INSTIT.

TODOR FLORINA
SCOALA GENERALA NR. 6, SACELE
GÂNDIREA CRITICĂ ŞI ÎNVĂŢAREA

1. Gândirea critică în constelaţia modurilor de gândire

Deţinător al unei capacităţi specifice de procesare a informaţiei în vederea

dobândirii unor cunoştinţe, priceperi, abilităţi cognitive necesare rezolvării
problemelor ivite în viaţa cotidiană, omul se deosebeşte de celelalte vieţuitoare prin
gândire. Aceasta funcţionează diferit de la o persoana la alta şi chiar în cazul unuia
şi aceluiaşi individ în situaţii diverse. Fiecare dintre noi îşi formează un stil propriu,
o modalitate personalizată de abordare şi rezolvare a problemelor.
În clasificarea modurilor fundamentale de gândire identificam: gândirea
reproductiva, gândirea creatoare şi gândirea critică. Dacă gândirea reproductivă
este liniară şi are grad ridicat de stereotipie şi automatism, iar gândirea creatoare
vizează elaborarea a cât mai multor soluţii posibile, în schimb, gândirea critică este
centrată pe testarea şi evaluarea soluţiilor posibile într-o situaţie-problemă dată,
pe alegerea soluţiei adecvate şi respingerea argumentată a celor mai puţin adecvate.
După unii autori, gândirea creatoare şi cea critică sunt feţe ale aceleiaşi medalii
deoarece prima are utilitate şi valoare doar dacă în prealabil produsele ei au fost
analizate şi evaluate critic în scopul fundamentării şi întemeierii raţionale.
În lumea educatorilor, gândirea critică semnifică o gândire de nivel superior
bazată pe capacitatea celor ce o practică de a raţiona corect, coerent logic, pe baza
unor argumente suficiente, solide şi valoroase şi implică analiza, sinteza, evaluarea
pe baza unor criterii şi valori dezirabile social, asumate de individ, practicate cu
pricepere şi eficientă.

2. Caracteristicile gândirii critice

Condiţie şi modalitate de realizare a învăţării eficiente cu rol esenţial în

dezvoltarea personalităţii individului, gândirea critică se caracterizează prin:
a) formularea de către elevi a unor păreri personale, eventual originale;
b) dezbaterea responsabilă a tuturor ideilor şi soluţiilor avansate;
c) alegerea raţională a soluţiilor optime din multitudinea celor posibile;
d) rezolvarea eficientă a problemelor în timp optim.
Prin natura şi modul de manifestare, gândirea critică se manifestă în două
dimensiuni esenţiale: una socială conform căreia învăţarea şi munca în colaborare duc
la construirea solidarităţii umane şi o dimensiune pragmatică – învăţarea ce are la
bază dezvoltarea gândirii critice creează posibilitatea implicării active a elevilor în
activitate prin stârnirea curiozităţii şi rezolvarea problemelor de viaţă.
Munca la clasă trebuie proiectată şi desfăşurată astfel încât să genereze un
climat de încredere care să determine în rândul elevilor rezolvarea eficientă a
problemelor în urma investigaţiei temeinice a dezbaterilor autentice şi a găsirii
răspunsului adecvat. Consecutiv cu obişnuirea elevilor de a lucra în acest mod,
aceştia vor dobândi deprinderi valoroase de gândire critică şi de învăţare eficientă
şi autentică.
Progresul realizat de şcolari prin formarea capacităţii de a gândi creativ,
constructiv, eficient şi critic priveşte paşi:
- de la reacţii personale la idei susţinute public, argumentate convingător;
- de la respectul pentru ideile altora la încrederea în sine;
- de la intuitiv la logic;
- de la o singură perspectivă în abordarea unei probleme, la mai multe.
A gândi critic înseamnă:
o a deţine cunoştinţe valoroase şi utile şi a avea convingeri şi credinţe
întemeiate pe acestea
o a-ţi forma opinii independente şi a accepta ca ele să fie supuse
evaluării
o a supune ideile unui scepticism constructiv pentru fundamentare
o a construi argumente pentru a da consistenţă opiniilor
o a manifesta flexibilitate, toleranţă, respect pentru ideile altora; a le
accepta sau respinge numai pe bază de argumente
o a participa activ la elaborarea de soluţii; a colabora
o a învăţa să gândeşti eficient
şi presupune raţionalitate şi mai puţin subiectivism nefondat pe argumente
pertinente.

GÂNDIREA CRITICĂ ŞI MODERNIZAREA METODOLOGIEI DIDACTICE

1. Modernizarea metodologiei didactice

Modernizarea învăţământului vizează toate componentele sale. În viziunea

abordării sistemice, modernizarea se referă nu numai la diverse aspecte sau laturi
ale învăţământului, ci şi la relaţiile dintre ele.
Referitor la aspectul tehnologiei şi strategiilor didactice se disting două
tendinţe convergente: transformarea celui care învaţă în subiect activ al propriei
deveniri şi apropierea cunoaşterii didactice de cea ştiinţifică. Modernizarea acestui
segment al procesului didactic constă în crearea unui cadru adecvat care să
declanşeze celui format componente precum: imaginaţia creatoare, gândirea,
inteligenta, atitudinile, nivelul de aspiraţie, motivele intrinseci, trăsături
caracteriale etc. Pentru aceasta gândirea critică, prin metodele sale, vine în sprijinul
derulării unei astfel de activităţi.
Gândirea critică se învaţă prin practicare şi conştientizare şi reprezintă o
capacitate ce trebuie încurajată şi dezvoltată într-un mediu de învăţare adecvat în
urma căruia, prin experienţă proprie sub îndrumarea cadrelor didactice elevul
dobândeşte anumite capacităţi şi abilităţi. Învăţarea gândirii critice este eficientă
dacă sunt respectate anumite condiţii:
 crearea unor situaţii de învăţare şi alocarea timpului necesar
 încurajarea elevilor să gândească independent, să speculeze, să reflecteze
 acceptarea diversităţii de opinii şi idei
 implicarea activă prin confruntare de idei, cooperare şi colaborare pentru
găsirea soluţiilor adecvate
 convingerea elevilor că nu vor fi ridiculizaţi pentru opiniile exprimate
 încrederea în capacitatea fiecăruia de a gândi în mod critic
 aprecierea pozitivă a gândirii critice.
Eficienţa învăţării este dată de capacitatea individului de a rezolva situaţii
diverse, de a face faţă oricăror solicitări, de valoarea şi utilitatea cunoştinţelor şi
abilităţilor posedate la un moment dat şi ea se produce dacă:
- se oferă elevilor oportunităţi ocazionarea
- există motive pentru a învăţa provocarea
- se stabilesc scopuri şi obiective direcţionarea
- există resursele necesare sprijinirea
- conduce la achiziţii valoroase şi utile valorificarea

Învăţarea prin cooperare

Este obligatoriu şi necesar astăzi ca elevii să fie educaţi unul pentru celălalt
şi nu unul împotriva celuilalt, de a găsi soluţii în mod constructiv şi nu în mod
distructiv.
Învăţarea prin cooperare, pe perechi sau în grupuri mici, este definită prin
câteva elemente cheie: interdependenţa pozitivă( a obiectivelor, a sarcinilor, a
resurselor şi a recompenselor), interacţiune „faţă în faţă” între elevi, răspundere
individuală unul faţă de altul şi faţă de toţi ceilalţi, abilitate pentru relaţionarea
interpersonală şi lucrul eficient în grup, alocarea de timp pentru analiză şi evaluare a
eficienţei activităţii grupului.
Orice proces de cooperare se caracterizează prin:
- comunicare deschisă a informaţiei relevante între participanţi
- accent pe evidenţierea asemănărilor şi minimalizarea diferenţelor dintre membrii
grupului
- atitudine pozitivă faţă de ceilalţi
- focalizarea pe sarcină.
Practicarea învăţării prin cooperare nu este deloc uşoară şi incumbă
transformarea clasei de elevi într-o comunitate de învăţare în care este înlocuită
confruntarea cu colaborarea, iar cadrelor didactice li se pretinde deţinerea unor
abilităţi şi competenţe specifice pentru a putea îndeplini rolul de facilitatori ai
cooperării şi colaborării elevilor pentru realizarea învăţării eficiente şi durabile.
În aceeaşi idee este extrem de important şi modul în care pot fi concepute
cunoştinţele: ca fiind date subiectului cunoscător sau drept construcţii personale
ale acestuia. Pentru primul caz învăţarea presupune asimilarea şi reproducerea,
pentru cel de-al doilea construire prin implicare personală. În prima situaţie
evaluarea este predominant cantitativă, pentru ultima marcat calitativă.
Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată,
în cadrul căreia grupe mici lucrează împreună pentru a atinge un ţel comun. Premisa
învăţarii prin cooperare este aceea conform căreia subiecţii care lucrează în echipă
sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe ,
învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual. Învăţarea prin
cooperare determină dezvoltarea personală prin acţiuni de autoconştientizare în
cadrul grupurilor mici.
Ea solicită toleranţă faţă de modurile diferite de gândire şi simţire, valorizând
.nevoia elevilor de a lucra împreună, într-un climat prietenos, de susţinere reciprocă

Principiile învăţării prin cooperare

Învăţarea prin cooperare este bazată pe următoarele principii:

1. Interdependenţa pozitivă, conform căreia succesul grupului depinde de

efortul depus în realizarea sarcinii de către toţi membrii. Elevii sunt dirijaţi
către un scop comun, stimulaţi de o apreciere colectivă, rezultatul fiind suma
eforturilor tuturor.
2. Responsabilitatea individuală, care se referă la faptul că fiecare membru al
grupului îşi asumă responsabilitatea sarcinii de rezolvat;
3. Formarea şi dezvoltarea capacităţilor sociale, stimularea inteligenţei
interpersonale care se referă la abilitatea de a comunica cu celălalt, de a
primi sprijin atunci când ai nevoie, de a oferi ajutor, la priceperea de rezolva
situaţiile conflictuale.
4. Interacţiunea faţă în faţă ce presupune un contact direct cu partenerul de
lucru,aranjarea scaunelor în clasă astfel încât să se poată crea grupuri mici
de interacţiune în care elevii să se încurajeze şi să se ajute reciproc.
5. Împărţirea sarcinilor în grup şi reflectarea asupra modului cum se rezolvă
sarcinile de către fiecare membru în parte şi de către colectiv.
 Etapele învăţării prin cooperare

Învăţare prin cooperare presupune o dinamică şi un activism susţinut

continuu de eforturile participanţilor. Etapele strategiei de muncă în echipă
presupun considerarea factorilor favorizanţi şi defavorizanţi ai rezolvării de
probleme în colectiv.
O primă etapă are în vedere constituirea grupului de lucru. Membrii acestuia
trebuie să îndeplinească anumite calităţi pentru a facilita soluţionarea problemei
puse în discuţie: să fie toleranţi faţă de părerile colegilor, să deţină optime abilităţi
de comunicare a ceea ce doresc să transmită, să nu fie egoişti, să acorde ajutor şi
să primească ajutor atunci când au nevoie.
A doua etapă se concretizează atunci când participanţii se confruntă cu
situaţii de rezolvat şi sunt stimulaţi să lucreze împreună pentru a o rezolva. În
această etapă are loc familiarizarea cu elementele problemei, analiza acestora şi
stabilirea priorităţilor şi a responsabilităţilor.
A treia etapă este destinată reflecţiilor, incubaţiei şi tatonărilor. Este faza
documentării şi a cercetării care se poate întinde pe o perioadă mai lungă sau mai
scurtă de timp.
A patra etapă este rezervată dezbaterilor colective, când sunt confruntate
ideile, sunt analizate erorile şi punctele forte.
A cincea etapă se referă la structurarea demersurilor către finalul
dezbaterii cu obţinerea concluziilor şi cu soluţionarea problemei. Are loc integrarea
noilor achiziţii în sistemul celor existente prin restructurarea celor existente în
lumina celor nou dobândite.

Consecinţele favorabile ale învăţării prin cooperare

Strategia învăţării prin cooperare oferă elevilor ocazia de a-şi concretiza

nevoia de a lucra împreună, într-un climat colegial de întrajutorare şi de sprijin
reciproc. Grupul dă posibilitatea testării ideilor, revizuirii opiniilor şi dezvoltări
inteligenţei interpersonale. Lucrul în grup acoperă neajunsurile învăţării
individualizate, acordând o importanţă considerabilă dimensiunii sociale, prin
desfăşurarea proceselor interpersonale.
Cooperarea asigură o relaţie deschisă între parteneri, dezvoltă atitudini şi
comportamente bazate pe încredere, favorizând formarea atitudini pozitive faţă de
învăţare şi faţă de şcoală. Munca în echipă are efecte semnificative asupra
personalităţii copiilor, prezenţa partenerilor de interacţiune constituind un
stimulent intelectual şi un declanşator al schimbului de opinii şi informaţii. Soluţiile
emise pot suferii în cadrul grupului îmbunătăţiri ăi ajustări, analiza critică
dezvoltând capacităţile autoevaluative ale participanţilor. Productivitatea sporită pe
unitatea de timp, apreciată prin numărul de dificultăţi rezolvate, şi după gradul lor
de complexitate recomandă folosirea de învăţare prin cooperare în clasă. La acest
fapt se adaugă şi calitatea mai bună a răspunsurilor, instalarea unui climat motivant
de lucru, caracterizat printr-o tensiune crescută pentru finalizarea sarcinii comune.

Competenţele profesorului necesare susţinerii învăţării prin cooperare

Învăţarea prin cooperare solicită efort intelectual şi practic atât din partea
elevilor cât şi din partea profesorului care coordoneazăbunul mers al activităţii.
Profesorul trebuie să deţină următoarele competenţe:
• Competenţa energizantă;
• Competenţa empatică;
• Competenţa ludică;
• Competenţa organizatorică;
• Competenţa interrelaţională;
• Competenţa stiinţifică;
• Competenţa psihopedagogică şi cea ştiinţifică;
• Competenţa managerială şi cea psihosocială.

METODE ŞI TEHNICI DE PREDARE-ÎNVĂŢARE - EVALUARE PENTRU

DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE

Metoda didactică este calea de urmat de către elevi şi cadrul didactic pentru
atingerea unor obiective, este o practică raţionalizată, validată ştiinţific ce
serveşte ca instrument pentru transformarea şi ameliorarea naturii umane. Ea
constituie parte a ansamblului condiţiilor externe ale învăţării şi simultan cu
dezvoltarea societăţii umane se impune şi optimizarea
metodelor de învăţământ pentru sporirea eficienţei lor educaţionale.
Prezentăm mai jos câteva dintre metodele gândirii critice:
1. Brainstormingul- este una dintre cele mai cunoscute modalităţi de a
genera idei noi, metodă de stimulare a creativităţii bazată pe două principii:
- cantitatea determină calitatea
- anularea judecării ideilor celorlalţi
iar regulile de bază vizează stimularea unei producţii cât mai mari de idei, preluarea
şi fructificarea prin ajustări şi asociaţii libere ale ideilor emise de alţii, suspendarea
oricărui gen de critică, manifestarea liberă a imaginaţiei.
 2.Tehnica Gândiţi/Lucraţi în perechi/Comunicaţi - presupune o activitate
de învăţare prin colaborare parcurgând următorii paşi:
- fiecare elev dintr-o pereche scrie despre un anumit subiect
- cei doi parteneri îşi citesc reciproc răspunsurile şi convin asupra unuia
comun
- profesorul pune două - trei perechi să rezume conţinutul discuţiilor şi
concluziile la care au ajuns partenerii de comun acord.

3.Termenii cheie iniţiali - tehnică ce stimulează reactualizarea unor

cunoştinţe anterioare,creând motivaţie pentru activitate. Profesorul alege 4-5
termeni cheie pe care îi scrie pe tablă. Timp de 4-5 minute elevii discută despre
relaţia ce există între aceştia. Tehnica este utilizată în fazele de evocare şi
realizare a sensului,iar sub forma termenilor cheie revizuiţi şi în faza de reflecţie.

4.Tehnica Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat- presupune o procedură simplă:

- elevii inventariază individual, prin discuţii în perechi sau în grup, ideile pe
care consideră că le deţin despre tema investigaţiei ce va urma; notează aceste idei
într-un tabel la rubrica „Ştiu”.
- notează ideile despre care au îndoieli la rubrica „Vreau să ştiu”.
- după învăţarea noilor cunoştinţe, în faza de realizare a sensului,
inventariază noile idei în rubrica „Am învăţat”.

5.Tehnica ciorchinelui- încurajează elevii să gândească liber şi deschis. Este

o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunoştinţe pentru a înţelege un
anumit conţinut. Paşi :
- se scrie un cuvânt sau o propoziţie nucleu în mijlocul tablei sau a foii de
caiet
- se scriu cuvinte sau sintagme ce vin în minte în legătură cu tema
- se stabilesc legăturile dintre idei.
Reguli de bază:
- scrieţi tot ce vă trece prin minte în legătură cu tema
- nu judecaţi ideile, ci doar notaţi-le
- nu vă opriţi până nu epuizaţi ideile sau până nu expiră timpul alocat
- nu limitaţi nici numărul ideilor, nici fluxul legăturilor dintre ele.

6. Metoda SINELG(sistemul interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii şi a

gândirii) - menţine implicarea activă a gândirii elevilor în citirea unui text şi
observarea gradului de înţelegere. Mai întâi li se cere elevilor să noteze tot ceea ce
cred că ştiu despre tema ce va fi prezentată în text; ideile sunt inventariate şi
scrise pe tablă. Pentru a direcţiona gândirea elevilor profesorul pune anumite
întrebări. Elevii sunt invitaţi să citească textul cu atenţie şi să facă pe marginea lui
semne având anumite semnificaţii:
„√” pentru idei care confirmă ceea ce ştiau deja
„-„ pentru informaţii citite care contrazic sau sunt diferite de ceea ce ştiau
deja
„+” informaţia citită este nouă
„?” idei confuze, neclare sau despre care doresc să ştie mai multe.
Pentru a observa ideile textului şi gradul de înţelegere a acestora se
recomandă realizarea unui tabel cu patru coloane corespunzătoare semnelor
utilizate.

7. Metoda Mozaic – promovează învăţarea prin cooperare şi colaborare şi

presupune următorii paşi:
- construirea grupurilor iniţiale formate din 4-5 elevi
- profesorul împarte textul în atâtea părţi câte grupuri de lucru s-au
constituit
- se formează grupuri de „experţi” ce vor rezolva sarcina de lucru – a studia
o parte de text, a înţelege şi a preda-o altor colegi.
- se revine în grupurile iniţiale şi se predă conţinutul pregătit celorlalţi.
( a se vedea ca exemplu de aplicare a acestei metode Relaţii metrice în
triunghiul dreptunghic).

8. Jurnalul cu dublă intrare – se foloseşte pentru a determina la elevi

corelarea noilor informaţii cu experienţa personală şi reflectarea la semnificaţia pe
care o are un conţinut informaţional pentru fiecare dintre ei.
- elevii citesc cu atenţie un text
- fiecare alege un pasaj care l-a impresionat
- in partea stângă a paginii de caiet scrie pasajul, iar în dreapta comentarii
personale
- fiecare trebuie să răspundă la întrebări adresate de ceilalţi.

9. Cubul – constă în :
- elevii citesc un text sau realizează o investigaţie pe o temă dată
( individual, în perechi sau în grup)
- li se pune la dispoziţie un cub din hârtie pe feţele căruia să noteze idei
conform instrucţiunilor de tipul:
 Descrie !
 Compară !
 Asociază !
 Analizează !
 Aplică !
 Argumentează pro şi contra !