PROGRAMA ŞCOLARĂ

Programa şcolară este parte a Curriculumului naţional. Termenul de

curriculum derivă din limba latină unde, printre altele, înseamnă drum către.
Filosofia contemporană a educaţiei a evidenţiat diferenţa dintre o educaţie
bazată pe curriculum, adică având ca element central la toate etajele sale
activitatea de proiectare, şi programa analitică, document care are în centrul
activităţii didactice ideea de programare a traseului elevului către un ţel
cunoscut şi impus doar de către adulţi. De aceea, programa analitică era
posesoarea în mod absolut şi univoc a tuturor componentelor procesului
instructiv-educativ stabilit la nivel central. Profesorul şi elevul erau doar
simpli executanţi şi pacienţi ai unui program de instruire menit să reproducă
social o stare de fapt. Desigur, au existat numeroase excepţii de la această
regulă, datorită efortului şi profesionalismului a numeroşi învăţători şi
profesori, care au ştiut săţină seama de caracteristicile psiho-pedagogice, de
interesele şi aptitudinile specifice ale elevilor. Conceptual, programele şcolare
actuale se diferenţiază de „programele analitice” prin accentul pe care îl pun pe
interiorizarea unui mod de gândire specific fiecărui domeniu transpus în
şcoală prin intermediul unui obiect de studiu. Actualele programe şcolare
subliniază importanţa rolului reglator al obiectivelor pe cele două niveluri de
generalitate: obiective cadru şi obiective de referinţă. Celelalte componente
ale programei au ca principal scop realizarea cu succes a obiectivelor de către
elevi. În contextul învăţământului obligatoriu, centrarea pe obiective reprezintă
unica modalitate care face ca sintagma centrarea pe elev să nu rămână un slogan
fără conţinut. Programa şcolară descrie oferta educaţională a unei anumite
discipline pentru un parcurs şcolar determinat. Noile programe şcolare cuprind:
notă de prezentare,obiective-cadru,obiective de referinţă,exemple de activităţi de
învăţare,conţinuturi ale învăţării,standarde curriculare de performanţă. Nota de
prezentare descrie parcursul obiectului de studiu respectiv, argumentează
structura didacticăadoptatăşi sintetizează o serie de recomandări considerate
semnificative de către autorii programei. Obiectivele cadru sunt obiective cu un
grad ridicat de generalitate şi complexitate. Ele se referă la formarea unor
capacităţi şi atitudini generate de specificul disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul
mai multor ani de studiu. Obiectivele de referinţăspecifică rezultatele aşteptate
ale învăţării şi urmăresc progresia în formarea de capacităţi şi achiziţia de
cunoştinţe ale elevului de la un an de studiu la altul. Acest mod de a concepe
obiectivele menţionate în programă are următoarele avantaje: oferă o imagine
sintetică asupra domeniului de cunoaştere modelat prin intermediul didacticii
obiectului de învăţământ avut în vedere; asigură evidenţierea unei dezvoltări
progresive în achiziţia de competenţe de la un an de studiu la altul; reprezintă un
instrument conceptual care, utilizat corect la nivelul evaluării, oferă o hartă
clară a evoluţiei capacităţilor copilului şi posibilitatea stimulării acelor deprinderi
insuficient formate şi dezvoltate; creează premisele pentru deplasarea
accentelor în activitatea didactică de pe transmiterea de informaţii pe
aspectele formative ale predării învăţării. Exemplele de activităţi de învăţare
propun modalităţi de organizare a activităţii în clasă. Pentru realizarea
obiectivelor propuse pot fi organizate diferite tipuri de activităţi de învăţare.
Programa oferă cel puţin un exemplu de astfel de activităţi pentru fiecare
obiectiv de referinţă în parte. Exemplele de activităţi de învăţare sunt construite
astfel încât să pornească de la experienţa concretă a elevului şi să se integreze
unor strategii didactice adecvate contextelor variate de învăţare. Conţinuturile
sunt mijloace prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru şi de referinţă
propuse. Unităţile de conţinut sunt organizate fie tematic, fie în conformitate
cu alte domenii constitutive ale diferitelor obiecte de studiu.

Standardele curriculare de performanţăsunt standarde naţionale, absolut

necesare în condiţiile introducerii unei filosofii educaţionale centrate pe
diversitate (standarde concretizate în existenţa unor planuri-cadru de
învăţământ, a unor noi programe şcolare şi a manualelor alternative). Ele
reprezintă, pentru toţi elevii, un sistem de referinţă comun şi echivalent, vizând
sfârşitul unei trepte de şcolaritate. Standardele curriculare de performanţă sunt
criterii de evaluare a calităţii procesului de învăţământ. În mod concret,
standardele constituie specificări de performanţă vizând cunoştinţele,
competenţele şi comportamentele dobândite de elevi prin studiul unei discipline.
Standardele permit evidenţierea progresului realizat de elevi de la o treaptă de
şcolaritate la alta. Ele sunt exprimate simplu, sintetic şi inteligibil pentru toţi
agenţii educaţionali şi reprezintă baza de plecare pentru elaborarea
descriptorilor de performanţă, respectiva criteriilor de notare. Standardele sunt
relevante din punctul de vedere al motivării elevului pentru învăţare, fiind
orientate spre profilul de formare al acestuia la finalizarea parcursului şcolar şi la
intrarea în viaţa socială. Ele ar trebui de asemenea să motiveze elevul pentru
învăţarea continuăşi să conducă la structurarea capacităţilor proprii învăţării
active. Dincolo de structura unitară a programelor şcolare, curriculumul
naţional actual propune o ofertăflexibilă, ce permite profesorului adaptarea
cadrului formal la personalitatea sa şi la specificul clasei de elevi cu care
lucrează. Elementele care asigură acest reglaj sunt: posibilitate a intervenţiei
profesorului în succesiune a elementelor de conţinut, cu condiţia asigurării
coerenţei tematice şi a respectării logicii interne a domeniului; lipsa prescrierii
de la centru a intervalului de timp alocat elementelor de conţinut;
posibilitatea modificării, a completării sau a înlocuirii activităţilor de învăţare,
astfel încât să permită un demers didactic personalizat.

APLICAREA PROGRAMEI ŞCOLARE.

Existenţa unor programe centrate pe achiziţiile elevilor determină un anumit
sens al schimbării în didactica fiecărei discipline. Tabelul care urmează prezintă
în antiteză caracteristici ale procesului de învăţare din didactica tradiţionalăşi
didactica actuală. Aceste caracteristici sunt exprimate la un nivel teoretic general;
ele evidenţiază anumite accente, nu au rolul de a defini
activitatea concretă la clasă a învăţătorilor/profesorilor, care în mod
obişnuit combină trăsături din ambele tipuri de didactică.

De fapt, diferenţa dintre didactica tradiţionalăşi cea actuală constă în modul

de concepere şi de organizare a situaţiilor de învăţare (riguros dirijate în primul
caz şi având autonomie de diferite grade şi cel de-al doilea). Altfel spus, o
strategie este legitimă sau ilegitimă nu în general, ci potrivit unor
circumstanţe concrete. Profesorul eficace este acela care ştie să selecţioneze,
să combine, să varieze diferitele metode, alegând strategii adecvate.
CURRICULUMUL LA DECIZIA ŞCOLII (CDS)
CDS devine, prin dreptul de a lua decizii conferit unităţii şcolare, emblema puterii
reale a acesteia. Aceastăputere, derivata din libertatea - oferită prin planul cadru
de învăţământ - de a decide asupra unui segment al Curriculumului naţional este
aceea care dă posibilitatea definirii unor trasee particulare de învăţare ale
elevilor. Libertatea de decizie la nivelul şcolii este consonantă cu democratizarea
societăţii şi reprezintă o şansăde adecvare la un sistem deschis, cu opţiuni
multiple. Din punctul de vedere al implementării însă, CDS este un segment de
mare noutate care a indus o serie de disfuncţii. Primele apărute, ţin de
chiar politica educaţională care a redus în fiecare an – de la lansarea proiectului
de plan cadru şi ulterior a planului cadru – numărul de ore alocat CDS. Aceasta
s-a întâmplat ca urmare a intervenţiei diverselor grupuri de presiune care,
prin suprimarea plajei orare, au redus posibilitatea unor tipuri de CDS
tocmai la disciplinele pe care încercau să le protejeze şi în numele cărora au
acţionat. Alte disfuncţii au apărut la nivelul deciziei şcolii, în momentul în care
procesul de consultare s-a derulat formal, orele de CDS au devenit plase de
siguranţăpentru norme, iar programele de opţional au repetat curriculumul
nucleu. Dar dincolo de disfuncţii, CDS rămâne o realitate a şcolii de azi,
realitate care şi-a câştigat o serie de adepţi (fapt important este că printre
aceştia se numărăşi majoritatea elevilor) şi care presupune starea de
normalitate prin acceptarea diferenţei. Altfel spus, CDS-ca-putere-a-şcolii
permite crearea unui etos propriu care conferă diferenţa în cadrul genului proxim
"şcoala românească la începutul mileniului III".

TIPURI DE CDS ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL OBLIGATORIU.

Aprofundarea reprezintă, pentru învăţământul general, acea formă de
CDS care urmăreşte aprofundarea obiectivelor de referinţă ale
Curriculumului-nucleu prin diversificarea activităţilor de învăţare în numărul
maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline. Conform Ordinului
ministrului nr. 3638/ 11 aprilie 2001, aprofundarea se aplică numai în cazuri
de recuperare pentru acei elevi care nu au reuşit săatingă nivelul minimal al
obiectivelor prevăzute de programă, în anii anteriori. Curriculum extins
reprezintă, pentru învăţământu1 general, acea formă de CDS care urmăreşte
extinderea obiectivelor şi a conţinuturilor din Curriculumul-nucleu prin noi
obiective de referinţăşi unităţi de conţinut, în numărul maxim de ore prevăzut
în plaja orară a unei discipline. Acesta presupune parcurgerea programei în
întregime (inclusiv elementele marcate cu asterisc). Opţionale: # Opţionalul la
nivelul disciplinei constă fie din activităţi, module, proiecte care nu sunt
incluse în programa şcolară avansată de autoritatea centrală, fie dintr-o disciplină
care nu este prevăzută ca atare în planul-cadru sau nu care apare la o anumită
clasă/ciclu curricular. # Opţionalul la nivelul ariei curriculare presupune alegerea
unei teme care implică cel puţin două discipline dintr-o arie. În acest caz, pornind
de la obiectivele-cadru ale disciplinelor, vor fi formulate obiective de referinţă din
perspectiva temei pentru care s-a optat. # Opţionalul la nivelul mai multor arii
curriculare implică cel puţin două discipline aparţinând unor arii curriculare
diferite. Ca şi în cazul opţionalului integrat la nivel de arie, informaţiile cu
care elevii vor opera au un caracter complex şi, ca atare, permit dobândire
a de achiziţii cognitive de ordin înalt (de tipul generalizării, transferului etc.).