Costea Alexandra 10G

Liviu Rebreanu | Date despre autor

Născut în data de 27 noiembrie 1885, în satul Târlișiua, județul Bistrița-Năsăud, Liviu

Rebreanu a fost unul dintre marii scriitori români ai secolului al XIX-lea. De asemenea, a
fost directorul Teatrului Național din București, președintele Societății Scriitorilor
Români, precum și membru al Academiei Române.
Rebreanu își face studiile la Năsăud și Bistrița, școala militară la Șopron, apoi la
Academia militară din Budapesta. Aici, Rebreanu și-a materializat preocupările literare:
lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. La Budapesta și Gyula, Rebreanu a scris cinci
povestiri, în limba maghiară, satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Scriitorul
activează în poziția de ofițer la Gyula, demisionează în 1908, iar în 1909 trece clandestin
munții spre București.
Debutul lui Rebreanu are loc în data de 1 noiembrie 1909 la Sibiu, în revista
„Luceafărul”, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu. A fost publicată povestirea „Codrea
(Glasul inimii)”. În aceeași revistă, Rebreanu a publicat nuvelele „Ofiliri”, „Răfuială” și
„Nevasta”.
În 19 octombrie 1910 a avut loc prima participare a lui Liviu Rebreanu la o ședință a
cenaclului literar condus de Mihail Dragomirescu. Din acest cenaclu mai făceau parte:
Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Nanu, Corneliu Moldovanu,
Nicolae Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul.
Jurnalul său de lector („Spicuiri”) se concentrează în mod special asupra paginilor de
critică și istorie literară din „Viața românească”, pagini ce-i aparțineau mai ales lui
Garabet Ibrăileanu. Apoi, revizuiește, sub influența lui Ion Creangă, amintirile din
copilărie scrise la Gyula.
Eugen Lovinescu consideră că „Liviu Rebreanu este cel mai mare creator epic al
literaturii noastre” (E. Lovinescu, Scrieri 6, Istoria literaturii române contemporane)
La 4 aprilie 1944, Rebreanu era deja grav bolnav, suferind în urma unor severe probleme
ale aparatului respirator. Scriitorul s-a retras la Valea Mare, iar o notă din jurnalul său
menționează următoarele: „Perspective puține de salvare, dată fiind vîrsta mea, chistul
din plămînul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”
În data de 1 septembrie 1944, Rebreanu a încetat din viață la vârsta de 59 de ani, la Valea
Mare. Mormântul scriitorului se află la Cimitirul Bellu din București.

Geneză
Romanul “Ion”, apărut în 1920, este considerat o capodoperă a prozei române
interbelice prinmonumentalitatea construcţiei epice, prin complexitatea acţiunii,
realismul viziunii artistice şiconstrucţia personajului principal.Potrivit mărturisirilor
autorului, la originea romanului se aflã trei momente: scena surprinsă dinîntâmplare în
care un ţăran necunoscut a sărutat pământul “cu patimă ca pe o ibovnică”; istoria
uneifete bogate bătută cu sălbăticie de tatăl dău pentru căi-a dat fecioria
celuimai“bicisnic” flăcău dinșsat şi discuţia cu un tânăr ţăran Ion Pop al Glanetaşului,
care considera că toate necazurile sale provindin lipsa de pământ despre care vorbea cu
pasiune.Din însumarea acestor elemente ale realitãţii, iniţial fără vreo legătură, scriitorul
a construit unprim nucleu al romanului adăugând şi alte surse de inspiraţie cum ar fi:
aspecte din viaţa satului săunatal Prislop, elemente ale propriei biografii. Realizarea
romanului este ,de asemenea, anticipată princreaţia nuvelistică, operele “Zestrea” şi
“Răfuiala” conţinând elemente ale intrigii din “Ion’’