Calităţile atenţiei

1. Stabilitatea atenţiei – se caracterizează prin menţinerea neîntreruptă, intensivă şi durabilă

a orientării şi concentrării noastre asupra aceluiaşi obiect sau fenomen.
Când începem să privim fie un punct pe hârtie, un obiect simplu ori nişte figuri
reversibile observăm că atenţia noastră după câteva secunde se abate de la obiectul atenţiei,
apoi revine şi îl percepem cu o doză sporită de claritate. Procesele de excitaţie şi inhibiţie,
prezente în anumite celule nervoase necesare perceperii, alternează dar când figura este foarte
simplă apare rapid inhibiţia de protecţie în celulele respective şi nu ne mai putem concentra.
Insul poate fi atent un timp mai îndelungat asupra unuia şi aceluiaşi obiect dacă acesta se mişcă
sau se modifică. În acest caz este implicată succesiv activitatea diferiţilor centri nervoşi, fapt
ce ajută la evitarea apariţiei inhibiţiei de protecţie.
S-a constatat prin numeroase studii şi experienţe că atenţia se poate menţine concentrată
neîntrerupt asupra unui obiect aproximativ 15-20 minute, dacă acesta este observat, examinat
şi nu este privit pasiv. Distragerea atenţiei timp de câteva secunde după o concentrare de 15-
20 minute este suficientă pentru realizarea odihnei necesare. Stabilitatea atenţiei nu trebuie
înţeleasă ca o încremenire a acesteia, în cadrul ei se menţine direcţia şi orientarea de bază a
atenţiei, dar variaţii mici ale gradului de concentrare sunt posibile şi necesare. Când este
prezent un interes deosebit faţă de acţiunea, activitatea, fenomenul respectiv este favorizată
stabilitatea atenţiei. Această calitate a atenţiei poate fi investigată cu ajutorul probelor
psihodiagnostice

2. Concentrarea atenţiei. În cadrul unei activităţi, atenţia se manifestă în grade diferite de

intensitate. Intensitatea, concentrarea atenţiei depinde de intensificarea zonei de excitaţie a
focarului dominant. Cu cât această excitaţie este mai puternică, cu atât mai puternic se va
manifesta inducţia negativă şi, ca atare, stimulenţii care nu au legătură cu activitatea respectivă
vor atrage mai puţin atenţia.
În procesul didactic, profesorii se pot baza pe anumite variaţii ale concentrării atenţiei
elevilor, studenţilor, trebuind să asigure prin procedee diferite concentrarea maximă a atenţiei
acestora, la aspectele esenţiale din materialele expuse, din experienţele efectuate.
În clinică, probele psihodiagnostice se folosesc pentru a ,,măsura” această capacitate prosexică.

3. Volumul atenţiei. În mod obişnuit omul nu poate percepe ori recepţiona cu maximă claritate
şi concomitent un număr nelimitat de obiecte diferite. La nivelul gândirii, de asemenea, nu se
poate opera simultan cu un număr prea mare de elemente, la care, în genere, nu se poate
desfăşura în bune condiţii un număr prea mare de activităţi.
Cantitatea de obiecte şi fenomene diferite care pot fi cuprinse simultan şi suficient de
clar în câmpul atenţiei reprezintă volumul atenţiei. Această caracteristică a atenţiei este
necesară în orice acţiune, activitate. Când examinăm o schemă pe tablă, când privim o scenă
de teatru, când ascultăm explicaţiile profesorului, reuşim să cuprindem simultan obiectele prin
deplasarea rapidă a atenţiei de la un fenomen sau obiect la altul.
Experimental s-a stabilit că un adult poate cuprinde cu atenţie dintr-o privire, de circa
0, 1 secunde, 4 până la 6 obiecte independente sau tot atâtea litere izolate (consoane care nu
pot fi grupate în cuvinte). Deci, literele expuse pot fi grupate în cuvinte cunoscute. Se pot
percepe 3-4 cuvinte formate din 3-4 litere fiecare, adică 16 litere în total. Legate în propoziţii,
cuvintele alcătuite din litere cresc cantitativ.
De caracterul oarecum limitat al volumului atenţiei se va ţine cont în procesul de
predare, când va trebui insistat alternativ pe scheme intuitive şi explicaţii teoretice. Această
trecere are la bază tocmai alternarea focarului de excitaţie optimă şi deplasarea lui de la un
element la altul. De asemenea, volumul – calitate a atenţiei poate fi mai uşor investigat cu probe
psihodiagnostice.
4. Flexibilitatea atenţiei se impune ca o calitate a acesteia, întrucât omul în munca şi
activitatea lui nu poate să îşi menţină permanent atenţia concentrată şi stabilă asupra unui
obiect. Este calitatea necesară pentru deplasarea rapidă a atenţiei de la un obiect la altul.
 Flexibilitatea atenţiei constă în posibilitatea deplasării rapide pe scoarţa emisferelor
cerebrale a focarului de excitabilitate optimă, care depinde în special de mobilitatea proceselor
nervoase.
Când suntem în situaţia dea ne muta de la o acţiune la alta în cadrul jocului, în procesul
instructiv, în activitatea productivă, trebuie să trecem de la odihnă la muncă, să ne adaptăm la
stimuli noi, necunoscuţi anterior etc. Flexibilitatea atenţiei se instalează mai greu dacă
activitatea respectivă este mai puţin interesantă şi plăcută decât cea anterioară, ori foarte
diferită de aceasta sau dacă ne-au rămas probleme nelămurite, neîncheiate.
Ea este o deplasare voluntară a atenţiei, conform cu necesităţile activităţii desfăşurate;
flexibilitatea nu se confundă cu oscilaţiile involuntare.

5. Distribuţia atenţiei. Subiectul uman poate, în mod obişnuit, să efectueze concomitent două
sau mai multe activităţi, dar nu oricare. Condiţia esenţială ca două-trei activităţi să se poată
desfăşura simultan este ca măcar una din ele să se poată desfăşura uşor, fără control permanent
al conştiinţei, să aibă un caracter automatizat.
Aşa se explică de ce elevul, studentul poate lua notiţe la curs, poate asculta explicaţiile
poate privi schemele de pe tablă.
Posibilitatea executării simultane a două activităţi, când una din ele este automată se
explică prin aceea că activitatea involuntară este dirijată de către regiuni corticale parţial
inhibate, iar atenţia se poate îndrepta spre celelalte activităţi.
Distribuţia atenţiei se caracterizează prin numărul de acţiuni pe care omul le poate
îndeplini simultan, fără ca una să interfereze cu celelalte.
Nu există două focare de excitabilitate optică, ci una din activităţi fiind automată nu
solicită controlul conştiinţei. În fond, are loc ori alternarea rapidă a atenţiei de la una la alta ori
includerea acţiunilor într-o singură activitate coordonată prin extinderea focarului de
excitabilitate optimă.

Este cazul şi locul să ne oprim cu câteva precizări în legătură cu problema distragerii atenţiei.
a) Ea poate să apară ca urmare a labilităţii excesive a proceselor nervoase, a apariţiei
unei uşoare inhibiţii externe ori ca efect al oboselii. Distragerea atenţiei se manifestă în aceste
cazuri ca o lipsă a concentrării şi stabilităţii atenţiei, omul trecând de la un obiect la altul, de la
o preocupare la alta.
În mod normal spunem că este vorba de oameni neatenţi, când percepem „blocaje” în
activitatea curentă, în continuum-ul pe care îl dă atenţia întregii activităţi psihice. O dată cu
instalarea treptată a oboselii, omul este confruntat cu o stare de apatie, de disconfort, mergând
până la somnolenţă. Explicaţia este că inhibiţia supraliminară s-a extins şi asupra semnalizării
de tip senzorial-perceptiv.
Distragerea atenţiei se concretizează şi sub forma unei imposibilităţi de concentrare
stabilă asupra unei sarcini date. Frecvent, elevii neantrenaţi în planul atenţiei voluntare lasă să
se manifeste liber atenţia involuntară, atraşi fiind de factori exteriori şi nu de cei legaţi strict de
exprimarea profesorului, de lecţie; în acest caz, apare inhibiţia de protecţie.
b) Ca o consecinţă a concentrării deosebite asupra unei activităţi poate să apară de
asemenea distragerea atenţiei. Inducţia foarte puternică provenită de la focarul dominant
produce o absenţă faţă de tot ceea ce se întâmplă în afara preocupării importante. Sunt persoane
„distrate” dar care diferă ca fenomen prosexic de cei neatenţi. Aceştia din urmă dispun de
posibilitatea concentrării atenţiei (îngustă şi puţin flexibilă), în detrimentul volumului şi al
flexibilităţii.
Profesorii când sunt foarte concentraţi asupra conţinutului expunerii au obligaţia
didactică de a veghea în acelaşi timp asupra clasei, asupra conduitelor elevilor.
Observaţiile şi experienţele au arătat că atenţia poate fi bine educată progresiv de la
vârste mici şi ea poate să se instaleze chiar când subiectul se găseşte în condiţii deosebite:
turbulenţă, zgomote etc. (dacă este antrenată).
Atunci efortul de concentrare are ca efect, îndeosebi la început, apariţia mai rapidă a
oboselii, ca manifestare a protecţiei, a apărării pe care sistemul nervos central o comandă.
Pentru evitarea consumului de prisos a energiei este important ca omul să decidă în cunoştinţă
de cauză ce aptitudini să adopte în viaţă; în momentele de decizie, în situaţii limită,
recomandându-se evitarea atitudinilor afectiv-negative (emoţiile puternice încărcate negativ)
faţă de agenţii distructivi, tulburători.
Sunt cunoscute în prezent condiţiile generale care favorizează atenţia. Între acestea, o
importanţă deosebită se acordă pregătirii lecţiilor de către elev, student, într-un spaţiu (loc) şi
timp delimitat, fapt ce va ajuta la formarea unor stereotipuri dinamice generale, care facilitează
apariţia şi menţinerea atenţiei în activitatea dată. În spaţiul elevului trebuie să se asigure condiţii
de aerisire, cu aer curat, saturat suficient cu oxigen. Când neatenţia apare ca urmare a instalării
oboselii uşoare, nu se va persista într-o activitate dificilă, elevul va fi sfătuit să execute câteva
mişcări vioaie, exerciţii fizice în special. În clasă, profesorul poate folosi o glumă potrivită
vârstei elevilor, care se vor destinde şi odihni puţin pentru reluarea concentrată a activităţii.
Când neatenţia într-o sală de curs este generală, lectorul va înţelege că este un motiv de
a reflecta la calitatea expunerii, care poate fi nesistematică ori prea puţin accesibilă.
Cel mai general acceptat este fenomenul de îmbinare a informaţiilor cu noţiunile
accesibile, deja cunoscute pentru trezirea şi menţinerea atenţiei. Respectarea principiului
accesibilităţii este de o maximă importanţă în tot cuprinsul procesului de învăţământ, dar nu
trebuie confundat cu simplificarea exagerată a materialului nou, ştiut fiind că elevilor şi
studenţilor le place să învingă greutăţile, obstacolele, dar acestea să fie pe măsura capacităţii
lor psihofizice, respectiv intelectiv-operaţionale.

Proba Toulouse-Pieron
Masoara gradul de concentrare a atenţiei; memorarea unor elemente figurative şi eficienţa
utilizării elementelor spaţiale, Se calculeaza trei indicatori ai concentrarii si rezistentei atentiei:
viteza de lucru, exactitatea, randamentul. Pe baza reprezentarilor grafice se evidentiaza
dinamica concentrarii si rezistentei atentiei.

Testul Praga
Proba care evalueaza distributivitatea sau mobilitatea atentiei, oferind si informatii privind
evolutia distributivitatii in timp si curba oboselii. In afara de atentia distributiva, testul ajuta
si la masurarea rezistentei la oboseala psihica,prin compararea randamentelor obtinute in cele
4 etape. Studierea distribuirii, oscilaţiei atenţiei şi determinarea nivelului dezvoltării spiritului
de observaţie.

Testul Rombului
Evaluează mobilitatea şi volumul atenţiei. De asemenea se evaluează rapiditatea de comutare a
atenției de la un stimul la altul în câmpul perceptiv, în scopul identificării unui element.

Cuburile Yerkes
Masoara atentia concentrata, perceptia formei in spatiu, gandirea cu elemente concrete si
reprezentarea spatiala

Proba Labirint
Urmareste persistenta atentiei (atentia concentrata) si prin contrast dispersia atentiei