2.

REFORMA CURRICULARĂ

2.1. Precizari preliminare

Reforma educatiei/invatamantului reprezinta o schimbare fundamentala, proiectata si

realizata la nivelul sistemului de educatie, in orientarea, structura si in continutul acestuia.
Fiecare lege aparuta intr-o tara sau alta in domeniul educatiei a generat schimbari
mai mult sau putin profunde. Secolul al XX-lea insa, alert rascolit in plan economic si social,
a generat, incepand cu anii '60, o adevarata criza in educatie, dezbatuta la vremea aceea de
specialisti, care s-a manifestat atat in planul teoretic, conceptual, cat si in practica
educationala, in comportamentul si atitudinile educabililor (elevi si studenti).
Intr-o serie de tari precum SUA, Anglia, Olanda, s-au organizat mari miscari
protestatare ale elevilor si studentilor, care au culminat cu cele de anvergura nationala din
mai 1948, din Franta. Ca urmare a acestor manifestari s-a produs o veritabila explozie de
reforme in domeniul educatiei si invatamantului in tarile dezvoltate, reforme care urmareau
compati-bilizarea sistemelor nationale de invatamant cu transformarile sociale si economice.
Aceasta perioada de varf in reformele educative - remarca D. Ungureanu - a fost si
consecinta impactului curriculum-ului cu educatia, ca singura modalitate capabila sa
realizeze corelatia viabila dintre o educatie traditionala si o societate dinamica supusa
transformarilor profunde.
Daca in prima jumatate a secolului al XX-lea interrelatia reforma curriculara-reforma
sociala figura doar implicit in demersurile cu privire la schimbarile sociale, dupa deceniul al
V-lea al secolului al XX-lea aceasta interrelatie incepe sa fie formulata explicit.
Din perspectiva pedagogiei sociale exista doua distinctii majore intre reformele
curriculare initiate in prima si respectiv ultima parte a secolului:
Actualele inovatii in domeniul continuturilor educationale si al organizarii procesului
lor de asimilare nu mai sunt interpretate ca reactii de adaptare a sistemului educational la
schimbarile din celelalte sisteme sociale, ci mai mult, ca un complex de interventii
optimizatoare pe termen lung, asupra dinamicii societatii pe ansamblu.
Desfasurarea reformelor curriculare este insotita acum, spre deosebire de perioada
anterioara, de elaborarea unei teorii a curriculum-ului si a reformei curriculare care au doua
functii importante: fac posibila organizarea datelor empirice culese din practica scolara,
astfel incat sa releve semnificatiile generale; ghideaza interventia instructiv-educativa.
Legatura dintre dezvoltarea societatii si reforma curriculum-ului este reflectata
pregnant intr-o serie de principii sintetizate de Cretu, C. si G. Vaideanu, pe care le prezentam
mai jos.
 Integrarea reformei curriculare in reformele globale ale societatii.
Reforma in curriculum semnifica o orientare reformista esentiala in educatie,
iar prin efectele indirecte, pe termen mediu si lung, ea insasi determina
schimbari in toate subsistemele sociale.
 Reforma trebuie sa reflecte obiectivele globale de dezvoltare a societatii.
Aceasta implica o buna circulatie a informatiei legate de proiectul de reforma
si de implementarea acesteia, consultari permanente intre cadrele didactice,
receptivitate din partea autoritatilor. Aceste consultari si dezbateri, conduse cu
 profesionalism, reprezinta nu doar o modalitate de sensibilizare, constientizare
si informare /explicare, ci si un veritabil training de pre-initiere a cadrelor
didactice in infaptuirea reformei.
 Structurile necesare unei reforme curriculare depasesc cadrul sistemului
de educatie. Ele presupun schimbari si la nivelul structurilor celorlalte
subsisteme ale societatii.
 Reforma curriculara nu devine realitate sociala si pedagogica decat daca
reuseste sa transforme, cu timpul, practica educationala (relatiile didactice,
relatia scolii cu familia si comunitatea, climatul educational al scolii,
mentalitatile etc.).
 Reforma curriculara trebuie conceputa ca reprezentand o activitate
continua si perfectibila. O astfel de interpretare a reformei, ca inovare
permanenta, nu conduce la instabilitate tensionata, ci dimpotriva, este
modalitatea cea mai eficienta de a evita schimbarile bruste, discontinuitatile
violente, incoerentele inevitabile in perioade de reforma precipitata.
 Reforma curriculara trebuie sa fie conceputa si aplicata in
interdependenta cu realizarea educatiei permanente.
Educatia permanenta definita drept procesul de perfectionare a dezvoltarii
personale, sociale si profesionale pe durata intregii vieti a fiintei umane, deschide
perspective de proiectare si realizare a curriculum-ului. Spre deosebire de viziunea
traditionala (cand se elabora un curriculum pentru fiecare nivel al sistemului de invatamant)
pedagogia moderna vorbeste despre curriculum-urile educatiei permanente, astfel incat sa nu
se piarda din vedere 'deschiderea educatiei permanente si multiplicarea aspectelor ei pentru
fiecare individ in cursul vietii lui si pentru fiecare faza a vietii sale' (14, p.88).

2.2. Specificul reformei curriculare a invatamantului in Romania

Spre deosebire de reformele actuale ale invatamantului in tarile occidentale, care

sunt concepute ca inovari si adaptari in scopul optimizarii diferitelor aspecte ale sistemelor si
proceselor educationale sub sintagma de 'reforma avansata', in Romania, reforma inceputa
timid dupa 1990, printr-o lunga perioada de tranzitie, care inca nu s-a incheiat, prezinta unele
particularitati distinctive. In documentele Ministerului Educatiei Nationale (din 2001)
sunt formulate directiile complexe de reforma, rezultate din analiza starii actuale a
invatamantului romanesc si expertizele internationale ale reformelor din Europa Centrala si
de Rasarit:
 reducerea incarcarii programelor de invatamant si compatibilizarea europeana de
curricula;
 convertirea invatamantului dintr-un invatamant predominant reproductiv, intr-unul,
in esenta, creativ si reamplasarea cercetarii stiintifice la baza studiilor universitare;
 ameliorarea infrastructurii si generalizarea comunicatiilor electronice;
 crearea unui parteneriat si, in general, a unei noi interactiuni intre scoli si
universitati, pe de o parte, si mediul inconjurator economic, administrativ si
cultural, pe de alta parte;
  managementul orientat spre competitivitate si performanta, distantat deopotriva de
centralism si de populism; integrarea in forme noi, a organizarilor comune, in
reteaua internationala a institutiilor de invatamant.
Aceste directii trebuiesc raportate la cadrul axiologic larg al idealului si finalitatilor
educationale formulate prin legea invatamantului in vigoare, adoptata in 1995.
Reforma invatamantului are un caracter global. Ea se desfasoara in contextul unei
tranzitii printr-un nou regim politic catre un nou sistem economic. Caracteristicile pregnante
ale acestor mutatii constau in dezvoltarea sistemului politic democratic, generalizarea
economiei de piata, accesul deschis la informatie si la circulatie pentru segmente ale
populatiei din ce in ce mai largi, cresterea interdependentelor dintre state si culturi,
accentuarea specializarii la nivel inalt relationata cu mobilitatea pietii muncii etc. Ca urmare,
reforma invatamantului vizeaza toate aspectele sistemului de invatamant si supune unei
reconstructii semnificative intreg procesul de invatamant.

2.2.1. Reforma in domeniul curriculum-ului

Cuprinde următoarele subcomponente:

Subcomponenta conceptuala isi propune:
 sa elaboreze politica curriculara coerenta pe termen scurt, mediu si lung
care sa exprime conceptia despre evolutiile de perspectiva ale invatamantului
gimnazial (cl.I-VIII) si liceal (IX-XII); conceptia privind corelarea tuturor
dimensiunilor de reforma a invatamantului (curriculum, manuale, formarea
resurselor umane, reabilitarea materiala a scolilor, etc.);
 sa elaboreze o conceptie curriculara coerenta care sa stabileasca tipul de
curriculum, de invatare predare si evaluare;
Subcomponenta institutionala si organizationala creeaza:
 structuri institutionale capabile sa asigure conceperea curriculum-ului si dupa
incheierea proiectului de reforma;
 un sistem complex de formare a conceptorilor de curriculum.
Managementul proiectului de reforma este asigurat de Consiliul National pentru
Curriculum, format din reprezentanti de la toate nivelele sistemului de invatamant, precum si
de doua comisii de coordonare pe arii curriculare, pentru invatamant general si liceal.

2.2.2. Innoirile aduse de noul curriculum national

Dintre numeroasele innoiri generate de Curriculum National cea mai semnificativa

reprezinta compatibilizarea documentelor curriculare elaborate in cadrul reformei cu
rezultatele cercetarii pedagogice si cu tendintele de practica educationala intalnite pe plan
international.
Consecinta directa, realizabila pe termen lung va consta in formarea unei
culturi curriculare exprimate in practica educationala pe urmatoarele dimensiuni:
  Plasarea invatarii - ca proces - in centrul demersurilor scolii (important este nu
ceea ce profesorul a predat, ci ceea ce elevul a invatat).
 Orientarea invatarii spre formarea de capacitati si atitudini prin dezvoltarea
competentelor proprii rezolvarii de probleme, precum si prin folosirea
strategiilor participative in activitatea didactica.
 Flexibilizarea ofertei de invatare venita dinspre scoala (structurarea nu a unui
invatamant uniform si unic pentru toti, conceput pentru un elev abstract, ci a
unui invatamant pentru fiecare, deci pentru elevul concret).
 Adaptarea continuturilor invatarii la realitatea cotidiana, precum si la
preocuparile, interesele si aptitudinile elevului.
 Introducerea unor noi modalitati de selectare si de organizare a obiectivelor si
a continuturilor, conform principiului 'nu mult, ci bine'; important este nu doar
ce anume, ci cat de bine, cand si de ce se invata ceea ce se invata, dar si la ce
anume serveste mai tarziu ceea ce s-a invatat in scoala.
 Posibilitatea realizarii unor parcursuri scolare individualizate, motivante
pentru elevi, orientate spre inovatie si implinire personala.
 Responsabilizarea tuturor agentilor educationali in vederea proiectarii,
monitorizarii si evaluarii curriculum-ului. (Programe scolare pentru
invatamantul primar, MEN, Bucuresti, 1998, p.14)

2.3. Perspectiva curriculum-ului in secolul al XXI-lea

Numerosi experti in domeniul educatiei apreciaza curriculum ca fiind singura

'modalitate de imbinare de modalitati' care sa satisfaca exigentele actuale si sa reprezinte
garantia solida a educatiei viitorului.
Pe agenda de lucru a unor organisme internationale specializate in educatie si cultura
(Biroul International al Educatiei, UNESCO), precum si a unor organizatii predominant
economice (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica - O.C.D.E.) figureaza
problema redefinirii curriculum-ului in noi termeni, noi contexte diferite de cele existente la
sfarsitul secolului al XX-lea.
Ideea omniprezenta in dezbaterile si studiile pe tema redefinirii curriculum-ului si a
scolarizarii in secolul al XXI-lea este aceea ca varianta curriculum-ului in educatie nu numai
ca nu intra in discutie ca singura solutie pentru educatia viitorului, dar se sustine ca insusi
curriculum sa fie tratat curricular in noul secol.
Numeroase idei privitoare la perspectiva curriculum-ului in secolul al XXI-lea se
refera punctual, fie la aspecte ce reprezinta noutati in educatia prezenta si care vor trebui
iarasi reinnoite, fie la aspecte cu totul noi, abia maginabile, vag deocamdata, ce vor constitui
provocari de mare anvergura in educatia viitorului. Prezentam selectiv cateva dintre acestea,
doar cu titlu informativ-ilustrativ (Documents O.C.E., 1994, cf. D. Ungureanu):
 opozitia, paradoxal chiar, intre evolutia continua a cunoasterii umane si nevoia
de stabilitate cognitiva a indivizilor;
  problema stringenta a secolului urmator o va constitui "invatarea prin invatare"
si "a invata sa gandesti", dupa ce secolul al XX-lea a fost pus sub pecetea lui
"a invata sa fii" si a lui "a invata prin a face";
 trunchiul comun din curriculum-ul actual va fi redefinit si reconsiderat radical,
esenta acestuia trebuind transferata de pe discipline sau continuturi comune,
stabilite totusi conventional, pe cunostinte si abilitati perene, etern umane;
 dezvoltarea inteligentei educabililor, desi va ramane importanta in curriculum,
va fi devansata de insistarea pe capacitatea si ocaziile de reflectie si
interpretare contextual-situationala a acestora;
 gandirea continua a educabililor va fi contrabalansata de gandirea discontinua
si divergenta, ca si de logica disrumptiva a emisferei drepte a creierului uman,
de secole neglijata in invatarea scolara /sociala;
 multimedia educationale vor fi spectacular valorizate in curriculum-ul
secolului urmator, revolutionand materialele curriculare, dar si curriculumul-
actiune, mergandu-se pana la o I.A.C. (Instructie Asistata pe Calculator)
generalizata si multimedia interactive in educatie;
 continuturi ca educatia interculturala /ecologica se vor contopi cu preocuparea
globala a curriculum-ului viitor, pentru formarea educabililor in spiritul
educatiei mediului inconjurator.
Pentru o asemenea arie curriculara viitoare, C.E.R.I. (Centre of Educational Research
and Inovation) si-a constituit un subprogram specific (in 1975), denumit E.N.S.I.
(Environment Soft Instruction) si care isi propune, in principal, in curriculum-ul viitorului:
 considerarea mediului inconjurator ca un domeniu de experienta personala
pentru educabili, dincolo de scoala;
 studierea inter-, trans-, disciplinara a mediului global;
 modificarea mediului inconjurator pana la limita rezonabilului;
 acceptarea mediului ca limita pertinenta pentru initiativa, libertate,
independenta, autonomie, creativitate etc.
Reformele in educatie ale viitorului, si in special reformele in curriculum vor fi
practic inversate ca sens si alimentare cu plecari de jos (microeducational) in sus
(macroeducational), prin sinteze cumulative de nevoi si intentii particulare, contextuale, in
locul sintezelor 'birocratice' /statistice, prelucrate sus si revenite alterat si mediat in teritoriu
s.a.m.d.
Daca ideea de fond a unor astfel de opinii 'anticipative' ramane aceea ca un
curriculum inevitabil va trebui el insusi reformat continuu in viitor, concluzia generala, la
randul ei, poate fi exprimata printr-o parafraza la o asertiune a lui A. Malraux, privind
inerenta religiozitate a umanitatii, tot mai debusolat.