UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ

PENTRU OBȚINEREA

GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

PR. CONF. DR. PETRE COMȘA

CANDIDAT:

PROF. STANA COCA

LICEUL TEHNOLOGIC SPIRU HARET TÂRGOVIȘTE

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

ABORDAREA DIDACTICĂ A CONȚINUTURILOR

RELIGIOASE DIN DOMENIUL TINERETULUI ȘI A
PROBLEMELOR CONTEMPORANE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

PR. CONF. DR. PETRE COMȘA

CANDIDAT:

PROF. STANA COCA

LICEUL TEHNOLOGIC SPIRU HARET TÂRGOVIȘTE

TÂRGOVIȘTE, 2013

2
 “Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru
voi şi aţi biruit pe cel viclean. Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume (…) pentru că tot ce este
în lume (…) nu este de la Tatăl. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu
rămâne în veac" (I Ioan 2, 14-17).

“Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de

stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie,- Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii
si al dragostei daruieste-l mie, robului Tau. Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad
gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor”.

Amin

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

3
CUPRINS

CUPRINS ............................................................................................................................................ 4
ARGUMENT ...................................................................................................................................... 6
I.1. OMUL CONTEMPORAN ÎN FAŢA SECULARIZĂRII ŞI A DESCREŞTINĂRII ........... 8
I.2. VALORILE FAMILIEI CREȘTINE IN SOCIETATEA POSTMODERNĂ
SECULARIZATĂ IN RAPORT CU SOCIETATEA TRADITIONALĂ .................................. 22
I.2.1. CRIZA SPIRITUALĂ A SOCIETAȚII ȘI FAMILIEI CREȘTINE ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ ȘI CAUZELE
ACESTEIA ......................................................................................................................................... 22
I.2.2. COPIII SI TINERII ÎN FAȚA PROVOCĂRILOR POSTMODERNITĂȚII ............................................... 25
II. DEGRADAREA DEMNITĂȚII UMANE ................................................................................ 27
II.1. SEXUL ...................................................................................................................................... 27
II.2. AVORTUL IN VIZIUNEA MORALEI CREȘTINE.............................................................................. 30
II.3. DROGURILE.............................................................................................................................. 32
II.4. VIOLENŢA ................................................................................................................................ 34
II.5. SUICIDUL ................................................................................................................................. 37
II.6. EUTANASIA .............................................................................................................................. 39
III. SACRALITATEA ȘI SFINȚENIA VIEȚII UMANE ............................................................ 44
III.1. VIAȚA OMENEASCĂ CA DAR DIVIN .......................................................................................... 44
III.2. CONDIȚIILE NECESARE REALIZĂRII SFINTENIEI UMANE ........................................................... 45
III.3. RESPONSABILITATEA BISERICII ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ ................................................... 50
IV. ASPECTE METODICE CU PRIVIRE LA ABORDAREA CONTINUTURILOR
RELIGIOASE DIN DOMENIUL TINERETULUI SI A PROBLEMELOR
CONTEMPORANE ......................................................................................................................... 55
IV.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE .................................................................................................... 55
IV.2. CLASIFICAREA METODELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ........................................................................ 59
IV.3. METODE EXPOZITIVE DE PREDARE.......................................................................................... 61
IV.4. METODE INTEROGATIVE DE PREDARE ..................................................................................... 68
IV.5. METODE DE CUNOAȘTERE A REALITĂTII RELIGIOASE ............................................................. 75
IV.6. METODE ACTIVE-PARTICIPATIVE DE PREDARE ....................................................................... 82
IV.7. PROIECT DIDACTIC ................................................................................................................. 98
IV.8. MODALITATI INOVATOARE DE ORGANIZARE A CONTINUTURILOR......................................... 117
IV.8.1. PREDAREA INTERDISCIPLINARĂ A CONȚINUTURILOR RELIGIOASE ........ 120
V. PROIECT DE CERCETARE .................................................................................................. 127
V.1. DENUMIREA PROIECTULUI ..................................................................................................... 127
V.2. MOTIVAȚIA PROIECTULUI...................................................................................................... 127
V.3. IPOTEZA CERCETĂRII ............................................................................................................. 128
V.4. SCOPUL CERCETĂRII .............................................................................................................. 133
V.5. OBIECTIVELE CERCETĂRII...................................................................................................... 134
V.6. LOCUL ȘI PERIOADA DESFĂȘURĂRII CERCETĂRII .................................................................... 134
4
 V.7. EŞANTION DE CONŢINUT ........................................................................................................ 134
V.8. EŞANTION DE SUBIECŢI .......................................................................................................... 135
V.9. METODOLOGIA CERCETĂRII ................................................................................................... 135
V.10. FORMULAR CHESTIONAR ..................................................................................................... 136
V.11. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA RĂSPUNSURILOR ELEVILOR DIN CHESTIONAR ......................... 145
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................ 171
SITOGRAFIE: ............................................................................................................................... 174
DECLARAȚIE ............................................................................................................................... 175

5
ARGUMENT

Tragedia omului modern și postmodern provine din faptul ca în el se află pentru

totdeauna dorul de Dumnezeu, căutarea de Hristos. Această căutare a lui Hristos, ca sens al
vieții, stă la baza neliniștii și tulburării de care suferă omul modern, căci în stră fundul sufletului
sau mai licărește dorul după viața pe care a înabușit-o în sine și regretul după sensul pierdut.
Iar sensul vieții noastre se descoperă numai atunci cand ne descoperim rădacinile noastre
adânc înfipte în realitatea treimică, în Hristos.
Preferințele exagerate ale omului modern și postmodern, manifestate fața de ezoterism,
gnosticism, magie, ocultism, vrăjitorie, spiritism și satanism și faptul că aceste fe nomene au
căpatat astazi o asemenea amploare, încât par sa înlocuiască credința în Dumnezeu, se explică
tot prin golul pe care-l simte omul în interiorul său ca urmare a absenței lui Dumnezeu din viața
sa.
Fără îndoială, civilizația în mijlocul căreia trăim este tributară dezvoltării economice: în
centrul intereselor nu mai stă căutarea adevarului spiritual sau înfiorarea esențială de altadată în
fața tainei și unicitații fiecarei persoane. Spațiul public al agorei iși pierde dimensiunile clasice,
într-o așa de mare masură încat este înlocuit cu piața (market), în sensul cel mai economic al
cuvântului. Dacă, în sensul clasic, agora este spațiul în care voci diferite se întâlnesc și se
ascultă spre o îmbogațire reciprocă, puternică emergentă a factorilor economici în sânul culturii
contemporane operează uneori reducții dureroase.
Dispariția, din anii cincizeci și până în prezent a jumătate din limbile vorbite în lume
trebuie să constituie un serios semnal de reflexie față de respectul datorat culturilor locale și
naționale.
Preocuparile de zi cu zi ale omului postmodern, iar aceste preocupari înclină mai mult
spre cele de jos, spre materie și trup, cultura însași a coborât la nivelul idealurilor vremelnice și
mărunte. Căci ea este creația indivizilor care traiesc numai pentru a mânca, a produce bunuri
materiale a se îmbraca, a se înmulți și a stăpâni, a indivizilor care nu se mai străduiesc să iasa
din regulile naturii ci se resemnează, cautând să-și respecte plăcerile, să-și trăiască viața și să-și
împlinească visele la care țin în viața aceasta.
Ca urmare a nivelului subuman la care a ajuns omul postmodern, el numai gustă cultura
adevărată și numai este capabil să creeze o cultură autentică, ceea ce explică preferința
majoritații tinerilor de astăzi, exprimată în sondaje, pentru subcultură.
Aceasta nu cere un efort în actul de creație și nici în cel de receptare, dar nici nu
hrăneste. Suferința pe care o provoacă neputința de a-și fi potrivit setea după Absolut, sadită în
om prin actul creației, și deci tânjind prin menirea și destinul său după înălțimile de dincolo de
6
lumea naturală, omul modern devine prea adesea și tot mai mult victima surogatelor: alcool,
droguri, sex, prostituție, aventură, lux, violență, pornografie, etc.
Dar acestea nu țin loc de Dumnezeu si nu rezolvă problema fundamentală a omului:
mântuirea.
Lipsindu-i Modelul – Hristos, omul modern caută modele printre oameni, dar din cauza
confuziei generale, promovată de el însuși prin îndepartarea și nesocotirea revelației
dumnezeiești – singurul criteriu universal valabil - și supremației valorilor divine de adevar,
bine si frumos, omul modern, declarându-se pe sine măsura tuturor lucrurilor, hotărăște ceea ce
este bine si ceea ce este rău, cine este bun .
Avem de a face cu un nou tip antropologic, care seamănă tot mai puțin cu tipul
antropologic creștin. In postmodernism, noul tip antropologic se conturează conform cerințelor
zilei, transmise prin mass-media și nu în funcție de Adevarul revelat.
Noul tip antropologic refuză obligațiile, credincioșia, responsabilitatea, și tocmai prin
refuzul acestora perturbă armonia în societate și provoacă suferința în vieț ile semenilor.
Omul postmodern numai are conștiința păcătoșeniei, a vinovației, fiindcă nu se simte
responsabil față de Dumnezeu și fătă de semeni, așa încat păcatul este perceput în societatea
postmodernă ca un fapt indiferent, dacă nu ca o virtute.
Pentru om nu există altă soluție decât întoarcerea la Hristos, fiindcă, de la Intruparea
Logosului, omul este legat prin însuși destinul său de Hristos.
Venirea lui Iisus Hristos în lume sau Intruparea Fiului lui Dumnezeu aduce în lume nu o
lege și o rațiune, ci Insași Legea si Rațiunea, nu o oarecare concepție de viață ci suprema
concepție de viață. In Iisus Hristos ni se descoperă măsura tuturor lucrurilor și a tuturor
valorilor din această lume. Precum El e centrul timpului, de la care numărăm anii spre începutul
lumii și spre sfarșitul ei, tot astfel e masura la care raportam nivelurile de viață atinse înainte de
El sau dupa El.
In prezent, omul se află într-o stare de criză și trebuie sa se întoarcă la starea lui fireasca.
Iar starea firească a omului este cea care-l definește ca om adevarat; omul adevarat este omul
virtuții, omul virtuos, statornicit în bine, acela care dovedește tărie în împotrivirea fața de păcat
și in viața căruia se vede prezența lui Hristos prin comportament și atitudine.
Starea firească a omului constă în preocuparea pentru cele superioare, duhovnicesti, în
asumarea responsabilitații fața de el însusi si fața de semeni, în cultivarea și afirmarea
demnitații personale a omului. Starea firească a omului este totuna cu starea de grație, de har, și
aceasta nu o poate avea decat daca se afla in comuniune cu Iisus Hristos-Dumnezeu si cu
semenii.

7
I.1. OMUL CONTEMPORAN ÎN FAŢA SECULARIZĂRII ŞI A
DESCREŞTINĂRII

Secularizarea şi descreştinarea sunt realităţi ale zilelor noastre, care deşi sunt proprii mai
mult apusului Europei, ele nu vor ocoli nici societăţile din Răsăritul bătrânului continent.
Noţiuni precum cele de secularizare, descreştinare, laicizare sau desacralizare pot fi considerate
ca fiind noţiuni gemene, deoarece descriu realităţi înrudite, realităţi cu trăsături asemănătoare.
Însă, la toate aceste realităţi presante pentru omul contemporan, care este în acelaş i timp şi fiu
al Bisericii, organismul eclesial trebuie să dea un răspuns satisfăcător. Şi chemarea lui Hristos
este una presantă, deoarece ea vizează responsabilizarea omului în faţa unicităţii existenţei sale
şi implicit a destinului său veşnic.
În studiul de faţă vom încerca să clarificăm
două noţiuni care descriu două realităţi asemănătoare
şi care decurg una din cealaltă, deoarece vedem
descreştinarea ca o particularizare a unui fenomen
mai larg, cel de secularizare.
Metamorfoza lumii europene de la epoca
medivală la epoca modernă sau iluministă a plecat de
la Dumnezeu s-a trecut la om, de la teologie s-a trecut la stiintă, și de la valorile spirituale s-a
trecut la valorile materiale, ca tot atatea expresii ale globalizării.
Concepția mecanicistă a favorizat imensul progres stiințific si tehnologic pe care il
cunoaște societatea contemporană occidentală. Dar această concepție este cauza regresului
spiritual și moral al lumii în care trăim. Factorii economici, financiari și politici au dobândit o
importanță considerabilă, în detrimentul preocupării de ordin spiritual.
Trăim într-o lume în care valorile materiale au triumfat asupra celor spirituale. Pe de o
parte, asistăm la victorii ale știintei și tehnicii care depășesc cu mult cele mai optimiste așteptări
ale veacului al XVIII-lea, dar, în viața lui interioară, omul se simte prins în ghearele unor forțe
iraționale pe care nu le mai poate controla. Explozia de violență și senzualitate, care se
răspândește peste tot în societate și cuprinde cercuri din ce în ce mai largi, constituie dovada
concludentă a degradării climatului spiritual al omului și al societații contemporane1.
În conceptul şi în problematica secularizării este întotdeauna implicit momentul
diferenţei, al fracturii dintre o cultură organizată şi modelată de credinţă şi Biserică, de valoarea
evidentă a conceptelor şi a normelor religioase şi o cultură care începe să se formeze în afara
1
. Pr.Prof. Dr. Radu Dumitru, “Repere morale pentru omul contemporan”, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova,1997,
p.17.
8
acestui cadru. Discursul despre procesul modern de secularizare presupune deci conştiinţa unei
clare fracturi în raportul dintre credinţă, Biserică şi societate 2.
Datorită evoluţiei tot mai pregnante a procesului de secularizare, structurile economice,
sociale şi politice se constituie şi se exprimă tot mai mult în afara mediului eclesial şi chiar
împotriva acestuia. Din ce în ce mai mulţi oameni îşi trăiesc viaţa privată într -o manieră tot mai
secularizată, fiind lipsiţi de o raportare la valorile sau la normele de vieţuire religios-morală
creştine. În acest sens se exprimă şi Olivier Clément atunci când afirmă că: “societatea
secularizată este o societate care păstreză o tăcere absolută în ceea ce–L priveşte pe
Dumnezeu”. În multe medii a devenit aproape necuviincios şi chiar “obscen” să vorbeşti despre
Dumnezeu; pudoarea în legătură cu Dumnezeu a luat locul pudorii cu privire la sex; mai mult
decât pudoare, e vorba de o adevărată inhibiţie” 3.
În afară de abordarea din perspectivă teologică, fenomenul secularizării poate fi privit şi
din alte perspective. Atunci când vorbim despre secularizare ca fenomen social intrăm deja în
sfera sociologiei religiilor. În acestă ramură a ştiinţelor sociologice, prin secularizare se înţelege
aceea schimbare socială în cursul căreia în societate s-a produs şi se poate constata o scădere a
importanţei religiei şi un regres al eclesialităţii.
Se remarcă faptul că această evoluţie a fost cauzată de procese care au lovit toate
societăţile (cum au fost cele de industrializare, urbanizare, impunerea unei mentalităţii
ştiinţifice) şi toate religiile; un astfel de proces e înfăţişat ca fiind progresiv şi ireversibil 4.
Această mişcare, care constituie una din cele mai mari dezvoltări din istoria occidentală ,
a început în secolul al XIII-lea. Înainte de acel moment se făcea o distincţie clară între două
lumi ireconciliabile: lumea lui Dumnezeu şi ceea a omului, între religio şi saeculum, deoarece
omul nu putea aparţine în acelaşi timp lui Dumnezeu şi lumii.
Procesul de secularizare se va accelera în secolul al XVII-lea şi va ajunge la apogeu în
secolul al XIX-lea şi al XX-lea. Acum procesul de secularizare se va constitui ca atitudine
mentală şi existenţială bine determinată, iar această realitate va purta nu mele de secularism.
Omul nu numai că se eliberează acum de sub tutela Bisericii pentru a se declara autonom în faţa
lui Dumnezeu, dar se şi impune ca absolut, îl neagă pe Dumnezeu şi pretinde să i se substituie.
Se crede pe el însuşi ca punct de referinţă al oricărui lucru, ca arbitru al binelui şi răului 5.
Procesul de secularizare provoacă o deplasare a centrului de gravitaţie al vieţii de la Dumnezeu

2
.Islam, cristianesimo, iudaismo aconfrronto, sub ingrijirea lui ADEL Theodor Khoury, Edizioni Piemme Caselo
Monferato, 2002, p.609.
3
.Olivier Clement, Viata din inima noastra, Editura Pandora –M, Targoviste, 2001, p.47
4
. Nicolae Achimescu, Secularismul ca atitudine spirituala care-l ignora pe Dumnezeu, in TEOLOGIA ,NR.4/2004,
P16.
5
. F. Rode, Secularizarea si Secularismul, in Grande Dizionario delle Religioni, Edizioni Piemme Casle Monferrato,
2000, p.1958
9
la om. În centrul existenţei nu mai stă Dumnezeu, ci omul, adică se petrece translaţia de la
teocentrism la antropocentrism.
Sub influenţa acestui curent de gândire, societatea occidentală trece de la “religie de
stat” la separarea dintre Biserică şi stat. Pentru un popor acest lucru înseamnă sfârşitul oricărei
integrări de tip religios şi apariţia unei societăţi civile, laice şi pluraliste.
În felul acesta credinţa devine tot mai privatizată, nemaiavând un punct de referinţă
oficial. Se poate vorbi apoi despre o secularizare a culturii şi a artei, care atinge culmea o dată
cu Umanismul şi cu Renaşterea, curente ce pun în valoare omul ca măsură a tuturor lucrurilor,
scoţându-L pe Dumnezeu din ecuaţie (Umanismul) sau întoarcerea la valorile unei culturi antice
păgâne (Renaşterea). Există, de asemenea o secularizare a filosofiei, care se desprinde de
teologie şi se constituie ca un sector autonom. Este vorba despre afirmarea gândirii aşa-zis
adulte, critice şi independente de credinţă şi adesea opusă acesteia. Această trecere la vârsta
adultă e însoţită de o autonomizare a moralei faţă de legea divină şi de un declin al metafizicii
clasice6.
Şi în interiorul mediului eclesial secularizarea îmbracă anumite aspecte. Printre acestea
amintim o raţionalizare crescândă. Datorită antropocentrismului promovat tot mai mult, omul
nu se mai prosternează înaintea Raţiunii divine, ci începe să adore propria raţiune.
O asemenea atitudine nu mai face posibilă existenţa miracolului sau a intervenţiei divine
prin providenţă.
O altă trăsătură a secularizării este modificarea relaţiei dintre om şi natură. Convins că
raţiunea şi ştiinţa îi vor permite să stăpânească natura, omul va pierde din vedere paradisul
ceresc şi-l va căuta exclusiv pe cel pământesc. Procesul de secularizare va transfera cetatea
sfântă din lumea de dincolo în lumea de aici.
Progresul ştiinţelor şi tehnicii, ca expresie a unei culturi secularizate, a avut drept
consecinţă aruncarea lumii într-o criză spirituală profundă. «În virtutea unei autonomii care pare
să-i flateze orgoliul, omul devine prizonierul lumii imanente unde trăieşte sentimentul
îndepărtării de Dumnezeu şi face experienţa forţalor iraţionale şi demonice, adeverind cuvântul
lui Hristos: “Ce-i foloseşte omului dacă dobândeşte lumea, dar îşi pierde sufletul său”» 7 .
Având la bază autonomia lumii și a omului de Dumnezeu, modernitatea a tras concluzia
logică că: lumea poate fi gandită complet fără de Dumnezeu, indiferent că este vorba despre
Dumnezeul filosofilor ori de cel al credincioșilor.
Mai trebuia declarat un nou dumnezeu sau declarați alți dumnezei.

6
. Pr.Prof.Dumitru Popescu, “Teologie si Cultura”, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Romane, Bucuresti, 1993, p.68.
7
. Ibidem, p.69
10
 Căzând din nou capcana pe care i-o întinsese diavolul în grădina Edenului și în tendința
de a fi ca Dumnezeu, cunoscând binele si răul (Fac.3,5), omul se autoidolatrizează, se
autodivinizează și se declară dumnezeu.
Epoca modernă a impus concepția conform căreia omul este o ființă autonomă care se
poate dezvolta de unul singur, mai ales cu ajutorul minții și cu ajutorul propriilor puteri
interioare.
Propriu-zis aceasta înseamnă zeificarea raționalității umane și prezentarea ei ca substitut
al credinței in Dumnezeu.
Insă negării Dumnezeului celui viu i-a urmat cum era și firesc contestarea rațiunii însăși.
În urmă vreme s-a ajuns la despotismul absurdului 8.
Gândirea modernă a ieșit de sub tutela lui Dumnezeu, a făcut din lumea creată de El
scena luptei împotriva tuturor, a concurenței sălbatice, un mediu din care lipsesc valorile
creștine:mila,iertarea,comunicarea și fidelitatea,iar acesta în condițiile așa-numitei păci.
Crezând că va fi om deplin sau că se va afirma ca om fără Dumnezeu,omul s-a
dezumanizat, fiindcă, despărțindu-se de Hristos, a fost cuprins de întuneric.
Pentru a vedea consecințele și riscurile modernității pentru viața Bisericii și ceea a
omului contemporan,voi evidenția trei mutații principale pe care le-a adus modernismul.
In primul rând, modernitatea a transformat centrul de gravitatie al lumii de la Dumnezeu
la om, astfel ca omul se simte atat de autonom in fața Divinitatii, încât consideră voința lui
Dumnezeu ca un fel de atentat împotriva propriei lui libertați. In această concepție
antropocentristă, omul se realizează prin el însuși, fără ajutorul lui Dumnezeu.
In al doilea rând, modernitatea a introdus o separație artificială între domeniul public si cel
privat, care se manifestă prin tendința de a elimina religia din viața socială si de a transforma
societatea intr-un domeniu rezervat, cu precădere, preocupărilor de ordin economic, care îl
determină pe om sa uite de valorile spirituale, care il înalță spre asemanarea cu Dumnezeu, și sa se
lanseze într-o cursă frenetică dupa bunurile materiale ale acestei lumi, care nu vor fi niciodată
capabile sa stavilească setea lui dupa eternitate.
In al treilea rând, modernitatea a separat omul de natura înconjuratoare si l-a transformat în
stapânul absolut al naturii, considerând ca rolul omului este cel de a impune naturii propriile lui
legi, diferite de cele ale lui Dumnezeu, si de a modela și exploata natura potrivit dorinței lui de
profit si dominație pământească, ducând la apariția crizei ecologice contemporane si putând duce la
subminarea vieții si existenței umane.
Adunarea generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra (1990) consideră că
modernismul și secularizarea sunt rezultatul unei fatale erori teologice, care a confundat
8
.Serafim Rose, Cartea Facerii.Cartea lumii si omul inceputurilor, Editura Sophia, Bucuresti,2001, p.33-34.
11
transcendența lui Dumnezeu cu absența Sa din creație. Cu alte cuvinte, Duhul lui Dumnezeu a fost
eliminat din creație, iar cosmosul, ca și omul, a devenit autonom9.
Cu toate acestea, au început sa apară semne de speranță acolo unde ne așteptam mai puțin, în
domeniul fizicii fundamentale, care a depașit existența lucrului în sine si a relațiilor mecaniciste
dintre lucruri, de cauza si efect, promovate de fizica clasică.
Noua fizică a descoperit ca nu există lucruri în sine, ci toate se afla intr-o relație de
reciprocitate, pentru a construi acea ordine interioră si profundă a universului de care vorbeam mai
sus. Sigur, există opinia că rezultatele fizicii cuantice pot fi interpretate și folosite de fiecare, după
bunul său plac, așa cum se și întamplă în realitate10 .
Omul nu a fost creat ca să vorbească cu sine însuși și să se secularizeze, ci ca să fie partener
de dialog al Creatorului său și inel de legatură între Dumnezeu și lume, cu rădacini adânc înfipte în
realitatea cosmică, dar și în cea treimică, ca să transfigureze creația în Hristos.
In această viziune teologică, lumea nu mai ramâne închisă în ea însași, ci deschisă
transcendentului, cu toate consecințele care decurg de aici.
Cu alte cuvinte, aceste considerații vor să arate că datoria creștinismului s-a trecut de la o
concepție panteistă despre lume, care confundă divinitatea cu lumea și teroriza omul prin
sacralitatea ei, la o concepție deistă care desacralizează lumea și redă omului libertatea față de ea.
Dar ce este mai grav in acestă concepție deistă care izoleză Divinitatea în transcendent, constă în
faptul că atribuie cunoașterii lui Dumnezeu o simplă dimensiune intelectualistă și face abstracție de
implicațiile ei morale și spirituale asupra întregii ființe umane, atât asupra întregii ființe umane,cât
și asupra sufletului,cât și asupra trupului.
Autonmia creației ca rezultat al izolării Divinității în transcendent a dus inevitabil la
autonomia omului și rațiunii umane față de Dumnezeu.
Desprinderea omului si a creației din relația lor cu centrul de gravitate dat de Dumnezeu a
favorizat explozia unui pluralism religios și cultural atât de contradictoriu în esența lui, încât
produce confuzie și dezorientare în mintea, sufletul și inima credincioșilor.
Aceasta este cauza apariției atâtor secte și curente filozofice care asaltează neîncetat Biserica
și societatea.
Progresul spectaculos înregistrat în domeniul științei și al tehnologiei a agravat ruptura
dintre om și Dumnezeu, fiindcă lumea a fost concepută ca o mașină uriașă care a funcționează fără
Dumnezeu. Asistăm la o reîntoarcere a omului la panteismul precreștin, care închide omul în
imanența lumii create, fiindcă face abstracție de transcendența lui Dumnezeu.

9
.Pr.Prof. Dr.Dumitru Popescu, Omul fara radacini, Editura Nemira, Bucuresti, 2001, p.15.
10
Ibidem, p.6.
12
 Pe această cale omul, care se simte mândru de cuceririle lui stiințifice și tehnologice, de
dominația lumii văzute, își pierde libertatea interioară și devine sclavul unor forțe iraționale, spirite
și patimi, care îi transformă viața interioară într-un adevărat coșmar și-l desfigurează din punct de
vedere spiritual.
Globalizarea și componentele sale: dispoziția pentru apropiere și comuniune cu semenii este
înnăscută omului. Iar aspirația spre comuniune la scară mondială constituie cea mai înaltă expresie
a predispoziției omului pentu apropierea față de semeni.
Astfel, devine ușor de înțeles ecoul pe care-l găsesc mulți oameni despre teoriile despre
unitatea mondială, care apar din timp în timp și ideologiile politice, cum ar fi cea care se referă la
globalizare, promovată în vremea noastră de „noua ordine” mondială.
Cu toate că pare să-I unescă pe oameni din exterior sau să favorizeze apropierea reciprocă a
acestora, eliminând barierele despărțitoare și facilitând comunicarea, în realitate , globalizarea duce
la transformarea popoarelor în mase de indivizi, la nivelarea culturilor, la amestecul religiilor, la
omogenizarea înfățișării și comportamentul oamenilor;
Această ideologie vede lumea ca pe un material omogenizant, nesocotiind
principiile,valorile și particularitațile sale, dimpotrivă ,consfințind domnia atotputernică a banului.
Globalizarea conduce, astfel, la formarea unui om nou,care nu mai are nimic sfânt.
In al doilea rand, globalizarea favorizeaza internaționalizarea violenței, deschizând calea
noilor forme ale crimei organizate, lărgirea prapastiei dintre bogați și săraci, exploatarea celor slabi,
exterminarea celor nedoriți, conducând la pierderea sensibilitații oamenilor din societatea
contemporană.
Globalizarea, promovată de noua ordine mondială, constituie numai o înselatoare față a
universalitații. In timp ce pare ca-i unește pe oameni în exterior sau că favorizează apropierea
reciprocă a acestora, ca elimină barierele desparțitoare dintre ei si facilitează comunicarea, în
realitate îi aduce la transformarea popoarelor în mase de indivizi, la nivelarea culturilor, la
amestecul religiilor, la omogenizarea înfățisării si comportamentului omului, la americanizarea
modului de viața. Punctul culminant al acestui proces negativ este anihilarea omului ca persoană si
chiar a adevarului însuși despre persoană11.
Gobalizarea, însă, nu se întinde numai la nivel macroeconomic, ci patrunde în toate
structurile microsociale, până in însași persoana omenească, insuflând duhul său distructiv, care este
spiritul banului. Acest duh a existat, desigur, și în trecut. In vremea noastră, însa, a câștigat o
autoritate mondială de necontestat.

11
Prof.Georgios Mantzaridis,”Globalizare şi universalitate”, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p.6.

13
 Astăzi, toate se reduc la bani. Patria, religia, conștiinta, tot ceea ce are sau de care are nevoie
omul, chiar și omul însuși este apreciat și cumpărat cu bani.
Spiritul financiar paralizează omul din punct de vedere moral și-l transformă în primitor
pasiv al evoluțiilor exterioare.
In atenție deosebită punctul de vedere al Sfântului Apostol Pavel formulată atunci când,
enumerând diferite stări ale păcatului, cum ar fi curvia, necurația, patima și pofta cea rea, se oprește
la iubirea de arginți socotindu-o drept închinare la idoli (Coloseni 3,5 si Timotei 6,10).
Aceasta înseamnă că prin iubirea de arginți, omul întrerupe comuniunea cu Dumnezeu și
devine sclavul banului. In felul acesta banul primește dimensiuni metafizice.
Devine Mamona (Luca 16, 9-13), care se luptă cu Dumnezeu, care robește omul și duce la
amoralism.
Acest fenomen nu s-a creat pe neașteptate, ci a fost pregătit prin procese îndelungate, care
au fost sistematizate imediat dupa cel de al II-lea razboi mondial, prin ideologia dezvoltării
economice. Această ideologie a fost pusă in circulație în 1948 de președintele Statelor Unite ale
Americii, Harry Truman, și a devenit idealul întregii lumi așa-zise libere.
Dupa prăbușirea sistemelor comuniste totalitare și dispariția temerii de un adversar declarat,
în restul lumii s-a creat un gol ideologic și era firesc să se dorească acoperirea sa.
Acest gol ideologic se încearcă a fi acoperit prin ideologia globalizării. In felul acesta omul
este chemat să înainteze spre, sau, mai curând, să adere la o societate nouă, internatională și
nemarginită, care duce la alienarea persoanei si a vieții comunitare 12.
Societatea ajunge la stadiul la care nivelează toate diferențele tradiționale și formează omul
nou, care, de fapt, numai are nimic sfânt.
Insă, pe de altă parte, popoarele care nu sunt sensibile la ideologia globalizării, deoarece au
cunoscut mai devreme sistemul ideologic al internaționalismului comunist, înrudit cu globalizarea,
au dorit sa se întoarcă la statele naționale si la particularitațile lor culturale.
Desigur, globalizarea are și elementele ei pozitive, care nu trebuie ignorate. Ca proces care
ușurează apropierea oamenilor unii fața de alții, face servicii relațiilor dintre ei si anulează
separarile etnice dintre ei, exprimând cea mai adancă aspirație a firii umane.
Din acest punct de vedere nu este numai acceptabilă, ci și necesară. Impărțirile omenești,
naționale, sociale si de alta natură, constituie, potrivit învățăturii creștine, stări ale omului căzut în
păcat care trebuie depășite.
In situația sa ideală omenirea se plasează dincolo de aceste separații, asa cum spune
Sf.Apostol Pavel: „Nu mai este iudeu, nici elen, nici sclav, nici slobod; nu mai este nici barbat nici
femeie; si toti sunt una in Hristos Iisus” (Galateni 3,28).
12
Mantzaridis, Prof. Georgios, op.cit., pag.15
14
 Această situație devine posibilă, însă, numai prin unirea oamenilor la nivel duhovnicesc.
De altfel, această este ceea ce propovăduiește creștinismul. Dimpotrivă, respingerea
separarilor fără simultana înălțare la un nivel duhovnicesc superior, va eroda cu sigurantă unitatea
oamenilor si va da naștere unor tendințe care dezintegrează comuniunea dintre oameni13.
Una din moștenirile pe care ni le-a lăsat secolul trecut (deceniul sase al secolului trecut) este
și bioetica, o știintă cu un imens domeniu de cercetare, dar cu un foarte limitat conținut.
Acest fenomen nu trebuie socotit paradoxal, dacă se are în vedere ca știinta bioeticii este
chemată sa pună de acord cele mai heteroclite păreri cu privire la probleme arzătoare și
contradictorii ale vieții omenești.
Ca obiect al bioeticii este socotită întâi de toate cercetarea vieții umane. De fapt, bioetica se
ocupă cu toate problemele morale medicale clasice și mai noi legate de viața umană.
Cauza care a generat interesul pentru bioetica este rapida dezvoltare a biologiei și aplicarea
ei în medicină.
In felul acesta, bioetica se prezintă ca o extindere a eticii medicale și are în centrul
interesului său problemele care apar prin implicarea biologiei și aplicarea noii tehnologii medicale
în toate procesele legate de nașterea, de creșterea si de moartea ființei umane.
Bioetica analizează în special problemele morale care se referă la:
A. sterilitatea, reproducerea asistată, însămânțarea artificială, controlul prenatal,
controlul nașterilor, întreruperea sarcinii si cele referitoare la acestea;
B. intervențiile privind păstrarea sau îmbunatațirea vieții umane, clonarea, prelevarea si
transplantul de țesuturi sau de organe.
C. abordarea perioadei terminale a vieții, eutanasia pasivă sau activă si cele conexe
acesteia. Mai precis, analiza problemelor la care ne-am referit constituie obiectul
eticii biomedicale, deoarece bioetica se extinde asupra întregii lumi vii și cercetează
legaturile omului cu aceasta.
Dar, pentru ca etica medicală constituie si partea cea mai importantă a bioeticii, se folosește
în mod curent denumirea întregului și pentru o parte a întregului.
Bioetica, încercand sa prevină și să controleze evoluțiile generale generate de dezvoltarea în
salturi a biologiei si tehnologiei medicale, se miscă aproape exclusiv la nivel impersonal.
Ea obiectivează procedurile și numerotează oameni, încearcă să abordeze stări generale, și
nu persoane și relații interpersonale.
Iși concentrează interesul asupra analizei problemelor de ultimă oră și se îngrijește de
abordarea lor la nivel mondial prin principii ultrageneralizate.

13
Radu, Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru, Repere morale pentru omul contemporan, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova,
2007, pag.17.
15
 De aceea, atunci când nu se exprimă în cadrul unei confesiuni religioase sau a unei
cosmoteorii, ignoră pe cât se poate concepțiile religioase, metafizice sau de alt ordin privind lumea
și încearcă sa se sprijine pe principii și valori utilitariste, care pot fi acceptate pe o scară mai largă.
In felul acesta, în cadrul bioeticii sunt puse în evidentă urmatoarele principii:
1. principiul autonomiei;
2. principiul evitării provocării durerii si suferinței;
3. principiul binefacerii;
4. principiul dreptații.
Aceste principii, care sunt interpretate, de obicei din puncte de vedere diferite, se dovedesc
în practică foarte elastice și chiar contradictorii. In plus, astăzi este cunoscută erodarea principiilor
și valorilor morale în societate.
Chiar și cazurile de comportamente împotriva firi, cum ar fi homosexualitatea sunt
cunoscute și acceptate ca normale. Atunci cand omul se golește de orice particularitate
duhovnicească și se identifică cu funcțiile sale biologice, toate acestea vin de la sine și sunt
considerate normale14.
Potrivit celor de mai sus, baza cea mai importantă a bioeticii ramâne antropologia pe care se
fundamentează medicina de azi. Această antropologie, care este în esența ei straină de cea crestină,
este mecanicistă si unidimensională. O antropologie mecanicistă și unidimensională este normal să
nu poată sprijini o morală reală.
Morala este înțeleasă totdeauna ca mișcarea de la a fi la a fi bun. Când însa a fi este abordat
în mod mecanic și unidimensional, atunci a fi bun este pur și simplu ca o evoluție mecanicistă și nu
calitativă sau duhovnicească a lui a fi.
Bioetica se înfatisează, de obicei, ca o morală aflată într-o permanentă curgere și
transformare, impusă de laboratoarele de cercetare, valorificată de factorii politico-economici și
promovată prin informatică și prin mijloace de comunicare în masă.
Scopul moralei a fost întotdeauna acela de a-l ajuta pe om sa dobândească bune obiceiuri
înca de mic. Morala nu vizează însă obișnuința ca atare, ci calitatea acesteia. Și, din nefericire,
lucrul acesta tinde să fie uitat.
Obisnuința este considerată în zilele noastre rațiunea suficientă pentru justificarea oricarei
paractici, atunci când aceasta prezintă o oarecare utilitate. Mai ales, atunci când, apar reacții de
ordin moral cu privire la problema aplicării tehnologiei medicale contemporane, tehnocrații le
nesocotesc și le consideră impedimente secundare, care vor fi înlaturate pe masură ce oamenii vor
dobândi noua obisnuință.

14
Mantzaridis, Prof. Georgios, op.cit., pag.74
16
 In paralel, promovarea principiilor și a poruncilor religioase este caracterizată de
reprezentanții bioeticii laice ca fundamentalism și, în consecință, este desconsiderată sau neluată în
seamă. Toate acestea fac, însă, dovada slăbirii conștiinței morale și a crizei duhovnicești profunde
în care ne aflam.
S-a ajuns astfel la situația în care, astazi, bioetica tinde să înlocuiasca morala clasică ce are
drept obiect principal viața personală și relațiile interpersonale dintre oameni.
De altfel, dislocarea reală a moralei a început mult mai înainte, în mediul teologic, prin
detasarea ei de spiritualitate și, în continuare, prin autonomizarea și promovarea aproape exclusiva a
unei morale sociale. Astfel, morala socială se afirmă în occident încă de la mijlocul secolului trecut,
iar mai târziu interesul teologilor occidentali preocupați de morală s-a concentrat aproape exclusiv
asupra bioeticii.
Aceasta apare deja într-un spațiu mai extins, ca morală a globalizarii, adică o morală care
încearcă să apropie oamenii cu tendințe și mentalități diverse privitoare la problemele pe care le
ridică aplicațiile medicinii contemporane și biologiei și să promoveze omogenizarea criteriilor
pentru abordarea acestor probleme.
In paralel, se cultivă și ideea că viața morală a omului este determinată de biologi. Bioetica,
ca deontologie a globalizarii, se leagă nemijlocit de tradiția creștinismului secularizat occidental și,
mai ales, de morala occidentală15.
Este o morală cu caracter legalist, așa cum este și morala occidentală, care subzistă ca bază a
acesteia. Și principiile generale pe care le propune nu constituie, în ultimă instanță, puncte de
convergență pentru oameni, ci trambuline pentru lansarea contradicțiilor dintre indivizi.
Sunt asemanatoare cu principiile asa-zisei morale sociale, care pot fi interpretate și aplicate
țn funcție de dorințele și interesele celor puternici.
Prin regula de aur: „Toate cate vreți sa va faca vouă oamenii, faceți și voi lor asemenea”,
(Matei 7, 12), omul este chemat sa se pună pe el însuși în locul celuilalt și să acționeze fața de el,
așa cum ar dori sa acționeze acela fața de sine.
Cu alte cuvinte, regula de aur se adresează persoanei umane și se pune în lucrare, prin
înțelegerea și solidaritatea față de aproapele. Ea cultivă apropierea și exclude izolarea, construiește
unitatea si înlatură dezbinarea.
Nu se întamplă același lucru și cu principiile bioeticii. Ba, mai mult, se ajunge la contrariu.
Absolutizarea primului principiu al bioeticii, principiul autonomiei nu-i apropie pe oameni, ci îi
izolează nu-i unește ci îi separă.
Desigur, acest principiu pare că respectă particularitatea fiecaruia. Insă, acest respect se
dovedește, prin natura lucrurilor, a fi o himeră, deoarece este imposibil sa se propună principiul
15
Mantzaridis, Prof. Georgios, op.cit., pag.157.
17
autonomiei individului atâta vreme cât societatea are nevoie de unitate și nu are pe ce să o
fundamenteze.
Dacă individul este absolutizat, dispare comuniunea, societatea. De aceea, cei puternici
propun de fiecare dată poziția lor arbitrară drept factor unificator al societătii.
Legile vin să limiteze acestui arbitrariu. Dar, la nivelul moralei, absolutizarea autonomiei și
confruntarea ei cu orice idee sau valoare colectivă duce la confuzie și incoerență.
Este normal ca în Biserica Ortodoxă problemele referitoare la bioetică să se încadreze în
preocuparea moralei creștine. De altfel, învățătura morală a Bisericii s-a confruntat încă de la
început cu probleme bioetice precum avorturile și eutanasia.
Astfel, abordarea problemelor bioetice, ca și a celor morale, trebuie sa se sprijine pe
antropologia și cosmologia creștin-ortodoxă.
Trebuie să vadă problemele sale din perspectivă îndumnezeirii omului și a înnoirii omului în
Hristos.
O premisă fundamentală a comportamentului moral al omului este aceea ca omul nu este
cauza existenței sale, ci ființa sa este darul divin.
Atunci cand omul nu are această conștiință, este normal să treacă dincolo de limitele sale și
sa se autodivinizeze. De altfel, principiul călăuzitor al moralei creștine este principiul ipostatic, sau
principiul persoanei, din care izvorăsc sensul și funcționalitatea celorlalte principii speciale și
metodologia moralei și vieții sociale.
Persoana umană nu este un dat static, ci o devenire dinamică. Aceasta începe din momentul
conceperii sale și se continuă la infinit, iar infinitul pentru creștinism nu este impersonal sau
suprapersonal, ci este Persoana. Mai precis, este treime de Persoane, este Sfăntă Treime.
In fine, nașterea si evoluția omului presupun și exprima comuniunea. Persoana nu poate fi
concepută ca un individ izolat deoarece nu există decât în comuniune. Iar adevarata comuniune se
realizează întotdeauna în comuniunea divino-umană care este Biserica.
In vremea noastră, marcată de lipsa spiritualității, nu este ascultată cu plăcere referirea la
puterile duhului. Si totuși, vindecarea de această lipsă de moralitate, în care se găsește societatea
noastră astazi, ca de altfel și cauza care a provocat aceasta situație, nu trebuie să fie cautată la nivel
moral sau social, ci la nivel duhovnicesc.
De aici provin foțele care influentează nivelul moral și social. Duhul care domnește inimile
oamenilor, acela determină viața morală și socială, și nu invers.
Desigur, acest duh poate fi viclean sau pervers, poate fi duhul materialismului și al
hedonismului. Va fi însă totdeauna duh, și nu trup și sânge. De aceea, Apostolul Pavel spune că nu
avem de luptat „împotriva sângelui și a trupului, ci împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor,

18
împotriva căpeteniilor întunericului, împotriva duhurilor răutații, răspandite in văzduhuri”
(Efeseni 6,12). Și ca omul să lupte cu rezultate împotriva acestor duhuri, e nevoie de duhul creștin.
Duhul creștin nu este vreo forță sau vreun principiu impersonal. Nu este nici măcar vreo
lege temporară sau veșnică. Este Dumnezeu, care S-a descoperit țn persoana lui Hristos și ramâne în
Biserică, prin Duhul Sfant. Iar vindecarea lumii se poate sprijini pe gradul revelației sale cu Hristos
și cu Biserica.
In persoana lui Hristos se arată Cuvântul lui Dumnezeu ca persoană și ca poruncă.
Se arată ca Fiu al lui Dumnezeu, care Se jertfește pentru om și ca mod de viată care
corespunde în mod absolut poruncii divine. Noua poruncă a iubirii nu este doar dată de Hristos, ci și
întrupată în persoana lui Hristos.
Și conținutul ei practic se arată în viața Lui. „Poruncă nouă dau vouă, sa vă iubiți unul pe
altul precum Eu v-am iubit” (Ioan 13, 34).
Duhul creștin se oferă înainte de toate prin modul de viată. Viata creștină trebuie să exprime
conținutul credintei creștine. Aceasta va ambiționa și pe alții să încerce adevarul vieții creștine.
In felul acesta, în ultima analiză, îndreptarea societații noastre este o problemă de îndreptare
personală. De altfel, fiecare dintre noi este membru al societații, prin urmare, îndreptandu-se pe el
însuși, va îndrepta o parte din societate și în felul acesta va crea un focar de sănătate în organismul
acesteia.
Ne găsim deja în punctul cel mai ridicat, unde ușor se creează interpretări greșite,
neîntelegeri. Socotind îndreptarea societații ca pe o problemă de îndreptare personală, întelegem
înainte de toate că nu putem cere noi înșine îndreptarea celorlalți. Dacă Dumnezeu nu-l îndreaptă pe
om cu forța, cum am putea să gândim noi înșine așa ceva?.
Respectul fața de libertatea celuilalt constituie premisa oricarui act creștin.
Mai mult chiar, trebuie să știm că îndreptarea propriei noastre persoane nu înseamnă limitare
la noi însine. Omul, ca persoană, există și evoluează mereu în relație cu alte persoane. Autolimitarea
poate și este necesar să existe într-o anumită perioadă de timp în vederea reculegerii și a autocriticii.
Dar scopul creștinului nu este limitarea la el însuși, ci deschiderea spre întreaga omenire.
Marea eroare, pe care o facem în mod obișnuit este că uitam aceasta dublă poruncă a iubirii și, în
consecință, disociem responsabilitatea noastră individuală de responsabilitatea socială, care este
universală.
In felul acesta, ajungem să înțelegem responsabilitatea personală ca pe o lipsă de
responsabilitate socială, iar responsabilitatea socială ca pe o lipsă de responsabilitate personală.
Responsabilitatea personală comportă grija fată de orice intervenție justificată în relațiile
sociale. Iar indiferența față de acestea, care vădește iresponsabilitatea socială, nu constituie
responsabilitate personală.
19
 Creștinul se socotește, înainte de toate, responsabil față de orice se petrece în jurul său.
Nu judeca pe ceilalți și nici nu-i socotește responsabili pentru răul social. Mai mult decât
atât, el nu socotește responsabil sistemul social impersonal, a cărui valoare sau lipsă de valoare
depinde de om.
In același timp, însă, nu ramâne indiferent față de ce se întamplă în lume, față de oameni și
față de sistemul social impersonal. Și aici suntem datori să mărturisim că indiferența creștinilor, fie
din ignoranță, fie din nepricepere, fie din lipsă de curaj, are o parte foarte însemnată în promovarea
răului în lume.
Biserica Ortodoxa a fost întotdeauna întrețesuta cu viața cotidiană. Problemele legate de
nedreptate, de săracie, de sănatate, de instabilitatea socială, le simte ca pe propriile sale probleme.
Problemele pe care le au oamenii în epoca noastră sunt probleme care se referă la trupul Bisericii,
adică la trupul nostru.
Oricum, realitatea traită a Bisericilor Ortodoxe nu pare să confirme totdeauna învățatura lor
teologică. Ispita naționalismului, care a fost condamnată prin hotarare sinodală în 1872, nu
încetează să creeze probleme unitații creștinilor. La fel, si atracția banului constituie amenințare de
moarte pentru viața lor duhovnicească.
La nivelul vieții morale și sociale, ortodocsii nu au probabil o poziție de superioritate față de
heterodocsi. Prin propagarea secularizării, care a pornit din Occident și s-a transferat în Răsarit,
popoarele ortodoxe s-au aflat într-o pozitie defavorizată.
Imitarea grosolană și dificultatea firească de a asimila și folosi în mod creator elementele
specifice unor culturi străine creează dezordini de ordin personal și social.
In Biserica Ortodoxă există adevarul nefalsificat al creștinismului și se pastrează vie
perspectiva lui eshatologică. Aceasta este marea valoare a Ortodoxiei și aceasta garantează calitatea
ofertei sale la adresa întregii omeniri.
Perspectiva care se schitează actualmente în lume prin extinderea fenomenului globalizării
este sumbră.
Atâta vreme cât omul lucrează având ca scop exclusiv interesul său individual,
neinteresându-l aproapele, viața socială este subminată și se ajunge la impas.
Idealul dezvoltării economice se transformă în trambulină a autodistrugerii. Imbuibarea
asfixiantă, pe de o parte, și moartea de inaniție, pe de altă parte, amenință cu moartea societatea
noastra globalizată.
Cei bogați devin mai bogați, deoarece economia edificată pe câștig duce bogația mereu în
mâinile celor bogați, iar cei săraci, devin mai săraci, deoarece aceeași economie, în fața nevoii
reducerii ritmului dezvoltării pentru asigurarea viabilitătii sale, limitează veniturile celor săraci.
Aceasta evoluție, însă, nu poate avea decât un sfârșit, și anume autodistrugerea.
20
 Omul nu se poate smeri ușor, sau goli de egoismul său, ca să-i accepte pe ceilalți. Cu toate
că dispoziția spre iubire este înnascută firii umane, iubirea adevarată nu caracterizează pe omul
căzut și are nevoie de jertfirea egoismului său, ca să se arate.
Modelul acestei iubiri este Dumnezeu cel în Treime. Unitatea din cadrul Sfintei Treimi, care
se realizează prin perihoreza iubitoare și chenotică a Persoanelor, constituie prototipul unitații dintre
oameni, în vederea constituirii societăți îndumnezeitoare.
Hristos a arătat lumii aceasta iubire și Biserica Ortodoxă propune omului tot această iubire
pentru mântuirea lui, care coincide cu ridicarea sa la statura de persoană universală.
In Biserică, credinciosul este chemat sa traiască tragedia universală, care străbate întreaga
istorie, pentru a ajunge prin pocaintă la împacarea universală, la comuniunea universală a iubirii.
In felul acesta, întreaga lume se înfratește și fiecare om se deschide spre universalitate.
Pentru a corespunde unei asemenea perspective de viață sunt necesare eforturi supraomenești.
Omul creat și perisabil este chemat să-și improprieze modul de viață al Ființei necreate și
veșnice.
Desigur, acest lucru nu poate fi împlinit numai de om. De aceea, teologia ortodoxa vorbește
totdeauna de conlucrarea divino-umană, de sinergia teandrică. Iar limita conlucrarii omului cu
Dumnezeu este numai moartea.
In ultimă instanță, aceasta dovedește încrederea omului în Dumnezeu și siguranța ca
moartea a fost biruită. Dar astfel se sfărâmă zidul morții și se deschide noua creație a Evangheliei.
De aceea, Evanghelia, dupa cum consemnează Apostolul Pavel, „nu este de la om” (Galateni 1, 11).
In mod diferit față de panteism care face confuzie între ființa lumii și ființa lui Dumnezeu,
Sfânta Scriptură afirmă că ființa lui Dumnezeu este transcendentă radical față de ființa lumii, dar
prin energia, lumina sau lucrarea Duhului, Dumnezeu este prezent în întreaga creatie.
Dumnezeu fără energia Sa necreată, prin care se face prezent și lucrează în lume, apare ca
un Dumnezeu inconsistent. Biserica Ortodoxa a reușit să păstreze religiozitatea poporului afirmând
consecvent prezența lui Dumnezeu în creație și om16.

16
.ibidem, pag.183.
21
I.2. VALORILE FAMILIEI CREȘTINE IN SOCIETATEA POSTMODERNĂ
SECULARIZATĂ IN RAPORT CU SOCIETATEA TRADITIONALĂ

I.2.1. Criza spirituală a societații și familiei creștine în epoca contemporană și cauzele acesteia

In prezent se vorbeste tot mai mult despre schimbarile care s-au produs în sânul și în modul
de percepție al familiei în ultimul secol, provocate de civilizația industrială și de urbanizare, de
alienarea morală a omului contemporan, de revoluționarea, până la schimbare și abolire, a vechilor
cutume si relații ce îi guvernau altadată viața.
Intr-o lume în care dumnezeul omului actual pare a fi banul, iar religia lui plăcerea, într-o
societate în care sunt cultivate până la paroxism, prin toate canalele și mijloacele posibile, plăcerile,
în care întemeierea unei familii este privită adeseori ca ceva deșuet, iar nașterea de copii, o piedică
în calea realizării de sine, familia pare a fi cel mai grav lovită de valurile duhului frivol al lumii
acesteia. Astazi familia naturală, traditională, se află în criză profundă, în mutație spre un viitor
confuz și incert, pentru că auzim în ultima vreme de familii destramate sau dezorganizate care lasă
în urma copii vagabonzi,copii ai străzii,copii dependenți de droguri și alcool care devin criminali
înante de vreme17.
Foarte puțini sunt aceia care ajung să își
întemeieze o familie, mulți dintre tineri preferând o
viață dezordonată, fără asumarea vreunei
responsabilitați în raport cu cel iubit, care ajunge să
fie schimbat destul de des.
Această formă de conviețuire a doi tineri
care afirmă că se iubesc, dar care nu doresc să
primescă Taina Căsatoriei, castigă tot mai mult
teren în spațiile în care domnește mentalitatea occidentală, fiind considerată chiar o expresie a unui
mod de viață eliberat de norme și restrictți18.
S-au scris foarte multe carți menite să rezolve problemele din cadrul cuplului.
Toate sfaturile pe care le cuprind însa acestea nu își ating scopul, de vreme ce se limitează la
niște atitudini pur omenești și de cele mai multe ori, formale. Câtă vreme rămâne stăpânit de
egoismul său, orice încercare a lui de a construi o relație reala cu paretenrul său de viață nu va avea
sorți de izbanda, va rămâne întotdeauna o limită pe care nu o va putea depași pentru a atinge iubirea
17
Pascal Bruckner, Alain Finkielkraut, Noua Dezordine amoroasa, traducere din limba franceza de Luminita Braileanu,
Editura Trei, Bucuresti, 2005.
18
Pavel Florenski ,”Stalpul si temelia adevarului : incercare de teodicee ortodoxa in douasezece scrisori”, Editura
Polirom , Iasi, 1999, p.192.
22
adevarata:”piedica ceea mai mare și continuă în calea înaintării spre dragoste este egoismul.Cine se
iubește pe sine, cine e plin de părerea de sine,cine se socotește pe sine ca realitatea ceea mai de
seamă , nu poate iubi pe alții”19.
Singura cale de depășire a egoismului este ceea a ascezei cladită pe fondul dialogului
personal, direct cu Dumnezeu, în care omul, ajutat de har lucrează necontenit la curățirea de patimi
și la creșterea în asemănarea cu Dumnezeu. Ajunși în acest punct, ne dăm seama că poate motivul
cel mai profund al crizei prin care trece familia astăzi - fie ca e vorba de divorț sau de respingerea
acesteia – provine de la depărtarea omului de Dumnezeu, din clădirea unei vieți pe baze
antropocentrice, autonome.
O familie autonomă, concepută pe baze pur natural și individuale, rămâne expusă
dezintigrării ei din partea unor factori exteriori sau interiori.
Din rândul acestora amintim solitudinea soților, absorbiți exagerat de îndatoririle lor
familiale și lipsiți de ajutor spiritual în faza crizelor afective cu care se confruntă; criza dintre
generații care desparte copiii de parinți, fiindcă lipsește liantul spiritual care leagă pe cei vârstnici
de cei tineri sau agresivitatea și violența care determină parinții și copiii să se molesteze cu
sălbaticie și chiar să se extermine reciproc.
Dar familia autonomă a fost subminată mai profund de doua tendințe care și-au făcut
apariția în peisajul culturii secularizate. Mai intâi, este vorba de contestarea autoritații părintelui
(tatălui) în cadrul familiei, datorită îndatoririlor lui zilnice. Ținut departe de familie, tatăl a încetat
să mai constituie pentru copii un model vrednic de urmat.
Apoi este vorba de emanciparea femeii, care nu are în vedere numai paritatea dintre sexe, pe
deplin legitima, dar caută să depășescă rolul sponsal și matrimonial, conferit femeii în trecut, prin
integrarea ei în mediul social.
Activitatea extradomestică a femeii constituie un instrument prețios care conferă integrarii
conjugale noi dimensiuni pozitive.
Dar nu este mai puțin adevarat, că activitatea extradomestică a femeii, care favorizează
afirmarea autonomă a femeii, dezvoltă adesea în randul femeilor, revolta împotriva matrimoniului.
Suntem pentru emanciparea femeii, dar o emancipare bazată pe criterii individualiste, se
întoarce împotriva familiei, fiindcă fiecare membru al familiei așează interesele lui individuale
deasupra celor familiale și duce o viață independentă de ceea a familiei.
Interesele individuale dobandesc o asemnea importanță, încat și copii sunt considerați
adesea o piedică în calea satisfacerii lor, iar scăderea natalității nu mai constituie o surpriză.

19
Pr.Prof.Dr. Dumitru Staniloaie,” Ascetica si mistica crestina sau teologia vietii spirituale”, Editura Casa Cartii de
Stiinta, Cluj Napoca, 1993, p.138.
23
 Nu este de mirare dacă divorțul, avortul, sodomia, drogurile sau conflictul dintre generații ca
și multe altele, sunt considerate ca a expresie a libertații depline de care să se bucure orice membru
al familiei. O astfel de liberate, care amestecă binele și răul, contribuie inevitabil la dezintegrarea
familiei20.
In aceasta situație, familia nu mai este înțeleasă spre slava lui Dumnezeu, ci apare ca
rezultatul unui simplu proces natural, lipsit de implicații sacramentale, care nu rezistă la încercările
vieții și se sfărâmă ușor21. O altă cauză majoră a crizei familiei este implentarea ideologiei
consumerismului pe orice cale posibila. Ideologizarea la care este supusă lumea contemporană se
traduce prin caracterul tot mai difuz al viitorului, prin fluidizarea evenimentelor vieții, totul fiind
supus relativizării22.
Ideologia consumerismlui are un impact semnificativ asupra existenței familiei în societatea
actuală. Vocația și identitatea familiei tradiționale sunt deturnate printr-o mentalitate de consum
care diminuează până la disoluție taina persoanei.
Criza familiei în societatea contemporană se datorează multiplelor mutații de ordin
economic, social, cultural, tehnologic. Valorile familiei concretizate prin viața de comuniune prin
care sunt asumate și cultivate darurile specifice ale persoanelor familiei sunt deturnate astazi sub
influența ideologiei consumerismului care conduce la egocentrism și nihilism23.
Imaginea, reprezentarea, succesul profesional, dorința prosperității, au schimbat obișnuințele
vieții, au distorsionat discuțiile soților între ei pe care copiii le aud de mici, mai ales la vârsta la care
noi credem ca ei nu înțeleg nimic.
Educația copiilor se transformă în câteva minute de dialog, în care nu există timpul necesar
pentru ca ei sa își poate deschide real sufletul și să primescă sprijinul pe care îl așteaptă și l-ar dori
din partea părinților, precum și la procurarea, cu efort a celor strict materiale: hrană, îmbrăcăminte,
încălțăminte, rechizite. Concluzionând, căsătoria și familia în vremea noastră, ar trebui abordată ca
o oportunitate, ca o ieșire spre maturitate, ca o conștientizare a responsabilitații relației, ca o armă
puternică împotriva narcisismului și singurătății, ca o comuniune de persoane.
Căsătoria este ocazia dăruită de Dumnezeu omului pentru a se maturiza și pentru a se sfinți.
Reușita acesteia va fi mult strălucită într-o societate aproape dușmană căsătoriei și vieții de familie.

20
Famiglia Valescchi, Dizionzrio Enciclopedico di Teologia Morale, Edizioni Paoline, 1987, p.394, apud Pr.Prof.Dr.
Dumitru Popescu , Familia in cultura secularizanta , sursa http://ortodoxie.3x.rp/diverse.
21
Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, „Elemente de psihologie a cuplului”, Casa de editura si presa”Sansa”S.R.L. ,
București , 1996, p.83, p.83, apud Pr.Ioan C.Tesu, art.cit., p.72.
22
Adrian Lemeni,” Aspecte apologetice contemporane”, Editura ASAB, București, 2010, p.142.
23
Ibidem, p. 143.
24
I.2.2. Copiii si tinerii în fața provocărilor postmodernității

Societatea noastră, care ar trebui sa-și pregătescă dăinuirea în istorie prin urmași oferindu-le
tinerilor o bună formare duhovnicescă și civică, îi pune pe aceștia într-o dilemă care-I zăpăcește
total. Ca noi, cei maturi, nu ne îngrijim nici de sănătatea sufletescă și trupească a celor ce urmează.
Noua celor maturi, Dumnezeu ne dă îndemnul prin Înțeleptul Solomon “Deprinde pe tânăr cu
purtarea pe care trebuie să o aibă; chiar când va îmbătrâni ,nu se va abate de la ea”(Pilde 22,6).
Acum se spune că există libertate absolută. Copiii fac la școală educație religioasă.
Dar valurile de supărăciuni ce vin asupra lor sunt imense. Media instrumentată de noi, îi
bulversează total. Modelele, eroii pe care îi văd la televizor sau internet, n-au nimic moral în ei scot
în evidență doar erotismul și șmecheria24.
Apoi mai este”duhul antihristic” nedeclarat care e
ca o apă neagră și ucigătoare ,se infiltrează în mentalul
public. Pentru a respecta „libertatea de conștiintă”,
”multiculturalismul” celor ce nu au încă o conștiință
formată li se strecoară în minte o ideologie străină de
valorile moralei creștine.
Toate astea și nu numai îl pun pe tânăr în fața unor provăcări mai ales în momentul când
acesta se maturizează. Conform cu întreaga învățătură a Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți
referitoare la creearea omului, adolescentul dorește să se maturizeze.
Calea către maturitate începe cu perioada adolescenței. Pornirea spre maturitate nu se face
fără voia lui Dumnezeu, ține de planul și voința lui Dumnezeu ca tânărul să se maturizeze
Mai mult, acest proces nu este independent,ci însoțit de maturizarea generală a omului,din
punct de vedere duhovnicesc și al comuniunii și relației sale cu Dumnezeu. Așadar, procesul de
maturizare al adolescentului este un proces foarte firesc, care are înlauntrul său autonomia,
neatârnarea, potența de a creea.
Primul element, primul pas este desprinderea tânărului de părinți și în principal de mama.
Procesul de maturizare nu este unul provizoriu, ci este veșnic. In momentul în care se produce
desprinderea tânărul are tendința să experimenteze tot ceea ce nu a putut experimenta până atunci,
negândindu-se că unele lucruri sunt doar provocări efemere ale societății secularizate.
Adolescența-tinerețea în general este segmentul de viață în care se dezvoltă un "instinct"
aparte pentru contestare a tot ceea ce se impune ca norme, legi implacabile și rigide; este vârsta

24
.Inalt Prea Sfintitul Andrei al Alba Iulia, “Dilema in care sunt pusi tineri” , in volumul Paradoxul crestin si cartea
tineretii, volum coordonat de Preot Ilie Trif, Editura Reintregirea, Alba Iulia , 2008, p.8.
25
dominată de dorința de a ieși, cu orice preț, de sub domnia plicticoasă a anonimatului, a tutelării și
de căutare încăpățânată a identității proprii25.
Transformările psiho-somatice inerente acestei etape a vieții, îi aruncă într-o derută mai mult
sau mai puțin conștientizată. Se formează personalitatea și se intră cu grație în criza de identitate.
Din această pricină se trezesc aruncați în interiorul unei curse infernale în vederea identificării unui
model, reper moral sau social după care să-și muleze viața, gândurile și așteptările. Modelele sunt
luate din proximitatea lor maximă, din zona unde se respiră cel mai bine ”libertatea”.
Depun efort să-și „rostuiască” viața după ”chipul și asemănarea” acestor modele unanim
acceptate de către ei. Mai ales la vârsta adolescenței, tinerii sunt tentați să imite comportamentul pe
care-l descoperă la persoana idolatrizată.26
Tânărul caută să-și imite idolul, de la look, gesturi încercând să imite cât mai bine pe acești
idoli ai lor tinerii cad adeseori pradă provocărilor postmodernitații, provocări care au menirea să
distrugă atât identitatea omului ca făptură a lui Dumnezeu cât și identitatea lui comunitară.
Dintre aceste provocări, cele mai distructive sunt sexul, drogurile și violența.

25
Pr.Ilie Trif, „Nu te incuia in deznadejde”, in volumul Paradoxul crestin si cartea tineretii, volum coordonat de Pr.
Preot Ilie Trif, Editura Reintregirea , Alba Iulia , 2008, p.246.
26
Pr. Prof. Ilie Moldovan, „Adolescența , preludiu la poemul iubirii curate”, Editura Reinttregirea, Alba Iulia, 2005,
p.8.
26
II. DEGRADAREA DEMNITĂȚII UMANE

Lumea de azi ridică noi şi dificile dileme etice pentru noi toți. Acest lucru este evident mai
ales acolo unde tehnologia modernă a creat probleme şi posibilități care nu au fost niciodată
prevăzute ori menționate de Scriptură sau de tradiția patristică. Câteva exemple vor fi suficiente
pentru a ilustra această problemă.

II.1. Sexul

Intr-o lume lipsită de dragoste și milă,

societatea noastră insensibilă vinde puritatea
noastră feciorelnică a fiicelor ei pentru nesfârșita-
i poftă de bani și de putere. Dacă privim zecile de
panouri publicitare de pe străzi sau dacă privim la
serialele televiziunilor comerciale sau doar aruncăm o privire în rafturile unui supermarket,
înțelegem limpede care este produsul numărul unu al lumii moderne. Sexul nu vine singur, ci cu
orice altceva, de la țigări, alcool și droguri. In lumea de azi, la numai câțiva anișori, copiii prin așa
numita educație sexuală sunt inițiați în practicarea jocurilor erotice atât pentru ași cultiva mai bine
pulsiunile sexuale cât și pentru a învinge rușinea sau alte obstacole de natură psihologică, care iar fi
împedicat mai târziu în viață să se împerecheze precum câini cu cine se întâmplă să se învecineze27.
Pe de altă parte, lumea modernă a desfigurat imaginea femeii, asemănând o cu o desfrânată.
Așa stand lucrurile, bărbații au devenit niște desfrânați și întreaga moralitate a rasei umane s-a
afundat în abisul unei subumanități28.
Fecioria a fost considerată cândva o virtute, însă astăzi, când toate sunt cu susul în jos, ea
este socotită o slăbiciune. Aceasta se întâmplă datorită abolirii chipului divinității.
In locul divinității omul a început să-și venereze trupul, și datorită acestei deteriorări, sensul
iubirii s-a pervertit. Profunzimea adevăratei iubiri e atât de străină acestor timpuri lipsite de orice
sensibilitate, încât e alungată și în rarele cazuri când se întâmplă să fie trăită29.
Acest fenomen a atins în S.U.A. proporții uriașe iar eforturile de al controla au avut puțin
succes. Acest fenomen s-a răspândit cu repeziciune și în societatea noastră și din păcate mulți tineri

27
Laurentiu Dumitru, Tinerii pe calea intrebărilor, Editura Egumentina, Galați, 2007, p.75.
28
. Monahii John Marler si Andrew Wermuth, “Tinerii vremurilor de pe urma – Ultima si adevarata
Razvratire”, Editia a doua, traducere din limba engleza de Felix Trusca, Editura Sophia, Bucuresti, 2008, p.29.
29
Ibidem, pag.30.
27
i-au căzut în mreje. Industria pornografică a redus femeia la un obiect dezumanizat al obsesiilor
altora. Este indiscutabil faptul că îi rănește și îi degradează pe cei pe care îi înfățișează, fie ei
bărbați, femei sau copii.
De asemenea, golește cel mai intim comportament uman de orice sens al iubirii, fidelității
ori responsabilității și în același timp, relativizează sexul prin accentul pus pe imagine o fantezie
care prin definiție nu are substanță, realitate.
Ca și cum nu ar fi fost de ajuns ca sexul a pus stăpânire pe mentalitatea contemporană
bolnavă aceasta recidivează în forme de neimaginat pentru creștinul autentic.
La fel ca și pornografia, poate mai rău o altă patimă a secolului XX este homosexualitatea.
Dacă secolele de-a rândul, sub influența creștină, homosexualitatea era considerată, după
expresia Sfântului Apostol Pavel, patima de necinte, de ocară sau de rușine și sancționată cu
duritate de codul penal al țărilor civilizate, ca un delict antisocial, acum însă a devenit liberalizată
aproape în întreaga lume. Si nu numai că a intrat în literatură, în pictură, în muzică, în
cinematografie, în arta fotografică și chiar în politică, făcându-i-se la toate nivelele multă
publicitate.
Remarcăm totuși în acest context apariția mai multor cărți care pledează cu hotarele de pe
poziția creștină, în favoarea homosexualității. Odată cu formarea statelor creștine, legislația acestora
a menținut secole de-a rândul homosexualitatea ca un delict antisocial pedepsit cu asprime.
Chiar și morală proletară a secolului XX, deși antireligioasă și mai ales anticreștină, pentru a
crea înregimentarea colectivă a oamenilor, a menținut homosexualitatea sub incidența codului
penal.
Dar, mai mult, își propun să cucerescă chiar și Biserica. Dincolo de aceasta, rămâne însă real
faptul că se poate vorbi, tot mai deschis și tot mai des, despre creștini homosexuali, și chiar de
preoți și pastori având astfel de metehne morale.
Dar mentalitatea occidentală a început să se schimbe odată cu apariția Renașterii și a
Umanismului, când a aparut interesul pentru cultură clasică uitată, și când secularismul ce se va
stabiliza tot mai mult, va pune în centrul preocupărilor omul, începând să se va stabiliza tot mai
mult, începând să se dezvolte cultura națională, artele, știința, relațiile sociale pe acest fundal va
apare Reforma ca o eliberare a gândirii și comportamentului uman pe plan religios.
Apoi iluminismul secolului XVII și Revoluția burgheză din Franța, prin întemeierea primei
formațiuni comuniste anticreștine, au dat grele lovituri Bisericii dominantă în Evul Mediu.
In această conjunctură a putut Nietzsche proclama moartea lui Dumnezeu și afirmarea
moralei secolului XVIII instinctiv biologizante neopăgâne, prin anularea noțiunii și negarea
valorilor creștine. Iar mai târziu, psihiatrul Sigmund Freud prin psihanaliză va deschide hemoragia
pornografiei ce nu mai poate fi stăvilită.
28
 Pe fondul acestui ateism biologizant neopăgân preocupările sexuale intră în cultură,
literatură, artă, stiință, iar odată cu proclamarea drepturilor omului, acestea se liberalizează tot mai
mult, ducând ființa umană spre o animalitate dură și la un libertinaj anarhic, încât legile caută
disperat să stabilească ordinea socială, asemenea vizitiului care scăpând frânele din mână, scapă de
sub control caii și căruța30.
In aceste împrejurări istorice, culturale, sociale și politice ne putem explica apariția
homosexualității odată cu afirmarea tot mai accentuată a neopăgânismului biologizant-instictiv.
Se derulează în fața ochilor noștri întreg cortegiul de imoralitate pe care îl dezlănțuie, pe
firma drepturilor omului, homosexualitatea în lume,î ncât nu mai necesită nici un comentariu.
Putem preciza, totuși, că s-a căutat o motivație științifică a homosexualității pentru a-i
susține necesitatea.
Abordarea conservatoare și foarte nepopulară astazi a creștinilor ortodocsi față de aceste
probleme este sau ar trebui să fie bazată teologic pe principia morale și nu pe reacții emoționale față
de fenomenul homosexualității în sine.
Acest principiu care susține întreaga antroplogie ortodoxă, afirmă ca unicul scop al vieții
omenești, incluzând existența trupescă , este slăvirea lui Dumnezeu.
Homosexualii deviază acțiunea naturală a organelor sexuale în încercarea de a-și satisface
pofta egoistă și parodiază legătura unui singur trup pe care numai un bărbat și o femeie le pot avea,
căutând să compenseze patologic lipsa unei identității din copilărie.
Este clar faptul că această orientare este adesea ireversibilă: orientarea este permanentă.
In ciuda acestui fapt, Biserica ortodoxă nu poate scuza manifestările exterioare ale acestei
orientări chiar în cadrul unei relații stabile. Datorită faptului că aceste relații sunt un păcat și distrug
persoana, teologia morală ortodoxă se opune ferm ”căsătoriilor” homosexuale.
In sfârșit, homosexualitatea reprezintă un eșec moral și existențial, prin pierderea omenirii
omului de a se împlini pe sine însuși prin urmași. In actul creației Dumnezeu a dat viață bărbatului
și femeii, imprimându-le menirea de a fi “un singur trup”, în scopul perpetuării neamului omenesc.
In fața acestei realității evidente, homosexualitatea reprezintă un abuz sălbatic, o aberație
lipsită de finalitate; un eșec al instinctului de conservare a speciei umane31.

30
Pr. Prof. Sorin Cosma, Homosexualitatea - patima de necinste, in “Altarul Banatului”, anul XI (L), serie noua, nr.10-
12, octombrie-decembrie 2000, pag.147.
32. Elisabeth Moberly, The Early Development of Grender Identity, Londra: Kegan Paul, 1982 si Homosexuality A
New Christian Ethic, Cambridge James Clarke, 1983. Apud Preot Prof. Dr. John Breck, op.cit., p.133 .

29
II.2. Avortul in viziunea moralei creștine

Dacă morala creștină consider că avortul este păcat strigător la cer, constituind o crimă cu
premeditare, săvârșită în cadrul familiei sau în afara ei, nu îmsemnă că întotdeauna și de către toți
oamenii, nașterea de copii a fost și este așteptată cu bucurie și entuziasm.
Poziția morale creștine antiavortistă este precisă și fermă. Se impune însă a vedea, în
continuare mentalitatea actuală și concepțiile cu care ea se confruntă.
In epoca contemporană, sub dominația secularismului neo-păgân, când eticile biologizante
proclamă liberalizarea instinctelor pentru întronizarea plăcerii, nu ne va mira că avortul este privit
sub aspect moral ca o problem indiferentă. Astfel, mișcarea proavortistă își va intensifica și
consolida tot mai mult poziția în lume32.
In prima parte a secolului XX-lea apare conceptual de “maternitate voluntară”, iar după
1960 cel de “family planning”(planificare familială)33, creându-se un hiat între sexualitate și
procreație. Pe de altă parte, trăim contradicția unei acțiuni de apărare a drepturilor omului, făcandu-
se efortul de abolirea pedepsei cu moartea, în timp ce prin acceptarea avortului este strivit dreptul la
viață a celei mai nevinovate și lipsite de apărare ființe.
Temeiul mișcării proavortiste rezidă în faptul că nu califică avortul ca fiind crimă. Adică
consideră că zigotul (ovulul fecundat) nu este embrion uman în primele 8-12 zile din momentul
zămislirii, este doar un pre-embrion, o “masă de celule nedifernțiate” ce nu au o viață individuală.
Adoptând această poziție, mulți medici din S.U.A. s-au străduit să demonstreze că viața
fetusului începe după împlinirea a douăsprezece săptămâni de la concepere. Chiar dacă această
afirmație nu și-a dovedit temeinicia , a urmat un imens număr de avorturi până la această vârstă.
Alții au mers și mai departe, susținând că fetusul devine om separat de persoana mamei sale
numai atunci când poate avea existență de sine, adică odată cu nașterea.
Consecința acestei interpretări dă posibilitatea fiecărei mame să-și poată omorî copilul
nedorit chiar cu câteva minute înainte de naștere. Curtea Supremă a Statelor Unite a legalizat la 22
ianuarie 1973 “avortul la cerere” pentru primul trimestru al sarcinii. Consecința a fost că în numele
“Libertății reproductive”, în S.U.A. s-au făcut 30 de milioane de avorturi în ultimul pătrar de veac.
Peste 98% din acestea sunt făcute din rațiuni ne-medicale. Statisticile recente arată că 43% dintre
femeile din America au făcut un avort în timpul vieții lor34.

32
.Meletios Kalamaras, Mitropolit de Nikopole, Grecia, “Avortul”, trad. Gaoafa Coman, Tesalonic, Grecia, 1991, p.23.
33
.Gheorghe Scripcaru, Aurora Ciuca, Vasile Astărăstoae, Călin Scripcaru, Bioetica, stiintele vietii si drepturile
omului”, Iasi, 1998, p.109.
34
. Preot Prof.Dr. John Breck, “Darul sacru al vietii”, trad.rom.P.S.Dr. Irineu PopBistriteanul,Editura Patmos, Cluj-
Napoca, 2003, p.187-188.
30
Avortul-crimă cu premeditare și păcat strigător la cer

În ciuda faptului că avortul este legalizat, și ca

urmare, nepedepsit, el rămâne totuși o crimă cu
premeditare. După ce în numai doi ani a săvârșit 60.000 de
avorturi medical American obstretician-ginecolog Barnard
Nathansonfost director al clinici special de avorturi S.U.A.,
a studiat cu cele mai avansate mijloace tehnice starea unui
zigot avortat la douăsprezece săptămâni (trei luni).
Filmarea cu ultrasunete s-a făcut pe o videocasetă, pe care el a intitulat-o semnificativ The silent
scream (Strigătul mut), definind perceperea de către făt a instrumentului ucigaș al avortului prin
următoarele acțiuni:
1. se mișcă într-un mod violent și agitat;
2. cresc bătăile inimii de la 140 la 200;
3. deschide gura larg, ca într-un strigăt strigătul mut.
4. Concluzia este că “fătul, la 12 săprămâni (3 luni) este o ființă omenescă separată, cu toate
caracteristicile personale specifice”.
Urmând duhului Scripturilor Sfinte, întărite de îndemnul apostolic, Biserica dintru început s-
a dovedit potrivnică avortului și în acelasi timp, susținătoarea zămislirii copiilor și a educării lor de
către familiile creștine într-un mod de viețuire, specific Evangheliei lui Hristos.
Poziția Bisericii Ortodoxe temeinic ancorată în izvoarele Revelației divine este cea autentic
creștină, dar se cuvine să fie susținută și demonstrată practice cu mai multă convingere și stăruință.
Folosirea duhovniciei, de pildă, a scaunului de spovedanie, este un privilegiu al spiritualității
ortodoxe, dar, asemenea epocii primare a creștinismului, Biserica, mai mult ca statul, sau
colaborând cu acțiunile statului i se cere în actualitate ca să abordeze cu metode și soluții proprii
acțiunile de supraveghere a formării spirituale a viitorilor ei membri.
Prin urmare, nu ca formulări teoretice, și nici chiar cu sentințe canonice va reuși Biserica să
schimbe mentalitatea și comportamentul uman actual, ci prin implicarea ei direct și fermă în viața
morală și socială a membrilor săi, oferind soluții viabile și convingătoare.
Numai așa împărăția lui Dumnezu va reactiva viața spirituală într-o lume scufundată în
întunericul păcatului, fiindcă ”împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere“. (I Corinteni 4,
20).
Conceperea extra‐uterină a devenit o rutină, iar consecințele ei pe plan sexual sunt
dramatice.

31
 Dacă pilula separă sexul la procreare, fecundarea in vitro separă procrearea de sex.
Ca o consecință, valoarea relațiilor conjugale, ca mijloc de participare la activitatea
creatoare a lui Dumnezeu, a fost cu totul estompată.
Căsătoria nu mai este percepută ca o legătură veşnică a fidelității, responsabilității şi
devoțiunii reciproce. Contractele prenupțiale, concubinajul şi divorțurile premature devin, tot mai
mult, normative. Abia ne mai surprinde atunci creşterea exponențială a „căsătoriei‐surogat” a
homosexualilor, sarcini ale adolescentelor cu single‐parenting şi exploatarea sexuală a minorilor.
Un alt domeniu cu grave implicații etice este cel al ingineriei genetice, îndeosebi inițiativa
genomului uman. Putința de a identifica şi restructura materialul genetic a creat posibilitatea de a
manipula viața umană şi nu numai, la nivelul ei cel mai adânc.
O consecință înspăimântătoare a acestor progrese este reacția inevitabilă a companiilor de
asigurări, care vor refuza să plătească pentru ajutorul unui copil declarat în utero cu defecte genetice
şi de aceea subiect al avortului legal.
Un alt potențial pericol priveşte manipularea genetică în numele „eugeniei”, care caută
îmbunătățirea genetică a speciilor umane. Eugenia negativă sau terapeutică promite să prevină sau
să vindece boli care sunt ori chinuitoare, epuizante, ori letale35.

II.3. Drogurile

Trăim într-o lume ale cărei mutații au un ritm

extreme de rapid, surprinzătoare chiar și pentru cei ce
le-au generat. Dezvoltarea continuă a tehnologiei și a
științei este o evident ce afirmă progresul umanității
spre fericire și bunăstare materială.
Era modernă și civilizația tehnologică au fost considerate drept sursa fericirii oamenilor.
Descoperiri fără precedent, invenții ce păreau nu cu multă vreme că țin de domeniul fantasticului au
intrat în viața cotidiană a multor locuitori ai planetei.
Insă omul contemporan trăiește o profundă criză interioară, într-o lume egoistă, care
propovăduiește un materialism puritan și conformist, tânăra generație va merge cât de departe spre a
afla o alternativă.
Un mijloc de evadare, altul decât sexul, sunt drogurile. Acest flagel cumplit, răspândindu-se
galopant la nivelul întregii lumi. Cel mai grav, însă, este faptul că acest flagel s-a răspândit cel mai
mult în rândul tinerilor.

35
.Pr. Prof. Dr. John Breck”, Darul sacru al vietii”, Editura Patmos, Cluj Napoca, 2003, pag12.
32
 Așa zisa plăcere produsă de consumul sub orice formă al substanțelor din gama drogurilor
de tot felul, ține din punct de vedere religios, de sfera păcatului răspândindu-se în întreaga lume36.
Tinerii de azi, indiferent că sunt tinerii ghetourilor sau ai străzii încearcă sa-și înalțe sufletul
mai presus de duhoarea unei lumi a violenței, săraciei și viitorului aparent lipsit de speranță sau
punk-erul care se refugiază din nebunia industrializată a lumii, sau elevul de liceu care evadează din
viața plictisitoare a intelectualismului, nu întâmpină nici o dificultate a gasi drogul care le deschide
ușa căre o altă lume37.
La narcoman se dezvoltă dependența fizică se realizează în urma infiltrării narcootrăvirii în
mecanismele profunde ale metabolismului și în procesele biochimice din organism, încât acesta
ajunge să-și pretindă porția regulată de drog38.
Consumul de narcotice aduce vătămări foarte puternice, câteodată ireversibile sănătății
omului.
Suferă grav creierul și tot sistemul nervos, imunitatea scade, ficatul e distrus, inima slăbește.
Nu există, practic organ ori sistem din organismul narcomanului care să rămână neafectat.
Există trei etape în această încătușare, distracția, amagirea și moartea.
Atunci când Timothy Leary a început să facă experințe la Hrvard cu L.S.D., propăvăduind
mesajul anticultural vremii “Deschide-te,armonizeaza-te și abandoneaza-o”39, mase întregi de tineri
s-au gândit nu numai să evadeze, prin intermediul drogurilor, din lanțurile unei societății agresive,
dar în același timp să se și armonizeze cu tărâmul spiritual. Iluzia folosirii drogului pshiedelic
începe cu primul stadiu distracția.
In această etapă lumea mondenă îi pare consumatorului ca magnifică. Amăgirea survine
atunci când consumatorul începe să creadă că drogul e cheia schimbării sale. De acum spirala
descendentă a dependenței a început, el cade treptat într-o stare psihică depresivă, până când ajunge
la dependență.
In acest moment, consumatorul a devenit robul obișnuinței și a dependenței trupești, el este
apoi tiranizat continuu de drog până când întreaga ființă i se vlăguiește până la moarte.
O altă evadare din realitate care trece neobservată în această lume a plăcerilor este alcoolul.
In lumea contemporană de căutare și cultivare continuă a plăcerii, alcoolul e amorțire a
maselor și autodistrugere a celor lipsiți de noroc. Alături de televiziune, alcoolul este modul cel mai
obișnuit de a evita problema adevărului. In fuga lui continuă de a evita cercetarea propriei

36 http://www.crestinortodox.ro/diverse/biserica-flagelul-drogurilor, Susra consultata in data de 15.03.2013.

37.Monahii John Marler si Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urma – Ultima si adevarata.
38
Dr. Dimitri Adveev, “Cand sufletul este bolnav”, traducere di limba rusa de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Editura
Cartea Ortodoxa, Alexandria Bucuresti, 2005, p.162.
39
Monahii John Marler si Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urma – Ultima si adevarata
razvratire, p. 31.
33
conștiințe, omul va folosi mijloace de evadare, inclusive consumul de alcool. Golul său lăuntric e
temporar umplut cu euforia simțită în trup datorită alcoolului și astfel el uită de aceea pustiire
lăuntrică pe care o poartă în sine.
Deznodământul alcoolismului este tragic. Este o fiară care înghite bărbați, femei și copii și
pare că un demon pune stăpănire pe sufletul omului spre a distruge familii întregi.
Deznodământul căutării unei împliniri spirituale prin consumul de droguri și alcool este
moartea sufletului. Sufletul are nevoie de adevăr pentru a fi viu, însă în aceste timpuri pline de
primejdi, adevărul răzbate greu.
Dușmanul adevărului vinde minciuna drogului drept adevăr. Tineretul epocii moderne este o
generație înfometată care mănâncă tot ce i se dă.

II.4. Violenţa

Altă mare provocare pentru tineri este violența.Violența umană este o temă a prezentului in
multe țări, violența socială, ca și cea interpersonală reprezintă argumente solide pentru dezvoltarea
unor programe pentru a promova conștientizarea acestui fenomen și a pleda pentru mijloace
nonviolente de interacțiune și de reglare a vieții sociale.
Situația generală îngrijorează, pentru că
violența a devenit o temă cu care se confruntă
toate societățile, necesitănd o luare de poziție la
nivelul întregului corp social și dezvoltarea unor
strategii de investigație, prevenire și control.
Familia este multdiscutată, cercetătorii
din științele sociale acceptând ideea schimbării
structurii și valorilor ei, ca și a degradării
climatului de securitate și refugiu cu care este
familia asociată în mod tradițional.
Modernitatea și condiția urbană au generat noi forme de violență și au provocat schimbări la
nivelul valorilor și aspirațiilor indivizilor.
Conflictele datorate sărăciei, dar și lipsei de educație și de viață privată în care violența este
un comportamnet tolerat, chiar acceptat, el fiind învățat de copii și reprodus ca modalitate esențială,
frecventă și firescă de comportament interpersonal.
Violența este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. Presa scrisă, audiovizuală
informează în permanență cu privire la manifestări diverse ale acestui fenomen, de la formele cele

34
mai agresive precum războaie ori crime terifiante, bătăi,violuri, furturi, distrugeri de bunuri și până
la cele mai puțin șocante cum ar fi violențele verbale. In acest context întâlnim violența și în mediul
școlar ea devenind o fatalitate cu care semenii coexistă fără măcar a se sesiza asupra pericolului.
Chiar dacă reprezintă o problemă delicată, luarea în stăpânire a fenomenului violenței nu se
poate face decât dacă îi sunt cunoscute cauzele ,originile, formele de manifestare și posibilitățile de
prevenire .Violența omului modern este exprimată în două feluri: o violență îndreptată către ceilalți
și o violență îndreptată către sine.
Violența către ceilalți este aceea nețărmurită răutate care a înrobit inimile multora: setea de a
lovi cu furie pe altul. Violența nu se reduce numai la câteva evenimente izolate,ci mânjeste cât mai
multe mâini cu sânge. Timpurile pe care le trăim sunt niște timpuri violente când oamenii ucid doar
de dragul actului în sine și tot ei spun de ce există atâta violență în lume.
Tinerii reprezintă o categorie social ă vulnerabilă, studiile arătând faptul că implicarea din ce
în ce mai ridicată a generației tinere în comportamente violente de orice fel este un semn al
fenomenelor de inadaptare și marginalizare socială.
Violența școlară este asociată,în general , cu zonele urbane dificile,cu periferiile, acolo unde
sărăcia este la ea acasă, de aceea, atunci când se vorbește despre violență în școală, se consideră
drept surse favorizante factorii exterior ai școlii mediul familia, mediul social, ca fatorii ce țin de
individ ,de personalitatea lui40.
Mediul familial reprezintă, credem, cea mai importantă sursă a agresivității elevilor.
Mulți dintre copii care prezintă un profil agresiv din familii dezorganizate au experienta
divorțurilor părinților și trăiesc în familii monoparentale.
Echilibrul familial este perturbat și de criza locurilor de muncă, de șomajul ce-i atinge pe
foarte multi părinți. Părinții sunt confruntați cu numeroase dificultăți materiale, dar și psihologice,
pentru ca sentimental devalorizării, al eșecului. Pe acest fundal apar apoi probleme familiale foarte
grave care-i afectează profund pe copii violența intrafamilială, consumul de alcool, abuzarea
copilului, neglijența la care se adaugă și importante carențe educaționale lipsa de dialog ,afecțiune,
utilizarea mijloacelor violente de sancționare a copilului. La rândul său mediul social conține
numeroase surse de natură să inducă, să stimuleze și să întrețină violența școlară: situația
economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalitățile sociale, criza valorilor morale,
mass-media disfuncționalității la nivelul factorilor responsabili cu educația tinerilor, lipsa de
cooperare a instituțiilor implicate în educație.
Unul dintre aspectele legate de violență o reprezintă violența ale cărei efecte sunt destul de
grave mai ales pentru dezvoltarea normală a individului îl reprezintă violența intrafamilială.

40
Adrian Neculau, Gilles Ferreol, “Violenta - Aspecte psihosociale”, Editura Polirom, Iasi 2003, p.125..
35
Forme ale violenței și cauze

Principalele forme ale violenței intrafamiliale sunt următoarele:

Abuzul fizic-orice act sau omisiune adusă în interiorul familiei de către unul din membrii
acestuia, care aduce atingerea vieții, integrității corporale sau psihologice, ori libertății altui
membru al aceleași familii, periclitează în mod serios dezvoltarea personalității lui sau a familiei.
Violența sexuală în familie este considerată o
formă de violență domestică. Contactul sexual fără
consimțământ este considerat atac sexual. Atacul sexual
nu presupune neapărat folosirea forței fizice, el poate fi
realizat prin metode de intimidare, amenințare, hărțuire și
constrângere.

a) Abuzul psihologic (emoțional) cuprinde ca și

comportamente manifestate de câtre abuzator, degradarea continuă și umilirea partenerei,
sarcasme, luarea în derâdere, amenințări, dispreț, observații umilitoare. Acest tip de
comportament este în general resimțit ca o atingere la identitate și încredere în sine, mai ales
dacă este persistent.
b) In cele mai multe cazuri agresiunea emoțională este adesea cea mai distructivă,deoarece are
repercursiuni asupra mândriei personale și a încrederii în sine.
c) Abuzul economic-poate fi definit drept exercițiul unui control inechitabil asupra resurselor
comune, fie că se referă la controlul accesului la buget pentru menaj fie la împiedicarea
partenerei de ași contina educația, fie chiar de negare a drepturilor femeii asupra bunurilor
comune.
d) Abuzul social-este una dintre cauzele cele mai frecvente care duc la izolarea victimei și
incapacitatea ei de a ieși din situația de violență.
Cauzele apariției violenței domestice- există anumiți factori de risc ai apariției violenței
intrafamiliale, întâlniți frecvent în astfel de situații: statut educațional scăzut, dificultăți materiale,
financiare, venituri reduse, existența unor abuzuri în copilăria agresorului, martor la violență în
familia de origine, stima de sine scăzută, unele norme religioase, consumul cronic de alcool sau
substanțe nocive (droguri), toleranța femeii față de violență, tradiția care favorizează poziția
bărbatului, insuficienta informare a femeii-victimă cu privire la existența alternativelor și a
posibilităților de sprijin41.

41
. http://tl.politiaromana.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=17846&Itemid=56
36
 La rândul său, mediul social conține numeroase surse de natură sa inducă, să stimuleze și să
întrețină violența școlară: situația economică, slăbiciunea mecanismelor de control social,
inegalitățile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncționalități la nivelul factorilor
responsabili cu educația tinerilor, lipsa de cooperare a instituțiilor implicate în educație.
Valorile tradiționale vehiculate în școală-munca, meritul, efortul cunosc o eroziune vizibilă,
un mediu social în criză afectează profund dezvoltarea personalității copilului42.
Sunt mai predispuși la violență tinerii care au vârstă între 14-17 ani, sunt nesupravegheați de
familie sau de instituțiile de învățământ, fac parte din găștile de cartier, au un risc crescut de
abandon școlar, sunt tineri marginalizați, se află sub influența grupurilor de infractori, se află sub
influența negativă a grupului de prieteni, interesul minim acordat de părinți colaborării cu profesorii
pentru intervenția în cazurile elevilor cu comportamente agresive.
O altă formă de violență e cea îndreptată către sine, care e extrem de răspândită.
Ea nu se limitează numai la interesul cunoscut pentru moda tatuajului , găurirea și mutilarea
trupului practicate de “primitivul modern”43, cu se găsește în mizerabila practică a masochismului.
Datorită impulsului dat de mass-media și prin influența artei modern, o noua modă e în vogă:
demența și copiii ei:sexul, drogurile și violența , iar complice al acestei homocid este moda însăși.

II.5. Suicidul

Suicidul sau sinuciderea cu luare sau curmare a propriei vieți printr-un act de voință liberă
este socotit ca un drept al persoanei de a dispune de propriul său corp.
Având implicații sociale cu consecințe multiple,
sucidul a intrat în preocupările sociologilor, juriștilor,
psihologilor, filosofilor, literaților și nu numai puțin se află în
atenția teologilor și a Bisericii44.
Cauzele suicidului sunt multiple de la eșecul de ordin
școlar, profesional, familial, economic până la aparea ca formă
de protest față de puterea în stat sau ca protest în cazul unei
sentințe nedrepte, spre a demonstrarea eroică a nevinovăției.

42
.Adrian Neculau, Gilles Ferreol, Violenta-Aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iasi 2003, p.125.
43
.Monahii John Marler si Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă-Ultima și adevărată răzvrătire, p.38.
44
.Andrutsos Hristu”Sistem de morala”,trad. Dr.Ioan Lancrajan si prof.Ermis Mudopoulus, Sibiu, 1947,p.181

37
 Suicidul ca euthanasie în cazul bolilor incurabile, ale căror dureri devin insuportabile sau
poate fi consecința mustrărilor de conștiință și a deznădejdii care sufocă viața sufletescă, cum a fost
cazul lui Iuda45.
Din secolul al IV-lea, poziția Bisericii față de sinucid va deveni fermă, atât sub aspect
liturgic, cât și etic, toți teologii punând fapta la stâlpul infamiei. Motivul pentru care Biserica
condamnă suicidal rezidă în faptul că trupul deopotrivă cu sufletul constitue creația lui Dumnezeu.
Si precum Dumnezeu este Atotsfânt, sacralitatea trupului este dată și de faptul de care trebuie să
avem responsabilitatea cuvenită. Drept urmare “nimeni dintre voi nu trăiește pentru sine și nimeni
nu moare pentru sine.Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim, iar dacă murim,pentru Domnul
murim; deci, dacă trăim și dacă murim, ai Domnului suntem. Căci și Hristos spre aceasta a murit
și a înviat și a trăit,ca să domnescăși peste cei morți și peste cei vii” (Romani,14,7-9).
Privind în lumina acestor cuvinte, suicidul ca pierdere a încrederii în Dumnezeu reprezintă o
totală înstrăinare de El.
Pe de altă parte, luând trup omenesc ca al nostru, Fiul lui Dumnezeu a sfințit pe cruce firea
noastră, deopotrivă sufletul și trupul, deschizându-le perspectiva veșnică a comuniunii cu
Dumnezeu. De aici rezultă că persoana umană formează o entitate psihosomatică indivizibilă, cu
menirea înduhovnicirii ei integrale (trup și suflet) în comuniunea veșnică a lui Dumnezeu.
Sub aspectul spiritualității creștine suicidal este considerat un act al lipsei de credință și de
încredere în Pronia divină. Datorită faptului că suicidal este o faptă ireversibilă, neexistând
posibilitatea căinței, nu există nici păosibilitatea iertării din partea lui Dumnezeu. Prin urmare, sub
aspect spiritual, suicidal este considerat faptă abominabilă, ce se datorează “slăbiciunii morale
provocate de păcat”46.
Cam în același timp, în Rasaritul creștin, patriarhul Timotei al Alexandriei (381-385) a emis
un canon prin care declara sinuciderea ca act liber și deliberat, fiind un păcat atât de grav, încat îl
exclude pe făptuitor din comuniunea eclezială, iar Biserica își declină orice atitudine favorabilă față
de unul ca acesta. Iata continutul canonului 14 al lui Timotei al Alexandriei: "Intrebare: «Dacă
cineva nefiind în minți ridică mâna asupra sa sau se aruncă în prăpastie, să se facă pentru el vreo
aducere sau nu? Răspuns: In privința acestuia clericul trebuie să lămurească dacă a facut aceasta cu
adevarat fiind ieșit din minți. Căci de multe ori rudeniile celui ce a pătimit aceasta, vrând ăa obțină
aducerea jertfei și rugăciune pentru el, smintesc și zic că nu era în minți. Uneori însa a făcut aceasta
din cauza tratamentului jignitor al oamenilor sau altminteri oarecum din scârbă și pentru aceasta nu
trebuie sa se aducă jertfă cada în osândă".

45
Gh.Scripcaru, Aurora Ciucă, Vasile Astărăstroe, Călin Scripcaru,” Bioetica, Stințele vieții si drepturile omului”, Iasi,
1998, p.196.
46
.Pr.Prof.Dr. John Breck,” Darul sacru al vietii”, trad.P.S.Dr.Irineu Pop Bistriteanul, Cluj-Napoca,2003, p.339.
38
 Sub influenta acestui canon, s-a hotarat ca atunci cand sinuciderea este săvârșită ca act liber
și rațional, celui în cauză i se va refuza orice rugăciune și orice fast de înmormantare, precum și
orice pomenire la Sfânta Liturghie sau cu alt prilej.
Prin suicid, ca act conștient și liber, această unitate dintre suflet și trup se destramă, iar odată
cu ea, menirea spirituală a omului își pierde sensul de a exista. Pentru acest motiv, prin suicid se
săvârșește cu voie libera păcatul ruperii din comuniunea lui Dumnezeu, rămânând în afara harului
Său ăi a sfințeniei Bisericii Sale47.
Cauzele morale precum alcoolismul, consumul de droguri, abuzul sexual creează stări
impulsive de autodistrugere. Pe de altă parte, se poate ajunge și la stări decompensatorii privind
energia fizică și sufletescă, conducând spre epuizări depresive, care în cele din urmă degenerează în
depresii de autodistrugere.
Sociologia a demonstrat că 91% din cazurile de tentativă la sinucidere, sau de sinucidere
provin din mediile familiale haotice. La acestea se adaugă stările depresive produse de pierderea
unei persoane dragi în interval scurte de timp cum ar fi: pierderea ambilor părinți, a soțului (soției),
a copiilor, a prietenilor.
Sentimentul existențial al lipsei suportului social aduce însingurarea depresivă și ucigătoare.
Ca păcat, suicidul intră atât în categoria păcatelor strigătoare la cer (autocrimă), cât și în
categoria păcatelor împotriva lucrării mântuitoare a Duhului Sfânt, întrucât fiind ireversibil, nu
poate fi ierat de Dumnezeu în urma actului de căință. Responsabilitatea Bisericii în astfel de cazuri
este de a-l accepta atât pe cel decedat,cât și pe cei mai răniți din această moarte tragică și să-i
dăruiscă și pe aceștia milei iubitoare a lui Dumnezeu48.

II.6. Eutanasia

Totodată, însa, Biserica cinstește și moartea

dureroasă, nu doar când se întamplă pentru mărturisirea lui
Hristos, dar și când este legata de boli sau împrejurari
dureroase, pe care omul le suferă cu răbdare și nădejde în
Dumnezeu. Aici moartea cea bună nu constă în lipsa
durerii, ci în înfruntarea ei cu răbdare și nădejde în Hristos.
Moartea bună sau rea nu este determinată în cele din urma de forma ei exterioară, de
ușurinta sau greutatea cu care survine, ci de starea interioară cu care o abordează omul. Moartea

47
. http://www.crestinortodox.ro/cauta/combaterea-violentei-a-suicidului-a-eutanasiei-si-a-degradarii-demnnitatii-
umane
48
.ibidem, 346-346.
39
bună nu este totdeauna ușoară, nici moartea ușoară nu este totdeauna bună. Sunt relevante
întrebarile formulate pe aceasta temă de către Sfântul Ioan Gura de Aur: Oare a fost rea moartea lui
Ioan, fiindcă i s-a taiat capul, sau a lui Stefan, fiindcă a fost omorât cu pietre, sau a Mucenicilor, că
și-au sfârșit viața în chinuri? Și raspunde el însuși: Rea nu este moartea aceasta, ci moartea în păcat.
Dar nici în antichitatea grecească, în care își are originea conceptul eutanasiei, aceasta nu
este atat de mult legata de forma exterioară a morții, cât de condițiile în care survine aceasta.
Eutanasia este moartea naturală, care vine sa împlinească viața, sau moartea glorioasă, legată de o
anume faptă eroică sau jertfă.
Inacceptabilă din punct de vedere creștin este eutanasia:
a) ca intervenție intenționată pentru izbăvirea omului de o boală incurabilă sau de
dureri insuportabile, trupești sau sufletești
b) ca întrerupere a acordarii de mijloace de supravietuire, în acelasi scop
c) eutanasia indirectă, care are loc ca efect colateral nedorit, în urma folosirii de
medicamente pentru combaterea durerii insuportabile.
Prima formă de eutanasie, numită și eutanasie activă, constituie o formă de sinucidere sau de
sinucidere indusă, când se face cu voia bolnavului, sau de omor, când se face fără voia lui.
Cea de-a doua formă, numită si eutanasie pasivă, nu se poate diferentia de prima.
Medicina contemporană face posibilă menținerea vieții prin mijloace artificiale, chiar și
atunci când nu mai există nici o perspectiva pozitivă pentru bolnav. Menținerea aceasta constituie,
în ultima analiză, prelungire a procesului morții.
De aceea s-ar putea susține că abordarea etapelor finale ale vieții fără intervenția acestor
mijloace artificiale constituie abordarea simplă și naturală. Aceasta se întamplă în trecut și aceasta o
poate prefera cineva și în prezent. Simțindu-și relativitatea vieții pămantești și încredintându-se pe
sine lui Dumnezeu, renunță de a mai recurge la astfel de mijloace și lasă în voia lui Dumnezeu
evoluția stării lui de sănătate.
Cu toate acestea, însă, caracterul sacru al vieții și reala neputintă a omului de-a aprecia cu
exactitate fiecare situație în parte nu îndreptățesc totdeauna refuzul intervenției mijloacelor
artificiale, mai ales când aceasta se face de catre cei apropiați ai bolnavului, fără încuviințarea lui.
Totodată, însă, trebuie mărturisit și faptul că, prin folosirea mijloacelor oferite de știintă și
tehnologia contemporană, problema eutanasiei se complică și intră într-un cerc vicios.
Adică adesea bolnavul este supus unei chinuitoare prelungiri a vieții, care în esentă este
echivalentă cu prelungirea procesului mortii. Dar și eventuala intervenție de întrerupere a folosirii
mijloacelor acestora constituie întrerupere a vieții.
Apare astfel și o problemă secundară a eutanasiei, care fără intervenția știintei și tehnologiei
nu ar fi fost generată. Iar când menținerea pe mai departe sau, dimpotrivă, ne-menținerea vieții
40
bolnavului este legată de necesitatea transplanturilor sau de încetarea folosirii mijloacelor medicale
în vederea salvării altor bolnavi, problema devine și mai acută și capătă noi dimensiuni, care nu se
pot controla cu ușurință.
Conexa este și eutanasia eugenică, aplicată în vederea izbăvirii societății de indivizi
handicapați corporal sau înapoiați intelectual. In acest cadru se încadrează astăzi așa zisele "avorturi
terapeutice", adică omorârea embrionilor care în urma controlului prenatal prezintă anomalii grave.
Unii, în fine, asociind eutanasia cu rațiuni strict economice, susțin că persoanelor
supraîmbătrânite sau întarziate mintal nu trebuie sa li se acorde toate mijloacele medicale necesare,
ba nici obisnuita asistență spitalicească. Astfel, printr-o lege aprobata în 1994, în Danemarca se
interzice spitalizarea și îngrijirea medicală în spitalele publice de stat a persoanelor bolnave în
vârstă de peste saptezeci de ani. Mai mult, se propune chiar evaluarea economică a vieții umane, în
vederea luării de fiecare dată a hotărârii menținerii pe mai departe sau ne-menținerii acesteia.
In aprilie 2001, în cadrul Uniunii Europene, Olanda a legalizat eutanasia pe motive de
"compasiune". Drept condiții ale efectuării ei au fost stabilite urmatoarele:
a) Existența unei boli incurabile sau a durerilor insuportabile.
b) Aducerea la cunoștintă pacientului a tuturor soluțiilor alternative.
c) Formularea unei a doua opinii de către specialiști.
d) Cererea eutanasiei de catre pacientul însuși, în deplinatatea facultaților sale.
e) Interzicerea faptului că propunerea să vină din partea medicilor curanți.
Exemplul Olandei a fost urmat dupa aproximativ un an de Belgia, cu stabilirea unor condiții
mai lejere, iar acum se pregătesc în acest scop și alte țări.
Legalizarea eutanasiei nu constituie un simptom parțial al societații, ci un indiciu important
care vădește o schimbare esențială a viziunii asupra vieții, cultivând totodată noi conduite morale
ale societății și medicinii. Propagarea secularizării și, pornindu-se de la aceasta, slăbirea viziunii
religioase asupra vieții au contribuit decisiv la promovarea anomiei sociale.
Aceasta din urmă este firesc sa ducă nu doar la creșterea coeficientului sinuciderilor
anomice, dar și la cea a indicelui recurgerii la eutanasie. Omul se blindează în individualismul lui,
își pierde credința religioasa și consideră menținerea sau întreruperea vieții ca pe un drept individual
al său. Pe de altă parte, se sugerează și se impune societații o altă percepere a medicinii și a
medicului. Medicina, ca și medicul, nu mai este de acum chemat doar spre a vindeca bolnavii, ci și
spre a-i omori.
Biserica Ortodoxa consideră necredința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu orice moarte pe
care o provoacă lașitatea omului de-a înfrunta greutațile vieții. De asemenea, reproba drept
"contrara deontologiei și jignitoare la adresa slujirii medicale" și orice faptă care nu contribuie la
prelungirea vieții, ci grăbește moartea. Dar, în învațatura Bisericii, viața și moartea creștinului nu îi
41
îl privesc doar pe el însuși, ci au directa legatură cu semenii lui și, întâi de toate, cu Dumnezeu
însuși.
Astfel, viața și moartea nu sunt așezate sub prisma drepturilor individuale, ci în cadrul
comuniunii cu Dumnezeu și cu aproapele.
Privind mai îndeaproape lucrurile, prin legalizarea eutanasiei și prin stabilirea condițiilor
efectuării ei este firesc sa fie consacrată nu doar tolerarea ei socială, dar si indirect ei instituire, în
cadrul condițiilor prescrise. Adică, stabilirea condițiilor în care este legalizată eutanasia
funcționează totodată și ca prescriere a condițiilor în care cineva este îndreptățit să procedeze sau să
colaboreze la efectuarea ei. Se cultivă astfel un climat pozitiv pentru ea și se pregătește o mai largă
aplicare a ei, chiar si persoanelor care nu o doresc.
Iar lucrul acesta se articulează excelent intereselor economice ale diverselor organisme
particulare sau de stat, în paralel se realizează nu doar psihologic, dar si deontologic, schimbarea
scopului actului medical. Adică, prin legalizarea eutanasiei, medicul nu numai că poate, dar chiar
este dator sa intervină în vederea grăbirii morții, când aceasta este percepută ca fiind un lucru bun.
Aplicarea eutanasiei se face de regulă prin invocarea "calitații vieții". Iar în vremea noastră calitatea
vieții este apreciată prin criterii materiale si eudemonistice. Aceasta apreciere este, însă, unilaterală
si miopică.
Viața omului nu este doar biologică, ci si spirituală. Indeosebi în fața morții, precum si în
fața altor situații limită (de pilda durerea, agonia), dimensiunea spirituală a vieții este mai intens
simțită.
Aceasta înseamnă că si calitatea vieții trebuie apreciată în mod global, în ansamblu.
De aceea cea mai bună protejare a ei se face atunci când omul este întarit să îndure toate
vicisitudinile vieții, ceea ce ii poate da prilejul celei mai demne morți.
In ultima analiză, omul este chemat să lupte împotriva caracterului său muritor. Iar războiul
acesta este firesc să culmineze în fața morții. Când nu există nădejde pentru viața de după moarte și
toate sunt abordate în perspectiva imanentă si în mod eudemonistic, atunci acceptarea eutanasiei
este de la sine înțeleasă. Dar când există credința în Dumnezeu și în viața de dupa moarte sau, cu
atât mai mult, când viața aceea este considerată ca adevarată, iar cea de acum ca stadiu pregătitor,
atunci nimic nu poate duce la tăgăduirea valorii ei si la întreruperea ei voluntară prin oricare din
formele de eutanasie, față de durerea insuportabilă, de care este adesea legat sfârșitul vieții omului.
Prin slujba ce se săvârșeste la ieșirea cu greu a sufletului, îi stă alaturi muribundului si se
roagă pentru izbăvirea lui de durerea insuportabilă și de boala cea amară, rugându-se totodată
pentru veșnica odihnă a acestuia.
Credința în purtarea de grija a lui Dumnezeu îl cheamă pe creștin să abordeze pozitiv nu
doar sănatatea sau fericirea, dar și boala, durerea sau necazul. Dumnezeu nu îngăduie relele pentru
42
a-l vătama sau a-l slei de puteri, ci pentru ca acesta sa dobândească folos sufletesc și să se
întareasca. Este suficient ca el sa nu își privească viața având drept unic etalon plăcerea și sănătatea
trupească, ci sa aibă în vedere și dimensiunea ei spirituală. "Cand sunt slab", scrie Sfantul Apostol
Pavel, "atunci sunt tare".
Constatarea aceasta constituie un loc comun al vieții spirituale. In vremea noastra,
definitorie prin duhul ei eudemonist, moartea este de asemenea abordată prin criterii eudemoniste,
iar eutanasia este asimilată morții ușoare.
Perspectiva vieții de dupa moarte a omului sau importanța răbdarii pentru desăvârșirea
duhovnicească și pentru dobândirea veșniciei sunt marginalizate în același timp slabește încrederea
în purtarea de grija a lui Dumnezeu. Astfel, toate sunt considerate antropocentric si imanent,
privând viața de perspectiva veșniciei și pe om de idealul desăvârșirii spirituale și al adevaratei
libertați49.

49
. http://www.crestinortodox.ro/cauta/combaterea-violentei-a-suicidului-a-eutanasiei-si-a-degradarii-demnnitatii-
umane.
43
III. SACRALITATEA ȘI SFINȚENIA VIEȚII UMANE

III.1. Viața omenească ca dar divin

Ortodoxia afirmă că viața este un dar, oferit în mod liber de Dumnezeul iubirii.
De aceea, viața umană trebuie întâmpinată cu bucurie şi mulțumire. Ea trebuie prețuită,
conservată şi protejată ca expresia cea mai sublimă a activității creatoare a lui Dumnezeu, Care ne‐a
adus „de la neființă la ființă” nu doar pentru o existență biologică. El ne‐a ales pentru Viață, a cărei
finalitate este participarea la slava veşnică a lui Hristos Cel Înviat, „la
moştenirea sfinților, întru lumină” (Col. 1, 12; Efes. 1, 1) 50.
Creați de Dumnezeu ca cea mai sublimă expresie a iubirii Sale
divine, noi suntem chemați să ne împărtăşim de comuniunea veşnică cu
El, în compania celor care reflectă în eternitate sfințenia Sa radiantă.
Totuşi, ca şi sfinții care au fost înaintea noastră miile de martiri,
„mărturisitori” şi alți oameni sfinți care „au luptat lupta cea bună” şi au
ieşit biruitori – noi putem ajunge la sfințenia divină prin exercițiul bunei
chiverniseli, oferindu‐ne „pe noi înşine şi unii pe alții şi toată viața noastră
lui Hristos”.
Creați după chipul divin şi chemați la asemănarea cu Dumnezeu prin dobândirea sfințeniei,
după cum Tatăl nostru ceresc este „sfânt”, creştinii ortodocşi cred că un aspect major al vieții şi
vocației lor este lupta continuă împotriva puterilor demonice ale păcatului şi morții.
Purtând zilnic crucea lui Hristos, ei se îmbarcă pentru un pelerinaj interior care duce, prin
pocăință continuă, de la moarte la viață, pentru a atinge în cele din urmă comuniunea cu Dumnezeu.
Aceasta este vocația primită de ei de la Dumnezeu, singura care le oferă un ultim sens şi o
valoare personală.
Această vocație este cea care conferă existenței umane sacralitatea sau sfințenia sa.
Ea singură oferă vieții umane valoare eternă, de la concepere, la moartea fizică şi până la
existența înviată din Împărăția lui Dumnezeu. Prin urmare, orice reflecție asupra problemelor
morale care influențează viața umană presupune o perspectivă antropologică, fidelă Tradiției
Bisericii, care recunoaşte şi respectă această sfințenie.
Faptul că suntem ființe personale înseamnă că purtăm chipul divin; de fapt, chipul este cel
care determină calitatea noastră de persoană. Totuşi, noi neîmplinim ca persoane şi actualizăm deci
înlăuntrul nostru autentica sfințenie prin pocăința continuă şi prin lupta ascetică ce duce la ridicarea

50
.Pr. Prof. Dr. John Breck, “Darul sacru al vietii”, Editura Patmos, Cluj Napoca, 2001, pag.5
44
persoanei spre asemănarea divină. „Sacralitatea” vieții, cu alte cuvinte, este intrinsecă naturii
noastre; totuşi, ea este „actualizată”, concretizată în existența de zi cu zi, prin efortul nostru
continuu de a realiza o autentică „sfințenie” a vieții.
De aceea, dobândirea sfințeniei presupune participarea noastră activă, „sinergia” sau
cooperarea cu harul divin, ceea ce implică „dezbrăcarea de vechiul Adam” şi„îmbrăcarea cu cel
nou”. Sfântul Pavel exprimă dinamismul acestei permanente transformări lăuntrice în următorii
termeni: „Să vă dezbrăcați de viețuirea voastrăde mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin
poftele amăgitoare, şi să vă înnoiți în duhul minții voastre, şi să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel
după Dumnezeu (ton kata theon ), zidit întru dreptate şi în sfințenia adevărului” (Efes. 4,22‐24)51.
Ortodoxia rasariteană se oprește asupra teologiei morale care este practic teologia ascetică
tradițională prezentarea luptei lăuntrice pentru realizarea sfințeniei cu ajutorul harului și a puterii
transfiguratoare a Sfântului Duh.

III.2. Condițiile necesare realizării sfinteniei umane

Principalul termen folosit de Sfanta Scriptura cât și de Sfânta Tradiție pentru a arăta motivul
întrupării Fiului lui Dumnezeu, precum și scopul operei Sale cu privire la om este "mântuire".
El este folosit atât pentru a numi
lucrarea răscumpărătoare a Mântuitorului
Hristos prin jertfa de pe cruce, cât și pentru a
numi starea celor care și-au însușit sau
împropriat roadele jertfei de pe cruce. In
primul caz, este vorba de mântuirea obiectivă ,
răscumpararea sau împacarea omului cu
Dumnezeu prin jertfa Mântuitorului, iar în al doilea, de mântuirea subiectivă sau personală, ori
simplu mântuire, îndreptare sau sfințirea omului, lucrare care se înfăptuiește de fiecare creștin în
parte prin har, credintă și fapte bune, pentru ca omul răscumparat prin jertfa lui Hristos, să poată
dobândi fericirea vesnica. Mântuirea subiectivă este împreuna-lucrarea lui Dumnezeu și a omului,
prin care acesta își însușeste roadele jertfei de pe cruce a Mântuitorului, fiind eliberat din robia
păcatului și a morții, începând de la Botez și Mirungere o nouă viață, prin care se face drept înaintea
lui Dumnezeu.
Aceasta nouă viață se dezvoltă și se întărește prin conlucrarea creștinului cu harul, ca rod al
credinței, manifestându-se în fapte bune, dar răsplata pe care o va primi va fi fericirea veșnică.
51
Pr. Prof. Dr. John Breck, op.cit., pag.7-8.
45
 Precum rezultă din îndemnul Sfântului Apostol Pavel, adresat filipenilor: "... lucrati cu frica
si cu cutremur la mântuirea voastră" (Filip. 2, 12), mântuirea nu este un simplu dar de la
Dumnezeu, nici numai un act sau o lucrare a omului, ci o acțiune de durată care are un început, se
dezvoltă treptat și se realizează prin împreuna-lucrarea lui Dumnezeu și a omului.
Desigur, ea se înfăptuiește ca urmare a harului dobândit de om prin Taina Botezului, prin
străduința și propria lucrare a creștinului: Dumnezeu da harul Său, iar din partea omului sunt
necesare credința și faptele bune.
Mântuirea subiectivă este consecința răscumpărării în Iisus Hristos, prin Care ne-a venit
harul și adevarul (Ioan 1, 17). In concepția Bisericii noastre și spre deosebire de protestanți,
mântuirea subiectivă sau îndreptarea potrivit textului de la Rom. 8, 29, este o renaștere spirituală
adevărată și reală a omului, prin care el devine drept înaintea lui Dumnezeu.
Ea progresează sau regresează datorită unor condiții subiective ale creștinului, fiind
dependentă de pregătirea și de ridicarea lui din punct de vedere moral. Ea este deci susceptibilă de
creștere, întărire si desavarșire, dar fiindcă este legată nu numai de voința și lucrarea omului ci și de
cum va gasi Dumnezeu rezultatul acțiunilor lui, nimeni nu poate fi sigur de mântuirea sa.
De aceea, omului îi este necesară continua lucrare în acest scop, împlinind toate poruncile și
caștigandu-și virtutea care le încununează pe toate: iubirea.
In orice stadiu al creșterii sale duhovnicesti s-ar afla, el trebuie sa-și aducă aminte de
cuvintele Sfantului Apostol Pavel: " Asa ca celui ce i se pare ca stă, sa ia aminte sa nu cadă (I Cor.
10, 12).
Necesitatea harului pentru mântuire rezultă din universalitatea păcatului stramosesc: "
Fiindca toti au pacatuit...indreptandu-se in dar, cu harul Lui, prin rascumpararea in Hristos Iisus"
(Rom. 3, 23-24). Fara harul redobandit prin Iisus Hristos, nimeni nu poate nici sa voiasca, nici sa
lucreze pentru mantuirea sa: " Caci Dumnezeu este Cel ce lucreaza in voi si sa voiti si sa faceti
dupa a Lui bunavointa" (Filip 2, 13).
Mântuirea este un dar al lui Dumnezeu, deci nu este rezultatul vredniciei personale a
omului: " Caci in dar sunteti mantuiti, prin credinta, si aceasta nu de la voi: al lui Dumnezeu este
darul. Nu din fapte, ca sa nu se laude nimeni. Pentru ca a lui faptura suntem, ziditi in Hristos Iisus
spre fapte bune, ca sa umblam intru ele" (Efes. 2, 8-10).
Din cele de mai sus rezultă ca mântuirea este o lucrare în care Dumnezeu face începutul prin
harul său, iar omul are nevoie de acest har și în continuare, străduindu-se încontinuu să colaboreze
cu el.
Mantuirea începută prin renașterea la o viață nouă cere un efort suținut din partea creștinului
pentru realizarea creșterii sale duhovnicesti, spre a putea urca pe cele mai înalte trepte ale

46
desavârșirii sale morale si a lua astfel cununa chemarii lui Dumnezeu in Hristos Iisus (Filip. 3, 13-
14), prin urmare ea are mai multe trepte sau faze.

Etapele îndreptarii

Cea dintâi treaptă este chemarea și pregătirea omului

pentru renaștere, pentru primirea harului divin. Omul
renăscut, fiind luminat de harul premergator de care simte
nevoia și însusindu-si prin credință adevarurile Revelației,
dorește să se mântuiască, de aceea, conștient de starea în care
se află, face o adevarată pocaință. Atăt famenul etiopian, cât
si Saul din Tars au simțit nevoia sa se împace cu Dumnezeu,
trezindu-se în ei credința în Hristos.
Inainte de a renaște prin botez, harul lucrează dinafară
asupra omului, dar dupa botez harul se sălasluiește în el
însuși, lucrarea lui devenind mai vie.
Menționăm însă că această chemare, această lucrare de pregătire se săvarsește în Biserică și
nu în afara ei.
A doua treapta este renașterea omului în Hristos prin Taina botezului. Cu aceasta începe
îndreptarea propriu-zisă, care constă, pe de o parte, în curățirea de păcatul stramoșeșc și de celelalte
păcate săvârșite până la botez, iar pe de alta, în sălășuirea harului lui Hristos în el, inclusiv harul
virtuților teologice, ceea ce marchează începutul unei noi vieți, în care omul simte dorința vie de a
se uni cu Hristos și de a umbla "întru înnoirea vieții" (Rom. 6, 4).
A treia treaptă face vizibil progresul creștinului în viața cea nouă în Hristos, arătandu-L pe
Hristos prezent în viața și faptele lui încât acum el poate spune: "De acum nu mai traiesc eu, ci
Hristos este Cel ce traieste intru mine" (Gal. 2, 20).
Acum se arată cu adevărat creșterea creștinului în virtute și îndeosebi în iubire, ceea ce da
un sensibil avânt urcușului duhovnicesc spre desăvârșire, care poate fi realizat, pe de o parte, prin
împlinirea poruncilor, iar pe de alta, prin urmarea de către unii a sfaturilor evanghelice.

Condițiile însușirii mântuirii subiective

Din cele anterioare, se poate întelege că întreaga lucrare de ridicare a vieții creștinului are
nevoie din partea lui de credință și fapte bune.

47
 a) Credinta. Ca act intelectual, credința este adeziunea noastră liberă la cele descoperite de
Dumnezeu sau la Revelația divină. Dar pentru mântuire, această credință nu-i suficientă, ci este
necesară credința lucrătoare prin iubire (Gal. 5, 6). Această credință nu e numai un act de
cunoaștere, ci este o manifestare integrală a sufletului omenesc.
Astfel, ea include în sine și iubirea și nădejdea, deci angajează întreaga ființă a creștinului,
cuprinzând în sine atât credința în opera mântuitoare a lui Iisus Hristos si alipirea de ea cât și
credința ca legatură personală cu Hristos, care duce la iubirea față de Hristos și de opera Sa
mântuitoare. Ea mai cuprinde încredințarea și nădejdea ca vom primi cele făgăduite de Dumnezeu,
și, în sfârșit, manifestarea ei nu numai în gânduri si dispoziții virtuoase, ci îndeosebi în fapte bune,
ca rezultate sau ca efecte ale credinței lucrătoare prin iubire.
Necesitatea credinței pentru mântuire a fost arătata de Insusi Mântuitorul Hristos apostolilor,
cand i-a trimis la propovaduire: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata
faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu
16, 15-16). Aceeasi necesitate a credinței o arată și Sfântul Apostol Pavel când zice: "Fara credinta
cu neputinta este a bineplacea lui Dumnezeu" (Evr. 11, 6), iar in alt loc: " De vei marturisi cu gura
ta pe Domnul Iisus si vei crede in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat pe el din morti, te vei mantui"
(Rom. 10, 9).
Desigur, la începutul îndreptarii, în faza de pregătire, credința este generală și constă în
acceptarea globala a Revelației, dar odată omul îndreptat prin botez, credința progresează și devine
specială sau formată (fides caritate formata); ea nu ramâne numai la primirea Revelației, ca o
credință neroditoare si moartă(Iacov 2, 17, 20), ci e fecundată de elementul viu, activ și roditor al
dragostei, deci este credința lucrătoare prin iubire, (Gal. 5, 6).
Această credință înseamnă o dăruire și o unire treptată cu Hristos, din jertfa Căruia primim
și noi puterea de a muri păcatului si a învia la o viață nouă împreună cu Hristos, după cuvântul
Sfântului Apostol Pavel: " Asa si voi socotiti-va a fi morti pacatului si vii lui Dumnezeu, in Iisus
Hristos Domnul nostru (Rom. 6, 11). Prin credința lucăatoare prin iubire, spune Sfantul Pavel ne
însușim starea de dreptate a lui Iisus, ca urmare a jertfei și învierii Lui.
Aceasta credință o spune Apostolul faptelor legii , săvârșite numai din puterile omului si nu
din puterea lui Hristos, fapte care nu aduc omului îndreptarea ( Rom. 3, 25-28).
Dar precum faptele care nu izvorasc din credință în Iisus Hristos si din iubirea față de El nu
au valoare pentru mântuire, la fel si credința care nu e lucrătoare prin iubire nu poate aduce
mântuirea.
b) Faptele bune. Învătătura Bisericii noastre susține că alături de credință și faptele bune
sunt necesare pentru mantuire.
Sfânta Scriptură vorbește despre necesitatea acestora pentru mântuire în numeroase locuri.
48
 Astfel, Mantuitorul zice: " Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia
cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in cer" (Matei 7, 21). De asemenea, tot El ne
arată că la obșteasca judecată, când Fiul Omului va veni întru slava să judece lumea, moștenirea
împarației cerurilor sau excluderea de la ea se vor face dupa criteriul împlinirii sau neîmplinirii de
către creștini a faptelor milei trupești (Matei 25, 34-45).
La fel, Sfântul Apostol Pavel subliniază în numeroase ocazii că, la dreapta judecată
Dumnezeu va răsplati fiecăruia dupa faptele sale (Rom. 2, 6; II Cor. 5, 10; I Tim. 6, 18 s.a.).
Cât privește pe Sfântul Iacov, el spune clar: " Omul se indrepteaza prin fapte, iar nu numai
prin credinta" (Iacov 2, 21), iar despre credinta care nu se manifesta in fapte, spune: " Credinta fara
fapte moarta este" (Iacov 2, 17).
De asemenea, Sfinții Parinți afirmă în mod unanim că faptele bune sunt necesare pentru
mântuire.
Astfel, sfântul Chiril al Ierusalimului zice: "Cinstirea de Dumnezeu consta în doua parti:
din cunoașterea exactă a dogmelor pietații si din fapte bune. Dogmele fără de fapte bune nu sunt
păacute lui Dumnezeu. El nu primește însă nici faptele, dacă nu sunt iîtemeiate pe dogmele
pietații".
Dacă Sfântul Apostol Pavel contestă importanța unor fapte în lucrarea mântuirii, el se referă
la faptele săvârșite de om în afara legăturii cu Hristos, pe baza unor legi normative (legea mozaică,
legile civile), pe când faptele săvârșite ca urmare a legăturii omului cu Hristos prin credință și
iubire, fapte care izvorăsc din puterea lui Hristos si care sporesc unirea credinciosului cu Hristos și
asemanarea cu El, le consideră absolut necesare pentru mântuire.
Este însă greu să facem o separare între credință și faptele bune în procesul mântuirii,
arătând unde sfârșește credința si unde încep faptele, deoarece între ele există o legatură organică.
Caci daca credința este aceea care îndreptează si mântuiește, fiind vie și lucrătoare prin iubire, ea
însăși este în același timp și faptă bună, cuprinzând si îmbrățișând în sine și faptele externe în mod
necesar; la fel se poate spune și despre faptele bune ca ele aduc cu sine mântuirea, dacă izvorasc din
credința în Hristos.
Cu toate acestea, chiar dacă faptele bune, izvorâte din această credință sunt meritorii în ele
însele, noi nu suntem îndreptățiți să ne lăudam cu ele, sau pe baza lor să pretindem dobândirea
propriei noastre mântuiri.
Aceasta rezultă lămurit din cuvintele Mântuitorului si din cele spuse de Sfântul Apostol
Pavel. Astfel, Mântuitorul ne spune: " Asa si voi, cand veti face toate cele ce vi s-au poruncit, sa
ziceti: slugi netrebnice ce suntem, caci ce am fost datori sa facem am facut" (Luca 17, 10), iar
Sfantul Apostol Pavel spune despre sine: " Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, si harul Lui
care a fost intru mine n-a fost in zadar, caci m-am ostenit mai mult decat ei toti, dar nu eu, ci harul
49
lui Dumnezeu care este in mine" (I Cor. 15, 10), iar in alt loc zice: "Caci ce ai pe care sa nu-l fi
primit? Iar daca l-ai primit, de ce te lauzi ca si cum nu l-ai primit?" (I Cor. 4, 7).
De aceea, nu trebuie să uitam niciodată ca mântuirea este darul lui Dumnezeu, iar credința
lucrătoare prin iubire, din care izvorasc faptele bune este singurul mijloc prin care ne putem
dobândi mântuirea. Iar cât privește faptul că nimeni nu poate fi sigur de propria sa mântuire, această
nesiguranță exercită o influentă pozitivă asupra credincioșilor, constituind un îndemn permanent la
săvârșirea faptelor bune52.
Omul care a reușit cu ajutorul harului să se dăruiască cu totul pe sine și în toată vremea lui
Dumnezeu a dobândit cel mai mare bine.
Insă pe drumul către acest bine se află nenumărate virtuți. Cele mai înalte dintre virtuți .Cele
mai înalte dintre virtuți sunt rezumate în învățăturile Apostolului și ucenicului lui Hristos, Pavel.
El spune că virtuțile sunt” roadele Duhului”și le enumeră:”iubirea, bucuria, pacea,
îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea și
curăția”(Galateni, 5, 22-23).

III.3. Responsabilitatea bisericii în lumea contemporană

Așa cum remarcăm mai înainte, toate aceste situații provin din lipsa instrucției și educației
religioase. Ateismul materialist pe de o parte, iar pe de alta secularizarea, care se întinde tot mai
mult, au adus în sufletele oamenilor acest gol spiritual, care îi determină să devină robi plăcerilor
erotice și să nu urmărescă în viața decât progresul sau
propășirea materială, uitând de Dumnezeu și semeni.
Privitor la familie si viață, trebuie să se cultive o
concepție sănatoasă despre ceea ce înseamnă ele pentru
binele fiecaruia si al societații. Trebuie accentuată si
cultivată învățătura ca familia își are fundamentul ei
natural și suparanatural în Taina Sfintei Treimi.
Dupa cum persoanele Sfintei Treimi nu pot fi
concepute fără iubire, la fel relația dintre bărbat și
femeie nu poate imagina fără acest liant atât de necesar

52
.Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean"Teologia Dogmatica", manual pentru seminariile
teologice, Bucuresti, 1991, pag. 276-281.

50
conviețuirii dintre cei doi parteneri. Familia nu se poate concepe, întemeia, dura și afirma sau
împlini decât dacă are la temelie iubirea între soți si între aceștia și copii. Familia creștină adevarată
are la bază dragostea jertfelnică si frica de Dumnezeu.
“Supuneti-va unul altuia intru firca lui Hristos” si “asa sa-si iubeasca barbatul femeia sa
ca pe sine insusi, iar femeia sa-l respecte pe barbat” ne îndeamnă SfantulApostol Pavel (Efeseni 5,
21 si 23).
Adevarata familie creștină este aceea în care soții se iubesc cu adevarat, își îndeplinesc
îndatoririle față de societate, prin muncă și comportare exemplară, se preocupă de nașterea,
creșterea și educarea copiilor, iar aceștia, la rândul lor, sunt supuși și ascultători de părinți.
Altfel, ea nu mai este familie, ci o parodie, un contract, o convenție, un mod de viață
artificial, consensual și fără roade.
In această privintă preoții trebuie sa fie neîndurători cu formele parazitare ale vieții de
familie: concubinajul, desfrâul, adulterul, incestul, homosexualitatea, lesbianismul, pervesiunile
sexuale, prostituția, înfierandu-le în predica, iar în scaunul de spovendanie fiind mult mai exigenți
cu cei care practică asemenea păcate.
Totdeauna să se scoată in evidență frumusețea, necesitatea și folosul vieții normale de
familie. Pentru cultivarea unei concepții sănatoase despre familie si rostul ei, ca si despre obligațiile
care revin celor doi viitori soți, se impune o catehizare sistematică a tinerilor care se căsatoresc, ca
și obligativitatea ca aceștia să se spovedească si să se împartasească înainte de Taina Cununiei.
Se va scoate mereu în evidență că scopul căsătoriei este nașterea de prunci, avertizând pe
tinerii miri cât de păgubitoare sunt toate practicile împotriva venirii pe lume a copiilor.
Familia nu este doar o modalitate de satisfacere a plăcerilor erotice, ci leagănul și sanctuarul
vieții, în care trebuie sa se conceapă și să se nască viața.
Se va insista mereu asupra faptului ca Biserica este împotriva planning-ului familial si al
metodelor și mijloacelor contraceptive, care sunt dușmanii vieții.
Cu atât mai gravă este savârșirea întreruperilor de sarcini, a avorturilor, care sunt crime ce
nu pot fi răscumpărate niciodată, însemnând și lipsirea pruncilor avortați de posibilitatea botezării și
a intrării în Imparatia lui Dumnezeu53.
Trebuie sa insistăm în orientarea familiei spre calea Bisericii, buna rânduială începe odată cu
o viata îmbisericită. Harul Duhului Sfant mângâie familia indiferent de starea prin care trece si
astfel trecem peste bucurii și probleme: “sarcina, nașterea, alaptarea, educația copiilor, grija
neîntrerupta a unuia față de altul sunt treptele căii spinoase care conduc spre școala iubirii.

53
.Monseniorul Jacques Seaudeau, “Problema eutanasiei, a avortului si a sidei in Europa de Est”, in Congresul
international” Familia si viata la inceputul unui nou mileniu crestin”, Editura Institutului Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2002, p.276, apud Pr. Prof. Dr.Nicolae D. Necula, “Familia azi.Probleme
pastorale si sociale”, in “Glasul Bisericii”, nr.9-12, 2001.p.124.
51
 Ele sunt evenimentele principale din viața unei familii din care se sporesc rugăciunea și
pătrunderea soțului în lumea interioară a soției”.
De altfel sfințenia căsătoriei are loc numai în sensul ca este sfințită de Biserică, când
cuprinde toate cele trei laturi ale fiintei omenesti: trupul, sufletul și duhul, când dragostea soților îi
ajută pe aceștia sa crească duhovniceste și când aceasta dragoste nu se rezumă doar la propria
persoană, ci, transfigurându-se se revarsă asupra copiilor si îi cuprinde cu caldura ei pe cei din jur54.
Pentru a pune început bun in viața de familie e de dorit ca tinerii care se pregătesc să se
căsătorească să nu depună prea mare efort pentru pregătirile de organizarea petrecerii de nuntă, ci să
participe împreună la Liturghia Dumnezeiască, unde ar fi de preferat ca tinerii să se împărtășească
chiar în ziua nunții.
Așa cum am văzut consecințele păcatelor se manifestă prin probleme, neliniște, agitatie,
nesiguranța, prin tulburarea familiei întrucat “majoritatea problemelor casniciei voastre îsi au sursa
spirituală în păcatele nespovedite”.
Spovedaniea este un mijloc de a îndrepta căsatoria, întrucat Dumnezeu ridică păcatele
noastre curățind familia și eliberand-o din robia păcatului familia devine o oaza de bucurie:
“Nu încercați să vă schimbați voi înșivă casatoria! Acest lucru va eșua. Lucrați împreună cu
harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos, prin Biserica Sa și veți reusi!”
Orice familie are probleme însă important este să știm sa ne acceptăm crucea si să-L lăsăm
să pună și El umerii spre ajutorul nostrum. Aceasta legatură între Cruce și Inviere este de o
importantă fundamentală. Oricine a fost căsătorit știe că fiecare căsnicie îsi are crucea sa.
Nici o căsătorie nu e perfectă si nici o lună de miere nu durează până la sfârsit.
Este nevoie de foarte multă muncă pentru a avea o casnicie reusită. Crucea se împodobește
cu flori. “Crucea – crucea care este în căsnicia voastră și care este căsnicia voastră – va înflori cu
viața cerească daca o îmbrațișați, o sărutați și o purtați și nu fugiți de ea, încercând să vă luați alta”.
Familiile de azi, mai ales cele cu probleme sunt și cele care ignoră viața duhovnicească.
Pentru a uita de necazuri ei se ascund în spatele distracțiilor, sau mai rau în robia unei patimi.
Ceea ce nu-si dau seama este ca “prin ignorarea laturii duhovnicești ei plantează semințele
dezbinării și ale neliniștii în proaspăta arătură a mariajului lor. Din pacate, aceste semințe sunt cele
care, crescând, înabusă iubirea în multe căsnicii”55.
Parinții ca model pentru copii devin călauză pentru viitorul copiiilor. Din familii
credincioase copiii pleacă cu principii sănătoase, deși e posibil ca aceștia să și le disturgă pe

54
.Sfantul Teofan Zavoratul, “Mantuirea in viata de familie”, traducere din limba rusa de Adrian si Xenia Tanasescu-
Vlas, tiparita cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului, Bucuresti,
Editura Sophia, 2004, p.35.
55
.Pr.Prof. Gleb Kaleda,” Biserica din casa”, Editura Sophia, Bucuresti, 2006, p.29.
52
parcurs, spre deosebire de copiii care pleacă din familii slabe și care întemeiază la rândul lor același
tip de familie cu probleme, deși unii își caută model în altă parte întemeind o familie solidă.
“Respectul reciproc dintre soț și soție îi determină pe copii sa fie respectosi cu parinții”
Copiii devin respectosi nu numai cu parițtii ci și cu viitorii lor copii. Insă dacă vă doriți ca mariajul
nostru sa crească în iubire și bucurie, trebuie să vă căsatoriți nu pentru a primi, ci pentru a da.
Pentru ca după cum Hristos a spus: “Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35).
Putem spune ca “nici o căsnicie nu rezistă testului timpului, nici una nu poate face față
furtunilor vieții, dacă înainte de toate nu este o relație de iubire”56.
Soluțiile ieșirii familiei din criză în care se află s-ar putea concentra în intensificarea și
consolidarea relațiilor dintre viața familiei creștine și viața Bisericii, având ca mijloace sigure și
eficiente Sfintele Taine, catehizarea copiilor și tinerilor, restaurarea vocației ascetice și jertfelnice a
familiei, reîncreștinarea sau duhovnicirea spațiului în care familia trăiește si activează, afirmarea în
orice împrejurare a identitații eclesiale a fiecarui membru al familiei57.
Se impun redescoperirea si valorizarea tradițiilor autentice creștine de exprimare a vieții de
familie, revenirea la atmosfera creștină a familiei, reafirmarea stilului de viata creștin, concretizat de
altruism, iertare, iubire, devotament și fidelitate.
Lucrarea sfințitoare a Bisericii trebuie să consolideze si să adâncească pe cea catehetică
destinată familiei și sa fie urmată de cea social-caritativă, atenuând lipsurile materiale ale familiilor
sărace, ale copiilor abandonați si oferind o sansă tinerilor aflați în șomaj sau copiilor ai căror parinți
pleacă peste hotare .Trebuie să redescoperim puterea fidelitații și sensul adevaratei libertați.
A fi credincios înseamna a avea capacitatea de a depași obstacolele.
Educația copiilor trebuie controlată de către mica biserică, adica familia creștină, în care
soțul, soția și copiii cresc în Hristos. Tocmai în cadrul familiei le putem explica copiilor în ce constă
purtarea imorală întalnită în jur.
Cert este că oamenii sunt mult mai ușor de ademenit la păcat în perioada tinereții, când sunt
mai usor influențabili. Atracția si influența celor de aceeași vârstă îi vor tenta să se atașeze
majoritații si să se desfete de plăceri vinovate.
Foarte conștient de acest fapt, înțeleptul avertizează ca cel ce se lasă pradă desfătarilor de tot
felul în cele din urmă va avea parte de suferintă (Proverbe 1, 27).
Nu trebuie totuși înteles că Biblia ar propune parinților sa-si izoleze total copiii de societate
sau de întalnirile cu prietenii.

56
.Pr. John Mack, op.cit., p.45.
57
.Diac.George Aniculoaie, “Solutii pentru iesirea familiei din criza”, in Ziarul “Lumina de Duminica”, din 20
noiembrie 2011.
53
 Dimpotrivă, educația presupune socializare. Model poate fi chiar Domnul Hristos Care i-a
avut în atenția Sa și pe copii și i-a mustrat pe ucenicii care voiau să-i îndepărteze de El.
In cadrul activitaților pastorale, preoții trebuie sa aibă în vedere faptul ca mulți dintre cei ce
solicită oficierea căsatoriei pot fi învățați despre indisolubilitatea acestei Sfinte Taine, iar în cazul
conflictelor dintre soți este nevoie ca integritatea căsniciei sa fie păstrată prin orice mijloace.
O obligație pastorală constă și în a-i sfătui pe cei care conviețuiesc necununați sa ia aminte
la cuvântul Sfintei Scripturi, care spune ca desfranații nu vor moșteni Impărația lui Dumnezeu.
De asemenea preotii trebuie sa-i sfătuiască pe tinerii creștini care au dificultați în întelegerea
propriei identitați sexuale să se adreseze experienței celor care au învins sexualitatea cu toate
implicațiile ei si alte probleme legate de acestea.
Este nevoie, de asemenea, si de o colaborare mai stransă între Biserică, Școala și Stat pentru
salvarea institutiei și familiei, pentru depășirea dificultaților de orice natură, ce atentează la unitatea,
integritatea și autenticitatea familiei creștine.
Doar prin eforturi comune ale tuturor instituțiilor abilitate, având în centru Biserica, lumea
secularizată de azi poate redescoperi valorile religios-morale autentice și totodată vocația familiei
creștine.
In contextul provocărilor lumii secularizate de astazi, cu impact în ceea ce privește viața
familiei este necesară conjugarea eforturilor Bisericilor pentru o mărturie comună a valorilor
familiei, pentru dezvoltarea unor programe și proiecte concrete de cooperare în sprijinirea și
propovăduirea valorilor familiei tradiționale.
Intr-o societate în care reperele spirituale tradțtionale sunt tot mai diluate, propunerea
comună din partea Bisericilor a unui mod de a fi structurat în interiorul familiei tradiționale poate fi
o speranță și un temei pentru generația actuală de a recupera ceea ce este cu adevarat esențial în
plan existențial58.

58
.Adrian Lemeni, op.cit., p.150.
54
IV. ASPECTE METODICE CU PRIVIRE LA ABORDAREA
CONTINUTURILOR RELIGIOASE DIN DOMENIUL TINERETULUI SI A
PROBLEMELOR CONTEMPORANE

IV.1. Delimitări conceptuale

EDUCAŢIA reprezintă fenomenul complex, deliberat, de transmitere de la o generaţie la

alta a valorilor acumulate de omenire59; ea se caracterizează, în esenţă prin:
 intenţionalitate (regăsibilă la nivelul finalităţilor – de la idealul educaţional până la
obiectivele didactice);
 sistemicitate şi organizare (cel puţin pentru formele instituţionalizate);
 socio-istoricitate;
 dinamism pe axa naţional-universal;
 complexitate şi inevitabilă permanenţă.
Proiectarea şi realizarea optimă a activităţii instructiv-educative depind de felul cum se
desfăşoară, dimensionează şi articulează componentele materiale, procedurale şi organizatorice,
care imprimă un anumit sens şi o anumită eficienţă pragmatică formării tineretului.60
Pentru atingerea idealurilor educaţionale în comportamente şi mentalităţi este absolut
necesar ca activitatea de predare şi învăţare să dispună de un sistem coerent de căi şi mijloace de
înfăptuire, de o instrumentalizare procedurală şi tehnică a paşilor ce urmează a fi făcuţi pentru
atingerea scopului propus.
Desfăşurarea procesului de învăţământ se realizează prin derularea unor demersuri specifice
către finalităţile instructiv-educative propuse. În activitatea didactică aceste demersuri poartă
denumirea de metode de învăţământ.61
Metodologia didactică este definită ca un asamblu de metode, procedee, tehnici şi mijloace
de învăţământ ce urmăresc realizarea obiectivelor propuse.62
Aceasta se constituie într-un capitol al didacticii care studiază natura, funcţiile și modul de
folosire a metodelor specifice procesului instructiv-educativ.

59
. Dicţionar de pedagogie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979, p.141
60
. Constantin Cucoş, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996, pag. 80
61
. http://www.scribd.com/doc/55556959/Teoria-Si-Metodologia-Instruirii-Si-Evaluarii.
62. Pr. prof. univ. dr. Sebastian Şebu, Prof. Monica Opriş, Prof. Dorin Opriş, Metodica predării religiei, Ed. Reîntregirea,
Alba iulia, 2000,pag. 63
55
 Metoda didactică. Termenul metodă derivă etimologic din două cuvinte greceşti (odos -
cale; metha - spre, către) şi are înţelesul de „drum (către) ...", „cale (spre)...". În didactică, metoda se
referă la calea care e urmată, drumul ce conduce la atingerea obiectivelor educaţionale. 63
Metodele sunt instrumente de lucru atât ale profesorului cât si ale elevilor. Ele au o sferă de
cuprindere a tuturor componentelor procesului didactic, cu implicaţii atât asupra predării, cât si a
învăţării si evaluării.
Metoda didactică este „o cale eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un mod
comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile profesorului şi ale elevilor săi“.64
Procedeele didactice. Metoda se aplică printr-o suită de operaţii concrete, numite procedee.
Ele sunt auxiliare metodei şi ajută metoda. Procedeele didactice sunt practice (soluţii didactice
practice) însoţite, după caz, de tehnici şi mijloace didactice, pentru realizarea metodelor didactice.
Tehnicile didactice sunt o îmbinare de procedee didactice cu mijloace de învăţământ,
pentru realizarea obiectivelor propuse.
Mijloacele de învăţământ sunt instrumentele didactice auxiliare, care facilitează
transmiterea şi asimilarea informaţiei didactice, înregistrarea evaluarea rezultatelor obţinute.
Strategia didactică semnifică modalităţi de abordare a predării, învăţării şi evaluării printr-
o combinaţie optimă a metodelor, mijloacelor şi tehnicilor de instruire, precum şi a formelor de
organizare, prin care să se poată înfăptui obiectivele, finalităţile stabilite la parametri superiori de
performanţă65.

Sistemul metodelor de învăţământ

Metodologia didactică desemnează sistemul

metodelor utilizate în procesul de învăţământ
precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate
în considerare: natura, funcţiile, clasificarea
metodelor de învăţământ, precum şi caracterizarea,
descrierea lor, cu precizarea cerinţelor de utilizare.
Metodele de învăţământ pot fi înţelese, ca
un mod general de a concepe şi realiza organizarea
de ansamblu a activităţii de instrucţie şi de educaţie din şcoală. Ele reprezintă, mai degrabă, o

63
. Constantin Cucoş, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996, pag. 81
64
.Cerghit, I., Neacşu, I., Pânişoară, O. I., Negreţ-Dobridor, I., Prelegeri pedagogice, Iaşi, Editura Polirom,2006,
pag.63
65
. . http://www.scribd.com/doc/55556959/Teoria-Si-Metodologia-Instruirii-Si-Evaluarii
56
doctrină pedagogică. Însă această abordare nu este singura care se atribuie metodelor de învăţământ.
În continuare vom discuta despre punctele principale ale dezvoltării umane, şi pentru început ne
vom opri asupra rezultatului constructiv al unei experienţe sociale a mai multor popoare şi naţiuni.
Metodele sunt expresia unor practici educaţionale generalizate asupra cărora mulţi gânditori
şi filozofi, oameni de ştiinţă şi de cultură, pedagogi şi psihologi, au reflectat la timpul lor cu multă
atenţie. Observând sensul înnoitor al educaţiei unei societăţi aflate în pragul prefacerilor au
întreprins propriile lor experienţe, ceea ce a permis să se dea contururi mai precise unor noi
orientări metodologice.
Întotdeauna evoluţia metodelor a stat sub influenţa concepţiilor filozofice ale epocii din care
făceau parte, cu privire la natura omului şi la destinul omenesc; a fost determinată de forma de
organizare socială şi politică existentă la acel moment, de tradiţii, de istorie dar şi de resursele
poporului/ naţiunii. Deşi au existat diferenţe de ordin filosofic, ideologic, politic, naţional etc. şi în
domeniul metodelor de instruire şi educaţie au existat şi există multe caracteristici şi aspecte
comune, diferenţe de ordin formal şi tehnic, ceea ce a oferit şi oferă multe posibilităţi de abordare
relativ identică, favorabilă unui schimb de informaţii şi vederi absolut utile unor transferuri de
metodologii de la o epocă la alta, de la un popor la altul, bineînţeles cu adecvările de rigoare.
Rădăcinile instruirii, ale educaţiei, sunt legate de practici puţin evoluate, în esenţă empirice,
dependente de imitaţie şi memorie, de exerciţiul natural şi de joc, care au dominat o lungă perioadă
a istoriei educaţiei. Mai târziu, s-a ajuns la comunicarea orală sub formă de tradiţie orală, de poveţe
şi exemplificări şi, mai apoi, de dialog.
Începând cu secolul al V-lea î.Hr., metodele de instruire ce impuneau o strictă adeziune la
tradiţiile populare uzuale - observă J. Brubacher (apud Ioan Cerghit, 2006), un istoric al educaţiei,
înclină să cedeze locul unor procedee mai critice. Începe să se impună conversaţia socratică, iniţiată
de Socrate.
Odată cu trecerea timpului, în perioada Antichităţii, apariţia alfabetului şi a scrisului (pe
papirus), reprezintă un pas înainte. Răspândirea treptată a limbajului scris a contribuit la
structuralizarea şcolară a educaţiei, căci învăţarea lecturii a necesitat prezenţa unor tineri renumiţi în
jurul unui magister. Citirea vreunui manual preţios de către magister, dictarea, era însoţită de
repetarea cu voce tare şi memorarea textelor de către cei care îl ascultau.
Atât în Antichitate cât şi în Evul Mediu “lectura” însemna citirea cu glas tare.
Apoi, paralel cu practicarea unui învăţământ mecanic, bazat pe metode scolastice,
dogmatice, autoritare, de învăţare pe de rost a unor cunoştinţe formale proprii şcolii medievale, a
început să se dezvolte un nou tip de învăţământ-unul explicativ. Acesta, fără să nege importanţa
memorării şi a apelului la memorie, îşi îndreaptă atenţia şi spre observaţie şi reflecţie, adică spre

57
metodele raţionale ale percepţiei şi reflecţiei. Metoda demonstraţiei logice se adaugă metodelor de
exersare şi celei a lecturii textului scris însoţit de comentarii.
Începând cu secolul al XVI-lea, profesorii universitari pun în aplicare metoda prelegerii, în
timp ce studenţii îşi notau şi practicau zilnic lectura şi se ocupau cu voce tare de lucrările scrise. De
aici înainte, studiul individual începe să se impună tot mai mult.
Epoca Renaşterii, readuce în şcoli metodele de memorare şi reproducere (a perceptelor, a
exemplelor), folosirea prelecturii (metodă de învăţare prin lectură, profesorul citeşte fără întrerupere
un fragment, apoi repetă şi dezvăluie ideile principale).
Începând cu secolul al XIX- lea, odată cu accentuarea instruirii în domeniul ştiinţelor naturii
şi a orientării spre un învăţământ explicativ, apar metodele obiective sau intuitive, iar spre începutul
secolului al XX-lea se introduc treptat şi unele metode de aplicare a cunoştinţelor.
Capătă importanţă exerciţiile, ca şi activităţile practice, axate pe intuiţie, pe inteligenţa
reproductivă.
J. Dewey şi Ed. Kilpatrick (apud Ioan Cerghit, 2006) includ aceste activităţi în forme mai
complexe, cum ar fi aşa numitele proiecte. Iar disciplina învăţării era asigurată, de obicei, prin
constrângere, prin aplicarea unor metode severe, autoritariste, bazate pe folosirea pedepselor.
“Educaţia nouă” şi “ educaţia liberă” sunt fundamente ce aparţin sfârşitului de secol XIX şi
începutului celui de-al XX-lea, iar mai apoi cele de “şcoli active” şi ale “şcolii muncii”, au căutat să
scoată în evidenţă valoarea şi necesitatea “metodelor active” şi funcţionale, apte să mobilizeze
activitatea copilului şi să stimuleze iniţiativa acestuia.
Aceste metode se centrau doar pe copil şi pe dezvoltarea sa, a dispoziţiilor şi posibilităţilor
lui naturale, ele plecau de la interesele şi tendinţele spontane ale copilului spre activitate, luată drept
exerciţiu al propriei lui dezvoltări.
“Metodele noi” au dominat învăţământul european în prima jumătate a secolului XX şi au
contribuit la apropierea şcolii de practica vieţii. Cu toate acestea, evoluţia metodelor active a rămas
relativ limitată, nu a răspuns speranţelor promotorilor lor (E. Claparide, M. Montessori, J. Dewey,
G. Kerschensteiner, W. A. Lay, H. Gaudig, O. Decroly, Ed. Demolins, C. Freinet, Bouchet, iar la
noi I. Găvănescul, G.G. Antonescu, I.C. Petrescu, I. Nisipeanu etc. – după Ioan Cerghit 2006) dat
fiind “caracterul contestabil al teoriilor psihologice pe care s-au fondat cât şi dificultăţile de inserare
a acestor proceduri în sistemele educative naţionale, complexe, ori contraindicaţiile existente între
lumea închisă şi liniştită a <<şcolilor active>> şi condiţiile socio-profesionale ale vieţii în care
copilul trebuia să se integreze”.
Însă aceste metode nu au condus la ideea unei formări armonioase a fiinţei umane în
dezvoltare, căci se subestima necesitatea pregătirii teoretice în favoarea unui pragmatism.

58
 Pedagogia contemporană a dus mai departe firul continuităţii istorice a practicii şcolare,
încercând să promoveze două tipuri de metode, şi anume metodele active şi metodele de acţiune
practică, fundamentate pe ideea umanistă, pe ideea unităţii dintre teorie şi practică, dintre
cunoaştere şi acţiune. Însă efectul metodelor tradiţionale persistă şi astăzi.
Se consideră că şi în prezent ele dispun de numeroase resurse proprii de revitalizare în
perspectiva unui învăţământ modern activ, euristic şi intensiv, ceea ce le va menţine viabile pentru
multă vreme, probabil, de aici înainte. De aceea, paralel cu acest sistem al metodelor “clasice” sau
“tradiţionale”, este necesar să se reînnoiască şi mai mult spiritul predării, să se modernizeze întregul
sistem de metode şi de mijloace de învăţământ, făcând loc unor noi metode, mai eficiente, care
aparţin şi sunt dezvoltate de epoca în care ne aflăm (pp. 55- 57)66.
Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relaţie
cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor. De aceea, opţiunea pentru o
anumită strategie didactică condiţionează utilizarea unor metode de învăţământ specifice.
Totodată, metodele de învăţământ fac parte din condiţiile externe ale învăţării, care
determină eficienţa acesteia. De aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor
corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.
Sistemul metodelor de învăţământ conţine:
 metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu
condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern;
 metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele dintre
acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev în
situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală;
altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).
În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate metodele de
învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile să declanşeze angajarea
elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile cognitive şi
creatoare.
Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele formative ale acestora,
impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor

IV.2. Clasificarea metodelor de învăţământ

Clasificarea metodelor de învăţământ se poate realiza în funcţie de diferite criterii.

66
. Cerghit, I., Neacşu, I., Pânişoară, O. I., Negreţ-Dobridor, I., Prelegeri pedagogice, Iaşi, Editura Polirom,2006, pag.65.
59
 I. după criteriul istoric: metode clasice (tradiţionale): expunerea, conversaţia, exerciţiul
etc.; metode moderne: studiul de caz, metoda proiectelor, metode de simulare, modelarea etc.;
II. după funcţia didactică prioritară pe care o îndeplinesc:
1) metode de predare-învăţare propriu-zise, dintre care se disting:
a) metodele de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor: expunerea, problematizarea,
lectura etc.;
b) metodele care au drept scop formarea priceperilor şi deprinderilor: exerciţiul,
lucrările practice etc.;
2) metode de evaluare*;
III. după modul de organizare a activităţii elevilor: metode frontale (expunerea,
demonstraţia); metode de activitate individuală (lectura); metode de activitate în grup (studiul de
caz, jocul cu roluri); metode combinate, care se pretează mai multor modalităţi de organizare a
activităţii (experimentul);
IV. după tipul de strategie didactică în care sunt integrate: algoritmice (exerciţiul,
demonstraţia); euristice (problematizarea);
V. după sursa cunoaşterii (care poate fi experienţa social-istorică a omenirii, explorarea
directă sau indirectă a realităţii sau activitatea personală), la care se adaugă un subcriteriu: suportul
informaţiei (cuvânt, imagine, acţiune etc), prof. Cerghit propune o altă clasificare [1, 2] şi anume:
1. metode de comunicare orală: expozitive, interogative (conversative sau dialogate); discuţiile
şi dezbaterile; problematizarea;
2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecţia personală);
3. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);
4. metode de explorare a realităţii:
a) metode de explorare nemijlocită (directă) a realităţii: observarea sistematică şi
independentă; experimentul; învăţarea prin cercetarea documentelor şi vestigiilor
istorice;
b) metode de explorare mijlocită (indirectă) a realităţii: metode demonstrative;
metode de modelare;
5. metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice):
a) metode bazate pe acţiune reală / autentică): exerciţul; studiul de caz; proiectul
sau tema de cercetare; lucrările practice;
b) metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda jocurilor: metoda
dramatizărilor; învăţarea pe simulatoare67.

60
 6. Metode activ- participative sunt proceduri care pornesc de la ideea că învăţarea este o
activitate personală, care nu poate fi înlocuită cu nimic, iar cel care învaţă este considerat
managerul propriei învăţări, al întregului proces de învăţare.
Metodele activ- participative pun accent pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin
acţiune, aduc elevii în contact nemijlocit cu situaţiile de viaţă reală. Aceste metode au caracter
educativ, exemplu: lectura independentă, dialogul euristic, învăţarea prin explorare şi descoperire,
discuţiile colective etc.
Printre cele mai cunoscute metode interactive amintim: învățarea cu ajutorul calculatorului,
metoda ciorchinele, brainstromingul, etc.68.

IV.3. Metode expozitive de predare

IV.3.1. Expunerea

Expunerea constă din prezentarea verbală monologată a unui volum de informaţie de către
educator către educaţi, în concordanţă cu prevederile programei şi cu cerinţele didactice ale
comunicării, folosind povestirea, descrierea, explicaţia, argumentarea, prelegerea şi expunerea cu
oponent69.

IV.3.2. Povestirea

Povestirea este forma de expunere cu caracter plastic-intuitiv, concret, evocator şi

emoţional, care sporeşte valoarea comunicării70 .Întrucât unul dintre scopurile predării religiei este
formarea caracterelor religios-morale, povestirea urmăreşte, în acelaşi timp să-i conducă pe elevi la
însuşirea unor valori care să influenţeze pozitiv
comportamentul lor.
Povestirea este o adevărată artă, ea
operează în concret, cu fapte şi imagini clare,
plastice, colorate, care „vorbesc” şi fac să se vadă
locurile, persoanele, faptele, împrejurările în

67
Cerghit Ioan, Neacşu Ioan, Negreţ-Dobridor Ion, Pânişoară Ion Ovidiu, Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iaşi,
2001,pag.
68
.Lector univ.dr.Crenguța LăcrămioaraOprea,Strategii didactice interactive,Editura Didactică și Pedagogică,1998.p.23
69
. Sebastian Şebu, Monica şi Dorin Opriş: „Metodica predării religiei”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia 2000,
70
Ioan Bontas” P edagogie”, Editura All, Bucureşti, 1994, p.147.
61
legătură cu care se desfăşoară istorisirea.
Povestirea este expunerea orală de către profesor a unor întâmplări, fapte,evenimente
petrecute într-un anumit timp și spațiu, cu scopul însușirii noilor cunoștințe ,dezvoltării unor
sentimente și formării unor atitudini pozitive la elevi.
Pentru a avea asupra elevilor efectul dorit,trebuie respectate anumite cerințe legate de
conținutul povestirii și modul prezentării ei:
 să fie alese fapte,întâmplări ,evenimente cu o profundă semnificație pentru
susținerea ideii religioase;
 să se asigure un climat emoțional,prin folosirea de către profesor a
intonației,mimicii și gesturilor din care să rezulte clar atitudinea pe care o ia față
de eroii sau întămplările povestirii;
 în decursul povestirii să fie prezentate,la momentul potrivit, materiale ilustrative
menite să impresioneze mai profund pe elevi71.

Exemplu

La lectia „ROLUL TINERETULUI IN APARAREA VIETII” profesorul arata ca Ortodoxia

învaţă că viaţa este un dar de la Dumnezeu, ca urmare a iubirii Sale. De aceea, viaţa umană
trebuie preţuită, conservată şi ocrotită, ca expresia cea mai sublimă a activităţii creatoare a lui
Dumnezeu, Care ne-a dat viaţă nu doar pentru o existenţă biologică, ci pentru veşnicie. Dumnezeu
este singurul Care hotărăşte totul în ce priveşte viaţa fiecăruia. De aceea, noi trebuie să respectăm
viaţa semenului ca pe propria noastră viaţă. Insă, mai mult decât asta, fiecare din noi avem datoria
de a evita tot ceea ce ne-ar putea primejdui sau distruge propria noastră viaţă.
Păcatele împotriva vieţii sunt multe, începând cu violenţa şi terminând cu eutanasia sau
suicidul.

IV.3.3. Descrierea

Descrierea este o formă de expunere care, realizată pe baza observaţiei, îndeosebi, prezintă
caracteristicile şi detaliile exterioare tipice ale obiectelor, proceselor, fenomenelor etc. care se
studiază, urmărind să evidenţieze aspectele fizice ale acestora.
Deoarece descrierea se realizează pe baza observaţiei, ea trebuie să îndeplinească anumite
cerinţe:

71
.Sebastian Sebu, Monica şi Dorin Opriş,op.cit,pag.78
62
  să se bazeze pe intuiţie ;
 să ţină cont de nivelul de pregătire a elevilor ;
 să nu evidenţieze detalii nesemnificative ale obiectelor şi fenomenelor;
 să dezvolte la elevi spiritual de observaţie.
În descriere pot fi folosite mijloace de învăţământ (hărţi, reviste, vederi, fotografii, filme
etc) care prezintă obiectele sau fenomenele aflate în studiu. Descriere ajută la însuşirea şi
îmbogaţirea vocabularului elevilor, le uşurează înţelegerea noţiunilor învăţate şi prin motivarea
diverselor actiuni desfăşurate, le dezvoltă gândirea logică72.

Exemplu

La lectia: Mass-media în viaţa tinerilor profesorul evidenţiază care sunt principalele

mijloace mass-media
• «Sintagma, consacrată mai întâi în limba engleză şi atât de des întrebuinţată în
limbajul curent, reuneşte două cuvinte de origine latină: massa, prin care se înţelege "o
cantitate mare de entităţi agreate" şi medium, pl. media, "mijloc de transmitere a ceva", se
referă la "mijloacele de comunicare în masă", înţelese ca " seturi de tehnici şi metode de
transmitere, de către furnizori centralizaţi, a unor mesaje unei audienţe largi, eterogene şi
dispersate geografic". Mass-media cuprinde presa scrisă (ziare, reviste), radioul, televiziunea,
reţeaua internet, precum şi alte instrumente de stocare şi transmitere a informaţiei (discuri,
compact-discuri, casete, etc).»

IV.3.4. Explicaţia

Este o metodă expozitivă prin care se lămureşte o noţiune (un nume propriu, un termen
necunoscut, o idee sau un concept, un obiect), un fapt (o naraţiune, o parabolă, o figură de stil, un
verset din Sfânta Scriptură, o normă morală, o poruncă dumnezeiască).
Explicaţia poate avea deci un caracter teologic, când se justifică o acţiune cu argumente
logice, scopul ei fiind îmbunătăţirea vieţii religios-morale ale elevilor73 .

72
. Sebastian Sebu, Monica şi Dorin Opriş,op.cit,pag.81
73
. Marin Stoica: „Pedagogie şi Psihologie”, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002, p. 140.
63
 Explicaţia este folosită ca metodă în timpul orelor de religie, deoarece duce la o mai bună şi
completă înţelegere a adevărurilor de credinţă. Elevii, prin explicaţie, sunt ajutaţi să-şi clarifice şi
să-şi adâncească înţelegerea noilor cunoştinţe.
Spre deosebire de povestire ea solicită într-un grad mai mare operaţiile gândirii. În acest
sens apelează la diferite procedee cum ar fi cel inductiv, deductiv, al comparaţiei si analogiei,
procedeul genetic şi istoric, procedeul analizei cauzale etc. Concepută în acest fel explicaţia
contribuie la largirea şi adancirea orizontului ştiinţific, la formarea concepţiei despre lume, la
dezvoltarea proceselor intelectuale74.
Explicaţia este metoda expozitivă prin care se lămureşte o noţiune, un nume propriu, un
fapt, o naraţiune, o parabolă, o figură de stil, un verset din Sfânta Scriptură, o poruncă
dumnezeiască, o normă morală.
Explicaţia trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
 să ţină cont de pregătirea religioasă şi laică a elevilor şi de natura temei;
 să fie corectă şi din punct de vedere doctrinar;
 să fie completă şi sigură, fără a omite vreun element care ar determina neînţelegerea temei,
dar şi fără a intra în detalii obositoare, care îndepărtează elevul de scopul lecţiei respective;
 să fie clară, pentru a nu crea confuzii în mintea elevilor;
 să fie făcută cu căldură, nu ca o simplă informaţie, de aceea şi forma pe care o poate să fie
convingătoare, argumentată şi întregită prin fapte concrete;
 lua este descrierea literară sau naraţiunea75.

Exemplu:

La lecţia: Mass-media în viaţa tinerilor în comunicare noilor cunoştinţe profesorul

aduce unele explicaţii :
 “Vizionarea scenelor de violenţă, de groază, abaterile de la normele morale predispun
pe unii dintre cei ce le vizionează spre experimentarea lor. Psihologii susţin că mesajele induse
pot îndemna pe receptor către un anumit tip de activitaţi, de fapte etc.“
 “Prin transmiterea unor mesaje mass-media se furnizează, de multe ori şi « scheme » de
înţelegere a acestora. Astfel, simultan cu prezentarea unui fapt, de exemplu: o dispută
accidentală între două personalităţi culturale, se poate insufla şi ideea că, în general, oamenii

74
. Nicola Ioan “Tratat de pedagogie şcolară”, Editura ARAMIS, Bucureşti, 2003,pag.445
75
. Sebastian Sebu, Monica şi Dorin Opriş op.cit,pag.82.

64
de cultură se află într-o permanentă dispută. Sau dintr-un caz de corupţie, se poate uşor
generaliza că toţi medicii, profesorii, vameşii şi poliţiştii, procurorii şi parlamentarii sunt uşor
coruptibili şi corupţi.“

IV.3.5. Argumentarea

Argumentarea este metoda expozitivă prin care se formulează un raţionament, în vederea

susţinerii unei anumite idei în legătură cu care există sau ar putea să existe opinii diferite. Prin
argumentare se formulează şi se întăresc convingeri despre adevărurile religioase şi se înlătură
convingerile greşite.
Trebuie respectate unele cerinţe :
 să ţină cont de pregătirea elevilor;
 să argumenteze cu claritate, pentru a nu crea confuzii în mintea lor;
 să folosească dovezi din autoritate (din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, din Istoria
Bisericii), dovezi raţionale (generate de mintea omenească) şi dovezi din experienţă.

Exemplu

La lecţia:Pericolul drogurilor
 Argumentarea biblică: Sfanta Scriptura ne indeamna « sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in
ospete si in betii,nu in desfranari si in fapte de rusine,nu in cearta si in pizma » (Romani 13,
13).
 Argumentarea patristică :”Sileste-te sa-ti tai in tinerete inclinarile tale cele rele,deprinderile
si patimile care inca nu si-au infipt destul de adanc radacinile in inima ta.Cu cat vei amana
,cu atat mai greu iti va fi sa te apuci de aceasta lucrare care e de trebuinta pentru mantuirea
sufletului tau.Precum copacelul,cu atat sloboade in pamant radacina sa,tot asa,cu cat mai
mult cresteun obicei pacatos,cu atat mai adanc isi intareste radacina in inima omului”
(Sfantul Tihon Zadonschi).

IV.3.6.Prelegerea

Prelegerea este fără îndoială cea mai frecventă alegere într-o abordare didactica tradiţională.
În acest sens este tipică imaginea profesorului la catedră (sau la tablă) care vorbeşte elevilor care

65
stau cuminţi în bancă şi ascultă sau scriu după dictare .Această abordare este foarte puţin eficientă
pentru învăţare.
Prelegerea poate fi recondiţionată însă şi introdusă într-un demers didactic modern, centrat
pe achiziţiile elevului. Din această perspectivă, dascălul trebuie să se preocupe de:

 Stimularea interesului elevilor prin:

- intrarea în prelegere prin intermediul unei poante, poveşti, imagini captivante şi
în deplină relaţie cu ceea ce urmează să fie predat prin intermediul prelegerii;
- prezentarea unei probleme/unui studiu de caz pe care se focalizează prezentarea;
- lansarea unei întrebări incitante (astfel încât elevii să fie atenţi la prelegere
pentru a afla răspunsul).
 Aprofundarea înţelegerii elevilor prin:
- folosirea de exemple şi analogii pe parcursul prezentării (pe cât posibil cu
trimiteri la viaţa reală);
- dublarea verbalului cu alte coduri – oferirea de imagini, grafice şi alte materiale
ilustrative;
- folosirea limbajului corporal.
 Implicarea elevilor pe parcursul prelegerii prin întreruperea prelegerii:
- pentru a incita elevii la a oferi exemple, analogii, experienţe personale;
- pentru a da răspunsuri la diferite întrebări;
- pentru a efectua o sarcină scurtă care clarifică diverse poziţii enunţate.
 Evitarea unui punct final la final!
 Încheierea prelegerii prin intermediul unei probleme/aplicaţii care urmează să fie
rezolvate de elevi
 Solicitarea elevilor pentru a rezuma cele prezentate sau pentru a concluziona76.

Exemplu:

La lectia „ROLUL TINERETULUI IN APARAREA VIETII”profesorul le poate arăta

elevilor filme documentare sau proiectii cu ajutorul videoproiectorului.
Spre exemplu pe youtobe gasim filmul ”un program de viață duhovnicescă”,cu părintele
Teofil Părăian

76
. http://innerspacejournal.wordpress.com/2011/06/16/metode-interactive/
66
IV.3.7. Expunerea cu oponent

Expunerea cu oponent este variant dramatizată a expunerii. Aceasta se deosebește de

prelegerea obișnuită, prin modalitatea specifică de organizare:un elev intervine în cursul
expunerii,formulând întrebări sau solicitând lămuriri, prin care să stimuleze un dialog cu
profesorul de la catederă.
Trebuie respectate următoarele cerințe:
 pentru a se obține rezultatul dorit este necesar ca profesorul și oponentul său să
concepă și să realizeze dialoguri stimulative;
 folosirea adecvată a procedeelor și mijoloacelor dramatizării.

Exemplu:

Un adolescent american din Vestul Mijlociu se lupta cu propria sa viață. Folosea puternic
drogurile (cocaina și heroina) și se îndrepta cu repeziciune către distrugere. Nu avea nicio
viață stabilă de familie, nicio educație religioasã, și, deși încă tânăr, avea probleme serioase.
Într-o noapte, i se înfățișă un moșneag urât, care îi zise: „Sunt prietenul tău, vreau să stabilesc
o întâlnire cu tine”. El îl trimise să își ia mașina și să conducă pe cât de repede poate, pe un
anume drum, ce avea o curbă la 180 de grade la capăt, pe marginea unui țărm abrupt. Tânărul
făcu precum i se spuse, își luă mașina și conduse pe cât de repede putea, pe acel drum.
Pierzându-și curajul în ultima clipă, reuși să frâneze și să ia curba cu dificultate. Ajunse acasă
zdruncinat. Două nopți mai apoi, bătrânul apăru iarăși și îi spuse plin de mânie și indignare:
„Sunt foarte dezamăgit că nu m-ai întâlnit. Urcă-te iar în mașinã și condu cât de repede poți și
de data asta nu apăsa pe frână”. Tânărul s-a simțit în mod straniu obligat să facă astfel. Încă o
datã, se sui în mașina sa, conduse pe cât de repede putu și de data aceasta nu se mai opri, ci
zbură cu viteză peste țărm. Mașina fu distrusă, dar, în mod surprinzător, el scăpă doar cu
câteva tăieturi și zgârieturi și cu o contuzie. La câteva săptămâni dupã ce ieși din spital, omul
cel urât i se înfățișă încă o dată și îi spuse: „Sunt furios că nu vii la întâlnire. În noaptea
aceasta, negreșit, mă vei întâlni! Pune o doză dublă de drog în seringă!”. Iarăși, tânărul se
simți obligat să facă precum i se spusese și, după ce își injectă drogul, căzu în comă din pricina
supradozei. Fu dus la spital, unde medicii îi spuseră familiei sale că probabil nu va supraviețui.
Și dacă cumva va avea șansa să trăiască, va fi doar semiconștient – într-o stare de vegetație.
Nu exista aproape nicio șansă de recuperare. După două săptămâni, însă, tânărul se trezi, pe
deplin conștient. El le povesti celor din jur că a văzut un om ce arăta ca un fel de călugăr ce
radia lumină. Acesta s-a apropiat de el și i-a spus: „M-am rugat pentru tine... Dumnezeu ți-a

67
 mai dat o șansă. Vei trăi, dar trebuie să îți îndrepți viața. Vei merge în Grecia, pentru a vizita
locul în care se odihnesc oasele mele, dând mulțumire lui Dumnezeu pentru izbãvirea ta.
Numele meu este Efrem”.

Identificați cauzele pentru care tânărul a fost ispitit, cine este ispititorul, cum a greșit
tânărul în fața ispitei, cum a fost salvat și de ce a fost salvat

IV.4. Metode interogative de predare

IV.4.1. Conversaţia didactică

Este o convorbire sau un dialog ce se desfăşoară între profesor şi elevi, prin care se
stimulează şi se dirijează activitatea de învăţare a acestora. Se bazează pe întrebări şi răspunsuri ce
se întrepătrund pe cele două axe, pe verticală, între profesor şi elevi, pe orizontală, între elevii înşişi.
Conversaţia este metoda care valorifică dialogul sau interogaţia şi este cel mai des utilizată
în procesul de învăţământ. Prin intermediul dialogului realizat între profesor şi elevi se transmit
cunoştinţe şi se oferă posibilitatea atingerii unui nivel moral mai înalt.
Conversaţia ajută pe elev să se exprime, să judece (gândească), să răspundă, să reproducă şi
să folosească cunoştinţele asimilate, caracteristici absolut necesare unei comunicări eficiente.
Condusă cu competenţă şi măiestrie pedagogică, conversaţia stabileşte o relaţie şi o comunicare
intime şi eficiente între inteligenţa profesorului şi cea a elevului, permiţând o activitate intelectuală
şi profesională elevată, care poate asigura progresul învăţării şi satisfacţia acestuia77.
Întregul proces de învăţămînt este traversat de un lanţ neîntrerupt de întrebări şi răspunsuri.
Tradiţia a înrădăcinat practica potrivit căreia întebările sunt puse de către profesor, iar răspunsurile
trebuie să cadă în sarcina elevului. O definiţie simplă s-ar formula astfel : conversaţia didactică este
metoda de învăţămînt constînd din valorificarea didactică a întrebărilor şi răspunsurilor. Ea este o
metodă tot verbală, ca şi expunerea, dar mai activă decît aceasta.
Conversaţia este generată de conţinutul lecţiilor de religie, de întâmplări din viaţa elevilor, a
clasei, a şcolii, a societăţii, de unele articole din ziare, de unele emisiuni.
Profesorul trebuie să stăpânească arta de a formula întrebările şi de a conduce discuţia în
vederea realizării obiectivelor propuse. Astfel, el va ţine cont de caracteristicile întrebărilor, de
conţinutul şi forma pe care acestea trebuie să le aibă :
 să fie formulate precis;

77
Ioan Bontas” Pedagogie”, Editura All, Bucureşti, 1994.pag.152.
68
  să fie concise ca formă şi exprimate cu claritate;
 să nu cuprindă termeni neînţeleşi de elevi;
 să fie accesibile şi variate;
 să stimuleze gandirea tuturor elevilor
 să fie formulate într-o ordine logică78.
În funcţie de obiectivele şi conţinutul diferitelor activităţi didactice conversaţia îmbracă mai
multe forme: conversaţia catehetică, conversaţia euristică şi dezbaterea sau discuţia colectivă.
a) Conversaţia catehetică este metoda de învăţământ care foloseşte dialogul cu scopul
de a reproduce cele observate, descoperite şi asimilate de elevi, sub conducerea profesorului.
Conversaţia catehetică se foloseşte cu precădere în
verificarea cunoştinţelor şi în fixarea cunoştinţelor.
Această metodă se bazează în general pe întrebări
„închise”, adresate elevilor într-o succesiune logică, dar
strictă, care nu admit decât răspunsuri parţiale, în sensul că
cer un singur răspuns corect. Elevii urmează un drum, însă
este prescris, jalonat strict de succesiunea de întrebări.
Metoda presupune şi o dirijare a dialogului, iar întrebările
folosite în acest tip de conversaţie sunt cele cu funcţie
reproductivă, care face apel, mai ales la memorie. Ele pot fi de tipul: ce este?, care este?, care sunt?,
ce?, cine?, când?.
b) Conversaţia euristică este metoda bazată pe dialog şi pe învăţare conştientă şi se
foloseşte atunci când noile cunoştinţe pot fi desprinse din cunoştinţele anterioare ale elevilor, din
analiza unor fapte,unor evenimente sau în urma cercetării unui material intuitiv.
Conversaţia euristică, cunoscuta sub denumirea de conversaţia socratică este o metodă
dialogală, de incitare a elevilor prin întrebări şi are la bază arta aflării adevărurilor printr-un şir de
întrebări oportun puse.
Avem de-a face, în acest caz, cu un lanţ de întrebări care conduc în mod unidirecţional spre
un răspuns final pe care profesorul îl presupune şi-l aşteaptă în toate detaliile lui79.
Prin intermediul acestui procedeu, elevii sunt invitaţi să realizeze o incursiune în propriul
univers cognitiv şi să facă o serie de conexiuni care să faciliteze dezvăluirea de noi aspecte ale
realităţii80.

78
.Sebastian Sebu, Monica şi Dorin Opriş,op.cit,pag.93.
79
.Ioan Nicola, Op. cit, p. 447.
80
.Constantin Cucoş: „Pedagogie”, Editura Polirom, Bucureşti, 2002, p. 292.
69
 Euristica sporeşte caracterul formativ al învăţării, dezvoltând spiritul de observare,
capacitatea de analiză şi sinteză, interesul cognitiv şi motivaţiei intrinsecă, mobilizând energiile
creatoare pentru dezvoltarea de probleme şi situaţii-problematice.
Se folosește în verificarea cunoștințelor,în actualizarea cunoștințelor și introducerea în tema
nouă a lecției,în comunicarea noilor cunoștințe dar și în apreciere și generalizare.

Exemplu :

La lectia Familia in Ortodoxie

- Cand a fost intemeieata prima familie ?(prima familie a fost intemeiata de Dumnezeu in
Rai).
- Care este inceputul familiei creștine ?(Taina Cununiei).
Pentru ce motiv a întemeiat Dumnezeu căsătoriei?(Desăvârșirea soților prin iubire,iar
nașterea de prunci este rodul iubirii dintre soț și soție).
Plecând de la problemele societatii actuale puteti sa evidențiați cum s-au răsfrânt ele
asupra familie ? (adulter,divort,avort,etc.).

IV.4.2. Problematizarea

Predarea presupune şi prezentarea unor sarcini de cunoaştere, prin rezolvarea cărora elevii
dobândesc, în mod activ, cunoştinţele, formându-şi inclusiv o serie de deprinderi intelectuale.
Profesorul ar trebui să se bazeze mai mult pe acţiunea independentă a elevilor, care este necesar să
îşi asume deliberat un comportament de învăţare centrat pe rezolvarea de probleme şi descoperirea
de noi cunoştinţe. Desigur că întregul proces de învăţare de acest tip este asistat şi dirijat de
profesor, care îndrumă eforturile cognitive ale elevilor.
Problematizarea este considerată una dintre cele mai valoroase metode deoarece orientează
gândirea elevilor spre rezolvarea independentă de probleme. Utilizând metoda în discuţie,
profesorul pune pe elev în situaţia de a căuta un răspuns pertinent, o soluţie pentru problema cu care
se confruntă. Punctul de pornire îl constituie crearea situaţiei-problemă, care desemnează o situaţie
contradictorie, conflictuală între experienţa de cunoaştere anterioară şi elementul de noutate cu care
se confruntă elevul81.
Predarea materiei prin punere de probleme, prin problematizare, înseamnă crearea unor
„conflicte” de cunoştinţe în cadrul procesului de învăţământ şi conştientizarea lor şi a unui

81
.Sebastian Şebu, Monica şi Dorin Opriş: Op. cit., p. 98.
70
„dezacord” dintre un nivel de cunoaştere şi altul, spre care se tinde să se ajungă. Rezolvarea unor
situaţii-problemă este un proces care generează o nouă învăţare. Acest proces poate fi comparat cu
deducţia şi arta de a trage concluzii logice82.
La orele de religie, problematizarea nu se foloseşte atunci când predăm un adevăr revelat. În
cazul în care elevii pun întrebări-problemă la lecţiile despre învăţătura de credinţă, profesorul va da
soluţia fără a antrena clasa în discuţii.
Prin specificul său problematizarea presupune o angajare totală, intelectuală, afectivă şi
voliţională a elevilor. Semnificativ nu este cantitatea celor însuşite, cât faptul că elevii îşi formează
un stil individual de muncă în condiţiile unei tensiuni pshice, a stimulării spiritului de investigaţie, a
curajului în argumentarea şi susţinerea unor opinii personale.

Exemplu:

La lecţia Tinerii şi mass-media profesorul adresează elevilor următoarele întrebări

problemă sau situaţii problemă:
- De ce este important să verificăm de fiecare dată dacă ceea ce se transmite prin mijloace
mass-media este adevărat sau nu?
- Consideraţi că este bine ca toate informaţiile transmise prin aceste mijloace să le acceptăm
pur şi simplu ca adevărate, reale?
- Credeţi că este posibil ca mass-media să influenţeze comportamentul violent al tinerilor?
- Credeţi că este benefică transmiterea slujbelor religioase ale Bisericii Ortodoxe Române
prin mass-media?

IV.4.3. Metode de comunicare scrisa

Alături se Sfânta Scriptură și manuale,la orele de religie pot fi folosite texte religioase,
reviste de specialitate, dicționare, antologii, colecții de cântari religioase, cărți de rugaciune.

IV.4.3.1. Lectura

Lectura este metoda de comunicare scrisă prin care se urmărește învățarea propriu-zisă,
informarea și documentarea în vederea rezolvării unor sarcini precise de învățare și scopul susținerii
unui efort de autoinstruire permanent Studiul cu cartea (lectura) reprezintă o modalitate complexă

82
Ana Danciu, “Metodica predării religiei”, Editura Gh. Alexandru, Craiova, 2005,p.72
71
de învăţare, de muncă şi tehnică intelectuală independentă, care contribuie într-o măsură importantă
la îmbogăţirea şi aprofundarea cunoştinţelor şi la formarea şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale
(spirit de documentare, atenţie, memorie, imaginaţie, gândire, etc.) la fundamentarea teoretică a
acţiunilor aplicative (practice) şi la cercetarea-proiectarea în toate domeniile de specialitate83.
Lectura este metoda de comunicare scrisă prin care se urmăreşte învăţarea propriu-zisă,
informarea şi documentarea în vederea rezolvării unor sarcini precise de învăţare şi în scopul
susţinerii unui efort de autoinstruire permanentă.
Cartea este o sursă de cunoştinţe, de sfaturi şi de trăiri emotive. Cartea se afirmă ca un
mijloc individualizat de studiu şi de cultivare, dar şi ca mijloc de organizare socializată a învăţării.
Activitatea cu cartea, cu manualul, constituie şi azi o parte esenţială a practicii şcolare, o
activitate de studiu personală şi formativă, dar şi mijloc de organizare veritabilă a învăţării. Cartea
are o destinaţie informaţională, dar şi formativ-educativă84.
Lectura textului cuprinde mai multe etape:
 citirea integrală cu extragerea unor cuvinte sau date neînţelese, pentru a fi căutate în
dicţionare;
 citirea pe fragmente cu formularea ideii de bază şi punerea de întrebări reflexive (de ce?
cum?);
 recitirea integrală pentru fixarea şi argumentarea ideilor de bază şi încă o lectură rapidă
integrală.
Încă din clasele gimnaziale, elevii trebuie familiarizaţi cu tehnicile lecturii eficiente85

Exemplu:

La lecția” Rolul tinerilor în apărarea vieții “este prezentata o pilda de viata:

PILDE DE VIAŢĂ
Prietenul adevărat
„lată cum a rezolvat o problemă un judecător dintr-un mic orăşel de provincie, i-a venit
spre judecată un caz tulburător. Inculpatul era tocmai prietenul lui cel mai bun. Era reclamat de
cineva, într-o cauză oarecare, pasibilă la o condamnare cu amendă de la 5000 la 10000 de franci.
Cunoscând prietenia lor, tot oraşul era curios să vada cum va rezolva judecătorul cazul.Sala de
judecată a devenit neîncăpatoare pentru numărul de asistenţi.

83.Ioan Cerghit: „Metode de învăţământ”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1997, p.190.
84
Sebastian Şebu, Monica şi Dorin Opriş: Op. cit., p.105
85
. Ana Danciu, Op. cit., p.77

72
 Marea majoritate erau de partea reclamantului.Spre surprinderea tuturor, judecătorul a
fost foarte aspru. Sau, mai bine zis, s-a străduit să fie drept, imparţial, aşa cum trebuia să fie un
judecător.
La sfârşit, deşi ar fi putut să-i dea inculpatului minimum de amendă, l-a amendat cu suma
maximă, 10000 de franci. Cei din sală au apreciat obiectivitatea judecătorului, dar prietenul său s-
a supărat. El ar fi dorit să fie chiar achitat, dar judecătorul l-a declarat vinovat şi i-a aplicat
maximum de amendă. La plecare nu s-au mai întâlnit. Peste câteva zile s-a dus la bancă să
plătească amenda.Funcţionarul deschide un registru, controlează ceva, după care îi spune: «Eram
sigur că memoria nu mă înşeală. Amenda e plătită. Doar aţi trimis pe cineva ieri şi a plătit-o Nu
veţi fi vrând să o plătiţi de două ori!» «N-am trimis pe nimeni. Cred că e greşeală» .,,Nu e nici o
greşeală, domnule, banii au fost aduşi de domnul judecator,care spunea ca l-ati trimis
dumneavoastra.'' Asa s-au implinit dreptatea,bunatatea si iubirea.Prietenia dintre cei doi a fost
salvata.Caci ea nu putea dura sprijinita pe nedreptate.'‘
(Mitropolitul Antonie Plamadeala-Talcuri noi la texte vechi.'')86.

IV.4.3.2. Referatul

Referatul este elaborat de către elevi ,sub îndrumarea profesorului .Dat fiind faptul că
presupune un nivel de cunoștințe și intelectual ridicat,referatul va fi folosit în special la clasele mari
sau la cercul de religie.
Trebuie să îndeplinescă următoarele cerințe:
 să clarifice anumite aspecte din viața religios-morală a alevilor;
 să abordeze teme accesibile elevilor;
 să fie o bază de discuții,în vederea clarificării temei propuse;
 să fie elaborat pe baza bibliografiei indicate de către profesor și/sau identificate de către
elevi87.

Exemplu:

La lecția Pericolul drogurilor profesorul poate recomanda eseuri prin care elevi sa
evidentieze ce sfaturi si metode crestin-ortodoxe ce ar recomanda celor cazuți în această patimă.

IV.4.3.3. Eseul

86
. Ghid de proiectare didactică. Religie cultul ortodox, vol.III, Editura Sfântul Mina, Iaşi, 2004 ,p.604.
87
. Sebastian Şebu, Monica şi Dorin Opriş, Op. cit., p. 95.
73
 Eseu - studiu de proporții restrânse (1-3 pagini) asupra unui text sau teme, produs cu
mijloace originale, fara pretenția de a epuiza problema.
De ce cuvântul “eseu” apare tot mai des în locul cuvântului “compozitie“? Faptul este
generat de noile orientari ale demersului didactic spre formarea de abilităti, și nu spre asimilarea de
informații. Astfel, însuși comentariul literar capătă forma de eseu, în care opera este interpretată
prin diverse unitați de conținut.
Compoziția-eseu prezintă o creație originală, de proporții restrânse asupra unei teme
filozofice, literare, etico-morale, un exercțiu intelectual în care elevul folosește mijloacele artistice
de comunicare. Dacă studiul literear presupune anumite investigații științifice, eseul este atribuit
genului literar imaginativ.
Caracteristicile compoziției-eseu:
 autorul emite păreri proprii asupra problemei;
 își expune viziunea generală asupra temei, se face văzută prezența eroului artistic –
vocea autorului. Surpinde asociațiile unor idei neașteptate, caracterul subiectiv al
comunicarilor denotă spontaneitate, apar jocuri de paradoxuri
 are o structură liberă (chiar și în cazul eseului structurat aplicarea parametrilor propuși
nu este obligatorie)
 prezintă argumente convingatoare cu exemple relevante; pot fi utilizate diverse tehnici și
metode artistice de abordare a temei.
 poate avea un final deschis88.
Eseul religios este un studiu de mică întindere ,în jurul unor adevăruri religioase.Alcătuirea
și redactarea unui eseu presupune întocmirea unui plan care:
 cuprinde diviziunile mari ale eseului:introducerea,cuprinsul și concluzia;
 se referă la subiect;
 este gândit prin raportarea la întreaga semnificație a enunțului.
După întocmire,urmează susținerea (individual sau în grup), discutarea și evaluarea
89
eseului .

88
. http://paulsanduleac.com/2008/11/ce-este-eseul/
89
. Sebastian Şebu, Monica şi Dorin Opriş, Op. cit., p108.
74
 Exemplu

La lecția „Tinerii și viața intimă” se cere elevilor să realizeze un eseu cu tema “Tânărul și
valoarea lui în creștinism “.

IV.5. Metode de cunoaștere a realitătii religioase

Observarea directă a realității religioase este metoda prin care profesorul de religie
urmărește sa-i conducă pe elevei spre cunoașterea lui Dumnezeu prin contemplarea creației dar sa
se străduiască spre o viață religios-morală conform învățăturii creștine.

IV.5.1. Studiul de caz

Studiul de caz (de la „casus”, derivat din „cădere” = a cădea, accident, eveniment),
mijloceşte o confruntare cu o situaţie din viaţa reală, autentică. Ca metodă, studiul de caz s-a născut
din necesitatea găsirii unor noi modalităţi de apropiere a procesului de învăţământ, de practica reală
a vieţii.
Asemenea cazuri de viaţă, cazuri-problemă concrete, luate drept exemple, reprezentative şi
semnificative pentru anumite stări de lucruri mai generale, sunt supuse unei analize atente, sub toate
aspectele, până ce elevii vor ajunge la înţelegerea complexă a problemei date şi la soluţii optime.
Această metodă este complexă, motiv pentru care se foloseşte cu predilecţie la liceu, dar şi
în învăţământul primar şi gimnazial, pentru anumite teme sau
situaţii care vizează formarea unor atitudini, deprinderi şi
comportamente practice.
Cazul propriu-zis permite elevilor să analizeze situaţia
respectivă sub toate aspectele, până vor ajunge la înţelegerea
cât mai complexă a problemei date. Se ia un „caz” pentru a
dobândi noi cunoştinţe pentru a adânci, sistematiza şi
consolida cunoştinţele, pentru a se modela unele aptitudini,
pentru a se cultiva un mod de gândire specific90.
În cadrul studiului de caz se urmăreşte identificarea cauzelor ce au determinat declanşarea
fenomenului respectiv, precum evoluţia acestuia comparativ cu fapte şi evenimente similare.

90
.Ana Danciu, Op. cit., p. 100
75
 În utilizarea studiului de caz, se parcurg anumite etape:
1. Prezentarea cazului, propus de profesor sau/şi elev.

2. Alcătuirea unui plan pentru o analiză care să conducă la identificarea cauzelor ce au

determinat apariţia şi/sau evoluţia cazului aflat în studiu.

3. Iniţierea şi dirijarea de către profesor a dezbaterilor în vederea stabilirii alternativelor,

prin examinarea cazului din mai multe perspective, fără însă a se propune sau sugera elevilor
ipoteze, opinii sau soluţii.

4. Stabilirea concluziilor.
În studierea cazului, se parcurg mai multe aspecte:
1. Corespondenţa cu viaţa reală, concretă.

2. Corelarea acestuia cu obiectivele propuse.

3. Raportarea la cunoştinţele, ideile, normele cunoscute de elevi.

4. Corelarea gradului de dificultate a analizei cazului cu nivelul de pregătire a elevilor.

5. Posibilitatea sintetizării concluziilor.

Avantajele utilizări acestei metode constă în faptul că îi solicită pe elevi în adunarea
informaţiilor, analiza, elaborarea şi argumentarea unei decizii, evaluarea alternativelor şi
desprinderea unor concluzii91.

Exemplu:

La lecția Pericolul drogurilor se prezinta studiul de caz intitulat “Drama lui Alexandru”
Intr-un cartier din plin centrul Bucurestiului traieste Alexandru, un baiat de 24 de ani,
licentiat in drept si dependent de heroina. In anul II de facultate a inceput calvarul. Alexandru
povesteste:
"Sunt foarte timid. Poate si acesta a fost motivul pentru care am cazut in aceasta cursa..."
Isi frange mainile tremurande si cu ochii plini de lacrimi continua: "Sunt singur la parinti. Ai mei
mi-au oferit totul. La varsta de 19 ani mi-au cumparat masina... Pe ei i-am cunoscut in discoteca.
Mi-au propus sa ii insotesc sa-si procure drogurile. Am acceptat..." Mainile ii tremurau din ce in ce
mai rau. Vocea la fel. In privire avea un fel de teama si parca nu reuseste sa-si adune frazele. "M-
am apropiat de unul dintre ei. Lucra la circ. De multe ori isi pregateau drogurile la mine in
masina... Viata mea se impartea in doua. Aveam doua cercuri de prieteni. Dimineata mergeam la
facultate, dupa amiaza ma intalneam cu ei..." Tace. Se concentreaza. Negasind cuvintele potrivite

91
Sebastian Şebu, Monica şi Dorin Opriş, Op. cit., p. 127
76
se ajuta de gesturi: "Ma iertati. E a treia zi in care nu ma droghez si sunt cam agitat... 5-6 luni i-am
insotit sa-si procure drogurile. Ii vedeam cum se injecteaza, vedeam efectele drogurilor in toate
fazele. M-au indemnat de multe ori sa ma droghez, dar nu am acceptat..." Tace. Parca ar vrea sa se
ascunda de el. Sa fuga de trecutul care il apasa: "Mi-am pierdut serviciul. Mi-am nenorocit
parintii... Am cheltuit o multime de bani. Sunt un om distrus... Nu mai am pe nimeni..." Isi ascunde
fata in palme si plange in hohote. Drama lui Alexandru m-a cutremurat pana in cele mai adanci
cotloane ale sufletului. La un moment dat se linisteste oarecum. Continua: "Anul trecut Craciunul l-
am petrecut in spital... Nu mai eu stiu cum... Dupa aceea am luat-o de la capat... Unul dintre ei
avea apartament... Acolo ne intalneam toti... Nu vreau sa dau vina pe nimeni. Nu m-a luat nimeni
cu forta. Ei mi-au propus, iar eu intrun final am acceptat. Mi-am zis ca va fi prima si ultima data.
Nu am simtit mare lucru... Simteam psihic o anumita stare... Dupa 3-4 ore mi s-a facut rau. Aveam
greturi, varsaturi, stare de somnolenta... Era totusi un rau diferit pe care nu-l pot descrie...
Vorbeste rar rupand propozitiile intre ele. Cu greu isi ordoneaza ca timp <<evenimentele>>.
Dupa prima doza am incercat sa ma indepartez cat de cat de ei. Dar asta nu a durat mult. Pentru
asa-zisul prieten de care ma apropiasem am intrat din nou in mijlocul lor. Si de-aici a inceput
tragedia... Acum cand va povestesc ma simt mai bine..." Efectul discutiei cu tenta de spovedanie
incepe sa apara. Alexandru vorbeste din ce in ce mai cursiv: "Dependenta psihica s-a instalat
destul de repede. Ma drogam pentru ca imi placea starea. Imi facusem si o asa-zisa prietena care
se droga si ea bineinteles. Ma drogam si simteam ca sunt mai puternic. Citeam cursurile pana
noaptea tarziu. Aveam vointa sa invat, dar nu retineam mai nimic." Teama din privire ii dispare. In
locul ei apare un semn de intrebare. Un fel de: "Vreti sa ma ajutati? Am nevoie de prieteni
adevarati! Mama si matusa sunt cadre medicale. Si-au dat seama ca ma droghez. M-au intrebat,
iar eu am recunoscut. Din disperare, cred, ai mei au gresit foarte mult. Am simtit din partea lor un
fel de repulsie. M-au facut sa ma simt strain. Daca m-ar fi inteles si i-ar fi simtit aproape, cred ca
as fi renuntat la heroina. Dar ei au apelat la mijloace extreme. Mi-au facut o cura de dezintoxicare
acasa. Mi-au angajat bodiguard pe care il plateau cu ora. Mi-au adus psihologi... Toate eforturile
lor au fost insa in zadar... In anul III de facultate le spuneam ca daca nu-mi dau bani pentru
heroina, nu ma pot duce la examene. Am ajuns pana acolo unde am obligat-o pe mama sa-mi
cumpere doza. Inainte de examene ma injectam. Nu mai avea ce sa-mi faca. Numai matusa mea,
saraca, se ruga pentru mine si o indemna pe mama sa mearga la biserica." Si pentru ca am ajuns la
subiectul biserica, il intreb: "Daca ti-as propune sa mergi sa te spovedesti, ai accepta?" Imi
raspunde, fara ezitare: "Da. Este singura metoda care ma poate salva. Le-am incercat pe toate:
dezintoxicare, psiho-terapie, am fost in libertate, dar am avut si paza. Toate acestea s-au dovedit a
fi doar esecuri. Daca ma insotiti, eu merg si astazi sa ma spovedesc... Eu zic ca nu mai simt nevoia

77
sa ma droghez, dar ceva din interior ma macina. Acest ceva, in libertate, cred ca m-ar duce la
consumul de heroina. Vreau sa scap de nelinistea asta care ma duce pe un drum gresit... Vedeti
dvs., m-ati ascultat. Astazi, sigur ma voi simti mai bine. Dar plecati, si eu raman cu suferinta..."
Spune cu sfasietoare umbra de regret. Priveste pamantul. Clipeste des, semn ca ochii ii sunt plini
de lacrimi, ii promit ca maine voi veni sa il iau la biserica sa se spovedeasca. Ma priveste mirat si
neincrezator: "Veniti? Pe la ce ora?"
Ziua de 28 noiembrie 2008, a fost una speciala pentru Alexandru si mama lui, care l-a
insotit. Cand a iesit din biserica, m-a imbratisat si mi-a spus: "Va multumesc din suflet. Stiti cum
ma simt? - parca plutesc. Nu-mi vine sa cred... Nu am cuvinte. Nu stiu ce sa spun, decat ca va
multumesc. Ce preot, Doamne, ce preot! <<Sa-I multumesc lui Dumnezeu. Voi veni mai des la
biserica", i-am spus. Alexandru a plecat din biserica plin de speranta si cu doua carti religioase pe
care le-a pus in buzunarul de la piept. "Sa-ti ajute Dumnezeu, Alexandru!92.

IV.5.1. Meditația religioasă

Meditația religioasă este o lucrare sufletescă prin care creștinul reflectează profund asupra
unei probleme religioase,cu speranța de a-si întări
viața religioasă,de a dobândi liniște și pace
lăuntrică.
Pentru a-și atinge scopul, utilizarea
meditației ca metodă de cunoaștere a realității
religioase,trebuie să respecte anumite condiții:
 să fie făcută minuțios de către profesor;
 să se facă în conformitate cu nivelul de
cunoștințe religioase ale alevilor;
 să fie raportată la persoana Mântuitorului Iisus Hristos și la persoanele sfinților;
 să formeze la elevi deprinderea de a medita asupra problemelor religioase, pe tot
parcursul vieții lor93.

Exemplu:

La lecția” Familia in Ortodoxie” se cere elevilor sa reflecteze și să mediteze asupra

92
www.crestinortodox.ro/diverse/biserica
93
. Sebastian Şebu, Monica şi Dorin Opriş, Op. cit., p. 128.
78
următorului text:
În societatea de astăzi, în care valorile au devenit non valori, în care bunul simţ şi smerenia
sunt considerate o dovadă de slăbiciune, în care fecioria este considerată un motiv de mare ruşine,
căsătoria, în sensul creştin al cuvantului, este puternic ameninţată, iar exigenţele unei adevărate
vieţi creştine nu mai sunt acceptate de oameni. Căsătoria este o sfântă taină şi nimeni nu are
dreptul să îi ştirbească din acest statut.
Nu s-ar putea crede că iubește cu desăvârșire cine trăiește în concubinaj. Dacă îți iubești
prietena/prietenul cu adevărat, atunci nu este nevoie de o perioadă de probă pentru a vedea dacă
merge relația. Însăși ideea Hai să locuim împreună să vedem dacă suntem compatibili, dacă ne
înțelegem bine pune sub semnul îndoielii sentimentele dintre cei doi. În iubire nu este frică, ci
iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este
desăvârşit în iubire (I Ioan, 4:18).
Recurgerea la viața în concubinaj relevă lipsa unei bune educații creștine și a unui sistem
de valori morale. Urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel, părinții au marea misiune de a-și
crește copiii în frică de Dumnezeu și de a-i deprinde să trăiască viața aceasta în scopul dobândirii
celei veșnice: ...creșteți- i întru învățătura și certarea Domnului (Efeseni, 6: 4).

IV.5.3. Deprinderile morale

Deprinderile morale sunt faptele și virtuțile duhovnicești ale creștinului.

Practicarea lor în conlucrare cu harul
divin,conduce pe om la cunoașterea lui
Dumnezeu.
Formele prin care profesorul contribuie la
formarea deprinderilor morale la elevi, sunt
aprobarea sau dezaprobarea.
Aprobarea sau aprecierea favorabilă este
modalitatea prin care se realizează o întărire
pozitivă a manifestărilor morale ale elevilor de
către o autoritate externă (profesor, duhovnic, colectivitate).
Formele pe care le poate lua sunt variate:acordul pentru faptele sau atitudinile morale ale
elevilor, lauda,exprimarea recunoștinței și recompensa.

79
 Dezaprobarea este modalitatea prin care profesorul consemnează că faptele,conduita și
atitudinea morală a elevilor nu sunt corespunzătoare in rasport cu morala creștină94.

Exemplu:

La lectia “Tinerii și viața intimă” profesorul îi îndeamnă pe elevi să păzească poruncile lui
Dumnezeu,sa-si păzească fecioria,sa-si disciplineze sentimentele și instinctele, fiind nevoie de
multă credintă,rabdare,post și rugăciune.

Exemplul: profesorul va oferi elevilor criterii după care să-și aleagă cele mai bune exemple
de conduită morală, folosind pentru exemplificare Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, etc. (el însuși
trebuie să fie un exemplu); trebuie să asigure în clasă un climat care să facă posibilă receptarea de
către elevi a mesajelor pozitive care pornesc de la modelul prezentat, și să folosească modele opuse,
pozitive și negative, doar dacă are certitudinea că acestea îi vor determina pe elevi să le adopte pe
cele pozitive95.

La lecția” Pericolul drogurilor” este prezentată scrisoarea unei eleve din clasa a XII a din
București care îndeamnă tineri să urmeze ca exemplu pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Scrisoare către generaţia mea

Dragii mei prieteni,

Numele meu este Alexandra, m-am gândit să vă scriu pentru că ştiu problemele şi greutăţile
sufleteşti pe care le întâmpinaţi în fiecare zi de aceea vreau să vă încurajez, să vă transmit bucuria
şi pacea Lui Hristos. Nu sunteţi singuri, exista Cineva care vă iubeşte mai mult decât oricine pe
lumea aceasta şi străluceşte în inima voastră ca un soare aprinzandu-vă sufletul cu un dor care nu
se poate înlocui cu nimic alceva. Nicio bucurie artificială provocată de droguri, etnobotanice sau
pornografie nu poate înlocui dragostea pe care v-o oferă Hristos şi nu se poate ridica la înălţimea
acestei chemări care vă este adresată personal.
Hristos nu este un Dumnezeu care stă acolo sus în cer pe un scaun confortabil şi priveşte
nepăsător la bucuriile şi necazurile oamenilor. Hristos este viu, este în inima mea, în inima ta, în

80
inima celui de lângă tine. Ne iubeşte pe fiecare în parte mai mult decât întreg Universul, a acceptat
să se răstignească pentru ca noi să primim iertare. Hristos te iubeşte, se bucură şi plânge împreună
cu tine, îţi cunoaşte inima, îţi ştie greşelile dar nu te pedepseşte ci iţi dă şi mai multe daruri pentru
ca să-ţi întorci inima către El, copleşit fiind de dragostea şi milostivirea Lui. Este mai delicat decât
un strop de rouă pogorât pe iarba verde în zorii unei dimineţi de vară, atinge sufletul tău cu o
bucurie sau o tristeţe pentru ca tu să-i conştientizezi prezenţa, să ştii că este lângă tine în fiecare
clipă. Uneori se întristează şi lăcrimează văzând faptele noastre, văzând că refuzăm fericirea
veşnică oferită cu un preţ atât de mare şi ne ascundem dorul în alcool, ţigări, droguri şi alte vicii.
Gândeşte-te numai o secundă cum e să ai lângă tine în mod nevăzut pe Cineva care este mai
curat decât Cerurile şi mai strălucitor decât soarele. Oare nu ar trebui să se scârbească de mizeria
păcatelor noastre şi să se mânie pentru nenumăratele noastre căderi? Şi totuşi dragostea Lui este
mai mare decât păcatele noastre. Hristos se pogoară după noi în iadul greşelilor noastre şi ne
ridică sufletele din cele mai adânci prăpăstii. El ne dă mâna de fiecare dată când îl strigăm în
ajutor, copleşiţi fiind de întunericul din sufletul nostru, ne înmoaie inima cu lacrimi de pocăinţă
umplându-ne inimile de lumină.
Ştiu că poate cea mai mare durere a ta este singurătatea. Poate că nu ai prieteni sau poate
că ai dar totuşi te simţi singur(ă) în prezenţa lor. Am aflat un loc unde această singurătate de care
fuge toată lumea este scoasă înafara vieţii unui tânăr. Acest loc este Biserica lui Hristos. Poate
până acum nu te-a fascinat prea mult, poate că ţi-a fost teamă de ceea ce vor spune ceilalţi, dar
acordă-mi un minut să-ţi spun ce pierzi. În Biserică, în cadrul unei taine mai presus de fire oamenii
se împărtăşesc cu Trupul şi Șângele Domnului, unindu-se cu Hristos, apropiindu-se cu cuget curat,
conştienţi de neputinţa lor, dar cu nădejde că din clipa în care Îl vor primi pe Hristos inimile lor se
vor curăţi, se vor lumina şi vor avea puterea de acum înainte să lupte cu propriile căderi. În partea
opusă, tinerii care vor să se bucure de plăcerile acestei lumi se împărtăşesc cu hrana viciilor, a
drogurilor, a ţigărilor sau a alocoolului, care în loc să le aducă pace în inimile lor îi afundă în
tristeţe, în revoltă, în nebunie şi fug de oameni, de realitate şi de ei înşişi, ascunzându-se sub masca
aşa-zisei bucurii provocate de droguri.
Ai sufletul apăsat de durere, sfărâmat în multe cioburi şi orice atingere te răneşte şi mai
rău. Nu te teme! Îndrăzneşte! Apropie-te de Domnul şi singurătatea nu va mai avea loc în sufletul
tău.
După ce inima ta se va alipi de El vei avea atâta bucurie şi pace încât ţi-ai dori să cuprinzi
toată lumea în inima ta. Vei plange atunci amintindu-ţi cât de mult timp te-ai lipsit de această
fericire.
Oamenii se pot schimba în Hristos pentru că El sparge zidurile neputinţei fiecăruia, pune

81
capăt căderilor nesfârşite şi regretelor.
Apropiindu-te de Hristos vei găsi Calea de la Moarte la Viaţă.
Curaj, Hristos va merge împreună cu tine96.

IV.6. Metode active-participative de predare

În teoria și practica didactică contemporană, problematica instruirii interactive cunoaște

abordări științifice noi, complexe, interdisciplinare, suținute de argumente ce susțin participarea
activă și reflexivă a elevilor în procesele învătării și evaluării. Ea “reprezintă un tip superior de
instruire, care se bazează pe activizarea subiecților instruirii, pe implicarea și participarea lor activă
și deplină în procesul propriei formări, precum și pe instaurarea de interacțiuni, schimburi
intelectuale si verbale, schimburi de idei, confruntare de opinii, argumente între acestia.” (Musata
Bocos, 2002, p. 8).
Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării
personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de
idei, de experienţe, de cunoştinţe.
Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare, produce o
confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi
dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din
interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calităţi şi
disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic,
mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de a
accepta noul şi o mare flexibilitate în concepţii.

IV.6.1. Jocul didactic

Jocul didactic este metoda bazată pe acţiune, prin care profesorul foloseşte în scop didactic
disponibilitatea elevilor pentru joc.
Contribuţiile instructiv-educative ale jocului didactic sunt importante pentru că, în reuşita
jocului, elevul se antrenează cu toate disponibilităţile fizice, intelectuale şi afective pe care le are97.

96
. http://www.didactic.ro/materiale-didactice/179173_pericolul-drogurilorproiect-de-lectie
97
Constantin Cucoş: „Educaţie religioasă: repere teoretice şi metodice”, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 173.
82
 Jocul didactic îi dezvoltă capacitatea de a se adapta la situaţiile noi care apar şi de a acţiona
independent pe parcursul jocului. Propus şi condus de către profesor, jocul didactic urmăreşte
realizarea unor obiective religios-morale, prin antrenarea elevilor într-o activitate în care se
exersează un conţinut conform cu obiectivele propuse98.
Atractivitatea şi eficienţa jocului didactic depind de ingeniozitatea profesorului în alegerea
şi organizarea acestuia, ţinând cont de particularităţile elevilor.
Jocul didactic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să fie ales în funcţie de posibilităţile şi aptitudinile elevilor;
 regulile jocului să fie bine înţelese de către toţi elevii participanţi;
 să nu fie de lungă durată şi să includă pauze scurte;
 să se modifice timpul total de joc în funcţie de gradul de atenţie al elevilor;
 în cazul în care se formează echipe, unii membri pot fi înlocuiţi pe parcurs de elevi care nu
erau incluşi iniţial în joc.
La ora de religie pot fi propuse diverse tipuri de jocuri didactice:
1. Jocul de decizie. Elevii sunt puşi în situaţia de a lua decizii sau de a da pe loc un răspuns
corect la întrebările şi situaţiile pe care le ridică profesorul sau colegii.
2. Jocul de arbitraj. Un elev este desemnat de către profesor să soluţioneze anumite
probleme conflictuale, reale sau imaginare.
3. Jocul de competiţie. Se urmăreşte stimularea obţinerii unor performanţe. Se pot organiza
două echipe sau se pot antrena individual toţi elevii, în funcţie de natura jocului didactic.

EXEMPLU

La lecția “Rolul Tineretului În Promovarea Valorilor Creștine “.

Completând corect rebusul de mai jos, pe coloana A-B veţi descoperi cum se numește starea
de curăție spre care trebuie să tindă orice creștin(In. 19.5)
1.Iubirea de sine;
2.Cele nouă enunțuri rostite de Mântuitorul Hristos în” Predica de pe munte”;
3.Cea mai înaltă virtute creștină;
4.Prețuirea,onoarea acordată unei persoane;
5.Părere de rău pentru păcatele făcute;
6.Adeziunea totală și liberă a spiritului omenesc la revelația divină izvorâtă din har;
7.Ajutorarea aproapelui;

98
Ibidem, p. 174.
83
 8.Dispoziția voinței noastre de a hotărî pentru a face sau nu o faptă;
9.Împăcarea omului cu Dumnezeu cu sine însuși și cu semenii.

E G O I S M
F E R I C I R I
I U B I R E
C I N S T I R E A
P O C Ă I N Ț Ă
C R E D I N Ț Ă
M I L O S T E N I E
L I B E R T A T E
P A C E A

IV.6.2. Brainstorming-ul – metoda asaltului de idei:

„Nu este practic o metodă didactică, ci o metodă de stimulare a creativităţii ce se poate

insinua în discuţii, dezbateri şi – în general – atunci cînd se urmăreşte formarea la elevi a unor
calităţi imaginative, creative şi chiar trăsături de personalitate (spontaneitate, toleranţă)” (Cucoş,
1999).
Metoda are drept caracteristică separarea momentului de producere a ideilor de cel de
valorificare a lor, de altfel mai este numită şi metoda evaluării amânate sau metoda marelui DA.
În momentul producerii ideilor se acceptă orice idee fără să se critice sau fără să se dea o
judecată de valoarea asupra ei. Selectarea propriu-zisă se face după un anumit timp, când toate
ideile se compară şi se aleg cele mai bune dintre ele.
Utilizarea la religie a acestei metode presupune o atenţie deosebită din partea profesorului,
astfel încât „asaltul de idei” să nu conducă la promovarea unor enunţuri contrare învăţăturii de
credinţă, care să producă confuzii sau incertitudini în sufletul elevilor (Opriş, 2006).
În utilizarea acestei metode sunt parcurse următoarele etapă:
1. Organizarea clasei, de către profesor, în funcţie de tipul de brainstorming pe care vrea să-l
genereze - individual/ în perechi/ în grup - după care le comunică elevilor regulile de
desfăşurare a acestuia.
2. Profesorul comunică sarcina de lucru şi solicită elevilor să-şi exprime în fraze cât mai scurte şi
cuprinzătoare ideile care le vin în minte în legătură cu rezolvarea problemei aflate în discuţie.
3. Formularea şi notarea ideilor/ răspunsurilor.
84
4. Prezentarea frontală a ideilor. Profesorul notează pe tablă/ flip-chart ideile prezentate de elevi,
solicitându-le să nu repete răspunsurile date deja.
5. Evaluarea ideilor produse prin brainstorming. Ideile care au fost notate sunt reluate, reformulate
după caz, şi grupate pe categorii, în jurul unor cuvinte cheie sau imagini care pot constitui
criterii de analiză. Sunt reţinute cele mai originale dintre ideile exprimate.

Exemplu:

Subiectul pentru brainstorming poate fi formulat sub forma unor întrebări problematizante,
a unei cerinţe sau a unei propoziţii eliptice asupra căreia fiecare participant va reflecta.
La lecţia Tineretul și Mass-Media:
 Se cere elevilor să-şi exprime parerea cu privire la pericolele care pot
apărea pe Intenet sau prin folosire Internetului.
 Elevii formulează ideile care le vin în minte în legătură cu aspectele negative
ale folosirii Internetului.
-…dependenţă (pierderea timpului)
-…pornografie
-…infracţionalitatea
-…afectarea sănătăţii dacă este folosit în exces
-…scade interesul pentru lectură
-…comuncarea cu persoane dubioase
 Profesorul notează pe tablă răspunsurile elevilor.
În final profesorul evaluează ideile formulate şi le grupează după anumite criterii.

IV.6.3. Metoda „ciorchinelui

Metoda „ciorchinelui” poate fi utilizată individual sau în grup în scopul stimulării gândirii
libere şi creative, de tip divergent, precum şi în scopul sesizării şi evidenţierii conexiunilor dintre
idei, construirii de noi idei şi de noi sensuri şi semnificaţii.
CIORCHINELE se utilizează cu scopul de a stimula gândirea liberă, creativă şi de tip
divergent, de a sesiza conexiunile dintre idei, de a realiza noi asociaţii de idei, de a descoperi noi
sensuri, semnificaţii, conotaţii.
Etapele metodei ciorchinelui:
1. Se scrie un cuvânt cheie la mijlocul tablei sau al foii de hârtie, în funcţie de forma de
organizare a activităţii: frontal, pe grupe sau individual.
85
 2. Identificarea şi scrierea altor cuvinte corelate cu cuvântul cheie în funcţie de tema tratată,
nivelul clasei şi timpul disponibil.
3. Identificarea şi realizarea conexiunilor dintre cuvinte, prin linii sau săgeţi.
Prezentarea şi discutarea “ciorchinelui” / „ciorchinilor”. În situaţia în care activitatea s-a
desfăşurat individual, elevii au posibilitatea de a observa modul de gândire al colegilor asupra
problemei aflate în studiu, de a compara propriile rezultate cu cele ale colegilor, de a-şi susţine
punctul de vedere, de a-şi îmbunătăţi propriul mod de lucru.
În realizarea ciorchinelui elevii vor fi îndrumaţi să noteze toate ideiile pe care le au referitor
la cuvântul cheie, să realizeze cât mai multe conexiuni între idei, fără însă a emite judecăţi de
valoare. Dacă este cazul, profesorul va indica în prealabil anumite informaţii care să ghideze pe
elevi, situaţie în care se va realize un ciorchine semidirijat99.

Exemplu

La lecţia Rolul tinerilor in apararea vieții clasificăm păcatele împotriva vieții:

 se prezintă elevilor expresia cheie: păcate imotriva vieții (pe care profesorul o scrie
în mijlocul tablei) şi se solicită acestora să noteze pe o foaie toate formele de degradare
umana care le vin în minte,timp de un minut;
 se solicită elevilor să enumere toate cuvintele notate pe foaie, fără a le repeta pe cele
numite deja;
 profesorul le notează pe tablă, anticipând împărţirea acestora; din discuţii cu elevii
se desprinde criteriul de clasificare
 se realizează ciorchinele;
 se completează ciorchinele, pentru a avea pe tablă împărţirea şi exemple de forme de
degradare umană;
 elevii vor “citi” ciorchinele.

99
. Dorin Opriş; Monica Opriş: „Metode active de predare-învăţare”, Editura Sfântul Mina, Iaşi 2008, p. 31.
86
 HOMOSEXUALITATEA

DEGRADAREA
DEMNITĂȚII UMANE

VIOLENȚA

PĂCATE ÎMPOTRIVA
EUTANASIA
VIEȚII

AVORTUL

CONSUMUL DE
UCIDEREA
DROGURI

SINUCIDEREA

CONSUMUL EXCESIV
DE ALCOOL

IV.6.4. Jocul de rol

Jocul de rol este o metodă derivată din psihodramă, metodă terapeutică creată de J. L.
Moreno în 1921, prin care se urmăreşte, în principal, formarea modului de a gândi, simţi şi acţiona,
specific unui anumit statut, dezvoltarea capacităţilor empatice, a capacităţii de a rezolva situaţii
problematice, verificarea corectitudinii şi eficienţei comportamentelor formate la elevi şi înlăturarea
comportamentelor inadecvate, neeficiente.
În pregătirea şi derularea jocului de rol, din punct de vedere metodologic, principalele etape
care trebuie parcurse sunt:
1. Identificarea şi definirea situaţiei care va fi simulată, în concordanţă cu obiectivele
educaţionale şi cu specificul cunoştinţelor (deprinderilor, comportamentelor) ce urmează a fi
învăţate;
2. Modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului, constând în selectarea statusurilor şi rolurilor
celor mai importante din situaţia reală şi a interacţiunilor esenţiale, elaborându-se un scenariu;
3. Alegerea participanţilor şi instruirea lor în legătură cu specificul fiecărui rol pe care urmează
să-l interpreteze;
4. Învăţarea individuală a rolului constând în studierea fişei;
5. Interiorizarea (internalizarea) rolului şi conceperea modului de interpretare, durata acestui
moment fiind mai extinsă sau mai restrânsă, în funcţie de timpul total avut la dispoziţie;
6. Interpretarea rolurilor;

87
 7. Evaluarea activităţii: analiza prin discuţii frontale şi individuale a modului de interpretare,
prezentarea de către profesor a aspectelor reuşite şi a celor perfectibile, utile în perspectiva unor
viitoare activităţi similare.
Din punct de vedere metodic, se impun câteva exigenţe, legate mai ales de distribuirea şi
interpretarea rolurilor:
 nu este adecvată modalitatea impunerii rolurilor, ci alegerea lor, oferind copiilor
posibilitatea de a opta voluntar în a interpreta anumite roluri, altfel poate să apară pericolul unor
blocaje emoţionale;
 jocul de rol va fi precedat de prezentarea unor situaţii relativ asemănătoare cu aceea ce va fi
simulată şi a modurilor de rezolvare a lor;
 atmosfera de joc trebuie să fie relaxată, lipsită de exagerări care să îngreuneze interpretarea
rolurilor şi concentrarea asupra situaţiei;
 interpretarea rolurilor va putea fi reluată cu aceiaşi copii sau cu copii diferiţi, pentru
însuşirea comportamentelor de rol;
 analiza jocului de rol trebuie să fie condusă cu tact şi pricepere de către conducătorul
jocului, evidenţiindu-se aspectele adecvate/inadecvate, deciziile corecte/incorecte, atitudinile mai
mult sau mai puţin adecvate ale personajelor aflate în anumite situaţii.

Exemplu

La lecţia cu Tema: Tinerii si mass-media profesorul poate propune elevilor următorul joc
de rol:

 se aleg doi elevi care vor îndeplini rolul de prezentatori de ştiri de la două canale de
televiziune care în cadrul “Ştirilor de seară” vor prezenta aceeaşi ştire dar din două unghiuri
diferite de vedere.
Subiectul ştirii: Pelerinaj la Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva

Prezentatorul A: Bună seara! Agonie şi extaz la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

De-atâta evlavie, dar prost înţeleasă, unii pelerini s-au umplut de păcate. Înainte să se închine la
moaştele Sfintei, i-au îmbrîncit pe cei cu mai puţină tărie trupească ce le stăteau în cale. Unii
dintre pelerini, grăbiţi să ajungă lângă sfânta raclă, au cam uitat buna-cuviinţă creştinească. În
ciuda cordoanelor de jandarmi, şi-au deschis drum cu coatele, pe care credincioşii mai smeriţi le-
au încasat suspinând.

Prezentatorul B: Bun găsit la ştiri! În această zi, când se prăznuieşte Sfânta Cuvioasă

88
Parascheva, are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, unul din cele mai mari din ţară, la
care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării şi care durează pînă la trei
zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi
două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare şi să ia binecuvântare.

IV.6.5. Cadranele

Cadranele reprezintă o metodă utilizată pentru formarea şi dezvoltarea capacităţii elevilor de

a organiza şi rezuma conţinutul informaţional al unui text în scopul unei înţelegeri nuanţate şi
profunde şi de a exprima argumentat puncte de vedere personale asupra unui subiect propus, pe
baza a patru criterii precizate de către profesor100.
Etape în utilizarea metodei:
1. Pe o foaie se trasează două axe perpendiculare, obţinându-se patru cadrane, apoi sunt
precizate sarcinile didactice corespunzătoare fiecăruia dintre acestea.

I II

III IV

2. Sunt rezolvate cerinţele, apoi rezultatele sunt trecute de către elevi în cele patru cadrane, în
condiţiile şi timpul indicat de către profesor. Se va ţine cont de următoarele cerinţe:
 Cadranul trebuie să cuprindă rezolvarea a patru sarcini de învăţare esenţiale, legate
de problematica respectivă.
 În situaţia în care resursele de timp sunt limitate, sarcinile didactice sunt împărţite pe
grupe de elevi, corespunzător fiecărui cadran, iar rezolvarea trecută pe tablă de către
profesor sau un elev.
 Informaţia notată în cadrane va fi esenţializată.
 În cadrul grupelor, elevii pot fi organizaţi în funcţie de poziţia pe care o ocupă în
bănci dar şi de aptitudinile pentru rezolvarea anumitor sarcini de învăţare.

100
. Ibidem, p. 71.
89
  Este important ca elevii să aibă posibilitatea de a-şi prezenta rezultatele şi de a-şi
argumenta răspunsurile.

Exemplu

La lecția Tineretul și Mass-media

Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu rațiune,voință,sentiment.Spre deosebire de celelate
viețuitoare,omul gândește și vorbește.Prin cuvânt el comunică cu semenii săi și prin
rugăciune cu Dumnezeu.Comunicarea oamenilor cu semenii s-a realizat inedit după
creație.La început,oamenii comunicau prin viu grai,iar mai târziu prin scris.Si căile prin
care s-a transmis Revelația divină au fost calea orală,Sfănta Tradiție și cea scrisă,Sfânta
Scriptură.
Prezentarea sarcinilor de învățare:
Grupa I (cadranul I)definiți Mass-media;
Grupa II (cadranulII) enumerați cele mai utilizate mijloace mediatice;
Grupa III (cadranul III) prezentați 10 avantaje ale internetului;
Grupa IV (cadranul IV) prezentați 10 dezavantaje ale internetului.

90
 I II

Termenul mass-media, uneori formulat Mijloacele de comunicare în masă pot fi

ca media, este o expresie engleză la plural, care a clasificate după următoarele criterii:
fost preluată și în română, având traducerea și - modul de vehiculare a informației, de ex.
semnificația „medii (de comunicare) de masă”. mijloace scrise (ziarele, revistele), mijloace audio-
vizuale (radioul, televiziunea) ș.a;
- gradul de noutate și de complexitate, de ex.
mijloace tradiționale (ziarele, radioul), mijloace
moderne (televiziunea, Internetul, complexe
multimedia).

III IV

Avantaje: Dezavantaje

1. Informatie variată 1. Socializarea ascunsă, nu directă

2. Informatie rapidă 2. Imposibilitatea de a verifica corectitudinea
3. Comunicare rapidă informațiilor
4. Comunicare cu oricine are internet 3. Pericolul virusării calculatorului
5. Acces la imagini din orice colț al lumii 4. Site-uri periculoase pentru copii
6. Acces în orice instituție 5. Răspândirea ideilor periculoase
7. Acces in orice muzeu 6. Riscul hackerilor
8. Vizualizare tv 7. Fraudarea cardului/informațiilor personale
9. Radio online 8. Slăbirea vederii prin utilizarea exagerată
10. Posibilitatea de a învăța 9. Stricarea limbajului din comunicare
10. Pierderea timpului

91
IV.6.6. Organizatorul grafic

Organizatorul grafic este o metodă care presupune esenţializarea prin schematizarea şi

sistematizarea noţiunilor/ideilor cu ajutorul reprezentării grafice a materialului informativ ce
urmează să fie exprimat oral sau în scris101.
Metoda Organizatorul grafic are mai multe variante, cele mai cunoscute dintre acestea fiind:
 organizatorul grafic comparativ;

 organizatorul grafic al caracteristicilor;

 organizatorul cronologic;

 organizatorul grafic al etapelor;

 organizatorul grafic de tip cauză-efect;

 organizatorul grafic de tip situaţie-problemă-explicaţie/soluţie.

Etape în utilizarea metodei:
1. Profesorul împarte clasa în grupe de câte 4-6 elevi şi prezintă sarcina didactică.

2. Elevii analizează materialul informativ prezentat de către profesor, extrag informaţia

esenţială şi realizează/completează Organizatorul grafic.
3. Organizatorul grafic realizat în cadrul fiecărei grupe de elevi este expus în faţa clasei
şi analizat împreună cu elevii în cadrul unei activităţi organizate frontal.
4. Aspecte generale legate de utilizarea metodei:
a) Utilizarea eficientă a Organizatorului grafic conduce la formarea capacităţii
elevilor de a extrage informaţiile esenţiale dintr-un conţinut şi de a identifica
posibilele conexiuni dintre acestea.
b) În funcţie de complexitatea temei şi de resursele de timp aflate la dispoziţie,
Organizatorul grafic poate fi utilizat de către profesor împreună cu elevii.
c) Organizatorul grafic poate fi utilizat/completat de către elevi în urma lecturării
unui text din manual, în urma vizionării unui film sau pe baza expunerii realizate
de către profesor.
Organizatorul grafic de tip situaţie-problemă-soluţie/explicaţie
Prin acest tip de organizator grafic sunt prezentate soluţiile unor situaţii-problemă rezolvate
pe parcursul activităţii didactice.
Utilizarea eficientă a acestei metode este condiţionată de cunoaşterea şi utilizarea metodei
problematizarea.

101
. Dorin Opriş; Monica Opriş: „Metode active de predare-învăţare”, Editura Sfântul Mina, Iaşi 2008, p. 79.
92
 Exemplu

La lecția “Tinerii și preocupările lor”, se cere elevilor să noteze în Organizatorul Grafic

consecințele negative sau pozitive ce pot decurge din folosirea libertății alături de Dumnezeu sau în
lipsa Lui.

Libertatea este:

Har
Neascultare
Binecuvantare

In lipsa lui Dumnezeu

Alaturi de Dumnezeu
Putere Osandire

Demnitate Risc

Privilegiu Cadere

Inaltare Primejdie

Slabiciune

IV.6.7. Tehnica „cvintetului”

Tehnica „cvintetului”: „Cvintetul” este o poezie cu cinci versuri, cu ajutorul căreia se

sintetizează şi condensează informaţiile, incluzându-se şi reflecţii ale elevilor, care pot lucra
individual, în perechi sau în grup.
Alcătuirea unui „cvintet” favorizează reflecţia personală şi colectivă rapidă, esenţializarea
cunoştinţelor, înţelegerea lor profundă, manifestarea creativităţii, etc.
Cele cinci versuri au următoarea structură:
1) cuvântul/sintagma cheie a conţinutului (de obicei un substantiv);
2) două cuvinte care prezintă o descriere a cuvântului cheie (adjective);
3) trei cuvinte care exprimă acţiuni legate de cuvântul sau de sintagma cheie (verbe la
gerunziu, de obicei);
4) o sintagmă din patru cuvinte care exprimă sentimentele şi atitudinile elevului faţă de
conceptul/sintagma cheie;
5) un cuvânt ce exprimă esenţa problemei (Opriş, 2006).

93
 Cvintetul este utilizat mai ales atunci când se urmăreşte realizarea unei reflecţii rapide şi
eficiente asupra unui conţinut/text.
Această metodă poate constitui şi un instrument de evaluare a nivelului de înţelegere a
problematicii aflate în discuţie .

Exemplu

“Familia în Ortodoxie”-alcătuirea unui cvintet al cărui cuvânt cheie este”familie”.

1. Dumnezeu;
2. Creat pe om;
3. Familie;
4. binecuvantat;
5. chip și asemănare.
Pentru citirea versurilor ordinea poate fi:Dumnezeu/Creat pe om/chip și asemănare /
binecuvântat / familie (1,2,5,4,3).

IV.6.8. Metoda pălăriilor gănditoare

In gandire, principala dificultate este confuzia. Incercam sa facem prea multe deodata.
Suntem coplesiti de emotii, informatii, logica, speranta si creativitate. Este ca si cum ai incerca sa
jonglezi cu prea multe mingi. (Edward de Bono).
Metoda „Şase pălării” a fost propusă şi dezvoltată de Edward de Bono (De Bono, 1986)
pentru cadrele din economie şi producţie, ca ghid al gândirii şi acţiunii în discuţiile pentru
rezolvarea unei probleme/situaţii (Sellnow, 1997, pp. 40-41). Este o metodă fundamentală de lucru
prin care se încearcă, într-un mod simplu şi ludic, să se reflecte: conştientizarea diferitelor modele
de gândire posibile asupra unei situaţii/probleme; descrierea problemei din diferite unghiuri de
vedere posibile şi relevante; evidenţierea randamentului diferenţiat în abordarea şi rezolvarea
problemei.
Aplicaţia pălăriilor gînditoare propusă de De Bono este o modalitate de a aborda o
problemă din şase
Pălăria albă – gândirea obiectivă, cât mai aproape de real, operând cu fapte, informaţii şi
dovezi (Ce? Cum?).
Pălăria roşie – gândirea afectivă, care se bazează pe sentimente,exprimă supărare, revoltă,
emoţii, presimţiri, intuiţie etc. (De ce?).

94
 Pălăria verde – gândirea creativă, exprimă idei noi, comportament provocator, multă
creativitate, deschidere, transparenţă, flexibilitatea şi mobilitatea gândirii etc. (Ce trebuie făcut? Ce
acţiuni sau ce măsuri trebuie luate?)
Pălăria galbenă – gândirea optimistă, care abordează constructiv, evidenţiază avantajele,
oportunităţile, punctele forte, posibilitatea de realizare a unei activităţi.perspective.Fiecare pălărie
este asociată unui tip de gândire
Pălăria albastră–gândirea speculativă, este cea care exprimă controlul procesului
degândire,monitorizează întregul proces de judecată şi discuţie, extrage concluzii.
Pălăria neagră –gândirea negativă, prezintă situaţia sumbru, prin care se evidenţiază
greşelile, punctele slabe, pericolele, riscurile, exprimând doar judecăţi şi aspecte negative etc. (De
ce?, Pentru ce?). Elevii trebuie să cunoască bine semnificaţia fiecărei culori, şi să îşi asume rolul
sugerat de aceasta (elevii vor intra în pielea personajelor, să gândească din prisma pălăriei pe care o
poartă)
Pălăria poate fi purtată individual – şi atunci elevul respectiv îşi îndeplineşte rolul – sau mai
mulţi elevi pot răspunde sub aceeaşi pălărie. În acest caz, elevii grupului care interpretează rolul
unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări. Ei pot purta fiecare
câte o pălărie de aceeaşi culoare, fiind conştienţi de fatul că:
 Pălăria albastră → clarifică
 Pălăria albă → informează
 Pălăria verde → generează ideile noi, efort creativ
 Pălăria galbenă → aduce beneficii
 Pălăria neagră → identifică greşelile
 Pălăria roşie → spune ce simte despre

Pălăria albă: Foloseşte întrebările:

- gândeşte ca o foaie albă care este neutră • Ce informaţii avem?

şi poartă informaţii
• Ce informaţii lipsesc?

• Ce informaţii am vrea să avem?

• Cum putem obţine informaţiile?

Palaria rosie Foloseşte fomulări de tipul:

Foloseşte întrebările: • Punându-mi pălăria roşie, uite cum privesc eu

95
• Ce informaţii avem? lucrurile…

• Ce informaţii lipsesc? • Sentimentul meu e că…

• Ce informaţii am vrea să avem? • Nu-mi place felul cum s-a procedat.

• Cum putem obţine informaţiile? • Intuiţia îmi spune că…

Pălăria neagră: Foloseşte întrebările:

− judecă critic; • Care sunt erorile?

− gândeşte logic, negativ; • Ce ne împiedică?

− atenţionează asupra a ceea ce nu poate fi • La ce riscuri ne expunem?

făcut, e nonprofitabil, riscant sau periculos; • Ne permite regulamentul

Pălăria galbenă: Foloseşte întrebările:

− gândeşte optimist, logic şi pozitiv; • Care sunt obiectivele?

− explorează beneficiile şi posibilităţile; • Pe ce se bazează aceste idei?

− imaginează-ţi lumina şi strălucirea soarelui; • Care sunt beneficiile?

• Cum voi/vom ajunge aproape

de această viziune (perspectivă

Pălăria verde: Foloseşte formulări de tipul:

− crează noi opţiuni, variante, resurse, structuri, • Şansa succesului este dacă…
metode, idei;
• Cum poate fi altfel atacată problema?
− gândeşte-te la vegetaţia proaspătă, la
abundenţă; • Putem face asta şi în alt mod?

− dă frâu liber imaginaţiei; • Găsim şi o altă explicaţie?

Palaria albastra Foloseşte întrebările:

Foloseşte formulări de tipul: • Putem să rezumăm punctele de vedere

expuse?
• Şansa succesului este dacă…
• Care e următorul pas?
• Cum poate fi altfel atacată problema?
• Care sunt ideile principale?
• Putem face asta şi în alt mod?
• Să nu pierdem timpul şi să ne concentrăm
• Găsim şi o altă explicaţie asupra…, nu credeţi?

96
Avantejele metodei “Pălărilor gânditoare”:

 stimulează creativitatea participanţilor, gândirea colectivă şi individuală;

 dezvoltă capăcităţile sociale ale participanţilor, de intercomunicare şi toleranţă reciprocă, de
respect pentru opinia celuilalt;
 încurajează şi exersează capacitatea de comunicare a gânditorilor;
 dezvoltă competenţele inteligenţei lingvistice, inteligenţei logice şi inteligenţei
interpersonale;
 este o tehnică uşor de folosit, aplicabilă unei largi categorii de vârste;
 poate fi folosită în diferite domenii de activitate şi discipline;
 este o strategie metacognitivă ce încurajează indivizii să privească conceptele din diferite
perspective;
 determină şi activează comunicarea şi capacitatea de lua decizii;
 încurajează gândirea laterală, gândirea con-structivă, complexă şi completă.

Avantejele metodei “Pălărilor gânditoare”:

• stimulează creativitatea participanţilor, gândirea colectivă şi individuală;

• dezvoltă capăcităţile sociale ale participanţilor, de intercomunicare şi toleranţă reciprocă, de
respect pentru opinia celuilalt;
• încurajează şi exersează capacitatea de comunicare a gânditorilor;
• dezvoltă competenţele inteligenţei lingvistice, inteligenţei logice şi inteligenţei
interpersonale;
• este o tehnică uşor de folosit, aplicabilă unei largi categorii de vârste;
• poate fi folosită în diferite domenii de activitate şi discipline;
• este o strategie metacognitivă ce încurajează indivizii să privească conceptele din diferite
perspective;
• determină şi activează comunicarea şi capacitatea de lua decizii;
• încurajează gândirea laterală, gândirea con-structivă, complexă şi completă102.

102
http://www.scribd.com/doc/3670453/Metode-6-palarii-ganditoare
97
IV.7. Proiect didactic

LICEUL TEHNOLOGIC SPIRU HARET TARGOVISTE

Clasa: a IX-a
Data:
Disciplina: Religie
Profesor: Stana Coca
Unitate de învățare :“Creștinismul și problemele lumii contemporane”
Titlul lecţiei: Pericolul drogurilor
Tipul lecţiei: mixtă
Scopul lecţiei:
- cultivarea respectului faţă de Dumnezeu și viață;
- îmbogăţirea cunoştinţelor despre morala și învățăturile Bisericii Ortodoxe Române
- promovarea unor comportamente social-morale deosebite
Durata: 50'

Competenţe specifice:

1.1 Argumentarea importanţei sfinţeniei şi a respectului creştinilor faţă de cele sfinte

1.2 Explicarea importanţei împlinirii datoriilor morale şi materiale pentru viaţa şi progresul spiritual al crestinilui
3.2 Analiza datoriilor creştinului şi a specificului acestora în contextual societăţii actuale
4.1 Aplicarea normelor moralei creştine în situaţii concrete de viaţă
4..2 Formarea de soluţii pentru diferitele probleme ale tinerilor , în lumina învăţăturii creştine.
Competenţe derivate:
C1 - să cunoască faptul că Dumnezeu crează totul înspre binele și desăvârșirea noastră;
C2 - să știe că fericirea legată de droguri e una aparentă în comparație cu starea de fericire venită de la Dumnezeu;
C3 - să precizeze ce se petrece din punct de vedere duhovnicesc atunci când suntem puși în fața posibilității de a deveni toxicomani și când o persoană a căzut în
patima drogurilor;
C4- să precizeze cum se poate lupta împotriva demonului patimii drogurilor
C5- să afirme Cine îl poate ajuta pe cel ce se droghează pentru a scăpa de această patimă
C6- să afirme ce porunci dumnezeiești se încalcă prin patima drogurilor
C7- să cunoască Cine se întristează, suferă sau este afectat în momentul în care un om cade în patima drogurilor

RESURSE OFICIALE:
Programa scolara pentru disciplina religie,clasa a IX a
Planificarea calendaristica orientativa,clasa aIXa
Proiectarea unitatii de invatare.

RESURSE TEMPORALE: nr. Lectii 1

RESURSE BIBLIOGRAFICE
Sfanta Scriptura sau Biblia, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti 1982.
http://www.crestinortodox.ro/religie/despre-droguri-69585.html
http://www.sfaturiortodoxe.ro/droguri-vindecare-dependenta-droguri-heroina-cocaina-narcomani-narcomanie-drogat-drogati.htm
www.crestinortodox.ro/diverse/biserica si flagelul drogurilor.

99
Strategia didactică

1. Metode şi proceede: expunerea,explicaţia,problematizarea, prelegerea, interpretarea textului biblic, lectura

2. Mijloace de învăţământ utilizate la lecţie:icoana, fișa de lucru, conversația,lectura,interpretare pe text.
3. Forme de organizare: frontal, în grupuri,studiul de caz

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

Etapele lectiei Timp Activitatea profesorului Activitatea elevilor Strategia didactică

Metode şi Mijloace de Forme

procedee învăţare de
organiza
re

1.Moment 2’ Salutul
organizatoric
Rugăciunea

Notarea absenţelor

Pregătirea pentru începerea lecţiei

2.Reactualizarea 5’ Se cere prezentarea temei: Un caz al unei persoane Elevii prezintă tema lectura Frontal
cunoștințelor care a trecut prin patima drogurilor

100
Ce înțelegem prin noțiunea de drog? Drogurile sunt
substanțe dăunătoare
sănătății și care aduc
dependență Conversația

De obicei în cercurile
de prieteni, în locurile
de distracții ( cluburi,
Unde sunt racolați tinerii? discoteci )

Este o stare de
funcționalitate
anormală a
organismului atunci
când nu-și mai
primește doza de
Ce înțelegem prin noțiunea de sevraj? substanțe
vătămătoare. Se
caracterizează prin
durere fizica și
psihică, neliniște,
posibilitatea de a
voma, convulsii.

101
 Heroína induce
dependența cea mai
puternică, cocaina mai
este numit și drogul
celor bogați, țigările
sunt drogurile de care
un consumador se Frontal
depărtează cel mai
ușor.

Ce cunoașteți despre heroină, cocaină și celelalte

droguri?

Conversația

3. Captarea 2’ Se prezintă imagini dintr-un power point cu

atenţiei oameni dependenți de droguri și starea socială în
Elevii privesc Explicația calculatorul Frontal
care se găsesc datorită acestei probleme.

4. Anunţarea 1’ Astăzi vom vorbi în continuarea lecției de data Elevii notează titlul. Explicaţia

102
temei şi trecută tratând partea religioasă a problemei Ascultă cu atenție. Frontal
precizarea drogurilor și a persoanelor dependente.
obiectivelor
Se precizează competențele urmărite în această
lecţiei
lecție.

5.Comunicarea 25’ Considerați că Dumnezeu a greșit când a creat Elevii dau un posibil Problematiz
noilor aceste plante care sunt convertite în substanțe răspuns: Aceste plante area
Frontal
cunoştinţe dăunătoare omului? pot fi folosite într-un
Conversația
(Dirijarea scop pozitiv.
În primul rând ar trebui să spunem că așa cum în
învăţării)
viață putem alege binele sau răul tot așa și aceste
plante au o întrebuințare utilă și folositoare sau
vătămătoare. De fapt acest aspect îl prezintă tot
ceea ce este creat. De exemplu știm că există
oameni care prin atitudinea lor aduc pace sau alții
care provoacă război. Și despre cânepa indiană
cunoaștem că poate fi folosită cu succes în
industria textilă, cosmetică, auto și chiar alimentară Explicația
sau într-un mod vătămător are o întrebuințare în
producerea de senzații ireale ca drog. De aceea
orice creație are un aspect care ne pune în valoare
103
puterea voinței noastre, clădirea și zidirea sufletului
nostru pentru a deveni mai puternici, mai de
nezdruncinat.

O altă întrebare aș avea: de ce omul știe că

drogurile îl afectează și totuși le primește?

Pentru că omul în această viață primește și totodată

caută fericirea.

Starea de fericire a omului credincios pleacă de la

acțiunea harului lui Dumnezeu și colaborarea
credinciosului cu harul. Problema omului legată de
nefericire intervine atunci când harul din cauza
Elevii pot răspunde: Conversația
păcatelor părăsește pe om. Este libertatea omului
Pentru că s-a obișnuit
de a nu dori să se supună lui Dumnezeu și de a Frontal
cu acestea și nu se mai
părăsi starea de har. Cuviosul Isaia Pustnicul
poate dezlipi de ele
afirmă: ” Vai nouă, că de vreme ce stricăciunea nu
decât foarte greu.
moștenește nestricăciunea (1 Corinteni 15, 50), noi
disprețuind nestricăciunea, ne ținem cu tot
dinadinsul de stricăciune. ” Atunci când omul este

104
părăsit de harul dumnezeiesc, omul este asaltat de
gânduri păcătoase care îl îndeamnă să găsească alte
modalități de a fi fericit. Dar adevărata fericire se
găsește doar la Dumnezeu astfel încât celelalte căi
sunt de fapt înfundături mincinoase, cu aspect
plăcut la vedere. Starea de fericire iluzorie care o
simte un om cuprins de patima drogurilor îl va
arunca de fiecare dată într-o prăpastie a nefericirii
Frontal
și mai mare.

Mântuitorul afirmă următoarele despre diavol: ” El

de la'nceput a fost ucigător de oameni şi nu a rămas
întru adevăr, pentru că adevăr nu este întru el. Când
el grăieşte minciuna, dintr'ale lui grăieşte, fiindcă el
mincinos este, şi tatăl minciunii. ” Așadar amăgirea
face parte din arsenalul cu care diavolul atacă
mintea noastră.

De fapt biserica afirmă că în spatele oricărui viciu

se află un război nevăzut, un demon ispititor, căruia prelegerea

dacă i-am deschis ușa sufletului nostru prin

Elevii ascultă cu
conlucrare cu el negreșit vom fi stăpâniți de el și

105
astfel se ajunge la împătimire sau viciu. De aceea atenție
este esențial să nu colaborăm cu gândul păcătos
căci pasul următor va fi acapararea minții noastre
de acel gând rău, trecerea de la gânduri la fapte și
lipsirea de libertate sufletească. Un text scripturistic
afirmă: ” Unde este Duhul Domnului, acolo este
libertatea. ” Deci acolo unde nu este Duhul Sfânt
acolo nu există nici libertate, nici putere de a te
lupta cu succes împotriva drogurilor. Se duce doar
o luptă fără izbândă, o luptă doar la nivel
declarativ.
Interpretare
Trebuie să nu fim părăsiți de Duhul Sfânt pentru a a textului
Frontal
lupta cu succes. Duhul Sfânt Îl pierdem când nu biblic
lucrăm poruncile lui Dumnezeu așadar să fim cu
luare aminte în fiecare moment, ceea ce în
ortodoxie poartă numele de trezvie. Sfinții Părinți
afirmă că ajutorul de a scăpa din orice atac
demonic vine tot de la Dumnezeu și poate fi
realizat prin rugăciune către El și ulterior prin
împlinirea poruncilor Sale. Reținem momentul
Explicația
când Mântuitorul vindecă un demonizat, afirmă că
acel tip de demon nu poate fi scos decât prin post și

106
prin rugăciune.

Se adresează următoarea întrebare: În ce măsură

dependența față de droguri aduce încălcarea
poruncii: Să nu ucizi! ?

Se prezintă o imagine și o declarație a unei

persoane ce a trecut prin patima drogurilor.

Așadar afectăm atât trupul, așa cum am văzut în

lecția anterioară, cât și sufletul. În limbaj religios
Interpretare Frontal
trupul este numit templu al Duhului Sfânt adică loc
a textului
în care se găsește Duhul Sfânt. De asemenea
biblic
mintea sau sufletul cum mai este numit de către
Sfinții Părinți, conduce trupul și poartă denumirea
de împărat al templului. Prin droguri, noi alungăm
Duhul Sfânt și afectăm și ” pe împărat ” căci
rațiunea sărăcește nemaifiind luminată, voința
slăbește iar simțămintele se strică și se
împuținează. Viața celui ce se droghează are o
singură direcție: cum să-și procure următoarea
doză. Elevii ascultă cu
atenție
Cine este întristat, suferă sau este afectat în tot

107
acest proces de producere, vânzare, cumpărare,
distribuire și consum de droguri?

În primul rând întristăm pe Dumnezeu, sfinții Săi și

Biserica, apoi suferă cel care cade în capcana
acestei patimi. Sfântul Ioan Gură de Aur numește
familia creștină ca fiind o biserică mică. Ce se
întâmplă când credincioșii unei biserici nu mai vin
la biserică preocupându-se cu alte activități?
Întreaga comunitate suferă din cauza lipsei de
unitate. Așadar și familia suferă pentru faptul că cei
dragi se îndepărtează de ea, nu mai există
comunicare și preocupări comune.
Problematiz
De asemenea întrega societate suferă în cazul area
acestui proces legat de droguri: viața socială,
Interpretare
afectivă, financiară.
a textului
Acum o să vă prezint un studiu de caz intitulat Elevii formulează un biblic
„DRAMA LUI ALEXANDRU” un student din posibil răspuns:
București care vă va transmite un mesaj de suflet și Sinuciderea ca parte a
totodată o alternativă la o viață subordonată acestei porunci se
drogurilor. înfăptuiește într-o
formă lentă prin

108
Observați că procesul drogurilor încalcă atât consumul de droguri. Frontal
iubirea de Dumnezeu, de sfinții Săi, de aproapele
iar la polul opus aduce păcatele iubirii de bani, a
iubirii de sine și a robiei celui rău și a altor oameni Explicația calculatorul
acaparați de patimi. Să alegem cele bune și durabile
și să ne lepădăm dintru început de cele
vătămătoare.

Pentru a înțelege mai clar acest proces al drogurilor

și evadarea de sub stăpânirea lui propun să lucrați
în grupe interpretând un caz real. Sunt împărțiți în
câte 4 grupe având în față fișe de lucru. Vor
prezenta răspunsurile fiecare reprezentant al grupei.

Așadar observăm încă o dată că Dumnezeu este cel

Conversația
care dorește îndreptarea noastră. El așteaptă doar ca
noi să vrem să fim ajutați. Trebuie să-I cerem
ajutorul cu credință și atunci îl vom primi.
Elevii dau posibile
răspunsuri:
consumatorul, familia,
întreaga societate Frontal

Explicația

109
 Elevii ascultă cu Lectura
atenție
Frontal

Interpretare
a pe text

Elevii completează
fișele de lucru

Scrisoarea
Explicația

110
 Fișe de lucru

Pe grupe

Icoana

Frontal

5. Fixarea 7’ Li se adresează elevilor următoarele întrebări: Elevii dau posibile

cunoştinţelor răspunsuri:

Spre sănătatea noastră

Creația lui Dumnezeu cum trebuie a fi folosită? Conversația
fizică și spre
desăvârșirea noastră
spirituală

Una momentană,
ireală și mincinoasă.

111
Cum este starea de fericire produsa de droguri în
comparație cu cea dăruită de către Dumnezeu?

Pierde harul Duhului Frontal

Cum este afectat duhovnicește omul care cade în Sfânt, este lipsit de
patima drogurilor? libertate și totdată
subjugat de diavol.

Dumnezeu prin
bunătatea Sa, prin
sfinții și biserica Sa.

Cine poate remedia și curăța pe om din această

boală duhovnicească?
Prin rugăciune și
împlinirea poruncilor
lui Dumnezeu

Cum poate contribui omul la schimbarea stării sale

decăzute? Iubirea față de
Dumnezeu, sfinții Săi,
aproapele nostru,
porunca a șasea a
112
 Decalogului.

Frontal

Ce porunci se încalcă prin patima drogurilor?

Pe Dumnezeu, sfinții Conversația

Săi și Biserica.

Consumatorul, familia
și societatea.

Pe Cine întristăm când cădem în păcatul vătămării

trupului și sufletului?
Conversația

Frontal
Cine este afectat și îndurearat din pricina unui
consumator?

6. Asociere, 5’ Observăm așadar că pericolul drogurilor este uriaș

generalizare în actualitate. Acesta decimează conștiința scopului
vieții noastre la fel de mult ca și alte mijloace
113
 moderne folosite într-un sens greșit. Există mai
multe soluții legate strict de protecția noastră în
fața acestui viciu periculos. În primul rând de urmat
poruncile și principiile sănătoase pe care le găsim
în Biblie și scrierile Sfinților. De asemenea ca
activitate practică frecventarea Bisericii este
esențială. Încă o soluție este îndepărtarea de Elevii ascultă cu
cercurile dubioase prin activități intelectuale și atenție
Expunerea Frontal
fizice precum: cercurile de artă și sport.

7. Activitatea 1’ Se cere elevilor sa alcatuiasca un eseu in care sa Elevii notează tema Explicaţia Frontal
suplimentară surprinda portretul moral al unui tanar care se pentru acasă
drogheaza

9. Încheierea 2’ Rugăciunea Rugăciunea

Salutul Salutul

114
 FIȘĂ DE LUCRU

STUDIU DE CAZ

Intr-un cartier din plin centrul Bucurestiului traieste Alexandru, un baiat de 24 de ani, licentiat in drept si dependent de heroina. In anul II de
facultate a inceput calvarul. Alexandru povesteste:
"Sunt foarte timid. Poate si acesta a fost motivul pentru care am cazut in aceasta cursa..." Isi frange mainile tremurande si cu ochii plini de
lacrimi continua: "Sunt singur la parinti. Ai mei mi-au oferit totul. La varsta de 19 ani mi-au cumparat masina... Pe ei i-am cunoscut in discoteca. Mi-
au propus sa ii insotesc sa-si procure drogurile. Am acceptat..." Mainile ii tremurau din ce in ce mai rau. Vocea la fel. In privire avea un fel de teama si
parca nu reuseste sa-si adune frazele. "M-am apropiat de unul dintre ei. Lucra la circ. De multe ori isi pregateau drogurile la mine in masina... Viata
mea se impartea in doua. Aveam doua cercuri de prieteni. Dimineata mergeam la facultate, dupa amiaza ma intalneam cu ei..." Tace. Se concentreaza.
Negasind cuvintele potrivite se ajuta de gesturi: "Ma iertati. E a treia zi in care nu ma droghez si sunt cam agitat... 5-6 luni i-am insotit sa-si procure
drogurile. Ii vedeam cum se injecteaza, vedeam efectele drogurilor in toate fazele. M-au indemnat de multe ori sa ma droghez, dar nu am acceptat..."
Tace. Parca ar vrea sa se ascunda de el. Sa fuga de trecutul care il apasa: "Mi-am pierdut serviciul. Mi-am nenorocit parintii... Am cheltuit o multime
de bani. Sunt un om distrus... Nu mai am pe nimeni..." Isi ascunde fata in palme si plange in hohote. Drama lui Alexandru m-a cutremurat pana in cele
mai adanci cotloane ale sufletului. La un moment dat se linisteste oarecum. Continua: "Anul trecut Craciunul l-am petrecut in spital... Nu mai eu stiu
cum... Dupa aceea am luat-o de la capat... Unul dintre ei avea apartament... Acolo ne intalneam toti... Nu vreau sa dau vina pe nimeni. Nu m-a luat
nimeni cu forta. Ei mi-au propus, iar eu intrun final am acceptat. Mi-am zis ca va fi prima si ultima data. Nu am simtit mare lucru... Simteam psihic o
anumita stare... Dupa 3-4 ore mi s-a facut rau. Aveam greturi, varsaturi, stare de somnolenta... Era totusi un rau diferit pe care nu-l pot descrie...
Vorbeste rar rupand propozitiile intre ele. Cu greu isi ordoneaza ca timp <<evenimentele>>. Dupa prima doza am incercat sa ma indepartez cat de cat
de ei. Dar asta nu a durat mult. Pentru asa-zisul prieten de care ma apropiasem am intrat din nou in mijlocul lor. Si de-aici a inceput tragedia... Acum
cand va povestesc ma simt mai bine..." Efectul discutiei cu tenta de spovedanie incepe sa apara. Alexandru vorbeste din ce in ce mai cursiv:
"Dependenta psihica s-a instalat destul de repede. Ma drogam pentru ca imi placea starea. Imi facusem si o asa-zisa prietena care se droga si ea
bineinteles. Ma drogam si simteam ca sunt mai puternic. Citeam cursurile pana noaptea tarziu. Aveam vointa sa invat, dar nu retineam mai nimic."
115
Teama din privire ii dispare. In locul ei apare un semn de intrebare. Un fel de: "Vreti sa ma ajutati? Am nevoie de prieteni adevarati! Mama si matusa
sunt cadre medicale. Si-au dat seama ca ma droghez. M-au intrebat, iar eu am recunoscut. Din disperare, cred, ai mei au gresit foarte mult. Am simtit
din partea lor un fel de repulsie. M-au facut sa ma simt strain. Daca m-ar fi inteles si i-ar fi simtit aproape, cred ca as fi renuntat la heroina. Dar ei au
apelat la mijloace extreme. Mi-au facut o cura de dezintoxicare acasa. Mi-au angajat bodiguard pe care il plateau cu ora. Mi-au adus psihologi... Toate
eforturile lor au fost insa in zadar... In anul III de facultate le spuneam ca daca nu-mi dau bani pentru heroina, nu ma pot duce la examene. Am ajuns
pana acolo unde am obligat-o pe mama sa-mi cumpere doza. Inainte de examene ma injectam. Nu mai avea ce sa-mi faca. Numai matusa mea, saraca,
se ruga pentru mine si o indemna pe mama sa mearga la biserica." Si pentru ca am ajuns la subiectul biserica, il intreb: "Daca ti-as propune sa mergi sa
te spovedesti, ai accepta?" Imi raspunde, fara ezitare: "Da. Este singura metoda care ma poate salva. Le-am incercat pe toate: dezintoxicare, psiho-
terapie, am fost in libertate, dar am avut si paza. Toate acestea s-au dovedit a fi doar esecuri. Daca ma insotiti, eu merg si astazi sa ma spovedesc... Eu
zic ca nu mai simt nevoia sa ma droghez, dar ceva din interior ma macina. Acest ceva, in libertate, cred ca m-ar duce la consumul de heroina. Vreau sa
scap de nelinistea asta care ma duce pe un drum gresit... Vedeti dvs., m-ati ascultat. Astazi, sigur ma voi simti mai bine. Dar plecati, si eu raman cu
suferinta..."
Spune cu sfasietoare umbra de regret. Priveste pamantul. Clipeste des, semn ca ochii ii sunt plini de lacrimi, ii promit ca maine voi veni sa il iau
la biserica sa se spovedeasca. Ma priveste mirat si neincrezator: "Veniti? Pe la ce ora?"
Ziua de 28 noiembrie 2008, a fost una speciala pentru Alexandru si mama lui, care l-a insotit. Cand a iesit din biserica, m-a imbratisat si mi-a
spus: "Va multumesc din suflet. Stiti cum ma simt? - parca plutesc. Nu-mi vine sa cred... Nu am cuvinte. Nu stiu ce sa spun, decat ca va multumesc. Ce
preot, Doamne, ce preot! <<Sa-I multumesc lui Dumnezeu. Voi veni mai des la biserica", i-am spus. Alexandru a plecat din biserica plin de speranta si
cu doua carti religioase pe care le-a pus in buzunarul de la piept. "Sa-ti ajute Dumnezeu, Alexandru!

116
IV.8. Modalitati inovatoare de organizare a continuturilor

În general, selecţia şi organizarea conţinuturilor curriculare presupune o reflectare ,,în mic”

a organizării cunoaşterii realităţii pe domenii distincte, dar şi pe grupe de norme integrate, corelate
şi întrepătrunse la nivel de graniţă. În acest fel, conţinuturile sunt organizate sub forma disciplinelor
şcolare pentru domenii de sine-stătătoare, pluridisciplinare, interdisciplinare sau pe probleme
integrate şi de sinteză pe teme generale103.

TRANSDICIPLINARITATEA

INTERDISCIPLINARITATEA

PLURIDISCIPLINARITATEA

MULTIDISCIPLINARITATEA

DISCIPLINARITATEA

(MONO/INTRADISCIPLINARITATE)

103
E.Joita,”Problemele teoretice si practice ale curriculumului”,Editura Arves, Craiova, 2003,pag.176.
 Monodisciplinaritatea este forma tradiţională de organizare a conţinuturilor învăţării, pe
discipline predate relativ independent unele de altele. Ea prezintă unele avantaje, dar şi limite.
Principalul avantaj este acela că oferă elevului siguranţa avansării lineare, gradual ascendente pe un
traseu cognitiv bine delimitat. Acest traseu poate conduce însă la ,,paradoxul enciclopedismului
specializat, care închide profesorul şi elevul într-o tranşee pe care şi-o sapă ei înşişi şi care îi
izolează din ce în ce mai mult de realitate, pe măsură ce o adâncesc. În devotamentul lui pentru
disciplină, profesorul tinde să treacă pe al doilea plan obiectul prioritar al educaţiei: elevul în
cauză104.
Intradisciplinaritatea Integrarea intradisciplinară este operația de conjugare a două sau mai
multe conținuturi interdependente ale învățării, aparținând aceluiași domeniu de studiu, pentru a
rezolva o problemă, a studia o temă sau a dezvolta deprinderi.
Integrarea intradisciplinară se realizează prin:
Inserția unui fragment în structura unei discipline pentru a clarifica o temă. Armonizarea
unor fragmente în cadrul unei discipline, pentru rezolvarea unei probleme sau dezvoltarea unor
capacitați și aptitudini.
Intradisciplinaritatea are în vedere
 Integrarea la nivelul conținuturilor
 Integrarea la nivelul deprinderilor și competențelor.
Intradisciplinaritatea e posibil a se realiza
 Pe orizontală, între conținuturi și competențe ale disciplinei la același nivel de studiu
 Pe verticală, între conținuturi și competențe de la niveluri diferite de studiu.
Avantajele intradisciplinaritații:
Crește coerența internă a disciplinei
Cresc semnificațiile și relevanța predării prin realizări de legături între conținuturi.
Crește eficiența învățării, prin elemente “ externe" - inserție - și prin armonizări interne.
Se formează o percepție integratoare a disciplinei pentru realizarea competențlor, valorilor,
atitudinilor105.
Multidisciplinaritatea însă, apare ca cea mai mică ofertă de întrepătrundere a domeniilor
cunoaşterii şi a metodelor de cercetare; ea constă în juxtapunerea unor elemente de conţinut a mai
multor discipline, pentru a evidenţia unele aspecte comune ale acestora.
Juxtapunerea elementelor de conţinut nu este urmată de o analiză-sinteză interdisciplinară a
acestora; această perspectivă arată mai mult diversitatea posibilităţilor de abordare a realităţii din

104
. L.D’ Hainaut “Probleme de învățământ și educație permanentă”Editura Didactica si
Pedagogica,Bucuresti,1981,pag.213.
105
. http://airinei.omad.ro/interdisciplinaritate.pdf.
118
punct de vedere al ştiinţelor naturii şi se manifestă ca un surplus de informaţie transmisă faţă de
strictul necesar. De asemenea, multidisciplinaritatea aduce cu sine o abundenţă inutilă de cuvinte
sau expresii.
O altă modalitate de structurare a conţinuturilor este cea pluridisciplinară sau tematică şi se
caracterizează prin faptul că, mai întâi, se delimitează tema sau domeniul care urmează a fi studiate,
iar după aceea se derivă în jurul acestor cunoştinţe furnizate de diferite discipline de învăţământ,
care oferă perspective particulare, specifice asupra temei care face obiectul activităţii de instruire.
Punctul de plecare în structurarea în manieră pluridisciplinară a conţinuturilor îl reprezintă o
temă, o situaţie, o problemă abordată de mai multe discipline, cu metodologii specifice.
Prezintă avantajul abordării unui fenomen din diferite perspective, reliefând multiplele sale
relaţii cu alte fenomene din realitate. Pentru nivelurile de şcolarizare care presupun un grad de
specializare mai înalt, această formă de organizare a conţinuturilor nu este recomandată .
Transdiciplinaritatea este descrisă ca o formă de întrepătrundere a mai multor discipline și
de coordonare a cercetătorilor, astfel încât să poată conduce, în timp, prin specializare, la apariția
unui nou areal de cunoaștere.
Intr-o altă interpretare,conceptul de transdiciplinaritate desemnează o nouă abordare a
învățării școlare ,centrată nu pe materii, teme sau subiecte, ci “dincolo”(trans) de acestea.
Transcenderea disciplinelor nu înseamnă ignorarea sau eludarea conținutului informațional.
Se propune însă o transfocare inedită a structuranților conținuturilor educaționale de pe
materiile de învățat pe nevoile și interesele cognitive ale elevilor.Disciplinele nu mai sunt
valorificate ca scop în sine, ci ca furnizoare de situații și de experințe de învățare/formare.
Transdisciplinaritatea fundamentează învățarea pe realitate, favorizează viziunea globală,
transferul cunoștințelor în contexte diverse, dar, introdusă excesiv, prezintă pericolul acumulării de
lacune, al lipsei de rigoare și de profunzime în cunoaștere106.

106
.Constanti Cucoș,Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice,Ed. Polirom,Iasi,1998,pag.120.
119
IV.8.1. PREDAREA INTERDISCIPLINARĂ A CONȚINUTURILOR RELIGIOASE

MOTTO:
“CEL MAI PUTERNIC ARGUMENT PENTRU INTERDISCIPLINARITATE ESTE
CHIAR FAPTUL CĂ VIAŢA NU ESTE ÎMPĂRŢITĂ PE DISCIPLINE”
J. MOFFETT

Termenul “interdisciplinaritate” se regăsește pentru prima dată in “ Dicționarul de

neologisme” de F. Marcusi C. Manea, ed. a III a Bucuresti, si in “ Le petite Larousse en couleurs” .
ed. 1995, definit ca fiind stabilirea unor relații între mai multe știinte sau discipline.
La noi în țară, inițierea pluridisciplinară si interdisciplinară este abordată în literatura prin
Dimitrie Cantemir si Bogdan Petriceicu Hașdeu, care, în lucrările lor, au privit problemele din toate
perspectivele disciplinare necesare.
Disciplinele nu ne dau imaginea completă a lucrurilor, dacă le privim izolat. Articulându-se între
ele, integrandu-se, ele își îndeplinesc rolul în mod eficace107.
Abordarea totalizatoare a complexității nu înseamnă numai o aventură plină de riscuri a
spiritului, ci un program epistemiologic impus de: nevoia de unificare a datelor cognitive a
cunoștințelor specializate și parțiale; tehnicizarea crescândă a practicii sociale; totalizarea și
detotalizarea realităților umane.
În tehnologiile de vârf nu este vorba însă de o simplă alăturare sau asamblare de cunoșitnțe
provenite din domenii diferite, ci de o combinare a acestora în cadrul unei structuri ce se aseamănă
cu un joc strategic în care fiecare “mutare” sau “pas” modifică situația și condiționează mutările
următoare.
Creșterea tehnicității practicii sociale nu poate să sporescă nevoia socială de a stăpâni
demersuri intelectuale totalizatoare.
Preocupările pentru promovarea unei viziuni interdisciplinare în investigarea realității nu
sunt noi. Ele au fost impuse permanent de necesitatea firescă a cuprinderii integrale a fenomenelor,
prin corelarea informațiilor dobândite din domenii diferite și prin metode de cercetare specifice.
Ca principiu de structurare a conținuturilor învățării, interdisciplinaritatea a fost susținută
încă de la începuturile școlii, de către sofiștii greci care definiseră programul unei ENKIKLIOS
PAIDEA, învățământul circular conceput pentru a oferi elevului un orizont unitar al fundamentelor
educației intelectuale.
Principiul interdisciplinarității a fost teoritizat continuu, de-a lungul istoriei învățământului ,
chiar dacă nu a fost aplicat în practica școlară decât arerori.
107
. http://airinei.omad.ro/interdisciplinaritate.pdf.
120
 Ca modalitate de organizare a conținuturilor în planuri, programe și manuale de învățământ,
interdisciplinaritatea a fost aplicată la începuturile istoriei școlii și a universității, dar ulterior a fost
limitată pe măsură ce societatea a evoluat către specializările și supraspecializările pe domenii de
cunoaștere și investigație.
Astfel, în deceniile sase și șapte ale secolului nostru, se trăia în școlii paradoxul de a conferi
interdisciplinarității statutul de descoperire în pedagogie.
Mai mult, s-a manifestat, un timp, tendința de a o considera un panaceu universal pentru
disfuncționalitățile actului didactic. Explicația acestei reprezentări constă în lipsa cercetării
pedagogice a fenomenului și, în consecință în lipsa operaționalizării lui coerente și sistematice în
practica școlară.
Deși se pot identifica experințe interdisciplinare valoroase în trecut, teoretizarea organizării
interdisciplinare a conținuturilor și revitalizarea acestei teme în contextul concepției curriculare
asupra proiectării didactice reprezintă contribuții incontestabile ale pedagogiei contemporane.
Interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de organizare a conținuturilor învățării, cu
implicații asupra întregii strategii de proiectare a curriculum-ului, care oferă o imagine unitară
asupra fenomenelor și proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învățămînt și care
facilitează contextualizarea și aplicarea cunoștințelor școlare în diferite situații de viață108.
Este o solutie metodologica adecvata ce presupune :
 transcederea granițelor între discipline ;
 identifică o componentă a mediului pentru organizarea cunoașterii;
 interacțiunea existentă între două sau mai multe discipline, care poate să se deruleze de
la simpla comunicare de idei până la integrarea conceptelor fundamentale privind
epistemiologia, terminologia, metodologia, procedeele, datele și orientarea cercetării.

Necesitatea interdisciplinaritatii

Ea apare ca o consecintă logică a integrării tuturor tipurilor de cunoștinte în perspectiva

educației permanente, asigurând unitatea cunoașterii.
Argumente:
 în viața de zi cu zi nu folosim cunoștinte disparate acumulate doar la anumite discipline;
 nici nu valorificăm capacitați specifice doar unei materii de studiu ;
 viața noastră este una complexă, unitară.

108
.idem, pag.119.
121
Funcțiile interdisciplinaritații

Derivă din faptul că oferă educabilului « formarea unei imagini unitare asupra realitații și
dezvoltarea unei gândiri integratoare » (C.Cucos – Pedagogie pg.77-79)
1. funcția de selecție – constă în selectarea din mediul natural și social a unui domeniu de
cunoaștere și gruparea cunoștintelor derivate din diferite discipline științifice în funcție
de relevanța lor pentru cunoașterea integrală si acțiunea umană asupra domeniului
respectiv ;
2. funcția integratoare / integrare interdisciplinară implică deschiderea obiectului predat
spre domenii vecine, prin conexiunile stabilite între ele, integrând cunoștinte din sfera
formalului, informalului și nonformalului, oferind copiilor posibilitatea valorificării
propriei experiențe .
Corelațiile interdisciplinare sunt legături logice între discipline în sensul că explicarea unui
fenomen solicită informații și metode studiate la diferite materii. Acestea pot fi spontane sau
planificate și pot fi legate de - definirea unor noțiuni
 utilizarea unor metode / instrumente
 transferul unor valori
 formarea unor atitudini
Interdisciplinaritatea angajează educabilul in situații reale de viață cu semnificați:
 practice;
 sociale;
 economice - cu implicații în educația morală;

Specificitatea interdisciplinaritatii

Derivă din dezvoltarea unei gândiri integratoare formarea unei imagini unitare asupra realitații:
 însușirea unei metodologii unitare de abordare a realitații
 lucrul în echipă – învățarea prin cooperare
 transferul de cunoștinte și metodologii
 circulația informației
 crearea unui limbaj interdisciplinar
 aplicabilitatea cunoștintelor în noi contexte de viată
 deplasează accentul de la « a învata despre, la a ști cum »

122
  promovează învățarea prin contactul direct cu lucrurile (sc.activa)109.
La nivelul proiectării curriculare vorbim de competențe transversale sau competențe cheie.
Prin interdisciplinaritate se dezvoltă competențe integrate / transversale / cheie /
crosscurriculare. La nivel interdisciplinar apar transferuri orizontale ale cunoștintelor dintr-o
disciplină în alta la nivel metodologic și conceptual.
Avantajele învățării la nivel interdisciplinar:
 Incurajarea colaborării directe și a schimbului între specialiști care provin din discipline
diferite, contribuind la constituirea unui caracter deschis al cercetării, al practicilor sociale și
al curriculumului școlar
 Centrarea procesului de instruire pe învățare, pe elev, dezvoltarea pedagogiilor active ,
participative de lucru la clasa, lucrul pe centre de interes, învățarea tematică sau
conceptuală, învățarea pe bază de proiecte sau de probleme, învățarea prin cooperare.
 Crearea unor structuri mentale și acționale - comportamentale flexibile și integrate, cu
potențial de transfer și adaptare.
 Invățare durabilă și cu sens, prin interacțiuni permanente între discipline, prin relevanța
explicită a competențelor formate în raport cu nevoile personale, sociale și profesionale.
Decentrarea teoriei și practicii pedagogice de pe ideea de disciplină și a decompartimentării
achizițiilor învățării în favoarea interacțiunilor și corelațiilor110.

Condiții ale aplicării interdisciplinarității în învățământ

Interdisciplinaritatea trebuie aplicată în combinație cu monodisciplinaritatea și cu

pluridisciplinaritatea, pentru a fi accentuate avantajele și pentru a limita riscurile pe care fiecare le
impune dintre formele respective.
Interdisciplinaritatea trebuie asociată cu strategii inovatoare de organizare a conținuturilor,
cum ar fi modularizarea sau informatizarea.
Formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, pentru aplicarea demersurilor
interdisciplinare sistematice111.

Interdisciplinaritatea și contextualizarea ei la ora de religie

109
. staticlb.didactic.ro/uploads/...//teoriaintredisciplinari
110
. http://airinei.omad.ro/interdisciplinaritate.pdf.
111
. Constanti Cucoș,Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice,Ed.
Polirom,Iasi,1998,pag.121.
123
 În nota de prezentare a programei şcolare pentru obiectivul general al disciplinei religie
constă în formarea personalităţii elevilor în concordanţă cu valorile creştine, prin integrarea
cunoştinţelor religioase în structura de atitudini moral-creştine şi prin aplicarea învăţăturii de
credinţă în viaţa proprie şi a comunităţii.
Finalităţile predării religiei vizează formarea unor caractere moral-creştine care să faciliteze
o nouă concepţie asupra relaţiei Dumnezeu-om, om-semeni, şi totodată o atitudine morală şi
responsabilă faţă de propria persoană.
Important este ca profesorul de religie să-şi adapteze discursul şi activităţile didactice în
funcţie de caracteristicile clasei, în funcţie de evenimentele şi sărbătorile religioase, în funcţie de
puterea de înţelegere a elevilor, şi de ce nu în funcţie de interesele şi preocupările elevilor112.
Asumarea interdisciplinarităţii în predarea religiei se poate realiza prin:
 reliefarea la fiecare disciplină a incidenţelor sau dimensiunile sacre pe care le presupune
discutarea unor teme particulare (când se discută literatura veche românească, se vor
comenta unele texte sacre sau se va releva legătura indestructibilă dintre religie şi
literatură într-o anumită perioadă istorică);
 valorificarea specificului sau particularităţilor religioase ale unei clase, prin şedinţe
pluriconfesionale, în care elevii cu credinţe sau confesiuni diferite să-şi prezinte
specificitatea propriei religii, să dialogheze pe seama unor similitudini sau deosebiri ale
religiilor pe care ei le promovează;
 realizarea unor exerciţii de trăire şi de "punere în situaţie" a elevilor care percep
realitatea în chip diversificat, în aşa fel încât drumul spre transcendenţă să treacă prin
filtre axiologice şi comprehensive diferite, chiar contradictorii113.
In ceea ce privește interdisciplinaritatea in aria curriculară „Om și societate „între
disciplinele istorie și religie ale acestei arii, studierea vieții religioase reprezintă o componentă
esențială a evoluției istorice a comunităților umane și a afirmării individualității acesteia.
Ca exemple de activităţi de învăţare, Programa analitică prevede şi încadrarea evenimentelor
din Istoria Bisericii în cadrul Istoriei Universale. În cazul acesta activităţile de învăţare la religie
interferează cu cele de la istorie. Referitor la problema reformei, profesorul de religie va prezenta
reforma ca o schismă produsă în sânul Bisericii precum şi urmările acesteia.
Profesorul de istorie prezintă reforma ca un salt benefic în cadrul istoriei şi civilizaţiei
europene.

112
. http://peperonity.com/go/sites/mview/metodica/29379641.
113
. http://www.dialogteologic.ro/Articole/tabid/82/articleType/ArticleView/articleId/131/language/ro-RO/Posibilitati-
de-integrare-a-continuturilor-la-disciplina-religie-in-invatamantul-romanesc.aspx.
124
 În cazul în care profesorul de religie va constata că elevii au o atitudine duplicitară în raport
cu cele două puncte de vedere, în prima fază va relua în discuţie problematica reformei apreciind că
într-adevăr în plan cultural şi economic reforma a fost un proces cu urmări pozitive, dar în acelaşi
timp va prezenta urmările reformei în plan religios, conflictele de ordin doctrinar care s-au ivit,
precum şi faptul că reforma a constituit terenul fragmentării religioase medievale, precum şi fondul
apariţiei cultelor neoprotestante de mai târziu. Aceste efecte le simţim până azi: dezbinarea
religioasă, disputele interconfesionale etc.
Problematizarea acestor teme poate continua prin a învăţa elevii că menirea noastră este
aceea de a nădăjdui şi lupta pentru refacerea unităţii creştine, după cuvintele Mântuitorului, “Ca toţi
să fie una”. În a doua fază profesorul de religie poate să propună factorilor responsabili cu
Programa analitică pentru cele două discipline, soluţii în vederea revizuirii şi îmbunătăţirii
activităţilor de învăţare specifice.
Profesorul de religie poate propune în cadrul curriculum-ului la decizia şcolii discipline
opţionale. Opţionale specifice religiei ar putea fi: Istoria religiilor, Arta creştină, Muzică
Bisericească, Elemente de iconografie etc.
Un opţional se poate propune:
 la nivelul disciplinei: Pictura religioasă în ţările române în secolele XVI – XVII;
 la nivelul ariei curriculare, unde se va viza o temă interdisciplinară: Misiuni creştine în
afara Europei în evul mediu (religie, geografie, istorie);
 la nivelul mai multor arii curriculare, pornind de la un obiectiv transdisciplinar:
Spovedanie, psihanaliză, consiliere (religie, psihologie, consiliere, biologie).
Un opțional cum ar fi “Biserica şi problemele tineretului” poate avea printre obiectivele de
referință: descrierea cauzelor anumitor boli trupeşti şi sufleteşti deopotrivă; înţelegerea
consecinţelor datorate unor acte iresponsabile (avort, clonare, eutanasie etc.)114.

114
.http://peperonity.com/go/sites/mview/metodica/29379641.
125
EXEMPLU DE ABORDARE INTERDISCIPLINARĂ

VIOLENȚA ÎN RÂNDUL TINERILOR

1. ABORDARE INTERDISCIPLINARĂ

RELIGIE

PSIHOLOGIE VIOLENȚA IN RÂNDUL ISTORIE

TINERILOR

SOGIOLOGIE

VIOLENȚA ÎN RÂNDUL TINERILOR

2. CAUZE

- Nerespectarea poruncilor divine

- Lipsa sau slaba legătură a tânărului
cu biserica si cu preotul duhovnic

- Tulburări de comportament VIOLENȚA ÎN RÂNDUL - Nerespctarea drepturilor

- Consum de substanțe TINERILOR CAUZE omului
- Tulburări psihice.

- Influența sau respingerea grupului

- Violența familiala(abuz asupra
126
partenerului,copiilor,etc.)
V. PROIECT DE CERCETARE

Motto:
„A lupta contra violenţei şcolare înseamnă a ameliora calitatea relaţiilor şi a comunicării între
toate persoanele angrenate în actul educaţional.”
Dardel Jaouadi

V.1. Denumirea Proiectului

MANIFESTAREA VIOLENȚEI IN MEDIUL ȘCOLAR

V.2. Motivația Proiectului

Violenţa este o problemă actuală a societăţii noastre, având impact asupra actului
educaţional desfăşurat într-un cadru instituţionalizat.
Violenţa umană este, fără îndoială, una dintre temele recurente ale societăţilor
contemporane.
Globalizarea interesului faţă de violenţa socială este consecinţa unei conştientizări
generalizate privind necesitatea punerii violenţei pe agendele de lucru ale diferiţilor actori sociali,
responsabili de găsirea unor soluţii, dar şi mobilizarea corpului social pentru luarea de poziţie,
implicarea şi participarea la prevenirea şi combaterea acestui fenomen social.
Fiind un fenomen complex, violenţa are determinări psihologice, sociale, culturale,
economice, lucru evident atunci când luăm în considerare amploarea formelor ei de manifestare şi
inter-relaţiile pe care le presupune.
Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene. În Europa, dezbaterile
privind relaţia între conceptul de „drept la siguranţă” şi mediul şcolar au căpătat o dezvoltare
continuă, cu diferenţe de la ţară la ţară, devenind oficial o problemă politică, în urma unei întâlniri a
experţilor, organizată de Comisia Europeană în 1997.
În cadrul cercetării realizate, am optat pentru urmatoarea definiție operațională: violența în
școală este orice formă de manifestare a unor comportamente precum:
1. exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare,ironizare, imitare,
amenințare, hărțuire;
2. bruscare, împingere, lovire, rănire;

127
 3. comportament care intră sub incidența legii (viol, consum/comercializare de droguri,
vandalism provocarea de stricăciuni cu bună știință , furt);
4. ofensă adusă statutului/autorității cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverențioasă față
de cadrul didactic);
5. comportament școlar neadecvat: întârzierea la ore, părasirea clasei în timpul orei, fumatul în
școala si orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului școlar în vigoare.
Mass-media acordă din ce în ce mai multă atenţie violenţei, contribuind astfel la
conştientizarea şi creşterea interesului public faţă de violenţa tinerilor şi implicit, cea şcolară.
Şcoala nu mai este o entitate izolată, un spaţiu social autonom, necorelat cu dinamica socială,
neafectat de conflictele şi dificultăţile cu care se confruntă societatea, în general.
Ea este o parte integrantă a comunităţii largi, iar problemele cu care se confruntă ca instituţie
şi mediu de formare a tinerilor privesc întreaga societate. Şcoala trebuie văzută ca un forum al
socializării.

V.3. Ipoteza cercetării

Violența este un fenomen psihosocial cu multiple determinari. Demersul de identificare a

cauzelor care o determina este un proces complex care necesită punerea în ecuație a multitudinii
factorilor care influențează, în general, dezvoltarea comportamentului uman.
Analizând acest fenomen am evidențiat tabloul cauzelor care contribuie la apariția
comportamentelor violente în rândul elevilor.

Forme si cauze ale manifestarilor de violență în școală

Unele abordari de specialitate consideră că principale cauze ale violenței sunt cele generate
de:
 violența în familie (copiii care aparțin unor familii în care se manifestă relații de violență
preiau aceste ”modele de relaționare”);
 condițiile economice (săracia extremă în care traiesc unele familii, inclusiv copiii, îi
împinge pe unii dintre ei la comiterea unor acte de violență);
 mediul instabil (anumite evenimente intervenite în familie, de genul divorțului sau
decesului unui părinte, precum si climatul psihoafectiv instabil și insecurizant în care se
dezvoltă copiii – în familie sau în afara acesteia – pot conduce la manifestări de violență
ale acestora);
128
  lipsa stimei de sine (indivizii cu o imagine de sine defavorabilă se implică în acte de
violență pentru a compensa sentimentele negative cu privire la propria persoană și pentru
ca astfel obțin acceptarea grupului cu care comit actele de violență);
 imaginea violenței în mass-media (expunerea îndelungată la violență propagată de către
media îi desensibilizează pe copii, ajungând astfel sa o accepte și să o practice; aceasta
cu atât mai mult cu cât imaginea violenței în media nu insistă pe consecințele asupra
agresorului – penale, sociale etc. – si nici pe efectele asupra victimei);
 sistemul legal (cadrul legal permisiv, în unele țări, privind violența tinerilor, situație care
nu descurajează recidivarea);
 alienarea (lipsa comunicarii și a unor puncte de conexiune cu comunitatea, a
sentimentului de apartenență la aceasta a tinerilor, precum si lipsa speranței de reusită în
viață; violența și aderarea la un grup violent creează acestora sentimentul de apartenență
la o anume comunitate si de încredere în viitor);
 rasismul, sexismul, homofobia, stratificarea socială, etnocentrismul (discriminarea
centrată pe diferențele între indivizi sau grupuri este o sursă de tensiune care poate
genera violența; instituțiile pot legitima violența prin politici si practici instituționale,
dând dreptul indivizilor să practice discriminarea la nivel individual, cu consecințe
minime)115.
O altă tipologie a factorilor de risc ai violenței are în vedere individul, cu caracteristicile sale
personale, sistemul de relații ale acestuia, precum si influențele culturale, de mediu etc;
Această clasificare cuprinde:
 factori individuali: caracteristici ale indivizilor care includ factori biologici și factori
referitori la istoria personală;
 factori de relaționare: factori familiali, influențe ale grupului de prieteni s.a.;
 factori comunitari: caracteristici ale comunitații (de exemplu școala și vecinatatea) în
care se dezvoltă relațiile individului;
 factori societali: factori sociali, culturali și de mediu; includ norme culturale care sprijină
drepturile parinților asupra copiilor, dominanta barbaților asupra femeilor, precum și
politicile privind educația și sănătatea care mențin sau creează inechitatea între
grupuri116.
Luând în considerare ca și criteriu de clasificare anumite entități sau grupuri de influență, o
altă grupare a factorilor de risc, relativ asemanatoare cu cea prezentată mai sus, are în vedere:

115
. http://www.bctf.ca/Education/health/ViolenceInSchools/causes.html
116
http://www.justice.govt.nz/pubs/reports/2004/action-plan-community-sexual-violence
129
  individul: dificultati de concentrare a atentiei (hiperactivitate), atitudini antisociale,
istoria personală privind comportamentul agresiv, consum de tutun, alcool și droguri,
nivel redus de dezvoltare intelectuală, posibilitați limitate de autocontrol s.a.
 familia: comportament autoritar făță de copii, expunerea copilului la conflicte și acte de
violență în familie, reguli de disciplina dure, laxe sau inconsistente, lipsă de implicare în
viața copiilor, slaba supraveghere a acestora, afecțiune redusă față de copii, nivel redus
de educație a parinților, venitul scăzut al familiei, consumul de droguri și criminalitatea;
 colegii/școala: asocierea la grupuri delincvente, implicarea în “găsti”, respingerea de
către colegi, lipsa de implicare în diferite activitați, motivație redusă pentru școală,
rezultate școlare slabe, eșec școlar.
 vecinatatea/comunitatea: oportunitați economice reduse, mare concentrare de populație
săracă, mobilitate accentuată a populației din comunitate, număr ridicat de familii
dezorganizate, participare comunitară redusă, vecinatați dezorganizate social.

Factori individuali

La nivel individual, factorii care afectează potențialul de comportament violent al elevilor

includ caracteristici biologice, psihologice și sociale. Manifestările violente pot aparea înca din
copilarie, la vârste mici, fiind influențate în diferite grade de mediul familial, de grupul de
apartenență sau de alți factori de natură socială și culturală.
Deși investigarea factorilor biologici nu a intrat în obiectivele studiului de față, aceștia nu
pot fi omiși în încercarea de a întelege complexitatea etiologiei violenței juvenile.
Conform unor studii recente în acest domeniu, copiii care au suferit diverse tipuri de
influențe sau traume, fie în perioada uterină, fie în momentul nașterii, pot avea particularități
neurologice cu potențial ridicat de violență.
Complicațiile la naștere, ca și istoria parinților, se dovedesc a fi factori predictivi pentru
comportamentul deviant ulterior al unui individ, clasându-l în categoria victimelor genetice si,
oarecum, eludându-l de responsabilitatea individuală.
De asemenea, se consideră că, printre factorii majori de personalitate și cei cu expresie
comportamentală care caracterizează copiii violenți, cei mai importanți si cu mai mare relevanță
sunt: impulsivitatea, hiperactivismul, controlul de sine absent sau insuficient, deficitul sau
problemele de atenție.
În categoria factorilor psihologici care intră în definirea personalitații elevului violent,
literatura de specialitate menționează:
130
  trasaturile de personalitate: agresivitatea/impulsivitatea; lipsa sau insuficienta
dezvoltare a mecanismelor de autocontrol; motivația centrată pe preferința pentru
violență; particularitați ale sistemului de valori; self-esteem si exprimarea eu-lui;
tendința către comportament adictiv; empatia;
 istoria personală (experiența victimizarii) agresiuni sexuale, furturi în imediata
vecinatate a școlii, hărțuirea (injurii, amenințări etc.) în școală, agresiuni fizice (bataie)
în școala, hărțuire (injurii, amenintari etc.) în imediata vecinatate a scolii, agresiuni
fizice (bătaie) în imediata vecinatate a scolii, furturi în școala117.

Factori de mediu socio-familial

Prin ipoteza cercetării s-a considerat ca una dintre categoriile de factori de risc în inducerea
fenomenelor de violență a elevilor se regăseste la nivelul mediului socio-familial.
În vederea identificării acestor factori, studiul a luat în considerare urmatoarele variabile
definitorii ale acestuia:
a) climatul socio-afectiv din familie:
 relațiile dintre parinți;
 atitudinea parinților față de copil;
 atitudinea copilului față de familie;
b) tipul familiei (organizată/dezorganizată prin divorț sau deces/reorganizată);
c) condițiile economice ale familiei:
 statutul ocupațional al parinților;
 venitul familiei (apreciere generală);
d) dimensiunea familiei (numărul de copii din familie);
e) nivelul de educație al parinților118.

Factori sociali

La rândul său, mediul social conține numeroase surse de natură să inducă, să stimuleze și să
întretină violența școlară: situația economică, slăbiciunea mecanismelor de control social,
inegalitațile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncționalităti la nivelul factorilor
responsabili cu educația tinerilor, lipsa de cooperare a instituțiilor implicate în educație.

117
.Aurora Liiceanu, M.Jigău,”Prevenirea și combaterea violenței în școală”Ghid practic pentru directori și cadre
didactice,Editura Alpha,Buzau,2006,pag.99.
118
.idem,pag.113.
131
 Pentru fostele țări comuniste, conjunctura economică și socială provoacă anumite confuzii în
rândul tinerilor, care încep să se îndoiască de eficacitatea școlii, de utilitatea științei.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cat constată ca școala nu îi asigură inserția profesională.
Valorile tradiționale vehiculate în școala – munca, meritul, efortul – cunosc o eroziune vizibilă.
Un mediu social în criză (criza locurilor de munca, criza familiei, criza valorilor) afectează
profund dezvoltarea personalității copilului.

Mediul școlar ca factor de influentă al violenței

A identifica poziția școlii în configurația factorilor de influență a violenței nu este un

exercițiu facil. Mai întâi, dificultatea se naște din dubla ipostază a școlii ca instituție de educare a
comportamentelor dezirabile (implicit de prevenire și combatere a comportamentelor violente), dar
și ca scenă a manifestărilor sociale ale actorilor ei, al căror univers relațional poate înregistra un
nivel mai ridicat sau mai scăzut de tensiune și conflict, constituind în sine o sursă a violenței.
Apoi, unele surse ale violenței în mediul școlar sunt mai greu de identificat deoarece
posibilele tipuri de influență negativă generate de școală nu se regăsesc doar la nivel formal, în
regulamente, curriculum scris sau intenții declarative, cât mai ales la nivelul relațiilor care se
stabilesc între diferiți actori ai școlii, al modului de întelegere și de raportare al acestora la valori și
norme comune, la nivelul practicilor și al comunicării – aspecte cu mult mai subtile si, deci, mai
dificil de surprins.
Analize sociologice de referință au mers chiar mai departe, vazând în scoală principalul
instrument de exercitare a „violenței simbolice”, înțeleasă drept o violență de semnificație, de tip
cultural, prin care se reproduc raporturile de forță dintre diferite sfere de putere dintr-o societate.
A investiga sursele școlare ale violenței presupune, așadar, a chestiona fundamentele
teleologice si culturale ale instituției școlare, dimensiunea ei simbolică.
Fără a minimaliza factorii de mediu familial și social, cercetări relativ recente arată ca
mediul școlar poate furniza numeroase surse pentru dezvoltarea comportamentelor violente ale
elevilor.
Cele mai multe studii vorbesc despre surse școlare intrinseci procesului didactic, ca proces
relațional, despre modul în care profesorul organizează interacțiunile din spațiul clasei, despre
climatul socio-emoțional existent.
Conform unor cercetări recente, cel mai adesea sursele de violență provin din situații ca:
 neadaptarea practicilor pedagogice la nevoile și specificul noilor generații;
 perpetuarea relațiilor de dependență și subordonare a elevilor față de profesori, în
detrimentul inițiativei și independenței elevului în procesul de învatare;
132
  preponderența comunicarii pe axa profesor-elev si oportunitațile limitate ale elevilor de a
comunica între ei în procesul de învatare;
 atitudini de ignorare sau dispreț ale profesorilor față de elevi, care conduc la pierderea
încrederii în sine a elevilor;
 evaluare neobiectivă, etichetarea, inducerea sindromului eșecului școlar;
 abuzul de măsuri disciplinare, sancțiuni inegale sau pedepse119.
Pe de altă parte, copilul intră într-un alt câmp cultural al socializarii cu valori, norme și
practici specifice și cu un univers relațional mult mai divers decât cel familial, structurat și pe
orizontală și pe verticală. Influențele sunt variate, iar puterea lor este potențată de soliditatea
determinărilor mediului familial.
Criteriul vârstei este unul foarte important. Înaintând în vârsta cercul socializării se largește,
mutându-și centrul de greutate în afara familiei și a școlii.
Adolescenții devin mult mai interesați de fenomenul „cercul de prieteni” sau „gască”, rolul
acestuia devenind din ce în ce mai important în viața lor. Paralel cu aceste trei câmpuri
socializatoare, există o influență permanentă exercitată de câmpul social mai larg, care, de la o
acțiune tacită (în perioada micii copilării), odată cu înaintarea în vârstă a copilului, începe să joace
un rol din ce în ce mai pronunțat asupra evoluției acestuia.
Ne referim în special la cartierul/zona/localitatea în care locuiește copilul și la mass-media –
ca lume virtuală și reală ce se insinuează treptat în viața acestuia.
Fiecare dintre aceste medii exercită permanent influențe într-o ecuație care acordă roluri
predominante unora sau altora într-un mod diferit de la un elev la altul120.
Una dintre ipotezele care au stat la baza cercetării a fost aceea că violența în școală este
generată de multiple cauze și factori de influență, ale caror efecte se cumulează si potentează
reciproc, conducând la apariția unor astfel de fenomene sub variate forme de manifestare – de la
cele mai simple la cele mai grave forme de comportament deviant.

V.4. Scopul cercetării

Realizarea unui studiu referitor la identificarea cauzelor violenței școlare și conștientizarea

conținuturilor învățării din capitolul “Creștinismul și provocările lumii contemporane”având un rol
important în formarea atitudinilor religios-morale ale adultului de mai târziu.

119
Cristina Neamtu,” Devianta scolara. Ghid de interventie în cazul problemelor de comportament ale elevilor”,Iasi,
Editura Polirom, 2003,p.6.
120
.M.Jigău,Aurora Liiceanu,Liliana Preoteasa”Violenta in scoala”,Institutul de Stiinte ale Fundației UNICEF,București
2005,pag.166.
133
V.5. Obiectivele cercetării

 Evaluarea dimensiunilor fenomenului de violentă în școală;

 Identificarea cauzelor generatoare ale violenței în școală;
 Elaborarea unui set de recomandari, destinate cadrelor didactice si parinților, cu scopul
de ameliorare a fenomenului violenței în școală.

V.6. Locul și perioada desfășurării cercetării

Cercetarea pedagogică s-a desfășurat la Liceul Tehnologic Spiru Haret Târgoviște în anul
școlar 2012/2013.

V.7. Eşantion de conţinut

Analiza programei şcolare la disciplina religie, la clasele a X-a şi a XI-a, a permis selectarea
eşantionului de conţinut. Acesta cuprinde conţinuturile din unitatea de învăţare “Trăirea învățăturii
creștine” și respectiv conținuturile din unitatea de învățare” Creștinismul și provocările lumii
contemporane”.

Eşantionul de conţinut şi competenţele vizate :

Nr. Competenţe specifice Conţinuturi

Crt.
1. C1. Aplicarea normelor moralei creştine în Muzica în viaţa tinerilor Pericolul drogurilor
situaţii concrete de viaţă Tineretul şi mass-media−
C2. Formularea de soluţii pentru diferitele Tinerii şi viaţa intimă
probleme ale tinerilor, în lumina învăţăturii
creştine
2. C1. Analizarea responsabilităţilor şi a Familia creştină azi
modului de implicarea a tânărului creştin, Rolul creştinilor în promovarea valorilor
în familie şi în societatea contemporană. religioase
C2. Explicarea caracteristicilor relaţiei Forme de denaturare a persoanei (corupţia,

134
 omDumnezeu şi a relaţiei dintre semeni, minciuna, înşelătoria)
fundamentate pe valorile moralei creştine
3 C1. Prezentarea poziţiei şi învăţăturii
Bisericii Ortodoxe referitoare la anumite
probleme actuale
C2. Elaborarea de argumentări orale sau
scrise referitoare la învăţătura de credinţă
ortodoxă folosind termeni specifici religiei
C3. Asumarea unui comportament
responsabil şi altruist în relaţiile cu
aproapele Rolul tinerilor în apărarea vieţii
C4. Analizarea problemelor lumii (combaterea violenţei, a suicidului, a
contemporane în lumina învăţăturii creştine eutanasiei şi a degradării demnităţii umane)
Aplicarea învăţăturii de credinţă a Bisericii
în situaţii concrete din viaţa Personala
C5. Cunoaşterea şi promovarea valorilor
creştine în societate
C6. Argumentarea unei opinii proprii,
referitoare la o temă dată, utilizând atât
învăţătura de credinţă a Bisericii, cât şi
cunoştinţe de la alte discipline

V.8. Eşantion de subiecţi

Pentru buna desfășurare a proiectului propus am aplicat chestionarul la doua clase, una de a
Xa si alta de a XII a pe un număr de 45 de elevi după cum urmează : fete 27 (60%) și băieți 18
(40%).
Segmentul de vârstă implicat este de 16-20 ani.

V.9. Metodologia cercetării

În vederea verificării ipotezei şi a atingerii obiectivelor fixate, s-au utilizat următoarele metode:

135
  Analiza documentelor curriculare oficiale pentru alegerea eşantionului de conţinut.

 Observaţia directă – pentru alegerea eşantioanelor de subiecţi şi pentru analiza

comportamentului elevilor în timpul activităţilor desfăşurate.
 Ancheta prin chestionar – administrată elevilor, în funcţie de obiectivele urmărite :
o tipurile manifestarilor de violenta; locul desfasurarii; actorii implicati și
intensitatea/frecvența acestora;
o factorii de risc și cauzele violenței (individuale, familiale, școlare, de context social);
o reprezentările privind securitatea personală în școală;
o caracteristicile mediului familial (tip, statut social, relații intra-familiale, valorizarea
școlii și a educației).
 Analiza cantitativă a datelor prin reprezentare grafică și calculare procentuală.

V.10. Formular chestionar

1. Care este opinia ta despre școala și despre educație, în general?

1. 2. 3.
Adevărat Fals Nu stiu /
Nu-mi dau seama
1. Școala îmi oferă șansa de a avea o slujba bine plătită
în viitor
2. Școala mi se pare o pierdere de timp, nu folosește la
nimic
3. Școala ma ajută să ma descurc în societate,în viața
de zi cu zi
4. Școala mă pregătește pentru viață, ma ajută să devin
om
5. La școală trebuie sa învăt multe lucruri
nefolositoare

136
 2. Când întâmpini greutați în viața ta (cineva te lovește, te bate, te chinuie, iei note
proaste, te cerți cu parinții etc), ce faci?
1. 2.
Da Nu
1. Plâng
2. Ma retrag și mă ascund
3. Sar la bătaie
4. Cer ajutor prietenilor
5. Cer ajutor profesorilor, dirigintelui clasei, consilierului școlar
6. Caut sa ma răzbun mai târziu
7. Mă rog și sper sa fie mai bine
8. Încerc să mint, beau sau iau droguri
9. Fug de acasă

3. Îmi place…:
1. 2. 3. 4.
In foarte In mare In mică Deloc
mare măsură măsură
măsură
1. să vad filme cu bătăi, incendii și crime
2. să fiu într-o gască de baieți de cartier
3. să am prieteni
4. să joc pe computer jocuri cu lupte/razboi
5. să joc fotbal
6. să stau cu prieteni pe strada/lânga bloc
7. să fiu admirat de ceilalți, și să impresionez pe alții
8. să fiu ascultat/șef/boss
9. să am mai mulți bani
10. să beau alcool
11. să fumez

137
 4. Dupa părerea ta, copiii/tinerii se bat între ei pentru că:
1. 2. 3. 4. 5.
Adevarat Adevar Adevar Nead Nu stiu /
în foarte at at e nu-mi dau
multe în în varat seama
cazuri multe putine
cazuri cazuri
1. Sunt violenți
2. Sunt invidiosi
3. Vor sa pară puternici
4. Se simt nedreptățiți
5. Sunt provocați
6. Sunt sub influențe negative a anturajului sau
familiei

5. Care dintre urmatoarele afirmații sunt adevarate sau false, în ceea ce te privește:
1. 2. 3. Nu stiu /
Adevarat Fals Nu-mi dau
seama
1. Am sânge rece si sunt stapân pe mine chiar
si în situatii neprevăzute și periculoase.
2. Spun fac adesea lucruri pe care le regret mai
târziu.
3. Sunt înclinat sa dau vina pe alții pentru
greșelile mele
4. Sunt dominator, îmi place să mă afirm în fața
celorlalți
5. Devin invidios și gelos când alții au succes
6. Nu ma pot abține de a-i răni pe ceilalți
7. Îmi pierd ușor firea, dar îmi revin repede
8. Când cineva impune o regulă cu care nu sunt de acord,
sunt tentat să o încalc.
9. Când îmi ies din fire arunc cu obiectele

138
10 . Nu cred ca exista vreun motiv sa-i lovești pe ceilalți.
11. Când cineva ma jignește , fac și eu la fel.
12. Clocotește sângele în mine când cineva râde de mine.
13. Trebuie sa recurg la violență fizică pentru a-mi rezolva
problemele
14. Mi s-a întâmplat să am accese de mânie chiar fără
motiv

6. Este adevarat că:

1.Da 2.Nu
1. Trebuie sa-ti faci dreptate singur
2. Trebuie sa ceri sa ti se facă dreptate
3. Trebuie sa încerci sa-l convingi pe celalalt nu sa-l lovești
4. Cine nu știe să bată este fraier
5. Baieții trebuie să știe să se bată
6. Când te apucă furia trebuie sa te bați
7. Când te apucă furia trebuie sa încerci să te stăpânești

7. Care dintre urmatoarele afirmații sunt adevarate sau false, în ceea ce te privește:
1. 2. 3.
Adevărat Fals Nu știu/
Nu-mi dau seama
1. Mă adaptez ușor la schimbările din viața mea.
2. Mă feresc să iau obiecte care nu îmi aparțin (din școală,
din familia proprie), chiar dacă am mare nevoie de ele.
3. Obișnuiesc să chiulesc de la ore
4. Îmi plac jocurile de noroc.
5. Îmi place sa îi șochez/să surprind pe ceilalți.
6. Îmi place să încerc lucruri noi.
7. Îmi place să mă îmbrac îndrazneț, neobișnuit.

139
 8. Este adevarat că:
1.Da 2.Nu
1. Trebuie să-ți faci dreptate singur
2. Trebuie sa ceri să ți se facă dreptate
3. Trebuie să încerci sa-l convingi pe celălalt nu să-l lovești
4. Cine nu știe să bată este fraier
5. Baieții trebuie să știe să se bată
6. Când te apucă furia trebuie să te bați
7. Când te apucă furia trebuie sa încerci să te stapânești

9. Dacă ai fost pedepsit de parinți, consideri că această pedeapsă a fost corectă?

Da
Intr-o oarecare măsură
Nu

10. Ai fost sancționat de școală, consideri ca aceasta sancțiune a fost corectă?

1.Da
2.Intr-o oarecare măsură
3.Nu

11. Ai batjocorit, umilit, înjurat sau ai adresat vorbe urâte?

1. 2. 3. 4. 5.
Foarte Des Rar Foarte rar Deloc
des
1.Părinților
2.Fraților/surorilor
3.Altor persoane în grija cărora te afli
4. Colegilor de școala
5.Profesorilor
6. Vecinilor
7.Persoanelor necunoscute

140
 12. Te rugăm să apreciezi care sunt formele de violență pe care le observi în școală în care
înveți și care este frecvența cu care aceste manifestări au loc.
1. 2. 3. 4. 5.
Deloc Rar Des Foarte des Nu știu
1. Violența între elevi
2. Violență a elevilor față de profesor
3.Violență a profesorilor față de elevi

13. Care dintre situatiile urmatoare se manifesta între colegii tai?

1. 2. 3. 4.
Deloc Rar Des Foarte des
1. Utilizarea unor expresii jignitoare între elevi, referitoare la
diferite trăsături fizice sau psihice
2. Utilizarea unor expresii jignitoare între elevi, referitoare la
situația materială/financiară
3. Injurii/cuvinte urâte
4. Certuri, conflicte
5. Utilizarea unor expresii jignitoare între elevi, referitoare la
apartenența etnică
6. Utilizarea unor expresii jignitoareîntre elevi, referitoare la
apartenența religioasă
7. Bătaie între elevi

14. Fenomenele de violență pe care le observi, se manifestă:

1. În ore 1. 2. 3. 4.
Deloc Rar Des Foarte
des
2. În pauze
3. În incinta școlii, după programul școlar
4. În imediata vecinatate a școlii, dupa programul școlar

141
 15. Fenomenele de violență între colegi pe care le-ai observat se manifestă:
1.între elevi din aceeasi clasă
2.între elevi din clase diferite, de același nivel
școlar
3.între elevi din clasele mari față de elevi din
clasele mici
4.între elevi care aparțin școlii si cei din afara
acesteia

16. De la începerea anului școlar/în anul țcolar precedent, te-ai aflat personal într-una
dintre situațiile de mai jos ?
1. 2.
Da Nu
1. Victimă a furturilor în școala
2. Victimă a furturilor în imediata vecinatate a școlii
3. Victima a agresiunilor sexuale
4. Agresat fizic (bătut) în școală
5. Agresat fizic (bătut) în imediata vecinatate a școlii de catre alții, decât
colegii de școală
6. Harțuit (prin injurii, amenințări etc.) în școală
7. Hartuit (prin injurii, amenințaăi etc.) în imediata vecinatate a școlii de
catre alții, decât colegii de școală

17. Care sunt formele de violență pe care colegii tăi le manifestă față de profesorii din
școală?
1. 2. 3. 4.
Deloc Rar Des Foarte des
1. Indisciplina
2. Absenteism, fuga de la ore
3. Ignorarea mesajelor transmise (nu acordă atenție
profesorilor sau celorspuse de aceștia)
4. Atitudini răutacioase, nepoliticoase

142
5. Refuzul îndeplinirii sarcinilor
6. Vorbe urâte, jigniri
7. Agresiune nonverbală (gesturi, priviri amenințătoare etc.)
8. Lovire, agresiune fizică

18. Te rugam sa apreciezi frecvența cu care se întâmplă urmatoarele situații în școala ta:
1. 2. 3. 4.
Des Rar Deloc Nu știu
1. Mi s-a întâmplat ca profesorii sa mă pedepsească atunci când nu
am știut lecția/nu am rezolvat o problema etc
2. Se întâmplă ca profesorii să ne insulte, ăa ne umilească prin
expresii neadecvate, să ne ironizeze
3. Se întâmplă ca profesorii sa recurgă la pedepse fizice.
4. Se întâmplă sa fiu sancționat dacă pun profesorilor întrebari
neașteptate sau incomode.
5. Profesorii ne stimulează sa ne întrecem între noi și mai puțin sa
colaboram
6. Profesorii nu au suficientă rabdare să ne asculte problemele,
nelămuririle
7. Profesorii ne cer sa reproducem ceea ce au predat si mai puțin să
avem idei originale, îndraznețe.
8. Profesorii ne oferă posibilitatea de a discuta cu ei si în afara
orelor de curs.
9. Profesorii favorizează nejustificat unii elevi (în notare, în
participarea în clasă).
10. Modul de prezentare a lecției de către profesori nu este atractiv
pentru elevi.
11. Profesorii se poartă foarte rece cu noi.

19. Ai fost vreodată în situația de a fi violent/agresiv față de un coleg sau profesor în școală?
1.Nu
2.Da

143
 20. În timpul petrecut la școală te simți protejat față de violența unor colegi, profesori sau
alte persoane din jurul școlii?
1.Da
2.Nu
3.Intr-o oarecare măsură

21. Cum apreciezi importanța celor prezentate în tabelul următor?

1. 2. 3. 4.
Nu are Puțin Important Foarte
importantă important important
1.Prietenia
2.Familia
3. Bani
4.Iubirea/dragostea
5.Increderea în propria persoană
6.Increderea in alții
7.Increderea in Dumnezeu
8. . Dorința de a învăța, de a fi informat
9.Stilul de viață (aventura, riscul)

144
V.11. Analiza şi interpretarea răspunsurilor elevilor din chestionar

1. Care este opinia ta despre școală și despre educație, în general?

1.Adevărat 2.Fals 3.Nu stiu /
Nu-mi dau seama
1. Scoala îmi ofera sansa de a avea o slujba bine 12 21 12
platita în viitor
2. Scoala mi se pare o pierdere de timp, nu foloseste 14 9 22
la nimic
3. Scoala ma ajuta sa ma descurc în societate,în viata 16 12 17
de zi cu zi
4. Scoala ma pregateste pentru viata, ma ajuta sa 13 13 19
devin om
5. La scoala trebuie sa învat multe lucruri 18 17 10
nefolositoare

5. La scoala trebuie sa învat multe lucruri

nefolositoare

4. Scoala ma pregateste pentru viata, ma

ajuta sa devin om
Nu stiu /
Nu-mi dau seama
3. Scoala ma ajuta sa ma descurc în
societate,în viata de zi cu zi Fals

Adevărat
2. Scoala mi se pare o pierdere de timp, nu
foloseste la nimic

1. Scoala îmi ofera sansa de a avea o slujba

bine platita în viitor

0,00 20,00 40,00 60,00

145
2. Când întâmpini greutati în viața ta (cineva te lovește, te bate, te chinuie, iei note proaste,
te cerți cu parinții etc), ce faci?
1. Da 2. Nu
1. Plâng 5 40
2. Ma retrag si ma ascund 2 43
3. Sar la bataie 18 27
4. Cer ajutor prietenilor 24 21
5. Cer ajutor profesorilor, dirigintelui clasei, consilierului scolar 14 31
6. Caut sa ma razbun mai târziu 22 23
7. Ma rog si sper sa fie mai bine 16 29
8. Încerc sa mint, beau sau iau droguri 7 38
9. Fug de acasa 3 42

9. Fug de acasa

8. Încerc sa mint, beau sau iau droguri

7. Ma rog si sper sa fie mai bine

6. Caut sa ma razbun mai târziu

5. Cer ajutor profesorilor, dirigintelui clasei, Nu
consilierului scolar
Da

4. Cer ajutor prietenilor

3. Sar la bataie

2. Ma retrag si ma ascund

1. Plâng
0,00 20,00 40,00 60,00 80,00 100,00 120,00

146
3. Îmi place…:
1.In foarte 2.In mare 3.In mică 4.Deloc
mare măsură măsură măsură
1. sa vad filme cu batai, incendii si crime 14 15 15 1
2. sa fiu într-o gasca de baieti de cartier 10 17 7 11
3. sa am prieteni 21 22 2 0
4. sa joc pe computer jocuri cu lupte/razboi 20 16 5 4
5. sa joc fotbal 7 15 7 16
6. sa stau cu prieteni pe strada/lânga bloc 18 16 8 3
7. sa fiu admirat de ceilalti, sa impresionez pe altii 14 12 9 10
8. sa fiu ascultat/sef/boss 13 13 11 8
9. sa am mai multi bani 28 17 0 0
10. sa beau alcool 15 12 8 10
11. sa fumez 17 14 3 11

11. sa fumez

10. sa beau alcool

9. sa am mai multi bani

8. sa fiu ascultat/sef/boss 4.Deloc

7. sa fiu admirat de ceilalti, sa 3.In mică

impresionez pe altii măsură
2.In mare
6. sa stau cu prieteni pe strada/lânga bloc măsură
1.In foarte mare
5. sa joc fotbal măsură

4. sa joc pe computer jocuri cu

lupte/razboi

3. sa am prieteni

2. sa fiu într-o gasca de baieti de cartier

1. sa vad filme cu batai, incendii si crime

0,00 20,00 40,00 60,00 80,00

147
4. După parerea ta, copiii/tinerii se bat între ei pentru ca:
1.Adevara 2.Adev 3.Adev 4.Ne 5.Nu stiu
t în foarte arat în arat în adev /nu-mi dau
multe multe putine arat seama
cazuri cazuri cazuri
1. Sunt violenti 10 18 6 11 -
2. Sunt invidiosi 13 14 7 7 4
3. Vor sa para puternici 17 14 6 6 2
4. Se simt nedreptatiti 9 10 12 8 6
5. Sunt provocati 17 16 7 3 2
6. Sunt sub influenta negative a anturajului sau 16 14 6 8 1
familiei

6. Sunt sub influenta negative

a anturajului sau familiei

5. Sunt provocati

4. Se simt nedreptatiti 5.Nu stiu /nu-mi dau seama

4.Neadevarat
3.Adevarat în putine cazuri

3. Vor sa para puternici 2.Adevarat în multe cazuri

1.Adevarat în foarte multe cazuri

2. Sunt invidiosi

1. Sunt violenti

0,00 10,00 20,00 30,00 40,00 50,00

148
5. Care dintre urmatoarele afirmații sunt adevarate sau false, în ceea ce te privește:
1.Adevarat 2.Fals 3. Nu stiu / Nu-
mi dau seama
1. Am sânge rece si sunt stapân pe mine chiar si în situatii 15 9 21
neprevazute si periculoase.
2. Spun fac adesea lucruri pe care le regret mai târziu. 13 17 15
3. Sunt înclinat sa dau vina pe altii pentru greselile mele 13 19 12
4. Sunt dominator, îmi place sa ma afirm în fata celorlalti 19 18 8
5. Devin invidios si gelos când altii au succes 14 28 3
6. Nu ma pot abtine de a-i rani pe ceilalti 8 22 15
7. Îmi pierd usor firea, dar îmi revin repede 14 21 10
8. Când cineva impune o regula cu care nu sunt de acord, 22 10 13
sunt tentat sa o încalc.
9. Când îmi ies din fire arunc cu obiectele 17 16 12
10 . Nu cred ca exista vreun motiv sa-i lovesti pe ceilalti. 7 17 11
11. Când cineva ma jigneste , fac si eu la fel. 28 5 12
12. Clocoteste sângele în mine când cineva râde de mine. 20 11 14
13. Trebuie sa recurg la violenta fizica pentru a-mi rezolva 12 22 11
problemele
14. Mi s-a întâmplat sa am accese de mânie chiar fara 7 18 20
motiv

149
 14. Mi s-a întâmplat sa am accese de
mânie chiar fara motiv

13. Trebuie sa recurg la violenta fizica

pentru a-mi rezolva problemele

12. Clocoteste sângele în mine când

cineva râde de mine.

11. Când cineva ma jigneste , fac si eu la

fel.

10 . Nu cred ca exista vreun motiv sa-i

lovesti pe ceilalti.

9. Când îmi ies din fire arunc cu

obiectele

8. Când cineva impune o regula cu care 3. Nu stiu /

nu sunt de acord, sunt tentat sa o încalc. Nu-mi dau seama
2.Fals
7. Îmi pierd usor firea, dar îmi revin
repede
1.Adevarat

6. Nu ma pot abtine de a-i rani pe ceilalti

5. Devin invidios si gelos când altii au

succes

4. Sunt dominator, îmi place sa ma afirm

în fata celorlalti

3. Sunt înclinat sa dau vina pe altii

pentru greselile mele

2. Spun fac adesea lucruri pe care le

regret mai târziu.

1. Am sânge rece si sunt stapân pe mine

chiar si în situatii neprevazute si
periculoase.

0,00 20,00 40,00 60,00 80,00

150
6. Este adevarat că:
1.Da 2.Nu
1. Trebuie sa-ti faci dreptate singur 32 13
2. Trebuie sa ceri sa ti se faca dreptate 16 29
3. Trebuie sa încerci sa-l convingi pe celalalt nu sa-l lovesti 36 9
4. Cine nu stie sa bata este fraier 27 18
5. Baietii trebuie sa stie sa se bata 24 21
6. Când te apuca furia trebuie sa te bati 16 29
7. Când te apuca furia trebuie sa încerci sa te stapânesti 27 18

7. Când te apuca furia trebuie sa încerci sa te

stapânesti

6. Când te apuca furia trebuie sa te bati

5. Baietii trebuie sa stie sa se bata

4. Cine nu stie sa bata este fraier 2.Nu

1.Da
3. Trebuie sa încerci sa-l convingi pe celalalt nu
sa-l lovesti

2. Trebuie sa ceri sa ti se faca dreptate

1. Trebuie sa-ti faci dreptate singur

0,00 20,00 40,00 60,00 80,00 100,00

151
7. Care dintre urmatoarele afirmații sunt adevarate sau false, în ceea ce te privește:
1.Adevărat 2.Fals 3.Nu
știu/Nu-
mi dau
seama
1. Ma adaptez usor la schimbarile din viata mea. 11 14 20
2. Ma feresc sa iau obiecte care nu îmi apartin (din scoala, din 34 5 6
familia proprie), chiar daca am mare nevoie de ele.
3. Obisnuiesc sa chiulesc de la ore 19 15 11
4. Îmi plac jocurile de noroc. 18 20 7
5. Îmi place sa îi sochez/sa surprind pe ceilalti. 26 17 2
6. Îmi place sa încerc lucruri noi. 27 11 7
7. Îmi place sa ma îmbrac îndraznet,neobisnuit. 20 12 13

7. Îmi place sa ma îmbrac

îndraznet,neobisnuit.

6. Îmi place sa încerc lucruri noi.

5. Îmi place sa îi sochez/sa surprind pe

ceilalti.
3.Nu știu/
Nu-mi dau seama
4. Îmi plac jocurile de noroc. 2.Fals

1.Adevărat
3. Obisnuiesc sa chiulesc de la ore

2. Ma feresc sa iau obiecte care nu îmi

apartin (din scoala, din familia proprie),
chiar daca am mare nevoie de ele.

1. Ma adaptez usor la schimbarile din viata

mea.

0,00 20,00 40,00 60,00 80,00

152
8. Dacă ai manifestat aceste comportamente, cum ai fost sancționat de către părinți?
1. Am fost chemat la o discutie individuala si am fost mustrat 7
2. Am fost mustrat în fata clasei si/sau în fata consiliului clasei/consiliului 4
profesoral
3. Am primit acasa o mustrare scrisa 3
4. Am fost eliminat de la cursuri pentru o perioada determinata (3-5 zile) 4
5. Am fost amenintat cu exmatriculare 6
6. Am fost amenintat cu corigenta sau repetentia 8
7. Am fost pedepsit fizic în scoala 7
8. Am fost mustrat de catre parinti 5
9. Am fost pedepsit fizic în familie 1
10. Nu am fost sanctionat în nici un fel 0

1. Am fost chemat la o discutie

individuala si am fost mustrat
2,22 0,00
2. Am fost mustrat în fata clasei
si/sau în fata consiliului
11,11 15,56
clasei/consiliului profesoral
3. Am primit acasa o mustrare
scrisa

8,89 4. Am fost eliminat de la cursuri

15,56 pentru o perioada determinata (3-5
zile)
5. Am fost amenintat cu
6,67 exmatriculare

6. Am fost amenintat cu corigenta

sau repetentia
8,89
17,78
7. Am fost pedepsit fizic în scoala
13,33

8. Am fost mustrat de catre parinti

153
9. Dacă ai fost pedepsit de parinți, consideri ca această pedeapsă a fost corectă?
Da 7
Intr-o oarecare masura 31
Nu 7

15,56 15,56

Da
Intr-o oarecare masura
Nu

68,89

154
10. Ai fost sancționat de școala, consideri că această sancțiune a fost corectă?
1.Da 8
2.Intr-o oarecare măsură 13
3.Nu 24

17,78

1.Da
2.Intr-o oarecare masura
53,33 3.Nu

28,89

155
11. Ai batjocorit, umilit, înjurat sau ai adresat vorbe urâte
1.Foarte des 2.Des 3.Rar 4.Foarte rar 5.Deloc
1.Părinților 10 12 19 7 7
2.Fraților/surorilor 13 16 7 1 8
3.Altor personae în grija cărora te afli 1 2 5 1 36
4. Colegilor de scoala 10 16 6 8 5
5.Profesorilor 5 8 13 4 15
6. Vecinilor 7 11 3 3 19
7.Persoanelor necunoscute 2 5 8 7 23

7.Persoanelor necunoscute

6. Vecinilor

5.Profesorilor

5.Deloc
4.Foarte rar
4. Colegilor de scoala
3.Rar
2.Des
1.Foarte des
3.Altor personae în grija cărora te
afli

2.Fraților/surorilor

1.Părinților

0,00 20,00 40,00 60,00 80,00 100,00

156
12. Te rugăm să apreciezi care sunt formele de violență pe care le observe în școală în care înveți
și care este frecvența cu care aceste manifestări au loc.
1.Deloc 2.Rar 3.Des 4.Foarte 5.Nu stiu
des
1. Violența între elevi 5 8 19 6 7
2. Violență a elevilor față de profesor 10 16 5 5 9
3.Violență a profesorilor față de elevi 14 14 2 3 12

3.Violență a profesorilor față de elevi

5.Nu stiu
4.Foarte des
2. Violență a elevilor față de profesor
3.Des
2.Rar
1.Deloc

1. Violența între elevi

0,00 5,00 10,00 15,00 20,00 25,00 30,00 35,00 40,00 45,00

157
13. Care dintre situațiile urmatoare se manifestă între colegii tăi?
1.Deloc 2.Rar 3.Des 4.Foarte des
1. Utilizarea unor expresii jignitoare între elevi, 5 16 14 10
referitoare la diferite trasaturi fizice sau psihice.
2. Utilizarea unor expresii jignitoare între elevi, 9 13 12 11
referitoare la situatia materiala/financiara
3. Injurii/cuvinte urâte 5 8 20 12
4. Certuri, conflicte 7 21 14 3
5. Utilizarea unor expresii jignitoare între elevi, 27 16 2 0
referitoare la apartenenta etnica
6. Utilizarea unor expresii jignitoareîntre elevi, 41 4 0 0
referitoare la apartenenta religioasa
7. Bataie între elevi 19 21 4 0

7. Bataie între elevi

6. Utilizarea unor expresii jignitoareîntre

elevi, referitoare la apartenenta religioasa

5. Utilizarea unor expresii jignitoare între

elevi, referitoare la apartenenta etnica

4.Foarte des

4. Certuri, conflicte 3.Des

2.Rar
1.Deloc
3. Injurii/cuvinte urâte

2. Utilizarea unor expresii jignitoare între

elevi, referitoare la situatia
materiala/financiara

1. Utilizarea unor expresii jignitoare între

elevi, referitoare la diferite trasaturi fizice
sau psihice.

0,00 20,00 40,00 60,00 80,00 100,00

158
14. Fenomenele de violență pe care le observi, se manifestă:
1.Deloc 2.Rar 3.Des 4.Foarte
des
1. În ore 18 12 10 5
2. În pause 5 24 9 7
3. În incinta scolii, dupa programul scolar 6 21 10 8
4. În imediata vecinatate a scolii, dupa programul scolar 10 16 9 10

4. În imediata vecinatate a scolii, dupa

programul scolar

3. În incinta scolii, dupa programul scolar

4.Foarte des
3.Des
2.Rar
2. În pause 1.Deloc

1. În ore

0,00 20,00 40,00 60,00

159
15. Fenomenele de violență între colegi pe care le-ai observat se manifestă:

1.între elevi din aceeasi clasa 21

2.între elevi din clase diferite, de acelasi nivel 10
scolar
3.între elevi din clasele mari fata de elevi din 9
clasele mici
4.între elevi care apartin scolii si cei din afara 5
acesteia

11,11

1.între elevi din aceeasi clasa

20,00 2.între elevi din clase diferite, de

46,67
acelasi nivel scolar
3.între elevi din clasele mari fata de
elevi din clasele mici
4.între elevi care apartin scolii si cei
din afara acesteia

22,22

160
16. De la începerea anului școlar/în anul școlar precedent, te-ai aflat personal într-una dintre
situațiile de mai jos ?
1. Da 2. Nu
1. Victima a furturilor în scoala 3 42
2. Victima a furturilor în imediata vecinatate a scolii 1 44
3. Victima a agresiunilor sexuale 0 45
4. Agresat fizic (batut) în scoala 4 41
5. Agresat fizic (batut) în imediata vecinatate a scolii de catre altii, decât 2 43
colegii de scoala
6. Hartuit (prin injurii, amenintari etc.) în scoala 13 32
7. Hartuit (prin injurii, amenintari etc.) în imediata vecinatate a scolii de 7 38
catre altii, decât colegii de scoala

7. Hartuit (prin injurii, amenintari etc.) în

imediata vecinatate a scolii de catre altii, decât
colegii de scoala

6. Hartuit (prin injurii, amenintari etc.) în scoala

5. Agresat fizic (batut) în imediata vecinatate a

scolii de catre altii, decât colegii de scoala

4. Agresat fizic (batut) în scoala 2. Nu

1. Da

3. Victima a agresiunilor sexuale

2. Victima a furturilor în imediata vecinatate a

scolii

1. Victima a furturilor în scoala

0,000 50,000 100,000 150,000

161
17. Care sunt formele de violență pe care colegii tai le manifestă față de profesorii din școală?
1.Deloc 2.Rar 3.Des 4.Foarte des
1. Indisciplina 7 21 12 5
2. Absenteism, fuga de la ore 8 20 13 4
3. Ignorarea mesajelor transmise (nu acorda atentie 13 17 10 5
profesorilor sau celor spuse de acestia)
4. Atitudini rautacioase, nepoliticoase 7 14 16 8
5. Refuzul îndeplinirii sarcinilor 5 15 17 8
6. Vorbe urâte, jigniri 14 25 3 3
7. Agresiune nonverbala (gesturi, priviri amenintatoare etc.) 19 13 2 1
8. Lovire, agresiune fizică 45 0 0 0

8. Lovire, agresiune fizică

7. Agresiune nonverbala (gesturi, priviri

amenintatoare etc.)

6. Vorbe urâte, jigniri

5. Refuzul îndeplinirii sarcinilor 4.Foarte des

3.Des

4. Atitudini rautacioase, nepoliticoase 2.Rar

1.Deloc
3. Ignorarea mesajelor transmise (nu acorda
atentie profesorilor sau celor spuse de
acestia)

2. Absenteism, fuga de la ore

1. Indisciplina

0 50 100 150

162
18. Te rugam sa apreciezi frecvența cu care se întâmplă urmatoarele situații în școala ta:
1.Des 2.Rar 3.Deloc 4.Nu
știu
1. Mi s-a întâmplat ca profesorii sa ma pedepseasca atunci când nu 17 12 11 5
am stiut lectia/nu am rezolvat o problema etc
2. Se întâmpla ca profesorii sa ne insulte, sa ne umileasca prin 12 18 14 3
expresii neadecvate, sa ne ironizeze
3. Se întâmpla ca profesorii sa recurga la pedepse fizice. 0 0 45 0
4. Se întâmpla sa fiu sanctionat daca pun profesorilor întrebari 4 7 30 1
neasteptate sau incomode.
5. Profesorii ne stimuleaza sa ne întrecem între noi si mai putin sa 1 1 40 3
colaboram
6. Profesorii nu au suficienta rabdare sa ne asculte problemele, 14 20 19 2
nelamuririle
7. Profesorii ne cer sa reproducem ceea ce au predat si mai putin sa 10 16 15 4
avem idei originale, îndraznete.
8. Profesorii ne ofera posibilitatea de a discuta cu ei si în afara 15 25 5 0
orelor de curs.
9. Profesorii favorizeaza nejustificat unii elevi (în notare, în 13 23 8 1
participarea în clasa).
10. Modul de prezentare a lectiei de catre profesori nu este atractiv 12 12 15 6
pentru elevi.
11. Profesorii se poarta foarte rece cu noi. 4 15 22 4

163
 11. Profesorii se poarta foarte rece cu noi.

10. Modul de prezentare a lectiei de catre

profesori nu este atractiv pentru elevi.

9. Profesorii favorizeaza nejustificat unii elevi (în

notare, în participarea în clasa).

8. Profesorii ne ofera posibilitatea de a discuta cu

ei si în afara orelor de curs.

7. Profesorii ne cer sa reproducem ceea ce au

predat si mai putin sa avem idei originale,
îndraznete.

4.Nu știu
6. Profesorii nu au suficienta rabdare sa ne asculte
problemele, nelamuririle 3.Deloc
2.Rar

5. Profesorii ne stimuleaza sa ne întrecem între noi 1.Des

si mai putin sa colaboram

4. Se întâmpla sa fiu sanctionat daca pun

profesorilor întrebari neasteptate sau incomode.

3. Se întâmpla ca profesorii sa recurga la pedepse

fizice.

2. Se întâmpla ca profesorii sa ne insulte, sa ne

umileasca prin expresii neadecvate, sa ne
ironizeze

1. Mi s-a întâmplat ca profesorii sa ma

pedepseasca atunci când nu am stiut lectia/nu am
rezolvat o problema etc

0 50 100 150

164
19. Ai fost vreodată în situația de a fi violent/agresiv față de un coleg sau profesor în școală?
1.Nu 21
2.Da 24

46,67
1.Nu
2.Da
53,33

165
20. În timpul petrecut la școală te simți protejat față de violența unor colegi, profesori sau alte
persoane din jurul scolii?
1.Da 29
2.Nu 8
3.Intr-o oarecare măsură 8

17,78

1.Da
2.Nu
17,78 3.Intr-o oarecare masura

64,44

166
21. Cum apreciezi importanța celor prezentate în tabelul urmator?
1. Nu are 2. Putin 3. 4. Foarte
importanta important Important important
1.Prietenia 3 7 9 26
2.Familia 1 6 8 30
3.Bani 0 0 1 44
4.Iubirea/dragostea 1 3 11 30
5.Increderea în propria persoană 0 1 11 32
6.Increderea in altii 13 8 14 10
7.Increderea in Dumnezeu 2 5 15 23
8.Dorinta de a învăța, de a fi informat 12 15 9 7
9.Stilul de viață (aventura, riscul) 5 13 16 11

10.Stilul de viata (aventura, riscul)

8.Dorinta de a învata, de a fi
informat

7.Increderea in Dumnezeu
4. Foarte
important

6.Increderea in altii 3. Important

2. Putin
5.Increderea în propria
important
persoană
1. Nu are
importanta
4.Iubirea/dragostea

3.Bani

2.Familia

1.Prietenia

0 20 40 60 80 100 120

167
 Date de identificare

11. Sex:

11. Vârsta (în ani împliniti):

Clasa a X-a 16-17 ani
Clasa a XII-a 18-20 ani

40

Feminin
Masculin

60

Informații privind aplicarea interviului:

1. Data desfășurării interviului: .21.05.2013/24.05.2013.

2. Numele și prenumele persoanei care a realizat interviul: STANA COCA

168
Concluzii

Violenţa este una dintre marile probleme ale lumii contemporane, definirea ei s-a dovedit a
fi dificilă, fapt explicat prin complexitatea fenomenului, dar şi prin marea diversitate a formelor sale
de manifestare şi a determinărilor psihologice, sociale, culturale şi economice care se răsfrânge si
asupra scolii.
Astfel ca prin aplicarea acestui chestionar pe un eșantion reprezentativ al scolii noastre
prezentând o mare omogenitate asupra genului (fete și băieți) iar ca segment de vârstă am ales o
marjă mai mare aproape 4 ani din doua clase diferite atât ca structură de gen dar și ca anii de studiu.
Astfel că întrebările chestionarului vizează multitudinea factorilor care influențează violența în
școala (factori individuali,psiho-afectivi,s ociali dar și școlari).
Prin analiza acestui fenomen m-am gandit la o serie de recomandari adresate elevilor,
cadrelor didactice dar și părinților care sa diminueze violența școlară care în societatea noastră a
atins diferite forme :
 exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare,
imitare, ameninţare,hărţuire;
 bruscare,împingere,lovire,rănire;
 comportament care intră sub incidenţa legii (viol, consum/comercializare de
droguri, vandalism – provocarea de stricăciuni cu bună stiinţă–, furt);
 ofensa adusă statului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită
ireverenţioasă faţă de cadrul didactic);
 comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei,
fumatul în şcoală şi orice alt comportament care contravine flagrant
regulamentului şcolar în vigoare.

Pentru eradicarea sau diminuarea acestui fenomen consider că:

Cadrele didactice trebuie să observe comportamentul elevilor pentru a putea preveni
manifestările violente ale acestora prin discuții atât cu elevii în cauza cât si cu familiile lor.
Doar o buna colaborare a familiei cu personalul didactic va reusiprevenirea / stoparea /
îndreptarea unor deviatii comportamentale, deoarece cadrul legal nu permite școlii luarea unor
măsuri extreme care să determine din partea elevului respectarea drepturilor celor din jur. Școlii îi
revine sarcina de a corija abaterile, de a defini clar diferența dintre moral și imoral, deoarece copilul
se va manifesta în mediul școlar influențat de imaginile vizualizate.

Activităţi şi măsuri de prevenire a violenţei iniţiate sau organizate de şcoală :

169
 organizarea unor întâlniri şi discuţii cu autorităţi din poliţie ;
 organizarea cu părinţii a unor activităţi pe tema prevenirii violenţei şcolare;
 dezvoltarea unor programe de formare a cadrelor didactice privind managementul
clasei, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, rezolvarea de conflicte ;
 acţiuni de conştientizare de către elevi a efectelor negative ale violenţei organizate în
majoritatea instituţiilor;
 participarea/implicarea elevilor în proiecte care vizează reducerea violenţei şcolare;
 organizarea de lectorate cu părinţii;
 organizarea de activităţi culturale cu implicarea copiilor de etnii şi vârste diferite, la
care au participat, alături de elevi, părinţi şi profesori;
 schimburi de experienţă între şcoli pe tematica prevenirii violenţei;
 activităţi extraşcolare în care au fost observate şi analizate fenomene de violenţă
şcolară; concursuri între clase (“clasa cea mai cuminte”), organizarea de spectacole,
scenete vizând prevenirea violenţei;
 organizarea unor activităţi cu părinţii pe tema dezbateri tematice organizate cu elevii,
organizarea „săptămânii toleranţei” în şcoală;
 elaborarea şi distribuirea de materiale informative pe tema violenţei şi a prevenirii
acesteia;
 asistenţă sau consiliere acordată familiilor elevilor în care se manifestă relaţii
conflictuale sau situaţii de violenţă;
 organizarea unor activităţi cu părinţii pe tema violenţei şi a prevenirii acesteia;
 colaborarea cu organizaţii non-guvernamentale pentru prevenirea violenţei; întâlniri
cu reprezentanţi ai societăţii civile sau ai comunităţii; implicarea bisericii in viața
școlii.

170
BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sud îndrumarea P. F. Teoctist, cu aprobarea Sfântului
Sinod al Bisericii Orodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993.
2. Achimescu, Nicolae,”Secularismul ca atitudine spirituala care-l ignora pe Dumnezeu” in
Revista Teologia, nr.4/2004.
3. Aniculoaie, Diac.George,”Solutii pentru iesirea familiei din criza”articol din
ziarul”Lumina de Duminica, noiembrie 2011.
4. Adveev, Dr. Dimitri, ”Cand sufletul este bolnav”, Editura Cartea ortodoxa, Bucuresti,
2005.
5. Andrei, IPS al Albei Iuliei,”Dilema in care sunt pusi tineri” in vol.”Paradoxul crestin si
cartea tineretii”Editura Reintregirea, Alba Iulia,2008.
6. Andrutsos, Hristu”Sistem de morala” trad.Pr.Ioan Lancrajan, Sibiu, 1947.
7. Breck, Pr.Prof.Dr.John,”Darul sacru al vietii”, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2003.
8. P Bruckner,Finkielkraut A.,”Noua dezordine amoroasa”,trad.din lb. Franceza
L.Braileanu, Editura Trei, Bucuresti,2005.
9. Bontas, Ioan,”PEDAGOGIE”,Editura ALL,Bucuresti,1994.
10. Cerghit, Ioan,”Prelegeri pedagogice” Editura Polirom, Iasi, 2006.
11. Idem,”Metode de invatamant”, Editura didactica si pedagogica,Bucuresti,1997.
12. Clement, Olivier,”Viata din inima noastra”,Editura Pandora M,Targoviste,2001.,Editura
didactica si pedagogica,Bucuresti,1997.
13. Cosma, Pr.Prof.Sorin,”Homosexualitatea patima de necinste”, revista “Altarul
Banatului”anul XI, nr10-12, 2000.
14. Cucoş, Constantin, “Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice”, Editura Polirom,
Iaşi, 1999.

15. . Idem, „Pedagogie”, Editura Polirom, Bucureşti, 2002.

16. Idem, “Educaţia religioasă. Conţinut şi forme de realizare”, Editura Didactică şi

Pedagogică-R. A., Bucureşti, 1996.
17. Danciu, Prof., Ana, “Metodica predării religiei”, Editura Gh. Alexandru, Craiova, 2005.
18. Dictionar de pedagogie, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti,1977.
19. Dumitru Laurenţiu, Hristos şi tinerii, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2007.

171
20. Florenski, P.”Stalpul si temelia adevarului: incercare de teodicee ortodoxa in
douasprezece scrisori,”Editura Polirom,Iasi, 1999.
21. Ghid de proiectare didactică. Religie cultul ortodox, vol.III, Editura Sfântul Mina, Iaşi,
2004
22. Hainaut, L.,”Probleme de invatamant si educatie permanenta” Editura didactica si
pedagogica Bucuresti,1981.
23. Ioan, Nicola,”Tratat de pedagogie scolara”, Editura Aramis, Bucuresti,2003.
24. Jigau M.,Liiceaunu A.,Preoteasa L.,”Violenta in scoala” Institutul de Stiinte ale Fundatiei
UNICEF,Bucuresti,2005.
25. Joita, E.,”Probleme teoretice si practice ale curriculumului”,Editura Arves, Craiova, 2003.
26. Kalamaros, Meletios, Mitropolit de Nikopole,”Avortul”, trad. Gofa Coman, Tesalonic,
Grecia,1991.
27. Kaleda, Pr.Prof.Gleb,”Biserica din casa”, Editura Sophia,Bucuresti,2006.
28. Khory, Theodor, Islam, cristianesimo, iudaismo aconfrronto, Edizioni Piemme Caselo
Monferato, 2002.
29. Lemeni, Adrian,”Aspecte apologetice contemporane”, Editura ASAB,Bucuresti,2010.
30. Liiceanu , A.,Jigau,M.,”Prevenirea si combatera violentei in scoala”,Ghid practice pentru
profesori si cadre didactice,Editura Alpha,Buzau,2006.
31. Mantzaridis, Prof.Georgios,”Globalizare si universalitate”, Editura
Bizantina,Bucuresti,2002.
32. Marler, J.,Wermuth,A.,”Tinerii vremurilor de pe urma-Ultima si adevarata
razvratire”,Editura Sophia,Bucuresti,2008.
33. Mitrofan, I.,Mitrofan,N.,”Elemente de psihologie a cuplului, Casa de Editura si
Presa”Sansa”SRL,Bucuresti,1996.
34. Moldovan, Pr.Prof.Ilie,”Adolescenta, preludiu la poemul iubirii curate”, Editura
Reintregirea, Alba Iulia,2005.
35. Neculau, A., Ferreol,G.,”Aspecte psihosociale” , Editura Polirom,Iasi,2003.
36. Neamtu, Cristina ”Devianta scolara”.Ghid de interventie in cazul problemelor de
comportament al elevilor, Iasi, Editura Polirom,2003.
37. Oprea, Lector univ.dr. Crenguta, Lacramioara,”Strategii didactice interactive”, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.
38. Opriş, Dorin, Opriş, Monica, “Metode active de predare-învăţare. Modele şi aplicaţii la
religie”, Editura Sfântul Mina, Iaşi, 2008.
39. Popescu, Pr. Prof.Dr. Dumitru,”Teologie si Cultura”, Editura Institutului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti, 1993.
172
40. idem,”Omul fara radacini”, Editura Nemira,Bucuresti,2001.
41. idem,”Transfigurare si secularizare.Misiunea Bisericii intr-o lume secularizata”,in Studii
Teologice nr.1-3 anul XLVI/1994.
42. Radu, Pr.Prof.Dr.Dumitru,”Repere morale pentru omul contemporan”, Editura
Mitropoliei Olteniei,Craiova,1997.
43. Rode,F., Secularizarea si Secularismul, in Grande Dizionario delle Religioni, Edizioni
Piemme Casle Monferrato, 2000
44. Rose , Serafim”, Cartea Facerii.Cartea lumii si omul inceputurilor”,Editura
Sophia,Bucuresti, 2001.
45. Scripcaru,Gh.,Ciuca,A.,Scripcaru,C.,”Bioetica,stintele vietii si drepturile omului”,in
Revista Romana de Bioetica,Iasi,2008.
46. Seaudeau , J., “Problema eutanasiei, avortului si a sidei in Europa de Est” in Congresul
International “Familia si viata la inceputul unui mileniu crestin”, Editura Institutului Biblic
si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti,2002.
47. Staniloaie, Pr.Prof. Dr.Dumitru,”Ascetica si mistica crestina sau teologia vietii
spirituale”, Editura Casa Cartii de stiinta, Cluj-Napoca,1993.
48. Stoica, Marin: „Pedagogie şi Psihologie”, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002
49. Teofan Zavoratul,”Mantuirea in viata de familie”, Editura Sophia,Bucuresti,2004.
50. Trif, Pr.Ilie “Nu te incuia in deznadejde” in volumul “Paradoxul crestin si cartea
tineretii”,Editura Reintregirea,AlbA Iulia,2008.
51. Tudoran, Pr.Prof.Dr. Isidor, Zagrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan "Teologia Dogmatica",
manual pentru seminariile teologice, Bucuresti, 1991.
52. Şebu, Sebastian, Opriş, Dorin, Opriş, Monica, Metodica predării religiei, Editura
Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.

173
SITOGRAFIE:

1. http://ortodoxie.3x.rp/diverse
2. http://www.crestinortodox.ro/diverse/biserica-flagelul-drogurilor
3. http://tl.politiaromana.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=17846&Itemid=5
6
4. http://www.scribd.com/doc/55556959/Teoria-Si-Metodologia-Instruirii-Si-Evaluarii.
5. http://innerspacejournal.wordpress.com/2011/06/16/metode-interactive

6. http://paulsanduleac.com/2008/11/ce-este-eseul/
7. http://airinei.omad.ro/interdisciplinaritate.pdf.
8. http://airinei.omad.ro/interdisciplinaritate.pdf.
9. http://www.dialogteologic.ro/Articole/tabid/82/articleType/ArticleView/articleId/131/langua
ge/ro-RO/Posibilitati-de-integrare-a-continuturilor-la-disciplina-religie-in-invatamantul-
romanesc.aspx
10. http://peperonity.com/go/sites/mview/metodica/29379641

11. www.constantincucos.ro/wp.../conf.cucos
12. http://www.bctf.ca/Education/health/ViolenceInSchools/causes.html
13. http://www.justice.govt.nz/pubs/reports/2004/action-plan-community-sexual-violence.
14. . http://www.didactic.ro/materiale-didactice/179173_pericolul-drogurilorproiect-de-lectie
15. www.crestinortodox.ro/diverse/biserica
16. http://www.crestinortodox.ro/cauta/combaterea-violentei-a-suicidului-a-eutanasiei-si-a-
degradarii-demnnitatii-umane
17. http://www.scribd.com/doc/3670453/Metode-6-palarii-ganditoare

174
 DECLARAȚIE

Subsemnata Prof. Stana D. Coca declar pe propria răspundere şi cunoscând sancţiunile

legale, că în prezenta lucrare pentru susţinerea Gradului didactic I nu am utilizat alte izvoare
bibliografice în afara celor menţionate în aparatul critic, că lucrarea nu este un plagiat şi îmi
aparţine în întregime.

TARGOVISTE PROF. STANA COCA

AUGUST 2013

175