Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

Specialitatea: Teoria și metodologia instruirii

Rotaru Violeta, masterandă an II,

specializarea Teoria şi metodologia instruirii

DEZVOLTAREA GÎNDIRII CRITICE CA

MODALITATE DE PROMOVARE A ÎNVĂȚĂRII
CONSTRUCTIVISTE

Conducător ştiinţific: Petrovschi Nina

doctor în pedagogie,
conferențiar universitar

Chişinău - 2012
Paradigma constructivistă Abilitate cognitivă

Gîndire critică

Întrajutorare
Metode interactive

Constructivism
 Actualitatea problemei cercetată reese din faptul că la etapa
actuală există o necesitate acută a pregătirii tinerei generaţii pentru o
viaţă activă şi creativă, pentru muncă, pentru o mai mare participare
la rezolvarea multiplelor şi complexelor probleme ale vieţii şi ale
practicii.
 Problema de cercetare este reflectată în literatura de
specialitate de către Tatiana Cartaleanu şi Olga Cosovan în studiile
sale; etapele cadru în dezvoltarea gîndirii critice sînt analizate în
studiile lui Temple, Steele, Meredith, ş.a.; metodele interactive
utilizate în dezvoltarea gîndirii critice au fost cercetate în lucrările d-
nei N. Petrovschi; A.Nicu şi C. Oprea; I.Negreţ-Dobridor; I.Pînişoară.
 Scopul principal al acestei teze este de a prezenta aportul metodelor
interactive în dezvoltarea gîndirii critice a elevilor.
 Obiectivele cercetării:
 de a analiza particularităţile gîndirii critice.
 de a demonstra importanţa gîndirii critice în viaţa cotidiană;
 de a dezvălui esenţa etapelor-cadru în procesul de dezvoltare a
gîndirii critice;
 de a reda necesitatea utilizării metodelor interactive în dezvoltarea
gîndirii critice.
 Procesul de dezvoltare a gîndirii critice va fi eficient dacă:
1. Va fi creat mediul necesar pentru dezvoltarea gîndirii critice.
2. Vor fi utilizate metode activ-participative în predarea-învățarea
istoriei.
3. Vor fi respectate etapele – cadru în procesul dezvoltării gîndirii
critice.
Metodologia cercetării o constituie metodele generale ştiinţifice care s-au conformat
obiectului, scopului şi obiectivelor formulate şi a inclus următoarele tipuri de
metode:
- teoretice : cercetarea sub aspect teoretic a tezelor , ideilor , principiilor şi
conceptelor ; documentarea ştiinţifică; analiza comparativă; modelarea teoretică,
analiza curriculumului şcolar;
-praxiologice: chestionare, observarea, convorbirea.
La etapa experimentului s-au folosit şi alte metode : chestionarul, sondajul , testul
constatativ, analiza diverşilor factori de eficientizare a învăţării, observarea
directă, colectarea de date, modelarea practică, experimentul de constatare,
prelucrarea şi interpretarea datelor şi formularea concluziilor.

Baza experimentală o constituie Gimnaziul Hlina, raionul Briceni, în perioada

2011-2012. Eşantionul cercetării este format de elevii claselor a VI, VIII, IX-a.

Structura tezei: Teza constă din introducere, trei capitole, concluzii generale,
termeni-cheie, bibliografie, anexe.
În capitolul I al tezei este analizată problema cu privire la „Gîndirea critică
în contextul învăţării constructiviste” în cadrul căruia cercetăm subiectele
ce ţin de învăţarea constructivistă şi practicile educaţionale, procesul de
gîndire şi gîndirea critică ca abilitate cognitivă superioară.
Printre pedagogii, filosofii, psihologii şi sociologii care au adăugat noi
perspective teoriei şi practicii constructiviste un loc aparte îl ocupă L.
Vîgotski şi J. Bruner. Doise, Mugny, M.Gilly, Piaget, Giu Romano.
Referindu-ne la gîndirea critică ca abilitate cognitivă superioară
menţionăm că aceasta este o modalitate prin care cunoaşterea se
angajează în acţiunea teoretică sau practică. Cercetînd această problemă
am încercat să identificăm motivele care ne conduc spre necesitatea
formării gîndirii critice:
 elevii nu ştiu să-şi caute informaţiile necesare realizării unui proiect;

 elevii sînt inundaţi de informaţii;

 elevii nu cunosc toate mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru a-şi

prezenta proiectele.
 În capitolul II, cercetînd problema despre gîndirea critică şi activitatea
de învăţare, constatăm că în paradigma constructivistă învăţarea se
constituie în jurul operaţiilor mentale efectuate de elev în cursul
propriului proces de învăţare. E important de menţionat că pentru a
favoriza formarea şi dezvoltarea gîndirii critice, profesorul nu se va
limita în predarea disciplinei la cunoştinţe declarative şi procedurale,
ci trebuie să le implice pe cele contextuale. Aceasta semnifică o
ambianţă emoţional atitudinală, care le oferă elevilor siguranţă că de
la ei se așteaptă opinii şi idei.
Analizînd acest aspect de convertire a strategiilor de instruire în
strategii de învăţare, am ajuns la concluzia că indiferent de
conţinutul şi eficienţa strategiilor, toate se bazează pe înţelegerea şi
organizarea materialului. Înţelegerea se referă la asocierea
cunoştinţelor anterioare cu cele noi pentru interpretarea şi
îmbogăţirea materialului ce trebuie învăţat. Cunoştinţele au valoare
doar cînd sînt utile şi înţelese conceptual.
 Un rol aparte în acest capitol am acordat analizei experimentului
pedagogic privind rezolvarea de probleme în cheia dezvoltării gîndirii
critice. În baza diferitor probleme, situaţii de problemă am explicat cum
am aplicat în practică unele metode, procedee cu conţinut formativ, care
sînt paşii concreţi de realizare şi ce rezultat am obţinut.
În concluzie putem menţiona următoarele:
◦ elevii devin mai responsabili faţă de activitatea pe care o desfăşoară;
◦ în rezultatul comunicării interpersonale elevii învaţă nu numai să
vorbească, dar şi să asculte, iar cei cu calităţi mai pronunţate de lider
devin mai toleranţi cu colegii pasivi, dar cu un bun spirit de observaţie;
◦ devin mai străduitori, deoarece într-un interval scurt de timp trebuie
să genereze un număr mare de idei;
◦ devin mai deschişi spre ceva nou, gîndesc critic în luarea unor decizii
în problemele conversate.
Metodele interactive sînt necesare în procesul dezvoltării gîndirii critice
reeşind din faptul că ele formează deprinderea de a interacţiona cu
informaţia în mod activ. Aceste metode stimulează învăţarea prin
cooperare, sporesc încrederea în forţele proprii, dezvoltă capacitatea de a
emite soluţii inedite la problemele şi sarcinile apărute.
 Mă interesează acest obiect
11,31

Sunt creative, nu trebuie doar să toceşti

45,24

Indirect te f ac să găseşti soluţia corectă

54,81

Nu sunt monotone
60,03

Sunt interesante
66,99

Sunt puşi în situaţia de a activa şi cei timizi

73,08

Libertate şi exprimare
73,95

0 10 20 30 40 50 60 70 80
 Sunt monotone, plictisitoare
10,33

Foarte greu memorizezi informaţia

11,31

Te f ac să toceşti, nu să înţelegi
45,24

Nu te atrag prin modul de predare a profesorului

60,03

0 10 20 30 40 50 60 70
Orele ce te f ac să înţelegi că tu poţi face f aţă oricăror cerinţe
34,38

Orele în care prof esorul nu expune toată lecţia, ci o dirijează

54,33

Orele la care te poţi exprima liber f ără a avea teama că vei f i

notat negativ 84,33

Orele la care sînt folosite jocuri

98,66

Orele care se bazează pe metode noi, nu doar pe citire, redare

şi memorare 100

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
 Rezultatele principale ale cercetării au confirmat ipoteza
cercetării, răspunzînd obiectivelor acesteia, ce ne demonstrează valoarea
științifică și cea practică a cercetării. Rezultatele cercetării ne-au condus
la următoarele concluzii generale:
 Gîndirea critică este un proces complex de integrare creativă a ideilor şi
resurselor, de reconceptualizare şi reîncadrare a conceptelor şi
informaţiilor. Este un proces congnitiv activ şi interactiv, care are loc
simultan la mai multe niveluri.
 A gîndi critic înseamnă a fi curios, a pune întrebări, a căuta răspunsuri, a
căuta cauze şi implicaţii, a găsi alternative la atitudini deja fixate, a
adopta o poziţie pe baza unei întemeieri argumentate şi a analiza logic
argumentele celorlalţi. Este un proces activ care îl determină pe elev să
deţină controlul asupra informaţiei, să o interogheze să o reconfigureze,
să o adopte sau să o respingă.
 Metodele interactive necesare în procesul predării istoriei contribuie din
plin la dezvoltarea gîndirii critice, din considerentul că formează
deprinderea de a interacţiona cu informaţia în mod activ, de a pune sub
semnul întrebării informaţiile, de a aduce argumente pro şi contra, de a
le evalua pentru a stabili valoarea de adevăr, de a transforma informaţiile
şi de a genera noi idei .

Dezvoltarea gîndirii critice în gimnaziu a fost efectuată în baza aplicării

pe larg a diverselor tehnici educaţionale în cadrul orelor de istorie.