Antreprenoriat și inovare

(1)
Radu Mușetescu
Academia de Studii Economice, București
radu.musetescu@rei.ase.ro
Evaluare:
• 50% = examen scris, grilă
• 50% = proiect, plan de afaceri

• puncte suplimentare (max. 2) pentru participarea la cursuri /

seminarii
 propoziție teoretică vs
judecată antreprenorială vs
propoziție istorică
• propoziția teoretică = stabilește o relație de cauzalitate universală între două
categorii conceptuale / concepte (ex. „creșterea prețului determină, ceteris
paribus, o scădere a cererii”) = este abstractă, atemporală, dă o explicație etc.;
• propoziție istorică = prezintă un eveniment survenit în trecut în condiții specifice
de timp și spațiu (ex. „în 2012, Apple Inc. a lansat pe piața internațională Iphone
5”) = nu își propune să explice „de ce?” ci informează;
• judecată antreprenorială = o opinie cu privire la o posibilă evoluție din viitor (ex.
„automobilele de mic litraj se vor vinde bine anul viitor”) = întotdeauna este
speculativă / anticipativă chiar dacă este bazată pe metode științifice

3
Succesul antreprenorial
= dat de abilitatea întreprinzătorilor de a servi cel mai bine anumite dorințe de
consum
= întrepinzătorii alocă întotdeauna resurse prezente în scopul obținerii unui profit
viitor = își asumă „riscul economic”
→ nu există o rețetă sigură de a obține profit = nu există o teorie a succesului în
afaceri
→ există însă anumite „legități” ale sistemului economic de care decidenții din sfera
afacerilor trebuie să fie alerți = odată ignorate, aceste legități pot determina efecte
dezastruoase asupra firmei (eșecul afacerii) = ex. inflația, ciclul economic,
naționalizarea / exproprierea, etc.

4
Tema 1: o perspectivă sistemică asupra acțiunii antreprenoriale

Antreprenori versus mediul de afaceri

Cele mai antreprenoriale țări din lume (Revista CEO World,
2022) = date pentru 2021
• 1. SUA • 32. Bulgaria
• 2. Germania • 41. Brazilia
• 42. România
• 3. Marea Britanie
• 43. Ungaria
• 4. Israel • 44. Olanda
• 5. Emiratele Arabe Unite
• 6. Polonia • 62. Moldova

• 7. Spania
• 66. Finlanda
• 8. Suedia
• 9. India • 99. Pakistan
• 10. Franța • 100. El Salvador
Metodologie:

• 100 de țări luate în considerare

• 6 categorii de indicatori: inovație, competitivitate, calitatea forței de
muncă, infrastructură, acces la capital, ușurința de a face afaceri
Global Entrepreneurship
Monitor
 Definiții „mediul de afaceri”:
= „totalitatea forțelor externe care influențează orice
aspect al activității unei organizații” [Ian Brooks, 2004]

→ includerea în tematica disciplinei a tuturor aspectelor

care țin de afacerile internaționale = încercare imposibilă
având în vedere complexitatea acestui fenomen

→ necesitatea unui explanandum mai redus și limitat ca și

pretenții

10
 Mediu de afaceri versus Piață
• o mare varietate de actori (politici, sociali,
economici, culturali, religioși, etc.)
• interacțiunea se face în mod formal dar și
informal;
• scopurile acestor actori sunt foarte diverse;
• cunoștințele și informațiile lor sunt foarte diverse;
• pe lângă prețuri, există și valori transferate (ex.
acte de caritate);
• există un număr mare de externalități (nu pot fi
internalizate);
• ordinea socială și adoptarea de reguli este
endogenă;
• altele.
• există două tipuri de actori: cumpărători și vânzători
• interacțiunea se face prin contractele de piață;
• prețul este imaginea informațiilor și cunoașterii de
la un moment dat;
• se asumă că scopul fundamental este maximizarea
profitului;
• cunoașterea este egalizată prin recompensarea
celui mai competitiv și penalizarea celui mai puțin
competitiv (în termeni de prosperitate) = efectele
de „spill-over”
• externalitățile pot fi internalizate prin includerea în
clauze contractuale;
• adoptarea de reguli este exogenă;
• altele.
11
 Afaceri/economie versus politică
• obiectivul final este profitul;
• tranzacțiile de piață sunt întotdeauna mutual
consimțite;
• prețul este un rezultat al cererii și al ofertei;
• profitul este un semn că producătorii satisfac
nevoile consumatorilor;
• eșecul de a satisface nevoile consumatorilor
duce la faliment;
• altele
• obiectivele fundamentale sunt politice;
• Implică utilizarea mecanismului statului (care
este, în final, bazat pe coerciție – ex. taxarea);
• nu există preț pentru orice tranzacție, este
dificil de estimat satisfacția „consumatorilor”
(adică, a cetățenilor);
• eșecurile sunt „socializate”;
• altele
12
Dimensiuni vizate de studiul „mediului de
afaceri”

• sintagma PEST = politic, economic, social și tehnologic

• sintagma PESTLE (STEEPLE) = politic, economic, socio-cultural,

tehnologic, legal și etic (și de mediu natural)

13
Clarificări conceptuale:
„Mediul de afaceri”

- o realitate obiectivă, independentă, care poate fi măsurată → analize

cantitative și clasamente pe plan international (precum cele publicate
de „World Economic Forum”, etc.)

- o opinie subiectivă, diferită de la o persoană / organizație la alta = pot

exista opinii diametral opuse cu privire la „calitatea” aceluiași mediu de
afaceri

14
Mediul politic

Politica: „ansamblul de discursuri, instituții și practici care țintesc la

stabilirea unei ordini; la organizarea societății umane, într-un context
care este întotdeauna conflictual” (McAuley, 2003).

Ideologie politică: „un sistem coerent de convingeri” (Hoffman, 2007)

→ stânga versus dreapta
Impactul politicii asupra afacerilor
• cum ar trebui să fie organizată acea societate din punctul de vedere al legilor,
instituțiilor, relațiilor dintre cetățeni și stat, relațiilor dintre diferiți cetățeni, etc. =
cadrul legislativ;
• Aceste viziuni diferite: o competiție politică între indivizi și grupuri cu privire la
implementarea propriei viziuni în practică;
• Competiția politică poate fi:
• transparentă = în limitele unui set de reguli comun acceptate de către actorii politici relevanți
(stat de drept)
• netransparentă = încercări ale anumitor actori de a schimba întregul sistem politic prin
mijloace violente / ilegale (fenomene politice de tip război civil, insurgență sau terorism).
• Pentru a respecta legislația, firmele suportă costuri de a implementa și
respecta reglementările publice;
• în limitele permise de lege, firmele pot influența decidenții politici prin
activități de Public Relations, advocacy sau lobby (Baumgartner și Leech,
1998);
• entități economice controlate de către guvern (ex. „întreprinderi de stat”)
pot opera în anumite industrii, uneori beneficiind de privilegii speciale;
• modul în care guvernul unei țări cheltuie resursele pe care le mobilizează
prin taxare are un impact major asupra echilibrului bugetar și, indrect,
asupra indicatorilor macro-economici din acea țară;
• firmele pot schimba cadrul reglementatoriu prin promovarea unor interese
speciale.
• prin acte de corupție, oamenii de afaceri pot influența modul în care oamenii
politici aflați în posturi de decizie implementează legea sau alocă resurse în
interesul anumitor participanți în sfera economică și în contradicție cu interesul
general al societății. Relația dintre modul în care entitățile private interacționează
cu autoritățile publice se încadrează în termenul mai general de relații guvern-
firme,
• etc.
Numărul de procese deschise între părți private în Uniunea Europeană
(la 100 de locuitori)
(2010, 2015, 2016, 2017)

Sursa: Comisia Europeană

“Ease of doing business” = ușurința de a face
afaceri în lume (conform Băncii Mondiale, 2021)
..
1. Noua Zeelandă; 53. Maroc
2. Singapore 54. Cipru
3. Hong Kong; 55. Romania
4. Danemarca; 56. Kenya
5. Korea, Rep. 57. Kosovo
6. SUA; …
7. Georgia; 187. Yemen
8. Marea Britanie 188. Venezuela
9. Norvegia; 189. Eritrea
10. Suedia; 190. Somalia

20
Lua în considerare următorii indicatori:
• Începerea unei noi afaceri
• Obținerea permiselor de construcție
• Conectarea la rețeaua de electricitate
• Înregistrarea proprietății
• Obținerea de credit
• Protejarea investitorilor minoritari
• Ușurința de a plăti de taxe
• Ușurința de a exporta / importa
• Protejarea drepturilor contractuale în justiție
• Rezolvarea insolvenței
O ABORDARE SISTEMICĂ ASUPRA ANTREPRENORIATULUI
Tipologia sistemelor social/politic/economic

• Capitalism (economie de piață)

• Socialism (economie planificată)
• Socialismul de piață
• Fascismul economic
• Intervenționism (sistemul mix)
Criteriul fundamental de diferențiere a societăților umane și
a țărilor pe plan internațional din punct de vedere politic,
social și economic = atitudinea față de drepturile de
proprietate (= regimul proprietății) → factorul fundamental
în înțelegerea comportamentului economic ale indivizilor

proprietatea privată versus proprietatea colectivă

Proprietatea privată
• este naturală → derivă din raritatea bunurilor care fac obiectul
proprietății
• permite capitalizarea = valorea fluxurilor viitoare de numerar
se reflectă în valorea prezentă de capital = stabilirea unei valori
de piață a bunurilor de capital (vezi existența burselor de acțiuni)
• aliniază motivațiilor de control cu cele de „economisire” =
proprietarul este singurul care are motivația de a maximiza
veniturile prezente și viitoare în condiția de a nu consuma din
valoarea prezentă de capital a bunului său;
• proprietatea privată include libertatea nerestricționată a
schimbului
Capitalism
= societatea în care drepturile de proprietate sunt private

→ un sistem capitalist (proprietate privată + libertatea schimbului) este în mod natural un sistem
competitiv (= economie de piață) → bunurile economice vor ajunge a fi deținute de către cel pentru
care au cea mai mare valoare și care are abilitatea economică de a plăti prețul lor
→ producția este orientată către satisfacerea dorințelor de consum ale populației → producția este
„anarhică” = fiecare întreprinzător își asumă riscul economic al producției = el este cel care își asumă
pierderile / câștigurile anticipărilor eronate / corecte
→ există o dinamică permanentă de „distrugere creatoare” = eșecurile firmelor sunt „naturale”, în
sensul în care o parte din întreprinzători vor face întotdeauna anticipări care se vor dovedi eronate
International Property Rights Index 2018 – Property Rights Alliance
(http://internationalpropertyrightsindex.org/ipri2016)
Cele mai protejate: Mai puțin protejate:
1. Finlanda 53. China
2. Noua Zeelandă 54. Panama
3. Elveția 55. România
4. Norvegia ....
5. Singapore 121. Pakistan
6. Suedia 122. Bangladesh
7. Australia 123. Venezuela
8. Olanda 124. Yemen
125. Haiti
27
Proprietatea colectivă
• poate fi atât naturală (proprietatea privată colectivă) cât și impusă
(proprietatea de stat)

• proprietatea colectivă = generează „tragedia comunelor (a bunurilor

comune)” = fiecare încearcă să maximizeze câștigurile individuale,
neavând nici o motivație de a conserva valoarea de capital a bunului
deținut în comun
Proprietatea de stat
• exercitarea proprietății asupra bunurilor de către stat se face
centralizat → planificarea economică (planuri periodice formulate și
implementate de stat) = prețuri fixate administrativ + cantități de
bunuri economice stabilite de la centru/ierarhic
• statul alocă resursele (inclusiv credit, forța de muncă sau valuta) după
criterii/deziderate politice, de multe ori în ignoranță totală/deliberată a
profitabilității / dorințelor de consum
Imposibilitatea „calculului economic” în socialism

= prețurile nu pot fi fixate decât administrativ (inclusiv cursurile de

schimb cu monedele străine), luând în calcul aspecte absolut arbitrarii
→ acest arbitrariu va duce la ignorarea rarității resurselor precum și a
preferințelor de consum ale populației
Imposibilitatea socialismului de piață (SP)

= putem avea „economie de piață” fără „capitalism”?

SP = definit ca un sistem în care proprietatea este de stat dar prețurile se formează
liber ca în capitalism = întreprinderile de stat au libertatea totală de a negocia
prețuri (ex. fosta Yugoslavie)
→ s-a dovedit a fi iluzoriu în măsura în care nu înlătura problema planificării (prin
alocarea creditului/investițiilor precum și a resurselor valutare) → fără o piață
liberă a bunurilor de capital, nu poți avea un sistem competitiv doar pe piața
bunurilor de consum → problema lipsei motivațiilor corecte
Fascismul economic
= formă particulară de socialism = deși proprietatea este formal privată, exercitarea
ei este socializată – statul planifică producția și stabilește prețurile iar toate firmele
formal private sunt obligate să opereze doar conform regulilor statului

→ decizia economică privată este anulată

→ singura „libertate” a unei firme private este cea de „a eșua”
→ sectoarele economice sunt „cartelizate” = toți producătorii fac parte din carteluri
acceptate sau chiar inițiate de către autorități
De ce intervine statul în economie?
= cum pot oamenii de afaceri anticipa intervenția guvernului în
economie?

• oferirea de bunuri publice (securitate, apărare, justiție, infrastructură,

etc.)
• corectarea eșecului pieței (eliminare monopoluri, carteluri, etc.)
• redistribuția (în favoarea anumite categorii sociale considerate
defavorizate)
• exploatare („rent-seeking”)
• Etc.

33
Problema „libertății economice”
• mai multe inițiative de a evalua această libertate economică, printre cele mai
cunoscute fiind cea a Heritage Foundation (www.heritage.org/index)
• utilizează mai multe criterii, precum:
libertatea economică (Business Freedom), libertatea comercială (Trade Freedom),
libertatea fiscală (Fiscal Freedom), cheltuielile guvernamentale (Government
Spending), libertatea monetară (Monetary Freedom), libertatea investițiilor
(Investment Freedom), libertatea financiară (Financial Freedom), drepturile de
proprietate (Property Rights), libertatea față de corupție (Freedom from
Corruption), libertatea muncii (Labor Freedom);

34
Libertatea economică în lume, 2018, Heritage Foundation
Cele mai libere economii
• 1. Hong Kong,
• 2. Singapore,
• 3. Noua Zeelandă,
• 4. Elveția,
• 5. Australia,
• 6. Irlanda,
• 33. Macedonia
• 35. Botswana
• 37. România
Cele mai puțin libere economii
• 180. Coreea de Nord,
• 179. Venezuela,
• 178. Cuba,
• 177. Rep. Democrată Congo
• 176. Eritrea,
• 175. Guinea Ecuatorială,
• Not rated: Iraq, Libia, Liechtenstein, Somalia,
Siria, Yemen
35
• Libertatea economică în 2018 în lume:
• 93 țări = libere sau în cea mai mare parte libere,
• 84 țări = lipsite de libertatea sau în general lipsite de libertate

America: 15 economii sunt mai libere, 17 sunt mai puțin libere;

Asia-Pacific: 31 economii sunt mai libere, 12 mai puțin libere;
Europa: 32 economii sunt mai libere, 11 mai puțin libere, 1 la fel, 1
neierarhizată,
Orientul Mijlociu/Africa de Nord: 6 economii sunt mai libere, 8 mai
puțin libere, 4 neierarhizată;
Africa Sub-Sahariană:  economii sunt mai libere, 27 mai puțin libere,
2 la fel.

36
Impactul libertății:
• cu cât o economie este mai „liberă” din punct de vedere economic, cu atât
aceasta este mai prosperă → firmele private au libertatea de a se angaja în
activități orientate către satisfacerea dorințelor de consum ale populației
• cu cât o economie este mai intervenționsită, cu atât:
• mai multe resurse sunt alocate de către firme pentru “consumul guvernamental”, satisfacerea
reglementărilor publice, etc.
• satisfacerea consumatorilor nu mai este o prioritate;
• firma este supusă arbitrariului (corupție, exproprieri, taxare, etc.) și suportă costuri adiționale

37
Banca Mondială – 2017
- cât de apăsătoare sunt reglementările publice?
Cele mai puțin apăsătoare: Cele mai apăsătoare:

1. Singapore Mexic
2. Emiratele Arabe Unite El Salvador
3. Rwanda Serbia
4. Hong Kong Columbia
5. Malaiezia Romania
6. Elveția Costa Rica
7. Germania Honduras
8. Finlanda ....
9. Georgia Venezuela
10. Gambia
38
CATEGORII CONCEPTUALE DE ACTORI ECONOMICI
Categorii conceptuale / teoretice
de indivizi în analiza economică

 întreprinzător (“entrepreneur”)
 deţinător de capital
 muncitor / angajat
 tehnician / consultant

Întâi vom discuta aceste concepte “pure” / teoretice, abia după care
vom încerca regăsirea lor în “realitate”

40
 Întreprinzătorul
 individul care ia decizia demarării unei activităţii de producţie (ce produse de oferit pe piață? în
ce cantitate?)
 prin excelenţă, este o producţie orientată către piaţă (satisfacerea dorinţelor de consum ale
altora)
 este cel care identifică dorinţele de consum nesatisfăcute pe piaţă (starea de „alertă”) → acestea
se pot materializa în oportunităţi de profit prin producerea bunurilor respective
 forma sa de compensare este variabilă = profitul antreprenorial = întotdeauna este descoperit ex
post (prin încercări = “trial and error”) = câştig “rezidual” (= „the bottom line”)
 în realitate, nu există întreprinzători „puri” = întreprinzătorii „reali” trebuie să dețină și capital =
standardul ultim al calităţii de întreprinzător este “testul asumării pierderilor” = cine pierde într-o
afacere este cel care are calitatea de întreprinzător → într-o economie de piață, proprietarii unei
afaceri au calitatea de întreprinzători
 orice act de alocare a factorilor de producție (de organizare a producției) este prin excelență un
act antreprenorial

41
Deţinătorul de capital

 ca urmare a actului de economisire din trecut, acesta deţine un set de bunuri de capital → într-o
economie de piaţă „dezvoltată”, aceste bunuri de capital iau forma capitalului monetar
 are la dispoziţie două utilizări ale capitalului: tezaurizarea (“hoarding“) sau creditarea
 este, prin excelenţă, creditor
 formal, nu îşi asumă riscul economic al producției orientate către satisfacerea consumatorilor pe
care o creditează → cu toate acestea, riscul de creditare reprezintă o formă de calcul antreprenorial
(ce firmă creditez: cea care produce automobile sau cea care produce mobilă?
 compensarea sa este „fixă” = ia forma unei dobânzi fixe contractate ex ante

42
Muncitorul (furnizorul de servicii de muncă) =
angajatul
 contractează ex ante serviciile sale de muncă întreprinzătorului

 compensat prin câştig necorelat cu profitul = de cele mai multe ori

„fix” → furnizorul de servicii de muncă nu îşi asumă riscul economic

 nu deţine capital

43
Manager
 o categorie particulară de muncitor/angajat
 este împuternicit de întreprinzător cu gestiunea afacerii sau a
anumitor activităţi din afacere
 îl înlocuieşte pe întreprinzător doar în ceea ce privește gestiunea de zi
cu zi a afacerii
 nu ia decizii antreprenoriale ci acționează doar în limitele trasate de
către întreprinzător

44
Sunt decizii antreprenoriale
şi nu manageriale

 ce produs să realizeze firma?

 schimbarea structurii bunurilor de capital (factorilor de producție) la dispoziţia
firmei (producția altor bunuri)
 diversificarea prin creştere „internă” (extinderea gamei de produse realizate)
 orice decizie de creştere „externă” (fuziune sau achiziţie a unor alte firme)
 renunțarea la anumite produse sau activități
 structura de capital a firmei (câtă datorie contractez), etc.

45
Tehnician / consultant

 dispune de “know how”

 ignorat de teoria clasică a distribuției care nu îi conferă un câștig specific

 de regulă un bun cunoscător al ştiinţelor aplicate/inginerie

 este de regulă fie muncitor fie întreprinzător într-o altă afacere (Ex. firmă
proprie de consultanță)

 calitatea sa de inovator sau abilitatea de a formula o reţetă de afaceri nu îi

conferă calitatea de întreprinzător cu privire la cei care beneficiază de serviciile
sale

46
Ex. francizor versus francizat
Franchising = contract prin care francizorul vinde
francizatului „o rețetă/model/formulă de afaceri”
(McDonald’s, Pizza Hut, etc.)
→ testul asumării pierderilor îi conferă calitatea de
întreprinzător francizatului şi nu francizorului.

Acesta din urma este doar un tehnician (vis-a-vis

afacerea francizatului) care vinde know-how-ul unei
afaceri

47
În realitate = este imposibil de identificat indivizi care
acţionează într-o calitate “pură”

 în sens larg, orice individ este un întreprinzător (inclusiv consumatorii) deoarece

implică acțiune în context de incertitudine iar orice acţiune umană este până la
urmă o activitate de producţie → în activitatea de producție, este doar cel care își
asumă riscul economic
 nu există niciodată întreprinzători “puri” deoarece asumarea pierderilor
presupune existenţa unui stoc de bunuri de capital (deci orice întreprinzător
trebuie să fie şi un deţinător de capital)
 un întreprinzător “real” este atât întreprinzător cât şi muncitor şi furnizor de
capital în propria sa afacere

48
 deţinătorii de capital sunt ei înşişi întreprinzători în sensul în care activitatea de
creditare este şi ea o activitate de “producţie” (poate genera pierderi în ciuda
câştigului contractat ex ante) → creditarea presupune în realitate şi asumarea unui
risc economic (a da credit unui producător de biscuiţi şi nu unuia de tractoare
sugerează o judecată din partea creditorului că consumatorii vor cumpăra biscuiţi şi
nu tractoare = o judecată antreprenorială) → legislația falimentului (și răspunderea
limitată) accentuează această calitate

 atât creditorii cât şi muncitorii îşi pot asuma o calitate de întreprinzători atunci
când acceptă o compensare corelată cu profitul debitorului / angajatorului

49
 în ciuda inexistenţei în realitate a unor calităţi “pure”, fiecare
individ în acţiunea sa are o calitate preponderentă care îl
defineşte (calitatea “în sens restrâns”)

Exemple:
- Bill Gates = întreprinzător, creditor sau muncitor/manager la
Microsoft Corp.?
- manageri plătiți cu 1$ salariu fix și restul ca parte din profitul pe
care îl crează pentru firmă
- salariați care sunt plătiți cu acțiuni la firma la care lucrează
50
Problema dublei calităţi: distorsionarea motivaţiilor

Calităţi multiple în aceeaşi afacere sau calităţi diferite în afaceri diferite pot genera o suprapunere
de motivaţii → cel cu o dublă calitate va viza maximizarea câştigului global şi nu neapărat pe cel
conferit de una dintre calităţi → pot rezulta conflicte de interese cu alte categorii de actori
economici care nu mai pot evalua corect comportamentul celui aflat în această situație:

→ manager şi creditor
→ manager într-o afacere, întreprinzător în alta
→ tehnician/consultant într-o afacere, întreprinzător în alta, etc.

51
Manager şi creditor
dacă creditorul unei afaceri are şi calitatea de manager al acelei afaceri
(sau are un rol major în managementul respectivei afaceri) → o
motivaţie naturală de a lua decizii de gestiune care îi asigură returnarea
creditului → evitarea luării unor decizii care măresc riscul afacerii şi
chiar luarea unor decizii care reduc riscul acesteia

Ex. rolul major jucat de către băncile germane în managementul unor

mari companii germane (Deutsche Bank și Daimler Benz)

52
Manager într-o afacere, întreprinzător în alta

calitatea de manager (sau abilitatea de a influenţa managementul) al unei afaceri

implică şi posibilitatea de a derula tranzacţii cu propria afacere → există motivaţia
de a maximiza câştigurile din calitatea de întreprinzător în detrimentul
proprietarilor a căror afacere este gestionată

proprietarii afacerii în care respectivul individ este manager pot suferi pierderi
datorate “transferului” de prosperitate către cea de-a doua afacere (“tunneling”,
„firme-căpușă”)

53
Tehnician într-o afacere,
întreprinzător în alta

în calitate de tehnician într-o afacere, pot exista situaţii în care cel care
oferă know how urmărește profit în calitate de întreprinzător în altă
afacere → problema consultanţilor care pot utiliza informaţiile obţinute
în această calitate pentru a le utiliza în calitatea de întreprinzător

54
Concluzii
Din punct de vedere „normativ”:
 managerii unei firme = calitatea de “angajaţi”, chiar dacă iau decizii care privesc
producţia
 acţionarii unei firme → calitatea de “întreprinzători” = ei sunt cei care îşi asumă
pierderea în cazul eșecului afacerii

→ pot exista situaţii în care managerii unei firme primesc libertatea de a lua chiar şi
decizii prin excelenţă antreprenoriale sau, datorită dreptului pozitiv, își iau ei
această libertate → dacă acest comportament nu este „disciplinat”, poate genera
facil „hazard moral”

55
 Deținători de intereste („stakeholders”) într-o afacere
Categorie Interesul obișnuit/tipic
Acționari cu participații control (și beneficiile personale derivate)
însemnate / pot deține maximizarea valorii firmei = atât ca și valoare de
controlul capital (= capitalizare) cât și ca venit curent
(dividende)
mici acționari maximizarea valorii firmei = atât ca și valoare de
capital (= capitalizare) cât și ca venit curent
(dividende)
angajați salariu, securitatea locului de muncă
management salariu, securitatea locului de muncă , reputație
creditori recuperarea creditelor, reducerea riscului de
credit
parteneri de afaceri creșterea firmei client, propriul profit
statul taxare, politică industrială, redistribuție socială,
stabilitate socială, naționalism/protecționism
Întrebări:
1. Cui aparține
compania?
Acționarilor sau
Tuturor Categoriilor
de deținători de
interese?
2. Ce este mai
important?
Securitatea locurilor
de muncă sau
dividendele?

57
 „Căutarea de profit” versus „respectarea de reguli”
= diferenţa dintre “profit management” versus “bureaucratic management”

→ profitul „economic” ar trebui să fie principiul de referinţă (în evaluare, eficiență, etc.) în
activitatea economică, inclusiv la nivel de angajat (atât la nivel de firmă cât şi de departament) =
managementul orientat către profit
→ atunci când această referinţă dispare, organizaţiile “se birocratizează” prin apelarea la reguli →
ignorarea profitului în beneficiul regulilor nu poate determina decât alocarea eronată a resurselor la
un anumit moment = managementul bazat pe reguli
→ oricât ar fi regulile de bune şi actualizate, ele nu pot “ţine pasul” cu inovaţia comercială,
financiară, etc. → oricare regulă formală poate fi “ocolită”
→ într-o organizaţie care nu este orientată către profit, nu există nici o raţionalitate în alocarea
resurselor

59
Managementul birocratic se regăsește de regulă în administrația
publică (unde nu profitul economic nu este un concept operațional) sau
în organizațiile private non-profit dar pot și exista companii private (mai
ales cele de mari dimensiuni) unde urmarea de reguli să ia locul
urmăririi profitului → „birocratizarea” companiilor private

60
 Profit economic versus profit contabil

• profitul economic este rezultatul calculului economic → acesta ia în considerare costuri de

oportunitate (implicite) şi nu numai costuri explicite
• calculul economic se bazează întotdeauna pe prețuri de piață: valoare contabilă versus valoare
economică
• concentrarea exclusivă pe profitul contabil poate distruge valoare pentru companie în momentul în
care maximizarea profitului contabil se face prin asumarea unor costuri de oportunitate → artificiile
contabile pot modifica imaginea cu privire la profitul contabil și nu pe cele cu privire la profit
economic
Ex: dubla raportare pe piețele de capital dezvoltate (o raportare către autoritățile fiscale, o raportare
către investitori)

61