COMPETENŢELE PROFESIONALE ALE EDUCATOAREI

MOTTO:
“Educatoarea joacă oarecum rolul cristalului
care polarizează lumina difuză şi o transformă în
raze, care se răspândesc într-un splendid
curcubeu”.
(S. Herbiniere-Lebert)

Sistemul de învăţământ românesc doreşte la catedră dascăli care să corespundă

cerinţelor actuale orientate spre „schimbare, dinamism, spre o educaţie modernă”. Pentru
atingerea standardelor de performanţă este nevoie de o pregătire profesională corespunzătoare,
de o formare continuă şi nu sporadică, de o schimbare radicală a modului de abordare a activităţii
didactice.
Fiecare copil este un unicat, - o entitate irepetabilă, iar într-o clasă de copii avem „n”
copii - unicat. Pentru fiecare dintre ei este esenţial să aplicăm acele strategii care să-i antreneze şi
să-i direcţioneze în dezvoltarea lor. În misiunea sa cadrul didactic - în cazul nostru educatoarea,
are în vedere toate aspectele pe care le reprezintă mediul educaţional şi situaţiile didactice. Este
considerată „expert” în procesul instructiv-educativ”. Fiecare educatoare trebuie să stăpânească
„arta strategică” pentru a-I reuşi activităţile propuse. Se ridică întrebările: „Cum o stăpâneşte?” şi
„Cum ştie cât de bine o stăpâneşte? Răspunsul îl află dacă în activitatea didactică exersează
competenţele specifice, dacă nu este doar un agent, care se supune unui sistemn de norme şi
reguli, ci şi un actor care trăieşte activitatea împreună cu copiii, cun nun indice de intervenţie
personală mai mic sau mai mare - în funcţie de niveluln grupei - dar important, şi
interpretează / îndeplineşte mai multe roluri. Realizarea sarcinilor şi obiectivelor învăţământului
preşcolar depinde în mare măsură de calităţile şi competenţele educatoarei prin tot ceea ce
intreprinde, prin personalitatea sa educatoarea reprezintă un model pentru copil, un sprijin pentru
familie, un factor de cultură în comunitate.
Este dificil de redat în câteva fraze care sunt trăsăturile şi capacităţile ce disting un bun
educator . Cu toate acestea în activitatea la grupă, oricine poate distinge un educator talentat,
înzestrat cu măiestrie didactică, chiar dacă nu are o vastă experienţă in activitate.
Modul de îmbinare în comportamentul didactic a unor însuşiri de personalitate, a unor
competenţe dobândite prin formarea iniţială şi continuă, dobândirea experienţei, atitudinea şi
sentimentele faţă de propria activitate şi faţă de preşcolari, creativitatea, spontantaneitatea,
capacitatea de a se transpune în lumea fantastică a celor mici, dăruirea şi pasiunea în muncă la
care se adaugă calităţi de lider sunt câteva din cerinţele unui bun educator. Chezăşia îndeplinirii,
în cele mai bune condiţii, a funcţiilor didactice şi educative, culturale şi sociale ce-i revin
educatoarei o constituie personalitatea şi competenţa profesională a acesteia. Progresul în

1
învăţământul preşcolar, primar, ca de altfel în întregul sistem şcolar, depinde de pregătirea şi
aptitudinile cadrelor didactice şi, în special, de calităţile lor umane, pedagogice, profesionale.
În faţa educatoarei stau câteva sarcini ce conduc la modernizarea activităţii, la
schimbarea mentalităţii despre educarea preşcolarilor. Ce i se cere, prin urmare, unei educatoare
pentru a-şi putea îndeplini nobila sa misiune?
Din punct de vedere profesional ea trebuie să dețina următoarele competențe:
I. Competenţe de comunicare şi relaţionare
 Utilizarea conceptelor şi teoriilor moderne de comunicare : orizontală/verticală,
complexă, diversificată şi specifică.
 Manifestarea comportamentului empatic şi a orientarii „helping”.
 Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului instructiv-educativ, că act de
comunicare.
 Facilitarea comunicării educatoare-copii-părinţi-alte cadre didactice.
 Valorificarea metacomunicarii în optimizarea relaţiilor între cadre didactice.
 Exprimarea orală cursivă, înţelegerea şi uilizarea corectă a semnificaţiilor
structurilor verbale/orale, a semnificaţiilor mijlocite de limbajul scris.
 Utilizarea creativa şi expresivă a limbajului oral.
 Accesarea diverselor surse de informare în scopul documentării.
 Realizarea unor proiecte de parteneriat grădiniţă-familie-comunicare de probleme
educative (educaţie nonformala/informală).
Marin Stoica1 sintetizează caracteristicile competenţelor de comunicare a
educatorului astfel:
 inteligenta, ca instrument de cunoaştere, înţelegere, invenţie şi reuşită în rezolvarea
situaţiilor educative;
 memorie manifestată în rapiditatea întipăririi şi stocării informaţiei, în recunoaşterea şi
reproducerea acesteia în mod selectiv;
 capacitate de comunicare: fluenţa vorbirii, bogatia vocabularului; fluenţa asociativă,
asociaţia rapidă a ideilor; curgerea logică a ideilor; vorbirea cu atribute estetice;
încărcătură emoţională, mesaj ectosemantic;
 gândire logică, sistematizată şi divergentă, care oferă posibilitatea analizei unei probleme
din mai multe unghiuri, găsirea soluţiei celei mai eficiente de rezolvare;
 spirit de observare dezvoltat, curiozitate ştiinţifică şi iniţiativă;
 imaginaţie constructivă care-i permite să facă din fiecare lecţie un act de creaţie cu
deschidere spre problemele vieţii;
 atenţie concentrată, dar şi distributivă în mai multe direcţii: conţinutul comunicării, forma
expunerii, ritmul vorbirii adecvat auditoriului şi reacţia acestuia la mesajul didactic
prezentat;
 dicţie: pronunţare corectă şi clară a cuvintelor, accente logice pe ideile de bază şi scurte
pauze psihologice, pentru a sublinia esenţialul.
II. Competenţe metodologice
 Utilizarea adecvată a cunoştinţelor de didactică generală, de psihologie şi pedagogie
preşcolară în proiectarea şi desfăşurarea activităţii didactice cu copii.
 Proiectarea coninuturilor instructiv-educative în accord cu prevederile programei şi
cu nivelul grupei la care educatoarea îşi desfăşoară activitatea.

1 Stoica, M., Stoica, D., “Psihologie şcolară”,Ed. Scrisul Românesc, Craiova ,1982, p.25.

2
  Utilizarea optimă a factorilor spatio-temporali, în vederea eficientizării procesului
instructiv-educativ.
 Proiectarea şi utilizarea de strategii didactice eficiente în procesul de predare-
învăţare-evaluare.
 Aplicarea corectă a metodicii predării activităţilor instructiv-educative în grădiniţă
de copii în procesul de predare-învăţare-evaluare.
 Abordarea praxiologica a teoriilor cognitive moderne, în vederea stimulării,
formării și dezvoltării capaciăților de cunoaștere ale copilului.
 Manifestarea unei conduite metodologice flexibile și inovative în plan profesional.
III. Competențe psiho-sociale
 Aplicarea normelor general-valabile (de igienă, de circulație, de estetică,
ecologice, etc.) de comportament civic, pro social, în vederea transmiterii acestora persoanelor
cu care intră în contact ( copii, părinți, colege, alți membrii ai comunității ).
 Selectarea și aplicarea unor comportamente adecvate, de adaptare eficientă și
rapidă la schimbările de natură socială.
 Operarea cu metode și tehnici eficiente de cunoaștere a naturii umane, în vederea
unei stimulării și facilitării procesului de socializare a acestora.
 Identificarea situațiilor conflictuale într-o relație, analizarea acestora și rezolvarea
optimă a conflictului.
 Asumarea rolului social pentru care a optat, în contextul unei imagini de sine
adecvate propiei personalități.
V. Competențe tehnice și tehnologice
 Adoptarea unei conduite psihopedagogice inovatoare în plan profesional.
 Selectarea metodelor optime în vederea asigurării formării deprinderilor specifice.
VI. Competențe de self-manager (management al carierei)
 Utilizarea metodelor și tehnicilor de autocontrol psihocomportamental.
 Adoptarea de conduite eficiente pentru depășirea „situațiilor de criză”.
 Manifestarea unor conduite (auto)reflexive.
 Formarea la copii a deprinderii pentru elaborarea unui plan de acțiune eficientă în
pregătirea examenelor, concursurilor, competițiilor, etc.
 Deschiderea față de schimbările care au loc în situațiile de competiție, examen,
concurs etc.
 Asumarea integrală a diferitelor roluri cu implicații docimologice
(examinator/examinat/concurent/supraveghetor).

Pe lângă acestea o educatoare ar trebui să posede:

 mare dragoste faţă de copii şi problemele acestora, împletită cu o mare disponibilitate
pentru cunoaşterea, înţelegerea şi tratarea diferenţiată a fiecărui copil, după puterile şi ritmul său;
 educatoarea trebuie să iubească profund şi sincer copiii, să se apropie cu simplitate şi
sinceritate de ei, să poarte grija fiecărui copil, să dovedească răbdare cu ei. Dragostea faţă de
copii este una din trăsăturile esenţiale ale unui bun pedagog; dimpotrivă, acela care este închis în
sine, pedant şi distant în raporturile cu copiii, nu poate desfăşura o muncă instructiv-educativă
bună. Fireşte însă dragostea educatoarei faţă de copii nu trebuie confundată cu sentimentalismul,
cu blândeţea lipsită de exigenţă.Împletită cu o încredere nelimitată în posibilităţile copilului,
adevărata dragoste este o dragoste exigentă, care oferă mult, dar şi pretinde mult de la copil;
 capacitatea de apropiere şi tratare imparţială a tuturor copiilor;

3
  încredere în forţele proprii,în posibilitatea devenirii chiar şi a recuperării fiecărui copil;
 fermitate, perseverenţă, consecvenţă, energie, dăruire în tot ceea ce întreprinde, în
independenţa şi dârzenia cu care apără opiniile sale pedagogice atunci când ele sunt juste şi în
promtitudinea hotărârilor pe care le ia în vederea bunului mers al activităţii sale didactice,
educative şi social-culturale. Asemenea calităţi de voinţă pot deveni trăsături de caracter
statornice;
 capacitatea de a insufla copiilor încrederea şi curajul necesare depăşirii obstacolelor şi
afirmării calităţilor proprii;
 cinste, modestie, corectitudine, capacitate de stăpânire, spirit de iniţiativă, spiritul de
disciplină, exigenţa de sine şi năzuinţa pentru a deveni un model moral al copiilor şi al adulţilor
din preajmă;
 spirit de dreptate, apreciere obiectivă şi nepărtinitoare cu privire la sârguinţa la
învăţătură şi purtarea disciplinară a copilului;
 sentimentul de dragoste profundă faţă de patrie şi poporul căreia îi aparţine,
sentimentul prieteniei cu alte popoare, sentimentul demnităţii personale şi conştiinţa răspunderii,
ca şi înalte sentimente morale ce întregesc profilul moral al educatoarei;
 pregătirea temeinică de specialitate în pedagogia generală şi preşcolară, în domeniul
psihologiei copilului, metodicii de specialitate pentru fiecare domeniu grevate pe o bogată
cultură generală.
Munca de mare răspundere pe care o îndeplineşte cere educatoarei să dovedească un larg
orizont cultural, să aibe cunoştinţe bogate în literatură şi artă, din diferitele domenii ale ştiinţei şi
tehnicii, să cunoască evenimentele vieţii social-politice. Aceasta o va ajuta să stabilească o mai
justă corelaţie între diferitele obiecte de învăţământ, să dea mai multă viaţă şi personalitate
lecţiilor sale. Ea trebuie să stăpânească, în mod temeinic, numeroase şi variate cunoştinţe din
domeniile pe care le predă şi o înaltă cultură pedagogică. De asemenea trebuie să stăpânească
bine teoria instruirii şi a educaţiei, legităţile procesului didactic, să posede serioase cunoştinţe de
psihologia copilului.
Educatoarea trebuie să stăpânească temeinic metodicile speciale ale predării obiectelor de
învăţământ specifice învăţământului preşcolar. Exercitarea în cele mai bune condiţii a
numeroaselor funcţii didactice şi extradidactice cere multă competenţă profesională.
Cu cât sporesc exigenţele de calitate şi eficienţă ale grădiniţei cu atât se solicită un
profesionalism de o mai mare competenţă, bazat pe exercitarea, cu maximă eficienţă, a tuturor
acelor funcţii care-i revin educatoarei.
- Competenţa profesională didactică este centrată pe exercitarea funcţiilor, pe capacităţile,
pe calităţile şi aptitudinile personale ale acesteia.
- Dragostea pentru profesiune, încrederea în viaţă şi în puterile proprii, optimismul şi
entuziasmul în muncăostimulează pe educatoare, îi dau energie, curaj şi dinamism în activitatea
sa.
- Disponibilitatea pentru cercetare, pentru nou, pentru modernizarea metodologică şi
utilizarea noilor tehnologii ( calculator, internet )
- Priceperea şi deprinderea de împletire a teoriei pedagogice cu practica. În cursul
activităţii practice, desfăşurate cu copiii, se dezvoltă variate priceperi şi deprinderi, capacităţi şi
aptitudini care pot duce treptat la o adevărată măiestrie pedagogică. Ea este rezultatul acumulării
unei bogate experienţe didactice, al stăpânirii unor variate metode şi procedee de predare, ceea ce
dă posibilitatea educatoarei să le aplice promt, adecvat şi eficace în situaţii pedagogice noi pe

4
care le întâmpină la un moment dat. Măiestria pedagogică poate fi şi o expresie a unor aptitudini
sau vocaţii speciale pentru munca de instruire;
- Spontaneitatea, creativitatea, capacitatea de adaptare la situaţii neprevăzute;
- Calm, răbdare, toleranţă în comunicarea cu copiii şi părinţii;
- Ţinută vestimentară îngrijită şi decentă;
- Cunoaşterea legislaţiei, a unor elemente de management pentru a îndeplini oricând, fără
dificultăţi funcţia de director sau de membru în consiliul de administraţie;
- Calităţi de colaborare cu alte instituţii şi persoane din afara grădiniţei ( şcoala,
reprezentanţii inspectoratului şcolar, al conducerii locale, sponsori, primărie), în perspective unor
colaborări, obţinerii de fonduri (pentru autodotare, curăţenie), activităţi extradidactice;
- Capacităţi de integrare activă în acţiunile metodice, de perfecţionare, autoperfecţionare,
participarea la gradele didactice şi perfecţionările periodice, la cercurile şi comisiile metodice.
„A fi educator înseamnă un risc asumat. Şi asta deoarece pregătirea pentru a preda,
pentru a-i învăţa pe alţii cum să înveţe este o operă niciodată încheiată şi care implică multă
răbdare, multe momente de incertitudine, de descurajare şi multe ore de studiu, iar rezultatele
nu pot fi măsurate nici cantitativ şi nici imediat.”2 Totuşi, la capătul acestui drum te pot aştepta
multe bucurii şi satisfacţii. Clasa şcolară nu este atât un spaţiu unde, după un ritual academic, se
tratează un subiect din programă, iar educatorul nu este doar persoana care propune conţinuturi,
formulează sarcini şi cere anumite conduite.In clasă se învaţă mai mult decât o materie, se învaţă
o lecţie de viaţă.
Educatorul stimulează şi întreţine curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le modelează
comportamentele sociale, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi găsească
identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care educatorul posedă calităţile şi
competenţa necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele elevilor.
Educatoarea are ca obiectiv moral îndeplinirea misiunii educative. Ea se informează prin
diverse canale, cele mai moderne fiind învăţarea şi comunicarea on-line, care cere o atitudine
curajoasă, dar şi aptitudini tehnice.
In concluzie, profesia de educatoare este complexă şi nobilă, dificilă, dar şi plăcută, umilă
şi mândră, exigentă şi liberă, în care”a ştii”nu înseamnă nimic dacă ştiinţa ta nu o împărtăşeşti
copiilor cu emoţie şi forţă spirituală.

Bibliografie:
Stoica, M., Stoica, D., „Psihologie şcolară”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982, p.25.

, Fulga M., „Metode interactive de grup”-Ghid Metodic, Editura Arves, 2002;

Ruiu G.,

http://www.pagini-scolare.ro/articol/Revista-Educatia-Mileniului-III/COMPETENTELE-
EDUCATOAREI.html;
http://www.ugal.ro/doc/pedag_educ_def.pdf

2 Fulga M., ”Metode interactive de grup”-Ghid Metodic, Editura Arves, 2002,p.11