Metode moderne de predare – învăţare

Prof. Petrean Paul

Ȋn procesul educațional, metodele de predare, ȋnvǎțare și chiar evaluare sunt absolut necesare
pentru dobândirea cunoştinţelor şi capacităţilor proiectate la nivelul obiectivelor procesului de
învăţământ, prin valorificarea principiilor specifice de proiectare şi de realizare a activităţii didactice, în
termeni de comunicare – cunoaştere – creativitate.
Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de
cunoaştere propusă de educator într-o cale de învăţare realizată efectiv de elev, în cadrul instruirii
formale şi nonformale. Relaţia dintre metodele didactice și mijloacele didactice implică dezvoltarea
unui plan de acţiune care sǎ permitǎ atingerea unor obiective prin valorificarea unor tehnici din ce în ce
mai diverse, mai diversificate și moderne.
Pentru diversificarea strategiilor de predare–învăţare, ȋn ultimii ani se pune un accent deosebit
pe metodele activ-participative, care încurajează plasarea elevului în situaţia de a explora şi de a deveni
independent. Elevii au diferite niveluri de dezvoltare, ritmuri diferite de dezvoltare şi învăţare precum
şi stiluri diferite de învăţare. Aceste diferenţe trebuie luate în considerare în planificarea activităţilor,
care trebuie să dezvolte la copil stima de sine şi un sentiment pozitiv faţă de învăţare. În acelaşi timp,
predarea trebuie să ia în considerare experienţa de viaţă şi experienţa de învăţare a copilului, pentru a
adapta corespunzător sarcinile de învăţare. În ultimele decenii a crescut interesul pentru aşa-zisele
metode activ-participative. Învăţarea este un act personal şi cere participare personală. Definitoriu
pentru metodele activ-participative este capacitatea acestora de simulare a participării active şi
depline, fizice şi psihice, individuale şi colective a elevilor în procesul învăţării. Metodele didactice
moderne, pot fi dinamice și extrem de inovative, creatoare, eficiente. Principalul avantaj al metodelor
moderne, activ-participative îl reprezintă implicarea elevilor în actul didactic şi formarea capacităţii
acestora de a emite opinii şi aprecieri asupra fenomenelor studiate. În acest mod, elevilor le va fi
dezvoltată o gândire circumscrisă abilităţilor cognitive de tip superior, gândirea critică, autocritică,
speculativă. Principiile care trebuie să stea la baza acestui tip de lecţii trebuie să ţină seama de
problemele care sunt sau vor fi relevante pentru elevi, să fie structurate pe învăţarea prin „cunoaştere ca
proces”, adaptate curriculumului pentru a se potrivi presupoziţiilor şi dezvoltării elevilor, iar evaluarea
lor să se realizeze dinamic, prin autoevaluare şi interevaluare.
O metodă nu este bună sau rea în sine, ci prin raportarea ei la situaţia didactică respectivă,
criteriul oportunităţii sau adecvării la o anumită realitate fiind cel care o poate face mai mult sau mai
puţin eficientă. In acelaşi timp, nu numai adecvarea externă constituie un indicator al pertinenţei
metodei, ci şi congruenţa secvenţelor care o compun. Utilizarea uneia sau a alteia dintre metodele
didactice ţine de obiectivele urmărite, de nivelul de vârstă sau pregătire a grupului căruia i se aplică
metoda respectivă şi nu în ultimul rând, de măiestria pedagogică a educatorului.

Metoda “Gândiţi – lucraţi în perechi/grupe - comunicaţi”

Metoda presupune colaborarea între doi sau mai mai mulți elevi care rezolvă împeună sarcina
didactică.
Se poate aplica această metodă în cadrul activităţilor educative, pentru stimularea creativităţii.

Metoda “Cubul” este una dintre metodele de învăţare prin cooperare care poate fi adaptată şi
folosită mai ales la clasele elementare dar nu numai. Metoda este folosită în cazul în care se doreşte
explorarea unui subiect, a unei teme, din mai multe perspective.
 Metoda “Brainstorming” este folosită pentru a stimula şi fructifica imaginaţia şi creativitatea,
pentru a activa memoria de scurtă şi medie durată. Am încurajat copiii să-şi construiască propriile
răspunsuri pe baza celor auzite de la colegi, toate ideile formulate fiind considerate "f. bune"; nici o
sugestie nu a fost criticată (în cazul în care au apărut greşeli ele au fost demonstrate pe parcurs şi au
fost corectate tot de către copii).
Această metodă implică toatǎ clasa şi poate înveseli un moment oarecare al activităţii, sau
poate contribui eficient la captarea atenţiei copiilor. Am împărţit tabla în două sectoare şi am stabilit
împreună cu copiii în ce sector trebuie trecut fiecare dintre cuvintele găsite de ei Aceasta ajutǎ la
definitivarea inventarului de probleme care a stat la baza stabilirii activităţilor ce trebuiau incluse în
proiectul tematic.
În cadrul sistemului de instruire, metodologia didactică trebuie să fie atent construitǎ ȋn funcție
de toate modificările şi transformările survenite în ceea ce priveşte finalităţile educaţiei, conţinuturile
invăţământului, noile cerinţe ale elevilor si societăţii. Metodologia se cere a fi suplă şi permisivă la
dinamica schimbărilor care au loc în componentele procesului instructiv-educativ. Calitatea unei
tehnologii este dată de flexibilitatea şi deschiderea ei faţă de situaţiile şi exigenţele noi, complexe ale
învăţământului contemporan.
Ȋnvǎțǎmântul, dorința de predare-ȋnvǎțare, de comunicare cu elevul, se caracterizează printr-o
permanentă deschidere la înnoire, la inovaţie. Reconsiderarea finalităţilor şi conţinuturilor
învăţământului este însoţită de reevaluarea şi înnoirea metodelor folosite în practica instructiv-
educativă.

Metodele moderne de predare--ȋnvǎțare au urmǎtoarele caracteristici:

 Valorificarea deplină a metodelor în direcţia activizării elevilor, a participării lor efective la

dobândirea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor. Prin metodele de învăţământ trebuie
antrenate procesele intelectuale ale elevilor, să se imprime acţiunii de învăţare un profund
caracter activ şi formativ. Activismul ca orientare a metodelor propuse stimularea şi dezvoltarea
eforturilor elevilor, nu atât pentru a reproduce cunoştinţele, cât mai ales pentru a opera cu ele.
 Accelerarea caracterului formativ al tuturor metodelor de instruire utilizate în activitatea de
predare-învăţare (clasice, clasice-renovate sau moderne) acestea asumându-şi o intervenţie mai
activă şi mai eficientă în cultivarea potenţialului individual, în dezvoltarea capacităţilor de a
opera cu informaţii asimilate, de a judeca şi de a aplica cunoştinţele, de a investiga şi de a căuta
soluţii adecvate de rezolvare a problemelor sau situaţiilor-problemă.
 Aplicarea cu prioritate a metodelor activ-participative, centrate pe elev, pe activarea la
maximum a structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, pe exersarea funcţiilor şi potenţialului
psihofizic al acestora, pe transformarea elevului în coparticipant al propriei instruiri şi educaţii.
 Caracterul euristic ce se cere a fi imprimat metodelor, exprimă necesitatea creării în procesul de
învăţământ a unor condiţii favorabile antrenării elevilor pe drumul căutărilor, al cercetării, care
să favorizeze învăţarea prin problematizare şi descoperire.
 Folosirea metodelor care combină învăţarea individuală cu munca în echipă, precum şi a
metodelor care contribuie la intensificarea relaţiei profesor-elevi.
 O îmbinare şi o alternanţă sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului
(lectura, documentarea după diverse surse de informaţie, observaţia proprie, exerciţiul personal,
instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe etc.) cu
activităţile ce solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor (sau dezbaterilor
colective), asaltul de idei (brainstorming-ul), simularea, tehnici de interpretare a rolurilor, a
jocurilor, studiul de caz, rezolvarea de probleme în microgrupuri etc.
  Folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele
cunoaşterii (sau cu modelele lor), a metodelor practice (cu caracter practic-aplicativ, practic-
experimental practic-demonstrativ).
 Însuşirea metodelor de studiu, de informare, a metodelor şi tehnicilor de muncă intelectuală
independentă, care oferă deschiderea spre autoinstruire, spre învăţarea continuă de-a lungul
întregii vieţi.
Creşterea ponderii metodelor moderne, activ-participative nu înseamnă renunţarea la metodele
clasice de învăţământ (observaţia, expunerea, conversaţia, demonstraţia, exerciţiul etc.) și nici la cele
de transmitere şi asimilare a informaţiei. Metodologia modernă operează schimbări care ţin de pondere,
dar mai ales de valorizare, de sporire a potenţialului formativ al metodelor clasice, prin accentuarea
caracterului lor euristic şi activ participativ. Nu se poate spune că metodele tradiţionale în sine sunt
ineficiente, iar cele moderne eficiente. Totul trebuie judecat în funcţie de contextul în care sunt folosite
şi, mai ales, dacă ele determină randament şcolar sporit, economie de efort intelectual şi de timp.
Selecţia şi combinarea metodelor la nivelul unităţilor de muncă independentă trebuie gândite în funcţie
de anumiţi parametri, de anumite condiţii ale învăţării: obiective didactice, conţinut de instruit,
particularităţile cantitative şi calitative ale grupului şcolar, caracteristicile psihologice, timp de învăţare,
experienţă şi factori de personalitate ai profesorului, costuri materiale.

Bibliografie:
-Ionescu Miron şi Chiş Vasile „Strategii de predare şi învăţare”, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1992
-M Ed C T “Curriculum pentru învăţământ”, 2008;
-Venera Mihaela Cojocariu “Teoria şi metodologia instruirii”, E.D.P. 2002;
-I. Cerghit, I.T. Radu, E. Popescu, L. VIăsceanu “Didactica” E.D.P. Bucureşti, 1999;
-M.Ed.C, “Învăţarea activă - ghid pentru formatori şi cadre didactice”, Bucuresti, 2001