“Toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, fără să bage de

seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada”

(Gabriel Marcia Marquez)

METODOLOGIA CERCETĂRII
ŞTIINŢIFICE și CREATIVITĂȚII
TEHNICE
Tema 4: Metodologia Creativităţii Tehnice.
Prelegere 4.1. Creativitate. Teorii ale creativității.
Modele conceptuale ale creativității

VALERIU DULGHERU
 Modele conceptuale ale creativității
Caracterizarea generală a creativităţii
 Termenul de cretivitate își are originea în cuvântul latin „creare”,
care înseamnă „a zemisli”, „a făuri”, „a crea”, „a naște”.
Creativitatea definește un proces, un act dinamic care se
dezvoltă, se desăvârșește și cuprinde atât originea cât și scopul.
 Noțiunea generică de „creativitate” a fost introdusă pentru prima
oară de psihologul american G.W. Allport (1897-1967), în 1938,
în urma înţelegerii faptului că substratul psihic al creaţiei
presupune o dispoziţie generală a personalităţii spre nou, o
anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de Gordon Willard 
personalitate. Allport (1897‐1967)
Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate și expresivitate, este
imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv etc. Pentru a fi creator
trebuie să cunoști, mai întâi, ce este creația, care sunt resorturile ei intime?
Trăsăturile definitorii pentru creativitate sunt noutatea şi originalitatea
răspunsurilor, ideilor, soluţiilor, comportamentelor.

Noutatea se referă la distanţa în timp a unui produs faţă de

cele precedente.
Originalitatea se apreciază prin raritatea produsului. 2
 Creativitatea este activitatea sau comportamentul nou, original, pe
care orice om îl poate manifesta în grade diferite și la orice vârstă.

operează transformări originale şi

semnificative în organizarea conştientului
(McKinnon).

reorganizează elementele câmpului de percepţie

într-un mod original (G. W. Allport).
CREATIVITATEA
asociază informaţii de o manieră imprevizibilă
(Ghiselin)

este o combinare a ceva cunoscut pentru a produce

idei sau soluţii noi (Laswell)

realizează produse noi şi de valoare pentru societate

(Moles)

3
La elaborarea teoriilor privind explicarea creativității, creativitatea
a fost examinată sub 3 aspecte:
- Creativitatea ca proces (procesul);
- Creativitatea ca produs (produsul);
- Creativitatea ca personalitate (subiectul).

mecanismul psiho-intelectual ce duce la creație

Creativitatea, ca proces, este în esenţă,

o combinaţie de elemente cunoscute în
cadrul unui nou aranjament sau a unei
noi structuri, imprevizibile şi originale.

Elementele cunoscute pot fi: semne,

cuvinte, idei, obiecte materiale,
proprietăți sau atribute ale acestora,
procese, imagini vizuale sau sonore,
reprezentări.
4
 rezultatul activității de creație

Creativitatea ca produs este o

noutate cu valoare pentru societate.

Atributele sunt inseparabile, trebuie să

fie o noutate şi pentru a fi luată în
considerație, trebuie să aibă valoare.

Conform acestei definiții, în domeniul

creativității intră descoperirile ştiinţifice
şi invenţiile, alături de teorii ştiinţifice,
metode de calcul sau de investigare,
programe de calculator, raţionalizări ale
unor procese.

persoana care creează

5
 Concepte psihanalitice ale procesului de creaţie. Teoriile de bază
ale creativității
Un aport esențial în dezvoltarea conceptelor psihanalitice l-au avut marii
psihoanaliști ai sec. XX, este vorba despre:
Sigmund Freud – medic neuropsihiatru austriac, fondator
al școlii psihologice de psihanaliză (1856-1939) „Visele sunt
o proiecție a realității, iar realitatea o proiecție a viselor”
Carl Gustav Jung (1857-1961)
– psiholog și psihiatru elvețian,
fondatorul psihologiei analitice.

Alfred Adler (1870-1937) – doctor și psiholog austriac,

fondator al școlii de psihologie individuală.
S. Freud a propus 4 concepte de bază a psihanalizei:
 Determinismul psihic. Orice act psihic se află în strânsă legătură cu alți factori.
 Inconstientul. Noțiune foarte importantă pentru explicarea proceselor de
creație sau a anumitor faze care nu sunt vizibile.
 Motivația. Orice act psihic este motivat.
 Evolutivitatea. Creativitatea poate fi dezvoltată (1% inspirație și 99%
6
transpirație).
 În baza conceptelor psihanalitice ale lui Freud au fost
elaborate următoarele teorii:
Teoria energetică. Orice act psihic consumă energie.
Teoria genetică a vieții mentale. Are la bază două
principii: principiul plăcerii și principiul realității,
ambele genetice.
Teoria instinctelor, dezvoltată de Freud în trei etape.
Teoria topografică, care concepe viața mentală ca un
proces continuu între activitățile mentale conștiente și
inconștiente. Visurile sunt considerate legătura dintre
conștient și inconștient. Conform lui Freud „visul este
calea regală de acces în inconștient”.

7
Modele conceptuale ale procesului de creaţie

Modelul secvențional al procesului de creație

Inconştientul este domeniul creierului uman unde se
stochează informaţiile deja conştientizate, dar la moment încă
nu sunt utilizate.
Conform modelului secvențional procesul de creație este
divizat pe etape. Primul model de etapizare a procesului de
creație a fost propus de Graham Wallas (1858-1932),
profesor de Științe Politice la London School of Economics în
a. 1926. Acest model conține patru mari etape ale
procesului creator și anume:
prepararea sau pregătirea,
incubaţia,
iluminarea
verificarea
8
 este o etapă deosebit de complexă şi uneori
A) PREPARAREA sau
decisivă pentru reușita procesului creator,
PREGĂTIREA
care conține următoarele subetape.

a) Subetapa observației constă în sesizarea problemei, adică a unei

dificultăți, nevoi.

“Deficiențele” sunt aspecte care duc la creație

în știință și tehnică, specialiştii din aceste
domenii fiind receptivi la ele și în acelaşi timp
elaborând modalități pentru depășirea lor.

Fiecare dintre aceste modalităţi conţine

elemente de noutate şi originalitate, desigur în
proporţii foarte variate.

Condiţii care sensibilitatea la implicații

favorizează parcurgerea
acestei etape sensibilitatea față de abaterile
(deviațiile) de la normal 9
b) Este o fază preponderent analitică în care
se formulează în termeni mai clari
Subetapa analizei şi deficienţa, nevoia sesizată în cadrul primei
definirii problemei subetape.

capacitatea de separare a
esenţialului de neesenţial (invenţia
înseamnă alegere şi pătrundere);
Condiții necesare
de care depinde selectarea informaţiilor remarcante
reuşita activităţii în (relevante) pentru problema
această subetapă studiată;
gradul de cunoaştere al
domeniului facilitează selectarea
informaţiei relevante în raport cu
problema.
Pregătirea este etapa creației, care are loc preponderent la
10
nivelul structurilor conștiente ale creierului uman cu incursiuni
frecvente în depozitoriul inconștientului.
 B) INCUBAȚIA  Incubaţia este etapa de aşteptare în urma
perioadei îndelungate de preparare;
 Este o etapă în care persoana este aparent
pasivă şi relaxată;
 Caracteristic acestei etape este revenirea în
mod inconştient asupra problemei;
 Activitatea se desfăşoară preponderent în
inconştient.
 Interacţiuni între materialul stocat şi informaţia actuală se
produc în plan mintal utilizându-se operaţii de combinare şi
sinteză asemănătoare cu cele conştiente, care se desfăşoară însă
cu o viteză mai mare decât acestea din urmă.
 Observaţie:
Mulţi autori consideră creativitatea rezultatul acţiunii proceselor
preconştiente, care prezintă un grad de libertate şi flexibilitate
mult mai ridicat decât procesele conştiente.
Incubația este o etapă care are loc preponderent la nivelul
structurilor inconștiente ale creierului uman. 11
 C) ILUMINAREA Iluminarea este momentul central al creaţiei.
Este un moment de scurtă durată, unic şi irepetabil.
Iluminarea se bazează pe etapele precedente de
acumulare activă de informaţii şi pregătire
conştientă, prelucrare pre şi inconştientă a datelor
vechi şi a celor noi.
 Observaţii:
 Iluminarea se produce în stări mai puţin conştiente - de somn, stare de
trezire, în general tocmai când nu te aştepţi să poţi găsi o soluţie la o
problemă, pentru care te-ai frământat zile şi poate nopţi în şir la masa de lucru,
fără să obţii însă ideea.
 Deja problema nu se mai află în sfera preocupărilor active, conştiente ale
persoanei.
ambianţă plăcută, intimă persoanei;
Iluminarea este facilitată
de următoarele condiţii capacitate de transpunere;

 Observaţie: linişte, singurătate.

Iluminarea este faza în care ideea, soluția la o problemă apare brusc, fără
știrea sau intervenția persoanei.
Iluminarea este o etapă ce rezultă din prelucrări ale informației, care au loc
12
la nivelul structurilor conștiente și inconștiente ale creierului uman.
 D) VERIFICAREA Verificarea este o etapă foarte importantă
pentru domeniul tehnico-ştiinţific;
Pentru aceste domenii este un proces
îndelungat, anevoios şi foarte laborios.
Verificarea se desfăşoară în trei mari faze:
 de proiect, are loc desăvârşirea ideii şi materializarea ei într-
o soluţie tehnică reală;
 de execuţie, materializarea fizică şi aplicarea soluţiei
tehnice în laborator;
 de experimentare, în vederea confirmării sau infirmării
validităţii soluţiei respective.
 Observaţii:
Verificarea este o etapă de elaborare, revizuire şi cizelare a ideilor,
soluţiilor, presupunând o gândire solidă;
Persoanele înalt creatoare se caracterizează prin rezistenţă la eforturile
mari pe care le presupune finalizarea şi materializarea ideilor;

Verificarea este o etapă, care au loc la nivelul structurilor

conștiente ale creierului uman. 13
 Modelul intuitiv al etapelor procesului de creaţie

t0

Pe orizontală este redată variabila timp (t), de la momentul formulării 
situației problemice (t0) până la definitivarea soluţiei (t1). Pe verticală 
sunt reprezentate nivelurile psihice activate în diferitele etape. Săgeţile 
continue sugerează aportul de energie internă care susţine procesul.
În concluzie, se poate spune că o foarte serioasă pregătire de specialitate, un
spirit de observaţie ascuţit, o capacitate de intuiţie remarcabilă, facilitează
descoperirea fenomenelor noi. 14
 Modelul funcţional al produsului creativ
O solușia (invenţie) este un ansamblu material sau tehnologic, care utilizează
substanţă, energie şi informaţie ca elemente organizate şi care se supun unor
reguli ce pot fi înţelese şi deduse logic. În cazul modelului funcţional, invenţia
este privită ca o cutie neagră (ca un sistem), care prevede: intrări, ieşiri, structură
şi scopul sistemului. Ca orice sistem mai ales artificial invenţia presupune o
intrare – cauza notată cu U şi o ieşire – efectul notată cu Y.

INVENȚIA

Intrarea (U) are două componente:

Uo – componenta obiectivă, care include partea materială şi energetică necesare
elaborării invenţiei;
Us – intrarea subiectivă, care exprimă capacităţile creative ale persoanei
creatoare (E-ul creatorului);
La fel şi ieşirea (Y) are două componente:
Yo – obiectivă şi explicită, este determinată de structura materială şi energetică a
invenţiei (materiale, produs, mecanisme), exprimând gradul de noutate al produsului
de creaţie;
Ys – subiectivă şi implicită, determinată de trăirile afective implicate în procesul
15
de creaţie, exprimând gradul de originalitate al invenţiei.
 Evoluţia componentei cognitive

E Evoluţia elaborării invenţiei

A B
1

"I"
dI1 dI2
dI0
0
t0 t1 t2 tn D tf C t

dt t 1+dt t2+dt tn+dt

-E
Evoluţia componentei cognitive
E Evoluţia zonelor cognitive în procesul de 
creaţie
ZC 0 ZC2

1 ZC 1 ZC3 ZC 4

"I"
dI 1 dI2
dI0 dI1 dIn
0 t0 t1 t2 tn t

-E
Evoluţia componentei cognitive
E Curba asimilării restricţiilor
R1
R2
A B
R3 1

+R dI2 dI3 D " I"

dI 0 dI1 C
0 t0 t1 t2 t3 tn tf t
-R

-E
„Oamenii ar fi mult mai creativi dacă li
s-ar explica în ce constă de fapt
creativitatea”
(A. Haven)

MODELE ALE PERSONALITĂŢII

CREATOARE
 Inteligenţa – capacitatea fundamentală a creatorului

Ce este inteligenţa: capacitatea intelectuală de a rezolva situaţii noi şi

complicate; abilitatea (pricepere, iscusinţă) de a învăţa din propriile experienţe; 
abilitatea de a te adapta; abilitatea de a desemna corect conexiunile şi relaţiile
intrinseci. Un coeficient de inteligenţă, IQ, este modul de a măsura inteligenţa
(„gradul de deșteptăciune”.
William Stern a definit inteligenţa ca aptitudinea generală a individului de a‐
şi adapta conştient gândirea unor cerinţe noi: ea este capacitatea spirituală de
adaptare generală la noile cerinţe şi condiţii ale vieţii.

Coeficientul de inteligenţă (Intelligence Quotient sau IQ), a fost introdus

în anul 1920 de W. Stern şi este un scor derivat din diferite teste standardizate
prin care se încearcă măsurarea inteligenţei. Coeficientul de inteligenţă este un
număr ce descrie inteligenţa unei persoane în relaţie cu restul populaţiei.
Nivelul de creativitate, apreciat prin IQ, care se determină ca raportarea 
vârstei mentale la vârsta biologică * 100, este diferit la persoane diferite:
VM/VB*100=IQ
Ce este un IQ mediu?
Un IQ între 90 şi 110, pe care‐l au aproximativ 50% din populaţie, este 
considerat un IQ mediu. Ca o pildă, Albert Einstein avea un IQ de 160. 20
 Niveluri de inteligenţă existente (după un tabel de Cyril Burt)
 peste 140 – inteligenţă genială – caracteristici absolute pentru activităţile
creatoare (0,5% din populaţia lumii). Laureaţii Premiului Nobel au un IQ
între 155‐164, între 165‐179 sunt mari genii, iar între 180‐200 ‐ cele mai mari 
genii.
 până la 140 – inteligenţă excepţională superioară – caracteristici 
extraordinare pentru activităţi creatoare, manageri sau specialişti excelenţi
(2,8% din populaţia lumii);
 până la 130 – mul peste medie – termină uşor studiile universitare, pot obţine
rezultate deosebite în activităţile creatoare sau de conducere (6%);
 până la 120 – inteligenţă peste medie – încheie studiile universitare, 
capacitate mare de lucru, pot obţine un post foarte bun (12%);
 până la 110 – inteligenţă medie superioară – încheie studiile universitare cu 
dificultate. Prin perseverenţă şi efort, o persoană la acest nivel, poate obţine
clasificarea socială a categoriei precedente (25% sau 1 din 400 de locuitori);
 până la 100 – inteligenţă medie – este capabil să ia examenele de absolvire, 
ocupă un loc de muncă de nivel mediu (25%);
 până la 90 – inteligenţă uşor sub nivelul mediu – poate încheia studiile 
elementare şi lucrează în profesii manuale (10%);
 până la 80 – inteligenţă la limita de jos – îşi încheie şcoala elementară cu 
dificultate, cu succes la o şcoală specială (10%);
 până la 70 – stupid, inteligenţă scăzută – dacă este bine îndrumat, încheie o 
şcoală specială (6,8%) 21
 până la 50 – idioţenie, grad mediu de inteligenţă scăzută – needucabil, dar 
adoptă un comportament independent (2%);
 până la 20 – imbecilitate (cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, 
tâmpit, debil), inteligenţă extrem de scăzută – needucabil şi neantrenabil 
(0,2%).
În rezultatul efectuării unui test pe diferite categorii de populaţii a fost 
elaborat un studiu al distribuţiei IQ şi elaborată următoarea diagramă cu o 
repartizare după curba Gauss:

22
 Caracterul gândirii la artişti şi tehnocraţi
Artist Tehnocrat

Caracterul
gândirii

Ştiinţific

Alchimic
Religios-etic

Mitologic
Magic

Functiile importante ale inteligenţei sunt:

•gândirea abstractă;
•talentul matematic;
•expresia verbală;
•capacitatea de a diagnostica şi rezolva;
•memoria;
•creativitatea.
INTELIGENŢA - “deşteptăciunea”- poate fi definită drept o
funcţie cognitivă generală, fundamentată pe abstracţie,
construcţia de modele şi soluţionarea problemelor.

Funcţiile importante ale inteligenţei

sunt:
• gândirea abstractă;
• talentul matematic;
• expresia verbală;
• capacitatea de a diagnostica şi rezolva;
• memoria;
• creativitatea.
 Modelul factorial al personalităţii creative
Logica sau gândirea convergentă
Factorii intelectuali Imaginaţia sau gândirea divergentă
Motivaţia şi caracterul
Aptitudini complexe
Factorii mediului instituţional
Factorii nonintelectuali Particularităţile de vârstă
Particularităţile de gen
Calitatea mediului ambiant
Identitatea universităţii
Creierul este un supercomputer care pentru a putea fi folosit are nevoie
de “programe” şi “instrucţiuni de utilizare”. Se cunosc suficiente
cazuri de “super - memorizare”.
Toţi performerii  superînvăţării dispun  nu  atât  de  o  memorie  şi  o  
capacitate  de  memorizare  instantanee,  ci  de  o  ”capacitate    ‐ un  sistem,  
un  psihomecanism  cerebral” de  a  regăsi  în  memoria  lor,  cu  
promptitudine  maximă  ceea  ce  au  acumulat  anterior.
 MODELUL DESCRIPTIV AL
PERSONALITĂŢII CREATOARE
“Creierul care nu munceşte rugineşte”

Creierul - centrul vital al gândirii

Gândirea convergentă Gândirea divergentă

(logica) (Imaginaţia)
(2 x 2 = 4) A(?) + B(?) = C(?)

Aptitudini specifice: Aptitudini specifice:

Inteligenţă Fluiditate

Creierul – un superordinator, care pentru Flexibilitate

a putea fi folosit are nevoie de
“programe” şi “instrucţiuni” de utilizare. Originalitate
 Bibliografie
1. Dulgheru V. Bazele elaborării creative a produselor. Vol. 1. –
Chișinău. Tipografia BonsOffices – 438 p.: scheme.
2. Cantemir, L.; Dulgheru, V.; Carcea, M. Inventica practică: Manual
/ Sub red.: I.Bostan. - Chişinău: AGEPI, 1999. – 438 p. ISBN
9975-9536-9-7. 15.
3. Cantemir, L.; Niţucă C., Carcea, M., Dulgheru, V.; Iftimie N.M.
Iniţiere în Creativitate Tehnică. Ed. Tehnica-Info, 2008. 282 p.
4. Roşca, Al., Munteanu G., Radu I., Stoian P., Zorgo B. Creativitate,
modele programare. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.
5. Rogers, C. Le developpement de la personne Dunoa, Paris,
1966.
6. Osborn, A. F. L’imagination constructive, Paris, Dunod, 1969. 24.
Dulgheru, V.; Cantemir, L.; Carcea, M. Creativitate tehnică: ghid
practic. Ed. U.T.M., 2005. - 180 p. ISBN 9975-63-06-5.
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Creativitate
8. http://biblioteca.regielive.ro/referate/psihologie/creativitatea-si-
relatiile-dintre-laturile-personalitatii-159766.html