„Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne

mai jucăm.” (George Bernard Shaw)

A educa un copilul înseamnă, în primul rând, să îl respecți. Chiar dacă e necesar să

fii în permanență foarte atent la propriul comportament.

Nu poți să-l înveți pe copil luarea în considerare a celuilalt, inclusiv a ta, respectul
pentru celălalt, dacă nu îl iei pe el în considerare și nu îl respecți. O asemenea
atitudine nu are nimic de a face cu răsfățul copilului. Și nici nu înseamnă o
supunere oarba față de persoana sa.

A avea o atitudine respectuoasă față de copil, iubitoare chiar, presupune a avea

reacții cât mai adecvate și mai echilibrate la faptele sale; învățându-l să aibă
măsură în acțiunile sale și conștiință.

Ca părinte, probabil că îți place să îți vezi copilul că se joacă. Este incredibil să îi
auzi ideile și să vezi că învață despre noile lumi pe care le creează. Este, de
asemenea, distractiv să vezi cât de creativ poate fi.

Există o legătură puternică între jocul creativ și limbă, dezvoltarea fizică, cognitivă
și socială.

Jocul este o parte sănătoasă, esențială a copilăriei. Copiii explorează lumea prin
simțurile lor, în timp ce adulții din lumea lor promovează dezvoltarea și învățarea
prin jocurile cu ei.

Copiii mici se angajează în jocul prefăcut atunci când imită acțiunile și

evenimentele pe care le-au experimentat în viața de familie.

În timp ce cresc, între patru și cinci ani, copiii mici se angajează din ce în ce mai
mult în activități de joc. Prin acestea își extind cunoștințele despre lumea din jurul
lor, își dezvoltă abilitățile motorii și se concentrează la cei din jurul lor.

Beneficiile jocului

Indiferent că este liber sau direcționat, jocul:

 dezvoltă inteligența verbală – prin modul de adresare, citirea, înțelegerea şi

aplicarea regulamentelor jocurilor;
 dezvoltă inteligența logică – prin jocuri bazate pe deducții logice, puzzle,
jocul de construcții etc

1
  dezvoltă inteligența muzicală – prin jocuri muzicale care dezvoltă
sensibilitatea la sunete, ritmuri, note muzicale şi structura muzicală
 dezvoltă inteligența spațială – prin jocuri în care copiii îşi pot imagina, pot
înţelege şi pot reprezenta vizual cu mai multă uşurinţă concepte geometrice
şi spațiale – puzzle-uri, labirinturi şi modelarea plastilinei
 dezvoltă inteligența cinetică  – jocul presupune modalități în care îţi
controlezi mișcările corpului, inclusiv mișcările mai fine, dexteritatea
 dezvoltă inteligenţa interpersonală – prin joc, copiii îşi descoperă calităţile
deținute de un bun lider, capacitatea de a organiza şi motiva pe ceilalţi
 dezvoltă inteligenţa intrapersonală – jocul oferă situații în care copiii îşi
educă capacitatea de a-şi explora propriile emoții şi motivații, într-un mod
obiectiv; îşi pot cunoaşte reacţiile în anumite situaţii
 dezvoltă inteligenţa naturistă – sunt jocuri care stimulează sensibilitatea față
de natură, faţă de animale; le oferă copiilor posibilitatea să îngrijească atât
plante cât şi animale; să observe etapele de creştere; le oferă cunoştinţe
despre clasificarea speciilor de plante şi animale
 dezvoltă inteligenţa spirituală – prin jocuri care înlesnesc înțelegerea şi
percepția asupra originilor omenești, a devenirii spirituale, asupra sensului
omenirii în timp şi spaţiu
 dezvoltă inteligența emoțională – prin jocul special creat de colegul nostru
Florin: EQ Game – Alfabetul Inteligenței Emoționale; Inteligența
emoțională este esențială pentru succesul în viață și se poate dezvolta la
orice vârstă.

Alte beneficii

Copiii când se joacă intră în starea de bine, în acest fel putem aborda împreună cu
ei prin joc și lucruri mai sensibile în același timp păstrându-le starea de bine. Tot
prin joc le creștem încrederea în ei înșiși.

Jocul este o parte prețioasă a copilăriei, care oferă copiilor beneficii importante în
dezvoltare, iar părinților posibilitatea de a se conecta pe deplin cu copiii lor.

Jocul începe în copilărie și, în mod ideal, continuă pe tot parcursul vieții sale.

“Jocul oferă copiilor șansa de a practica ceea ce au învățat.”( Fred Rogers)

Este modul în care copiii învață să socializeze, să gândească, să rezolve

problemele, să se maturizeze și, cel mai important, să se distreze. Jocul leagă copiii
cu imaginația, mediul înconjurător, părinții, familia și lumea.

2
Implicarea părintească în lumea jocului copilului nu este benefică numai pentru
copil. Ci este extrem de benefică și pentru părinte și pentru relația dintre ei.

Jocul cu copiii stabilește și consolidează legăturile care vor dura pentru totdeauna.
Jocul părinte-copil deschide porțile pentru partajarea valorilor; sporește
comunicarea; permite o învățare rapidă și ajută la rezolvarea problemelor.

Timpul alocat jocului oferă oportunități pentru părinți și copii să se își rezolve
diferențele individuale; precum și probleme legate de familie și probleme, în
general. În cele din urmă, permite părintelui să vadă lumea din nou prin ochii unui
copil.

In copilarie, copilul se familiarizeaza prin joc cu notiunile de greutate, masurare,

sunete, obiecte vii. Din experienta capatata prin joc, copilul dobandeste o gandire
mai profunda, idei si concepte abstracte de care va avea nevoie mai tarziu in
matematica, istorie si alte obiecte de invatamant pe care le va studia.

Copilul incepe cunoasterea cu mainile, jocul sau cu obiectele observand diferente

intre obiecte( marime, grosime, forma, culoare) implicandu-l in procese de
clasificare, generalizare, de formare a notiunilor si de rezolvare de probleme.

Avand grija de plantele dintr-o gradina, copilul invata notiuni importante

referitoare la plante, animale. Jocurile de constructii, in care copilul lucreaza
pentru realizarea unui produs final, devin din ce in ce mai elaborate pe masura ce
copilul inainteaza in varsta.

Prin joc copilul este un initiator in propria sa lume. Jocul determina cresterea

increderii in sine a copilului, cat si dorinta de autodepasire lasandu-i libertatea de
a-si folosi fantezia si imaginatia pentru propria sa placere si a altora. Jocul il ajuta
sa-si dezvolte acuitatea observativ-motrica sa-si coordoneze miscarile.

Prin joc, copilul isi castiga increderea in sine pentru integrarea in societate, se
dezvolta si invata amuzandu-se. Pentru el, nu exista diferente intre a se juca
si a invata. Copilul invata, de asemenea, prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe
care vrea sa le cunoasca. Din acest motiv, el are nevoie si doreste sa fie
activ. Inteligenta se construieste plecand de la coordonarea si de la repetarea
acestor actiuni, fizice sau mentale.

Jocul are un rol fundamental in dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale

sanatati fizice, psihice si intelectuale. El permite crearea unor conexiuni importante
si dezvolta simtul umorului. Este cel mai bun mijloc pentru invatare, caci prin joc,
3
copilul invata usor, fara sa-si dea seama. Pe langa placere, jocul ii permite
copilului mic sa-si stimuleze corpul si organele de simt. Ii da ocazia sa parcurga un
mare numar de informatii si are o formidabila valoare de antrenament. Prin joc,
copilul invata sa se concentreze, sa-si respecte partenerul de joaca, sa construiasca,
sa-si dezvolte si sa-si structureze imaginatia. Parintii trebuie sa creeze o ambianta
specifica jocului, sa-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta si sa
petreaca impreuna cu el cat mai mult timp posibil.

Toti copiii au o pofta nebuna de a se juca si de a invata, dar le place mai ales sa fie
cu adultii. Copilul isi doreste ca parintele sau sa fie interesat de el si sa-i acorde
timpul si afectiunea sa. Copilul progreseaza si invata, in masura in care i se
intretine motivatia. Aceasta motivatie va fi mult mai puternica daca i se propun
activitati pe care le poate face, pe care le simte la indemana. In sens contrar, va fi
pus intr-o situatie riscanta, chiar de esec si rezultatele obtinute vor fi contrare celor
asteptate: copiulul se va interioriza, isi va pierde increderea in el si nu va mai vrea
sa invete cu adultul. Din contra, daca se afla in situatia de reusita, este bine sa fie
felicitat, sa fie mandru de el, aceasta motivand si dorinta de a face mai mult.

Modul in care copilul reflecta si percepe lumea este diferit de al adultului. Cu cat

copilul este mai mic, cu atat modul sau de a gandi este mai diferit de al nostru.
Crescand, el va dobandi progresiv structurile mentale ale adultului. Pentru Piaget,
gandirea copilului este un caz particular al adaptarii biologice, existand patru
factori esentiali in dezvoltarea lor. Primul este maturizarea:copilul se naste dotat cu
anumite capacitati, numite reflexe, care nu trebuie sa fie antrenate si care vor
disparea la cei mai multi, si cu anumite capacitati potentiale, care vor aparea pe
masura ce sistemul nervos se va maturiza. Numarul si varietatea ocaziilor pe care
le are copilul pentru a-si exersa capacitatile sunt cele care determina posibilitatea
dezvoltarii sale depline.

Al doilea factor este experienta fizica: aceasta inseamna ca pentru a se dezvolta

intelectual, copilul trebuie sa intre in contact fizic cu mediul inconjurator, cu
obiectele, cu locurile, cu persoanele, etc. Doar manipuland obiectele copilul
invata sa descopere, sa distinga ce este normal de ceea ce este neobisnuit si sa
inteleaga care este consecinta actiunilor sale.

A treia regula este transmiterea culturala si sociala. Explorarea mediului

inconjurator nu-l invata pe copil sa vorbeasca, sa se joace, sa se spele, micile
obiceiuri din viata de zi cu zi, specifice fiecarei tari, respectiv fiecarei familii.
Fiecare cultura a inventat propria sa muzica, valorile sale, regulile de politete, un

4
mediu social specific in care copilul este crescut si a carui transmitere nu poate fi
negijata.

Ultima regula este autoreglarea. Copiii se nasc cu o forta interioara care ii conduce

in directia unei adaptari intelectuale din ce in ce mai performante. Ei merg de la
simplu la complex, de la obiectul real la simbolul sau, de la concret la
abstract. Conceptul de reglare expica modul cum se petrece aceasta. Este vorba
de un proces de echilibrare interna, care adapteaza in permanenta cunostintele
copilului astfel incat acesta sa integreze noile sale experiente. Primul demers
mental va consta in stabilirea unei legaturi intre un lucru nou si lucruri sau
categorii deja cunoscute, astfel incat sa le poata preciza sau sa le poata largi.

Jocul este definit de psihologul elvetian drept un "exercitiu functional" cu rol de

"extindere a mediului", o modalitate de transformare a realului , prin asimilare si
de acomodare la real, deci un mijloc de adaptare. In evolutia jocului, Piaget
delimiteaza trei mari categorii de joc: jocul exercitiu, jocul simbolic si jocul cu
reguli. Jocurile de exercitii domina la varstele mici, insa apar mai tarziu. Ele sunt
asociate registrului senzoriomotor, cu rol in dezvoltarea motricitatii si
interiorizarea lumii reale si a registrului mintal, o subcategorie de exercitii vizand
exersarea gandirii (jocuri de cuvinte, comunicari verbale). Jocului simbolic Piaget
ii recunoaste o importanta deosebita pentru dezvoltarea limbajului si imaginatiei,
dar mai ales pentru asimilarea realitatii printr-un proces de reprezentare si
semnificare de o maniera proprie a lumii reale. Jocul cu reguli exercita o
importanta functie de socializare progresiva a copilului, prin interiorizarea unor
norme de conduita de relationar, impuse de regulile jocului.

Jocul este o sursa de placere, deoarece el presupune eliberare de realitatea

constrangatoare si libertate de reflectare si transformare in maniera personala a
acestuia. Jocul incepe si se incheie, el este limitat in timp si spatiu, ceea ce confera
celui implicat un sentiment de securitate. Jocul creeaza o ordine in realitatea
dezordonata, are inclinatia sa fie frumos si presupune placerea data
de succes(HuizingaJ. ,1998).

Astfel, putem spune ca jocul devine la varsta prescolara o conditie importanta

pentru evolutia sa ulterioara, iar lipsirea de joc sau de resursele necesare
desfasurarii lui(timp, spatiu, oportunitatea de a repeta temele de joc, jucarii,
aprobarea si asistenta adultului) determina aparitia unor carente in dezvoltarea
personalitatii, chiar daca lipsa jocului a fost compensata de abordarea altor forme
de educatie.

5
La varsta prescolara, jocul este o realitate permanenta. Copilul de 3-6 ani se joaca
cea mai mare parte a timpului si pe masura cresterii si dezvoltarii joaca sa ia forme
din ce in ce mai complexe si diverse, influentand si subordonand toate celelalte
actiuni de viata, interese si preocupari. Jocul copiilor obtine astfel un caracter
multiactional, activitatea practica, invatarea, hranirea sau imbracarea, luand forma
unei actiuni ludice. Manifestarile de joc evolueaza, avand un caracter dinamic.

In joc, copilul transpune impresii dobandite in mediul extern, fizic si social, apoi in
transpunerea in joc a unor elemente aale realitatii: roluri, conduite, atitudini,
obiecte, prelucrate in contexte ludice diverse.Cunoasterea prin experienta directa
pe care o asigura jocul presupune implicarea capacitatilor perceptive, a abilitatilor
de reactie, de comunicare, copiii avand posibilitatea de a analiza posibilitatile de
rezolvare si de punere in practica a solutiilor pentru ca jocul sa continue.
Confruntarea cu sine si cu ceilalti imbogateste gama de trairi afective, a dobandirii
capacitatii de stapanire a emotiilor si raportarii la realitate.

Așadar, haide, drag părinte, să ne jucăm și să ne distrăm din nou, explorând lumea
jocului împreună cu copiii noștri!