C4-MANAGEMENTUL EMOŢIILOR: PRECIZĂRI CONCEPTUALE,

DIMENSIUNILE EMOŢIILOR, TIPURI DE EMOŢII, CAUZE ALE APARIŢIEI

EMOŢIILOR, AUTOREGLAREA EMOŢIILOR;MECANISME DE APĂRARE
ŞI ADAPTARE

Note de curs
conf.dr.Mihaela Gabriela NEACȘU
 CLASIFICAREA
PROCESELOR AFECTIVE

 procesele si trăirile afective primare (tonul

emoţional; trăirile de natură organică; afectele);
 procesele si stările afective complexe (emoţiile
situaţionale curente; dispoziţiile);
 procesele si stările afective superioare
(sentimentele; pasiunile).
 EMOŢIILE
 sunt procese afective de scurtă durată, active şi intense, care se
dezvoltă gradat, procesual şi care posedă un grad mai mare de
diferenţiere şi de interiorizare.

 au o orientare precisă, fiind determinate de un anumit obiect,

persoană sau situaţie şi având prin urmare un caracter situaţional:
nu ne este frică în general, ci de o situaţie sau de ceva anume, la
fel cum bucuria, tristeţea, simpatia, antipatia, admiraţia, dezgustul
deznădejdea, speranţa, dispreţul, ca şi alte emoţii sunt provocate
de ceva anume, ele apărând ca efect al satisfacerii sau
nesatisfacerii de către acestea a unor trebuinţe, dorinţe, nevoi
interne ale subiectului.

 se asociază în cupluri contradictorii (mânie-relaxare, admiraţie-

dispreţ etc.), putând fi emoţii stenice (cele care sporesc activismul
persoanei, măresc forţa şi energia ei) şi astenice (care diminuează
energia şi activismul persoanei, determinând la pasivitate, la
inhibarea acţiunii).
 EMOŢIILE

 Fiecare emoție este abordată ca o categorie

distinctă, formată din mai multe componente sau
elemente aflate în interacțiune:
 componenta subiectivă (trăirea)
 componenta cognitivă (evaluarea rațională)
 componenta comportamentală (tendința de
acțiune și expresivitatea)
 componenta neurofiziologică (modificările
neurovegetative).
 EMOŢIILE

1. În funcție de criteriul timp de manifestare , emoțiile pot fi:

a) emoții determinate de un stimul, situație (toți avem momente

când suntem veseli/triști în funcție de evenimentele trăite);

b) emoția ca trăsătura – adică tendința generată de a ne simți

într-un anumit fel (sunt furios în fața unui examen, când
întâlnesc persoane noi, când călătoresc);
 EMOŢIILE

2. În funcție de calitatea/timpul emoției se poate vorbi despre afectivitate

pozitivă și afectivitate negativă

a) afectivitatea pozitivă se referă la:

 stări și trăsături emoționale care induc percepții pozitive de sine (stima
de sine, autoeficacitate);
 stări și trăsături emoționale care induc percepții pozitive ale lumii
(sentiment de coerență, controlabilitate);
 stări și trăsături emoționale care induc percepții pozitive ale viitorului
(optimism).
 EMOŢIILE

b) afectivitatea negativă este rezultatul repetitiv al trăirilor emoționale

negative și se manifestă prin:
 anxietate: stare de neliniște sau teamă prin anticiparea sau perceperea
unor pericole (transpirație, palpitație);
 depresie: evaluarea negativă de sine, de lume sau de viitor;
 iritabilitate: evaluez lumea ca ostilă mie (sunt frustrat, mânios, agresiv);
 lipsă de speranță: percepția negativă a viitorului;
 sentiment de neajutorare: lipsa perceperii controlului personal, al
eficacității personale.
 MANAGEMENTUL
EMOȚIILOR

 se realizează la două niveluri importante: un nivel personal

sau subiectiv (reprezentat de capacitatea de autocontrol
emoțional a persoanei, de inteligența emoțională, de
abilitatea de a gestiona emoțiile pozitive și negative) și un
nivel interpersonal sau social, centrat pe reglarea
schimburilor emoționale între angajați, între lideri și angajați,
între angajați și clienți.
 CAPACITATEA DE
AUTOCONTROL

 autoreglaj emoţional ( autoreglarea emoțională)

reprezintă abilitatea de a ne autoregla emoţiile, de a
ne controla si adapta răspunsurile emoţionale la
stimuli - tendinţa de a influenţa conștient cursul
emoţiilor trăite „aici si acum,” precum și a modului în
care acestea sunt afisate, exprimate, exteriorizate.
 PRINCIPALELE MECANISME
DE ADAPTARE ŞI APĂRARE
 anticiparea – anticiparea consecinţelor posibile şi găsirea unor soluţii adecvate la problema data;

 auto-observarea – monitorizarea propriilor gânduri, sentimente, motivaţii, comportamente, şi selectarea reacţiilor celor mai
potrivite;

 sublimarea – canalizarea emoţiilor şi a impulsurilor negative în activităţi şi comportamente acceptabile din punct de vedere social;

 represia – înlăturarea gândurilor negative, a dorinţelor indezirabile, a amintirilor neplăcute din câmpul conştiinţei;

 intelectualizarea – implicarea într-o formă de gândire abstractă şi generală, producându-se distanţarea şi evitarea emoţiilor
negative;

 negarea – refuzul de a recunoaşte existenta unei probleme, a unui eveniment neplăcut, stânjenitor;

 regresia – revenirea la comportamente specifice unei vârste mai mici;

 proiecţia – persoana atribuie altcuiva sursa răului pe care îl trăieşte;

 raţionalizarea – persoana produce justificări nerealiste ale comportamentelor sale indezirabile;

 umorul – accentuarea aspectelor ironice şi amuzante ale evenimentului/ situaţiei

 compensarea – anumite deficienţe de natură fizică sau psihică sunt contrabalansate prin dezvoltarea altor abilităţi;
 INTELIGENŢA
EMOŢIONALĂ

 abilitatea individului de a recunoşte, identifica,

conştientiza, exprima şi controla emoţiile sa
uabilitatea de a recunoaşte propriile emoţii,
sentimente, dar şi pe ale celor din jurul nostru,
precum şi identificarea lor în diferite persoane,
obiecte, artă, poveşti, muzică sau alţi stimuli.
 COMPONENTELE IE

 aspectul intrapersonal: conştientizarea propriilor

emoţii, optimism, asertivitate, respect pentru propria
persoană, autorealizare, independenţa
 aspectul interpersonal: empatie, relaţii
interpersonale, responsabilitate socială
 adaptabilitatea: rezolvarea problemelor, testarea
realităţii, flexibilitate
 controlul stresului: toleranţa la stres, controlul
impulsurilor
 dispoziţia generală: fericire, optimism.
FOLOSIREA INTELIGENTĂ A
EMOŢIILOR

 Stăpânirea impulsurilor emoţionale

 Receptivitate la sentimentele celuilalt
 „Citirea” emoţiilor celorlalţi
 Asigurarea echilibrului emoţional personal
 Gestionarea şi negocierea conflictelor
 Păstrarea relaţiilor interpersonale pozitive
 INTELIGENŢA
EMOŢIONALĂ ÎN ŞCOALĂ
 Integrarea unor activităţi care au ca obiective specifice dezvoltarea abilităţilor emoţionale în programul
zilnic şcolar.

 Includerea în strategiile didactice a unor activităţi specifice de luare a deciziilor, de rezolvare de

probleme, de rezolvare creativă a conflictelor.

 Organizarea unor întâlniri de lucru cu colegii de cancelarie pentru discutarea aspectelor pozitive şi
negative ale folosirii acestui tip de demers formativ.

 Utilizarea atitudinii personale ca model pentru conduita elevilor.

 Dezvoltarea profesională continuă prin participări la forumuri, conferinţe, întâlniri cu specialişti, discuţii
pe Internet pe tema dezvoltării sociale şi emoţionale.

 Promovarea în clasă a activităţilor de grup, în perechi şi individuale cu scopul de a dezvolta abilităţile

sociale şi emoţionale ( inteligenţa intra şi interpersonală).

 Valorizarea inteligenţei sociale şi emoţionale a elevilor ca fiind tot atât de importantă ca şi dezvoltarea
lor cognitivă.

 Informarea individuală asupra resurselor existente pe tema dezvoltării sociale şi emoţionale este un
aspect al procesului de dezvoltare profesională continuă.
 COMPETENŢA
EMOŢIONALĂ

 capacitatea de a recunoaşte şi interpreta emoţiile

proprii şi ale celorlalţi, precum şi abilitatea de a
gestiona adecvat situaţiile cu încărcătură emoţională.

Principalele competenţe emoţionale:

 experienţierea (trăirea) şi exprimarea emoţiilor
 înţelegerea şi recunoaşterea emoţiilor
 reglarea emoţională.
RECOMANDARI
BIBLIOGRAFICE