UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,, JUSTINIAN PATRIARHUL”

LUCRARE ȘTIINȚIFICĂ ÎN VEDEREA OBȚINERII

GRADULUI I CLERICAL

TEMA : ,, MIRON CRISTEA – PATRIARHUL

ROMÂNIEI REÎNTREGITE”

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR SUSȚINĂTOR

PR.CONF.DR. DAVID PESTROIU PR. CUCU ION NELU

BUCUREȘTI 2018
CUPRINSUL LUCRĂRII

1. INTRODUCERE…………………………………………………PAG.2

2. CONTEXTUL SOCIO – POLITIC AL EPOCII......................PAG.6

3. PATRIARHUL MIRON CRISTEA – OMUL PROVIDENȚIAL ÎN

VREMURI DE ÎNCERCARE.................................................... PAG.13
3.1. REPERE MAJORE ALE BIOGRAFIEI PAG.13
3.2. CONTRIBUȚIA EPISCOPULUI DE CARANSEBEȘ MIRON
CRISTEA LA ÎNFĂPTUIREA MARII UNIRI PAG.21
3.3. MITROPOLITUL PRIMAT MIRON CRISTEA - FACTOR DE
UNITATE NAȚIONALĂ ȘI PROMOTOR AL ROMÂNISMULUI
PAG.32

3.4. MIRON CRISTEA – PRIMUL PATRIARH AL ROMÂNIEI

REÎNTREGITE PAG.48

4. CONCLUZII.................................................................................PAG.65

BIBLIOGRAFIE……………………………………………….PAG.69

2
1. INTRODUCERE

Anul 2018 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca:
„Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al
făuritorilor Marii Uniri de la 1918", în contextul în care la 1 Decembrie 2018 se
împlinesc 100 de ani de la Marea Unire.

Constituţia României prevede că 1 Decembrie este Ziua Naţională a ţării

noastre, în amintirea celor peste 100.000 de români adunaţi pe Câmpul lui Horea
de la Alba Iulia, care au cerut Unirea Transilvaniei cu Ţara. Marea Adunare
Naţională, constituită din 1.228 de delegaţi, a adoptat o rezoluţie care consfinţea
Unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (teritoriul dintre râurile
Mureş, Tisa şi fluviul Dunărea) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi
Maramureş) cu România.
Ziua Unirii nu este rodul unui eveniment spontan, ci al unui ideal împlinit,
minuţios pregătit şi mult aşteptat. Ca orice eveniment important al istoriei
neamului, şi Unirea tuturor românilor poartă amprenta Bisericii, prin
reprezentanţii ei de seamă.1
Biserica Ortodoxă Română a reuşit să reprezinte interesele poporului păstorit,
mobilizând atât elita intelectuală în săvârşirea unei acţiuni care să fie
recunoscută de forurile internaţionale, cât şi mulţimea de credincioşi, care să
transmită că România Mare este rodul voinţei lor.2
Relaţia dintre Biserică şi Stat în ţara noastră dăinuie încă de la începuturile
noastre ca popor. Istoria Bisericii completează istoria naţională şi o împlineşte.
Anul 1918 nu face excepţie şi speculează contextul favorabil european.
Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului afirma:
„Istoria românilor e biografia extraordinară a unui popor de viţă veche, din

1
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ,, Biruință prin jertfă. Demnitate prin unire. Slujitori ai Bisericii
pe front și la Unirea din 1918” în ,, Biserica și Marea Unire”, volumul I, Editura Basilica, București, 2018, pag.
10
2
Alexandru BRICIU, ,, Biserica și Marea Unire”, Ziarul Lumina, 1 decembrie 2009,
http://ziarullumina.ro/biserica-si-marea-unire-36587.html, 12 iulie 2018

3
strămoşi viteji şi drepţi, cumpăniţi în gândire şi hotărâţi în faptă“. Multă vreme,
românii au fost nevoiţi să trăiască în provincii diferite ale aceluiaşi neam: Ţara
Românească, Moldova şi Transilvania. Au trăit despărţiţi, uneori sub stăpâniri
străine. Libertatea şi-au apărat-o cu armele, iar identitatea prin grai şi credinţă.
Avem, aşadar, o întreită legătură între românii din cele trei provincii istorice:
pământul, limba şi credinţa, legătură ce a păstrat conştiinţa că românii sunt fraţi,
indiferent de ce parte a Carpaţilor le-a fost dat să vieţuiască. Şi a venit Mihai
Viteazul, şi a intrat în Bucureşti, în Iaşi şi în Alba-Iulia, şi românii au fost, din
nou, una. Şi a venit Alexandru Ioan Cuza în ianuarie 1859, şi Moldova şi Ţara
Românească au format România. Dincolo de Carpaţi rămăsese însă
Transilvania. Acest lanţ muntos niciodată nu a despărţit, ci a unit. Nu a fost
stavilă, ci punte de legătură între fraţii de o parte şi de cealaltă. Pasurile şi
trecătorile Carpaţilor erau călcate de cei care asigurau schimburi economice
necesare trupului şi schimburi culturale ce întăreau sufletele. Nu de puţine ori,
ierarhii de peste munţi, „exarhi ai plaiurilor“, trimiteau în Ardeal misionari
întăriţi cu tipărituri şi obiecte de cult pentru români.3
Actul reîntregirii statului român la 1918 a fost inevitabil marcat de
contribuția majoră adusă de liderii spirituali ai românilor din provinciile alipite.
Un astfel de rol l-a avut Miron Cristea, episcopul de Caransebeș, care prin
gesturile sale, atât politice, cât mai ales bisericești, a contribuit la înfăptuirea
unității politice și spirituale a românilor.

Obiectul modestei noastre lucrări este unul de a prezenta doar unele

aspecte semnificative din opera spirituală, religioasă, politică, a lui Miron
Cristea, ca episcop primat de Caransebeș, în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918,
mai precis, contribuția sa la realizarea unirii politice a Transilvaniei cu România,
precum și la unirea bisericilor românești din afara granițelor țării, cu patria
mamă.

3
Sabin EVUȚIANU, ,, Alba Iulia în amintirea generației din 1918”, în volumul ,, Biserica Ortodoxă Română și
Marea Unire”, vol. I, Editura Basilica, București, 2018, pag. 25

4
 De asemenea, avem în vedere în cuprinsul lucrării noastre şi evidenţierea
rolului istoric, diplomatic, religios, spiritual, politic şi cultural, desfăşurat de
Miron Cristea şi în calitatea sa de Mitropolit Primat al României.
Miron Cristea însă se remarcă a fi iniţiatorul proiectului Catedralei
Mântuirii Neamului (ca un simbol al conştiinţei de neam şi al identităţii cultural-
spirituale peste milenii a neamului românesc, concept care depăşeşte înţelesurile
conceptului de ,, naţiune ” ) dar şi ca Primul Patriarh al României reîntregite.

5
2. CONTEXTUL SOCIO – POLITIC AL EPOCII

Secolul XIX și începutul secolului XX au fost marcate de invocarea repetată

a principiului naționalităților (ca un precursor al principiului actual fundamental
de drept internațional, principiul autodeterminării popoarelor), pentru a justifica
lupta pentru eliberare națională de sub jugul imperial, pentru realizarea unității
naționale și politice, pentru formarea statelor independente și suverane, pentru
afirmarea conștiinței unitare de neam în granițele unui singur stat independent,
de către popoarele din Europa Centrală și de Sud-Est. Este o luptă dusă de
popoarele asuprite, contra imperiilor Austro-Ungar, Otoman și Țarist. Principiul
autodeterminării (cunoscut și sub numele de ”principiul naționalităților), își are
originea în viziunea politică expusă de președintele american Woodrow Wilson,
în ”Declarația Celor 14 puncte” (din 8 ianuarie 1918). Ulterior, în 10 mai 1918,
în scrisoarea adresată de secretarul de stat american, Lansing, președintelui
Wilson, se aprecia că SUA trebuie să adopte o politică externă activă, de
sprijinire a mișcării de eliberare națională a popoarelor din Imperiul Austro-
Ungar. După aprobarea acestei noi linii politice de către președintele american,
Lansing proclama la 29 mai 1918, în mod oficial, noua poziție a SUA, care a
avut și un puternic ecou internațional. Efectul acestei noi poziții politice
adoptate de SUA în problema naționalităților din cuprinsul Imperiului Austro-
Ungar nu a întârziat, Lansing redactând și propunând spre aprobare președintelui
Wilson, în 24 iunie 1918, un Memorandum asupra politicii Statelor Unite față de
naționalitățile din cadrul Imperiului Austro-Ungar. În urma aprobării acestui
memorandum, de către președintele SUA, în 27 iulie 1918, s-a recunoscut oficial
de către o mare putere precum SUA, necesitatea destrămării Imperiului Austro-
Ungar și necesitatea constituirii statelor naționale.4 Ca un rezultat al întrunirii de

4
Aurel COSMA, ,, Biserica Română din Banat și Unirea dela Alba Iulia”, în în volumul ,, Biserica Ortodoxă
Română și Marea Unire”, vol. I, Editura Basilica, București, 2018, pag. 55

6
la New York (din 15 septembrie 1918) a peste 4000 de reprezentanți ai
naționalităților din Imperiul Austro-Ungar, care au pledat deschis pentru
destrămarea imperiului, în 20 septembrie 1918, o delegație a ceho-slovacilor,
polonezilor, românilor, sârbilor, au înmânat președintelui american Wilson,
moțiunea întrunirii, poziție a naționalităților ce a fost aprobată și sprijinită foarte
clar de SUA, președintele fiind de părere că ,,Monarhia austro-ungară nu mai
poate fi ținută în picioare” și ca aspirațiile de eliberare ale naționalităților
asuprite din cadrul Imperiului Austro-Ungar trebuie să fie susținute. Din 5
noiembrie 1918, nu doar secretarul de stat american Lansing ci și ministrul de
externe francez, S. Pichon, precum și Balfour, ministrul de externe al Marii
Britanii, precum și ministrul de externe al Italiei, Sonnino, au recunoscut
Comitetul Național al Unității Române ca fiind exponentul oficial al aspirațiilor
tuturor românilor. Activitatea acestui Consiliu a fost cea de a împiedica
proiectele de federalizare pentru salvarea Imperiului Austro-Ungar muribund
sau pe cele de menținere a Ungariei Mari.5
Anul 1918 s-a caracterizat printr-o intensificare a luptei de eliberare a
naționalităților asuprite din Imperiul Austro-Ungar, care și-au concentrat
eforturile spre o nouă etapă politică, cea de constituire a statelor naționale
suverane și libere.
Încă din timpul Primului Război Mondial, în perioada când România era în
stare de neutralitate, la 4 mai 1915, tânărul om politic Nicolae Titulescu, într-un
discurs rostit la Ploieşti, rezuma gândul tuturor românilor privitor la Ardealul
care lipsea, atât de mult, ţării: „Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă
întreagă şi mare. România nu poate fi întreagă fără Ardeal. România nu poate fi
mare fără jertfă! Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a
făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa. Ardealul e scânteia care aprinde
energia, e mutilarea care strigă răzbunare, e făţărnicia care cheamă pedeapsa, e

5
Aurel COSMA, ,, Biserica Română din Banat și Unirea de la Alba Iulia”, pag.56

7
sugrumarea care cere libertatea! 6Ardealul e românismul în restrişte, e întărirea
care depărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţă! Ne trebuie Ardealul! Nu
putem trăi fără el! Vom şti să-l luăm şi mai ales să-l merităm!“.
În evenimentele majore ale românilor găsim Biserica întotdeauna alături de
popor. Numărăm credincioşii şi preoţii în răscoalele lui Gheorghe Doja (1514)
sau Horea, Cloşca şi Crişan (1784), în Revoluţia lui Tudor Vladimirescu (1821),
în Revoluţia de la 1848, în mişcarea pentru Unirea Principatelor (1859), în
Războiul pentru independenţă (1877) sau în Răscoala de la 1907. Astfel,
prezenţa ierarhilor, consilierilor, preoţilor, teologilor şi credincioşilor la
evenimentele din anul 1918 vine ca un lucru firesc în împlinirea istoriei.7
Contextul istoric speculat de românii transilvăneni este unul deosebit de
favorabil: perioada imperiilor apunea, iar monarhia habsburgică nu făcea
excepţie. Mişcările de eliberare naţională declanşaseră o reacţie în lanţ: la Praga
şi Cracovia (28 octombrie 1918), la Zagreb (29 octombrie 1918), în Austria (30
octombrie 1918) şi Ungaria (31 octombrie 1918). În tot acest timp, românii din
Transilvania organizau un Consiliu Naţional Român Central (3 noiembrie 1918),
cu sediul la Arad, întărit de o serie de consilii naţionale, judeţene şi comunale,
care urma să pregătească local Unirea.8 La 27 martie 1918, Basarabia arătase că
unirea cu România este un fapt realizabil. În Bucovina, la 27 octombrie, se
crease un Consiliu Naţional Român care formula dorinţa de unire cu România,
fapt ce avea să se împlinească la Cernăuţi, la 28 noiembrie 1918.9
Anul 1918 a constituit un moment important în lupta dusă de români pentru
realizarea statului național unitar. în acest an, centrul propagandei românești din
afara granițelor a devenit Parisul. Aici și-au desfășurat activitatea personalități
ale științei și culturii, dintre acestea o contribuție marcantă având-o misiunea

6
Gheorghe Dumitru RADU,, ,, 1 Decembrie 1918 – temei al împlinirii unității politice a poporului român”, în
,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. I, Editura Basilica, București, 2018, pag.254
7
Alexandru BRICIU, ,, Biserica și Marea Unire”
8
Gheorghe VASILESCU, ,, Marea Unire din 1918” , în ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. II,
Editura Basilica, București, 2018, pag. 302
9
A. BRICIU, ,, Biserica și Marea Unire”

8
universitară formată din D. Hurmuzescu, Tr. Lalescu, O. Tafrali, I. Ursu, S.
Mândrescu, Oh. Drouhet, E. Antonescu, D. Voinov. Alături de această misiune
universitară o alta, parlamentară, formată din 37 persoane, printre care se afla
C.I. Istrati, N. Lungu, C. Mile, D. Drăghicescu, Toma Stelian, a contribuit la o
mai bună cunoaștere în Occident a aspirațiilor naționale românești. La cauza
românească au fost câștigați numeroși oameni de știință străini, care prin ati-
tudinea lor, prin publicații au facilitat crearea unui curent de opinie
proromânesc. Printre ei s-au numărat Em. de Martonne, Rene Pinon, Et. Pichon,
Ed. Herriot, Elena Văcărescu, L. Brehier. Propaganda filoromână s-a extins în
Italia, datorită lui S. Mândrescu, Anglia, mai ales prin eforturile lui Take
Ionescu, Suedia, Elveția și în alte țări. înființarea, la 3 octombrie 1918, a
Consiliului național al unității românești de la Paris, având ca președinte pe T.
Ionescu, vicepreședinte pe V. Lucaciu, O. Goga, dr. C. Angelescu, organism
care a avut un important rol în polarizarea și direcționarea emigrației, cât și
apariția periodicului La Roumanie, tribună de la care s-au emis punctele de
vedere românești privind formarea statului național unitar, au contribuit la o mai
bună cunoaștere în Apus a situației românilor, cât și a aspirațiilor acestora.10
La 27 septembrie 1918, împăratul Carol al IV-lea s-a adresat Puterilor
Antantei pentru a cere pace, prilej cu care a propus organizarea Imperiului
Austro-Ungar pe baze federaliste. Poziția împăratului a provocat reacția
românilor și a celorlalte naționalități, primii hotărând, la 24 septembrie/12
octombrie, prin intermediul Partidului Național Român, o întrunire la Oradea,
unde, în acord cu membrii Partidului Social Democrat, au adoptat o declarație
prin care se proclama independența națiunii române. Această declarație a
constituit actul fundamental al tuturor acțiunilor pe care românii din
Transilvania le-au desfășurat până la Adunarea de la Alba Iulia. Se constituie un
Comitet de acțiune, format din Vasile Goldiș, Iuliu Maniu (aflat la Viena), AL

10
D.IVĂNESCU, ,, Marea Unire” , în ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. II, Editura Basilica,
București, 2018, pag. 255

9
Vaida-Voevod, Ștefan Cicio-Pop și I. Suciu cu sediul la Arad. în numele acestui
comitet Al. Vaida-Voevod va declara în parlamentul maghiar, replicând unui
nou apel al împăratului (din 3/16 octombrie 1918), ce propunea iarăși formarea
unui stat federal, independența populației românești din Transilvania. Același
lucru îl făcea socialistul I. Flueraș la Congresul P.S.D. din Ungaria, din 30
septembrie/13 octombrie 1918.11
La finele lunii octombrie (30/12 noiembrie 1918), din inițiativa P.S.D. se
constituie Consiliul Național Român Central, compus din 6 reprezentanți ai
P.N.L. (V. Goldiș, T. Mihaly, Al. Vaida-Voevod, Șt. Cicio-Pop, Al. Vlad, A.
Lazăr) și 6 reprezentanți din P.S.D. (I. Flueraș, Iosif Jumanca, T. Albani, Enea
Grapini, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu). C.N.R.C. emite un manifest către
poporul român din Transilvania; iau ființă consiliile naționale românești, cunos-
cute sub numele de sfaturi, care îndeplineau și funcții administrative, și se
constituie gărzile naționale românești, întreaga provincie căpătând o organizare
românească. Tot din inițiativa C.N.R.C. se trimite guvernului maghiar o notă
ultimativă prin care se aducea la cunoștință preluarea puterii depline de către
români în Transilvania. Tratativele care au urmat între delegațiile românești și
maghiare (13/26-15/28 noiembrie 1918) la Arad au evidențiat, a câta oară, că
maghiarii nu renunțau la vechile opinii nici chiar în fața evidenței. Consfătuirea
convocată de Consiliul Național Român Central la 26/28 noiembrie 1918,
analizând situația existentă în Transilvania, a considerat necesară convocarea
unei adunări naționale, cu caracter plebiscitar, constituant, la Alba Iulia.12
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Marele Sfat al Națiunii române din
Transilvania și Ungaria (denumire luată de C.N.R.C.) a adresat un manifest
popoarelor lumii scris în limbile română, franceză și engleză, prin care se aducea
la cunoștință dreptul poporului român de a înființa, pe teritoriul pe care exista,
statul său independent. S-a dat apoi publicității textul pentru convocarea Marii

11
D.IVĂNESCU, ,, Marea Unire” , pag. 256
12
Pr. Milan ȘESAN ,, Unificarea bisericească din 1918 ca act de întărire a unității politice a statului român”, în ,,
Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire” , volumul I, pag. 190

10
Adunări și regulamentul pentru alegerea deputaților.13 Adunarea s-a desfășurat
pe Câmpul lui Horea la ea participând 1.228 delegați aleși cu drept de vot
deliberativ și o masă de peste 100.000 de oameni. în cadrul Marii Adunări
Constituante s-a adoptat istorica Declarație de la Alba Iulia, document al Unirii
Transilvaniei cu Țara pentru toate veacurile. Pentru conducerea treburilor
națiunii române, Adunarea a instituit un Mare Sfat Național Român care avea
împuterniciri să o reprezinte și să ia măsuri în interesul poporului din
Transilvania. Președinte a fost ales Gh. Pop din Băsești.14 A fost ales și un
guvern provizoriu, care căpăta denumirea de Consiliu dirigent, compus din 15
membri, unde I. Maniu era președinte și avea colaboratori, printre alții, pe A.
Vaida-Voevod, V. Lucaciu, O. Goga, A. Vlad, I. Flueraș. Sediul Consiliului
dirigent era la Sibiu. La 12 decembrie, o delegație a Marelui Sfat Național a
mers la București pentru a prezenta guvernului român actul Unirii.15 A fost emis
decretul de unire a Transilvaniei cu România și cel de organizare provizorie a
Transilvaniei. în perioada ce a urmat acestor importante evenimente, guvernul
român a acționat pentru recunoașterea pe plan internațional a statului național
unitar, hotărârile poporului român căpătând recunoașterea oficială la Conferința
de Pace de la Paris.16

Formarea statului național unitar român, Unirea cea Mare, a însemnat

împlinirea aspirațiilor seculare ale poporului român, care dorea să trăiască unit,
liber și independent, și nicidecum un dar al marilor Puteri, un rezultat al
conjuncturii internaționale sau al unor înțelegeri diplomatice. Odată realizată
Unirea din 1918, în fața națiunii române s-a pus problema consolidării statului

13
Pr.Niculae ȘERBĂNESCU, ,, 1 Decembrie – sărbătoarea națională a României” în ,,Biserica Ortodoxă
Română și Marea Unire”, vol. II, Editura Basilica, București, 2018, pag. 285
14
Pr. Ștefan ALEXE,,,, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia- 1 decembrie 1918” ”, în volumul ,, Biserica
Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. II, pag. 188
15
Pr. Mircea PĂCURARIU, ,, Unirea cea Mare”, în ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. II,
Editura Basilica, București, 2018, pag. 183
16
Pr.Alexandru M.IONIȚĂ, ,, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 – 70 de ani de la făurirea statului național
unitar român” ,în ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. II, Editura Basilica, București, 2018, pag.
221

11
național unitar, a apărării unității și libertății țării. Iar în politica externă s-a
urmărit menținerea statutului teritorial consfințit prin tratatele de pace,
instaurarea unui climat de pace în lume și crearea unor zone regionale de
securitate, stabilirea unor relații de bună vecinătate, realizarea unor tratate sau
convenții mutuale, lupta împotriva politicii revizioniste care a marcat
ascensiunea și luarea puterii în multe state europene de către regimuri fasciste și
dictatoriale. Unirea din 1918 a deschis o eră nouă în istoria României.17

17
D. IVĂNESCU, ,, Marea Unire ” , pag. 258

12
3. PATRIARHUL MIRON CRISTEA – OMUL PROVIDENȚIAL ÎN
VREMURI DE ÎNCERCARE

3.1. REPERE MAJORE ALE BIOGRAFIEI

Familia Cristea nu era originară din Toplița Română, ci din satul Potoc (azi
Deleni), din apropierea orașului Reghin, județul Mureș. Un sat vechi așezat pe
un soi de podiș, între două văi, a Idicelului și valea largă a Gurghiului. Un sat cu
oameni: unul și unul și cu peisaje nepereche, cum sunt toate din preajmă:
Idicelul de Sus, Idicelul de Jos, Jabenița, Adrian, Solovăstru, Ideci,
Brâncovenești, Suseni. Deleniul s-a impus însă, în ochii pasionaților de istorie
din acest vast perimetru geografic, numit cu un termen generic „valea superioară
a Mureșului”, - prin șansa lui de-a fi leagănul de obârșie al bunilor și străbunilor
Patriarhului în acest sat a trăit, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul
secolului al XVIII-lea, Vasile Cristea, un fost iobag pe moșia baronului
Kemeny, din comuna Brâncovenești (Ieci) , înălțat la rangul de „birău
domnesc”, adică un fel de logofăt. Era un om curajos și dârz și deseori se
opunea chiar poruncilor date de temutul baron Kemeny, atunci când acestea
asupreau și mai mult pe bieții români.18 De aceea, iobagii români din Deleni
(Potoc) țineau mult la Vasile Cristea, care-i ocrotea, cât putea. S-a întâmplat însă
odată ca împotrivirea lui să stârnească mânia baronului, care a poruncit să fie
legat și dus în beciul castelului său din Brâncovenești, unde a fost judecat și
osândit la moarte, prin tăierea în „grape de coase”. Era o încăpere, aflată sub
tumul dinspre nord al castelului, „tapetată” cu coase și piroane, în care erau
aruncați toți cei condamnați la moarte. Se pare că în acel loc și-ar fi găsit
sfârșitul și marele mucenic al Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Sava
Brancovici, care s-a opus campaniei de calvinizare a românilor din Principat.

18
Ilie ȘANDRU, Valentin BORDA, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea” , Casa de
Editură Petru Maior, Târgu Mureș, 1998, pag. 18

13
Cercetări mai recente au stabilit că acolo a fost surghiunit și torturat mitropolitul
Iosif Budai .
Vasile Cristea a scăpat de pedeapsa baronului, pentru că, aflând de ea, iobagii
români din Potoc au trimis vorbă acestuia, avertizându-1 că, în ziua în care va fi
omorât consăteanul și binefăcătorul lor, va pieri și el cu întreaga familie, până la
ultima odraslă! S-a speriat rău atunci baronul Kemeny, știind că nu e de glumit
cu iobagii români, care s-au mai răsculat de atâtea ori. Așa că, schimbându-și
gândul cel rău, a poruncit ca gospodăria lui Vasile Cristea să fie mutată tocmai
la marginea domeniului, în inima munților, la Toplița Română! De frică, i-a dat
drumul și osânditului la moarte din închisoare. Cu porunca de a nu mai călca în
satul natal!19
Așa a ajuns familia lui Vasile Cristea în așezarea pitită între munții
Gurghiului și Călimanilor, Toplița Română, unde a întemeiat o nouă gospodărie
trainică, și unde a trăit până la adânci bătrânețe. Unul dintre urmașii acelui
legendar Vasile Cristea, George Cristea, țăran vânjos și zdravăn, ca și bunicul
său, care a trăit 92 de ani, a fost hărăzit de Dumnezeu să fie părintele celui dintâi
Patriarh al țării și al Bisericii noastre strămoșești.

George și Domnița Cristea au avut opt copii. Cinci fete: Ileana, moartă la trei
ani, Maria, căsătorită cu loan Rusu, preot în Viile Tecii , care au avut șapte copii
, Ileana, măritată cu Dumitru Antal, țăran înstărit din Toplița, cu 12 copii ,
Paraschiva, decedată la patru ani, Elvira și trei băieți - Ilie, călugărit sub numele
Miron, devenit patriarh al României, Leon, mort de copil, Toderică, decedat
prunc. Dintre băieți a supraviețuit doar întâiul născut. Cele trei fete care au avut
noroc să trăiască s-au remarcat, ele și urmașii lor, printr- un destin demn de
reținut. Astfel, Maria, ajunsă preoteasă în satul Iuda, a dat naștere unor copii,
fete și băieți, care, la rândul lor, și-au întemeiat familii de prestigiu (preoți,
medici). Ileana, rămasă în satul natal, este mama lui Dumitru Antal, studentul

19
Ilie ȘANDRU, Valentin BORDA, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag.19

14
eminent la Budapesta, președinte al Societății „Petru Maior”, participant la
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, protopop la
Reghin, inspector la Episcopia din Cluj, preot la biserica Boteanu din București,
episcop vicar patriarhal (Emilian Târgovișteanul).

Părinții lui Elie Cristea au avut norocul să trăiască împreună peste 60 de ani,
în Toplița Română, unde își primeau cu bucurie copiii și nepoții, care le
umpleau casa de bucurie. George Cristea, tatăl viitorului patriarh, s-a stins din
viață, el însuși la vârstă de patriarh, în 1924. Soția lui, Domnița, a plecat la cele
veșnice în același an, în vârstă de 82 de ani. Amândoi își dorm somnul etern în
cripta săpată la temelia bisericii de lemn, monument istoric, a Mănăstirii Sf.
Prooroc Ilie din Toplița. Pe piatra funerară a părinților patriarhului Elie Cristea,
am deslușit următoarea inscripție: „Sub această lespede odihnesc în Domnul
fruntașii țărani George Cristea (1830-1924) și soția sa, Domnița, născută Coman
(1842-1924), neuitați părinți ai Înalt Preasfinției Sale Miron, întâiul Patriarh al
României, trecuți la cele veșnice după fericita lor viață casnică de 65 ani,
rodnică în fapte bune pentru Familie, Biserică și Neam ” 20
Patriarhul Miron a văzut lumina zilei la 18 iulie 1868, în Topliţa, judeţul
Harghita iar la botez a primit numele de Ilie, fiind botezat chiar în ziua Sfântului
Proroc Ilie (la două zile după naştere), când naş i-a fost un vestit cioban din
Săliştea Sibiului, Ioan Herţa. După cum a rămas în tradiţie, acesta i-ar fi făcut
finului urarea ce avea să se împlinească întocmai: „Să crească mare, să fie
sănătos şi popă să se facă!”21
Din 1879 până în 1883, a urmat cursurile Gimnaziului săsesc din Bistriţa iar
apoi, între anii 1883-1887, a fost elev al Gimnaziului grăniceresc din Năsăud. În
perioada 1887-1890 a învăţat în cadrul Institutului Teologic din Sibiu iar în

20
Ilie ȘANDRU, ,, Elie Miron Cristea – Patriarhul Reîntregirii Neamului” pe site-ul ziarulnatiunea.ro,
http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/03/06/elie-miron-cristea-patriarhul-reintregirii-neamului/, accesat la data de
12 iulie 2018
21
Iustin POPOVICI, ,,Patriahul Miron Cristea, făuritor al Marii Uniri” pe site-ul episcopiaaradului.ro,
6.03.2018, http://www.episcopiaaradului.ro/2018/03/patriarhul-miron-cristea-fauritor-al-marii-uniri/, accesat la
data de 12 iulie 2018

15
1891-1895 s-a dus la Budapesta, unde a fost student al Facultăţii de Litere şi
Filozofie şi şi-a dat doctoratul cu o teză despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu
(1895, teză tipărită în limba maghiară). 22
Evoluţia sa în cadrul ierarhiei bisericeşti române din Ardeal a început cu
perioada anilor 1890-1891, când a activat ca director al Şcolii Confesionale
Româneşti din Orăştie, pentru ca apoi, între anii 1895-1902, să îşi exercite
funcţia de secretar în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului. Între anii 1902-1909 apare
în scriptele vremii în funcţia de consilier (asesor) al Arhiepiscopiei Sibiului. Este
hirotonit diacon necăsătorit, în 30 ianuarie 1900 şi apoi devine arhidiacon, în 8
septembrie 1901 iar în 1902 s-a călugărit la Mânăstirea Hodoş-Bodog, de lângă
Arad, sub numele Miron. La data de 1 iunie 1908, Miron Cristea urcă scara
ierarhiei bisericeşti în demnitatea de protosinghel, pentru ca la 21 noiembrie/3
decembrie 1909 să fie ales Episcop al Caransebeşului şi înscăunat în 25 aprilie/8
mai 1910, calitate în care exercitat o activă influenţă de apărător al valorilor
românismului, identităţii de neam şi credinţei ortodoxe în Transilvania aflată sub
jugul imperial austro-ungar.23 El a apărat dreptul şcolilor confesionale româneşti
din Banat faţă de încercările de maghiarizare forţată ale guvernului de la
Budapesta care mergeau până la desfiinţarea acestor şcoli. 24
Dar Miron Cristea a mai desfăşurat şi o activitate jurnalistică, politică, de
implicare entuziastă în viaţa politică a vremii sale, făcându-se apărător al
conştiinţei de neam românesc şi al credinţei ortodoxe în Transilvania. Între
1898-1900, desfăşoară o intensă activitate publicistică din funcţia de redactor al

22
Gheorghe ANGHEL, ,, Se împlinesc 149 ani de la naşterea Patriarhului Miron Cristea” pe site-ul basilica.ro,
http://basilica.ro/se-implinesc-149-de-ani-de-la-nasterea-patriarhului-miron-cristea/, 18.07.2017, accesat la data
de 12 iulie 2018; Alexandru BRICIU, ,, Miron Cristea, un patriarh eminescolog” pe site-ul ziarullumina.ro,
http://ziarullumina.ro/miron-cristea-un-patriarh-eminescolog-98224.html, accesat la data de 12 iulie 2018;
Econom D. FURTUNĂ ,, Mihai Eminescu și Patriarhul Miron”, în în volumul ,, Închinare Înalt Prea Sfințitului
Miron cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani” , Tipografia Cărților Bisericești, București, 1938, pag. 653

23
Ecaterina ȚARĂLUNGĂ, ,, Enciclopedia identității românești. Personalități”, Editura Litera, București 2011,
pag. 230
24
Pr. Bogdan Stelian RACOȚI, ,, Patriarhul Miron Cristea și rolul său la Marea Unire din 1918” pe site-ul
cuvantulliber.ro, http://www.cuvantul-liber.ro/news/101479/61/PATRIARHUL-MIRON-CRISTEA-I-ROLUL-
SaU-LA-MAREA-UNIRE-DIN-1918-1868-1939, accesat la data de 12 iulie 2018

16
ziarului Telegraful român. În 1905 devine preşedinte al Departamentului Sibiu
al Astrei. A avut colaborări la ziarele: Telegraful Român/Sibiu, Tribuna/Sibiu,
Familia/Oradea, Gazeta Transilvania/Braşov, Libertatea/Orăştie,
Drapelul/Lugoj, Luceafărul/Budapesta, Românul/Arad, Ţara noastră/ Sibiu,
Foaia Diecezană/Caransebeş.
Miron Cristea, ca Episcop de Caransebeş, este delegat al românilor din
Transilvania al Marele Eveniment al Unirii, participând la Marea Adunare
Naţională, de pe câmpul lui Horea, laAlba-Iulia, ţinută la data de 1 decembrie
1918. Este membru la delegaţiei românilor din Transilvania care s-a dus la
Bucureşti spre a prezenta regelui şi guvernului României, Actul unirii
Transilvaniei cu ţara-mamă. 25
Este ales de Academia Română, la data de 7 iunie 1919, ca membru de
onoare.
Miron Cristea accede la cele mai înalte demnităţi din ierarhia bisericească,
fiind ales în 18 decembrie 1918, Mitropolit Primat al României reîntregite şi
fiind înscăunat şi învestit de monarh, la data de 19 decembrie 1919.
În 4 februarie 1925 devine primul Patriarh al României reîntregite, prin
ridicarea scaunului mitropolitan-primaţial la rangul de Patriarhie a României şi
este învestit în această demnitate supremă la data de 1 noiembrie 1925. 26
Dintre reperele activităţii sale pastoral-misionare, remarcăm: contribuţia
sa la realizarea unificării organizaţional-administrative şi canonice a Bisericii
Ortodoxe Române în România unită şi organizarea BOR ca Patriarhie.27 În 1925,
el a făcut posibilă iniţierea şi adoptarea statutului de organizare şi funcţionare al
BOR. Sub egida lui, s-a produs o reapariţie a revistei “Biserica Ortodoxă
Română” iar în 1921 s-a iniţiat apariţia revistei « Apostolul », ca organ de
25
Ilie ȘANDRU, Valentin BORDA, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag. 110

26
Comemorarea Patriarhului Miron Cristea” pe site-ul basilica.ro , http://basilica.ro/comemorarea-patriarhului-
miron-cristea/, 04.03.2015, accesat la data de 12 iulie 2018

27
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române” volumul III, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997, pag. 428

17
publicitate al Arhiepiscopiei Bucureştilor (1924). Sub patronajul său s-au tradus
şi tipărit Biblia Sinodală (1936) şi alte ediţii din Noul Testament şi s-au tipărit
cărţi teologice în cadrul Editurii Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române. 28
Tot Miron Cristea a fost cel care a înfiinţat Seminarul Teologic «Miron
Patriarhul» din Câmpulung, în 1922 pentru orfanii de război şi Academia de
muzică religioasă de la Bucureşti în1927.29
Miron Cristea a fost cel care a ridicat actualul Palat Patriarhal şi a repictat
Catedrala Patriarhală şi tot el este ctitorul schitului de lemn de la Topliţa, locul
său natal . 30
Aflăm date despre Miron Cristea şi din documente ale vremii dar mai ales,
din propria sa corespondenţă, care este ilustrativă pentru recunoaşterea
personalităţii sale, de apărător al românismului şi ortodoxiei, pentru românii din
Transilvania şi pentru toţi românii statului unitar naţional, după 1918, cât şi
pentru contactele sale constante cu elitele româneşti ale vremii.
Astfel, din documentele sale de corespondenţă, aşa cum le-a găsit şi le-a îngrijit
dr. Antonie Plămădeală, aflăm că, în 12-25 iunie 1908 Elie Miron Cristea este
înălțat de arhiepiscopul Ioan Mețianu, la rangul de protosincel. 31
În altă scrisoare, din 1909, Miron Cristea, pe atunci protosincel, asesor
conz., este încunoștiințat de președintele Băncii Culturale ,, Lumina ”, Nicolae
Ivan, asupra alegerii sale de către fondatorii Băncii, în ședința din 8 februarie
1909, ca membru și președinte al Băncii Culturale, pentru a promova și apăra
puternic ”înaintarea poporului român în toate direcțiile”. În 4 decembrie 1909,
Miron Cristea este felicitat de Ioan Lapedatu, directorul executiv al « Ardeleana,

28
Pr. Haralambie ROVENȚA ,, Patriarhul Miron și Biblia” în volumul ,, Închinare Înalt Prea Sfințitului Miron
cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani” , Tipografia Cărților Bisericiești, București, 1938, pag. 665
29
Patriarhul Miron Cristea, pe site-ul www. patriarh.ro, http://patriarh.ro/Miron/repere.php, accesat la data de 17
iuie 2018
30
Augustin PĂUNOIU, ,, Umbra Patriarhului Miron la Toplița” pe site-ul ziarullumina.ro,
http://ziarullumina.ro/umbra-patriarhului-miron-cristea-la-toplita-7478.html, 23 iule 2011, accesat la data de 12
iulie 2018
31
Dr. Antonie PLĂMĂDEALĂ, ,, Elie Miron Cristea, Corespondenţă” Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe Române,
Sibiu, 2005, p. 63.

18
Institutul de Credit și Economii, Societate pe Acții», asupra ”înălțării sale de
către Sinodul de Caransebeș, la demnitatea de episcop”. 32
În 1910, Miron Cristea este felicitat de o seamă de personalități culturale
(printre care și Axentie Baciu, devenit în 1934, senator, cu lucrări de critică
literară și istorie a literaturii) care i se adresează cu ”stimate prietine”, urându-i :
,, Întărirea lui Miron Cristea în scaunul episcopesc să însemneze era renașterii vieții noastre sufletești,
era reîntronării încrederii neclintite -acum cu desăvârșire zdruncinată- în căpeteniile și forurile noastre
bisericești, micul ciment trainic al zidului de care se vor frânge toate încercările de a se mai micșora și bruma de
drepturi ce biet le mai avem în cadrul vieții noastre bisericești și școlare”.

În 1911, într-o scrisoare adresată lui Ioan Mețianu, Arhiepiscopul de la

Sibiu, Miron Cristea (ajuns acum Episcop de Caransebeș) se arăta interesat și
cerea binecuvântarea ( ,, spre a nu pierde cu totul urmele modestelor dar pentru
trecutul nostru, importantelor bisericuțe de lemn”) să reconstruiască în Toplița
”vechea bisericuță de lemn din Meșterhaza, așa cum i-au predat-o cei de acolo”,
unde intenționa să așeze mormintele părinților săi.
În 1912, Societatea Românilor Meseriaşi de la Blaj îl proclamă, în semn
de ”înaltă stimă şi veneraţiune, ce vi-o datorăm, pentru zelul şi abnegaţia cu care
serviţi interesele mari ale bisericii şi neamului”, pe Miron Cristea, ”membru
onorar”, în Adunarea Generală din 25 februarie, pentru ”a eterniza momentul
înfrăţirii marilor noştri arhierei de ambele confesiuni, de la serbările culturale de
la Blaj”. 33
În 1914, aflăm dintr-o adresă emisă de N. Dumitran, directorul executiv al
Băncii Culturale ,,Lumina” (înfiinţată în data de 1 mai 1909, de către mai mulţi
intelectuali ardeleni şi ierarhi ai bisericii transilvănene, printre care şi Miron
Cristea), adresă din 12 aprilie 1914, către Episcopul de Caransebeş, de sprijinul
moral şi material dat de Miron Cristea pentru înfiinţarea Institutului ,, Lumina ”.
În 1934, în calitate de Patriarh al României şi de Efor al Aşezămintelor
Brâncoveneşti, Miron Cristea primea o adresă din partea principelui Basarab

32
Dr. Antonie PLĂMĂDEALĂ, ,, Elie Miron Cristea, Corespondenţă” pag. 76
33
Dr. Antonie PLĂMĂDEALĂ, ,, Elie Miron Cristea, Corespondenţă” pag. 78

19
Brâncoveanu şi lui N. Mavrocordat, Epitropi ai Aşezămintelor Brâncoveneşti,
care îi solicitau aprobarea cu privire la fixarea zilei de întrunire a Adunării
Generale a Aşezămintelor Brâncoveneşti.
După cum observăm, rolul lui Miron Cristea, ca Episcop de Caransebeş
dar şi ulterior (ca Mitropolit Primat şi ca Patriarh al României), în sprijinirea
diferitelor aşezăminte culturale, filantropice, misionar-religioase, a fundaţiilor şi
asociaţiilor sprijinind pe românii din Transilvania şi implicit, servind la
consolidarea şi păstrarea identităţii neamului românesc, este unul continuu, şi el
apare pregnant din toate aceste fragmente de corespondenţă.34

În plan politic, menţionăm că a făcut parte din Regenţă (în perioada 20

iulie 1927- 8 iunie 1930) şi că a exercitat funcţia de prim-ministru (între 10
februarie 1938- 6 martie 1939). În urma renunţării la tron a principelui
moştenitor, Carol, şi instituirea Regenţei, în 1927, Patriarhul Miron Cristea a
devenit membru al acesteia, alături de principele Nicolae şi George Buzdugan,
preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Regenţa şi-a continuat activitatea
până în 1930, când Carol al II-lea s-a reîntors pe tron. După mai puţin de un an,
în februarie 1938, când Carol a devenit ,, noul cap al statului”, în conformiatate
cu noua Constituţie, Patriarhul a fost numit în fruntea noului guvern aflat în
subordine totală faţă de rege. A deţinut această funcţie până în ziua morţii sale, 6
martie 1939, la Cannes, pe ţărmul sudic şi însorit al Franţei, unde s-a dus să-şi
trateze o banală răceală. Boala a avut însă o evoluţie galopantă şi după numai o
săptămână, în ziua de luni, 6 martie, la ora 21,45 Patriarhul dr. Miron Cristea şi-
a dat obştescul sfârşit. Avea 70 de ani, şapte luni şi 17 zile.
La aflarea acestei triste veşti, ţara întreagă s-a umplut de durere. ,,A început
jelania cea mare a clopotelor şi a pornit, din inima curată a poporului drept
credincios, noianul lacrimilor şi rugăciunilor de pomenire”. Trupul neînsufleţit a
fost adus în ţară, iar în ziua de marţi, 14 martie 1939, la orele 12,30, sicriul a fost

34
Dr. Antonie PLĂMĂDEALĂ, ,, Elie Miron Cristea, Corespondenţă” , pag. 84

20
coborât în cripta săpată în pronaosul Catedralei Patriarhale, ce adăposteşte, întru
eternitate, corpul întâiului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi al României.
Inscripţia de pe piatra tombală este simplă: ,,Aici doarme-n Domnul, aşteptând
învierea, întâiul patriarh al României, fiu de ţărani din Topliţa de pe Mureş, 20
iulie 1868 – 6 martie 1939”.35

3.2. CONTRIBUȚIA EPISCOPULUI DE CARANSEBEȘ MIRON

CRISTEA LA ÎNFĂPTUIREA MARII UNIRI

În procesul unirii politice a Transilvaniei cu România, în special începând cu

toamna lui 1918, Biserica Ortodoxă prin reprezentanții săi, a jucat un rol
esențial. Astfel, în data de 12 octombrie 1918 este întrunit un organ executiv
decizional, al Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria, denumit
Comitetul Executiv al PNR, la Oradea, având ca sarcină să ia în discuție situația
românilor din afara României, precum și posibilitățile de unire ale acestora cu
patria-mamă. 36
Din scaunul de Episcop de Caransebeş, alături de alţi înalţi ierarhi ai
Ardealului, Miron Cristea participă activ la sprijinirea luptei pentru
autodeterminare a naţiunii române din Transilvania, asuprite de jugul imperial
habsburgic. Încă din 3 noiembrie 1918, când s-a ţinut prima adunare populară la
Lugoj, de sprijinire a unirii românilor din Imperiu cu Vechiul Regat, manifestare
la care au participat mai multe mii de persoane, s-au mai ţinut şi alte asemenea
adunări (de pildă, cea de la Caransebeş, din 7 noiembrie 1918, prezidată de
protopopul oraşului, Andrei Ghidiu, sub patronajul Episcopului Miron Cristea
care devine membru al Consiliului Naţional local). După cum se arată în
doctrină, după înfiinţarea CNRC (Consiliului Naţional Român Central) la data
35
Ilie ȘANDRU, ,, Elie Miron Cristea....”
36
I.D.LĂUDAT ,, Unirea de peste munți cu patria mamă” , în volumul ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea
Unire”, vol. II, Editura Basilica, București, 2018, pag. 93

21
de 30 octombrie 1918, la Budapesta, ca organism reprezentativ al românilor din
Transilvania, Ion I. Papp, Episcopul Aradului cere tuturor episcopilor români
ortodocşi din Transilvania şi Banat să îşi precizeze atitudinea faţă de CNRC.
Miron Cristea, ca Episcop de Caransebeş, la data de 1 noiembrie 1918, se raliază
la această solicitare, declarându-şi deschis sprijinul său pentru CNRC,
recunoscându-l ca ,, organ reprezentantiv şi conducător politic al naţiunii
române din Ungaria” , invocând principiul naţionalităţilor - orice popor are
dreptul la liberă dispunere asupra sorţii sale.
Într-o adresă comună, laolaltă cu toţi episcopii ortodocşi şi greco-catolici din
Transilvania, care au semnat Actul de adeziune la 21 noiembrie 1918, Miron
Cristea şi Ion I. Papp al Aradului, în calitate de conducători ai Bisericii române
din Transilvania recunosc CNRC ca for conducător al luptei de eliberare
naţională şi declară că vor colabora din toate puterile la întruparea aspiraţiilor
naţionale.37
Un alt eveniment-cheie în derularea procesului unirii Transilvaniei cu
România, este declarația, citită de deputatul Alexandru Vaida-Voievod în 5/18
octombrie 1918, cu mandatul Comitetului Național Român Central, în Camera
Deputaților din Budapesta, în numele poporului român, în care acesta invoca
“dreptul firesc prin care fiecare națiune poate dispune, hotărî singură și liber
soarta sa” . În Declarația sa, Alexandru Vaida-Voeivod face referire directă la
”națiunea română din Ungaria și Ardeal” și la dreptul acesteia de a reclama în
consecință și pentru ea, dreptul ca, liberă de orice înrâurire străină, să hotărască
singură așezarea ei printre națiunile libere. Practic, Declarația de la Oradea
proclamă dreptul națiunii române din Transilvania și Ungaria la
autodeterminare, trimițând și la ideea consultării poporului (sub forma

37
Teodor NADABAN, ,, Evenimentele din anul 1918 oglindite în presa religioasă din Banat” în volumul
,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. I, Editura Basilica, București, 2018, pag. 36

22
organizării unei Adunări Naționale), acest document marcând intrarea mișcării
de eliberare națională a românilor în faza sa decisivă.38
Alături de pregătirile făcute de organul reprezentativ al românilor,
Consiliul Național Român Central, pentru convocarea Adunării de confirmare
(prin modalitatea plebiscitară) a voinței de unire cu România, a românilor din
Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, Marele Sfat Național a lansat și
manifestul ,, Către popoarele lumii”. În acest document de importanță majoră
pentru etapa imediat premergătoare a înfăptuirii Marii Uniri, se arată clar că
națiunea română din Ungaria și Transilvania nu dorește să stăpânească asupra
altor neamuri. 39
La data de 26 octombrie 1918, are loc la Caransebeș ședința de constituire
a Consiliului Național Român local, al cărui inițiator a fost și episcopul Miron
Cristea. Acesta a îndemnat participanții la ședință să recunoască autoritatea
CNR ca organ reprezentativ pentru toți românii din Transilvania și a emis o
Circulară, în aceeași zi, către credincioșii eparhiei sale, în care arăta majora
importanță a principiului naționalităților în lupta de eliberare a popoarelor
asuprite, de sub jugul Imperiului austro-ungar:
,, Astăzi, toată lumea recunoaște fiecărui popor dreptul de a dispune asupra sa. În consecința acestui
principiu fundamental pentru viitoarea dezvoltare a poporului nostru, Comitetul Partidului Național Român, ales
la marea conferință națională, este recunoscut din partea tuturor factorilor competenți drept conducătorul și
reprezentantul legal al neamului nostru (…). El este în aceste timpuri de prefacere cea mai înaltă autoritate
națională a poporului român care și în munca din viitor imploră mereu ajutorul lui Dumnezeu”

Mai trebuie remarcată și inițiativa lui Miron Cristea, din 8 noiembrie

1918, de a nu mai pomeni la Sfânta Liturghie pe Împăratul Austriei și în locul
său, preoțimea să pomenească și să se roage pentru ,,Înalta noastră stăpânire
națională” și pentru ,,Marele Sfat al Națiunii Române”.40

38
Adrian IGNAT, ,, Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 decembrie 1918” , Editura Universitară, București,
2011, pag. 261-263.
39
Prot. Dr. Marcu BĂNESCU, ,, Aere perennius” , în Mitropolia Banatului, anul XXXVIII, nr. 6, noiembrie -
decembrie 1988, pag. 17
40
Vasile POPEANGĂ, ,, Activitatea preoțimii bănățene în lupta pentru înfăptuirea Marii Uniri”, în Mitropolia
Banatului, anul XXXVIII, nr. 6, noiembrie - decembrie 1988, pag.39

23
 Circulara emisă de Miron Cristea, în calitate de Episcop al
Caransebeșului, către eparhia sa, a fost adoptată în 10 noiembrie 1918 de
Sinodul Ortodox întrunit la Arad, sub prezidența episcopului Ioan I. Pap,
locțiitor de mitropolit. Convocarea Adunării Naționale de la Alba Iulia, lansată
de Marele Sfat Național la 7/20 noiembrie 1918, pentru data de 18 noiembrie/1
decembrie 1918, pornea de la invocarea principiului naționalităților și îi acorda o
valoare de opozabilitate erga omnes, ca principiu invocat valabil de o națiune
liberă și suverană în relaţie cu lumea întreagă:
,, În numele dreptății eterne și al principiului liberei dispozițiuni a națiunilor, principiu consacrat acum
prin evoluțiunea istoriei, națiunea română din Ungaria și Transilvania are să-și spună cuvântul său hotărâtor
asupra sorții sale și acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă ”

Îl regăsim pe Miron Cristea, în acest context politic de efervescentă

pregătire a Marii Adunări Naționale, alături de alți ierarhi transilvăneni (Iuliu
Hossu, Valeriu Traian Frențiu, Demetriu Radu, reprezentând Biserica Greco-
Catolică și alături de Ioan Papp, reprezentând Biserica Ortodoxă), susținând
activ, în Cuvântul arhiereilor români, înfăptuirea dreptului națiunii române de a
dispune de soarta sa și recunoscând Marele Consiliu Național Român ca
reprezentantul și conducătorul politic al națiunii române din Ungaria și
Transilvania.41
Odată cu înființarea, în 17/30 octombrie 1918, a Consiliului Național
Român, cu sediul la Arad, având ca misiune să contribuie la realizarea unității
Transilvaniei cu România prin sprijinirea maselor populare dar și prin cel al
Bisericii românești din această regiune, Episcopii români din Transilvania sunt
invitați de Episcopul Aradului, Ioan I. Papp și de Vasile Goldiș (în calitate de
secretar al Consistoriului Eparhiei Ortodoxe Române a Aradului), să colaboreze
cu noul organ reprezentativ al românilor.42 Împreună cu alți înalți ierarhi români
din Transilvania (Iuliu Hossu, Dimitrie Radu, Ioan I. Papp. Valeriu Frențiu),

41
Teodor NADABAN, ,, Evenimentele din anul 1918 oglindite în presa religioasă din Banat” , pag. 40
42
Adrian IGNAT, ,, Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 decembrie 1918 ”, pag. 264

24
Episcopul de Caransebeş Miron Cristea semnează un act de adeziune din 21
noiembrie 1918, adoptând o poziție fermă în favoarea sprijinirii și colaborării cu
Consiliul Național Român ,,pentru a realiza aspirațiile naționale ”. Împreună cu
alți mulți clerici români din Transilvania (viitorul Episcop Andrei, Aurelian
Magieru, protopopi, profesori de liceu, profesori de teologie, vicari, secretari
eparhiali etc.), Episcopul Caransebeșului Miron Cristea a contribuit și la
constituirea gărzilor naționale românești din Transilvania, organizate pe
teritoriul întregii provincii pentru asigurarea ordinii publice și apărarea
împotriva celor care ar încerca să împiedice unirea Transilvaniei cu România,
cât şi la constituirea adunărilor populare, organizate și ținute în orașele și satele
din Transilvania, în care se cerea înfăptuirea unirii Transilvaniei cu România. 43
O altă contribuție a lui Miron Cristea la realizarea unui curent de gândire
și de însuflețire populară în favoarea Unirii s-a făcut prin cuvântările și articolele
sale din ziarele locale (Foaia Diecezană, din Caransebeș și alte periodice ale
Bisericii românești.De exemplu, în această publicație a Eparhiei Ortodoxe
Române a Caransebeșului, Foaia Diecezană, nr. 1-2, anul XXXV, din 5 ianuarie
1920, apare elogiul lui Miron Cristea la sărbătorirea lui Nicolae Iorga, în care
personalitatea complexă a istoricului este evidenţiată de înaltul ierarh
transilvănean din perspectiva contribuției lui Iorga la promovarea curentului
românismului, a sufletului române, marele istoric reprezentând, în viziunea lui
Miron Cristea, ,, un simbol al dragostei ce trebuie să o avem toți față de tradițiile
noastre naționale și de credința strămoșească a Bisericii Ortodoxe, și expresia
cea mai marcantă a geniului neamului românesc” .Clerului din Transilvania i s-a
trimis o adresă specială, semnată de Episcopul Caransebeșului, Miron Cristea,
împreună cu Episcopul Ioan Papp al Aradului, cerându-le acestora sprijnirea
activității Consiliului Național Român Central, care a avut ca rezultat concret, o

43
IGNAT, ,, Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 decembrie 1918” , pag. 111

25
mișcare de solidarizare cu CNRC și de raliere entuziastă la obiectivul realizării
unirii depline a tuturor românilor, promovată de acesta. 44
Într-o altă adresă scrisă către Consiliul Național Român Central, datând
din 19 octombrie/1 noiembrie 1918, Episcopul Miron Cristea enunța cu claritate
importanța principiului naționalităților, născut din războiul mondial (care a scos
la iveală principiul social atât de creștinesc că fiecare popor are pe viitor dreptul
de a dispune liber asupra sorții sale. Noi, episcopii Bisericii Ortodoxe
Românești, Greco-Catolice Romane, ca fii credincioși ai națiunii noastre, avem
ferma convingere că interesele de viață ale neamului românesc, ai cărui păstori
sufletești suntem, pretind ca un categoric imperativ înfăptuirea acestui drept de
liberă dispozițiune și față de neamul nostru. Dreptul acesta se va putea realiza
numai dacă națiunea română va fi guvernată de fiii ei. În consecință, declarăm
că recunoaștem marele Consiliu Național Român drept reprezentantul și
emanatorul politic al națiunii române din Transilvania, ne supunem întru toate
hotărârilor acestui Consiliu.45
Pe data de 7/20 noiembrie 1918, Consiliul Național Român a adoptat
hotărârea de a convoca la Alba Iulia, pentru data de 18 noiembrie /1 decembrie
1918, o Mare Adunare Națională a românilor transilvăneni, prin care să se
proclame solemn dreptul la autodeterminare al poporului român, eliberarea
românilor din Transilvania de sub jugul imperial austro-ungar, voința de auto-
guvernare a poporului român din Transilvania.
În textul Convocării, adoptate de Marele Sfat Naţional (CNRC) este trecut
cu claritate obiectivul politic major al înfăptuirii unirii tuturor românilor şi se
realiza conexiunea cu principiul autodeterminării popoarelor, principiu politic şi
juridic lansat şi susţinut de SUA: În numele dreptăţii eterne şi al principiului
liberei dispoziţiuni a naţiunilor, principiu consacrat acum prin evoluţiunea

44
Pr. Mircea Păcurariu, ,, Contribuția Bisericii la realizarea Actului Unirii de la 1 Decembrie 1918”, , în
volumul ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, volumul I, Editura Basilica, București, 2018, pag. 326
45
Arhid. Constantin VOICU, ,, Despre contribuția preoțimii române la înfăptuirea unității naționale” , în
volumul ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, volumul I, Editura Basilica, București, 2018, pag. 281

26
istoriei, naţiunea română din Ungaria şi Transilvania are să-şi spună cuvântul
său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea
întreagă.Textul a fost ulterior publicat în ziarul Românul, în tiraj de 12.000 de
exemplare, în 21 noiembrie 1918. 46
Participarea Bisericii Ortodoxe Române la înfăptuirea Marii Uniri, prin
reprezentanții săi, printre care și Episcopul Caransebeșului, Miron Cristea,
transpare și din cuprinsul Hotărârii tipărite în foi volante, de către CNRC, din
2/15 noiembrie 1918, având titlul ,, Dela Consiliul Central Național Român” și
adresată ierarhilor Bisericii. Astfel, Consiliul a decis să invite la Marea Adunare
Națională Română, care se va convoca în cel mai scurt timp, pe toți arhiereii
noștri precum și pe alți reprezentanți ai Bisericii românești. 47

Oraș al gloriei străbune, oraș al marilor dureri, Alba Iulia avea să devină,
prin actul de la 1 Decembrie 1918, altarul realizării marelui ideal al unității
naționale. Convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia a fost
întâmpinată în toată Transilvania cu o nemărginită bucurie și însuflețire. „Veniți
cu miile, cu.zecile de mii... E ziua când se va hotărî asupra sorții noastre pentru
o veșnicie”! se spunea în Chemarea lansată de Consiliul Național Român de la
Blaj.
Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia a fost o manifestare cu un
caracter larg reprezentantiv, bazată pe dreptul popoarelor la autodeterminare, o
adevărată voinţă a poporului român şi, după cum se arăta în ziarul Mişcarea,
cuvântul acestei Adunări istorice unde s-a hotărât unirea Transilvaniei cu
România ,,va fi vrednic să rămână pe vecie înscris în cartea neamurilor, fiindcă
va fi rostit cu toată greutatea cuvenită şi cu toată energia morală a unui neam
conştient ”

46
Pr. Mircea PĂCURARIU, ,, Unirea cea Mare” , pag. 281
47
+ Nestor VORNICESCU, ,, Făurirea statului național unitar român la 1 Decembrie 1918” , în volumul
,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, volumul I, Editura Basilica, București, 2018, pag. 269

27
 În ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, după oficierea Te Deum-urilor
în cele două biserici românești, adunați în Sala Cazinoului (numită ulterior, Sala
Unirii), delegații oficiali au ascultat cuvântul de deschidere rostit de președintele
CNRC, Ștefan Cicio-Pop, urmat de citirea discursului solemn cu privire la
Unire, de către Vasile Goldiș.Acesta a supus aprobării rezoluția Unirii, care, la
punctul 1, prevedea: ,, Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania,
Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba
Iulia, în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor
români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională
proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul,
cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre . Era amintită totodată, în rezoluția
Unirii, jertfa eroilor români la înfăptuirea idealului de veacuri al Marii Uniri,
Adunarea cinstind memoria soldaților români care în război și-au vărsat
sângele pentru înfăptuirea idealului național,jertfindu-se pentru libertatea și
unitatea națiunii române.48
Episcopul Miron Cristea, alături de alți delegaţi, au rostit în fața Marii
Adunări Naționale de la Alba Iulia cuvântări entuziaste privind înfăptuirea Marii
Uniri. Din cuvântarea sa, după citirea rezoluției de Unire, și aprobarea sa, se
desprinde însuflețirea și bucuria uriașă a reîntregirii unui neam, binecuvântată de
ierarhii bisericilor românești:

,,Ceasul deschiderii a sosit. Nu putem și nici n-avem lipsă să retezăm Carpații, căci ei sunt și trebuie să
rămână și în viitor inima românismului dar simțesc și astăzi, prin glasul unanim al mulțumei celei mari, vom
deschide iar și pentru totdeauna porțile Carpaților ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viață
românească și ca prin aceasta să ni se înfăptuiască acel vis neîmplinit, copil al suferinții/de dorul ei ne-au răposat
și moșii și părinții . Am ferma convingere că glasul vostru unanim și prin voi glasul întregii națiuni se va
concentra asupra singurei dorințe, pe care o pot exprima în trei cuvinte: Până la Tisa! Amin!”49

Cuvântarea lui Elie Miron Cristea, cu ocazia Marii Uniri este un elogiu al
măreției nației românești, peste veacuri și al credinței în înfăptuirea și în
48
Aurel COSMA, ,, Biserica Română din Banat și Unirea dela Alba Iulia” , pag.70
49
Miron CRISTEA, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ,, Cuvinte despre Marea Unire”, Ed.
Basilica,București, 2018, pag.31

28
recunoașterea unirii tuturor românilor într-un singur stat suveran și liber, o
unitate de neam, amintind de ”Doina” lui Eminescu (”…De la Nistru până la
Tisa…”).
Miron Cristea amintește în discursul său, de personalități politice care au
pledat pentru ideea de libertate a popoarelor și de sfărâmare a jugului tiraniei,
opresiunii și nedreptății, precum Ionel Brătianu, Nicolae Bălcescu și
președintele Wilson:

,,…căci adevăr cuprind cuvintele însuflețitului Nicolae Bălcescu: ,, Dumnezeu a lăsat libertatea pentru
popoare; și cine se luptă pentru libertate, se luptă pentru Dumnezeu” . ..După 52 luni de uriașe jertfe și de mult
sânge românesc vărsat în lupte crâncene, a biruit sfânta și mântuitoarea poruncă din solia puternicului Wilson:
Tot poporul trebuie să aibă libertatea de a fi stăpân pe sine și a-și croi însuși viitorul și soarta. Ca să ne folosim și
noi românii din Ungaria și Transilvania de dreptul cuprins în acest evanghelic principiu, am venit în această
50
istorică și mare Adunare Națională din străvechea Alba Iulia….”.

În Rugă de mulțumire înălțată de Episcopul Caransebeșului, în dimineața

zilei de 1 decembrie 1918, după săvârșirea Sfintei Liturghii , Miron Cristea a
impresionat profund pe cei adunați la acele Te Deum-uri51 :

„Doamne, Dumnezeul nostru, Tu ești Părintele nostru, Tu ai văzut strâmtoarea părinților noștri și ai
auzit strigarea lor, căci se jăcuseră ei cp. floarea în brumă și plecat spre pulbere era sufletul lor, și trupul lor lipit
de pământ. Tu ai împlinit și cu noi ceea ce ai făgăduit de demult: sfărma-voi jugul de pe tine și voi rupe
legăturile Tale, lărgi-voi hotarele Tale, aduna-vă-voi dintre popoare și vă voiu strânge din țările unde sunteți
împrăștiați, restatornici-voiu judecătorii tăi ca mai înainte și sfetnicii tăi ca la început.
Tu, Doamne, cel ce dezlegi pe cei ferecați în obezi și ridici pe cei surpați, ajuta-tu-ne-ai de am bătut
războiul cu veselie și am gonit pe fiii trufiei. Mântuire ai trimis și nouă, poporului Tău, și toate marginile
pământului văd mântuirea Dumnezeului nostru.
Tu, Doamne, sălășluit-ai mărirea în pământul nostru, căci, întorcându-te, Dumnezeule, ne-ai înviat pe
noi, și norodul Tău se veselește de Tine.
Cunoaștem, Doamne, că ai împlinit cuvântul Tău, că împărăția de la un neam la altul se mută, pentru
strâmbătăți și sumeții și că numai dreptatea înălțării neamului, iar păcatele împuținează semințiile.
Cunoaștem, Doamne, și mărturisim că și acum abaterile noastre multe sunt; păcătuitu-Ți-am; după
iubirea de arginți ne-am abătut; uitat-am că pe sine se pierde cela ce ia daruri și că mai bun e puținul celui drept,

50
Miron CRISTEA, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ,, Cuvinte despre Marea Unire ” , pag.29
51
Pr. Gheorghe LIȚIU, ,, Rugăciunea de la Alba Iulia”, în volumul ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea
Unire”, vol. I, Editura Basilica, București, 2018, pag. 45

29
decât avuția multă a păcătoșilor. Păcătuitu-Ți-am și noi și părinții noștri, și străinii vor iarăși să strămute hotarele
noastre.
Doamne, aducemu-ne aminte de cuvântul Tău, că drumul păcătoșilor este netezit cu pietre și la sfârșitul
lui este groapa iadului; rugămu-ne, deci, Ție, Dumnezeului nostru, cel ce ne ispitești pe noi ca și pe părinții
noștri; Tu ști că nu este om care să nu greșească; milostivește-Te spre noi și ne binecuvântează, liminează fața
spre noi și ne miluiește.

Doamne, Dumnezeul nostru, pace dă nouă, pace peste celor de departe și celor de aproape; Doamne,
măntuiește-ne și ne curățește de păcatele noastre, pentru numele Tău îndreptează urmele noastre și faptele
noastre, ca să locuim în locul acesta și să luăm mărire mare și nume vecinic, și să lăudăm numele Tău cel sfânt.
Veniți, deci, să ne închinăm și să cădem Domnului și să plângem înaintea Lui și să-i făgăduim, zicând:
iată, noi și feciorii și fetele noastre, și frații și surorile noastre, umbla-vom întru așezământul legii, părinților
noștri.
Și-acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel mare, cel puternic, cel înfricoșat, cel ce păzești
legământul și mila, cel ce șezi pe Heruvimi, Tu singur ești Dumnezeu al tuturor împăraților pământului; iată, noi
venim la Tine, că Tu ești Dumnezeul nostru, Tu înviezi toate și Ție se închină oștile cerurilor, și a Te cunoaște pe
Tine, dreptate desăvârșită este.
Adu-Ți aminte, Doamne, de toate soborniceștile și apostoliceștile Tale biserici, care se întind pre
pământ, de la o margine până la alta, de toate popoarele și de toată turma Ta. Varsă întru inimile noastre ale
tuturora, cereasca Ta pace și ne dăruiește și nouă pace în viața aceasta.
Îndreptează pe Regele nostru, Oastea, Diregătoriile, Sfaturile, Comunitățile, dimpreună cu intrările și
ieșirile noastre în pace... Păzește, Doamne, Stăpânia robului Tău, a drept credinciosului și de Hristos iubitorului
nostru Rege.Supune-i Lui, Dumnezeule, pe tot vrăjmașul și potrivnicul din lăuntrul și din afară. Umbrește
deasupra capului Lui în vreme de războiu și pune pe urmașii Lui pe tronul Lui.
Adă-ți aminte, Doamne,și de noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi și șterge păcatele noastre, ca un bun și
de oameni iubitor Dumnezeu.
Ție, Doamne, fie slavă și putere și laudă și biruință și tărie, că Tu stăpânești toate celea din Ceruri și pe
Pământ. Binecuvântat fie Domnul din veac până în veac, amin și amin ”.52

Este important de menţionat faptul că Marea Adunare de la Alba-Iulia s-a

ţinut într-un teritoriu liber, în contextul în care gărzile naţionale române şi
consiliile române asigurau ordinea în întreaga Transilvaniei. La această
manifestare au participat peste 1.200 de delegaţi/deputaţi, de drept sau aleşi şi
peste 100.000 de români veniţi din toate ţinuturile transilvănene, bănăţene,

52
,, Rugăciunea citită în bisericile ortodoxe din Ardeal în 1 decembrie 1918” pe site-ul centenarulromaniei.ro,
http://centenarulromaniei.ro/rugaciunea-citita-in-bisericile-ortodoxe-din-ardeal-in-1-decembrie-1918/, accesat la
data de 13 iulie 2018

30
maramureşene, ungurene, împreună cu personalităţi politice, religioase,
culturale, care au sprijinit Actul Marii Uniri şi lupta de reîntregire naţională.
În discursul solemn din Sala Cazinoului (ulterior, numită Sala Unirii ),
din dimineaţa zilei de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, după oficierea a două
slujbe în cele două biserici după alegerea Biroului Adunării şi după Cuvântul
Preşedintelui Biroului Adunării, Gh. Pop de Băseşti, Vasile Goldiş a afirmat
necesitatea desăvârşirii libertăţii individuale şi a libertăţii naţionale. Astfel,
libertatea naţiunii române înseamnă reîntregirea politică a neamului românesc,
unirea tuturor provinciilor dezrobite cu ţara mamă iar această unire va fi
garantată prin asigurarea tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe
pământul românesc a aceloraşi drepturi şi aceloraşi îndatoriri.
Rezoluţia Unirii a fost supusă aprobării şi a fost votată în unanimitate de
către Adunarea Naţională pe care Iuliu Maniu o rugase să o voteze pentru a
întemeia pe vecie România unită şi mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o
adevărată democraţie şi deplină dreptate socială. 53
Adunarea Naţională a aprobat, în urma propunerii lui Al. Vaida-Voievod,
componenţa Marelui Sfat Naţional, având atribuţii legislative, în care intrau
reprezentanţi din diferite categorii sociale şi profesii.
Îl observăm pe Miron Cristea, ca Episcop de Caransebeş, în vâltoarea
evenimentelor de aprobare a Rezoluţiei Unirii de către Marea Adunare
Naţională, pe Câmpul lui Horea, alături de peste 100.000 de participanţi, alături
de alţi înalţi ierarhi, cu toţii copleşiţi de entuziasmul general. Împreună cu Iuliu
Hossu, Aurel Vlad, Silviu Dragomir, Aurel Lazăr, Miron Cristea a luat cuvântul
în faţa celor prezenţi, într-o atmosferă unică, de entuziasm naţional, sincer și
54
spontan . Miron Cristea, alături de Iuliu Hossu, Teodor Mihali şi Andrei
Bârseanu, devin Vice-Preşedinţi ai Marelui Sfat Naţional, organism avându-l ca

53
Pr. Mircea PĂCURARIU, ,,Unirea cea Mare”, pag.184
54
Pr. Gheorghe COTOȘMAN, ,,Înfăptuirile Patriarhului Miron ca Episcop în Banat” , în volumul ,,Închinare
Înalt Prea Sfințitului Patriarh Miron - cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani” , Tipografia Cărților
Bisericești, București, 1938, pag. 677

31
Preşedinte pe Gheorghe Pop de Băseşti. Întrunit a doua zi, acest organ legislativ
a hotărât înfiinţarea unui guvern provizoriu (Consiliul Dirigent), condus de Iuliu
Maniu. În aceeaşi zi în care se adopta Actul Unirii Transilvaniei cu ţara-mamă,
armata română şi trupele aliate, victorioase, intrau în Bucureşti, care redevenea
capitala statului român, a Românei reîntregite.
Episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegaţia sosită la Bucureşti,
alături de Al. Vaida-Voievod, Vasile Goldiş, Iuliu Hossu, pentu a îi înmâna
regelui şi guvernului Actul Marii Uniri.
Unirea tuturor românilor a fost ulterior, consfinţită prin Decretul-lege nr.
3631 din 11 decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 13
decembrie 1918.

3.3. MITROPOLITUL PRIMAT MIRON CRISTEA - FACTOR DE

UNITATE NAȚIONALĂ ȘI PROMOTOR AL ROMÂNISMULUI

În data de 18/31 decembrie 1919, Miron Cristea a fost înscăunat Mitropolit

Primat al României. Din totalul celor 447 de voturi exprimate, 435 au fost voturi
în favoarea alegerii lui Miron Cristea în această înaltă demnitate, personalitatea
acestuia fiind receptată de români ca un simbol al românismului şi al „unităţii
neamului românesc”, alegerea sa reprezentând, după cum se arată în doctrină,
„consfinţirea unităţii politice a Transilvaniei cu România” 55
În cuvântarea sa la alegerea ca Mitropolit Primat al țării (18/31 decembrie
1919) de către Marele Colegiu Electoral, Miron Cristea mulțumește acestuia
pentru că:
,, a fost învrednicit a fi după multe veacuri cel dintâiu Mitropolit al Ungro-Vlahiei purtând acest titlu
nu ca un nume istoric ci cu titlu de drept și de fapt, reînviind astfel nu numai vechile legături duhovnicești ale

55
Ilie ȘANDRU, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag. 130

32
patriei mume cu românii din Ardeal, Banat și părțile ungurene, ci desăvârșiind unitatea bisericii ortodoxe-
răsăritene cu românii de pretutindeni”.56

Chiar a doua zi după alegerea sa ca mitropolit al Ungro-Vlahiei și primat

al României, la 1 ianuarie 1920, la palatul regal a avut loc ceremonia învestirii
dr. Miron Cristea în noua sa demnitate supremă. în același timp, au fost învestiți,
ca mitropolit al Bucovinei, Î.P.S. Vladimir de Repta, și P.S. Ioan Pap, ca episcop
al Aradului.

În cadrul ceremoniei, regele Ferdinand I i-a încredințat lui Miron Cristea

toiagul arhipăstoresc. După ce a mulțumit regelui și celor de față, care au vrut
„să așeze pe robul de ieri în strălucirea scaunului de cap al întregii Biserici
Ortodoxe Române din patria mărită", Mitropolitul Miron Cristea a făcut
următoarele propuneri concrete pentru ca „sfânta biserică a părinților noștri ” să-
și poată îndeplini menirea:
Să-și recâștige, spre binele țării, vechea strălucire, ce cu adevărat se cuvine
acestei instituții divine și naționale.
Să devină tot mai mult mângâietoarea celor osteniți și însetați, care caută
alinarea la altarul ei și în slujbele ei.
Să fie ajutătoarea celor săraci, lipsiți și bolnavi.
Farul de lumină și de învățături în spiritul evangheliei,care încheagă și
întărește viața socială pe temeliile trainice ale ordinei și dreptății, ale iubirii și
iertării, nu numai față de aproapele, ci și față de contrarii noștri.
Să fie un izvor de virtuți și idealuri, pildă vie de jertfire pentru bine, de
îndemn, de apostolie dezinteresată pe toate terenurile activității publice.
Cu un cuvânt, să rămână acea maică iubitoare a țării întregi, la care cu
încredere și cu dragoste nemărginită să alerge toți fiii poporului român, cum se
apropie fiii buni de sânul maicii lor.57

56
Miron CRISTEA, ,,Cuvântarea dela alegerea de mitropolit primat al ţării ”, 18/31 decembrie 1919 în volumul
,, Trei ani de propovăduire pastorală, Cuvântări ținute de Înalt Preasfinția sa dr. Miron Cristea, Mitropolit
Primat al României” Editura Cartea Românească, București, 1923, pag. 54-55.

33
 Răspunzând, regele Ferdinand I a spus, printre altele:
„Urcându-te pe scaunul arhiepiscopal al Ungro-Vlahiei, ai frumoasa menire a înfăptui politica religioasă a
lui Mihai Viteazul, care, prin sfințirea Mitropoliei Ortodoxe de la Alba-Iulia, ținea să apropie și să unească
bisericește toate țările românești. De atunci până în zilele mărețe ale Unirii ce Atotputernicul ne-a dăruit să le
trăim, clerul de peste munți, în timpul luptelor grele și suferințelor de martir, a știut să păstreze, alăturea de
sfânta candelă a credinței strămoșești, flacăra nestinsă a vieții și simțirii naționale. Aceasta dă alegerii întâiului
mitropolit primat al României întregite o deosebită semnificație.
Sunt încredințat că chemarea I.P.S. Tale va aduce roade fericite pentru organizarea temeinică și unitară a
Bisericii Române, precum și pentru întărirea credinței, izvorul nesecat al faptelor bune și al întăririi sufletești.
Din tot sufletul, îți urez o lungă și rodnică activitate arhiepăstorească! ”

Urarea suveranului României s-a adeverit, pentru că Miron Cristea, cu

forța de muncă cu care era înzestrat nativ, cu voința, dăruirea și convingerea că
trebuie să construiască, s-a așezat temeinic la lucru.
În decembrie 1919, în ,,Cuvântarea de rămas-bun adresată credincioșilor
din Caransebeș ”, unde a păstorit 10 ani ca Episcop al Eparhiei Caransebeșului,
Miron Cristea își aduce aminte că :

,,….și în timpul recentei mele petreceri la București m-am silit a crea o platformă de apropiere pașnică a
luptelor politice adeseori atâta de înverșunate și această ținută a mea – pot afirma- că nu puțin a contribuit la
unanimitatea alegerii mele de mitropolit primat, împlinindu-se prin aceasta, cuvântul Psalmistului, când zice -
58
Omul păcii are viitor”

În ,, Întâia Pastorală către obștea credincioșilor din întreaga Românie” nr.

1461/1920, Miron Cristea ca Mitropolit Primat al României Mărite, avertiza că:
,, această conștiință a responsabilității și a prăpastiei, ce ar putea veni și asupra
neamului din întrelăsările noastre, trebuie să împintene astăzi mai mult- decât
oricând altă dată- pe fiecare, ca să fie la înălțimea chemării sale ” . Totodată, el
avertiza asupra

,, celor care nu văd cu ochi buni înălțarea neamului românesc și întărirea țării noastre , cei care atacă legea și
biserica părinților și strămoșilor noștri și pe slujitorii ei, știind bine, că credința acestei biserici, propovăduită de
preoții noștri, a fost anghira corabiei, care ne-a mântuit în cursul veacurilor de valurile timpurilor viforoase, ce

57
Pr. Claudiu COTAN ,, Patriarhul Miron Cristea – date din viața unui mare român” pe site-ul
independentaromana.ro, http://www.independentaromana.ro/patriarhul-miron-cristea-date-din-viata-unui-mare-
roman/, 12 iulie 2016, accesat la data de 17 iulie 2018
58
Miron CRISTEA , ,, Cuvântare de rămas-bun dela credincioşii din Caransebeş, rostită în Biserică, 25
decemvrie 1919 ” în volumul ,, Trei ani de propovăduire pastorală, Cuvântări ținute de Înalt Preasfinția sa dr.
Miron Cristea, Mitropolit Primat al României” , pag. 22

34
de atâtea ori amenințau a ne înghiți-… deci nimicind credința strămoșească - voesc să scoată cea mai puternică
bârnă din temelia casei noastre, ca apoi ea să se poată prăbuși la cel mai mic vânt, precum același soiu de
prooroci falși au prăbușit împărății odinioară mari și tari”59

Atitudinea lui Miron Cristea, de la înălţimea rangului său de Mitropolit

Primat al României, faţă de cei ce contestă românismul şi vor surparea neamului
românesc este de condamnare fermă şi necruţătoare: ,, alții din ei găsesc că totul
a fost și e rău în țara noastră și deci toată ordinea socială și așezămintele ei vechi
trebuiesc răsturnate și înlocuite cu altele, după chipul și asemănarea lor”.

Îndemnul Mitropolitului Primat către poporul român, în Cuvântările sale,

este unul emoţionant şi răsună peste veacuri, până la noi, ca o mărturie a unei
generaţii ce şi-a închinat viaţa idealului înfăptuirii şi consolidării unităţii
naţionale:
,, Iară Tu- iubit popor Român de pretutindeni- nu te lua după agenți năimiți de străini și din străinătate,
ca să producă zânzanie și să împiedice închegarea noastră într-un neam puternic și într-o țară tare și respectată de
toți, ci ascultă de apostolul neamurilor, care ne zice tuturor: ”Nu vă lăsați amăgiți în nicio privință și nici într-un
chip…”. Deci, iubiți fii sufletești, vă recomand tuturor: Credință și Muncă și cu timpul toate celelalte se vor
adăuga vouă. Prin aceste cuvinte - vestind cu prilejul praznicului Sf. Paști clerului și poporului suirea pe scaunul

de Mitropolit Primat al României reîntregite - trimitem tuturor doririle de bine ”60.

Stilul cuvântarilor lui Miron Cristea este în mod natural, unul ferm,
deschis, fără ocolișuri, impregnat de dragostea autentică de neam și țară, fără
compromisuri făcute din perspectiva a ceea ce numim azi ,,corectitudine
politică” , este un stil aparținând unei generații de înalți ierarhi trecuți prin
valurile unui război mondial și prin lupta de înfăptuire a Marii Uniri, o generație
a Bisericii Luptătoare în adevăratul sens al cuvântului. 61

59
Miron CRISTEA ,, Întâia Pastorală către Obştea Credincioşilor din Întreaga Românie, no. 1461/1920, Miron,
Mitropolit Primat, Bucureşti, din reşedinţa sfintei noastre Mitropolii în ziua Învierii Domnului 1920 ”, în
volumul ,, Trei ani de propovăduire pastorală, Cuvântări ținute de Înalt Preasfinția sa dr. Miron Cristea,
Mitropolit Primat al României” , pag. 27
60
Miron CRISTEA ,, Întâia Pastorală către Obştea Credincioşilor din Întreaga Românie, no. 1461/1920, Miron,
Mitropolit Primat, Bucureşti, din reşedinţa sfintei noastre Mitropolii în ziua Învierii Domnului 1920 ”, în
volumul ,, Trei ani de propovăduire pastorală, Cuvântări ținute de Înalt Preasfinția sa dr. Miron Cristea,
Mitropolit Primat al României” , pag. 28
61
Ilie ȘANDRU, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag 133

35
 Înaltul ierarh a luat poziţie în repetate rânduri pentru implicarea activă a
Bisericii Ortodoxe Române în viaţa socială şi politică a ţării, pentru preţuirea şi
comemorarea eroilor care au înfăptuit România reîntregită, pentru sprijinirea
diverselor asociaţii, societăţi caritabile privind cultul eroilor şi a orfanilor de
război.62 În cuvântarea la înființarea secției regionale din Banat a Societății
”Ocrotirea orfanilor de răsboi ”, din 15 aprilie 1920, Miron Cristea spunea:
”Partea cea mai mare a românimii din țările desrobite era de mult alipită la patria-mamă, pe când
mândrul Banat abia-scăpat din ghiarele asupritorilor seculari, a ajuns sub o dominațiune și mai agresivă, decât
cea de mai „nainte…. (…). În cele din urmă a sosit ceasul mântuirii și pentru partea cunoscută din Banat și

îndeosebi Timișoara formează astăzi… scump pământ al țării românești”.

În discursul acesta, Miron Cristea aminteşte importanţa istorică deosebită

a Marii Uniri şi de misiunea unică a generaţiei sale:

“ Unirea noastră cu vechiul regat al României este cel mai epocal moment din trecutul de două mii de ani al
neamului nostru. Altul mai mare nu se mai poate ajunge. Realizarea acestui fapt mare a reclamat și jertfe tot atât
de mari. Împreună cu acești mari eroi și mucenici ai Unității noastre naționale, va rămânea în ochii viitorimii
mare și întreaga noastră generație de azi, căci dintre toate generațiile neamului nostru, pe noi ne-a ales D-zeu, ca
să conlucrăm sau să fim martori ai celui mai mare eveniment din istoria poporului român. Noi suntem deci
63
generația cea mai fericită ” .

Societatea de Ocrotire a orfanilor de război, constituită în Banat, ia pe toți

orfanii –fără deosebire de confesiune și de naționalitate în îngrijirea sa
subliniază Mitropolitul Primat.64

Națiunea română, românismul, în concepția lui Miron Cristea, cuprind și

comunitățile de români de alte etnii și culturi, aflaţi în teritoriul României
reîntregite, și aceștia având o obligație civică, politică, morală față de țara ai
cărei cetățeni sunt, să contribuie la propășirea neamului românesc, în care și ei
62
Col. Grigore GRECESCU – MUSCEL, ,, Patriarhul Miron ocrotitor și îndrumător al orfanilor din războiu” în
volumul ,,Închinare Înalt Prea Sfințitului Patriarh Miron - cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani” ,
Tipografia Cărților Bisericești, București, 1938, pag. 677
63
Miron CRISTEA , ,, Cuvântarea la parastasul oficiat la Turnu-Severin pentru eroii neamului, 30 iunie 1919 ” ,
”, în volumul ,, Trei ani de propovăduire pastorală, Cuvântări ținute de Înalt Preasfinția sa dr. Miron Cristea,
Mitropolit Primat al României” , pag. 38
64
Protos. Teofil IONESCU, ,, Patriarhul Miron – povățuitor și ctitor al Asociațiilor creștine” în volumul
,,Închinare Înalt Prea Sfințitului Patriarh Miron - cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani” , pag. 700

36
sunt element activ și responsabil. Românismul ( şi este important să înțelegem
concepția lui Miron Cristea despre românism în mod corect, analizând
,,Cuvântările” lui în primul rând ) este un românism inclusiv, adică unul bazat pe
respectarea de către statul român, de către biserica ortodoxă (în acea vreme
implicată direct și activ în viața politică a statului și în viața culturală, socială și
civică) a drepturilor minorităților naționale. Miron Cristea apelează
”la toți cetățenii regatului român ca să sprijinească scopurile nobile ale Societății Macedo-române și să
sară cu tot prilejul în ajutorul fraților, cari n‟au putut avea fericirea de a fi cu noi împreună cetățeni ai țării

române dar cari n‟au încetat și nu vor înceta a fi membrii marei noastre familii, a neamului românesc ” .65
În acest fel înțelege Miron Cristea să contribuie, prin Biserica pe care o
reprezintă, ca întâi stătător, la a cimenta social diferitele minorități și a le integra
armonios în sânul poporului român, dar și de a sprijini românii din afara
granițelor României reîntregite, care sunt priviți ca ,,membrii ai marei noastre
familii, a neamului românesc”. Este o viziune politică și diplomatică (bazată pe
construirea unei relații active, sprijinite clar, deschis, de Biserica Ortodoxă
Română, pentru susținerea legăturilor și a identității naționale românești, a
românilor din afara granițelor țării, cât și pentru respectarea drepturilor
minorităților naționale, de pe teritoriul României și a implicării lor în propășirea
neamului românesc).
Miron Cristea dezvoltă în acest discurs o adevărată linie diplomatică, o
viziune politică axată pe promovarea (și susținerea de către Biserica Ortodoxă
Română, al cărui Întâi stătător este, în 1920) principiului bunei vecinătăți și a
relațiilor de prietenie dintre România reîntregită și statele vecine, state care au
66
comunități de români pe teritoriul lor. El identifică în acest sens, interesul
național al României reîntregite ca fiind unul de a nu deranja sensibilitățile
istorice ale statelor vecine, tocmai din cauza recentei înfăptuiri a Marii Uniri,

65
Miron CRISTEA , ,, Cuvântarea la parastasul oficiat la Turnu-Severin pentru eroii neamului, 30 iunie 1919 ” ,
”, în volumul ,, Trei ani de propovăduire pastorală, Cuvântări ținute de Înalt Preasfinția sa dr. Miron Cristea,
Mitropolit Primat al României” , pag. 39
66
Adrian IGNAT, ,, Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 decembrie 1918 ”, pag. 265

37
România dorindu-se un stat cu stabilitate la frontiere și interesat de dezvoltarea
și cultivarea unor relații amicale cu statele balcanice și din imediata vecinătate.
Departe de a considera că Unirea s-a încheiat prin Actul de la 1 decembrie 1918,
Miron Cristea este atent, din punct de vedere politic și diplomatic, la procesul
ulterior, de închegare, de definitivare a unității statului român reîntregit în 1918.
El nu dorește ca România să se implice în chestiuni etnice care ar destabiliza
recentul său statut de stat unitar și suveran, câștigat în 1918.

Miron Cristea se implică şi în clădirea unei relaţii de încredere, respect şi

ajutor pentru propăşirea neamului românesc şi întărirea recentului stat român,
dintre Biserică şi armata română. Astfel, prin Telegrama sa, generalul Vernescu,
Comandantul Diviziei a 5-a, îi mulțumește mitropolitului Miron Cristea, ,,
mișcat până la lacrimi de frumosul și prețiosul concurs, ce Înalt Prea Sfinția
Voastră a binevoit să-l dea prin îndemnul ce-am avut fericirea și prilejul de a-l
ceti tinerilor basarabeni din ținutul Tighina ” . Răspunzând acestor călduroase
mulțumiri, Miron Cristea îi mărturisește că așteaptă sosirea mândrilor fii ai
Basarabiei și spunea:

,, fiți fericiți D-le General că Dumnezeu v‟a reservat Dvs. și celorlalți colegi și ofițeri onoarea de a reînvia nu
numai memoria ci și vitejia arcașilor marelui Voievod Ștefan prin organizarea și instruirea strănepoților lor, ca
67
parte integrantă a glorioasei armate române ”.

În Cuvântarea sa la deschiderea Congresului ,, Societății ortodoxe naționale a

femeilor române ”, Miron Cristea laudă inițiativa
,,… unui mănunchiu de femei fruntașe din această capitală a țării nostre –în împrejurări grele pentru credința și
biserica noastră strămoșească -au alergat – ca și Samarineanca- cu sufletul plin de însuflețire pentru
propovăduitorul Evangheliei, în toate părțile, chemând către Hristos și biserica Lui, și către ortodoxia legii sale,
mai întâi pe cetățenii din București și apoi pe cetățenii țării întregi ” .
,, ….Rostul femeilor în neamul nostru este de a fi binevestitoarele ideilor nobile, propovăduitoarele ideilor
salutare, adunătoare de mijloace pentru toate scopurile de binefacere și umanitarism și îndeosebi apărătoarele
credinței noastre părintești și a bisericii noastre naționale, cu toate prea frumoasele ei tradiții culturale, istorice,

67
Miron CRISTEA , ,, Telegrame, telegrama d-lui general Vernescu, Comandantul diviziei a 5-a, către IPS
Mitropolit Primat Dr. Miron Cristea ”, în volumul ,, Trei ani de propovăduire pastorală, Cuvântări ținute de
Înalt Preasfinția sa dr. Miron Cristea, Mitropolit Primat al României” , pag. 125

38
artistice etc., nu numai conștiente de îndatoririle grele ale bisericii ci și gata a munci cu zel pentru întărirea
68
bisericii și pentru reînvierea tradițiilor ei, pentru crearea și sporirea așezămintelor ei ” .

Miron Cristea apreciază rolul social și politic, de implicare activă în

realizarea identității de neam românesc, a ,, Societății ortodoxe naționale a
femeilor române ” , care va contribui ,, prin toate acțiunile ei, în măsura în care
va fi sprijinită, ca biserica română să aibă credincioși însuflețiți și gata de jertfă
pentru nobilele și patrioticele ei scopuri ”.

Despre conștiința națională și istoria zbuciumată a neamului românesc, care a

încercat Unirea și prin Mihai Viteazul, la 1600, Miron Cristea spunea

,, …în capul lui Mihai, înaintea căruia cu evlavie stăm- ca în fața unor Sf. Moaște- s-a plăsmuit pentru întâia
dată idea măreață a unității naționale a neamului românesc…. Dar durere - biruința lui n-a putut fi de lungă
durată; a fost numai un vis plăcut și trecător. Lipsea -pe atunci- forța, care să cimenteze izbânda; lipsea conștiința

națională ”. Biruința lui Mihai este privită ca ,, un izvor de puternică înrâurire și

hrană pentru aspirațiunile neamului ” 69.

În ceea ce priveşte chestiunea conexiunii dintre religie şi ştiinţă, trebuie

remarcată Cuvântarea sa la inaugurarea Universității dela Cernăuți, din 25
octombrie 1920, când Miron Cristea vede în rolul acestei universități „și un
puternic izvor de cultură românească, și un intensiv focar de calde sentimente
patriotice”. După cum aprecia el, rolul Bisericii este cel de a sprijini ştiinţa şi de
a o promova chiar, deoarece prin această legătură strânsă între ştiinţă şi religie se
poate ajunge la o etapă superioară de dezvoltare a culturii româneşti: „Biserica
ortodoxă română, ca parte a bisericii ecumenice a Răsăritului, care totdeauna a
respectat știința și rezultatele ei, care n‟a silit nici pe Galilei, nici pe alți adânc
cugetători învățați să-şi renege convingerile științifice, întemeiate pe calculi mai
presus de orice îndoială- v‟a însoțit munca culturală și științifică a acestui focar

68
Miron CRISTEA , ,,Cuvântare la deschiderea Congresului Societăţii ortodoxe naţionale a femeilor române”,
nedatat, ”, în volumul ,, Trei ani de propovăduire pastorală...” pag. 160-161.
69
Miron CRISTEA, ,, Cuvântare la mănăstirea Dealul cu ocaziunea aşezării în mormânt definitiv a capului lui
Mihai Viteazul”, 26 august 1920 , în volumul ,, Trei ani de propovăduire pastorală” pag. 167

39
românesc cu binecuvântările sale... Adresându-se tinerilor studenţi, înaltul ierarh
îi indeamnă să urmărească în primul rând, iubirea de ţară şi de neam:

„Iar voi, iubită tinerime universitară, încălziți-vă la acest focar de lumină, de căldura iubirii de neam și de țară;
examinați însușirile și bune și rele ale acestui neam, ca să știți oțeli pe cele bune și suprima ce este rău;
îmbogățiți-vă sufletul cu armele cunoștiințelor necesare misiunii grele ce vă așteaptă, de-a contribui mâine la
consolidarea iubitei noastre patrii mărite”70

Pentru a putea realiza planul de a conferi Bisericii prestigiul și strălucirea

de care avea nevoie, în calitate de instituție reprezentativă pentru religia marii
majorități a poporului român, Mitropolitul primat Miron Cristea și-a dat seama
că trebuia să înceapă cu un amplu proces de reorganizare pe baza principiilor
șaguniene. Pe lângă această reorganizare, era nevoie de o reformare mai adâncă
a Bisericii Ortodoxe, în ansamblul său. în acest scop, s-a gândit și a propus, în
1920, la convocarea unui nou sinod ecumenic. în vederea pregătirii pentru el,
mitropolitul a prezentat în fața Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române un
program de reformare a Bisericii, format din 9 puncte, printre care combaterea
sectelor, revizuirea unor momente rituale, recăsătorirea preoților văduvi,
înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian, organizarea în comun a unor
instituții de propagandă, căi pentru ridicarea monahismului oriental etc.71

După aprobarea acestui program de către Sfântul Sinod, Mitropolitul

Miron Cristea a adresat, la 29 iunie 1920, de ziua sfinților apostoli Petru și
Pavel, o scrisoare către patriarhii bisericilor răsăritene ortodoxe, prin care îi
anunța despre alegerea sa ca mitropolit al Ungro-Vlahiei, exarh al Plaiurilor,
primat al României și președinte al Sfântului Sinod. Cu acel prilej, a lansat și
ideea reluării conlucrării dintre toate bisericile răsăritene, prin organizarea unor
consfătuiri comune, în folosul tuturora. La data de 20 iulie s-a adresat cu o nouă
scrisoare către toate Patriarhiile propunând organizarea unui Sinod Panortodox

70
Miron CRISTEA, ,, Cuvântare la inaugurarea Universităţii dela Cernăuţi, 25 oct. 1920”, , în volumul ,, Trei
ani de propovăduire pastorală” pag. 185
71
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române” volumul III, pag.427

40
într-un termen cât mai urgent posibil, care trebuia să pregătească terenul pentru
convocarea și desfășurarea unui Sinod Ecumenic, ce ar fi avut rolul de a aproba
o serie de măsuri menite să ducă la întărirea Bisericii Răsăritului, primejduită de
porniri pierzătoare îndreptate împotriva sa.72
Din păcate, demersul mitropolitului primat al României s-a lovit de
dezinteresul unora dintre patriarhi, precum și de numeroasele neînțelegeri dintre
aceștia. Totuși, poziția sa hotărâtă, curajoasă dar și diplomatică în problema
mutării scaunului Patriarhiei din Constantinopol s-a soldat cu o victorie în
favoarea întregii Biserici a Răsăritului și, mai cu seamă, în favoarea Bisericii
Ortodoxe a Greciei. Această condiție a fost impusă de turci, victorioși în
războiul turco-grec din 1919-1922. Pentru a împiedica concretizarea ei, Miron
Cristea a înmânat lui Ion G. Duca, ministrul de externe al României, prezent la
Conferința de pace de la Lausanne (Elveția), o scrisoare prin care era rugat să
uzeze de toată diplomația sa pentru a determina Turcia să renunțe la această
pretenție, ceea ce s-a și întâmplat, fapt pentru care, atât guvernul grec, cât și
patriarhul Constantinopolului, Meletie al lV-lea, au adresat mulțumiri călduroase
mitropolitului primat al României.73

Una dintre preocupările de căpătâi ale mitropolitului primat, chiar dinainte

de alegerea sa în înalta funcție, a fost, cum s-a menționat și până aici, lucrul
pentru unificarea Bisericii Ortodoxe Romane. în această direcție, a întreprins și
promovat numeroase acțiuni, unele amintite deja:
1. Congresul preoților ortodocși din Transilvania, în martie 1919, la Sibiu,
cu participarea reprezentanților clerului ortodox din vechiul regat, din
Basarabia și Bucovina.
2. Consfătuirea de la mănăstirea Sinaia (24-25 iunie 1919), cu participanți
provenind din întregul areal românesc, la care episcopul de Caransebeș a

72
Ilie ȘANDRU, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag. 134
73
Ioana BURLACU ,, Miron Cristea și relațiile internaționale ale Bisericii Ortodoxe Române”, în Angvstia,
nr.4/1999, pag. 336

41
 susținut necesitatea organizării viitoare a Bisericii Ortodoxe Române pe
baze unice și pe principiul autonomiei față de stat.
3. Sesiunea Sfântului Sinod din 30 decembrie 1919, când s-a votat unirea
tuturor eparhiilor din întreaga țară; la acest sinod au fostprezenți pentru
prima dată, pe lângă reprezentanții mitropoliilor Ungro-Vlahiei și ai
Moldovei, și cei din celelalte mitropolii românești.
4. În Pastorala dată cu prilejul Paștelui din 1920, mitropolitul primat a pledat
pentru o singură biserică autocefală ortodoxă în granițele României Mari.
5. În mai 1920, cu prilejul sesiunii de primăvară a Consistoriului superior
bisericesc, a reluat ideea afirmând că cel care ar merge „împotriva acestei
închegări” s-ar defini singur ca un dușman al Bisericii și, totodată, „un
dușman al statului român, al românismului întreg și un profanator al
memoriei sutelor de mucenici naționali, care s-au jertfit în legendare fapte
de eroism pentru dezrobirea fraților și întregirea nemului”.
6. În toamna aceluiași an, la 18 septembrie, s-a întrunit, la București, un
mare congres național bisericesc care a avut menirea să adopte un proiect
de lege pentru organizarea unitară a Bisericii Ortodoxe Române.
Congresul, la care au luat parte reprezentanții oficiali ai clerului și
mirenilor din cele cinci mitropolii - a Ungro-Vlahiei, a Moldovei, a
Ardealului, a Bucovinei și arhiepiscopia Basarabiei - a desemnat un
comitet format din 15 membri, câte trei din fiecare mitropolie, cu
însărcinarea de a elabora proiectul de lege și de statut pentru unificarea
Bisericii, documente definitivate abia la începutul anului 1925, astfel că în
luna mai 1925 ele au fost prezentate Parlamentului, care le-a votat, spre a
se putea pune în aplicare.74

7. La Iași, în 6 octombrie 1920, s-a ținut congresul preoților, la care I.P.S.S.

Miron Cristea a vorbit despre conceptul de „autonomie” a Bisericii, prin

74
Ilie ȘANDRU, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag. 154

42
 care nu trebuie înțeles altceva „decât că biserica însăși, prin organele sale,
să-și conducă și să-și aranjeze afacerile sale interne, fără amestecul
intereselor lăturalnice de tot soiul și jără să rupă, acolo unde trebuie,
legătura cu ceilalți factori, cu statul și organele sale". în același loc,
mitropolitul primat a vorbit și a susținut cu tărie necesitatea ca Biserica
Ortodoxă Română „să fie biserica națională a statului român... ceea ce, în
mod firesc, pretinde chiar legături intime între stat și biserică".
8. În cuvântarea rostită la 14 octombrie în fața „Constituantei bisericești”,
întrunită tot la Iași, formată atât din reprezentanții clerului, cât din cei ai
credincioșilor, din toate provinciile istorice românești, Mitropolitul Miron
Cristea și-a exprimat și susținut din nou aceleași gânduri, aceleași idei cu
privire la unitatea Bisericii naționale.75
Consecvent gândului său de a ridica Biserica pe o treaptă cât mai înaltă și din
punct de vedere organizatoric, într-un memoriu, Mitropolitul Miron Cristea
propune chiar o schemă de funcții în Mitropolia din București, asemănătoare cu
cea de la Ministerul Culturii: secretar general al mitropolitului, director,
subdirector, șef serviciu, registrator, arhivar, bibliotecar, sub șef de birou, patru
impiegați, intendent, grădinar, portar, doi servitori de cancelarie, trei servitori de
reședință. Solicita, de asemenea, angajarea unui număr de șase oameni și la
cancelaria Sfântului Sinod. Ca necesități urgente, în beneficiul întregii Biserici
Ortodoxe, supunea atenției suveranului și celorlalte oficialități, următoarele:

1. construirea Bisericii Mântuirii Neamului și din cauză că biserica catedrală

„e în stare deteriorată, încât nu se mai ține nici tencuiala de cărămida''

2. începerea ridicării unei reședințe mitropolitane corespunzătoare

3. înființarea Institutului Biblic

75
Econom D. GEORGESCU ,, Patriarhul Miron – organizator al Bisericii Ortodoxe Române” în volumul
,,Închinare Înalt Prea Sfințitului Patriarh Miron cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani”, Tipografia Cărților
Bisericești, București, 1938, pag.669

43
 4. burse pentru teologi, în număr cât mai mare

5. noi seminarii teologice

6. „școale de cântăreți bisericești"

7. pictură bizantină

8. episcopii noi

9. muzeu bisericesc

10. întocmirea bugetului pentru plata servitorilor bisericii române din Sofia -
preot, diacon, paraclisier, cântăreț, spese de întreținere

11. măsuri urgente pentru restaurări „Ni se prăpădesc monumentele istorice

ale părinților”

12. tipografie pentru cărțile bisericești

13. fabrică de lumânări din ceară

14. ateliere la mănăstiri

15. înființarea Bibliotecii Mitropoliei

16. congrese mondiale bisericești

17. număr sporit de protopopiate

18. plata corespunzătoare a preoților - „La plată slabă nu se găsesc

muncitori buni. De aceea, tinerii fug de preoție".

Dintre reperele activităţii sale pastoral-misionare, remarcăm: contribuţia sa la

realizarea unificării organizaţional-administrative şi canonice a Bisericii
Ortodoxe Române în România unită şi organizarea BOR ca Patriarhie.76 Ca
urmare a demersurilor mitropolitului primat, articolul 22 din noua Constituţie a
76
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române” volumul III, pag. 428

44
României, adoptată în martie 1923, prevedea: „Biserica Ortodoxă Română, fiind
religia marii majorităţi a românilor, este Biserica dominantă a statului român. În
tot regatul României Mari, Biserica Creştină Ortodoxă va avea o organizare
unitară, cu participarea tuturor elementelor ei constitutive, clerici şi mireni“.
După doi ani, au fost adoptate o lege nouă şi un statut nou al Bisericii Ortodoxe
Române, care au fost publicate în „Monitorul oficial“ nr. 97, din 6 mai 1925.
Acestea aveau la bază Statutul organic al Mitropoliei Transilvaniei, conceput de
Andrei Şaguna. După finalizarea legislaţiei privitoare la unificarea bisericească,
mitropolitul primat a reorganizat administrativ Biserica Ortodoxă Română. În
acest sens, în Transilvania, pe lângă Mitropolia de Sibiu cu cele două episcopii,
Arad şi Caransebeş, s-au reînfiinţat vechile scaune episcopale, Episcopia
Clujului şi Episcopia Oradiei Mari; în Basarabia, pe lângă Arhiepiscopia de la
Chişinău, au fost înfiinţate alte două episcopii - Cetatea Albă, cu sediul la
Ismail, şi Hotin, cu sediul la Bălţi; în Muntenia a fost înfiinţată o nouă episcopie
la Constanţa.77
În 1925, el a făcut posibilă iniţierea şi adoptarea statutului de organizare şi
funcţionare al BOR. Sub egida lui, s-a produs o reapariţie a revistei “Biserica
Ortodoxă Română” iar în 1921 s-a iniţiat apariţia revistei « Apostolul », ca
organ de publicitate al Arhiepiscopiei Bucureştilor (1924). Sub patronajul său s-
au tradus şi tipărit Biblia Sinodală (1936) şi alte ediţii din Noul Testament şi s-
au tipărit cărţi teologice în cadrul Editurii Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române. 78
O altă contribuție esențială în direcția reorganizării vieții bisericești a avut-o
Î.P.S. Miron Cristea în înființarea primei Episcopii Militare din România Mare.
La baza acestei acțiuni a stat și un raport întocmit, în 1921, de către preotul
Constantin Nazarie, fost șef al serviciului religios al armatei, în timpul

77
Cezar ȚĂBÂRNĂ, ,, Istoria creştinismului (CMLXXIX): Patriarhul Miron Cristea (1925-1939) (X)” pe site-ul
ziarullumina.ro, http://ziarullumina.ro/istoria-crestinismului-cmlxxix-patriarhul-miron-cristea-1925-1939-x--
57611.html, 28 mai 2008, accesat la data de 17 iulie 2018
78
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU, ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, vol.III, pag. 428

45
războiului. Intervenind cu toată autoritatea sa, Î.P.S. Miron Cristea, mitropolitul
primat al României, a reușit să determine corpurile legiuitoare să voteze,în iulie
1921, proiectul de lege pentru înființarea Episcopiei Militare, publicat în
Monitorul oficial, cu titlul „Lege privitoare la organizarea clerului militar”.
Aceasta a fost completată apoi cu un Regulament al clerului militar activ,
sancționat prin înalt decret regal, cu nr.2008 din 1925. În 1928 s-a aprobat și
Regulamentul serviciului militar religios în timp de pace și de război. Noua
Episcopie Militară era compusă, deci, dintr-un episcop și 15 preoți activi,
numărul acestora crescând treptat până la peste 40. În organizarea sa definitivă,
noua Episcopie Militară a fost condusă de un episcop, cu gradul de general de
brigadă, un protoiereu, cu gradul de colonel, doi protoierei cu gradul de
locotenent-colonel, un protoiereu, cu gradul de maior și 34 de preoți cu gradul
de căpitan. Reședința noii Episcopii s-a hotărât a fi la Alba Iulia, în palatul regal
de lângă Catedrala Încoronării, iar episcopul purta titlul de ,, Episcop de Alba
Iulia și Inspector al clerului militar ”.79
Printre înfăptuirile dintre 1920-1925, cât a fost mitropolit-primat, Elie Miron
Cristea, se numără și înființarea Institutului Biblic Ortodox. În legătură cu el,
încă din iulie 1920 îi scria profesorului dr. Ioan Lupaș din Cluj că Sfântul Sinod
a aprobat, în principiu, înființarea lui și-i anunța scopul: „... în mod sistematic să
conducă lucrările pentru traducerea și publicarea unei ediții critice a Sfintei
Scripturi, într-o limbă arhaică și populară, care să corespundă progresului la care
a ajuns limba noastră literară, folosită de adevărații ei cunoscători ”. Pe de altă
parte, Institutul Biblic Ortodox urma să-și asume însărcinarea de a se îngriji de
„redactarea și tipărirea a tot soiul de publicațiuni religioase ”. În acest scop, își
informa mitropolitul prietenul, „s-a instituit (...) o Comisie mare, care să facă

79
Lucian DINDIRICĂ ,, Miron Cristea – Patriarh, Regent și Prim – Ministru”, Editura Tipo Moldova, Iași,
2011, pag.253

46
toate pregătirile pentru întruparea acestui institut ”, în fruntea ei fiind numit P.S.
Nicodim, episcopul Hușilor.80

Înființarea Institutului Biblic Ortodox, care se va numi mai târziu Institutul

Biblic și de Misiune Ortodoxă, a avut și continuă să aibă un rol major în
educarea religioasă a credincioșilor. El este o instituție de cultură religioasă de
prim ordin în România contemporană.
O altă acțiune cu ecou deosebit în epocă a fost reînhumarea osemintelor lui
Constantin Brâncoveanu, domnul martir al Țării Românești (1688-1714), ucis la
Constantinopol, împreună cu cei patru fii ai săi, pentru că a refuzat să se lepede
de credința creștin-ortodoxă, prin trecerea la islam. Rămășițele sale au fost aduse
în țară, în mare taină, în 1720, de către soția sa, Doamna Maria. Atunci au fost
îngropate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din centrul Bucureștiului, ctitoria
marelui domnitor. Descoperite întâmplător, cu mult după aducerea lor,
mitropolitul Miron Cristea a hotărât să le reînhumeze cu slujbă creștinească.
Ceremonia a avut loc la data de 21 mai 1920, ziua sfinților împărați Constantin
și Elena, ea bucurându-se de prezența unor înalți demnitari ai statului, prelați și
numeroși credincioși.81

Trebuie menționat faptul că mitropolitul-primat s-a preocupat intens și a

oficiat ceremonialul încoronării regelui Ferdinand I, eveniment ce a avut loc la
2/15 octombrie 1922 în Catedrala Încoronării din Alba Iulia, slujba încoronării
fiind oficiată de 17 episcopi, 4 diaconi și mulți preoți; răspunsurile au fost date
de corul „Carmen”, compus din 120 persoane.
De asemenea, în timpul păstoririi sale ca mitropolit al Ungro-Vlahiei a fost
deschis noul Seminar de la Craiova și Seminarul teologic pentru orfani de
război de la Câmpulung - noiembrie 1922.82

80
Ilie ȘANDRU, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag. 146
81
Lucian DINDIRICĂ ,, Miron Cristea – Patriarh, Regent și Prim – Ministru”, pag. 238
82
Ilie ȘANDRU, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag. 148

47
 Iată, așadar, un șir întreg de fapte, toate având același scop, urmărit de dr.
Miron Cristea încă din prima clipă după instalarea sa în fruntea Bisericii
Ortodoxe Române, ca mitropolit primat, organizarea modernă și unitară a acestei
Biserici, în consens cu spiritul nou al epocii, dar și cu marile adevăruri ale
credinței, în deplin consens cu interesele majore ale neamului nostru românesc,
pentru prima dată unit între granițele unui singur stat național și unitar, România
Mare.

Unele dintre dezideratele menționate ale Mitropolitului se vor înlăptui, altele

nu. Formularea lor, ca imperative în activitatea Bisericii, îl plasează pe Miron
Cristea într-o poziție de organizator de elită. Calitate pe care nu i-o poate
contesta nimeni și pentru concretizarea căreia și-a folosit din plin, cât a trăit,
relațiile din înalta societate românească a vremii.

3.4. MIRON CRISTEA – PRIMUL PATRIARH AL ROMÂNIEI

REÎNTREGITE

Unificarea politică de la 1918 impunea însă şi un proces de reorganizare a

Bisericilor Ortodoxe Române, care aveau statute şi regimuri de organizare şi
mentalităţi diferite, în provinciile istorice româneşti şi care se diferenţiau de
Biserica Ortodoxă Română din Vechiul Regat , aflată sub influenţa modelului
oferit de legea organică de la 1872.
Înălțarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhat nu s-a făcut la
întâmplare, nici ca urmare a vreunei dorințe de mărire a unei anume persoane.
Ea a devenit o necesitate istorică, în condițiile în care Biserica Rusă s-a prăbușit
în urma evenimentelor petrecute în octombrie 1917. În acest context, s-a ținut
seama și de faptul că, drept consecință a realizării marelui vis al unificării
naționale, poporul român, născut popor creștin, a devenit o forță în această parte

48
de Europă, ca și între popoarele creștin-ortodoxe, din cadrul Bisericii
Răsăritului.83
Aceste motive au determinat guvernul român, condus de marele om politic și
patriot, Ionel I.C. Brătianu, să ia decizia ridicării Mitropoliei din București la
rangul de Patriarhie. O decizie de importanță și necesitate istorică, în
concretizarea căreia a cântărit mult și prietenia dintre primul ministru și
mitropolitul primat, dar, înainte de orice, prestigiul de care se bucura Elie Miron
Cristea în fruntea Bisericii Ortodoxe Române, în fața ierarhilor Bisericii
Răsăritului.
Miron Cristea lucrase temeinic pentru a-și câștiga un asemenea prestigiu. Din
tinerețe, s-a dedicat, deopotrivă, slujirii credinței străbune și luptei pentru
emanciparea neamului său . Am spune chiar că, el a știut, ca nimeni altul, în
nenumărate împrejurări, să-și impună poziția de slujitor devotat al Bisericii, pe
baricadele dure ale luptei naționale. El a înțeles că Biserica Ortodoxă era
chemată să îndeplinească și o misiune istorică întru apărarea și dezvoltarea
românității. Ori Ionel I.C. Brătianu era un mare român și un bun creștin, care îl
cunoștea pe Mitropolit încă din primul deceniu al secolului, din 1905. S-au
întâlnit, atunci, la Sibiu, cu prilejul serbărilor „Astrei”, care își inaugurase, în
acel an, muzeul. în acea vreme, tânărul Elie Cristea terminase cursurile
Universității din Budapesta și își luase doctoratul în filologie modernă. Reîntors
la Sibiu, fusese numit secretar al Consistoriatului, calitate ce i-a conferit prillejul
unei contribuții esențiale în organizarea manifestărilor „Astrei”. Printre cei care
au vizitat atunci Sibiul s-au numărat și frații Ionel, Dinu și Vintilă Brătianu, fiii
fostului prim ministru Ion C. Brătianu. Rămânând impresionați de personalitatea
tânărului secretar consistorial, în 1906, când tot el a participat, plin de
entuziasm, la organizarea marii expoziții naționale din București, frații Brătianu
si mama lor, Pia Brătianu, l-au invitat să facă o vizită de o zi la moșia lor,
Florica. Aici, Elie Cristea s-a recules la mormântul lui Ion C. Brătianu și a urat
83
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU, ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, vol.III, pag. 429

49
fiului mai mare al acestuia, Ionel I.C. Brătianu, să fie el cel care să continuie
opera tatălui său spre „a desăvârși unitatea națională a tuturor românilor!”
Emoționat, Ionel I.C. Brătianu a răspuns: „Iar dumneata să fii atunci capul
Bisericii din România Mare, pe care o visezi!”84
Instructivă este însă și evoluția ideii de Patriarhie . A exprimat-o, printre
primii, Onisifor Ghibu. Nicolae Iorga, cărturarul care l-a susținut și s-a bucurat
sincer de ascensiunea lui Miron Cristea, a pledat astfel pentru înălțarea Bisericii
Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie: „Suntem singurul popor ortodox cu
un simplu mitropolit-primat în fruntea unei biserici autonome. Și totuși, când s-a
întemeiat mitropolia munteană, mitropolitul era exarh patriarhal. La sfârșitul
secolului al XVI-lea, mitropolitul Moldovei avea recunoscute de toată ortodoxia
semnele demnității patriarhale. De la noi au fost stăpânite, timp de două secole,
toate patriarhiile răsăritene. Astăzi unitatea ortodoxiei a trecut de mult de la
monarhia ecumenică, care și-a pierdut caracterul internațional și tot prestigiul,
fiind abia tolerată de statul național și laic turcesc, la posibilitatea unei forme
federative, ai cărei membrii trebuie să aibă fiecare imporanța statului pe care-1
reprezintă, în sinodul, care se anunță, în mai 1925, la Ierusalim, nu putem fi
reprezentați printr-un șef inferior acelor ai națiunilor celorlalte din ortodoxie.
Dacă, după unire, când au fost doi mitropoliți într-o țară mică, cel din București
s-a putut deosebi prin simplu titlu de primat, care e împrumutat de la primatul
Ungariei - deci de la organizația catolică, din statul vecin - acum când avem trei
mitropoliți supuși Primatului și, poate, în curând patru, cu cel plănuit pentru
Basarabia, titlul Patriarhat se impune”. Cam aceeași idee a fost susținută și în
scrisoarea Consiliului Facultății de teologie din Cernăuți, în care se spunea,
printre altele „ Titlul de Mitropolit-Primat nu este însă în conformitate cu tradiția
bisericii ortodoxe. Tradiția aceasta, importanța Bisericii noastre și rolul ce se
cuvine statului nostru în răsăritul Europei, reclamă ca și Bisericii noastre să i se
dea onoarea cuvenită”. Aceasta cu atât mai mult cu cât viitorul Sinod ce urma să

84
Lucian DINDIRICĂ ,, Miron Cristea – Patriarh, Regent și Prim – Ministru”, pag.245

50
se țină la Ierusalim, cu ocazia împlinirii a 1600 de ani de la primul sinod
ecumenic, de la Nicea, în 325, trebuia să ia act de înălțarea Bisericii Ortodoxe
Române la rangul de Patriarhat.85

În cadrul Congresului preoţesc de la Sibiu, din 6-8 martie 1919, s-a propus
înfiiţnarea unei Patriarhii a României, de către protopopul Gheorghe Ciuhandu
de la Arad. În referatul prezentat cu acest prilej, acesta arată că pe lângă cele
patru Patriarhii Apostolice ale Răsăritului, respectiv pe lângă Patriarhiile
Bisericilor necalcedoniene, şi popoarele slave au avut sau aveau la acel moment,
patriarhie şi că Patriarhatul românesc putea fi înfiinţat în baza canonului 34
apostolic.
Propunerea sus-menţionată, adoptată de Congres, a fost apoi înaintată şi lui
Miron Cristea, ca Mitropolit Primat, invocându-se caracterul realizabil al acestui
proiect, deoarece unitatea spirituală ce a existat şi până aici între bisericile
ortodoxe române din regat şi din provinciile lui noi trebuie concretizată prin
unificarea Bisericilor Ortodoxe Române particulare şi sub raportul canonic; sub
primaţia de la Bucureşti, ca centru de unitate canonică a Bisericilor tuturor
românilor ortodocși- fie păstrându-se şi pe mai departe dignitatea primaţială a
mitropolitului de la Bucureşti, fie creindu-se, conform tradiţiilor şi practicilor
Orientului ortodox, dignitatea patriarhală, la care să fie ridicat scaunul
mitropolitan-primaţial de Bucureşti. 86
Miron Cristea a acceptat propunerea făcută de Congres şi a trimis în august
1919, această concluzie, către Constituanta bisericească, astfel că la Sinaia, în
12-15 iunie 1919, a avut loc Constituanta bisericească, sub preşedinţia
Mitropolitului Pimen al Moldovei, la care au participat membrii Sf. Sinod,
reprezentanţii învăţământului teologic, ai mânăstirilor şi preoţilor. Aici s-a luat

85
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române” volumul III, pag.430

86
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române” volumul III, pag.431

51
hotărârea ca unificarea bisericească să se facă de sus în jos iar Biserica să fie
încoronată cu treapta de Patriarhie iar Arhiepiscopul de Bucureşti să devină
protosul tuturor ierarhilor cu demnitate de patriarh. 87
Conform istoricilor, la data de 17/30 decembrie 1919, Sf. Sinod, într-o
sesiune extraordinară, proclama unificarea Bisericii pe vecie iar alte propuneri
pentru ridicarea scaunului de Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române la
rangul de Patriarhie au mai fost făcute şi în cadrul Constituantei bisericeşti
reunite între 16-24 decembrie 1921 Tot în 1920, la Bucureşti, se tipăreşte o
broşură intitulată ,,Unificarea Bisericii. Organizare autonomă şi canonică”,
autor protosinghel Agafton Otmenedec, care îşi exprimă expres dorinţa ca ,,să
fie şi la noi aşa cum ruşii şi sârbii au din nou Patriarhat este o chestiune de
demnitate naţională şi se impune să avem şi noi Patriarhat”.
În cadrul şedinţei Constituantei bisericeşti din 21 noiembrie 1920, s-a
remarcat propunerea Arhiepiscopiei Basarabiei ca ,, Biserica ortodoxă română
să aibă în frunte un Patriarh al acestei Biserici reîntregite” iar în februrie 1921,
în cadrul Congresului bisericesc din Basarabia, s-a impus hotărârea de susţinere
printr-un Proiect de lege privind unificarea bisericească, a ideii înfiinţării
Patriarhiei ortodoxe române , mai ales în contextul în care existau destule indicii
că Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului era pregătită să recunoască
hotărârea Sf. Sinod de înfiinţare a Bisericii Ortodoxe Române.88

Din 1920 până în 1925, chestiunea înfiinţării Patriarhiei Române a fost amplu
dezbătută în rândul politicienilor şi al clericilor din România reîntregită, luându-
se în calcul şi atitudinea favorabilă pe plan european şi internaţional faţă de
unificarea politică a românilor şi crearea statului naţional unitar român liber şi
reîntregit în graniţele sale fireşti, cât şi prestigiul politic de care se bucura ţara
noastră pe plan extern.

87
Ilie ȘANDRU, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag. 148
88
Ilie ȘANDRU, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag. 155

52
 Cel dintâi pas concret făcut în această direcție a fost scrisoarea adresată de
Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei, Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, întrunit în ședință la data de 4 februarie 1925, prin care se
propunea ca Mitropolia Ungro-Vlahiei să fie înălțată la rangul de Patriarhie, iar
mitropolitul-primat al României, care era și președintele Sfântului Sinod, să
poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naționale Române.89
Propunerea Mitropolitului Nectarie a fost primită cu entuziasm și cu mare
însuflețire de membrii Sfântului Sinod. Luând act de aceasta, ministrul Cultelor,
Alexandru Lapedatu, cu aprobarea tuturor membrilor guvernului, a prezentat
Parlamentului un proiect de lege, care prevedea:
art.l. Scaunul Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei se ridică, ca Primat
al României, la rangul de Scaun Patriarhal;
art.2. Actualul arhiepiscop și mitropolit al Ungro-Vlahiei, Înalt Prea Sfințitul
D.D. Dr. Miron Cristea, devine, în calitatea sa de Primat al României, Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române;
art.3. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române se va bucura de toate drepturile
recunoscute de canoane și legile țării;
art.4. Pe viitor, alegerea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române se va face de un
colegiu electoral, compus din membrii Adunării, care, după Legea de organizare
a acestei biserici, va alege pe arhiepiscopul și mitropolitul Ungro-Vlahiei și din
membrii de religiune ortodoxă ai corpurilor legiuitoare;90
Un regulament special, întocmit de Ministrul Cultelor, de acord cu Sfântul
Sinod și aprobat de Consiliul de Miniștri, va determina modul după care se va
săvârși actul alegerii. Confirmarea alegerii o face, la propunerea Sfântului Sinod
și a Guvernului, M.S. Regele, care va da apoi investitura, potrivit datinilor țării,
pentru capii Bisericii Ortodoxe Române.

89
Lucian DINDIRICĂ ,, Miron Cristea – Patriarh, Regent și Prim – Ministru”, pag.260
90
Ilie ȘANDRU, ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea”, pag. 155

53
art.5. Nu vor putea fi aleși în demnitatea de patriarhi ai Bisericii Ortodoxe
Române decât mitropoliții și episcopii în funcție ai acestei Biserici.91

Proiectul de lege a fost votat de Senat la data de 12 februarie 1925, cu 82 voturi

pentru și 2 împotrivă, iar Camera Deputaților l-a votat în ziua de 17 aprilie 1925,
în unanimitate. Presa vremii a surprins atmosfera de entuziasm din Senat scriind
că legea a fost primită „cu plesnituri din palme și cu strigăte de bucurie ,,Să
trăiască!” la adresa Patriarhului, care fusese caracterizat ca „cel mai falnic preot
al Ardealului” .
Adânc mișcat de votul dat, atât la Senat, cât și la Cameră, de cuvintele
deosebite rostite la adresa sa, precum și de aplauzele și uralele nesfârșite ce i s-
au făcut, proaspătul Patriarh, dr. Miron Cristea, a mulțumit senatorilor și
deputaților pentru dragostea și prețuirea pe care aceștia au acordat-o Bisericii și
celui ce o reprezenta în acel moment:

„Sunt meritele netrecătoare ale Bisericii noastre din întreg trecutul neamului, precum prea nimerit au
spus-o domnii Maniu și Jormănescu; este glasul unanim al sufletului acestui popor,suflet făurit de Biserica lui,
precum atât de frumos ne-a spus-o și domnul Mihalache; sunt calitățile și forțele sporite de azi ale acestui popor
și sunt frumoasele nădejdii, ce se leagă și în viitor de Biserica Română, atât de elocvent expuse de istoricul dr.
Lupaș (...) Deci, cinstea mare, de care mă faceți părtaș prin unanimul și însuflețitul domniilor voastre vot de
astăzi, nu este numai cinstea mea personală, ci este cinstea Bisericii întregi - ca colectivitate - precum și cinstea
fiecărui credincios al Bisericii, este și cinstea fiecăruia din domniile voastre, care reprezentați Națiunea în
Parlamentul Țării. Cât mă privește pe mine personal, mulțumesc prea milostivului Dumnezeu că din simplu fiu
de țăran, pe care l-a botezat un simplu cioban, ce-și păștea imensele sale turme prin munții Moldovei, nu tocmai
departe de satul meu natal, de Toplița Română, m-a ridicat la cea mai înaltă treaptă bisericească, la care poate
ajunge un om pământean. închinându-mă acest cioban la sfânta icoană, m-a menit să devin și eu păstor cu turmă
mare, și iată că am devenit azi păstorul Neamului”92

La o lună după ce Senatul și-a dat votul pentru înălțarea Mitropolitului

Miron Cristea în înalta demnitate de patriarh al României, la data de 12 martie
1925, Sfântulul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adresat o scrisoare tuturor
bisericilor ortodoxe surori, prin care li se comunica actul înființării Patriarhiei
91
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române” volumul III, pag. 433
92
Miron CRISTEA ,, Din Cuvântul rostit în Camera Deputaţilor, în ziua de 17 aprilie 1925, cu ocazia votului
unanim, într-o atmosferă de înalt entuziasm, pentru înălţarea în scaunul patriarhal” în volumul ,, Trei ani de
propovăduire pastorală” pag. 127

54
Române. Justificarea acestor importante hotărâri ale Statului Român, de comun
acord cu Biserica străbună a neamului nostru, se baza pe faptul că după
înfăptuirea unității politice și naționale, din 1918, vechilor mitropolii din Țara
Românească și Moldova li s-au mai adăugat alte trei: cea a Ardealului,
Banatului, Crișanei și Maramureșului, asupra căreia mitropolitul Ungro-Vlahiei
avea drept de jurisdicție încă de la început, ca Exarh al Plaiurilor, cea a
Bucovinei și cea a Basarabiei, aceste două fiind desprinse, datorită unor situații
potrivnice, din Mitropolia Moldovei și a Sucevei.93
Toate bisericile ortodoxe surori au răspuns favorabil la scrisoarea
Sfântului Sinod, recunoscând actul înființării Patriarhiei Române și cel al
înălțării Mitropolitului Primat la rangul de Patriarh.
Ceremonia investirii primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și al
României a avut loc în data de 1 noiembrie 1925, organizată cu mare
solemnitate, în sala tronului din palatul regal, din București. Acest act, ce poate
fi socotit drept istoric, a fost precedat de o serie întreagă de acțiuni pregătitoare.
Mai întâi au început a sosi la București delegațiile bisericilor ortodoxe surori.
Apoi, în ziua de sâmbătă, 31 octombrie, seara, în Catedrala Episcopală, trei
arhierei au săvârșit o priveghere, la care a luat parte Patriarhul Miron Cristea și
delegațiile străine. În dimineața zilei de duminică, 1 noiembrie, mai întâi s-a
săvârșit Sfânta Liturghie, cu mare solemnitate, după care impunătorul convoi de
trăsuri , însoțite de escorta regală, având în frunte pe Patriarhul Miron Cristea, a
pornit spre Palatul Regal, unde oaspeții au fost introduși în marea sală de
recepție. Ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu, a dat citire Decretului regal de
învestitură. După aceea, mitropolitul Moldovei și Sucevei, Î.P.S. Pimen, a
înmânat regelui cârja patriarhală, iar acesta, la rândul său, a înmânat-o
patriarhului Miron, spunându-i: „îți încredințez cârja patriarhală și îți urez să
păstorești în pace pe toți credincioșii țării”.94

93
Vasile NETEA ,, Omagiul Patriarhului dr. Miron E. Cristea”, Editura Astra, ediţia a II-a, Reghin, 1999,
pag.65
94
Lucian DINDIRICĂ ,, Miron Cristea – Patriarh, Regent și Prim – Ministru”, pag. 289

55
 Primind cârja din mâinile suveranului, patriarhul Miron a rostit o
emoționantă cuvântare, în care a spus:

„În fața acestor probleme mari și grele - în serviciul cărora trebuie să stea toți factorii și toate
așezămintele țării - și noua mea demnitate de Patriarh - ca și a celorlalte căpetenii ale țării - nu poate fi loc de
mărire și de odihnă, ci de muncă, sub cuvântul Scripturii: Cine vrea să fie cel mai mare între voi, trebuie să fie
vouă slugă (Marcu X,43). Munca a fost în trecutul meu scara înălțării mele din modestul, dar onorificul post de
dascăl primar ,și până la Patriarhie. Mulțumindu-vă, Sire, cu adâncă recunoștință de prea înalta grație regească,
de care în atâtea rânduri m-ați învrednicit, și de învestirea mea cu onorifica, dar greaua cârje de patriarh, declar
că slugă credincioasă a Bisericii, a Țării și a Tronului voiu să rămân și de aici înainte, până când Dumnezeu va
menține modestele puteri cu care m-a înzestrat, urmând pildele pline de îndemn ale Majestății Voastre, ale
scumpei noastre regine, asupra cărora implor binecuvântarea lui Dumnezeu”.

Cele două evenimente istorice, recunoaşterea şi ridicarea la rangul de

Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române şi înscăunarea lui Miron Cristea ca
primul Patriarh al României reintregite au fost etape esenţiale în realizarea pe
deplin a unităţii neamului românesc, care nu se poate rezuma doar la unirea
politică a teritoriilor provinciilor istorice dezrobite cu ţara-mamă ci au trebuit
duse la îndeplinire şi pe alte planuri (religios-simbolic, administrativ-
instituţional). Ca Patriarh al României, Miron Cristea a condus Biserica
Ortodoxă Română într-o perioadă în care statul român unitar a trebuit să treacă
printr-o serie reforme economice, politice, sociale ample.95

În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o

intensă activitate cultural-misionară:

 revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română;

 înființarea la București a publicației eparhiale Apostolul, acest exemplu
generalizându-se și la alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi
parohiale;

95
Vasile NETEA ,, Omagiul Patriarhului dr. Miron E. Cristea”, pag.66

56
 a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți
din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și
răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral;
 a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare, iar în
privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în raport cu cerințele timpului,
a reînființat seminarii și a pus bazele altora noi.
 a sprijinit activitatea filantropică prin crearea ,,Fondului Milelor” , ajutorarea
tinerilor teologi la studii în străinătate etc.

Prea Fericitul Miron a contribuit la strângerea legăturilor Bisericii

Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, prin:

 trimiterea de delegații la conferințele interortodoxe de

la Constantinopol (1923) și de la Muntele Athos (1930), ca și la
întrunirile Mișcării Ecumenice;
 călătoriile sale în Orient, până la Locurile Sfinte (1927);
 intervenția sa la Patriarhia Ecumenică pentru ridicarea așa-
numitei „Schismele bulgare" și pentru recunoașterea autocefaliei Bisericii
Ortodoxe Albaneze;
 edificarea a două biserici românești la Ierusalim și la Iordan;
 înființarea Episcopiei Ortodoxe Române în Statele Unite și Canada (1934);
 primirea vizitelor efectuate la București de către ierarhi și reprezentanți
ortodocși și neortodocși.96

Importanța și prestigiului Bisericii Ortodoxe Române din acei ani au fost

ilustrate de faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară și-a luat o vreme Sfântul și
Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ținut
să călătorească personal în România pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-
o vreme.

96
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române” volumul III,pag. 429

57
 Ca lider național român și militant pentru unificarea teritorială a
României, patriarhul Miron Cristea a fost numit senator, regent (20 iulie 1927 -
8 iunie 1930) și, în cel din urmă an al vieții, în împrejurări deosebit de grele,
prim-ministru, între 10 februarie 1938 și 6 martie 1939, dată la care a trecut la
cele veșnice.97

O datorie sfântă ne îndeamnă să evocăm strădaniile Bisericii noastre

pentru construirea în București a unei Catedrale Naționale, închinată tuturor
eroilor care s-au jertfit, de-a lungul întregii noastre istorii pe altarul credinței,
libertății și unității neamului românesc.

Biserica Ortodoxă Romaână, deși ridicată la treapta de Patriarhie în 1925,

nu are nici până astăzi o Catedrală Patriarhală, expresie a mărturiei creștine a
fiilor ei, cum au toate celelalte Biserici Ortodoxe. Orice Biserica Ortodoxă își
afirma și în acest mod personalitatea sa. Patriarhiile slave si grecești au și făcut-
o deja, având catedrale impunătoare. Și Biserica Ortodoxă Română, care este o
Biserică dintre cele mai mari în rândurile Bisericilor Ortodoxe, are nevoie de o
Catedrală în București pe măsura prestigiului de care ea se bucură în Ortodoxie
și în lumea creștină, căci biserica cu hramul "Sfinții Împărați Constantin și
Elena" de pe Dealul Patriarhiei, folosită drept catedrală, nu este a Patriarhiei, ci a
Arhiepiscopiei Bucureștilor sau a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, și a
devenit de mult neîncăpătoare.98

De altfel, toate marile orașe ale lumii au câte o catedrală, câte o biserică
dominantă. Avem și la noi în țară catedrale mari și frumoase, la Iași, Cluj,
Timișoara, Constanța, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, cele mai multe fiind edificii
emblematice pentru orașele respective. Și Bucureștiul trebuie să aibă o

97
Ion Rusu ABRUDEANU, ,, Înalt Prea Sfinția Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea. Omul și faptele” ,
Editura Cartea Românească, București, 1959 , pag.101
98
Gheorghe VASILESCU, ,, Catedrala Mântuirii Neamului – primul demers” pe site-ul patriarh.ro,
http://www.patriarh.ro/Miron/catedrala.php, accesat la data de 20 iulie 2018

58
Catedrală, o biserică reprezentativă. Și dacă Patriarhia nu are o Catedrală, nu are
nici Capitala o asemenea emblemă.

Edificarea unui asemenea așezământ temeluit pe jertfe își are adânci

rădăcini în istoria poporului român și este suficient să amintim, dintre voievozii
și domnitorii noștri făuritori de țară și neam, pe Binecredinciosul Voievod
Ștefan cel Mare și Sfânt, pe marele voievod Mihai Viteazul, pe luminații
domnitori Matei Basarab si Vasile Lupu, pe Sfântul Domnitor Martir Constantin
Brâncoveanu, care, de fiecare dată după înscrierea unei glorioase pagini de
eroism și jertfelnicie în zbuciumata noastră istorie, ridicau drept mulțumire lui
Dumnezeu altare si biserici, unde să fie înveșnicită peste veacuri cinstirea eroilor
neamului. Pământul romanesc a fost, astfel, înzestrat, de-a lungul secolelor, cu
numeroase lăcașuri de închinare, iar unele dintre ele, pe lângă menirea lor sacră,
au devenit monumente de o inestimabilă valoare arhitectonică, artistică și
istorică. Asemenea monumente au fost înălțate, alături de voievozii și domnitorii
români, și de ierarhii Bisericii, de dregătorii țării, de clerici și credincioși,
înscriindu-și cu toții în istorie numele de ctitori de așezăminte și vetre de
spiritualitate românească.99

În această sfântă tradiție românească a încolțit în inimile înaintașilor noștri

de acum o sută de ani, după războiul glorios din 1877-1878, ideea construirii în
București a unei Catedrale închinate eroilor care s-au jertfit pentru credința și
unitatea neamului și pentru Independența de stat a României. Recunoașterea
Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în 1885, a făcut și mai imperioasă
această idee, de a avea o Catedrală în București pe măsura noii demnități a
Bisericii și a neamului românesc. Ea a fost împărtășită, deopotrivă, de forurile
conducătoare ale țării și de cărturarii vremii, dar și de ierarhii, clerul și
credincioșii Bisericii.

99
Gheorghe VASILESCU, ,, Catedrala Mântuirii Neamului – primul demers”

59
 S-a dorit atunci ca această catedrală să aibă o capacitate corespunzătoare,
pentru a fi funcțională din punct de vedere practic, când se oficiază slujbe
religioase în sobor și cu participarea masivă a credincioșilor, îndeosebi la marile
sărbători naționale și bisericești. De asemenea, s-a avut în vedere ca ea să aibă și
o anumită monumentalitate, iar ca stil să reprezinte tradiția artistică românească,
spre a fi podoaba orașului, emblema capitalei României independente și,
totodată, mărturie pentru alte popoare despre înaltele sentimente creștinesti ale
românilor.100

Deși se alocaseră fondurile necesare în acest scop de la bugetul statului,

discuțiile privind locul de amplasare a viitoarei Catedrale, care se dorea a fi în
zona centrală a orașului, pe un platou înalt, cât mai aproape de Dealul
Mitropoliei, spre a avea o largă perspectivă, au amânat, însă, de la an la an
luarea unei decizii concrete, încât Catedrala a rămas în stadiul de proiect.101

Ideea Catedralei a fost reluată în deceniul al treilea al secolului trecut de

Patriarhul Miron Cristea și generația sa, ca încununare a jertfelor pentru
întregirea țării și mulțumire lui Dumnezeu pentru făurirea statului național unitar
român in 1918, și a fost numită ,, Catedrala Mântuirii Neamului ”.

Înființarea Patriarhiei Romane în 1925 a readus în actualitate cu și mai

multă vigoare necesitatea acestui sfânt lăcaș, menit să marcheze noua demnitate
a Bisericii și să servească drept Catedrală Patriarhală.

Ea a fost îmbrațișată cu entuziasm în cercurile cele mai largi, care așteptau

să fie înalțată cât mai curând și cât mai frumoasă, demnă de România întregită și
de Biserica națională, ridicată la treapta de Patriarhie. Amplasarea ei a stârnit,
însă, o dezbatere aprinsă în presă. Prin articole, studii și broșuri tipărite, prin

100
Nicolae Șt. NOICA, ,, Catedrala Mântuirii Neamului – istoria unui ideal”, pe site-ul catedralaneamului.ro,
http://www.catedralaneamului.ro/index.php/istoric, accesat la data de 20 iulie 2018
101
Ioan SCURTU, ,, Miron Cristea”, pe site-ul ioanscurtu.ro, http://www.ioanscurtu.ro/miron-cristea-1868-
1939/, 9 octombrie 2014, accesat la data de 21 iule 2018

60
memorii și scrisori adresate Patriarhului Miron Cristea, arhitecți, ingineri,
profesori, specialiști în urbanism și sistematizare edilitară, scriitori și gazetari, s-
au intrecut în a face propuneri concrete, indicând peste zece locuri în Capitală de
amplasare a noii Catedrale, cele mai multe necorespunzătoare.

Între anii 1926 - 1929, au avut loc dispute în ziarele vremii privind locul
pe care urma să fie construită viitoarea catedrală a Patriarhiei în București.
Patriarhul Miron Cristea a prezidat la 19 februarie 1929 ședința de la reședința
patriarhală la care a participat o comisie de experți care a analizat cele
douăsprezece locuri propuse pentru amplasarea noii Catedrale. În a doua ședință
din 23 februarie 1929, în final, comisia a reținut trei propuneri:

 piața Bibescu Vodă, la poalele Dealului Mitropoliei și pe locul Halelor

Centrale;
 terenul pe care în prezent se află Hotelul Intercontinental și clădirea Teatrului
Național;
 terenul de pe Dealul Mihai Vodă, unde se afla Arsenalul Armatei, ce urma să
fie mutat la marginea orașului.102

Despre Dealul Mihai Vodă (Dealul Arsenalului), cei adunați dimpreună cu

patriarhul au apreciat că locul era înalt și bun pentru Catedrală, aflat și el în
inima orașului, însă Patriarhul Miron Cristea ceru trasarea de străzi și bulevarde
concomitent cu asanarea împrejurimilor, ceea ce ar fi complicat proiectul și ar fi
fost foarte costisitor.103 Ridicarea construcției pe Dealul Arsenalului sau în locul
Teatrului Național ar fi presupus un amplu proces de expropriere. În consecință,
a fost ales locul de la poalele Dealului Mitropoliei, în piața Bibescu Vodă.

Amplasamentul dorit de Patriarhul Miron Cristea era Parcul Carol, din

urmatoarele motive:

102
Lucian DINDIRICĂ, ,, Miron Cristea – Patriarh, Regent și Prim Ministru”, , pag 252
103
Ioan SCURTU, ,, Miron Cristea..”

61
 Terenul pe care s-a amenajat Parcul Carol, între anii 1905-1906, a
aparținut Mitropoliei Țării Românești încă de la mijlocul secolului al XVII, când
reședința acesteia s-a mutat oficial și definitiv de la Târgoviște la București, și a
făcut parte din vatra ei istorică. Pe acest teren, Mitropolitul Filaret al II-lea
(1792-1793) a clădit o fântână cu un foișor, rămânându-i până astăzi numele în
toponomia locului: Dealul și Lacul Filaret. Iar urmașul său, Mitropolitul Dositei
Filitti (1793-1812), a înfrumusețat locul cu arbori si alei, a amenajat lacul și a
extins foișorul, adăugându-i un etaj, și a făcut acolo o grădină de odihnă pentru
bucureșteni, numită Grădina Filaret. Ridicarea în acest spațiu a Catedralei
Mântuirii Neamului era, deci, o restituire îndreptățită care se făcea Bisericii,
dorită de Patriarhul Miron Cristea și generația sa.104

În Parcul Carol se afla, din 1923, Mormântul Eroului Necunoscut,

simbolul jertfelor românești și al legăturilor cu trecutul nostru istoric, care cerea
să fie străjuit de Catedrala Mântuirii Neamului. În felul acesta, cinstirea eroilor
neamului se împlinea după toate rânduielile bisericești și naționale, prin Sfânta
Liturghie și pomenirile de peste an. De altfel, cultul sfinților Bisericii stă în
legatură strânsă cu cultul eroilor neamului. O tradiție veche așează mormintele
eroilor în jurul bisericilor, iar pe mormintele sfinților și ale martirilor s-au înălțat
primele biserici și e bine să se știe că, din punct de vedere teologic și religios,
omul nu se mântuiește singur, ci neamul este contextul mântuirii sale, context cu
care el este și rămâne solidar. Iar neamul se mântuiește prin jertfa fiilor săi, și
simbolul acestei jertfe, la noi, este flacăra de pe Mormântul Eroului Necunoscut.
Împreună, deci, Catedrala Mântuirii Neamului și Mormântul Eroului
Necunoscut întruchipează în mod desăvarșit cinstirea, evlavia și mântuirea
întregii seminții românești.

Acest amplasament, dorit de Patriarhul Miron Cristea, a fost recomandat

și de specialiști, între care și reputatul arhitect Cristofi Cerchez, care declara în
104
Lucian DINDIRICĂ, ,, Miron Cristea – Patriarh, Regent și Prim Ministru”,pag. 254

62
ziarul "Universul" , din 2 martie 1929, următoarele despre locul de așezare a
viitoarei Catedrale Patriarhale:

"Eu, un astfel de monument nu l-aș vedea în altă parte decât în Parcul Carol, cu acele frumoase grădini,

cu acea deschisă și adâncă esplanadă, cu acea splendidă perspectivă, și anume pe locul unde se găsește Palatul
Artelor, devenit Muzeul Militar, care nu sintetizează și nu simbolizează nimic. Ar fi și un act de pietate față de
Eroul Necunoscut, care în nici un caz nu aparține unui muzeu, fie el chiar militar. Eroul Necunoscut este
simbolul mistic al insăși națiunii și el nu poate sta decât într-un loc de pietate" .

Piedicile ivite în calea obținerii terenului în Parcul Carol, care amenințau

să zădărnicească începerea lucrărilor pregătitoare, l-au determinat pe Patriarhul
Miron Cristea, atacat și hărțuit de presă, să se oprească asupra locului de la
poalele Dealului Patriarhiei, numit Piața Bibescu Vodă, Piața Unirii de astăzi, pe
care l-a marcat cu o troiță, sfințită la 11 mai 1929, când a spus între altele,
următoarele:

,, Rog pe Milostivul Dumnezeu să reverse asupra țării noastre darurile Sale cele bogate, ca din belșugul
lor, nu numai înaltele stăpâniri ci și toți fiii Bisericii să poată contribui cât de puțin – fie și numai cu dinarul
văduvei din Sf. Evanghelie - pentru zidirea, terminarea și înzestrarea catedralei noi, ca astfel, prin cărămida sa,
ori prin firul de nisip al jertfei sale, fiecare credincios al Bisericii să se simtă sufletește legat de catedrală, de
biserica Patriarhiei Române, de Catedrala Mântuirii Neamului" .

Așadar, după discuiți, căutări și amânări repetate, Catedrala Patriarhiei,

numită Catedrala Mântuirii Neamului de Patriarhul Miron Cristea, și-a găsit
amplasamentul în Piața Bibescu Vodă, pe locul pieței de zarzavat si halei de
105
pește, care trebuiau mutate, iar Dâmbovița acoperită în această zonă. Se
făcuse, totuși, un mic început pentru împlinirea acestei dorințe a înaintașilor și
cerința imediată a Bisericii, mereu tergiversată până atunci. Din nefericire,
lucrurile s-au oprit aici, căci vremurile potrivnice și greutăți de tot felul n-au
îngăduit ca acest proiect să se realizeze nici în timpul Patriarhului Miron Cristea
și nici a urmașilor săi la cârma Bisericii Ortodoxe Române, deși o încercare s-a
mai făcut în 1943, pe vremea Patriarhului Nicodim Munteanu, de a așeza

105
Gheorghe VASILESCU, ,, Catedrala Mântuirii Neamului – primul demers”

63
Catedrala pe locul Arsenalului Armatei, dar făclia acestei dorințe nu s-a stins, ci
ni s-a transmis nouă, celor de astăzi.

La 16 februarie 2005 cu adresa 105, Primăria generală a Municipiului

Bucureşti a propus Patriarhiei „ca cel mai potrivit loc din cele existente ce pot fi
puse la dispoziţie” pentru ridicarea construcţiei Catedralei „Dealul Arsenalului,
considerat cel mai înalt loc din Bucureşti”.

După acceptul Patriarhiei, Guvernul României a promovat Ordonanţa de

urgenţă nr. 19 / 17 martie 2005 privind realizarea Amplasamentului Arhitectural
Catedrala Mântuirii Neamului. Apoi Camera Deputaţilor a predat prin
Protocolul de predare-primire din 13 februarie 2006, terenul în cauză către
Patriarhia Română.

La 29 noiembrie 2007 a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie şi a

sfinţirii locului destinat construirii Catedralei patriarhale pe terenul atribuit în
calea 13 Septembrie, sector 5, Bucureşti, între Ministerul Apărării Naţionale şi
Parlamentul României, în suprafaţă de cca. 110.000 mp (11 ha). La acest
eveniment au participat membrii Sfântului Sinod în frunte cu Preafericitul
Părinte Patriarh Daniel, primul-ministru, preşedintele Senatului, foşti preşedinţi
ai statului, miniştrii, parlamentari, personalităţi ale instituţiilor centrale şi locale,
primarul general, dar şi un număr mare de preoţi şi credincioşi.106

106
Nicolae Șt. NOICA, ,, Catedrala Mântuirii Neamului – istoria unui ideal”

64
4. CONCLUZII

Primul Patriarh al României va rămâne, incontestabil, în istorie ca o

personalitate de aleasă ținută, atât ca ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, cât și
ca truditor perseverent în bătălia nespus de grea de emancipare a românilor
transilvăneni în perioada de până la 1918.
Ca înalt prelat, de numele lui Elie Miron Cristea se leagă inițiative și acțiuni
cu rol cardinal în viața Bisericii strămoșești. Ele pot fi urmărite pe tot parcursul
desfășurării operei sale de păstor duhovnicesc, la Caransebeș, ca episcop, la
București, ca mitropolit primat și ca patriarh, la Sibiu, în tinerețe, ca devotat
slujitor și gânditor sub îndrumarea și în sprijinul celor doi conducători supremi
ai Bisericii Ortodoxe din Transilvania: mitropoliții Miron Românul, apoi loan
Mețianu.

Nu vom rememora, desigur acum, faptele patriarhului Miron. Ele au fost

însemnate, pe cât ne-a stat în putință cu detalii, în paginile de până aici.Vom
numi și vom sublinia însă câteva dintre coordonatele între care se înscriu ele, din
dorința, firească și necesară, de a le scoate în evidență, o dată în plus, valoarea
lor. Astfel, vom afirma că preocuparea de căpetenie a episcopului, a
mitropolitului primat și a patriarhului a fost aceea de a conserva, de a dezvolta și
de a înnobila credința ortodoxă, ca o condiție primordială a păstrării ființei
naționale, a impunerii entității noastre pe plan spiritual în competiția cu alte
popoare. Din acest sistem de gândire derivă o altă direcție pe care Patriarhul a
trasat-o și a pus-o în practică: reforma întru unitate a Bisericii strămoșești și
întărirea ei prin înființarea unor noi eparhii menite să adune credincioșii întru
aceeași bătaie de inimă, întru aceeași smerenie față de Dumnezeu, întrupată,
această doleanță, curând după Unirea din 1918, Elie Miron Cristea, ba chiar în
paralel cu procesul înfăptuirii ei,nu putea să nu se consacre efortului de întărire
întru colaborare a tuturor bisericilor ortodoxe din diferite state.

65
 Să notăm și strădania lui pentru încurajarea românilor ortodocși trăitori în
alte țări, pentru ajutorarea lor și, nu în ultimul rând, preocuparea constantă de-a
uni, însufleți moral turma păstorită când aceasta se afla în suferință sau în
derută. Predicile episcopului din anii primului război mondial, au constituit,
pentru credincioși, adevărate lumini de îmbărbătare, de revigorare a speranțelor
că va urma un sfârșit al calvarului ce cuprinsese, ca o ciumă neagră, omenirea.

Elie Miron Cristea, fiul de țărani din Toplița, cu ascendenți care au luptat
pentru demnitate națională, a primit chiar din pântecul mamei „porunca”
strămoșilor lui, de a-i urma întocmai, de-a fi drept și neînduplecat față de
împilatorii poporului, cum, tot atunci, i se va fi imprimat în genă și obligația de-
a fi devotat până la moarte credinței moșilor și strămoșilor. Dar, spre deosebire
de contemporanii , Miron Cristea, este, parcă, mai profund în împletirea celor
două valențe ale operei lui și mai direct în exprimarea crezului de combatant
pentru românitate și românism. Națiunea, limba,poporul, mai târziu regalitatea
sunt pentru el noțiuni și simboluri cu nimic mai prejos decât cele întrupate de
termeni, precum Dumnezeu, Iisus, Sfânta Treime, Biblie, icoană. Pentru gloria
lor a trudit din fragedă tinerețe și, nu o singură dată, a fost inoportunat de
oficialități, cum s-a întâmplat în timpul Memorandului, al Congresului
studenților români de la Constanța (1894), a expoziției din București (1906), în
misiunile de la Budapesta, în anii primului război mondial și în lunile în care s-a
subordonat actului desăvârșirii unirii din 1918. Stau mărturie, în acest sens,
predicile și cuvântările lui Miron Cristea, exemple peremtorii pentru aserțiunile
noastre și pentru gândirea sa. Aproape că nu există predică a marelui prelat din
care să lipsească pledoaria pentru iubirea de neam și țară, de limbă și de cultură
românească. Elie Miron Cristea și-a asumat, ca preot, și sarcina de învățător și
soldat în serviciul poporului român din mijlocul căruia a plecat.

Iată pentru ce, noi socotim că întreaga lui conduită, întreaga lui operă
mireană înfăptuită din interiorul Bisericii este de o actualitate stringentă. Ea

66
trebuie, deci, să devină exemplu pentru toți urmașii săi, care gândesc și simt
românește.
Tot în sfera operei mirene, cum am numit-o cu un termen poate impropriu, se
plasează și activitatea culturală, socială și economică a lui Miron Cristea. Ca și
cea politică, desigur. Or, el nu s-a distanțat niciodată de acestea, nu s-a zăvorât
în tumul de fildeș al Bisericii, ignorând treburile lumești. Dimpotrivă, s-a lăsat
atras de vâltoarea lor, le-a determinat adesea și s-a dăruit lor absolut dezinteresat
din perspectivă personală, convins, în schimb, că aportul lui este util țării,
culturii naționale. Așa a procedat când s-a ocupat de viața și opera lui Eminescu,
el fiind, cel dintâi doctor cu o teză inspirată din scrierile poetului din Ipotești.
Pasiunea pentru folclor a studentului în teologie și în filozofie poate constitui și
ea, motiv referențial pentru toți slujitorii altarului, care pot decide să culeagă
nestematele creației anonime, încât acestea să nu dispară în neant sub tăvălugul
pseudoculturii de import.

Noi credem că Miron Cristea, ortodox din Toplița Română, este și va rămâne
un nume pentru istorie, în egală măsură ca slujitor al Bisericii și ca făuritor de
nenumărate fapte laice. Actualitatea operei lui se poate măsura, fără a fi lovită
de vreun cusur, cu cea a Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna. Valoarea ei este,
totuși,poate, mai densă, pentru că se revendică și din lucrarea spirituală a altor
înaintași ori contemporani: Bălcescu, Avram Iancu, Simion Bămuțiu, Timotei
Cipariu, Vasile Goldiș, Eminescu, Brătienii, regele Ferdinand, Vasile Lucaciu,
Al. Vaida Voevod, Octavian Goga.

Desigur, nu am intenţionat să elaborăm o lucrare amplă despre Miron

Cristea, acest lucru fiind deja înfăptuit, cu succes, de mulţi autori care au
închinat timp şi trudă studierii personalităţii complexe lui Miron Cristea. Scopul
demersului nostru a fost doar acela de a evidenţia contribuţia lui Miron Cristea
la pregătirea, înfăptuirea efectivă a Marii Uniri şi apoi, din înălţimea
demnităţilor sale de Mitropolit Primat al României şi de Patriarh, la opera
67
complexă de realizare a unificării Bisericilor Ortodoxe Române din provinciile
eliberate de sub jugul austro-ungar şi de construire a unei Biserici Ortodoxe
Române unitare şi naţionale.

68
BIBLIOGRAFIE

1. ABRUDEANU, Rusu Ion, ,, Înalt Prea Sfinția Sa Patriarhul României

Dr. Miron Cristea. Omul și faptele” , Editura Cartea Românească,
București, 1959
2. ALEXE, Ștefan, Pr. ,, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia- 1
decembrie 1918” ”, în volumul ,, Biserica Ortodoxă Română și Marea
Unire”, vol. II, Editura Basilica, București, 2018

3. ANGHEL, Gheorghe ,, Se împlinesc 149 ani de la naşterea Patriarhului

Miron Cristea” pe site-ul basilica.ro, http://basilica.ro/se-implinesc-149-
de-ani-de-la-nasterea-patriarhului-miron-cristea/, 18.07.2017, accesat la
data de 12 iulie 2018
4. BĂNESCU, Marcu, Prot. Dr., ,, Aere perennius” , în Mitropolia
Banatului, anul XXXVIII, nr. 6, noiembrie - decembrie 1988

5. BRICIU , Alexandru ,, Biserica și Marea Unire”, Ziarul Lumina, 1

decembrie 2009, http://ziarullumina.ro/biserica-si-marea-unire-
36587.html, 12 iulie 2018
6. BRICIU, Alexandru, ,, Miron Cristea, un patriarh eminescolog” pe site-ul
ziarullumina.ro, http://ziarullumina.ro/miron-cristea-un-patriarh-
eminescolog-98224.html, accesat la data de 12 iulie 2018
7. BURLACU, Ioana, ,, Miron Cristea și relațiile internaționale ale Bisericii
Ortodoxe Române”, în Angvstia, nr.4/1999

8. Comemorarea Patriarhului Miron Cristea” pe site-ul basilica.ro ,

http://basilica.ro/comemorarea-patriarhului-miron-cristea/, 04.03.2015,
accesat la data de 12 iulie 2018

69
9. COSMA, Aurel ,, Biserica Română din Banat și Unirea de la Alba Iulia”,
în volumul ,, Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. I, Editura
Basilica, București, 2018

10.COTAN, Claudiu, Pr., ,, Patriarhul Miron Cristea – date din viața unui
mare român” pe site-ul independentaromana.ro,
http://www.independentaromana.ro/patriarhul-miron-cristea-date-din-
viata-unui-mare-roman/, 12 iulie 2016, accesat la data de 17 iulie 2018

11.COTOȘMAN, Gheorghe, Pr. ,,Înfăptuirile Patriarhului Miron ca Episcop

în Banat” , în volumul ,,Închinare Înalt Prea Sfințitului Patriarh Miron -
cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani” , Tipografia Cărților
Bisericești, București, 1938

12.CRISTEA, Miron, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ,, Cuvinte

despre Marea Unire”, Ed. Basilica,București, 2018

13. CRISTEA, Miron, ,, Trei ani de propovăduire pastorală, Cuvântări

ținute de Înalt Preasfinția sa dr. Miron Cristea, Mitropolit Primat al
României” Editura Cartea Românească, București, 1923

14.+Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ,, Biruință prin jertfă.

Demnitate prin unire. Slujitori ai Bisericii pe front și la Unirea din 1918”
în ,, Biserica și Marea Unire”, volumul I, Editura Basilica, București,
2018

15.DINDIRICĂ, Lucian, ,, Miron Cristea – Patriarh, Regent și Prim –

Ministru”, Editura Tipo Moldova, Iași, 2011

70
16.EVUȚIANU, Sabin, ,, Alba Iulia în amintirea generației din 1918”, în
volumul ,, Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. I, Editura
Basilica, București, 2018

17.FURTUNĂ, D., Econom, ,, Mihai Eminescu și Patriarhul Miron”, în

volumul ,, Închinare Înalt Prea Sfințitului Miron cu prilejul împlinirii
vârstei de 70 de ani” , Tipografia Cărților Bisericești, București, 1938

18.GEORGESCU, D., Econom ,, Patriarhul Miron – organizator al Bisericii

Ortodoxe Române” în volumul ,,Închinare Înalt Prea Sfințitului Patriarh
Miron cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani”, Tipografia Cărților
Bisericești, București, 1938

19.GRECESCU – MUSCEL, Grigore, Col., ,, Patriarhul Miron ocrotitor și

îndrumător al orfanilor din războiu” în volumul ,,Închinare Înalt Prea
Sfințitului Patriarh Miron - cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani” ,
Tipografia Cărților Bisericești, București, 1938

20.IGNAT, Adrian, ,, Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 decembrie

1918” , Editura Universitară, București, 2011.

21.IONESCU, Teofil, Protos.,, Patriarhul Miron – povățuitor și ctitor al

Asociațiilor creștine” în volumul ,,Închinare Înalt Prea Sfințitului
Patriarh Miron - cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani” Tipografia
Cărților Bisericești, București, 1938

22.IONIȚĂ, Alexandru M. Pr. ,, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 – 70

de ani de la făurirea statului național unitar român” ,în ,,Biserica

71
 Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. II, Editura Basilica, București,
2018

23.IVĂNESCU, D. ,, Marea Unire” , în ,,Biserica Ortodoxă Română și

Marea Unire”, vol. II, Editura Basilica, București, 2018

24.LĂUDAT, I.D., ,, Unirea de peste munți cu patria mamă” , în volumul

,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. II, Editura Basilica,
București, 2018.

25.LIȚIU, Gheorghe ,, Rugăciunea de la Alba Iulia”, în volumul ,,Biserica

Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. I, Editura Basilica, București,
2018

26. NADABAN, Teodor, ,, Evenimentele din anul 1918 oglindite în presa

religioasă din Banat” în volumul ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea
Unire”, vol. I, Editura Basilica, București, 2018

27. NOICA, Nicolae Șt., ,, Catedrala Mântuirii Neamului – istoria unui

ideal”, pe site-ul catedralaneamului.ro,
http://www.catedralaneamului.ro/index.php/istoric, accesat la data de 20
iulie 2018

28. NETEA, Vasile, ,, Omagiul Patriarhului dr. Miron E. Cristea”, Editura

Astra, ediţia a II-a, Reghin, 1999

29. ,,Patriarhul Miron Cristea” , pe site-ul www. patriarh.ro,

http://patriarh.ro/Miron/repere.php, accesat la data de 17 iulie 2018
.
72
30. PĂCURARIU, Mircea, Pr. ,, Unirea cea Mare”, în ,,Biserica Ortodoxă
Română și Marea Unire”, vol. II, Editura Basilica, București, 2018

31.PĂCURARIU, Mircea, Pr., ,, Contribuția Bisericii la realizarea Actului

Unirii de la 1 Decembrie 1918”, , în volumul ,,Biserica Ortodoxă
Română și Marea Unire”, volumul I, Editura Basilica, București, 2018

32.PĂCURARIU, Mircea, Pr. Prof. Dr, ,, Istoria Bisericii Ortodoxe

Române” volumul III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1997

33.PĂUNOIU, Augustin ,, Umbra Patriarhului Miron la Toplița” pe site-ul

ziarullumina.ro, http://ziarullumina.ro/umbra-patriarhului-miron-cristea-
la-toplita-7478.html, 23 iule 2011, accesat la data de 12 iulie 2018

34.PLĂMĂDEALĂ, Antonie, Dr., ,, Elie Miron Cristea, Corespondenţă”

Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Sibiu, 2005

35.POPEANGĂ, Vasile, ,, Activitatea preoțimii bănățene în lupta pentru

înfăptuirea Marii Uniri”, în Mitropolia Banatului, anul XXXVIII, nr. 6,
noiembrie - decembrie 1988

36.POPOVICI, Iustin ,,Patriahul Miron Cristea, făuritor al Marii Uniri” pe

site-ul episcopiaaradului.ro, 6.03.2018,
http://www.episcopiaaradului.ro/2018/03/patriarhul-miron-cristea-
fauritor-al-marii-uniri/, accesat la data de 12 iulie 2018

73
37.RACOȚI, Bogdan Stelian, Pr. ,, Patriarhul Miron Cristea și rolul său la
Marea Unire din 1918” pe site-ul cuvantulliber.ro, http://www.cuvantul-
liber.ro/news/101479/61/PATRIARHUL-MIRON-CRISTEA-I-ROLUL-
SaU-LA-MAREA-UNIRE-DIN-1918-1868-1939, accesat la data de 12
iulie 2018

38.RADU, Gheorghe Dumitru, ,, 1 Decembrie 1918 – temei al împlinirii

unității politice a poporului român”, în ,,Biserica Ortodoxă Română și
Marea Unire”, vol. I, Editura Basilica, București, 2018

39. ,, Rugăciunea citită în bisericile ortodoxe din Ardeal în 1 decembrie

1918” pe site-ul centenarulromaniei.ro,
http://centenarulromaniei.ro/rugaciunea-citita-in-bisericile-ortodoxe-din-
ardeal-in-1-decembrie-1918/, accesat la data de 13 iulie 2018

40. SCURTU, Ioan, ,, Miron Cristea”, pe site-ul ioanscurtu.ro,

http://www.ioanscurtu.ro/miron-cristea-1868-1939/, 9 octombrie 2014,
accesat la data de 21 iulie 2018

41.ȘANDRU, Ilie, BORDA, Valentin ,, Un nume pentru istorie – Patriarhul

Elie Miron Cristea” , Casa de Editură Petru Maior, Târgu Mureș, 1998

42.ȘANDRU, Ilie,, Elie Miron Cristea – Patriarhul Reîntregirii Neamului” pe

site-ul ziarulnatiunea.ro, http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/03/06/elie-
miron-cristea-patriarhul-reintregirii-neamului/, accesat la data de 12 iulie
2018

74
43.ȘESAN, Milan, Pr. ,, Unificarea bisericească din 1918 ca act de întărire a
unității politice a statului român”, în ,, Biserica Ortodoxă Română și
Marea Unire” , volumul I, Editura Basilica, București, 2018

44.ȘERBĂNESCU, Niculae,Pr. ,, 1 Decembrie – sărbătoarea națională a

României” în ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. II,
Editura Basilica, București, 2018

45.ȚARĂLUNGĂ, Ecaterina ,, Enciclopedia identității românești.

Personalități”, Editura Litera, București 2011

46.ȚĂBÂRNĂ,Cezar, ,, Istoria creştinismului (CMLXXIX): Patriarhul

Miron Cristea (1925-1939) (X)” pe site-ul ziarullumina.ro,
http://ziarullumina.ro/istoria-crestinismului-cmlxxix-patriarhul-miron-
cristea-1925-1939-x--57611.html, 28 mai 2008, accesat la data de 17
iulie 2018

47.VASILESCU , Gheorghe ,, Marea Unire din 1918” , în ,,Biserica

Ortodoxă Română și Marea Unire”, vol. II, Editura Basilica, București,
2018

48.VASILESCU, Gheorghe, ,, Catedrala Mântuirii Neamului – primul

demers” pe site-ul patriarh.ro,
http://www.patriarh.ro/Miron/catedrala.php, accesat la data de 20 iulie
2018

75
49.VOICU, Constantin, arhid.,, Despre contribuția preoțimii române la
înfăptuirea unității naționale” , în volumul ,,Biserica Ortodoxă Română și
Marea Unire”, volumul I, Editura Basilica, București, 2018

50.VORNICESCU, Nestor, ,, Făurirea statului național unitar român la 1

Decembrie 1918” , în volumul ,,Biserica Ortodoxă Română și Marea
Unire”, volumul I, Editura Basilica, București, 2018

76