Curs 1

Când avem de-a face cu afacerile internaționale?

• cumpărăm un produs realizat de către o companie din străinătate, importat pe piața locală
• ne angajăm la o companie cu sediul central în altă țară, care a făcut Investiții străine directe în
economia locală
• investim prin cumpărarea de acțiuni ale unei companii străine, etc.
• avem un coleg la locul de muncă care este cetățean al unei altei țări;
• cumpărăm produse realizate de către o companie dintr-o țară într-o fabrică realizată într-o altă țară;
• cumpărăm acțiuni la o companie românească care are o fabrică în străinătate / se aprovizionează din
străinătate;
• cumpăr online un produs românesc de la o companie românească care are însă serverele localizate
într-o altă țară;
• cumpăr produse realizate cu componente / elemente de servicii realizate în altă țară; Etc.

Cum influențează afacerile locale din România?

• secetă în Argentina
• grevă la uzinele Renault din Turcia
• conflict armat în Ucraina
• se suspendă sancțiunile internaționale împotriva Iranului
• Banca centrală a SUA (Federal Reserve) crește rata dobânzii pentru depozitele în dolari, etc.

De unde nevoia unei asemenea discipline? John Sloman, 2008

• „acea teorie economică de care ai nevoie ca și student în afaceri + subiecte legate de sfera
afacerilor pe care nu le găsești în mod normal în cărțile de economie”
• „a gândi ca un economist”
• „un bagaj de concepte de utilizat în contexte total diferite”
• „în această carte vom aborda mediul economic în care firmele operează și cum economia politică
poate ajuta în procesul de luare a deciziilor”
= elemente de teorie economică prin care sunt oferite decidenților din sfera afacerilor instrumente
suplimentare pentru a lua decizii raționale

PROPOZIȚIE TEORETICĂ PROPOZIȚIE ISTORICĂ JUDECATĂ

 stabilește o relație de cauzalitate
universală între două categorii
conceptuale / concepte
 ex. „creșterea prețului determina
o scădere a cererii” = este
abstractă, atemporală, dă o
explicație etc.;
 prezintă un eveniment
survenit în trecut în condiții
specifice de timp și spațiu
 ex. în 2012, Apple Inc. a
lansat pe piața
internațională Iphone 5 =
nu își propune să explice
„de ce?” ci informează;
ANTREPRENORIALĂ
 o opinie cu privire la o posibilă
evoluție din viitor
 ex. automobilele de mic litraj
se vor vinde bine anul viitor =
întotdeauna este speculativă /
anticipativă chiar dacă este
bazată pe metode științifice
Succesul antreprenorial
= dat de abilitatea întreprinzătorilor de a servi cel mai bine anumite dorințe de consum
= întrepinzătorii alocă întotdeauna resurse prezente în scopul obținerii unui profit viitor = își asumă „riscul
economic”
→ nu există o rețetă sigură de a obține profit = nu există o teorie a succesului în afaceri
→ există însă anumite „legități” ale sistemului economic de care decidenții din sfera afacerilor trebuie să fie
alerți = odată ignorate, aceste legități pot determina efecte dezastruoase asupra firmei (eșecul afacerii) = ex.
inflația, ciclul economic, naționalizarea / exproprierea, etc.

Curs 2

Definiții „mediul de afaceri”:

= „totalitatea forțelor externe care influențează orice aspect al activității unei organizații” [Ian Brooks,
2004]
→ includerea în tematica disciplinei a tuturor aspectelor care țin de afacerile internaționale = încercare
imposibilă având în vedere complexitatea acestui fenomen
→ necesitatea unui explanandum mai redus și limitat ca și pretenții
PIATA MEDIUL DE AFACERI
• vânzători / cumpărători care urmăresc • o gamă largă de actori politici, economici
maximizarea profitului individual și sociali, care urmăresc diferite obiective
• tranzacții prin contracte formale, ca urmare a care nu sunt legate neapărat de
unor drepturi de proprietate formulate explicit maximizarea prosperității (ex.
prin care se transferă bunuri și servicii întreprinderile de stat, etc.)
• prețul înglobează percepțiile celor care • modificarea prosperității individuale se
participă la tranzacții poate face indirect, fără tranzacții de piață
• sistemul legal protejează drepturile de (inclusiv prin caritate, etc)
proprietate și „echilibrul contractual” • conceptul esențial de „externalitate” (=
efecte de prosperitate care nu pot fi
tranzacționate sau incluse în preț)

• există două tipuri de actori: cumpărători și
vânzători
• interacțiunea se face prin contractele de piață;
• prețul este imaginea informațiilor și
cunoașterii de la un moment dat;
• se asumă că scopul fundamental este
maximizarea profitului;
• cunoașterea este egalizată prin recompensarea
celui mai competitiv și penalizarea celui mai
puțin competitiv (în termeni de prosperitate)
= efectele de „spill-over”
• externalitățile pot fi internalizate prin
includerea în clauze contractuale;
• adoptarea de reguli este exogenă;
• o mare varietate de actori (politici, sociali,
economici, culturali, religioși, etc.)
• interacțiunea se face în mod formal dar și
informal;
• scopurile acestor actori sunt foarte diverse;
• cunoștințele și informațiile lor sunt foarte
diverse;
• pe lângă prețuri, există și valori transferate
(ex. acte de caritate);
• există un număr mare de externalități (nu
pot fi internalizate);
• ordinea socială și adoptarea de reguli este
endogenă;
 BUSINESS
• obiectivul final este profitul;
• tranzacțiile de piață sunt întotdeauna mutual
consimțite;
• prețul este un rezultat al cererii și al ofertei;
• profitul este un semn că producătorii
satisfac nevoile consumatorilor;
• eșecul de a satisface nevoile consumatorilor
duce la faliment
POLITICA
• obiectivele fundamentale sunt politice;
• Implică utilizarea mecanismului statului
(care este, în final, bazat pe coerciție – ex.
taxarea);
• nu există preț pentru orice tranzacție, este
dificil de estimat satisfacția
„consumatorilor” (adică, a cetățenilor);
• eșecurile sunt „socializate”

Dimensiuni „limitate” vizate de studiul „mediului internațional de afaceri”

• sintagma PEST = politic, economic, social și tehnologic
• sintagma PESTLE (STEEPLE) = politic, economic, socio-cultural, tehnologic, legal și etic (și de
mediu natural)
Clarificări conceptuale: „Mediul de afaceri”
- o realitate obiectivă, independentă, care poate fi măsurată → analize cantitative și clasamente pe
plan international (precum cele publicate de „World Economic Forum”, etc.)
- o opinie subiectivă, diferită de la o persoană / organizație la alta = pot exista opinii diametral opuse
cu privire la „calitatea” aceluiași mediu de afaceri

“Ușurința de a face afaceri” („Ease of doing Business”) (Banca Mondială, 2019)

1. Noua Zeelandă;
2. Singapore;
3. Danemarca;
4. Hong Kong;
5. Coreea de Sud;
6. Georgia;
România este pe locul 52, între Italia și Ungaria, după Macedonia de Nord, Azerbaidjan, Kazahstan,
Rwanda, Federația Rusă, Belarus; Moldova, Serbia și înaintea Bulgariei, Greciei, etc.
Inițial, conceptul de „mediu” se aplica la sfera legală (termeni precum „cadru legal” / „mediu legal”
= totalitatea legilor care au un impact asupra operării afacerilor).
Ulterior, mediul de afaceri a fost utilizat ca termen pentru a include și aspecte care nu se
formalizează în normele legale, precum modelele de consum ale populației, cultura organizațională,
uzanțele de afaceri, relațiile de afaceri, etc.

Două perspective fundamentale în analiza mediului de afaceri:

• perspectiva firmelor → teoria firmei + teoria internaționalizării afacerilor (teoria firmei
internaționale)
• perspectiva guvernelor / statului → teoria reglementării publice → concurența se manifestă atât între
firme cât și între guverne
→ guvernele încearcă adeseori să „creeze” un mediu de afaceri (în mod deliberat) care să le ajute în
atingerea anumitor obiective de politică publică (investiții, reducere șomaj, stimulare inovație, etc.). Ex.
„incubatoarele de afaceri”
Paralela / comparația dintre „mediul de afaceri” și „,mediul natural” / ecosistem
• există o relația complexă dintre o entitate / organism / actor și „mediul” său: lanțul de aprovizionare
în afaceri („supply chain”) (in business) versus lanțul trofic (în natură), mediul de afaceri versus
ecosistem
• paradigma „concurenței” = cel care se adaptează cel mai bine mediului va supraviețui
• teoria „evoluției” = provocarea pe care o lansează „schimbarea” și „adaptarea” = doar cei care se
adaptează supraviețuiesc
• nici o singură entitate nu poate „destabiliza” sistemul în condiții de normalitate („legea numerelor
mari”)
• specia „străină” („alien”) = fie dispare fie destabilizează sistemul în propriul avantaj („specii
invadatoare”)

Diferența esențială:
- problema liberului arbitru uman = indivizii umani nu sunt numai reactivi (adaptativi) dar și
constructivi cu privire la mediul în care trăiesc → acțiunea umană este „comportament orientat către
scopuri” și nu este exclusiv bazată pe reacția la „stimuli externi”
- mediul de afaceri = o sintagmă care ține mai ales de dimensiunea intangibilă (reglementări publice,
relații de putere în politică, cultură, etc.) decât cea tangibilă (resurse, climat, demografie, etc.)

Mediul extern vs mediul intern al unei organizații

Există autori (Campbell and Craig, 2005) care iau în considerare și aspecte „interne” ale organizației
(ex. relația cu forța de muncă, cu furnizorii de capital, etc.)
= distincția extern / intern față de limitele organizației / firmei de afaceri este de multe ori dificil de trasat
fără dubii datorită existenței unor categorii de actori economici cu „interese” în afacere („deținător de
interese” = „stakeholder”).
Ex. sindicatele, angajații, furnizorii, clienții, concurenții, comunități umane, etc.

Curs 3

Mediul politic
Politica: „ansamblul de discursuri, instituții și practici care țintesc la stabilirea unei ordini; la organizarea
societății umane, într-un context care este întotdeauna conflictual” (McAuley, 2003).
Ideologie politică: „un sistem coerent de convingeri” (Hoffman, 2007) → stânga versus dreapta
Impactul politicii asupra afacerilor
• cum ar trebui să fie organizată acea societate din punctul de vedere al legilor, instituțiilor,
relațiilor dintre cetățeni și stat, relațiilor dintre diferiți cetățeni, etc. = cadrul legislativ;
• Aceste viziuni diferite: o competiție politică între indivizi și grupuri cu privire la implementarea
propriei viziuni în practică;
• Competiția politică poate fi:
• transparentă = în limitele unui set de reguli comun acceptate de către actorii politici relevanți
(stat de drept)
• netransparentă = încercări ale anumitor actori de a schimba întregul sistem politic prin
mijloace violente / ilegale (fenomene politice de tip război civil, insurgență sau terorism).
• Pentru a respecta legislația, firmele suportă costuri de a implementa și respecta reglementările
publice;
• în limitele permise de lege, firmele pot influența decidenții politici prin activități de Public
Relations, advocacy sau lobby (Baumgartner și Leech, 1998);
• entități economice controlate de către guvern (ex. „întreprinderi de stat”) pot opera în anumite
industrii, uneori beneficiind de privilegii speciale;
• modul în care guvernul unei țări cheltuie resursele pe care le mobilizează prin taxare are un impact
major asupra echilibrului bugetar și, indrect, asupra indicatorilor macro-economici din acea țară;
• firmele pot schimba cadrul reglementatoriu prin promovarea unor interese speciale.
• prin acte de corupție, oamenii de afaceri pot influența modul în care oamenii politici aflați în posturi
de decizie implementează legea sau alocă resurse în interesul anumitor participanți în sfera
economică și în contradicție cu interesul general al societății. Relația dintre modul în care entitățile
private interacționează cu autoritățile publice se încadrează în termenul mai general de relații
guvern-firme

IDEOLOGIILE POLITICE
DE STANGA DE DREAPTA
 pun accentul pe egalitate și redistribuție în favoarea  consideră că statul ar trebui să creeze
acelor categorii sociale considerate defavorizate; condițiile ca cei mai dinamici membri ai
 neîncredere în rezultatul social al procesului pieței și societății să poată să se manifeste liber și să
doresc ca statul să intervină prin legislație și politici devină performanți;
publice pentru a controla mai mult comportamentul  accentul principal este pe libertatea
indivizilor și organizațiilor private; individuală și în sfera afacerilor (taxare
 vizează oferirea de către stat a cât mai multe bunuri scăzută, reglementări minime, etc.) → cu
publice populației (educație, sănătate, etc.) → o cât controlul public este mai ridicat, cu atât
taxare ridicată sau chiar progresivă (la venituri mai libertatea indiviilor și organizațiilor de a
mari, rate de taxare mai mari); descoperi modalități de creare de
 mizează chiar pe socializarea mijloacelor de prosperitate sunt mai reduse;
producție (un rol predominant sau exclusiv în  pun accentul pe încurajarea performanței în
economie al întreprinderilor de stat) și fixarea detrimentul egalitarismului.
 prețurilor la schimburile economice între cetățeni,
etc.

Cele trei puteri ale statului

• puterea legislativă (adoptă legile dintr-o anumită țară)
• puterea executivă (gestionează prin politici publice activitatea curentă a statului, mobilizând resurse
din societate și asigurând finanțarea instituțiilor și politicilor publice)
• puterea judecătorească (implementează legile adoptate de puterea legislativă).
Teoria politică argumentează că într-un stat de drept, puterea judecătorească este independentă față de
puterea executivă (care sunt eminament politică) = acest lucru înseamnă că deciziile din curțile de justiție nu
pot fi influențate de către membrii echipei executive

World Justice Project –indicele transparenței guvernamentale (2019) = 4 dimensiuni: publicarea

legislației și a statisticilor guvernamentale, dreptul la informație, participarea civică, mecanismele de
soluționare a plângerilor
1. Suedia 50. Filipine 100. Myanmar
2. Noua Zeelandă 51. Romania 101. Uzbekistan
3. Norvegia 52. Sri Lanka 102. Zimbabwe
4. Danemarca
5. Olanda

Actor politic
• în cadrul unei democrații, un actor politic este supus testului electoral.
• Actorii politici sunt cei care, animați de anumite ideologii politice, inițiază și promovează legislația
care să transforme societatea către proiectul lor politic.
• Actorul politic este schimbat de către alegători prin vot. Respingerea de către electorat a programului
politic duce la abandonarea de către omul politic a funcției în stat, etc.
• uneori, actorii politici politizează administrația publică prin numirea altor oameni politici (membri ai
aceluiași partid politic, de exemplu) în funcții de administrație publică care ar trebui să fie rezervate
funcționarilor publici.
• alteori, există situații în care anumiți funcționari publici sunt puși în funcții politice = tehnocrați,
respectiv decidenți pe posturi politice care nu împărtășeșc însă un anumit set de valori politice

Funcționar public
= angajat în administrația publică
= rolul său este cel de a implementa legislația în vigoare.
= într-o democrație, funcționarul public este independent de ciclul electoral.
= un funcționar public nu emite judecăți de valoare și nu împărtășește explicit anumite valori politice.
Curs 4

Teoria „costurilor de agenție” / reprezentare

statul (ca și firmele) sunt entități legale / sociale însă nu personale → în tranzacțiile sociale, ele (ca și
principali) sunt reprezentate de agenți
→ teoretic, agentul acționează în interesul (și în contul) principalului
→ pot apărea discrepanțe între interesele private ale agenților și cele ale principalilor pe care îi reprezintă =
„costurile de agenție”
Exemple: corupția, practica de „revolving doors”

Corupția:
Teoria agenției + intervenția statului în economie → tot mai multe posibilități de corupție:
→ agenți ai statului (oameni politici + funcționari publici) acceptă o compensare materială pentru
„favorizarea” anumitor agenți economici
→ din perspectiva firmelor, mita este un cost suplimentar al operării afacerii = dpdv teoretic, ignorând alte
elemente, cel mai eficient producător ar fi capabil să ofere cea mai mare mită
Cu toate acestea, apare „selecția adversă” = cei care reușesc pe „calea politică” sunt alții decât cei care
reușesc pe „calea economică”

Transparency International (2016)

Cele mai corupte tari: Cele mai putin corupte tari:
176. Somalia 1. Danemarca
175. Sudanul de sud 2. Noua Zeelanda
174. Coreea de Nord 3. Finlanda
173. Siria 4. Suedia
170. Yemen, Sudan, Libia 5. Elvetia
169. Afganistan 6. Norvegia
168. Guinea Bissau 7. Singapore
166. Venezuela 8. Olanda
57. Romania

Probleme suplimentare privind corupția:

• mita activă / ofensivă (corupătorul ia inițiativă dării de mită pentru a obține favoruri pe care de altfel
nu le-ar fi obținut) versus mita pasivă / defensivă (corupătorul acceptă la inițiativa celui corupt darea
de mită pentru a evita pierderea unui avantaj pe care l-ar fi obținut pe căi legale)
• mita către oficiali publici versus mita către reprezentanți ai unor firme private → ar trebui „mita
privată” pedepsită prin lege? Argumentul contrar este că ea este reglată prin mecanisme contractuale
(firmele interzic angajaților asemenea practici) și economice (firmele care nu interzic vor pierde
competiția economică datorită costurilor ridicate)
Prevederi în sfera afacerilor internaționale
= există în unele țări legi care pedepsesc firmele naționale dacă se angajează în darea de mită unor oficiali
străini
• SUA = „Foreign Corrupt Practices Act” (1977) = prima legislație națională în acest sens
• În prezent, există acorduri internaționale la nivelul:
• OCDE 1997= Convention on Combating Bribery of Foreign Public Officials in International
Business Transactions → semnată de 40 de state pe plan internațional
• Națiunile Unite 2005 = Convention Against Corruption

Această legislație:
• criminalizează practicile de dare/luare de mită (amenzi personale, termene de detenție, etc.) → au
corupătorul și coruptul aceeși vină?
• încurajează confiscarea sumelor date ca mită ca și a beneficiilor obținute (inclusiv, în unele cazuri, a
întregii cifre de afaceri obținută ca urmare a dării de mită)
• FCPA exclude „facilitation payments” = plăți legate de facilitatea operațiunilor firmei (în Brazilia,
există agenți care pot facilita derularea unei tranzacții prin efectuarea de mici plăți către agenți ai
statului - „despachantes”)
• uneori permite concurenților afectați de practica de corupție de a da în judecată părțile pentru
propriile pierderi, etc.

Cazuri de corupție în afacerile internaționale

1. Siemens (Germania) = 1,7 mld. USD = în Argentina
2. Halliburton (SUA) = 580 mil. USD = în Nigeria
3. BAE Systems (UK) = 450 mil. USD = în Arabia Saudită
4. Snamprogetti (Olanda) = 240 mil. USD = în Nigeria
5. Technip (Franța) = 240 mil. USD = în Nigeria
Johnson and Johnson = 70 mil. USD = Grecia, Polonia, România

Activitate de lobby
= activitatea prin care agenții privați încearcă să influențeze procesul de luare a deciziilor în sfera publică
într-un stat democrat (mai ales sfera legislativă) astfel încât deciziile să îi avantajeze (sau cel puțin să nu îi
dezavantajeze)
- teoretic, orice cetățean are dreptul de a exprima opinii și înainta propuneri celor care îl reprezintă în
forurile legislative („no taxation without representation” );
- cu toate aceastea, nici un membru al legislativului nu este obligat să înainteze orice propunere
legislativă a alegătorilor firmelor din circumscripția sa electorală → agenda sa poate fi influențată de
diferite tipuri de actori, precum firmele de lobby
- poate lua inclusiv forma contribuțiilor la campania electorală (de regulă limitate la o sumă maximală
acolo unde sunt permise)
Exemplu: lobby-ul în Uniunea Europeană
• nu există o definiție clară, incluzând firme de consultanță, de servicii legale, de Public Relations,
unele canale mass-media, patronate (asociații de ramură), organizații profesionale, sindicate,
organizații non-guvernamentale (ONG);
• 5678 firme sunt înregistrate ca firme specializate de lobby într-un registru voluntar european
• alte aprecieri merg până la 15.000 (organizația Corporate Europe);
• cele mai vizate sectoare: farmaceutice, agro-alimentare (în mod special, tutun), etc. = puternic
reglementate
• Industria de lobby este estimată între 1,5 – 3 miliarde euro (EU Observer);

Problema „revolving doors”

Există cazuri de foști funcționari ai statului care părăsesc posturile din sectorul public pentru a se angaja în
sectorul privat sau, invers, de angajați din sectorul privat care ajung în funcții publice (mai ales la nivel
decizional înalt) → suspiciuni privind posibile conflicte de interese:
- odată ajunși în funcție publică, favorizează firma sau firmele cu care anticipează că vor avea de-a
face în viitor;
- odată ce părăsesc funcția publică, ar putea lua informații dar și utiliza contacte (din instituțiile de stat
dar nu numai) pentru a obține favoruri pentru firmele la care s-a angajat;
- această problemă este aproape imposibil de combătut (drepturile indivizilor de a se angaja oriunde
având în vedere specializarea lor) deși există țări în care se discuta introducerea unui termen de grație
în care funcționarul public să nu profeseze într-o activitate care are de-a face cu instituția publică la
care a lucrat

Curs 5

Riscul politic
=„o potențială pierdere care survine în operarea unei afaceri datorită comportamentului politic”
(McKellar, 2010, p. 11).
= „expunerea unei firme la riscul ca un eveniment politic să îi diminueze valoarea unui activ” (Moran, 2001,
p. 80).
Acest risc este datorat incertitudinii determinate de posibilele decizii ale unui guvern sau ale unei instituții
publice sub influență politică dar și a unor anumite forțe politice sau grupuri de presiune politică (precum ar
fi, de exemplu, sindicatele, patronatele, mișcările de insurgență, etc.).

Impactul riscului politic asupra companiilor private

1. expropierea de active ale firmei deținute în țara respectivă = preluarea de către guvern a activelor firmei;
2. neexecutarea contractelor deja încheiate fie cu statul respectiv fie cu entități controlate de către stat;
3. modificări în legislație care crează costuri suplimentare pentru firmă (cum ar fi, de exemplu, creșterea
impozitului pe profit sau restricții la repatrierea profitului);
4. acțiuni teroriste sau militare care fac imposibilă derularea afacerilor sau crează costuri suplimentare
pentru firmă, precum distrugerea de active sau răpirea / asasinarea unor angajați;
5. alte „costuri ascuse” determinate de corupție, clientelism politic, nepotism (absența statului de drept) dar
și de birocrație, lipsa unor politici publice coerente și eficiente. șamd;
6. extorcarea de către grupări de crimă organizată, uneori sub protecția anumitor oameni politici, a firmelor,
altele.

Indicele Eficienței Guvernamentale (engl. „The index of Government Effectiveness”) = încearcă să

surprindă calitatea serviciilor publice, a gradului de independență a administrației publice față de presiunile
politice, calitatea procesului de formulare și implementare a acestor politici publice precum și credibilitatea
angajamentului guvernamental față de asemenea politici → valori între -2,5 și + 2,5

Indicele eficienței guvernamentale (2019)

1. Singapore 90. Macedonia
2. Elveția
3. Danemarca 109. Mongolia
4. Finlanda 110. Ghana
5. Andorra
6. Norvegia 113. Romania
7. Suedia 114. Ucraina
8. Olanda
9. Hong Kong 117. Republica Moldova
10. Canada 118. Guyana

Problema exproprierilor / naționalizărilor

exproprierea = renunțarea involuntară / forțată a unei firme la proprietatea sa privată asupra unor bunuri
economice (= include și formele de expropriere cu compensare)
Problemă specială = cazul investițiilor străine directe (când firma expropriată este din altă țară decât
guvernul care expropriază)

Exproprierile (Quan Li, 2005)

1960 – 1990 = 520 de exproprieri majore în țările în curs de dezvoltare:
→ 423 = făcute de către guverne autocrate
→ 97 = făcute de către guverne democrate
Dar: 4,5 ani de democrație per expropriere
3,3 ani de autocrație per expropriere
→ existența democrației nu exclude exproprierea
Factori care determină exproprieri:
• naționalism / populism;
• guvernul este mai puțin democrat,
• orizont pe termen scurt al guvernului; („banditul care rămâne” versus „banditul care fuge”)
• lipsa unui sistem de check-and-balance („veto players”) = instituții independente care să respecte
legea (ex. un sistem judiciar independent)
• divergența dintre interesele private și cele publice;

Coca Cola și Venezuela

• guvernul auto-declarat socialist condus de președintele Hugo Chavez (1999 - 2013), ulterior Nicolas
Maduro (2013 - prezent) a dus o politică agresivă (dar nu totală și, cu unele excepții, nici sistematică)
de naționalizări și exproprieri;
• Venezuela nu este un stat socialist dar este puternic intervenționist;
• pe lângă naționalizarea de resurse naturale sau terenuri imobiliare, a existat o relație foarte
„animată” cu compania Coca-Cola:
- 2009 = naționalizează un teren al firmei pentru a construi locuințe pentru săraci;
- 2009 = interzice produsul Coca-Cola Zero pe motiv că dăunează sănătății, deși nu există dovezi
medicale în acest sens;
- 2011 = președintele afirmă că „Putem trăi fără Coca-Cola” cu ocazia unui conflict de muncă
între muncitori și management

Politici de „indigenizare”
• unele state au adoptat politici sistematice de „indigenizare” a controlului anumitor companii,
respectiv obligarea firmelor cu acționariat străin de a ceda proprietatea (de multe ori, 51% din
capitalul social) unor cetățeni naționali / locali
• de regulă în anumite sectoare (precum industria extractivă – Nigeria) dar și în ansamblul economiei
(Zimbabwe)
Consecințe:
- redistribuție pe termen scurt;
- distorsionarea motivațiilor economice (firmele străine nu mai investesc, firmele afectate au probleme
de eficiență și acces la capital);
- apariția unor actori economici „favorizați”, neinteresați de activitatea economică și doar de cea
politică

Expropiere parțială = deși nu se face o expropiere totală, unele măsuri fac imposibilă operarea pe profit a
firmei în țara respectivă (sau cel puțin reducere substanțială a profitabilității sau a valorii unor active) și duc
la necesitatea unei lichidări a activelor (sau uneori vânzarea filialei la un preț sub valoarea ei de piață) în
scopul de a evita pierderi majore pe viitor.

Mecanismele de gestiune a riscului politic

- încercarea de a negocia direct cu guvernele locale;
- cultivarea unor relații informale cu lideri politici locali;
- activități de lobby sau advocacy;
 - cooperarea strânsă cu comunitățile locale (acolo unde firma își desfășoară activitățile prin proiecte
de Corporate Social Responsability - CSR) sau cu alți actori – non-politici – care pot juca un rol de a
influența decizia politică;
- promovarea societăților-mixte cu companii locale ca și formă de implicare pe piața locală;
- acoperirea riscului politic prin diferite mecanisme financiar-contractuale, precum polițe de
asigurare împotriva riscului politic sau contracte financiare derivate pe anumite active (valutare, rata
dobânzii, etc.);

Industria de asigurare a riscului politic

- entități naționale = băncile de export-import din diferite țări, care au fost înființate în mod explicit
pentru a promova comerțul internațional (și ulterior investițiile) către anumite țări;
- organizații internaționale: Agenția multilaterală de garantare a investițiilor (MIGA) din cadrul
Grupului Băncii Mondiale, African Trade Insurance Agency, Asian Development Bank, Inter-American
Development Bank, Inter-Arab Investment Guarantee Corporation, șamd.
- asiguratori privați: firme de asigurare, de regulă înregistrate în SUA, Marea Britanie și Bermuda.

Uniunea din Berna (Elveția)

• o asociație a industriei de creditare a exportului și asigurare a investițiilor
• înființată în 1934
• cuprinde în prezent 82 de membri din 73 de țări;
• membrii Uniunii de la Berna furnizau acoperire pentru riscurile de plăți pentru bănci, exportatori și
investitori de circa 1.800 de mld. dolari americani.
• în perioada 2008 – 2015, membrii uniunii au plătit daune de circa 35 mld. de dolari.

Curs 6

Tipologia sistemelor social/politic/economic

• Capitalism (economie de piață)
• Socialism (economie planificată)
• Socialismul de piață
• Fascismul economic
• Intervenționism (sistemul mix)

Criteriul fundamental de diferențiere a societăților umane și a țărilor pe plan internațional din punct de
vedere politic, social și economic = atitudinea față de drepturile de proprietate (= regimul proprietății) →
factorul fundamental în înțelegerea comportamentului economic ale indivizilor : proprietatea privată versus
proprietatea colectivă

Proprietatea privată
• este naturală → derivă din raritatea bunurilor care fac obiectul proprietății
• permite capitalizarea = valorea fluxurilor viitoare de numerar se reflectă în valorea prezentă de
capital = stabilirea unei valori de piață a bunurilor de capital (vezi existența burselor de acțiuni)
 • aliniază motivațiilor de control cu cele de „economisire” = proprietarul este singurul care are
motivația de a maximiza veniturile prezente și viitoare în condiția de a nu consuma din valoarea
prezentă de capital a bunului său;
• proprietatea privată include libertatea nerestricționată a schimbului

Capitalism
= societatea în care drepturile de proprietate sunt private
→ un sistem capitalist (proprietate privată + libertatea schimbului) este în mod natural un sistem competitiv
(= economie de piață) → bunurile economice vor ajunge a fi deținute de către cel pentru care au cea mai
mare valoare și care are abilitatea economică de a plăti prețul lor
→ producția este orientată către satisfacerea dorințelor de consum ale populației → producția este
„anarhică” = fiecare întreprinzător își asumă riscul economic al producției = el este cel care își asumă
pierderile / câștigurile anticipărilor eronate / corecte
→ există o dinamică permanentă de „distrugere creatoare” = eșecurile firmelor sunt „naturale”, în sensul în
care o parte din întreprinzători vor face întotdeauna anticipări care se vor dovedi eronate

International Property Rights Index 2016 – Property Rights Alliance

Cele mai protejate: Cele mai putin protejate:
1. Finlanda 53. Ghana
2. Noua Zeelandă 54. Romania
3. Luxemburg 55. China
4. Norvegia
5. Elveția 121. Pakistan
6. Singapore 122. Nigeria
7. Suedia 123. Burundi
8. Japonia 124. Zimbabwe
9. Olanda 125. Haiti
10. Canada 126. Bangladesh

Proprietatea colectivă
• poate fi atât naturală (proprietatea privată colectivă) cât și impusă (proprietatea de stat)
• proprietatea colectivă = generează „tragedia comunelor (a bunurilor comune)” = fiecare încearcă să
maximizeze câștigurile individuale, neavând nici o motivație de a conserva valoarea de capital a
bunului deținut în comun

Proprietatea de stat
• exercitarea proprietății asupra bunurilor de către stat se face centralizat → planificarea economică
(planuri periodice formulate și implementate de stat) = prețuri fixate administrativ + cantități de
bunuri economice stabilite de la centru/ierarhic
• statul alocă resursele (inclusiv credit, forța de muncă sau valuta) după criterii/deziderate politice, de
multe ori în ignoranță totală/deliberată a profitabilității / dorințelor de consum
Imposibilitatea „calculului economic” în socialism
= prețurile nu pot fi fixate decât administrativ (inclusiv cursurile de schimb cu monedele străine), luând în
calcul aspecte absolut arbitrarii → acest arbitrariu va duce la ignorarea rarității resurselor precum și a
preferințelor de consum ale populației

Participarea țărilor socialiste la relațiile economice internaționale

• lipsa oricărui preț de piață duce automat la o izolare pronunțată a țărilor socialiste de circuitul
economic internațional → schimburile se făceau politic, fără un calcul economic real
Ex. între două țări socialiste este imposibil de format un preț la două bunuri atât timp cât nu există o
piață valutară → utilizarea barterului este de asemenea împiedicată de stabilirea politică a prețurilor la orice
bunuri
→ țările socialiste „copiau” prețurile de pe piața internațională pentru a derula schimburi între ele sau cu
parteneri occidentali = Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) nu era o organizație de comerț
internațional
Ca regulă generală, statele socialiste au respins prezența unor firme private străine în economia lor
→ cu toate acestea, aceste economii aveau schimburi comerciale cu țările occidentale și erau prezente pe
piața internațională→ având în vedere că deciziile economice sunt întotdeauna bazate pe obiective politice,
de multe ori aceste țări erau „buni” parteneri de afaceri pentru firmele occidentale (prețuri foarte
competitive, ușurința în a negocia – doar cu cei de la „centru”), etc.

Imposibilitatea socialismului de piață (SP)

= putem avea „economie de piață” fără „capitalism”?
SP = definit ca un sistem în care proprietatea este de stat dar prețurile se formează liber ca în capitalism =
întreprinderile de stat au libertatea totală de a negocia prețuri (ex. fosta Yugoslavie)
→ s-a dovedit a fi iluzoriu în măsura în care nu înlătura problema planificării (prin alocarea
creditului/investițiilor precum și a resurselor valutare) → fără o piață liberă a bunurilor de capital, nu poți
avea un sistem competitiv doar pe piața bunurilor de consum → problema lipsei motivațiilor corecte

Este succesul economic al Chinei de astăzi un contraexemplu la teoria imposibilității proprietății de

stat și a planificării?
• Paradoxal, nu. Este chiar un argument pentru.
• performanța economică a Chinei din ultimii 35 de ani se datorează nu proprietății de stat și
planificării ci liberalizării economice și a permiterii accesului investițiilor străine directe (și
proprietății private).
• schimbarea a început încă din 1978, odată cu deschiderea către ISD-uri prin înființarea „zonelor
economice speciale” și a „orașelor deschise”
- permiteau inițial doar societățile-mixte dar ulterior și filialele 100%
- nu se aplica legislația muncii
- facilități fiscale și exonerări de la plata taxelor vamale

China
- sintagma „o țară, două sisteme”: aplicată și după redobândirea suveranității asupra Hong Kong → astăzi,
HK este considerat teritoriul cu cea mai mare libertate economică din lume (fundația Heritage din SUA)
- centru onshore = o arie din interiorul unui stat suveran în care acesta decide să nu aplice legislația
națională ci un „regim special” în diferite scopuri (comerciale, fiscale, financiare, de dezvoltare, etc.)
- centru offshore = o jurisdicție autonomă sau independentă, de regulă localizată în insule de mici
dimensiuni, unde autoritățile locale au introdus un regim manifest diferit (legislație comercială și
financiară, fiscalitate, etc) față de alte state.

Fascismul economic
= formă particulară de socialism = deși proprietatea este formal privată, exercitarea ei este socializată –
statul planifică producția și stabilește prețurile iar toate firmele formal private sunt obligate să opereze doar
conform regulilor statului
→ decizia economică privată este anulată
→ singura „libertate” a unei firme private este cea de „a eșua”
→ sectoarele economice sunt „cartelizate” = toți producătorii fac parte din carteluri acceptate sau chiar
inițiate de către autorități

De ce intervine statul în economie? = cum pot oamenii de afaceri anticipa intervenția guvernului în
economie?
• oferirea de bunuri publice (securitate, apărare, justiție, infrastructură, etc.)
• corectarea eșecului pieței (eliminare monopoluri, carteluri, etc.)
• redistribuția (în favoarea anumite categorii sociale considerate defavorizate)
• exploatare („rent-seeking”)

Problema „libertății economice”

• mai multe inițiative de a evalua această libertate economică, printre cele mai cunoscute fiind cea a
Heritage Foundation (www.heritage.org/index)
• utilizează mai multe criterii, precum:
libertatea economică (Business Freedom), libertatea comercială (Trade Freedom), libertatea fiscală (Fiscal
Freedom), cheltuielile guvernamentale (Government Spending), libertatea monetară (Monetary Freedom),
libertatea investițiilor (Investment Freedom), libertatea financiară (Financial Freedom), drepturile de
proprietate (Property Rights), libertatea față de corupție (Freedom from Corruption), libertatea muncii
(Labor Freedom);

Libertatea economică în lume, 2018, Heritage Foundation

Cele mai libere economii Cele mai puțin libere economii
1. Hong Kong 180. Coreea de Nord
2. Singapore 179. Venezuela
3. Noua Zeelandă, 178. Cuba
4. Elveția 177. Republica Democrata Congo
5. Australia 176. Eritrea
6. Irlanda, 175. Guinea Ecuatoriala
7. Macedonia
 8. Botswana Not rated : Iraq, Libia, Liencheistein, Somalia, Siria, Yemen
9. România
Libertatea economică în 2018 în lume:
• 93 țări = libere sau în cea mai mare parte libere,
• 84 țări = lipsite de libertatea sau în general lipsite de libertate
America: 15 economii sunt mai libere, 17 sunt mai puțin libere;
Asia-Pacific: 31 economii sunt mai libere, 12 mai puțin libere;
Europa: 32 economii sunt mai libere, 11 mai puțin libere, 1 la fel, 1 neierarhizată,
Orientul Mijlociu/Africa de Nord: 6 economii sunt mai libere, 8 mai puțin libere, 4 neierarhizată;
Africa Sub-Sahariană:  economii sunt mai libere, 27 mai puțin libere, 2 la fel.

Impactul libertății:
• cu cât o economie este mai „liberă” din punct de vedere economic, cu atât aceasta este mai prosperă
→ firmele private au libertatea de a se angaja în activități orientate către satisfacerea dorințelor de
consum ale populației
• cu cât o economie este mai intervenționsită, cu atât:
• mai multe resurse sunt alocate de către firme pentru “consumul guvernamental”, satisfacerea
reglementărilor publice, etc.
• satisfacerea consumatorilor nu mai este o prioritate;
• firma este supusă arbitrariului (corupție, exproprieri, taxare, etc.) și suportă costuri adiționale

Banca Mondială – 2017- cât de apăsătoare sunt reglementările publice?

Cel mai puțin apăsătoare: Cel mai apăsătoare:
1. Singapore Mexic
2. Emiratele Arabe Unite El Salvador
3. Rwanda Serbia
4. Hong Kong Columbia
5. Malaiezia Romania
6. Elveția Costa Rica
7. Germania Honduras
8. Finlanda .....
9. Georgia Venezuela
10. Gambia

Curs 7

• înțelegerea relației dintre firme și state/guverne poate fi analizată doar după o clarificare a celuilalt
concept critic, respectiv cel de firmă
• impactul factorilor externi (de mediu) asupra firmelor necesită și o teoretizare a firmei ca și actor
economic
• paradigma SWOT (strenght – weaknesses – opportunities – threats) = pune față în față atributele
interne (SW) cu cele externe (OP) = înțelegerea poziționării și reacției actorilor economici la mediu
ia în considerare și atributele lor interne
Modele “pure” ale schimburile/relațiilor economice (atât interne cât și internaţionale)
1. relațiile constau doar în schimburi comerciale → comerţul se desfăşoară între actori independenţi (=
comerț inter-firmă)
→ Ex. în sfera internațională, piețele sunt deservite exclusiv prin exporturi = comerțul internațional
2. Schimburile constau doar în investiţii directe → există doar comerţ intra-firmă
→ Ex. în sfera internațională, consumatorii sunt serviţi direct de către firma însăși = investițiile străine
directe

Teoria firmei
= un subiect relativ nou în ştiinţa economică, absent din dezbaterea economiei politice clasice
→ unii economişti, constatând această lipsă, denumesc firma din această literatură “o cutie neagră” (engl.
“black box”)
→ aceiaşi economişti percep un adevărat paradox: cum pot discuta economiştii clasici (Smith, Ricardo, etc.)
de tranzacţii de piaţă fără a analiza pe cei care derulează aceste tranzacţii (firmele)
În 1937, economistul britanic Ronald Coase deschide această dezbatere cu un articol denumit „Natura
firmei” (revista Oeconomica)

Principale teorii ale firmei în ştiinţa economică

A. teoria costurilor de tranzacţionare (TCE - “transaction costs economics”) → perspectiva guvernanţei
B. perspectiva bazată pe resurse (RBV - “resource-based view”) → perspectiva competenţei
C. analiza praxeologică (“Austrian economics”) → perspectiva antreprenorială

A. TEORIA COSTURILOR DE TRANZACŢIONARE

Ronald Coase:
 încearcă să răspundă la întrebarea: „în ce constă natura economică a instituţiei numită firma de
afaceri?”
→ identifică în mod explicit două „metode alternative de coordonare a producţiei” în cadrul unei economii:
 piaţa = mecanismul preţurilor (cererea şi oferta) → dacă preţul unei resurse economice creşte
într-o anumită utilizare, resursa „va părăsi” celelalte utilizări alternative pentru a-l
recompensa cel mai bine pe deţinătorul ei
 alocarea ierarhică (firma) = prin ordine date de cei care conduc firmele → resursa îşi schimbă
utilizarea în cadrul unei firme deoarece aşa decide cel care conduce firma
 prin urmare: „semnul distinctiv al firmei este înlocuirea mecanismului preţurilor ... principala
motivaţie a stabilirii unei firme ar fi aceea a existenţei unui cost al utilizării mecanismului
preţurilor”.
Cum apar firmele în perspectiva TCE?
 operarea prin intermediul pieţei costă ceva iar prin stabilirea unei autorităţi pentru a direcţiona
resursele (de către un întreprinzător), se economisesc aceste costuri
 primul cost identificat de către Coase este chiar cel al identificării preţurilor relevante de către
participanţii pe piaţă
 firma nu este altceva, din punct de vedere economic, decât un mecanism de raţionalizare (reducere)
a acestor costuri de prezenţă pe piaţă

Până la ce punct cresc firmele?

Dacă firma reprezintă un mecanism de reducere a costurilor de operare prin intermediul pieţei, de ce
nu toate activităţile din cadrul unei economii nu se realizează prin intermediul unei singure firme? Este
posibilă planificarea economică la nivelul unei economii naţionale?
Răspunsul lui Coase: în interiorul firmei, apare o altă categorie de costuri, diferite de cele de tranzacţionare,
care sunt determinate de alocarea tot mai eronată a resurselor de către întreprinzător ca urmare a creşterii
dimensiunilor firmei pe care o gestionează → costuri birocratice, administrative, de monitorizare a întregii
activităţi de către un singur individ / un grup redus de indivizi (ulterior, în literatura economică, vor căpăta
denumirea de costuri de agenţie = “agency costs”)
Mărimea relativă a unei firme pe piaţă este dată de balanţa dintre cele două categorii de costuri: cele
de tranzacţionare (externe, prin intermediul pieţei) şi cele administrative (interne, în cadrul firmei),
determinând fie internalizarea tranzacţiilor (creşterea firmei “în dauna” pieţei) fie externalizarea tranzacţiilor
(desecreşterea firmei “în avantajul” pieţei).

Oliver Williamson
Dezvoltă conceptul de „costuri de prezenţă a firmei pe piaţă” avansat de către Coase în „costuri de
tranzacţionare”, pe care le împarte în două categorii, în funcţie de momentul încheierii tranzacţiei:
 costuri de tranzacţionare ex ante: cele de identificare a preţurilor relevante, de identificare a
partenerilor de afaceri, de negociere a contractelor, de publicitate ş.a.m.d.;
 costuri de tranzacţionare ex post: cele de monitorizare a comportamentului părţilor co-contractante,
de recuperare a despăgubirilor în cazul în care una dintre părţi nu îşi respectă obligaţiile asumate, etc.
compară costurile de tranzacţionare cunoscute de o firmă la tranzacţionarea pe piaţă cu forţele de frecare
întâmpinate de un corp în deplasarea prin spaţiu

Teza lui Williamson: reformulează argumentaţia lui Coase

• “la început erau pieţele”
• firma este alternativa pieţei
 • apariţia / creşterea unei firme se datorează eşecului pieţei (engl. „market failure”) → un eşec al
pieţei se poate constata prin costurile ridicate de tranzacţionare pe piaţă
→ apariţia unui mecanism instituţional de alocare a resurselor în economie se datorează eşecului formei
alternative de alocare (eşecul pieţei → internalizarea iar eşecul firmei → externalizarea).

Argumentele de bază ale TCE (5):

1) raţionalitate limitată („bounded rationality”):
2) asimetria informaţională („information assimetry” sau „information compactedness”)
3) numere mici („small numbers”)
4) specificitate activelor („asset specificity”)
5) oportunism

1. Raţionalitate limitată
„capacitatea minţii umane de a formula şi rezolva probleme complexe este foarte redusă în comparaţie cu
mărimea problemelor a căror rezolvare este cerută în scopul adoptării unui comportament obiectiv raţional
în lumea reală” (Herbert Simon).
 limitele neuropsihologice
 limite ale limbajului
Astfel, „luând în considerare aceste limite, este foarte oneros sau chiar imposibil de a identifica
evenimentele ulterioare şi a specifica, ex ante, modalităţile de adaptare [ale obligaţiilor părţilor]. În aceste
condiţii, contractele pe termen lung pot fi înlocuite de organizarea internă”
→ este argumentul fundamental în ceea ce poartă denumirea de “teoria contractelor incomplete” (subramură
a TCE) = argumentează că orice contract este incomplet în momentul semnării lui deoarece părţile nu pot
anticipa toate evenimentele ulterioare care pot afecta abilitatea lor de a executa obligaţiile contractuale →
teoria propune diferite mecanisme în scopul eliminării oportunismului ex post

2. Asimetria informaţională
• „adevăratele circumstanţe care caracterizează o tranzacţie sau un set de tranzacţii sunt cunoscute
doar de către o parte sau mai multe părţi dar nu pot fi obţinute sau identificate de către alţii fără nici
un cost”.
• altfel spus: raţionalitatea limitată afirmă că nimeni nu poate şti întregul prin urmare fiecare ştie mai
puţin decât întregul → asimetria informaţională este consecinţa directă a raţionalităţii limitate
• asimetria informaţională, în această viziune, face ca tranzacţiile operate pe piaţă să fie supuse
hazardului, respectiv să favorizeze apariţia comportamentului oportunist
• piaţa maşinilor-lămâie (George Akerloff) = maşini la mâna a doua = există o asimetrie
informațională fundamentală între un vânzător (care cunoaște produsul său) și cumpărător (care nu
poate constata decât aspectele vizibile ale calității produsului)

3. Numere mici
 • caracterizează situaţiile în care, pe o anumită piaţă, într-un anumit moment, există un număr redus de
operatori care tranzacţionează pe piaţă (în caz extrem, avem de-a face cu monopolul şi oligopolul).
• teoria costurilor de tranzacţionare consideră că o astfel de situaţie favorizează apariţia unui
comportament oportunist prin care anumiţi actori economici, beneficiind de poziţia pe care o au pe
piaţă, pot leza concurenţa liberă.
4. Oportunism
• concept-cheie
• „modelele economice ... îi tratează pe indivizi ca jucând după regulile fixe pe care le urmează. Ei nu
cumpără mai mult decât ştiu că pot plăti, ei nu ascund fonduri sau jefuiesc bănci”.
• „deşi comportamentul “anormal” este dezavuat de către ipotezele convenţionale, oportunismul, într-
o varietate foarte bogată, joacă un rol central în analiza pieţelor şi a ierarhiilor”
• după cum este definit de Williamson, „comportamentul oportunist implică realizarea de promisiuni
şi ameninţări false sau înşelătoare în speranţa realizării de avantaje personale”.
• furnizarea de informaţii selective sau distorsionate sau promisiuni nesusţinute în ceea ce priveşte
comportamentul viitor sunt, în viziunea sa, astfel de comportamente oportuniste.

5. Specificitatea activelor ( = investitii specifice)

O firmă care doreşte, pentru câştigarea unui client, să îşi mărească atractivitatea propriei oferte faţă de cea a
concurenţilor săi, toate celelalte condiţii fiind egale (ceteris paribus) va face investiţii specifice care au ca
rezultat deţinerea de active care generează venituri doar în relaţia respectivă.
→ costul de oportunitate al reutilizării activelor într-o altă relaţie sunt foarte reduse.
Altfel spus, este foarte scump pentru partenerul care face investiţii specifice să renunţe la relaţia de afaceri
respectivă.

Tipuri de specificităţi ale activelor

 specificitatea locaţională apare în situaţia în care stadiile succesive intermediare ale lanţului de
valoare sunt situate din punct de vedere geografic foarte apropiat în scopul reducerii costurilor
logistice dar şi al favorizării schimbului de personal şamd. (fabrica furnizorului este lângă fabrica
clientului)
 specificitatea tehnică = anumite bunuri de producţie al partenerilor sunt adaptate în scopul utilizării
lor exclusive pe relaţia în cauză. Această specificitate tehnică permite o mai bună integrare
operaţională şi tehnologică a partenerilor.
 specificitatea resurselor umane se referă la know-how-ul acumulat de către părţile contractante
într-o relaţie de durată şi specializată. Ea se poate materializa în specializarea unei părţi a forţei de
muncă a unuia sau ambilor parteneri exclusiv pe relaţia de afaceri respectivă. → partenerii de afaceri
dezvoltă o experienţă comună şi acumulează informaţie, limbaj şi know-how specializate şi specifice
relaţiei de afaceri respective.

Argumentele de bază ale TCE (5):

1) raţionalitate limitată
 2) asimetria informaţională
3) numere mici
4) specificitatea activelor
5) oportunism
Toate aceste argumente se nasc prin antiteză cu atributele pieţei perfecte → dpdv al modelului pieţei
perfecte, ele sunt situaţii anormale
Teza TCE = nu este anormală întâlnirea lor în realitate ci ceea ce devine anormal este combinarea lor câte
două. Această combinare apare datorită unor factori de mediu şi umani specifici.
Ex. asimetria informaţională este o stare normală dar dacă determină oportunism din partea părţii cu avantaj
de informaţie, poate genera un eşec al pieţei → înclinaţia celeilalte părţi este de a înlocui mecanismul pieţei
cu integrarea în cadrul aceleiaşi firme

Avantajele organizării interne faţă de organizarea prin intermediul pieţei (perspectiva TCE)
 părţile dintr-o tranzacţie internă (intra-firmă) sunt mai puţin în stare să îşi însuşească câştiguri în
detrimentul organizării de ansamblu (→ firma elimină înclinaţia către oportunism a diviziilor
componente)
 poate fi în mod mai facil auditată (→ organizarea internă elimină asimetria informaţională)
 rezolvarea disputelor (reducerea costurilor de tranzacţionare ex post): organizarea internă îşi asumă
în relaţiile din cadrul firmei - de către nivelele ierarhice superioare - funcţii cvasi-judiciare prin
exercitarea autorităţii
 în circumstanţele în care contractele sunt complexe, executarea lor depinzând de evenimente
ulterioare incerte, acestea devin nefezabile iar contractarea secvenţială pe pieţele spot implică hazard
moral. Organizarea internă facilitează o ajustare secvenţială, facilă, fără costuri ridicate prin care se
economiseşte asupra raţionalităţii limitate
 în conjuncturile de piaţă când avem de-a face cu numere mici, organizarea internă atenuează
înclinaţia către oportunism.

Economii de integrare (ca urmare a integrării pe verticală a două stadii de producţie):

• eliminare costuri de tranzacţionare (ex ante, ex post)
• eliminare oportunism
• reducere incertitudine cu privire la comportamentul părţilor
• specificitate totală a activelor
• reducere costuri fixe unitare (costurile fixe sunt distribuite pe mai multe activităţi)
• coordonare îmbunătăţită între divizii (reducere stocuri) a întregii activităţi (producţie, R&D, etc.) →
cunoaşterea este transferată mai bine între diviziile unei firme decât între două firme independente

Dar şi costuri de integrare:

 dificultăţi de monitorizare (mai ales pentru organizaţiile de dimensiuni mari)
  probleme de comunicare între diferitele structuri precum şi de recepţionare a feed-back-ului de către
structurile ierarhice superioare
 alte tipuri de oportunism, poate mai greu de detectat

B. PERSPECTIVA BAZATĂ PE RESURSE (PBR) ÎN TEORIA FIRMEI

Un număr semnificativ de analişti în domeniul afacerilor (inclusiv afaceri internaţionale) au fost nemulţumiţi
de sfera pe care o poate explica teoria costurilor de tranzacţionare:
De ce firme care activează pe aceeaşi piaţă, fiind competitori direcţi şi activând în acelaşi mediu, sunt atât de
diferite? = mediul extern nu poate explica întotdeauna diferențele de comportament/alegerile din cadrul
firmelor
În auxiliar, care sunt factorii care determină succesul unei firme pe termen lung, respectiv capacitatea sa de a
concura cu succes pe piaţa naţională şi internaţională (avantajul său competitiv)?

Perspectiva bazată pe resurse (PBR)

Concepte fundamentale:
• resursă
• rentă
• capabilitate (competenţă)
Edith Penrose: „The Theory of the Growth of the Firm” din 1959 = dezvoltă conceptele fundamentale ale
acestei teorii, care vor fi ulterior utilizate şi în teoria internaţionalizări afacerilor

1. Resursă

Birger Wernerfelt, „o resursă este orice poate fi văzut ca un punct forte sau un punct slab al unei firme”.
→ resurse tangibile: pentru care există formulate drepturi de proprietate
→ resurse intangibile: „legate în mod semipermanent” de firmă (“sticky”) = numele de marcă, cunoştinţele
tehnologice, forţă de muncă specializată, relaţii de afaceri ş.a.m.d.

Resurse versus servicii oferite de resurse

• fiecare resursă reprezintă un set de servicii potenţiale
• firmele utilizează în procesul de producţie nu resurse ci servicii oferite de către aceste resurse →
firmele sunt combinaţii de seturi de resurse dar producţia este un proces de combinare a serviciilor pe
care le pot oferi aceste resurse
• firmele pot subutiliza anumite resurse atât timp cât nu maximizează utilizarea serviciilor oferite de
către aceste resurse de care dispun
Ex. firma deţine o forţă de muncă bine calificată în activitatea de automatizare dar nu reuşeşte să
maximizeze utilizarea serviciilor pe care le poate oferi această forţă de muncă

2. Rentă = privită ca rată supra-normală a profitului generată de o resursă

 1. rente Ricardiene = sunt determinate de deţinerea unei resurse care este în ofertă limitată, precum
este proprietatea asupra unui teren cu o locaţie atractivă sau a unui brevet industrial → vezi
resursele naturale (petrolul, etc.)
2. rente de monopol = sunt determinate de barierele guvernamentale în calea intrării de noi
concurenţi ca şi a aranjamentelor de tip anti-concurenţiale (de tip cartel) între firme.
3. rente antreprenoriale (Schumpeteriene) = sunt cele care rezultă prin asumarea riscului ca şi al
realizării de anticipări antreprenoriale în condiţiile unui mediu incert şi complex. Conform acestei
perspective, acest tip de rente sunt exclusiv temporare.
4. cvasi-rente (Marshaliene sau de tip Pareto) = sunt determinate de resurse care sunt specifice
unei firme, determinate de capitalul fizic al firmei. Cvasi-renta reprezintă diferenţa dintre cea mai
valoroasă utilizare şi costul său de oportunitate (următoarea utilizare ca valoare).
Concurenţa erodează rentele.

3. Capabilitate (competenţă) = capacitatea firmei de a utiliza resursele de care dispune într-o

combinaţie de servicii care să genereze rente supra-normale
Capabilităţile = procese tangibile sau intangibile, intensive în informaţie, care sunt specifice unei firme şi
sunt dezvoltate în timp prin interacţiuni complexe între resursele firmei → în funcţie de resursele de care
dispun (şi de combinaţiile de servicii utilizate), firmele îşi dezvoltă anumite capabilităţi (capabilităţile
depind de resursele trecute şi prezente ale firmei)
Spre deosebire de resurse, capabilităţile se bazează pe dezvoltarea, transferul şi depozitarea de
informaţii de către capitalul uman al firmei → este cu mult mai greu (dacă nu imposibil) să cumperi
capabilităţi de pe piaţă în timp ce resursele (cel puţin cele tangibile) pot fi cu mult mai uşor tranzacţionate

Concluzii ale PBR

Eterogenitatea seturilor de resurse de care dispun firmele precum şi capabilităţile pe care acestea le dezvoltă
stau la baza diferenţelor de performanţă dintre firme
Spre deosebire de teoreticienii pieţelor eficiente, teoreticienii PBR insistă că rentele economice pe termen
scurt (dacă nu chiar şi cele pe termen lung) sunt posibile.
„funcţia economică primordială a firmei industriale este de a utiliza resursele productive în scopul oferirii de
bunuri şi servicii economiei conform planurilor dezvoltate şi implementate în cadrul firmei” (Edith Penrose)

PBR ↔ teoria avantajului competitiv

Dilema fundamentală în afaceri: cum să generezi rente care să depăşească câştigul normal pe care îl oferă
resursele pe care firma le are la dispoziţie?
Dacă eterogenitatea seturilor de resurse şi capabilităţi ale firmelor explică diferenţele de performanţă,
eterogenitatea trebuie cultivată de către firme pentru a putea să menţină rentele şi a-şi costrui avantajul
competitiv.

Margaret Peteraf: avantajul competitiv al firmelor este bazat pe 4 factori

→ eterogenitatea resurselor creează rente ricardiene şi de monopol
 → mobilitatea imperfectă a factorilor de producţie asigură faptul că factorii de producţie valoroşi
rămân în cadrul firmei
→ limitele ex ante în calea competiţiei menţin costurile utilizării resurselor la un nivel redus astfel
încât rentele să nu fie anulate prin creşterea costurilor resurselor.
→ limitele ex post în calea competiţiei blochează procesul de copiere a resurselor de către firmele
concurente
=> eterogenitatea resurselor este condiţia necesară pentru crearea unui avantaj competitiv durabil însă nu
este suficientă.

“Blocarea” concurenţei de către firme

„Mecanismul de izolare” (Birger Wernerfelt) → „fenomenele care protejează firmele individuale de
procesul de imitare şi care le conservă astfel rentele”
Ex. reputaţia de afaceri, active co-specializate (definite în sensul activelor specifice din teoria costurilor de
tranzacţionare), mecanismele de fidelizare a clienţilor ş.a.m.d.
„Ambiguitate cauzală” → „incertitudinea, promovată de către firme, relativ la cauzele diferenţelor
de eficienţă între ele → ambiguitatea cauzală impiedică pe posibilii imitatori de a şti exact ce să imite şi cum
să o facă
Ex. ce trebuie să copiezi de la Toyota pentru a fi cel puţin la fel de bun? sistemul de producţie,
gestiunea resurselor umane, activitatea de R&D, marketingul, etc.
DILEMA CENTRALĂ A FIRMELOR DE SUCCES ESTE CUM SĂ NU FIE COPIATE!

Perspectiva bazată pe cunoaştere în teoria firmei (PBC) (“knowledge-based view”)

- componentă a PBR
- unii economişti consideră că firma poate fi explicată prin analiza unei singure resurse, respectiv
cunoaşterea de care dispune
- Julia Liebeskind: cunoaşterea = informaţia a cărei validitate a fost stabilită prin teste
- cunoaşterea ≠ deţinerea de informaţii

Rolul firmelor
→ firmele, ca instituţii, joacă un rol critic în crearea şi susţinerea avantajului competitiv: cel al protejării
cunoaşterii valoroase.
→ în mod specific, deoarece drepturile de proprietate sunt slabe şi scump a fi formulate şi protejate, firmele
sunt capabile să utilizeze o gamă de aranjamente organizaţionale care nu sunt disponibile pe piaţă pentru a
proteja valoarea cunoaşterii.
Astfel, firmele:
- previn diferenţiat transferul nedorit de cunoaştinţe (engl. „spillover”)
- reduc diferenţiat observabilitatea cunoaşterii şi a produselor (posibilitatea de imitare)

Diferenţele dintre firme

 • faptul că resursele şi capabilităţile sunt distribuite în mod asimetric între firme poate fi atribuit nu
numai şansei, succesului în activitatea de cercetare, istoriei şi inerentei ambiguităţi cauzale dar şi
faptului că unele firme sunt capabile să îşi protejeze cunoaşterea de la transferul nedorit sau imitare
într-un mod mai eficient decât altele
Cunoaşterea tacită:
- ceea ce contează pentru avantajul competitiv al firmelor nu este orice tip de cunoaştere ci în principal
cea tacită → “cunoaşterea care nu poate fi articulată” (“know how”) şi nu poate fi protejată prin
drepturi de proprietate
- cunoaşterea tacită reprezintă cheia în a înţelege limitele firmelor
- în concluzia acestei perspective, diferenţele de eficienţă dintre firme nu sunt datorate faptului că
unele au anumite resurse mai bune decât celelalte ci fiindcă au o cunoaştere care le permite o
utilizare mai bună a resurselor

Aplicarea PBC la internaţionalizarea afacerilor

Bruce Kogut şi Udo Zander = “Knowledge of the Firm and the Evolutionary Theory of the Multinational
Corporation”, Journal of International Business Studies, 1993
→ nemulţumiţi de perspectiva TCE cu privire la “teoria internalizării” şi explicarea
transnaţionalizării afacerilor, ei pornesc de la premizele PBC (“firmele sunt comunităţi sociale specializate
în crearea şi transferul intern de cunoaştere”) şi ajung la concluzia că “societăţile multinaţionale apar
datorită eficenţei lor superioare ca instrument organizaţional în transferul cunoaşterii pe diferite pieţe
naţionale”
→ ajung la concluzia că “cu cât mai puţin codificabilă şi dificil de transferat este cunoaşterea, cu atât
mai probabil ca transferul de cunoaştere să se realizeze sub forma ISD”
→ alţi autori, când iau în considerare licenţierea versus ISD, consideră, de exemplu, că cu cât mai
puţin protejate sunt drepturile de proprietate intelectuală, cu atât este mai probabilă utilizarea ISD ca şi
modalitate de servire a pieţelor străine

C. ARGUMENTE ALE ŞCOLII AUSTRIECE DE ECONOMIE (= PERSPECTIVA ANTREPRENORIALĂ )

• TCE (ca şi economia politică neoclasică) elimină rolul întreprinzătorilor din economie (cine iniţiază
o tranzacţie? cine încetează o tranzacţie? cine decide ce şi cum să se producă? cine alege resurse?)
• avantajul fundamental al pieţei sunt preţurile de piaţă, care conferă informaţii cu privire la cerere şi
ofertă, prezente şi viitoare
→ preţurile libere permit calculul economic şi producţia orientată către profit (critica socialismului şi a
preţurilor fixate centralizat)
• piaţa este într-o dinamică permanentă → întreprinzătorii reacţionează mai rapid (au o flexibilitate
mai mare) în momentul în care activităţile nu sunt derulate în cadrul aceleiaşi organizaţii
• deciziile sunt luate întotdeauna de către indivizi care încearcă să îşi maximizeze profitul personal →
profitul explică mai bine comportamentul şi motivaţiile lor decât costurile pe care le suportă

Rolul întreprinzătorului în economie

 - cel care, anticipând preferinţele de consum din viitor, decide să iniţieze acum activitatea de producţie
(→ producţia necesită întotdeauna acţiune în timp)
- îşi asumă riscul economic (riscul ca anticipările sale, bazate pe calculul economic, să se dovedească
ulterior eronate) → este singurul care pierde capital în cazul erorii → câştigul său nu este contractual
ci rezidual
- orice acţiune economică este de tipul “trial and error” (încearcă şi vei vedea dacă consumatorii îţi
cumpără produsul)
- subliniază că dependenţa întreprinzătorului de preţurile de piaţă este mai puţin vizibilă dar este
fundamentală (nici un întreprinzător nu aloca resursele ignorând preţurile lor de piaţă → profitul /
lipsa profitului îi spune ex post dacă a alocat bine aceste resurse)
- orice alegere presupune şi un cost → nu există alegeri fără cost
- persectiva funcţionalistă în economie precum şi cea mai mare parte a analizei empirice elimină rolul
jucat de către întreprinzător → spiritul antreprenorial nu are loc în formulele matematice!

Argumentaţia școlii austriece cu privire la teoria firmei

O firmă va creşte atât timp cât alocarea resurselor se face prin raportarea la preţurile de piaţă
(operează calculul economic) → în momentul în care dimensiunea unei firme într-o industrie face ca
alocarea resurselor să se facă mai mult în interiorul firmei (unde se practică preţuri administrate / de
transfer) decât prin tranzacţii pe piaţa liberă (unde se practică preţurile de piaţă), calculul economic este
afectat şi apare ineficienţa ↓
Dilema marilor organizaţii (şi a economiilor planificate) este aceea că nu ştiu care este sursa lipsei de
eficienţă deoarece nu se pot raporta la preţurile de piaţă (şi determina sursa de profitabilitate sau de pierderi)
În afara acestui argument, şcoala austriacă argumentează că teoria economică nu poate spune foarte
multe lucruri despre mărimea optimă a unei firme → aceasta va fi descoperită de către întreprinzători prin
“trial and error” → nu se pot formula “teorii ale creşterii firmelor”

Concluzii ale şcolii austriece de economie

- fundamental în explicarea acţiunii firmelor pe piaţă este rolul jucat de către întreprinzători →
succesul nu poate fi formulat ca reţetă, el trebuie descoperit antreprenorial
- firma este o instituţei contractuală, diferenţa ei faţă de mecanismul pieţei nu este absolută →
firma este o “încrengătură de contracte”
- conceptul de putere / autoritate nu are sens în cazul unei firme (ex. “puterea” transnaţionalelor)
- resursele sunt alocate ex ante de către întreprinzători care încearcă să obţină profit ex post (pe baza
anticipărilor)
- firma este adeseori o instituţie cooperantă, prin care mai mulţi întreprinzători pun în comun
resurse în scopul obţinerii de profit în viitor (Nestle are 250.000 de acţionari)
- dreptul are o influenţă majoră asupra alocării resurselor în economie şi comportamentului
antreprenorial → conceptul de firmă din drept nu trebuie confundat cu cel din economie (analiza
de tip “law and economics”)
- nu identifică în mod particular o trăsătură specifică a STN faţă de firmele naţionale → teoria
transnaţionalizării afacerilor nu este diferită de teoria firmei naţionale
Teoria internaţionalizării afacerilor = teoria investiţiilor străine directe
De ce decid firmele să investească în / să producă / să controleze alte afaceri în afara graniţelor naţionale?
→ teoria afacerilor internaţionale (engl. “international business theory”) a demarat ca disciplină după Al
Doilea Război Mondial tocmai pentru a răspunde la această întrebare
Curs 8

→ aplicată la sfera afacerilor internaţională, explicarea activităţii internaţionalizării prin preferinţa faţă de
ISD în comparaţie cu comerţul internaţional (distincția piațaă versus firmă) → teoria internaționalizării
afacerilor → utilizată de unii dintre cei mai importanţi cercetători din sfera afacerilor internaţionale precum
John Dunning, Mark Casson sau Peter Buckley (Universitatea Reading, Marea Britanie)
Edith Penrose (1956, The Theory of the Growth of the Firms) = “creşterea investiţiilor străine ... Este
mai bine analizată prin teoria creşterii firmelor decât prin teoria investiţiilor”
Stephen Hymer (1960, On Multinational Corporations and Foreign Direct Investment) = “teoria
afacerilor internaţionale este parte din teoria firmei”
Teoria internalizării (teoria firmei) oferă cele mai des utilizate argumente pentru explicarea existenței
fenomenului transnaționalizării afacerilor → există însă și alte teorii în acest sens care, chiar dacă utilizează
la rîndul lor argumente din teoria internalizării, mai aduc și alte argumente relevante

Tipologia argumentelor teoretice cu privire la internaționalizare (Louis Calvet, 1981):

1. ipoteza dezechilibrului pieței
2. distorsiunile impuse de intervenția guvernamentală
3. imperfecțiunile date de structura piețelor
4. imperfecțiunile date de eșecul pieței (în esență, argumentele date de teoria firmei)

1. Ipoteza dezechilibrului pieței

• într-o economie mondială perfect competitivă, fără bariere în calea transferului de factori de
producție, nu ar exista ISD → comerțul internațional ar fi suficient pentru a exploata avantajele
absolute și relative ale diferitelor locații
• fiindcă economia mondială cunoaște adesea segmentări ale piețelor (bariere în calea acestui
transfer), atunci ISD-urile apar și se mențin atât timp cât această segmentare se menține → ISD-
urile sunt privite însă ca un fenomen tranzitoriu al economiei mondiale
Ex. existența unor diferențe semnificative între ratele dobânzilor (datorate ratelor diferite de economisire/
investire) plus segmentarea piețelor internaționale de capital (valori mobiliare) → ISD iau locul IP în
exploatarea acestor oportunități → atât timp cât aceste diferențe se vor menține, ISD-urile sunt o formă de
arbitraj în economia internațională
Ex. diferitele politici monetare ale statelor (de apreciere sau depreciere artificială a monedelor naționale)
crează motivația ca agenții economici străini să fie interesați să dețină activele subevaluate dintr-o anumită
economie, în speranța că subevaluarea se va corecta într-un final → concluzia teoriei clasice a comerțului
internațional cum că devalorizarea monedei duce la creșterea exporturilor (prin ieftinire) și la scumpirea
importurilor (prin scumpire) trebuie însoțită și de propoziția: prin devalorizarea artificială a monedei, cresc
ISD-urile care intră în economie (iar agenții economici naționali pot fi preluați mai ușor/ieftin)

Teoria diversificării
→ argumente din această clasă au fost aduse de către ceea ce se numește teoria diversificării
→ existența unor dezechilibre între diferite piețe naționale (alternanța boom-bust) precum și slaba dezvoltare
a piețelor de capital (pentru IP) face ca STN-urile să fie privite ca mecanism de diversificare a portofoliului
de către managerii STN (care vizează reducerea variabilității cifrei de afaceri) dar și de către investitorii de
pe piața de origine (care, neputând investi pe cont propriu în unele din economiile locale, investesc în
companii care investesc în aceste economiii)

2. Distorsiunile impuse de intervenția guvernamentală

- intervenția guvernamentală poate de cele mai multe ori explica, indirect, și dezechilibrul piețelor →
această categorie de argumente (distorsiunile impuse de intervenția guvernamentală) se concentrează
pe acele distorsiuni cu caracter (semi-permanent)
- exemplele cel mai frecvente aduse în această direcție sunt cele ale protecționismului comercial și al
fiscalității internaționale

Protecționismul comercial:
Creșterea barierelor comerciale impuse de către un stat în calea importurile are ca efect, în anumite
condiții, stimularea ISD în economia locală → condițiile critice sunt ca piața locală să fie destul de mare
pentru a absorbi o producție locală a STN precum și posibilitatea acesteia din urmă de a repatria profiturile

Intervențiile publice ale statelor

Motivația firmelor de a avea o prezență internațională poate fi determinată de efectele indirecte
(adeseori involuntare) ale unor politici publice (atât din țara de origine cât și din țara de implantare)

ISD versus comerț internațional

→ aplicată la sfera afacerilor internaţională, explicarea activităţii internaţionalizării prin preferinţa faţă de
ISD în comparaţie cu comerţul internaţional (distincția firmă versus piață) → teoria internaționalizării
afacerilor
- provocările analizei mediului internațional de afaceri sunt importante pentru firmele care decid să se
internaționalizeze (prin diferite forme) și mai puțin pentru firmele care servesc piețele externe prin
exporturi
- într-o economie mondială perfect competitivă, fără bariere în calea transferului internațional de factori
de producție, nu ar exista ISD → comerțul internațional ar fi suficient pentru a exploata avantajele
absolute și relative ale diferitelor locații
- fiindcă economia mondială cunoaște adesea segmentări ale piețelor de produs (bariere în calea acestui
transfer), atunci ISD-urile apar și se mențin atât timp cât această segmentare se menține → ISD-urile
sunt privite însă ca un fenomen tranzitoriu al economiei mondiale
- ex. ISD japoneze în SUA în industria auto în anii 80-90
- existența unor diferențe semnificative între ratele dobânzilor (datorate ratelor diferite de economisire/
investire) între diferite țări plus segmentarea piețelor internaționale de capital (valori mobiliare) → ISD
iau locul IP în exploatarea acestor oportunități → atât timp cât aceste diferențe se vor menține, ISD-urile
sunt o formă de arbitraj financiar în economia internațională
- Elementul care face diferența:
- - controlul = ISD presupun exercitarea unui anumit grad de control de către firma în cauză (o relație de
proprietate) = ex. o firmă dintr-o țară deține minim 10% din proprietatea unei firme dintr-o altă țară =
 prezență în Consiliul de Administrație al celeilalte firme, posibilitatea de a propune/refuza planuri
manageriale
- - transferul de competențe de organizare a producției = IP nu presupun decât transfer de capital și nu și
de alți factori de producție, ceea ce este cazul ISD

Afacerile internaționale ca forme de diversificare internațională a portofoliului / riscului

→ „teoria diversificării” = slaba dezvoltare a piețelor de capital (pentru IP) face ca STN-urile să fie privite
ca mecanism de diversificare a portofoliului de către managerii STN (care vizează reducerea variabilității
cifrei de afaceri) dar și de către investitorii de pe piața de origine (care, neputând investi pe cont propriu în
unele din economiile locale, investesc în companii care investesc în aceste economii) → „piață internă de
capital”

Politica monetară și ISD

Diferitele politici monetare ale statelor (de apreciere sau depreciere artificială a monedelor naționale)
crează motivația ca agenții economici străini să fie interesați să dețină activele subevaluate dintr-o anumită
economie, în speranța că subevaluarea se va corecta într-un final
→ concluzia teoriei clasice a comerțului internațional cum că devalorizarea monedei duce la creșterea
exporturilor (prin ieftinire) și la scumpirea importurilor (prin scumpire) trebuie însoțită și de propoziția: prin
devalorizarea artificială a monedei, cresc ISD-urile care intră în economie (iar agenții economici naționali
pot fi preluați mai ușor/ieftin)

Ciclurile economice și ISD

→ existența unor dezechilibre între diferite piețe naționale (alternanța boom-bust) precum și slaba dezvoltare
a piețelor de capital (pentru IP) face ca STN-urile să fie privite ca mecanism de diversificare a portofoliului
de către managerii STN (care vizează reducerea variabilității cifrei de afaceri) dar și de către investitorii de
pe piața de origine (care, neputând investi pe cont propriu în unele din economiile locale, investesc în
companii care investesc în aceste economiii)

Fiscalitatea internațională
Există state care au un tratament specific al fluxurilor de capital la ieșire care pot avea ca rezultat
(adeseori deliberat) creșterea motivației de a investi în afară → sistemul de repartizare în timp a pierderilor
de la filiale („defferal system”), sistemul de credite fiscale (reducerea impozitelor datorate statului cu
pierderile înregistrate de către unele filiale) → inclusiv sistemul de evitare a dublei impuneri care există între
state

3. Imperfecțiunile date de structura piețelor

Dincolo de barierele impuse de către autoritățile publice, pot exista bariere determinate și de către
structura piețelor (existența unor piețe oligopoliste sau monopoliste) → ramura „organizării industriale”
(engl. „industrial organization”) din economia politică

Cazul piețelor monopoliste

 • un monopolist se va implica de multe ori mai ușor în internaționalizare deoarece folosește resursele
de pe piața internă în cucerirea piețelor externe (ex. economiile de scală)
• totodată, el va căuta ca pe piețele externe să obțină aceeași poziție de monopol

Cazul piețelor oligopoliste:

Numărul redus de competitori face ca decizia unuia să aibă un impact major asupra deciziilor celorlalți (nu
ca în cazul unei piețe competitive unde deciziile nu au un astfel de impact semnificativ) → decizia unei
firme oligopoliste de a se internaționaliza poate determina efecte de multiplicare:
- „urmează liderul” (engl. „follow the leader”): ceilalți oliogopoliști de pe piața de origine se implică
în același proces
- „schimbul de amenințări” (engl. „exchange of threats”): oligopoliștii din economia receptoare vor
investi în țara de origine a STN

Curs 9

a. paradigma eclectică (O-L-I)

b. ISD și ciclul de viață al produsului

Paradigma eclectică a ISD (John Dunning)

Dunning observă că unele teorii au o putere explicativă parțială a fenomenului ISD → el încearcă să
avanseze o teorie eclectică, care să includă argumente din diferite teorii.
→ formularea paradigmei OLI (ownership – location - internalization)

Paradigma O-L-I
Pentru ca o companie să se internaționalizeze, ea trebuie să dispună de 3 tipuri de avantaje:
1. avantaje specifice proprietății („ownership”): avantaje de tipul activelor deținute de către companie
(active intangibile, know-how, competențe, etc.)
2. avantaje specifice localizării („location”): localizarea ISD trebuie să dispună la rândul său de
suficiente avantaje pentru a fi aleasă de către firma în cauză (avantaje de cost, proximitate de clienții
vizați, )
3. avantaje specifice internalizării („internalization”): pe lângă cele două tipuri de avantaje, firma
trebuie să aleagă ISD ca formă de a prezență în economia respectivă și nu alte forme
În esență, Dunning combină teoriile specifice comerțului internațional („localizării”) cu cele ale organizării
interne („internalizării”). Există numeroase critici ale acestei teorii
Grilă paradigma OLI (Ivar Bredesen)
Servirea pietei O - Adv L - adv I - adv
ISD Da Da Da
Export Da Da Nu
Licentiere Da Nu Nu

Ciclul de viață al produsului(Raymond Vernon)

• spre deosebire de alte teorii, ia în considerare o dimensiune dinamică (evoluția în timp a inovației)
precum și tehnologică
• o teorie empirică, pornind de la observațiile cu privire la dinamica pieței americane (automobile,
produse electronice)

Ciclul de viață al produsului

• produsele noi / inovatoare sunt lansate de regulă pe piețele cu veniturile cele mai mari, de către
companii de pe aceste piețe;
• pe măsură ce produsul se maturizează, el începe să fie comercializat și pe alte piețe dezvoltate;
• ulterior, produsul va fi copiat de producători de pe piețe mai puțin dezvoltate, care dispun de avantaj
de cost;
• la finalul ciclului de viață, produsul va fi realizat pe piețele mai puțin dezvoltate, fiind reexportat pe
piețele cu venituri mari.

Eșecul sistemului de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală / industrială

Teoria lui Vernon poate fi interpretată și din perspectiva intenției firmei de a „internaliza” / externaliza
utilizarea inovației / tehnologiilor:
- În etapa de noutate, orice firmă încearcă să mențină „in-house” producția pentru a preveni copierea (sau
efectele de tip „spill-over”) propriilor tehnologii
- În etapa de maturitate și după, acest interes este cu mult mai redus, de unde apare și delocalizarea
producției în țări în care aceste drepturi de proprietate industrială sunt mai puțin protejate
Contraexemplu: Apple Corporation = a externalizat producția chiar în cazul unor produse inovatoare

Școala de la Uppsala (Suedia)

• apropiată de teoria ciclului de produs a lui Vernon
• procesul de internaționalizare al firmei cunoaște o evoluție, de la exporturi până la ISD prin procesul
de învățare / familiarizare a firmei cu mediul internațional
→ internaționalizarea desfacerii (export)
→ internaționalizarea proprietății intelectuale (licențiere)
→ internaționalizarea producției (ISD)
→ internaționalizarea proprietății firmei = firma complet globalizată
Firma care se implică în ISD este cea care este cea mai familiară cu mediul internațional, care cunoaște cel
mai bine piața internațională
Robert Grosse și Jack Behrman
Sunt nemulțumiți de teoretizarea ISD-urilor, afirmând că nici o teorie nu reușește cu adevărat să scoată în
evidență specificul societăților transnaționale față de companiile locale (ca și, de exemplu, teoriile
comerțului internațional față de comerțul național)
→ „explicarea comerțului și investițiilor internaționale în condițiile comerțului liber și a eliminării variației
ratelor de schimb nu reprezintă o teorie a internaționalizării”
→ distincția fundamentală dintre afacerile naționale și cele internaționale o reprezintă intervențiile
guvernamentale, atât în țara de origine cât și în țara de investire
→ „orice teorie a afacerilor internaționale trebuie să fie o teorie a politicilor și activităților companiilor
private și a guvernelor, în conflict sau cooperare”

Motivațiile părților implicate în Investiția Străină Directă (ISD)

În funcție de tipul ISD, părțile direct implicate contractual pot fi:
achiziție&fuziune (= brownfield investment) versus investiție pe loc gol (= greenfield investment), :
• guvernul țării receptoare a ISD
• guvernul țării de origine a ISD
• investitorul direct
• firma receptoare a ISD

Motivațiile și interesele acestor părți pot diferi → fenomenul ISD poate fi mai bine analizat nu numai prin
teoretizarea ISD dar și prin înțelegerea motivațiilor particulare ale fiecărei părți implicate în ISD

Guvernul țării receptoare a ISD

Două perspective fundamentale asupra ISD:
→ o pespectivă etică: un guvern care respectă drepturile de proprietate privată ale propriilor cetățeni nu are
foarte multe motivații coerente de a interzice proprietatea privată a cetățenilor străini în măsura în care
aceasta este dobândită legal;
→ o perspectivă utilitaristă: ISD sunt acceptate sau chiar promovate de către guvernul local doar fiindcă
acestea sunt percepute a avea efecte pozitive mai mari decât cele negative

Perspectiva guvernului local: motivații / interese

• suplimentarea economisirii „insuficiente” pe plan local, deci a investițiilor naționale directe;
• efect de multiplicator asupra industriei locale;
• transfer de tehnologie, know-how → spill-over asupra industriei locale → proces de „învățare” de
către furnizorii locali, parteneri de afaceri, etc.
• transfer de expertiză managerială și chiar suplimentare a abilităților antreprenoriale;
• o mai bună ocupare locală a forței de muncă (reducere șomaj);
• creșterea bazei fiscale (impozite mai mari);
reducere deficit comercial prin substituirea importurilor, echilibrare balanță de plăți externe;

Motivațiile statului receptor

Aceste motivații pot determina ca statul potențial receptor nu numai să „aștepte” ISD-urile dar chiar să
încerce pro-activ să le promoveze → concurență între state pentru atragerea de ISD-uri
→ înființarea de agenții specializate pentru atragerea ISD-urilor care promovează anumite țări ca și
locații de ISD-uri
→ de multe ori, se argumentează că această concurență ar fi o „race to the bottom” = oferirea de
avantaje de către guvernul local poate ajunge să anuleze beneficiile ISD în economia locală
→ această concurență poate determina localizarea ISD către țări/regiuni în care firma internațională
nu ar fi investiti
Rezumat interese:
GUVERNUL LOCAL STN
= obiective fundamental politice, care privesc = obiective care țin în mod principal de maximizarea
de cele mai multe ori ISD-urile ca un globală a profitului, mai puțin de maximizarea profitului
instrument într-o anumită țară (nici măcar în țara de origine)
→ reducerea costurilor este la fel de importantă ca și
creșterea vânzărilor

Există în mod pregnant situații în care aceste interese devin divergente, chiar conflictuale:
GUVERNUL LOCAL doreste
- o cât mai ridicată ocupare a forței de muncă
locale;
- păstrarea specialiștilor în economia națională;
- o maximizare a veniturilor bugetare;
- un cât mai ridicat conținut local, respectiv
o integrare a producției STN în economia
locală;
STN ia decizia de
- restructurare a activităților (concediere o anumită
parte angajați) sau chiar, în caz extrem, de
delocalizare a producției într-o altă țară;
- STN ia decizia de a relocaliza anumiți specialiști la
alte filiale („brain drain”);
- utilizare a prețurilor de transfer pentru reducerea
globală a expunerii fiscale (practică denumită și „tax
planning” sau „tax arbitrage”);
- utilizarea a furnizorilor tradiționali (de pe alte piețe)
pentru a păstra calitatea produselor

Guvernul țării de origine a ISD

La o primă vedere, nu ar exista nici o motivație a unei țări de a sprijini companiile locale să investească și să
producă în afara granițelor (chiar dimpotrivă, ar fi exact opusul motivațiilor promovării ISD-urilor de către
statele receptoare) → se pot identifica însă și motivații specifice țărilor de origine a ISD:
- levier politic asupra țării receptoare;
- motivații imperialiste („exploatarea” resurselor țării receptoare prin obținerea de drepturi de
monopol pentru companiile naționale);
- motivații fiscale = mai ales în cazul impozitării bazate pe cetățenie

STN ca și mecanism de arbitraj internațional

• într-o lume fără bariere (în sensul de restricții) impuse de către guverne, STN se comportă ca orice
altă firmă
• distincția dintre STN și firmele naționale este dată de operarea în 2 sau mai multe țări / regimuri
politice, fiecare cu propriile forme de intervenție
• STN = un mecanism de arbitraj între aceste regimuri reglementatorii