Ȋn acest capitol,intitulat ‘’Stresul şi învãţarea-conexiuni vitale’’autorul explicã modurile prin care

creierul uman echilibreazã stresul şi învãţarea prin intermediul a douã structuri,hipocampusul

şi amigdala.De asemena,autorul doreşte sã investigheze şi modul în care stresul datorat
învãţãrii poate fi evitat,sau cel puţin contrabalansat de folosirea umorului în momentele
potrivite.

Autorul explicã elementele cheie ale unei instruiri de succes ca fiind un echilibru între învãţare
şi susţinere ,stres şi relaxare ,atenţie concentratã şi amuzament ,apoi explicã fiecare din aceste
concepte ,începâd cu partea teoreticã,ştiinţificã,mai dificil de înţeles de cãtre neiniţiaţii în acest
domeniu,apoi venind cu exemple practice,fapt ce uşureazã înţelegerea întregului fenomen.

Ȋn primul paragraf se vorbeşte despre diferenţa dintre supravieţuirea primarã şi procesul de

învãţare,noţiuni pe care autorul le vede ca fiind douã concepte total diferite,însã având şi
puncte comune ,venind cu exemplul clar în ceea ce priveşte modificãrile fiziologice cauzate de
stres şi cum energia este conservatã,având ca efect diminuarea procesului de creştere,inclusiv a
creierului. Se prezintã cum hormonii de stres interfereazã cu învãţarea,aceasta putâd fi
disturbatã sau inhibata de anxietate,creierul astfel refuzând sã mai proceseze noile
informaţii.De exemplu,teama şi prejudecata ne pot face mai puţin inteligenţi. Autorul explicã
cum factorii de stres perturbã aspectele ce ţin de memorie,atenţie şi concentrare ,atâ de
necesare procesului de invãţare. De asemenea,autorul considerã cã fiecare avem o experienţã
personalã cu anxietatea şi teama ,acestea fiind aspecte emoţionale conştiente ale unei evaluãri
continue,pe care atât creierul cât şi corpul o fac în legãturã cu un pericol iminent.’’Ȋn forma sa
cea mai puţin adaptivã,anxietatea perturbã focusul atenţiei…ne împiedicã sã ne asumãm
riscurile ,are puterea de a ne modela comportamentele’’ ,dupã cum susţine autorul,acesta
insistã şi asupra faptului cã pot exista semnale false .

Autorul mizeazã pe ‘’reglarea anxietãţii prin intermediul ataşamentului sigur ‘’,un concept care
dupã spusele sale este unul din cele mai puternice instrumente din repertoriul unui profesor.

Consider cã pentru mulţi elevi şcoala prezintã un factor de stres emoţional ,ceea ce poate duce
în timp la dificultaţi de învãţare ,scãderea performanţelor şcolare şi absenteism.La elevi factorii
de stres pot fi multiplii şi diferiţi,ca exemple amintind relaţia cu profesorii şi pãrinţii ,conflictele
cu prietenii,violenţa în familie,situaţia financiarã sau neîncrederea în propria persoanã.

S-a constatat că atât stresul, anxietatea normală cât şi cea nevrotică, facilitează învăţarea
mecanicăşi tipurile mai puţin dificile de învăţare receptivă conştientă, având însă o influenţă
inhibitoare asupra temelor complexe, mai dependente de priceperea de a improviza decât de
perseverenţă. Stresul studentului poate determina devierea atenţiei sale de la problema de
rezolvat la cauza anxietăţii pe care o trăieşte, adică a sentimentelor sale de inacceptabilitate.
Individul este însă constrâns să rezolve problema şi el poate recurge la o soluţie „salvatoare”,
fie căutând în repertoriul său o rezolvare plauzibilă, fie simplificând problema prin ignorarea
informaţiei esenţiale, în cazul unei solicitări extreme studentul poate „ îngheţa” mental, dând
răspunsuri repetitive, lipsite de valoare adaptativă.

Ȋn lucrarea de faţã,autorul vine cu propunerea de a vizita elevii la domiciliu ,pentru o mai bunã
cunoaştere a mediilor fizice şi sociale din care aceştia provin ,soluţie ce ar putea contribiu
semnificativ la evaluarea nivelului de stres şi impactul pe care acesta îl are asupra
performanţelor în cadrul clasei.Minimalizarea efectelor negative este un ţel propus de autor ,cu
toate cã eradicarea totalã a stresului este o utopie,şi nici nu este de dorit în totalitate,tot
autorul spunând cã :’’elevii trebuie sã resimtã o uşoarã anxietate legatã de note’’,pentru a-I
motiva,însã nu atât de mare încât sã le inducã starea de teamã.O clasã în care domneşte
siguranţa le va permite elevilor sã facã mai bine faţã învãţãrii .Orice sfat dat de profesor şi orice
activitate pentru minimizarea anxietãţii şi stresului este binevenitã,atâta timp cât dã roade ,cât
se obţin rezultate vizibile şi notabile.

Un şir de soluţii care pot ajuta elevul să-şi îmbunătăţească abilităţile de învăţare, să se
pregătească mai bine pentru examene, să micşoreze nivelul stresului, astfel încât procesul de
învăţare săfie mai uşor ar putea fi:calcularea şi programarea timpului cât mai bine ,alegerea
unui mediu de studiu potrivit, descoperirea stilului de a învăţa, practicarea
vizualizării ,cultivarea optimismului sau odihnă suficientă.Un punct slab al articolului ar fi cã
autorul nu prezintã mai multe soluţii şi nu le dezvoltã.

Ȋn ultima parte a articolului,autorul prezintã mai pe larg beneficiul adus de cãtre umor în
stimularea neuroplasticitãţii şi rolul acestuia foarte important în destinderea elevilor la
clasã.Beneficile acestuia sunt nenumãrate,fiind de ordin intelectual,emoţional şi fizic.

Autorul doreşte sã aducã în discuţie şi sã popularizeze conceptele de biochimie a învãţãrii şi a

fricii ca fiind puternic legate ,întreţesute,subliniind modificãrile fiziologice declanşate de cãtre
stres .

Ȋn acelaş timp autorul aratã importanţa folosirii umorului la clasã,ca ajutor în reglarea anxietãţii
şi stresului la elevi.

Capitolul începe prin a prezenta teoretic şi ştiinţific rolurile avute de amigdalã şi hipocampus în
procesele de reglare a memoriei,fie ea cea explicitã(hipocampusul)sau implicitã(amigdala).De
asemenea,autorul prezintã conceptul de ‘’Curbã a învãţãrii’’ ,punând accent pe importanţa
celor doi hormoni,anume adrenalina şi cortizolul.Autorul mai prezintã de asemenea câteva
aplicaţii utile personalului didactic în vederea optimizãrii procesului de învãţare şi de a face din
acesta o activitate plãcutã pentru elevi.(Cum sã devii un îmblânzitor al anxietãţii şi Dupã-amiaza
microfoanelor deschise).
Mi-a trezit interesul modul în care autorul prezintã atât din punct de vedere
teoretic ,ştiinţific ,fenomenul stresului legat de activitatea de învãţare,dar şi faptul cã vine cu
exemple concrete şi aplicaţii ale teoriilor formulate.

Ȋn opinia mea ,articolul este unul interesant şi util atât pentru pedagogi ,dar şi pentru oamenii
care nu lucreazã în acest domeniu,ajutând la o mai bunã înţelegere a termenului de stres legat
de procesul de învãţare,oferind informaţii preţioase şi exemple celor ce îşi doresc a aprofunda
cunoştiinţele teoretice şi practice din acest domeniu .

Mi-a plãcut faptul cã autorul,pornind de la concepte ştiinţifice ,ajunge la aplicarea lor

practicã,venind cu exemple,dar şi aplicaţii,folosind un limbaj mult mai accesibil publicului
larg.Sunt de acord cã prin depãşirea fricii şi anxietãţii putem obţine rezultate mult mai bune la
clasã,elevii vor fi mai relaxaţi şi rezultatele bune nu vor întârzia sã aparã.

Din articol am invãţat cã stresul poate pune în pericol abilitatea de a învăţa şi de a memora
diferite informaţii, astfel încât managementul stresului este una dintre necesităţile cele mai
importante şi, în acelaşi timp, cele mai trecute cu vederea. Practicând regulat tehnici de
reducere a stresului, îti poţi ameliora nivelul general al stresului şi te poţi pregăti mai bine
pentru greutăţile care urmează.