Afectivitatea

Definire Procesele psihice care reflectă relaţiile dintre subiect şi obiect sub formă de
trăiri, uneori atitudinale, poartă denumirea de procese afective.

Clasificarea proceselor afective

A. Procese afective primare – au un caracter elementar, spontan, sunt slab organizate,

mai aproape de biologic (de instinctiv) şi mai puţin elaborate cultural, ele tind să scape
controlului conştient, raţional.
1. Tonul afectiv – reacţii emoţionale ce însoţesc şi colorează afectiv orice act de
cunoaştere.
2. Trăiri afective de provenienţă organică – cauzate de buna sau proasta funcţionare a
organelor interne (mohoreală, euforie, iritare)
3. Afectele – procese afective simple, primitive şi impulsive, puternice, foarte intense şi
violente, de scurtă durată şi cu desfăşurare impetuasă (groaza, mânia, accesele de
plâns, accesele de râs)

B. Procese afective complexe – au un grad mare de intelectualizare şi conştientizare.

1. Emoţiile curente – forme afective de scurtă durată, active, intense, provocate de
însuşirile separata ale obiectelor, cu caracter situativ, desfăşurare tumultuasă sau
calmă cu orientare bine determinată. (bucurie, tristeţe, simpatie, antipatie, entuziasm,
admiraţie, dezgust, speranţă, deznădejde, plăcere, dezgust)
2. Emoţiile superioare – sunt legate de o activitate pe care o desfăşoară individul( pot
apărea în activităţi intelectuale, în reflectarea frumosului din realitate), presupun
evaluări, acordări de semnificaţii valorice activităţilor desfăşurate (învăţarea afectivă,
şocul emoţional)
3. Dispoziţiile afective – stări difuze cu intensitate variabilă şi durabilitate relativă, sunt
mai vagi decât emoţiile, nu ne dăm seama imediat de cauza acestora. Dacă
dispoziţiile se repetă se transformă în trăsături de caracter (optimism, taciturn,
mohorât, blazat, taciturn, vesel, entuziast).

C. Procese afective superioare – se caracterizează printr-o mare restructurare şi

raportare valorică la nivel de personalitate.
1. Sentimentele – trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile, specific umane,
condiţionat social-istoric. Pot lua forma unor atitudini afective, păstrate uneori toată
viaţa. (dragoste, ură, invidie, admiraţie, îndoială, recunoştinţă)
Ca generalizare a emoţiilor, sentimentele pot fi:
- intelectuale (curiozitatea, mirarea, îndoiala, dragostea de adevăr)
- estetice (admiraţie, extaz)
- morale (patriotism, datoria)
 În strânsă legătură cu ele se formează sentimentele Eu – lui (amorul propriu,
sentimente de inferioritate şi superioritae). În relaţie cu lumea apar sentimentele
sociale şi psihosociale ale omului (vanitatea, demnitatea, sociabilitatea)

2. Pasiunile – sunt sentimente cu orientare, intensitate, grad de stabilitate şi generalitate

foarte mare, antrenând întreaga personalitate.
Opusul pasiunilor sunt viciile – pasiuni oarbe, distructive, dirijate de scopuri
egoiste.

Proprietăţile trăirilor afective - Expresivitatea, conversia, persistenţa.

1. Expresivitatea emoţională – capacitatea de a ase exterioriza, de a fi văzute. Se

realizează prin :
- mimică şi pantomimică,
- modificări de natură vegetativă,
- modificarea vocii.

Expresiile emoţionale nu sunt izolate unele de altele ci se corelează dând naştere la ceea
ce se numeşte conduită emoţional expresivă.

Roluri ale expresiilor emoţionale:

- de comunicare,
- de influenţare a conduitei altora,
- de autoreglare în vederea adaptării la diferite situaţii,
- de contagiune,
- de accentuare sau de diminuare a însăşi trăirii afective.

2. Proprietatea de a se converti una în alta – de a se transforma din pozitive în negative şi

invers.
3. De a se păstra chiar şi în lipsa stimulului care le-a generat .

Rolul proceselor afective – a organiza sau dezorganiza conduita umană.

- Prin starea de agitaţie difuză, prin intensitate şi desfăşurarea lor pot dezorganiza
conduita umană.
- Prin mobilizarea întregului organism, prin punerea lui în acord cu situaţia
organizează conduita umană.