Lect. univ. dr.

DORINA IUȘCĂ

Psihopedagogia adolescenților, tinerilor si

adulților
- suport de curs -

Iași, 2018

1
 CUPRINS

1. ADOLESCENȚA ................................................................................................................................. 3
a. Aspecte psihologice generale ............................................................................................................ 3
b. Dezvoltarea identităţii ....................................................................................................................... 4
c. Dezvoltarea emoțională a adolescenților .......................................................................................... 6
d. Dezvoltarea morală în adolescență ................................................................................................... 8
e. Tulburări de comportament specifice adolescenței ......................................................................... 12
f. Depresia și sinuciderea la adolescență ............................................................................................ 14

2. TINEREȚEA....................................................................................................................................... 18
a. Aspecte psihologice generale .......................................................................................................... 18
b. Identitatea socio-profesională ......................................................................................................... 19
c. Identitatea familială ........................................................................................................................ 19

3. VÂRSTA ADULTĂ ........................................................................................................................... 21

a. Aspecte psihologice generale .......................................................................................................... 21
b. Educația adulților ............................................................................................................................ 22

Bibliografie ................................................................................................................................................. 24

2
 1. ADOLESCENȚA

a. Aspecte psihologice generale

Adolescenta reprezinta una dintre cele mai complexe si intense perioade de varsta.
Dificultatea de a interactiona cu ceilalti si de autoacceptare este determinata in mare parte de
dezvoltarea hormonală ce determină un puseu de creştere (viteza de creștere este de 8-15 cm pe
an). Acum apar o serie de probleme privind sinele fizic datorate asimetriei în creşterea corpului
(întâi cresc mâinile și picioarele, apoi trunchiul; se modifică dimensiunea maxilarelor, mandibula
și fruntea devin mai proeminente, dând aspectul de față în colțuri). Expresia feţei devine precisă şi
nuanţată, adolescentii devenind sensibili la imaginea lor si dezvoltand o relatie speciala cu oglinda
si telefonul mobil pe care il utilizeaza frecvent pentru selfie-uri.
Pofta de mâncare dezordonată şi selectivă construieste terenul propice aparitiei unor
tulburări de alimentație, dupa cum urmeaza:
• bulimia (preocuparea obsesivă față de greutate, prin episoade recurente de alimentare
exagerată însoțite de un sentiment de pierde a controlului și recurgerea abuzivă la vomă)
• anorexia (comportament orientat spre scăderea în greutate, o teamă intensă de a se îngrășa,
o percepție eronată a propriului corp și refuzul încăpățânat de a menține o greutate normală)
Incidenţa bolilor scade, dar creşte mortalitatea faţă de perioada copilăriei, datorită suicidului,
accidentelor de mașină și tulburărilor de alimentație.
Dintre aspectele psihologice importante ale varstei enumeram:
• gândirea abstractă: pot construi șiruri de raționamente fără a apela la suportul concret,
deductivă (tind să pornească de la general la particular în construcțiile logice);
• intelectualizarea intensă (preferința pentru anumite discipline, tendința de a medita asupra
aspectelor vieții, de a găsi principii personale de percepție a lumii și de acțiune);
• dorinţa de afirmare personală (prin vestimentație, preferințe muzicale, de socializare);
• autonomia manifestată prin dorința de protejare a spațiului personal, de a lua decizii fără
consultarea adulților);
• dificultatea de a isi forma conştiinţa de sine, identitatea (formarea identității corporale,
emoționale și vocaționale); din acest motiv, in perioada adolescentei vorbim despre criza
de originalitate (construcția identității se realizează prin experimentări diverse ce pot sau

3
 nu să se potrivească trăsăturilor individuale, iar acest lucru determina confuzie generală
privind cine sunt ei înșiși);
• conflicte frecvente în special cu adulții în fața cărora se simt neputincioși
• frecventa agitaţie, impulsivitate, extravaganţe (date de modificările hormonale ce
antrenează stări afective intense);
• grupul are influența cea mai mare asupra comportamentului, formării personalitatii.

b. Dezvoltarea identităţii

In adolescenta conceptul despre sine este confuz datorită multitudinii rolurilor: elev, cu
prietenii, în relațiile sentimentale. Iata raspunsul unei fete de 17 ani care o fost solicitata sa
raspunda la intrebarea Cine sunt eu?

Sunt o fiinţă umană. Sunt o fată. Sunt o persoană. Nu ştiu cine sunt. Sunt în zodia
Săgetătorului. Sunt ambiţioasă. Sunt foarte curioasă. Nu sunt individualistă. Sunt singuratică.
Sunt pentru democraţie. Sunt radicală. Sunt conservatoare. Sunt atee. Sunt o persoană care nu
poate fi clasificată. De altfel, nici nu vreau să fiu clasificată.

Raspunsul ei dovedeste multiple contradictii si incoerente, aspecte ale confuziei referitoare

la rolurile pe care le are in societate si dificultate in conturarea propriului profil de personalitate.
Depasirea problemelor legate de formarea identitatii reprezinta una dintre provocarile
adolescentei. In acest sens vorbim despre trei tipuri de identitate: identitatea corporala, identitatea
vocationala si identitatea emotionala. Rezolvand acest prag adolescentii vor ajunge intr-un final sa
isi cunoasca mai bine potentialul fizic, cognitiv si emotional, acest lucru creand premisele unei
integrari corespunzatoare profesionale si familiale din perioada tanarului adult.

Identitatea corporală
Adolescentii au o preocupare accentuată pentru aspectul fizic. Oglinda capătă noi funcții: de
formare a imaginii corporale, corpul fiind în permanentă schimbare. De aceea putem observa
frecvent pe adolescenti ca isi fac grimase sau își zâmbesc în oglindă, fenomen ce ar putea fi un
bun indicator pentru narcisism.

4
 Concomitent apare si dorinţa de ajustare a sinelui corporal, de retuș sau de mascare a
diferitelor impurități ale pielii sau alte aspecte, motiv pentru care acum crește interesul fetelor
pentru machiaj.
Dezvoltarea identităţii sexuale se realizeaza pe fundalul relațiilor parentale și a
stereotipurilor sociale referitoare la sex-rol. In cazul fetelor se poate face după modele tradiționale
(în care femeia are rol în special în creșterea copiilor și gospodărie) sau moderne (care acordă
femeii aceleași roluri sociale ca și bărbatului). Băieții în care modelul parental are masculinitate
redusă vor putea experimenta dificultăți în formarea identității sexuale.

Identitatea vocaţională
Identitatea vocationala se concretizeaza prin descoperirea propriilor aptitudini, capacităţi,
abilităţi sau prin faptul ca experiențele și informațiile sunt integrate propriului sistem de gândire.
retransmisia cunoștințelor facandu-se prin scheme rezumative cât mai originale.
In adolescenta se accentueaza preferinţa pentru anumite discipline de învăţământ: fetele sunt
mai bune la materii ce implică exprimări verbale, pe când băieții sunt deseori mai buni la științele
exacte. Aceste diferente de gen se vor accentua in perioada tineretii si pot constitui subiecte
controversate privind integrarea profesionala.
In unele cazuri se constituie contextul obtinerii independenţei materiale faţă de părinţi, în
țările dezvoltate unde adolescenții au acces la locuri de muncă.

Identitatea emoţională
Referitor la identitatea emotionala, la adolescenti se manifesta o disponibilitate afectivă
largă, încărcată de aspiraţii ideale, neconforme cu realitatea: scriu poezii în care cred, își impun
anumite principii de viață inspirate din cărți sau filme în care domină valorile romantice.
Au expectanţe foarte înalte de sine și de la ceilalți si arata tendința de a judeca lucrurile în
termeni de “alb sau negru”. Adolescentii au sugestibilitate crescută, mai ales la influențele venite
de la grupul de prieteni în fața cărora se autodezvăluie foarte mult.
Acum se manifesta o oarecare independenţă afectivă faţă de părinţi: adolescentii acordă mai
putin de 5% din timpul lor fiecărui părinte, intimitatea față de părinți scadand. Nevoia de
independență față de părinți vine în contradicție cu nevoia concomitentă de păstrare a legăturii de
atașament, acest fenomen psihologic stand la baza aparitiei multor conflicte.

5
 c. Dezvoltarea emoțională a adolescenților

Viata emotionala a adolescentilor este influentata de o serie de factori cum ar fi dezvoltarea

cognitiva. Ei isi dau seama de nuante complexe privind ceilalti sau propria persoana si devin mai
introspectivi. Totodata, evenimentele hormonale, prin complexitatea si intensitatea lor, determina
instabilitate emotionala. Experientele de viata precum schimbarea scolii (care aduce dupa sine
pierderea prietenilor), presiunea sociala de a incepe viata sexuala si inceperea unor relatii
sentimentale determina un intens stress emotional la care se adauga si suferinta datorata primei
despartiri, fapt ce se petrece de regula in perioada adolescentei.
Prin urmare adolescentii vor experimenta extreme emotionale mai mari decat adultii si
dispozitii negative mai frecvente decat adultii si copiii. Literatura de specialitate indica descrestere
cu 50% a sentimentului de a fi fericit in aceasta perioada. Asadar creste depresia mai ales la fete
care prezinta stari mai accentuate de rusine, vina, tristete, timiditate, datorita constientizarii
timpurii a schimbarilor. Referitor la acest aspect, baietii au tendinta de a isi nega sentimentele.
Instabilitatea emotionala a adolescentilor este data si de natura efemera a relatiilor
romantice. In ceea ce priveste rusinea, aceasta este declansata de dezvoltarea psiho-sexuala, fiind
resimtita mai mult la fete decat la baieti datorita schimbarii fizice mai evidente si a expectantelor
rolului de gen.
Exista o serie de deprinderi emotionale ce se dezvolta in perioada adolescentei:
Empatia
Se refera la capacitatea de a cunoaste si trai starile afective ale celor de langa noi ca si cum
am fi in locul lor, insa fara a pierde starea de “ca si cum”. Adolescentii sunt foarte empatici, avand
tendinta de a se lasa coplesiti de starile emotionale negative ale celorlalti.
Disimularea emotionala
Este capacitatea de a ascunde starile emotionale pe care le simt la un moment dat si de a
arata celorlalti stari diferite sau chiar opuse. Aceasta deprindere este necesara pentru evitarea
rezultatelor negative, protejarea stimei de sine si protejarea relatiilor interumane. Spre finalul
adolescentei, atat baietii cat si fetele vor avea dezvoltata abilitatea de a disimula starile lor afective.
Capacitatea de a mentine relatii in prezenta emotiilor puternice
In debutul adolescentei aceasta deprindere este aproape inexistenta, elevii de 14-15 ani fiind
renumiti pentru iesirile lor exagerate si pentru abilitatea de a da frau liber emotiilor prin care trec,

6
nefiind capabili sa le controleze in vreun fel. La un moment dat ei isi vor da seama cat de important
este, de exemplu, sa iti stapanesti supararea, desi te-ai certat cu prietenul, pentru ca profesorul te
asculta la lectie. Varsta de 18-20 de ani aduce dupa sine si abilitatea de autocontrol a emotiilor
intense, in favoarea rezolvarii unor probleme mai importante.
Capacitatea de a diferentia intre emotii autentice si disimulare
In perioada copilariei si chiar a pubertatii nu exista abilitatea de a sesiza cand cineva
disimuleaza si cand cineva traieste sincer o anume stare afectiva. Experienta de viata, expunerea
la situatii sociale complexe si dezvoltarea cognitiva din perioada adolescentei aduc dupa sine si
aceasta abilitate. Fiind sensibili la reactiile si expresiile emotionale ale celor din jurul sau,
adolescentii vor putea sesiza cu usurinta cand cineva le zambeste din obligatie si cand cineva le
zambeste sincer.
Capacitatea de a separa experienta emotionala de identitate
Experimentarea aceluiasi sentiment pe o perioada indelungata poate crea confuzie in ceea ce
priveste identitatea sau profilul de personalitate al persoanei respective. De exemplu, un elev care
este vazut razand la scoala, in repetate randuri, ar putea crea, in mintea colegilor sai, impresia ca
este o persoana vesela. Acest lucru nu este mereu adevarat, fiind important a constientiza faptul
ca, pentru cunoaste pe cineva este bine sa ii observam comportamentul in diverse situatii. Deci,
daca cineva rade sau plange mai mult intr-un context social sau intr-o perioada a vietii sale, asta
nu inseamna ca putem eticheta acea persoana ca fiind vesela sau trista.
Perioada adolescentei este momentul descoperirii acestui fenomen psihologic. Prin urmare
spre finalul varstei de 18 ani, un individ va sti ca, desi ai fost trist o luna pentru ca ti-a murit pisica,
tu nu esti neaparat o persoana depresiva.
Capacitatea de a cunoaste natura si sursa emotiilor la sine si la ceilalti
A sti cu exactitate ce simti la un moment dat dovedeste o mare inteligenta emotionala. De
cele mai multe ori oamenii isi explica eronat starile afective, neavand abilitatea de a separa emotiile
unele de altele in momentul in care ele apar simultan. Denumirea clara a starilor afective prin care
trecem este o abilitate ce se formeaza in timp, depinzand de capacitatea noastra de introspectie, de
situatiile mai simple sau mai complexe prin care trecem si de experienta noastra de viata. Atunci
cand situatiile sunt complicate, avem tendinta de ne simti confuzi cu privire la trairile noastre si
avem tendinta de a spune ca „avem o stare ciudata” fara a o putea descrie.

7
 Identificam emotiile noastre in functiile de modul in care am fost invatati sa interpretam
situatiile prin care trecem. De exemplu, daca un elev a fost invatat ca este umilitor sa rogi pe cineva
sa te ajute, atunci acesl elev se va simti umilit de fiecare data cand este nevoit sa apeleze la cineva.
Daca acelasi elev ar fi fost invatat ca a primi ajutorul cuiva reprezinta o ocazie fericita de a fi
recunoscator, atunci acel elev se va simti recunoscator de fiecare data cand este ajutat.
Asadar identificarea emotiilor pe care le simtim depinde in asemenea masura de
prejudecatile pe care fiecare si le dobandeste in mediul in care se dezvolta. De aceea este foarte
usor sa gresim atunci cand spunem ca ne simtim intr-un anume fel.
Perioada adolescentei ofera contextul cunoasterii manierei personale in care oamenii
identifica sau judeca propriile trairi emotionale si pe ale celor din jur. Acum este perioada cea mai
potrivita pentru a exersa cunoasterea propriilor stari emtionale si a surselor care le-au declansat.
Lectiile de Consiliere si orientare sunt un element esential in dobandirea acestei abilitati de auto si
inter-cunoastere emotionala. Spre finalul adolescentei daca vezi un coleg plangand, despre care
stii ca a fugit de acasa, vei incerca sa discuti cu el despre relatiile lui cu familia, nu despre nota
mica pe care a luat-o ieri si vei sti sa faci diferenta intre aparente si aspectele importante.

d. Dezvoltarea morală în adolescență

Ideea de bine si rau evolueaza pe parcursul vietii. Judecata morala se refera la modalitatea
in care fiecare persoana isi defineste in mod personal ce inseamna binele si ce inseamna raul. Se
stie ca acelasi lucru poate fi considerat de cineva ca fiind bun si de altcineva ca fiind rau. Desi
exista un consens general cu privire la aspectele importante ale vietii, atunci cand lucrurile se
complica, descoperim ca oamenii pot fi foarte diferiti in a aprecia o situatie ca fiind buna sau rea,
corecta sau gresita, morala sau imorala.
Ce inseamna binele si raul in mintea indivizilor este o tema ce a preocupat psihologii inca
din cele mai vechi timpuri. Spre finalul secolului XX, psihologul american Lawrence Kohlberg
(1927-1987) a pornit in cercetarea dezvoltarii judecatii morale, fiind interesat de identificarea
etapelor principale ale evolutiei modului de a evalua binele si rau la diferite varste. Pentru aceasta
el a propus subiectilor investigati sa argumenteze daca sunt de acord sau nu cu anumite reactii ale
personajelor dintr-o serie de situatii controversate. Iata una dintre ele, cunoscuta sub denumirea de
„Dilema lui Heinz”:

8
 Undeva în Europa, o femeie este atinsă de o formă rară de cancer şi riscă să moară. Nu
există decât un singur medicament care o poate salva. Este o formă de radium pe care a
descoperit-o un farmacist, dar pe care o vinde zece ori mai scump decât preţul real de fabricaţie.
Medicamentul face 200 $ şi el cere 2000. Heinz, soţul femeii bolnave, a încercat să strângă suma
împrumutându-se de la prieteni, dar nu obţinut decât 1000 $. Îi cere farmacistului să-i dea
medicamentul la jumătate de preţ, pe loc, timpul fiind extrem de preţios pentru soţia sa, urmând
să-i achite restul ulterior. Farmacistul îl refuză. Disperat, Heins intră în timpul nopţii în farmacie
prin efracţie şi fură medicamentul.

La acesta dilema subiectii sunt intrebati daca făcut bine Heins furând medicamentul,
solicitandu-li-se mai ales sa isi argumenteze raspunsul ales. Dilema lui Heinz, ca si celelalte dileme
utilizate de Lawrence Kohlberg in cercetarea sa, indica o situatie in care, oricare ar fi raspusul, se
pierde ceva, fapt ce face ca sa nu existe un raspuns corect si simplu. Modul in care argumenteaza
oamenii raspunsul pozitiv sau negativ este un bun indicator a ceea ce sunt dispusi ei sa piarda sau
sa castige, prin urmare fiind nevoiti sa isi autodezvaluie propriile valori morale intr-o maniera
sincera.
Analiza de continut a mii de raspunsuri oferite de indivizi de toate varstele si din medii
sociale diferite a permis cercetatorului american sa sesizeze trei mari stadii (fiecare cu cate doua
substadii) ale evolutiei judecatii morale: moralitatea preconventionala, conventionala si
postconventionala.
Moralitatea preconventionala (tipica inainte de 10 ani)
Etapa moralitatii preconventionale este acea etapa in evolutia judecatii morale in care ideea
de bine si rau nu este definita de conventii, de regulile unei comunitati (mai mici – familia sau
grupul de prieteni sau mai mari – intreaga societate) ci mai degraba de lucruri precum pedeapsa
sau beneficiul. Aceasta etapa se imparte la randul ei astfel:
− substadiul moralitatii ascultarii si supunerii indica o maniera de a judeca lucrurile in care
se considera ca cei mari trebuie ascultati pentru ca sunt puternici; principalul reper al
acestui substadiu, PEDEAPSA, arata ca in mintea copilului (de regula de sub 6 ani) este
bun comportamentul care nu este pedepsit si rau comportamentul care ste pedepsit. A
manca o ciocolata poate fi bine daca nu aduce dupa sine pedeapsa. Insa daca de fiecare
data cand copilul mananca o ciocolata este pus la colt, atunci el isi va construi in minte ca

9
 acest comportament este rau. Desi fenomenul este tipic copiilor prescolari, trebuie precizat
ca sunt si adulti care raman in acest stadiu din punct de vedere al dezvoltarii judecatii
morale. Iata cateva raspunsuri la dilema lui Heinz care indica definirea ideii de bine si rau
in functie de pedeapsa:
“Daca n-o salva il pedepseau apoi parintii lui”
“Nu trebuia sa fure ca acum va ajunge inchisoare, fiind pedepsit”
“Il pedepsea Dumnezeu daca o lasa sa moara”.
− substadiul hedonismului instrumental naiv este etapa in care individul isi da seama ca este
placut sa fii recompensat si tinde sa defineasca binele si raul in functie de BENEFICIU.
Tipic elevilor din ciclul primar (desi poate fi intalnit si la adulti), acest substadiu are ca
principal reper beneficiul, pedeapsa cazand in plan secund. Iata raspunsuri ilustrative
pentru substadiul hedonismului instrumental naiv:
“Trebuia sa-i salveze viata pentru ca funerariile sunt tare scumpe” (copil din Taiwan)
“A trebuit sa fure ca s-o salveze ca nu mai avea cine sa-i faca de mancare” (copil din India)
Moralitatea conventionala (intalnita frecvent la adolescenti si tinerii adulti)
Odata cu inaintarea in varsta apare interiorizarea normelor de viata si devenim din ce in ce
mai presati sa respectam regulile societatii in care traim. Prin urmare ideea de bine si rau incepe
sa se contureze in functie de aceste reguli, scrise sau nu, ale grupului de prieteni, ale clasei, ale
familiei sau ale comunitatii locale, nationale sau internationale. Moralitatea conventionala se
imparte la randul ei in doua substadii astfel:
− substadiul moralitatii bunelor relatii (tipic adolescentei) este momentul in care individul
simte nevoia concordantei cu normele grupului. Prin urmare este rau ceea ce spune grupul
ca este rau si este bine ceea ce spune grupul ca este bine. GRUPUL este principalul reper
de definire a ideii de bine si rau. Daca grupul de prieteni decide ca este bine ca dupa lectii
elevii sa isi faca temele, atunci in mintea adolescentului se contureaza ideea ca a face
temele dupa lectii este un lucru bun. Daca acelasi grup decide ca dupa ce isi fac temele este
interesant sa sparga geamurile unui magazin, atunci acelasi adolescent isi formeaza
conceptia ca acest comportament este bun, in ciuda tuturor argumentelor aduse de adulti.
Substadiul este tipic adolescentei, dar sunt si adulti cu judecata morala ramasa in aceasta
etapa. Iata raspunsuri la dilema lui Heinz care indicatoare pentru substadiul moralitatii
bunelor relatii:

10
 “Nu trebuia sa fure ca acum n-o sa-l mai accepte prietenii lui”
− substadiul moralitatii datoriei (tipica tanarului adult) indica o judecata morala in care se
considera ca legea trebuie respectata in orice situatie si ca trebuie sa existe o conformare
generala la normele societatii: Dura lex, sed lex! Prin urmare este rau ceea ce e ilegal si
este bun comportamentul care respecta legea. Principalul reper al substadiului este
DATORIA FATA DE LEGE care devine pentru tanarul adult (sau chiar pentru oameni mai
in varsta) un criteriu de definire a ideii de bine si rau. Iata raspunsuri ilustrative pentru acest
substadiu, oferite de subiecti cu privire la dilema lui Heinz:
“Trebuia s-o salveze, dar nu sa fure, pentru ca nu e voie.”
“Ce-ar fi sa furam toti cand suntem disperati?”
Moralitatea postconventionala (specifica adultilor peste 40 de ani)
Sugestiv denumita, aceasta etapa indica faptul ca dupa tinerete oamenii tind sa judece ideea
de bine si rau in functie de alte criterii pe care le considera mai importante decat conventiile sociale.
Cele doua substadii ale moralitatii postconventionala sunt urmatoarele:
− substadiul drepturilor individuale in care adultii considera ca legea nu se poate opune unor
valori fundamentale, existand situatii in care respectarea legii este depasita. Pentru ei este
foarte important a spune ca este rau ceea ce incalca drepturile individuale ale omului
(dreptul la viata, libertate, sanatate, munca, demnitate etc). Principalul reper, DREPTUL
INDIVIDUAL devinde mai important decat respectarea legii. Iata raspunsuri la dilema lui
Heinz ilustrative pentru aceste substadiu:
“Legea este stramba daca ii permite farmacistului sa sacrifice o viata”
“Nu a facut bine ca a furat, dar era o situatie de viata si de moarte”
“Pentru un astfel de scop, mijlocul este scuzabil”
− substadiul principiilor individuale, ce apare sub denumirea de moralitatea “eroilor sau
sfintilor”, indica o judecata morala aflata mai presus de normele sociale sau de dreptul
individual. Avand ca reper principal CONSTIINTA PROPRIE, substadiul arata ca este
considerat rau ceea ce incalca convingerile personale care sunt mai puternice decat orice
alta presiune. Condamnarea de sine este resimtita ca fiind mai dificila decat orice alta
pedeapsa. Ilustrativ pentru acest stadiu este raspunsul urmator la dilema lui Heinz:
“Daca nu incerca orice solutie de salvare, Heinz nu ar mai fi fost el insusi. Pentru el, orice
viata conteaza enorm.”

11
 Judecata morala la adolescenti se incadreaza in etapa moralitatii conventionale, cu precadere
in substadiul moralitatii bunelor relatii. Prin umrare grupul este un element important in aprecierea
binelui si raului, motiv pentru care dirigintele, prin modul in care realizeaza managementul clasei
de levi, devine un factor important in orientarea convingerilor despre moralitate ale adolescentilor.
Exista si o serie de diferente de gen privind moralitatea ca domeniu al cunoasterii sociale:
fetele manifesta o judecata morala orientata catre grija, pe cand baietii se orienteaza mai ales catre
formarea unei judecati morale orientate catre dreptate.
In aceasta perioada, complexitatea lumii sociale determina diferite tipuri de actiuni care
contureaza la adolescenti o nevoie de respectare a conventiilor. Referitor la acest lucru, exista o
serie de oscilatii legate de importanta conventiilor in viata sociala, adolescentii avand tendinta de
a considera conventiile drept “pretentii ale societatii”.
Opinia adolescentilor despre autoritatea adultilor este destul de vehementa, considerand ca
adultii au autoritatea legitima de a regla probleme morale doar in anumite contexte si considerand
ca problemele si preferinte personale ale adolescentilor nu pot fi evaluate de ei. Mai mult, aflati
intr-un conflict, parintii apeleaza la conventii sociale sau pragmatism pe cand adolescentii apeleaza
la influenta personala.
Judecata morala a adolescentilor in situatii de risc vizeaza atitudinea fata de alcool sau
consumul de substante. In acest sens, cu cat drogul este mai daunator, cu atat este inclus in judecati
morale. Fumatul si consumul ocazional sunt considerate chestiuni de alegere personala, dar daca
acestea sunt daunatoare pentru altii, ele sunt incluse in judecati morale.
Angajamentul moral in folosul comunitatii indica faptul ca, cu cat adolescentii sunt mai
angajati in servicii in folosul comunitatii (ex. a servi mancare la o cantina pentru saraci), cu atat
au conceptii mai extinse despre dreptate, compasiune etc.

e. Tulburări de comportament specifice adolescenței

O tulburarea de comportament este un model persistent de problema comportamentala ce

incalca regulile sociale si drepturile altora. In adolescenta, frecventa cea mai ridicata este la 15-16
ani. Se inregistreaza o frecventa mai mare la baieti decat la fete.
Formele de manifestare a tulburarilor de comportament includ:

12
 1. agresiunea fata de oameni si animale: placerea de a taia, lega, chinui animalele;
agresivitatea fizica, dar si cea verbala; agresivitatea directa, dar si comportamentul pasiv
agresiv, manifestat prin sabotarea binevoitoare, comentarii rautacioase, barfa,
comportament evitant, neasumarea luarii unei decizii sau a exprimarii unei opinii;
2. caracterul necinstit in relatie cu familia, colegii sau profesorii ce include: minciuna,
inducerea in eroare, punerea in fata faptului implinit, tendinta de a manipula in interes
propriu, cu rezultate dezastruoase pentru cei din jur;
3. absenteismul scolar frecvent sau pe o perioda lunga fara motivatie de sanatate;
4. consumul de alcool si droguri, ocazional sau frecvent, individual sau in grup;
5. tulburarile de alimentatie de tipul bulimiei sau anorexiei;
6. parasirea caminului fara acceptul parintilor sau tutorelui, peste noapte;
7. comportamentul sexual riscant care aduce dupa sine boli cu transmitere sexuala, dificultati
de integrare in grup, sarcini neplanificate;
8. infractionalitatea definita conform normelor legale si include: furtul, talharia, distrugerea
proprietatii, privarea de libertate, vatamarea corporala, amenintarea.
Tipurile clinice ale tulburarilor de comportament presupun doua forme:
− tulburarea de adaptare definita ca raspuns la factorii stresanti recenti; de regula este
temporara si dispare odata cu rezolvarea conflictului sau contextului care crea presiune
asupra adolescentului;
− tulburarea de personalitate antisociala definita ca un comportament negativ, ostil, sfidator
ce dureaza cel putin 6 luni; adolescentii cu tulburare de personalitate antisociala sunt
viitorii adulti certati cu legea, foarte putin integrati in comunitatea profesionala sau sociala.
Factorii care predispun la aparitia tulburarilor de comportament sunt: saracia,
comportamentul parintilor (consumul de alcool si alte substante, disciplina foarte stricta),
respingerea de catre congeneri sau chiar caracteristicile adolescentului (impulsivitate,
hiperkinetism etc).
Fuga de acasa este o alta forma a tulburarilor de comportament ce descrie situatia in care un
tanar cu varsta cuprinsa intre 10 si 17 ani lipseste de acasa, cel putin peste noapte, fara permisiunea
parintilor sau a tutorelui. Majoritatea adolescentilor nu se duc departe, sunt plecati o perioada
scurta de timp, iar fuga este rareori planuita, ea aparand mai ales sub imperiul intensitatii
emotionale negative si a presiunii din cadrul familiei.

13
 Exista trei teorii care evidentiaza substraturile psihologice ale fugii de acasa:
− teoria anomiei sociale descrie situatia in care adolescentul fuge de acasa pentru ca familia
ii este ostila, il respinge, ducandu-l treptat la o stare de instrainare si de cautare a sprijinului
in alt mediu care sa il protejeze;
− teoria controlului social explica situatia in care adolescentul fuge de acasa pentru ca nu
reusit sa isi internalizeze normele de comportament acceptate social, datorita legaturii slabe
cu familia; vorbim aici de adolescenti nesupravegheati sau, din contra, supraprotejati;
− teoria dezindividualizarii descrie situatia in care adolescentul pleaca de acasa pentru a
descoperi cine este.

f. Depresia și sinuciderea la adolescență

Dictionarul sanatatii defineste suicidul drept o “tulburare a instinctului de conservare prin

care persoana se distruge singura, alegand o metoda fizico-chimica”. Psihologii considera totusi
ca aceasta perspectiva este una simplista, completand perspectiva asupra fenomenului astfel:
“forma specifica de conduita devianta autodistructiva prin care nu se urmareste atat moartea,
desfiintarea propriei persoane, cat mai ales fuga de viata, de modul in care se prezinta aceasta in
conditiile date” (Dictionar de psihologie).
Suicidul fost abordat din mai multe perspective (juridica, umanista, sociologica, filosofica,
psihologica, religioasa) insa niciuna nu a explicat complet fenomenul. El sta in continuare sub
semnul paradoxului, al inexplicabilului, a judecarii pripite si a etichetarii. De-a lungul adolescentei
incidenta sinuciderii creste odata cu varsta datorita instabilitatii si intensitatii emotionale, precum
si presiunii venite din complexitatea rolurilor sociale.
O inventariere a gandurilor suicidare ale adolescentului indica speranta va fi impreuna cu
iubitul/iubita, ca va scapa de disperare si va atinge o stare de liniste, ca ii va pedepsi pe ceilalti din
dorinta de razbunare. Insa multe tentative de suicid la adolescenta sunt strigate de ajutor asupra
unei situatii intolerabile. De fiecare data, analiza gandirii suicidare a adolescentilor releva o lipsa
a abilitatii de a rezolva situatii dificile.
Dintre cauzele care imping adolescentii la un asemenea gest enumeram: somajul, pierderea
unui parinte, abuzul parental emotional, fizic sau sexual, divortul parental sau separarea,
problemele cu scoala sau cu profesorii, depresia, alcoolul si abuzul de substante, despartirea de

14
persoana iubita, imitarea unor comportamente ale persoanelor apropiate, certurile frecvente cu
parintii, munca stresanta si pierderea unor examene.
Frecventa suicidului este mai mare printre femeile asiatice comparativ cu femeile europene,
la adolescenti fata de adulti, la adolescentii caucazieni fata de cei afro-americani sau hispanici, la
barbatii tineri care nu lucreaza, la ucigasi si la persoanele cu suferinte fizice precum: epilepsie,
cancer, SIDA, boli degenerative.
Metode de sinucidere printre adolescentii americani sunt armele de foc, inec si injunghiere
la baieti si spanzurarea, otravirea si sariturile de la inaltime la fete.
Depresia este una dintre starile psihologice cel mai frecvent asociate cu tentativele de suicid.
Si aici este necesar sa facem diferenta dintre:
− starea depresiva ce presupune un sentiment general de afect negativ temporar ce include
tristete si iritabilitate;
− episodul depresiv caracterizat prin simptome simultate de: iritabilitate, tulburari ale
apetitului asociate cu luarea sau scaderea in greutate, insomnie, agitatie psihomotrica sau
oboseala, sentimente de vina sau de inutilitate, probleme de concentrare, ganduri sau
comportamente suicidare, ce dureaza cel putin 2 saptamani;
− tulburarea depresiva ce este o problema ce afecteaza sanatatea mentala pe o durata
considerabila de timp. In functie de numarul de simptome, durata si severitatea lor,
tulburarea depresiva este inclusa in trei mari boli: tulburarea bipolara (alternarea
episoadelor de depresie cu cele maniacale), tulburarea distimica (episoade cronice ale
starilor depresive) si tulburarea depresiva majora (simptome depresive ce dureaza intre 7
si 9 luni, insotite de izolarea sociala, probleme scolare, plans, evitarea contactului vizual,
nemultumiri legate de aspectul fizic si apetitul scazut).
Simptomele unei depresii ce necesita ajutor specializat pot fi observate de orice profesor sau
persoana din anturajul adolescentului si este important a fi observate la timp pentru a se interveni.
Ele includ prezenta, pe o perioada de cel putin 2 saptamani, a 5 sau mai multe dintre simptomele:
iritabilitate sau deprimare in cea mai mare parte a zilei, piederea interesului sau a placerii, esec in
a avea greutatea dorita, somnul excesiv sau insomnia, agitatia sau lipsa de energie, sentimente de
autodepreciere si vinovatie, sentimentul de neajutorare, dificultati de concentrare, ganduri
persistente de sinucidere.

15
 Factorii care predispun la depresie sunt acele elemente de vulnerabilitate din viata
adolescentului care pot fi sau nu si cauze determinante in efectuare actului in sine. In multe situatii
predispozitia catre tentativele de suicid reprezinta o combinatie dintre o serie de:
− factori biologici:
 schimbarile hormonale;
 nemultumirea fata de propriul corp;
− factori cognitivi:
 toleranta scazuta la frustrare;
 asteptari nerealiste fata de sine si fata de ceilalti;
 gandirea alb/negru;
 meditarea excesiva asupra problemelor (la fete);
− factori sociali:
 depresia parintilor;
 relatii interpersonale sarace;
 moartea prematura a unui parinte;
 divortul sau conflictul intre parinti;
 abuzul fizic sau sexual.
Terapia depresiei si a tentativei de suicid are in vedere lucrul pe mai multe planuri. Pe de o
parte cresterea stimei de sine prin implicarea in sarcini pe care adolescentul le poate realiza cu
succes sau prin aprecieri pozitive frecvente reprezinta aspecte pe care le poate realiza orice
profesor sau parinte.
In situatie de criza, analiza obiectiva a situatiei problematice, cu normalizarea
comportamentelor si a situatiei in care se afla adolescentul, cu evidentierea posibilitatilor de a
rezolva problema declansatoare a tentativei determina in plan psihologic o scadere a gandirii
catastrofale si o reducere a starilor afective negative.
In ceea ce priveste psihoterapia realizata de specialistii in domeniu, exista o multitudine de
abordari, depresia fiind in continuare unul dintre motivele cele mai importante pentru care oamenii
apeleaza la un psiholog. Dintre terapiile „clasice” enumeram psihoterapia cognitiva, cea cognitiv-
comportamentala si psihanaliza. Hipnoterapia sau psihoterapia experientiala sunt alte perspective
de abordare terapeutica a acestei tulburari.

16
 Unul dintre demersurile ce pot fi efectuate si de catre diriginte in conversatia cu un elev
depresiv este identificarea distorsiunilor cognitive pe care le foloseste adolescentul in discursul
sau. Aceste distorsiuni sunt prin definitie erori de gandire, iar evidentierea si contraargumentarea
lor prin orice mijloace este un punct de plecare in obtinerea unei viziuni mai realiste si mai
productive asupra situatiei problematice cu care se confrunta adolescentul. Iata cateva dintre ele:
− gandirea dihotomica: “ori/ori”; “daca el ma paraseste mai bine as muri”; “daca nu fac acest
lucru perfect, mai bine nu-l fac deloc”
− abstractiile selective (concentrarea pe anumite aspecte si excluderea altora): “lucrurile
bune pe care mi le-a spus nu au importanta; criticile pe care mi le adreseaza reprezinta
gandurile sale adevarate”, “nu am avut nicio clipa placuta astazi”
− inferenta arbitrara: (tragerea unei concluzii in mod arbitrar, nefondata pe evidente): “daca
nu imi aduce flori inseamna ca nu ma mai iubeste”; “prietenul meu nu raspunde la telefon;
probabil ca se intalneste cu o alta femeie”
− suprageneralizarea: “nu am reusit ieri - niciodata nu voi reusi”; “intotdeauna mi se
intampla lucruri rele”
− gandirea catastrofica (a gandi ca aceasta este cea mai rea situatie posibila): “mai rau nu se
putea intampla”
− personalizarea (atribuirea esecurilor): “a fost numai vina mea”, “eu aduc ghinion”,
Desi profesorul diriginte nu dispune de deprinderile necesare pentru conducerea unui
interviu de consiliere psihologica, el este frecvent pus in situatia de a rezolva pe loc problemele de
natura emotionala a elevilor sai. De aceea, simpla ascultare activa, dublata de identificarea unor
distorisiuni cognitive ar putea constitui un sprijin valoros in a-i ajuta pe adolescenti sa obtina o
imagine mai clara si mai optimista asupra probelemelor lor.

17
 2. TINEREȚEA

Este perioada cuprinsa intre 18/20 si 35 de ani. Specialistii in psihologia dezvoltarii umane
au descoperit o subperiodizare a acestei etape de varsta astfel:
- 18-28 ani – timpul uceniciei;
- 28-32 ani – intensificarea adaptarii;
- 32-35 ani – primele satisfactii familiale si profesionale.
Tineretea este perioada cu cele mai putine probleme de sanatate, cu cea mai mare vigoare si
rezistenta, precum si cu cele mai importante realizari profesionale si familiale. Nu intamplator se
vorbeste frecvent despre „floarea tineretii” deoarece aceasta este perioada in care dispar confuzia
si intensitatea emotionala specifice adolescentei, dand loc implinirilor pe toate planurile.

a. Aspecte psihologice generale

Dintre aspectele psihologice generale ale tineretii enumeram:

− stabilitatea identitatii eului
− independenta relatiilor interpersonale
− largirea intereselor dublata de dorinta de autoafirmare
− umanizarea valorilor si manifestarea atitudinilor de ocrotire.
Tineretea aduce dupa sine libertatea individului de a isi exprima valorile, aptitudinile,
personalitatea, in contexte pe care le considera favorabile. Stabilitatea identitatii Eului se refera la
faptul ca spre varsta de 20 de ani confuzia privind conceptul de sine dispare, tanarul devenind din
ce in ce mai constient de trasaturile sale de personalitate pe care reuseste sa si le accpte si sa le
integreze in forme de autoprezentare favorabile.
Totodata, el realizeaza ca traseul lui profesional si familial depind in mare parte de modul in
care isi gestioneaza relatiile cu cei din jur. Rolurile sociale pe care si le atribuie devin tot mai
complexe, iar tanarul va invata sa si le foloseasca in avantajul cresterii sale sociale si a dorintei
sale de autoafirmare.
In acelasi timp, tineretea este perioada cea mai favorabila construirii unei familii in care
individul va gasi sprijin emotional si stabilitate, fapt ce il va ajuta in manifestarea atitudinilor de
ocrotire.

18
 b. Identitatea socio-profesională

Identitatea profesională este prima identitate care incepe sa se construiasca, mai ales in cazul
baietilor. In cazul fetelor formarea identitatii profesionale este ingreunata de rolul de mama.
La tinerete, integrarea profesionala poate fi plina de surprize si dominata de anxietate. In
acest sens psihologii vorbesc despre „socul realitatii”: trairea intensa a unei mari dezamagiri
generate de contradictia intre ceea ce a asteptat tanarul despre exercitarea profesiei sale si ce a
gasit la locul de munca in care s-a integrat. Cest soc apare de regula in primii cinci ani de munca
si este determinat de neconcordanta dintre asteptarile de regula idealizate ale traseului profesional
si realitatea care de regula include si momente de nedreptate, suprasolicitare, conflicte etc.
Nerealizarea in plan profesional poate fi cauzata de o serie de factori subiectivi: egoismul,
lenea, minciuna, laudarosenia, aroganta sau duritatea. Motivatia profesionala devine predominant
intrinseca in perioada tineretii.
In stransa legatura cu identitatea profesionala se afla identitatea socio-culturala data de
obtinerea unui anumit statut social ce echivaleaza cu dobandirea autonomiei economice. Tineretea
este varsta oportunitatilor sociale pe care individul le poate exploata la maximum.

c. Identitatea familială

In ultimii ani, varsta la care se casatoresc tinerii este din ce in ce mai ridicata (de la sub 20
de ani in cazul fetelor, in 1960, la 25-29 de ani in prezent). Fenomenul se datoreaza prelungirii
scolaritatii feminine dar si evolutiei opiniilor referitoare la oportunitatile profesionale ale femeilor.
La tinerete apare problema spatiului de locuit a noii familii si desprinderea de spatiul
parintilor, fenomen ce poate impiedica aparitia intimitatii. Intre 24-28 de ani are loc o faza de traire
intensa a intimitatii sub influenta unui libido crescut, precum si o adaptare reciproca a celor doua
personalitati. Insa aparitia copiilor aduce dupa sine noi roluri care solicita la maximum capacitatea
de adaptare.
Intimitatea este fenomen psihologic complex si intens pozitiv ce raspunde cerintelor de
protectie si de acceptare neconditionata reciproca, satisfacand nevoia de apartenenta afectiva si
aparand individul de singuratate. Este unul dintre cele frumoase experinte de cuplu, multi psihologi
apreciindu-l ca avand o importanta valoare terapeutica si mentinerea a stabilitatii emotionale.

19
 Intimitatea consolideaza sentimentul acceptarii de sine, a recunoasterii si confirmarii
importantei si valorii fiecaruia pentru celalalt. Ea este o calitate particulara a doua persoane de a fi
aproape sub aspect emotional, de a dizolva orice distanta psihologica ce ar putea bara o comunicare
completa si autentica. Intimitatea presupune un raport de incredere deplina in celalalt, puterea de
a te abandona in seama lui fara teama ca acesta ar putea profita de partile tale vulnerabile.
Nivelul de incredere in cei din jur isi are originile in copilarie, in calitatea raporturilor cu
parintii. Un copil care nu s-a putut abandona iubirii materne si care s-a simtit victima agresivitatii,
indiferentei nu va putea avea unui nivel bun de intimitate cu partenerul pentru ca inconstient va
incerca mereu sa se apare. De aceea, comunicarea este cheia rezolvarii problemelor legate de teama
de intimitate.
Psihologul roman Nicolae Mitrofan propune tinerilor o serie de reguli ce contribuie la
obtinerea sperantei la stabilitate in cuplu, dupa cum urmeaza:
− sa fii sincer, deschis, corect si demn de incredere in relatia cu partenerul de cuplu
− partenerii sa-si imparta in mod echitabil sarcinile ce revin relatiei
− partenerii sa isi ofere unul celuilalt empatie si suport
− partenrerii sa comunice in orice situatie unul cu celalalt
− sa oferi afectiune si satisfactie sexuala partenerului
− sa fii dispus sa ajuti partenerul fara sa fii rugat.
Printre tineri circula frecvent p serie de mituri ale casatoriei fericite. Important de precizat
ca ele sunt produsul unei societati care multa vreme a idealizat modalitatile de comportament ale
sotilor, aducand dupa sine asteptari nerealiste privind viitorul familiei. Iata cateva:
− „pentru mine exista un singur suflet pereche si daca ma voi casatori cu aceasta persoana
voi avea o casatorie fericita”;
− „casatoria noastra va merge pentru ca ne-am curtat o lunga perioada de timp”;
− „chiar daca multe casatorii sfarsesc prin divort, noua nu se va intampla asta deoarece
suntem altfel”;
− „dupa ce ne vom casatori am sa-l transform pe viitorul meu sot”;
− ‚partenerul meu de casatorie imi va satisface toate cerintele si toate pretentiile”;
− „noi nu ne vom certa niciodata”;
Disponibilitatea de comunicare si realismul privind asteptarile de la celalalt ar putea fi
succesul unei relatii de cuplu stabila si favorabila ocrotirii copiilor.

20
 3. VÂRSTA ADULTĂ

a. Aspecte psihologice generale

Varsta adulta este perioada cuprinsa intre 35 si 65 de ani. În plan fizic, înălţimea scade
gradual, greutatea creşte, ridurile se înmulţesc, părul încărunţeşte, oasele se rarefiază. Starea de
sănătate devine precara, apar boli: pulmonare (cauzate de fumat); hipertensiune, artroză, diabet,
obezitate, instalarea menopauzei la femei, osteoporoză, ateroscleroza, cancerul, simţul vizual se
deteriorează, auzul este afectat.
In plan psihologic perioada adulta se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
− memoria mecanică se diminuează, în timp ce memoria logică rămâne performantă în
continuare; adultii sunt in general retincenti in a invata lucruri noi fara sa le inteleaga, insa
au performante foarte ridicate in a achizitiona informatii pe care le pot integra in sistemul
lor de cunostinte si valori
− inteligenţa cristalizată creşte (care se întemeiază pe acumularea de cultură şi experienţă),
în timp ce inteligenţa fluidă scade (care depinde de viteza gândirii, dexteritate, memorie pe
termen scurt)
− capacitatea verbală şi cea creativă rămân constante; in anumite domenii, precum cel social,
varsta adulta este perioada cea mai potrivita creatiei, implinirilor literare etc
In ceea ce priveste auzul, la varsta adulta se manifesta o reducere a abilitatii de a auzi sunete
cu frecvente foarte inalte, acest lucru datorandu-se scaderii mobilitatii unor cili din urechea interna.
Limitele superioare audibile în funcție de vârstă se modifica astfel:
− 20.000 Hz până la 20 de ani;
− sunete nu mai inalte de15.000 Hz până la la 35 de ani;
− sunete nu mai inalte de 10.000 - 12.000 Hz până la 50 de ani;
− sunete nu mai inalte de 5000 - 6000 Hz până la 65 de ani.
In planul comunicarii verbale, pierderea abilitatii de a auzi frecventele inalte poate determina
dificultatea de a intelege vorbirea soptita, soaptele fiind prin definitie produce pe frecvente de peste
10000 Hz.

21
 Aspectele evolutiei personalitatii adultului aduc in prim plan sindromul „cuibului gol”, o
stare de neadecvare si dificultati de adaptare la un spatiu familial din care au plecat copiii. Acest
fapt ofera ocazia sotilor sa isi redefineasca in noi termeni relatia de cuplu.
Una dintre abilitățile dobândite acum se referă la capacitatea de a accepta proximitatea
suferinței (boala sau decesul părinților, plecarea copiilor de acasă, pensionarea). Chiar dacă o serie
de calităţi s-au ofilit ireversibil, individul câştigă în adâncime, prin deplasarea accentelor dinspre
virtuţile exterioare spre cele interioare.
În această perioadă adultul învață mai ales drumul către sine însuși, având loc o
reconfigurare, o decantare a experiențelor anterioare. Criza maturității ce apare odata cu
pensionarea este un examen de calitate a existenței individului care, odată depășit, aduce o nouă
viziune asupra vieții, mai coerentă cu sine și cu ceilalți.

b. Educația adulților

Învăţarea este permanentă, se desfăşoară în mod continuu, pe întreaga durată de existenţă a

omului: înaintea şcolii, în şcoală, după terminarea ei; din experienţa altora, din experienţa proprie;
din situaţii reale, din situaţii imaginare; spontan sau dirijat, organizat.
Necesitatea invatarii pe tot parcursul vietii este data de urmatorii factori:
− migrația transfrontalieră ce aduce dupa sine nevoia de stăpânire a altor limbi
− criza economică actuală ce determina pierderea locului de muncă și necesitatea recalificării
profesionale
− dezvoltarea tehnologiei ce declanseaza necesitatea cunoașterii modului în care poate fi
utilizată in vederea adaptarii la noi conditii de trai.
− pe piața muncii devin necesare calificări tot mai complexe.
Dintre instituțiile românești de educație a adulților enumeram:
− Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic
− Inspectoratele Școlare Județene
− Școlile postliceale
− Casele Corpului Didactic
− Intituțiile de învățământ superior
− Agenția națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

22
 − Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților
− Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie a României – cursuri în
domeniul economiei și comerțului
− fundațiile româno-germane – oferă pregătire în construcții, confecții, prelucrarea lemnului
− Centrul de Pregătire în Informatică
− centrele de limbi străine: The British Council, Institutul Cervantes, Eurolanguage, Avalon
Media, Institutul Goethe
− căminele culturale, casele de cultură – asigură educația generală a adulților
Adulţii au o anumită atitudine faţă de învăţare şi faţă de educaţie în general. Adulţii sunt
persoane pragmatice, având scopuri proprii, bine definite. În orice situaţie de învăţare s-ar afla,
adulţii îşi valorifică propriile cunoştinţe şi propria experienţă de viaţă. Adulţii au o imagine de sine
bine conturată şi consolidată, autodefinindu-se ca persoane autonome, independente şi
responsabile.
Educatia adultilor se face in conditii corespunzatoare in conditiile respectarii principiilor:
− evaluarea nevoilor
− orientarea spre participanți
− crearea sentimentului de siguranță, stabilirea unor roluri clare în comunicare
− respectul față de cursant
− transparența obiectivelor învățării
− secvențialitatea și feed-back-ul
− punerea accentului pe învățarea prin experiență, prin practică și reflecție
− integrarea în predare-învățare a tuturor aspectelor cognitive, afective și psiho-motrice
− promovarea muncii în echipă și implicarea adultului în ceea ce învață.
Strategiile cele mai eficiente de motivare a cursanţilor adulţi sunt:
− expertiza: profesorul trebuie să posede cunoştinţe, abilităţi, competenţe care să-l facă un
adevărat profesionist
− empatia: capacitatea profesorului de a se transpune în universul subiectiv al elevului-adult
− entuziasmul: profesorului îi pasă de „ce şi cum predă”
− claritatea predării: predare eficientă, să se înţeleagă.

23
 − responsabilitatea: practicarea unei pedagogii diferenţiate, care să ţină cont de
particularităţile, interesele şi valorile fiecăruia dintre cursanţi.
In activitatile de educatie a adultilor intalnim frecvent diverse tipuri de cursanți, astfel:
− Tipul agresiv (“buldogul”) – energic, curios, intervine în discuție, contrazice frecvent /
temperați-l prin strategii de lucru în grup
− Tipul pozitiv (“calul”) – echilibrat, binevoitor, prolific în idei valoroase / stimulați-l mereu
− Tipul “știe tot” (“maimuța”) – convins că are dreptate, nu suportă opoziția / faceți în așa
fel încât grupul să-i cenzureze atitudinea
− Tipul vorbăreț (“broasca”) – vorbește mereu dar spune puține / întrerupeți-l cu tact
− Tipul timid (“căprioara”) – retras, temător / atrageți-l cu întrebări ușoare, arătați-i încredere
− Tipul necooperant (“ariciul”) – mereu nemulțumit de ce se discută / elogiați-i cunoștințele,
solicitați-i opinia
− Tipul insensibil (“hipopotamul”) – inflexibil în opinie, zgârcit la vorbă, nu comunică pentru
că “nu merită” / cereți-i să-și împărtășească din propria experiență
− Tipul aristocratic (“girafa”) – intervine rar în discuție utilizând expresii de efect și căutând
să impresioneze / folosiți tactica “da, probabil, însă…”
− Tipul interogativ-persistent (“vulpea”) – vânează greșelile celorlalți, încearcă să îl pună în
încurcătură pe lider / fiți precaut

Bibliografie
Banciu, D., Rădulescu, S., Voicu, M., (1987). Adolescenţii si familia. Bucuresti: Editura Stiinţifică
Băran-Pescaru, A., (2004). Familia azi. O perspectivă sociopedagogică. Bucuresti: Editura Aramis
Ciupercă, C., (2000). Cuplul modern – între emancipare si disoluţie. Alexandria: Editura Tipoalex
Cosmovici, A., Iacob, L., (1998). Psihologie scolară. Iasi: Editura Polirom
Creţu, T., (2009). Psihologia vârstelor. Ed.a III-a, Iasi: Polirom
Debesse, M., (1970). Psihologia copilului de la nastere la adolescenţă. Bucuresti: EDP
Dragomirescu, V., (1976). Psihologia comportamentului deviant. Bucuresti: Editura Stiinţifică si
Enciclopedică
Iluţ, 2005, Sociologia familiei, Cluj-Napoca: UBB
Maciuc, I., (2000). Elemente de psihopedagogie diferenţială. Bucuresti: E.D.P. R.A

24
Maciuc, I.,Ilie, V., Frăsineanu, E., Popescu, M., Stefan, M., Mogonea F., Mogonea F.R., Bunăiasu,
(2009). Proiecte si programe educaţionale pentru adolescenţi, tineri si adulţi. Craiova:
Universitaria
Mahler, F., (1983). Introducere în juventologie, Bucuresti: Editura Stiinţifică si Enciclopedică
Mitrofan, I., (1989). Cuplul conjugal. Armonie si dizarmonie, Bucuresti: Editura Stiinţifică si
Enciclopedică Mitrofan, I., Ciupercă, C., (2002). Psihologia vieţii de cuplu: între iluzie si
realitate, Bucuresti: Editura SPER Neacsu, I., (2010). Pedagogie socială. Valori,
Comportamente, Experienţe, Strategii, Bucuresti: Editura Universitară
Radu, N., (1992). Adolescenţa. Schiţă de psihologie istorică, Bucuresti: Fundaţia România de
Mâine”
Rădulescu, S. (1994). Sociologia vârstelor. Bucuresti: Editura Hyperion XXI
Rousselet, J., (1969). Adolescentul, acest necunoscut, Bucuresti: Editura Politică
Rudică, T., (1990). Maturizarea personalităţii, Iasi: Editura Junimea
Schiopu, U., (1997). Criza de originalitate la adolescenţi, Bucuresti: EDP
Schiopu, U., Verza, E., (1995). Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Bucuresti: EDP
Schiopu, U.; Verza, E., (1981). Psihologia vârstelor, Bucuresti: EDP
Tomsa, Ghe., (1999). Consilierea si orientarea în scoală, Bucuresti: Casa de Editură si Presă Viaţa
Românească
Vrăsmas, E., (2008). Intervenţia socioeducaţională ca sprijin pentru părinţi, Bucuresti: Editura
Aramis
Zlate, M. (2002). Eul si personalitatea. Bucuresti: Editura Trei.

25