recomandărilor privind continuarea educaţiei,
• Informarea referitor la unităţile şcolare care corespund cerinţelor educaţionale ale clientului,
la condiţiile de acces la aceste unităţi şi la formalităţile ce trebuie îndeplinite în acest scop.
• Alcătuirea unui plan de acţiuni orientate spre realizarea recomandărilor formulate.
Consilierea pentru orientarea şcolară este un serviciu care se oferă atât clienţilor
individuali, cât şi unor grupuri de clienţi (de exemplu, elevii unei clase). Orientarea şcolară
presupune şi o serie de activităţi dedicate părinţilor şi profesorilor. Influenţa acestora asupra
deciziei copilului poate fi mai mare sau mai mică în funcţie de mentalitate, de poziţia socială, de
nivelul lor cultural. Colaborarea cu părinţii se poate face prin întrevederi, reuniuni, seminarii,
conferinţe. Profesorilor li se pot propune stagii de formare prin activitatea de orientare şi li se pot
furniza materiale informative.
Scopul este acelaşi: transformarea părinţilor şi profesorilor în aliaţi în procesul de orientare
conştientă şi realistă a copiilor pe un drum profesional care să corespundă aptitudinilor, dar şi
posibilităţilor concrete oferite pe piaţa muncii.
Orientarea profesională reprezintă ansamblul acţiunilor opţionale şi consultative realizate
prin modalităţi psihologice şi pedagogice, generale şi speciale, destinate să sprijine elevul
psihologic, moral, informaţional în vederea elaborării unor opţiuni profesionale adecvate.
Totodată consilierea şcolară în legătură cu fluctuaţia înaltă a cererii şi ofertei pe piaţa forţei de
muncă, presupune şi reorientarea şcolară şi/sau profesională a elevilor.
 Orientarea profesională are conţinuturi bine definite:
• cunoaşterea şi autocunoaşterea personalităţii elevilor, în vederea autodeterminării profesionale,
a corelării optime între posibilităţi, aspiraţii şi cerinţe socioprofesionale;
• stimularea elevilor să opteze pentru domenii profesionale în concordanţă cu aptitudinile
generale şi speciale de care dispun etc.;
• educarea elevilor în vederea unor opţiuni profesionale corecte şi realiste; facilitarea perceperii
categoriilor socioprofesionale şi aprecierii situaţiilor reale de muncă, de respect pentru
fiecare domeniu de activitate;
• îndrumarea şi consilierea elevilor în scopul elaborării planurilor profesionale: planificarea
propriilor studii în raport cu proiectele profesionale şi de carieră; sprijinirea elevilor în
prefigurarea proiectivă a devenirii;
•informarea referitor la profesie şi domenii profesionale, cunoaşterea realităţilor economice şi
sociale, precum şi a riscurilor şi avantajelor profesionale;
`-informarea părinţilor cu privire la posibilităţile de formare ale elevilor, precum şi cu dinamica
obiectivă a rutelor şcolare şi profesionale;
• corectarea opţiunilor formulate neadecvat, reorientarea prin consiliere.

3. Etapele și acțiunile orientării vocaționale

Interesant este că teoriile lui Parsons se regăsesc în mare măsură în modelele moderne
ale consilierii – de la strategia sa de abordare a unei situaţii , până la principiile promovate.
 Astfel, el a descris un proces de consiliere în trei etape:
1.analiza de către client a propriei persoane, a sistemului de aptitudini, interese, ambiţii ,
resurse, limite – şi identificarea cauzelor acestora;
2.cunoasterea cerinţelor şi condiţiilor succesului personal şi profesional în relaţie cu un
anumit post; avantajele, beneficiile, perspectivele şi dezavantajele acestui post;
3.întelegerea relaţiei dintre aceste două realităţi : clientul şi postul dorit; găsirea strategiilor
optime pentru succes.
În anii ’30, E. G.Williamson (1900-1979) propune ceea ce se consideră de comun acord a fi
prima teorie a consilierii.
Iniţial inspirată de scrierile lui Parsons, teoria, de factură directivă, propune o serie de
acţiuni în cinci etape:
1.examinarea problemei şi analiza situaţiei clientului;
2.sintetizarea, sumarizarea şi organizarea informaţiei pentru înţelegerea problemei;
3.diagnoza, interpretarea problemei;
4.consilierea propriu- zisă, sprijinirea clientului în găsirea soluţiilor;
5.follow-up.

4. Conceptul de carieră: evoluţie şi semnificaţie

Noţiunea de carieră a înregistrat transformări multiple de-a lungul timpului. În anii ’70,
era considerată ca fiind legată exclusiv de aspectele profesionale ale vieţii individului.
Ulterior, termenului i s-au adăugat conotaţii care au legătură cu viaţa personală,
comunitară, economică.
Sub aspect economic, cariera reprezintă o secvenţă de poziţii profesionale ocupate de o
persoană, ca urmare a pregătirii şi meritelor sale profesionale (este implicat procesul de
dezvoltare profesională).
Sub aspect sociologic, cariera este o succesiune de roluri jucate de o persoană de-a
lungul vieţii. Rolul este o poziţie adoptată temporar, legată de o funcţionalitate anume a
fiinţei umane. Chiar dacă un rol se exercită pe o perioadă îndelungată de timp (ex : rol
de soţ /soţie ) , acesta nu poate defini în mod exclusiv o persoană, care îndeplineşte o
multitudine de roluri care corespund activităţilor diverse desfăşurate la un moment dat.
Sears (1982) definea cariera ca fiind totalitatea muncii depuse de individ dea lungul vieţii
.
McDaniels (1989) o considera ca fiind suma activităţilor de muncă şi de timp liber
depuse de un individ. Una dintre cele mai complete definiţii a fost oferită de Herr şi Cramer în
1996 :
Cariera este un fenomen unic şi se construieşte în funcţie de alegerile fiecărei
persoane. Este un construct dinamic care se întinde de-a lungul întregii vieţi şi care nu
include numai ocupaţii, ci integrează armonios munca şi alte roluri sociale : familia,
comunitatea, timpul liber.
Spre sfârşitul secolului trecut, dezvoltarea carierei începe să fie abordată din perspectivă
holistică. Viaţa personală şi stilul de trai nu mai sunt considerate în mod separat. Factori
psihologici, sociali, educaţionali, economici, de natură fizică – dar şi şansa sunt luaţi în
considerare în analiza carierei. Factori de natură comunitară, multiculturală, care ţin de
influenţele, stilul decizional şi atitudinile faţă de muncă ale grupurilor cu care interacţionează
individul au căpătat o importanţa majoră în opinia specialiştilor.
Zunker (1994) consideră dezvoltarea carierei ca fiind un concept similar dezvoltării
ocupaţionale/vocaţionale – care presupune un proces neîntrerupt de ajustare a credinţelor,
valorilor, abilităţilor şi aptitudinilor, intereselor şi trăsăturilor de personalitate, în relaţie cu
universul muncii.
Ca o observaţie de final, ocupaţiile, poziţiile profesionale, locurile de muncă sunt realităţi
obiective, ele există în afara noastră, pe când despre carieră nu se poate discuta decât în relaţie
cu experienţele personale ale unui individ anume. Cariera este un construct subiectiv.

Evoluţia orientării profesionale/carierei

În evoluţia orientării profesionale s-au succedat patru concepţii fundamentale.(Javelo,
Riccordi, 1966):
1.Concepţia psihofiziologică şi aptitudinală - pune accentul pe diagnosticarea
însuşirilor psihofiziologice individuale (văz, auz, timp de reacţie, etc.) şi a aptitudinilor.
Concepţia neglijează o serie de aspecte şi variabile ale personalităţii (ex. trăsături de voinţă şi
caracter, interese, atitudini, etc.).
 Reprezentanti: T.Parsons, H. Münsterberg, L. Thurstone etc. Aceştia au integrat
orientarea profesională în domeniul psihotehnicii (ramură a psihologiei aplicate care s-a
ocupat cu studiul performanţelor psihomotorii şi intelectuale în scopul selecţiei, repartizării şi
acomodării profesionale).
2. Concepţia caracterologică apare ca o reacţie la concepţia fiziologică şi aptitudinală.
Aceasta pune în prim plan interesele profesionale şi trăsăturile caracteriale hotărâtoare pentru
reuşita profesională.
Adepţii acestei concepţii sunt: Ed. Claparéde, O. Decroly, Fr. Baumgarten etc. Aceştia
consideră că în activitatea de orientare profesională trăsăturile caracteriale sunt mai importante
decât aptitudinile subiecţilor. Se pune deci în discuţie raportul aptitudini/atitudini.
3. Concepţia clinică sau dinamică susţine că în procesul orientării profesionale
preocupările trebuie centrate pe investigarea intereselor şi înclinaţiilor individului, pe
dezvăluirea tendinţelor de evoluţie ale personalităţii sale. Lipsa acestor variabile ale
personalităţii ar genera fenomene de inadaptare profesională şi insatisfacţii în muncă.
Reprezentanţi: W. Stern, H. Murray etc.
4. Concepţia psihopedagogică educaţivă (formativă înlocuieşte definitiv punctul de
vedere “diagnostical” din domeniul orientării profesionale cu cea educativă. Esenţa acestei
concepţii susţine ideea necesităţii pregătirii elevului în vederea opţiunilor sale viitoare şi
concepe orientarea profesională ca un proces Erdeiale, locurile de muncă sunt realităţi
obiective, ele există în afara noastră, pe când despre carieră nu se poate discuta decât în relaţie
cu experienţele personale ale unui individ anume. Cariera este un construct subiectiv educativ
îndelungat, care urmăreşte realizarea unui echilibru dinamic între aspiraţiile şi posibilităţile
individului, cerinţele profesiunilor şi nevoile societăţii. Concepţia educativă se bazează pe
pregătirea individului pentru autocunoaştere şi orientare pentru opţiuni profesionale realiste.
Reprezentanţi: H. Wallon, M. Reuchlin, D. Salade etc.

P. Plant (1996) evidenţiază patru tendinţe sau „valuri” în evoluţia orientării

profesionale / carierei:
I. val (începutul secolului XX.) – accentul se pune pe testarea psihometrică, consilierul
are rolul unui expert care pune diagnosticul necesar pentru stabilirea ocupaţiei ce i se
potriveşte subiectului testat. Scopul orientării este cel al selecţiei.
al II-lea val - apare ca reacţie la metodele mecaniciste. În centrul orientării se află
subiectul, accentul este pus pe client. Consilierul are rolul de a ajuta clientul în procesul de
autoexplorare. Unul dintre scopurile importante ale activităţii de orientare îl constituie
desăvârşirea carierei personale.
al III-lea val - se aplică principiile economiei de piaţă. Orientarea carierei se desfăşoară
 în sensul facilitării pieţei şi/sau ca o piaţă în sine. Astfel, datorită concurenţei calitatea
serviciilor creşte. Unul dintre scopurile majore constă în a face să funcţioneze sistemele
educaţionale, cele de pregătire şi piaţa muncii astfel încât să susţină creşterea economică.
Consilierul acţionează ca sfetnic ce trebuie să ajute investiţiile de capital uman.
al IV-lea val ( - are în centrul atenţiei alegerea carierei ţinând seama de probleme de
etică şi de mediul înconjurător (la nivelul Pământului).Consilierul trebuie să ajute clientul ca
în luarea deciziilor privind cariera să aibă în vedere impactul alegerii sale într-o perspectivă
globală şi ecologică. În acest sens, consilierul are rolul unui educator.

Tendinţe noi în consilierea şi orientarea carierei:

a. Accentuarea caracterului formativ al orientării carierei
b. Începerea timpurie a activităţii de orientare a carierei
c. Intensificarea activităţii de cunoaştere şi respectare a cerinţelor social- economice
d. Considerarea activităţilor practice ca mijloc esenţial de orientare
e. Considerarea informării ca metodă eficientă de educaţie a intereselor profesionale

5. Planificarea carierei

,,Planificarea carierei" - este procesul prin care o persoană îşi conturează o direcţie de
carieră, îşi stabileşte scopuri în legătură cu propria carieră şi iniţiază acţiuni în vederea
atingerii acestor scopuri. Planificarea carierei nu înseamnă realizarea unui plan pentru întreaga
viaţă, ci este un proces continuu de ajustare a scopurilor de carieră la caracteristicile personale
şi oferta educaţională şi ocupaţională care este într-o continuă dezvoltare.
Planificarea carierei presupune parcurgerea mai multor etape (fig. nr. 1).
1. Autocunoaşterea. Pentru a alege profesia cea mai potrivită, în primul rând trebuie să
ne cunoaştem foarte bine însuşirile de personalitate, aptitudinile, abilităţile, competenţele,
interesele, valorile, trebuie să ştim ce trebuie să facem pentru a ne dezvolta în direcţia dorită
(este vorba despre educaţie, formare, dar şi de autoeducaţie, autoformare).
2. Explorarea profesiilor este o etapă deosebit de importantă. Trebuie să avem cât mai
 multe informaţii despre profesiile existente, pentru a găsi profesia care este în concordanţă cu
interesele şi aptitudinile noastre, cu însuşirile de personalitate care ne caracterizează. În acelaşi
timp adunăm informaţii şi despre ofertele instituţiilor de învăţământ, pentru a găsi şcoala care
ne poate pregăti cel mai bine.
3. Luarea deciziei privind o anumită profesie va fi urmată de admitere şi frecventarea
cursurilor şcolii care formează specialişti în domeniul respectiv.
4. Urmează căutarea unui loc de muncă, angajarea, iar apoi dezvoltarea carierei (şi, la
nevoie, reluarea etapelor anterioare).
Specialiştii care se ocupă de orientarea pentru carieră îşi focalizează acţiunile mai ales
asupra următoarelor categorii de activităţi:
- autocunoaştere şi dezvoltare personală;
- explorarea traseelor educaţionale şi profesionale;
- marketing sau promovare personală
Când trebuie să încep să mă pregătesc pentru construirea carierei?
Pentru a reuşi în carieră, trebuie să ne formăm numeroase abilităţi. Dezvoltarea abilităţilor de
management al carierei trebuie să înceapă în copilărie şi continuată în perioada adolescenţei,
tinereţii, dar şi în perioada adultă, adică pe tot parcursul vieţii profesionale.
Orientarea privind cariera trebuie să devină un proces continuu (lifelong guidance) care să
însoţească procesul de învăţare continuă (lifelong learning). Acestea sunt cu atât mai necesare cu
cât în zilele noastre cariera profesională este însoţită (mult mai frecvent decât cu câteva decenii în
urmă) de fenomene ca reorientări profesionale, reveniri în sistemul de formare profesională, şomaj
etc.
Activităţile de orientare privind cariera urmăresc dezvoltarea personală şi înzestrarea
individului cu cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru realizarea unui management eficient al propriei
cariere.
Orientare în carieră = activităţi de informare + consiliere + educaţie pentru carieră.
Consilierea în carieră vizează dezvoltarea abilităţilor pentru rezolvarea unor probleme,
dificultăţi specifice legate de carieră (insatisfacţie în activitatea şcolară, dificultăţi de învăţare,
greutăţi în luarea unor decizii privind cariera, anxietate legată de carieră, etc.), adică este o
intervenţie de natură psihologică.
Educaţia pentru carieră este o intervenţie educaţională de dezvoltare a deprinderilor şi
abilităţilor necesare pentru managementul propriei cariere.
PLANIFICAREA CARIEREI
- Scala de evaluare
- „Puncte tari şi puncte slabe” şi „ Analiza SWOT”
- „Linia carierei”(evenimente în carieră)
- Scopuri în carieră
- „Scara prezentului spre viitor”
- Planul de acţiune
- Interviul informaţional
- Formularul de consiliere şi orientare (specific asistenţei
psihopedagogice)
 GHID DE AUTOPLANIFICARE A CARIEREI
(după Self-Directed Career planning Guide, Information Development and Marketing Branch of Alberta
Advanced Education and Career Development, 1994, Edmonton) I. Introducere
Identificarea barierelor ce pot bloca activitatea de planificare a carierei Evaluarea nevoilor
II. Descoperă-te pe tine însuţi
Ocupaţiile visate
Disciplinele şcolare
Interese
Valori de muncă
Deprinderi
III. Explorarea opţiunilor
Profile ocupaţionale
IV. Luarea deciziei şi formularea planului de acţiune

B. MODEL DE ELABORARE A UNUI PROIECT DE CARIERĂ

I. Cunoaşterea de sine
Identificarea aptitudinilor, abilităţilor, capacităţilor şi deprinderilor transferabile)
Identificarea intereselor profesionale
Identificarea valorilor de muncă
Identificarea unor trăsături dominante de personalitate
Matricea SWOT personală
II. Profesiunile
Profesia ideală
Elemente caracteristice
III. Piaţa muncii
Aşteptările angajatorilor
Aşteptările angajaţilor
Şomajul
IV. Planul de carieră
Ideal - Misiune
Dimensiunile vieţii
Rezolvarea de probleme şi decizia privind cariera Planul de acţiune
V. Elemente de ego-marketing
Metode de a găsi oportunităţile de angajare Etapele de căutare a unui
loc de muncă
Citirea corectă a unui anunţ
Alcătuirea scrisorii de prezentare, de intenţie, de mulţumire, CV Procurarea documentelor necesare
solicitării unui loc de muncă Prezentarea la interviu
Negocierea salariului

6. Dezvoltarea carierei
Putem afirma că un adolescent se zbate să îşi cunoască propriile interese, aptitudini, talente,
înclinaţii şi valori pentru a descoperi adevărata chemare şi pentru a o aplica într-o activitate
profesională. Este un proces cognitiv în timpul căruia are loc formarea graduală a ţelurilor
profesionale. Acest proces se bazează pe cunoaşterea resurselor, coincidenţelor, intereselor,
înţelegerea semnificaţiei valorilor şi influenţa acestora în urmărirea profesiei dorite.
La sfârşitul acestui interval de vârstă, adolescenţii devin capabili să analizeze efectiv diferite
opţiuni disponibile, şi să-şi evalueze propriul potenţial şi oportunităţile reale de carieră.
Cel mai frecvent, conceptul propriu reţine şi întăreşte numai acele aspecte care aduc cea mai
mare satisfacţie, în timp ce experienţele neplăcute şi negative se şterg. Datorită activităţii
crescute a proceselor cognitive în perioada adolescenţei, un adolescent, realizându-şi şi
evaluându-şi propriile interese, înclinaţii şi alte resurse personale legate de profesie, formulează
o ţintă profesională preliminară sau o direcţie a activităţilor sale viitoare.
După cum vedem, nevoia unui adolescent de auto-cunoaştere, comunicare şi activitate în
mediul social, joacă un rol important în procesul de planificare al carierei în timpul adolescenţei.
Pe baza dezvoltării permanente a auto-cunoaşterii şi a înţelegerii, se dezvoltă un concept
propriu profesional, care conduce spre modul în care un adolescent se percepe în procesul
alegerii şi actualizării unei cariere.
Specialiştii în carieră definesc mai multe stadii, care sunt esenţiale în procesul de
planificare al carierei în timpul adolescenţei (citat în Ghidul Dezvoltării Carierei, [Karjeros
projektavimo vadovas] 2005):
●În stadiul interesului (de la 11 la 12 ani), nevoia adolescentului de a realiza adevărata sa
chemarea creşte. Persoana începe să distingă între ceea ce îi place şi ceea ce nu îi place. În
mod obişnuit, tipurile de activităţi sunt legate de domeniile de practică profesionale.
●În stadiul de capacitate (de la 12 la 14 ani), adolescentul începe să realizeze cerinţele
asociate unei profesii, el încearcă să îşi definească propriile puteri şi aptitudini legate de
tipurile sale preferate de activitate. Adolescentul începe să realizeze importanţa educaţiei şi a
pregătirii, necesare unei anumite profesii.
●În stadiul valorii (de la 14 la 15 ani), pe lângă caracteristicile stabilite mai devreme,
adolescentul începe să realizeze importanţa atitudinilor personale şi ţelurilor pentru alegerea
profesiei. Individul devine conştient de faptul că diferite tipuri de activităţi profesionale sunt
legate în diferite feluri de valorile sale interne, adică anumite profesii se potrivesc mai bine
decât altele, valorilor sale interne.
●Stadiul tranziţiei (de la 16 la 17 ani) este un stadiu al consolidării , în timpul căruia un
adolescent se confruntă cu necesiatea de a lua decizii reale cu privire la profesie. El îşi va
perfecţiona şi îşi va utiliza toate aptitudinile, interesele şi valorile

O persoană ar trebui să vadă planificarea carierei ca pe un proces care se realizează pe

tot parcursul vieţii şi care constă în diferite stadii.
Stadiile corespund mai mult sau mai puţin cu intervalele de vârstă ale unui om. Am
discutat deja nevoile unui copil, specifice copilăriei şi adolescenţei. Am văzut că atât nevoile
satisfăcute cât şi cele ignorate reprezintă determinante importante pentru succesul viitoarei
cariere. Trăsăturilor specifice dezvoltării carierei:
Vă veţi petrece o treime din viaţă la muncă.
Nu ar fi bine să vă gândiţi ce v-ar plăcea cu adevărat să faceţi?(Bolles, 2005)
Unii dintre cei mai cunoscuţi teoreticieni cu privire la dezvoltarea carierei sunt Super
(2001) şi Ginzberg (1975). Vă vom prezenta câteva dintre ideile lor. Maturitatea carierei este
conceptul principal al teoriei lui Super. Înţelegem că este o dezvoltare a carierei armonioasă şi
de succes pe perioada întregii vieţi. ( citat în Ghidul de Dezvoltare al Carierei [Karjeros
projektavimo vadovas], 2005). În lucrarea sa , Super sugerează că indivizii trec prin stadii de
dezvoltare profesională incluzând sarcini la fiecare stadiu; de asemenea ia în considerare
performanţa multiplelor roluri şi interacţiunea dintre acestea pe toată perioada vieţii.
Succesul procesului şi al terminării acestuia constă într-un început bun.
Super (1984) citat în Ghidul de Dezvoltare al Carierei [Karjeros projektavimo vadovas],
(2005) prezintă cinci dintre cele mai importante sarcini ale dezvoltării carierei. Ca şi stadiile
dezvoltării umane, stadiile de dezvoltare ale carierei de asemenea coincid cu câteva aspecte
legate de vârstă.
Este important să observăm că Super a elaborat această teorie postulând că stadiile sale
de dezvoltare a carierei nu sunt fixe. Nu fiecare progresează printre aceste stadii la aceeaşi
vârstă sau în acelaşi mod, aşadar perioadele de vârstă prezentate în tabelul de mai sus sunt
condiţionate.
Super afirmă că fiecare persoană are interese unice legate de carieră şi interesele diferite
pot fi importante în timpul unui stadiu diferit de viaţă.

Un alt teoretician al dezvoltării carierei, Ginzberg (1975) divide procesul de alegere al

carierei în trei stadii diferite:
•Stadiul 1: stadiul fanteziei (de la naştere până la 12 ani). În acest stadiu, copiii
interpretează diferite roluri în jocurile lor , se prefac şi îşi imaginează.
•Stadiul 2: stadiul tentativei/încercării. (de la 12 la 17 ani). În timpul acestui stadiu copiii
încep să îşi recunoască interesele, abilităţile şi valorile, cristalizează ce le place şi ce nu şi
încep să dezvolte competenţe şi abilităţi.
•Stadiul 3: stadiul realist. (de la 17 la 25 ani). În timpul acestui stadiu persoana ia în
considerare toţi factorii în timp ce explorează sursele informaţiilor şi ajunge la alegerea finală.

A învăţa cum să luam cele mai bune decizii este un proces care durează întreaga viaţă, şi
fiecare persoană caută un plan optim de pregătire pentru carieră şi încearcă să îşi potrivească
ţelurile cu realitatea lumii profesionale.
Precum sugerează teoriile carierei prezentate mai sus, acestea ajută la identificarea celor
mai importante nevoi ale individului de diferite vârste, cu privire la dezvoltarea carierei.
“Dacă doriţi să construiţi o bază solidă pentru viitoarea carieră a copilului
dumneavoastră, ţineţi minte unul dintre paradoxurile vieţii: prea multe reguli şi ordine
împiedică trăitul, dar lipsa lor poate da naştere unui haos.”(Friel & Friel, 2003)
În ziua de azi cariera este posibilă numai văzută în procesul interacţiunii între individ
şi mediul său. Dezvoltarea personală are un impact asupra dezvoltarii carierei şi vice-versa,
cariera influenţează dezvoltarea umană.
In acest capitol am încercat să descoperim existenţa puternicei legaturi între dezvoltarea
psiho-socială individuală şi dezvoltarea pentru carieră.
Un alt aspect important în contextul devoltării carierei individuale sunt factorii interni
care exprimă potenţialităţile individului şi sursa activităţii acestuia.
 7. Consilierea carierei
Orientarea carierei – constă din acele activităţi şi programe prin care indivizii sunt
ajutaţi în asimilarea şi integrarea cunoştinţelor, a experienţei în corelaţie cu:
• autoînţelegerea – care include cunoaşterea propriei personalităţi şi raportarea acesteia la
personalităţile altora;
• înţelegerea mecanismelor de funcţionare a societăţii şi, prin urmare, a acelor factori care contribuie
la schimbarea permanentă a acesteia, incluzând aici şi atitudinea faţă de muncă;
• conştientizarea rolului pe care-l poate juca timpul liber în viaţa personală;
• înţelegerea necesităţii unei multitudini de factori cu rol activ în planificarea carierei;
• înţelegerea necesităţii informaţiilor şi a abilităţilor în obţinerea succesului şi a
satisfacţiei în activităţile de muncă, dar şi în activităţile desfăşurate în timpul liber;
• învăţarea procesului de luare a deciziilor în alegerea şi dezvoltarea carierei. (Klein, 2001)

Consilierea carierei este o formă de asistenţă continuă acordată individului în procesul de adaptare
la mediul schimbător al muncii. Prin acest proces clientul este ajutat să îşi identifice interesele,
preferinţele pentru o profesie, domeniu, se verifică dacă are aptitudinile necesare, se evaluează şansele
de reuşită profesională.
"Consilierea " este o formă de socializare sau învăţare socială prin faptul că oferă indivizilor
noi experienţe şi informaţii prin care pot să-şi contureze mai bine, şi să-şi dezvolte identitatea şi
imaginea de sine, să se integreze cu succes sau să le faciliteze depăşirea unor contexte critice ale
vieţii.” (Jigău, 2001)
Conform Declaraţiei Asociaţiei Internaţionale de Orientare Şcolară şi Profesională (AISOP)
de la Stockholm (1995), consilierea şi orientarea sunt servicii care au menirea să ajute tinerii şi
adulţii:
•să se înţeleagă mai bine şi să se evalueze,
•să comunice eficient cu alţii,
•să elaboreze planuri cu privire la propria carieră şi la formarea adecvată necesară,
•să aibă în vedere cariere alternative,
•să facă faţă cu succes diferitelor obstacole pentru a-şi câştiga locul în societate şi pe piaţa
muncii” (Jigău, 2001.)
Concluzii:
1. Literatura de specialitate tinde să substituie denumirea clasică de orientare şcolară şi
profesională cu cea de 《consilierea carierei tânărului sau adultului》sau cu cea de 《consiliere
privind cariera 》.

2. Înţelesul actual al termenului de orientare şcolară este unul mult mai lărgit faţă de
accepţiunea veche.

9 .Orientarea vocațională la vârsta preșcolară

Copilăria şi adolescenţa sunt două dintre cele mai importante perioade ale vieţii: se dezvoltă
personalitatea şi se pun bazele actualizării sinelui, cum ar fi alegerea carierei viitoare. Persoanele
din mediul înconjurător al copilului, părinţii în mod deosebit, joacă rolul cel mai important în
acest proces. Atunci când părinţii sunt conştienti de corelaţiile dintre stadiile de dezvoltare ale
copilului (care au fost revizuite sistematic în capitolele anterioare) şi elementele dezvoltării
carierei, pot fi mai atenţi la nevoile copilului referitoare la carieră şi să devină sfătuitori valoroşi în
procesul de luare al deciziilor.
Copiii de vârstă preşcolară trăiesc într-un mediu relativ relaxat care crează cele mai bune
condiţii pentru formarea unor abilităţi unice, care fixează interesele şi dezvoltă receptivitatea,
condiţii care permit copilului să observe lumea şi să pună întrebări. Acesta este stadiul în care
încep să apară primele cunoştinţe ale copilului legate de cariera viitoare. Este perioada în care
părinţii pun copiilor întrebări de genul: „ce vrei să te faci când o să fii mare?”, „ce vei fi când vei
fi mare?” şi altele asemănătoare. Vom discuta câteva episoade cheie legate de acest interval de
vârstă, care joacă un rol important pentru viitorul copilului şi pentru viitoarea sa carieră.
Cel mai adesea copiii nu gândesc ci acţionează urmăndu-şi imaginaţia.
Unul dintre cei mai faimoşi teoreticieni ai dezvoltării psihosociale, Erikson (1980), a reliefat
serii de stadii ale dezvoltării umane psihosociale (prezentate în capitolul dedicat dezvoltării) care
permit vizionarea unui om din unghiul pregătirii pentru carieră.
În perioada copilăriei mici un învăţăcel încearcă să rezolve crizele de autonomie şi ruşine.
Dacă un copil reuşeşte să rezolve aceste crize, încrederea în sine creşte iar el va dobândi
independenţa. Interzicerea excesivă de a acţiona , ca de exemplu, „nu pune mâna pe acel lucru, o
să-l spargi!”, „nu atinge nimic!” şi altele asemănătoare suprimă iniţiativa copilului şi în cele din
urmă îi vor trezi sentimentul de vină. Dacă în această perioada copilul nu reuşeşte să-şi dezvolte
simţul de iniţiativa şi independenţă, mai târziu în viaţă va fi dificil pentru acest copil să ia decizii
raţionale referitoare la profesie şi la viaţa personală. Pentru că, ştim cu toţii că încrederea în sine şi
autonomia sunt unele dintre cele mai importante premise pentru cei care se gândesc la o carieră de
succes.
În cursul copilăriei mijlocii, (intervalul dintre 3,5 până la 6 ani) copiii trec prin stadiile
iniţiativă vs. vină. Un copil încrezător în sine şi independent poate da dovadă de iniţiativă în
viitor. În timpul acestui stadiu copiii sunt plini de energie şi de dorinţa de a încerca tot ce este nou.
Când un copil începe să îşi vadă propriile obiective apare şi simţul responsabilităţii. Dacă un
copil reuşeşte să depăşească cu succes contradicţiile asociate stadiului în discuţie, el începe să
dezvolte simţul responsabilităţii şi al conştiinţei. O persoană cu iniţiativă este capabilă să se
plaseze în lumea contemporană a carierei, nu îi este frică de competiţie şi nu se fereşte de
provocări. Simţul responsabilităţii dezvoltat acţionează precum un factor stimulator când vine
vorba de asumarea responsabilităţii pentru propria persoană, pentru propriile decizii şi pentru
persoanele din jurul lor.

Perioada pre-şcolară este adesea denumită perioada de joacă. Joaca este activitatea cea mai
importantă a copilului în timpul copilăriei mici şi a perioadei pre-şcolare. Una dintre funcţiile cele
mai importante ale unui joc, legată de viitoarea carieră, implică îmbunătăţirea abilităţilor sociale
ale unui copil prin interpretarea a diferite roluri. Imaginaţia unui copil şi mediul de joacă îi permit
să experimenteze fără constrângeri, ca de exemplu, să devină pompier, profesor, asistent, etc.
Atunci când un copil se simte liber să se implice în activităţi noi, are posibilitatea să exploreze
lumea înconjurătoare iar aceasta stimulează dezvoltarea viitoare a copilului.
Joaca este activitatea principală a copilului în timpul perioadei preşcolare; dar totuşi nu este
singura. Copiii de această vârstă sunt capabili să realizeze muncă efectivă.
Fără îndoială, muncă unui pre-şcolar aduce mai mult a joacă decât a activitate de
adult.
Pre-şcolarii sunt mai interesaţi de procesul de muncă în sine decât de rezultate. În perioada
pre-şcolară, copiii pot deja să îndeplinească diferite sarcini: să îşi ţină jucăriile în ordine, să îşi
aranjeze hainele, să facă unele dintre cele mai simple activităţi casnice împreună cu adulţii, ca de
exemplu să aibă grijă de un animal. Atenţia acordată educaţiei bazată pe muncă pune bazele
muncii efective în viitor. Încurajând copiii să muncească îi pregătim pentru viaţa reală.
O caracteristică importantă a acestei vârste este gândirea creativă a copiilor , care încă nu
a fost confruntată de rivalul ei, gândirea convergentă. Această caracteristică permite să
distingem abilităţile artistice ale copilului în muzică, dans şi artă, ceea ce înseamnă că acestea
încep să se dezvolte devreme şi pot deveni o bază solida pentru cariera viitoare a copilului.
După cum putem vedea, vârsta pre-şcolară joacă un rol crucial în formarea aptitudinilor
esenţiale şi serveşte ca fundaţie puternică pentru viitoarea carieră de succes a copilului.
Această vârstă influenţează trăsături de caracter care pot influenţa cariera, precum:voinţa,
independenţa, iniţiativa sau auto-controlul, pentru a numi câteva.
Părinţii trebuie să dăruiască iar copiii trebuie să primească.
 Dacă creşteţi un copil pre-şcolar şi doriţi să contribuiţi cu succes la decizia lui referitoare la o
viitoare carieră, ar trebui să:nu suprimaţi dorinţa copilului de a acţiona; lăsaţi copilul să
experimenteze; nu îi frânaţi curiozitatea; îi creaţi condiţii de joacă împreună cu cei de aceeaşi
vârstă; îi asiguraţi copilului jucării care să îi încurajeze gândirea şi creativitatea;încurajaţi
activităţi de muncă pe măsura vârstei copilului; învăţaţi copilul să îşi înţeleagă sentimentele şi
dorinţele; observaţi şi dezvoltaţi abilităţile artistice ale copilului; permiteţi unei personalităţi
independente şi ambiţioase să înflorească.
Copiii îşi petrec anii copilăriei târzii pregătindu-se pentru viaţa de adult în cultura care îi
înconjoară. Copiii învaţă şi se forţează pentru orice i-ar putea ajuta să supravieţuiască în mediul
înconjurător. Copiii visează în mod activ la ceea ce vor fi când vor fi mari. Bineînţeles că sunt
vise în acest stadiu, vise care nu se bazează pe argumente serioase.

Conform cercetătorilor în carieră, copiii de vârstă şcolară trec prin aşa zisa perioadă de
fantazie. În timpul acestei perioade, aşteptările viitoare cu privire la carieră sunt de cele mai multe
ori nerealiste şi imaginare, de exemplu, un copil îşi doreşte să fie magician sau astronaut.
Aşa cum a spus Erikson (1980), acesta este un stadiu în care copiii experimentează o
trecere în maturizarea psihologică. Îşi însuşesc deprinderi cognitive şi sociale. Una dintre cele
mai mari provocări, căreia copilul trebuie să-i facă faţă este criza muncii şi de inferioritate.
Un copil lucrează mult dar nu are succes întotdeauna. Îndeplinind efectiv o sarcină copilul
simte gustul succesului şi al competenţei. Invers , dacă un copil eşuează în activităţile sale el va
începe să dezvolte un simţ al inferiorităţii. Încrederea în sine joacă unul din rolurile cele mai
importante în determinarea calităţii vieţii unei persoane. Încrederea şi abilitatea atunci când sunt
bine dezvoltate, permit unei persoane să se implice în noi activităţi şi încurajează creşterea atât în
sfera profesională cât şi în cea personală a vieţii.
Aşa cum ştim, o bună cunoaştere a propriei persoane contribuie la o carieră de success.
Aşadar, în timpul acestui stadiu , cunoaşterea de sine a copilului se dezvoltă semnificativ.
Copiii învaţă să se compare cu ceilalţi şi devin capabili să îşi evalueze propriile trăsături pozitive
cât şi neajunsurile.În acest stadiu copiii învaţă să înveţe, prin aceasta, dobândind o competenţă
importantă pentru viitoarea carieră: capacitatea de a învăţa, a culege informaţii şi a-şi folosi
cunoştinţele.
Un copil de această vârstă trebuie să meargă la şcoală şi să înveţe să citească , să scrie, să
înveţe matematică şi arte, să îndeplinească sarcini practice şi să dezvolte calitatea atenţiei
constante şi a hărniciei persistente.
Exact ca şi în perioada pre-şcolară, copiilor de vârstă şcolară primară le place să se joace.
Oricum, jocurile lor , trec la un alt nivel, ele devin orientate spre muncă. Dacă suntem atenţi la
copii în timp ce se joacă, putem observa şi constata domeniile lor preferate de activitate.
Jocurile date vă pot indica interesele şi talentele lor, care trebuie încurajate mai târziu, de
exemplu în domenii precum muzica, artele frumoase, dansul sau altele asemănătoare. În timp ce
se joacă, cel mai adesea copiii imită persoanele despre care ei cred că au cea mai mare autoritate ,
precum profesorii, pompierii, etc.
Această vârstă este critică pentru dezvoltarea aptitudinilor legate de muncă. Părinţii trebuie
să se asigure că al lor copil învaţă să termine o sarcină în mod independent, fără să fie nevoie să i
se amintească sau să fie verificat, în ciuda posibilităţii de a face greşeli. Este foarte important ca
un copil de această vârstă să fie încurajat să exploreze. Dacă în aceste momente copilul nu
primeşte ajutor/sprijin el va deveni o persoană care nu va avea încredere în nimeni şi nu va
accepta părerea nimănui, sau, în mod contrar, nu va avea încredere în propria persoană şi va urma
deciziile şi ideile celor din jurul sau.
Dezvoltarea competenţelor personale (cunoaşterea de sine) şi a celor sociale (comunicare şi
cooperare) devine din ce în ce mai importantă în timpul perioadei pre-şcolare a unui copil.
La terminarea şcolii primare un copil posedă deja o serie de credinţe şi atitudini, care îl pot
însoţi pe perioada întregii vieţi .

Dacă doriţi să participaţi cu success în procesul de planificare a carierei copilului

dumneavoastră ar trebui să:
- ajutaţi copilul să aibă succes în domeniul profesional, sarcinile care îi sunt atribuite
-trebuie să se potrivească abilităţilor copilului şi nu ar trebui să fie complicate;
- protejati copilul să nu aibă aşteptări prea mari de la propria persoană sau de la ceilalţi;
-organizaţi activităţi bazate pe educaţie;
-ajutaţi copilul numai atunci când el cere ajutor;
-permiteţi unei personalităţi harnice să înflorească.
 11. Orientarea vocațională la vârsta pre-adolescentă și adolescent
Pasul cel mare în dezvoltarea fizică şi psihologică a unui adolescent pe perioada adolescenţei,
defineşte ulterior cerinţe înalte cu privire la planificarea carierei.
La această vârstă, o persoană ia prima decizie importantă cu privire la viitoarea sa profesie,
carieră, etc., de exemplu, alegerea şcolii, un domeniu de studiu, etc. Aceasta este perioada auto-
cunoaşterii, a căutării poziţiei în viaţă; astfel, una dintre întrebările principale ale unui adolescent
este „cine sunt?”.
Adolescenţii trebuie să găsească răspunsul la această întrebare prin intermediul unui număr de
resurse: corp, sex, carieră, vocaţie, naţionalitate, ideologie, percepţia lumii, credinţe, valori
individuale, precum şi talente personale şi modul de exprimare alacestora.
Psihologul Erikson (1980) defineşte această perioadă ca fiind criza identităţii şi a confuziei de
rol. Problema majoră a acestei perioade constă în încercarea de a evalua sensul identităţii personale:
cine sunt? Ce fac în această lume? Ce voi face în viitor? S.a.m.d.
Adesea un adolescent este incapabil să găsească răspunsurile necesare. Atacul crizei identităţii
lasă tânărul confuz. El nu este capabil să înţeleagă ce vrea sau pentru ce anume merită să se zbată.
Adolescentul se tot întreabă şi rămâne pierdut: alege o activitate şi în final renunţă la ea, încearcă
altceva, continuă să piardă energie şi atenţie, sau încetează să mai caute şi devine o persoană pasivă
care se lasă dusă de val, se afundă în plăceri care devin singurul său scop. O persoană care nu
reuşeşte să rezolve această criză este incapabilă să îşi aleagă activităţile viitoare legate de educaţie
şi muncă. Dacă o persoană este incapabilă să rezolve această criză, ea va deveni incapabilă să
aleagă în mod conştient activităţile sale viitoare legate de educaţie şi muncă. Un asemenea individ
nici nu este sigur de obiectivele sale, nici nu poate să definească succesul pentru care se zbate,
cariera să este considerată eşuată.
Dacă un adolescent rezolvă cu succes această criză, el va dezvolta un sens al identităţii şi o
realizare a individualităţii; a încrederii şi a sentimentului de siguranţă cu privire la viitor.
Adolescenţii sunt puşi în faţa unor oportunităţi reale legate de carieră.
Astfel, construirea identităţii este una dintre cele mai importante ţinte/ţeluri pentru socializarea în
adolescenţă.
Super si Super (2001) afirmă că în stadiul dezvoltării şi al căutării carierei profesionale un
adolescent sau un tânăr adult are de a face cu roluri sociale şi profesionale şi încearcă diferite
imagini ale propriei persoane, considerându-le oportunităţi care pot fi aplicate în viitoarea profesie.
“Cu cât este mai clară ţinta, cu atât eşti mai aproape de ea.”(Bolles, 2005)
Cel mai frecvent, conceptul propriu reţine şi întăreşte numai acele aspecte care aduc cea mai
mare satisfacţie, în timp ce experienţele neplăcute şi negative se şterg. Datorită activităţii crescute a
proceselor cognitive în perioada adolescenţei, un adolescent, realizându-şi şi evaluându-şi propriile
interese, înclinaţii şi alte resurse personale legate de profesie, formulează o ţintă profesională
preliminară sau o direcţie a activităţilor sale viitoare.
 După cum vedem, nevoia unui adolescent de auto-cunoaştere, comunicare şi activitate în mediul
social, joacă un rol important în procesul de planificare al carierei în timpul adolescenţei.
Pe baza dezvoltării permanente a auto-cunoaşterii şi a înţelegerii, se dezvoltă un concept propriu
profesional, care conduce spre modul în care un adolescent se percepe în procesul alegerii şi
actualizării unei cariere.

12. Stadiile planificării carierei în adolescență

Este important să observăm că Super a elaborat această teorie postulând că stadiile sale de
dezvoltare a carierei nu sunt fixe. Nu fiecare progresează printre aceste stadii la aceeaşi vârstă sau
în acelaşi mod, aşadar perioadele de vârstă prezentate în tabelul de mai sus sunt condiţionate.
Super afirmă că fiecare persoană are interese unice legate de carieră şi interesele diferite pot fi
importante în timpul unui stadiu diferit de viaţă.
Un alt teoretician al dezvoltării carierei, Ginzberg (1975) divide procesul de alegere al
carierei în trei stadii diferite:
Stadiul 1: stadiul fanteziei (de la naştere până la 12 ani). În acest stadiu, copiii interpretează
diferite roluri în jocurile lor , se prefac şi îşi imaginează.
Stadiul 2: stadiul tentativei/încercării. (de la 12 la 17 ani). În timpul acestui stadiu copiii încep
să îşi recunoască interesele, abilităţile şi valorile, cristalizează ce le place şi ce nu şi încep să
dezvolte competenţe şi abilităţi.
Stadiul 3: stadiul realist. (de la 17 la 25 ani). În timpul acestui stadiu persoana ia în considerare
toţi factorii în timp ce explorează sursele informaţiilor şi ajunge la alegerea finală.
A învăţa cum să luam cele mai bune decizii este un proces care durează întreaga viaţă,
şi fiecare persoană caută un plan optim de pregătire pentru carieră şi încearcă să îşi potrivească
ţelurile cu realitatea lumii profesionale. Precum sugerează teoriile carierei prezentate mai sus,
acestea ajută la identificarea celor mai importante nevoi ale individului de diferite vârste, cu
privire la dezvoltarea carierei.

13. Factorii situaționali, externi implicați în dezvoltarea carierei

Sinteza informaţiei referitor la circumstanţele care influenţează asupra opţiunii

profesionale permite a evidenţia următoarele grupuri de factori:
 Factori sociali:
1. Poziţia celor mai mari, a membrilor familiei;
2. Poziţia celor de o vârstă, a colegilor;
3. Viziunea corpului didactic;
4. Prestigiul profesiei;
5. Tradiţia şi moda, stereotipurile.
Factori psihologici:
1. Planurile de viaţă şi profesionale personale;
2. Inteligenţa generală;
3. Aptitudinile şi manifestarea lor;
4. Pretinderea spre a fi recunoscut de societate;
5. Informaţia deţinută referitor la profesii;
6. Interesul;
7. Temperamentul;
8. Caracterul;
9. Imaginea de sine.
Factori psihofiziologici:
1. Starea sănătăţii;
2. Particularităţile anatomo-fiziologice şi psihofiziologice;
Factorii economici:
1. Salariul, alte câştiguri materiale;
2. Situaţia pe piaţa muncii.

13. Factorii biologici implicați în orientarea vocațională