Etica în afaceri au încercat să o definească: economişti,

filantropişti, sociologi, filosofi etc.

În mare, putem identifica două puncte de vedere privind raportul
dintre etică şi afaceri :

• a) teze ale compatibilităţii dintre etică şi afaceri

• b) teza incompatibilităţii dintre etică şi afaceri; de pildă, teoria lui
Albert Carr,
Carr conform căreia “afacerea, ca întreprindere competitivă,
nu are nimic de a face cu etica ce guvernează principiile morale ale
vieţii de zi cu zi; deci, în afaceri nu există responsabilităţi morale”.
Putem vorbi despre teorii ce susţin compatibilitatea
dintre etică şi afaceri. Aici avem de a face
fie cu teorii mai slabe din punct de vedere etic,
precum teza lui Milton Friedman,
Friedman după care
“singura responsabilitate a afacerii este de a face
profit; într-o companie privată, responsabilitatea
socială a managerilor este de a creşte profitul, fără a
utiliza în mod ilegitim resursele companiei”;
fie cu teorii mai tari, precum aşa-zisa
“abordare maximalistă a responsabilităţii sociale a
afacerilor”.

Milton Friedman
MILTON FRIEDMAN

The Social
Responsibility of
Business Is to
Increase Its Profits
(1970)
T Într-o societate liberă “există o singură responsabilitate socială în
afaceri: aceea de a utiliza resursele afacerii şi de a o angaja în
E activităţi desemnate să sporească profiturile atât timp cât sunt
Z respectate regulile jocului; adică, angajarea într-o competiţie
A deschisă şi liberă, lipsită de înşelătorie şi fraudă.”

Scopul unei afaceri este de a se angaja în activităţi concepute pentru

a-i spori profiturile. Dacă acest scop al afacerii este dezirabil, atunci
A toţi cei care lucrează într-o afacere au obligaţia de a contribui la
R îndeplinirea sa.
G “Într-o întreprindere liberă, bazată pe un sistem al proprietăţii private,
U administratorul este un angajat al proprietarilor afacerii. El are o
M responsabilitate directă faţă de angajatorii săi. Această responsabilitate
E constă în conducerea afacerii conform dorinţelor angajatorilor, dorinţe
N care,cu
de regulă, vor fi acelea de a face cât mai mulţi bani posibil, în acord
regulile de bază ale societăţii; ambele responsabilităţi sunt cuprinse
T atât în lege cât şi în normele etice de comportament.”
Conform acestora, responsabilitatea în afaceri presupune mai
mult decât realizarea de profit. Avem în vedere, de pildă, teoria
stakeholders şi teoria responsabilităţii sociale corporatiste.
Aceste din urmă puncte de vedere par a fi devenit majoritare în
ultimele decenii în mediile occidentale de afaceri, îndeosebi în
SUA. Cele două teorii exprimă, de fapt, o modificare de
paradigmă în modul de a face afaceri şi în discursul filosofic
privind afacerile.
ALBERT CARR

Is Business
Bluffing Ethical?
(1968)
T Nu există responsabilităţi etice în afaceri; nu există etică în afaceri.
Etica ţine de viaţa personală a indivizilor, ea nu trebuie confundată
E cu regulile pe care le urmează oamenii de afaceri în domeniul lor
Z profesional.
A

Analogia jocului – afacerile ca joc, în speţă joc de poker; astfel,

afacerea este considerată drept joc competitiv şi drept joc de
A strategie.
R
“Imaginea jocului de poker asupra eticii este diferită de idealurile etice ale relaţiilor
G interumane civilizate. Jocul îndeamnă la neîncredere faţă de ceilalţi participanţi. El
U ignoră ideea de prietenie. Nu amabilitatea şi sinceritatea, ci viclenia şi ascunderea
M atuurilor şi intenţiilor sunt vitale în poker. Nimeni nu va considera că din acest motiv
pokerul este rău. Şi nimeni nu va considera că jocul afacerilor este rău pentru faptul
E că standardele sale privitoare la corect şi greşit sunt diferite faţă de tradiţiile morale
N dominante în societate.”
T
În mediul românesc de afaceri e
greu de distins între ilegalitate şi
imoralitate. Imaturitatea pieţei,
insuficienţa legislativă şi opusul ei,
suprareglementarea, permit
specularea ambiguităţilor
legislative şi îngreunează crearea
unui spaţiu al normelor şi
practicilor etice în afaceri. Cele mai
multe din problemele mediului
românesc de afaceri se nasc în
zona de intersecţie dintre politic şi
afaceri: corupţie, conflicte de
interese, ambiguităţile rămase în
probleme precum controlul
averilor, lobby-ul, sponsorizarea
partidelor politice.
 Se pot identifica trei surse majore de probleme etice în
mediul românesc de afaceri:
afaceri

• (1) intervenţii ale statului pe piaţă, constând în facilităţi acordate anumitor

agenti economici (subvenţii, scutiri său reeşalonări de datorii),
incertitudine legislativă, intervenţii pe piaţă financiara şi în politicile de
preţuri pentru utilităţi şi unele produse de bază;
• (2) în raportul dintre producători şi consumatori, practicile corporatiste
neloiale sau la limita legalitătii, practicile de cvasi-monopol ale unora din
marile companii şi ale distribuitorilor de utilităţi publice;
• (3) practicile din raporturile angajat-angajator (munca la negru, salarii sub
venitul minim, discriminare sau alte forme de abuz asupra angajaţilor).
Pentru a înţelege natura problemelor cu
care se confruntă întreprinzătorii,
Departamentul Analize şi Sondaje al
Consiliului National al IMM-urilor din
Romania (CNIPMMR) a efectuat un
studiu pe un eşantion de 1.399 de IMM-
uri considerat reprezentativ la scara
nationala.
Studiul arată ca 44,64% dintre respondenţi
consideră că mediul economic este
defavorabil dezvoltării afacerilor, în
vreme ce abia 25,50% cred că acesta
este favorabil întreprinzătorilor.
Mai mult, principalele piedici în activitatea
IMM-urilor sunt generate de instituţiile
statului care interacţionează cu piaţa.
Sondajul arată ca principalii trei factori care
influenţează negativ acest sector sunt
birocraţia excesivă,
evoluţia cadrului legislativ,
corupţia.
 Material realizat de:

PROF. MARIA ŞCHIOPU

COLEGIUL ECONOMIC HERMES

- Petroşani -