1. Elementele de bază a  modelelor de administrare corporativă.

În procesul evolutiv sistemul managerial a luat diferite aspecte caracteristice

sistemului cultural, socio-economic, politic a ţării în care a apărut şi s-a dezvoltat.
Ţările fost-socialiste în procesul de dezvoltare a uniunilor corporative şi a
mecanismului corporativ au înregistrat o vacanţă anumită, ce a durat o perioadă destul de
însemnată – cca. 70 ani, pe parcursul căreia în alte ţări s-a cristalizat sistemul corporativ: atât
din punct de vedere a reglementării relaţiilor corporative de către managementul corporativ,
cât şi din punct de vederea reglementării şi stabilităţii legislative de către sistemul organelor
publice.
Pentru a face o definire a modelelor de administrare corporativă vom pune la bază trei
concepte:
1. Din punct de vedere filosofic: Un model de administrare corporativă este ceea ce
este şi poate fi deosebit de alte modele. Adică cât de optim nu ar fi din punct de vedere
economic şi cât de neeficient nu ar fi, el (modelul, sistemul de administrare corporativă)
totuşi există: şi nu este nici un model ce ar fi identic cu acesta, cu toate că puncte tangente
sunt. Astfel fiecare ţară î-şi formează sistemul său de administrare corporativă, impunând
unele principii prin intermediul sistemului legislativ, altele prin cultura şi principiile sociale.
2. Din punct de vedere logic:Un model poate fi definit de multitudinea
caracteristicilor pozitive şi negative care le are acesta. Ori, unele ţări (ex. Republica
Moldova) permit înfiinţarea unor corporaţii de un singur acţionar, alte ţări (ex. România)
impun ca în calitate de acţionari să fie cel puţin 3 persoane (în diferite ţări fiind diferit acest
număr). Unele ţări permit emisia hârtiilor de valoare la purtător (ex. SUA, Germania) în
sistemul implementat în Republica Moldova acest lucru fiind interzis (în Republica Moldova
se permite doar emisia valorilor mobiliare nominative).
3. Din punct de vedere economic:un model înseamnă o totalitate de caracteristici a
unui sistem complex, ce permite reglementarea relaţiilor economico-sociale a subiecţilor de
bază: acţionari, consiliul societăţii, membrii administraţiei companiei, angajaţilor,
potenţialilor investitori, creditori existenţi şi potenţiali, consumatori, concurenţi, bănci şi
instituţii financiare, sistemul statal etc.
4. Din punct de vedere al managementului: un model de administrare corporativă
determină relaţii de participare la proprietate şi la gestiunea proprietăţii, atât cu implicarea
proprietarilor, cât şi fără implicarea acestora, dar utilizând agenţii-reprezentanţi, care vor
gestiona compania din numele şi în interesul proprietarilor: relaţii ce pot fi impuse şi din
punct de vedere legal, dar mai ales din punct de vedere a managementului corporativ cu
1
respectarea principiilor de bază: Realitate, Loialitate, Responsabilitate, Transparenţă,
Legalitate.
Iniţial sistemul corporativ subînţelege doar uniunea acţionarilor sau proprietarilor. Pe
parcursul dezvoltării a avut loc o modificare a conceptului sistemului corporativ, iar scopul
uniunilor corporative, a aliantelor şi asociaţiilor economico-sociale fiind elaborarea politicilor
comune în domeniul businessului, integrării proceselor de producere şi a capacităţilor
comune întru supravieţuirea acestora.
Efectuând o analiză comparativă a activităţii corporaţiilor naţionale şi internaţionale
se impune concluzia că administrarea corporativă tinde spre uniunea principiilor şi modelelor
în baza cărora se efectuează conducerea. Astfel, evolutiv, s-au conturat trei modele clasice de
administrare corporativă: anglo-american, german şi japonez.
Totodată fiind necesar de constatat faptul că se acordă atenţie nu atât structurii
organizatorice a corporaţiilor (organigrama), cât structurii relaţiilor şi structurii participanţilor
la aceste relaţii corporative.
Astfel, dacă am evidenţia care sunt elementele de bază a modelelor de administrare
corporativă, atunci pretutindeni ar fi prezente următoarele elemente:
1. Adunarea generală a acţionarilor – organul suprem de conducere, aliați proprietarii
companiei;
2.Consiliul societăţii – reprezentanţii acţionarilor (atât acţionari cât şi ne-acţionari), ce
apără interesele acţionarilor;
3.Organul executiv – echipa managerială ce efectuează administrarea curentă a
companiei;
4. Registratorul – responsabilul pentru evidenţă corectă a deţinătorilor de acţiuni;
5.Cenzorul – organul ce efectuează analiza activităţii economico-financiară a
companiei.
Aceste elemente fiind practic prezente sub o formă sau alta, având denumiri diferite,
în toate modele, adică în toate ţările în care există societăţi pe acţiuni. Totodată există şi unele
excepţii: spre exemplu în modelul moldovenesc de administrare corporativă un aşa organ de
conducere cum este Consiliul Societăţii poate şi să nu existe în societăţile pe acţiuni cu un
număr de acţionari până la 50 acţionari – deţinători de acţiuni cu drept de vot, iar atribuţiile
acestuia în acest caz fiind îndeplinite de către Adunarea Generală a Acţionarilor; în modelul
rusesc atribuţiile Consiliului Societăţii le poate îndeplini Adunarea Generală a Acţionarilor în
societăţile pe acţiuni cu un număr de acţionari-deţinători de acţiuni cu drept de vot până la 25.

2
 Schematic, aceste relaţii, prezente pentru fiecare din modelele naţionale iau următoare
formă (figura 1):
Adunarea Generală a Acţionarilor
Numeşte în calitate de susţinători ai intereselor
Numeşte responsabil Consiliul Societăţii Numeşte responsabil
pe evidenţa proprietarilor Numeşte în calitate de responsabil pe controlul
economico
Registratorul al gestiunii companiei - financiar al
activităţii
Organul Executiv companiei
(Directorul General, Organul colegial) Auditor
Competenţa Organului Executiv

Formarea echipei manageriale pentru

asigurarea unei activităţi eficiente a corporaţiei
Figura 1. Algoritmul formării ierarhiei corporative
Alte elemente suplimentar la cele evidenţiate mai sus, ce stau la baza realizării unor
trăsături specifice oricărui model analizat sunt:
1.Relaţiile între subiecţii interni şi externi în realizarea administrării corporative;
2.Reglementarea din partea organelor judiciare;
3.Regulile de joc stabilite de participanţii pieţei libere;
4.Structura proprietăţii;
5.Drepturile şi apărarea drepturilor acţionarilor;
6.Principalele tipuri de hârtii de valoare;
7.Dările de seamă specializate;
8.Modurile de petrecere a adunărilor generale a acţionarilor;
9.Alte elemente
Eficienţa sistemului corporativ a dus la transformarea ce înregistrează creşteri majore
a proprietăţii de stat în proprietate corporativă. Astfel corporaţiile devin un factor dominant în
activitatea economică naţională şi mondială, prezentând prin sine o metodă de uniune a
puterilor economico-financiare a diferitor agenţi economici, ce activează în domenii, inclusiv
netangente, a economiei, cu scopul determinării politicilor şi strategiilor comune de creştere
şi dezvoltarea a participanţilor la această uniune.