Sunteți pe pagina 1din 3

1. Obiectul şi subiectul de studiu.

Categoriile principale de subiecţi a relaţiilor


corporative. Principiile de bază a formării corporaţiilor.
În condiţiile Moldovei, o studiere permanentă a problemelor legate de argumentarea
structurii raţionale a aparatului de dirijare a firmei (în cadrul businessului mare, de aceasta se
ocupă managementul corporativ special), sistemului de comunicaţii şi fluxuri informaţionale,
metodelor de adoptare a deciziilor administrative în condiţiile de computerizare şi controlului
asupra executării lor. Totodată se analizează realizările în domeniul statisticii matematice
moderne şi tehnologia computerelor.
Crearea şi asigurarea condiţiilor funcţionării economiei de piaţă liberă în ţara noastră
au impus cu necesitate realizarea unui cadru juridic adecvat care să reglementeze statutul
noilor agenţi economici şi raporturile juridice la care aceştia participă.
În Republica Moldova o perioadă mare de timp nu au existat forme private de
activitate. În perioada de tranziţie, mai corect ar fi spus de rupere a legăturilor social-
economice cu ţările sistemul socialist, au apărut forme noi de activitate, bazate pe capital
cumulativ, social: societăţi pe acţiuni, bănci comerciale pe acţiuni, fonduri de investiţii,
companii de trust, etc.
Odată cu apariţia acestora a apărut şi probleme noi: bonurile patrimoniale dădeau
drept la o parte din patrimoniul statului, dar nu indicau metodologia de formarea a relaţiilor
noi, într-o economie inedită.
Proprietarii, acţionarii, pe de o parte deţin putere asupra capitalului social, pe de altă
parte nu sunt în stare, practic, din cauza numărului foarte mare să influenţeze deciziile
consiliului şi a organului executiv. Teoriile managementului corporativ, atât în Republica
Moldova, cât şi peste hotare sunt în curs de formare, cu toate că uniunile corporative au o
dezvoltare destul de semnificativă. Formaţiunile corporative în Republica Moldova au apărut
odată cu destrămarea sistemului sovietic. Şi dacă în anul 1990 în societăţile pe acţiuni n-au
înregistrat o creşterea majoră atunci pe parcursul anilor de tranziţie numărul şi importanţa lor
a crescut.
Managementul corporativ este ştiinţa ce studiază mecanismul şi procedurile de
elaborare şi adoptare a deciziilor de planificare, organizare, motivare şi control asupra
realizării lor, complexitatea proceselor, fenomenelor şi relaţiilor ce au loc în cadrul
instituţiilor de drept-persoane juridice bazate pe capital cumulativ.
Ca obiect de studiu sunt acţionarii, creditorii, angajaţii, furnizorii, consumatorii,
organele puterii locale, legislaţia în vigoare, mediul internaţional.

1
Ca subiect de studiu sunt relaţiile economice, social politice din cadrul corporaţiei,
cât şi legăturile cu mediul înconjurător.
Scopul suprem al tuturor corporaţiilor este mărirea valorii corporaţiilor:
- Ceea ce presupune atât creşterea preţului (valorii) acţiunii, obţinerea de dividende
de către acţionari, cât şi remunerarea munci angajaţilor (administratorilor,
funcţionarilor, muncitorilor).
Pentru o expunere mai concisă, prezentăm o structură organizatorică a unei Societăţi
pe Acţiuni Clasice.

Adunarea generală a
acţionarilor

Consiliul societăţii Comisia de revizie

Organul executiv

Diferite secţii ale corporaţiei (finanţe, contabilitate,


marketing, producţie, energie, transport etc.)

Figura 1 Structura organizatorică a corporaţiei (Societăţi pe Acţiuni Clasice)

Necesitatea studierii şi dezvoltării Managementului Corporativ este cauzată de o


mulţime de factori:
1. Multitudinea şi complexitatea domeniilor de activitate a corporaţiilor.
2. Iniţierea afacerilor se face de obicei pe baza capitalului cumulativ.
3. Managementul corporativ se bazează pe dezvoltarea normelor şi legislaţiilor corporative ce
au la bază democraţia, echitatea socială, etc.

2
4. Funcţiile Managementului Corporativ: planificarea, organizarea, motivarea, controlul şi
informatizarea se evidenţiază prin nivelurile sale de complexitate în comparaţie cu alte tipuri
de întreprinderi.
5. Dezvoltarea economiei naţionale, implementarea produselor naţionale şi ridicarea image-
ului este mai mult posibilă să fie efectuată de către corporaţii, decât de întreprinderi mici.
6. Deseori normele şi normativele elaborate în cadrul Marilor corporaţii sunt implementate
apoi în legislaţie.
7. În urma dezvoltării relaţiilor corporative, corporaţiilor, cele din urmă au o tot mai mare
influenţă asupra societăţii, economiei naţionale.
Managementul corporativ este o formă de conducere axată pe anticiparea schimbărilor
şi modificărilor ce trebuie operate în cadrul întreprinderilor bazate pe capital cumulativ şi în
interacţiunile acesteia cu mediul ei de existenţă, pentru a împiedica producerea situaţiilor în
care bunuri şi servicii oferite de organizaţie, fabricaţia şi vânzarea acestora, întreaga
activitate, desfăşurată să devină total depăşite, necorcondante cronic cu schimbările produse.
Managementul bazat pe politici corporative este conducerea superioară a organizaţiei, care
determină evoluţia pe termen lung şi performanţele acesteia, asigurând aplicarea în practică a
scopurilor stabilite.
La baza studiului Managementului corporativ este principiul metodologic al abordării
complexe şi sistemice a conceptelor contemporane, ce permite efectuarea unui studiu teoretic
cu aplicarea în practică a abordărilor propuse.
Managementului corporativ ca ştiinţă se bazează pe date, informaţii din cadrul altor
ştiinţe cum sunt: economia politică, microeconomie, macroeconomie, management,
marketing, modelarea matematică, cercetări operaţionale, management inovaţional,
management strategic, psihologie, cultură generală şi artă.

Un manager al unei mari corporaţii este obligat să aibă un nivel de profesionalism şi


cultural foarte înalt, deoarece el prezintă nu doar opinia proprie ci opinia unui gigant
economic.

Asigurarea raportului optimi investitori – creditori - acționari / manageri / angajaţi /


consumatori, etc. se efectuează prin intermediul principilor managementului corporativ.

S-ar putea să vă placă și