Academia de Studii Economice din București

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Metode clasice vs metode moderne de predare-învățare

Student:

Matei Andreea Cornelia

2023 București
Academia de Studii Economice din București

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Asa cum bine am observat in ultima perioada metodele de predare s-au schimbat
radical, cel mai bine ni s-a dovedit in pandemia de covid cand tehnologia a fost d mare ajutor pe toate
planurile. Oamenii s-au adaptat foarte rapid la schimbare, acest lucru datorandu-se in mare parte
educatiei. Societatea din zilel nostre se confruntă cu o dinamică extraordinară a ideilor, descoperirilor și
invențiilor ce au ca scop modernizarea sa, învățământul clasic a trebuit modernizat astfel încât să educe
și să formeze tinerele generații potrivit noilor standarde și cerințe ale pieței. Elevii sunte nevoiti ca in
zilele nostre sa retina foarte multa informatie, dar sa aiba si abilitati pentru a le pune in practica

De asemenea, aceste lucruri se intampla si in randul adrelor didactice, acestea trebuie sa se

formeze sau sa fie formae in acest sens, si anume sa aiba abiliatile mai sus mentionate.

Am ales tema “Metode clasice vs metode moderne de predare-învățare” pentru a mi forma o

imagine mai clara asupra învățământului modern, precum și asupra avantajelor, respectiv a
dezavantajelor pe care le are comparativ cu învățământul tradițional, dar și pentru a găsi metodologia
potrivită învățământului românesc.

Sunt de parer că într-un sistem în care abilitățile și competențele individului reprezintă un

indicator al capacității acestuia, metodele de predare-învățare constituie legătura între sistemul
tradițional și cel modern, varianta optimă pentru instruire și educare fiind îmbinarea acestora. Astfel, în
vederea optimizării activității didactice, este necesară cunoașterea celor două abordări metodice,
respectiv a avantajelor și a dezavantajelor aplicării acestora, precum și a metodelor ce intră în
componența fiecăreia. În momentul alegerii metodelor ar trebui să se țină cont de următoarele aspecte:
finalitățile educației, conținutul lecției, vârsta și particularitățile individuale ale elevilor, structura și
dinamica grupurilor de elevi, precum și mijloacele de învățământ, competențele și experiența
profesorului. Întrucât metoda didactică se definește printr-o multitudine de caracteristici, aceasta se
poate modifica astfel încât să fie eficientă într-un anumit context. Astfel, metoda clasică poate prelua din
trăsăturile moderne, iar cea modernă poate fi adaptată abordării tradiționale.

Primul pas al analizei comparative îl reprezintă studierea și înțelegerea particularităților

metodelor celor două abordări, clasică și modernă. Metodele tradiționale pun accentul pe latura
informativă a procesului de învățare, respectiv pe însușirea conținutului. Astfel, în centrul atenției se află
activitatea profesorului, elevul constituind obiectul instruirii. Aceste metode sunt preponderent
comunicative, cu caracter formal, stimulând competiția, iar relația dintre profesor și elevi este una rigidă,
profesorul deținând controlul absolut. Principala metodă regăsită în învățământul clasic este expunerea
didactică, completată de studiul individual al elevului. Se consideră că această practică se concretizează
într-o lipsă de legătură cu realitatea, întrucât elevii asistă pasiv la expunere și, ulterior, repetă informațiile
transmise, fără a-și însuși conținutul. De pildă, dacă pentru predarea unei lecții cu conținut economic,
respectiv cu un subiect ce abordează piața și dinamica sa, profesorul alege această metodă, elevii nu
reușesc să fie activi pe tot parcursul lecției, existând lipsuri în înțelegerea conținutului și nici nu reușesc
să-și însușească noțiunile teoretice transmise. Pe de altă parte, în acest caz, elevii nu sunt stimulați să
gândească, să facă legături între teoria pură și realitatea despre mecanismul pieței, întrucât nu li se oferă
posibilitatea să-și expună opinia sau experiențele personale, ci doar ascultă discursul și eventual
explicațiile profesorului. O altă metodă tradițională este conversația didactică, ce implică participarea
elevilor, dar aceștia sunt ghidați în discuție fără a ști ce urmăresc, dezvoltarea gândirii fiind încurajată
Academia de Studii Economice din București

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

într-o mică măsură. De exemplu, în cazul menționat anterior, înainte de predarea conținutului teoretic
elevii pot fi întrebați ce înțeleg prin piață și prin mișcările ce au loc pe o anumită piață, dar aceștia nu vor
reuși să înțeleagă scopul întrebărilor până când profesorul nu va începe să discute despre subiectul
lecției, oferindu-le un suport informațional. Cu alte cuvinte, ținând cont de dezavantajele metodelor
tradiționale, acestea se pot păstra în procesul de predare-învățare, însă cu condiția adaptării la cerințele
învățământului modern. Această adaptare se realizează doar prin intermediul profesorului ce este nevoit
să-și schimbe concepția asupra predării și metodologia utilizată în scopul unei bune cooperări cu elevii și
asigurării unui învățământ eficient. Pregătirea managerială a cadrului didactic vizează înțelegerea
echilibrului dintre autoritate și libertate în relația profesor-elevi, precum și formarea libertății raționale și
creative. Pentru a dezvolta această gândire în cazul elevilor, profesorul trebuie să dețină el însuși aceste
competențe.

În ceea ce privește cealaltă abordare, didactica modernă vizează perfecționarea relației predare-
învățare-evaluare, accentul fiind pus pe elevul care trebuie să-și îmbogățească, consolideze și corecteze
gândirea și capacitatea de învățare. Rolul profesorului este de a încuraja și susține dezvoltarea elevilor,
creându-se astfel un echilibru în procesul de predare-învățare, bazat pe o relație de colaborare între cele
două instanțe ale acestui proces. Profesorul stimulează cooperarea și implicarea activă a elevilor în
vederea asimilării cunoștințelor, aceștia fiind cei care caută și descoperă conținuturi noi. Totodată, cadrul
didactic reglează și monitorizează activitatea elevilor în vederea aprecierii juste a evoluției acestora de-a
lungul activităților desfășurate. Încurajarea dorinței de implicare reprezintă pregătirea de a face față
situațiilor, ducând la apariția dorinței de angajare și acțiune. Astfel, prin implicarea activă, elevii își
formează capacitatea de argumetare și gândirea critică. Această gândire se bazează pe testarea și
evaluarea soluțiilor, precum și pe deținerea unor informații și convingeriraționale ce duc la formarea și
susținerea unor opinii personale. Cu alte cuvinte, metodele moderne acordă prioritate dezvoltării
elevilor, fiind centrate pe activitatea de învățare și încurajând cooperarea și capacitatea de autoevaluare.
De exemplu, în cazul lecției de economie prezentată în paragraful anterior, profesorul modern va alege să
construiască o simulare prin care elevii, împărțiți în grupuri omogene, sunt reprezentanți ai diferitelor
piețe (piața finaciară, piața muncii, piața monetară etc) și sunt ghidați de către acesta să interacționeze
astfel încât să poată înțelege dinamica piețelor și modul în care comunică între ele. Pentru acest
exercițiu, care este de fapt metoda de predare, elevii vor fi nevoiți să-și înțeleagă rolurile înainte de a
interacționa cu celelalte grupuri, ceea ce presupune o documentare amănunțită, prin care aceștia caută
și descoperă noi conținuturi. Totuși, fără implicarea profesorului și verificarea constantă a muncii elevilor,
lecția se poate transforma întrun act lipsit de sens. Drept urmare, aceste metode (problematizarea,
studiul de caz, metode de simulare, învățarea prin descoperire) au atât avantaje, precum dezvoltarea
gândirii critice, evidențierea propriului mod de înțelegere, valorificarea experiențelor personale, cât și
dezavantaje în predare, precum abaterea de la scop, dar și timpul și materialele necesare desfășurării
acestor lecții.

Având în vedere caracteristicile celor două abordări metodice, o importanță deosebită în

procesul de predare-învățare o reprezintă strategia de instruire, întrucât aceasta ilustrează
modul în care cadrul didactic reușește să selecteze cele mai potrivite metode, mijloace și
materiale, precum și modul în care le combină și le organizează pentru a-și atinge obiectivele
stabilite. În ceea ce privește selectarea metodelor didactice, este necesară prezentarea succintă
Academia de Studii Economice din București

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

a deosebirilor dintre metodele clasice și moderne. Dacă în viziunea tradițională, discuția este
condusă și întreținută integral de către profesor, în viziunea modernă, profesorul facilitează și
structurează discuția, majoritatea întrebărilor și răspunsurilor aparținând elevilor. O mare parte
din întrebările modelului clasic vizează un răspuns clar, în timp ce întrebările din modelul
modern generează mai multe răspunsuri, precum și o serie de alte întrebări care conduc spre
alte probleme. Feedback-ul clasic este dat de către profesor după primirea răspunsului din
partea elevilor, iar feedback-ul modern este oferit după prezentarea opiniilor colegilor. Totodată,
spre deosebire de abordarea modernă, care stimulează cooperarea, abordarea tradițională
prezintă anumite limitări, precum: apariția unor conflicte între elevi, amplificarea fricii de eșec,
lipsa comunicării și a încrederii, dar și egoismul. Așadar, se observă diferențe semnificative între
cele două abordări cu privire la anumite elemente definitorii procesului de predare-învățare,
cum sunt relația profesor-elevi și rolul fiecăruia, impactul asupra dezvoltării personalității,
precum și structura întrebărilor și feedback-ul oferit.

Odată cu înțelegerea caracteristicilor celor două abordări metodice, pasul următor

constă în delimitarea contextului aplicabilității acestora. Întrucât abordarea clasică prezintă
anumite limite și nu toate instituțiile de învățământ dispun de resursele necesare implementării
abordării moderne, se recomandă preluarea anumitor caracteristici ale viziunii moderne și
integrarea lor în viziunea clasică. De pildă, în cazul menționat, pentru ca lecție de economie să
aibă o eficiență optimă, profesorul ar putea să îmbine conversația didactică cu metode de
învățare prin simulare, astfel încât să stabilească cu elevii încă de la începutul lecției conținutul
teoretic pe care îl vor discuta, scopul acestuia, modul de realizare a obiectivelor, precum și
timpul alocat activităților de documentare, de comunicare și de fixare a concluziilor. Printr-o
astfel de abordare a procesului de predare-învățare, sunt stimulate acele aptitudini cognitive și
psihosociale care duc la formarea unor indivizi raționali și inteligenți emoțional, fiind dezvoltată,
totodată, o gândire metodică, dar totuși creativă.

De asemenea, studiul a urmărit și gradul de aplicabilitate al celor două abordări

metodice în învățământul public din România, precum și varianta potrivită în alegerea metodelor
pentru un proces de predare-învățare eficient. S-a constatat că abordarea tradițională pură are
un grad de aplicabilitate ridicat, metodele moderne fiind rar folosite în proiectarea și realizarea
lecțiilor. În sistemul actual de învățământ românesc, abordarea strict modernă este rar întâlnită,
deoarece necesită o gestionare foarte bună a timpului, precum și diverse resurse materiale și
tehnologice, pe care școliile românești nu le dețin. Din acest motiv, considerăm că abordarea
modernă pură nu este cea mai bună alegere pentru activitățile de predare-învățare. Totodată,
considerăm și că abordarea clasică pură nu este suficientă ținând cont de cerințele actuale și de
tendința dezvoltării cognitive a individului, întrucât încurajează memorarea noțiunilor transmise,
fără a ajuta la formarea gândirii critice și a capacității de formulare și susținere argumentată a
ideilor. De asemenea, învățământul tradițional nu este suficient în condițiile actuale, deoarece
piața muncii solicită oameni care știu să lucreze în echipă, sunt creativi și inovativi, au spirit critic
și analitic, sunt capabili să-și susțină ideile și își pot gestiona optim activitățile. Astfel, cea mai
eficientă abordare în condițiile existente este cea clasică la care se adaugă elemente specifice
modernismului în vederea dezvoltării gândirii și personalității tinerilor. Totuși, trebuie menționat
Academia de Studii Economice din București

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

faptul că profesorilor le revine rolul cel mai important în cadrul acestui proces, pentru că sunt cei
care decid ce să le transmită elevilor și prin ce mijloace să realizeze instruirea, dar și educarea
tinerelor generații.

În concluzie, pentru atingerea unui nivel optim în procesul de predare-învățare adecvat

sistemului de învățământ românesc este necesară combinarea metodelor clasice cu cele
moderne, întrucât abordarea clasică prezintă numeroase limitări de eficiență, în timp ce
abordarea modernă prezintă limitări privind implementarea. Această îmbinare contribuie la
dezvoltarea cognitivă și psihosocială a indivizilor, precum și la formarea unor persoane capabile
să își folosească aptitudinile la o capacitate optimă în vederea soluționării diverselor probleme
întâlnite în viață, contribuind, totodată, la evoluția societății.