Strategii de invatare privind cresterea motivatiei elevilor asupra metodelor noi de

teste pentru Evaluare Nationala

Cu cât un copil a văzut și a înțeles mai mult, cu atât vrea el să vadă și să înțeleagă
mai mult.” – Jean Piaget
Matematica are un pronunţat caracter aplicativ, cu impact pozitiv şi imediat asupra
personalităţii elevului. În cadrul investigaţiei noastre am utilizat acele metode şi procedee didactice
care facilitează participarea conştientă şi activă a elevului la învăţare, îndeosebi metode active
(clasice şi moderne) destinate implicării directe a elevului în demersul didactic.
Strategia didactică este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să
acceadă la cunoaştere şi să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, priceperile, deprinderile,
aptitudinile, sentimentele şi emoţiile. Ea se constituie dintr-un ansamblu complex şi circular de
metode, tehnici, mijloace de învăţământ şi forme de organizare a activităţii, complementare, pe baza
cărora profesorul elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficienţă a învăţării.
În elaborarea acestui plan de lucru, profesorul ţine cont de o serie de factori care condiţionează buna
desfăşurare a acţiunilor de predare/învăţare/evaluare, variabile ce ţin de elev, de curriculum, de
organizarea şcolară şi chiar de profesorul însuşi. Important este ca profesorul să prevadă implicarea
elevilor în realizarea acestui plan de lucru, în calitate de subiecţi activi ce contribuie la construirea
propriei cunoaşteri. Strategia didactică – în viziune postmodernistă – devine astfel rodul unei
participări colaborative desfăşurate de profesor împreună cu elevii, aceştia completând planul de
lucru cu propriile interese, dorinţe de cunoaştere şi de activitate intelectuală. Astfel, aceştia pot să-şi
manifeste dorinţa de a învăţa prin cooperare, în echipă, colectiv sau individual, pot să opteze pentru
anumite materiale didactice pe care să le folosească, pentru anumite metode, tehnici sau procedee
de lucru. Dându-le şansa de a face astfel de opţiuni, profesorul contribuie la creşterea activismului
şi a dezvoltării creativităţii propriilor discipoli, iar strategia didactică, izvorâtă din combinarea
armonioasă a tuturor factorilor implicaţi, poate conduce cu succes către atingerea dezideratelor
propuse, în primul rând către asigurarea învăţării. Şi nu orice învăţare, ci una temeinică, care are
legătură cu realitatea, cu interesele şi nevoile elevilor, este utilă şi se realizează prin participarea
fiecărui elev în procesul constituirii propriilor înţelegeri. Pentru a atinge un nivel optim în
proiectarea şi realizarea unei activităţi educaţionale, se pune accent pe felul cum se desfăşoară
aceasta şi implică probleme organizatorice, procedurale şi materiale. Astfel, apare termenul de
„tehnologie didactică",care acceptă două puncte de vedere: primul se referă la ansamblul
mijloacelor audio-vizuale ce se utilizează în practica educativă, iar al doilea se referă la ansamblul
structural al metodelor, mijloacelor de învăţământ, al strategiilor de organizare a predări și
învăţare, puse în aplicaţie, în strânsă corelare cu obiectivele pedagogice, conţinuturile
transmise,formele de realizare a instruirii şi modalităţile de evaluare.drumul parcurs pentru
atingerea obiectivelor educaţionale constituie metoda didactica.
Metoda este selectată de cadrul didactic şi este pusă în aplicare în lecţii sau
activităţii)extraşcolare cu ajutorul elevilor şi în beneficiul acestora și presupune, în toate cazurile, o
colaborare între profesor şi elev, participarea lor la căutare de soluţii, la distingerea dintre adevăr şi
eroare şi care, sub forma unor variante şi sau procedee selecţionate, se foloseşte pentru asimilarea
cunoştinţelor, a trăirilor valorice şi a stimulării spiritului creativ. Când se alege o metodă, se ţine
cont de finalităţile educaţiei, de conţinutul procesului de instructiv, de particularităţile de vârstă şi
de cele individuale ale elevilor, de psihosociologia grupurilor şcolare, de natura mijloacelor de
învăţământ, de experienţa şi competenţa cadrului didactic. Eficienţa metodei didactice este relevată
în măsura în care are calităţi transformatoare, fiind înţeleasă drept modalitatea folosită de profesor
pentru a-i determina pe elevi să găsească ei înşişi calea proprie de urmat în vederea construirii
propriei cunoaşteri. Astfel elevul devine conştient nu numai de conţinutul unui domeniu ci trăieşte
şi emoţia de a-l studia, motivându-şi alegerile, realizând o învăţare temeinică. Atunci când alege o
metodă didactică, profesorul are în vedere realizarea unor finalităţi bine precizate, specificate şi
concretizate sub formă de obiective. Metodele expozitive (de exemplu: povestirea, descrierea,
explicaţia, prelegerea, instructajul, cursul etc.) au avantajul prezentării conţinuturilor unui număr
mare de auditori, într-un timp relativ scurt, cu accent pe elementele esenţiale. Rolul profesorului în
acest caz se rezumă la cel de emiţător/transmiţător al mesajului educaţional. Esenţială este însă
modalitatea în care reuşeşte să capteze şi să menţină interesul şi atenţia concentrată a elevilor pe
parcursul expunerii. O condiţie a eficienţei metodelor de tip expozitiv o constituie adaptarea
limbajului la particularităţile auditoriului, folosind un repertoriu comun. În cazul folosirii unei
metodologii interactive, rolurile cadrului didactic se diversifică, se îmbogăţesc, astfel că el devine
animator, consilier, moderator, participant alături de elevii săi la soluţionarea problemelor, chiar
membru în echipele de lucru. Specifică metodelor didactice interactive este şi multirelaţionalitatea
între profesor şi elevi, între elev şi colegii săi, pe de o parte, dintre elevi şi conţinut pe de altă
parte. . Metodologia interactivă ţinteşte, pe lângă realizarea obiectivelor de ordin cognitiv
(stimularea proceselor cognitive superioare, dezvoltarea capacităţii de a lega cunoştinţele între ele şi
de a crea reţele conceptuale, dezvoltarea inteligenţelor multiple etc.) şi atingerea obiectivelor de
ordin socio- afectiv (dezvoltarea capacităţilor de comunicare, de dialogare interpersonală şi
intrapersonală, stimularea încrederii în sine, stimularea capacităţilor de reflectare asupra proprilor
demersuri de învăţăre – metacogniţia şi asupra relaţiilor interumane etc.) Acestea accentuează
latura formativ-educativă de dezvoltare a personalităţii atât prin oferirea de ocazii de a descoperi şi
a valida în practică cunoştinţele teoretice cât şi prin oportunităţile sociale de dezvoltarea a
trăsăturilor de caracter, de voinţă şi persverenţă. Specificul metodelor interactive de grup este faptul
că ele promovează creativitatea.. În acest fel se dezvoltă capacităţile elevilor de a lucra împreună ce
se constituie într-o componentă importantă pentru viaţă şi pentru activitatea lor profesională
viitoare. Grupul dă un sentiment de încredere, de siguranţă şi de antrenare reciprocă a membrilor ce
duce la dispariţia fricii de eşec şi curajul de a-şi asuma riscul, reducând la minim fenomenul
blocajului emoţional al creativităţii. Lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi
părerile, experienţa, ideile, strategiile personale de lucru, informaţiile; interrelaţiile dintre membrii
grupului, emulaţia sporesc interesul pentru o temă sau o sarcină dată, motivând elevii pentru
învăţare. Pe de altă parte, metodele interactive solicită anumite condiţii de timp mai îndelungat faţă
de cele expozitive (de exemplu: timp de gândire acordat elevilor, timp de interrelaţionare, timp de
expunerea a ideilor individuale şi comune, timp de evaluare etc.), anumite aptitudini ale elevilor de
lucrul în colaborare, dorinţă de socializare, capacităţi de comunicare şi interrelaţionare, precum şi
resurse materiale adecvate. Din partea profesorului, metodele didactice interactive necesită poate
mai mult decât alte tipuri, un efort de proiectare şi corelare atentă a resurselor în concordanţă cu
metodele, tehnicile şi forma de organizare grupală a elevilor, pentru a menţine constant şi pentru
mai mult timp interesul elevilor pentru activitate. În lipsa acestui interes de participare din partea
elevilor pentru a colabora şi a lucra împreună, metodele interactive nu-şi satisfac condiţiile de
eficienţă şi de eficacitate dorite. Ţinând cont că scopul interactivităţii este cel de stimulare a
participării la interacţiuni şi la găsirea unor soluţii prin cooperare, mijloacele de învăţământ trebuie
să se constituie în factori de sprijinire a lucrului în grup şi de stimulare a învăţării individuale şi
colective.
. În procesul de activizare a învăţării matematicii am folosit unele metode, tehnici şi
procedee care l-au implicat direct pe elev în procesul de învăţare, urmărind dezvoltarea gândirii,
stimularea creativităţii, dezvoltarea interesului pentru învăţare, în sensul formării lui ca participant
activ la procesul educaţional. Astfel elevul a fost ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să
aplice în diferite situaţii de viaţă ceea ce a învăţat.Am avut in vedere ca in activitatea mea la
clasa sa tin cont de faptul ca modelul pedagogic de eficientizare a procesului de predare-
învăţare-evaluare este un model conceput din perspectiva epistemologiei (teorie a cunoaşterii
ştiinţifice), cunoaşterii în ştiinţele educaţiei şi a fost constituit treptat, pe baza propriei experienţe
didactice, si ca învăţarea nu mai poate avea ca unic scop memorarea şi reproducerea de cunoştinţe:
în societatea contemporană, o învăţare eficientă presupune inclusiv explicarea şi susţinerea unor
puncte de vedere proprii, precum şi realizarea unui schimb de idei cu ceilalţi. Pentru aceasta am
utilizat sursele matematice, întrucât acestea facilitează interacțiunea elevului cu informația
științifică, îl introduc într-un „laborator științific”. Am ținut cont că matematica este o
prioritate majoră pentru sistemele de educație din Uniunea Europeană și că obiectivul general este
creșterea interesului pentru matematică de la o vârstă fragedă și încurajarea tinerilor pentru a urma
o carieră în acest domeniu. Aceasta trebuie să permită elevilor să colaboreze. Astfel,ei pot învăța
unii de la alții, se pot sprijini în depășirea dificultăților. Elevii talentați pot învăța cel mai bine într-
un mediu protejat emoțional, centrat pe elev, care încurajează întrebările ‫܈‬i independența, care
include o varietate de materiale didactice, este în general complex și este conectat la experiența
lumii înconjurătoare. Programa trebuie să se axeze pe raționamentul matematic și pe dezvoltarea
autonomiei individuale și să fie cuprinzătoare pentru a asigura o bază adecvată pentru elevii care
vor deveni matematicieni în viitor. Programa trebuie adaptată nevoilor ‫܈‬i ritmului de învă‫܊‬are al
elevilor,care să permită dezvoltarea personalizată. Conținuturile, ca și experiențele de învățare, pot
fi modificate, prin reorganizare, varietate, ritm flexibil, folosirea unor concepte mai dezvoltate, a
unor abstractizări și materiale adecvate. Comunitatea are și ea un rol important în motivarea elevilor
buni la matematică. De exemplu, organizațiile locale, guvernele și universitățile pot juca un rol
important în dezvoltarea tinerilor matematicieni.

Disciplina matematica este gândită ca o disciplină care asigură un echilibru  între

mai multe aspecte legate de dezvoltarea dimensiunilor cognitive, kinestezice şi atitudinal-valorice a
elevilor de gimnaziu.
Am avut în vdere că misiunea profesorului este de a identifica sursele matematicii care
îi permit dezvoltarea și atingerea unor competențe care se referă la diferența între fapte şi
interpretarea lor, la argumentarea, elaborarea de concluzii, evaluarea critică a materialului . În
funcție de nivelul de cunoștințe, de vârsta elevilor, ritmul de lucru al acestora își alege metodele și
strategiile didactice care să asigure achizițiile de cunoștințe,  ca urmare a realizării sarcinilor de
lucru și nicidecum în urma unei învățării mecanice a unor conținuturi.

Am observat că utilizarea unor metode care stimulează participarea elevilor la ora de

matematica facilitând în același timp învățarea și înțelegerea unor procese/fenomene stiintifice.
Aceste metode au menirea de a trezi interesul/ curiozitatea elevilor pentru ora de curs, dar și de a
permite o învățare activă, atractivă care să contribuie la eficientizarea activității de învățare.  Elevul
să participe cu interes la ora de matematica , știind că poate pătrunde în laboratorul științific, că
poate analiza sursele reale , să emită judecăți de valoare, dar știind că se poate juca, să deseneze, să
realizeze călătorii imaginare în timp și spațiu, să-și imagineze că este o anumită personalitate și să
încerce să-și convingă colegii că este acea personalitate. Ora de matematica să fie așteptată cu
entuziasm și bucurie, fără teama că nu au  reținut mecanic o informație. Pot afirma că participarea
activă la oră ajută elevul nu doar să învățe ci să utilizeze infomația dobândita,dar poate să extragă
informațiile din surse,  să analizeze relația cauză-efect, să argumenteze un punct de vedere,  cât mai
ales reținerea informației științifice ca urmare a vehiculării cu aceasta, înțelegerea relațiilor cât și
realizarea de interconexiuni intre materii . Dezvoltarea abilităților de comunicare între profesor şi
elevi depinde în mare măsură de talentul şi stilul profesorului de a se face înțeles şi plăcut de către
elevii săi, de împletirea adecvată a metodelor de lucru la clasă, de adecvarea la stilul şi nevoile
elevilor a conținutului prezentat mai ales că în ultimii ani interesul elevilor pentru educație este din
ce în ce mai scăzut, şi nu în ultimul rând şi al părinților acestor elevi.. Referitor la metodele de lucru
la clasă pot spune pe scurt că alături de demonstrațiacă matematică şi metoda exercițiului,
conversația se foloseşte mult la matematică. Ea determină o participare activă din partea elevilor
pentru că profesorul adresează întrebări clasei în orice moment al lecției. De asemenea elevul poate
adresa întrebări profesorului în legătură cu subiectul predat. Prin utilizarea corectă a acestei metode
se obține un ritm de muncă în care sunt atraşi şi elevii neatenți sau mai puțin disciplinați. Ținând
seama de recomandările lui A. Revuz, toate mijloacele de comunicare trebuie şi pot fi utilizate:
vorba, gestul, textul citit sau ascultat, desenul, crochiurile, imaginile fixe sau animate, filmul vorbit
sau mut sub diversele lui forme tehnice, televiziunea etc. Dacă anumite metode prin vechimea lor
sunt mai mult utilizate ca altele noi, nici una nu o exclude şi nu este înlocuită de alta. O bună
comunicare între profesor şi elevi duce la formarea unui climat propice pentru creşterea calității
actului educațional, o bună pregătire nu numai la o anumită disciplină dar şi un limbaj bogat şi
variat, un bagaj de cunoştințe care va permite o integrare rapidă şi facilă pe piața muncii. Un alt
motiv, la fel de bun ar fi prezentarea importanței matematicii şi utilizarea acesteia in viața de zi cu
zi prin exemple diverse şi împletirea acestora cu noțiuni de istorie a matematicii. Utilizarea
metodelor activ-participative necesită o pregătire atentă: ele nu sunt eficiente decât in condițiile
respectării regulilor jocului. Avantajul major al folosirii acestor metode provine din faptul că ele pot
motiva și elevii care au rămâneri în urmă la matematică. Una dintre metodele activ-participative
recomandate din perspectiva modelului elaborat este Metoda Mozaicul (Jigsaw) – o strategie bazată
pe învăţarea în echipă. Fiecare elev a avut o sarcină de studiu în care trebuia să devină expert. El a
avut în acelaşi timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor asimilate celorlalţi colegi. Metoda
a presupus o pregătire temeinică a materialului dat spre studiu elevilor. Exemplificăm aplicarea
metodei în cadrul studierii temelor „Inecuaţii de gradul I ,intervalelor. · Sisteme de inecuaţii de
gradul I cu o necunoscută. Avem ca obiectiv formarea elevilor din perspectiva următoarelor
subcompetenţe: Identificarea şi aplicarea terminologiilor, a notaţiilor şi simbolurilor aferente
noţiunilor de inecuaţie, sistem de inecuaţii în diverse contexte. Evaluarea şi analizarea rezolvării
unei inecuaţii, sistem în contextul corectitudinii, al simplităţii, al clarităţii şi al semnificaţiei
rezultatelor.  Principalele avantaje ale utilizării metodei mozaicului sunt următoarele: dezvoltarea
competențelor psihosociale, dezvoltarea competențelor de comunicare, implicarea tuturor elevilor în
realizarea sarcinilor de învățare, dezvoltarea gândirii critice și creative, consolidarea încrederii în
propriile forțe, formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă, formarea și
dezvoltarea capacității reflective, dezvoltarea responsabilității individuale, etc.Cnstruirea de catre
elevii a prppriei cunoasterii nu se face izolat ci prin ajutor, colaborare si dorinta de
dezvoltare personala si autodepașire.

Trebuie avut in vedere un lucru esențial ca elevul este o ființa fundamentala

și că adevarata invațare permite transferul de achizitii in contexte noi.

Cerghit, I., Radu, I., (1990), Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti Cerghit,
I., (2006), Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi